Tandreţea mâinilor şi nevoia de mângâiere

Flowers, Water Reflection, Beautiful Flowers, Animated Graphics. Animated Gifs, Animated Gif, Reflections. Water Reflections, Keefers Pictures, Images and Photos

Femeile care sunt predispuse spre atingeri tactile (dar şi auditive) mai mult decât bărbaţii (care sunt prin excelenţă „vizuali”), reproşează des acestora lipsa sau insuficienţa mângâierilor şi visează la nesfârşite dezmierdări. Bărbaţii au reputaţia de a avea mâini aspre, neîndemânatice, zgârcite cu mângâierile. Ei nu sunt însă mai puţin dornici de mângâieri şi atunci când se află în compania femeilor „uşoare” se dau în vânt după masaje sau dezmierdări senzuale. De ce se întâmplă aşa? Pentru că la bărbat senzualitatea şi pulsiunea sexuală se axează, începând cu pubertatea, în zona genitală, pe când la femeie, ea rămâne dispersată pe întreaga suprafaţă a corpului. Pentru că zona genitală este foarte bogată în receptori ai plăcerii, bărbatul ajunge rapid să cunoască tensiuni sexuale uneori insuportabile care îl îndeamnă spre penetrare rapidă şi spre evitatea mângâierilor considerate „inutile” sau „timp pierdut” in timp ce femeile se mulţumesc de multe ori doar cu simple mângâieri tandre fără să simtă nevoia impetuoasă şi neaparat obligatorie a consumării unui raport sexual complet (lucru greu de înţeles şi de acceptat de majoritate bărbaţilor). Atunci când se mângâie singură, femeiea este extrem de sofisticată spre deosebire de bărbat care are nevoie doar de gesturi unice şi simple, lipsite de nuanţe cu care îşi satisface pulsiunea sexuală imediată. De ce nevoia de mângâiere şi de tandreţe a fost reprimată, distorsionată şi desfigurată aşa cum se întâmplă în prezent?
În primul rând din cauza religiei. Morala creştină a considerat că plăcerea sexuală este ilegitimă dacă scopul nu este reproducerea. Dezmierdările, mângâierile, atingerile care incită şi tentează trebuie evitate cu orice preţ până la eliminare ideii existenţei lor (sunt considerate „plăceri carnale” iar mâinile care pipăie sunt cel puţin „ticăloase”). Pielea trebuie disciplinată iar omul trebuie să tindă, să lupte cu corpul lui pentru a avea un suflet neprihănit şi pentru a avea parte de fericirea vieţii veşnice de apoi. După biserică, familia contribuie în mod negativ la eliminarea ataşamentului tactil. Mama, renunţă la mângâierea băiatului atunci când acesta creşte pentru a evita trezirea unor ataşamente tulburi sau a senzualităţii (a complexului oedipian -numit astfel de Freud). Tatăl acţionează din acelaşi impuls (evitarea senzualităţii de tip homosexual) şi răreşte nepermis de mult atingerile, mângâierile copilului lui. Aşa se explică tendinţa băieţilor şi viitorilor bărbaţi de a se abandona mental, imaginar unei femei care le satisface toate fanteziile şi nevoile tactile reprimate, nesatisfăcute dar şi succesul uriaş pe care îl are pornografia ( care se adresează doar bărbaţilor care se masturbează). Cultura vine şi ea şi întăreşte condamnarea mâinilor (no touch), atingerea fiind considerată opusul demnităţii (este shocking să îţi exprimi emoţiile, ataşamentul, prietenia, afecţiunea mai ales prin intermediul mâinilor, îmbrăţişărilor sau contactelor fizice prea intime). Englezii, persoanele din înalta societate (persoanele educate în spiritul anglo-saxon mai ales), trebuie să rămână flegmatice (self-control) în orice împrejurare. Bărbatul se rezumă să strângă mâna  iar faţă de copii este distant, fără efuziuni inutile. În timpul actului sexual este de asemenea reţinut în gesturi pentru a nu părea un idiot sentimental (mângâierile, dezmierdările partenerei sunt considerate cel puţin inutile dacă nu degradante pentru statutul său de mascul dominant). El are datoria de a fi doar viril şi indiferent (nesimţitor) la nevoia femeii de mângâieri (el consideră că acestea dar şi sărutările nu sunt considerate virile şi aparţin doar femeii). Tot în ţările anglo-saxone puritanismul a fost împins atât de departe, încât, pentru a-i desensibiliza pe băieţi, contactele cutanate sunt atent eliminate/suprimate („creşterea” lor este încredinţată unor bone iar sânul matern este înlocuit cu biberonul, nuditatea acoperită cu grijă iar pielea „tăbăcită” de haine aspre sau de sporturi violente). Iată cum religia, cultura şi familia şi-au dat mâna pentru creerea unor persoane/bărbaţi mai ales, rigide, reci, frustrate care îşi vor frustra mai apoi, partenerii şi copii. A atinge un corp îmbrăcat este un gest indecent iar a privi un trup nud este un păcat deşi când sunt mici, băieţii întind mânuţele spre fetiţe iar acestea îi iau de mână ca să le arate prietenia.  Mamele au uitat cum să-şi răsfeţe pruncii iar în familie, părinţii oferă un prost exemplu de contacte reci, neîndemânatice, reduse la politicoase formalităţi ce poluează viaţa lor şi a copiilor lor cu inutilă ruşine şi culpabilitate.

You must be logged in to post a comment.

6 vizitatori online acum
0 vizitatori, 6 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:29 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC