Medicina în alte vremuri

Românii, spre deosebire de alţi europeni, au avut de dus multe războaie şi de suportat multe năvăliri, şi de aceea aveau nevoie de cineva să-i îngrijească în caz de răniri; cei care se ocupau de asta erau bărbierii. În 1460, Ştefan ce Mare avea la curtea sa de la Suceava, un bărbier italian de origine genoveză -„maestro Ivane del dicto Voievoda”.

Vlad Vintilă – Voievod al Ţării Româneşti (1532-1535), îl cheamă pe Gregorio Tonsori – bărbier în Braşov pentru a-i pune ventuze şi „a-i lăsa sânge”; Gregorio devine atât de faimos că este chemat şi de Petru Rareş al Moldovei care îl numeşte „doctor” („domine doctori ac Gregorio Tonsori in Moldaviam ad Petrum Voievodam missis…”), deşi Petru Rareş mai era îngrijit şi de Stephan Barbitonsoris din Bistriţa.

Cuvântul bărbierilor era respectat; când ciuma bântuia Ardealul şi Moldova în anii 1553, bărbierii atoateştiutori au recomandat închiderea drumurilor pentru a evita contagiunea iar cuvântul lui Gregorium Barbel, de exemplu – bărbier din Moldova era greu când era vorba de închiderea unui drum.

Alexandru Lăpuşneanu – domn al Moldovei cerea mereu doctorului său „să-i dea sânge” deoarece suferea când de picioare, când de ochi; braşovenii i-l trimit pe Petre Bărbierul iar bistriţenii îl trimit pe Andream Chirurgum să-i îngrijească ochii (îi curgea puroi dintr-un ochi) şi să-i aducă nişte herbarus – plante care „nu cresc decât în Ardeal!”. În 1560, Lăpuşneanu, are o umflătură la un picior şi cere bistriţenilor să-i trimită un bărbier cât mai „meşter şi mai priceput ca să-l vindece degrabă”.

Andreea Medicum – acelaşi care îl mai tratase şi de ochi nu îl ajută prea mult, drept pentru care Lăpuşneanu nemulţumit îl trimite pe Ionaşcu Uşeru la Sibiu să-i aducă alt „doctore”. Întrucât nu a mai ştiut care din cei doi bărbieri l-a vindecat, Alexandru Lăpuşneanu trimite o scrisoare de mulţumire bistriţenilor în care îşi cere scuze că „nu i-a dăruit mai mult pe cât meritau” pe cei doi bărbieri; în 1568 trimite din nou după Andream Bărbierul „să vie să-l scape”, însă chemarea lui a fost zadarnică deoarece char a doua zi după ce a trimis scrisoarea (16 martie 1568) moare.

You must be logged in to post a comment.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:20 am UTC
Aceasta luna: 10 la 12-09-2018 08:24 pm UTC
Acest an: 146 la 01-14-2018 03:57 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC