> News of the day <

Interviu cu Domnul Profesor Dumitru Constantin Dulcan

La mai puţin de 25 de km de Piteşti, pe drumul spre Bănie, spre dreapta se face un drum care foarte repede te conduce la casa în care s-a născut Dumitru Constantin Dulcan – azi Casă Muzeu. Întâmplarea face ca aici să-l găsim chiar pe Domnul Profesor care, cu delicateţea şi generozitatea care îl defineşte, … Read more

octombrie 2011
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep   Noi »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Disertaţie despre moarte – General (rez), Profesor univ. doctor Dumitru Constantin Dulcan






În primăvara acestui an, am avut onoarea de a vizita, la Mârghia de Sus,- la 25 de km de Piteşti, Casa Muzeu a domnului General (rez) Profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan. Aici, într-o zi orbitor de frumoasă – primăvara exploda din fiecare piatră, din fiecare privire, am avut şansa rară, de a sta de vorbă chiar cu domnia-sa. Mi-a arătat locul naşterii sale fizice, dar mai ales pe cel al naşterii spirituale. Am urcat scările şi mi-a spus „uite dragă, aici stăteam când, la un apus de soare, mă gândeam la scopul venirii mele pe lume. Dacă eu am fost ales din miliarde de alte posibilităţi, pentru ce am fost trimis în această lume? Asta a fost misiunea mea din acea zi”
După acea vizită mi-am dat seama că la Mârghia de Sus – Argeş, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu câţiva zeci de ani copilului „Mitel” –ajuns ulterior General al Spiritului Universal, aici este un minunat loc de iniţiere.
Casa în care s-a născut într-o zi de toamnă nostalgică de 6 noiembrie Mitel, aşezarea cu oameni modeşti şi plini de bun simţ- aşa cum sunt majoritatea românilor, poate fi loc de iniţiere şi consacrare.
De ce „con-sacrare”?
Pentru că Dumitru Constantin Dulcan a avut curajul nebunesc de a aduce argumente în favoarea lui Dumnezeu tocmai într-o societate care nu agrea, nu permitea deloc astfel de idei „periculoase” pentru popor, când singurul „dumnezeu” era „ilustrul conducător” -protejat de gaşca lui de „sfinţi” activişti. Cartea „Inteligenţa materiei” publicată în urma unor delicate şi periculoase eforturi în 1981 nu este doar un Manual de bun-simţ – însuşit de o mulţime de Universităţi din lumea largă, dar şio lovitură năucitoare dată sistemului comunist ateu. Atât de năucitoare încât nici chiar mai târziu nu şi-au dat seama cerberii sistemului cât de periculoasă a fost această lucrare pe care o puteai pune fără greutate în buzunarul de la piept, în dreptul inimii…
După vizita făcută la Mârghia de Sus şi după cuvintele bune pe care ni le-a oferit cu binecunoscuta generozitate Profesorul Dulcan (interviul de două ore realizat cu acel prilej a fost unul din cele mai speciale cadouri făcute severinenilor chair înaintea Sărbătorii Învierii Domnului şi va fi postat pe acest site în curând), am primit invitaţia din partea dumnealui de a participa la un eveniment care urma să se petreacă tot în satul naşterii – Mârghia de Sus.
Aşa am ajuns pentru a doua oară în satul cu români buni pentru a mă delecta din nou cu vorbele bune ale Profesorului.
De data aceasta, Magul iniţiat, Generalul Minţii Supraconştiente ne-a vorbit despre Moarte. Unde altfel decât în mijlocul unei păduri orbitor de albe de salcâmi înfloriţi. Domnul profesor nu a fost de acord- atunci când am vorbit la telefon să filmăm, însă, pentru că aveam la mine telefonul dar şi o cameră de mână (care s-a defectat după câteva secunde de filmare) am reuşit să culeg aceste imeagini pe care le ofer tuturor celor iubitori de Adevăr şi de Om. Profesorul, Doctorul, Oratorul, Învăţătorul Dumitru Constantin Dulcan este , dincolo de diplome, onoruri, medalii, sau alte însemne naţionale sau internaţionale, un Român dar mai ales un OM. În alte timpuri „doctorul”, „docere” era „învăţătorul”. Vorbele bune erau primele medicamente folosite pentru tămăduire, pentru vindecare. De aceea, la greci bunăoară, „oratorul” era sinonim cu „învăţătorul”.
„Doctorul” Dulcan are priceperea necesară pentru a transmite „doctorului” nostru interior mesajele potrivite pentru a iniţia mintea bună şi a ne vindeca de frica de viaţă, de frica de moarte…

Alte emisiuni cu domnul General Profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan

Emisiuni excepţionale cu domnul doctor Dumitru Constantin Dulcan – general, profesor universitar, doctor în medicină, membru al Academiei americane de ştiinţe neurologice. Emisiuni realizate de un alt mare om – Emil Streinu la televiziunea N24 PLUS. Dumitru Constantin Dulcan -un mare om de ştiinţă, un mare OM, un mare ROMÂN, – care a onorat cu prezenţa sa şi Drobeta Turnu Severin…









Un film zguduitor

Un film zguduitor

Filmul se numeste “Povestea sovietelor”. Priviti si va ingroziti pentru ca DOAR CEEA CE NU A MAI FOST POATE NU VA FI, DAR CEEA CE A MAI FOST, TOT VA MAI FI!
Toate teoriile eugenice atat de propagate astazi sub diverse denumiri (euthanasie, controlul populatiei, planificare familiala, etc.) vor conduce la ceea ce veti vedea in acest film.

Un film care merită a fi văzut

Un film despre schimbare dar nu numai…
Singularitatea în Matrix

Atelier Raluca Radovici

Am descoperit cu multă mirare o artistă severineancă Raluca Radovici – membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, mică la stat dat cu o inimă uriaşă. Pictează tablouri de dimensiuni care îi întrec statura, pline de adânci tâlcuiri magice sau metafizico-religioase. Tablourile ei se află fie pe holurile Parlamentului, fie în diverse expoziţii naţionale sau de peste hotare, fie în colecţii particulare. Dar pentru că vorbele sunt ele însele prea pline de felurite semnificaţii, mai bine las imaginile, respectiv lucrările Ralucăi să vorbească singure…
Raluca Radovici – Portret

Raluca Radovici Moise

Raluca Radovici Noe

Raluca Radovici – Sfantul Gheorghe

Raluca Radovici Sfantul Petru

Raluca Radovici – Maternitate

Raluca Radovici – Figurina I

Raluca Radovici Figurina II

Raluca Radovici Figurina III

Raluca Radovici – Figurina IV

Raluca Radovici – Figurina V

Raluca Radovici – Figurina VI

Raluca Radovici – Figurina VII

Raluca Radovici – Figurina VIII

Raluca Radovici – Figurina IX

Raluca Radovici – Figurina X

Raluca Radovici – Figurina XI

 

Atelier Drobeta 2011



În vizită la atelierul artiştilor plastici Raluca şi Gabi Rdovici, Nicolae Vlăduţu şi Andrei Coptil. Acesta se află undeva departe, la margine de oraş, între ruinele unei foste fabrici severinene.
Am regăsit aici buni prieteni, harnici şi inspiraţi. Lucrează acum la modelarea unor busturi cerute de Primar pentru aleea personalităţilor şi care vor fi amplasate pe undeva pe la Casa Tineretului. O idee bună a acestui Primar Gherghe- parcă nefiresc de harnic pentru acest prezent istoric paradoxal.
Imaginile culese cu telefonul “molecular” nu pot însă reda atmosfera efervescentă din Atelier, curată, inspirată, dar mai ales senzaţia de LIBERTATE pe care o simţi. Fiecare e liber să-şi exprime necondiţionat ideile, fără reproşuri orgolioase, având ca reper doar ideea de frumos şi estetic.
Oameni şi prieteni buni, de calitate, ai mei şi ai severinenilor pentru care muncesc, şi de care eu însumi sunt mândru…

Viaţă perfectă…


Există viaţă perfectă?. Da! Orice om are în el perfecţiunea. Atunci când în 1975 un individ a rămas fără picioare ca urmare a unui accident, a descoperit că ar putea face ocolul Pământului. Şi l-a făcut. În China un om fără mâini a devenit cel mai cunoscut caligraf de la curtea împăratului. Unii oameni nu ştiu că au perfecţiunea în ei iar alţii care ştiu că o au nu prea ştiu ce să facă cu ea. Putem afla ce este şi mai ales cum este perfecţiunea? Da, dar doar atunci când suntem liniştiţi… „Liniştea sfinţeşte!” spunea Diogene. Şi tot el parcă, mai spunea că „Dumnezeu îşi face cuib numai într-o minte liniştită!”
Partea din noi care trebuie mai întâi liniştită, pentru a afla perfecţiunea este aşadar mintea, şi spre această componentă s-au aplecat aproape toate marile religii/filosofii orientale sau occidentale. „Identificarea minţii cu Dumnezeu”, „coborârea minţii în inimă” sau „oprirea fluxului minţii” cum sugerează Patanjali – unul din cei mai profunzi gânditori din istorie…
Cum mai putem afla perfecţiunea? Observând ordinea naturală, firească a lucrurilor din jurul nostru. Sau atunci când vom înţelege că trupul nostru este perfect, pentru că Dumnezeu l-a gândit aşa pentru noi. Atunci vom înţelege cum arată ordinea. Ne vom identifica cu această ordine naturală, firească precum respiraţia din noi şi ne vom linişti. Călugării asceţi se aşează pe un scăunel care să le ţină genunchii îndoiţi mai jos decât osul iliac, îşi ţin spatele drept, îşi regularizează respiraţia apoi îşi liniştesc gândurile ţinându-le ocupate cu rugăciunea. Şi abia apoi se identifică cu Ordinea şi Perfecţiunea divină din ei.
A fi perfecţi înseamnă pur şi simplu a ne aminti că suntem perfecţi iar dacă nu suntem în stare nici măcar de asta, atunci am putea să apelăm la un Maestru care să ne amintească.
Omul contemporan aflat în permanentă agitaţie şi căutatere de soluţii la crize, reforme sau tranziţii interminabile, este din ce în ce mai sufocat de ne-linişte sau, aşa cum se mai spune, de stres. A uitat starea de a fi liniştit şi implicit starea de a fi perfect aşa cum l-a proiectat Dumnezeu pentru această viaţă.
Stresul este o stare de adaptare la un pericol şi ne ajută să fim atenţi şi nu în cele din urmă să ne salvăm viaţa. Dar, doar pe termen scurt.
În loc însă, să ne lăsăm copleşiţi de tot felul de necazuri sau de griji, mai bine ne-am minuna ori de câte ori avem ocazia, de puterea vieţii ce răzbate în ciuda tuturor nenorocirilor şi greutăţilor ivite. „Dumnezeu ne trimite daruri împachetate în probleme” spunea cineva deunăzi pe un post de televiziune severineană. Şi tot el mai spunea că sunt două feluri de oameni: cei care suferă în tăcere – marea majoritate şi, acei câţiva care trudesc cu dragoste, îşi slujesc aproapele şi se bucură în tăcere. Deosebirea dintre ei este că ultimii sunt mai aproape de perfecţiune. Ei mai ştiu, spre deosebire de primii să se roage în tăcere şi, mai ales, să ierte în tăcere. „Cum se poate ierta cel mai bine?” mă întreabă fata care priveşte peste umăr la degetele care bat repede tastatura?
„Tati, cel mai bine e seara la articularea zilei cu noaptea. Aşa spun iniţiaţii. Atunci mintea noastră intră în somn fără resentimente, fără blocaje, fără emoţii toxice. Atunci ea este capabilă să se auto-programeze cu sănătate. Altfel, ne-iertarea se transformă în timp în boală şi suferinţă”.
„A ierta” este tot un fel de auto-cunoaştere, tot un fel de evoluţie, tot un fel de auto-perfecţiune. „A ierta” este un dar pe care ni-l oferim nouă înşine pentru însănătoşire. Şi când vom fi perfect sănătoşi abia atunci putem spera că îl vom întrevedea sau cunoaşte măcar puţin „perfecţiunea” care este de fapt Dumnezeu.

Păstrători de tradiţie Dumitrescu Marioara din Godeanu Mehedinţi

În pădurea Crihala, la capătul aleii ce duce la restaurantul cu terasă, am întâlnit o femeie foarte discretă şi cuminte care, pe nişte sfori îşi înşirase câteva lucruri extrem de valoroase: costume populare de familie, unele vechi de vreo două sute de ani. Costume populare specifice zonei de nord a Mehedinţului dar şi macaturi sau covoare de lână, o ladă de zestre aşezată în iarbă direct pe pământ, o furcă de tors, o vârtelniţă…
Obiecte care nu interesează pe cei mai mulţi dar care dau fiori cunoscătorilor. Pentru că aceste obiecte şi lucruri pot revela ceeace am pierdut sau am uitat de mult: sufletul românesc autentic. Un popor care şi-a uitat specificul, tradiţia, istoria este condamnat la uitare definitivă iar destinaţia sa este coşul de gunoi al istoriei.
Femeia aceasta este aproape un erou. Pentru că îţi trebuie mult curaj să vii la Severin cu nişte sfori pe braţ şi să te apuci să întinzi obiecte care să arate ţugulanilor iubitori de manele şi telenovele cum arată cu adevărat inima ţăranului strămoş de orăşeni. E ca şi cum un preot curajos ar scoate icoanele unui cult demult uitat şi le-ar înşira pe sfoară în mijlocul pădurii Crihala fără să-i pese de fumul de mici, pastramă vânătă şi cârnaţi sau de muzica ţigănească amestecată cu cea de fanfare care oripilează până şi urechile afone…

Oana Pîrvan din Ponoare


 

Toamnă severineană – o sărbătoare care a adunat nu numai fanfare care să bucure auzul, ci şi creatori curajoşi de artă populară. Unul dintre ei Oana Pârvan din Ponoare care, iată, coase, ţese, toarce, etc nu numai cu curaj – cine mai stă să aprecieze o “cămaşă cu râuri” când industria chinezească produce câteva miliioane de textile colorate şi ieftine într-un timp extrem de scurt, dar şi cu multă măiestrie. Unele ţări se întorc la ceeace se cheamă industria “eco”. În Suedia o femeie care lucrează la o cămaşă trebuie musai să fie relaxată şi fericită, pentru că energiile negative se transmit beneficarului. Lucru dovedit de nişte cercetători smintiţi, dar luaţi, iată în seamă. Fetele acestea precum Oana Pârvan, nu numai că generează artă populară românească specifică, adică energii pozitive, re-creatoare, generatoare de spirit românesc real şi autentic, dar îşi fac timp să şi cânte. Iată un cântec de pe ultimul album al Oanei pe care mi l-a dăruit şi pentru care îi mulţumesc încă o dată. Îi mulţumesc de asemeni şi pentru vorbele bune, cuvinte alese cu sfială şi respect pe care m-a rugat să i le duc Mamei Domnica Trop Decanul Academiei de Muzică Populară din Mehedinţi- Isvorul de Suflet Românesc Imaculat de la Izverna. Care este încă în viaţă şi care încearcă, din toate puterile, pe care le mai are, să supravieţuiască cu o pensie de 33,50 lei…

3 vizitatori online acum
2 vizitatori, 1 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 4 la 03:24 am UTC
Aceasta luna: 36 la 11-07-2018 07:15 am UTC
Acest an: 146 la 01-14-2018 03:57 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC