> News of the day <

La atelierul lui Andar de la Drub

L-am găsit pe Andrei în atelierul propriu, stând şi aşteptând… muza inspiratoare. Cu riscul de a-i tulbura momentul i-am smuls câteva vorbe. Andrei nu prea vorbeşte, o fac mâinile în locul lui. …

iulie 2011
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

De ziua Imnului naţional


Ieri a fost ziua Imnului naţional. Prilej de a mai cheltui nişte bani pentru nişte vorbe vorbite.

Dincolo de vorbele alese şi scoase pe orificiul bucal rămâne realitatea reală – românii dorm pe ei şi nici măcar îndemnul Imnului lor naţional nu-i mai poate trezi. Indiferenţă, nepăsare, bârfă ieftină distructivă, nesimţire la tot pasul.

Ieri, la semaforul de la Traian unul a aruncat dintr-o maşina cântătoare cu două scaune joase şi fără tavan, şerveţelul cu care se ştersese la bot, ambalajul lucios în care fusese probabil ciocolată, doza de suc goală şi apoi chiştocul (ţigara pe jumate arsă), chiar când se făcuse verde semaforul. Am vrut să le adun şi să i le dau înapoi dar m-am gândit că nu se face să te-apuci să dresezi un animal deja bătrân şi nărăvit deoarece risipeşti nervi, timp, energie.

Cu ceva timp în urmă, un partid important a avut la Parlament un fel de adunare generală. Pregătiri minuţioase, invitaţi, etichete, abţipilduri cât cuprinde, televiziuni care transmiteau în direct fiecare pas călcat pe marmura lucitoare.

Muzică de fundal atent aleasă. Mărimile s-au pus pe scaunele de pe scenă, s-a cântat frenetic imnul partidului apoi “s-a pus” placa cu Imnul naţional.

Stânjeneala era evidentă iar mai marii partidului se uitau ba spre tavan,ba spre vârful pantofilor, ba la rever- aşteptând cu bucile strânse momentul încheierii ca să poată să-şi dea drumul spre noi la zâmbetele largi şi atent antrenate…

Cineva de la butoane a vrut să lase să mai curgă o strofă (probabil că aşa prevedea rânduiala), însă ca să nu fie urechiat ulterior s-a răzgândit şi a întrerupt momentul muzical naţional brusc, aproape evident precipitat.

Dar, vorbele astea sunt prea neputincioase faţă de “performanţa” maneliştilor care au prelucrat aşa cum se cuvine Imnul nostru naţional.

Fără număr, fără număr, fără număr, pe sistem!

Turbo…

Televiziunea on-line Drobeta Turnu Severin

Watch live streaming video from tvdts at livestream.com

La “piaţa sârbilor”


Fosta piaţă “a sârbilor” arată azi cu totul altfel decât o ştiam cu ani în urmă, adică aşa cum ar trebuie să arate o piaţă. Aici, pe timpurile alelalte, veneau sârbii să-şi vândă blugii, ţigările şi să plece acasă cu aproape orice – de la chibrite până la mălai şi ulei. Se trăia şi la ei greu nu numai la noi însă îşi puteau permite să “cumpere” bunăvoinţa gestionarilor de la magazinele româneşti. Cine îşi mai aduce aminte aroganţa vânzătoarelor de la pâine care erau “Dumnezeu” şi care nu se lăsau înduplecate să-ţi dea măcar o juma de pâine dacă nu aveai cartela la tine! Sârbilor nu le trebuiau cartele, ei cu “wikend”-ul cumpărau orice! Atunci o pereche de blugi era aproape cât un salariu – 1800 de lei, dar românilor nu le păsa – viaţa era frumoasă!
Azi am cumpărat cea mai mare lubeniţă din această vară- circa 17 kilograme!
Deşi se părea că nu e prea coaptă, a fost cu adevărat şi cea mai dulce.
Cum se cunoaşte o lubeniţă coaptă? După muzica pe care o “scoate” atunci când o baţi uşor cu palma. E un sunet deschis, vibrant, care trece prin ea spre deosebire de cele crude care sună “închis”, înfundat.
A!Şi să nu uităm:
- Felicitări edililor pentru realizările care iată, se văd!…

Caise din Şimian în piaţa din Severin


În sfârşit avem o piaţă curată care arată a civilizaţie. Felicitări celor ce au perseverat în realizarea acesteia dar şi a celorlalte pieţe din Severin. Gata cu tarabele plouate, cu mirosurile de acru şi putred sau cu “înşirăturile” de pământ, resturi sau saci peste tot. Mai există problema “ţăranilor” care nu prea sunt ţărani, adică de fapt a preţurilor, dar poate că se va rândui şi asta cândva. E bine că tot făcând câte ceva bine, edilii noştrii capătă antrenament şi pe viitor or să mai facă poate şi alte fapte bune!…

Printre fructele aduse cu vaporul de pe continentele asiatice sau sud-americane, am descoperit caise culese chiar lângă noi, la Şimian.

Doamna Băzăvan ne-a povestit că şi-a trimis copilul la facultate să înveţe cum se face agricultură performantă pentru că şi noi putem cultiva ce pot aia de prin ţări străine. Lăudabil!

Românii însă încă preferă fructele aduse din lumea largă neavând habar că acestea sunt culese crude şi conservate/iradiate cu raze gamma pentru a nu se altera fiind extrem de perisabile.De ce nu se strică şi de ce nici muştele nu se aşează pe ele?Aţi văzut că fructele de import nu au miros? Oare de ce?

Acestea sunt nişte fructe omorâte spre deosebire de caisele acestea din Şimian care te îmbată cu parfumul lor.

Cuvântul “ecologic” e neputincios pentru a le descrie mai bine. Cel mai bine o fac ochii, gura şi nasul.

Azi, la Spitalul din Severin, în vizită la Mama Domnica Trop



Sâmbătă 23. 07.2011, cam pe la prânz, am decis să merg la piaţă să caut să aleg un buchet de flori frumoase pentru Doamna cântecului nostru popular AUTENTIC – Domnica Trop – care este internată în secţia Cardiologie a Spitalului judeţean Drobeta Turnu Severin.

În piaţa de legume şi fructe am întâlnit o doamnă amabilă din Şimian – Florica Coandă – cea care a fost colegă cu Domnica – fiica Mamei Domnica – la fosta întreprindere “Pacea” – unde aceasta şi-a pierdut braţele şi care m-a lăsat să fac un buchet mare de flori de câmp împănate cu busuioc. M-a rugat să-i transmit sănătate multă, pentru că a aflat de la televiziunea TL2 Drobeta că se află pe patul de spital.

La spital, am parcat maşina, am coborât şi m-am îndreptat hotărât spre intrarea spitalului.

Cuvântul “spital” provine din “ospitalitate” parcă, sau poate greşesc cumva?

Aici am fost pur şi simplu oripilat de mizeria şi duhoarea cu care acest stabiliment, unde vii să îţi recapeţi sănătatea, te întâmpină. Un om rău ar spune că exagerez însă imaginile culese cu telefonul mobil vorbesc singure adevărul. Păcat că nu pot arăta şi mirosurile pestilenţiale emanate la această intrare – gunoaie fermentate şi putrezite…

O mâţă se tăvălea prin iarbă de căldură sau de purici, sătulă probabil de şobolanii prinşi (probabil că mâţele sunt cu adevărat fericite de această stare de lucruri pentru că şobolanii sunt la ei acasă aici!). Domnii care conduc această instituţie – nu vă pute?

Nu se pot aloca măcat câţiva bănuţi pentru o mătură şi două mâini harnice?

Şobolănimea voastră – “onor” nesimţiţi/împuţiţi pacienţi ACEIA care nu aveţi exerciţiul coşului de gunoi sau măcar al căcăstoarei din fundul grădinii- mizeria aceasta, să nu uităm, nu este produsă de conducerea spitalului şi nici de cadrele medicale ci de voi, bolnavii needucaţi la timp de mămicuţele voastre ocupate poate cu alte activităţi, aşadar, domnilor pacienţi/aparţinători păstraţi/respectaţi măcar ce încă aveţi.

În curând este posibil să nu mai avem nici acest spital. De ce? Răspuns:indiferenţa, nepăsarea, nesimţirea d-voastră dragi severineni.

La intrare, la umbra răcoroasă de pe hol, un cerber îngalonat cu ecusoane de paznic atent şi vigilent (!!!) s-a sesizat că filmez aşa că filmul se termină poate nefiresc de repede.

Această mizerie VIZIBILĂ este însă incomparabil mai mică decât Marea Mizerie creată de Statul român Doamnei Domnica Trop căreia, harnic cum îl ştim – i-a recalculat pensia. Adică de la circa 300 de lei i-a redus-o la 33,50 lei!!!…

Una din cele mai mari şi autentice voci din Europa – are acum un venit lunar de sub 10 euro PE LUNĂ!!!

Costain Brâncuşi a plecat din satul lui Hobiţa la Paris unde a devenit o valoare universală. Mama Domnica a rămas la vatra ei şi la caprele ei şi la omul ei. Au venit însă la ea o mulţime de doritori de vorbe meştegugite pentru a le lua şi a le cânta apoi prin lume pe sute şi milioane de euro.

Un fotbalist care a paralizat pe teren a cunoscut compasiunea unei lumi întregi. Spiritul de solidaritate al colegilor de pe gazon dar şi al celor din tribune a funcţionat impecabil.

Spiritul de solidaritate al artiştilor populari în cazul Doamnei Domnica Trop nu prea “se eczistă”. Păi de când cântecul popular e mai important ca învârtitul beşicii pe iarbă?…

Dar ce vorbe ar fi mai potrivite pentru a exprima toată indignarea?

Mama Domnica s-a bucurat pentru florile de câmp cu busuioc şi a mulţumit frumos cu bun simţ, aşa cum ştie şi cum este ea. I-au adus aminte aceste flori de Isverna ei şi de grădina ei de-acasă unde “s-au prins mai multe tufe ge busuioc”. Ea zâmbeşte obosită şi îşi ascunde greu durerea dar face eforturi incredibile pentru a zâmbi şi pentru cânta colegelor ei de salon incremenite în mirare.

Ele o ascultă tot aşa cum îl ascultă pe Popa când citeşte Sfânta Evanghelie. Căci ce este oare Dumnezeu decât o Sfântă Mirare?

Cântecul Domnicăi într-un salon al secţiei Cardiologie de la etajul trei – medicament pentru inimă încă ne-brevetat.

Nişte oameni bine intenţionaţi de prin Gorj, invocând dezinteresul oficialilor mehedinţeni s-au gândit să-i facă Mamei Domnica o … “Casă Muzeu” în Gorj, pe lângă Târgu-Jiu, unde să fie transferate din casa de pe coasta Isvernei – locul unde Mama a trăit alături de “omul” ei peste 50 de ani şi unde i-au “venit” cunoscutele doine – costume, războiul de ţesut, vârtelniţa, diplomele, trofeele, etc etc.

Lăudabilă iniţiativa vecinilor noştri şi ruşinoasă indiferenţa mehedinţenilor!.

Dar să nu pară că dăm cu piatra în oamenii de bine de lângă noi!

Decât nimic e bine că măcar gorjenii duc grija Mamei Domnica Trop. Inainte de a fi prea târziu.

Europarlamentarii – nu cei români, staţi liniştiţi, – ci aceia care gestionează responsabil Cultura europeană sau cei de la UNESCO – unde se duce grija Patrimoniului universal al omenirii, aud oare cântecul Mamei Domnica din spitalul severinean?

Mama Domnica

Mama Domnica

Cuponul de pensie al Mamei noastre cu fabuloasa sumă de 33,50 lei. Felicitări România! Felicitări confraţilor care îi cântă cântecele!

Ochii care ne văd din viitor…

O nouă stea pe firmamentul muzicii populare mehedinţene – Oana Larisa Bojin


Acasă la Mama Domnica Trop. O casă cu prispă închisă, zidită pe o coastă înaltă de deal, de unde Mama veghează atentă aproape întreaga Ţară Românească…
După ce răstoarnă pe masa de sub vie ceaunul cu mămăligă, tata Gheorghe aduce brânza şi ţuica de prune. Aşa, între două îmbucături de mămăligă făcută cu făină râşnită ne dăm la taină. Tata Gheorghe ne povesteşte cum a cunoscut-o la horă pe Mama Domnica, de ce n-a lăsat-o la Bucureşti apoi îl întreb când i-a spus ultima dată că o iubeşte. “Păi eu mai ştiu mă tată mă!”
“Păi spune-i acu!”…
Tata Gheorghe o ia în braţe ca un voinic pe Mama Domnica, o pupă sănătos de vro două trei ori pe obraz apoi îi spune vorbele magice: “Te iubesc că tu eşti muierea mea!”
Mama Domnica râde fericită cu ochii aproape inundaţi de lacrimile aducerilor aminte. Şi schimbă repede vorba spunându-ne că are o nepoată care “şcie a cânta bine”.
La îndemnul nostru o strigă peste gard, apoi îl mână pe tata Gheorghe s-o sune mai bine cu telefonul.
“N-auzi tu Oană, hai încoa că veni televiziunea şi vreau să te asculte. Hai aşa mai fuga, lasă treaba!”…
Aşa am cunoscut-o pe Oana – fată harnică, frumoasă şi cu o voce curată precum bobul de lacrimă din colţul ochilor Mamei Domnica.
A fost de acord să vină la Severin şi conştiincioasă s-a prezentat la emisiunea matinală a inimosului Dan Taloi.
Aşa începe şi cariera televizionistică a acestei fete minunate – Oana Bojin.
Pentru internauţii încă iubitori de muzică populară mehedinţeană, câteva minute cu Oana puse la dispoziţie prin amabilitatea postului TL2 Drobeta.

Oana Larisa Bojin s-a născut la început de toamnă când se stoarce bobul de must, pe 25 septembrie 1993 în Baia de Aramă. Începe aventura cunoaşterii la Şcoala Generală din satul natal – Isverna. În clasa întâia obţine premiul 1 cu cunună şi cu ocazia serbării de premiere cântă pentru prima dată un cântec pregătit din vreme. Aşa s-a lansat în muzica populară.
De atunci a tot cântat la serbări, la nelipsitele hore de la sfârşit de săptămână din satul ei sau din satele vecine, la nedei, la nunţi sau invitată la o mulţime de majorate.
A fost primită în Grupul folcloric “Liliacul” din Baia de Aramă condus cu seriozitate şi rigoare de Elena Mimiş Trancă. A cântat ocazional alături de Domnica Trop, Petrică Mâţu Stoian, Anica Ganţu, etc…

Cu barca pe Dunăre la Cazane


Sâmbătă după ce am “croşetat” anumite reţete din cartea dedicată artei culinare specifice Dunării, am decis împreună cu fetele să facem o plimbare pe luciul apei. Soare, voie bună, aer curat, re-creere… Imaginile descriu doar o parte din senzaţiile speciale pe cale le oferă Dunărea chiar în locul unde începe Istoria neamului românesc. Pe aici au trecul legiunile romane în drumul lor spre averile dacilor. De atunci lanţurile atârnate de romani au rămas prinse de mâinile şi picioarele românilor până azi. Poporul român este fostul popor dac rămas cu lanţurile invizibile ale Istoriei care începe chiar aici- la mâini, la picioare, la minte. Supravieţuirea noastră “istorică” probabil că se datorează şi acestor lanţuri nevăzute, nesimţite. Căci cine are şi ce cu nişte sclavi?…

Târgul de vechituri şi Cibernetica


Ştefan Odobleja afirma cândva – nu foarte demult, că lumea este alcătuită din sisteme care comunică între ele şi se auto-reglează mai ales la nivelul viului. Un cârcotaş ar întreba dacă pietrele comunică între ele iar răspunsul ar fi tot „da” dar ar trebui să îi explicăm cum devine treaba cu materia aflată deasupra temperaturii „Zero absolut” – aflată în stare de agitaţie termică şi cum e cu câmpul informaţional universal dar asta-i altă poveste. La nivelul fiinţelor vii sistemul digestiv comunică cu sistemul circulator – inima, vasele de sânge şi cu cel nervos şi invers – cel nervos, care are rol integrator şi de control, comunică cu toate subsistemele. Omul este la rândul lui un subsistem al marelui organism numit societate care la rândul ei….
„Afectivitatea este un cerc vicios al marelui cerc vicios care e viaţa iar cunoaşterea este tot un cerc vicios dar al afectivităţii, aşadar tot al vieţii”… spunea marele Obobleja. „Cercul vicios” al lui era „conexiunea inversă” sau „bucla inversă reglatoare” – termeni care au devenit lege universală şi care au generat uriaşa explozie informaţională la care asistăm în prezent. Sau redenumită (citeşte „furată”) de pseudo-părintele ciberneticii Wiener Norbert – „feed-back”.
Din nefericire dacă e să înţelegem pe genialul Odoblaja până la capăt, vom înţelege de fapt că am sărit de pe o trambulină care ne-a aruncat în afara istoriei iar „cercul vicios” în care ne aflăm nu are nici o legătură cu noţiunile inventate de academicianul severinean ci cu altceva –un „ceva” opus vieţii.
„Cum aşa?” ar întreba acelaşi cârcotaş.
Păi e suficient să observi ce se întâmplă în Târgul de vechituri bunăoară şi nu mai trebuie să-ţi baţi capul cu ideile lui Odobleja – întâmplător născut pe aceste meleaguri şi prea devereme uitat chiar de severinenii lui. Cine mai stă să înţeleagă pe Odobleja când stomacul ţipă de foame şi gâtlejul după o bere?
În târgul de vechituri observi, sâmbătă de sâmbătă şi duminică de duminică, absenţa forfotei pozitive existente cândva şi a efervescenţei mercantile specifică oltenilor sau precupeţilor. Întâlneşti aceeaşi mulţime de oameni destructurată de Singurătate şi disperată de un bănuţ cu care să-şi astâmpere foamea.
Oameni mulţi care privesc fără să se vadă şi care ascultă fără să se mai audă. Ei umblă, caută fără să ştie prea bine ce (vreun chilipir poate) şi cel mai grav e că nu mai comunică vorbele aşa cum se întâmpla altă dată.
Aici se află imaginea perfectă a României de azi: destructurată din punct de vedere cibernetic/ comunicativ/ informaţional şi aflată în plin proces de descompunere chiar dacă încă mai vedem oameni cumva vii. Sistemul social coerent a devenit demult o amintire şi aia deja uitată. Individul care luptă pentru supravieţuirea zilnică este, în Târgul de vechituri, principalul actor.
Îşi aduce aminte cineva ca vreun politician să vină aici şi să vorbească cu poporul? Dar, nu discuţii individuale, formale în faţa camerelor foto-video, ci Reale.
-„Da de ce ar veni aştia aici? Ca să vadă ce? şi să vorbească cu cine? Cu amărăştenii aştia?”
-„De aia! Pentru că politicul este sistemul nervos integrator care reglează sistemul social numit încă România” ar fi un răspuns mai fandosit.
„Pentru că în mic se vede ce e în mare”- ar fi un alt răspuns şi mai sclifosit.
O tumoră canceroară se separă agresiv de restul celulelor sistemelor organismului, îşi asigură rezerve de mâncare din ceeace s-ar cuveni şi celorlalte celule care muncesc să tragă căruţa trupească, îşi face propriul sistem nervos şi circulator şi culmea se identifică cu celulele normale (joacă demagogic un teatru de proastă calitate al popularităţii ieftine uşor de convins) astfel că sistemul imunitar – acela care ar trebui să o ucidă fără să pună întrebări – aşa cum se-ntâmplă într-un organism sănătos cu astfel de celule nebune, este neputincios, orb şi indiferent. Vă sună cunoscut?
P.S. În târgul de vechituri – acolo unde se găsesc mii de cărţi mai vechi sau mai noi, înşirate pe capote de maşină sau pe mese de ciment asemeni meselor de mozaic rece de la morgă, sau chiar pe asfalt, am descoperit chiar ediţia din 1939 a „Psihologiei consonantiste” a lui Ştefan Odobleja – în limba franceză. Dar despre Odobleja, Cibernetică şi Severin într-un articol viitor.

Cu Camaradul Levantin la Mânăstirea Sfânta Ana de la Orşova


Sâmbătă 9 iuluie, înainte de a intra în Labirintul Danei Dumbrăveanu, am urcat pe Drumul Eroilor – Dealul Moşului cu Camaradul Levantin din Severin pentru a lua o gură de apă bună şi de linişte la Sfânta Mânăstire Ana de la Orşova. Tăcerea şi harul cu care sunt binecuvântate aceste locuri sunt rarisime. Merită orice efort pentru a ajunge aici. Am cules câteva imagini cu telefonul celular din muzeul Pamfil Şeicaru – un român de excepţie care se odihneşte chiar aici. Calitatea proastă a imaginilor şi sunetului este compensată de inteligenţa privitorilor care vor primi astfel îndemnul de a veni să vadă cu ochii lor pe 25 iulie la hramul Mânăstirii oameni, fapte, locuri şi lucruri minunate.
Pe 25 iulie este hramul Mânăstirii. Cunoscătorii ştiu deja şi vor fi aici la Mânăstirea închinată tuturor acelora care au înfăptuit România Mare. Ceilalţi află chiar acum în timp ce citesc şi îşi vor face cu siguranţă timp pentru un drum al iniţierii – început de vindecare şi mântuire.

Teatrul „Labirint” – la Orşova




„Inteligenţă”, „discreţie”, „pasiune”, „motivaţie”, „implicare”, „entuziasm”…
Câteva cuvinte superficiale care încearcă să definească ceeace s-a întâmplat sâmbătă la Orşova.
O Profesoară Doctor în geografie, originară din Severin, -Daniela Dumbrăveanu a venit cu un grup de studenţi şi voluntari să îi înveţe „arta de a face turism”.
-„Există o astfel de artă”? ar putea întreba cineva nedumerit.
Desigur, şi ca orice artă are reguli stricte precum algebra sau fizica cuantică. România are tot ce ar fi necesar pentru a câştiga enorm din turism şi cu toatea astea nu există sau nu contează pe hărţile turismului mondial. De ce? Politicienii probabil că au răspunsurile potrivite.
Dana Dumbrăveanu reuşeşte în ceeace şi-a propus, mai multe lucruri deodată: în primul rând spală din ruşinea (măcar parţial), aflată pe tagma profesorală umilită de ultimele examene de bacalaureat- dovedind că pot exista şi Profesori în adevăratul sens al termenului (nu întâmplător am scris „profesor” cu majuscule şi nici „docere” – doctor, învăţător), iniţiază un experiment extrem de util nu doar studenţilor care vor face turism, dar şi nouă ca naţie, apoi este un om care revine acasă şi încearcă să promoveze într-un mod ştiinţific dar şi artistic resursele acestor locuri. Şi nu în cele din urmă Dana Dumbrăveanu este o creatoare eficientă de viruşi mentali pozitivi extrem de contagioşi. Puţini oameni ajunşi la statutul de „docere” sunt aşa entuziaşti şi de supli mental aşa cum este Dana.
- Dar de ce este Dana Dumbrăveanu aşa de entuziastă?
- - Păi „en” – „theos” înseamnă „Dumnezeu înăuntru”.
La Orşova s-au întâlnit studenţi din România, Bulgaria, Polonia, Elveţia, Portugalia, etc sau profesori universitari din Marea Britanie, Spania, Turcia pentru ca să discute laolaltă despre tehnici, să creeze „patter-uri” de promovare eficiente (studenţii sunt din domenii diferite – actorie, regie, teatru, sociologi, psihologi, geografi, etc).
Proiectul „Labirint” este un experiment de re-descoperire a simţurilor. Cetăţeanul turist – oricare ar fi el şi de oriunde ar fi, este studiat şi educat în acelaşi timp de aceşti mirabili oameni. El este ajutat a-şi aduce aminte din profunzimile subconştientului de ceeace s-a uitat îndeobşte: de poveşti.
Povestea la fel ca şi simbolul comunică cu subconştientul profund din noi. Aici, comunicarea se petrece (oare mai ştiu şi mai ales când mai petrec oamenii?) în absenţa cuvintelor. La fel ca iniţierea. Teatrul „Labirint” – teatru iniţiatic, coordonat de Dana Dumbrăveanu se adresează unui singur spectator şi culmea – care mai este şi legat la ochi! La fel ca în ritualurile antice ale iniţierii. Pentru că lipsit de văz, omul ascultă mai mult şi mai bine. Îşi re-descopreră Sinele ascuns şi tainic, contemplă, re-cunoaşte, iubeşte, se miră, se bucură. Căci ce este Dumnezeu altceva decât Mirare, ar spune Poetul?
„Bizar!” ar spune alt-cineva însă doar aşa poţi ajunge la informaţiile adevărate generatoare, aşa cum spuneam, de tipare corecte. Povestea nu se adresează raţionalului logic din noi ci chiar zonelor emoţionale străvechi. Psihologii ştiu de ce şi mai ales cum funcţionează amigdalele cerebrale- par egzamplu!.
Tema centrală a zilei de sâmbătă a fost Dunărea, Apa, Frumosul. Dunărea la Cazane sau la Coloanele lui Hercules – locul naşterii Zeilor Olimpului (după Hesiod sau Apollonius din Rhodos sau Neculaie Densuşianu, dar şi după alţi istorici de renume) are ce povesti. Dumnezeu, precum Dunărea se naşte pe El din El însuşi şi pe noi odată cu El. „Dumnezeu s-a născut din spumele apelor”, „La începuturi Dumnezeu plutea pe deasupra apelor” spun poveştile locale precreştine. Cerul îşi oglindeşte tăcerea pe oglinda apelor iar ele la rândul lor comunică în linişte tăcerea lor profundă. Căci Dumnezeu înţelege, nu-i aşa doar glasul Liniştii.
„Labirintul” este un teatru al Liniştii care reînvaţă spectatorul/turistul ce este liniştea locului, ce este tăcerea simţurilor pentru a putea re-descoperi Frumuseţea Sinelui lăuntric, acela care ne aminteşte de sensul nostru ca fiinţă spirituală.
Am reţinut doar câteva imagini cu telefonul molecular pentru privitorii acestui site cu această mirabilă Doamnă Profesoară Dana Dumbrăveanu. Televiziunea RTS sau TL2 va oferi telespectatorilor proprii imagini şi informaţii mai multe şi mai ample…

Seba – o fereastră uitată


upă vizita şi darurile de suflet primite de la domnul profesor Dinuţ, am mai adăstat niţel, împreună cu Andar şi cu Seba – ultimul olar din Şişeşti. Acesta, asemeni domnului Dinuţ care ne încălzeşte sufletele cu cuvinte bune, are grijă ca românilor – aceia care ştiu, să le fie cald. El creează acum sobe de teracotă din lut bine frământat şi ars în cuptoarele Şişeştiului. Iarna, când afară suflă crivăţ cu ger, înăuntru, lângă soba lui Seba te simţi, ca atunci, în uterul cald al mamei…
El e haiducul fără leac
Vodă veghind moşia noastră,
Leacul de sete pentru veac
Cuibar de dragoste măiastră

Şişestiu-i roua nopţilor cu care,
Din lutul afânat de dor
Orice olar sfinţeşte locul
Cu apa vie din urcior…
Tudor Dinuţ – „Poteca din pendul” – editura „Decebal”, Drobeta Turnu Severin, 2002

Şişeşti – căpătâi de curcubeu


Îl sun pe prietenul Andar – Andrei Coptil –binecunoscutul artist plastic severinean şi ne dăm întâlnire pe terasa lui, ce dă spre Biserica de Carton, la o cafea amară. Vedem un excavator şi o maşină care cară de zor nişte pământ şi îl întreb dacă nu cumva e păcat ca, în timp ce bate clopotul şi vin oamenii la slujba de dimineaţă, utilajele să lucreze chiar pentru Biserică în sfânta zi de Duminică.

Andrei îmi spune că „nu nu-i păcat” şi după ceva tocmeală filosofică, ne hotărâm să-i facem o vizită prietenului nostru Titu Dinuţ de la Şişeşti.

- „Mergem să îl vizităm dar aducem şi un sac de lut ca să avem ce modela săptămâna viitoare”… Am apucat aparatul foto de curea, telefonul şi … pe cai.

Acasă la Titu Dinuţ, în locul unde altă dată zăbovise Nichita Stănescu, azi, se aflau alţi oaspeţi de seamă: Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova Academicianul Mihai Cimpoi dimpreună cu alţi musafiri nu mai puţin importanţi. Domniile lor se vor afla pentru zilele următoare pentru o cură de linişte în staţiunea Bala – loc de bună re-creere fizică şi spirituală. „N-am venit să stau, am o mulţime de cărţi de corectat şi de terminat, iar aici lângă prieteni, mă simt liniştit” a spus domnul Academician Mihai Cimpoi, care a şi plecat spre cunoscuta staţiune de tratament şi recuperare.

După plecarea musafirilor, Titu Dinuţ ne-a invitat să vizităm Muzeul din cadrul şcolii Şişeşti. Aici am cules cu telefonul câteva imagini pentru ca toţi iubitorii de autentic, de istorie şi de frumos să le poată vedea.

Dar cel mai bine ar face să vină să vadă cu ochii lor şi mai ales să îl cunoască pe acest minunat, gingaş, fragil şi atât de inspirat OM: Titu Dinuţ.

După ce ne-a povestit pe îndelete o mulţime de taine (imaginile sunt doar o mică parte din povestea domnului profesor), acesta s-a scuzat şi a plecat întrucât aştepta vizita unui alt oasete nu mai puţin important: Profesorul universitar, academicianul Eugen Simion.

Titu Dinuţ – născut chiar în Şişeşti, profesor de limba şi literatura română la liceul din această comună – plină de istorie, membru al Uniunii Scriitorilor din România este autorul a numeroase cărţi („Comandirul”- povestiri istorice, „Capcanele”- roman, „Comoara lui Tudor” –roman, „Cât ai bate din amnar” – aforisme, „Fiul luminii” – roman, „Lăcrimaşul” – versuri, „Poteca din pendul” – versuri, „Năpârci albastre” – aforisme, „Şişeşti” –repere monografice, „Urciorul din Şişeşti” – versuri, „Estacada” – versuri. „Castelanii” –roman, „Viaţa sărind la gâtul întâmplării” – versuri, „Cronica şcolii din Şişeşti” vol I-II, „Baiadera şi arlechinul” – versuri, „ Coliba cu vampiri” – versuri, „Dalbul de pribeag” – versuri, „Mârzacul” – versuri, etc).

„Pentru Titu Dinuţ casa (părintescă) este spaţiu originar , vatră, spaţiu existenţial, unde-ţi duci veacul şi-ţi trăieşti destinul, dar şi spaţiu al Tainei fiinţiale, cu ascunzişuri mirifice”… – Academician Mihai Cimpoi.

Andar şi …cioara lui


“Amărâtă şi stingheră

Ca o prună afumată

Cu alură interlopă

Ca un muzicant în frac,

Cuvioasă ca un popă

Şi smolită ca un drac”…

În urmă cu câteva zile, în timp ce-mi executam alergarea de seară ritualică la pădurea Crihala (pentru topirea kilogramelor excedentare) am simţit miros de hoit şi ulterior am văzut pe alei câţiva pui de cioară morţi. Mi-am adus atunci aminte că ciorile sunt cele mai inteligente fiinţe după oameni iar obiceiul de a-şi arunca puii din cuib atunci când deja au aripi pentru zburat este o lecţie deosebit de utilă chiar şi pentru noi oamenii. Spun asta cu toate riscurile de rigoare. Copii noştrii sunt ocrotiţi, răsfăţaţi până plecăm pe lumea cealaltă uitând să îi lăsăm să zboare cu propriile lor aripi. Din acest motiv, dar şi din multe altele, copii noştrii intră în viaţă nepregătiţi şi caracterizaţi de, ceeace psihologii numesc, “comportament de neajutorare învăţată” – extrem de păgubos mai ales în societatea competiţională de azi.

Ştiam că ciorile, la fel ca oamenii sunt fiinţe sociale, trăiesc în famile iar “soţul” este fidel şi credincios “soţiei” până la moarte (doar dacă femela lui a decedat el îşi îndreaptă atenţia spre altă cioară cu care să se împerecheze). Ciorile folosesc mai multe unelte pentru a se hrăni şi supravieţui decât maimuţele şi sunt mai inteligente decât delfinii sau bufniţele. Pot fi învăţate să numere până la 30 şi sunt păsările care “ştiu la glume” (se joacă) sau care se droghează (!!!) (se aşează pe un muşuroi de furnici şi se lasă muşcate – acidul formic creându-le o stare de extaz care le face “să cadă pe spate”).

Pe stindardul strămoşilor noştrii apare şi cioara alături de lupul cu trup de şarpe (corbul – mesagerul profetic al lui Apollo) însă pe la sfârşit de secol XVIII acesta este înlocuit, doar din snobism, cu vulturul evropenesc. Ţiganii care şi-au însuşit cu precizie şi conştiincioşi magia dacilor au adoptat ca semn al tagmei lor “cioara”. De ce oare? Un “cunoscător” ar spune că din cauza culorii comune. Răspunsurile, căci sunt mai multe, sunt şi multe şi profunde. Totuşi, ironia acestora are şi o mică explicaţie istorică. Vlad Ţepeş a fost ajutat în luptele sale cu turcii şi de ţiganii din Ţara Românească, iar ei aveau ca stindard propriu de luptă o…”cioară”. La una din bătălii, când aceştia au văzut câtă puzderie de turci se apropie, au zbughit-o la fugă abandonându-şi steagurile (ciorile). …

Andar – Andrei Coptil – artistul plastic şi prietenul nostru din Severin – are un nou amic – un pui de cioară care, după alungarea din cuib, a început lupta existenţială alegând prietenia cu omul. Nu-i aşa că există o anume asemănare între Andar şi noul lui prieten?

Însă marea nedumerirea şi întrebarea care îl frământă acum pe Andrei este asta:

- ce nume să îi pună noului şi ghiduşului prieten?

Sugestiile voastre sunt aşteptate cu nerăbdare…

Povestea oşteanului Iovan – cavalerul crinilor şi regele albinelor


Nelu Iovan este un om modest, onest, vesel când nu e tăcut şi harnic precum un monah.

Nelu Iovan este un oştean iscusit care a fost scos din luptă în plină maturitate şi putere. Povestea lui este povestea cavalerilor care sunt marginalizaţi tocmai atunci când sunt mai pregătiţi pentru focul bătăliilor. Iovan nu s-a luptat cu vreun inamic la hotarele ţării, ci, la fel ca Iovan Iorgovan cu un balaur cu mult mai perfid şi mai periculos- focul. A fost comandirul cel mai iscusit din ultimii ani ai pompierilor din Severin. Lupta cu focul cere inteligenţă, abilitate, strategie şi intuiţie pentru că această fiară tăcută este mai şireată decât trupele de cercetaşi ai vreunui inamic de aiurea. Creşte din nimic, se hrăneşte doar cu aer şi sfâşie fără milă tot ce întâlneşte. A-l stăpâni şi nimici cere minte pricepută, flexibilă şi fluidă precum apa pură.

A uitat demult stresul de ieri când alerga cu maşinile pline de apă ca nişte femei gravide şi dădea ordine scurte tulumbaşilor. Acum vorbeşte încet, aproape în gând albinelor, îşi scutură de pe sprâncene pulberea aurie ce cade din florile teilor şi ascultă foşnetul petalelor de crini…

Dar nu despre foc am vorbit cu domn’ Nelu ci despre flori de tei şi crini, despre albine şi miere. Pentru că dumnealui s-a retras din oraşul agitat într-un loc aiuritor de frumos, nu departe de Dunăre. Aici îngrijeşte florile de crin şi teii pentru ca harnicele albine să aibă ce fecunda. Şi ce oferi. Cavalerul crinilor şi al albinelor. Dar oare nu cumva chiar regii aveau ca emblemă crinul ca semn al purificării, perfecţiunii, luminii şi al vieţii? Cum ar putea cineva să descrie mirosul dumnezeiesc al crinilor şi al teilor înfloriţi în curtea lui domn’ Nelu dimpreună cu zumzetul hipnotic al albinelor harnice ?

Priseaca de stupi a lui Iovan e aşezată la fel ca acelea de odinioară – ale dacilor- în apropierea unei trecători ce duce spre o poiană din mijloc de codru des. Ne-am povestit poveşti despre daci şi despre albinele care apărau posăzile ţării noastre de-atunci şi de-acum. Dacii – un popor care era şi bun strateg şi viteaz dar şi neînvins (ei nu în luptă au fost zdrobiţi ci prin trădarea unui Bacilis nefericit care i-a aruncat în moartea însetării de apă sau în lanţurile cioplite pe Coloana lui Apolodor de la Roma vizibile şi azi după 2000 de ani şi la propriu şi la figurat) ştiau că albinele nu suportă mirosul cailor aşa că acestea se ocupau de paza drumurilor de acces (un cal putea fi ucis de doar 2-3 albine). Herodot din Halicarnas de exemplu, a scris că din cauza albinelor nu se putea pătrunde în teritoriul de la nordul Dunării iar Alexandru Macedon însuşi ştia de frica acestora…

Americanii au stabilit că durata medie de viaţă a unui apicultor este de 78 de ani faţă de 58 de ani cât este cea a unui doctor. Şi atunci, domn’ Nelu a promis – pentru viitoarea noastră întâlnire, un fagure cald plin cu miere de tei…

“Maxima calitate” : Hi-Q a (în) cântat la Severin “cântece despre oamenii pe care îi iubim”


Cu mulţi ani în urmă (oare cât o fi trecut de-atunci?) Dana Nălbaru end comp hi-q realiza o emisiune tv pe plaja de la Olimp. Îi vedeam zilnic pentru că hotelul lor era lângă al nostru. Atunci i-am cumpărat soţiei o pereche de sandale transparente- exact ca ale Danei Nălbaru – de care a fost mândră şi cu care s-a lăudat vreo doi ani de zile! Ce frumoşi şi sinceri erau! I-am revăzut în anii ce au urmat -când şi când, pe la concerte şi constatam că sunt la fel de frumoşi şi apropiaţi celor mulţi. Azi, aceeaşi trupă de modeşti-frumoşi – “momoşi” cum se spune la noi în fosta şi viitoare regiune Oltenia, a cântat pentru copii frumoşi ai Severinului. Habar n-am avut că vor cânta la Severin, m-am dus să cumpăr hârtie igienică şi alte alea pentru nevoi casnice şi am crezut că cineva îi imită. Era prea bună însă imitaţia şi în loc să intru în magazin m-am oprit să ascult. Şi să filmez cu telefonul care s-a încintat şi el odată cu atmosfera. Aşa am descoperit cu uimire şi bucurie că sunt Ei – cei care ne-au colorat în culori vesele, pastelate, tinereţile noastre. Copii noştrii – iată! – sunt la fel ca noi atunci – veseli şi exuberanţi. O altă trupă – mai fiţoasă şi mai gomoasă – care a cântat nu demult în Severin, spunea că a întâlnit cam puţini oameni în Severin şi că şi aceea erau cam deprimaţi. Ei erau deprimaţi dar nu vedeau din cauza păianjenilor din sprâncene. Cine mai zice acum că în Severin oamenii sunt trişti? Imaginile vorbesc singure…

Veneţiile mele – expoziţie Constantin Plăviţu


I-am văzut primele lucrări pe la sfârşitul anilor 80 în Galeria de artă din faţa Parcului central. Azi acea galerie a fost sacrificată pe altarul Sfântului Profit – de cine, de ce, cum? – întrebări retorice, desigur.
Într-o vreme când alţii sunt hotărâţi/disperaţi să aibă cât mai multe suprafeţe de pământ, Constantin Plăviţu a reuşit să devină proprietar al câtorva mii de metri pătraţi de … perete.
L-am regăsit pe pereţii locuinţelor sau în birourile a o mulţimne de severineni dar nu numai, veghind atent, alături de icoanele necesare, întâmplările casnice, cotidiene ale concetăţenilor noştrii iubitori de frumos.
Blând, inspirat, elegant, liniştit şi riguros ca un tată bun – Constantin Plăviţu este conştient că o vorbă în plus sau o mişcare de penel nelalocul ei ar putea ruina Universul.
El crează mereu şi mereu aducând dovadă de viaţă trăită viu, croşetând asiduu, responsabil ca un ţăran de peticul lui pământ, la panza Iubirii.
Muzeul de Artă din Severin – locul prezentării ultimelor lucrări ale maestrului modestiei – domnul Costi Plăviţu, este parcă din ce în ce mai trist. Slab luminat, aflat într-o interminabilă renovare şi lipsit de acea efervescenţă a anilor trecuţi.
Constantin Plăviţu nu este singurul artist din Severin – mai sunt câteva zeci sau mai mulţi chiar.
Până la repararea Muzeului – bravo Primarului că a alocat fondurile necesare înainte de a se păbuşi definitiv, ar fi necesară o Casă a Artiştilor plastici. Da de ce – ar întreba unii cârcotaşi?
De ce este necesară o Maternitate?
comentarii
noni (neverificat) said on Sâm, 18/06/2011 – 09:39:

Lumea artiştilor plastici dar şi a scriitorilor severineni este plină de orgolii, bizară şi cel puţin incoerentă. Acesta este prob motivul dispariţiei acelei galerii centrale unde în anii mai de demult se întâmplau mai des evenimente artistice. La ce s-o mai ţină dacă nu mai era cine să expună?
Artiştii severineni nu au învăţat să fie uniţi măcar sub semnul Artei. Fiecare cu … fiecare ca tot românul…
Ar trebui ca unul dintre ei mai inspirat să ia taurul de coarne, să-i organizeze şi apoi să-i lanseze “la bucată sau la pachet”. Lumea consumistă de azi se mişcă foarte rapid, factorii decizionali (chiar şi clientul cu bani) nu mai are timp de explicaţii laborioase condimentate cu contemplări sterile.
Altfel vom asista la expoziţii rare, aleatorii, triste, condimentate cu văicăreli şoptite sub lobul urechii, lipsite de urmări vizibile…

replică

Liviu Danila (neverificat) said on Vin, 17/06/2011 – 07:10:

Arta ne ia pe după umeri problemele vremelnice şi ne încurajează să continuăm.O expoziţie excepţională. Felicitări pentru subiectul abordat.

La Severin o fată dansează în ploaie


De fiecare dată spectacolul Naturii e uimitor si plin de grandoare.
În Severin azi a plouat torenţial. Prilej de meditaţie şi contemplaţie. La televizor, la ştiri se arată nişte banale accidente cu morţi, apoi cum e scos un sicriu al unui bătrân pentru precizarea cauzelor reale ale morţii. Un procuror vorbeşte despre o ureche vânătă iar imaginile de lângă groapă şi momentul scoaterii sicriului sunt arătate iar şi iar şi iar…
Ziarizdele vorbesc apoi cu patimă despre epidemia de sinucideri în rândul tinerilor din Gorj. Vorbesc, vorbesc mestecând vorbe şi lăsând impresia că ar fi nişte deştepte. Nu realizează că de fapt tocmai ELE ÎNCURAJEAZĂ acest fenomen al auto-extincţiei arătând mereu şi mereu şi aducând în subconştientul colectiv fenomenul acesta al Morţii.
În Severin o tânără sănătoasă la minte a ales să renunţe la a mai privi tutele analfabete de pe sticlă şi a ieşit în …ploaie. Micuţa cameră a telefonului nu a putut (din păcate!!!) să o arate de aproape ca să fie şi mai vizibilă frumuseţea şi erotismul intens al acestei fete ce dansează fericită în club… pardon! în ploaie!
Un gest simplu, firesc ca o respirare…
ce piesa e pe fundal ?
snapflaviu Cu 1 lună în urmă

@snapflaviu e o piesa de deuter nu mai stiu titlul pentru ca am o multime de albune… am luat-o la intamplare…
medeor10sho Cu 1 lună în urmă

@medeor10sho mc ^.^
snapflaviu Cu 1 lună în urmă

prea frumos :X


legiuitoarea Cu 1 lună în urmă

Foarte frumos..as vrea sa o cunosc pe fata aceea :D .Suflet plin de iubire si bucurie!
DjShiverProjekt2008 Cu 1 lună în urmă

@DjShiverProjekt2008 ai dreptate dar… NU STIU cine e fata, a aparut brusc la fel ca ploaia!…

Dunăre şi maci


Pe malul Dunării au înflorit şi anul ăsta macii roşii. Puţin înainte de a se pune ploaia, păsărelele se zbenguiau şi-şi făceau declaraţii de iubire. Viaţa e frumoasă… cum ar spune un concitadin.

La pădurea Crihala


O ieşire “la pădure” nu este doar prilej de a schimba o plictiseală de acasă cu altă plictiseală “la iarbă verde” aşa cum se întâmplă de obicei, (oamenii revin la domiciliu mai obosiţi decât au plecat şi cu kilograme în plus care trebuie “date jos” mai apoi).
A merge în Natură este ocazie de re-creere (nu de dis-tracţie, sinonim cu dis-trugerea).
Creierul omenesc rezonează cu sunetele din natură şi cunoaşte adevărata relaxare – aşa-numitele unde alfa, undele pe care le generează şi clopotul bisericii dar şi unele aparate inventate de oameni pentru stimularea relaxării, regenerării, vindecării şi despre care vom povesti într-un articol viitor.
Severinenii au chiar lângă ei, la îndemână (încă nu s-a privatizat Pădurea Crihala!) un loc minunat de re-generare mintală şi fizică – dar care îşi arată virtuţile re-generatoare doar când nu se aude muzică lătrătoare, sintetică, improvizată sau fum de mititei…

La atelierul lui Andar de la Drub



L-am găsit pe Andrei Coptil, azi într-o zi însorită de sâmbătă, în-fiinţat în ultimul lui atelier, aproape de Dunăre – un fost cabinet medical des-fiinţat. Înainte de a-şi aduce zecile de unelte, dălţi, pensule, sculpturile, tablourile şi a le expune, a luat numaidecât mai întâi un sac cu lut şi s-a apucat cu bucurie şi frenezie să-l modeleze.

Andrei nu vorbeşte aproape deloc, – este tăcut, asemeni unui ascet. Îşi reţine chiar şi bucuria iar când o face îşi caută cu multă grijă cuvintele. În schimb mâinile lui vorbesc şi spun tot ce ar avea de spus proprietarul lor. Pentru că are mâini harnice, inspirate şi plăcut “vorbitoare”.

Andrei Coptil nu doar pictează sau transformă marmura sau lutul în forme ce rezonează cu frumosul din noi, ci creează chiar spaţii pentru re-creere. Unde? Cât mai aproape de surorile lui păsărelele pe care le iubeşte aşa cum iubeşte copiii. După ce am lăsat să se zvânte lucrările de lut, încă ude, a ieşit în grădină pentru a termina căsuţele de lemn articulate cu crengile şi cu ciripitul îngeresc al micilor zburătoare.

L-am rugat la despărţire, să amenajeze un loc unde să adune toate lucrările lui,- toate talismane norocoase- răspândite prin diverse locuri prin Severin, pentru ca doritorii să le poată vedea, admira şi, de ce nu, achiziţiona.

Pentru că prietenii mei care au văzut la mine acasă “produse” ale mâinilor lui mi-au spus că ar vrea şi ei. Şi nu ştiu unde să le găsească.

Subteranele Severinului


Am auzit, cu mai mulţi ani în urmă, că sub noi ar mai exista şi un altfel de Severin dar am crezut ca este doar fantezia unora. Am avut însă, de curând ocazia să pot intra în lumea aceasta întunecoasă şi misterioasă şi să iau câteva imagini cu telefonul celular. Tuneluri fără capăt, o mulţime de camere perfect uscate , unele ferecate cu uşi grele de metal şi care protejează taine – oare de cine ştiute?- sisteme de aerare, de adducţiune a apei, chiar de comunicare, desigur azi, nefuncţionale. Unii spun că primele astfel de tunele au fost construite de daci şi de romani din raţiuni miltare, alţii că au fost concepute de evreii stabiliţi în Severin (există case în oraş din care se poate coborâ în aceste tuneluri fără număr şi există case unde proprietarii au investit mulţi bani pentru a astupa cu pământ puţuri ce duceau spre hrubele tenebroase) şi alţii că au fost perfecţionate în acele momente când aşteptam ordinul lui Stalin să-i atacăm pe fraţii noştrii sârbi. Probabil că toate astea sunt cumva adevărate. Dincolo de toate fanteziile existente însă, adevărul este că sub noi se ascunde un altfel de oraş, un oraş invizibil plin de istorii şi mistere întunecate.

Re-generare şi de-generare


Miracolul Învierii nu-l poţi înţelege decât dacă-l primeşti de la un preot şi mai ales în Sfânta Biserică. De ce? Pentru că e o taină.

Am fost, ca tot severineanul, vieţuitor de zeci de ani al Crihalei, de Înviere la Biserica de Carton (scriu intenţionat cu majuscule pentru că această Biserică, asemănătoare unei cantine proletare– asaltată de fiecare dată de o mulţime de popor, este emblematică pentru timpurile anterioare aşa-zisei Revoluţii din decembrie ’89). Aşa am făcut an de an în ultimii cel puţin douăzeci. Gigi prietenul meu bun – un ajutor conştiincios al preoţilor ce slujesc aici, m-a văzut în mulţimea de oameni şi m-a chemat în sfântul altar pentru a-mi da nişte lumânări mari şi groase cu care să împărţim poporului, ceva mai târziu, lumina Învierii. Am fost impresionat de copilaşii de 6-7 ani înveşmântaţi în haine lungi de mătase brodată asemeni unor micuţi şi neprihăniţi apostoli care cântau laolaltă cu cei patru preoţi cântările rânduite momentului Învierii Mântuitorului nostru Iisus Cristos. Am aprins la miezul nopţii lumânările ce le ţineam în braţe, învelite în ramuri verzi şi cu buchete de garoafe şi trandafiri, de la lumina primită şi la un semn am ieşit din sfântul altar, împreună cu copii şi preoţii, în mulţimea de oameni pentru a dărui din lumina vestitoare de Miracol.

Despre Gigi am mai scris. El este cel care s-a aflat, în urmă cu aproape un an, câteva săptămâni bune pe puntea ce desparte viaţa de moarte. Îmi amintesc că pe holul spitalului, la Reanimare veniseră o mulţime de oameni în frunte cu preoţii Bisericii de Carton pentru a se ruga pentru omuleţul aflat pe patul Terapiei Intensive şi din care ţâşnea sângele inclusiv din orbitele ochilor. Azi acesta trăieşte datorită unei Profesoare generoase din Severin care a uzat de înfluenţa sa benefică în lumea doctoricească, fără să aibă habar măcar cum îl cheamă, dar şi medicilor pricepuţi din Bucureşti.

Am plecat apoi, după Înviere, împreună cu familia să căutăm vorbe bune la părinţii noştrii, apoi la sfânta mănăstire Tismana, unde merg an de an. Am fost aici de zeci de ori şi o să merg ori de câte ori voi simţi nevoie de har. De ce Sfântul Nicodim are o influenţă aşa de mare asupra mea? Răspunsurile- căci sunt mai multe, într-un articol viitor.

Pe drum am oprit pentru a lua câteva imagini cu o fântână de pe margine de cărare, unde sătenii dintr-o aşezare mehedinţeană îşi adapă vitele dar de unde iau apă şi ei. Şi am descoperit subit imaginea perfectă a României de azi: dăruită de Dumnezeu dar bolnavă de o trândăveală ancestrală malignă, iremediabilă, netratabilă, nevindecabilă. Imaginile vorbesc singure! Pe cumpăna amputată doi brabeţi cu burţile umflate, se scărmănau cu ciocul prin pene unul pe altul, se hârjoneau, se alintau şi parcă-mi spuneau: „Dumnezeu îţi dă da nu-ţi bagă şi-n traistă!”. Pământ fertil, apă câtă e nevoie; dacă alţii ar avea aste minunăţii ar fi mult, muuult mai departe decât noi!…

La sfânta mânăstire Tismana, care se află în plin proces de renovare, aceleaşi măicuţe blânde şi pline de har, aceeaşi atmosferă calmă, binecuvântată, atemporală. Un tinerel la vreo 20 de ani bântuit de ideea de a rămâne pentru eternitate în memoria colectivă (de ce oare sunt unii aşa de pătimaşi într-ale scrisului şi au convingerea că va interesa pe cineva vreodată mâzgăliturile lor sufocate, infestate, contaminate de mediocritate?). „KOSTY” – aşa îl chema pe disperatul de nemurire care, cu o cărămidă, s-a chinuit să scrijelească, să-şi lase vederii poporului numele pe zidul mânăstirii alături de prea multe altele. L-am întrebat de ce nu îl scrie şi pe cel al iubitei care era cu el. Mi-a răspuns ruşinat că „e destul ăsta”!…

La întoarcerea în Severin, în dreptul Spitalului, o scenă bizară: un câine alb îl coţăia pe unul negru. Nimic anormal, animalele se împreună, mai ales primăvara, e firesc şi e lăsată tot de la Dumnezeu şi dragostea trupească. Ceeace a făcut ca scena să fie complet bizară a fost faptul că cel negru s-a suit apoi pe cel alb şi a început, la rândul lui să-l babardească pe albinos! Era vorba de o cordeală, de o cotârceală între doi maidanezi masculi!… Această scenă n-o s-o vedeţi pe film pentru că, (o fi vreun semn?) s-a terminat, chiar atunci, bateria suprasolicitată a telefonului, şi oricum ar fi fost o împietate să se termine astfel filmuleţul acesta care începe chiar în sfânta biserică!

„Semn rău”, semn că lumea „s-a-ntors cu curu-n sus” – vorba lu’ nea Vasile – un prieten şi pacient din Obârşia Cloşani, care privea şi el, din dreptul Spitalului, oripilat, curlangii…

Dar, cum ar spune un cunoscut concitadin al nostru – „viaţa e frumoasă”!… Cristos a înviat!

Povestea lui Gheorghe Hogea din Tismana


Duminică 8 mai am fost la întâlnire – la un pahar cu vin curat – la Tismana cu câţiva prieteni buni. Satul este unul simplu cu oameni discreţi şi curaţi la suflet. Am plecat spre Dunăre admirând cu toţii flăcările violete de pe marginea drumului şi fântânile – unele din ele părăsite şi aproape năruite.

Una însă, ascunsă într-un zăvoi, ne-a atras atenţia şi ne-a revelat povestea unui om care seamănă izbitor – aşa cum spunea şi d-nul Nicu, cu Gheorghe Doja – nu din poveste ci din Istoria noastră…
Satul Tismana se afla la circa 25 de km de Drobeta Turnu Severin şi este o localitate veche situată pe malul Dunării de doar câteva sute de ani mai precis de prin anii 1870. Aici sunt vechile moşii ale Mânăstirii Tismana iar printre primii locuitori care au primit pământ aici au fost bunicii lui Gheorghe Hogea cel pe care o să-l cunoaşteţi în acest film.

O caracteristică definitorie a acestor lucuitori (foşti vaporeni umblaţi prin lume adică civilizaţi) este cutuma care spune că în acest sat nu e loc pentru hoţi. Vânzările de imobile s-au făcut după o atentă cunoaştere a proprietarilor şi în nici un caz vreunui locuitor de vreo etnie ce se dedă la hoţii. Onestitatea este cea care îi tuşează pe aceşti oameni simpli, blânzi dar necruţători cu hoţii.

Atenţie!

Acest om minunat s-ar putea numni oricând Gheorghe Doja pentru că este mânat de aceeaşi sete de adevăr şi mai ales de dreptate precum predecesorul lui ars pe rug dar rămas definitiv în mentalul colectiv acum şi de-a pururi.

Povestea lui este povestea oricărui român minţit, înşelat, trădat.

Într-un colţ uitat de lume dar nu şi de Dumnezeu, un om a ales să-şi strige dreptatea agăţând o pancartă de fântâna cu apă. Pentru ca toţi însetaţii de apă să simtă şi o oareşce sete de dreptate. El este un om cu mult, mult, mult mai viu decât oricare dintre cei ce citesc aceste cuvinte. Poartă cu sfinţenie la poartă un steag mare tricolor impecabil de curat şi în casă unul american. Ambasada SUA de la Bucureşti ar trebui să afle şi să aprecieze suflul curat democratic al acestui vieţuitor dintr-un sat anonim mehedinţean.

Fratele lui a fost telegrafistul navei „Biruinţa” al cărei comandant era însuşi Preşedintele actual al României, Traian Băsescu. Ştie cineva care era activitatea pe care o presta un telegrafist? Ştie cineva cam ce adevăruri ar putea revela acest om încă viu dar mai viu decât mulţi alţii aşa-zis „vii”?

Promitem nu doar articole viitoare ci chiar un site dedicat acestui sat, acestui om dar mai ales ADEVĂRULUI care, doar el, ne mai poate vindeca!

1 comentariu on “Protest original împotriva PDL la Tismana, Mehedinţi”
medeor said

Bravo dn Nicu!

Iată câteva “amănunte” despre Gheorghe Doja (nu Gheorghe Hogea) pentru aflarea celor ce-au fost şi care se repetă pentru că am uitat…

Papa Leon a iniţiat o cruciadă antiotomană eşuată însă din motive care nu au importanţă acum.

Gheorghe Doja – român ardelean, a organizat o mică armată care însă a devenit altceva – nucleul răscoalei ţărăneşti din 1514 a ţăranilor împotriva nobilimii corupte şi lacome. La 20 iulie 1514 Gheorghe Doja va fi prins şi torturat în mod bestial, fiind executat prin aşezarea sa pe un tron înroşit în foc. Capul a fost separat de corp de călău iar corpul a fost tăiat în patru şi atârnat de porţile cetăţilor Buda, Pesta, Oradea şi Alba Iulia pentru ca “doritorii” de revoltă să ia aminte ce îi aşteaptă!

Aceasta ar fi istoria trecută.

Istoria prezentă este cam aceeaşi, cu o mică diferenţă. Generaţia actuală a tinerilor ce alcătuieşte populaţia României – “instruită” de un sistem profesoral sărac, hămesit de bani, aflat în permanentă “transformare”, “tranziţie” sau “reformă”este semianalfabetă (40% din poporul român este DEJA analfabet având grave dificultăţi de scriere sau înţelegere a textelor scrise!!!!) şi merge cu paşi iuţi spre barbarie şi primitivism. Spre mulţumirea păturii actuale de “nobili”.

Iată un exemplu de comentariu, ce se vrea probabil o glumă, ce a fost secretată de creierii unui brav exponent al generaţiei manelistico- hăhăiste prezente:

“Gheorghe Doja aşteaptă tăcut în faţa scaunului de metal. Lângă scaun supraveghetorul maghiar ţine în mână un obiect metalic ameninţător. Pe faţa lui Doja se scurg râuri de transpiraţie, proces anatomic de răcire care îl lasă cu un dezechilibru al electroliţilor în sânge, plasmă şi celelalte umori. Deja Doja … îşi imaginează cum va fi cu găoaza lui lipită de acel scaun metalic, simţind durerea cumplită fără întrerupere pentru, probabil, mai multe ore. Cum va suporta oare Doja să stea pe scaun când are o diaree cumplită din cauza că a mâncat prea multe cireşe?”

Hă, hă, hă…

Omul din Tismana este doar un exemplu… sau măcar ar trebui să fie…

De ce investesc severinenii şi românii în Apa de Rouă?

Am fost educaţi pentru muncă. Nimic rău în asta mai ales că Biserica ne spune că Lenea sau Trândăvia alături de Minciună şi Ignoranţă sunt păcate care trebuie evitate. Trăim însă în Era Consumului când banii câştigaţi greu în ziua de azi trebuie să-i cheltuim. Oamenii sunt invitaţi, rugaţi, agresaţi, manipulaţi abil să cumpere aproape orice – fie că e vorba de o marfă fie că vorbim de servicii. Ei sunt în cea mai mare proporţie consumatori iar cel mai puternic mijloc de producere a consumatorilor şi a mentalităţii consumatoriste este presa, în special televiziunea cu publicitatea ei. Există însă printre noi, oameni care GÂNDESC cu propriul lor cap şi care refuză să cumpere/cheltuie LA ÎNTÂMPLARE. Partenerii Dr Pro (circa 350 în Drobeta Turnu Severin) au investit banii inteligent – NU i-au cheltuit. Ei nu au gândit în termeni de „scump” sau „ieftin” ci au numărat/inventariat beneficiile aduse de Apa de Rouă.

De ce ar cumpăra un severinean  un echipament Dr Pro de purificare a apei?

Răspuns: pentru că este o persoană inteligentă. El a renunţat să mai bea apa din Dunăre contaminată şi poluată de zecile de deversări ştiute sau ignorate voit sau a renunţat să cheltuie bani zilnic sau săptămânal pe o apă incertă, nesigură (peste 80% din apele aşa-zis „minerale” din România sunt din surse publice, adică se îmbuteliază prin te miri ce cartiere mărginaşe). El nu mai vrea o apă pe care organismul lui să o filtreze de mineralele nefolositoare cheltuind calorii pe care să le fure tot de la celule şi care înseamnă tot bani dar şi boli.

Nu în ultimul rând, cetăţeanul inteligent nu mai vrea să piardă TIMP. Pentru severineanul care a cumpărat un echipament Dr Pro – TIMPUL a fost cel mai important factor decizional, cea mai importantă valoare care a contat. Acest mod de gândire este specific occidentalilor bogaţi dar şi responsabili care şi-au propus ca standard de viaţă Excelenţa. Dr Pro, dar nu numai  a adus acest tip de gândire şi încearcă să îl implementeze şi în România.

De ce avem cu toţii acasă aspirator sau maşină de spălat? Nu este mai ieftin să măturăm sau să spălăm rufele cu mâna? Răspuns: Oamenii care au cumpărat un aspirator au câştigat Timp şi la fel au gândit şi cei care au investit într-o maşină de spălat. Adio dureri de spate, adio mâini îngheţate, adio timp pierdut…

Aşadar când au investit banii în Dr Pro – cel mai performant echipament de purificat apa din România, severinenii inteligenţi s-au gândit mai întâi la  Timpul lor. Dacă Banii se mai pot recupera, Timpul NICIODATĂ – propoziţie valabilă şi pentru bogaţi şi pentru săraci.

Dar, ca să nu fim acuzaţi că facem marketing ieftin, să facem un calcul sumar. În medie un om cheltuie pe apa plasticată circa 100 de lei lunar. În 10 ani sunt 120 de milioane iar în 20 de ani 240 de milioane de lei. Este aproximativ plata studiilor copilului la facultate iar în România sufocată de tranziţii, reforme, crize şi alte justificări năstruşnice ale sărăciei, această sumă pentru severineanul nostru oricare ar fi el este chiar IMPORTANTĂ. Dacă însă severineanul nostru s-a săturat de apa iute de la robinet provenită din Dunăre, hipersecurizată cu clor, nu mai vrea să cumpăre din market apa stătută carbosifonoasă plasticată (apropo’ acum ştim că laptele e mai ieftin decât ambalajul, în cazul soluţiei apoase ce e mai scump plasticul reciclabil sau apa din el?!?!) ci merge la Herculane (aţi văzut ce coadă e la acel isvor?) de două ori pe săptămână (aşa cum făceam eu la recomandarea unui celebru profesor universitar având  în familie bolnavi de rinichi) asta înseamnă 8 (opt) zile pe lună adică aproape 2000 (două mii) de zile în 20 de ani. Adică aproape 5(cinci) ani şi jumătate!… La acestea adaug cheltuielile cu benzina şi cu pizza pe care o mâncam rituos (viaţa e frumoasă când savurezi o pizza la Herculane!) la „italianul din coastă” adică circa 100 de lei/săptămână  şi obţinem  4 milioane pe lună adică 48 (patruzecişiopt) de milioane pe an, adică 960 de milioane în 20 de ani!. Asta DA sumă!!!.

Am lucrat în Reanimare şi am auzit de zeci de ori cuvintele spuse de bolnavii aflaţi în stadiul terminal: „Doamne mai dă-mi măcar o zi de trăit!”…

Ei bine, Dr Pro şi-a propus să vă ofere în următorii douăzeci de ani o apă corectă celular, sigură chimic şi microbiologic, o apă cinstită cu sănătatea, cu buzunarele voastre – o apă cinstită mai ales cu Timpul vostru -şi aşa puţin. Dr Pro vă oferă, în plus faţă de ce vă dă Cel de Sus, 5 (cinci) ani de viaţă celor care mergeţi la Herculane şi o economie de aproape un miliard în următorii 20 de ani. E mult? E puţin? Poate pentru unii NU, însă pentru persoanele inteligente a fost suficient cât să decidă imedit că investiţia într-un echipament Dr Pro merită cu adevărat TOŢI BANII.  La aceştia adăugaţi suferinţă mai puţină de la bolile aduse de apa „mincinoasă” poluată şi contaminată cu sute de substanţe chimice (ascunse cu grijă de ochii publicului) cum ar fi Cancerul, sau „pietrele”, sau bolile degenerative produse de o apă dură care deshidratează cronic în loc să hidrateze. Să scădem mai puţine lacrimi scurse din ochii copiilor noştrii, mai puţini bani daţi la farmacii, la doctori, la laboratoare sau la te miri ce aparate sofisticate pe unde te trimit harnicii şi destoinicii Doctori -adică mai puţini bani cheltuiţi în cel mai corupt şi ineficient sistem medical din UE, mai puţini bani pentru operaţii nesigure, mai puţini bani pe transportul la clinici universitare pentru că pietrele din fiere sau rinichi trebuie arătate şi unui Profesor măcar şi veţi avea sume pe care nici cu gândul nu le gândeaţi mai devreme posibile. Şi TOATE economiile acestea obţinute cu ajutorul Apei de Rouă Dr Pro adică doar cu ajutorul unui micuţ şi discret sistem de purificare a apei prin osmoză inversă – ultima şi cea mai performantă tehnologie de purificat apa din lume.

Când v-aţi căsătorit speraţi că veţi avea o viaţă fericită şi îmbelşugată. Nu ştiaţi atunci (afirmă Organizaţia Mondială aSănătăţii) că 80% din suferinţele viitoare dar şi din pagubele financiare or să vină odată cu paharul de apă pe care o veţi bea.

Dr Pro vă oferă o apă Preventivă Premium care înseamnă peste 330 de beneficii concrete aducătoare de bucurie REALĂ Familiei şi Bugetului vostru. Trebuie doar să învăţaţi chiar de azi să gândiţi cu capul vostru şi nu cu al altora. A fi Dr Pro înseamnă a gândi pe termen lung, înseamnă a acorda IMPORTANŢĂ mai mare casei în care locuiţi adică trupului vostru pe care l-aţi primit împrumut şi apoi celeilate case sau automobilului.

Ca să fiţi mai sănătoşi în primul rând nu ar trebui să uitaţi că nu aţi primit piese de schimb la naştere. Ca să câştigaţi mai mulţi bani sau mai multă sănătate NU trebuie doar să muncţi mai mult. Trebuie doar să fiţi inteligenţi şi eficienţi. Venitul vostru şi sănătatea pe care încă o aveţi va creşte NU atunci când veţi munci mai mult sau veţi înghiţi mai multe doctorii sau veţi face mai multe analize pe care veţi cheltui mai mult, ci atunci când vă veţi schimba modul de gândire.

Apa de Rouă nu este doar o “cheltuială…

Apa de Rouă nu este o „cheltuială” ci o investiţie în sănătate şi în siguranţa familiei, este un instrument care produce economii ulterioare. Echipamentul Dr Pro nu se devalorizează în timp aşa cum se întâmplă cu automobilul de lux proaspăt cumpărat ci începe să producă bani imediat ce este instalat. Dr Pro produce bunăstare şi confort mai mult decât o poate face o plasmă 3D de ultimă generaţie sau un automobil. Pentru a înţelege însă aceste afirmaţii românul ar trebui să gândească pe TERMEN  LUNG. Publicitatea şi educaţia consumatoristă l-a educat însă, să gândească doar pe TERMEN SCURT. Orice om de afaceri responsabil are un plan de afaceri, o planificare a vieţii lui pentru următorii zece-douăzeci de ani. Majoritatea românilor trăiesc însă de azi pe mâine fără orizont, fără scopuri, fără aşteptări concrete. Este rezultatul mentalităţii publicitare consumatoriste indusă în special de televiziunea care are ca menire principală crearea creierelor disponibile consumului de produse industriale, politice, religioase, etc.
Partenerii Dr Pro investesc gândind pe termen LUNG, ei „cheltuie” inteligent banii comportându-se ca un proprietari – nu chiriaşi veşnici, ca co-creatori ai vieţii şi destinului lor.
Toate mecanismele publicitare au ca scop crearea unei mentalităţi consumatoriste în rândul populaţiei. Trăim, de fapt, într-o societate bazată pe consum în care oamenii sunt stimulaţi să cumpere cât mai multe lucruri la preţuri cât mai mici. Oamenii care au investit în Apa de Rouă au ales să economisească nu Bani – ci Timp. Ei au cumpărat de fapt Timp. Ei au ales să prevină în loc să se trateze sau să cumpere în continuare o apă mincinoasă. Ei au ales să plătească ACUM câţiva bănuţi companiei Nobel pentru ca aceasta să se îngrijească de sănătatea lor, în loc să cheltuie de sute de ori mai mulţi bani ULTERIOR, unui sistem medical deosebit de periculos şi de corupt.
Oamenii încuiaţi – din fericire de la zi la zi mai puţini, gândesc aşa: „de ce să arunc atâţia bani pe un filtru Dr Pro când pot să-mi cumpăr zilnic şi cu bani mai puţini apa de la market?” Răspunsul la o astfel de întrebare nepotrivită este Tăcerea pentru că Ei, şi NU Dr Pro vor pierde la final mult mai mulţi bani.
Apa de Rouă este un Bun, nu este un „lucru” aşa cum se crede şi este tot la fel de importantă ca şi o acţiune valoroasă la Bursă. Pentru că aduce în timp Profit.
Peste 90% din Mânăstirile din Oltenia, şi nu numai, au echipamente de purificat apa prin osmoză inversă, aproape TOŢI doctorii din Severin au echipamente similare, o mulţime de avocaţi, judecători, profesori, oameni de afaceri, politicieni. Cel mai important argument invocat atunci când aceştia au ales Dr Pro a fost – Sănătatea, Siguranţa, Confortul, Excelenţa. Pentru că sunt oameni responsabili pentru viaţa lor, ei au ieşit demult din capcana de a gândi asemeni turmei.
Înţelepciunea populară spunea odată că „dacă vrei să fii la fel ca un om bogat sau ca un om sănătos, fă ce fac ei!”. Din păcate înţelepciunea populară a fost înlocuită cu „înţelepciunea modernă a reclamelor tv sau a tabloidelor”.
Chiar dacă Acum au decis că Apa de Rouă este prea scumpă şi nu merită să o aibă în casă, oamenii încuiaţi la minte şi orbeţi azi, vor afla într-o zi că „drumul spre Rai are şi întoarceri” şi că „nu este prea târziu niciodată” să investească în Apa de Rouă Dr Pro. Asta dacă nu cumva or să moară într-o zi tot aşteptând momentul acela potrivit! Din păcate acest fenomen regretabil se întâmplă destul de des!.
Cei mai mulţi dintre aceşti oameni încuiaţi la minte sunt prizonierii gândirii convenţionale; ei sunt de fapt răstigniţi între două Alternative – Regretul că NU au făcut ce trebuia făcut la Timp, şi Frica de a nu greşi. Ei ar trebui să ştie înainte de orice că au dreptul din naştere la sănătate şi mai ales ar trebui să afle că şi ei MERITĂ să fie Dr Pro!
Când nu ştii ce ai de făcut pentru a fi mai sănătos tu şi familia ta, când vezi că sistemul de sănătate din România e de la zi la zi mai slab şi mai periculos, atunci pur şi simplu te iei după cei ce Ştiu şi investeşti urgent într-un echipament Dr Pro. Dacă ei au ales Apa de Rouă ca instrument de securitate autentic pentru a le apăra sănătatea proprie şi a familiilor lor, atunci şi tu nehotărâtule poţi face la fel. Trebuie doar să ai mintea deschisă. Sau, aşa cum spunea odată altcineva: „mintea este ca o umbrelă; funcţionează doar dacă e deschisă”. Dar ce vor de fapt oamenii încuiaţi la minte? Sau mai corect ei ştiu ce vor? Răspuns: Nu!
Am fost obişnuiţi, am fost educaţi să cumpărăm mult şi ieftin sau de la reduceri pentru a „economisi”. De fapt atunci cheltuim mai mult pentru că oricum am da-o, banii pleacă de la noi, nu vin. A cumpăra sau a cheltui bani pe lucruri ieftine – cum e apa minerală plată, sau de la reduceri înseamnă a sigura bunăstarea patronilor care promovează astfel de mărfuri tot la fel cum asigurăm bunăstarea celor de la loterie sau la casino atunci când cheltuim banii familiei ispitiţi de un câştig iluzoriu, aproape imposibil.
Când mâncăm la restaurant 30% este preţul mâncării iar 70% este restul: atmosfera, muzica, servirea, profitul, etc. De ce aleg unii oameni să mănânce la restaurant? Răspuns: Pentru confort, pentru că îşi permit, pentru a nu mai respira aburii mâncării gătite, pentru a se simţi serviţi, relaxaţi- nu obosiţi de alergătura după alimente sau de statul în picioare lângă aragaz, pentru a socializa cu prietenii sau familia, pentru a câştiga Timp.
Dr Pro este un indiciu al Excelenţei, al faptului că ÎŢI PERMIŢI să fii Responsabil cu viaţa ta şi a Familiei tale.
Pe apa pe care o bei zilnic se sprijină o mulţime de lucruri cum ar fi şcoala copiilor tăi sau ratele la bănci sau celelalte planuri pe care le-ai făcut cândva – de exemplu atunci când te-ai căsătorit. Apa minerală pe care o cumperi sau cea de la robinet este amestecată cu lacrimile copiilor/părinţilor tăi. Această „apă” asigură însă vacanţele exotice şi conturile pline ale celor ce TE AŞTEAPTĂ răbdători şi relaxaţi ştiind că într-o bună zi te va durea şi pe tine.
„De ce ai ales „apa minerală” de la market?” – am întrebat într-o zi un client. „Pentru că m-am învăţat cu ea; e ca un prieten – bună şi la îndemână adică uşor de procurat/cumpărat” mi-a răspuns.
Apa de la Isvorul Minciunilor – atât de prietenoasă – o găseşti în imediata apropiere – la parterul blocului sau la super-marketul din apropiere, şapte zile pe săptămână, până la ore târzii din noapte. Toate aceste magazine de unde tu poţi cumpăra necesara apă zilnică se poartă frumos şi prietenos cu tine – nu pentru că nu mai pot de grija sănătăţii tale, ci tocmai pentru că îţi vor banii, adică vor doar Profit.
Şi Dr Pro vrea Profit – cine nu vrea? cu „mica” diferenţă că Apa de Rouă este cinstită şi onestă cu buzunarul tău dar mai ales cu TOATE organele tale interioare –ficat, pancreas, rinichi, nu numai cu papilele gustative care vor doar să fie excitate.
Trucurile super-market-urilor
Super-marketurile se dau peste cap să fie amabile, SĂ TE SIMŢI BINE CÂND INTRI ÎNĂUNTRU nu pentru că le pasă de tine ci pentru că ÎŢI VOR BANII, vor ca tu să cheltui cât mai mult. Lor le pasă de tine tot atât de mult cât îi pasă cazinoului de cel ce îşi joacă banii la ruletă. Clientul e Rege doar cât timp are bani. Este doar o simplă afacere profitabilă bazată pe ignoranţă. Dacă urmărim bursele vom vedea că această afacere a apelor minerale sau plate îmbuteliate merge mână în mână cu cea medicală care obţine profit din bolile ulterioare aduse de soluţia apoasă minerală mincinoasă băută an de an. Amândouă extrem de profitabile mai ales acum pe timp de criză!. Pentru aceste două segmente economice profitul a crescut constant, criza nu există!
Dar să mai spunem două vorbe despre supermagazine.
Atitudinea prietenoasă a acestor vânzători este doar un truc, este doar marketing menit să ia cât mai mulţi bani de la clienţii aduşi, în general, de o nevoie primară – nevoia de apă de exemplu.
Oamenii încuiaţi ar trebui să ştie că super-marketul este EXPERT ÎN VÂNZĂRI, iar el este doar un AMATOR – CUMPĂRĂTOR.
Misiunea acestor magazine este să intre în buzunarele noastre – odată ce le-am trecut pragul şi să ne jumulească de bani ca pe nişte gâsculiţe proaste.
Cum procedează?
Iată doar câteva din trucurile folosite fără milă de supermarketuri pentru a face ca rata vânzărilor lor să crească la maxim.
Specialiştii spun că omul care clipeşte rar este din ce în ce mai relaxat. El nu poate fi grăbit şi relaxat în acelaşi timp, dimpotrivă, el va merge încet. Adică EXACT ce îşi doreşte super-marketul. Pentru asta lumina nu este foarte intensă ca să nu oblige ochii să clipească des şi de regulă auzim şi o muzică lentă, ambientală, abia perceptibilă toate acestea având rolul de a relaxa atenţia. Astfel că „gâsculiţa” este numai bună de jumulit: ea va cumpăra o mulţime de lucruri la care nu se gândise atunci când a intrat (cumpărături bazate doar pe capricii trecătoare) şi multe – complet inutile. Designerii aşează intenţionat produse similare sau complementare pentru a stimula cumpărarea spontană generată de capriciul de moment. Podusele destinate copiilor sunt aşezate astfel încât aceştia să poată ajunge la ele. De ce? Pentru că părinţii nu-i pot refuza iar supermarketul va avea la sfârşitul zilei o cifră de vânzări mult mai mare. Oamenii intră să îşi procure unele produse de bază – apă, ulei, făină, etc. Aceste mărfuri uzuale sunt aşezate intenţionat în locuri depărtate mai greu de găsit tocmai pentru a determina cumpărătorul să caute, să se plimbe, să mai vadă şi să mai cumpere şi altceva. El va merge să caute aceste mărfuri dar la întoarcere … va fi relaxat şi va mai cumpăra cu siguranţă şi altele. Casele de marcat de la ieşire nu mai sunt gălăgioase ca pe vremuri – dimpotrivă sunt silenţioase tocmai pentru a nu reaminti cumpărătorului de bani. Mai nou sunt folosite cărţile de credit care chiar nu scot nici un sunet dar produc datorii foarte mari.
Monstrele „gratuite” cu care eşti îmbiat de fete aproape dezgolite şi extrem de amabile cresc cu peste 90% vânzările produsului respectiv. De ce? Răspuns: Nu pentru că este delicios aşa cum s-ar crede ci deoarece induc un sentiment de vinovăţie care se va transforma în impuls de cumpărare. NU EXISTĂ MONSTRE GRATUITE!.
Dr Pro nu foloseşte astfel de trucuri. Dr Pro informează onest şi lasă deplină libertate de alegere clientului informat. Vânzările de echipamente Dr Pro cresc odată cu rata de informare/responsabilizare a populaţiei.
Apropo! O întrebare de final: De ce clientul unui cazino care vrea să parieze 10 000 de dolari este rugat mai întâi să-i schimbe în fise de plastic?

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 05:04 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC