Vitamina C şi … puţină istorie

Legumele şi fructele proaspete au făcut parte din meniul de bază încă de la constituirea primelor comunităţi umane. Când s-a observat că acestea puteau preveni sau trata anumite afecţiuni s-au introdus şi în rândul leacurilor vindecătoare.
În anul 1536, exploratorul francez Jacques Cartier trimis de regele Francisc I în Canada să cucerească teritorii şi să aducă resurse visteriei Franţei, a observat că dacă administra un ceai preparat din ace de tuia marinarilor săi aceştia nu mai mureau de scorbut. El a învăţat să prepare acest ceai de la băştinaşii care trăiau pe malul fluviului Sf Laurenţiu.
În 1617, John Woodall primul chirurg numit al Companiei Britanice Indiile de Est, recomandă consumul lămâilor pentru prevenirea scorbutului. Se spune că America nu ar fi fost descoperită dacă marinarii nu ar fi cărat cu ei varză murată în butoaie care să îi ferească de scorbut.
În 1753, James Lind, chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, publică un “Tratat asupra scorbutului”, în care recomandă marinarilor să consume citrice. Ca urmare abia din 1795, acestea vor deveni alimente standard pentru Marina Britanică.
În 1907, Axel Holst şi Theodor Frølich, doi biochimişti norvegieni, care studiau boala “beriberi” contractată la bordul navelor din Flota de Pescuit Norvegiană, au vrut ca un mic mamifer de teste să înlocuiască porumbeii pe care îi folosiseră. Au hrănit porcuşori de guinea cu hrana test, care produsese “beriberi” la porumbei, şi au fost surprinşi când a apărut, în loc, scorbutul. Până atunci, scorbutul nu fusese observat la nici un alt organism în afară de oameni, fiind considerat o boală exclusiv umană.
La începutul secolului XX, omul de ştiinţă polonezo-american Casimir Funk a condus cercetările în ceea ce priveşte bolile de deficienţă, iar în 1912 Funk a dezvoltat conceptul de “vitamine”, ca elemente componente ale hranei esenţiale sănătăţii. Apoi, din 1928 până în 1933, echipa de cercetători maghiară compusă din Joseph L. Svirbely şi Albert Szent-Györgyi şi, independent, americanul Charles Glen King, au izolat pentru prima dată vitamina C şi au arătat că este acid ascorbic.
În 1937 Albert Szent-Györgyi primeşte Premiul Nobel pentru descoperirea ciclurilor de reacţii ale acidului ascorbic, citric, fumaric,- aşa numitul ciclu Krebs.


În 1933-1934, chimiştii britanici Sir Walter Norman Haworth şi Sir Edmund Hirst şi, independent, polonezul Tadeus Reichstein, au reuşit să sintetizeze vitamina, fiind prima creată articifial. Acest lucru a făcut posibilă producerea industrială şi, în acelaşi timp, ieftină a vitaminei C.
Haworth a primit în anul 1937 Premiul Nobel pentru Chimie pentru munca depusă de el.
În 1934, compania farmaceutică elveţiană Hoffmann-La Roche a fost prima care a produs sintetic, industrial, vitamina C, sub numele de marcă Redoxon. În prezent China este principalul producător şi furnozor mondial de vitamina C sintetică datorită costurilor mai reduse dcât cele ale producătorilor europeni sau americani.
Majoritatea speciilor – fie plante fie animale, îşi sintetizaează, îşi produc în propriul organism necesarul de vitamina C. Acest lucru se întâmplă în rinichi- la reptile şi păsări, şi în ficat la mamifere şi la păsările care ciripesc. Peştii, liliecii dar şi oamenii nu mai pot să facă acest lucru din cauza inactivării unei gene care era responsabilă de producerea unei enzime necesare în cadrul procesului chimic de sinteză numită l-gulonolactonă oxidază – ultima din cele patru enzime care intervin în sintetizarea acidului ascorbic.
Cel mai mare consum de vitamina C are loc în organism atunci când acesta este stresat sau rănit. De exemplu o capră produce în mod normal circa 13000 mg de vitamina C pe zi şi până la 100 000 mg pe zi într-o stare de stres, atunci când e rănită sau bolnavă. La oameni cea mai mare nevoie de vitamina C o au indivizii stresaţi sau cei accidentaţi, traumatizaţi, aflaţi pe patul de spital. Un necesar crescut de vitamina C (de 2-3 ori mai mare) o au fumătorii care introduc în organism peste 7200 de substanţe chimice odată cu fumul inhalat (nici măcar una de vreun folos organismului) pentru că în organismul lor rezervele de vitamina C se epuizează mult mai repede decât la alţi indivizi (un fumător pierde de la o singură ţigară 25 – 100 mg vitamina C).
În organism vitamina C are rol în producerea colagenului printr-o reacţie de hidroxilare în ţesutul conjunctiv – o substanţă cu rol structural ce intră în compoziţia pielii, oaselor, mucoaselor, etc. Vitamina C este necesară pentru producerea în sistemul nervos (sau în glandele suprarenale) a celor mai importanţi neurohormoni – dopamina, adrenalina şi noradrenalina – presursori la rândul lor pentru ceilalţi neuromediatori care asigură funcţionarea structurilor nervoase.
Fără vitamina C nu poate fi sintetizată carnitina – substanţă foarte importantă pentru producerea energiei necesare tuturor organelor şi care are loc la nivelul mitocondriilor.
Vitamina C este unul din cei mai importanţi antioxidanţi care protejează ADN-ul de “hoţii” de protoni care sunt radicalii liberi.

Vitamina C cedează din structura ei chimică electroni -pentru a “potoli foamea” acestor substanţe periculoase foarte reactive şi distructive. Acestea intră în organismul nostru odată cu aerul poluat, odată cu apa poluată plină de sute de substanţe chimice periculoase (majoritatea insuficient sau deloc studiate) sau odată cu alimentele saturate cu aditivi, pesticide, arome sintetice, etc. Cercetătorii au afirmat că fiecare celulă din corpul nostru este agresată, “atacată” de peste 100 000 de radicali liberi într-o … secundă. De aceea organele în care găsim şi de 100 de ori mai multă vitamina C decât în restul corpului sunt şi cele mai importante – creierul (“regele organelor”), ochiul (vederea), hipofiza (“regina glandelor endocrine – primul ministru”), timusul (ministerul securităţii interne), tiroida (“ministerul economiei”), testicolul, ovarul (reproducerea), glandele suprarenale (“ministerul supravieţuirii”), plămânii (respiraţia), leucocitele (armata), pancreasul, ficatul (“ministerul chimiei”), intestinul gros (“gunoierul şef”), etc.
Vitamina C intervine în metabolizarea anumitor amino-acizi, a acidului folic şi a glucozei, contribuie la formarea anticorpilor şi interferonilor, are acţiune antiinfecţioasă scăzând durata “răcelilor” dar şi a altor boli, protejează contra apariţiei cancerului frânând formarea nitrosaminelor – agenţi cancerigeni care se constituie în timpul asimilării aminoacizilor – în stomac, sau are acţiune laxativă.
Vitamina C revigorează vasele sangvine, prevenind astfel tulburările cardiovasculare şi determinând reducerea crizelor de emfizem la fumători; facilitează absorbţia fierului, are o acţiune antihistaminică eficace în tratarea alergiilor şi benefică pentru victimele astmului bronşic şi, de asemenea, contribuie la înlăturarea stării de anxietate, oboseală, stres.
Deoarece este o vitamină hidrosolubilă (se dizolvă în apă) majoritatea legumelor vor pierde vitamina C din structura lor dar … aceasta se va regăsi în apa în care le-am gătit.

Problema este temperatura şi timpul, vitamina C fiind distrusă la o fierbere cu o durată mai mare de 3 minute astfel că este de preferat ca legumele să fie cât mai puţin fierte aşa cum procedează bucătarii chinezi sau japonezi. Apa pură cum este cea obţinută prin osmoză inversă este de preferat pentru gătit pentru că are o mare capacitate de dizolvare (în special pentru vitaminele hidrosolubile) şi îi lipsesc sutele de chimicale prezente în apa de la reţea sau freatică (acestea interacţionează chimic cu fitonutrienţii din legume alterându-i sau denaturându-i).

You must be logged in to post a comment.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:21 am UTC
Aceasta luna: 13 la 08-08-2019 08:36 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC