Tableta cu …istorie – apa de la fântânile publice

Pe timp de pace un număr foarte mare de oameni erau ucişi în masă de molimele mizeriei

Miasmele din canal

De ani buni de zile îmi iau ziarele de la “mamaie” – o doamnă cumsecade şi mereu zâmbitoare care are chioşcul la Podul Gruii, imediat după staţia de autobuz. Ceeace m-a impresionat de fiecare dată la această Femeie a fost faptul că a reuşit să rămână amabilă şi zâmbitoare deşi a avut un soţ mereu bolnav şi care a murit după o lungă suferinţă (ulterior acestei nenorociri, şi-a găsit şi unicul copil spânzurat în uscătorul blocului). Dar, nu despre acest om încercat vreau să scriu azi, ci despre altceva care m-a sensibilizat neplăcut zile trecute când am fost să iau ziarele şi anume mirosul care ieşea din capacul metalic al canalizării situat chiar lângă chioşcul cu respectiv, miros care îţi întorcea brusc intestinele “pe dos”. Am întrebat-o cum de poate sta şi respira o zi întreagă acea duhoare şi mi-a răspuns că “vine de la blocuri şi că s-a obişnuit de nevoie cu alte rele mai mari!”. Conform zicalei – “Nu-i da omului cât poate să ducă”!..

Am văzut în ziarul pe care l-am luat şi am privit şi la televiziunile locale ştirile cu privire la apa de la fântânile din Severin şi în timp ce îmi ţineam respiraţia să nu vomit pe toneta bietei femei, mi-a venit atunci ideea de a readuce cititorilor noştrii câteva pagini de istorie britanică spre bună luare-aminte.

Epidemii londoneze

Pe la mijlocul secolului XIX, Londra era un oraş aglomerat (începuse epoca industrializării) insalubru plin de excremente de vacă, abatoare urât mirositoare, canalizări defectuoase şi case cu subsoluri inundate de gunoaie ce emanau miasme îngrozitoare (la fel ca unele subsoluri din blocurile noastre de azi). Această “bombă” purulentă urât mirositoare a explodat pentru prima dată în 1831 când a izbucnit prima mare epidemie de holeră ce a ucis peste 30 000 de englezi. În anii ce au urmat au mai fost episoade epidemice dar de o amploare mai mică (în 1853 au mai murit 10 675de oameni – după cifrele publicate în presa vremii). În anul următor epidemia reizbucneşte şi pare că se stinge, însă în 31 august  “loveşte cea mai teribilă epidemie de holeră care a avut loc vreodată în Regat” după afirmaţiile doctorului John Snow.  În următoarele trei zile au murit 127 de oameni în cartierul londonez Soho şi încă 500 în săptămâna următoare, ajungând ca 12,8% din populaţia Londrei să fie răpusă de această molimă. Dacă tragedia nu a fost mai mare acest lucru s-a datorat acestui om pe nume John Snow.

Cine a fost John Snow?

John a fost primul din cei nouă copii ai minerului William şi Francesei- o familie care a trăit într-unul din cele mai sărace cartierere. La 14 ani este angajat ucenic asistent la medicul  William Hardcastle – chirurg iar ulterior la George Stephenson unde învaţă arta îngrijirii bolnavului. Ulterior îl găsim “cârpind” rănile minerilor la fel de bine ca un chirurg veritabil iar în 1836 decide să se înscrie ca student la Şcoala de Medicină din Londra. Un an mai târziu el deja lucra ca asistent în Spitalul Westminster iar în anul următor (2 mai 1838) este admis în Colegiul Regal al Chirurgilor din Londra. Absolvă Universitatea din Londra şi în 1844 este admis în Colegiul Regal al Medicilor. Preocupat fiind de minimalizarea durerii la pacienţii care aveau răni foarte mari, el foloseşte pentru prima dată ca anestezic cloroformul şi eterul care întradevăr reduceau suferinţa bolnavilor. El este cel care a administrat personal Reginei Victoria cloroform atunci când aceasta a dat naştere prinţului Leopold dar şi Prinţesei Beatrice (în 1853 şi 1857).

John Snow a rămas în istoria medicinei şi ca “părinte al anesteziei” dar şi ca “părinte al epidemiologiei”.

Snow şi apa din Londra.

Încă de când era doar un asistent medical, obsedat fiind de calitatea apei (era vegetarian, antialcoolic şi nu bea decât apă de ploaie – pură fiartă şi răcită) el era fascinat de modul în care se transmitea holera şi nu i-a fost de loc greu să lege boala de apa pe care o beau londonezii. În acele timpuri oamenii nu aveau apă curentă în casă şi nici toalete sau canalizare, ei cărând apa cu găleata de la pompele sau fântânile din oraş (13 la număr) pentru băut, gătit şi spălat iar reziduurile menajere fiind deversate cel mai des, direct în Tamisa. Întrucât nu existau fose septice pentru reziduurile fecale ale oamenilor sau animalelor, acestea erau canalizate de întreprinderile sau abatoarele londoneze de asemeni în Tamisa aşa încât vara Parlamentul nu putea lăsa deschise geamurile din cauza mirosului pestilenţial ce venea dinspre fluviu. Tot în această perioadă apare afacerea aducătoare de profit imediat şi rapid a îmbuteilerii apei în recipiente ce erau livrate fabricilor de bere, şcolilor, închisorilor sau altor comunităţi.

John Snow a demonstrat autorităţilor că apa care e transparentă, n-ar gust şi miros nu înseamnă că e şi bună de băut.

Holera este o boală contagioasă digestivă care ucide în câteva ore de la apariţia vărsăturilor şi a diareei. Acest debut l-a determinat pe Snow să gândească o analogie cu posibila contaminare prin intermediul apei şi nu al aerului aşa cum se credea.

Prima anchetă epidemiologică

De când a izbucnit epidemia, el a plecat “în patrulare” pentru a culege informaţii de la familiile victimelor întocmind chiar şi o hartă foarte minuţioasă cu casele şi decedaţii. Este astfel printre primii medici care efectuează o adevărată anchetă epidemiologică.  Pe strada Polonă unde era o închisoare din cei câteva sute de deţinuţi (530), doar 5 s-au îmbolnăvit iar aceştia băuseră apă adusă de la o fântână situată în apropiere pe Broad Street. O fabrică de bere tot din apropiere nu a avut nici un caz de holeră pentru că muncitorii primeau bere şi lichior gratis de la Huggins – patronul în loc de apă. O altă fabrică nu a avut acelaşi noroc (aducea găleţi cu apă de la lăudata fântână de pe Broad Street pentru muncitorii care au fost apoi răpuşi de molimă. La fel ca şi un ofiţer de armată care a băut un pahar de apă de la aceeaşi fântână, şi a murit ulterior. O cafenea care oferea apă la masă adusă de la această fântână a îmbolnăvit 9 oameni (era la modă prepararea “şerbetului cu bulbuci” – o băutură efervescentă). În jurul acestei pompe sau fântâni publice de apă (de unde cărau o apă prea lăudată pentru gustul şi claritatea ei o mulţime de londonezi) s-au dezvoltat cele mai multe cazuri mortale de boală. Snow a aflat că în apropiere fusese un bebeluş bolnav care era spătat aici inclusiv scutecele pline de fecale. El a luat o probă de apă şi a observat la microscop “flocoane de culoare albă” concluzionând că asta era cauza molimei ce ucidea fără milă. El a demonat mitul conform căruia “dacă apa e limpede şi n-are culoare, n-are gust e bună de băut”.

Raport la autorităţi

În 7 septembrie, s-a dus cu toate observaţiile la conducerea Primăriei – în faţa Consiliului Gardienilor din St James’s Parish şi i-a rugat să ordone închiderea pompei, dar aceştia l-au privit cu neîncredere şi scepticism spunându-i că o femeie care locuia în alt cartier a murit fără să bea apă de pe Broad Street. El a încălecat calul şi a plecat în galop la casa femeii unde a aflat de la fiul supravieţuitor că mama lui locuise cu ani în urmă lângă fântână şi că ea a continuat să bea doar apă adusă cu căruţa de la fântâna preferată. Băiatul care îşi pierduse şi mama dar şi fiica, încă avea apă într-o sticlă pe care i-a dat-o lui John Snow. Acesta s-a întors în Broad Street şi a demontat mânerul pompei pentru ca lumea să nu mai poată scoate apă iar cazurile de boală au scăzut brusc după acest gest curajos. Nici asta nu i-a convins însă pe edilii oraşului care credeau că boala se datoreşte “miasmelor puturoase” şi lui Dumnezeu! şi au afirmat că teoria lui Snow este un “nonsens!”. Gropile de gunoaie şi canalizarea au rămas şi pe mai departe la fel de defectuoase. Consiliul de Sănătate al Primăriei a emis chiar un raport în care afirma că “ nu se vede nici un motiv pentru a adopta credinţa lui Snow” însuşindu-şi totuşi observaţiile lui ca simple “sugestii”. Pentru ca prostia să fie şi mai mare, ministrul Henry Whitehead – un reverend obtuz a afirmat că “nu apa este cauza holerei, ci intervenţia divină a lui Dumnezeu”! iar pe ziduri puteau fi citite “anunţuri” care cuprindeau sfaturi de genul: “fiţi temperaţi cu mâncarea şi cu băutura”, “nu consumaţi legume crude şi fructe crude “(!!!), “nu beţi apă rece când sunteţi încintaţi”, ”dormiţi mai mult”,  “îmbrăcaţi-vă cu haine călduroase”, “nu munciţi dacă e prea cald”, “nu dormiţi în aer prea cald”, “nu staţi uzi”, “nu luaţi medicamente fără … reţetă”, desigur.

“Părintele epidemiologiei”.

Cercetările viitoare au dat dreptate lui John Snow, clorinarea apei a devenit în scurt timp metoda adoptată de 98% din comunităţile omeneşti iar el a fost apreciat de urmaşi ca fiind fondatorul şi “părintele” epidemiologiei moderne. Mereu activ şi atent la cele ce se întâmplau în jurul lui, nemulţumit că nu este ascultat măcar de confraţii lui doctori, el moare la numai 45 de ani în urma unui accident vascular cerebral în biroul său din Londra. În anul 2003 britanicii îl votează, în urma unui sondaj, efectuat de Hospital Doctor Magazine  “the greatest Doctor of all time” “cel mai mare doctor al tuturor timpurilor” chiar înaintea lui Hipocrate “părintele Medicinei”. Institutul de Sănătate Publică din Marea Britanie îi poartă numele iar Colegiul Regal de Anestezie, de asemenea. Cercetarea epidemiologică europeană dar şi americană foloseşte şi azi teoria şi metodele lui John Snow. În prezent există o reproducere a celebrei pompe pe Broad Street (azi Broadwick Street) înconjurată de marmură de granit roşu unde membrii Societăţii John Snow anual ţin prelegeri de sănătate publică. Momentul cel mai emoţionant este îndepărtarea şi re-prinderea mânerului pompei – acelaşi pe care l-a îndepărtat Snow atunci când a îndepărtat de londonezi şi molima mortală.

You must be logged in to post a comment.

3 vizitatori online acum
1 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:20 am UTC
Aceasta luna: 10 la 12-09-2018 08:24 pm UTC
Acest an: 146 la 01-14-2018 03:57 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC