Fântâna cinetică din Drobeta Turnu Severin

Fântâna cinetică din Drobeta Turnu Severin – operă a sculptorului Constantin Lucaciu este inaugurată în anul 1979 după începerea lucrărilor la marea hidrocentrală de la Porţile de Fier I. Constantin Lucaciu născut în Bocşa Română – judeţul Caraş Severin, profesor de sculptură este laureat al Premiului Herder în anul 1984.

Începând cu1993, Constantin Lucaciu este profesor al Departamentului de sculptură al Academiei de Arte Frumoase din Cluj Napoca. Operele sale monumentale se găsesc în diferite oraşe ale României, cele mai notabile în Bucureşti, Constanţa, Brăila, Reşiţa, Drobeta Turnu Severin, iar alte sculpturi ale sale se găsesc în numeroase muzee din ţară. În anul 2007 s-a inaugurat Muzeul Constantin Lucaci, muzeu sub egida Vaticanului ce se află în Sanctuarul San Francesco di Paola, Clabria, Italia

În afara României, sculptura cinetică Stea este o parte a expoziţiei permanente “Fucina degli Angeli” din Veneţia (alături de opere ale luiMark Tobey, Picasso, Max Ernstşi Chagall). Alte lucrări ale artistului se găsesc în colecţii particulare sau publice din oraşele Antwerp, Copenhaga, Ferrara,Milano ,Roma , Veneţia, etc.

Din copilărie şi adolescenţă are trei mari pasiuni: studierea universului, pentru care ia lecţii de matematică şi fizică, muzica şi bucuria de a modela. Studiază desenul şi arta modelajului cu pictorul Tibor Botlik, format în mediul artistic parizian de început de secol.

Constantin Lucaciu. Solitar, deschizător al unui nou drum în sculptură, Constantin Lucaci a edificat în mai bine de cinci decenii de creaţie o operă originală ca viziune şi limbaj plastic. Cu studii la Bucureşti, la Roma, cunoscător al sculpturii din marile muzee europene, artistul se dataşează net prin devenirea creaţiei sale, prin unitatea gândirii filozofice şi ştiinţifice cu adecvarea formei plastice. Etapele creaţiei sale, trepte ale cuprinderii, trăirii şi înţelegerii mereu mai profunde a universului, a conexiunii dintre fenomene aparent paradoxale, mărturisesc lupta crâncenă, fără egal, în plastica românească a mijlocului de veac, pentru cucerirea acelei forme unice „tainică contopire cu un vis de zbor spre înalturi”, singura investită cu harul sugerării armoniei cosmice, a bucuriei existenţiale. Destinul lui Lucaci se află sub semnul fugii de accidental, de nesemnificativ şi chiar de evident în măsura în care acesta înseamnă reprezentare artistică deja uzată; el optează pentru o logică proprie, novatoare, dictată de intuirea şi revelarea esenţelor realităţii. Unitatea organică, armonia elementelor, muzicalitatea mişcărilor ce include şi disonanţa, determină într-un limbaj nefigurativ putinţa transfigurării lirice. Viziunea sa tangentă la cele mai noi concepte şi teorii ştiinţifice contemporane este implicit şi o întoarcere la izvoarele armonice ale artei româneşti, la organicitatea sa. Lucaci acordă consideraţie deplină materialului, preţuieşte mai ales materialele dure ce te obligă la disciplina sintezei, ce trebuie cucerite bărbăteşte: piatră, mar¬mură şi mai ales granit, oţel inoxidabil. Fără etapa granitului în care realizează sinteza formelor figurative, nu poate fi înţeleasă etapa oţelului inoxidabil – când ajunge la sublimarea formei, la metafora sculpturală revelatorie, când îndrăzneşte prima oară în arta românească să utilizeze consecvent oţel inoxidabil polisat, limpezind fiinţa sa adevărată – dincolo de utilitate, durată, dincolo de rezistenţă şi duritate, frumuseţea şi capacitatea de a sugera zborul extraterestru, sentimentul nemărginirii spaţiale. Spaţiul egal de puternic, alături de volum este chemat la colaborare prin concepţia polifonică monumentală a operelor sale. Chiar lumina devine parte integrantă a structurii imaginii. Gândite ca pentru o „artă spectacol”, formele durate în oţel, imense oglinzi polisate captează şi dăruie capricios lumina, antrenând-o într-un sistem general al mişcării, descins parcă din alt tărâm în care timpul şi spaţiul sunt relative, suverană fiind doar esenţa mişcării. în patrimoniul nostru se află din ciclul Spaţiu şi lumină, lucrarea Zbor, databilă în 1966. Un alt aport valoros şi inedit în arta românească sunt fântânile sale cinetice, complexe, polisate în oţel, capabile să execute un sistem general al mişcării ce reconfigurează infinit lumina, spaţiul, apa, într-o adevărată simfonie”. (A.R.)- Zbor, „Spaţiu şi lumină” – LUCACI Constantin

Dan Grigorescu: “E o sculptură ce cuprinde înţelesurile marilor spaţii stelare, ale mişcării astrelor, ale imenselor nebuloase din care se îcheagă formele . Aşa cum muzica sferelor se poate imagina ca principiu irdonator al mişcării în nesfârşita întindere a cerurilor, construcţia armonică a sculpturilor sale întemeiază un sistem de raporturi între forma vizuală şi cea sonoră. O muzică încă neauzită se ascunde în volumele acestea ce dezvoltă largi curbe, ritmuri de mare coerenţă, care izbucnesc, neaşteptate, în florescenţe strălucitoare sau săgetează, cutezătoare spaţiu”


imagine şi editare video danny water

You must be logged in to post a comment.

2 vizitatori online acum
1 vizitatori, 1 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:20 am UTC
Aceasta luna: 10 la 12-09-2018 08:24 pm UTC
Acest an: 146 la 01-14-2018 03:57 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC