Empatia

Empatia

Cuvântul „empatie” este folosit prima dată de psihologul american E.B.Titchener în 1920 şi vine de la grecescu „empatheia” „a se simţi” termen desemnat pentru a denumi capacitatea de a percepe experienţa subiectivă a unei alte persoane.

În 1975 sunt raportate deficienţe curioase la pacienţi care prezentau afecţiuni ale lobului frontal drept: erau incapabili să înţeleagă mesajul emoţional din tonul vocii celorlalţi deşi înţelegeau cuvintele perfect. Un „mulţumesc!” sarcastic sau unul plin de recunoştiinţă aveau acelaşi înţeles pentru ei. De asemeni pacienţii care suferiseră leziuni ale emisferei drepte erau incapabili să-şi exprime propria emoţie prin tonul vocii sau prin gestică. În anii următori au început să fie observate legăturile acestor zone cu sistemul limbic.

Leslie Brothers psihiatru în California a subliniat legătura dintre nucleul amigdalian şi zona asociativă a cortexului vizual şi a afirmat că această legătură este cheia circuitului la nivelul creierului de care este legată empatia. Cele mai multe studii el le-a făcut pe maimuţe. Maimuţele au fost mai întâi învăţate să se teamă de un anumit ton prin aceea că primeau un şoc electric când îl auzeau. Apoi au învăţat să evite şocul electric apăsând pe o manetă când auzeau sunetul.

Pasul următor a fost ca perechi din aceste maimuţe să fie puse în cuşti separate singura comunicare dintre ele fiind printr-un televizor cu circuit închis care le permitea să vadă imagini cu cealaltă maimuţă. Prima maimuţă, dar nu şi cea de-a doua avea să audă acel sunet neplăcut, ceeace-i treze expresia de frică. În acel moment cea de-a doua maimuţă văzând frica pe chipul celei dintâi apăsa maneta care împiedica şocul electric- ca un act de empatie. S-a stabilit astfel că aceste primate non-umane detectează emoţiile urmărind chipurile semenilor lor.

Cercetătorii au introdus în creierul maimuţelor electrozi fini care permiteau înregistrarea activităţii unui singur neuron. Electrozii care înregistrau neuronii din cortexul vizual şi din nucleul amigdalian au arătat că atunci când o maimuţă vede chipul celeilalte, această informaţie ajunge ărin nucleul amigdalian la cortexul vizual.

Surprinzător a fost faptul că rezultatele acestor studii au arătat că în cortexul vizual au fost identificaţi neuroni care acţionau numai ca răspuns la o anumită expresie a feţei sau la anumite gesturi cum ar fi o deschidere ameninţătoare a gurii, o grimasă de frică sau o ghemuire docilă. Aceşti neuroni sunt diferiţi de ceilalţi din aceeaşi zonă, care recunosc chipuri familiare. Asta înseamnă că creierul este conceput de la bun început să reacţioneze la anumite expresii emoţionale- cu alte cuvinte empatia este un dat biologic.

Aceste regiuni ale cortexului în care se află neuronii specifici emoţiei sunt cei care au cele mai puternice legături cu nucleul amigdalian; interpretarea emoţiilor presupune un circuit amigdalo-cortical care are un rol primordial în orchestrarea emoţiilor potrivite.

În cazul oamenilor trebuie menţionate studiile făcute de psihologul Robert Levenson de la Universitatea Berkeley din California care a studiat cupluri căsătorite încercând să ghicească ce simte partenerul după o dicuţie aprinsă. Cuplul era înregistrat pe video iar reacţiile psihologice apărute atunci când se dicutau chestiuni supărătoare din căsnicia lor- cum să-şi disciplineze copii, cum să cheltuiască banii, etc. Fiecare partener revede caseta şi povesteşte ce a simţit în momentul respectiv, clipă de clipă. Apoi partenerul revede caseta a doua oară încercând să interpreteze sentimentele celuilalt. Cea mai exactă empatie s-a produs în cazul soţilor şi soţiilor a căror proprie fiziologie o urmărea exact pe aceea a partenerului la care se uita. S-ar putea spune că aceste lucrui nu au legătură cu kinetoterapia; părerea mea este că au pentru că putem înţelege ce se află în interiorul pacientului doar când empatizăm perfect cu el.

Consecinţele sunt pozitive atât pentru el cât şi pentru noi, evident. Pe scurt, trupul lor imita în mod subtil, clipă de clipă reacţiile fitice ale partenerului de viaţă. Empatia apărea doar în momentul unei sincronizări fizice. Aceasta sugerează faptul că atunci când creierul emoţional coordonează trupul printr-o reacţie puternică- să zicem se aprinde de mânie- nu poate apărea empatie.

Empatia presupune calm şi receptivitate, astfel încât semnalele subtile ale sentimentelor celuilalt să poată fi recepţionate de propriul creier emoţional. Mai trebuie amintit un principiu social important: emoţiile sunt contagioase.

Transmitem şi captăm dispoziţiile celuilalt într-un fel de economie subterană a psihicului aşa încât unele întâlniri ale noastre sunt otrăvitoare iar altele benefice. Schimbul emoţional are loc la un nivel subtil aproape imperceptibil. Medicul transmite semnale emoţionale în decursul fiecărei întâniri şi aceste semnale îi favorizează pe pacienţi. Cu cât suntem mai abili din punct de vedere social, cu atât ne controlăm mai bine semnalele pe care le trimitem.

Inteligenţa emoţională include şi administraea acestui schimb; „simpatic” şi fermecător sunt termenii pe care îi folosim în privinţa celor cu care ne place să fim, pentru că talentul lor emoţional ne face să ne simţim bine.

You must be logged in to post a comment.

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 6 la 03:11 am UTC
Aceasta luna: 29 la 06-15-2019 04:47 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC