Naşterea Soarelui şi Naşterea Mântuitorului

În astă seară de 25 decembrie m-am gătit cu haine de sărbătoare şi împreună cu soţia am plecat în vizită la prieteni buni –d-nul Nicu şi d-na Mioara Sfetcu. Împreună am colindat şi am des-cântat câte un pahar cu vin rozaliu dulceag şi extrem de parfumat, am despicat firul în patru, am povestit şi am potrivit vorbe bune.

Ziua de Crăciun – prilej de bucurie – atât cât se mai poate, de felicitări, telefoane, SMS-uri şablon, urări, veselie, cadouri, petrecere, Moş Crăciun şi copii fericiţi.

O sărbătoare extrem de aglomerată, de obositoare  şi de confuză– părere personală. De ce ?

Păi ştie cineva să ne spună ce legătură este între Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos şi Moş Crăciun, bradul împodobit cu tot felul de ornamente, ciorapii cu cadouri, porcul tăiat, capra, ursul sau mai ştie Dumnezeu ce alte « obiceiuri  moştenite din moşi strămoşi » ? Răspuns : nici o legătură. Pe « Moş Crăciun » l-am importat de la olandezi, bradul de la nemţi, aranjamentele sofisticate – acelea cu ieslea de la italieni, ciorapii de la americani, etc. În schimb, « capra », tăiatul porcului sau « ursul » se par că ar fi româneşti.

Cuvântul « Crăciun » nu există nicăieri în Biblie – dacă cineva ştie este invitat să facă necesara corecţie !… Şi nici ziua naşterii Mântuitorului nu este poruncită în Sfânta Scriptură a fi ţinută sau celebrată !…  Crăciunul nu apare între sărbătorile ţinute de Biserică decât foarte târziu (Tertulian şi Irineu de pildă, îl omit dintre sărbătorile religioase). Cuvântul “crăciun” derivă din “creatio”. Astfel că este incorect să-L numim pe Iisus “crăciun”  întrucât El nu este “creatură” a lui Dumnezeu ci “Fiul Veşnic al lui Dumnezeu”.

Dar, sărbătoarea de la 25 decembrie era totuşi o sărbătoare păgână foarte respectată pe timpul dacilor, romanilor şi grecilor iar Biserica creştină a fost nevoită să o accepte într-un final ca fiind sărbătoarea naşterii lui Iisus deşi nicăieri nu este menţionată cu precizie data naşterii Mântuitorului (necum în decembrie, fie şi pe 25).

Ce semnifica ea ? La această dată, soarele atingea punctul său cel mai de jos în emisfera sudică apoi începea mişcarea de ridicare (spre nord). Această re-întoarcere a Soarelui era sărbătorită de daci, romani şi greci adepţi ai cultului solar a lui Mithra- Apollo, iar sărbătoarea se numea chiar aşa « Naşterea » sau « Naşterea Soarelui ».

Apollo zeu al dacilor dar nu numai, este descris ca fiind păstor de oi sau cioban. Apollo-Alburiul era fiul Soarelui  dar şi zeul Morţii iar mesajul învăţăturii sale însemna ruperea de tine însuţi ca să te poţi cunoaşte mai bine apoi moartea ritualică care semnifica re-întoarcerea, contopirea cu Întregul.

El a fost însă fără îndoială zeu al dacilor, divinitate a Soarelui având o soră Artemisa-Diana -Roşioara care trăia, după cum ne spune Pindar – în “ţara de la Istru”. Este reprezentat pe monedele Daciei cu textul APANL. Grecii îl mai numeau după originea sa hiperboreică – Dikaios (după Herodot din Halikarnas, geţii erau dikaiotatoi threikon – “părinţii omenirii” – cei mai puri genetic şi “cei mai apropiaţi de zei” –Okeanos Potamos – sau Olimpul- locul naşterii zeilor fiind localizat, nu în Helada, ci chiar aici la Cazanele Dunării!). Pe una din piesele tezaurului de la Pietroasa, Apollo este reprezentat cu grifonul hiperboreu la picioarele sale. Macrobiu afirmă că latinii îl numeau “Soarele” iar atributele sale erau grifonul – semn al stăpânirii munţilor încărcaţi de aur ai Daciei, corbul şi şoimul. Romanii, după ocuparea Daciei, au continuat să păstreze acele valori sacre locale pentru că le considerate utile chiar şi lor – invadatorilor stăpâni. Beneficiarius consularis –sau subofiţerii trupelor romane responsabili cu misiunile de supraveghere, informare şi recrutare  –  erau, de exemplu, în acelaşi timp şi agenţi de protejare şi răspândire a cultului solar autohton. Ştim azi că Ulpius Proculinus, din Legiunea XIII Gemina,  construieşte o fântână închinată lui Apollon – zeul dacic al luminii – fontem aeterni. Astfel că majoritatea fântânilor şi bazinelor de apă erau închinate zeului Apollo – mesagerul Soarelui. Acest cult al Soarelui la daci făcea parte din ceeace istoricii numesc amplu religia mithriatică iar militarii romani au preluat acest cult întrucât era o bună ocazie de a-şi consolida puterea în ţinuturile dacice cucerite, pentru că religia lui Mithra presupunea în primul rând supunere faţă de autoritatea supreamă – Pather. La Dierna o inscripţie fragmentară aminteşte de legiunea XXII- a Primigenia şi de cultul soldaţilor pentru zeul dacic Mithra. Iniţiaţii zeului Mithra se mai numeau “socotitori” – ei erau socotitori ai cancelariilor guvernatorilor romani. şi erau de fapt iniţiaţi ai cultului zeului solar. La Drobeta, o inscripţie mithriatică închinată sănătăţii împăraţilor Septimius Sever, Caracalla şi Geta sugerează încă o dată în plus popularitatea de care se bucura acest cult în aceste locuri.

Iniţial « creştinarea » sărbătorii a dus la confuzia între Iisus şi Soare ceeace l-a determinat pe Tertulian, pe Augustin sau pe Papa Leon să declare că Soarele nu era Dumnezeul creştinilor şi să mustre aspru închinarea adusă Soarelui. Papa Leo s-a supărat rău atunci când un grup de creştini s-a întors cu spatele la el pentru a se închina cu faţa spre Răsărit, spre Soare. Ulterior Biserica a acceptat această închinare fiind de acord chiar ca altarele bisericilor să fie orientate spre Est pentru ca oamenii să fie poziţionaţi cu faţa spre Rsărit atunci când se închină.

Cultul Soarelui – mithraismul este cea dintâi credinţă a dacilor şi mai apoi a grecilor şi romanilor. Aurelian adept al cultului Soarelui – Mithra, în anul 274, a declarat oficial ca zi de sărbătoare ziua de 25 decembrie însă doar pentru vreo sută de ani pentru că Mithra -ismul, în anul 391, prin decret imperial, va fi interzis.

Obiceiul colindatului este unul tot păgân existent încă de pe vremea dacilor închinători la Soare. « Calenda » desemneză un obiect rotund care face trimitere la discul solar. « Colinda » SE CANTĂ corect –în spiritul autentic al tradiţiei, de un grup de bărbaţi tineri sau bătrâni în cerc închis iar cu această ocazie se împart colaci (rotunzi), nuci, covrigi sau mere –simboluri ale rotundului, ale perfecţiunii solare. Acest obicei se desfăşura pe parcursul a ŞASE zile timp în care se realiza un ocol, un cerc magic protector purificator învizibil în jurul comunităţii.

Azi, semnificaţia colindatului s-a pierdut devenind doar un pseudo-obicei -prilej de petrecere şi dis-tracţie mai ales pentru găştile de tineri dar şi de câştiguri substanţiale pentru industria de consum. Interesele financiare au devenit prioritare mai ales pentru folcloriştii care au confiscat aceste ritualuri străvechi înlocuindu-le cu făcături penibile, scumpe, obositoare şi generatoare de nevroze.

Sărbători fericite tuturor !…

Dn Nicu Sfetcu şi Dan Alexoae

Dn Nicu Sfetcu şi Dan Alexoae în seara de Crăciun

Să trăiţi şi să-nfloriţi!

La colind…

You must be logged in to post a comment.

8 vizitatori online acum
3 vizitatori, 5 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 55 la 06:32 am UTC
Aceasta luna: 55 la 12-16-2017 06:32 am UTC
Acest an: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC