> News of the day <

Medicina în alte vremuri

La mijlocul secolului XV , în jurul anilor 1400, pe teritoriul Ţărilor Române practicanţii medicinei se numesc bărbieri, moaşe, vraci, hirurgi sau spiţeri (care erau pricepuţi la prepararea, conservarea şi vânzarea medicamentelor). Aceştia erau recunoscuţi oficial; mai întâlnim însă lecuitorii, fermecătorii, cimpoitorii, vrăjitorii sau babele anonime care practicau o medicină empirică. Hirurgii şi bărbierii nu … Read more

decembrie 2010
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Dr Pro – Banii cu “b” de la „bun-simţ”…

O veche vorbă evreiască spune că “găina bob cu bob se satură”.

Tot aşa şi cu banii pe care îi câştigăm. Ei trebuie să ne vină treptat, într-un ritm sănătos, natural, firesc ca rezultat al muncii şi priceperii noastre. Nu este nimic nesănătos să fii bogat  (Natura însăşi umple TOT spaţiul ca semn de generozitate, bogăţie şi creaţie nesfârşită) dar este nefiresc să îţi însuşeşti bani nemeritaţi şi mai ales prea mulţi. A câştiga prea mulţi bani dintr-o dată, necuvenit, aşa cum se întâmplă în Republica inginerească-fianaciar România este totuna cu hemoragia internă.

“Banii trebuie să circule”- spunea un mare bancher – şi avea dreptate însă VITEZA e TOTUL, mişcarea lor contează.

Ia tu o cană cu Apă de Rouă Dr Pro şi toarnă brusc într-un pahar şi vezi câtă rămâne, cu ce te alegi, apoi toarnă încet şi vezi dacă acum îţi potoleşti setea mai bine…

Excelenţa Dr Pro…

Chiar dacă ai venituri modeste, nu este deloc greu să înţelegi, să înveţi arta de a trăi a membrilor clubului Excelenţei Dr Pro. Ai putea de exemplu să economiseşti banii pe care îi dai zilnic pe apa “pură” minerală plată carbo sau ne-carbosifonată şi să investeşti în Apa de Rouă  – singura corectă cu trupul tău şi cu viitorul tău. Sau să cumperi o sticlă de vin bun în loc să cumperi zece de vin ieftin şi prost. Sau să mergi la teatru în loc să priveşti la televizor. Crezi că “privitul” la televizor e gratis? Răspuns: NU! Creierul investeşte energie multă (cam două treimi) pentru ca tu să poţi vedea lumea când deschizi ochii iar această energie tu o cumperi zilnic sub formă de alimente. Pe lângă banii pe care îi dai pe apa minerală din market, mai trebuie să cheltui şi pe energia pe care o consumă organele tale – altele decât limba pentru a o strecura şi a o transforma într-o “apă de bun simţ” – corectă celular. Sau în loc să tot dai bani pe lucruri inutile poţi economisi bani ca să mergi într-o excursie în străinătate sau să investeşti într-o lucrare de artă.

Chiar Viaţa ta poate deveni o operă de artă însă doar dacă ai STIL. Stilul Dr Pro nu se poate cumpăra cu bani pentru că este o stare specială sinonimă cu Excelenţa. Bunul gust ca şi bunul simţ – acelea care te ajută să simţi muzica bună, pictura de calitate, o piesă de teatru, dansul, opera, sculptura sau o carte bună nu se pot cumpăra cu bani. Rafinamentul, cultura nu se pot cumpăra cu bani.

A investi în Apa de Rouă Dr Pro e totuna cu a investi într-o operă de arta iar aceasta ne-întâmplător este chiar Viaţa ta.

Ce nu mai putem cumpăra cu banii? Chinezii în înţelepciunea lor ne răspund:

“Cu bani poţi cumpăra o locuinţă, dar nu poţi cumpăra un Camin”.
“Cu bani poţi cumpăra un ceas, dar nu poţi cumpăra Timp”.
“Cu bani poţi cumpăra un pat, dar nu poţi cumpăra Odihnă”.
“Cu bani poţi cumpăra o carte, dar nu poţi cumpăra Cultură”.
“Cu bani poţi cumpăra un medic, dar nu poţi cumpăra Sănătate”.
“Cu bani poţi cumpăra o poziţie socială, dar nu poţi cumpăra Respect”.
“Cu bani poţi cumpăra sânge, dar nu poţi cumpăra Viaţă”.
“Cu bani poţi cumpăra sex, dar nu poţi cumpăra Iubirea”.
“Cu bani poţi cumpăra o diplomă, dar nu poţi cumpăra Profesionalism”.
“Cu bani poţi cumpăra o bibliotecă, dar nu poţi cumpăra Înţelepciunea”.
“Cu bani poţi cumpăra haine frumoase, dar nu poţi cumpăra Frumuseţea”.
“Cu bani poţi cumpăra bijuterii, dar nu poţi cumpăra Fericirea”.
“Cu bani poţi cumpăra multe lucruri, dar nu poţi cumpăra Orice”.
“Banii nu sunt totul în viaţă – sunt multe ALTELE ce nu pot fi cumpărate cu bani”…

Dr Pro vă ajută să vă păstraţi  SĂNĂTATEA…

4 vizitatori online acum
2 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 9 la 03:41 am UTC
Aceasta luna: 39 la 01-19-2021 11:49 pm UTC
Acest an: 39 la 01-19-2021 11:49 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC