Cum ne ferim de deochi?


Deochiul este- conform manuscrisului aflat la Academia Română şi care aparţine cărturarului Iordache Golescu – „vătămarea cu ochii, cu uitătura”
„Cel ce are această patimă, când deoache pe cineva, simte că-l dor ochii, simte o iuţime, o usturime, o arsură la ochi. Are înfocată dragoste şi mare plăcere către ce vede, încât de-ar putea să-l înghită de viu”
O singură privire e deajuns pentru a zdruncina sănătatea cuiva sau a provoca rău animalelor sau plantelor de pe lângă casă. Această uitătură cu putere magică, nu are răutate sau gând de vătămare; dimpotrivă, ea poate fi plină de dragoste şi admiraţie.
Grecii, romanii dar şi dacii credeau că sănătatea neobişnuită, bunăstarea deplină, frumuseţea neobişnuită, stârneau şi aţâţau invidia zeilor. Aceştia transformau traiul acestor oameni într-unul amărât şi plin de necazuri (oamenii invidioşi, prin laudele exagerate, atrăgeau mânia zeilor).
Cine poate deochia?
Oamenii cu ochii albaştrii, verzi, cei cu sprâncenele îmbinate, chiorii, cei cu ochi saşii, pociţii, spânii şi, conform credinţelor din zona Mehedinţului – „toţi copii întorşi de la ţâţă”.
Cum ştim că suntem deocheaţi?
Stingem 9 cărbuni într-o ulcică cu apă purificată sau „neîncepută” şi dacă plutesc deochiul e sigur!
Cum ne păzim?
Nu ne mirăm, nu lăudăm pe nimeni fără să spunem „să nu te deochi!”; mama face un benghi cu cărbunele pe fruntea copilului între sprâncene; copilul se dă să sugă la ţâţa unei ţigănci; până la un an copilul nu este lăsat să se uite în oglindă; se leagă la încheietura mâinii sau la gâtul copilului un fir roşu; sau se mai leagă la gâtul copilului cărbune, tămâie sau un bob de usturoi.

You must be logged in to post a comment.

4 vizitatori online acum
2 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 07:03 pm UTC
Aceasta luna: 29 la 06-15-2019 04:47 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC