Genunchiul – articulaţia umilinţei

Genunchiul este cea mai mare articulaţie din corp care ne ajută să mergem (să ne mişcăm -mobilitate) să stăm în picioare (stabilitate) sau „în genunchi” (când ne rugăm). Cel mai lung os – femurul este legat de tibie şi fibulă prin menisc şi prin sistemul de ligamente care asigură stabilitatea articulaţiei dar şi transferul forţelor musculare implicate în procesul mişcării. Din punctul de vedere al psihoneuroimunologiei genunchiul mai este considerat  articulaţia umilinţei, credinţei, acceptării („uşa acceptării”), supunerii, abandonului în grija lui Dumnezeu şi a adevăratei puteri (cea interioară) opusă celei exterioare care ne face rigizi. Este „articularea” noastră cu ceilalţi, relaţionarea, capacitatea de a ceda, de „a da înapoi” (puterea compromisului), sau de a accepta o idee, o emoţie, un sentiment care fie vine din Inconştient, fie este trimis de la Conştient in Inconştient (ca în cazul eliberării). Când ne dor picioarele, avem probleme de relaţionare (tensiuni) cu lumea exterioară (cu persoane) sau cea interioară (cu noi înşine). Durerea de genunchi înseamnă că o emoţie  sau o relaţie nu a fost acceptată ci refuzată sau că  o amintire este greu integrată în prezentul convingerilor întrucât bulversează stabilitatea noastră emoţională.

Pentru a funcţiona mecanic perfect, întregul aparat neuro-musculo-articular (suprafeţele articulare, ligamentele încrucişate, laterale, meniscul, lichidul sinovial, etc), trebuie să fie integru.  Meniscul de exemplu care are rolul unui amortizor de şocuri pentru articulaţia genunchiului (distribuie în mod egal asupra genunchiului o greutate şi de patru ori şi jumătate greutatea corpului), este ca o „pernă” sau „gogoaşă” şi are forma literei „C”.

Genunchiul nu are capacitatea de a se adapta, de a se modifica ori de câte ori noi îl solicităm sau când efectuăm diverse activităţi noi (de exemplu când ridicăm o greutate de 5 kilograme, pe genunchi vor „apăsa” 30 în plus). Noi ne comportăm  cel mai des cu genunchii noştrii la fel ca un şofer de tir care îşi „încalţă” camionul cu roţi de scuter.  Când genunchiul este suprasolicitat sau traumatizat, el se „apără” producând „apă” care să preia din greutate. Aceasta se acumulează în articulaţie şi ne limitează mişcările aceentuând durerea. În această situaţie odihna, repausul articular este important pentru că articulaţia nu mai este solicitată. Gheaţa aplicată timp de 20 de minute poate ajuta la remisia, reabsorbţia umflăturii/ tumefacţiei/ edemului (atunci când aplicăm gheaţă pe genunchi, este bine să-l ţinem  mai sus de nivelul inimii – sprijinit pe perne). Cele mai importante probleme ale genuchiului sunt însă cele legate de ligamente şi tendoane. Dacă un muşchi sau un os rupt se pot reface în 2-3 luni, un ligament sau un tendon rupt parţial va avea nevoie de 5-9 luni pentru refacere (dar există situaţia când sunt compromise definitiv).  În această situaţie intervenţia chirurgicală este obligatorie iar perioada de recuperare/refacere postoperatorie durează de asemeni până la 9 luni. De ce? Pentru că spre deosebire de muşchi sau oase, ligamentele şi tendoanele sunt slab sau deloc irigate cu sânge nutriţia lor efectuându-se prin difuziune şi osmoză. Din acest motiv, tendoanele şi ligamentele care leagă oasele şi muşchii între ele, sunt cele mai slabe verigi ale noastre iar a a avea grijă de ele şi a le proteja este un gest mai mult decât responsabil (despre importanţa stretching-ului într-un articol viitor).

Gonartroza este o boală degenerativă nu numai  a genunchiului dar şi a tuturor articulaţiilor (inclusiv a coloanei vertebrale) şi este cauzată de deshidratarea cronică sau de hidratarea cronică ani de zile cu lichide improprii (sucuri, cafea, ceaiuri, apă dură minerală, etc). Pe măsură ce organismul îmbătrâneşte cantitatea de apă este din ce în ce mai redusă, iar calitatea cartilajelor articulare scade şi ea apărând frecarea (abraziunea), durerea şi osteofitele (“ciocurile” periarticulare sau perivertebrale). Acestea “ciocuri” frecvent întâlnite şi invocate în comunicarea cu pacientul de către medici apar ca urmare a încercării organismului de a asigura congruenţa suprafeţelor cartolaginoase şi de a reduce distrugerea spaţilui articular ca urmare tot a deshidratării cronice.  Ele sunt de fapt proiecţii osoase care ies dintr-o articulaţie şi se îndreaptă spre cealaltă. Desi osteofitele încearcă să asigure menţinerea formei şi funcţionalităţii articulaţiei, ele nu fac în final decât să crească durerea şi să limiteze mişcarea articulaţiei.
Cum să ne mai ajutăm genunchii.

Scădem în greutate. Fiecare kilogram în plus se resimte la nivelul genunchiului de 6 ori mai mult. Evităm genunchierele când avem probleme întrucât limitează mişcările rotulei şi ne induc o senzaţie de falsă siguranţă.  Consumăm mai multe brânzeturi. Dr Mark E. Cook de la Wisconsin University Madison afirmă că brânzeturile conţin acid linoleic conjugat (o grăsime) care reglează anumite reacţii imune ale organismului. În cazul genunchiului sunt reglate / reduse procesele inflamatorii şi imunitare patologice.  Evităm mişcările bruşte, sporturile extreme, întinderea/extensia bruscă a piciorului aşa cum se întâmplă de exemplu când coborâm de pe munte. Articulaţiile trebuie protejate cu mult timp înainte ca ele să dea semne de uzură. Încă de la vârste fragede ar trebui să ne hidratăm cu apă corectă (cum este apa filtrată molecular –osmotic) şi nu cu tot felul de băuturi care mai de care mai năstruşnice (şi care ne vor „ferici” mai târziu cu uzură articulară şi ca premiu final, cu un grad de handicap).

You must be logged in to post a comment.

3 vizitatori online acum
0 vizitatori, 3 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:20 am UTC
Aceasta luna: 10 la 12-09-2018 08:24 pm UTC
Acest an: 146 la 01-14-2018 03:57 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC