Povestind Severinul…

Duminică, soare, linişte. Plec de acasă pe la 11 să mă tund, întrucât voi fi naş săptămâna viitoare şi “agenda” va fi sigur foarte încărcată. Aşadar m-am dus alături de mine, lângă Biserica de “carton”, pe dreapta. M-am aşezat pe un scaun şi am aşteptat conştiincios să-mi vină “rândul”. După circa 10 minute, un sfert de oră am ieşit în parcul de vis-a-vis să alung plictiseala. Copii la joacă, Biserica nouă mult avansată în construcţie, skateri, relaxare… M-am întors după vreo 15 minute tocmai când era finisat clientul de pe scaun. Mai aveam două persoane înaintea mea. Doamna sau domnişoara care purta nişte blugi prea strânşi ca să îi încapă colăceii esterici (esteri=grăsime), s-a apucat de tuns cu molecularul la ureche, apoi după câteva minute a renunţat … la client şi a ieşit să-şi continue convorbirea. Am stat… am stat… apoi m-am ridicat, am ieşit şi am plecat frustrat la altă frizerie. Pe Crişan, mai în jos frizeria la poarta căreia am bătut, mi-a răspuns o bruneţică ochioasă care mi-a spus că “e ocupată, mai târziu!”. OK!- am răspuns şi am plecat la următoarea, aceea faţă în faţă cu fântâna de pe Splai. Aici nu era decât frizeriţa care mătura părul clientului care tocmai plecase. Am întrebat dacă pot să mă tund, mi-a spus că da, dar după altcineva care era pe-afară. Bine am spus şi m-am aşezat pe scaunul de aşteptare. A venit băiatul care era sortit spilcuirii înaintea mea, dar frizeriţa plecase … unde?… nu ştiu! M-am apucat să citesc revistele înşirate, vechi de luni şi ani de zile, iar când am terminat interviurile cu Răduleasca, şi cu alte dive dâmboviţene, nemaiavând ce face m-am decis să mă întorc acasă netuns dar hotărât să scriu. “Unde ai stat atâta?” mă întreabă iritată nevasta, şi “De ce nu te-ai tuns?”… Uite de’ aia!

Şi ne mai văităm că ne ia încornoratul. Păi să le ia pe ele, da cu nărav cu tot!…

You must be logged in to post a comment.

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 05:04 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC