Despre „aiureală” sau „sminteală”.


Aiureala/sminteala sau delirul este o convingere absolută a unei persoane care nu poate fi combatută cu argumente logice şi care nu cedează în ciuda evidenţelor. Este o idee falsă susţinută neclintit deşi probele şi dovezile sunt obiective, evidente şi dovedesc contrariul (dar nu şi pentru bolnav). “Legea delirului este alterarea infrastructurală a psihicului prin degradarea valorilor morale, egoism insular şi agresiv” (Psihozele… Ed Pamfil, D.Ogodescu, p.217).Individul şi-a pierdut simţul realităţii, el are păreri eronate iraţionale, la care a aderat ferm. Intrucât ele evoluează pe fondul unor personalităţi cu trăsături caracteriale specifice (orgolioase, agresive, rigide, suspicioase) îşi vor adăuga, din contextul realităţii, doar elementele care vin să susţină construcţia pseudo-logică, prin care subiectul îşi construieşte propria sa realitate. Afectul acestui personaj himeric se caracterizează prin rigiditate, inflexibilitate şi tensiune. Tulburările delirante apar la indivizii care au suspiciozitate crescută, la persoanele geloase, care au tendinţa de a fi obsedate de ideea că ar putea fi obiectul invidiei sau pot fi supuse unor atitudini de persecuţie de către peroanele din jur (se simt urmărite, supravegheate, controlate).
Clasificare. E. Esquirol, Laseque, Falret, G.Dumas, B. Ball, E. Dupre, etc au identificat delirul de persecuţie, delirul de grandoare, delirul de imaginaţie, delirul de negaţie, delirul mistic, delirul hipocondriac, etc. După mecanism întâlnim delirul de interpretare (iluzii sau scenarii imaginare). După teme avem delir de persecuţie, megalomania, delirul mistic sau profetic, gelozia, autoacuzarea, sentimentul de a fi condus de o forţă exterioară etc. După structură – delirul este bine construit şi coerent dar descoperim şi forme de delir incoerent sau imprecis. Delirul fantastic este o construcţie care porneşte în toate sensurile dar care rămâne totuşi organizat. După declanşarea sa, aiureala apare când dintr-odată şi pe neaşteptate (bufeul delirant), când insidioasă şi progresivă. După evoluţie aceasta este reversibilă sau nu, intermitentă, extensivă, însoţită sau nu de un deficit intelectual. Tulburările de raţionament sunt “răspunzătoare” de “somptuoasa” elaborare delirantă, sistematizată şi imbatabilă, ca o adevărată “fortăreaţă”. Premisele raţionamentului, argumentele, concluziile, se prelucrează în cele mai mici amănunte pentru susţinerea delirului (O.V.Kerbikov). Elementul esenţial în acest tip de “aiureală” este reprezentat de existenţa uneia sau mai multor idei delirante nonbizare care durează de cel puţin o lună de zile. Mimica bolnavilor exprimă seriozitate, asprime, exigenţă, rigiditate, severitate sau superioritate (în funcţie de evoluţia delirului ei îşi modifică expresia) . De exemplu dacă se consideră nişte misionari, aceştia îşi lasă barbă şi părul lung; sau dacă se cred conducători de armată, iau o poziţie marţială, solemnă, impunătoare, dominatoare. Memoria este perfect conservată; amănunte neimportante şi întâmplătoare bolnavului i se par dovezi care vin în sprijinul construcţiei sale mentale năstruşnice. Ideile delirante apar insidios, se consolidează şi treptat iau în stăpânire victima. Psihiatrii disting trei stadii pe care le parcurge în evoluţia sa delirul: stadiul ipocondriac – în care personajul este neliniştit, preocupat, suspicios (interpretează cele mai nevinovate gesturi ale celor din jur drept “dovezi” de rele intenţii asupra sa – cf. Serieux), stadiul de cristalizare când bolnavul “deja cunoaşte” cine sunt persoanele care îl persecută, dar şi scopul şi natura persecuţiei (“mă înşeală”, “mă urmăresc”, “mă otrăvesc”, mă insultă”, etc), şi stadiul de delir de grandoare când bolnavul găseşte justificarea perfectă: “sunt persecutat, deci sunt valoros, plin de calităţi”. Aceste personaje “au claritate şi ordine în limbaj, se sprijină pe forme logice coerente, dar îşi conduc întreaga gândire în direcţia sistemului persecutoriu şi grandoman, folosind intuiţii sau raţionamente pseudoparadoxale. Totul se desfăşoară cu o rigiditate totală, cu un orgoliu inflexibil” (D. Ogodescu “Persoană şi devenire… “p.142). “Acţiuni mai mult sau mai puţin inofensive ale celuilalt capătă o încărcătură afectivă… Când susceptibilitatea atinge o mare intensitate, afectul se manifestă chiar la suspiciuni neînsemnate, intensificându-se datorită unor indicii ulterioare şi în cele din urmă ajung să domine gândirea conducând la delir” ( Karl Leonhard – p. 86). Pentru bolnav ideea delirantă, aiureala, sminteala, există ca o realitate de necontestat; e “realitatea” lui ce îi creează o lume proprie care contravine flagrant cu realitatea obiectivă. De aici convingerea extraordinară cu care este susţinută dar şi impenetrabilitatea şi neverosimilitatea conţinutului ei. “Drama alterării iniţiale şi fundamentale a identităţii cu sine şi cu lumea este trăită ca o metamorfoză vagă, cu un sentiment jenant de alienare, de stagnare, de însingurare, de pustietate… Prin aceasta drumul spre delir este deschis” (cf.M. Lăzărescu – Depersonalizarea în Revista de neurologie, psihiatrie şi neurochirurgie p.302). Critica ideilor delirante este exclusă, nucleul delirului fiind de nezdruncinat chiar dacă în faţa unor contraargumente puternice ei pot să manifeste o oarecare reticenţă şi evită să dea răspunsul direct (este ca o retragere strategică pentru ca apoi la scurt timp să reia cu aceaşi intensitate susţinerea delirului). Datorită aspectului sistematic al acestor închipuiri fără temei, acestea apar frecvent ca fiind plauzibile şi ÎMPREUNĂ CU PUTEREA LOR DE CONVIGERE EXISTĂ PERICOLUL DE CONTAMINARE – delir indus în care BOLNAVUL JOACĂ ROLUL DE INDUCTOR PUTÂND ASTFEL INDUCE DELIRURI COLECTIVE! Activitatea generală a acestor indivizi bolnavi este în majoritatea cazurilor păstrată ceea ce le permite continuarea profesiei, însă treptat se modifică în sensul convingerilor fantezist-delirante şi capătă uneori aspect grave, antisociale, mergând de la injurii la violenţă, omucidere sau acte împotriva ordinii publice.
Evoluţia acestor idei delirante/fantasme tinde să fie cronică, lentă, cuprinzând în cele mai multe cazuri toată viaţa acestui personaj beteag. Uneori evoluţia prezintă mici oscilaţii, cu perioade de exacerbare variabile ca durată în care, din cauza reacţiilor antisociale, este necesară internarea lui. Ignorat, neînţeles şi persiflat, pacientul delirant nu-şi mai împărtăşeşte ideile sale oricui, întrucât nu oricine e “demn” de încredere şi înţelegere, se “încapsulează”, se “închistează” (încet- încet se generează autismul).
Prognosticul depinde de intensitatea interpretărilor delirante, de modul de sistematizare, de tema delirantă şi de felul reacţiilor acestui personaj alienat. O evoluţie defavorabilă se observă la indivizii internaţi, din cauza sentimentelor de prizonierat pe care-i încearcă. Psihoterapia este dificilă din cauza lipsei de încredere.
Tratamentul are o specificitate mai deosebită, pentru că ACEST TIP DE PACIENT NU ARE CONŞTIINŢA BOLII ŞI MANIFESTĂ O TENDINŢĂ ACCENTUATĂ DE A TRANSFERA OSTILITATE ASUPRA PERSOANELOR CE NU-I ÎMPĂRTĂŞESC CONVINGERILE. Includerea în sistemul himeric/delirant comportă riscul ostilităţii pacientului ce poate fi urmată chiar de vătămarea corporală a medicului.

You must be logged in to post a comment.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 6 la 07:40 am UTC
Aceasta luna: 581 la 10-01-2019 04:35 am UTC
Acest an: 581 la 10-01-2019 04:35 am UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC