"Supersoldaţi"

„SUPERSOLDAŢI”

A fost o vreme când se credea că la nivelul sistemului nervos, controlul se exercita prin intermediul unei reţele complicate de neurotransmiţători (serotonina sau dopamina de ex), hormoni (adrenalina sau cortizolul) şi enzime.

La nivelul anului 2008 se ştie că lucrurile sunt mult mai complicate; până în prezent s-au descoperit 52 de neurohormoni şi continuă să fie descoperiţi alţii. „A fost o vreme când ne gândeam la creier ca la un computer. Acum credem că fiecare celulă din creier este însăşi un computer. Şi fiecare celulă în parte este precum creierul în întregimea lui”- Steve Henricksen- senior staff scientist at the Salk Institute – La Jolla, California.

Dacă încercăm să ne imaginăm creierul ca un conglomerat de computere integrate de mare putere, atunci neuropeptidele se pare că formează reţeaua de comunicaţii electrochimice care ţine toate microcalculatoarele în echilibru şi le face să funcţioneze la unison. În creier sunt produse diverse tipuri de neuropeptide, iar acestea fac aproape totul. Ele pot fi pro sau antiinflamatorii; ele ne dictează dispoziţia psihică, ne controlează nivelul energetic, felul în care receptăm durerea sau plăcerea, ne determină greutatea corporală sau capacitatea de a ne rezolva problemele; ele sunt cele care ne alcătuiesc amintirile şi comunică cu sistemul imunitar.

Trebuie spus că atunci când se dezvoltă omul, la nivel embrionar, din ectoderm se dezvoltă trei mari organe: sistemul nervos- creierul, pielea şi sistemul imunitar. De aceea un aliment care face bine creierului, va face o piele cu un aspect frumos; neuropeptidele sau neurotransmiţătorii influenţează şi joacă un rol important în relaţia creier-frumuseţe. Neurohormonii, neurotransmiţătorii, neuropeptidele şi hormonii posedă un vast sistem de comunicaţii la nivel celular. Neuropeptidele sunt „telefoanele celulare” create de natură. Iată un exemplu: creierul trimite semnale la timus, timusul trimite semnale la piele, iar pielea retrimite semnalul la creier. Fiecare mesager are un destinatar căruia i se adresează mesajul său, iar aceşti destinatari se mai numesc în termeni anatomici receptori. Acesta este modul de comunicare la nivel celular.

Comunicarea celulară se aseamănă cu comunicatrea telefonică; diferenţa este că nu există la acest nivel mesagerie vocală: fiecare apel este preluat instantaneu. Mesajul transmis receptorului- destinatarului depinde de care anume neuropeptidă, neurotransmiţător sau hormon a făcut apelul respectiv. Dacă în creier se eliberează cantităţi mari din substanţa P (vom explica imediat ce este aceasta) atunci vom simţi „durere psihică”, ne vom simţi deprimaţi sau vom trăi o stare de nelinişte.

Substanţa P ( P- pain-durere) are receptori în tot organismul, inclusiv la nivelul pielii, astfel încât mesajul sau apelul trimis receptorilor din piele ar putea suna cam aşa: „suntem deprimaţi; haideţi să activăm procesul inflamator”. Rezultatul poate fi un proces accelerat de îmbătrânire a pielii prin accelerarea reînnoirii pielii adică pierderea strălucirii şi a tonusului pieli. Să nu uităm că pielea şi creierul au aceeaşi origine embrionară, şi că aceste două organe comunică foarte bine.

Reflexoterapia ştie că este suficientă o singură atingere a pielii pentru a schimba realmente o mulţime de circuite din creier. Ne-am obişnuit să credem că este nevoie de o mulţime de medicamente puternice sau proceduri chirurgicale complicate pentru a induce o schimbare la nivelul trupului. Sunt cercetări suficiente care au demonstrat că 15 minute de masaj zilnic la bebeluşi, îi ajută pe aceştia să ia mai rapid în greutate, să fie mai activi, mai vioi, având un avans considerabil asupra celorlalţi chiar şi după 6 luni. Puii de pisică sau şoarece separaţi imediat după naştere de mama lor, şi care nu beneficiază de nici o „atingere”, se îmbolnăvesc şi unii din ei mor. Aşa se întâmplă şi cu copiii abandonaţi în spitale sau cu cei din orfelinate. Neuropeptidele sunt chei magice în stare să deschdă poarta spre dezvăluirea secretelor plăcerii, durerii, bucuriei, tristeţii, memoriei, inteligenţei, comportamentului. Aceste neuropeptide pot acţiona uneori ca neurotransmiţători, alteori ca hormoni.

Organele care produc hormoni, sunt cunoscute ca glande endocrine. În greceşte hormon se traduce prin- a pune în mişcare. Hormonii sunt secretaţi de glandele endocrine cu scopul de a controla sau de „a pune în mişcare” o altă parte a corpului. Sistemul endocrin lucrează mână în mână cu sistemul nervos. Tot mai mulţi specialişti văd azi un singur sistem neuroendocrin care reglează starea internă a organismului (nutriţia, metabolismul, excreţia, echilibrul apei şi sări) reacţionează la stimulii exteriori, reglează creşterea, dezvoltarea, reproducerea, reduce, utilizează sau depozitează energia). Sistemul neuroendocrin protejează organismul de orice ameninţare din interiorul sau exteriorul său, iar hormonii cei mai activi în îndeplinirea acestui scop sunt hormonii de stres.

În prezent, cu toţii suntem supuşi unui stres teribil. Sistemul neuroendocrin îşi pune amprenta asupra nostră înainte de a ne naşte. Există studii care afirmă că stresul la care este supusă mama în timpul sarcinii are influenţă asupra formării axei pituitaro- hipotalamice. Copii care cresc în familii dezorganizate sau violente pot deveni dependenţi de adrenalină şi vor încerca ulterior să recreeze modele de viaţă cu care au fost obişnuiţi în copilărie. O categorie specială de stres la care este supus sistemul neuroendocrin este stresul chimic, reprezentat de elementele nocive prezente din ce în ce mai mult în viaţa noastră- de exemplu pesticidele sau materialele plastice care s-a dovedit că subminează sistemul endocrin. Ajutorul nostru de nădejde, sprijinul nostru cel mai important în lupta zilnică pe care o ducem cu stresul (factorii alimentari nocivi, lipsa de somn, de activitate fizică, ) este sistemul imunitar.

„Stăpânul atotputernic”, cheia de boltă a sistemului imunitar este o glandă mică „pitită”, ascunsă în spatele sternului, între cei doi plămâni, numită Timus. Această glandă a fost mult timp ignorată de comunitatea ştiinţifică. Timusul produce atât neuropeptide cât şi hormoni. Peptidele eliberate de timus sunt direct răspunzătoare de maturizarea celulelorT- „agenţii secreţi” sau „ofiţerii de informaţii”– leucocite specializate care joacă un rol major în reactivitatea imunologică a organismului, sau influenţează producerea de anticorpi, sau au rol în integrarea corectă a sistemului imunitar, endocrin şi nervos. După pubertate acest timus involuează, la 30 de ani şi-a pierdut două treimi din masă şi 90% din conţinutul în celule T. La 60 de ani a dispărut aproape în întregime, organismul având o vulnerabilitate crescută la infecţii, boli autoimune, cancer sau îmbătrânire. Hormonii secretaţi de timus măresc cantitatea şi calitatea celulelor T din organism, iar celulele T „informează” creierul, respectiv stimulează glanda pituitară situată între emisferele cerebrale, să secrete hormonul de creştere cel care construieşte masa musculară, măreşte vitalitatea tuturor sistemelor şi organelor, şi care scade nivelul hormonului de stres.

Stresul excesiv, fumatul, cantităţile mari de cafea, alcoolul, descarcă mari cantităţi de cortizol- hormon de stres.

Pentru a preveni riscul la care se expune un astfel de om, imediat ar trebui să renunţe la fumat, la cafea, la alcool şi să ofere corpului ore mai multe de somn. Somnul are un rol extraordinar de important în procesul de reîntinerire a organismului. Unii oameni obişnuiesc să bea alcool seara; iniţial alcoolul băut seara ne poate da o stare de somnolenţă, însă la scurt timp produce o descărcare puternică de norepinefrină, un hormon care este secretat în situaţii de stres intens sau în situaţii cu mare încărcătură emoţională, organismul revenind la starea de veghe. În legătură cu „ Ministerul Securităţii Interne” care este timusul, mai trebuie spus că deşi este implicat în lupta împotriva agresorilor externi, el trebuie să aibă grijă şi la pericolele care vin din interioriorul organismului. Aceasta este cazul substanţei P.

Substanţele chimice produse de organism, fie că sunt neuropeptide, neurotransmiţători, sau hormoni, ele au două feluri de efecte: unele pozitive, altele negative. De exemplu estrogenul; pe de o parte el ajută la menţinerea sănătăţii şi supleţei pielii, ajută oasele să fie puternice, dar în exces, poate declanşa sindromul premenstrual care poate produce dureri, retenţie de apă, migrenă, oboseală, iritabilitate, tulburări psihice. Acelaşi lucru este valabil pentru neuropeptide care pot exercita asupra organismului o acţiune proinflamatorie sau antiinflamatorie. Acţiunea pozitivă a substanţei P constă în dilatarea vaselor de sânge, tonifierea intestinelor şi muşchilor netezi, are rol în secreţia salivei şi eliminarea urinei. Efectele negative ale substanţei P constau în faptul că reacţia inflamatorie declanşată de ea, este cauza acneei şi a formării ridurilor. De asemenea are rol negativ în anumite suferinţe cronice cum ar fi depresia, obezitatea, alcoolismul, durerea fizică. În cazul durerii de exemplu, substanţa P creează un sistem cronic de transmitere a durerii care merge de la coloana vertebrală la creier. Această neuropeptidă mai poate fi eliberată la nivelul pielii atunci câd cineva vă strânge puternic de piele. Ea ne face să simţim senzaţia de durere. Substanţa P este sintetizată şi eliberată în majoritatea organelor şi sistemelor vitale. În creier ea nu produce durere pentru că în creier nu există receptori pentru durere (de aceea operaţiile pe creier pot fi făcute cu pacientul conştient, adică poţi vorbi cu el în timp ce chirurgul îi „umblă” în creier). Cu toate astea ea produce durere psihică manifestată sub forma depresiei sau anxietăţii. Voluntarii care au participat la studii cărora li s-a administrat în exces substanţă P au declarat că la scurt timp s-au confruntat cu o stare de anxietate şi depresie.

Cercetările au arătat că dacă se reduce nivelul substanţei P, se reduce nivelul de stres corelat cu durerea, se reduce inflamaţia iar reducerea inflamaţiei duce la reducerea procesului de îmbătrânire. Studiile efectuate de Stephen P Hunt de la University College din Londra, au arătat că substanţa P se găseşte în acele părţi ale creierului asociate cu proprietăţile motivaţionale sau „recompense” care ne fac plăcere, cum ar fi drogurile sau mâncarea. Este suficient a se reduce secreţia de substanţă P pentru a se diminua apetitul pentru astfel de plăceri care ne distrug sănătatea şi care ne fac să arătăm mai bătrâni decât ar fi normal pentru vârsta noastră biologică reală. Când se eliberează substatnţa P, ea este însoţită de aminoacizi cum ar fi glutamatul şi aspartatul, fapt ce duce la o stare a celulelor denumită excitotoxicitate.

Glutamatul- neurotransmiţător, care are un rol foarte mare în procesul de învăţare pentru memoria pe termen scurt şi lung, se găseşte în cantităţi foarte mici în lichidul extraceluler. Când concentraţia lui creşte, celulele (neuronii) sunt supuse unei excitaţii anormale. La concentraţi mari, celulele- neuronii intră în aşa numita moarte celulară întârziată sau excitotoxicitate, adică celulele sunt excitate atât de puternic încât mor. Moartea acestor celule poate duce la maladia Alzheimer de exemplu. Dar nu numai glutamatul poate excita celulele excesiv.

Un grup de substanţe compuse denumite excitotoxine pot da tulburări neurologice (migrene, tulburări de învăţare la copi, demenţă, boala Prkinson, Altzheimer, Huntington, etc). Aceste substanţe sunt de obicei aminoacizi acidici care reacţionează cu receptorii specializaţi din creier într-o asemenea manieră încât distrug neuronii. Din categoria acesta, în afară de glutamat- neurotransmiţătorul cel mai utilizat de creier şi cea mai cunoscută excitotoxină, mai fac parte aditivii alimentari ( de ex aspartamul, monoglutamatul de sodiu, aditivii alimentari cum ar fi aromatizatorii „identic naturali” proteinele texturate, etc).

Vestea bună este că organismul nostru poate contracara efectele negative ale substanţei P datorită unor substanţe care scad excitotoxicitatea. Una din substanţele care blochează acţiunea substanţei P este capsaicina- componenta căreia i se datorează gustul specific ardeilor iuţi. Aceasta este un blocant natural al substanţei P şi poate fi „procurată” fie sub formă de supliment nutritiv, fie pur şi simplu consumând ardei iute- mâncăruri iuţi, sau unguente, plasturi care conţin capsaicină. Dar cea mai importantă metodă de a reduce toţi aceşti hormoni, neurohormoni care ne pot produce probleme, este mişcarea, sportul.

Dacă stresul produce creşterea secreţiei de substanţă P, sportul, mişcarea reduce stresul şi deci şi aceste secreţii de neurohormoni în exces. O altă metodă eficientă de contracarare este iertarea, acceptarea,, rugăciunea    ( un bun prieten preot, îmi spunea aşa: „Tu ierţi pentru tine, nu pentru altul!”).

O altă metodă de eliberare de stres, este animalul de companie- prietenul care ne iubeşte fără să ne judece.

În prezent oamenii de ştiinţă studiază aşa numita „neuropeptidă Y” peptida „stării de calm şi a curajului”. Ea inhibă anxietatea şi depresia şi poate îmbunătăţi memoria. Ea mai produce constricţia vaselor de sânge, reglează temperatura corpului, tensiunea arterială şi secreţia hormonilor sexuali. Descoperirea ei a plecat de la studierea sindromului de stres post-traumatic (TSPT). Cercetătorii au observat că membrii forţelor speciale- trupele de comando sau militarii pregătiţi pentru misiuni speciale, nu se confruntă aproape niciodată cu TSPT, cu toate că acţionează permanent în condiţii de stres fizic, mintal şi mai ales emoţional intense. Militarii din forţele speciale au un nivel ridicat de neuropeptidă Y în sistemul nervos central. Militarii obişnuiţi NU posedă această capacitate şi din această cauză sunt mai vulnerabili la TSPT. Cercetătorii cred că nivelul ridicat de neuropeptidă Y îi face pe militarii din serviciile speciale rezistenţi la TSPT şi că acaesta este explicaţia calmului şi curajului excepţional de care dau dovadă în luptă.

Concluzia ar fi că pentru a rezista în faţa exigenţelor la care viaţa din prezent ne supune, cu toţii ar trebui să devenim „supersoldaţi”.

Cum hrana nu ne dă doar energie ci ne şi construieşte, ar fi util să fim atenţi, să avem grijă cu ce ne construim zilnic corpul. Alimentele, hrana pe care o mâncăm zilnic, mişcarea sunt două portiţe prin care putem deveni „supersoldaţi”, prin care ne putem bucura cât mai mult de timpul limitat pe care îl avem aici pe pământ.

You must be logged in to post a comment.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 9 la 01:28 am UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC