> News of the day <

Bruce Lipton – „maestrul tainelor”

Mircea Eliade a afirmat că „doctorii sunt morţi spiritual deoarece şi-au asimilat erorile metodic şi experimental”. Afirmaţia ar susţine oarecum o alta la fel de celebră – mai bine „fericiţi cei săraci cu duhul” însă a fi aşa azi, înseamnă a fi extrem de vulnerabil. Trăim într-o societate informaţională care ne asaltează până la epuizare … Read more

septembrie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug   Oct »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Aquaporinele – un miracol care schimbă lumea

Nu ne trebuie diplome universitare pentru a înţelege modul simplu în care banala şi inteligenta apă ne poate proteja sănătatea sau ne poate ajuta să ne vindecăm.

Joseph Hilaire Pierre Belloc René – unul din cei mai prolifici scriitori britanici sfătuia uşor ironic, tinerii scriitori să se concentreze asupra unui singur subiect, dându-le exemplul râmelor. “Scrie patruzeci de ani despre râme iar la vârsta de şaizeci de ani pelerini din lumea largă vor veni la tine la uşă şi se vor umili să li se îngăduie să îl vadă pe Maestrul Râmelor”.

Am adus o mulţime de informaţii în paginile acestui ziar despre apă şi apa purificată osmotic pentru a ajuta oamenii care ne citesc să redescopere un instrument simplu şi aflat în imediata apropiere, o “unealtă” deloc scumpă care să îi ajute în aceste vremuri grele (suntem “fruntaşi” în topurile europene la “bube”, avem cel mai corupt, ineficient şi periculos sistem medical, consumăm cele mai toxice alimente din UE, cea mai poluată apă, etc) să îşi protejeze bruma de sănătate pe care o mai au. Un argument puternic şi pertinent care susţine demersul nostru, l-a adus chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţiicare a concluzionat  în 2001 că “80% din bolile contemporane au legătură cu apa pe care o bem” sintetizând sute şi mii de studii la nivel global şi reconfirmând ceeace afirmase cu 180 de ani în urmă “părintele microbiologiei” Louis Pasteur (“8 oameni din zece îşi beau boala odată cu apa”).

Suntem majoritar apă

Este deja un truism să mai afirmăm că noi şi celulele noastre suntem majoritari apă. Apa- cea mai importantă cantitativ din compoziţia noastră chimică nu este, aşa cum s-ar crede, nemişcată în organismul nostru ci ea se mişcă foarte activ – ea fiind de fapt marele vehicol ce transportă cu generozitate nutrienţii la celule dar şi deşeurile metabolice către organele de excreţie. Acest fenomen de transport şi curgere interioară a apei este întâlnit pretutindeni în lumea vie. Cum intră şi cum iese apa din celulă? Cum este ea absorbită din intestine (mediu izoton) în sânge (alt mediu tot izoton)? au fost timp de mii de ani întrebări fără răspuns, un mister al fiziologilor şi care a fost dezvăluit abia de curând, de ştiinţa ultimilor ani, descoperire cu uriaşe consecinţe pentru sănătatea noastră.

Cum circulă apa în organismul nostru şi de ce este această informaţie importantă?

Pe suprafaţa fiecărei din celulele noastre se află circa două milioane de orificii, canale sau pori prin care intră apa. Cu o precizare – DOAR APA, pentru că majoritatea oamenilor confundă sintagma “apă” cu ceeace curge la robinet sau cu oribilele bidoane de plastic pe care unii le mai şi cumpără. Acea “apă” este de fapt o soluţie apoasă minerală care trebuie “strecurată” cu cheltuieli mari energetice de celulele noastre.

Aquaporinele sau canalele de intrare a apei în celule au fost descoperite în 1986, după ani de cercetări, de Profesorul român Gheorghe Benga Şeful catedrei de biochimie de la Facultatea de Medicină din Cluj Napoca. În 2003 el îi prezintă la un Congres caietele cu cercetări lui Peter Agree care, câteva luni mai târziu obţine Premiul Nobel pentru descoperirea “din întâmplare” a aquaporinelor.

Întreaga lume ştiinţifică mondială, mediile universitare şi zeci de laureaţi Nobel au protestat faţă de această nedreptate carer nici până azi aceasta nu a fost corectată.  Agree îl roagă pe Profesorul român să se liniştească deoarece “posteritatea îi va recunoaşte pe amândoi”. (Comitetul Nobel este o fundaţie privată care nu acceptă contestaţii şi nici nu revine asupra deciziilor). Pentru ca supărarea Profesorului să fie şi mai mare, acesta se confruntă în prezent cu un ordin de evacuare dintr-unul din cele mai moderne laboratoare din Europa – dotat de el însuşi prin eforturi colosale, evacuare dictată de un personaj mediocru şi care Niciodată nu se va putea afla în proximitatea Premiului Nobel.

Aquaporina este o proteină formată din patru unităţi de alfa-aminoacizi, cu o structură hexagonală extrem de complexă. Forma acesteia este perfect adaptată transportului de apă, (formă de clepsidră care străbate toată membrana celulară). Părţile largi ale acestei clepsidre proteice sunt variabile în functie de tipul de celulă în care se afla, dar partea îngustată este constantă pentru toate celulele şi are un diametru identic cu cel al unei singure molecule de apă! Este un exemplu dintre sutele de mii de perfectă adaptabilitate de care dă dovadă organismul nostru – o veritabilă maşinărie ce atinge perfecţiunea. Tot la nivelul membranei celulare există o mulţime de mecanisme biochimice de protecţie (consumatoare de energie) care “pun ordine” în ceea ce intră în aquaporine (în celulă). Acest amănunt este deosebit de important, pentru sănătatea noastră şi aşa se explică afirmaţia corectă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (dar şi altor celebrităţi de-a lungul istoriei – Hipocrate, Paracelsus, Pasteur, Snow, Knapp, şi mulţi alţii). Pentru că, dacă ar putea trece şi alte molecule de substanţă în afară de H2O (mineralele metalice aducătoare de profit şi de boală, clor folosit la dezinfecţia Dunării, plumb din reţelele vechi şi cârpite, pesticide, hidrocarburi din zecile de deversări în fluviu, etc), ar putea provoca dezechilibre grave intracelulare, uneori fatale  pentru întregul organism. Ele sunt însă oprite (“strecurate”) la intrarea în celule apoi sunt fie eliminate (tot de apă, desigur, prin dizolvare şi direcţionate spre organele de excreţie) fie depozitate (fenomenul de “bioacumulare” care ne ucide lent înainte de vreme). Din fericire majoritatea acestor substanţe toxice inutile pot fi acum “strecurate” nu de celulele noastre ci de dispozitive inventate doar de americani de data asta– membranele osmotice de purificare a apei care sunt site ce au orificiile de filtrare tot atât de “mari” ca şi aquaporinele (imită structura membranelor celulare umane). Efectele asupra sănătăţii noastre sunt covârşitoare pentru populaţie şi evidente chiar şi pentru cei care obţin (ÎNCĂ) profituri uriaşe din industria suferinţei (medicală) şi a îmbutelierii soluţiilor apoase minerale.

Aspartamul – otrava …dulce I

Aduce un spor de gust dulce alimentelor destinate copiilor şi profituri uriaşe industriei chimice şi medicale

Se regăseşte în toate dulciurile, de la guma de mestecat şi bomboane până la sucurile sau băuturile carbogazoase. A fost creat iniţial de Pentagon ca armă biologică (otravă) dar a sfârşit în farfuriile noastre ca îndulcitor aducând un spor de gust diferitelor alimente (mai ales din acelea destinate copiilor) şi profituri uriaşe industriei chimice şi medicale.  Este produsul fecaloid sau de fermentaţie al unor bacterii hrănite în principal cu deşeuri toxice (brevibacterium flavum sau corynebacteruim glutamicum). Compania Monsanto a modificat genetic aceste bacterii pentru a produce mai multă fenilalanină – substanţă care intră în compoziţia aspartamului.

Cum a fost descoperit aspartamul?

Răspuns: din întâmplare! În 1965, în timp ce studia unele medicamente anti-ulcer, cercetărorul american James Schlatter de la GD Searle & Co, care vărsase din greşeală pe mână nişte “prafuri” albe, a constatat atunci când şi-a umezit în gură degetul mare pentru a ridica o foiţă de filtrare subţire de pe jos, că acesta era foarte dulce.  Această companie mai este cunoscută pentru descoperirea şi a altor substanţe periculoase care sunt incluse în alimente (de exemplu, hormonul bovin de creştere, RBGH). Descoperirea sa şi studiile au fost redirecţionate spre îmbunătăţirea acestei substanţe (creşterea stabilităţii, a absorbţiei concomitent cu reducerea toxicităţii) substanţă care era de 200 de ori mai dulce decât zahărul şi care au adus ulterior profit firmei la care lucra de aproape un miliard de dolari!. Aceasta a înregistrat patentul la Oficiul pentru brevete şi mărci din Statele Unite sub numărul 3492131, însă acesta expirând în anul 1992, de atunci oricine poate să fabrice această substanţă sau alta derivată. Din acest motiv ea se regăseşte sub o mulţime de denumiri care mai de care mai ademenitoare şi mai inofensive (aparent). Este preferat de copii şi de persoanele care doresc să slăbească întrucât deşi este dulce nu are calorii. Aceasta este de fapt o mare păcăleală întrucât organismul nostru caută “dulcele” pentru a scădea nivelul ridicat de insulină din sânge iar acest îndulcitor NU POATE face acest lucru şi nu are efect de masă. Pentru că secreţia de insulină este stimulată NU de aspartam ci de simpla vedere a alimentelor care îl conţin: prăjituri, creme, dulciuri, sucuri, etc. Secreţia abundentă de insulină, în lipsa zahărului (glucozei) duce la o accentuare a senzaţiei de foame finalizată cu un consum mai mare de alimente (visul/scopul comercianţilor!). Drept urmare chiar dacă nu mai consumă dulciuri, sau le consumă în cantităţi mici, diabeticii vor consuma mai multe alimente grase (lipide şi proteine) pentru a înlătura senzaţia de foame, ceeace se va solda cu obezitate şi astfel, cu alte complicaţii (cardiovasculare, neurologice, digestive, etc).
În Statele Unite ale Americii dar şi în ţările membre UE este foarte popular (aproape 10.000 de produse îl au în compoziţie, adică aproape orice este dulce “beneficiază” de “dulceaţa” sa).

Este aspartamul inofensiv sau poate aduce deservicii sănătăţii noastre?. Unii savanţi afirmă că “NU!” cum ar fi acel Profesor de Nutriţie şi Biochimie, Director de Evaluare a riscurilor nutriţionale şi sanitare a Agenţiei Franceze pentru Siguranţa Sanitară a Alimentelor- AFSSA, membru în Comitetul Strategic pentru programul “Nutriţie şi Sănătate” din Franţa care a primit în 17 ianuarie 2006, Premiul pentru “cercetare în nutriţie” în valoare de 15.000 de euro de la compania Anjimoto – cel mai mare producător de aspartam din lume!(întrebat fiind de moralitatea sau de existenţa unui “conflict de interese” a acceptării unui astfel de “premiu” de către “Le Quotidien du medicine”- profesorul a răspuns “NU” şi că aceşti bani îi va investi în “cercetare”!). O firmă producătoare de aspartam din Germania, trimite implacabil toate acuzaţiile aduse aspartamului la instanţa de judecată invocând tocmai studiile efectuate de “savanţi” precum cel francez. Însă, aşa cum ne informează Hans-Ultrich Grimm de la ziarul “Spiegel”, firma a fost nevoită să se supună hotărârii tribunalului de mare instanţă din Dusseldorf care a afirmat că “absenţa unanimităţii ştiinţifice în  privinţa siguranţei aspartamului autorizează existenţa criticilor”.

Realizând că un număr din ce în ce mai mare de oameni de ştiinţă, grupuri de protecţie a consumatorului şi medici sunt îngrijoraţi şi acuză aspartamul, în anul 2000 ziarul britanic Sunday Express a lansat o anchetă publică referitoare la efectele nocive ale aspartamului asupra sănătăţii consumatorilor. În urma acestei investigaţii, redacţia ziarului a fost inundată de scrisori, telefoane şi email-uri cu plângeri şi incriminări la adresa aspartamului din partea cititorilor. În urma acestei afluenţe neaşteptate de plângeri primite, ziarul Sunday Express a cerut Guvernului britanic să finanţeze noi studii pentru cercetarea efectelor aspartamului pe termen lung. va urma

Aspartamul – otrava …dulce II

Aspartamul este o neurotoxină şi o substanţă teratogenă binecunoscută, care, în doze nedefinite încă, produce efecte adverse grave reversibile la adult, dar ireversibile în creierul fătului sau al copilului

In urma procesului de metabolizare în organism, Aspartamul se descompune în: fenilalanină (~50%), care are efecte neurotoxice şi poate produce fenilcetonurie şi stări de apoplexie; dicetopiperazina, care are potenţial cancerigen la nivelul creierului; acid aspartic (~40%), care afectează procesul de dezvoltare a creierului şi funcţiile acestuia şi metanol (~10%), care inhibă metabolismul oxigenului, produce orbire şi a cărui produşi secundari au efecte teratogene (pot produce mutaţii genetice).

Studii şi cercetări medicale

Dr. C. Trocho din Spania a condus în anul 1998 cercetările asupra modului în care aspartamul influențează ADN-ul. Experimentul său a fost denumit “Studiul Barcelona” sau “Raportul Barcelona”, deoarece a fost susținut de conducerea Departamentului de Biologie al Universității din Barcelona . Ulterior, cariera sa a fost atacată de producătorii de aspartam. El a mărturisit ulterior (împreună cu alţi cercetători) că nu va mai realiza niciodată un alt proiect de cercetare referitor la aspartam. În lumea științifică, este foarte cunoscut cazul dr. John Yiamouyannis, biochimistul de la Departamentul de Lucrări Chimice al Fundației Naționale pentru Sănătate (National Health Foundation) din SUA și membru al Societății Americane de Chimie (American Chemical Society), care a fost și el șantajat, atunci când studia efectele fluorurării, în anul 1989.. A fost concediat pentru că a refuzat să tacă și totodată i s-a interzis să își publice lucrările și cercetările despre toxicitatea fluorurării. Șeful său a declarat: „Am fost nevoiți să facem aceasta, pentru că am fost amenințați că, dacă nu tăcem, ne vom pierde finanțarea….” Dr. John Yiamouyannis ar fi vrut să dezvăluie adevărul, dar a fost concediat. Imediat după concedierea sa, Departamentul a primit o finanţare uriașă în bani de la o companie direct interesată. Un alt medic celebru – Dr. Russell Blaylock a specificat faptul că mai ales în anumite zone ale creierului se acumulează niveluri foarte ridicate de fenilalanină: hipotalamus, medula oblongata, corpus striatum. Pentru a susţine creşterea rapidă a fătului, sunt necesari mulţi aminoacizi. Aminoacizii din venele fătului sunt de 4 ori mai mulţi decât în sângele mamei. Hrana naturală este un amestec complex de aminoacizi. Nici un aliment nu are unul sau doi aminoacizi izolaţi, aşa cum are aspartamul. Dr. Louis J. Elsas, profesor de pediatrie de la Universitatea Emory, a depus mărturie în faţa Congresului American: “Am petrecut 25 de ani în cercetări biomedicale, încercând să previn defectele de naştere cauzate de excesul de fenilalanină. Şi iată care este îngrijorarea mea: aspartamul este o neurotoxină şi o substanţă teratogenă binecunoscută, care, în doze nedefinite încă, produce efecte adverse grave reversibile la adult, dar ireversibile în creierul fătului sau al copilului.” El a mai arătat că fenilalanina este mai bine metabolizată de către rozătoare decât de oameni. Aşa-numitele suplimente alimentare, cu fenilalanină izolată, acid aspartic, acid glutamic şi alţi aminoacizi dicarboxilati sunt neuroexcitotoxine comercializate ori dintr-o crasă ignoranţă, ori dintr-o răutate intentionată. Ele fac exact opusul a ceea ce sunt destinate să facă. Fenilalanina izolată produce întreruperea transmiterii neuronale, subnutrirea creierului, neurotoxicitate, ceea ce duce la funcţionarea redusp a creierului, depresie, migrene etc. S-a estimat cp, din aproximativ 200 de milioane de americani care consuă anual aspartam, 20 de milioane nu pot metaboliza fenilalanina, şi această incapacitate genetică există în special la copii, conducând, în timp, la retardare mintală.

Efectele ingerării cronice de aspartam sau a altor tipuri de edulcoranţi (îndulcitori artificiali de sinteză) printre cele mai des invocate sunt:

la nivelul sistemului nervos – agresivitate, anxietate, depresii moderate până la severe (deoarece scade nivelul de serotonină), fobii, insomnie, somnolenţă, probleme de somn, iritabilitate, modificări de personalitate, oboseală accentuată, probleme de echilibru, amorţeli ale extremităţilor, atacuri de panică, dureri la nivelul articulaţiilor, dureri cronice de cap de tip migrene – maai ales la femei, tulburări de concentrare, de memorie, de atenţie, de gândire, spasme musculare, schimbări rapide în calitatea şi intensitatea dispoziţiei. La nivelul  aparatului urogenital – reducerea funcţiei sexuale cu tulburări ale apetitului sexual, senzaţie de “arsură” la urinare, urinări dese. La nivelul ochilor – senzaţie de umflare, de mărire a globilor oculari, conjunctivită cronică, reducerea cantităţii de lichid lacrimal (senzaţie de “nisip în ochi” sau de ochi “uscaţi”), senzaţii luminoase sub formă de mici fulgere, pete, înceţoşarea vederii, etc). La nivelul urechilor – intoleranţă la zgomote ridicate sau tinitus (ţiuit în urechi).  Alte tulburări semnalate: palpitaţii, tahicardie, dispnee, balonare, constipaţie, crampe, modificarea apetitului, probleme ale sinusurilor, probleme salivare, sete persistentă şi reţinerea apei în organism, sialoree, tendinţa de a mânca şi a bea excesiv, tuse cronică, uscarea gâtului, dureri de gât, eczeme, înroşirea feţei, urticarie şi alte probleme de piele, diverse tulburări metabolice, anemie, căderea părului sau subţierea lui, modificarea mirosului corporal, modificări ale transpiraţiei, modificarea coloraţiei unghiilor şi a pielii, noduli, etc.

Cum ne protejăm de efectele secundare nedorite date de edulcoranţi?

Citim etichetele şi evităm produsele care conţin aspartam, acesulfam K, ciclamat, zaharină sau alt tip de îndulcitori de sinteză mai ales când e vorba de femei însărcinate sau copii (etichetele pe care scrie “fără zahăr” pot însemna de fapt “cu edulcoranţi”). Cofetăria este unul din cele mai nesănătoase locuri pentru copii noştrii iar a le oferi cu generozitate fructe de exemplu, în locul aromelor sintetice sau banala, prozaica, neînsemnata dar sănătoasa şi inteligenta apă în locul sucurilor chimice sunt gesturi mai mult decât responsabile.

Ionut Ciurea – Povestea pisoilor

Este in puterea ta | Empower.ro from Ionut Ciurea on Vimeo.

Dacia secretă Nicolae Densuşianu

Nicolae Densusianu_Dacia Preistorica – Part I

Nicolae Densusianu_Dacia Preistorica – Part II

Regăsirea conştiinţei – Profesorul Dumitru Constantin Dulcan

În anul 1982, elev fiind am auzit vorbindu-se cu discreţie şi „fereală” de apariţia unei cărţi aşa-zis „iniţiatice”. Eram atunci în perioada când îl devoram pe Blaga, pe Eliade şi pe Cioran (atât cât puteam deoarece cărţile acestora erau puţine şi greu de procurat). „Citeşte-o pe asta, mi-a spus un bun prieten şi vei înţelege multe. Cu asta trebuie început, apoi mai vezi”… Eram la vârsta la care Biblia, pe care începusem s-o citesc, mărturisesc, mă obosea. Însă, după ce am parcurs ultima pagină din  „Inteligenţa materiei” m-am întors cu dorinţa intensă de a termina Cartea Sfântă dar şi de a continua aventura acestui tip de autocunoaştere. Am aflat atunci că înţelegerea deşi este exterioară (ne este oferită de altcineva empatic, revelator, iniţiatic) ea vine totuşi din interior aducându-ne la cunoştiinţă de existenţa (Reală nu imaginară) a celui martor mut care este sufletul nostru şi care nu ne vorbeşte dar care poate rezona. Pentru că trebuia s-o înapoiez, am copiat-o de mână (atunci nu existau copiatoare) dar din păcate chiar şi aceste caiete le-am pierdut întrucât nu mi-au mai fost înapoiate niciodată.  M-am chinuit ani de zile să îmi imaginez cum arată acest om care a putut scrie această carte, şi într-o zi, pe neaşteptate, l-am întâlnit în cabinetul unui bun prieten – medic neurolog– dr Lupescu.

Dar despre ce carte vorbim?

În anul 1981, într-o zi de 11 aprilie, în Bucureşti este lansată discret o carte – nu foarte voluminoasă  (esenţele se păstrează în recipiente mici) „Inteligenţa materiei” care va bulversa profund societatea românească fie prin ideile conţinute, fie de organele statului care o căutau asiduu s-o retragă sau punând pe cei care au citit-o să scrie de unde au luat-o, de la cine, etc. Când ai aprins lumina într-o cameră şi oamenii s-au văzut unii pe alţii dar şi locul unde se află, e greu sau chiar imposibil să-i mai faci să uite ce au văzut sau să îi convingi că întunericul este starea lor naturală. Biologii afirmă că apariţia ochiului pe scara evoluţiei fiinţelor vii a revoluţionat viaţa deoarece fiinţele au putut să vadă mediul în care vieţuiesc- materia se putea vedea, în sfârşit, pe ea însăşi. Creierul omului a adus în plus înţelegerea iar această carte a oferit-o  din plin oamenilor. Autorul – doctorul Dulcan de la Spitalul Militar un om generos care deşi a avut un curaj sinonim cu nebunia – să scrii şi să mai şi lansezi o astfel de carte în acele condiţii, nu s-a declarat niciodată disident al regimului comunist, nu a pretins bani, merite sau medalii şi a rămas acelaşi om modest şi dependent de bruma de arginţi oferită de statul român ca soldă.

Pentru cei care încă nu au auzit despre această carte am să citez câteva aprecieri făcute de oameni la fel de importanţi. Academicianul Eugen Pora scria: ”o delectare sufletească. Rar am avut prilejul unor astfel de satisfacţii spirituale”. Profesorul universitar Păunescu Podeanu: „Aţi făcut prin această carte o operă de luminare a multor minţi, aţi realizat o operă de curaj menită să insufle şi altora îndrăzneala de a gândi deschis”. Profesorul Popescu Neveanu: „una din cărţile rare spre care merită să-ţi îndrepţi atenţia”. Profesorul Solomon Marcus: „Dumitru Constantin sistematizează o sumă de fapte care pun în evidenţă o ordine şi o coeziune a naturii cu nimic mai prejos decât cele pe care omul le introduce în mod deliberat în mediul său”. Profesorul  Petre Brânzei: „ un gen de lucrare încă nerealizat în literatura noastră”. Dumitru Micu: „o carte dintre cele care se epuizează fulgerător. Cartea nu este doar un depozit de informaţii ştiinţifice ci un instrument de iniţiere a profanului în universul biologiei”. Romulus Vulcănescu: „Inteligenţa materiei este unică în literatura ştiinţifică românească prin cantitatea de informaţie prezentă într-o sinteză integratoare ce face cinste culturii româneşti”. Mircea Eliade a apreciat-o dar şi mulţi, mulţi alţii.

Dumitru Constantin Dulcan este un ţăran plin de bun simţ originar din Mârghia de sus judeţul Olt–nepotul lui Constantin Dulcan – şeful gărzii de la palatul lui Alexandru Ioan Cuza pe spinarea căruia Domnitorul a semnat abdicarea. Este  ţăranul curios cu minte bună care a ajuns să studieze cel mai complicat şi substanţa cea mai complexă din Univers – creierul uman. Deşi titlurile universitare obţinute sau gradul de General al Amatei române l-ar putea reţine prizonier pentru omul de rând, Profesorul Dulcan a rămas acelaşi om delicat, gingaş la suflet şi mai ales plin de acel bun simţ specific doar ţăranului român. El comunică cu aceeaşi uşurinţă cu fostul lui coleg ajuns Preşedintele României sau cu o femeie modestă căreia îi explică în cuvinte simple– între masa cu mere şi cea cu struguri la piaţă, de ce ar putea s-o doară ochiul.

A căutat mereu să înţeleagă mecanismele biologiei şi a oferit publicului o înţelegere unitară asupra micro şi macro-universului.

Lucrarea care l-a făcut atât de celebru pe Profesorul Dulcan „Inteligenţa materiei”a fost reeditată în 1992 şi 2009. A mai publicat „Somnul raţiunii” (premiată), La metaphisique dans l’oeuvre de Maurice Careme (pentru care a primit premiul Belgiei pentru critică literară), eseul Ştefan Odobleja (premiat de „Observatorul Militar), lucrările „Conştiinţă şi cunoaştere”, „ Instinct, inteligenţă şi geniu”, „Religia în viziunea lui Lucian Blaga”, „Gândirea omului modern”, etc.

Dumitru Constantin Dulcan – Inteligenta Materiei

Danny Water şi Patrick Flanagan


Ni s-a întâmplat tuturor să vedem un film care să ne cucerească sufletul astfel încât să dorim să îl revedem încă o dată şi încă o dată fie din cauza actorului principal care îşi joacă rolul extraordinar de inspirat, fie din cauza scenariului în care ne regăsim viaţa noastră. Ni s-a întâmplat să citim o carte şi apoi s-o recitim şi iar s-o recitim cu aceeaşi plăcere şi sete pentru că de fiecare dată ne revelează alte şi alte locuri tainice din sufletul nostru otrăvit de secreţiile cu gust de odicolon sintetic – aroma Sfântei Mediocrităţi.

Ni s-a întâmplat să dorim foarte mult să întâlnim un om Mare care ne-a fost ani de zile mentor şi reper  călăuzitor pentru un anume număr de zile din viaţa noastră. Şi într-o zi „ni se arată!”. Mi s-a întâmplat duminică să am ocazia de a asculta, de a da mâna şi de a vorbi cu cel pe care îl admir de ani de zile – Patrick Flanagan – unul din acei oameni discreţi care au contribuit enorm, într-un mod real şi concret la progresul ţării lor şi al omenirii. Miracolul personal a fost dublu: alături de Flanagan, în sala de conferinţe „Nicolae Titulescu” alături de alte personalităţi din Europa s-a aflat un alt mentor spiritual personal – Profesorul Doctor Dumitru Constantin Dulcan care ne va onora cu prezenţa în zilele următoare.

Anii de zile de aşteptări şi de sute de întrebări s-au condensat într-o oră atât de densă că puteam să tai la propriu felii substanţiale de minte bună şi de calitate. Am asistat în calitate de invitat la o conferinţă despre sănătate, despre tinereţe şi bătrâneţe, despre boală, despre medicina clasică prizoniera intereselor financiare ale concernelor farmaceutice şi despre medicina numită peiorativ „alternativă” de fapt singura medicină corectă biologic şi sufleteşte („medicina cauzală” cum a denumit-o Flanagan).

Am ascultat cu maxim interes dicursul lui Patrick Flanagan – marele prieten al marelui savant Henri Coandă şi am înţeles brusc de ce Statele Unite ale Americii sunt cea mai respectată naţiune de pe Planetă: nu din cauza submarinelor nucleare sau a sateliţilor care îţi citesc gândurile, nu din cauza politicienilor abili negociatori ai propriilor interese, ci din „cauza” unor oameni discreţi şi „con-mente” precum acest „ Genial Copil Mare” doldora de idei – forţă uimitoare.

Cuvintele lui cele mai multe au mai ales fost cu şi despre Henri Coandă, despre pasiunea românului nostru pentru fulgii de zăpadă şi viaţa lor, despre cea mai sănătoasă apă din lume, despre ionii negativi de hidrogen, despre nanoclusterii aducători de viaţă bună, despre creier, despre experimente cu milivolţi şi neuroni, despre podurile de frânghie aruncate peste munţii din Tibet sau Vilcabamba pe care le-a traversat, despre multe alte lucruri esenţiale pentru viaţa şi sănătatea fiecăruia dintre noi. Am respins cu greu şocurile revelatorii pe care le-am avut ascultându-l deşi îi citisem lucrările (încă de mai multe ori), erau lucruri deja cunoscute însă prezenţa concretă are cu totul şi cu totul alt efect fizic, mental şi sufletesc. A venit la întâlnirea cu noi direct de la aeroport, a vorbit ce era de vorbit şi a plecat înapoi la aeroport condus de băieţii discreţi şi extrem de atenţi care îl însoţeau. Deşi au fost prezente mai multe televiziuni naţionale, nu a dat vreun interviu cu excepţia … RTS şi Informaţiea de Severin. I-am spus că am venit dintr-o zonă a României care a dat Istoriei un   „George Washinghton” – marele patriot român – Tudor Vladimirescu – străbunicul prietenului lui şi compatriotului nostru – Henri Coandă. I-am spus că am mai „dat” lumii pe Ştefan Odobleja – „părintele Ciberneticii” alături de Norbert Wienner laureat al Premiului Nobel. Şi i-am mai spus că avem şi noi munţi sculptaţi cu chipul altui strălucit înaintaş al nostru –Decebal – ocazie cu care i-am oferit în dar o imagine de la Mraconia împreună cu ziarul „Informaţia de Severin” pe care imediat a răsfoit-o curios. M-a privit şi m-a ascultat cu interes maxim, prezent şi cu nedisimulată uimire. Am avut pentru o clipă senzaţia fizică a faptului  că marele nostru Odobleja a zâmbit satisfăcut de dincolo din lumea imaterială a gândului nespus. I-am mai spus Prietenului nostru Patrick Flanagan că medicina actuală care are tot mai multe medicamente şi tot mai multe aparate sofisticate şi mai scumpe are şi tot mai mulţi oameni bolnavi. Paradox? Întâmplare? Răspuns corect: Profit!. Răspunsul lui a confirmat ceeace orice om cu bun simţ vede şi înţelege: viitorul aparţine medicinei cauzale şi nu a celei simptomatice care de mult nu mai are nimic în comun cu sănătatea noastră sau cu vindecarea.

În finalul discuţiei mele care au durat câteva minute (cât o viaţă!) cu acest american genial l-am întrebat ce mai fac delfinii – întrebare retorică deoarece toată lumea ştie că experimentele prin care el comunică cu delfinii bazându-se pe cele câteva zeci de cuvinte modulate prin ultrasunete sunt şi vor rămâne secrete. Am să readuc în memorie un fragment dintr-o scrisoare primită de el de la Departamentul de Stat în care i se atrăgea atenţia că dacă divulgă informaţii confidenţiale care sunt legate de interesele statului american riscă să fie acuzat de trădare iar „în Statele Unite pendeapsa pentru trădare este moartea prin împuşcare”. Aşa că răspunsul lui a fost un zâmbet larg cât Ecuatorul şi un hohot de râs din toată inima. I-am mulţumit şi l-am invitat să viziteze Drobeta Turnu Severin aceste locuri ale noastre pline de magia unei istorii milenare.

Interviul cu Patrick Flanagan pentru RTS şi Informaţia de Severin dar şi fragmente din discursul acestuia într-o viitoare emisiu

ne tv.

Întâlniri remarcabile la Strehaia

Când mergi spre Craiova sau Bucureşti sau când vii de-acolo, treci inevitabil prin Strehaia. Cei care merg des pe drumurile acestea sunt ceva mai atenţi când ajung în această zonă. Un motiv ar fi drumul care se încăpăţânează să fie altfel decât denivelat şi nesigur sau altul ar fi palatele năstruşnice de o parte şi de alta a şoselei. Foarte mulţi îşi amintesc de Rodion Cămătaru – originar din Strehaia sau şi mai  mulţi ştiu că Leo din Strehaia are o iubită – Jasmine (dansatoarea din buric) o femeie generoasă ce lasă bacşişuri imense pe unde trece. Ceva mai puţini ştiu că în Strehaia îşi are originile „româno-olteanul” (aşa cum îi plăcea să-şi spună) omul care a efectuat primul zbor cu un avion cu reacţie, posesorul a sute de alte brevete de invenţii (majoritatea secrete şi azi) sau cel a ajutat la efectuarea primului pas pe Lună – Henri Coandă.

Unul din strămoşii savantului – Vîrdoianu a locuit la Strehaia, Matei Coandă era nepot al lui Iancu Jianu iar Costache Coandă – bunicul savantului a fost văr cu Tudor Vladimirescu (fraţii Marin şi Ion Coandă – pomeniţi an de an de Mihalache tatăl inventatorului – au fost panduri în oastea lui Tudor).

Cei mai mulţi călători afirmă că Strehaia este o localitate la fel ca toate comunele şi satele de pe drumul spre Severin –monotonă, incoloră, lipsită de personalitate.

Dar, aici se află (foarte aproape de şosea) Mânăstirea ctitorită de Matei Basarab (descendent după mamă din boierii Craioveşti) şi reparată ulterior de Constantin Brâncoveanu. În secolele XVI-XVII aici a fost reşedinţa Mehedinţilor condusă de Mihai (o mulţime de strehăieni poartă numele acesta) Pătraşcu – cunoscut mai ales cu apelativul „Mihai Viteazul” – marele unificator de neam românesc. Aici Biserica ce poartă hramul Sfintei Treimi nu are altarul orientat spre răsărit aşa cum este rânduiala ortodoxă ci spre sud (unii spun ca să fie păcăliţi turcii, alţii pentru a facilita accesul direct dinspre Palatul boierilor Craioveşti iar alţii că este o „dovadă a isteţimii oltenilor!!!”). Nimicuri, fleacuri uitate!.

Am oprit zilele trecute maşina în faţa unei căsuţe modeste, cu bornă kilometrică în faţă, pentru a saluta un om, o Doamnă aflată în concediu şi pentru a o ruga să accepte un interviu pentru televiziunea RTS. Este vorba de Doamna Doctor Lidia Gheorghiţescu o femeie care deşi mică de statură, firavă şi plăpândă ca o brânduşă de primăvară nu are loc defel în majusculele cuvintelor. Am gustat stând acele câteve zeci de minute alături de dumneaei la masa din curte, din mere domneşti şi din paradoxurile pur româneşti. Aveam în faţa ochilor o femeie medic cu mâini subţiri şi graţioase de pianist care au „cârpit” harnice mii de creiere – multe VIP-uri alături de marele Profesor Arseni sau nu mai puţin celebrul Profesor Dănăilă („locatar” al GunessBook cu peste 25 000 de operaţii pe creier din care aproape 500 doar asupra vaselor de sânge şi cu o rată de succes de peste 98%!!!). Terminase de plivit nişte buruieni cu tulpina mai groasă decât degetele ei dumnezeieşti. Încercam să gândesc, să înţeleg, să desluşesc tâlcul întâlnirii mele cu acest om. Un neurochirurg în Grecia de exemplu, şi în mod cert nu de talia Doamnei din faţa mea, pentru doar două operaţii pe lună primeşte circa 80 000 de euro. Alţii prin alte părţi de lume sunt milionari, au colecţii de vile în locuri exotice şi maşini unicat. Nu ştiu câti dintre voi au avut o senzaţie fizică cu privire la existenţa lui Dumnezeu dar mie mi s-a întâmplat chiar atunci stând de vorbă cu femeia acesta de o modestie şi o simplitate care m-au speriat. Nu a fost de acord să dea vreun interviu, mi-a spus că a regretat şi că a vorbit în martie la televiziunea Severin pentru că ea „e prea mică să vorbească – ea trebuie doar să ajute”!. I-am spus că mesajul ei profund ortodox deloc făţarnic a intrat mai adânc în inimile severinenilor decât poate ar fi reuşit s-o facă un sobor de preoţi (cu iertarea de cuviinţă!). Lidia Gheorghiţescu nu vrea slavă deşartă în faţa oamenilor. Ea îşi iubeşte la fel de mult mama trecută la cele veşnice şi se roagă neîncetat. „Eu am misiune să ajut oamenii şi asta e de la Dumnezeu. El mi-a poruncit să fac asta şi eu asta fac” îmi spune. „Voinţa noastră nu trebuie să fie mai presus de voinţa lui Dumnezeu iar această Voinţă este taina sufletului nostru. Din cauza asta eu vin la Strehaia să mă pot ruga în linişte. Aici nimeni nu mă vede şi nimeni nu mă aude, este doar între mine şi Dumnezeu”. „Dumnezeu este Lumină şi lumina rugăciunii mă ajută să văd întunericul în care trăim”. „Locul unde trebuie să ne luptăm cu răul este inima noastră”. „Cuvintele sunt prea puţine, sunt  incapabile şi nu pot să exprime recunoştinţa mea faţă de Dumnezeu care mă ajută”.

Este multă frică în jurul nostru, multă neştiinţă, multă dezinformare şi toate aceastea generează mici monştrii în creierele noastre. Doamna Doctor îi scoate fizic cu mâinile ei şi îi dizolvă definitiv prin rugăciune. Mâinile acestea atât de fragile nu ar trebui să smulgă buruieni ci ar trebui asigurate pentru sume imense chiar de statul român. În alte ţări mai civilizate, astfel de oameni sunt declaraţi prin lege ca fiind „patrimoniu viu” şi se bucură de onoruri speciale. Chiar dacă nu a fost de acord cu interviul cerut sunt sigur că nu va fi loc de supărare (pentru că am scris aceste cuvinte) în inima aceasta atât de generoasă şi care merită a fi umplută cu dragostea noastră a tuturor.

Am plecat de-acasă de la Doamna Doctor şi din Strehaia aceasta „lipsită de personalitate”, puţin mai smerit, puţin mai conştient de iadul în care trăim şi contaminat de Miracolul întâlnirii cu un om cu adevărat viu.

Un om cât o epocă Profesorul Alexandru Oproiu

Mă întreabă încă din uşă cu ochii mari şi un zâmbet cât Ecuatorul: „Oltene ce mai e pe la Severin, ce mai face doctorul Melencu?”

Un Om înconjurat de aparatură endoscopică de ultimă generaţie într-un cabinet tapetat cu diplome de recunoaştere mondială şi ajutat de Greta – o asistentă tăcută, harnică şi mereu atentă, încovoiat de istoria unei epoci întregi…

Am stat de vorbă zilele trecute cu un omul căruia nu îi este ruşine că este român şi care îşi doreşte cel mai mult ca tinerii noştrii să aibă măcar o moleculă în plus din trufia/majestatea de a fi român.

Profesorul Alexandru Oproiu, căci despre el este vorba, a făcut de gardă la patul bolnavului aproape patru mii de zile, a fost „doctor” – (docere-învăţător) tinerilor medici peste 45 de ani şi a creat un „Spital-Şcoală” – cel mai mare din România – Fundeni. Respectă cu aceeaşi stricteţe „igiena” profesiunii sale şi paradoxal, deşi caută cu endoscopul introdus în trupul şubrezit boala, el descoperă precis de fiecare dată OMUL – fie că acesta este un ţăran sau un amărât din Moldova, de la Cluj sau de la Băileşti, fie că este te miri ce politician,  divă televizionistă, sportiv, actor sau chiar viceguvernator.  La uşa Profesorului toate diferenţele, măştile sociale construite cu migală şi fonduri imense se dizolvă instantaneu. Omul care are în grijă visteria ţării, urmărit discret de bodyguarzi, stă de vorbă cu tanti Mili o pensionară suferindă care „a avut înainte de ‚89” o tonetă cu Lozuri în plic iar apoi a lucrat „cu carte de muncă” la un chioşc de ziare. „Reportaj la uşa Profesorului” – iată un subiect de film sau emisiune care ar putea candida cu succes la orice festival naţional sau de aiurea.

Îl rog să accepte să vorbim pentru severineni şi să-mi spună două vorbe despre dumnealui şi despre endoscopie  (Greta mă roagă să nu-l ţin mult de vorbă că are multă treabă, sau să aştept până termină consultaţiile).

„Endoscopie înseamnă să cauţi înăuntru, în interior şi asta se face în principal cu ajutorul unui instrument numit endoscop. Spre deosebire de alte metode imagistice de examinare, endoscoapele se introduc direct în organe”- îmi spune Domn’Profesor. Deşi vizualizarea organelor cu ajutorul luminii are o istorie foarte îndepărtată (Avicenna sau Hipocrate vizualizau organele genitale de exemplu folosind un complicat sistem de oglinzi), primul endoscop este construit în anii 1800 de austriacul Philipp Bonzzini iar primul care îl introduce într-un om câţiva ani mai târziu, este William Beaumont – un chirurg militar din Michigan. Primul gastroscop performant este oferit „interniştilor” de o echipă de japonezi în 1950 (Matsuo Sugiura, Tatsuro Uji, Shoji Fukami, etc). Ei au reuşit să fotografieze ulcere gastrice sau chiar cancere gastrice în stadii incipiente şi imposibil de văzut cu razele X (tranzitul cu sulfat de bariu). Doctorul Oproiu a lucrat cu toate tipurile de endoscoape începând cu cele rigide – primele şi terminând cu celebra capsulă endoscopică cu care lucrează acum.

Ce este”capsula endoscopică”?

Această capsulă de mărimea unei „capsule” de ampicilină, după ce este înghiţită transmite în cele aproape opt ore cât stă în corpul pacientului peste 50 000 (!!!) de imagini extrem de precise dinăuntrul tubului digestiv. „Capsula aceasta este folosită cu succes mai ales în diagnosticul hemoragiilor digestive obscure, care nu pot fi văzute prin endoscopii clasice, şi în afecţiuni ale intestinului subtire (boala Chron) ori pentru alte boli greu de diagnosticat, precum boala celiacă” îmi explică Preşedintele de Onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.

Îl întreb despre activitatea desfăşurată la Fundeni şi îmi spune că s-a dus acolo “întrucât fostul ministru al sănătăţii Voinea Marinescu a avut această iniţiativă în 1974. Acesta considera că pentru specialităţi de vârf precum chirurgia cardiacă, gastroenterelogia sau hematologia trebuiau create clinici separate.“ Profesorul este mâhnit deoarece Spitalul Fundeni unde a început “treaba” plecând de la 10 paturi şi pe care l-a manageriat cu succes timp de peste 24 de ani azi este în pericol de a fi desfiinţat pentru că “există interese mai mari decât cele ale pacientului”. Discutăm minute bune despre ulcer, hepatite, pre şi probiotice, despre bolile civilizaţiei “moderne”, despre stres, despre apă. Observ cu plăcută surprindere că are sub chiuveta din cabinet o instalaţie de purificare a apei prin osmoză inversă şi vorbim şi despre asta apoi, mă grăbesc pentru că tăcuta, minunata şi exigenta Greta îmi face semn că aşteaptă alţi pacienţi programaţi.

Îl rog să transmită câteva vorbe mehedinţenilor şi mă surprinde spunându-mi că va veni în această toamnă la Severin pentru a-l pomeni pe prietenul său marele Profesor Alexandru Colţoiu un corifeu al dermatologiei româneşti şi care îşi duce somnul de veci alături de un alt mare intelectual român Romulus Cojocaru în Punghina de Mehedinţi.  I-am promis că îl voi aştepta şi a fost de acord să continuăm aici dialogul nostru  educativ şi generator de conştiinţă.

Dr Pro: -adevăruri discrete… despre „apa” minerală.

Când citim etichetele cu munţi şi izvoare “pure”, “naturale” ar trebui să ştim că apele naturale nu sunt pure (H2O), ci sunt emulsii, suspensii sau soluţii apoase minerale. Pentru a evita abuzurile lingvistice, pe etichete ar trebui scris „soluţie apoasă minerală plată, carbo sau ne-carbo-gazoasă”.

De ce industria publicitară în complicitate cu neuromarketingul – o ştiinţă extrem de discretă dar foarte profitabilă, foloseşte etichete cu peisaje naturale cu munţi şi izvoare „pure- naturale”?

Răspuns: pentru că în creierul nostru sunt astfel activate ariile de asociaţie, respectiv ariile opioide unde sunt eliberaţi hormoni care ne induc o stare de bine, de satisfacţie, la fel ca morfina de exemplu. Omul a fost mii de ani vânător în mediu natural, iar etichetele cu munţi şi izvoare îi stimulează aceste arii ancestrale producătoare de plăcere.

Adică, atât cât să achităm preţul acestor „ape” mari aducătoare de profit industriei alimentare (iar nouă pietre, hipertensiune, îngustarea arterelor, cancer,etc).

În compoziţia acestor “ape” găsim cationi: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, aluminiu, fier, mangan, titan, crom, nichel, cupru, staniu, plumb, zinc, cobalt, arsen, seleniu, cadmiu, stronţiu, bariu, litiu, beriliu etc. ;
anioni : fluor, azotat, brom, fosfat, bor, iod, cian, sulfat, carbonat, bicarbonat, hidroxil, azotit etc.
substanţe neionice: silice, substanţe uleioase, petroliere, grase, fenoli, nitriţi, pesticide, hidrocarburi provenite din gazele ridicate în atmosferă (industrie sau gaze de eşapament şi aduse în pânza freatică odată cu ploaia), detergenţi, gaze dizolvate (oxigen, dioxid de carbon, azot, în cantităţi mai mici şi metan, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, radon etc.) precum şi microfloră şi faună.
În funcţie de ionii dominanţi, putem astfel clasifica aceste “ape pure”în cel puţin 24 de categorii. Rata de absorbţie în celule a acestor mult – lăudate “minerale” nu depăşeşte  însă 13% .

În anul de graţie 2003, americanul Peter Agree primeşte Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – canalele prin care în celulele noastre intră doar apă, identică apei pure obţinute prin osmoză inversă.

În prezent, în România, vedetele burselor încă sunt firmele care îmbuteliază „apă” chioară  plată sau „înţepătoare” la limbă şi cele farmaceutice, însă trendul, la fel ca în ţările civilizate, este dat de introducerea în consumul uman a apei obţinute prin osmoză inversă, identică apei pure „strecurate” de celulele noastre şi care ne protejează de cei mai mari ucigaşi de oameni din istorie: bolile de inimă şi cancerul

Homo Acvaticus

Unii cercetători afirmă că strămoşii noştrii au trăit într-un mediu acvatic sau cel puţin în habitate umede. Opinia lor se bazează pe faptul că noi avem un control conştient asupra respiraţiei comparativ cu alte mamifere de uscat şi asemeni mamiferelor semiacvatice care au nevoie să inhaleze aer înainte de a se scufunda.

Un studiu publicat în Belgia afirmă că nasul oamenilor a fost „conceput” perfect pentru a opri apa să pătrundă în plămâni pe durata înnotului sau scufundării iar părul este aliniat ideal pentru înnot. Grăsimea de asemeni este mai multă decât la alte animale de uscat. Toate mamiferele de mare au depozite de grăsime în zona abdominală iar într-un mediu acvatic obezitatea nu are aceleaşi complicaţii ca pe uscat deoarece apa susţine foarte bine grăsimea. Oameni suferă de afecţiuni care au legătură cu mediul acvatic cum ar fi acneea, alopecia (chelia sau căderea părului), mătreaţa, rinofima (nasul „gogoşar”), miopia sau osteoartrita. Iată de exemplu varicele (venele varicoase) sau artrita. Unul din trei adulţi are vene varicoase. Această afecţiune într-un mediu acvatic nu există din cauza contrapresiunii apei. Sau astmul bronşic. Maimuţele nu suferă de această boală, însă balenele au bronhoconstricţie când se scufundă. În miopie globii oculari se alungesc. Balenele, focile sau pinguinii nu văd la distanţă însă văd foarte bine în apă. Miopia în cazul acestora este o adaptare la mediul refractiv din apă iar miopia la oameni poate fi o reminiscenţă a trecutului nostru acvatic.

Mai trebuie amintită şi ceara din urechi. Când intră în contact cu apa se „umflă” pentru a proteja timpanul de apă şi infecţii (blochează canalul auditiv). Omul aude însă chiar şi cu ceara îmbibată cu apă pentru că aceasta transmite foarte bine undele sonore. Acestea dar şi alte concluzii ale studiilor ne duc cu gândul că într-o anume perioadă de timp, strămoşii noştrii au fost acvatici.

Osho

Secretul, continuarea şi ce nu s-a spus în The Secret

şi un site cel puţin interesant cu informaţii bune!.

http://sites.google.com/site/joculvietiisicumsaljoci/3-secrete-nespuse-in-filmul-the-secret

3 Secrete nespuse in filmul the secret



Functioneaza deci “Secretul” cu adevarat?

Ati auzit de “Secretul”, asa este? Ei bine, in cazul ca nu ati auzit de film sau carte, “Secretul” dezvaluie modul in care poti face sa se manifeste orice doresti in viata ta. Mai multi bani, o relatie ideala, sau o sanatate perfecta. Grozava treaba, nu? Nici nu e de mirare ca “Secretul” a devenit atat de repede atat de faimos. Este deja chiar invechit ca informatie si pe net. Ce as vrea sa fac eu aici, este sa discut despre cheile continute in filmul “Secretul”, care ne sunt oferite, dar care contin 3 capcane principale, care conduc oamenii la concluzia: “Ah, nu functioneaza!”.

(Kevin Schoeninger & Matt Clarkson):

Vom discuta despre cum se pot depasi dificultati, astfel incat chiar sa puteti trai viata care va este harazita. Nu suna bine?

Ok, hai sa-i dam drumul.

Discutam zilele trecute cu o clienta acum cateva saptamani in urma despre filmul “Secretul” iar comentariul ei a fost exact acesta: Oh, “Secretul”, e deja marfa veche. S-a demonstrat a fi neintemeiat, oricum. Cunoscandu-i locul in care i se desfasoara viata, si stiind faptul ca viata ei nu arata asa cum si-ar fi dorit-o, stiind si ca a incercat mult timp cele care au fost prezentate in “Secretul”, i-am inteles pozitia.

“Secretul” incepe cu ideea ca exista o cunoastere secreta despre care au avut cunostina si au folosit-o marile minti luminate ale istoriei, pentru a-si crea marile lor realizari. Aceste figuri istorice au fost Einstein, Lincoln, Emerson, Edison… Filmul presupunea faptul ca daca si noi am fi avut aceasta cunoastere, si noi am fi creat lucruri marete, in acelasi mod. Deci informatia din “Secretul” este veche, doar pare noua pentru noi, fiindca a fost tinuta ascunsa pana acum, ca o comoara de care noi nu eram demni. Conform producatorilor filmului “Secretul”, informatia prezentata a fost tinuta sub oboroc si ne este dezvaluita abia astazi. Oricare ar fi realitatea, – dupa parerea mea in film este o multime de marketing(dar foarte eficient) – ce are de fapt sa ne spuna filmul “Secretul”?

In primul rand, “Secretul” ne spune ca noi suntem cei responsabili pentru ceea ce traim.

Vietile noastre arata in felul in care arata, datorita alegerilor pe care le facem in mod constant, al intentiilor pe care le avem, prin sentimentele pe care le nutrim, si prin intermediul actiunilor pe care le intreprindem. As numi acesta, un bun start. De aceea si eu vorbesc in programele mele despre a ne lua responsabilitatea privind contextul in care ne ducem viata. Nu-i un secret asa mare, dar este un bun inceput. Asa cum  a spus si Oprah Winfrey despre “Secretul”,“Nu am stiut deloc ca este asa un secret. Am crezut ca asa functioneaza viata”. Deci daca asa functioneaza viata, atunci ce a ramas nedovedit despre “Secretul”? Ei bine, “Secretul” se ocupa cu discutarea PUTERII INTENTIEI si LEGEA ATRACTIEI. Teoria de baza se refera la urmatoarele: daca doresti ceva, iti exprimi intentia privind acest lucru, apoi il vizualizezi si il simti ca si cand deja l-ai avea. Urmezi apoi actiunile potrivite, pentru a-l face sa devina real. Cand procedezi in felul asta, atragi acel lucru dorit in viata ta.

A functionat “Secretul” pana acum, in viata ta?

Clienta mea incercase aceasta abordare. Ea a vizualizat ceea ce dorea, si-a pastrat o atitudine pozitiva despre acest subiect, a imbratisat venirea catre ea a lucrului dorit, si a facut si actiuni in directia obtinerii acelui lucru. S-a concentrat sa simta realitatea acelui lucru in prezent, dar acesta tot nu a aparut. Nu doar timp de luni de zile, dar nici in urmatorii ani. Cu alte cuvinte, teoria nu a functionat. A incercat iar si iar, dar n-a mers.

Alti cunoscuti ai ei, care au incercat acest lucru, nu au obtinut nici ei nici un rezultat.

Pentru voi a functionat? Si daca nu, stiti de ce? Se pare ca a putut functiona pentru Oprah Winfrey si toti cei consemnati in istorie, dar fie ei cunosteau ceva diferit despre “Secretul”, pe care noi nu-l stim, fie ceea ce faceau ei era ceva altfel decat faceam noi.

Am privit eu insumi filmul “Secretul” de mai multe ori, si l-am tot revazut, pana cand trei observatii mi-au aparut in minte. Eu cred ca asa cum este el prezentat, filmul “Secretul” doar conduce pe o cale gresita sau ineficienta - datorita a trei cauze-motive. Aceste trei puncte sunt incluse in noul meu program, ceea ce il face atat de eficient. Haideti pentru inceput sa abordam primul secret nedezvaluit pentru a obtine viata pe care erai menit s-o traiesti…

Secretul 1

De ce Posibilitatile Infinite sunt practic ineficiente

“Secretul” vorbeste despre “Posibilitati Infinite”. “Secretul ne spune: Tu poti avea, face sau poti sa fii orice doresti” cu alte cuvinte, orice este posibil, daca iti pui in minte acel lucru. Tot ce e nevoie este ca tu sa-ti deschizi mintea catre acel lucru. Trebuie sa-ti deschizi mintea si sa vizualizezi, simtind acel lucru dorit. Daca faci acest lucru in mod repetat, si actionezi tot in concordanta cu acesta, acel lucru va veni spre tine.

Ideea posibilitatilor infinite poate fi atragatoare si te poate ajuta sa-ti deschizi mintea atunci cand esti blocat in propriile tale limitari. In privinta acestor considerente, mesajul respectiv este intr-adevar util.

Cu toate acestea, conceptul de “posibilitati infinite” nu este de folos si in ideea abordarii unor actiuni corecte in viata. Ceea ce este util este ca tu sa cunosti care este cea mai buna posibilitate care exista pentru tine in acest moment prezent.

Nu unele limitiative, dar in mod absolut, cele potrivite. Asta este ceea ce trebuie sa cunoasteti. Pe aceasta va puteti focusa si puteti sa-i dati curs prin actiuni. (“alinierea“, slab pomenita in film… Aceasta remarca,sublinierile si cele ce scriu acum imi apartin -octav-, si mi se pare util sa le fac. Experienta umana nu cunoaste termenul de “neadevarat”, dimpotriva, toate sunt adevaruri, cu specificatia ca corespund intotdeuna unui anumit nivel de constienta, de vibratie deci. Spre exemplu, ceea ce remarca autorii AICI, cu foarte corecta intentie, este ca DA, putem deveni, fii, face, avea, absolut orice -TEORETIC, ca ADEVAR ABSOLUT al locului nostru in Creatie- doar ca noi traim experiente partiale,  noi ne gasim inca intr-un anumit punct de intersectie a coordonatelor x,y,z, si ca atare aliniarea presupune ca, DIN ACEL PUNCT in care noi CHIAR NE AFLAM, sa coocreem constient propria experienta, functie de perspectiva limitata A PUNCTULUI, si nu a Legii. Legea nu ne limiteaza cu absolut nimic, cand ai devenit constienta absolut constienta, atunci abia te poti bucura de adevarul acesta ABSOLUT, in care NIMIC NU TE LIMITEAZA.)

Posibilitatile infinite sunt coplesitoare si fara sens atunci cand vine vorba sa intreprinzi o actiune. Ceea ce ti-este util in realitate, este sa cunosti exact, ce ai de facut intr-un context din viata ta, aici si acum. Nu nici o actiune, ci ceva anume, care este corect si bun pentru tine – pe care il pot numi posibilitatea “prima-ntai”(ceea ce ti-este tie cel mai important a fi de facut) a acestui moment.

De exemplu, nu este una dintre posibilitatile mele “prima-ntai” aici si acum de a fi fie un virtuoz al chitarii, fie un baschetbalist de elita in NBA. Am aspiratii, am bagat energie in a fi bun in amandoua aceste activitati, pe perioada vietii mele, dar aceastea “nu au fost in carti” pentru mine. Acestea  nu erau calea potrivita pentru mine. Acestea se afla in sfera posibilitatilor infinite, dar nu se regasesc in domeniul pentru care eu sunt venit aici.

Nu poti actiona in directii infinite in acelasi timp. Tu poti actiona dupa cum este potrivit, intr-o singura directie. Cheia este ca tu sa cunosti acea directie potrivita, pentru tine in momentul prezent, acolo unde te aflii. (ca nivel de constienta)

Secretul nedezvaluit 2

Cum interfera subversiv Subconstientul

Puterea intentiei

Un al doilea punct principal din filmul “Secretul” este Puterea Intentiei.

Conform “Secretului”, tu poti atrage ceea ce doresti, prin canalizarea intentiei tale in mod constient in acea directie.

Prima problema despre toate acestea este faptul ca cea mai mare parte a pocesului de atractie care are loc, se desfasoara ca amplasament, in subconstient.  Cu alte cuvinte, eu atrag spre mine lucruri neintentionate in mod constient. In al doilea rand, subconstientul meu are capacitatea sa “interfere”, sa se amestece cu cele ce le aleg deliberat, constient. Indiferent cat de bune sunt abilitatile mele in vizualizari, simtiri si intentii, daca am un program ruland in subconstient contrar cu intentia mea constienta, va exista interferenta si conflict.

De exemplu, daca in mod constient imi propun intentia de a deveni bogat, dar in celasi timp, am si programul subconstient care spune: “Bogatia e rea, banii sunt ochiul dracului. Oamenii bogati sunt rai si egoisti.”, exista o parte din mine care va avea grija ca eu sa nu ajung bogat. Acea parte din mine va avea grija sa-mi saboteze bogatia, pentru ca una din valorile mele personale este aceea de a fi o persoana buna si de a face lucruri de bine, si in plus, eu mai am ideea ca bogatia contrazice aceste lucruri. A declansa un program subconstient, inseamna mai mult decat faptul de a imprima o intentie constienta la nivel de suprafata. Se cere mai mult decat ganduri pozitive, sentimente pozitive, sau sa faci actiuni pozitive. Toate acestea sunt foarte bune, si fac parte integranta din marele proces global de manifestare. In plus, este necesar inca un lucru: acela de a ne aduce la cunostinta care sunt programele subconstiente, si de a salva energia care este tinuta de  ele, in acele patternuri, de a o elibera, inainte de a lansa intentiile constiente.

Este exact ceea ce va invat in “Puterea Practicii”. Veti invata un proces simplu in 3 pasi, numit cei “3R”, pentru a va elibera de gandurile si credintele limitative, astfel incat fiinta ta sa se poata alinia cu viata ideala care ii este destinata.

Dar, momentan, sa continuam cu revelarea secretului nespus….

Secretul nedezvaluit 3

De ce nu obtii ceea ce doresti, focusandu-te pe ceea ce doresti!

Cheia finala oferita in “Scretul”, este chiar Legea Atractiei: asemanatorul atrage asemanatorul. Tu poti avea, face sau fii, orice doresti, atragand acel lucru in viata ta. Am vorbit deja mai devreme, de ce “orice” si “infinte posibilitati”, sunt practic ineficiente. Ceea ce tu ai nevoie de fapt, este lucrul potrivit pentru tine, in acum si aici.

Ultimul punct de refeinta din “Secretul” este acesta: legea atractiei functioneaza bazata pe “a fi” versus “a avea”…. Asa cum o carte buna candva spunea, “Cauta intai imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte lucruri iti vor fi adaugate tie”. (Matei 6.33)

Regatul lui Dumnezeu este o stare de a fi, o stare de constiinta. Acesta este locul in care se afla comoara ta. In acest mod si nu in altul, vei deveni tu sanatos, fericit si implinit. Aceste “lucruri” in viata sunt un rezultat al starii tale de a fi.

Fiinta ta atrage viata ta.

De-a lungul filmului “Secretul” o mare atentie se acorda lucrurilor materiale si rezultatelor exterioare, caci cineva poate dori o masina noua, o casa noua, o slujba noua, etc. Oamenii sunt incurajati sa vizualizeze produsele pe care le doresc, sa aiba o viziune clara asupra lor, sa le simte reale chiar acum, si sa tinda catre circumstantele ideale astfel incat sa atraga ce doresc.

Problema esentiala in toata treaba consta in “a vrea”. A vrea bunuri materiale duce atentia spre cele ce inca nu le am. Cu toate ca esti instruit sa vizualizezi si sa simti ceea ce doresti ca o realitate prezenta, tu faci totusi toate aceste lucruri din cauza ca vrei ceva, ca urmare a faptului ca nu ai acel ceva. Adica exista ceva in exteriorul tau, pe care in mod curent nu il ai, si pe care il vrei, in ideea de a putea experimenta viata pe care o doresti. Intreaga notiune se bazeaza pe lipsa, dorinta, si cautate in afara ta. Experienta care decurge este urmatoarea: “Vreau ceva pe care nu-l am”. Mintea ta subconstienta stie acest lucru, chiar si atunci cand mintea ta constienta este procupata sa stabileasca intentii pozitive.

In concordanta cu ce ne spune “Secretul”, subconstientul tau nu recunoaste diferenta dintre vizualizare si fiintare. Chiar asa?? Mintea constienta poate experimenta acel lucru ca fiind real, dar subconstientul stie poanta: jocul – vreau, pentru ca nu am. In starea mea de “fiintare”, eu ma aflu intr-o stare de a vrea, de a dori.

Deoarece subconstientul stie ca tu te aflii intr-o stare de cautare in exteriorul tau in ideea de a capata ceva care iti lipseste, el isi va rula programele lui in concordanta, de saracie-lipsa-necesitate, si va duce la realizare programele anti-sanatate, anti-bunastare, etc. Cantitatea de interferente in acest proces este enorma. Astfel,procesul este blestemat sa esueze.

Legea Atractiei in sine nu are nici o fisura, ci modul in care este ea prezentata in film, este cel care conduce intr-o directie eronata.

Legea atractiei se bazeaza pe fiintare, nu pe a avea. Ea spune ca asemenea atrage asemenea. Aceasta este o idee energetica. Cand ceva vibreaza la o anumita frecventa, acel ceva atrage ceva pe aceeasi frecventa.

De exemplu, daca doresti sa experimentezi iubirea, atunci adu iubire in fiintarea ta, tu fii cel care sa gandesti ganduri de iubire, sa simti sentimente de iubire, si sa faci actiuni iubitoare.

Atunci cand vei gasi iubire in tine insuti, vei experimenta iubirea. Aceasta este o experienta, o stare interna, care intotdeauna va deveni oglindita de lumea exterioara. Starea ta interna de fiintare atrage frecventele din mediul inconjurator care rezoneaza cu frecventa ta. Daca tu traiesti intr-o stare interioara de deplinatate, abundenta si gratitudine, vei experimenta acest lucru in experienta ta in mediul tau inconjurator.

Acesta este motivul pe care noi ne focusam in programul nostru cel nou, anume pe contextul tau intern, pe orientarea ta energetica fundamentala; caci acesta este lucrul care atrage in viata ta ceva. Aceasta spune mai multe decat cele privitoare la gandurile tale, sentimentele tale sau chiar actiunile tale(desi si toate astea sunt si ele esentiale), este vorba despre cine tu esti, si aceasta e factorul care atrage ceva in viata ta.  Cand tu devii constient despre cine tu esti, si traiesti din simtamantul posibilitatilor tale “prima-ntai”, viata ta se va desfasura in fata ta in perfecta integritate.

Programul Puterea Practicii iti da detaliat instructiuni pentru a accesa pe cel care tu esti si pentru a face shiftul intr-o stare plina de putere, in care se manifesta pacea, conectarea si bucuria.

Momentan, sa continuam discutia noastra in legatura cu probleme care apar legat de rezultate si ce se poate face despre asta…

Problema cu rezultatele

Culturii noastre ca intreg, ii lipseste vehiculul necesar Legii Atractiei privitor la nivelurile esentiale sau energetice. Din aceasta cauza, multe programe de dezvoltare personala si chiar credintele noastre dominante din intreaga noastra cultura, sunt in mod automat-mostenit setate pe starea de frustrare.

Bunurile materale, pe care noi nu le avem, sunt un puternic mobil pentru noi. Reclamele ne spun ca aceste lucruri materiale care ne lipsesc ne vor face mai fericiti, mai sanatosi, mai satisfacuti de experientele noastre, asa ca noi dorim aceste lucruri sa fie din abundenta. Noi nu dorim cele necesare doar pentru a supravietui si prospera, dar noi vrem si mai multe, pentru a fi la adapost si in siguranta.

Este o chestiune de dinamica simpla si logica. Noi purtam aceasta dinamica in dorinte excesive dincolo de bunurile materiale, in toate domeniile vietii.

Deci, nu bunurile materiale sunt acelea pe care le cautam, cat REZULTATELE. Noi dorim sa pierdem in greutate, sa obtinem mai multi bani, noi dorim sa castigam un premiu, o distinctie, sau un campionat, si mai vrem sa realizam asta sau asta.  Bineinteles ca asta vrem.

Ce e rau in asta? Nu despre asta este vorba in viata?

Atunci, haideti sa luam cateva exemple, ca sa vedem unde ne conduce focusarea pe rezultate.

Cum sunt un iubitor de sport si in special de baschet, voi folosi exemple din acest minunat joc. Primul, este in legatura cu echipa NBA a orasului meu natal, Denver Nuggets.

Nuggets au mult talent. Ar fi si cazul, ei au unul din cele mai ridicate state de plata din liga. Ei au niste personalitati deosebite, niste jucatori fabulosi, si in plus, sunt echipa orasului meu natal. Spun asta, dar este oare adevarat? Nevasta mea m-ar intreba: “De ce te uiti la ei daca te fac atat de tare sa te superi?” – acesta este un comentariu pe care ea mi-l face frecvent. Acestuia i se va adauga “ Poate ca n-ar trebui sa te mai uiti la ei”.

Daca iubesc baschetul si echipa mea locala, cum se intampla ca experimentez atat de multa frustrare atunci cand ii privesc? Ma asez in fata ecranului presupunand ca ma voi simti bine, si sfarsesc strigand la televizor timp de cateva ore, apoi raman intr-o dispozitie proasta restul serii. (Cred ca ar trebui sa merg sa meditez dupa asta, pentru a reveni intr-o stare buna).

Deci care este problema mea? Problema mea este aceea ca am devenit complet obsedat de rezultate. Ei au atat de mult talent, si fac niste meciuri atat de bune, incat m-as putea bucura foarte mult privindu-i. Totusi, daca ei pierd, eu nu ma mai bucur de meci. Este baschet, un sport pe care il iubesc. Totusi, daca ei nu obtin rezultatul victoriei, eu nu ma mai bucur de meci. Cateodata e asa de rau, incat nu pot nici macar sa urmaresc jocul in sine, ci ma uit doar, la sfarsit, la scor. Pierd bucuria urmaririi jocului, pentru ca sunt atat de focusat pe rezultat. Am facut acelasi lucru cu meciurile de baschet al fiului meu cel mai mare. Imi pot ruina intrega experienta, facandu-mi griji daca el va avea destul timp de joc, daca va marca destule puncte, ori daca echipa lui va castiga sau nu. Bineinteles, acest lucru este amplificat de un alt rezultat la care ma gandesc, anume daca va putea obtine o bursa scolara la colegiu sau nu, ceva ce stiu ca doreste in mod pasionat. Pentru ca am fost concentrat pe aceste rezultate, de prea multe ori am pierdut bucuria de a urmari jocurile.

Atunci cand ne concentram exagerat pe rezultatele dorite, pierdem bucuria activitatii in sine.

Este experienta din cadrul actiunii insasi, cea care face sa aiba rost actiunea respectiva. De cate ori pierdem noi experienta implicita a activitatilor, in societatea noastra orientata pe rezultate?

Noi ne cantarim pe noi insine si ne judecam pe noi si pe altii dupa rezultate si dupa lucrurile pe care le avem. Daca nu avem acestea, ne simtim nepotriviti, nesiguri si tematori pentru viitorul  nostru.

Nu numai ca pierdem distractia actvitatilor noastre, pentru ca suntem obsedati de rezultate, dar deseori nici nu ne angajam in ceea ce iubim, de teama unor rezultate proaste. De cate ori nu te-ai oprit sa faci ceva de teama nereusitei? Intr-un joc ca baschetul, jucatorii vor rata deseori lovituri directe la poarta, de teama esecului.  Cel putin, ei totusi se afla in joc (ceea ce este un bun inceput), numai ca pierd deplinatatea experientei. Au existat dati in viata ta cand n-ai avut curajul sa faci primul pas catre ceva ce iubeai, gandindu-te ca n-ai fi bun la asta? Sunt lucruri pe care iubesti sa le faci, dar pe care nu le faci? Ce inseamna asta? Ti-e teama ca nu vei reusi?

Un alt efect negativ al concentrarii tale pe bunurile materiale si rezultate este urmatorul: acela ca vom face tot ce este necesar pentru a obtine aceste lucruri. Vom privi chiar drept o calitate admirabila sa faci orice pentru a obtine ceva. Daca dorim bani, ne vom lua slujbe pe care le uram, sau care ne fac sa suferim pe noi sau pe altii. Cand suntem supra-atasati de a obtine un anumit lucru, vom rationa asa: “scopul scuza mijloacele”. Nu vom lasa pe nimeni si nimic sa ne stea in cale. Chiar daca asta inseamna violenta sau chiar razboi. Razboiul este un ultim exemplu de absurditate a scopului scuza mijloacele. Razboiul raneste pe toti cei implicati in el.

Intotdeauna m-am intrebat daca scopul scuza mijloacele. Oare o slujba de 40-60 de ore pe saptamana este justificata de banii pe care ii castigi? Mai ai timp si energie ramase, ca sa te bucuri de banii obtinuti? Sau petreci weekendul doar ca sa te refaci, sa o faci din nou? Chiar mai rau, petreci weekendul prins in aceeasi munca?

Dar ce se intampla in cazul in care nu primesti ceea ce doreai, dupa ce ai fost atat de obsedat de rezultat? Sa nu obtii ceea ce doresti (sau sa percepi ca fiind un esec), te va face si mai obsedat, sau frustrat, sau stresat. Si vei putea spune, “Ei, bineinteles, asta este. Noi dorim lucruri. Ne chinuim pentru ele. Facem ce avem de facut. Cateodata castigi, cateodata pierzi. Traieste cu asta. …utu-i! Asta-i viata.”

Se poate sa fie adevarat. Ei bine, este adevarat, dintr-un punct de vedere. Daca acesta abordare te satisface, este perfect. Daca esti ca mine, si nu functioneaza pentru tine, daca focusarea pe rezultate nu iti aduce rezultatele pe care le doresti, si daca in schimb, iti creeaza tensiuni, conflict, si auto-judecata, atunci poate vrei sa incerci o noua strategie, asa cum am facut si eu.

Pana acum, v-am prezentat dedesubturile filmului “Secretul” si aratat cum prezentarea din acest film, duce la un drum gresit.

Kevin

Kevin Schoeninger

www.DiscoverYourPractice.com

PS Te-ai prins? Stii care este mega-instrumentul secret? – acel cuvant care nu apare in “Secretul”? Iti voi da un pont – si nu este vorba despre “vibratie”! Puterea Practicii

Miracolul antioxidant

A trebuit să treacă 40 de ani pentru ca vitamina C să fie introdusă în alimentaţia marinarilor şi pentru a opri moartea acestora de scorbut. Câte decenii vor trece până oamenii vor accepta antioxidanţii Flanagan?

Dr Lester Packer – Miracolul Antioxidant

Apa structurată cheia de aur a sănătăţii noastre (III)

Oamenii au fost bombardaţi ani de zile cu informaţii negative cu privire la apa nocivă de la robinet şi au fost îndrumaţi de reclame să consume sucuri, bere, apă minerală, ceai, cafea pentru a-şi potoli setea. Vedem în aceste reclame grupuri vesele de oameni -„prieteni” care se adună la o halbă sau la o răcoritoare. Realiatea este însă alta; barurile sunt pline de oameni singuri, deprimaţi, bolnavi, săraci. Râsul şi zâmbetele sunt rare iar ei habar nu au că aceste băuturi le fac foarte mult rău. Dioxidul de carbon, la fel ca urina sau fecalele sunt eliminate de organism ca fiind reziduuri nocive. Dioxidul de carbon reintrodus în corp (doar de dragul de a excita limba şi gâtul) este reabsorbit de ţesuturi. Însă nu este loc destul şi pentru el şi pentru oxigen, aşa că mai devreme sau mai târziu vom plăti în suferinţă plăcerea de o clipă de acum. Hipoxia celulară alterează metabolismul conducând inevitabil la boală. Apa este cea care trebuie să elimine toxinele din corp. Răcoritoarele, berea, cafeaua, apa minerală nu pot face acest lucru şi astfel încet încet ne sufocăm în propriile toxine care se acumulează zi după zi, an după an.
Apa pură are capacitatea unică de a forma şi de a transforma; de a crea şi recrea, de a pătrunde şi de a dizolva orice atinge şi de a strânge informaţii de la substanţele vii sau inerte cu care intră în contact. Moleculele de apă pură creează cu uşurinţă legături cu alte molecule de apă pură, apa aceasta fiind din acest punct de vedere extrem de „sociabilă”. Ea preia cu bucurie o mulţime de „autosopişti” – peste 120 000 de substanşe chimice se dizolvă în apa pură, din care peste 10 000 nu îi modifică transparenţa, mirosul, gustul.
Această calitate de a „socializa” este benefică atunci când ea preia „pasageri” sau lucruri bune cum sunt nutrienţii sau oxigenul pe care le transportă cuminte şi sârguincioasă la celule dar este un lucru rău atunci când preia poluanţi periculoşi pentru sânge şi ţesuturi, generatori de boli, suferinţă, moarte prematură.
Apa structurată, hexagonală are un „certificat de citire RMN” de circa 42,3 Hz faţă de apa îmbuteliată sau de reţea care are între 90 şi 120 Hz. (Universitatea Naţională Tsing Hua Raport Nr GMC 0203001 din 28 martie 2002). Această apă hexagonală îmbogăţită cu nanoclusteri formează o reţea de tip inel care poate înmagazina un mare număr de electroni fiind astfel una din cele mai performante substanţe antioxidante din cele cunoscute la ora actuală. Apa de robinet sau minerală are un procent foarte redus de structuri hexagonale datorită poluării şi nu pot susţine eficient funcţiile biologice. În organism este produsă apă pură (circa o jumătate de litru) din arderea glucidelor şi lipidelor tot la fel cum face cămila care poate sta fără să bea apă 45 de zile (îşi obţine apa din „arderea” cocoaşei bogate în lipide). În celulă apa cu structură hexagonală se găseşte în jurul ADN-ului în nucleul celulei (acesta „înnoată” în apă) şi în imediata apropiere a membranei celulare. ADN-ul a apărut acum 3,5 miliarde de ani odată cu apariţia apei pure lichide( O +H2),iar structura hexagonală este ideală ca suport informaţional aşa cum este structura cuartzului. Apa pură este un izvor de sănătate şi de prevenire a bolilor. Orice om care şi-a propus un standard de excelenţă în viaţă, care este responsabil pentru sănătatea lui şi a familiei lui trebuie să aibă un sistem performant de purificare a apei de la reţea. Cele mai indicate sunt echipamentele care purifică apa prin osmoză inversă (aşa cum se întâmplă în ţările civilizate) dar şi aici sunt o mulţime de imitaţii scumpe şi periculoase.

Apa structurată cheia de aur a sănătăţii noastre (II)

Henri Coandă care făcuse o pasiune din studiul fulgilor de zăpadă, îşi dă demisia din cadrul ministerului Apărării (era ofiţer activ în Regimentul 2 de artilerie) şi porneşte într-un automobil spre Tibet acolo unde auzise că oamenii trăiesc peste 100 de ani. De fapt Coandă a identificat 5 zone pe glob unde oamenii trăiesc în mod obişnuit peste 110 de ani sau mai mult ( ţinutul Hunza din nordul Pakistanului, Vicambamba în Ecuador, Peru, Mongolia şi Georgia) pe care le-a şi vizitat şi studiat. Elementul comun al acestor locuri era apa pe care aceşti oameni o beau în mod curent numită „apa vieţii” sau „apă vie”. Întrucât această apă provenea de la gheţari el s-a gândit că poate conţine anumite minerale sau substanţe care conferă proprietăţi speciale de vindecare şi longevitate. A descoperit că nişte formaţiuni minerale de dimensiuni extrem de mici (nisip foarte fin – SiO2 coloidal probabil rezultat din deplasarea gheţarului) au un potenţial electric negativ foarte ridicat Zeta. Aşa cum ştim celulele noastre sunt vii şi inteligente iar ele comunică între ele folosindu-se de electroni ca „mesageri” ai informaţiilor. După cercetări intense asupra apei Coandă putea să prezică durata medie de viaţă a locuitorilor din orice zonă geografică doar studiind apa pe care o consumau.
Patrick Flanagan primeşte de la el studiile de peste 60 de ani cu rugămintea de a le continua pentru obţinerea „fântânei vieţii”. Flanagan împreună cu soţia sa Gael descoperă că particulele de SiO2 de 2000 de ori mai mici decât hematia umană structurează apa pură a gheţarului. Trebuie spus că gheţarii s-au format cu sute de mii şi milioane de ani în urmă din apă pură (vapori condensaţi) pe când nu exista industrie chimică poluatoare de atmosferă.
În 1982, Patrick Flanagan anunţă descoperirea microcluserilor (SiO2 coloidal, carbonat de potasiu şi sulfat de magneziu). Pentru acest lucru a fost numit Savant al Anului de către Asociaţia Internaţională pentru New Science. Academicieni şi cercetători de la universităţile Oxford şi Stanford au început să studieze în paralel tehnologia microclusterilor sau nanoclusterilor.
Aceştia atrag protonii din molecula de apă rezultând apă polimerizată sau structurată sau coloidală sau “apă vie” o apă structurată după tiparul reţelei cristaline a cristalului de cuartz. Aceşti nanoclusteri se adresează în principal apei pure obţinută prin osmoză inversă cea mai potrivită pentru obţinerea unei ape structurate corecte biologic şi celular. Apa curentă de reţea sau cea minerală freatică are o tensiune superficială de aproximativ 73 dyn. Pentru a pătrunde în celulă (pentru a traversa membrana celulară grasă care conţine colesterol), apa trebuie să aibă o tensiune superficială de circa 45 dyn adică exact cât are această apă miraculoasă. Aşa se explică de ce oamenii care beau tone de apă minerală sau de la reţea, suferă de afecţiuni ca urmare a dezhidratării cronice (colesterol crescut, degenerarea vertebrală, artroze, constipaţie cronică, cancer, etc).
Acest tip de apă se mai întâlneşte în legumele şi fructele proaspete. Mâncarea preparată termic mai ales în vase metalice pierde electronii (ionii) şi astfel devine „moartă”. Populaţiile studiate de Coandă foloseau vase de ceramică sau bambus şi cuţite de piatră pentru prepararea hranei (nu de metal).
Patrick Flanagan împreună cu soţia sa beau apă purificată osmotic amestecată cu picături de nanoclusteri şi circa un gram de magneziu ca supliment. va urma

Apa structurată cheia de aur a sănătăţii noastre (I)

Întâlnim tot mai des sau auzim despre „microclusteri” – cremă de faţă cu microclusteri, cremă de călcâie cu microclusteri, spirulină cu microclusteri, vitamina C sau E cu microclusteri, alimente „îmbunătăţite” cu microclusteri, medicamente diverse asociate cu microclusteri. Ce sunt aceşti „microclusteri”?

Pentru a vorbi despre ei trebuie mai întâi să prezentăm doi mari savanţi autori a mii de invenţii, (mare parte din ele şi azi protejate  de lacătele  „secretului de stat”)  unul fiind românul Henri Coandă, celălalt americanul Patrick Flanagan.

Henri Coandă s-a născut la Bucureşti având însă ascendenţă prin tatăl său originar din Craiova în neamul lui Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu. La14 ani inventează o semănătoare acţionată de vânt. Studiază sculptura la Paris cu Auguste Rodin, unul din mentorii lui Constantin Brâncuşi. Împreună cu Gustave Eiffel pune la punct primul avion cu reacţie din lume iar celebrul francez spune: „băiatul ăsta s-a născut cu 50 de ani mai devreme”. Numărul total al invenţiilor românului depăşeşte cifra uluitoare de 2600 (!). El este printre altele autorul dispozitivelor de frânare folosite de modulul Apollo 11 şi 12 care au transportat primii oameni pe Lună dar şi a o mulţime de alte invenţii mai ales în domeniul militar.

Pasiunea vieţii lui au fost însă apa şi fulgii de zăpadă. El a constatat că fulgii de zăpadă cristalizau hexagonal iar apa lichidă avea aceeaşi structură cristalină coloidală haxagonală ca şi cristalul de cuartz suportul informaţional pentru toate echipamentele digitale radio tv de azi. Pe când lucra pentru Pentagon şi NASA, l-a cunoscut pe tânărul pe atunci, Patrick Flanagan un geniu al fizicii, chimiei şi electronicii. Acesta la 12 ani îşi construieşte propriul radio şi inventează un dispozitiv de ghidare şi detecţie a rachetelor. Face o listă cu toate experimentele nucleare efectuate de americani şi sovietici lucru care pune pe jar Pentagonul deoarece toate erau declarate secrete. La doar 17 ani este angajat de Pentagon, CIA, NSA, NASA, dar şi de alte instituţii de securitate unde lucrează şi azi ca expert şi consilier. Pune la punct un dispozitiv care generează energie similară celei piramidale. Este singurul om căruia i s-a acceptat să se căsătorească în interiorul Marii Piramide de la Gizeh. Este autorul a sute de brevete de invenţii majoritatea secrete şi azi. „Dacă vorbeşti cu cineva (despre studii/cercetări) fără permisiunea noastră, vei fi acuzat de trădare şi pedeapsa pentru trădare este moartea prin împuşcare” citează el într-o carte, dintr-o scrisoare primită de la Guvernul federal SUA.

La Pentagon este invitat în biroul românului Henri Coandă care îi oferă rezultatele a peste 60 de ani de cercetări asupra “apei vii” sau a “apei vieţii”.

“Tu eşti ceea ce bei, a spus românul. Apa este cel mai important lucru din corpul tău, dar nu toate apele pe care le bei sunt la fel. Peste tot pe pământ, apa are caracteristici fizice diferite, indiferent unde călătoreşti…”

Amândoi savanţii sunt propuşi pentru Premiul Nobel pentru descoperirea nanoclusterilor însă meritul este acordat în 1996 lui Robert F. Curl Jr., Sir Harold W. Kroto, şi Richard E. Smalley de la Rice University.

Dr. Scott Jewkes din Salt Lake City afirmă: “Dacă ar fi să recomand doar un singur produs pentru a trata toţi pacienţii mei, acest produs ar fi soluţia sau capsulele cu microclusteri”. Un alt celebru medic din California, dr. Ron Meyers afirma: “In 20 de ani de practică medicală, nu am vazut nici un produs care să se apropie de rezultatele excepţionale obţinute cu microclusterii”. Testele clinice evidenţiază rezultatele biologice esenţiale pentru sănătate şi pentru prevenirea îmbătrânirii. Sportivii din S.U.A.de la fotbalişti la alpinişti şi de la arte marţiale la maratonişti folosesc deja apă purificată cu microclusteri în competiţiile naţionale şi internaţionale, pentru vitalitate şi recuperare rapidă, trecând toate testele americane şi europene pentru substanţe netoxice. Unul din sponsorii principali ai Formului 1 este o companie care produce apă pentru piloţi obţinută prin osmoză inversă.

Peter Mitchell – PREMIUL NOBEL pentru chimie 1978. pentru descoperirea coenzimeiQ10. “Pentru organimul omului Q10 este – « scânteia vieţii », care are acelaşi rol ca şi bujia în pornirea motorului unei maşini. Dacă avem posibilitatea de a primi Q10 împreună cu coctaiulul de antioxidanţi  format din apă purificată şi microclusteri nu vă refuzaţi de acestă plăcere. Rezultatul întrece toate aşteptările şi merită încercat”.

De fapt toţi aceşti oameni geniali sunt de acord asupra unui principiu vechi de mii de ani: “natura este adevăratul profesor iar sângele curat este cheia sănătăţii noastre”. va urma

Dr Pro: – colesterolul şi dezhidratarea celulară

Conform statisticilor medicale, cel mai mare ucigaş de oameni din istorie este de departe colesterolul. Acesta a ucis mai mulţi oameni decât au murit în toate războaiele mondiale din ultimii 200 de ani, însumat cu numărul de oameni care au murit în toate accidentele de circulaţie sau alte morţi accidentale. La fiecare 26 de secunde, undeva un om face infarct de miocard sau la fiecare minut un om moare de inimă iar factorul major care ne aduce în această situaţie este colesterolul.
S-a vorbit de hrana animală sau de alimentaţia preparată termic sau cea de fat-food consacrată de americani. Este adevărat. Ceeace nu se spune cu la fel de multă tărie este faptul că această substanţă numită colesterol şi care produce fiori oricărui cardiac, creşte şi din cauza dezhidratării cronice. Cum se petrece acest lucru?
După cum se ştie, omul este un organism pluricelular alcătuit din circa 35 000 de miliarde de celule (savanţii nu s-au putut pune de acord cu privire la numărul de celule din care este format corpul omenesc). Fiecare din aceste celule este alcătuită din membrană, citoplasmă şi nucleu. Dintre aceste componente, cea mai importantă este desigur, membrana celulară, pentru că la acest nivel au loc toate schimburile dintre interiorul şi exteriorul celulei. Până nu demult nucleul era considerat centrul vital, “creierul” celulei deoarece conţine “camera secretelor” sau “camera cu informaţii” adică ADN-ul; s-a extras însă experimental, în laborator, nucleele unei populaţii de celule şi acestea au supravieţuit hrănite bine, luni de zile, fără nucleu.
În fiecare celulă au loc peste 50 000 de reacţii chimice pe secundă. Toate aceste procese chimice complexe (pentru a reproduce TOATE aceste reacţii chimice intracelulare, ar trebui construit un combinat chimic care s-ar întinde pe câteve sute de hectare) sunt condiţionate, mediate, de apă. Celula se aseamnă cu un bob de strugure sau cu o roşie- conţine aproape 90% apă. Apa intră în celule prin canale specifice numite aquaporine. Dacă însă între mediul interior intracelular şi cel extern, din imediata apropiere a celulei există o diferenţă de presiune osmotică, apa are tendinţa de a ieşi, de apărăsi celula. O soluţie hiperconcentrată în săruri cum e apa de mare adsoarbe apa dintr-o soluţie hipoconcentrată până la echilibrarea / egalizarea presiunii osmotice. Dar, fără apă, fără un mediu de reacţie corect, celula se îmbolnăveşte şi moare. Membrana celulelor noastre este formată din trei starturi din care unul – cel de la mijloc conţine o grăsime care împiedică ieşirea apei iar această “grăsime” se numeşte colesterol. Când ne hidratăm cu orice altceva decât cu apă, cum ar fi soluţiile pe care de regulă le introducem în corp – suc, bere, apă minerală – dură există pericolul/posibilitatea reală de a ne dezhidrata la nivel celular. Atunci celulele noastre fie “strecoară” apa minerală cheltuind energie, fie solicită ficatului un aport suplimentar de colesterol Acesta “îmbracă” celula cu o “cămaşă” asemănătoare unui înveliş de seu sau ceară pentru a-i proteja apa din interior. Există studii care arată că oamenii care s-au hidratat cu o apă corectă celular cum este apa purificată osmotic, au obţinut valori normale ale colesterolului după -o medie de 21 de zile. Pentru a nu deveni “victime” ale colesterolului ridicat nu este suficient să renunţăm la alimentele de origine animală; este la fel de important şi trebuie să fim atenţi şi cu ce ne hidratăm.

Bătrâneţe sau nemurire V

Câţi dintre noi nu am fugit /evadat din oraşul sufocat de praf, căldură, zgomote şi nervi fie la mare fie la munte?

De ce ne-am simţit aşa de bine când am mers pe jos prin pădure, am alergat pe plajă dimineaţa sau în cerdacul casei de la ţară am respirat aerul proaspăt după o ploaie rapidă de vară?

Răspuns: aerul în astfel de momente este încărcat cu particule negative sau aşa numiţii “ioni negativi”. În locul în care vieţuim – de regulă într-un apartament la bloc sau într-o casă situată într-un oraş asaltat de emanaţiile unui combinat chimic, de gazele tot mai numeroaselor eşapamente, sau la biroul dotat cu calculatoare, imprimante, sisteme de răcire sau de încălzire, fum de ţigară, apă de reţea poluată, etc, “ne scăldăm”într-o atmosferă plină de ioni pozitivi proveniţi de la toate aceste “surse”. Aceştia sunt într-o permanentă căutare de electroni pe care de multe ori îi fură chiar din corpul nostru. “Hoţii” de electroni se mai numesc “radicali liberi” şi sunt principala cauză de îmbătrânire şi îmbolnăvire. Pentru a-i neutraliza sau pentru a ne proteja de efectele acestora distructive avem nevoie de electroni iar aceştia ne sunt oferiţi de antioxidanţi sau de “donatorii” de electroni (ionii negativi). Aerul din atmosferă este bogat în astfel de ioni negativi după o ploaie cu fulgere, pe malul mării când sunt valuri mari şi apa “se sparge”, în apropierea cascadelor iar explicaţia ţine de provenienţa acestor ioni care este desigur, apa (cu cât aerul este mai curat cu atât concentraţia în ioni de hidrogen este mai mare).

Ce rol au ionii negativi

O mulţime de medici folosesc azi, în diverse terapii, aerul ionizat.  Dr Albert P. Krueger, patolog şi microbiolog foloseşte ionii negativi de hidrogen pentru controlul infecţiilor (antimicrobian) iar Dr Kornblueh de la Universitatea din Pennsylvania a tratat sute de pacienţi cu alergii sau astm bronşic în acelaşi mod (alte spitale i-au urmat exemplul cum ar fi Spitalul Universitar Northeastern sau Frankford din Philadelphia). “După 15 minute de inhalare a ionilor negativi pacienţii se simt mai bine şi nu mai doresc să plece” – afirmă doctorul Kornblueh. Ionii negativi de hidrogen stimulează producţia de serotonină fiind un excelent remediu şi pentru depresivi al căror număr este din ce în ce mai mare, ajută sistemul imunitar să facă faţă mai bine alergiilor, infecţiilor, cancerului, îmbunătăţeşte activitatea sistemului nervos (atenţia, concentrarea, vigilenţa, memoria, puterea de muncă), De aceea nu este deloc un sfat gratuit să lăsăm copii să se bucure de apă, să zburde la soare, să alerge în aer liber.

De ce este important hidrogenul

Hidrogenul după cum am mai spus este un element chimic ce se regăseşte peste tot în Univers. La minus 259,23 grade celsius el cristalizează hexagonal la fel ca apa pură. El este unic datorită faptului că poate transporta un electron. În această formă negativă, laureatul Nobel Albert Szent Gyorgy îl regăseşte într-o mulţime de locuri din organismul nostru dar şi în legumele şi fructele proaspăt culese. Stresul chimic şi consumul insuficient de legume şi fructe proaspete determină deficienţe grave, boli şi îmbătrânire prematură la oamenii contemporani. Ionul negativ de hidrogen are rol în menţinerea echilibrului acido-bazic din organism, susţine/îmbunătăţeşte conductivitatea electrică (comunicarea intercelulară), protejează celulele de radicalii liberi (fiecare celulă este asaltată/bombardată  de peste 1000 de radicali liberi zilnic), ajută sistemul imunitar şi ficatul la neutralizarea toxinelor (cedează electronul moleculei de radical stabilizând-o şi făcând-o inofensivă). Acesta acţionează atât ca purtător de energie (furnizor de “monede/buget de energie” şi principal “actor” în fotosinteză) şi ca un antioxidant, în numeroase sisteme biologice. Ceilalţi antioxidanţi cunoscuţi – vitamina C sau E cedează electroni pentru a proteja celulele dar ele devin la rândul lor radicali liberi instabili. În cazul ionilor negativi de hidrogen nu se pune această problema fiind singura substanţă care nu devine radical liber după “donarea” electronului. Ionii negativi de hidrogen au fost studiaţi abia în urmă cu mai puţin de 100 de ani de către Karl Langmuir unul din părinţii “chimiei anorganice”. Ionii de hidrogen, produs secundar al apei pure în organism, sunt sursă non-calorică de energie celulară (în mitocondrii oxigenul “arde” hidrogen pentru a forma ATP- sursa esenţială de energie a tuturor celulelor noastre). Ionii de hidrogen reduc tensiunea superficială a apei făcând-o mai “udă” spre deosebire de cea minerală – “dură”) şi hidratând astfel în mod corect toate celulele.

Cum putem avea/beneficia de mai mulţi ioni negativi de hidrogen

Patrick Flanagan continuatorul studiilor lui Henri Coandă a descoperit nanoclusterii – microparticule silicice care eliberează în apă progresiv o cantitate foarte mare de ioni de hidrogen prin reconfigurarea electrică (structurarea) apei. Aceştia sunt incomparabil mai eficienţi decât zeci de cutii de vitamina C sau E sau mii de pahare de suc de fructe.  Această nanotehnologie este considerată de mulţi medici o binecuvântare pentru sănătate dar şi pentru bolnavi, întrucât este grăbită vindecarea sau este încetinită în mod evident îmbătrânirea. Apa purificată osmotic combinată cu microclusterii Flanagan – necesitate şi nu “modă”, sunt de departe cea mai importantă metodă de păstrare a sănătăţii şi amânare a morţii (întocmai cum se petrec lucrurile la centenarii studiaţi). Viaţa poate fi considerată un delicat echilibru al proceselor oxidative şi de reducerea radicalilor liberi (antioxidanţi). Acest micuţ şi prea uşor ignorat “ion” a fost antioxidantul originar pentru toate formele de viaţă de pe pământ încă de la apariţia ei şi cel mai optim antioxidant pentru orice formă de viaţă chiar şi azi. El este însă extrem de fragil – căldura excesivă, poluarea, prelucrarea termică sau rafinarea excesivă distrugându-l. Spre deosebire de noi, strămoşii noştrii – mai norocoşi, au avut parte de o cantitate semnificativ mai mare de ioni negativi fie din legume şi fructe mai curate, fie dintr-o atmosferă mai curată fie dintr-o apă desigur, mai puţin poluată.

Bătrâneţe sau nemurire IV

Patrick Flanagan continuă cercetările lui Henri Coandă mergând în locurile unde trăiesc cei mai mulţi centenari şi încercând să afla cauza longevităţii lor extraordinare.

Cine este Patrick Flanagan.

Copilul teribil, unul din cei mai importanţi 100 de oameni ai Americii şi ai lumii, la 8 ani intră în cartea Recordurilor cu peste 6000 de noduri inventate iar la nici 11 ani bulversează şi cutremură întregul sistem militar de apărare al SUA.

Ce s-a întâmplat? Pasionat de electronică, cumpără cu nici 6 dolari un dispozitiv radio din care construieşte un sistem extrem de simplu de detecţie a rachetelor. Reuşeşte astfel să monitorizeze câţiva ani toate experimentele nucleare efectuate de ruşi şi americani. Când anunţă presa de preocupările sale ziariştii nu-i dau importanţă cu excepţia celor de la Associated Press care publică cu titlu anecdotic observaţiile sale. La şcoala din Huston fiind şi având doar 17 ani este chemat prin difuzoarele exterioare care au urlat aşa de tare că au speriat toţi elevii: “Patrick Flanagan, Pentagonul te cheamă la telefon!”. La celălalt capăt de fir, un general cu cinci stele i-a atras atenţia să nu “vorbească prea mult” pentru că este posesorul unor importante secrete de stat (TOATE experimentele nucleare cu dată şi oră publicate au fost confirmate ca fiind REALE!). A fost cel mai tânăr angajat al Pentagonului cu carte de muncă ulterior fiind angaja ca expert de CIA, NASA, NSA, dar şi alte instituţii de securitate. A construit la 14 ani (înaintea telefonului celular) Neurophonul – aparat preluat şi îmbunătăţit de CIA – întrucât putea induce control mental la distanţă (folosit cu succes de surzi). Defense Intelligence Agency i-a interzis să discute despre această “maşină” cu “civili” şi mai ales cu cetăţeni străini.

“Părintele nanotehnologiei”

Flanagan a studiat Marea Piramidă scriind o carte care s-a vândut în milioane de exemplare (a stat 3 ani în Egipt pentru a studia piramidele fiin singurul om căruia i s-a permis să se căsătorească … în interiorul Marii Piramide). A construit împreună cu Henri Coandă dispozitive electronice pentru programul Mercury şi Gemini sau cele de frânare ale modulului Apollo 11 care a dus pe Lună primii oameni. A creat un dispozitiv de comunicare cu delfinii care a fost preluat de Marina Americană şi clasificat “top secret”. Are peste 300 de invenţii majoritatea secrete dar cea mai mare descoperire este tehnologia nanoclusterilor pentru care grupul de cercetători iniţiat de el a obţinut premiul Nobel. În 1997 se adreseauză Parlamentului European aducând la cunoştiinţă membrilor acestuia creerea PhiScience – o organizaţie care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi care cuprinde oameni de afaceri, de ştiinţă, medici, etc. Pentru întreaga carieră dar în special pentru descoperirile legate de apă, este propus pentru decernarea Premiului Nobel în 1997. Când i-a înmânat la Pentagon (unde lucrau împreună) caietele cu studiile sale, Coadă i-a spus: “Dacă vei descoperi secretul apei Hunza, vei putea prelungi viaţa la nesfârşit”.

Secretul acestei “ape vii” descoperit după alţi 20 de ani de studiu intens timp în care a făcut mii de măsurători constă nu în ingredientele acestei ape ci în STRUCTURA sa. El a descoperit coloizii pe bază de dioxid de siliciu care ordonează, structurează moleculele de apă hexagonal şi le conferă o tensiune superficială redusă (apă “udă” care hidratează mult mai corect şi mai bine celulele). Un astfel de coloid are dimensiunea a 12 atomi (5 nanometrii sau a cincea miliardime dintr-un metru fiind cea mai mică moleculă creată vreodată). Societatea Regală de Chimie defineşte un coloid ca “orice material de particule, una sau mai multe dimensiuni în intervalul 10-1000 nanometri”. Spre deosebire de mineralele dizolvate în apă, coloizii nu sunt solubili, au încărcătură electrică pe suprafaţa lor (potenţialul Zeta), sunt primiţi de celulă fără consum energetic transmembranar (nu orice şi nu oricum traversează membrana celulară) şi structurează inteligent apa. Alte sudii americane invocă mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Aşa se explică de exemplu, de ce sucurile naturale imediat stoarse din fructe proaspăt culese sunt atât de sănătoase spre deosebire de cele sintetice sau artificiale. Universitatea din Minesotta a efectuat studii pe culturi de celule şi a constatat că după o agresiune cu radicali liberi, celulele obişnuite au supravieţuit în proporţie de 1% iar cele hidratate cu apa structurată de microclusterii cu hidrogen ionizat negariv descoperiţi de Flanagan, au supravieţuit în proporţie exact inversă – adică 99%!. Acest produs este considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut în lume şi este recomandat de nume celebre din lumea ştiinţifică (Frederick Crane descoperitorul coenzimei Q10 – laureat Nobel, apreciază că e “una din cele mai mari descoperiri medicale ale secolului”).

Patrick Falnagan locuieşte şi în prezent în California, este vegetarian, bea doar apă purificată osmotic şi ia zilnic nanoclusterii care l-au făcut celebru cu aceeaşi plăcere ca atunci când i-a descoperit şi când a fost sigur că visul marelui Prieten Henri Coandă – acela de a “găsi fântâna nemuririi” s-a împlinit. În toamna acestui an va vizita România ocazie cu care cititorii Informaţiei de Severin vor putea afla mai multe informaţii direct de la el.

Bătrâneţe sau nemurire III

Informaţia în sistemele vii
Informaţia condiţia necesară şi obligatorie a existenţei oricărui organism viu, indiferent de complexitate, este stocata in molecula de ADN. Principiul conducător al evoluţiei Universului material şi de la care nu se poate sustrage este principiul doi al termodinamicii care spune că “entropia (dezordinea) Universului creşte”. Unica formă de existenţă care contrazice această lege este… viaţa. Cu cât informaţia referitoare la un eveniment este mai puţină, cu atât gradul de dezordine (entropie) al acelui eveniment este mai mare. Pentru a se dezvolta şi evolua, viaţa are nevoie obligatoriu de informaţie iar aceasta este stocată mai ales în nucleu (ADN) sau mitocondrii (“fabrica de energie”).

Toate celulele noastre sunt capabile să emită şi să primească informaţie. “Întreaga viaţă se bazează pe legături de tip informaţional, inclusiv integrarea ei în marea ordine, în marele sistem pe care îl numim Univers. Nu putem concepe viaţa ca fiind posibilă la orice nivel de organizare, inclusiv monocelular, fără ca biosistemul să dispună de capacitatea de a sesiza mediul, adică de a emite, a primi şi a prelucra informaţie. Orice fiinţă lipsită de posibilitatea de a percepe mediul este sortită pieirii” afirmă academicianul Dumitru Constantin Dulcan iar sistemul nervos – acum se ştie, nu este singurul care gestionează informaţia (paramecii – organisme unicelulare care nu au sistem nervos se mişcă inteligent după hrană şi fug de pericole).

Întrucât informaţia implică prezenţa unor semnale purtătoare de informaţie (deci suport energetic) odată cu schimbul de informaţie se petrece şi un schimb/transfer energetic (cercetări asupra câmpului bioinformaţional au fost făcute de biofizicianul rus A.P.Dubrov, iar la noi în ţară de G.Cartianu şi Rodica Strungaru). Aceştia au făcut studii aprofundate asupra proceselor psihoinformaţionale. Ei concluzionează că: „nu există nici o contradicţie a legilor actuale ale fizicii de a presupune că fenomenelor psihoinformaţionale le sunt asociate unde electromagnetice purtătoare de informaţie”. Adrian Dobbs foloseşte unele concepte cum ar fi cele de masă negativă sau imaginară noţiuni folosite de fizica cuantică în mod obişnuit. Având masă imaginară, particule elementare cum ar fi psitronii nu au inerţie şi deci pot călători cu o viteză mai mare decât viteza luminii, aducând informaţii din viitor în prezent. Dobbs îşi imaginează psitronii ca un nor care se proiectează direct pe creierul unui individ receptiv, informându-l despre starea sa prezentă şi viitoare probabilă. Neuronii, după John Eccles se află într-un „echilibru instabil” aşa încât un stimul de mică intensitate poate declanşa o reacţie în întregul sistem. Graţie acestui echilibru instabil al sistemului nervos ar putea fi posibilă acţiunea psitronilor lui Dobbs, prin care el încearcă să explice precunoaşterea, clarviziunea,etc.

Flanagan şi apa inteligentă

Patrick Flanagan – doctor în filosofie, profesor de psihologie şi medicină alternativă a stabilit că cei mai sănătoşi oameni beau o apă cu un pH puţin sub 7 (apa purificată osmotic are un pH între 6,5 – 7), deci foarte uşor acidă, care conţine însă cantităţi mari de electroni şi foarte puţine minerale. Aceasta este apa cea mai sănătoasă şi corectă metabolic.

Cea mai sănătoasă apă din Franţa are un rH 22 spre deosebide de apa pe care o beau populaţiile centenare care este de 10 ori mai concentrată în ioni negativi de hidrogen.  Pentru cei “pasionaţi” de apa îmbuteliată trebuie reamintit faptul că datorită luminii soarelui (din păcate pentru ei lumina trece prin pereţii transparenţi de plastic şi printr-un proces de disociere rezultă oxigen care “fură” electronii prin – oxidare) devine inactivă chiar dacă este “recoltată” sau îmbuteliată de la un isvor cu un rH ridicat. Australia (dar şi unele state americane) a interzis deja transportul apei îmbuteliate în recipiente de plastic din pricina florei microbiene care se dezvoltă în interiorul ambalajelor, din cauza chimicalelor care se dizolvă în apă din plastic (bisfenol A) dar şi din cauză că apa nu mai are nici o legătură cu proprietăţile “curative” ale isvorului sursă. Apa structurată cu ajutorul punţilor (legăturilor de hidrogen) este suportul informaţional al sistemelor vii.

Teoria Doctorului Flanagan vine să completeze aceste studii afirmând că apa structurată este suportul informaţiei în structurile vii fiind susţinut de alte sutii ulterioare precum cele ale lui Gerald Pollack – Doctor, profesor de bioinginerie la Universitatea din Washington şi consultant extern la National Science Board sau de cele ale lui Vladimir Voeikov – cunoscutul savant rus – laureat Nobel. Despre Patric Flanagan “copilul teribil” al Americii în numărul de mâine. va urma

Bătrâneţe sau nemurire II

Henri Coandă, după 60 de ani de încercări de a afla secretul “apei vieţii” i-a înmânat prietenului mai tânăr – genialul Patrick Flanagan studiile împreună cu rugămintea de a afla el secretul “fântânii nemuririi”. Patrick Flanagan, prin procedee moderne a reluat studiile lui Coandă dar şi măsurătorile laureatului Nobel – Szent Gyorgy descoperind ioni de hidrogen în cantităţi foarte mari şi în lichidele organismului (similar sucurilor proaspete de legume şi fructe care conţin de asemeni cantităţi enorme de ioni de hidrogen) nu numai în ficat, splină, plămâni sau intestine.

Ionii de hidrogen

Hidrogenul este cel mai mic element chimic din Univers şi are în mod obişnuit un singur electron. Chimistul francez Antoine Lavoisier a numit hidrogenul după cuvintele greceşti (hidro – „apă” –genes – „a forma”) sau “cel care formeaza apa”, sau „cel ce naşte apa”. Hidrogenul are cei mai mici atomi faţă de alte elemente şi a fost unul din primii atomi care s-au format în Univers. Înăuntrul stelelor, nucleii se combină în reacţii nucleare pentru a forma atomi de Heliu (Hidrogenul este principala componentă a Soarelui, având o pondere de 73% din compoziţia acestuia). Aceste reacţii chimice creează lumina (necesară fotosintezei plantelor) şi căldura Soarelui. El se poate combina cu aproape orice element şi să formeze compuşi chimici mai mulţi decât orice alt element. Cercetătorii apreciază că 90% din atomii din Univers sunt Hidrogen, 9% Heliu iar 1% alte elemente. Hidrogenul se găseşte peste tot în organismul nostru – fie că vorbim de unghii, păr, sânge, neuroni, ADN, enzimele digestive sau nutrienţi – glucide, lipide, proteine. Hidrogenul ţine moleculele de apă “legate”, prevenind moleculele să se separe sau să se evapore la o temperatură joasă. Fără aceste legaturi, apa ar fierbe pe la -80 de grade Celsius, în loc de 100 de grade. Legăturile de hidrogen ţin împreuna şi legăturile ADN din interiorul celulelor noastre (punţile de hidrogen „râvnite” de radicalii liberi).

Ionul de hidrogen ( H-) are un electron suplimentar slab legat pe care îl cedează cu mare uşurinţă. Aceşti electroni ar fi după părerea laureatului Nobel electronii care se mişcă cel mai rapid (cu cea mai mare uşurinţă în organism).

Ce este “pH- ul”.

Hidrogenul este combustibilul care alimentează viaţa vegetală şi animală cu energie. El ne vindecă şi ne oferă forţa vieţii! pH-ul înseamnă cantitatea de hidrogen dintr-un lichid, deci este o unitate de măsură, a forţei vieţii disponibile într-un lichid. Unul din primii parametrii care măsoară o apă bună de băut este pH-ul. Tradus din latină înseamnă “potentia hidrogenii” sau “puterea hidrogenului” şi indică nivelul hidrogenului (gradul de aciditate sau de alcalinitate) al unei soluţii. Pe o scară de la 1 la 14, concentraţia în ioni pozitivi de hidrogen  “1” înseamnă foarte acid iar “14” foarte alcalin, “7” însemnând neutru chimic aşa cum e apa pură. Există tot felul de poveşti de marketing care ascund doar interese financiare (deloc de neglijat) despre apa “alcalină”, “ionizată”, “uşoară”, “sărăcită” în deuteriu sau dimpotrivă “îmbogăţită” în deuteriu.

Apa grea şi sănătatea

Ca o anecdotă, în timp ce unii medici români recomandă (mult prea) entuziast apa “sărăcită” în deuteriu cu un ochi tonele de apă vândute pe post de leac atoate – vindecător şi cu altul la conturile bancare, The Telegraf – ziar onorabil (la fel ca prestigiosul Discovery) ne anunţă că “Mikhail Shchepinov, fost om de ştiinţă al Universitatii Oxford, crede că APA GREA modificată protejează organismul împotriva chimicalelor periculoase, cunoscute sub denumirea de radicali liberi. Se ştie că acestea contribuie la apariţia cancerului, a Alzheimer-ului şi a Parkinson-ului. Cercetătorul pretinde că unele alimente, precum friptura şi ouale pot fi de asemenea îmbogăţite cu izotopul special de hidrogen, cunoscut sub denumirea de deuteriu, sporind astfel posibilitatea oamenilor de a mânca sănătos. Cercetările specialistului sunt bazate pe experimente desfăşurate pe viermi şi pe insecte. Viermii au devenit cu zece la sută mai longevivi, iar drosophila şi-a prelungit viaţa cu 30 la suta în urma consumării apei grele”. Pentru cei care cred cu adevărat în apa aceasta sărăcită în deuteriu (de fapt apă purificată/sărăcită – ceeace e sănătos) le recomandăm următoarea metodă de obţinere – mult mai ieftină decât cea mult lăudată de unele posturi centrale de televiziune (ca să nu mai vorbim de Internet unde eşti realmente sufocat de abilii webmasteri – specialiştii promovării tuturor năstruşniciilor).

Cum obţinem acasă apă sărăcită în deuteriu

Se umplu două sticle de plastic cu apă purificată osmotic (costă de 100 de ori mai puţin decât cea “sărăcită” de la tarabă) şi se ţine 2-3 ore la congelator. Vom observa că pereţii au început să îngheţe. Spargem cu grijă această gheaţă groasă de câţiva milimetrii apoi strecurăm apa printr-o sită şi ceeace am obţinut este EXACT “apă sărăcită în deuteriu”. Explicaţia? Această gheaţă conţine deuteriu (punctul de îngheţ al apei cu deuteriu ce se regăseşte în mod NORMAL în apa curentă sau de la reţea, este cu 3 grade mai ridicat şi astfel această apă îngheaţă prima).

Ce este rH-ul

Puţini oameni au auzit de “rH” sau “relative hidrogenii” care ne dă informaţii despre cantitatea de ioni negativi de hidrogen ( H- ) din apă. Despre acesta şi importanţa lui uriaşă pentru sănătate în numerele viitoare.

Bătrâneţe sau nemurire I

Doar boala o simţim, sănătatea nu.


Discutam zilele trecute cu un prieten – medic severinean despre sistemul nostru de sănătate şubred, despre boală şi despre nenumăraţii şarlatani care speculează dorinţa sinceră a oamenilor de a-şi proteja sau de a redobândi sănătatea (“a specula” înseamnă a trage foloase dintr-o anume situaţie, a înşela, a negustori încrederea cuiva).

Am căutat împreună timp de câteva ore explicaţii şi soluţii simple la problemele parcă din ce în ce mai numeroase şi mai complicate. Am discutat despre apă, despre implicaţiile ei în economia metabolică a organismului, despre efectele pozitive pentru sănătatea nostră individuală prin ameliorărea calităţii ei (prin purificare osmotică) – tot mai larg acceptată prin alte părţii ale lumii.  Concluzia lui finală – “e prea complicată toată această poveste cu apa purificată şi filtrarea osmotică şi  e mai sigur să rămân la ce ştiu şi la ce am învăţat eu”. Am fost apoi cu fiul meu la facultate pentru a susţine examenul restant la biochimie celulară şi repetând noi cursurile despre membranele celulare am constatat cu uimire că studenţii la medicină încă nu ştiu prea multe despre “canalele de intrare a apei în celulă” aşa numitele “aquaporine” descoperite în 2003 şi pentru care s-a luat un Nobel (în curs sunt amintite “în treacăt”), şi atunci l-am iertat pe prietenul meu “doctoru” pentru lipsa lui de răbdare. Afirmam în alt articol că sănătatea noastră este în realitate sănătatea celulelor noastre (nu absenţa durerii cum am fost învăţaţi), că celula este locul unde apare mai întâi boala (cancerul începe cu o celulă) iar apa este implicată în mod direct – cauzal în acest proces.

Din neştiinţă, imaturitate sau poate doar din nepricepere, omul şi-a dorit dintodeauna să trăiască nemuritor dar neaparat o altă viaţă decât cea primită, iar aceasta să fie dacă s-ar putea veşnică şi eternă aşa cum este sufletul. De sănătate s-a îngrijit doar când a fost bolnav pentru că aşa cum spune olteanul nostru hâtru “doar boala o simţi, sănătatea nu”. Dacă pentru suflet s-a descoperit formula nemuririi – Iubirea şi Iertarea, pentru partea fizică/materială omul încă mai are de “căutat”. Aminteam în numerele trecute de acele zone de pe glob unde oamenii depăşesc cu uşurinţă 100-120 de ani,  care au fost studiate printre alţii, timp de peste 60 de ani cu pasiune neostoită de genialul nostru compatriot Henri Coandă şi care au în comun acel element determinant care ne construieşte în cea mai mare măsură pe fiecare dintre noi – apa.

Cine ne îmbătrâneşte.

Răspuns: deshidratarea cronică şi radicalii liberi. Dr. Alexis Carrel – specialist în transplant de organe şi vase de sânge a afirmat că secretul longevităţii noastre stă în capacitatea celulei de a elimina deşeurile metabolice iar cheia eliminărilor toxinelor din organism este apa (în acest context, cuvântul sau sintagma “apă” se referă la H2O şi …atât). El a ţinut în viaţă o inimă de porumbel timp de 34 de ani hidratând-o şi irigând-o cu nutrienţi nepoluaţi chimic (unul din motivele pentru care a primit premiul Nobel pentru Medicină). La festivitatea de decernare a premiului Nobel el a afirmat că “Celula este nemuritoare. Lichidele care o înconjoară – o degenerează şi o îmbolnăvesc. Nu vârsta omoară celula ci deshidratarea cronică”. Când a întrerupt experimentul cu inima de porumbel, aceasta încă era …vie.

Circuitul hidrogenului

Celulele noastre însetate de apă (H2O), deshidratate cronic din cauza lichidelor improprii pe care le bem zilnic, au un metabolism incomplet, defectuos care se traduce într-un anume moment în boală şi moarte (boala şi îmbătrânirea prematură sunt preţul pe care îl plătim pentru “plăcerile gâtului”). Un alt medic celebru – ardelen după tată- laureat şi el al premiului Nobel – Albert Szent Gyorgyi (descoperitorul vitaminei C) a afirmat de asemeni că “viaţa este un dans al apei”. El a concluzionat că este mai corect să vorbim despre un circuit al hidrogenului (“combustibilul vieţii”) în natură decât al carbonului aşa cum am fost învăţaţi în şcoală. Plantele iau apa şi sub înfluenţa luminii (fotosinteză) o “desfac” în Hidrogen  şi Oxigen. Hidrogenul este încorporat împreună cu CO2 din atmosferă în glucide (glucoză), lipide sau proteine pe care ni le oferă cu generozitate nouă – regnului animal iar oxigenul este eliberat pentru a-l putea tot noi, respira. În corpul nostru, enzimele numite dehidrogenaze scot hidrogenul din alimentele vegetariene ingerate care este apoi “ars” pentru necesarul energetic propriu (glucoza C6H6O6 este descompusă în CO2 – eliminat de plămâni şi reabsorbit de plante + H2O şi energie). Albert Szent Gyorgy a identificat chiar “depozite” de ioni de hidrogen în interiorul corpului nostru, cele mai importante fiind ficatul (cel mai important organ în detoxifiere), intestinele, plămânii şi splina (teritoriile unde se află “dislocată” – deloc întâmplător, armata imunitară). Gyorgy a afirmat că electronii proveniţi de la ionii de Hidrogen se mişcă cel mai rapid în organism ei asigurând de fapt şi comunicarea intercelulară. “Secretul vieţii constă în hidratarea corectă a celulei şi eliminarea toxinelor, afirma el, iar dacă acest lucru încetează dintr-un motiv sau altul, celula va muri intoxicată cu propriile ei reziduuri. Pentru ca toxinele să poată părăsi celulele, iar hrana să poată pătrunde în celule, este foarte important ca celulele să fie într-un contact foarte strâns cu apa”.

Celulele deshidratate cronic sau hidratate cu soluţiile răcoritoare diuretice, trec într-o stare opusă creşterii şi înmulţirii/regenerării – adică în stare catabolică (dezasimilaţie şi descreştere), asta înseamând că organismul începe să-şi consume propriile celule şi ţesuturi, începând practic să se autodistrugă (o explicaţie pertinentă pentru bolile autoimune). va urma

7 vizitatori online acum
3 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 11 la 09:01 am UTC
Aceasta luna: 27 la 04-07-2018 07:01 pm UTC
Acest an: 146 la 01-14-2018 03:57 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC