Din vârful tastelor pag 90

Am reîntâlnit zilele trecute, ieşind dintr-un magazin de pe strada Traian – “strada mare” cum o cunosc severinenii, un vechi amic din tinereţe, ajuns azi om cu funcţie mare în peisajul politic local.

M-a salutat cu un zâmbet larg şi chiar s-a îndreptat spre mine să-mi strângă mâna. Am întors capul să văd dacă mai era cineva afar’ de mine şi, dacă nu cumva mă confundă. Nu, nu mai era nimeni în preajmă aşa că am decis că eu sunt cel care i-a stârnit personajului admiraţia conjuncturală.

Cu vreo doi ani în urmă eu eram cel care îl salutam primul – cam în acelaşi loc pentru că, întâmplător, prăvălia cu pricina e în apropierea clădirii în care se află Primăria.

Atunci însă nici măcar n-a-ntors privirea. Era mult prea înalt şi eu mult prea scund iar grijile personale strivitoare nu-i permiteau să piardă nici măcar câteva mili-secunde cu un fost vechi prieten.

De ce se-ntâmplă să fim raşi de pe lista cu favoriţi de către cineva cu care am pe-trecut cândva zile şi ani din viaţă, cu care am discutat despre vise comune, cu care am schiţat planuri, cu care am sperat şi am crezut în aceleaşi valori?

Răspunsul îl ştie până şi un copil:

“- Banii frate!”

Dar de ce aceste hârtii colorate şi inscripţionate cu autograful Guvernatorului, generează volutele de caracter despre care vorbeam mai devreme?

Asta-i Marea întrebare!

Răspunsul este unul destul de complicat şi aproape că nu-ţi mai vine să cauţi astfel de tâlcuri la ghicitori ieftine însă câteva idei tot merită a fi spuse.

Spuneam altă dată că individul imatur depinde de dragostea celorlalţi tot aşa cum bebeluşul depinde de laptele dulce din sânul mamei.

El, imaturul, nu va putea iubi niciodată cu adevărat pentru că dorinţa lui cea mai mare este de a fi doar El iubit, apreciat, băgat în seamă de ceilalţi.

De ce aşa?

Păi tocmai spuneam: pentru că rămâne imatur.

Şi ca să-şi dovedească lui şi să dovedească şi celorlalţi că este important, unic şi valoros se lasă deliberat prins în capcana banilor, se lasă cuprins de ameţeala dulce pe care o produce Ambiţia (nu mai ştiu cine spunea odată că vinul şi ambiţia ne ia minţile exact la fel).

Mânat de acest resort interior extrem de puternic – de ambiţie adică (Voinţa e cu totul altceva!), el uită de adevăratele repere de valoare sau, dacă cumva le mai are,  renunţă la ele în favoarea unicei valori care contează acum pentru el – Banii.

Motivaţia lui interioară devine astfel Banul, Profitul, Contul din bancă.

Să nu uităm că vorbim aici de un om cât de cât educat, “citit” cum ar spune un ţăran, dar, aşa cum spuneam, imatur.

El a luat “de bune” imaginile propagate de filmele sau emisiunile risipite prin zecile de televiziuni – acelea în care belşugul este echivalent cu posesia maşinilor decapotabile, a vilelor imense, a femeilor dezgolite zi şi noapte la dispoziţia capriciilor lui hormonale, etc…

Banii îi stârnesc acea emoţie nefericită de care vorbeam – ambiţia – de a fi mai “frumos”, mai “bun”, mai “tare”, mai “şmecher”, mai “bengos”…  

Astfel că, în ecuaţia (nefericirii) acestui personaj atât de des întâlnit în zilele noastre, şi re-întâlnit de mine pe “strada mare” nu prea există “ceilalţi”.

El s-a obişnuit să calce, cu copitele lui poleite, toate valorile în goana lui de a acumula cât mai mult şi de a se căţăra cât mai sus. Lângă un astfel de reper care pârjoleşte totul în jur –Banii adică, uneori doar Trădarea mai poate fi agăţată de inelul cu cheia “succesului”.  

Iată de ce maturizarea sufletescă autentică, creşterea spirituală reală nu au de-a face cu banii ci cu …altceva.

“Adică cu ce?” ar întreba, poate, amicu’ curios (!)…

Nevoia de a avea bani cât mai mulţi, vile, maşini şi metrese oligofrene (“foto-modele”, “animatoare”, “amante”, etc)  nu poate elimina niciodată în totalitate acea sete ascunsă, discretă dar cu adevărat importantă – împlinirea sufletească sau nevoia de emancipare spirituală specifică omului autentic.

Amicul meu este nefericit. Asta mi-a confirmat chiar el când l-am întrebat. Fără să ştie însă şi “de ce”.

Şi l-am crezut că e aşa – gândindu-mă la anii tinereţii noastre cei plini de entuziasm (“en” – înăuntru, “Theo” – Dumnezeu) şi iată de ce încerc acum să-i ofer o explicaţie mai amplă decât aceea mult prea scurtă din “strada mare”.

“Când te uiţi prea mult în oglindă la tine, nu-i mai vezi pe ceilalţi. Aşa vei descoperi inevitabil într-o zi existenţa Sfintei Singurătăţi. Pentru că demult ţie nu-ţi mai pasă de ceilalţi. Aşa descoperi brusc într-o zi că ai murit înaninte de vreme chiar dacă te mişti prin oraşul ăsta şi crezi că încă eşti viu şi te simţi bine pentru că încă nu te doare nimic. Aşa vei simţi chiar de mâine că vila ta imensă e asemeni unui coşciug uriaş”…

A fi Om între oameni înseamnă în primul rând a fi … uman.

A renunţa la acest elementar gest înseamnă a deveni orb sau orbit de ambiţie – în cazul de faţă.

A renunţa la omenie înseamnă “a involua” şi nu “a evolua”.

Ori Forţa Vitală – aceea care ne ţine pe toţi în viaţă, aceea care ne generează şi întreţine toată viaţa noastră interioară emoţională, sufletească, spirituală, se bazează tocmai pe … Evoluţie.

Adică evoluţia tuturor făpturilor Ei – nu numai a unora.  

“Uite de ce eşti nefericit, amice! Pentru că eşti un tip imatur şi cred aşa o să rămâi oricâţi bani vei mai face. E prea târziu pentru tine acuma ca să te mai schimbi”.

“Dar am făcut împreună cu şefii mei atâta bine oamenilor! Uuite-te şi tu cum arată acum Severinul. Oamenii sunt mulţumiţi, fericiţi!”…

“Aşa e! îi răspund scurt. Poate că sunt bune toate cele ce le-aţi făcut dar aţi întrebat oamenii ce vor de fapt “cu adevărat?”…

“Şi de ce spuneai că nu-s matur?” m-a întrebat la finalul dialogului nostru aruncându-mi săgeţi otrăvite din ochii altfel blajini.

“- De ce? Pentru că imediat după ce vor trece şi alegerile astea  o să fii iar târât de aceeaşi Ambiţie şi de acelaşi fagure de interese “profitabile” – doar pentru tine. Şi iar o să te uiţi prin mine ca prin sticlă atunci când o să te salut desinteresat desigur, ca acu’ doi ani”…

A fi matur înseamnă a creşte – fie şi financiar- dar nu pentru tine ci pentru a-i servi, pentru a-i sluji pe ceilalţi. Abia atunci simţi că eşti cu adevărat împlinit, matur adică.

Aş vrea să trăiesc şi să văd ziua în care angajaţii Primăriei dimpreună cu preoţii bisericilor răsărite ca ciupercile, stau înşiraţi în faţa câte unui lighean cu apă şi spălând picioarele cetăţenilor severineni.

Cum? Ce e de râs în asta?

Iisus a făcut asta de-atâtea ori!…

You must be logged in to post a comment.

6 vizitatori online acum
0 vizitatori, 6 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 9 la 12:20 am UTC
Aceasta luna: 54 la 11-18-2017 09:27 pm UTC
Acest an: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC