Verbina

Făcea parte din arsenalul terapeutic al dacilor. În Roma antică era plantă de sacrificiu pe altarele lui Jupiter. În Egiptul antic era denumită „lacrima lui Isis”, iar în mitologia creştină, se apune că a fost folosită pentru a pansa rănile lui Iisus după ce a fost coborât de pe Cruce. În 1652, Nicolae Culpeper  aminteşte câteva utilizări populare ale palntei; era folosită pentru stimularea secreţiei lactate la mame, sau pentru provocarea avortului. Este una din cele 38 de plante folosite în terapia florală Bach – prescrisă împotriva „excesului de entuziasm”.

Conţine taninuri, saponine, mucilagii, substanţe amare, iridoide. Ne ajută să acceptăm cu detaşare şi seninătate lucrurile neplăcute (componenta amară) fără să generăm resentimente. Planta ne îndeamnă să răzbatem singuri în viaţă, sub protecţia lui Dumnezeu, fără revolte interioare; suferinţa este o purificare necesară maturizării, ne ajută să avem răbdare mai multă decât am fi crezut.

Cele mai multe boli pe care le tratează sau ameliorează, ţin de sistemul nervos; mai este utilă în nevralgii (sciatică, lumbago), migrene, dureri de cap, de ochi, de dinţi, de urechi, intercostale, junghiuri, gută, entorse. Face curat în ungherele minţii scoţând afară trăiri ascunse sau uitate; ne „trezeşte” la realitate.

Planta oferă câte puţin tuturor: puţină dulceaţă celor obosiţi, puţină amăreală celor trufaşi şi încrâncenaţi, aducând liniştea şi armonia în suflet. Ne învaţă că în spatele oricărui lucru sau întâmplări se găseşte sâmburele înţelepciunii divine.

Se pun 3-4 linguri de verbină mărunţită la macerat în jumătate de litru de apă purificată osmotic, timp de 8-10 ore, după care se strecoară. Lichidul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă se fierbe în altă jumatate de litru de apă purificată, 5 minute, după care se lasă să se răcească şi se strecoară. In final amestecăm cele două compoziţii, obţinându-se aproximativ un litru de ceai, din care bem 1-2 căni pe zi.

You must be logged in to post a comment.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:20 am UTC
Aceasta luna: 10 la 12-09-2018 08:24 pm UTC
Acest an: 146 la 01-14-2018 03:57 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC