Momente spirituale – întâlnirea cu Bruce Lipton I

Sfârşit de septembrie în Bucureşti. Toamnă cenuşie, ploaie măruntă, rece, frisoane septice, amărăciune profundă, organică, materială, oameni grăbiţi (spre unde, spre ce?), proteste sindicale obosite, anemice, speriate, pancarte ofilite, cărate/sprijinite pe umeri osoşi, claxoane răguşite sau prea stridente, maşini speriate, smucite, văruite cu noroi vâscos, faruri ca nişte opaiţe fosforescente, paltoane mergătoare, ezitante, speriate, evazive, priviri mioape, urechi mute. Încă o toamnă morbidă şi strivitor de tristă, ignorată, neluată de nimeni în seamă, nesocotită…
Ajung la hotel şi intru într-o oază aparentă de fericire sintetică – podele ce reflectă impecabil spoturile sclipitoare din tavan, fotolii din piele scumpă, atent selectată, şi vreo 15-20 de majordomi extrem de atenţi la eventualele sau presupusele nevoi ale musafirilor – puţini, ce-i drept.
Mă aşez la o măsuţă împreună cu soţia şi Dana Dumbrăveanu – conferenţiar universitar doctor, buna noastră prietenă (severineancă 100% deşi trăitoare în Bucureşti) care azi va fi tălmaciul nostru. Cum arată Profesorul Lipton? Cum o să îl „atac”? …
Mi-am dorit încă de acum 3 ani, de când i-am văzut conferinţele pe DVD şi i-am citi cărţile, să îl întâlnesc şi… atât.
La ce sunt bune adevărurile „originale”
Savurez liniştea şi încerc să îmi pun ordine în gânduri. Imposibil însă!…În acea atmosferă de linişte sintetică mă gândeam la numeroşii „sfătoşi” care gândesc în majuscule şi care au pretenţia de a fi unicii posesori ai Adevărului Unic. Întâlnim adesea în scurta noastră viaţă astfel de specimene de indivizi care caută dintr-o disperată nevoie de a-şi justifica umbra pe care o fac pământului, să fie originali. Şi ce e mai facil, mai lesne decât să dai „din gură” sau „din mână” mimând originalitatea? Ei au certitudinea că gândesc, că jocul lor e gândire şi mai ales că jocul lor prea luat în serios de ei înşişi este şi creator. Ei îmbrăţişează cu puterea argumentelor logice o eroare, o îmbracă în culori vii şi fascinante şi o propagă ca şi cum ar fi un adevăr definitiv. Au un bagaj nesfârşit de aforisme şi parabole cu care argumentează strivind orice presupusă opoziţie şi creează iluzia (pornită dintr-o certitudine atent mimată) că ei nu se pot înşela niciodată. Viaţa lor este însă sterilă, goală, anostă, searbădă dar nu total inutilă. Meritul lor (au totuşi un merit!) este că ne ajută prin atitudinea şi comportamentul lor să înţelegem mai bine definiţia erorii dar ne şi îndeamnă în acelaşi timp la căutarea şi cultivarea adevărului…
„Original” şi „autentic”
Diferenţa între a fi „original” şi a fi „autentic” este diferenţa între „a-ţi imagina că bei apă” şi „a bea apă”. Când ai citit câteva cărţi autentice, când ai întâlnit câţiva oameni autentici, atunci vraja „originalităţii” aceastor inşi nefericiţi se destramă instantaneu şi doar un sentiment de compasiune te cuprinde atunci când observi cu coada ochiului, eforturile acestora de a convinge, de a îmbrobodi sau de a mai îmbălsăma vreun inocent aflat în căutarea „adevărului”…
Mai aveam câteva minute până să îl întâlnesc pe Profesorul Lipton şi gândurile mele se amestecau de-a valma…
Întâlnirea cu Profesorul Lipton
Uşile rotative de la intrarea în holul larg al hotelului se mişcau lent din când în când „înghiţind” câte un locatar. La un moment dat apare Profesorul Lipton voios ca un copil care se întoarce din parc. Este scund, are o barbă rotundă şi un zâmbet ca un hamac aninat de lobii urechilor. Îl privesc preţ de câteva secunde pe cel care a rescris Biologia şi cel care, cu argumente articulate, a desfiinţat teorii consacrate şi acceptate ca definitive de miliarde de oameni trăitori pe această biată planetă aflată în perpetuă vâjâială prin Universul întunecat. Ne recuneaştem şi mă întâmpină ca şi cum am fi cel puţin rude de gradul întâi. Toate ezitările, toate spaimele, toate prejudecăţile mele s-au dizolvat instantaneu chiar atunci. El ştia deja că în următoarele minute va vorbi severinenilor despre noua ştiinţă – Epigenetica – acea ştiinţă care va schimba multe vieţi şi care va reaminti oamenilor că există totuşi vindecare (nu doar ameliorare).
L-am întrebat unde ar fi mai potrivit să vorbim şi după ce s-a uitat discret în jur, mi-a spus că nu crede că ar fi bine să deranjăm turiştii din hol cu discuţia noastră şi ne-a invitat la el în cameră.
Mi-a luat din mână geanta şi trepiedul şi a intrat în liftul larg iar eu şi soţia am luat celelalte bagaje (alte camere, încă un trepied, cărţile, clipboard-urile, aparatele foto, etc). Am urcat vreo 12 etaje şi în faţa uşii l-am întrebat de ce a cerut cameră aşa de sus şi mi-a spus că îi place să vadă panorama oraşului. Am vorbit despre familie, despre copii, despre primele impresiile ale lui în România, etc. Între timp am aranjat „sculele” şi am început un dialog extraordinar, despre epigenetică, despre viaţă, şi nu numai, având în spate un Bucureşti unic şi fermecător, total opus celui pe care îl percepusem cu numai o oră mai devreme.

Ce este „epigenetica”?


Într-o singură frază, „epigenetica” ne face stăpânii propriei noastre sănătăţi şi bunăstări. Sau, cu alte cuvinte, credinţele noastre conştiente sau inconştiente structurează într-un mod real particulele de materie din ceeace numim generic realitate.
Dar, întrebările şi răspunsurile Profesorului în numerele viitoare.

You must be logged in to post a comment.

5 vizitatori online acum
1 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:20 am UTC
Aceasta luna: 10 la 12-09-2018 08:24 pm UTC
Acest an: 146 la 01-14-2018 03:57 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC