Somnul

În timpul somnului corpul se regenerează, neuro-toxinele acumulate în periada zilei, se elimină iar energia necesară unei noi zile de activitate se reface.

Un sondaj condus de American Cancer Society concluzionează faptul că oamenii ce dorm mai puţin de 6 ore pe noapte sau care dorm mai mult de 9 ore, au avut o rată a morţii cu 30% mai mare decât cei care dorm în mod obişnuit 7 – 8 ore. Chiar şi cei care au dormit mai puţin de 6 ore şi în general nu au avut probleme de sănătate, au avut totuşi o rată a morţii de 1,8 ori mai mare decât cei ce au dormit orele “normale”.

Oamenii de ştiinţă nu cunosc cu exactitate nici până în prezent rolul somnului în viaţa noastră însă performanţele noastre intelectuale( atenţia, concentrarea,memoria, tonusul emoţional) au legătură directă cu somnul.

Epifiza, o glandă de mărimea unui bob de grâu, situată în mijlocul emisfereleor cerebrale, controlează ritmul somn-veghe prin secreţia de melatonină. Stresul reduce acest hormon care la rândul lui reduce secreţia hormonilor sexuali ajungându-se în timp, la scăderea interesului pentru sex şi la atrofia organelor sexuale. Acest proces este direct proporţional cu stresul la care ne expunem.

S-a estimat că deficitul de somn la nivel mondial este de circa 2321 de miliarde de ore; aceasta este o explicaţie pentru numărul extrem de mare de oameni depresivi.

Oboseala produce 57% din accidentele rutiere sau feroviare, este cauza majorităţii erorilor medicale şi stă la originea a 41% din decesele produse prin accidente în general care induc costuri de miliarde de euro dar şi un număr extrem de mare de ore de muncă neproductive.

Recomandări

Nu trebuie să muncim prea mult; munca în exces epuizează şi poate duce la moarte (sindromul morţii subite cu capul pe birou la japonezi –karoshi)

Când corpul nostru vrea apă, ne este sete, când vrea hrană – mâncăm, când ne este somn ne apună o stare de somnoleţă. Trebuie să dormim 8 ore pe noapte. Somnul cel „mai bun” este între orele 22.00 şi 01.00; somnul între 5 şi 7 dimineaţa este considerat „toxic”. Deficitul de somn se acumulează (creierul nu uită) cu consecinţe greu de corectat.

Cea mai bună metodă de a induce un somn odihnitor este masajul. O şedinţă de masaj general sau doar al tălpilor este mai eficientă decât tranchilizantele care ne fac să ne trezim dimineaţa mai obosiţi decât atunci când ne-am culcat.

Înainte de a adormi ar fi sănătos să bem un pahar mare cu apă pură (creierul conţine aproape 90% apă).

You must be logged in to post a comment.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 09:32 am UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC