Mai au farmec … farmecele?

“Pentru ca trupul şi capul să fie sănătoase trebuie să începem prin vindecarea sufletului; acesta este primul lucru. Leacul, trebuie să fie efectul folosirii unui anumit farmec, şi aceste farmece sunt cuvintele frumoase. Ele împlântă în suflet moderaţia; şi unde există moderaţie, acolo sănătatea este adusă repede” – Platon despre medicina practicată de daci – în dialogul lui Socrates cu Chrmides.

Medicina populară românească se baza, înainte de toate, pe negocierea cu destinul, pe „întoarcerea„ celui bolnav la o stare care să îi permită să trăiască sănătos.

Leacurile folosite de strămoşii noştrii, transmise pe cale orală, din generaţie în generaţie, erau întodeauna însoţite de ritualuri sau de anumite vorbe rostite fără de care plantele sau “fierturile de buruieni” nu aveau putere  de vindecare (farmece, descântece sau după caz desfaceri).

În  aproape toate ritualurile de negociere a destinului apa avea rolul cel mai important. Ea era suportul magic deasupra căruia se rosteau cuvintele, simbolurile sau se efectuau gesturile care o consacrau. Descântecele erau rostite de persoane – de regulă văduve bătrâne sau mai rar bărbaţi – cu o mare putere de persusiune şi forţă psihică.

Apa trebuia să fie “neîncepută” – pură; pentru asta se aduna roua zorilor, înainte de a se înălţa soarele, de la împreunarea a trei pârâuri, de la o fântână aflată la răscrucea a două sau trei drumuri, se aduna din stropii care săreau la roata morii sau de la un izvor care cădea în cascadă,sau din scorbura copacilor anume scobiţi pentru a aduna apă “strecurată”.

Apa era adusă într-o ulcică nouă, de către o femeie care nu avea voie să vorbească cu nimeni, nu avea voie să întoarcă cumva capul şi trebuia să revină acasă cu capul smerit aplecat spre pământ, altfel apa se “spurca”.

Iată un ritual îndeplinit de o fată care dorea să se facă iubită.

Aceasta se trezea în dimineaţa de Sfântul Vasile, până nu răsărea soarele, se îmbrăca cu hainele cele mai noi şi curate şi pleca după apă “neîncepută”.

Rostea apoi “apă, apă rouroasă, fă-mă mândră şi frumoasă, ca grâul ales pe masă, ca Sfântul Soare când răsare; ca busuiocul când e-n floare. Câtă dragoste-i pe lume, toată s-o aduci la mine, câţi feciori că m-o vedea, la toţi dragă le-oi cădea. Câţi bătrâni m-or auzi cu cuvântul m-or cinsti”.

După ce se spăla pe faţă cu apa astfel descântată, se întorcea acasă asigurându-se că nu a fost văzută de nimeni, pentru ca farmecul să-şi păstreze puterea. …

You must be logged in to post a comment.

3 vizitatori online acum
1 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:15 am UTC
Aceasta luna: 29 la 06-15-2019 04:47 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC