> News of the day <

din vârful tastelor…

Informaţii pentru cei cu IQ mai mare… Dacă apa asta fără minerale „Berg” – 750 ml – costă 20 de dolari(!!!), Apa Preventivă Alexoae – Apă Purificată Aqua Group Nobel Pure Pro (aia care unora le provoacă… greaţă că cică n-are gust!) IDENTICĂ şi la fel (!) ca bergu ăla nu costă mai nimic (80 … Read more

septembrie 2020
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

De ce nu se strică mierea nici după câteva mii de ani?

Pentru că n-are în compoziţie… apă – care să permită dezvoltarea microorganismelor.
Albinele …ŞTIE!…

http://www.realitatea.net/de-ce-rezista-mierea-mii-de-ani-fara-sa-se-strice-cercetatorii-au-in-sfar-it-raspunsul_1255146.html

Cum sunt înşelaţi românii care cumpără apă minerală

Atenţie la ce beţi! Cum sunt înşelaţi românii care cumpără apă minerală

Mii de litri de apă minerală naturală (inclusiv de izvor) au fost retraşi de la comercializare de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale pe care le-au efectuat la mai mulţi operatori economici.

 

Inspectorii ANPC au controlat, în perioada 15 iulie – 2 august 2013, 845 de operatori economici (31 producători, 104 distribuitori, 668 magazine şi 42 staţii de distribuţie carburanţi), iar la 471 dintre aceştia au fost depistate deficienţe. Inspectorii au verificat modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale (inclusiv apele de izvor).
Cu ocazia controlului a fost verificată o cantitate de circa 7, 8 milioane de litri de apă minerală naturală şi apă de izvor, cantitatea identificată cu abateri reprezentând 832.000 litri (10,6 %).

Principalele aspecte constatate se referă la nerespectarea condiţiilor de depozitare şi păstrare indicate de producători (47 de firme), comercializarea de ape minerale naturale cu data durabilităţii minimale depăşită, parametri fizico-chimici neconformi cu cei declaraţi sau ambalaje deteriorate. De asemenea,  8,6 % din cantitatea de apă minerală naturală controlată prezenta deficienţe de etichetare, lipsa informaţiilor sau marcarea incorecta şi/sau incompletă a elementelor de identificare şi caracterizare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit.
Comercializarea de ape imbuteliate in ambalaje deteriorateLipsa afisarii pretului pe produs si/sau a pretului pe unitatea de masura sau neafisarea acestora in mod vizibil, pentru apele imbuteliate comercializate

Au fost oprite definitiv şi retrase de la comercializare 2.052 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de 5.258 lei, pentru că care erau depozitaţi în condiţii improprii (temperatura peste cea impusă de producători şi sub acţiunea directă a razelor solare) sau erau expiraţi.
În urma acţiunii, s-a dispus şi oprirea temporară de la comercializare a cca. 830.000 litri apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de 759.367 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate
Totodată, au fost aplicate 486 de sancţiuni contravenţionale din care 284 de amenzi în valoare de 820.000 lei şi 202 avertismente.

Consumul mediu anual de apă minerală naturală din România este estimat la aproximativ 55 de litri, de trei ori mai mic decât al ţărilor precum Italia, Germania, Franţa, în pofida potenţialului ridicat al resurselor de apă minerală care plasează România pe unul dintre primele locuri din Europa, conform Patronatului Apelor Minerale Apemin.

patriotism local… mai există?

” Suntem aproape de finalizarea filmărilor pentru documentarul „Pe urmele tracilor”, un film care va răsturna, cu probe temeinice, ceea ce se știe la nivel oficial despre istoria antică a Europei.
Înainte ca Roma să ia ființă, înainte ca Grecia să înflorească, neamurile tracice au ocupat spații vaste din continentul european și și-au lăsat amprenta asupra întregii sale istorii… O istorie care ar trebui rescrisă!…
Și cum Forțele Celeste se arată a fi de partea noastră, acum două zile am reușit să-l surprindem pe Decebal, la Dunăre, în ipostaza perfectă – înconjurat de nori de furtună, cu fulgere care brăzdau cerul.. O imagine video ideală pentru genericul filmului! (asta o veți vedea doar în film)
Prin urmare, rămâneți aproape – lansarea oficială a filmului va fi pe data de 4 octombrie, în București.
Cei care doriți să susțineți financiar acest demers, o puteți face trimițând un SMS în valoare de 5 Euro + TVA, cu textul BUREBISTA însoțit de adresa dv. de e-mail la 7472, număr valabil în toate rețelele de telefonie mobilă. (Vi se va solicita un al doilea SMS, pentru confirmare, dar pentru acesta nu veți fi taxați).
În contul SMS-ului trimis veți primi, în cel mai scurt timp, cartea „Strămoșii noștri reali”, autor Gheorghe Iscru. Avem nevoie și de dumneavoastră pentru a reuși. Vă mulțumim tuturor!

http://danielroxin.blogspot.ro/2013/08/m-am-intalnit-cu-decebal-pe-malul.html

despre corupţie…

Ăsta-i un documentar fabulos!
Înţelege şi un copil de ce se-ntâmplă să n-avem bani pentru caietele copiilor sau pentru medicamentele ălor bătrâni…
Dincolo de vorbele chinuite, scremute, alese cu grijă, cerşetoare de voturi ale politicienilor sunt instituţiile bancare trans-naţionale care susţin Marea Corupţie Globală.
Un documentar despre sinuciderea noastră lentă!…
Lipseşte parcă ceva din el… Voi ştiţi?…

Despre delfini…

Am cunoscut la Bucureşti pe cel ce a creat primele dispozitive de comunicare cu delfinii – SECRETE MILITARE în SUA chiar şi azi!- dr Patrick Flanagan. Cu siguranţă doamna aceasta a colaborat cu el!

uite aici cele câteva minute pe care le-am trăit alături de unul din geniile în viaţă ale omenirii – Patrick Flanagan – participant activ la proiectele Geminni, Mercury şi Apollo care au dus primii oameni pe lună, decorat de Preşedintele SUA, directorul FBI, CIA, etc- consilier pentru securitate la Casa Albă şi NSA…

despre „învăţământ”…

Medicamente?…

Minţile lucide înţeleg că deşi există o explozie de medicamente (extrem de multe şi de scumpe) ele nu fac oamenii mai sănătoşi…
Şi-atunci minţile astea luminate vor medicamente mai … bune
Eu propun o … APĂ mai BUNĂ!
E ceva rău în asta?

„Nor informaţional”…

„Mediu de învăţare auto-organizat”… „Nor informaţional”…
„Cum pregăteşte şcoala de azi tinerii pentru ziua de mâine?” … Bună întrebare… Ar trebui pusă şi ăstora de la facultăţile din românica dragă unde ieşi cu nişte hârtii EXTREM DE SCUMPE, COMPLET INUTILE numite „Diplome de licenţă” sau „doctorat” (avem ai mai mulţi „doctori” pe metru pătrat din Europa în aproape orice dar şi cei mai mulţi analfabeţi!)…
Hmmm… trebuie să spun cândva mai multe despre cursul meu-ăla cu „apa şi vânzarea directă”. Înveţi multe chestii de bun simţ despre tine, despre sănătate şi câştigi şi ceva bănuţi… CURAŢI şi CINSTIŢI…
Omul acesta îşi susţine prezentarea cu nişte imagini filmate parcă de… mine!… „Amator” e puţin spus! Prietenii mei din televoziune m-ar fi desfiinţat pentru astfel de „cadre” însă ele sunt atât de utile… Totul i se iartă acestui om inimos!…

sexul de calitate!

A învinge…

„Îmi doream viaţa de dinainte…corpul de dinainte… fundul prăpastiei e locul perfect de plecare… nu mai conta pentru că mă ardea ceva pe dinăuntru…acuma ŞTIU că adevărata mea forţă n-a venit niciodată din trup…”…

O „poveste”

O „poveste” minunată:
„toată lumea din Reanimare aştepta fie să mor fie să fac pe mine… chirurgul a venit şi m-a şters la fund… mergi mai departe şi dă tot ce poţi… eşti VIU, asta e!”…
Un adevărat Poem de dragoste dedicat chirurgilor!…
Merită văzut, sunt doar câteva minute…

Încrederea…

Fix despre asta (ÎNCREDERE) vorbesc şi eu la cursurile mele de vânzare directă (alea cu purificatoarele de apă) atât de blamate de unii „oameni” superficiali care nici măcar n-au habar dacă-s vii.
Am scris destule întâmplări REALE cu de-ăştia şi despre cum s-au petrecut din lumea asta – o să scot o carte în curând „Vinutilii de pe strada mea” – poveşti fără tâlc…
Ăştia când îi întrebi dacă-s vii, se caută cu mâinile, se pipăie, se ciupesc de nas, ţipă şi-ncep să se… râdă!
Apoi înjură copios – nu contează pe cine, ce!…
„Oamenii nu mai consumă pentru a ţine pasul cu ceilalţi ca până acum… Oamenii consumă pentru a-i cunoaşte pe ceilalţi” – spune fata asta frumoasă şi deşteaptă… Minunat concept şi… profund!
Dar cum să-l faci înţeles ăstora de pe-aici care s-au specializat în sarcasm (nărav specific, comunistoid), hăhăială şi râgâială?…

Ben Goldacre

suntem „medicalizaţi”!!!…

despre moarte…

„Canarul de Apă”

„Canarul de Apă” – un dispozitiv pe bază de …lumină care-ţi spune dacă apa e curată sau nu…
Am şi eu unul asemănător TDS-metru care-mi spune dacă mai e ceva în pahar în afară de … apă!…

Inteligenţa înseamnă…pre-zicere!

Inteligenţa înseamnă…pre-zicere!
Pre-dicţiile creierului inteligent (neo-cortex-ul) stau la baza alegerilor înţelepte. Oamenii înţelepţi pot prezice viitorul (filmele astea pe care le-am văzut în ultimele ore cred că i-ar fi plăcut şi lu ga’riţa)…
Despre creier…

Despre idei parazite

Despre idei parazite care infectează (se autocopiază de la un individ la altul) şi controlează creierele majorităţii oamenilor… „Negândire în acţiune”… „Informaţii cu atitudine”…

Frumuseţea artei şi frumuseţea… ştiinţei…

Adevăr şi frumuseţe…
Imagini cu şi despre celulele noastre.
Ingredientul fizic (sau chimic) principal al acestora este… apa.
Animaţie medicală… Excelent filmuleţu’!

Stephen Hawking dixit:

Şi Odobleja?…

Creierul… îndrăgostit

fotografii de … poveste!

Mulţumesc!

despre vindecare…

despre miros şi parfumuri…

F A B U L O S !…

Bărbaţii se masturbează încă din perioada intrauterină!…

Apa…

Îmi place expunerea asta cu apa!
Tipul foloseşte un filtru de cărbune activ granular.
Mai bun decât filtrul acesta este însă purificatorul osmotic… tot POU! (aparii mei ştiu ce-i aia!)…

Cum mai gândeşte creierul…

Curs de vânzare…

O legendă vie a matematicii: Benoit Mandelbrot

Arta de a alege…

Un documentar excelent!
O cercetătoare nevăzătoare îmi confirmă ce mi-a spus nu demult, ga’riţa-n vis:
„Lasă-i moarti pe-ştia cu apa asta… Nu vor, nu vor… Apa asta-a-mata-i pentru-i de vin… mai pe urmă”…
Oamenii din fostele ţări comuniste au o mentalitate specifică, spune femeia aici în documentar.
Înţeleg acum mai bine reticenţa majorităţii concetăţenilor mei la „schimbarea apei”.
De fapt TOATE felurile de „ape” sunt pentru ei …UNA SINGURĂ!
„La ce dracu s-o schimb? Că vrei tu să vinzi nu ştiu ce filtre?”…
„Fie cum vrei tu… Fericirea (sau nefericirea) ta stă în alegerile tale” spun şi eu ca femeia asta…
Un alt film pe care am să-l folosesc în discuţiile cu cursanţii mei de la cursurile despre apă…

Sănătate sonoră…

„Urechile nu au pleoape… Urechile nu sunt făcute pentru auzit ci pentru ascultat.”

Rumi:

„Dincolo de „bine” şi de „rău” se găseşte un câmp. Ne întâlnim acolo”…

Sunetul Universului

„Nu există nici un locşor în Univers fără sunete”… mi-a spus prietenul de la schit.
„Universul are o coloană sonoră orchestrată de spaţiul însuşi. Spaţiul poate vibra ca o tobă”… spune fata asta în prezentare…
Fabulos!
Acu-nţeleg de ce prietenului meu de la schit îi plăcea toaca aşa de mult. Pentru că PRIN sunete, dincolo de ele (el ŞTIE!) este… Tăcerea.
„Micul adevăr e din cuvinte limpezi şi scânteietoare-n minte.
Marele-Adevăr este o mare de Tăcere cutremurătoare”… spunea şi Rabindranath Tagore…

„feliuţă” de … timp

excelentă prezentare!…

nici vinul nu mai e ce-a fost…

„Nici vinul cumpărat de la ţărani nu mai e ce-a fost odată, spun specialişii. Ca să îl ajute să fiarbă mai repede, îi adaugă zahăr. Pentru a se limpezi şi a nu-şi pierde culoarea, mirosul şi gustul, şi ţăranii adaugă vinului sulfiţi. Problema nu o reprezintă adaosul, ci faptul că nu se respectă indicaţiile şi dozajul…
Cinci sortimente de vin au fost examinate de laboratorul oficial al Uniunii Europene. Experţii au descoperit că, în loc de vin, sticlele erau umplute cu un amestec de apă, zahăr, alcool şi arome. Vinurile analizate au fost „Strămoşesc” şi „9 poloboace”, produse de SC Vinexport Trade Mark Focşani, „Perla Dunării”, produs de SC Vinton Galaţi, „Buchet”, produs de Casa de Vinuri Zoreşti Buzău, „Babanul”, produs de Murfatlar şi „Alb Nobil”, fabricat de SC Rom Cas SRL Dâmboviţa”…

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-se-ascunde-in-vinurile-ieftine-1038107.html#ixzz2ctSjDkbZ

Alte mituri despre apa îmbuteliată…

Industria apei imbuteliate incepe din ce in ce sa castige teren in favoarea bauturilor la pet, fie ele carbogazoase ori nu. Este insa ea, atat de benefica, asa cum se spune? Iata adevarul adevarat!
Mitul numarul 1 – Apa imbuteliata este mai buna decat cea de la robinet
Nu in toate cazurile. Multe companii care comercializeaza apa plata, sustin ca ea provine din adancurile muntilor, sau din izvoare vulcanice, ceea ce nu este intotdeauna adevarat. De fapt, se pare ca 25-40% dintre surse, nu sunt la fel de exotice precums e vehiculeaza.
Alternativa la apa plata imbuteliata este cea de la robinet. Institutiile abilitate avizeaza calitatea acesteia, in conformitate cu legislatia si normele in vigoare. Acestea difera insa, de la tara la tara, si, din pacate, in unele cazuri, sunt destul de permisive.
Mitul numarul 2 – Apa purificata are gust mai bun
Apa cu adevarat pura, adica cea distilata, din care se elimina toate sarurile si mineralele, are gust salciu. Substantele care ofera gust bauturii de toate zilele, sunt sodiul, magneziul si clorurile care exista in aceasta. Exista insa si un element care denatureaza aroma apei imbuteliate – este vorba despre clor. Daca asezati sticla de apa plata in congelator, fara sa insurubati prea strans dopul, izul de clor va disparea in timpul noptii ca prin minune.
Mitul numarul 3 – Apa cu vitamine, minerale sau proteine este mai sanatoasa decat cea plata, traditionala
Realitatea este ca vitaminele, colorantii, proteinele si alte elemente aditionale adaugate in apa nu fac altceva decat sa intregeasca tabloul fals impus de strategiile de marketing. In plus, aportul de vitamine promis de produsele de acest tip, nu acopera nici pe departe nevoia zilnica a organismului.
Sticlele de apa despre care am vorbit mai sus contin si cantitati nejustificat de mari de zaharuri, precum si intensificatori aromatici – toate acestea nu fac altceva decat sa adauge calorii, mai multe chiar decat sucurile ditetice. In alta ordine de idei, cand vine vorba despre fluor si iod, apa de la robinet iese castigatoare in competitia cu apa la pet.
Lipsa unei cantitati suficiente de iod in organism, cauzeaza aparitia bolii numite gusa endemica. Gusa endemica este o afectiune recunoscuta in toata lumea, dar cu precadere in anumite zone, unde cuprinde un mare numar din populatie. Ea poate fi simpla sau complicata, cu anumite tulburari endocrine si/sau nervoase, cum ar fi surdo-mutitatea sau cretinismul. Daca iodul scade sub 5 micrograme la litru, poate surveni boala.
Mitul numarul 4 – Trebuie consumate pana la 8 pahare de apa zilnic
Acesta este cantitatea zilnica recomandata in cazul femeilor. Totusi, exista si o problema – 80% din fluidele consumate zilnic se asteapta sa fie abtinute din bauturi (apa, ceai, sucuri, cafea, etc) si restul de 20%, din alimente.
Dificultatea consta in putinta de a socoti gramajul bauturilor consumate, precum si a cantitatii de fluide obtinute din mancare. Chiar si asa, va fi nevoie sa mentineti un echilibru intre recomndarea medicilor si nevoile dumneavoastra. Asadar, daca simtiti nevoie sa beti mai multa apa, nu ezitati, pentru ca, pana la urma, organismul este cel care regleaza nevoile fiecaruia!
Mitul numarul 5 – Dupa antrenament intens, este mai buna apa imbuteliata
Numai in cazul depunerii unui efort iesit din comun, aceasta afirmatie este oarecum adevarat. Oarecum, pentru ca si mai bune sunt bauturile care contin electroliti (sodiu si potasiu), substante care sunt pierdute pe parcursul miscarii excesive. Fireste, acest fapt este valabil mai mult in cazul sportivilor. Daca insa va antrenati moderat, consumati apa simpla, pentru ca este numai buna!
Mitul numarul 6 – Apa la pet este buna pentru mediu, deoarece poate fi reciclata
Ar fi ideal, insa lucrurile nu stau tocmai asa. Costurile de productie de tip ecologic-friendly includ manufacturarea sticlelor, incarcarea lor, transportarea, dar si asezarea pe raft, ca sa nu mai vorbim despre marketing. In plus, intrunirea cerintelor de protejare a mediului, necesita suficient petrol cat sa ajunga pentru 100.000 de masini intr-un an. Din pacate insa, doar 86% dintre sticlele de plastic ajung in cosurile de gunoi special amenajate lor.

http://www.csid.ro/health/mituri-si-adevaruri-despre-apa-plata-2780380/

A „crede” şi … a”şti”…

„CREDEM că apa îmbuteliată este cea mai sănătoasă alegere, care ne măreşte vitalitatea şi ne aduce în organism cea mai curată apă disponibilă în mod curent.
ÎN REALITATE ea poate fi chiar dăunătoare sănătăţii. Potrivit unor studii, dacă apa stă mult timp în ambalajul PET, plasticul eliberează anumite cantităţi de substanţe chimice care trec în apă şi, apoi, în organismul uman. Cu cât petrece mai mult timp în PET, cu atât apa va avea un conţinut mai mare de substanţe nocive…
CREDEM că apa îmbuteliată are întotdeauna un gust mai bun decât cea de la robinet, deoarece conţine enzime care ne stimulează papilele gustative şi ne dau o senzaţie de prospeţime.
ÎN REALITATE lucrurile sunt mai nuanţate. Situaţia depinde foarte mult de sursa de apă din care se alimentează reţeaua publică şi de starea conductelor. Chiar dacă în România situaţia lasă mult de dorit şi multe oraşe sunt deficitare în această privinţă, în acele locuri unde autorităţile insistă pe respectarea regulilor sanitare, apa de robinet este chiar mai bună decât cea la PET…
CREDEM că apa îmbuteliată este ieftină şi uşor de procurat.
ÎN REALITATE apa îmbuteliată costă de la 240 la peste 10.000 de ori mai mult decât apa de la robinet…
CREDEM că apa îmbuteliată are un conţinut redus de substanţe chimice, mai ales de compuşi nocivi.
ÎN REALITATE, lucrurile iarăşi nu stau chiar aşa şi au fost situaţii în care anumite mărci sau loturi de apă la PET au avut probleme, chiar serioase, privind prezenţa unor germeni patogeni. În Statele Unite, de exemplu, apa îmbuteliată intră în categoria „alimentelor” şi este controlată pe baza standardelor Food and Drug Administration (FDA), în timp ce apa de robinet intră sub incidenţa Environmental Protection Agency (Agenţia de Protecţie a Mediului), care operează cu standarde mult mai stricte decât FDA, având drept rezultat o apă de robinet mai pură chiar decât cea la PET. Aproximativ o cincime din sortimentele de apă îmbuteliată din SUA au avut, în decursul timpului, probleme privind un conţinut mărit de substanţe nocive…
CREDEM că sticlele de plastic, binecunoscutele PET-uri nu mai reprezintă o problemă pentru mediu, deoarece sunt reciclate în proporţie tot mai mare.
ÎN REALITATE PET-urile reprezintă o problemă serioasă chiar şi în ţările care au sisteme bine organizate de reciclare a deşeurilor. În Statele Unite, de exemplu, aproximativ 4 miliarde de astfel de ambalaje ajung la groapa de gunoi în fiecare an, generând costuri de ecologizare de aproximativ 70 de milioane de dolari…
CREDEM că unităţile de îmbuteliat apa stimulează economia zonelor în care sunt amplasate şi creează locuri de muncă.
ÎN REALITATE corporaţiile multinaţionale cumpără dreptul de control şi exploatare a rezevelor subterane de apă, oriunde pot, iar industria de îmbuteliere pe care o susţin limitează ceea ce mulţi consideră ca fiind un drept inalienabil: accesul la o sursă de apă sigură şi necostisitoare. Apa mai este numită şi „aurul albastru al secolului XXI”. Urbanismul, poluarea, încălzirea globală şi creşterea populaţiei terestre transformă rapid apa potabilă într-o resursă tot mai disputată şi valoroasă.
Pe ansamblu, industria de îmbuteliere a apei creează puţine locuri de muncă, media pe plan mondial fiind de 24 de salariaţi pentru o unitate de mărime medie. În plus, sunt studii care demonstrează că, atunci când o fabrică de îmbuteliere se construieşte într-o localitate, majoritatea salariaţilor acesteia provin din afara comunităţii care şi-a cedat controlul asupra resurselor sale de apă, în schimbul promisiunii unor noi locuri de muncă…
CREDEM că apa pe care o cumpărăm la sticle provine din cele mai cristaline izvoare „din inima munţilor”, sau – cel puţin – din puţuri de mare adâncime, neatinse de poluarea lumii moderne.
ÎN REALITATE, autorii studiului citat în deschidere estimează că minimum 25% din apa îmbuteliată provine, de fapt, din reţeaua de alimentare, fiind cel mult tratată suplimentar, uneori. Chiar şi în SUA, unde a fost realizat studiul, sortimente de apă recomandată ca fiind „de izvor” sau „pură din inima gheţarilor” proveneau, de fapt, din puţuri urbane unele situate chiar în apropierea unor gropi de gunoi.
Nici România nu a fost scutită de astfel de incidente. În 2005, de exemplu, ANPC a închis mai multe fire din judeţul Braşov care vindeau apă de robinet pe post de „apă de izvor”…

apa…

În zona asta – plină se sfaturi docte, nu prea există studii legate de… apă…
E prea banală şi insignifiantă sau…

… „noi toţi minţim!”…

şi… iar despre creier!…

oxitocina…

oxitocina – „hormonul mângâierii”, „fidelităţii” şi acum iată, al „moralităţii” – un hormon care este stimulat de masaj şi … nu numai…

cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut!…

traiul sănătos m-a omorât…

greşelile medicilor…

cum funcţioneşte memoria…

tartru dentar…

creierul văzut din interior…

minerale din apa de mare…

Apa bună de băut (corectă celular – adică sănătoasă) va fi din ce în ce mai greu de găsit.
Soluţia? Purificarea apei de reţea, a mărilor şi oceanelor prin osmoză inversă.
O mulţime de comunităţi din lumea largă deja fac asta!
Ce facem însă cu mineralele obţinute? În alte timpuri acestea au cauzat dispariţia unor civilizaţii (saraturarea solurilor prin irigarea excesivă cu apă hiperminerală complet diferită de apa de ploaie divină dătătoare de viaţă, purificată prin …evaporare).
Din nou… microbii sunt chemaţi în ajutor.
Ei transformă mineralele anorganice dizolvate în apa oceanului în minerale organice, vii, uşor asimilabile de fiinţele vii.
Un alt documentar interesant…

despre microbi… şi puţin despre…apă!

creierul…

… acceptarea conștiinței ca fenomen biologic…

Sankofa

Sankofa înseamnă „întoarce-te şi pricepe” sau „învaţă din trecut”…
… despre semne, simboluri, proto-scriere în Africa…

Alan Russell

Alan Russell, cercetător la granița dintre chimie, biologie și materiale avansate, studiază medicina regenerativă la Institutul McGowan pentru Medicină Regenerativă din cadrul Universitații din Pittsburgh. Acesta (împreună cu echipa sa) a reușit să determine regenerarea țesutului uman utilizând un proces inițial care transmite corpului semnale de auto-reconstrucţie. Iată explicațiile sale într-un scurt discurs marca TED:

sarcasm…

„ironia și sarcasmul sunt doar frustrare și invidie puse în cuvinte”
„a-l judeca pe altul mereu și mereu nu înseamnă decât a te judeca pe tine” – Cristiana Alexandra Levitchi -psihoterapeut și psiholog clinician
…”Din punct de vedere energetic, ironia, sarcasmul sunt energii dulci, tentante, care ne hrănesc și ne ajută să umplem golul interior, acel „ceva” care ne lipsește pentru a fi în pace și armonie cu noi înșine și cu lumea exterioară. Ironia, sarcasmul, bârfa sunt metode clasice de vampirism energetic. Este bine de știut pentru ca atunci când o facem să fim conștienți de ceea ce facem.
Dar acest mod de a umple golul interior funcționează numai pentru o vreme. Dacă suntem suficient de sinceri cu noi înșine putem recunoaște măcar singuri în fața oglinzii că droguri precum ironia și sarcasmul nu ne vor ține la infinit departe de ceea ce negăm ca și conținut interior. Le-am numit droguri pentru că exact așa funcționează, dau dependență”…

http://adinaamironesei.blogspot.ro/2012/11/despre-ironie-si-sarcasm-despre-dreptul.html

Cel mai fericit om din lume – Matthieu Ricard.

Acesta s-a specializat în biochimie la Institutul Pasteur, dar a „părăsit” știința alegând să se mute în Himalaya și să devină un călugăr budist. În acest mod și-a propus să studieze fericirea, atât la nivel uman de bază și ca subiect de studiu din punct de vedere științific.

Cu Vilayanur Ramachandran despre creier…

Revista Time l-a inclus pe Vilayanur Ramachandran în topul 100 al celor mai influente persoane din lume, iar Richard Dawkins l-a numit “Marco Polo al neuroștiinței”…

din nou despre creier…

vorbe…

Buddha:
„Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

Creeaza-ti ziua! from Adina A. on Vimeo.

umbra…

MARIANNE WILLIAMSON:
„De multe ori, noi ne temem să ne privim umbra în faţă, pentru a evita astfel ruşinea sau stânjeneala care însoţesc de regulă recunoaşterea unei greşeli. Ni se pare că dacă ne vom privi prea direct, vom fi expuşi în toată goliciunea noastră. Nu dorim să ne privim în faţă umbra, întrucât ne temem de ceea ce am putea găsi aici. În realitate, singurul lucru de care ar trebui să ne temem este ignorarea umbrei, întrucât exact acest lucru o alimentează. Odată, am privit în faţă un aspect al fiinţei mele pe care l-am evitat foarte mult timp, întrucât mi se părea prea dureros. Când am făcut-o, am trăit o surpriză neaşteptată. În loc să simt că mă detest singură, am fost inundată de un val de compasiune, întrucât am înţeles câtă durere aş mai fi experimentat dacă aş fi continuat să îmi ignor acel aspect.”

Efectul Umbrei (film documentar) from Adina Amironesei on Vimeo.

despre frică…

vorbe…

„A ne pune unii pe ceilalți sub lupă și a ne vâna defectele reciproc este un comportament care nu poate să ducă decât la a ne îndepărta unii de ceialți și mai mult și cred că din acest punct de vedere lumea în care trăim este deja…abundentă.
Ce naște acest tip de vampirism la nivel media? Pe plan mondial zeci, probabil chiar sute de tipuri de emisiuni TV sunt bazate pe vânătoarea de defecte, chiar dacă asta nu e mereu la vedere sau nu se face chiar…pe față. Culmea e că aceste emisiuni sunt cele mai de succes având rating-ul cel mai mare. Așa s-a ajuns ca acest gen de alimentare energetică să devină un sport foarte practicat la tv dar și în ziare, cele de cancan fiind singurele care nu-ți fac probleme legate de supraviețuirea pe piață. Bineînțeles că aceste emisiuni au dus la educarea noilor generații în acest spirit.
În mediul virtual se știe că cele mai de succes articole sunt acelea care pun la zid diverse persoane. Cu cât mai cunoscută persoana și cu cât mai virulente criticile sau defectele vânate (mai mult sau mai puțin închipuite) – cu atât mai mai viral devine articolul. Este o pofta nebună de a dărâma imagini (link) și de a pune la pământ oameni fără să conteze dacă au adus în esență valoare societății prin ceea ce au creat”… Adina Amironesei

http://adinaamironesei.blogspot.ro/search/label/atacuri_energetice

vorbe…

…”Este evident că majoritatea oamenilor care obișnuiesc să-i descurajeze pe cei din jurul lor, cei care se autodenumesc „realiști”, nu sunt neapărat conștienți că fură energie de la cei pe care îi descurajează…
… îi descurajăm pe ceilalți pentru ca nu cumva ei să „ne-o ia înainte” în vreun fel, ca nu cumva să facă ce noi nu suntem în stare să facem sau pur și simplu să ne demonstreze că ceva este posibil atunci când noi credem că e invers”…

Dumitru Constantin Dulcan

„Noi judecăm lumea după aparențe. Științele de ultimă oră ne arată însă că lumea nu se reduce numai la capacitatea noastră de percepție. Dincolo de capacitatea minții noastre există multe alte dimensiuni. Asta spune fizica cuantică și psihologia transpersonală.” – Dumitru Constantin Dulcan

Dimensiunea spirituala a Universului (Dumitru Constantin Dulcan) from Adina A. on Vimeo.

vorbe…

„Să presupunem că Moise, Buddha, Iisus, Mohamed nu au existat, că nu au existat Vechiul Testament, Cabala, Noul Testament, Coranul, imaginează-ți că nu exista clarvăzători, profeți, vindecători și că nu există decât știința secolului XXI. Ar ajunge știința de una singură, în încercarea ei de a înțelege originea și evoluția armoniei universale incluzând viețile noastre individuale, ar ajunge totuși știința la concluzia că există un principiu ce ghidează, organizează și determină, adică G.O.D. (Dumnezeu)?Răspunsul meu după 20 de ani de cercetare la Universitatea Yale și aici, răspunsul este: Da! Acest principiu (Dumnezeu) există! Ca să poți cuprinde cu adevărat ce este această inteligență creatoare, îți trebuie ceva îndeajuns de „mare” încât să cuprindă fizica cuantică, fizica newtoniană, teoria stringurilor și toată fizica ce ar urma după acestea.” – Gary Schwartz

Ceva necunoscut face ceva… from activist on Vimeo.

despre moarte…

… alte câteva vorbe despre moarte spuse de neşte oameni de ştiinţă…

FALSA PLECARE from Kamala Queen on Vimeo.

„Orbire intenţionată!…

O altfel de definiţie a Sfintei Ignoranţe cunoscută şi sub termenul de „prostie”…
Hmmm… Oare pe la noi or fi din ăştia?…
…”Se mai folosea în cantităţi mari la acoperişuri, pentru izolaţie, ca să menţină căldura în case în iernile lungi din Montana.
Vermiculita se găsea pe terenurile de joacă. Pe terenul de fotbal. Pe patinoar. Ceea ce avea să afle era că vermiculita e o formă extrem de toxică de azbest.
Când şi-a dat seama despre ce era vorba, a început să spună tuturor ce se întâmplase, ce păţiseră ai ei şi cei pe care îi văzuse cu măşti de oxigen în case după-amiază. A fost uimită.
S-a gândit că dacă vor afla, vor face ceva, când, de fapt, nimeni nu vroia să ştie.
Devenise atât de agasantă cu insistenţele ei de a povesti vecinilor, prietenilor şi altora din comunitate, încât câţiva s-au adunat şi au făcut un abţibild, pe care şi l-au lipit mândri pe maşini, cu textul: „Da, sunt din Libby, Montana, şi nu am azbestoză.”
Gayla nu a renunţat. A continuat să cerceteze. Apariţia Internetului a ajutat-o. A vorbit cu toţi care o ascultau. Şi-a susţinut cauza până când un cercetător a venit în oraş studiind istoria minelor din zonă. I-a spus şi lui povestea şi, ca toată lumea, nici el n-a crezut-o, dar, întors la Seattle a făcut propria cercetare şi şi-a dat seama că ea avea dreptate.
Galya avea un aliat.
Cu toate astea oamenii încă nu vroiau să ştie.
Spuneau: „Dacă ar fi fost atât de periculos ne-ar fi spus cineva.” „Dacă din cauza asta mor toţi, doctorii ne-ar fi spus.” Cei obişnuiţi cu munca grea spuneau: „Nu vreau să fiu o victimă. Nu se poate să fiu eu victima, şi fiecare meserie are riscurile ei.”
Gayla a continuat şi până la urmă a reuşit să aducă agenţii federale în oraş să-i monitorizeze pe locuitori – 15.000 de oameni – şi au descoperit că rata mortalităţii era de 80 de ori mai mare decât oriunde in SUA. Asta se întâmpla în 2002 şi nici atunci nimeni nu s-a găsit să-i spună: „Gayla, caută şi pe locurile de joacă unde se zbenguie copii. E tapetat cu vermiculită.”
Nu era vorba de ignoranţă. Era orbire intenţionată.
Orbirea intenţionată e un concept legal definit ca: informaţia pe care ai putea-o cunoaşte şi pe care ar trebui s-o cunoşti dar reuşeşti cumva să n-o afli…
Alegi să nu ştii. E foarte răspândită în zilele noastre.
O observi la bănci, când mii de oameni au oferit credite celor care nu şi le permiteau.
Se vede în bănci, când dobânzile au fost umflate toţi ştiau ce se întâmplă, dar toţi au ignorat studioşi.
Vezi asta la Biserica Catolică, unde zeci de ani s-a ignorat abuzul copiilor. Poţi vedea orbire intenţionată în escaladarea războiului din Iraq.
Există orbire intenţionată la scară impresionantă, dar şi la scară mai mică, în familii, în case şi în comunităţi, dar în special în organizaţii şi instituţii. Companii cercetate pentru orbire intenţionată pot fi întrebate: „Există probleme la muncă pe care oamenii se tem să le discute?”
Când cercetători au efectuat asemenea studii în corporaţiile din SUA au văzut că 85% din oameni răspun „Da”. 85% ştiu că e o problemă dar nu spun nimic.
Când am refăcut studiul în Europa cu aceleaşi întrebări, am găsit acelaşi rezultat. 85%.
E cam multă linişte. Multă orbire.
Interesant e că dacă mă duc în companii din Elveţia ei zic că asta le e specific doar lor. În Germania – „O, da, asta e boală nemţească.” În Anglia: „Da, englezii lasă de dorit aici.” Adevărul e că ţine de natura umană. Cu toţii suntem orbi intenţionat în anumite situaţii.
Cercetările arată că unii orbesc intenţionat de frică.
Le e teamă de urmări.
Unii sunt orbi deoarece cred că e inutil să observi ceva.
Oricum n-o să se schimbe nimic.
Dacă protestăm împotriva războiului din Iraq nu se schimbă nimic.
La ce bun?
Mai bine mă fac că nu văd”…

Leac la obezitate

Despre „arta” măgulirii şi linguşirii…

În 1752 contele de Chesterfield – un aristocrat englez din Derbyshire îi scria fiului său: „orice femeie poate fi infailibil cucerită prin toate felurile posibile de complimente”.
Spre deosebire de primate, unde indivizii se curăţă cu rândul înlăturându-şi păduchii, pielea moartă sau alte insecte, oamenii în locul mâinilor care mângâie pielea folosesc cuvintele care dezmiardă orgoliul.
Fără să divagăm inutil, amintim doar două din cele mai folosite strategii/”capcană”: prima- „autodevalorizarea” – când linguşitorul spune lucruri negative despre el, îşi minimizează realizările, responsabilitatea succesului pentru a-l face mai important pe cel vizat sau îşi ascunde talentele şi
a doua- „promovarea celuilalt” când îl alintă/laudă cu expresii pozitive pe cel vizat.
Când flatează pe cineva, linguşitorul are de obicei grijă să fie singur cu „ţinta” întrucât martorii – neutrii de regulă, „se vor prinde” de trucurile acestuia şi îl vor ridiculiza mai ales dacă are vreun „interes”.
Alte trucuri/curse folosite de specialistul în „arta măgulirii”
Pentru a nu stârni suspiciuni, în loc să facă o favoare (care ulterior justifică o contra-favoare pe baza „legii reciprocităţii”) mai bine face un compliment (minimizare).
Laudă doar o anume idee sau o anume formulare şi nu întregul discurs al şefului (diluarea complimentului).
Ştie nu numai cum să flateze ci şi în ce zonă emoţională persoana vizată este mai sensibilă (selectarea laudelor).
Pentru a nu fi descoperiţi, trucurile folosite de aceşti maeştrii ai disimulării sunt nenumărate (simplificarea, camuflarea, acoperirea laudelor, etc).
Nu numai oamenii ci şi animalele sunt sensibile la laude şi mângâieri, iar un câine va alerga de sute de ori după băţul aruncat de stăpân pentru a cerşi mângâierile/aprecierile.
Succesul lor se bazează pe faptul că majoritatea animalelor dar şi fiecare dintre noi îşi doreşte încă de la naştere să fie ACCEPTAT şi APRECIAT…

Despre sex…

Comunicarea bună este sinonimă cu sexul de calitate, comunicarea proastă înseamnă sex de proastă calitate.
88 % din femeile care au răspuns unui chestionar că discută des cu partenerii lor despre sex au confirmat că au o viaţă sexuală „foarte bună” iar dintre cele care au recunoscut că doar ocazional discută despre sex doar 30% au afirmat că au avut parte de sex „bun”.
Relaţia cu partenerul nostru şi sexul sunt lucruri extrem de importante în viaţa noastră.
Sexul corect, „senzaţional” cum îmi place să-i mai spun, aduce un plus de calitate vieţii noastre.
Ce este „sexul senzaţional”?
Pe scurt, sexul senzaţional poate fi definit de următorii parametrii aleatori: durează cel puţin o oră, ne întăreşte emoţional, ne trezeşte spiritualitatea, ne oferă orgasme mentale (nu numai fizice), ne conduce pe culmi ale plăcerii fizice nemaiîntâlnite şi de fiecare dată altfel şi nu în cele din urmă scoate la lumină din fiecare dintre noi lucruri, informaţii, emoţii pe care nu le ştiam/intuiam înainte.
Cum putem avea parte de un sex senzaţional.
În primul rând să ne re-îndrăgostim. Cu alte cuvinte să putem iubi fiecare părticică a partenerului nostru.
Apoi să învăţăm să ne dez-văţăm de sentimentele negative (de vină, de ruşine faţă de organele care ne oferă tuturor, bogaţi sau săraci, cu generozitate, plăceri divine) adică să ne dez-inhibăm.
Dezinhibarea apare odată cu înaintarea în vârstă însă ea poate fi descoperită şi cultivată şi la alte vârste dacă avem o atitudine pozitivă. Atenţie! Nerăbdarea în a scăpa de inhibiţii poate speria partenerul. Inhibiţiile trebuie mai întâi definite şi apoi analizate pe rând pentru a le elimina eficient iar discuţiile dintre parteneri sunt cele mai utile metode de „terapie”.
A fi dezinhibaţi înseamnă a face lucruri dorite dar de care ne este frică şi nu a face lucruri care nu ne plac.
Iată un sfat pentru a avea parte de un sex senzaţional.
Să ne obişnuim să dormim goi noaptea (confortul termic nu trebuie uitat).
Hainele chiar şi cele de mătase înseamnă „nu atinge”, dar pielea dezgolită a partenerului înseamnă intimitate.
Cel mai distructiv factor pentru sex este CRITICA.
Şi bărbaţilor şi femeilor le place să fie încurajaţi (bărbaţii urăsc critica mult mai mult decât femeile).
Critica îi determină pe oameni să se interiorizeze sau să atace. Comunicarea deschide poarta intimităţii.
Nu-i deloc util şi benefic să ne dărâmăm partenerul.
Mai bine îl ajutăm să se ridice.
De asemeni, a nu vorbi nu înseamnă a fi „misterios” pentru că fiecare dezvăluire ridică alte întrebări, aşa că misterul nu poate să dispară niciodată.
Vorbim, comunicăm.
Alte sfaturi utile.
Ne îmbrăţişăm zilnic partenerul de cel puţin 12 ori.
Îi facem complimente ori de câte ori putem.
Şi, nu în cele din urmă, să nu uităm:
„sexul ţine doctorii şi avocaţii departe de noi”.

În-semnări…

Ca să ajung în intervalul de timp stabilit (“6,30 – 7,30 dimineaţa pentru că apoi voi fi-n sală”) am plecat pe la 1 noaptea din Severin.
Ador să conduc noaptea. Doar eu şi întunericul. Şi Mari – soţia şi asistenta mea de imagine.
“Cân te-nveţi să iubeşti întunericu nu-ţ va mai fi frică de-ăla din sicriu” îmi spunea muica.
“Păi în uter doar nu era lumină!”
Dar înainte de uter oare ce era?
La de-al de-ăstea m-am tot gândit galopând cu maşinuţa mea înspre Bucureşti.
Pe tot drumul m-a însoţit o lună nouă strălucitoare şi mare cât ţestul muicii. La intrarea în Militari a răsărit un soare şi mai mare. Roşu şi periculos de încandescent.
La Spital am trecut de barierele succesive dotate cu gardieni amabili îmbrăcaţi cu veste şi dispozitive şi am parcat maşina chiar lângă micuţa casă numită – “Institutul de Boli Cerebro-Vasculare”.
Prin parcare, căutând un locşor şi pentru “Miţa” mea, am mai văzut câteva maşini înmatriculate în Mehedinţi.
La radio “Trinitas” tocmai bătea gong-ul de ora 07.00.
Din dreapta apar doi tinerei în halate lungi până la genunchi care împingeau o targă cu … ceva sub formă de morman alb.
Când au ajuns mai aproape am văzut perechea de picioare vinete rămase neacoperite de cearceaful alb.
Cu mâna pe butonul radioului – la care băteau se auzeau nişte clopote, am privit cum – cei trei – se-ndepărtau pe aleile străjuite de arbori bătrâni…
“Dumnezeu să-l ierte!” am spus în gând apoi am oprit radioul.
Trebuia să ajung la Domnul Profesor.
Intrarea în secţie era aglomerată de oamenii bolnavi şi de însoţitorii acestora ce aşteptau… Oare ce aşteptau?
“Bună dimineaţa! Ce-ai păţit?” mă-ntreabă ridicând sprâncenele domnul Profesor Dănăilă.
“Nimic, domnule Profesor”.
“Aa, bine… Atunci ai venit cu cineva. Unde-i bolnavul?”
“Domnule Profesor. N-am venit cu nici un bolnav. Am venit să vorbesc cu dumneavoastră despre … sănătate”…
Aşa am început cu Domnia-Sa un dialog care s-a prelungit mai mult de o oră. O oră antologică, “de colecţie”, pe care am s-o păstrez cu sfinţenie în arhiva mea video.
Am discutat în principal despre celula fabuloasă pe care dânsul împreună cu dr. Viorel Păiş au descoperit-o: “protectocit-cordocit”.
O celulă care are grijă ca “Regele organelor” – Măria-Sa Creierul să fie impecabil de curat…
“Sângele nostru nu-i aşa de curat. Or creierul trebuie păstrat, apărat de substanţe periculoase care ar putea trece din sânge în substanţa cerebrală” îmi spune domnul Profesor.
“Bariera hemato-encefalică este o “strecurătoare” delicată, fină şi extrem de eficientă” îndrăznesc să-l completez.
“Da, aici este celula asta despre care vorbesc: “Cordocitul”…
Îi povestesc şi eu ce ştiu de Profesorul Benga de la Cluj – despre cum i-a fost furat Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – şi despre “protectocitul” pe care eu îl aduc oamenilor: Apa Preventivă Alexoae – apa strecurată…
“Să ştii că am mai mereu bolnavi de la Severin. Uite şi-acum trebuie să operăm pe cineva”…
Povestim despre Hipocrate – “Despre aer, apă şi locuri” – este primul tratat de medicină preventivă din istorie, despre chirurgi celebri şi despre … amânarea Morţii.
În acest context îi povestesc despre domnul Profesor Dulcan – pe care îl cunoaşte şi dânsul foarte bine.
Vorbim despre acest organ atât de uşor de păcălit – Creierul – specialitatea Domniei-Sale de-o viaţă şi, la un anume moment se ridică şi îmi arată cele trei volume de jumătate de metru … grosime: “Anatomia creierului”.
Pe care … mi le dăruieşte cu un generos autograf!…
Sufocat de gestul acestui OM nu găsesc cum să mă revanşez decât să-i dăruiesc … cartea primită de la domnul Profesor Dumitru Constantin Dulcan pe care o port după mine s-o mai recitesc atunci când am timp – “Mintea de dincolo” – cu promisiunea că o să-i dăruiesc la următoarea vizită – cartea mea despre Apa de Rouă…
Plec de la Domnia Sa însoţit de privirile aproape furioase ale pacienţilor care aşteptau pe hol ca Domnul Profesor să fie liber şi alerg la o altă întâlnire: aceea cu Domnul Profesor Oproiu.
“Tu şti în ce hal a crescut cancerul de colon?” mă-ntreabă după formalismele revederii.
“Păi mi-aţi spus când am fost ultima dată la dumneavoastră la Cotroceni”…
Îmi spune că nu mai are cabinetul acolo, că acum este de găsit la Medicover – “lângă Consiliul de Miniştri”…
Mă-ntreabă de severineni şi de câteva persoane cunoscute (“ce mai face doctorul Melencu? dar Lungulescu?”…
Binenţeles că discuţia noastră inevitabil se duce de fiecare dată când ne întâlnim spre prevenire şi … Apă.
Apa Preventivă sau apa purificată osmotic.
Nu stau nici la dânsul foarte mult întrucât afară îl aşteaptă oameni care suferă…
Nu plec nici de la dânsul cu mâna goală. Îmi dă o fotografie din tinereţe.
“Cu bulerinu am şi eu vro 80 de ani, da de fapt am 40!”… îmi spune râzând.
Îmi promite că în toamna asta, după ce va reveni din străinătate, va veni la Severin.
“Să mă duci la prietenul meu Colţoiu (unul din cei mai mari dermatologi pe care i-a avut România n.n). E-ngropat la Punghina”…

8

12

Spre Mânăstirea Sfânta Ana din Orşova

Mănăstirea Sfânta Ana este situată în orașul Orșova pe defileul Dunării, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din țara noastră. Ea este așezată pe coama Dealului Moșului, care domină orașul Orșova. A fost ctitorită de către ziaristul interbelic Pamfil Şeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în Primul Război Mondial…

din vârful tastelor…

Una…

Zilele trecute am început să fac ceva „ordine” prin calculator şi am dat peste câteva zeci de secunde de film care păreau a fi fără nici o noimă…

Plaja însorită din Mamaia, lume câtă frunză, câtă iarbă – care pe nisip, care în apa mării – poleită cu tot atât de multă fericire.  

Lentila camerei fuge de la viermuiala aceea pestriţă înspre nişte grămăjoare maronii lucioase aflate la margine de mare… sau de plajă.

Materii fecale aduse de valurile jucăuşe şi depuse chiar lângă şezlongurile şi prosoapele mari, multicolore.

Unii – români desigur, mai economi din fire şi mai puţin dispuşi la a cheltui bani cu un pat şi o baie de hotel, au preferat să doarmă pe plajă şi să folosească marea drept toaletă generoasă…

Oamenii trec pe lângă grămăjoarele de fecale fermentate şi umflate ca nişte mici încinşi pe grătar întorcând capul oripilaţi de miros sau – în cazul copiilor ţinându-se de nas. Uită însă repede şi-şi văd de bălăceală!…

Face parte şi asta din viaţă, majoritatea din cei prezenţi au şi ei maţele pline cu aşa ceva, nu-i nimic extraordinar!…

Mi-aduc aminte că tot în ziua aia – atunci când am avut cu mine camera video, un amic mi-a povestit că „l-a mâncat” să se bage să despartă doi beţivi care-şi cărau pumni la o terasă şi că a pierdut pe urmă două zile pe la Poliţie să dea declaraţii. Şi că va fi „martor” şi la viitorul proces. Concediu „…utut” adică!

Şi mai îmi aduc aminte că tot atunci în anul acela, unu – la fel de beat ca ăia de s-au încăierat şi i-au stricat concediul şi aşa prea scurt al amicului – a intrat în mare şi … a murit. L-au scos abia atunci când un turist s-a-mpiedicat de el pe când înnota…

Revăd de mai multe ori imaginile astea pe care am uitat să le şterg şi realizez că, deşi am toate alea la inventar, nu prea mai reuşesc să-nţeleg deplin realitatea.

Am sentimentul acut că nu mai sunt „normal”, că sunt un infirm psihic…

Alta…

Mă sună zilele trecute telefonul. Dincolo – („dincolo” adică la celălalt capăt al „firului”), o femeie îmi spune precipitată şi zbierând că a aflat de la doctor că „băiatu ei are cancer”.

„Ce mă faaaac domnu Daaan? Încotro s-o iau eu acu vai de minee?”

O ascult şi-mi dau seama că vocea ei seamănă cu mugetul vacilor pe care le duceam de sfoară pe când eram mic la „oraca”.

„La oraca taie vaca” era un cântecele inventat de noi copii cei care duceam de lanţ vacile peste dealuri şi lunci la maşina aia mare şi lungă. Aia care le căra la abator.

N-am nici o idee bună să-i spun. Simt aceeaşi senzaţie de neputinţă/ infirmitate.

Femeia asta şi-a crescut copilul „în puf”. Ea copilu, bărbată-su câinele. Când am fost la ei într-o seară – să tot fie vreo 7 ani – făcuseră baie şi copilului şi câinelui – un labrador cu un păr lung care atârna până la pământ. M-am dus să le spun de „filtru”. M-au ascultat, m-au servit cu cafea, cu prăjituri. Au fost amabili însă … nu erau „interesaţi” de filtrul meu.

Am „păstrat legătura” că sunt oameni cumsecade, mai vorbeam când şi când despre „boale”, despre medicamente, despre „ai bătrâni”. N-am reuşit să-i conving să-şi „pună filtru”, neam!…

Nu mi-au spus niciodată de ce, pentru că bani au avut şi au…

Alta…

Mă întâlnesc alaltăieri- la o terasă de pe Bulevard unde dai pe două porţii de mâncare jumătate de salariu – cu un amic din Bucureşti. Era în trecere spre Viena.

Îmi povesteşte despre părinţii săi pe care îi luase cu ceva ani în urmă – după ce se pensionaseră – şi îi dusese într-o casă la margine de capitală – cumpărată anume pentru ei.

„Fi atent omule ce-am găsit între actele bătrânului” îmi zice întinzându-mi o hârtie scrisă de mână.

„Păi e scrisu meu!” îi zic. Am fost într-o seară pe la ei să-i conving să-şi pună un filtru de apă. M-am gândit că sunt şi ei oameni cu carte şi că o să-nţeleagă cum e cu apa asta din Severin… Nu m-au ascultat mai deloc. Erau foarte nervoşi şi curioşi cine o omorâse pe Elodia. Mi-au spus atunci, în seara aia, că ei stăteau zi de zi şi se uitau la OTV până îşi termina băiatul ăla emisiunea…  

Le-am spus că o să trec să le mai spun una-alta. Şi am trecut chiar a doua zi dimineaţa ca să le las hârtia asta în cutia poştală”…

„Păi ce-i scris aici aia cam aia s-a-ntâmplat. A făcut ciroză, s-a umflat… Apoi i-au tăiat doctorii piciorul că avea arterită şi nu se mai putea trata”…

„Păi fumau amândoi foarte mult, am văzut de-atunci de când am fost la ei…

El le mai şi ţuicănea!”…

„N-am putut nici eu să-l conving să se lase… Dar nu de arterită a murit ci de infarct. Iar aici tu scri de un medicament care poate da infarct miocardic…”

„Mi-a spus că ia Avandia pentru diabet. Eu ştiam că-i un medicament cu probleme dar nu m-a crezut. Acum e interzis din câte ştiu şi s-a scos definitiv din farmacii!”…

„De ce dracu n-ai vorbit cu mine de-atunci? Că le luam eu filtrul ăla… Poate că mă ascultau pe mine”…

„Păi nici n-am ştiut că tu exişti! Am aflat de tine cu puţin timp înainte de a-i lua din Severin… Şi doar am fost la ei de-atâtea şi-atâtea ori… M-a chemat bătrânu să-mi dea o pereche de cizme. Mi-a spus că de tine au rămas mici… M-am simţit ca un milog!… L-am rugat atunci să-mi semneze un „consimţământ asumat” – o hârtie în care scrie că a înţeles şi că-şi asumă conştient riscurile la care se expune consumând în continuare apa incertă din Dunăre… De-atunci n-am mai dat pe la ei… Pe urmă am aflat că plecaseră la Bucureşti”…

 „Mi-a spus mama abia la spital cât de mult i-ai ajutat. Te pomenea când se mai certa cu asistentele alea…”

Mi-a mulţumit că am avut grijă de părinţi, a achitat apoi a plecat în drumurile lui.

Hârtia aia a rămas la mine. O citesc şi simt şi acum aceeaşi senzaţie de neputinţă/infirmitate.

Mă mai „plimb” o vreme pe plaja asta inutilă numită „feisbuk” apoi încep să cânt precum un copil retardat: „la oraca taie vaca”…

3 Întrebări …

Prima întrebare:”Ce gust mai are frăţie apa asta a ta dacă scoţi TOT din ea?”
R:”Apa pură corectă celular şi metabolic în mod normal nu are gust, culoare, miros. Apa nu este aliment ci doar vehicol pentru nutrienţii celulari dar şi pentru deşeurile metabolice pe care le transportă prin dizolvare. Totuşi putem asemăna gustul apei purificate prin osmoză inversă cu gustul apei de rouă, cu „gustul” zăpezii, al ţurţurilor de gheaţă sau chiciurei, sau poate cu aroma ceţii dese. Apa de fântână are gustul argilei sau acizilor organici dizolvaţi din sol precum cel humic iar apa minerală carbogazoasă are gustul acidului carbonic sau gustul carbonatului de calciu (rocă de calcar dizolvată) în cazul isvoarelor de munte. Toate aceste minerale şi acizi nu sunt în mod obligatoriu necesare sănătăţii organismului nostru – dimpotrivă, ţinând cont de rata de absorbţie extrem de mică a mineralelor anorganice din apa minerală dar şi de faptul că ele sunt regăsite apoi în pietrele formate în rinichi sau fiere. Consider din acest motiv că preţul pe care îl plătim pentru aceste „gusturi” este totuşi prea mare”…
A doua întrebare:
„Care-i treaba cu apa minerală pe care dau bani de trei ori pe săptămână?”
R:”Este o afacere de peste 15 miliarde de euro anual iar ignoranţa oamenilor serveşte nu numai acestor firme – vedete ale burselor, dar şi industriei medicale.
În lunile iunie şi iulie 2007 s-a efectuat un control -Ministerul Mediului împreună cu un delegat UE –Luis Berger, la 685 de agenţi economici cu privire la modul în care respectă prevederile legale privind comercializarea, îmbutelierea, etichetarea, depozitarea şi desfacerea apelor minerale destinate consumului uman.
Cu această ocazie au fost oprite de la comercializare aprox 1 milion de litri de ape minerale care nu respectau parametrii legali, s-au aplicat 254 de sancţiuni, 73 de avertismente şi 181 de amenzi contravenţionale.
Etichetele de pe sticlele de plastic cu apă minerală prezentau incomplet s-au lipseau informaţiile obligatorii; agenţii producători sau distribuitori nu au respectat condiţiile de depozitare şi comercializare (platforme deschise expuse la soare şi intemperii sau temperaturi mari, murdărie, igrasie, pavimente degradate, rozătoare prezente, etc).
În anul 2008 trei cercetători clujeni – Cristina Roşu, Andrei Vlaicu şi Simona Boiţă au realizat o cercetare asupra a 30 de tipuri de ape minerale de pe piaţa din România (25 româneşti şi 5 străine) pentru a evalua compoziţia chimică, asemănările şi deosebirile dintre acestea şi apa de la reţea.
Au fost de asemeni prelevate probe de apă potabilă din reţeaua de alimentare din municipiul Cluj-Napoca şi din municipiul Zalău , o probă de apă de izvor natural din Cluj şi două probe de apă de izvor natural din municipiul Blaj şi Zalău.
Probele au fost analizate cu ajutorul multiparametrului WTWinolab 720 şi s-au determinat parametrii fizici ai apelor, care au fost comparaţi apoi cu standardul apei potabile din Romania şi cel din Uniunea Europeană.
Cu ajutorul aparatului RQ flex 10 Meck s-au determinat concentraţiile ionilor de calciu, magneziu, sodiu, cloruri şi sulfatul din cele 35 de probe analizate.
Apoi s-a stabilit compatibilitatea lor cu legislaţia apelor potabile din România, reglementată de Legea.458 /2002 şi completată de Legea 311/2004.
În raportul final prezentat de echipă Universităţii din Cluj, se arată că doar 15 din cele 35 de probe analizate respectă toate normele legislative în vigoare.
Ca urmare a acestui studiu, cercetătorii clujeni au propus standardizarea de către toţi producătorii de ape îmbuteliate din România, a unei culori pentru capac, în funcţie de gradul de mineralizare al apei îmbuteliate, astfel încât consumatorii să înţeleagă mai bine ce cumpară din magazine şi efectele apei minerale pe care o consumă asupra stării lor de sănătate.
Deşi au trecut câţiva ani situaţia nu s-au schimbat prea mult”.
A treia întrebare:
„Şi parcă mai ziceai ceva de sticlele alstea de plastic”…
„Stai să vezi!
În anul 2008 cunocuta Agenţie de ştiri Reuters comunica: WASHINGTON, 15 aprilie 2008 – “O substanţă chimică – Bisfenol A, aflată în unele produse alimentare din ambalajele de plastic şi sticlele de plastic pentru băuturi, inclusiv pentru copii poate fi legată de apariţia pubertăţii precoce, de cancerul de prostată şi apariţia cancerului de sân”.
Cercetătorii de la Universitatea din Heidelberg au arătat ca apa îmbuteliată în sticle de plastic este mai toxică decât cea de la robinet întrucât apa din ambalajele de plastic conţine antimoniu de 30 (treizeci) de ori mai mult decât apa de la robinet dintr-un pahar de sticlă iar apa îmbuteliată în plastic este cu atât mai toxică cu cât a stat mai mult timp în plastic.
Universitatea de Medicină din Yale a concluzionat în 2008 într-un studiu că Bisfenol-ul A din ambalajele de plastic poate afecta creierul, memoria şi comportamentul (alterarea sistemului dopaminergic din nucleii striaţi).
Această substanţă mai afectează tiroida, funcţiile ovarului, testicolului; poate induce boli de inimă, sau diabet.
În aprilie 2008, guvernul Canadei a declarat această substanţă chimică prezentă în ambalajele de plastic ca fiind “toxică pentru sănătatea umană şi mediul înconjurător” şi imediat, în aceeaşi lună 10 state americane adoptă legi care cer interzicerea Bisfenolului A, Senatul SUA introducând chiar o lege pentru interzicerea la nivel federal a produselor care sunt destinate copiilor, în special sugarilor.
În mai 2009 Whasinghton Post acuză public într-un articol marii producători din industria chimică pentru lobby-ul pe care îl fac pentru a bloca aceste interdicţii.
În iulie 2009 California votează în unanimitate interzicerea produselor care conţin Bisfenol A iar în martie 2009, ministrul francez al Sănătăţii Dna Roselyne Bachelot-Narquin, a fost de acord cu decizia guvernului canadian cu privire la Bisfenol A, în 27 iulie 2009, senatul francez propunând interzicerea acestei substanţe în ambalajele alimentare.
În octombrie 2009, ministerul mediului din Germania propune interzicerea acestei substanţe din produsele destinate copiilor în special suzetele şi sticlele pentru lapte.
În mai 2009 şi Parlamentul danez interzice utilizarea Bisfenol A la fabricarea sticlelor de plastic pentru copii”…
Înainte să aştepţi să-ţi spună medicul tău de familie şi ALTE INFORMAŢII, şi eventual să-ţi recomande să-ţi cumperi un filtru de apă (pun pariu că n-o să auzi aşa ceva!) mai bine pune mânuţas pe telefon şi sună – înainte de a fi PREA TÂRZIU – şi te fac şi pe tine proprietar de mini-făbricuţă de APĂ STRECURATĂ CORECTĂ CELULAR…

 

Pot…

Noi, oamenii am fost convinşi, „hiponotizaţi” să credem, să acceptăm că suntem mai mici decât suntem în realitate.
Un ghiveci prea mic sau un acvariu îngust împiedică dezvoltarea fiinţelor dinăuntru.
Tot aşa ne adaptăm şi noi unei vieţi mult prea meschine.
Dacă plantăm acelaşi copac într-un ghiveci mai mare sau punem peştii într-un acvariu corespunzător, ei vor începe să se dezvolte nestingheriţi.
Pe noi nu trebuie să ne „planteze” sau să ne „mute” nimeni altcineva.
Putem s-o facem singuri. Dacă vrem.
Nu trebuie să ne revoltăm împotriva profesorilor, părinţilor, preoţilor sau autorităţilor pentru că risipim energie inutilă.
Aceştia pot fi cel mult compătimiţi pentru că şi ei la rândul lor au fost crescuţi şi educaţi greşit.
Rebecca McClen Novik spunea: „Suntem acorii şi autorii propiei noastre drame.
Nu trebuie să învinuim pe nimeni, totul depinde doar de noi”.
Iar marele William Shakespeare spunea la fel: „Suntem cu toţii actori pe scena vieţii”.
Adevăraţii noştrii duşmani sunt gândurile negative, defetiste, speranţele meschine şi credinţa că nu putem sau nu avem voie să trăim la cote maxime.
Norocul nu este o plasă în ochiurile căreia suntem prinşi de ghinion.
Este o grădină pe care noi înşine o cultivăm cu gândurile noastre. Suntem sufient de puternici pentru a domina orice dificultate apărută în cale.
Nu e nici un păcat să ne arătăm măreţia.
Dacă vrem să fim stăpâni trebuie să ne purtăm ca nişte stăpâni. Am trăit prea mult timp în nimicnicie şi am căzut prizonierii lui „nu pot”.
De fapt în spatele fiecărui „nu pot” este un „nu vreau”.
În clipa în care vom privi în ochi balaurul şi îl vom sfida cu „arată-mi ce poţi”, el va deveni prietenul şi aliatul nostru.
Emerson spunea că „dacă facem lucrul de care ne temem, teama va muri”.
Când întunericul şi lumina se află împreună, lumina este mai puternică.
O biată lumânare poate risipi întunericul dintr-o cameră, niciodată întunericul n-a reuşit să stingă o lumânare oricât de mare a fost.

Iar noi, să nu uităm, suntem făcuţi din lumină

Emisiuni TV cu Dan Alexoae despre … Apă

Despre Apa Pură

Toate mecanismele publicitare au ca scop crearea unei mentalităţi consumiste în rândul populaţiei. Trăim, de fapt, într-o societate bazată pe consum în care oamenii sunt stimulaţi să cumpere cât mai multe lucruri la preţuri cât mai mici. Pentru a înţelege însă aceste afirmaţii ar trebui să gândim pe TERMEN  LUNG. Publicitatea şi educaţia  consumatoristă ne-a educat să gândim doar pe TERMEN SCURT. Orice om de afaceri responsabil are însă un plan de afaceri, o planificare a vieţii lui nu doar pentru „mâine” ci şi pentru următorii zece-douăzeci de ani. Majoritatea românilor trăiesc de azi pe mâine fără orizont, fără scopuri, fără aşteptări concrete. Această atitudine este rezultatul mentalităţii publicitare consumiste indusă în special de televiziunea care are ca menire principală crearea creierelor disponibile consumului de produse industriale, politice, religioase, etc.

Înţelepciunea populară spunea odată că „dacă vrei să fii la fel ca un om bogat sau ca un om  sănătos, fă ce fac ei!”. Din păcate înţelepciunea populară a fost înlocuită cu „înţelepciunea „modernă” a reclamelor tv sau a tabloidelor scumpe”.

Am fost obişnuiţi, am fost educaţi să cumpărăm mult şi ieftin pentru a „economisi”. De fapt atunci cheltuim mai mult pentru că oricum am da-o, banii pleacă de la noi şi nu vin. A cumpăra sau a cheltui bani pe lucruri ieftine – cum e apa minerală plată înseamnă a sigura bunăstarea patronilor care promovează astfel de mărfuri tot la fel cum asigurăm „a la long” bunăstarea celor din industria medicală care cunosc, ŞTIU consecinţele pe termen lung ale consumului unei ape improprii.

Pe apa pe care o bei zilnic se sprijină o mulţime de lucruri cum ar fi şcoala copiilor tăi sau ratele la bănci sau celelalte planuri pe care le-ai făcut. Ce nu ştii este faptul că apa minerală pe care o cumperi de la market sau cea de la robinet este amestecată cu lacrimile copiilor tăi. Această „apă” asigură  vacanţele exotice şi conturile pline ale celor ce AŞTEAPTĂ răbdători şi relaxaţi ştiind că într-o bună zi această „apă” îşi va îndeplini misiunea şi durerea te va arunca în braţele lor primitoare.

A cumpăra azi apă îmbuteluată înseamnă a investi deja în conturile industriei medicale care … aşteaptă viitoarele cheltuieli cu investigaţii, operaţii, medicamente, etc.

„De ce ai ales „apa minerală” de la market?” – am întrebat într-o zi un client. „Pentru că m-am învăţat cu ea; e ca un prieten – bună şi la îndemână – adică uşor de procurat” mi-a răspuns.

Avea dreptate! Apa de la „Isvoarele Minciunilor” de ex sau altele ca ea – atât de prietenoasă  în reclamele tv – o găsim în imediata apropiere – la parterul blocului sau la super-marketul din apropiere, şapte zile pe săptămână, până la ore târzii din noapte. Toate aceste magazine de unde putem cumpăra necesara apă zilnică se poartă frumos şi prietenos cu noi – dar nu pentru că nu mai pot de grija sănătăţii noastre, ci tocmai pentru că ne vor banii, adică vor doar Profit.

Apa Pură  este cinstită şi onestă cu buzunarul tău dar  mai ales cu TOATE organele tale interioare –ficat, pancreas, rinichi, nu numai cu papilele gustative mincinoase care vor DOAR să fie excitate.

Apa Pură   nu este o „cheltuială” ci o investiţie în sănătate şi în siguranţa familiei noastre, este un instrument care POATE produce economii ulterioare.

Echipamentul propuse de Dan Alexoae nu se devalorizează în timp aşa cum se întâmplă cu automobilul de lux proaspăt cumpărat ci începe să producă bani imediat ce este instalat.

Echipamentul propuse de Dan Alexoae produce bunăstare şi confort mai mult decât o poate face o plasmă 3D de ultimă generaţie sau un automobil. Oamenii care au investit în echipamentul propus de Dan Alexoae   au ales să economisească nu doar Bani – cât mai ales Timp. Ei au cumpărat de fapt Timp. Ei au ales SĂ PREVINĂ ACUM în loc să se trateze mai târziu mai scump şi să cumpere în continuare o apă mincinoasă.

Ei au ales să plătească ACUM câţiva bănuţi ca să aibă echipamentul propus de Dan Alexoae  pentru ca aceasta să se îngrijească de sănătatea lor, în loc să cheltuie de sute de ori mai mulţi bani ULTERIOR, unui sistem medical deosebit de periculos, ineficient şi corupt.

Oamenii încuiaţi – din fericire de la zi la zi mai puţini, gândesc aşa: „de ce să arunc atâţia bani pe un filtru a lui Dan Alexoae când pot să-mi cumpăr zilnic şi cu bani mai puţini apa de la market?” Răspunsul la o astfel de întrebare nepotrivită este doar Tăcerea pentru că Ei, şi NU Dan Alexoae vor pierde la final mult mai mulţi bani.

Apa Pură Alexoae este un Bun, nu este un „lucru” sau un „obiect” ca multe altele inutile din casă aşa cum cred aceşti neştiutori nefericiţi şi este tot la fel de importantă ca şi o acţiune valoroasă la Bursă. Pentru că aduce în timp Profit.

Peste 90% din Mânăstirile din Oltenia, şi nu numai, au echipamente de purificat apa natural prin osmoză inversă, aproape TOŢI doctorii din Severin au echipamente de purificat apa prin osmoză inversă (de ce oare?), o mulţime de avocaţi, judecători, profesori, oameni de afaceri, politicieni. Cele mai importante argumente invocate atunci când aceştia au ales Apa Pură Alexoae au fost – „Sănătatea”, „Siguranţa”, „Confortul”, „Excelenţa”.

Aceştia sunt oameni responsabili pentru viaţa lor, oameni care au ieşit demult din capcana de a gândi asemeni turmei.

Chiar dacă Acum au decis că Apa Pură este prea scumpă şi nu merită să o aibă în casă, oamenii încuiaţi la minte şi orbi azi, vor afla într-o zi că „drumul spre Iad are şi întoarceri” şi că nu este niciodată „prea târziu” să investească în Apa Pură Alexoae Asta  dacă nu cumva or să moară într-o zi, tot aşteptând momentul potrivit!

Din păcate acest fenomen regretabil se întâmplă încă, destul de des în România!…

De ce oare se-ntâmplă? Pentru că cei mai mulţi dintre aceşti oameni definiţi ca „ încuiaţi la minte” sunt prizonierii gândirii convenţionale cultivată de media televouionistă; ei sunt de fapt răstigniţi între două Alternative de care nu pot scăpa – Regretul că NU au făcut ce trebuia făcut la Timp, şi Frica de a nu greşi.

Ei ar trebui să ştie înainte de orice, că au dreptul din naştere la sănătate şi mai ales ar trebui să afle că ŞI EI MERITĂ LA FEL CA ŞI CEILALŢI  APA PURĂ ALEXOAE!

Partenerii lui Dan Alexoae „cheltuie” inteligent banii adică investesc gândind pe termen LUNG pentru că ei se comportă ca nişte co-creatori ai vieţii şi destinului lor.

„Când nu ştii ce ai de făcut pentru a fi mai sănătos tu şi familia ta, când vezi că sistemul de sănătate din România e de la zi la zi mai scump, mai slab şi mai periculos, atunci pur şi simplu te iei după cei ce Ştiu şi investeşti urgent într-un echipament  de purificat apa. Dacă ei au ales Apa Pură ca instrument de securitate autentic pentru a le apăra sănătatea proprie şi a familiilor lor, atunci şi tu poţi face la fel. Trebuie doar să ai mintea deschisă. Pentru că e adevărat ce se spune: „mintea este ca o umbrelă; funcţionează doar dacă e deschisă” spunea Dan Alexoae într-o emisiune Tv.  

Apa Pură Alexoae este un indiciu al Excelenţei, al faptului că ÎŢI PERMIŢI să fii Responsabil pentru viaţa ta şi a Familiei tale.

Dan Alexoae te informează  onest şi îţi lasă deplina libertate de alegere – alegerea clientului informat. De aceea vânzările de echipamente propuse de Aan Alexoae au crescut odată cu rata de informare/ responsabilizare a populaţiei.

 

Curs de masaj la … Academia de Rouă

Curs de masaj la atelierul de artă al lui Andrei Coptil. Invitat Dr Jianu Cristian – Preşedintele Colegiului Medicilor din Mehedinţi. Cu această ocazie este anunţată creerea (la nivel de metaforă) a Academiei de Rouă.

Fumatul un gest … asumat

Întâlnire Dan Alexoae cu elevii Şcolii Generale nr 2 „Alice Voinescu” din Drobeta Turnu Severin

Academia de Rouă

Un subdomeniu nou: academiaderouă.drpro.ro

apa.drpro.ro

O nouă extensie a domeniului: www.apa.drpro.ro

Din vârful tastelor pag 223

În afară de vizitele pe care le făceam în timpul liber pentru a mai vinde vreun echipament de purificat apa, trebuia să însoţesc uneori şi pe „bobocii” pe care îi pregăteam la cursul pentru vânzare.

Aşa l-am cunoscut pe nea Caisă. Nu-l cheamă aşa da aşa îmi place mie acu să-i zic.

Era naşul „bobocului” meu de la curs – o fată de vreo 28 de ani, inteligentă, bine crescută, absolventă de facultate dar cam timidă. Am mers la el acasă (o, ce casă!) ca să-i explicăm cum stă treaba cu apa şi cu celelalte aspecte ale vânzării. Ne-a servit cu cafea din cea mai scumpă, apoi ne-a invitat la masă că „picasem la ţanc” adică la prânz.

Fata pe care o plătea să-i gătească şi să-i facă ordine (ca să nu-şi streseze nevasta – „naşa”- plecată acum în Franţa la proprietatea pe care o aveau acolo) ne-a servit nişte sofisticării preparate la cuptor cu nişte garnituri la fel de exotice. „Asta sigur are şcoală de bucătari” m-am gândit atunci da’ fără să-l întreb însă pe „boier” dacă-i aşa.

Am ştiut de când l-am văzut că n-o să-i vindem nimic acestui orgolios plin de ifose şi care juca acum rolul binefăcătorului ocrotitor şi generos faţă de fina lui. Nu, nu era defel vorba de o altfel de relaţie (sexuală eventual) cu „finuţa” pentru că simt chestiile astea mai bine ca o femeie. Nu mai intru acum în detalii neinteresante despre vizita aceea.

Am plecat însă însoţit de remarca apasătă făcută la plecare: „Să nu mă mai cauţi cu chestii de-astea de vânzări de filtre că nu te mai primesc. Poţi să vii să mai vorbim când vrei că văd că eşti citit. Îmi place să ascult de-ăştia ca tine. Ai văzut că aici găseşti cafea adevărată!. Poate-ţi dau şi un wishy ce zici?”.

– „Mulţumesc pentru că aţi avut răbdare. Ne mai auzim cu telefonu” i-am spus şi eu de pe scări.

Au trecut vreo doi ani de-atunci. Nu l-am mai căutat, uitasem şi cum îl cheamă, până lunile trecute – astă vară- când l-am reîntâlnit la spital, la „urgenţă”. Era pe o targă, speriat şi iritat că „ăia se mişcau prea încet”. Fata care avea grijă de curăţenie şi de meniul zilnic (dar cu siguranţă şi de alte nevoi –asta DA!) rămăsese undeva la intrare speriată şi ea şi neânţelegând parcă nimic din cele ce i se întâmplau în acel moment.

– „Ce-are ăsta?” am întrebat o colegă ce se chinuia să-i prindă o venă.

– „Nu ştim aşteptăm să coboare neurologul şi să-l ducem la tomograf. Se pare că-i un accident vascular cerebral”.

În timp ce vorbeam cu colega, nea Caisă a început să emane aburi calzi de căcat proaspăt. Pantalonii desfăcuţi la burtă s-au udat de urina caldă care a început să se scurgă de pe targă.

– „Fetelor, haideţi să-l schimbăm pe dumnealui! Haideţi mai repede cu pijamalele. Luaţi-l de-aici că îi apucă pe toţi vomitatu’..”

O infirmieră sictirită de zecile de pacienţi pe care îi tot dezbrăcase în ultimele ore, apucă de targă şi o îndreaptă spre sala de baie aflată pe stânga.

– „Bine că te căcaşi pe tine! Re-aţi ai dreacu de îmbuibaţi! Băgaţi în voi ca porcii apoi veniţi aici cu pretenţii. Ai pe cineva cu tine să mă ajute?”

– „Câţi bani vrei fă?” o întreabă nea Caisă pe infirmieră.

– „Nu-mi trebuie banii tăi. Ai pijamale la tine sau scot din magazie? Buletinu unde-i?”

– „Vorbeşte fă frumos că te ia dracu. Acu sun să te dea afară!”.

-„Lasă gura! Aşa ai dat-o afară şi pe fie-mea. Trebea să-i dai salariu pe trei luni, mai ţii minte căcatule?”

Am asistat la scena care a durat mai puţin de un minut apoi am rugat-o pe infirmiera pe care o cunoşteam de ani buni ca pe o femeie cumsecade să se liniştească şi să mă lase pe mine să-l dezbrac.

– „Aaa, e de-al tău?”, m-a întrebat.

– „Nu!”, i-am răspuns scurt.

Nu am cine ştie ce greţuri la mirosurile urâte –am încercat altele mai „consistente” la morgă, sunt obişnuit, aşa că l-am dezbrăcat pe nea Caisă cu grijă la pielea goală apoi l-am spălat din aproape în aproape cu duşul, cu săpunul şi desigur, cu mâinile. Infirmiera mi-a adus nişte câmpuri să-l şterg apoi împreună cu ea l-am îmbrăcat în pijamale.

– „Tu cine eşti că parcă te cunosc?” m-a întrebat câutându-mi privirea.

– „Nu contează!” i-am răspuns.

– „Te duci tu să-l duci pe neuro, că văd că-l cunoşti, ca să nu mai pierdem timp?” m-a întrebat colega după ce i-a fixat branula la mână cu leucoplast.

– „Da, lasă că-l duc eu sus în secţie. Numai să aduci tu foaia sau s-o trimiţi”.

– „Acuma-acuma, să termine de scris în ea cei de la internări şi o trimit cu infirmiera”.

L-am dus la salon, l-am debarcat cu grijă de pe targă împreună cu fetele de pe neuro apoi am plecat să-mi termin treburile pentru care venisem la spital. Zilele trecute eram la un restaurant din Severin în biroul „şefului” aşteptându-l să discut cu el despre ce? … Despre apă desigur. I-am sugerat la telefon săptămâna trecută să monteze un echipament în bucătărie ca să gătească fetele lui ciorba pentru clienţi cu apă „strecurată” şi nu tot cu apa canceroasă din Dunăre.

– „Să treci să vorbim” …

Încă din uşă mi-a spus că a văzut cum arată echipamentul la o pensiune unde tocmai terminasem de montat unul şi m-a întrebat scurt „în cât timp îl are”, scuzându-se că nu poate să stea mai mult cu mine de vorbă pentru că „are pe cineva important la separeu”.

I-am spus că revin altă dată ca să discutăm şi alte detalii legate de hârtiile necesare a fi întocmite şi semnate, apoi am ieşit amândoi din birou.

În sala selectă numită „separeu” la masă, era chiar nea Caisă care râgâia ţinându-se de un pahar cu picior lung în care fusese cu câteva secunde mai înainte, şampanie „roze”.

– „Ce mai faci nea?” … („Caisă” i-am spus totuşi în gând) l-am întrebat din uşă.

Linişte…

S-a uitat la mine mirat de tupeu (cuvânt provenit din franceză – „tu peu” – „tu „poţi”) apoi am văzut cum din pupile începe să se rezerse un torent invizibil de ură.

Şi-a amintit că fusesem la el acasă, că tot eu fusesem de faţă când infirmiera l-a făcut „porc” şi tot eu îl spălasem nu cu mult timp în urmă de căcat.

N-am aşteptat răspunsul lui. Nu mă interesa.

L-am salutat pe patron şi am plecat.

În stradă aerul parcă se îngroşase şi sta să plouă…

Curs masaj START EDUCAŢIONAL 2000

„Probabil că pipăitul este unicul simţ” ar afirma cineva cârcotaş şi desigur că ar avea şi dreptate. Pentru că unda sonoră atinge structurile urechii interne înainte ca această vibraţie să fie decodificată de creier ca sunet iar fotonii pipăie retina înainte de a fi percepuţi ca lumină”… fragment din suportul de curs „Masajul”…

– Ai la tine o pereche de mâini sănătoase? Învaţă-le cum să aline durerea şi să ofere celor dragi mângâierea râvnită!
Înscrie-te şi tu la cursul de MASAJ.
Diploma de Calificare pe care o primeşti la absolvire este emisă de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor din România şi este recunoscută în toate ţările din Uniunea Europeană.
E super-ofertă! Cursul costă doar cât trei tuburi de alifie străină pentru dureri de spinare!
Sună cu telefonul la 0352 401 024, 0771/ 631 314, 0746/ 131 287, 0722/ 587 959, 0724/ 584 340 sau mergi la CASA TINERETULUI din Severin la parter şi caută biroul firmei START EDUCAŢIONAL 2000. E chiar faţă-n faţă cu sala de spectacol!
Uite aici câteva imagini din timpul cursului unde chiar se munceşte!…

Aura Pană – destin tămăduitor

Într-o zi de toamnă – „mai senină ca de obicei” după cum ar fi spus Lucian Blaga, la poarta mamei Domnica de pe dealu’ Izvernei a ajuns o fată cu ochi mari şi zâmbet timid.
Voia doar să-i cânte mamei Domnica.
Voia doar să fie ascultată de aceasta.
Povestea acestei fete e lungă şi plină de semne şi cine are ochi de văzut – nu doar de privit, o poate citi parţial pe www.aurapana.ro

Mama Domnica a ascultat un cântec şi-ncă unul apoi i-a spus: „ii bine mumă! să te ţâi auz tu, să nu te laşi de cântat”…

Mama Domnica Trop în videoclipul realizat la Izverna – acolo unde a început să cânte chiar ea, pe locul unde îşi mâna oile şi caprele.

„Aici busam oile şi caprele la-mniaz când batea rău soarile” ne spunea ea în timpul filmărilor ceeace însemna de fapt că le ascundea în peştera cu apă bună până se domolea căldura.

Cântecul din videoclip este „Sara cân’ rasarea luna” compus de ea în urmă cu circa 45 de ani şi dedicat celui ce avea să-i devină soţ şi tată al fiicelor ei – tata Gheorghe Trop.

Un cântec ce a făcut celebre nume grele ale folclorului românesc contemporan, iar personajele videoclipului sunt binecunoscuta artistă din Gorj – Aura Pană şi Dan Alexoae.
 

Din vârful tastelor pag 166…

Pe la prânz, o ambulanţă roşie părăsea Severinul înspre un centru universitar în căutarea unor doctori specializaţi în desfundarea conductelor unei inimi poticnite şi încrâncenată de durere.

Înăuntru, întins pe targă, un ziarizd cunoscut, viril şi puternic până mai ieri şi speriat acum de moarte, cu ochii bulbucaţi lipiţi de tavanul teveului căptuşit cu vinilin alb. Miros iute de motorină, alcool iodat, carii infectate şi picioare nespălate. Înainte de a se-nchide portierele roşii se vede cum, din gura cărnoasă şi vânătă, ţâşnete un jet de lături ce spoieşte în culori incerte tubul alb de oxigen. Sirena ţipă enervant răscolind cartierul, orgoliul şi iluziile aflate acum în poziţie orizontală…

Cu ceva timp în urmă voiam să scriu din dorinţa de a-i oferi o replică dură la mizeriile secretate de mintea prea însingurată şi plină de frustrări însă, am renunţat.

Am descoperit că există satisfacţii cu mult mai mari decât să înjuri. Cum e bunăoară, aceea de a ierta. Şi i-am mulţumit, nu o dată făcătorului de opinii (proaste, desigur). I-am mulţumit mai ales atunci când lăsam vr-un pomelnic cu numele lui preotului sau călugărului de pe la vreo mânăstire sau biserică întâlnită în drum.

Am avut apoi, fără de voia mea, într-o dimineaţă – o revelaţie nedorită şi fooarte neplăcută: am văzut ca-ntr-un într-un vis conştient o dubiţă roşie cum îl evacua din oraş şi am trăit groaza muribundului câteva zile în şir, am văzut cu mintea proprie şi personală, exact ochii întunecaţi, adăpaţi, innecaţi în frica de moarte. Ochii sleiţi ca de peşte ai acestui om ajuns cu ultimul tren la capătul tihnei.

Azi, ceeace am visat atunci, s-a-ntâmplat întocmai ca-ntr-o dublă trasă la o filmare nereuşită.

O fi răzbunarea, o fi blestemul teribil al apei de care mi se vorbeşte doar în taină? Habar n-am!…

Un bărbos cu vârstă incertă şi cu un păr incredibil de albeste cel care l-a adus la spital dis de dimineaţă, după ce l-a găsit răsturnat sub biroul masiv unde-şi scria la tastatură textele vitriolante şi aducătoare de marafeţi.

„Vrei să nu te mai înjur în  ziar? scoate euroii de la saltea şi vino să vorbim!”

Tatae îmi spune privind lung după salvarea care alerga cu sirenele date la maxim:

„Abia-l îmbrăcai. Eu sunt un vecin al lui. Nu vru să se spele Doamne fereşte! Eu am tot timpu chiloţii curaţi pe mine şi-mi fac baie zilnic că nu ştiu cum de-ajung la anii mei la spital şi nu vreau să le fie ălora care m-o-ngriji, silă de mine.

Ăsta n-a suportat niciodată în viaţa lui, apa. Abia de reuşea cu greu, să-şi facă uneori baie. La mare n-a fost niciodată sau la Dunăre…”

„Da ce-avea bre de nu suporta apa?” l-am întrebat curios foc, pe când ieşeam împreună pe lângă bariera rămasă ridicată- de la Urgenţă.

„Păi, a căzut cân era mic într-o groapă cu căcat din grădina lu ta-su mare!. Eu l-am scos de-acolo. Înghiţise o grămadă de zeamă de căcat… Numa ce mutaseră ai lui, căcăstoarea…  Abia l-am spălat şi l-am înviat cu apă! Noroc că era un bunar pe-aproape şi-am avut de une-aduce fuga o cantă ca să-l curăţ. Că altfel murea. Avea şi nasu şi ochii plini cu balegă puturoasă..”

E doar o altă întâmplare legată de apă, ca multe altele consemnate în jurnalul meu personal, la fel de teribile, de înfricoşătoare, ca şi mătăniile înşirate (de cine oare?) pe o aţă nevăzută…

„Bine că mi-a dat Dumnezeu gându-al bun şi nu l-am blestemat atunci pe bietu om!”

Bătrânul m-a ajutat, fără să aibă habar c-o face, să-nţeleg dintr-o dată, ca şi cum mi s-ar fi luat o ceaţă de pe ochi, resorturile ascunse care l-au determinat pe acest om să sară cândva la gâtul meu scriind textele acelea cretinoide. El scria de fapt nu contra mea ci împotriva unuia care iubea ceva ce el ura: apa …

„Doamne fereşte!” îmi transmite la despărţire bătrânul cumsecade.

„Facă-se voia Lui!” îi întorc şi eu vorba…

Lângă ţeava de eşapament a unei Dacii abandonate lângă un bloc, două vrăbii se agitau în ţărâna adusă de vânt.

„Iar vine potop!” gândesc şi o bucurie nefirească ca o ploaie caldă de primăvară, îmi inundă brusc intestinele…

Istorii cu tâlc sau cronica unui faliment anunţat

Am intrat în afacerea Nobel fără să am habar de vânzare. În activitatea mea m-am ocupat de îngrijirea bolnavului şi nu de a-i vinde – nici măcar medicamente. Aşa că la seminariile organizate de conducerea muierească a firmei nu mă simţeam altfel decât neştiutor, ne-ajutorat, ignorant desăvârşit. În termenii lor „prost”.

Am înţeles imediat că una din condiţiile de a reuşi într-un domeniu, mai ales cum este acesta ala vânzărilor atât de frumos dar atât de greu, este prioritar să-ţi dai seama cât eşti de „prost”. Şi în loc să mă supăr pe „fiţele” autoritariste, fudule, agresive ale directoarei generale, i-am mulţumit sincer de fiecare dată şi neuitând să-i ofer flori, îi declaram de faţă cu toţi participanţii din ţară şi de faţă cu soţia mea că „o iubesc”.

 

La una din întâlniri – la Timişoara la un hotel celebru, am adus cu mine vreo 60 de cărţi despre vânzări – o adevărată bibliotecă ce ar face invidios orice manager de firmă serios şi responsabil. Mi-a spus imediat „aruncă-le!”. La aceeaşi întâlnire directorul ei adjunct ne-a ţinut o prelegere „motivaţională” cu citate exact din cărţile pe care mă rugase imperativ să le arunc.

La o altă întrunire organizată într-o staţiune montană, mi-a promis că o să mă lase să vorbesc despre apă, însă trufia şi suficienţa au făcut-o să se răzgândească. Şi atunci i-am mulţumit şi i-am spus că „o iubesc!”…

Am început să dezvolt afacerea în Severin şi încet încet au început să apară şi rezultatele. Cel mai important era pentru mine unul singur: nu banii câştigaţi (aici este foooarte mult de povestit despre ce se promite şi ce se primeşte!) ci CLIENTUL MULŢUMIT.

Am scris o carte şi cu vreo 20 de pachete (a câte 50 de bucăţi) legate cu sfoară de cânepă, „calde”, proaspăt scoase din tipografie, cu prima mea carte despre apă – urmare a celor peste 300 de emisiuni tv, am ajuns la Bucureşti la întâlnirea cu şeful firmei pe Europa…

Mi s-a interzis să vorbesc cu el, nu mi s-a dat voie să prezint lucrarea tipărită -cu bani luaţi de la gura copilului meu (firma nu mi-a dat NICI UN LEU!!!) unică în România, aşa că m-am întors la Severin tot aşa cum am plecat. O bună parte din colegii din firmă mi-au solicitat cartea prin poştă iar restul au ajuns la clienţii proprietari de echipamente. Cei care nu au mai apucat au copiat-o la xerox de la cei ce o aveau!…

Nu continui cu povestea – plină de învăţăminte pentru mine, ea este amplă şi probabil că voi scrie istoria completă a colaborării (am material muuult şi consistent) pentru a fi un fel de manual despre cum NU SE FACE destinat viitorilor mei colaboratori…

Azi firma este aproape inexistentă (am auzit că se mută în Bulgaria) şi agăţată în sute de procese. Cei mai buni colaboratori au părăsit-o şi, aşa cum se exprima un fost director, este „în cap” -adică în faliment.

Acest director m-a căutat la Severin exprimându-şi dorinţa de a colabora ALTFEL tot cu echipamentele de purificat apa. Fiecare cuvânt al întâlnirii noastre este consemnat.

Iată o parte din discuţiile publice purtate pe facebook. Veţi înţelege de ce demersul iniţiat de domnul pasionat mai mult de poker, a eşuat!…

Nu cu foarte mult timp în urmă, să tot fie o lună, am fost căutat de un personaj din Bucureşti pentru a-mi propune o colaborare legată de „purificarea apei” ştiind că sunt un adept fervent al APEI PURE ca mijloc de prevenire a suferinţelor de tot felul. Am fost de acord (aşa cum am fost de acord să recomand şi alţi distribuitori de echipamente cum este LifeCleaner cu care n-am nici un contract de colaborare sau aşa ceva – ci doar din dorinţa de a da oamenilor informaţii cât mai utile). Aşa se face că ulterior discuţiei noastre din Severin, a apărut şi o pagină pe fbk cu o firma ce urma să „atace” piaţa din RO şi care … bla… bla… bla…
Din motive legate probabil de un atac al unor răi voitori (aşa cred dar s-ar putea să mă-nşel), dialogurile dintre mine si amicul DP … au dispărut… de pe facebook…
Noroc că există memoria Google iar eu am prostul obicei de a salva absolut toată activitatea inclusiv în format „imagine” jpeg adică. Uite ce bine mi-a prins pentru că am salvat astfel (cu ajutorul şi al unui amic priceput dicuţiile interesante şi lămuritoare pentru mulţi din prietenii mei de pe-aici dar şi ai www.drpro.ro. Iată filmul discuţiilor de pe fbk aşa cum au fost…
DP Maestre , i-am dat foc la fitil !! Te astept sa reactionezi.

(crease o pagină a viitoarei firme de echipamente cu intenţia declarată de a aduce sănătate şi apă pură şi… atât…
Dan Alexoae DP, te felicit pentru initiativa de a aduce oamenilor o apa nouă, o apă bună. Sunt încântat să am de partea mea oameni care gândesc cu creierul lor personal acela aflat în dotarea proprie. După cum ştii am colaborat ani buni cu o firmă care a fost „premium” pe piaţa purificatoareleor de apă din România. I-am fost loial cum n-a mai fost poate altul şi chiar am scris o carte despre apa purificată obţinută cu acele echipamente. Din păcate zicala „banu-i ochiu dracului” s-a adeverit şi firma a capitulat destul de repede la conceptul calitate şi încredere de dragul unei iluzorii vânzări rapide bazându-se doar pe puterea unui brand (construit i-adevărat cu migală) dar şi pe naivitatea unor nou veniţi neştiutori – din ce în ce mai puţini. Azi a rămas doar fantoma firmei „premium” care altădată era atât de efervescentă şi care clama unicitatea… Am avut mereu convingerea că va exista altcineva MAI BUN decât această firmă şi am constatat după circa un an de investigaţii personale riguros atente că mai sunt şi ALTE firme care au învăţat lecţia respectului pentru clientul român. Îţi spun aceste lucruri în public şi nu pe privat pentru a şti că eu nu prea reacţionez (ăsta-i păcatul oamenilor excesiv de emotivi, de labili) eu RĂSPUND. Este o diferenţă uriaşă între a REACŢIONA şi a RĂSPUNDE. Este util de ştiut pentru viitorul relaţiei noastre. Şi mai este un lucru care doresc să ţi-l spun şi anume că relaţia noastră amicală şi de colaborare va avea mereu o a treia componentă – clientul, beneficiarul, consumatorul APEI PURIFICATE sau „STRECURATE DE MINCIUNI” cum îmi place mie să-i spun. Mi-am asumat singur misiunea de a afla cât mai multe informaţii ascunse de o industrie medicală mânată doar de PROFIT. Am vorbit pentru prima dată în România despre apa purificată osmotic la o televiziune, apoi la alta, apoi la alta (mulţi întrebau „ce-i aia?”) şi am scris o mulţime de articole despre apa asta mirifică preluate de sute de site-uri din lumea largă… Nu voi înceta nici pe viitor de a spune oamenilor şi apropiaţilor mei ceeace am aflat ca fiind IMPORTANT pentru ei, pentru sănătatea şi fiziologia lor, pentru viitorul lor şi al familiilor lor… Sigur că unii vor trece cu uşurinţă peste acest tip de informaţii, alţii deja au trecut, dar alţii se vor opri şi vor lua la cunoştinţă că au totuşi între urechi ….ceva …. ce funcţionează… Oamenii în marea lor majoritate sunt excitaţi pe moment de chestiile interesante apoi uită uşor. Boala însă ţine minte TOATE GREŞELIELE făcute şi-şi cere PLATA necruţătoare, nemiloasă, sângeroasă sau chiar MORTALĂ. Aştept detalii despre echipamentele tale pentru a povesti oamenilor despre ele. CONVINGE-MĂ CĂ EŞTI BUN ŞI AŞTEAPTĂ-TE DE LA MINE LA RĂSPUNSURI BUNE DAR ŞI LA CRITICI DURE…
4 aprilie la 21:29 •
DP Nu pot comenta mare lucru la ce spui tu ! Insa modul in care pui tu problema este fix 100% reactiune , adica ai devenit reactiv , si asta datorita problemelor pe care le-ai avut in trecut. Pentru ca in carte sunt destul de multe lucruri ( cele care se refera la ”calitatile si nivelul de profesionalism al companiei respective) care nu sunt nici pe departe conforme cu realitatea. Si aici ti-o spune un om care a avut acces la cu mai multe informatii decat ai avut tot. De aici dezamagirea profunda pe care o impartasesti. Refeitor la convins si demonstrat cred ca cei 17 ani de munca in formare de piata si forta de vanzari , cei peste 1000 de clienti personali pe care ii am , dezvoltare personala permanenta , atentie la cei din jur si mai ales faptul ca am ajutat sute de oameni de-a lungul timpului sa inteleaga ca eu joc in liga mare si ca principiile dupa care m-am condus in viata si afaceri sunt cele corecte ma fac sa afirm fara sa gresesc o secunda ca eu am demonstrat cu varf si indesat. Si nu accept comparatii. Sunt multe aspecte pa care tu inca nu le cunosti si atunci esti indreptatit sa nu ai incredere. Ramane ca timpul sa decida cine in fata cui isi scoate palaria.Am venit la tine pentru ca stiu cu convingere ca esti un fin observator si ai standarde ridicate. Dar nimic nu va semana cu ce ai vazut tu pana acum. Pentru ca daca dupa un an de cercetare, in care ai descoperit si alte firme care fac si dreg ,doresti sa ma introduci in acelasi amalgam de amatoristi , cred ca plecam intr-o directie gresita. Noi vorbim de profesionisti si restul lumii.Asa ca poate iti dai seama ca ”te astept sa reactionezi” a fost scrisa fix cu scopul de ati vedea punctul de vedere si modul de reactie. Puteam sa folosesc alte 100 de formulari. Dar raspunsul tau m-a ajutat foarte mult. Multumesc.
5 aprilie la 11:27 •
Dan Alexoae OK! Îmi place ce-mi spui!…
5 aprilie la 17:11 •
Dan Alexoae M-am întors acasă şi am decis să reiau chiar acum dialogul nostru legat de apă, echipamente de purificat şi … vedem noi ce-o mai fi… Dane te rog să mă ajuţi să înţeleg unde am greşit în carte. Am oferit GRATIS peste 150 de exemplare la diferiţi oameni licenţiaţi cu experienţă în domenii diferite, – medici, profesori universitari, ingineri de mediu, fizicieni, geografi specialişti în mediu, jurişti, sau doar tangente cu apa – pacienţi, aşteptând să primesc critici sau sugestii de corecţie ale eventualelor greşeli…Până acum am răspunsuri favorabile… Informaţiile tale îmi vor fi utile pentru ediţia revizuită şi adăugită ce o am în pregătire. Când cartea a fost scrisă tu erai ACOLO ÎN FIRMA ACEEA şi aşa cum spui tu, „ştiai mai multe”. Eu am avut discuţii dure referitor la activitatea „centrală” a firmei cu directoarea trimisă să tot refacă o structură de vânzări din ce în ce mai şubredă şi mai iritată de erorile perpetuate. Am asistet la şedinţe furibunde în care colaboratori vechi cu activitate bogată ameninţau cu tribunalul şi procuratura… Am întrebat-o simplu şi direct „ce se-ntâmplă?” şi mi-a răspuns „Nu e treaba ta să ştii ce se întâmplă la Bucureşti. Nu-i firma ta!. Tu trebuie doar să organizezi cursurile de vânzare stabilite şi să faci cât mai multe vânzări!”… „Vânzarea directă e o afacere ASUMATĂ de fiecare din actorii implicaţi în promovarea unui produs” i-am spus dar nu m-a auzit… Practica aceea a lor – de a acorda acces colaboratorilor doar la ANUME INFORMAŢII mi s-a părut extrem de păguboasă. Când am rugat-o să remedieze unele probleme legate de echipamente sau de organizare în calitatea pe care şi-o aroga aceea de director de vânzări şi nu le-a remediat DELOC, i-am spus că nu voi mai susţine nici un fel de curs. „Şantajistule!” a zbierat la mine!… I-am spus că „OK! O SĂ SUŢIN CURSUL DAR o să povestesc participanţilor TOATE problemele existente în firmă şi mi-a dat din nou în cap cu „secretul” activităţii de la centru. „Le spui doar ce trebuie să ştie ca să vândă. Tu îi spui lu fiu-tu TOT?” Am înţeles că „Secretul” lor nu era altceva decât o mare AROGANŢĂ, SUFICIENŢĂ PROSTEASCĂ, EVIDENTA INCOMPETENŢĂ, PĂCĂLEALĂ CONTINUĂ A CLIENTULUI şi pe care eu le- am descoperit tardiv, etc. De ce? Pentru că eu iubeam de fapt APA şi nu prea mă interesa altceva când ştiam că partenerul meu pe care-l ajutam să fie proprietar de echipament de strecurat apa bea apă bună!… Iată de ce te rog mult să mă ajuţi să-nţeleg ce s-a întâmplat de fapt. De ce? Răspuns: ca să nu repetăm aceeaşi greşeală, aceleaşi greşeli!… A doua rugăminte pe care ţi-o fac este în legătură cu modul în care tu vezi colaborarea noastră. Am primit o mapă cu echipamentele, preţurile şi… atât. Care va fi statutul tău? Care va fi al meu? Tu eşti poate mai bun la organizare şi vânzare dar tot nu cred că ştii tot ce-ar trebui să ştii despre CLIENT şi APĂ. Cu modestie îţi spun. Un doctor care emană siguranţă de sine şi aroganţă permanentă nu se poate numi şi competent. Pacientul vindecat e reperul care afirmă rezultatul, NU EL!… Sau mai există şi medici care operează doar probleme minore atent selectate de ei şi care afirmă trufaş că ei au doar operaţii reuşite adică n-au avut nici un mort pe masa de operaţie! Dacă crezi că stăpâneşti TOTUL în afacerea asta e ok şi atunci eu chiar nu-ţi sunt de folos. Fostul tău mentor în vânzări COCOANA PRICEPUTĂ afirma mereu că toţi cei care au plecat din firma ei au eşuat şi unii chiar s-au întors spăşiţi la ea!. Mie mi-a stârnit de fiecare dată o mare compasiune pentru că eu o priveam şi o vedeam dincolo de aroganţa agresivă cu care se impunea în faţa colaboratorilor emanând aparenţa unei cunoaşteri absolut definitive dar şi a stăpânirii adevărului unic!… Îţi spun aceste lucruri poate complet inutuile şi gratuite pentru tine acum ca să fiu sigur ca nu cumva să cazi şi tu în păcatul TRUFIEI. APA E MODESTĂ ŞI FLEXIBILĂ şi doar ea ne poate fi supremul MENTOR învăţător!. A nu învăţa de la EA, a o ignora tocmai pe EA, înseamnă a învăţa atunci doar de la boală – ţi-o spune unul care mai ştie ceva fiziologie, care a lucrat la patul bolnavului şi care a cunoscut Moartea în direct – nu la Tv!… În Severin în acest moment şeful colegiului doctorilor are două echipamente nu unul, cel al farmaciştilor de asemeni plus încă alţi câţiva zeci de doctori, zeci de profesori, de avocaţi, proeoţi etc… Eu am fost adeptul SELECTIVITĂŢII ca modalitate de a vinde. Eu nu m-am dus la oameni să le vând CANTITATIV ci să caut să descopăr şi să selectez persoaner Responsabile care au ales EXCELENŢA ca mod de viaţă… Alţii din firmă au vândut echipamente care nu sunt folosite nici azi pentru că oamenii n-au prea înţeles care-i totuşi treaba cu ele. Sau pentru alţii sunt doar un motiv de glume, bancuri, anecdote!… O altă rugăminte şi întrebare mai am la tine: Ce te individualizează, ce te face UNIC, singular pe piaţa purificatoarelor? Cu ce sunt DIFERITE echipamentele tale de cele ale „amatorilor” (uite eu am învăţat SĂ RESPECT concurenţa şi caut mereu să am o bună relaţie cu ceilalţi pentru a învăţa reciproc unii de la alţii ÎN INTERESUL CLIENTULUI- Greşesc oare?) Te-ntreb pentru că am văzut şi la ei componente sigure cu aceleaşi dimensiuni şi care oferă la ieşire o apă cu duritate sub 0,5 ppm. Iar preţurile sunt mai mici… Şi am văzut că au şi ele etichete de America… Aştept cu nerăbdare „reacţia” ta şi modul în care vei „formula” răspunsurile. Îţi mulţumesc!
sâmbătă la 21:17 •
DP buna , cred ca mai bine discutam personal toate problemele. Vreau doar sa-ti aduc aminte ca eu nu am discutat cu tine nimic despre vre-o vanzare. Eu te-am rugat cu totul altceva. Sunt alte lucruri care dau unicitate : sistemul de lucru , oamenii din spate. Tu tot te legi de echipamente si de ppm-uri. Lasa tata astea , si concentreazate pe informatiile si serviciile care vor schimba mentalitati , si vor face oamenii sa constientizeze importanta apei. Preturile , ppm-urile , etichetele americane sau din congo ,nu mai au nici o importanta atunci cand omul ”afla” ca este 70% apa.Te inseli daca tu crezi ca noi deschidem gura si nu punem clientul pe primul loc.Dupa parerea mea tu trebuie sa continui munca de formator de opinie care ai inceput-o (cea mai importanta de fapt) si sa iesi din zona asta de polemizare permanenta. Nu vei reusi niciodata in viata ta sa schimbi ceva oricate carti ai oferi tu gratuit.Nu e relevant pentru tine nici tipul nici pretul ,nici eticheta. Pentru tine poate fi important ca oamenii sa bea o apa curata (si nu neaparat cu 0,5 ppm – asta e scoala prietenei noastre de la Bistrita). Ca dupa ce se incarca cartusele oricum nu mai are 0,5 si atunci inseamna ca mintim clientul.Si daca unora le place sa faca asta , altora nu le place. Noi suntem la’altora”. Asta ca sa ai o prima informatie utila pentru tine. Mai sunt si altele , dar trebuie sa le afli cand ne vom intalni (daca mai vrei sa ne intalnim), fata in fata.
Ieri la 02:52 •
Dan Alexoae DP, spune-mi te rog ce-nseamnă „polenizare permanentă”? E un concept nou pentru mine şi-mi sună cumva anecdotic. Legat de „şcoala de la Bistriţa” aici chiar greşeşti. Ultima dată când am discutat cu acea femeie a fost la Lacul Roşu în urmă cu 3 sau 4 ani. Un dispozitiv care măsoară duritatea apei şi pe care scrie 0,5 nu poate să mintă. E adevărat că au început să mă lase ochii, dar am ochelari! Apa care iese prin robinet după ce a fost strecurată e cea care alege şi categoriseşte echipamentele şi echipele de vânzare. Pentru că aşa cum spui şi tu nu etichetele fac diferenţa. Poate să fie echipamentul din Congo dacă apa e corectă nu mai contează altceva pentru om. Şi dacă ea e însoţită de informaţiile corecte uşor de asimilat şi de digerat pentru el e şi mai bine. Degeaba înghiţi o pastilă de 20 de milioane pe care ţi-o dă un doctor cu zeci de diplome pe pereţi dacă nu crezi că te va ajuta. Vei pierde şi bani şi timp pe care nu ţi-l va mai putea da nimeni înapoi niciodată. Şi cum vei putea „crede” dacă nu ştii nimc despre ea şi despre boala ta? În legătură totuşi cu „polenizarea” cu care „m-ai tăiat” aş vrea să-ţi spun că îmi place expresia. Chiar mult!. Polenizarea e de fapt o însămânţare, o fecundare care în cazul nostru poate fi bună sau rea. O „polenizare” rea e de exemplu boala de care se tem aproape toţi oamenii: Cancerul. Boala asta seamănă al draqului de bine cu vânzarea şi cunoaşte trei faze: Iniţierea, Promovarea şi Propagarea. „Iniţierea” este faza în care „polenizezi” sau arunci seminţele de gazon pe pământ. Urmează „promovarea” când iarba începe să crească şi „progresia” când cotropeşte tot – stadionul, trotuarele, întregul oraş… Ştii cine „iniţiază” procesul acesta numit „cancer” care-ţi fură viaţa? Ai ghicit! Chimicalele pe care le îngurgitezi numite „carcinogeni”. Faza asta durează zile, ani sau doar câteva minute. Durează până chestiile astea ajung după ce au fost înghiţite şi absorbite, în sânge, apoi la celule, apoi se leagă de ADN şi în sfârşit, ajung în celulele „fiice” ale celulelor”mamă” infestate. După ce a apărut o generaţie nouă de celule „defecte” poate dura câţiva ani până tumora să doară sau să devină „vizibilă” la aparatele medicale.Asta e cel mai îngrozitor – NU DOARE!. Apoi, boala asta te va digera ea pe tine încet şi sigur fără să mai poţi face mare lucru împotriva ei. Tot aşa mi-am propus să procedez şi eu. Creez „informaţii seminţe” bune pe care le plantez în mintea omului („polenizez” cum spui tu), apoi las lucrurile să-şi urmeze firesc traiectoria. Spre sănătate. Vehicolul care transportă prin dizolvare toate substanţele chimice introduse în organism este … ai ghicit! …APA. În interiorul nostru avem o armată inteligentă care ne apără (cât poate şi ea!) de invazia asta de chimicale de sinteză toxice periculoase, numită Sistem Imunitar -” immunis” – „curat” sau cu alte cuvinte Domnul Doctor pe care-l avem în dotare încă de la naştere prin bunăvoinţa Marelui Boier care ne-a dat şi corpul dar şi viaţa ca să le păstrăm cum se cuvine. Anume „soldaţi” patrulează 24 din 24 după celule „defecte” pe care le ucid fără să negocieze (limfocitele T killer). Eu m-am gândit odată că dacă aş avea o firmă de-asta de vânzare de echipamente i-aş spune chiar aşa: „24/24”. Iată doar UN EXEMPLU de „polenizare” cu informaţii bune despre apă care „conştientizează” şi unul din motivele pentru care cărţile mele sunt copiate la xerox… În toată lumea cărţile despre astfel de chestii sunt best-selleruri pentru că realmente oamenii sunt înfometaţi după informaţii care să-i apere de nenorocirile nevăzute din ce în ce mai multe din alimente şi apă (ăştia omoară mai mulţi oameni decât un război şi din acest motiv Informaţia face diferenţa între viaţă şi moarte ŞI de-aia mileniul în care am intrat este considerat cel al „informaţiei” – mai valoroasă decât banii). Cele mai multe „căutări” pe Google sunt cele referitoare la „boală” şi „sănătate”. Oamenii ştiu, s-au convins că doctorii nu le spun mare lucru în schimb nu ezită să-i umple cu ALTE chimicale şi să le golească buzunarele. Echipamentele astea de purificat apa aproape deloc popularizate de responsabilii cu „sănătatea” (de ce oare?) îi golesc pe omul nostru de chimicalele periculoase,îi păstrează pline buzunarele şi ce e cel mai important – îi dă ani în plus de viaţă adică TIMP!. Tu de fapt nu vinzi echipamente şi nici măcar apă sănătoasă ci…TIMP!. Asta DA afacere!…Americanilor dar şi europenilor nu le e teamă de război sau de criză cât le e teamă de a fi mâncaţi încet luni şi ani de zile (până mor) de cea mai temută dintre boli -Cancerul. Eu am lucrat cu bolnavi de cancer şi am văzut cum e când mori de o astfel de boală! „Doamna cu coasa” nu prea ştie să dea înapoi şi e mult mai feroce şi mai agresivă şi mai insinuantă şi mai perfidă decât orice specialist în vânzare directă firoscos… Aşadar, dacă vrei să vorbim doar „faţă în faţă” e ok! Când treci prin Severin sună cu telefonul şi ne vedem…
Ieri la 06:15 •
Dan Alexoae Câteva date: În România se află în evidenţele medicale cu Cancer aproape jumătate de milion de persoane fiind a doua cauză de mortalitate după bolile de inimă. Anual sunt descoperite alte circa 96.000 de persoane din care mai mult de jumătate sunt diagnosticate în fază incurabilă… ŞI BOLILE DE INIMĂ ŞI CANCERUL – care nu se grăbesc să facă PROFIT IMEDIAT, AU LEGĂTURĂ DIRECTĂ CU APA PE CARE O BEM…
Ieri la 08:14 •
Dan Alexoae Mare antrenor si jucator de Prima Liga, astept de la matale niste raspunsuri…
acum 22 de ore •
DP o sa vina si la un moment dat si raspunsuri. pana atunci eu m-am apucat de treaba, Ca nu e TIMP asa cum spui tu mai sus.Sau poate tu ai.
acum 21 de ore •
Dan Alexoae Am fost puţin pe pagina oficială GW… apoi pe a ta. Am văzut că e-n lucru şi că se ocupă de ea nişte tipi cu „idei”. Sunt pe piaţa publicitară de vreo trei ani iar pagina lor abia dacă are 1 (un) vizitator zilnic…mda!… Revin la rugămintea de aţi face timp pentru nişte răspunsuri – NU REACŢII cum e cea de mai sus… Altfel cetitorii curioşi care mai poposesc pe-aici după niscaiva vorbe potrivite or să creadă că te eschivezi. După puţina mea ştiinţă de vânzare, în Prima Ligă unde matale antrenezi şi combaţi NU se câştigă aşa. Oamenii care sunt SEDUŞI doar de o atitudine „fermă”, autoritată, atotştiutoare sunt din ce în ce mai puţini. Iar cei informaţi şi ştiutori ai „trucurilor” psihologiei vânzării din ce în ce mai mulţi. Ăştia din urmă VOR ALTCEVA, VOR MAI MULT… Eu te aştept … alţii poate că nu…
acum 15 ore •
DP Ai luat-o in balarii rau de tot. nu exista pagina oficiala si nici nu lucreaza nimeni la ea. O sa se lucreze cand dau eu startul si cand decid eu cu cine voi face acest lucru. Tu confunzi domeniul cu pagina. Dar trecem peste asta.Ce raspunsuri vrei tu. Ai intrebat ceva ? Si daca tu crezi ca eu dau raspunsuri care tin de strategie si mod de lucru pe o pagina publica pentru ” cetitorii ” tai , iarasi esti in eroare. De altfel eu nu trebuie sa-ti dau tie nici un fel de explicatii la problemele generale si fara orizont pe care le pui tu. Pot eventual sa-ti dau ceva raspunsuri punctual pe directii clare. Daca doar ai reciti ce scrii tu ai vedea ca e un amalgam de informatii din care poti alege foarte multe lucruri bune , cu conditia sa le organizezi. Tu amesteci cancerul , cu marketingul , cu clientul , cu etichetele cu etc , si esti departe rau de scop. Daca ai sa accepti vre-o data sa faci bine, aranjand pe caprarii informatiile in asa fel incat sa inteleaga lumea ce vrei tu de fapt cred ca ai o sansa. Daca nu vorba lui Hagi cel mai mare fotbalist roman din toate timpurile :”faci bine ca sa nu faci rau”. Nu te transforma intr-un om care vrea sa faca de toate dar nu face nimic bine. Nici Napoleon nu a reusit.Si cu asta ai si raspunsurile.
acum 8 ore •
Dan Alexoae DP ai lucrat ca director într-o firmă care a ajuns în bălării. Te-am întrebat ce s-a întâmplat de ce s-a greşit de ce-ai plecat chiar tu de-acolo – nu că m-ar interesa (sincer să fiu nu-mi pasă pentru că eu am anticipat CU MULT TIMP ÎNAINTEA TA că firma se va prăvăli din cauză de exces de aroganţă, secretomanie, etc). Te-am întrebat pentru că TU ai spus că m-am aflat în eroare când am scris cartea (era o rugăminte pentru corecţia ediţiei a doua revizuită). Văd că n-am nici o şansă să aflu – ai păstrat năravul secretomaniei. Să fii sănătos e strategia ta şi eu ţi-o respect. În legătură cu amestecul informaţiilor „fără orizont” – e doar o răutate gratuită pe care o trec la capitolul glume. Majoritatea pacienţilor mei tocmai asta au apreciat cel mai mult la mine- faptul că le fac accesibile informaţii altfel foarte pretenţioase, specializate, academice, etc. Nici de asta nu mă supăr pe tine. „Amestecul” informaţiilor despre care tu vorbeşti se cheamă „analogie” – se practică atunci când vrei să fii înţeles de un public mai puţin instruit şi se foloseşte mai ales atunci când vrei să cât mai explicit (nu este nici o urmă de epatare sau de exagerare în afirmaţiile mele). Şi chiar tu însuţi foloseşti analogia. Dialogul acesta dintre noi chiar aşa începe „am aprins fitilul” mai ţii minte? Te-am mai întrebat despre cum vezi tu că va decurge colaborarea noastră şi mi-ai trimis o mapă cu nişte preţuri. Nici un răspuns doar un fel de eschive pe care nu le-nţeleg. În legătură cu firma „mamă” gwt din America – am observat că se ocupă întradevăr de tratarea apei dar am mai văzut că în 2003 a intrat în faliment. În 2004 şi-a revenit iar acum distribuie din nou echipamente.E OK! oamenii cei mai înţelepţi sunt cei care au cunoscut eşecul. Au câştigat minte!… Pagina ta, adică bănuiesc că franciza lor din România – este în construcţie şi este administrată de nişte băieţi cu „idei” aşa cum ţi-am spus dar nevizibili pe net. Un vizitator pe zi e chiar ruşinos… nu te supăra pe mine. Când faci promovare publicitară – cum afirmă ei că fac, e bine să laşi „urme” cât mai „groase” pe Google ceeace nu e cazul lor., O pagină web sau un „domeniu” cum spui tu e-nstare să facă şi un copil de clasa a V a. Promovarea e ALTCEVA şi se face cu multă inteligenţă etc etc etc etc … Te las să te organizezi şi când consideri că putem face ceva ÎMPREUNĂ să-mi dai şi mie de ştire… S-aprindem împreună fitilul. Eu voi continua să-mi adăp caprele mele cu apă de rouă până când cetitorii mei or să-mi spună să mă duc să mă culc…
acum 5 ore •
DP Inchei aici discutiile. Nu avem nici o legatura cu firma din America. 5-10 pagini in care ridici osanale unei firme care nu te platea pentru munca depusa nu este decat inconstienta sau cum spun marea majoritate carora le-am aratat cartea ai luat bani si asta nu te poate condamna nimeni. Asa se fac lucrurile in Romania si nu te condamna nimeni. Faci tu niste cercetari de prost gust si tragi niste concluzii care nu au nici cea mai mica legatura cu realitatea.Chiar nici o legatura. Promovare le Google. Pai tu habar nu ai cum se vinde produsul asta. Ma distrezi la maxim. Ai dat niste informatii despre apa in carte (copiate de pe undeva cu siguranta) care nu sunt conforme cu realitatea. Si aici ma refer la calitatile apei obtinute de sistemele la care ridici statuie in carte. Si nu inteleg cum faci un asemenea cult al personalitatii pentru ceva ce injuri astazi. Trebuia sa fii mai temperat in acel moment. O sa incerc sa fac lucrurile asa cum stiu eu , pentru ca stiu , si iti multumesc pentru colaborarea de pana acum , din care nu am reusit sa invat nimic. Ca materiale de alea cu apa gasesc tone.In esenta, putea fi parte la un proiect indraznet , care insemna mult mai mult decat ce-ai facut tu pana acum. Si nu ne bazam nicidecum pe ”goagle”. Noi nu suntem asa de inteligenti , dar suntem suficient de inspirati in alegeri si asta nu este o optiune. Pentru ca feedbackul este sub 1%. Si asta nu o spunem noi , ci institutele de cercetare.Mult succes in continuare si te rog sa ne monitorizezi si peste vre-un an sa mai stam de vorba.
acum 2 ore •
Dan Alexoae DP te admir iată pentru spontaneitate şi francheţe. Este ADEVĂRAT – nu am luat vreun bănuţ pentru munca aceea de documentare dusă până la „inconştienţă”. Am tipărit acele cărţi integral pe banii mei luaţi din bugetul copilului meu căruia i-am şi dedicat-o. Tu ai citit doar o parte ff „subţire” din ceeace se dorea a fi cartea în totalitatea ei (volumele celelalte încă n-au fost tipărite). Pentru că finalitatea acestui demers era ALTUL pe care tu nu l-ai înţeles din păcate. Un academician ale cărui păreri nu pot fi defel ignorate (nu-i dau numele ca să nu-l amestec în discuţia asta care se doarea a fi măcar inteligentă) şi care a primit-o chiar de la mine personal mi-a trimis un SMS să-mi mulţumească pentru „perspectivele nebănuite” pe care i le-am deschis. Unul din cei mai mari gastro-enterologi (specialişti ai tubului digestiv acolo unde ajunge ceeace ingerăm noi cu atâta voioşie) din ţară şi din lume la această oră, bea o astfel de apă şi exemplete ilustre care mi-au confirmat „cercetările mele de prost gust” pot continua. Cartea poartă sigla firmei aceleia pe care şi tu o manageriai de pe o funcţie de director atunci când ea a fost scrisă şi se referă la APĂ în proporţie de peste 99%. Nu la firmă. Paradoxal, însăşi conducerea muierească a firmei -îngrijotată că aş putea pretinde vreun ban, a apreciat că „prea am ridicat în slăvi apa aceea”. De fapt conducerea ŞTIA ceeace eu încă nu ştiam ATUNCI dar am aflat mai târziu şi anume că una se spunea clientului referitor la originea noilor echipamente şi alta se fuma. Cartea nu a fost distribuită la vreo librărie – deşi am avut cereri din Bucureşti, Craiova şi Cluj pentru că ea se adresa unui grup restrând de oameni care aveau în casă un echipament ce le oferea o apă care interfera DIRECT CU FIZIOLOGIA LOR iar unii din ei chiar nu ştiau asta. A afirma că „acele concluzii nu au legătură cu realitatea” înseamnă a contrazice FIZIOLOGIA iar aici Dane chiar NU TE PRICEPI. Ţi-o spune cineva care a terminat două facultăţi medicale şi o şcoală sanitară pe timpurile alelalte când şcoala era şcoală. Eşti BUN LA VÂNZARE dar nu la partea asta cu fiziologia omului şi care cred eu e la fel de IMPORTANTĂ precum e echipamentul mai ales când afirmi şi pretinzi că „ADUCI SĂNĂTATE ÎN CASA OMULUI”. Am întâlnit pe canapeaua de la Urgenţă personaje cu mult mai siguri de ei decât eşti tu acum şi care în momentele acelea dureroase erau doar nişte tipi jalnici ce implorau ajutor şi compasiune. Eu nu înjur APA – şi acum am îmţeles că tu de fapt n-ai citit cartea, eu IUBESC APA. REPET CA SĂ FIU ŞI MAI BINE ÎNŢELES: EU IUBESC APA!… Îţi recomand şi ţie să faci la fel. Şi de asemeni îţi recomand s-o şi consumi la propriu (am observat de multe ori fosta conducere a firmei care bea orice altceva dar nu apa pe care chiar ea o promovau). Ca să ai spor în ceeace ţi-ai propus cu echipamentele alea de care nu mă îndoiesc că vor fi bune. Când voi fi sigur că ai dreptate în cele ce afirmi – că vei fi cel mai tare de pe piaţa purificatoarelor, a filtrelor de apă din România, nu voi ezita nici o secundă să recunosc cu sinceritate asta. Îţi recomand de asemeni, cu prietenie, să manageriezi viitoarele conflicte cu mai multă răbdare şi atenţie. Ai obiceiul să te faci că nu auzi, nu-nţelegi şi nu-i productiv. Ai doar de câştigat şi sunt sigur că şi acum ai învăţat destule chiar dacă nu recunoşti acum asta. Încă ceva. Sigur că poţi să nu te bazezi pe Google. E afacerea ta şi alegerea ta. Însă orice manager, şi cu atât mai mult cei care joacă în Prima Ligă aşa cum eşti tu, ştiu că Internetul este esenţial pentru promovarea unei afaceri- fie că-i vorba despre apă fie despre şampon, prezervative sau chibrite. Orice om obişnuit care porneşte un calculator (şi crede-mă că sunt mulţi!) aproape că ştie să caute sau să verifice informaţii pe Google. Iar dacă „nu te vei baza pe „goagle” – sigur, repet, e alegerea ta de manager. Orice consilier vei avea pe viitor îţi va spune asta – că vei aveal mai mult de pierdut dacă nu exişti în spaţiul virtual. Ar mai fi şi altele de spus, te las însă să te organizezi (deocamdată înţeleg că ai aprins un fitil la ceva… ce nu există) şi să demonstrezi firmei de la care ai plecat că EŞTI MAI BUN CA EI şi, nu în cele din urmă, viitorilor clienţi care te aşteaptă. Te salut cu aceeaşi cordialitate.

……………………………………………………………………………….
Această firmă GWRO şi cum s-o mai chema căreia i-a fost „aprins fitilul” a dispărut deja de pe facebook. Aşa de repede?… A câta oară să tot am dreptate?… După cum cunosc însă actorii din spate, se va genera rapid o altă poveste de aiurit clientela cu buzunare pline de creiţari sunători… „NOI suntem UNICI, NOI vă aducem SĂNĂTATE, NOI vă…, NOI vă…, VOI să … aveţi bănuţii pregătiţi”… Eu am dorit în demersul de mai sus – pe care l-am condiţionat a fi PUBLIC şi nu PRIVAT, de dorinţa sinceră de a „strecura” vechea poveste de cele RELE (aşa cum fac şi echipamentele de strecurat apa poluată de la reţea) pentru a crea alta „nou-nouţă” curată şi plăcută oamenilor doritori de a face o investiţie cu adevărat SĂNĂTOASĂ… După cum se poate aprecia de către orice cetitor, NU am avut succes deşi am avut BUNĂ-CREDINŢĂ. Politica de marketing a respectivilor este şi pe viitor ACEEAŞI CARE A MAI FOST: „BANII MEI SUNT ÎN BUZUNARUL CLIENTULUI… CUM ÎNCĂ MAI SUNT?”… Voi reveni cu un comentariu mai amplu când o să am mai mult timp şi chef de astfel de operaţii de „strecurare” sau deparazitare a minţilor…

Simpozion ştiinţific Muzeul de Artă Drobeta Turnu Severin

Departe de agitaţia şi freamătul electoral dar foarte aproape de inima cetăţii, în Muzeul de Arta din Drobeta Turnu Severin – Dr Maria Balaceanu director – sustine două prezentări. Pentru cei neiniţiaţi în acest tip de discuţii aproape academice, trebuie precizat că Doamna director Maria Bălăceanu onorează ginta celor ce se ocupă cu scrierea şi înscrierea datelor definitorii ale Buletinului de Identitate al comunităţii noastre. În interiorul acestei frumoase clădiri ascunse într-un părculeţ mic dar cochet, se plămădeşte fără greş parte din conştiinţa urbei dar şi a neamului nostru. Doamna dr Maria Bălăceanu este un profesionist devotat, un expert al acestei minunate şi poate pe nedrept ignorate profesiuni – aceea de păstrător şi promotor al valorilor de patrimoniu autentic local sau naţional. Cu glas blând precum al doamnei educatoare din primii ani ai copilăriei noastre, domnia-sa ne aduce vorbe alese cu grijă pentru a ajuta la buna cunoaştere şi educare a tuturor celor doritori de istorie, de adevăr, de frumos…

Din vârful tastelor pag 73

Aşa cum am mai spus, trăim în cea mai nesigură zonă a Europei. Avem cei mai mulţi mincinoşi şi hoţi cu ştaif pe metru pătrat, mâncăm cele mai periculoase alimente din UE, bem cea mai poluată apă, avem cei mai bolnavi copii (aseară se spunea la tv că ne-au murit anul trecut peste 100 000 de copii (!!!)), avem cel mai scump şi cel mai corupt sistem medical din Europa, etc, etc, etc …
În alte timpuri, nu mai departe decât în urmă cu vreo sută de ani, genialul Costain Brâncuşi spunea: „V-am lăsat proşti şi v-am găsit şi mai proşti”. Bine că măcar el a avut puterea de a pleca în lumea largă unde a fost acceptat, apreciat, consacrat.
Deocamdată ne pleacă în ritm ameţitor medicii. În urma lor…scapă ci poate. Sau cine e mai informat, ar spune un amic simpatic…
Un fost ministru în guvernul Ciorbea spunea în urmă cu câţiva ani referitor la propunerea de mările a lefurilor personalului medical: „Lasă-i bă că ăştia se descurcă! hă,hă,hă”… Şi i-au lăsat… să plece!
„Ei se descurcă dar cu românii bolnavi ce facem maestre?” l-aş fi întrebat eu pe onor ministru băştept dacă eram în locul demisionarului Ciorbea…
„România „a pierdut” aproximativ trei miliarde de lei numai cu cheltuielile de educaţie pentru aceşti medici… Printre motivele care stau la baza plecării medicilor din România sunt blamarea corpului medical şi lipsa de respect pentru această categorie profesională, veniturile mici ale medicilor, politizarea excesivă a sistemului sanitar care nu permite realizarea sau dezvoltarea unei cariere profesionale, frica de malpraxis în condiţiile în care medicii sunt nevoiţi „să improvizeze de la o zi la alta” în lipsa unor dotări sau asigurării medicamentelor necesare tratării pacienţilor”…
Ce putem face noi ăştia care mai suntem pe-aici, înainte de a stinge definitiv lumina ?
Răspuns: Putem să prevenim, să amânăm boala măcar până ne termină copii şcolile şi până ne plătim ratele la bănci.
Cum aşa? Sunt multe căi dar cea mai simplă, directă şi imediată dintre ele ar fi să schimbăm apa plasticată, apa de la reţea clorinată, apa freatică (de izvor) hiperpoluată cu alta mai sigură. Da’ de ce să schimbăm apa?
Răspuns: Pentru că Organizaţia Mondială a Sănătăţii – cea mai autorizată voce din lume în domeniu, a tras concluzia după ani şi ani de cercetări şi studii că „80% din bolile oamenilor au legătură directă cu apa pe care aceştia o beau”
Aşadar de ce să schimbăm apa?
Răspuns: Din peste 320 de motive legate direct de fiziologia umană – aceeaşi la fiecare dintre noi.
Dar de ce nu se spun cu voce tare astfel de informaţii BUNE ca să afle, să ştie cât mai mulţi români?
Pentru că sistemul existent rigid orientat doar spre Profit nu acceptă metodele astea care sunt mult prea IEFTINE pentru el.
Şi-atunci cei care argumentează despre prevenire, despre apă, etc sunt ignoraţi sau dacă sunt cumva prea vocali – marginalizaţi şi umpluţi cu ridicol de cei ce apără – nu oamenii contributori beneficiari – ci sistemul.
Din fericire ÎNTODEAUNA apa s-a ales de ulei şi adevărul de minciună. Şi orice om – chiar fără prea multă carte – priveşte ca curca la lemne când vede că se-nmulţesc şi cutiile cu medicamente din farmacie şi aparatele scumpe de analize dar şi convoaiele cu oameni răciţi şi înţepeniţi prea devereme şi se-ntreabă „cum e posibil?” .
În România moartea e la ea acasă mai mult ca oriunde…
Şi din păcate a devenit o regulă (nefericită regulă!) să ne bucurăm de mintea a BUNĂ doar atunci când nu mai avem TIMP!…

Istorie furată

După ce-am vândut tot ce se putea vinde din ţara asta, păcăliţi fiind de nişte şmecheri din Bucureşti care au avut grijă mai întâi să-şi facă televiziuni cu care să poată anestezia populaţia (vă mai amintiţi de „profeţiile lui Brucan de la PROTV unde eram făcuţi în toate felurile „pen că’ n-aşa românii nu ştiu ce-i ăla capitalismul binefăcător”), după ce am acceptat să înghiţim cele mai ordinare produse şi făcături occidentale, iată că ni se fură şi sufletul. Istoria adică.
Am văzut cu toţii zilele trecute, cum au sărit nişte specialişti istorici împotriva acelor câţiva români inimoşi care au ÎNDRĂZNIT să arate oamenilor (românilor în primul rând pentru că filmul nu e titrat) şi altă faţă a istoriei NOASTRE.
E vorba de filmul „Dacii – adevăruri tulburătoare”. Istorici de calibru au acuzat realizatorii că n-au voie să vorbească despre astfel de subiecte întrucât „nu fac parte din ginta istoricilor, a specialiştilor confirmaţi de academie”…
Dar cum ni se fură totuşi sufletul fără ca „speciliştii gintei academice” să aibă habar?
Într-o postare anterioară spuneam că la Parlamentul European, în cadrul unei expoziţii, bulgarii îşi prezentau trufaşi „istoria” arătând obiecte arheologice tracice – tezaure ale regilor geţi – majoritatea furate de mafioţii şi de negustorii de comori de la noi în complicitate cu politicienii, istoricii şi autorităţile.
„Un raport al Centrului pentru Studiul Democraţiei din Bulgaria arată că în jur de 250.000 de persoane sunt implicate în săpăturile ilegale şi traficul de comori. Unul dintre cele mai controversate personaje este „regele cazinourilor” Vassil Bozkov, supranumit „Craniul”, un „colecţionar” de comori ale geţilor, fiind posesorul a sute de artefacte din perioada geţilor, a cuceririi romane şi mai recente. El are cea mai vastă colecţie de monede antice din ţară. Bozkov chiar a fost invitat să-şi expună colecţia în Parlamentul European de la Bruxelles, pe cheltuiala Ministerului Culturii din Bulgaria. Vassil Nikolov, directorul Institutului de Arheologie, afirmă într-un interviu – „colectia lui Bozkov nu este altceva decât rezultatul jefuirii siturilor arheologice”…
Noi am arătat Europei şi lumii, la aceeaşi expoziţie, cârnaţi şi sarmale (apropo’ cuvântul „tradiţional” „sarma” o fi românesc sau turcesc?).
În timp ce bulgarii încearcă să dovedească lumii originile lor străvechi, mai nou şi sârbii înfulecă şi ei din istoria nostră – din ce-a mai rămas adică.
„Dracula a fost sută la sută sârb, scrie un cotidian sârbesc în 2011, decembrie 3. Pe piatra de mormânt a lui Dracula este scris: „Aici zace Vlad Ţepeş robul lui Dumnezeu” scris în cea mai curată limbă sârbă. Ce alte dovezi mai vreţi?” întreabă istoricul sârb Jovan Deretic. Şi tot el: „De altfel majoritatea românilor de azi sunt la origine sârbi. Mulţi nu ştiu că până la începutul sec XIX-lea, românii au vorbit limba noastră şi au utilizat scrierea noastră. Noi i-am numit vlahi, adică păstori, deoarece populaţia din Transilvania se ocupa preponderent cu această ramură a agriculturii”.
Articolul (unul din ele) a apărut aşa cum am arătat în 2011.
Aţi văzut pe vreun canal tv vreunul din istoricii nosştrii „membrii gintei specialiştilor recunoscuţi de Academie” să ia atitudine şi să dea explicaţii europenilor neştiutori care sunt gata să accepte astfel de informaţii atâta vreme cât nu sunt contestate oficial?…
Filmul mai sus pomenit şi atacat vehement de istoricii ROMÂNI poate fi văzut aici. Merită să sacrificaţi câteva zeci de minute. Veţi recupera măcar o părticică de … demnitate
P.S. Citesc chiar acum două cărţi: „Pietrele dacilor vorbesc” scrisă în anii 80′ (pe timpul lui Ceauşescu) de un … american Paul MacKendrick. Acesta a scris lucrări de referinţă despre istoria romană, iberică, a Egiptului şi Greciei… Visul lui a fost însă să cerceteze şi să arate lumii adevărul despre … daci.
Cartea pe care o am în mână a fost tipărită în … 1978 la Editura Ştiinţifică şi Encilopedică. A mai fost reeditată de-atunci?
Întrebare retorică…
A doua carte este despre „Cultul cabirilor în Dacia” şi a fost scrisă de un istoric român fabulos dar … necunoscut populaţiei – Teohari Antonescu. Câţi ştiu cine au fost „cabirii”? Întrebări retorice desigur…

Despre tine, despre noi…

Respectul de sine, imaginea de sine, idealul de sine, acceptarea de sine, conştienţa de sine, conceptul de sine, destăinuirea de sine, etc sunt expresii terapeutice similare apărute în arsenalul psihoterapeuţilor din întreaga lume.
Conform dr. Nathaniel Branden, psiholog umanist („The Benefits and Hazard of the Philosophy of Ayn Rand: A Personal Statement”), stima de sine este „capacitatea de a înfrunta dificultăţile fundamentale ale vieţii, fără a pierde speranţa”.
În alţi termeni, stima de sine este amortizorul dintre noi şi nereuşitele întâmpinate sau critici.
O stimă de sine sănătoasă ne asigură coerenţa şi constanţa comportamentului şi discursului indiferent de auditoriu sau de împrejurări, ne ajută să asimilăm şi să „digerăm” în linişte criticile. Un om integru este întodeauna interesat de critici în loc să le evite sau să le anihileze violent.
În viaţă putem fi criticaţi sau supăraţi dar nu avem voie să derapăm.
Cum ne putem îmbunătăţi respectul şi stima d
Ne putem îmbunătăţi respectul de sine după cum dorim, repetând întruna, cu entuziasm şi convingere, cuvintele: „Mă plac! Mă plac! Mă plac!”.
Sau, şi mai bine, putem spune: „Mă iubesc! Mă iubesc! Mă iubesc!”. Poate suna ciudat când auzim pentru prima oară, dar este extrem de eficient.
A ne place pe noi înşine este un lucru foarte sănătos.
De fapt, aceasta este cheia eficienţei personale şi a relaţiilor fericite cu alţii.
Cu cât ne plăcem şi ne respectăm mai mult, cu atât vom acţiona mai bine în tot ceea ce facem.
Suntem mai relaxaţi si avem o atitudine mai pozitivă.
Suntem mai încrezători în abilităţile noastre. Facem mai puţine greşeli.
Avem mai multă energie şi suntem mai creativi.
Atât „complexul de superioritate” – adică atitudinea arogantă şi îngâmfată – cât şi „complexul de inferioritate” – adică atitudinea de desconsiderare – sunt manifestări ale unui respect de sine scăzut, al dispreţului faţă de propria persoană.
Persoanele care se respectă pe sine cu adevărat, se împacă bine cu aproape oricine.
CUM NE ÎMBUNĂTĂŢIM STIMA DE SINE?
-ne acordăm timp pentru noi înşine -10 minute pe zi când suntem singuri.
Nu facem nimic doar ne relaxăm singuri doar cu noi înşine
-„înventariem” lucrurile bune dintr-o situaţie nu pe cele rele.
-facem o listă cu 50 de trăsături bune pe care le avem apoi ţinem lista la vedere şi încercăm să adăugăm zilnic câte una
-să învăţăm să primim critica în mod pozitiv. Critica distruge stima de sine şi de aceea trebuie primită cu calm şi tact.
-ne împăcăm cu noi înşine
CUM TREBUIE SĂ REACŢIONĂM LA CRITICĂ
-cu calm şi răbdare
-ascultăm până la capăt, nu sărim să ne justificăm
-dacă sunt aspecte adevărate, le recunoaştem şi ne cerem scuze
-dacă critica este greşită şi nedreaptă, spunem zâmbind: „îmi pare rău nu pot fi de acord cu tine”.
-critica este un lucru bun dacă vine din partea cuiva care ne respectă şi este neinteresantă dacă vine de la cineva care nu ne respectă.
CUM CRITICĂM
Persoanele cu stimă scăzută nu au curaj să critice.
Metoda sandwichiu-lui.
Spunem ceva bine, apoi ceva rău şi din nou ceva bine.
De ex „ce faci tu este excelent dar azi ai spus acelaşi banc pe care l-ai mai spus şi vineri. Ştiu că eşti un tip inteligent şi că vei veni mâine cu ceva nou”.
IMAGINEA DE SINE+IUBIREA DE SINE = STIMA DE SINE
Modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoţionale, cognitive, sociale şi spirituale care conturează şi întăresc dimensiunile eului nostru.
Există persoane care, deşi au o înfăţişare fizică placută, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea înalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc.
Percepţia de sine nu reprezintă adevărul despre noi, ci este doar o „harta” pentru propriul „teritoriu”. „Sunt un prost !” sau „Vai, ce proastă am fost !” ; „Nu, eu nu pot asta !” sau „Nu sunt în stare niciodată, de nimic !” .
Sunt propoziţii des întâlnite la cei care manifestă o vădită lipsă de încredere în sine şi, la urma urmei, o expresie a lipsei stimei de sine sau a subevaluarii propriei valori.
„Nimeni nu ne poate face să ne simţim inferiori fără acceptul nostru”.
Când The Beatles s-au prezentat la o casă de producţie cu cântecele lor li s.a spus „vremea chitarelor a trecut” dar având o stimă de sine puternică au perseverat şi s-au impus.
Edinson a fost dat afară din şcoală şi după mii de încercări a descoperit becul.
Michael Jordan a fost dat afară din echipa de baschet a şcolii. Abraham Lincoln a candidat de 8 ori până să fie ales Preşedinte SUA.
Walt Disney a fost concediat pe motiv că nu are imaginaţie.
Respectul de sine înseamnă să simţim că merităm fericire, împlinire şi iubire.
Respectul de sine facilitează sentimentul comuniunii cu ceilalţi.
Ne dă putere.
Nu putem gândi, simţi sau comporta în mod diferit în exterior, decât dacă ne schimbăm programul de control, conceptul de sine, din interior.
O idee negativă sau eronată în conceptul de sine, se va reflecta în atitudini şi comportamente negative în viaţa şi în relaţiile noastre.
,,Unde este pace, acolo sălăşlueşte El”.
Sfântul Serafim de Sarov recomanda mai presus de orice să avem grijă de “pacea sufletului”.
„Cu orice preţ”, spunea el, „noi trebuie să urmărim a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm de jignirile venite de la alţii.
Să te străduieşti cu orice chip să păstrezi pacea sufletească şi să nu te tulburi de insultele celorlalţi.
Vei reuşi asta dacă te înfrânezi prin orice mijloc de la mânie şi-ţi păzeşti mintea şi inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.
Să primim insultele celorlalţi fără să ne tulburăm, ca şi când nu ne-ar fi adresate nouă.
O astfel de purtare ne poate aduce în suflet pacea şi-l poate face pe acesta sălaş al lui Dumnezeu.
Dobândeste pacea launtrică şi mii de suflete se vor mântui în jurul tău.
Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva duhurilor răutaţii, care sunt în văzduhuri”.
Insultele, înjurăturile, criticile distructive, sarcasmul – produse ale unui deficit al stimei de sine generează la cei vizaţi/ afectaţi de aceşti indivizi emoţii negative iar emoţiile negative sunt alţi HOŢI care ne fură viaţa.
Ele sunt principala cauză a eşecurilor noastre, de îmbolnăvire psihică şi fizică şi de alterare a relaţiilor dintre oameni.
Emoţiile negative ne fură bucuria pe care ar trebui să o simţim atunci când realizăm, când împlinim ceva.
Ele sunt generatoare doar de nefericire pe termen lung. Problemele cu ceilalţi contribuie în mare măsură la destabilizarea liniştii interioare – şi ne subminează sănătatea, mai mult decât oricare alt factor.
Din această cauză, unul dintre ţelurile noastre majore trebuie să fie acela de a crea un mediu uman în care să puteţi fi fericiţi, mulţumiţi şi împliniţi.
Trebuie să ne examinăm relaţiile, una câte una, şi să dezvoltăm un plan pen¬tru a face ca fiecare în parte să fie plăcută şi satisfăcătoare.
Pentru a lucra la capacitate maximă, trebuie să ştim cine suntem si de ce gândim şi simţim în felul în care o facem.
Trebuie să înţelegem forţele şi influenţele care ne-au modelat caracterul, încă din fragedă copilărie.
Trebuie să ştim de ce reacţionăm şi răspundem oamenilor şi situaţiilor din jurul nostru, în modul în care o facem.
Numai atunci când ne vom înţelege pe noi înşine ne vom accepta pe noi înşine.
Oamenii imaturi, cu o stimă de sine scăzută caută mereu în exterior cauza neputinţei lor interioare.
Ei pot fi ajutaţi doar în măsura în care îşi recunosc şi îşi acceptă neputinţa.
Iar ceilalţi , ar trebui să nu uite că bunul nostru suprem în această scurtă viaţă, busola interioară ar trebui să fie liniştea/pacea sufletească.
Fără ea nimic nu are valoare, fără ea nu există bucurie, nu există împlinire/bunăstare pesonală, mulţumire de sine.
Ea este cheia / secretul fericirii noastre iar ea există desigur, doar în absenţa emoţiilor negative. va urma…

“Fericit nu poate fi decât omul care nu se teme de realitate, omul care îi pătrunde legile şi care îşi cunoaşte mai ales sufletul”, Mircea Eliade- fragment dintr-o emisiune radio…
Fiecare om, într-un ceas solemn de singurătate şi-a promis că nu va mai fi nepăsător cu sufletul său sau că va aloca o mică parte din timpul lui şi hranei sufleteşti. Promisiunile se uită însă, foarte uşor. Avem atâtea lucruri de terminat, atâtea probleme de dezbătut (românii sunt campioni la dezbătut şi vorbit), risipim atâta entuziasm, ne revoltăm de atâtea ori că uităm definitiv de mosiunea şi de fericirea noastră pesonală. Fericirea nu este confortul pe care luptăm să-l avem (casă, maşină, salariu mare –muncă puţină spre deloc,etc) şi care ne transformă în depresivi când este ameninţat…
Fericirea este împăcarea cu sine însuţi, cu realitatea asta “care este”…

Din vârful tastelor pag 90

Am reîntâlnit zilele trecute, ieşind dintr-un magazin de pe strada Traian – “strada mare” cum o cunosc severinenii, un vechi amic din tinereţe, ajuns azi om cu funcţie mare în peisajul politic local.

M-a salutat cu un zâmbet larg şi chiar s-a îndreptat spre mine să-mi strângă mâna. Am întors capul să văd dacă mai era cineva afar’ de mine şi, dacă nu cumva mă confundă. Nu, nu mai era nimeni în preajmă aşa că am decis că eu sunt cel care i-a stârnit personajului admiraţia conjuncturală.

Cu vreo doi ani în urmă eu eram cel care îl salutam primul – cam în acelaşi loc pentru că, întâmplător, prăvălia cu pricina e în apropierea clădirii în care se află Primăria.

Atunci însă nici măcar n-a-ntors privirea. Era mult prea înalt şi eu mult prea scund iar grijile personale strivitoare nu-i permiteau să piardă nici măcar câteva mili-secunde cu un fost vechi prieten.

De ce se-ntâmplă să fim raşi de pe lista cu favoriţi de către cineva cu care am pe-trecut cândva zile şi ani din viaţă, cu care am discutat despre vise comune, cu care am schiţat planuri, cu care am sperat şi am crezut în aceleaşi valori?

Răspunsul îl ştie până şi un copil:

“- Banii frate!”

Dar de ce aceste hârtii colorate şi inscripţionate cu autograful Guvernatorului, generează volutele de caracter despre care vorbeam mai devreme?

Asta-i Marea întrebare!

Răspunsul este unul destul de complicat şi aproape că nu-ţi mai vine să cauţi astfel de tâlcuri la ghicitori ieftine însă câteva idei tot merită a fi spuse.

Spuneam altă dată că individul imatur depinde de dragostea celorlalţi tot aşa cum bebeluşul depinde de laptele dulce din sânul mamei.

El, imaturul, nu va putea iubi niciodată cu adevărat pentru că dorinţa lui cea mai mare este de a fi doar El iubit, apreciat, băgat în seamă de ceilalţi.

De ce aşa?

Păi tocmai spuneam: pentru că rămâne imatur.

Şi ca să-şi dovedească lui şi să dovedească şi celorlalţi că este important, unic şi valoros se lasă deliberat prins în capcana banilor, se lasă cuprins de ameţeala dulce pe care o produce Ambiţia (nu mai ştiu cine spunea odată că vinul şi ambiţia ne ia minţile exact la fel).

Mânat de acest resort interior extrem de puternic – de ambiţie adică (Voinţa e cu totul altceva!), el uită de adevăratele repere de valoare sau, dacă cumva le mai are,  renunţă la ele în favoarea unicei valori care contează acum pentru el – Banii.

Motivaţia lui interioară devine astfel Banul, Profitul, Contul din bancă.

Să nu uităm că vorbim aici de un om cât de cât educat, “citit” cum ar spune un ţăran, dar, aşa cum spuneam, imatur.

El a luat “de bune” imaginile propagate de filmele sau emisiunile risipite prin zecile de televiziuni – acelea în care belşugul este echivalent cu posesia maşinilor decapotabile, a vilelor imense, a femeilor dezgolite zi şi noapte la dispoziţia capriciilor lui hormonale, etc…

Banii îi stârnesc acea emoţie nefericită de care vorbeam – ambiţia – de a fi mai “frumos”, mai “bun”, mai “tare”, mai “şmecher”, mai “bengos”…  

Astfel că, în ecuaţia (nefericirii) acestui personaj atât de des întâlnit în zilele noastre, şi re-întâlnit de mine pe “strada mare” nu prea există “ceilalţi”.

El s-a obişnuit să calce, cu copitele lui poleite, toate valorile în goana lui de a acumula cât mai mult şi de a se căţăra cât mai sus. Lângă un astfel de reper care pârjoleşte totul în jur –Banii adică, uneori doar Trădarea mai poate fi agăţată de inelul cu cheia “succesului”.  

Iată de ce maturizarea sufletescă autentică, creşterea spirituală reală nu au de-a face cu banii ci cu …altceva.

“Adică cu ce?” ar întreba, poate, amicu’ curios (!)…

Nevoia de a avea bani cât mai mulţi, vile, maşini şi metrese oligofrene (“foto-modele”, “animatoare”, “amante”, etc)  nu poate elimina niciodată în totalitate acea sete ascunsă, discretă dar cu adevărat importantă – împlinirea sufletească sau nevoia de emancipare spirituală specifică omului autentic.

Amicul meu este nefericit. Asta mi-a confirmat chiar el când l-am întrebat. Fără să ştie însă şi “de ce”.

Şi l-am crezut că e aşa – gândindu-mă la anii tinereţii noastre cei plini de entuziasm (“en” – înăuntru, “Theo” – Dumnezeu) şi iată de ce încerc acum să-i ofer o explicaţie mai amplă decât aceea mult prea scurtă din “strada mare”.

“Când te uiţi prea mult în oglindă la tine, nu-i mai vezi pe ceilalţi. Aşa vei descoperi inevitabil într-o zi existenţa Sfintei Singurătăţi. Pentru că demult ţie nu-ţi mai pasă de ceilalţi. Aşa descoperi brusc într-o zi că ai murit înaninte de vreme chiar dacă te mişti prin oraşul ăsta şi crezi că încă eşti viu şi te simţi bine pentru că încă nu te doare nimic. Aşa vei simţi chiar de mâine că vila ta imensă e asemeni unui coşciug uriaş”…

A fi Om între oameni înseamnă în primul rând a fi … uman.

A renunţa la acest elementar gest înseamnă a deveni orb sau orbit de ambiţie – în cazul de faţă.

A renunţa la omenie înseamnă “a involua” şi nu “a evolua”.

Ori Forţa Vitală – aceea care ne ţine pe toţi în viaţă, aceea care ne generează şi întreţine toată viaţa noastră interioară emoţională, sufletească, spirituală, se bazează tocmai pe … Evoluţie.

Adică evoluţia tuturor făpturilor Ei – nu numai a unora.  

“Uite de ce eşti nefericit, amice! Pentru că eşti un tip imatur şi cred aşa o să rămâi oricâţi bani vei mai face. E prea târziu pentru tine acuma ca să te mai schimbi”.

“Dar am făcut împreună cu şefii mei atâta bine oamenilor! Uuite-te şi tu cum arată acum Severinul. Oamenii sunt mulţumiţi, fericiţi!”…

“Aşa e! îi răspund scurt. Poate că sunt bune toate cele ce le-aţi făcut dar aţi întrebat oamenii ce vor de fapt “cu adevărat?”…

“Şi de ce spuneai că nu-s matur?” m-a întrebat la finalul dialogului nostru aruncându-mi săgeţi otrăvite din ochii altfel blajini.

“- De ce? Pentru că imediat după ce vor trece şi alegerile astea  o să fii iar târât de aceeaşi Ambiţie şi de acelaşi fagure de interese “profitabile” – doar pentru tine. Şi iar o să te uiţi prin mine ca prin sticlă atunci când o să te salut desinteresat desigur, ca acu’ doi ani”…

A fi matur înseamnă a creşte – fie şi financiar- dar nu pentru tine ci pentru a-i servi, pentru a-i sluji pe ceilalţi. Abia atunci simţi că eşti cu adevărat împlinit, matur adică.

Aş vrea să trăiesc şi să văd ziua în care angajaţii Primăriei dimpreună cu preoţii bisericilor răsărite ca ciupercile, stau înşiraţi în faţa câte unui lighean cu apă şi spălând picioarele cetăţenilor severineni.

Cum? Ce e de râs în asta?

Iisus a făcut asta de-atâtea ori!…

Expoziţie de pictură Cristina Oprea la Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin


Vineri 18 mai 2012, puţin după prânz, a avut loc dechiderea expoziţiei personale a cunocutului artist plastic doljean Dr. Cristina Oprea. Evenimentul a coincis cu “Ziua internaţională a Muzeelor” iar cuvintele de deschidere şi prezentare au fost rostite de doamnele Sorina Ştefania Matacă – director al Muzeului Regiunii „Porţile de Fier” şi de Dr Maria Bălăceanu – director al Muzeului de Artă „Gheorghe Anghel” – Drobeta Turnu Severin.

Prezeţi la vernisaj artişti plastici severineni, personalităţi locale, presa scrisă şi radio-televiziunile locale, elevi, un numeros public.

Cristina Oprea – născută în Craiova îtr-o zi de toamnă a anului 1970 este specializată în pictură de şevalet, pictură pe papirus, linogravură, grafică de carte, artă miniaturală, ex-libris.

A urmat cursurile Liceului de Artă – secţia pictură pe şevaletşi ale Şcolii Populare de Artă tot din Craiova – secţia pictură. În 1996 este licenţiată a Facultăţii de Arte Vizuale “Ian Andreescu” din Cluj-Napoca – secţia pictură. Continuă studiile la Facultatea de Arte din Timişoara – secţia pictură pe şevalet şi în Italia la Nuova Academia di Belle Arti din Milano. Este doctorand al Universităţii din Craiova, Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie – secţia Istorie, doctorand al Universităţii de Arte şi Design Cluj Napoca – secţia Arte vizuale dar şi studentă a Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Craiova. A obţinut un master în Cercetarea şi conservarea mărturiilor istorice la Universitatea din Craiova. În anul 2006 editează volumul de versuri “Labirintul Albastru”.

Expoziţii personale în România:

1992 – Cluj-Napoca , B.C.U.

1992, 1993, 1994 – Cluj Napoca , Casa Universitarilor, galeria „Paul Sima”

1993, 1995, 1997, Craiova , galeria „Arta”

1994 – Râmnicu-Vâlcea, galeria Uniunii Artiştilor Plastici

1996, 1997 – Craiova, Teatrul de Operă „Elena Theodorini”

1997 – Drobeta Turnu Severin, galeria „Apollodor”

1997 – Bucureşti , galeria „Galla”

1997 – Craiova, galeria „Arta”

1998 – Craiova, galeria „Arta”

1998 – Sibiu, galeria „Arta”

1998 – Bucureşti, Muzeul de Isorie al Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu)

1998 – Slatina, Muzeul de Istorie şi Artă

1998 – Bucureşti, Cercul Militar Naţional

1999 – Bucureşti, Hanul cu Tei

1999 – Sibiu, galeria „Arta”

2000 – Craiova, Teatrul Naţional

2000 – Slatina, Muzeul de Istorie şi Artă

2000 – Craiova, galeria „Arta 2”

2001 – Craiova, galeria ,,Arta”

2002 – Cluj-Napoca, galeria Uniunii Artiştilor Plastici

2002 – Sibiu, galeria „Arta”

2003 – Craiova, galeria „Arta”

2003 – Tîrgu-Jiu, Muzeul Judeţean de Istorie

2003 – Craiova, Centrul de Promovare a Culturii Tradiţionale Dolj

2004 – Craiova, galeria Radio Arts

2005 – Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”

2006 – Craiova, galeria ,,Arta”

2007 – Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”

Expoziţii de grup în România:

1991 – Expoziţia de grup „91”, Craiova, galeria „Arta”

1991, 1992 – Concursul Naţional de Pictură „Tânăra Dominus”, Bucureşti

1992 – Salonul de Toamnă, galeria Uniunii Artiştilor Plastici, Cluj-Napoca

1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 2000, 2001, 2006 – Salonul Artiştilor Olteni, Muzeul de Artă, Craiova

1994 – Concursul Naţional de Artă „George Bacovia”, Muzeul de Artă, Bacău

1995 – Târgul de Artă, galeria Uniunii Artiştilor Plastici, Râmnicu-Vâlcea

1995 – Expoziţia Internaţională de Artă „Centenar UNESCO Lucian Blaga”, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca

1995 – Expoziţia de Artă „Campus 95”, galeria Uniunii Artiştilor Plastici, R.Vâlcea

1995 – Expoziţia de Artă „Centenar Lucian Blaga”, galeria „Arta”, Craiova

1995, 1996 – Concursul Naţional de Artă „Voroneţiana”, Muzeul Naţional al Bucovinei, Suceava

1995, 1997, 1999 – Bienala Naţională de Desen, galeria „Alfa”, Arad

1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2004 – Saloanele Moldovei, Muzeul de Artă, Bacău

1996 – Salonul Anual de Artă, galeria Uniunii Artiştilor Plastici, Râmnicu-Vâlcea

1996, 1998 – Expoziţia de Artă „Atelier 35”, galeria „Arta”, Craiova

1997 – Expoziţia de Artă, galeria „Artă 2”, Craiova

1997, 1998, 1999, 2001, 2003 – Salonul de Artă Sacră, galeria Uniunii Artiştilor Plastici, Tîrgu-Jiu

1997, 1998 – Salonul de Sud, Muzeul de Artă, Reşiţa

1998 – Expoziţia de Artă „Atelier 35”, Muzeul de Artă, Constanţa

1998 – Expoziţia de Artă „Antract”, galeria „Arta”, Sibiu

1999 – Salonul de Artă, galeria „Arta”, Sibiu

1999 – Bienala Internaţională de Gravură „Iosif Isser”, Muzeul de Artă, Ploieşti

2000, 2002 – Expoziţia Internaţională de Ex-libris, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca

2000, 2002, 2004 – Salonul Naţional de Artă „N.Tonitza”, Muzeul de Artă, Bârlad

2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2006 – Salonul Internaţional de Gravură Mică, Muzeul Florean , Baia Mare

2000 – Expoziţia de Artă „Satul Românesc Mileniul 3”, Casa Băniei, Craiova

2001 – Salonul de Artă, galeria „Arta”, Sibiu

2001, 2005 – Bienala Internaţională de Grafică Mică, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca

2001 – Bienala Naţională de Artă „Viorel Lascăr” Muzeul de Artă, Piatra Neamţ

2002 – Concursul Naţional de Acuarelă şi Gravură, Muzeul de Artă, Tulcea

2002 – Salonul de Artă, galeria „Arta”, Sibiu

2002 – Expoziţie de Icoane, Casa Băniei, Craiova

2003 – Expoziţie de Icoane, Casa Universitarilor, Craiova

2003 – Salonul de Artă, galeria „Arta”, Sibiu

2004 – Salonul Municipal de Artă, Muzeul de Artă, Craiova

2006 – Salonul Internaţional de Pictură, Muzeul Florean, Baia Mare

2007 – Trienala de Gravură „Ioan Slavici”, galeria „Arta”, Arad

Expoziţii internaţionale:

1991, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997 – Expoziţia Internaţională de Artă Miniaturală, Del Bello Gallery, Toronto, Canada

1992, 1996, 2001 – Concursul Internaţional de Acuarelă, Sinaide Ghi, Roma, Italia

1993 – Bienala Internaţională a Academiilor de Artă Europenă, Maastricht, Olanda

1994 – Salon de Jeaune Peinture, Angers, Franţa

1994 – XXXVIII-eme Salon des Arts, Taverny, Franţa

1995, 1996, 1997, 1998, 2000, 2002 – Salon Mediterraneen des Art Plastiques, Port-de-Bouc, Franţa

1995 – Grand et Jeunes D’Aujuord hui, Paris , Franţa

1997, 1999, 2000, 2001 – Salon Internaţional des Paintres, Sculptures et Photo, Le Loroux- Bottereau, Franţa

1997 – XXXXI-eme Salon International des Arts, Beziers, Franţa

1997, 1998 – XXXXI-eme Salon International des Art „Pierre Lansalot”, Mauleon, Franţa

1998 – Bienala Internaţională de Miniatură, Gornji Milanovac, Iugoslavia

1998 – Expoziţia de Artă, Chamonix, Franţa

1999 – Salon de Peintures et des Sculptures, Bourbonne les Bain, Franţa

1999 – Expoziţia Internaţională de Mini-gravură, Vitoria, Brazilia

1999 – Expoziţia de Artă Ax-Art 99, Chişinău, Republica Moldova

1999, 2002, 2003, 2005, 2006 – Expoziţia Internaţională de grafică mică, Cadaques, Spania

2000 – Salon de la Mine, Lewarde, Franţa

2000 – Bienala Internaţională de Artă Miniaturală, Raciborz, Polonia

2000 – Salonul Internaţional de Artă ACEEA’S, Barcelona, Spania

2000 – Prix de la Gravure Lacourier, Paris, Franţa

2003 – Expoziţia Internaţională de Ex-libris, Rijeka, Croaţia

2005 – Bienala de Gravură Mică şi Ex-libris, Ostrow Wielkopolski, Polonia

2005 – Bienala de Grafică Mică, Belgrad, Iugoslavia

2006, 2007 – World Art Print Annual Exhibition, Lessedra, Sofia, Bulgaria

2006 – Salonul Internaţional de Ex-libris, E/A Book, Russe, Bulgaria

2007 – Concursul Internaţional Ex-libris Biblioteca Bodio Lomnago, Bodio Lomnago, Italia

PREMII:

1995 – Premiul 2 la Concursul Naţional de Artă „Voroneţiana”, Suceava, România

1995 – Menţiune de Onoare la al XXXV-lea Salon Mediteranean de Artă Plastică, Port-de-Bouc, Franţa

1996, 1997 – Diplome de Onoare la cele două Saloane Mediteraneene de Artă Plastică, Port-de- Bouc, Franţa

1999 – Titlul special: Medalia Oraşului Le Lorroux-Bottereau, Fraţa

2000 – Diploma de onoare la Salonul Internaţional de Artă ACEEA’S, Barcelona, Spania

Lucrări în colecţii de stat

Muzeul de Artă Râmnicu-Vâlcea

Muzeul Naţional al Bucovinei, Suceava

Muzeul de Istorie şi Artă, Slatina

Muzeul de Istorie şi Artă, Bucureşti

Muzeul de Artă, Chişinău, Republica Moldova

Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman”, Craiova

Radio Oltenia, Craiova

Lucrările expuse la Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin pot fi admirate de iubitorii de artă şi de frumos până la mijlocul lunii iunie.

Din vârful tastelor pag79

Am închis telefonul şi am plecat imediat. Era ora prânzului când am ajuns la blocul lung, aproape cât strada. Maşina era la locul ei în parcare. Strălucitoare şi impecabil de curată pentru că nea’ Ilie niciodată nu suporta s-o vadă măcar cu vreo pată pe ea. Făcuse rate la bancă şi eforturi uriaşe să-şi vadă visul împlinit: acela de a conduce o maşină străină nou-nouţă. Nimeni nu mai era ca el în Severin când cobora pe bulevard la volanul limuzinei sclipitoare… Părerea mea era că nimănui nu-i prea păsa, însă aşa era el: mândru şi fudul foc!…
O bătrânică mi-a deschis uşa grea de metal văzându-mă dinăuntrul scării că mă uit pe lista interfonului. Am urcat încet aceleaşi scări pe care le mai urcasem şi în urmă cu un an. Uitasem etajul la care stătea dar eram sigur că nu voi greşi.
Uşa de la intrare era deschisă şi o tăcere groasă ca un mâl negru umpluse apartamentul.
Nea’ Ilie era întins pe pat cu fălcile strânse într-un rictus ultim de suferinţă încă vizibilă.
„Îşi dădu ultima suflare acu vreo juma de oră” îmi spune un bătrânel – probabil rudă sau vecin.
„Vorbirăm, îmi ceru nişte apă că-i era sete într-una, apoi începu să respire într-un fel care nu semăna cu el şi după ce trase aer lung şi-l scoase afară din el, se opri şi muri”…
Bătrânelul se chinuia acum să-l îmbrace într-un costum pe care-l găsise în şifonier.
„Vorbeşti matale să vină să-l îmbălsămeze? Că eu îl îmbrac să nu se răcească că pe urmă nu mai poate nima să-i bage hainele dacă se-nţepeneşte” mă roagă bătrânelul vorbind aproape şoptit…
Îl cunoscusem pe nea’ Ilie cu ceva ani în urmă şi ne-mprietenisem pentru că era un om foarte citit. Sufrageria era tapetată cu cărţi. Un om mult prea singur însă.
Ultima dată fusesem la el acasă să-ncerc să-l conving să-şi pună un filtru de apă la bucătărie.
M-a ascultat cu răbdare ce vream să-i dau, dar a refuzat categoric. Nimic nu l-a putut convinge să renunţe la-ncrâncenare.
„Băi Dănuţ, eu nu prea beau apă. Eu cu berea votez că are şi vitamine şi alea alea…” În bucătărie, după frigiderul uriaş erau o mulţime de pet-uri goale de bere.
I-am pus tot felul de întrebări şi am desfăcut firul în patru despre apă însă degeaba. Hotărârea lui era fermă şi definitivă.
„Eu nu cred în chestiile astea, sunt sătul de ăştia care vin mereu sau îmi dau telefon să-mi vândă câte ceva. Le ştiu pe dinafară textele. Tu eşti băiat deştept, îmi place de tine da dă-i dracu pe-ăştia cu filtru lor. Nu-mi place apa nici filtrată, nici nefiltrată”…
Mă duc la bucătărie să caut ceva de aprins – un chibrit, o brichetă şi mă opresc în dreptul sufrageriei. Aici stătusem amândoi vreo oră de vorbă în urmă cu un an. Totul era la fel. Cărţile din biblioteca de lemn sculptat, fotoliile largi din piele veritabilă, covorul gros fără nici o scamă, plasma uriaşă din dreptul terasei…
Vecinul îmi spune că tocmai se-ntorsese de la spital
„S-a cerut singur să vină acasă. Era sătul de câte medicamente trebuia să cumpere, de doctorii care se tot contraziceau şi-l mânau pe la tot felul de analize”…
„Da cum de s-a-mbolnăvit, că eu am mai vorbit cu el la telefon da nu mi-a spus nimic de vreo boală, de vreo durere?”
„Păi aşa era el nu-i plăcea să se vaite. A-nceput să bea tot mai mult, tot mai mult, n-a mai mâncat şi s-a pomenit că se umflă ca bou care-a dat iama-n lucernă. Atuncea s-a dus la spital. Ăia i-au spus că a venit prea târziu, că ficatul lui s-a stricat de tot şi l-au plimbat de colo colo până i-a dat dracu şi a cerut să-l aducă acasă. Eu am stat pe lângă el că nu mai avea pe nimeni. Noi am lucrat împreună pe şantier la Porţile de Fier şi am rămas prieteni. Pe altcineva nu mai are…”
I-am strâns mâna lui nea’ Ilie – încă moale şi caldă şi i-am cerut în gând iertare că n-am ştiut cum să-l ajut mai mult.
„Nea Ilie eu nu-ţi vând nici-un filtru cum crezi mata. Eu îţi dau o asistentă care să aibă grijă de sănătatea mata care stă ascunsă în paharul cu apă nu cu bere. Nimic din ce-nghiţi mata zilnic n-ar putea ajunge unde trebuie dacă n-ar fi apa bună care s-o transporte. Cu cât e mai curată şi mai strecurată cu atât maşina e mai performantă, mai rapidă şi mai încăpătoare. Azi mata ai o maşină bengoasă, altă dată mergeai pe şantier înghesuit într-o dubă. Nu poţi să spui că-i acelaşi lucru. Mata îmi spui „Nu” dar de fapt spui „Nu” corpului lu mata. Într-o zi poate îmi vei da dreptate da atunci te vei lupta şi cu boala şi cu regretul că m-ai refuzat”…
Cuvintele îmi veneau clar în minte în timp ce mă chinuiam să aprind candela roşie. Am aşezat-o pe noptieră, între două cărţi de istorie (nea’ Ilie iubea istoria) am rostit în gând o rugăciune scurtă şi mi-am luat adio de la acest om bun promiţând vecinului că am să-l trimit pe prietenul şi colegul meu Toni să-l îmbălsămeze.
Afară, în parcarea din spatele blocului nefiresc de lung, soarele sclipea impersonal, amoral şi tăios din parbrizul limuzinei impecabil de curate…

La un pahar de vin de Corcova cu puţină … istorie

După ce treci de Jirov, cum vii dinspre Strehaia, faci la stânga în dreptul haltei şi intri printre dealuri acoperite de viţă de vie, în Corcova. Pe câmp rămân în urmă ruinele fostei fabrici de ţigle şi cărămidă.

Cândva Corcova era un mic centru industrial – ţiglele cu sigla “Corcova” erau foarte căutate “Mai bune decât ăle de Jimbolia!” se spunea prin părţile locului, iar acestea încă mai acoperă case în care vieţuiesc oameni indiferenţi. Şi tot aceeaşi poveste cu cărămizile “de Corcova”. Au rămas din vechea fabrică doar câteva ruine acoperite de bălării prin care mişună şopârle verzi-albastre.

Cine-o mai fi proprietar azi? Probabil vreun primar mai descurcăreţ sau poate că nu. Un bătrânel de pe marginea drumului sprijinit cu amândouă mâinile într-un toiag subţire ne spune că „ar fi fost cumpărate, dimpreună cu locu’, de unu din Căzăneşti – Matei da nu-s sigur, aşa am auzit şi eu”, era doar o părere…

Istoria locurilor acestea pluteşte încă şi azi nevăzută ca aburii unui vin vechi proaspăt desfăcut. Drumul spre Corcova e sfârtecat de gropi (“dacă se băga-n pedeleu asfalta şi el, aşa…” ne spune bătrânelul sfătos referindu-se la primar probabil. Craterele care mi-au suprasolicitat maşina cu garda mult prea joasă par a se sfârşi în dreptul clădirii fostului conac Bibescu şi celei a fostului IAS.

Mi-aduc aminte că am avut ocazia cu ceva ani în urmă să intru în subteranele acestei crame populată cu butoaie imense şi să degust câteva din vinurile păstrate doar pentru anume papile “boiereşti”. Acum se spune că au revenit francezii şi s-au apucat din nou de înnobilarea viţei de vie şi al locurilor. “Foarte bine!” îmi spun, pentru că nu-i aşa, oamenii pricepuţi sunt cei ce conferă nobleţe muncii şi “sfinţesc locul”.

După ce sparg o mână de nuci cu coajă subţire şi miez gros, rup la repezeală o azimă de pâine tocmai scoasă din cuptor şi mă aşez să descifrez, măcar în parte, parfumul unui pahar cu vin roze de Corcova. “Parfum de istorie” decretez fără să mă gândesc prea mult şi fără drept de recurs. Pentru că ceeace este absolut mirific în ţinutul acesta este, după cum spuneam parfumul istoriei. “Şi florile” ar fi spus prinţul Bibescu din fotoliul lui adânc. “ Mă gândesc la toate florile timpurii care răsar în crângurile Corcovei din primele zile de primavară, petale de micşunele, viorele, zambile sălbatice răsărite mult înaintea suratelor din regiunea mea mai friguroasă, pe care Emanuel mi le trimitea în fiecare an, presarate în scrisori , ca să-mi vestească primăvara. “ scria prinţul Anton Bibescu.

Strabon ne transmite peste timp în a sa “Geografia” că dacii deşi cultivau viţa de vie au acceptat totuşi s-o scoată la porunca lui Burebista. Acesta ajuns regele numeroaselor “neamuri” sau triburi de daci epuizate de prea multele războaie era cunoscut mai ales pentru disciplina sa. Era inteligent – “con-mente”, iubea exerciţiile fizice dar nu bea…vin. Unii spun că aşa îi spunea “şarlatanul” de Deceneu cel umblat prin lume.

Hai să vă spun acum, că iniţial era băut doar mustul de struguri (mustul de struguri conţine resveratrol – cel mai puternic antioxidant cunoscut şi probabil o explicaţie pentru mintea bună, „străluminată” şi longevitatea care i-a făcut celebrii pe daci). Grecii care au importat sărbătoarea recoltei de la daci – unde se beau importante cantităţi de must au transformat-o în incredibile orgii odată cu fermentarea şi transformarea acestuia în vin.

În Grecia antică se ştie că mustul (băutura barbarilor) era lăsat să se transforme în vin iar această băutură “nobilă” era apanajul doar al aristocraţiei dar şi semn al … civilizaţiei. Probabil că la Corcova au mai fost vii şi atunci şi probabil că viţa aceasta dătătoare de must de viaţă lungă a mai fi fost smulsă sau uitată tot ca pe timpurile noastre – cine mai ştie?

În anii ce au urmat începutului de secol XVIII, se naşte şi se întinde ca o epidemie de gripă peste întreaga Europă, ideea “naţională”. În care minţi şi prin ce laboratoare a apărut acest concept e dificil de spus. Unii afirmă că masoneria a “moşit” revoluţia europeană care va genera “statele-naţiuni” după cum azi se afirmă că tot ea a renunţat acum la acest “experiment” în favoarea unui alt concept “statul unic” – global.

O minte sclipitoare – “străluminată” ar spune acelaşi Strabon, care şi-a legat existenţa definitiv de aceste locuri situate pe Valea Motrului, a fost prinţul Bibescu – intrat deja în mitologia locurilor. El şi-a trăit o bună parte din viaţă chiar aici la Corcova.

Anton sau Antoine Bibescu a fost fiul lui Alexandru Bibescu şi nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu şi al Zoiei Mavrocordat Brâncoveanu.

Pasiunea cea mai mare a tatălui lui – Alexandru au fost cărţile. El a strâns şi a constituit o bibliotecă impresionantă din cărţi rare dar se ştie că scria şi poezie cu aceeaşi uşurinţă cu care filosofa. Soţia sa Elena Bibescu o femeie deloc frumoasă, pasionată de pian dar şi de şedinţele de spiritism de la Peleş, a fost o apropiată a Reginei Maria – cunoscută şi cu numele de poetă – Carmen Sylva. Pentru că făcea parte din anturajul regal, Elena este surghiunită de Carol I atunci când acesta află de legătura amoroasă a prinţului Ferdinand cu Elena Văcărescu.

Aceştia sunt în câteva vorbe părinţii lui Antoin – cel care va înmiresma cu parfumul aristocraţiei franceze dealurile nisipoase ale Corcovei.

Acesta se naşte la Paris în 1878.În salonul unde cânta mama sa la pian, are ocazia de a-i cunoaşte personal pe Franz Liszt, Saint Saens, Debussy, Richard Wagner sau Anatole France. Tot în acest salon va fi “lansat” un muzician care după ce compune şi cântă aici pentru prima dată “Poema română”, va deveni celebru în toată lumea şi care va face cinste ţării în care s-a născut – George Enescu.

Crescut în acest mediu select, Antoine se împrieteneşte cu copilul unui vecin doctor Adrien Proust şi împreună cu acesta – cu Marcel, Emanuel Bibescu –fratele lui dar şi cu Bertrand Fenelon (descendent al scriitorului Louis Aragon) pun bazele unei societăţi secrete masonice.

Anton Bibescu – “prinţul de aur cu buzunarele pline de smaralde” susţine din toate punctele de vedere opera şi cariera lui Marcel Proust (cel care îi datorează publicarea cărţilor) dar şi pe cea a scriitorului de origine evreiască – Mihail Sebastian căruia îi oferă moşia de la Corcova ca loc de creaţie.

Aşa se face că aici, între dealurile parfumate cu miros de struguri copţi, s-a scris “Steaua fără nume” (denumită iniţial “Ursa Mare”) dar şi alte piese care au fost jucate de sute de ori pe Broadway.

Marcel Proust (cel care spunea despre Bibescu că “este cel mai deştept dintre francezi”), acela care venea destul de des la Corcova unde şi-a şi scris o parte a operei literare, era cel mai important “agent de propagandă“ al ambasadorului Bibescu în redacţiile marilor cotidiene europene unde promova intens imaginea României.

Anton chiar îl numea în corespondenţa lor “un bun român” iar Marcel îl întreba retoric, desigur: “Va şti vreodată ţara dumitale ce ai făcut pentru ea?”

Anton Bibescu – ministru plenipotenţiar şi diplomat cu relaţii peste tot în lume, bărbat extrem de dorit şi de răsfăţat de femei celebre, este foarte bine descris de Mircea Berindei: ”Înalt, impunător, dispreţuitor în privire, ironic n conversaţie, nepăsător în atitudini, era omul pe care nimeni nu cuteza să-l înfrunte decât atunci când nu era de faţă. […] Îl fascinau urzelile, culisele, amorurile tăinuite care răsturnau guvernele, intrigile care le instaurau, şantajurile care-i duceau pe unii la sinucidere, iar pe alţii la glorie şi îmbogăţire, aventurierii de înaltă clasă, spioanele din lumea bună, masonii care-şi ascund apartenenţa…”

“Anton Bibescu are darul de a fi oriunde. In special acolo unde se vorbeşte de el. E un om deosebit, foarte deştept, dar necruţător cu cei ce nu-l respectă. Fereşte-te să-l vorbeşti cu cineva de rău. Află tot!”… spunea despre el un alt diplomat celebru – Grigore Constantinescu.

Diplomaţia românească nu a prea ştiut să profite de imensele relaţii ale prinţului în lumea bună europeană şi asta dintr-un singur motiv ne spune Mihai Dimitrie Sturza în “Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească” – duşmănia şi gelozia patologică plină de frustrări pe care i-a purtat-o Titulescu – un om urât din punct de vedere fizic şi cam evitat de femeile frumoase.

Iată ce scria despre el Nicolae Titulescu sau “Oracolul din Breasta” (o comună lângă Craiova): “Anton Bibescu a ajuns mare şi tare în Ministerul de Externe. istrate micescu a hotărât să-l ia cu dânsul în turnelul pe care-l va face în curând. Politica românească condusă de doi ţicniti ca Micescu şi Bibescu, iată ce nici un om de bun simţ n-ar fi putut prevedea înainte de 1930”…

Deh! oameni cu umori lipsiţi de humor…

Această atitudine ostilă nu l-a împiedicat însă pe prinţ să nutrească o reală admiraţie pentru Nicolae Titulescu pe care nu odată l-a avut ca oaspete la Corcova. Titulescu este cel ce i-l recoamndă şi i-l aduce la moşie la Corcova, de la Paris, pe şeful promoţiei de la Universitatea din Montpellier – pe tânărul Ahille Soujet să se ocupe de administrarea imensei plantaţii de vie.

Tânărul francez se integrează rapid între săteni şi el este şi cel ce le construieşte fabrica de cărămidă, de ţiglă, de teracotă, moara cu gater şi fabrica de oţet spre marea mulţumire a corcovenilor. În 1919 prinţul Bibescu se căsătoreşte cu Elizabeth Asquith – fiica lordului de Oxford, fost prim ministru al Angliei, la ceremonie participând regina Alexandra, george bernard shaw dar şi o mulţime de alte personalităţi ale vremii.

Soacra sa Martha are o bună impresie despre acest român: „Ce gentleman! Nimeni din familia mea nu este la nivelul său” se exprimă ea. Socrul lui însă, Herbert – care nu fusese de acord cu căsătoria fiicei sale cu un prinţ oriental mult prea seducător în accepţiunea lui, l-ar fi întrebat: “Înţeleg că aveţi moşii întinse în România” la care Bibescu sarcastic i-ar fi răspuns: “Da, iar ca să vă faceţi o idee – Orient Expresului îi trebuie o zi să treacă prin mine!”… Se referea desigur la cele peste 2000 de hectare pe care le avea la Corcova.

A călătorit prin toată lumea din China şi India până în America. Era prieten cu Marele Duce Mihailovici cu care juca cărţi şi tot la fel cu viitorul Preşedinte al Statelor Unite – Roosvelt căruia îi spunea Frank (lui Churchill îi spunea Winston – spre disperarea şi invidia cunoscuţilor de la Bucureşti).

“Aceşti Bibeşti au înrudiri cu familiile din Noailles, Chimay şi Beauffreumont, care sunt de viţă capeţiana şi ar putea oricând să revendice, cu multă îndreptăţire, coroana Franţei “, spunea Marcel Proust.

Moartea mamei îl afectează profund pe Emanuel – fratele lui Anton, care capătă o boală neurologică ce-l desfigurează (purta faţa acoperită pe jumătate cu o eşarfă) iar până la urmă reuşeşte după alte încercări nereuşite să se sinucidă cu un cordon.

După moartea mamei şi a fratelui (cele două persoane pe care le-a iubit cel mai mult) prinţului îi moare şi soţia de pneumonie la doar 48 de ani. Deşi deseori se gândeşte să-şi ia viaţa, prinţul are destulă răbdare să vadă cum pierde tot – adică după cei mai dragi, averea şi moşia de la Corcova.

În 1945, înainte de a părăsi ţara, îşi comandă simbolic un sicriu şi trimite câteva “amintiri” ziarului severinean “Provincia”:

„Din nefericire, moartea şi-a împlinit opera, a venit pe furiş, ca hoţul din Evanghelie. Cei pe care îi iubeşti ţi-o iau înainte, lipsindu-te de toată bogăţia pe care viaţa lor ţi-o dădea… Corcova mea iubită e pe cale să dispară iar eu plec. N-am făcut rău să-mi comand sicriul…”

După plecarea lui conacul şi moşia sunt naţionalizate de comunişti iar bisericuţa conacului adusă chiar de el în 1910 şi pictată pe cheltuiala Zoiei Brâncoveanu Mavrocordat bunica sa, devine grajd pentru vite.

Un mehedinţean – Iosif Igiroşanu, îl întâlneşte la Paris în 1946, ocazie cu care prinţul i se destăinuie pentru ultima dată:

“Mă gândesc la copacii de la Corcova… la parfumul salcâmilor… la strugurii încă cruzi de rouă sau aburiţi de brumă. De fiecare dată când trec frontiera , plecând iară din ţară, mă întreb, cu o ciudată şi neasteptată strângere de inimă : am să mai apuc oare să mă întorc ? Sau am să mor prin străinatăţi?”…

Azi doar câţiva bătrâni îşi mai amintesc de maşina cu spiţe a prinţului dar nu mai sunt siguri dacă asta nu era cumva trăsură. Din istoria recentă a rămas viu parfumul strugurilor şi butucii bătrâni de pe deal.

Strâng cu grijă cojile de nuci şi le duc în grădină lângă tulpina unui măr firav pe care tocmai l-am plantat. Încerc să văd cu ochii minţii cum va arăta peste 50 de ani şi unde voi fi eu atunci. Revin la paharul de vin roze, dar îl las neterminat cu gândul la întâmplările povestite. Din pâinea deja rece, rămasă hrănesc câteva vrăbii gureşe apărute de cine ştie unde…

Corcova cu craterele ei de pe drum şi oamenii străvezii de sărăcie, pare că s-a-ntors în istorie în urmă cu o sută de ani. Din păcate din această istorie lipseşte prinţul Bibescu, Marcel Proust, Souget şi toţi celilalţi care au înnobilat aceste plaiuri străvechi, acest mirific paradis creator.

La radio se anunţă căderea guvernului Ungureanu, însă cu-i îi mai pasă?…

„Podul Mariei Tereza” de la Topleţ

Mama Ecaterina nu prea mai cunoaşte istoria acestor locuri şi nici a „pietrelor podului Mariei Terezea”.
Ea ştie că odată trecea apa prin spatele casei ei spre o moară. Apa caldă a acestei zone, la fel ca aceea tămăduitoare de la Herculane şi la fel ca inima dacilor care au vieţuit pe aici cândva, a atras atenţia sorţii, a destinului şi a Istoriei.
Pentru cei care nu cunosc locurile acestea magice sunt necesare a fi făcute câteva precizări.
„Istoria nu ne ţine de foame” declara, cu mai puţin de zece-cinsprezece ani în urmă, un nedemn Preşedinte român, dar cu siguranţă ea ne poate reda demnitatea pierdută, furată, uitată…
Localitatea Topleţ situată nu prea departe de Băile Herculane, nu diferă prea mult de oricare sat sau localitate din România. Adică ocroteşte aceeaşi oameni generoşi şi cu suflet pur ca apa de rouă şi este încărcată, este purtătoare a unei consistente istorii multimilenare.
Popoarele migratoare şi clasa politică actuală post-revoluţionară – cu nimic mai prejos decât barbarii primitivi puşi doar pe jaf şi distrugere,- au aruncat întreaga zonă în sărăcie şi paragină. ..
Aproape de încheierea primului mileniu – pe la anii 900, voievodul Glad ce stăpânea aceste teritorii, este învins de maghiarii regelui Arpad care-l iau prizonier. Deşi ungurii devin stăpânii acestor locuri păstrează totuşi intactă organizarea administrativă românească aşa cum au găsit-o.
Trei sute de ani mai târziu, un alt rege al Ungariei, Carol Robert îl înfruntă tot în aceste locuri pe Basarab – întemeietorul Ţării Româneşti. Visul lui de a converti românii la catolicism se ofileşte odată cu înfrângerea lui şi cu pieirea a vreo trei episcopi ce-l însoţeau dar şi a de trei ori mai mulţi preoţi.
Luptele pentru putere din Ţara Românească îl determină pe Radu al II-lea să pustiiască Valea Cernei nemulţumit şi înfuriat de numirea lui Ion Trentu ca ban al Severinului de către regele maghiar.
Succesorul lui, Mircea cel Bătrân rezolvă situaţia administrativă a zonei atunci când primeşte de la Sigismund de Luxemburg tot Banatul de Severin cadou ca urmare a păcii încheiate.
Un personaj binecunoscut al acelor vremi este călugărul Nicodim care participă alături de Mircea la întâlnirea cu Sigismund (de la Severin). Aici Nicodim îl convinge pe ungur să renunţe la catolicism şi să treacă la ortodoxie. Cum a reuşit Nicodim această minune? Mai întâi i-a vindecat o nepoată suferindă de o boală grea – epilepsie, apoi a transformat friptura de purcel – de la praznicul oferit de Mircea cel Bătrân în cinstea regelui – în păstrăv şi nu în cele din urmă cu ajutorul mersului prin foc – gest care a dus la renunţarea regelui la numele de Sigismund şi însuşirea aceluia de Matei.
Mircea cel Bătrân, gelos pe succesele politice remarcabile ale lui Nicodim, îl alungă din Ţara Românească.
Călugărul Nicodim, pentru cei mai puţin cunoscători, a reuşit în 1375 ridicarea ANATEMEI aruncate asupra Bisericii Sârbe ca urmare a declarării autonomiei – ocazie cu care primeşte de la Patriarhul Filotei al Constantinopolului în dar cârja sa dar şi fragmente din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale altor sfinţi pe care le dăruieşte Mânăstirii Tismana şi unde se află şi în prezent.
Pe la anii 1600 îl întâlnim la Topleţ dimpreună cu toată suita sa chiar pe Mihai Viteazul aflat în trecere spre Praga.
O sută de ani mai târziu, turcii trec Dunărea şi atacă satul Topleţ dând foc bisericii şi la casele ţăranilor. Garda obştească a satului îi aşteaptă pe turci – la “piatra podului” şi îi strivesc cu stânci aruncate peste ei.
Prin pacea de la Pojarevăţ, turcii cedează lupta şi teritoriile acestea în favoarea austriecilor dar doar pentru vreo treizeci de ani pentru că paşa Omar îl atacă pe colonelul Piccolomini ce apăra Mehadia şi îl înfrânge.
Prin pacea de la Belgrad, turcii pun condiţia abaterii cursului râului Cerna pe apeductul ce încă se mai vede şi azi.
Conform tratatului de Pace de la Belgrad din 18 septembrie 1739, turcii re-primeau Orşova (după ce o pierduseră prin Pacea de la Passarowitz). La Constantinopol, doi ani mai târziu, la 2 martie 1741 este semnată o convenţie specială prin care turcii aveau termen un an să mute Cerna “pe dincolo de Orşova”. Astfel că au fost aduşi câteva mii de olteni care au reuşit cu eforturi uriaşe “să forţeze Cerna cu măturoaie şi diverse vase” ca să pună în mişcare o moară pentru a îndeplini astfel condiţiile stabilite prin Tratat de către combatanţi.
Împărăteasa Maria Tereza devine stăpâna acestor pământuri pe care le administrează după model maghiar decretând Banatul ca şi cameră provincială. Situaţia creată nemulţumeşte însă populaţia românească ce îi trimite plângeri împărătesei şi care la rândul ei îl trimite pe fiul său Iosif al II-lea să “cerceteze la faţa locului” ce se-ntâmplă. Aşa că în anul 1767 îl găsim la Topleţ chiar pe viitorul Împărat Iosif al II-lea care va decreta înfiinţarea unui Batalion românesc cu reşedinţa la Jupalnic. Acesta va fi ulterior încorporat în Regimentul 13 bănăţean cu sediul la Caransebeş.
Românii în complicitate cu turcii atacă austro-ungarii – respectiv garnizoana acestora de la Mehadia, pe care o măcelăresc dimpreună cu fetele şi femeile. Biserica romană maghiară este transformată de turci în magazie de alimente iar biserica nemţească- catolică în grajd pentru vite.
În 1789 turcii sunt înfrânţi de către austrieci în lupta de la Câmpul Lung.
În 1848 îl întâlnim pe aceste meleaguri pe generalul Kossuth însoţit de legiunea italiană şi de cea poloneză care după ce trece de Topleţ, se opreşte la Orşova pentru a ascunde coroana Împăratului austro-ungar undeva lângă gară.
Pe acest loc, împăratul Francisc-Iosif al II-lea va ridica o capelă închinată Sfintei Fecioare Maria pentru că aceasta a protejat coroana maghiară.
În 1916 românii declară război Puterilor Centrale şi ca urmare a bătăliilor date chiar şi la Topleţ, ungurii sunt înfrânţi şi alungaţi de pe poziţiile lor peste râul Cerna.
În 1918 se constituie tot la Topleţ Consiliul Naţional Român Local condus de Petru Mateiovici, Garda Naţională Română şi districtul Mehadia.
La 1 decembrie, când la Alba Iulia se ţine Adunarea istorică (delegatul Topleţului a fost Petru Mateiovici), la biserica din Topleţ, toţi locuitorii se declară cetăţeni ai României Mari şi depun jurământ de credinţă. Trei săptămâni mai târziu ajunge aici generaul Berthelot care este întămpinat de Mateiovici la gară. Acesta îi înmânează un memoriu întocmit de învăţătorul Băltean prin care se revendică tot teritoriul Banatului ca aparţinând Ţării Româneşti.
În 1921 locuitorii Topleţului îmbrăcaţi în costume populare îl întâmpină pe generalul Averescu sosit aici dimpreună cu întregul corp diplomatic aflat la Bucureşti. ..
Toată această istorie consistentă în evenimete şi fapte eroice, azi este uitată iar la Topleţ se mai văd doar câteva din ruinele apeductelor acoperite de o vegetaţie sălbăticită şi de gunoaie.
Sub arcadele de cărămidă şi piatră încărcate de istorie se adăpostesc oile şi caprele atunci când e vremea rea. Pentru că atunci când vremea e bună oamenii neştiutori le demolează în căutare de comori iluzorii…

„Dirijorul hormonilor” prof.univ. dr. Marian Bistriceanu

Academician Profesor universitar doctor Marian Bistriceanu

Am ajuns la Craiova pe la orele prânzului “mânaţi” din urmă de o ploaie torenţială. Oraşul ud, fără oameni parcă şi scos din ţâţânile lui de şantierul central, pare nefiresc. Unde-i agitaţia, gălăgia, efervescenţa specific oltenească? Totul pare spoit cu tristeţe, boală şi deznădejde. Ca peste tot, de altfel.

Cabinetul Profesorului universitar doctor Marian Bistriceanu este peste drum de Universitate şi de Teatrul Naţional din Craiova.

La uşa doctorului oamenii aşteaptă sfioşi, tăcuţi, înşiraţi ca mărgelele pe o aţă de papiotă. Sunt oameni de toate vârstele – adulţi şi copii, veniţi de la oraş dar mai ales de prin satele şi părţile Gorjului, Slatinei, Doljului sau Râmnicului. Cu noi cei de la Severin, harta Olteniei s-a completat într-o nefirească împlinire.

Întrucât ploaia ne-a împiedicat să intrăm la ceasul şi minutelele programării făcute de domnul doctor, am aşteptat cuminţi să fie consultaţi cei ajunşi la timp. Şi uite-aşa – pe şoptite (ca să nu-l deranjăm pe domn’doctor) am mai aflat câte ceva despre durerea şi suferinţa oamenilor care-şi dăduseră întâlnirea stabilită, peste capul şi voinţa lor, de doamna Suferinţă.

Doctorul Bistriceanu se bucură de un real respect din partea oamenilor care-i ascultă vorbele rostite rar aproape cu evalvie. Nu ştie nimeni câţi pacienţi i-au trecut prin dreptul ochilor blajini şi cuminţi în zecile de ani de meserie. Cu siguranţă însă sunt tot atâtea mulţumiri acolo “în pod” cum ar spune olteanul hâtru.

Cineva, din capul holului impecabil de curat, întreaba cu voce domoală dacă l-au făcut pe domn’profesor  “cetăţean de onoare al Craiovei”.

“Nu ştiu dacă l-au mai făcut!” îi răspunde singura craioveancă aşezată pe scaunul de lângă intrare. “ Da care-i treaba. că parcă am auzit şi eu ceva?” capătă curaj un muntean de prin părţile Gorjului.

“Păi nu prea ştiu nici eu bine, da iarna trecută l-au propus să-l facă “cetăţean de onoare” da primarele s-a opus că cic-ar trebui mai întâi făcuţi aşa revoluţionarii şi p-ormă pianiştii”.

“Ce pianişti?” se dă-n vorbă şi o domniţă co ochii mari şi gâtul legat într-o eşarfă roşie.

“Păi cică ereau doi scrişi – domn’ profesor Bistriceanu şi unu care cântă la vioară prin Olanda la nuş ce orchestră. Da primarele i-a făcut pe-amândoi pianişti”…

Vorbele bieţilor oameni ce strângeau între degete biletele de spital, reţetele sau te miri ce cutii de medicamente, erau acompaniate de ropotul ploii ce se străduia să spele gri-cenuşiul oraşului de-afară.

L-am cunoscut pe doctorul Marian Bistriceanu cu destul de mulţi ani în urmă, adus fiind la Domnia-Sa tot de anume nevoi de răspunsuri bune la suferinţele apropiaţilor mei.

“Fata mea lucrează la spitalu judeţean şi ea m-a trimis la domn’profesor” rosteşte şoptit, aplecată de umeri într-o parte şi aproape în taină, o femeie împropodită cu o basma vişinie pe cap.

I-am cerut cartea cu numele domnului doctor Bistriceanu pe copertă şi pe care o făcuse “sul” în mână (“e de la fata mea, mi-a dat-o s-o cetesc da eu nu prea ştiu la vorbe de-astea de doctori”). Între coperţile ei citesc câte ceva dintr-o istorie poate prea sumară dar atât de consistentă , a doctorului Bistriceanu.

Pentru cine nu-l ştie am să-i spun – “din carte”că el este cel ce a organizat prima secţie de endocrinologie la Spitalul nr1 din Craiova.

“Da de ce-ar fi nevoie de o secţie anume de endocrine?” ar întreba cineva contemporan cu cei ce închid spitale şi poate prea preocupat de “economisirea” banilor bugetului statului.

“Pentru că JUMĂTATE” din populaţia României are probleme endocrine” ar răspunde imediat domnul Profesor care a fost invitat de Universităţi celebre la zeci de Congrese internaţionale şi care a scris peste 320 de lucrări ştiinţifice, cărţi, tratate, monografii, etc.

Dar, să revenim…

Doctorul şi Profesorul universitar Marian Bistriceanu este onorat în 1994 cu primirea în rândurile înaltului for al Academiei Române ca membru titular. Mai este distins cu Premiul Academiei Române – 1983 , Premiul Academiei de Ştiinţe Medicale din România – 1996 şi Ordinul ” Meritul Sanitar ” în grad de cavaler ( 2004 ) . Este de asemeni membru afiliat la numeroase societăţi profesionale şi ştiinţifice din ţară şi străinătate precum Societatea Româna de Endocrinologie , Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România , Asociaţia Română de Tiroidologie, Societatea Română de Osteoporoză , Societatea Europeană de Endocrinologie , International Brain Research Organisation (IBRO), Research Board of Advisors The American Biographical Institute etc, etc.

A fost nominalizat de Institutul Biografic American ” Omul International al Anului 2006 ” şi inclus pentru referinţe în : Dictionary of International Biography (ediţiile 1997-2000), ” Who’s Who in Medicine and Healthcare (1999-2000), ” International Who’s Who of Intelectuals Thirtenth (ed.1999), ” Outstanding People of the 20 th Century Second (ed.2000) , ” Who’s Who în România (Ed. Princeps 2002 pg.59) , ” Who’s Who in Romania Medical (Ed. 2006,pg. 40) , Anuarul Academiei de Ştiinţe Medicale a României ( Ed. 2010 ) , medalia de Aur pentru România oferită de Institutul Biografic American ( 17 Februarie 2011 ) ; nominalizat pentru Bordul Institutului Biografic American ( Februarie 2011 )…

Pentru cei ce nu ştiu cu precizie rolul hormonilor, să spunem că hormonii corpului nostru – aceia pe care îi struneşte atât de magistru domnul Profesor, sunt asimilaţi instutuţiei statului numit Guvern şi conduc cu înţelepciune o populaţie de câteva zeci de mii de miliardede celule.

După ce am intrat în cabinetul de consultaţii al domnului Profesor am remarcat faptul că Primarul Craiovei chiar avusese dreptate:

Domnul Academician Profesor Universitar Doctor Marian Bistriceanu este un pianist veritabil. Mâinile domniei sale –graţioase şi cu degete nefiresc de lungi, palpează, ciocănesc şi mângâie trupurile pacienţilor asemeni unui virtuoz al pianului…

După ce ascultă cu răbdare şi infinită atenţie păsurile pacienţilor, după ce le explică direct, fără ocolişuri “cum stă treaba” cu boala lor, îşi face răgaz timp de câteva minute pentru a mai sta şi noi de vorbă.

“Tu ştii că 15% din populaţia României are “distrofie endemică tireopată?” îmi spune (“guşă” pentru cei ce nu sunt familiarizaţi cu termenii academici).

“Care este consecinţa ignorării, nepăsării sau indiferenţei faţă de această situaţie?”

“Păi întregul organism are de suferit – şi inima, şi creierul şi întrg aparatul digestiv”

“Iar mai presus de toate întârzierea mintală sau aşa cum mai este cunoscută – “cretinismul”  îl completez eu. În curând vom fi, datorită nepăsării, o naţiune de “cretini” mă gândesc în timp ce ascult vocea fermă dar blândă în acelaşi timp a Profesorului.

Îmi mai spune că bolile tiroidei au luat un avânt uriaş, că obezitatea la copii este din ce în ce mai frecventă, că disruptorii hormonali ne sufocă din ce în ce mai mult viaţa…

Când i-am amintit de ambalajele de plastic de la alimente, sucuri sau de sticlele de plastic cu apă îmbuteliată generatoare de substanţe care ne desfigurează copii (boli ale tiroidei, pubertate precoce, obezitate, cancer, etc etc) domnul Profesor mi-a spus:

“Vezi că la Timişoara e o doctoriţă care a susţinut cu mine o teză de doctorat despre disruptorii ăştia nenorociţi şi o să-ţi spună o mulţime de informaţii”.

Îmi susţine îngrijorarea legată de faptul că “severinenii” ajunşi la uşa lui, încă îşi fac ciorba, cafeaua sau ceaiul copiilor cu apă din Dunăre confirmându-mi aceeaşi îngrijorare pe care o manifesta cu ani în urmă un alt Academician – trecut între timp la cele veşnice – marele urolog român Eugen Proca.

I-am spus în gând desigur,că-l iubesc atunci când, la fel ca mulţi alţi academicieni şi specialişti ai bolilor digestive, neurologice, cardio-vasculare, etc. etc mi-a spus că este adeptul apei “strecurate”, a apei purificate ca mijloc principal de prevenire şi păstrare a sănătăţii.

Din cabinetul doctorului Bistriceanu cu pereţii acoperiţi de Diplome, Craiova se vede cu totul altfel. Printre stropii limpezi de ploaie se străvede clar Excelenţa – una din virtuţile care-i face aşa de mândrii şi de trufaşi pe olteni…

Ştefan Mihai

De azi 10 aprilie 2012, Universul e mai bogat cu o viaţă. S-a născut finul meu Ştefan Mihai. După ce nouă luni a dansat graţios ca un peştişor fermecat în apa din pântecele mamei lui, azi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al minunatelor şi Priceputelor Femei de la Maternitatea din Severin, el a venit, în sfârşit (poate mai bine „în început”), printre noi. Bine ai venit!…

Naşterea Soarelui şi Naşterea Mântuitorului

În astă seară de 25 decembrie m-am gătit cu haine de sărbătoare şi împreună cu soţia am plecat în vizită la prieteni buni –d-nul Nicu şi d-na Mioara Sfetcu. Împreună am colindat şi am des-cântat câte un pahar cu vin rozaliu dulceag şi extrem de parfumat, am despicat firul în patru, am povestit şi am potrivit vorbe bune.

Ziua de Crăciun – prilej de bucurie – atât cât se mai poate, de felicitări, telefoane, SMS-uri şablon, urări, veselie, cadouri, petrecere, Moş Crăciun şi copii fericiţi.

O sărbătoare extrem de aglomerată, de obositoare  şi de confuză– părere personală. De ce ?

Păi ştie cineva să ne spună ce legătură este între Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos şi Moş Crăciun, bradul împodobit cu tot felul de ornamente, ciorapii cu cadouri, porcul tăiat, capra, ursul sau mai ştie Dumnezeu ce alte « obiceiuri  moştenite din moşi strămoşi » ? Răspuns : nici o legătură. Pe « Moş Crăciun » l-am importat de la olandezi, bradul de la nemţi, aranjamentele sofisticate – acelea cu ieslea de la italieni, ciorapii de la americani, etc. În schimb, « capra », tăiatul porcului sau « ursul » se par că ar fi româneşti.

Cuvântul « Crăciun » nu există nicăieri în Biblie – dacă cineva ştie este invitat să facă necesara corecţie !… Şi nici ziua naşterii Mântuitorului nu este poruncită în Sfânta Scriptură a fi ţinută sau celebrată !…  Crăciunul nu apare între sărbătorile ţinute de Biserică decât foarte târziu (Tertulian şi Irineu de pildă, îl omit dintre sărbătorile religioase). Cuvântul “crăciun” derivă din “creatio”. Astfel că este incorect să-L numim pe Iisus “crăciun”  întrucât El nu este “creatură” a lui Dumnezeu ci “Fiul Veşnic al lui Dumnezeu”.

Dar, sărbătoarea de la 25 decembrie era totuşi o sărbătoare păgână foarte respectată pe timpul dacilor, romanilor şi grecilor iar Biserica creştină a fost nevoită să o accepte într-un final ca fiind sărbătoarea naşterii lui Iisus deşi nicăieri nu este menţionată cu precizie data naşterii Mântuitorului (necum în decembrie, fie şi pe 25).

Ce semnifica ea ? La această dată, soarele atingea punctul său cel mai de jos în emisfera sudică apoi începea mişcarea de ridicare (spre nord). Această re-întoarcere a Soarelui era sărbătorită de daci, romani şi greci adepţi ai cultului solar a lui Mithra- Apollo, iar sărbătoarea se numea chiar aşa « Naşterea » sau « Naşterea Soarelui ».

Apollo zeu al dacilor dar nu numai, este descris ca fiind păstor de oi sau cioban. Apollo-Alburiul era fiul Soarelui  dar şi zeul Morţii iar mesajul învăţăturii sale însemna ruperea de tine însuţi ca să te poţi cunoaşte mai bine apoi moartea ritualică care semnifica re-întoarcerea, contopirea cu Întregul.

El a fost însă fără îndoială zeu al dacilor, divinitate a Soarelui având o soră Artemisa-Diana -Roşioara care trăia, după cum ne spune Pindar – în “ţara de la Istru”. Este reprezentat pe monedele Daciei cu textul APANL. Grecii îl mai numeau după originea sa hiperboreică – Dikaios (după Herodot din Halikarnas, geţii erau dikaiotatoi threikon – “părinţii omenirii” – cei mai puri genetic şi “cei mai apropiaţi de zei” –Okeanos Potamos – sau Olimpul- locul naşterii zeilor fiind localizat, nu în Helada, ci chiar aici la Cazanele Dunării!). Pe una din piesele tezaurului de la Pietroasa, Apollo este reprezentat cu grifonul hiperboreu la picioarele sale. Macrobiu afirmă că latinii îl numeau “Soarele” iar atributele sale erau grifonul – semn al stăpânirii munţilor încărcaţi de aur ai Daciei, corbul şi şoimul. Romanii, după ocuparea Daciei, au continuat să păstreze acele valori sacre locale pentru că le considerate utile chiar şi lor – invadatorilor stăpâni. Beneficiarius consularis –sau subofiţerii trupelor romane responsabili cu misiunile de supraveghere, informare şi recrutare  –  erau, de exemplu, în acelaşi timp şi agenţi de protejare şi răspândire a cultului solar autohton. Ştim azi că Ulpius Proculinus, din Legiunea XIII Gemina,  construieşte o fântână închinată lui Apollon – zeul dacic al luminii – fontem aeterni. Astfel că majoritatea fântânilor şi bazinelor de apă erau închinate zeului Apollo – mesagerul Soarelui. Acest cult al Soarelui la daci făcea parte din ceeace istoricii numesc amplu religia mithriatică iar militarii romani au preluat acest cult întrucât era o bună ocazie de a-şi consolida puterea în ţinuturile dacice cucerite, pentru că religia lui Mithra presupunea în primul rând supunere faţă de autoritatea supreamă – Pather. La Dierna o inscripţie fragmentară aminteşte de legiunea XXII- a Primigenia şi de cultul soldaţilor pentru zeul dacic Mithra. Iniţiaţii zeului Mithra se mai numeau “socotitori” – ei erau socotitori ai cancelariilor guvernatorilor romani. şi erau de fapt iniţiaţi ai cultului zeului solar. La Drobeta, o inscripţie mithriatică închinată sănătăţii împăraţilor Septimius Sever, Caracalla şi Geta sugerează încă o dată în plus popularitatea de care se bucura acest cult în aceste locuri.

Iniţial « creştinarea » sărbătorii a dus la confuzia între Iisus şi Soare ceeace l-a determinat pe Tertulian, pe Augustin sau pe Papa Leon să declare că Soarele nu era Dumnezeul creştinilor şi să mustre aspru închinarea adusă Soarelui. Papa Leo s-a supărat rău atunci când un grup de creştini s-a întors cu spatele la el pentru a se închina cu faţa spre Răsărit, spre Soare. Ulterior Biserica a acceptat această închinare fiind de acord chiar ca altarele bisericilor să fie orientate spre Est pentru ca oamenii să fie poziţionaţi cu faţa spre Rsărit atunci când se închină.

Cultul Soarelui – mithraismul este cea dintâi credinţă a dacilor şi mai apoi a grecilor şi romanilor. Aurelian adept al cultului Soarelui – Mithra, în anul 274, a declarat oficial ca zi de sărbătoare ziua de 25 decembrie însă doar pentru vreo sută de ani pentru că Mithra -ismul, în anul 391, prin decret imperial, va fi interzis.

Obiceiul colindatului este unul tot păgân existent încă de pe vremea dacilor închinători la Soare. « Calenda » desemneză un obiect rotund care face trimitere la discul solar. « Colinda » SE CANTĂ corect –în spiritul autentic al tradiţiei, de un grup de bărbaţi tineri sau bătrâni în cerc închis iar cu această ocazie se împart colaci (rotunzi), nuci, covrigi sau mere –simboluri ale rotundului, ale perfecţiunii solare. Acest obicei se desfăşura pe parcursul a ŞASE zile timp în care se realiza un ocol, un cerc magic protector purificator învizibil în jurul comunităţii.

Azi, semnificaţia colindatului s-a pierdut devenind doar un pseudo-obicei -prilej de petrecere şi dis-tracţie mai ales pentru găştile de tineri dar şi de câştiguri substanţiale pentru industria de consum. Interesele financiare au devenit prioritare mai ales pentru folcloriştii care au confiscat aceste ritualuri străvechi înlocuindu-le cu făcături penibile, scumpe, obositoare şi generatoare de nevroze.

Sărbători fericite tuturor !…

Dn Nicu Sfetcu şi Dan Alexoae

Dn Nicu Sfetcu şi Dan Alexoae în seara de Crăciun

Să trăiţi şi să-nfloriţi!

La colind…

Interviu cu Mama Domnica Trop

Interviu cu Mama Domnica Trop realizat de Valentin Vasilescu de la RTS cu ocazia inaugurarii Casei Muzeu de la Curtişoara – Gorj.

Interviu cu Domnul Profesor Dumitru Constantin Dulcan








La mai puţin de 25 de km de Piteşti, pe drumul spre Bănie, spre dreapta se face un drum care foarte repede te conduce la casa în care s-a născut Dumitru Constantin Dulcan – azi Casă Muzeu.
Întâmplarea face ca aici să-l găsim chiar pe Domnul Profesor care, cu delicateţea şi generozitatea care îl defineşte, a acceptat să ne dea un interviu. Înainte de acest moment special, Domnia – sa ne-a urcat pe terasa unde a avut prima revelaţie care se poate că i-a marcat începutul carierei ştiinţifice. Apoi am urcat dealul din spatele grădinii şi ne-a arătat, de pe culme,locurile pe unde şi-a trăit o parte a copilăriei. Dar, fără alte comentarii, vă invităm să urmăriţi interviul…

Disertaţie despre moarte – General (rez), Profesor univ. doctor Dumitru Constantin Dulcan






În primăvara acestui an, am avut onoarea de a vizita, la Mârghia de Sus,- la 25 de km de Piteşti, Casa Muzeu a domnului General (rez) Profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan. Aici, într-o zi orbitor de frumoasă – primăvara exploda din fiecare piatră, din fiecare privire, am avut şansa rară, de a sta de vorbă chiar cu domnia-sa. Mi-a arătat locul naşterii sale fizice, dar mai ales pe cel al naşterii spirituale. Am urcat scările şi mi-a spus „uite dragă, aici stăteam când, la un apus de soare, mă gândeam la scopul venirii mele pe lume. Dacă eu am fost ales din miliarde de alte posibilităţi, pentru ce am fost trimis în această lume? Asta a fost misiunea mea din acea zi”
După acea vizită mi-am dat seama că la Mârghia de Sus – Argeş, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu câţiva zeci de ani copilului „Mitel” –ajuns ulterior General al Spiritului Universal, aici este un minunat loc de iniţiere.
Casa în care s-a născut într-o zi de toamnă nostalgică de 6 noiembrie Mitel, aşezarea cu oameni modeşti şi plini de bun simţ- aşa cum sunt majoritatea românilor, poate fi loc de iniţiere şi consacrare.
De ce „con-sacrare”?
Pentru că Dumitru Constantin Dulcan a avut curajul nebunesc de a aduce argumente în favoarea lui Dumnezeu tocmai într-o societate care nu agrea, nu permitea deloc astfel de idei „periculoase” pentru popor, când singurul „dumnezeu” era „ilustrul conducător” -protejat de gaşca lui de „sfinţi” activişti. Cartea „Inteligenţa materiei” publicată în urma unor delicate şi periculoase eforturi în 1981 nu este doar un Manual de bun-simţ – însuşit de o mulţime de Universităţi din lumea largă, dar şio lovitură năucitoare dată sistemului comunist ateu. Atât de năucitoare încât nici chiar mai târziu nu şi-au dat seama cerberii sistemului cât de periculoasă a fost această lucrare pe care o puteai pune fără greutate în buzunarul de la piept, în dreptul inimii…
După vizita făcută la Mârghia de Sus şi după cuvintele bune pe care ni le-a oferit cu binecunoscuta generozitate Profesorul Dulcan (interviul de două ore realizat cu acel prilej a fost unul din cele mai speciale cadouri făcute severinenilor chair înaintea Sărbătorii Învierii Domnului şi va fi postat pe acest site în curând), am primit invitaţia din partea dumnealui de a participa la un eveniment care urma să se petreacă tot în satul naşterii – Mârghia de Sus.
Aşa am ajuns pentru a doua oară în satul cu români buni pentru a mă delecta din nou cu vorbele bune ale Profesorului.
De data aceasta, Magul iniţiat, Generalul Minţii Supraconştiente ne-a vorbit despre Moarte. Unde altfel decât în mijlocul unei păduri orbitor de albe de salcâmi înfloriţi. Domnul profesor nu a fost de acord- atunci când am vorbit la telefon să filmăm, însă, pentru că aveam la mine telefonul dar şi o cameră de mână (care s-a defectat după câteva secunde de filmare) am reuşit să culeg aceste imeagini pe care le ofer tuturor celor iubitori de Adevăr şi de Om. Profesorul, Doctorul, Oratorul, Învăţătorul Dumitru Constantin Dulcan este , dincolo de diplome, onoruri, medalii, sau alte însemne naţionale sau internaţionale, un Român dar mai ales un OM. În alte timpuri „doctorul”, „docere” era „învăţătorul”. Vorbele bune erau primele medicamente folosite pentru tămăduire, pentru vindecare. De aceea, la greci bunăoară, „oratorul” era sinonim cu „învăţătorul”.
„Doctorul” Dulcan are priceperea necesară pentru a transmite „doctorului” nostru interior mesajele potrivite pentru a iniţia mintea bună şi a ne vindeca de frica de viaţă, de frica de moarte…

Alte emisiuni cu domnul General Profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan

Emisiuni excepţionale cu domnul doctor Dumitru Constantin Dulcan – general, profesor universitar, doctor în medicină, membru al Academiei americane de ştiinţe neurologice. Emisiuni realizate de un alt mare om – Emil Streinu la televiziunea N24 PLUS. Dumitru Constantin Dulcan -un mare om de ştiinţă, un mare OM, un mare ROMÂN, – care a onorat cu prezenţa sa şi Drobeta Turnu Severin…









Un film zguduitor

Un film zguduitor

Filmul se numeste „Povestea sovietelor”. Priviti si va ingroziti pentru ca DOAR CEEA CE NU A MAI FOST POATE NU VA FI, DAR CEEA CE A MAI FOST, TOT VA MAI FI!
Toate teoriile eugenice atat de propagate astazi sub diverse denumiri (euthanasie, controlul populatiei, planificare familiala, etc.) vor conduce la ceea ce veti vedea in acest film.

Un film care merită a fi văzut

Un film despre schimbare dar nu numai…
Singularitatea în Matrix

Atelier Raluca Radovici

Am descoperit cu multă mirare o artistă severineancă Raluca Radovici – membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, mică la stat dat cu o inimă uriaşă. Pictează tablouri de dimensiuni care îi întrec statura, pline de adânci tâlcuiri magice sau metafizico-religioase. Tablourile ei se află fie pe holurile Parlamentului, fie în diverse expoziţii naţionale sau de peste hotare, fie în colecţii particulare. Dar pentru că vorbele sunt ele însele prea pline de felurite semnificaţii, mai bine las imaginile, respectiv lucrările Ralucăi să vorbească singure…
Raluca Radovici – Portret

Raluca Radovici Moise

Raluca Radovici Noe

Raluca Radovici – Sfantul Gheorghe

Raluca Radovici Sfantul Petru

Raluca Radovici – Maternitate

Raluca Radovici – Figurina I

Raluca Radovici Figurina II

Raluca Radovici Figurina III

Raluca Radovici – Figurina IV

Raluca Radovici – Figurina V

Raluca Radovici – Figurina VI

Raluca Radovici – Figurina VII

Raluca Radovici – Figurina VIII

Raluca Radovici – Figurina IX

Raluca Radovici – Figurina X

Raluca Radovici – Figurina XI

 

Atelier Drobeta 2011



În vizită la atelierul artiştilor plastici Raluca şi Gabi Rdovici, Nicolae Vlăduţu şi Andrei Coptil. Acesta se află undeva departe, la margine de oraş, între ruinele unei foste fabrici severinene.
Am regăsit aici buni prieteni, harnici şi inspiraţi. Lucrează acum la modelarea unor busturi cerute de Primar pentru aleea personalităţilor şi care vor fi amplasate pe undeva pe la Casa Tineretului. O idee bună a acestui Primar Gherghe- parcă nefiresc de harnic pentru acest prezent istoric paradoxal.
Imaginile culese cu telefonul „molecular” nu pot însă reda atmosfera efervescentă din Atelier, curată, inspirată, dar mai ales senzaţia de LIBERTATE pe care o simţi. Fiecare e liber să-şi exprime necondiţionat ideile, fără reproşuri orgolioase, având ca reper doar ideea de frumos şi estetic.
Oameni şi prieteni buni, de calitate, ai mei şi ai severinenilor pentru care muncesc, şi de care eu însumi sunt mândru…

Viaţă perfectă…


Există viaţă perfectă?. Da! Orice om are în el perfecţiunea. Atunci când în 1975 un individ a rămas fără picioare ca urmare a unui accident, a descoperit că ar putea face ocolul Pământului. Şi l-a făcut. În China un om fără mâini a devenit cel mai cunoscut caligraf de la curtea împăratului. Unii oameni nu ştiu că au perfecţiunea în ei iar alţii care ştiu că o au nu prea ştiu ce să facă cu ea. Putem afla ce este şi mai ales cum este perfecţiunea? Da, dar doar atunci când suntem liniştiţi… „Liniştea sfinţeşte!” spunea Diogene. Şi tot el parcă, mai spunea că „Dumnezeu îşi face cuib numai într-o minte liniştită!”
Partea din noi care trebuie mai întâi liniştită, pentru a afla perfecţiunea este aşadar mintea, şi spre această componentă s-au aplecat aproape toate marile religii/filosofii orientale sau occidentale. „Identificarea minţii cu Dumnezeu”, „coborârea minţii în inimă” sau „oprirea fluxului minţii” cum sugerează Patanjali – unul din cei mai profunzi gânditori din istorie…
Cum mai putem afla perfecţiunea? Observând ordinea naturală, firească a lucrurilor din jurul nostru. Sau atunci când vom înţelege că trupul nostru este perfect, pentru că Dumnezeu l-a gândit aşa pentru noi. Atunci vom înţelege cum arată ordinea. Ne vom identifica cu această ordine naturală, firească precum respiraţia din noi şi ne vom linişti. Călugării asceţi se aşează pe un scăunel care să le ţină genunchii îndoiţi mai jos decât osul iliac, îşi ţin spatele drept, îşi regularizează respiraţia apoi îşi liniştesc gândurile ţinându-le ocupate cu rugăciunea. Şi abia apoi se identifică cu Ordinea şi Perfecţiunea divină din ei.
A fi perfecţi înseamnă pur şi simplu a ne aminti că suntem perfecţi iar dacă nu suntem în stare nici măcar de asta, atunci am putea să apelăm la un Maestru care să ne amintească.
Omul contemporan aflat în permanentă agitaţie şi căutatere de soluţii la crize, reforme sau tranziţii interminabile, este din ce în ce mai sufocat de ne-linişte sau, aşa cum se mai spune, de stres. A uitat starea de a fi liniştit şi implicit starea de a fi perfect aşa cum l-a proiectat Dumnezeu pentru această viaţă.
Stresul este o stare de adaptare la un pericol şi ne ajută să fim atenţi şi nu în cele din urmă să ne salvăm viaţa. Dar, doar pe termen scurt.
În loc însă, să ne lăsăm copleşiţi de tot felul de necazuri sau de griji, mai bine ne-am minuna ori de câte ori avem ocazia, de puterea vieţii ce răzbate în ciuda tuturor nenorocirilor şi greutăţilor ivite. „Dumnezeu ne trimite daruri împachetate în probleme” spunea cineva deunăzi pe un post de televiziune severineană. Şi tot el mai spunea că sunt două feluri de oameni: cei care suferă în tăcere – marea majoritate şi, acei câţiva care trudesc cu dragoste, îşi slujesc aproapele şi se bucură în tăcere. Deosebirea dintre ei este că ultimii sunt mai aproape de perfecţiune. Ei mai ştiu, spre deosebire de primii să se roage în tăcere şi, mai ales, să ierte în tăcere. „Cum se poate ierta cel mai bine?” mă întreabă fata care priveşte peste umăr la degetele care bat repede tastatura?
„Tati, cel mai bine e seara la articularea zilei cu noaptea. Aşa spun iniţiaţii. Atunci mintea noastră intră în somn fără resentimente, fără blocaje, fără emoţii toxice. Atunci ea este capabilă să se auto-programeze cu sănătate. Altfel, ne-iertarea se transformă în timp în boală şi suferinţă”.
„A ierta” este tot un fel de auto-cunoaştere, tot un fel de evoluţie, tot un fel de auto-perfecţiune. „A ierta” este un dar pe care ni-l oferim nouă înşine pentru însănătoşire. Şi când vom fi perfect sănătoşi abia atunci putem spera că îl vom întrevedea sau cunoaşte măcar puţin „perfecţiunea” care este de fapt Dumnezeu.

Păstrători de tradiţie Dumitrescu Marioara din Godeanu Mehedinţi

În pădurea Crihala, la capătul aleii ce duce la restaurantul cu terasă, am întâlnit o femeie foarte discretă şi cuminte care, pe nişte sfori îşi înşirase câteva lucruri extrem de valoroase: costume populare de familie, unele vechi de vreo două sute de ani. Costume populare specifice zonei de nord a Mehedinţului dar şi macaturi sau covoare de lână, o ladă de zestre aşezată în iarbă direct pe pământ, o furcă de tors, o vârtelniţă…
Obiecte care nu interesează pe cei mai mulţi dar care dau fiori cunoscătorilor. Pentru că aceste obiecte şi lucruri pot revela ceeace am pierdut sau am uitat de mult: sufletul românesc autentic. Un popor care şi-a uitat specificul, tradiţia, istoria este condamnat la uitare definitivă iar destinaţia sa este coşul de gunoi al istoriei.
Femeia aceasta este aproape un erou. Pentru că îţi trebuie mult curaj să vii la Severin cu nişte sfori pe braţ şi să te apuci să întinzi obiecte care să arate ţugulanilor iubitori de manele şi telenovele cum arată cu adevărat inima ţăranului strămoş de orăşeni. E ca şi cum un preot curajos ar scoate icoanele unui cult demult uitat şi le-ar înşira pe sfoară în mijlocul pădurii Crihala fără să-i pese de fumul de mici, pastramă vânătă şi cârnaţi sau de muzica ţigănească amestecată cu cea de fanfare care oripilează până şi urechile afone…

Oana Pîrvan din Ponoare


 

Toamnă severineană – o sărbătoare care a adunat nu numai fanfare care să bucure auzul, ci şi creatori curajoşi de artă populară. Unul dintre ei Oana Pârvan din Ponoare care, iată, coase, ţese, toarce, etc nu numai cu curaj – cine mai stă să aprecieze o „cămaşă cu râuri” când industria chinezească produce câteva miliioane de textile colorate şi ieftine într-un timp extrem de scurt, dar şi cu multă măiestrie. Unele ţări se întorc la ceeace se cheamă industria „eco”. În Suedia o femeie care lucrează la o cămaşă trebuie musai să fie relaxată şi fericită, pentru că energiile negative se transmit beneficarului. Lucru dovedit de nişte cercetători smintiţi, dar luaţi, iată în seamă. Fetele acestea precum Oana Pârvan, nu numai că generează artă populară românească specifică, adică energii pozitive, re-creatoare, generatoare de spirit românesc real şi autentic, dar îşi fac timp să şi cânte. Iată un cântec de pe ultimul album al Oanei pe care mi l-a dăruit şi pentru care îi mulţumesc încă o dată. Îi mulţumesc de asemeni şi pentru vorbele bune, cuvinte alese cu sfială şi respect pe care m-a rugat să i le duc Mamei Domnica Trop Decanul Academiei de Muzică Populară din Mehedinţi- Isvorul de Suflet Românesc Imaculat de la Izverna. Care este încă în viaţă şi care încearcă, din toate puterile, pe care le mai are, să supravieţuiască cu o pensie de 33,50 lei…

S-a inaugurat Casa Muzeu Domnica Trop în localitatea Curtişoara

Ieri 20 septembrie în localitatea Curtişoara, la 9 km de Tg Jiu, s-a inaugurat Casa Muzeu Domnica Trop.

Mama Domnica „acasă” la Curtişoara

La eveniment au fost prezenţi oameni de cultură, politicieni, prieteni, familia şi binenţeles Majestatea Sa Mama Domnica Trop Marea Preoteasă a Sufletului Imaculat.

Pentru a fi odihnită a doua zi marţi, la festivitate, Mama Domnica a fost găzduită cu o zi înainte în apartamentul de oaspeţi din conacul Tătărăscu aflat în incinta Muzeului Curtişoara,iar dimineaţa a mers la Biserica fostului demnitar interbelic- Tătărăscu din cadrul muzeului pentru o scurtă rugăciune. Pentru cei ce nu ştiu, Tătărăscu – Primul Ministru iubitor de cultură şi patriot român autentic, este cel care a dat bani pentru ca Brâncuşi să-şi poată ridica operele din Târgu Jiu – Coloana fără sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii.

Au luat cuvântul Dorin Brozbă director de editură şi casă de discuri, Dr Dumitru Hortopan directorul Muzeului „Alexandru Ştefulescu” din Tg Jiu, Profesor Doctor Ion Mocioi – şeful culturii gorjene şi unul din cei mai mari brâncuşologi în viaţă, Ion Călinoiu– Preşedintele Consilului Judeţean Gorj. Au cântat fetele Mamei Domnica,dar şi o mulţime de alţi artişti populari gorjeni sau mehedinţeni.

Întrebat fiind, după terminarea discursului, dacă poate fi făcută o comparaţie între Domnica Trop şi Constantin Brâncuşi, eminentul om de ştiinţă Ion Mocioi a răspuns că această comparaţie este corectă din mai multe puncte de vedere.

casa muzeu Domnica Trop

Lângă Casa „Domnica Trop”, despărţită de un pârleaz, se află Casa memorială „Gheorghe Zamfir” care adăposteşte o parte din obiectele personale ale marelui artist de talie mondială, diplome, trofee, fotografii, albume. Din păcate problemele de sănătate pe care acesta le are l-au împiedicat pe vecinul Domnicăi Trop – marele Zamfir Regele Naiului să fie prezent la întâlnirea de ieri.

Casa Muzeu „Domnica Trop” a fost dăruită cu un bust executat impecabil de artistul plastic severinean Gabi Radovici dar şi cu un tablou – ulei pe pânză- realizat de Andrei Coptil. Reacţia Mamei Domnica la vederea cadourilor a fost una specială. A dorit ca fotografia mamei sale să fie aşezată lângă tabloul pictorului Andrei Coptil şi înainte de a atârna poza alb-negru în cuiul de pe perete înfipt lângă tabloul lui Andrei, Mama Domnica a sărutat cu dragoste fotografia mamei şi a început să plângă încet de dorul mamei ei.

Ca o anecdotă, pentru că i s-a părut că bustul lui Gabi Radovici ce o reprezintă nu are nimic pe cap, Mama Domnica a luat o maramă de borangic şi a îmbrobodit sculptura – şi aşa a rămas.

Subsemnatul a dăruit Casei Muzeu primul disc de vinil apărut în 1973 cu cele 10 cântece care au făcut-o celebră pe Domnica Trop.

Am dăruit de asemeni un portativ cu câteva acorduri şi note înscrise cu ocazia festivalului „Ponoare Ponoare” de dirijorul orchestrei Maria Lătăreţu” din Tg Jiu. Am constatat cu plăcută surprindere că o partitură asemănătoare se afla şi în Casa Memorială „Gheorghe Zamfir”. Şi tot ca o curiozitate, Mama Domnica a dăruit un ciupag cust de domnia sa cu peste 40 de ani în urmă şi care – surpriză! era chiar cel de pe coperta discului de vinil dăruit în acea zi!…

Fericite coincidenţe!…

La terminarea ceremoniei Claudia Ţuţuman de la Informaţia de Severin, pentru că s-a văitat că o doare capul, a beneficiat în scurt timp de o scurtă şedinţă de „terapie prin descântec” efectuată chiar de Mama Domnica aşezată pe o băncuţă de pe aleea de lângă clopotniţa şi toaca bisericii fostului Prim Ministru Tătărăscu.

Claudia Tutuman descântată de Mama Domnica

Înainte de a porni spre Isverna, şi pentru că nu le-a mai văzut niciodată, Mama Domnica a ţinut să viziteze şi să vadă operele marelui artist Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu pentru a vedea şi înţelege dimensiunea acestui ţăran autentic de valoare universală…

La Poarta sărutului

Lângă Masa tăcerii

Lângă Coloana fără sfârşit

O familie de români

Majestatea Sa şi slujitorul devotat…

Dan Alexoae împreună cu Decanul Academiei de muzică populară din Mehedinţi – Domnica Trop

Fragment dintr-un film despre Muzeul Curtişoara realizat de Dorin Brozbă. Secvenţe de la inaugurarea Casei Memoriale Gheorghe Zamfir – vecinul Mamei Domnica Trop…

Inaugurare Casa Muzeu Domnica Trop – Curtişoara

Marţi 20 septembrie 2011, orele 11.00, Consiliul Judeţean Gorj, Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” împreună cu editura B.D MEDIA, vă invită să participaţi la inaugurarea Casei Muzeu „Domnica Trop” în incinta Muzeului Arhitecturii Populare din Gorj de la Curtişoara. Evenimentul va fi onorat de participarea extraordinară a celebrei artiste Domnica Trop din Isverna care va cânta o parte din binecunoscutele ei cântece.

Un suspin în noapte – Sortv


Un documentar de excepţie realizat de SorTv din Republica Mioldova şi Alexandru Bobeică – un om de mare omenie şi istoric de prestigiu.
Filmul e o dovadă certă a sănătăţii genetice a poporului român. Un om deportat în Siberia se întoarce acasă după zeci de ani şi îşi reia viaţa obişnuită. Şi culmea, mai are puterea să şi cânte. Am făcut împreună cu autorul o analogie între personajul principal al filmului lui Alex şi cel al documentarului „A fi … prin cântec” şi am constat că amândouă personajele … cântă. Să fie cântecul secretul, isvorul de energie al românului care l-a menţinut în viaţă în ciuda necazurilor, greutăţilor destinului?…

Documentar-eseu Domnica Trop


Vineri 09 septembrie, la început de toamnă cunoscutul şi inimosul realizator Dan Taloi a avut ca invitat pe Manuela Praja – profesor doctor în ştiinţe matematice la Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin.

Dialogul, în principal despre problemele acute ale învăţământului românesc,  a fost unul extrem de interesant şi mai ales obiectiv. S-a precizat şi faptul că în data de 20 septembrie, lângă Târgu-Jiu, la Curţişoara, se va inaugura Casa Memorială Domnica Trop (lângă cea a altui Munte de Valoare al românilor – Gheorghe Zamfir). Iniţiatori – doi oameni de mare caracter – Dorin Brozbă şi Dumitru Hortopan – Directorul Muzeului de Artă din Târgu Jiu.

Toţi cei care încă o mai iubesc pe Mama Domnica Trop ar putea face un gest de prezenţă pentru că acolo va participa şi va cânta chiar Mama Domnica Trop.

Pentru vizitatorii acestui site, am reţinut câteva minute cu şi despre documentarul eseu „A fi… prin cântec” realizat de Dan Alexoae în colaborare cu TL2. Acest documentar a fost prezentat, în vara aceasta, la festivalul de televiziune al producătorilor de film independenţi SIMFEST de la Târgu-Mureş.

Domnica Trop – cunoscută interpretă de muzică populară din Isverna este văzută aici din perspectiva unui terapeut. Cântecul Mamei Domnica este văzut ca un act, gest, rit sau ritual magic vindecător de … frică.

Argumentele invocate?

Faptul că Mama Domnica a cântat de regulă unui singur suflet, chiar dacă s-a aflat pe Cornet după capre, la nedei, la cutare festival sau la vreo nuntă. Cântecul ei a fost mai degrabă o incantaţie magică pentru că rezona perfect cu cel căruia îi era adresat. Aşa se face că vorbele ei trezeu reacţii puternice la cel vizat care nu odată începea să plângă. În terapie, plânsul semnifică eliberarea, deblocarea emoţiilor negative, succesul terapeutic.

Este citat în literatura medicală aşa numitul „sindrom al hamsterului” o boală banală de care suferă, fără să aibă habar, o mulţime de oameni şi care se datorează fricilor, fobiilor cu care ne fericeşte sau ne „pricopseşte” societatea în care supra-vieţuim. Acest sindrom se caracterizează în principal prin bine-cunoscutul „gât ţeapăn” şi care are ca efecte secundare – dureri de cap, de ceafă, de umeri, tulburări de vedere, de concentrare, de atenţie, de memorie, dureri sau tulburări ale ritmului inimii, depresia, etc…

Mama Domnica a cântat „la spinarea omului” adică s-a adresat intuitiv exact acelei zone unde blocajele emoţionale sunt cele mai evidente. Gâtul sau „angustus” cum îl numeau latinii nu este doar isvorul vorbelor sau defileul prin care intră aerul sau apa în corpul nostru ci şi patria „angoasei” sau a fricii de moarte – cea mai mare frică pe care o cunoaşte omul. Tot la nivelul gâtului se află plexul parasimpatic – cel responsabil cu relaxarea, re-generarea sau cu vindecarea. Iniţiaţii în fiziologie ştiu că acest sistem parasimpatic comunică extrem de bine la nivel neuro-hormonal cu Marele Doctor interior – sistemul imunitar.

Pentru că Mama Domnica – precum un Mag iniţiat şi-a rezolvat demult această frică (din confruntările repetate cu lupii – lupul cel mai important totem al poporului român!), ea a putut prin forţa interioară uriaşă, prin simpatie sau contagiozitate să transmită acestă eliberare şi celor ce i-au ascultat cântecele fiind din acest punct de vedere un veritabil Mag vindecător.

Aici ar putea începe o discuţie despre cântecul/descântecul autentic şi cel prestat de diletante, comediante sau de folcloristele de ocazie cu pretenţii de …artiste. Dar despre daci, farmece, magie şi mai ales despre magia Mamei Domnica într-un articol viitor…

 

Apa de Rouă – emisiune cu Danny Water


Miercuri, Danny Water a fost invitat pentru a vorbi despre primul său volum din cele trei dedicate apei la televiziunea din Drobeta Turnu Severin. Invitaţia a coincis – fericită întâmplare, – cu aceea făcută de profesorul Pollack de a participa la Conferinţa anuală a Apei care se va desfăşura la Vancouver – Canada şi unde vor participa o serie de laureaţi ai Premiului Nobel.
„Apa de Rouă” este o carte care vorbeşte despre apa purificată osmotic şi avantajele pe care ea le aduce organismului uman. Cu o necesară precizare: Apa Pură nu mai este o „marfă” produsă doar de firma Nobel Corporation.  Apa de Rouă este o apă care ar trebui de fapt, să poarte numele celui care a descoperit aquaporinele – respectiv Gheorghe Benga de la Cluj – adevăratul descoperitor de aquaporine, dar din păcate, uitat (citeşte – „furat”) de Comitetul Nobel din Suedia. Pentru că Apa de rouă –  este similară apei „strecurate” de aquaporinele aducătoare de premiu Nobel. Pentru că Apa de Rouă purificată osmotic este singura apă con-mente, sau apă înţeleaptă, sau apă coerentă, sau apă stră-luminată – dintre toate tipurile de „ape” cunoscute până în prezent. Pentru că dintre cele trei elemente care ne ţin în viaţă corpul material -aerul, apa şi mâncarea, ea este cea mai inteligentă. Apa este de fapt cea mai „inteligentă” substanţă din Univers (creierul nostru – organul informaţional conţine procentual mai multă apă decât sângele sau rinichii).
Spre mulţumirea mea, în România au început deja să apară şi alte firme profesioniste care aduc echipamente de purificat apa la fel de americane şi de serioase ca şi firma Nobel.
Era necesară o astfel de situaţie măcar pentru a putea fi stimulată păstrarea calităţii echipamentelor dar mai ales pentru eliminarea auto-suficienţei, a aroganţei sau a fuduliei specific româneşti care se poate naşte atunci când eşti singur într-un anume domeniu…
Dar, despre celelalte firme serioase care „joacă” la fel de bine, de serios, şi de dinamic precum era candva Nobel Corporation – pe piaţa purificatoarelor din România, – într-un articol viitor.
P.S.
Am fost întrebat, după emisiune de mai mulţi telespectatori, despre semnificaţia icoanei pe care am dăruit-o doctorului Jianu în timpul emisiunii şi care nu seamănă cu „Sfânta Treime” aceea pe care o cunoaşteau ei.
Icoana Treimii a fost cumpărată de la o mânăstire – unu contează de unde, şi este o reproducere a celebrei opere a călugărului şi Sfântului Andrei Rubliov – cel care a pictat mai multe icoane făcătoare de minuni. Această icoană este considerată de specialişti punctul culminant al iconografiei ruse datorită profunzimii mesajului său. Aici vedem trei îngeri divini aşezaţi la o masă – îngeri care îl reprezintă pe Dumnezeu – Cel care i s-a arătat lui Avraam.
Modul în care a fost pictată – mişcarea circulară inversă acelor de ceasornic (aripile, capetele, copacul din spate, toate înclinate spre stânga) sugerează oprirea sau reversarea Timpului. Eu aş îndrăzni să aduc în discuţie basmul nostru – „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de Moarte” – dar asta-i altă poveste.
În contextul discuţiei noastre despre Apa Purificată se poate afirma cu uşurinţă că această apă „strecurată” corectă celular şi metabolic poate încetini uzura metabolică a celulelor noastre fiind – le fel ca în cazul centenarilor din ţinutul Hunza sau Vilcabamba – un factor de păstrare timp îndelungat a celui mai mare dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu – Viaţa.
Pentru a funcţiona corect, organismul nostru are nevoie de „Sfânta Treime” – Aer, Apă şi Mâncare – ÎN ACEASTĂ ORDINE. Din păcate oamenii, de dragul plăcerii sau al banilor câştigaţi cu preţul sacrificării sănătăţii semenilor, au pus căruţa înaintea boilor, adică au trecut apa pe ultimul loc, deşi ea este cea mai inteligentă componentă dintre cele trei amintite mai sus.
De asemeni tot în acelaşi context –al Sfintei Treimi, să mai amintim că Medicina are trei mari componete la fel şi în egală măsură împortante: Medicina Preventivă – care ne învaţă cum să ne păstrăm sănătatea, Medicina Curativă – cea care trage cu „gloanţe” – pastile, injecţii în simptome sau care taie organul bolnav şi Medicina Recuperatorie care ne ajută să fim – atât cât se poate, la fel ca înainte de a ne îmbolnăvi.
Din păcate la noi în România aproape toţi banii merg la Medicina Curativă – asigurând un profit acesteia care-L mânie pe Dumnezeu. Această Medicină curativă care are la dispoziţie peste 300 000 de medicamente, aparatură extrem de sofisticată şi medici foarte bine pregătiţi are şi din ce în ce mai mulţi pacienţi dar şi tot mai multe boli. Boala = Profit!…
Apa Purificată este un puternic instrument de prevenire a Bolii şi de păastrare a Sănătăţii şi cartea „Apa de Rouă” aduce o mulţime de argumente pline de bun simţ – pentru orice om, chiar fără o pregătire de specialitate.

Carte poştală video din Severin


Salutări din Severin!

Imagini culese azi-dimineaţă în drum spre serviciu. Constatăm că oraşul nostru este chiar frumos, orice s-ar spune.

Primarul Gherghe i-a schimbat faţa!…

Imaginile vorbesc singure despre cum arată azi intrarea oraşului la km 1 dinspre Tg-Jiu sau Craiova. Şi e  frumos chiar şi atunci când plouă…

Poveşti cu miracole: Domnica Trop…


Marţi, după externare, am dus-o la Isverna pe Mama Domnica.

Ajunşi acasă, după un drum foarte obositor (de la Malovăţ până la Şiroca drumul este îngrozitor de spart!) am repetat iar şi iar felul în care trebuie să-şi facă insulina. Tata Gheorghe, conştiincios a ascultat şi mi-a promis că dacă se-ncurcă cumva o să mă sune cu telefonul.

Azi am mers din nou la spital să adun documentele necesare dosarului de handicap pentru Mama Domnica Trop. Merită apreciată buna intenţie a Doamnei doctor Rodica Barbul dar şi a celorlalţi medici extrem de atenţi la acest caz. Spuneam altă dată că pensia Mamei Domnica, după recalculare, depăşeşte doar cu puţin suma de 30 de lei. Statul român poate fi mulţumit, fericit şi împlinit: Domnica Trop are exact atâta cât merită: 33 de lei.

M-am întrebat zilele astea unde sunt aceia care au tot scris cărţi despre ea şi au ridicat-o în slăvile cerului. Au fost probabil ocupaţi cu scrisul deşi ştiau că ea e pe un pat de spital. Poate că ea s-ar fi bucurat să fie vizitată. O sticlă de apă, pe care i-ar fi putut-o oferi aceşti scriitori doritori de slavă deşartă, care au mâncat la ea acasă atunci când „făceau docimentare pe teren” ouă cu brânză friptă în tigaie, costă doar 3 lei. Deh! Fiecare cu grijile şi interesele lui.

Când am ajuns la Isverna, ne-am întâlnit pe drum cu poştaşul. Am oprit maşina şi am întrebat:

„Tu eşti cel care îi aduci imensa pensie de 33 de lei Mamei Domnica? Nu te doare spinarea când o cari în geantă?”

„ Şi 50”, mi-a răspuns.

„Şi 50 ce?” l-am întrebat

„33 cincizei. Are 33,50 lei pensie Mama Domnica” m-a corectat omul atent la vorbe.

„Aşa-i, iartă-mă prietene!”.

Ne-am oprit la bisericuţa veche cu hramul Sfinţii Voievozi din Isverna unde Mama Domnica a cântat câteva cântece. În faţa unei camere video de buzunar. Acestea vor fi puse pe un DVD care va fi oferit tututror celor care încă o mai iubesc. Pe copertă ca fi un număr de cont unde oamenii care încă mai au în ei suflet, vor putea dona atâta cât îi lasă inima. Bani pe care îi va primi doar Mama Domnica. Cât încă mai e vie.

O precizare.

În Japonia oameni ca Mama Domnica sunt declaraţi sau decretaţi prin lege „Patrimoniu Viu” şi se bucură de o mulţime de avantaje, facilităţi, gratuităţi.

La noi e altceva. Nu ne-a învăţat nimeni respectul pentru oamenii buni. Poate că aşa trebuie să fie. Statul nostru nu este interesat de ea pentru că în definitiv ea nu a cântat niciodată statului român „la spinare” ci oamenilor. Acelor oameni simpli ca ea pe care i-a iubit cu patimă.

Şi, apropo!, încă ceva.

Sâmbătă seara când ne-am întors de la Ponoare, Mama Domnica a cântat bolnavilor din salon dar şi cadrelor medicale care au ascultat-o cu atenţie şi cu drag, chiar dacă îşi făceau între timp şi treburile lor medicaliceşti. În faţa Mamei Domnica, în salonul luminat de un neon alb, rece dar încălzit de vocea ei fermecată, era o femeie cu perfuzie la mână, şi oxigen la nas. În comă. O altă femeie – aparţinător care avea grijă de ea, o ruga încet, frângându-şi mâinile pe Doctoriţa Bica să i-o dea acasă că „n-are bani de îmbălsămare” adică să n-o mai ducă la morgă dacă moare.

În spital, Moartea e la ea acasă, nu mai impresionează pe nimeni, Ea are carte de muncă la fel ca orice angajat.

Azi de dimineaţă, când am fost la spital după actele Mamei Domnica, Doamna Doctor Bica m-a luat de mână şi m-a dus la femeia care cu două zile înainte trăgea să moară.

„O mai ţii minte pe femeia care era în comă atunci seara când a cântat Doamna Domnica?”

„Păi da”, i-am răspuns, „era gravă rău”.

„Uite că acu vorbeşte şi merge”…

Întrebare: Despre ce credeţi am vorbit cu această femeie întoarsă de -Acolo şi deloc speriată de Moarte?

Răspuns: Păi despre Domnica Trop.

M-a întrebat unde este, cum a ajuns acasă şi mi-a spus că „se roagă la bunul Dumnezeu ca Mama să calce pe argint şi pe aur că e o femeie cu suflet bun” .

Păi Mama Domnica chiar calcă pe argint şi pe aur. Sau nu-i aşa?

P.S. Imaginile din acea seară – Mama Domnica Trop cântând femeii aflate în comă dar nu numai ei, există într-un fişier video ca dovadă că nu batem aici câmpii cu graţie.

Un gând:

Oare Mama Domnica n-ar putea câştiga niscaiva bani mai mulţi dacă ar lucra la spital?. Ar cânta ca să alunge Moartea. Sau măcar Frica. …

Notele sufletului pe portativ – Domnica Trop la Ponoare


Vineri seara la etajul patru al spitalului din Severin –secţia „Diabet- Boli de nutriţie” la ora de miracole era prezentă Domnica Trop.
În salonul cu opt paturi, Mama Domnica a început să murmure încet o doină, apoi la rugămintea celorlalte femei din salon a continuat să cânte.
Fără orchestră şi fără să se fi tocmit pentru vreun ban.
Aşa cum a făcut toată viaţa ei.
Încet încet cântecele s-au înmulţit.
Şi privitorii.
La un anume moment usa salonului era deschisă iar pe hol erau adunaţi bolnavi din cardiologie sau oncologie veniţi să se împărtăşească cu „vorbele potrivite” ale Mamei.
Femei şi bărbaţi fără păr pe cap de la citostatice, schilozi, cu ace pentru perfuzie înfipte în mână şi acoperite de un leucoplast alb, oameni care uitaseră o clipă de Frica de Doamna Moarte, zâmbeau şi lăcrimau ascultând-o.
Două femei care erau imobilizate la pat şi-au întins mâinile zâmbind fericite şi s-au apucat de vârful degetelelor pentru a „juca” sârba cântată de Mama Domnica…
Am mai văzut cândva acest dans filmat la un microscop – dansul ADN-ului în nucleul celulei. Oare nu cumva de-acolo ne vine „să jucăm”? Din intimitatea celulelor? Nu cumva Mama Domnica rezonează chiar cu ADN-ul nostru cel atât de jucăuş?
Oare nu s-ar putea inventa un aparat care să măsoare acest lucru, pentru a putea alege muzica adevărată, vindecătoare, de improvizaţiile folclorice extrem de scumpe şi de neruşinate?
Scriu cu mare greutate aceste cuvinte pentru că întâmplarea cu greu poate fi descrisă.
Am mai trăit-o cu vreo două săptămâni înainte când tot ea, cânta colegelelor ei din salonul secţiei Cardiologie. „Medicament de inimă încă ne-brevetat” i-am spus atunci. Femeia care era pe patul din faţa ei şi-a scos de la nas oxigenul ca s-o asculte mai bine, apoi a uitat să şi-l mai pună…
Întâmplări simple, adevărate, incredibil de adevărate şi strivitoare deoarece Spectatorul nevăzut dar simţit de toţi cei prezenţi atunci sau acum, a fost însuşi Dumnezeu.
Mama Domnica cânta vineri seara de drag dar şi de supărare că nu ajunsese la festivalul de la Ponoare.
I-am promis că voi vorbi cu doctoriţa să o învoiască a doua zi să ajungă şi ea lângă oamenii ei pe care i-a iubit cu atâta patimă toată viaţa ei.
A fost grea discuţia cu Doamna doctor Bica, pentru că Mama Domnica are tratament precis, la ore precise, are insulină de făcut şi trebuie să mânânce cu cântarul.
Dar, am decis împreună să riscăm ieşirea de la Ponoare de dragul sufletului ei de copil mare.
Am plecat de la spital mai întâi la un bloc din Severin, la Domnica – fata ei pentru a-şi lua o cămaşa „cu râuri” şi opregul.
Pentru că Mama Domnica ţine mult la felul în care arată când se suie pe scenă.
O precizare necesară: nu a existat în Drobeta Turnu Severin o fiinţă mai fericită ca Mama Domnica atunci când a ieşit din scara blocului îmbrăcată de sărbătoare. Am văzut-o atunci, de la volanul maşinii pornite ca să nu mai pierdem timp, un copil de 73 de ani fericit.
Mergea să cânte!
La Ponoare am vorbit cu inimosul Primar Gică Pătraşcu să facă cumva să cânte prima pentru că, cel mai târziu la ora opt seara, mort-copt trebuia să i-o predau în bună stare Doamnei doctor care ne aştepta la spital.
Acesta a chemat pe dirijorul orchestrei Maria Lătăreţu şi, imediat, au fost de acord. Problema cu Mama Domnica e orchestra – cântecele ei sunt pornite şi cântate cu orchestra sufletului. Aşa că „domn’ şef” a venit, pe câmp, cu o partitură, lângă Mama Domnica să încerce să pună pe note lui notele sufletului ei.
Pentru cei care nu înţeleg ce s-a întâmplat, am păstrat hârtia aceea scrisă de maestru, pe un colţ de tarabă cu bulgări de pufarine dulci, pe câmp, la Ponoare.
Aceasta va fi înrămată şi dăruită Muzeului pe care i-l amenajează … cei din Gorj. Pentru că cei din Mehedinţi sunt puţin ocupaţi. Un personaj – încă neidentificat, îi spunea prezentatorului aflat lângă scenă „ să termine mai repede de cântat Domnica Trop” plictisit poate de vocea ei uşor obosită şi probabil nepotrivită cu rama festivalului…
Am privit momentul în care a cântat Mama Domnica de sus de pe drumul ce coboară spre Podul lui Dumnezeu.
A urcat pe scenă încet precum urcă soarele pe cer dimineaţa. Un fior aproape palpabil a străbătut mulţimea de pe dealuri şi din vale.
„Cântă Domnica Trop” – şopteau pâlcurile de ţărani grupaţi după cum s-au găsit neamuri, vecini, rude, prieteni.
Un bătrân cu părul alb îi spune vecinului de lângă el: „Aşa mi-am luat eu muierea – i-am promis că dacă se mărită cu mine o aduc la nuntă pe Domnica Trop”. Mărturia este filmată şi va fi postată zilele următoare.
Şi multe alte mărturii ale unor oameni simpli dar care încă o iubesc imens pe această Femeie care nu ştie carte dar ştie să citească atât de bine în sufletului omului.
„Să nu te ruşinezi mamă Domnico că nu ştii carte i-am spus într-o zi, că nici strămoşii noştrii dacii nu ştiau a scrie”.
„Păi cum aşa mumă?”
„Păi le interziceau preoţii. Spuneau că scrisu leneveşte memoria care este esenţa sufletului. Ei ţineau minte tot. Tot aşa cum ţii mata minte toate cântecele”
„Aşa o fi, mumă!”
Când Mama Domnica a rostit rar că „ a ajuns-o bătrâneţea” am văzut mâini care, pe furiş, s-au ridicat să ascundă lacrima ivită în colţul ochiului.
Mama Domnica a coborât scena tot aşa de greu şi de încet precum „s-a suit”. Ţinea strâns o diplomă onorifică în mână şi un bănuţ cu numele festivalului gravat frumos pe el. Şi cu un plic de bani.
Pentru o corectă informare – în el erau 3 (trei) milioane de lei dăruiţi personal, din buzunarul lui, de Primarul Pătraşcu – „să aibă bani de autobuz” cum s-a exprimat prezentatorul Festivalului.
Bani pe care Mama Domnica ia- dat fetei ei care se afla şi ea acolo.
„Muma-i mumă, mumă” mi-a spus încercâd să-mi răspundă la o întrebare pe care însă nu i-o spusesem. „Trebe să am grijă de fata mea, că n-are şi ea”…
Un bătrânel curajos i-a strigat cu vocea gâtuită de emoţie „Te iubesc doar pe mata Mamă Domnico, de 30 de ani”.
„Bine mumă” i-a răspuns ea.
Am condus-o încet ţinând-o de mână, printre oamenii care doreau fie să o atingă, fie să-i zâmbească, fie să-i dea „săru’mâna”. Când să plecăm, am constatat că maşinuţa noastră era blocată de un imens Jeep X6. „A cui e fiara asta?”, am întrebat jandarmii din apropiere. „A Niculinei Stoican, iar şoferul e la cortul oficilalilor” mi-au răspuns. A plecat cineva să-l cheme iar acesta amabil s-a dat la o parte ca să ne strecurăm şi să putem pleca repede de tot spre salonul de la etajul patru din Severin.
În Baia de Aramă am oprit să luăm o sticlă cu apă pentru Mama Domnica. Un bărbat a recunoscut-o în maşină şi i-a spus că „o iubeşte”. I-am spus că „a fost la Ponoare să cânte vreo trei cântece iar acum mergem înapoi la spital”.
„Patru” mi-a răspuns omul.
„Patru ce?” l-am întrebat.
„Patru cântece cântă Mama Domnica, că fusei şi eu acolo”.
„Păi şi când te-ntorseşi bre omule că noi doar ce plecarăm din Ponoare”.
„Păi eu şi aseară am fost, credeam că vine Mama Domnica. Eu pentru ea fusei la festival. După ce termină de cântat, plecai”…
La Severin, spectacolul de vineri s-a repetat aproape la indigo.
Mama Domnica, deşi era vizibil obosită de drumul lung („s-o lungit drumu mumă” mi-a spus în maşină), palidă, transpirată de efort sau de la diabet, a început decum a intrat pe uşă să cânte. Ştia că femeile din salon asta îşi doreau.
A venit şi Doamna doctor Bica şi, în loc să o certe, a scultat-o mai bine de jumătate de oră cum a cântat bolnavilor stând în picioare cu mâna sprijinită nu de microfon ci de tăblia unui pat vopsit în alb tot aşa cum era şi cămaşa de pe ea.
Profesorul Dulcan – eminent cercetător al creierului, spunea că cei care se întorc din moarte afirmă că „văd dincolo, când pleacă din viaţă şi intră în moarte clinică, o culoare albă strălucitoare, blândă, îngăduitoare, primitoare, iertătoare”.
„Mamă Domnică, ce cântec i-a face mata lui Dumnezeu, dacă El ar veni uite acu aici” am întrebat-o stând cu ea chiar pe Podul lui Dumnezeu de la Ponoare, ieri.
„Multe mumă, i-aş cânta multe cântece, da oi vedea eu atunci pe care-l cânt mai întâi”…

Ştiinţa vindecării

Matricea vie from Anti Iluzii on Vimeo.

Mai ţineţi minte?…

Mai ţineţi minte câtă agitaţie şi ce nebunie era la televiziuni atunci când s-au produs atentatele din America din 11 septembrie?

Imagini cu turnurile prăbuşindu-se repetate obsesiv iar şi iar şi iar încremenindu-ne într-o frică de terorişti aproape paralizantă, apoi nebunia cu plicurile cu antraxul, talibanii, Hussein Saddam, apoi cea cu găinile fugărite prin curţile oamenilor care asistau neputicioşi cum li se ia bucătura din bătătură, apoi făcătura mizerabilă cu porcina etc, etc.

Ascultăm diverşi indivizi cu pedigree universitar cum ne învaţă că e bine să consumăm cutare produs şi cum să ne ferim de cutare chestie. Apoi aflăm că primeşte bani buni de la nu ştiu ce companie transnaţională şi că de fapt promovează anume interese.

Vedem cutare politician care ne spune într-un fel apoi altul din opoziţie care îl contrazice. Apoi îi vedem pe amândoi la rubrica “monden” cum se încuscresc, cum joacă periniţa şi cum le creşte indicele de confort financiar…

Ne mai amintim cum era Ceauşescu acuzat de cei responsabili cu binele nostru de la radio Europa Liberă sau Vocea democraţiei americane – cum că s-a îndatorat şi asupreşte românii, apoi când şi-a plătit datoria, că de ce a făcut aşa că toate ţările datoare sunt credibile şi că acestea fac parte din cluburile selecte financiare, etc…

Am văzut deunăzi că acum nu prea mai e bine cu datoriile astea, Grecia, Italia, criză, America, Congres, faliment, etc.

Pe un site – http://www.9am.ro/ – (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/216012/Clinton-ar-f… ) am citi cum că Preşedintele Americii ştia că se vor produce atentatele din 11 septembrie dar s-a făcut că nu ştie. Atunci noi chiar nu ştiam.

Şi dacă a fost aşa atunci pentru ce am fost înnebuniţi de cap de tembeliziuni? Cui a folosit?

Nouă nu, asta cu siguranţă!.

O să putem vreodată să gândim cu propriul nostru creier pe care ni l-a dat în dotare bunul Dumnezeu încă de la naştere?

Despre tehnicile de manipulare prin intermediul televiziunii într-un articol viitor.

Şi totuşi există…

Am avut la un moment dat impresia şi apoi certitudinea că nu mai existăm ca neam.

Când spunem că suntem „de-un neam” înseamnă că suntem aproape rude, neamuri, sau nu?

Vedeam zilnic din ce în ce mai mulţi oameni indiferenţi mânaţi doar de interesele lor strict imediate şi personale. Iată însă că această impresie mi-a fost schimbată zilele trecute de nişte oameni simpli şi modeşti.

Ieşeam dintr-o scară au unuia din blocurile cu litera „D” din Crihala când una din femeile care stăteau la scară m-a oprit să mă întrebe „ce mai face Mama Domnica” I-am spus că e bine atât cât poate fi unui om internat la diabet şi am rugat-o atât pe ea cât şi pe celelalte 5-6 femei care erau la fel de curioase să meargă s-o viziteze.

„Am merge da nu prea ştim noi pe acolo cum să ajungem la ea”

Femeia care ţinea de mână o copilă de vreo 14 ani – cu probleme la mâna şi piciorul drept (o pareză spastică ce o împiedica să mearagă corect dar şi să vorbească), s-a căutat în portofelul ce-l ţinea în mână şi a scos trei hârtii de câte 10 lei – unicele de fapt, rugându-mă să i le dau Mamei Domnica.

„Am auzit că are pensia mică săraca, mie mi-a plăcut de ea cum ne cânta de pe placă şi aş vrea s-o ajut şi eu cu cât pot”

Am ascultat-o fără să zic nimic pentru că mi se pusese un nod în gât pe care nu reuşeam să-l desfac, apoi i-am promis că o să merg la Mama Domnica să-i duc.

„Cum e numele lu mata, ca să-i spun de la cine sunt banii?” am întrebat-o

„N-are importanţă, să-i spuneţi că ne rugăm pentru sănătatea ei” a mai spus Femeia apucându-şi cu grijă fata de mână.

Apoi cei doi îngeri au intrat în bloc încet, ea cu capul plecat – atentă la paşii nesiguri ai fetei.

Mama Domnica atunci când a cântat pe la nunţi nu s-a tocmit niciodată pentru bani. De multe ori a cântat pe nimic pentru că aşa cum am mai spus, grija ei a fost SĂ NE DEA, adică să ne înveţe prin cântece ei dar şi prin felul ei de a fi ce e iubirea adevărată dăruindu-se pe sine până la uitare.

I-am spus, acolo la spital, că o „artistă” care îi cântă cântecele nu pleacă de acasă decât pentru multe mii de euro.

„Nu ştiu mumă ce-s ăia” mi-a răspuns Mama zâmbindu-mi şi încercând parcă să-şi ceară iertare pentru neştiinţa ei.

Pentru cei care nu ştiu, le reamintesc că grijuliul stat român a recalculat pensia Mamei Domnica şi de la 220 de lei i-a redus-o la fabuloasa sumă de 33,5 lei!

Ia pensia neamule!…

Mama Domnica m-a rugat să fac cumva dacă pot să vorbesc să nu i-o mai dea nici pe asta pentru că „e mai mare grija mumă, trebe să mă duc după poştaş, să urc coasta şi nu mai pot mumă că-s batrână”…

Şi totuşi…

De la targ

Duminica ţăranii noştrii merg la târg. Ca să mai cumpere câte ceva pentru casă, ca să vândă sau ca să schimbe ceva pe altceva. Sau doar pentru a avea de unde veni înapoi. E ca o plecare sau o întoarcere din concediu…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto drpro.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La târg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De la târg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De la târg

 

Tae Petrică Stănciulescu din Bârda – Malovăţ

Am venit cu Mama Domnica Trop s-o aduc din nou la Spital la Severin.

Pe drum am oprit la margine de drum pentru a întreba de ce hectare întregi de mere sunt sterpe, sălbăticite, pline cu mărăcini.

Un om simplu – tae Petrică Stănciulescu ne-a povestit. Şi noi vouă…

La atelierul lui Andar de la Drub


L-am găsit pe Andrei în atelierul propriu, stând şi aşteptând… muza inspiratoare. Cu riscul de a-i tulbura momentul i-am smuls câteva vorbe.
Andrei nu prea vorbeşte, o fac mâinile în locul lui. …

De ziua Imnului naţional


Ieri a fost ziua Imnului naţional. Prilej de a mai cheltui nişte bani pentru nişte vorbe vorbite.

Dincolo de vorbele alese şi scoase pe orificiul bucal rămâne realitatea reală – românii dorm pe ei şi nici măcar îndemnul Imnului lor naţional nu-i mai poate trezi. Indiferenţă, nepăsare, bârfă ieftină distructivă, nesimţire la tot pasul.

Ieri, la semaforul de la Traian unul a aruncat dintr-o maşina cântătoare cu două scaune joase şi fără tavan, şerveţelul cu care se ştersese la bot, ambalajul lucios în care fusese probabil ciocolată, doza de suc goală şi apoi chiştocul (ţigara pe jumate arsă), chiar când se făcuse verde semaforul. Am vrut să le adun şi să i le dau înapoi dar m-am gândit că nu se face să te-apuci să dresezi un animal deja bătrân şi nărăvit deoarece risipeşti nervi, timp, energie.

Cu ceva timp în urmă, un partid important a avut la Parlament un fel de adunare generală. Pregătiri minuţioase, invitaţi, etichete, abţipilduri cât cuprinde, televiziuni care transmiteau în direct fiecare pas călcat pe marmura lucitoare.

Muzică de fundal atent aleasă. Mărimile s-au pus pe scaunele de pe scenă, s-a cântat frenetic imnul partidului apoi „s-a pus” placa cu Imnul naţional.

Stânjeneala era evidentă iar mai marii partidului se uitau ba spre tavan,ba spre vârful pantofilor, ba la rever- aşteptând cu bucile strânse momentul încheierii ca să poată să-şi dea drumul spre noi la zâmbetele largi şi atent antrenate…

Cineva de la butoane a vrut să lase să mai curgă o strofă (probabil că aşa prevedea rânduiala), însă ca să nu fie urechiat ulterior s-a răzgândit şi a întrerupt momentul muzical naţional brusc, aproape evident precipitat.

Dar, vorbele astea sunt prea neputincioase faţă de „performanţa” maneliştilor care au prelucrat aşa cum se cuvine Imnul nostru naţional.

Fără număr, fără număr, fără număr, pe sistem!

Turbo…

Televiziunea on-line Drobeta Turnu Severin

Watch live streaming video from tvdts at livestream.com

La „piaţa sârbilor”


Fosta piaţă „a sârbilor” arată azi cu totul altfel decât o ştiam cu ani în urmă, adică aşa cum ar trebuie să arate o piaţă. Aici, pe timpurile alelalte, veneau sârbii să-şi vândă blugii, ţigările şi să plece acasă cu aproape orice – de la chibrite până la mălai şi ulei. Se trăia şi la ei greu nu numai la noi însă îşi puteau permite să „cumpere” bunăvoinţa gestionarilor de la magazinele româneşti. Cine îşi mai aduce aminte aroganţa vânzătoarelor de la pâine care erau „Dumnezeu” şi care nu se lăsau înduplecate să-ţi dea măcar o juma de pâine dacă nu aveai cartela la tine! Sârbilor nu le trebuiau cartele, ei cu „wikend”-ul cumpărau orice! Atunci o pereche de blugi era aproape cât un salariu – 1800 de lei, dar românilor nu le păsa – viaţa era frumoasă!
Azi am cumpărat cea mai mare lubeniţă din această vară- circa 17 kilograme!
Deşi se părea că nu e prea coaptă, a fost cu adevărat şi cea mai dulce.
Cum se cunoaşte o lubeniţă coaptă? După muzica pe care o „scoate” atunci când o baţi uşor cu palma. E un sunet deschis, vibrant, care trece prin ea spre deosebire de cele crude care sună „închis”, înfundat.
A!Şi să nu uităm:
– Felicitări edililor pentru realizările care iată, se văd!…

Caise din Şimian în piaţa din Severin


În sfârşit avem o piaţă curată care arată a civilizaţie. Felicitări celor ce au perseverat în realizarea acesteia dar şi a celorlalte pieţe din Severin. Gata cu tarabele plouate, cu mirosurile de acru şi putred sau cu „înşirăturile” de pământ, resturi sau saci peste tot. Mai există problema „ţăranilor” care nu prea sunt ţărani, adică de fapt a preţurilor, dar poate că se va rândui şi asta cândva. E bine că tot făcând câte ceva bine, edilii noştrii capătă antrenament şi pe viitor or să mai facă poate şi alte fapte bune!…

Printre fructele aduse cu vaporul de pe continentele asiatice sau sud-americane, am descoperit caise culese chiar lângă noi, la Şimian.

Doamna Băzăvan ne-a povestit că şi-a trimis copilul la facultate să înveţe cum se face agricultură performantă pentru că şi noi putem cultiva ce pot aia de prin ţări străine. Lăudabil!

Românii însă încă preferă fructele aduse din lumea largă neavând habar că acestea sunt culese crude şi conservate/iradiate cu raze gamma pentru a nu se altera fiind extrem de perisabile.De ce nu se strică şi de ce nici muştele nu se aşează pe ele?Aţi văzut că fructele de import nu au miros? Oare de ce?

Acestea sunt nişte fructe omorâte spre deosebire de caisele acestea din Şimian care te îmbată cu parfumul lor.

Cuvântul „ecologic” e neputincios pentru a le descrie mai bine. Cel mai bine o fac ochii, gura şi nasul.

Azi, la Spitalul din Severin, în vizită la Mama Domnica Trop



Sâmbătă 23. 07.2011, cam pe la prânz, am decis să merg la piaţă să caut să aleg un buchet de flori frumoase pentru Doamna cântecului nostru popular AUTENTIC – Domnica Trop – care este internată în secţia Cardiologie a Spitalului judeţean Drobeta Turnu Severin.

În piaţa de legume şi fructe am întâlnit o doamnă amabilă din Şimian – Florica Coandă – cea care a fost colegă cu Domnica – fiica Mamei Domnica – la fosta întreprindere „Pacea” – unde aceasta şi-a pierdut braţele şi care m-a lăsat să fac un buchet mare de flori de câmp împănate cu busuioc. M-a rugat să-i transmit sănătate multă, pentru că a aflat de la televiziunea TL2 Drobeta că se află pe patul de spital.

La spital, am parcat maşina, am coborât şi m-am îndreptat hotărât spre intrarea spitalului.

Cuvântul „spital” provine din „ospitalitate” parcă, sau poate greşesc cumva?

Aici am fost pur şi simplu oripilat de mizeria şi duhoarea cu care acest stabiliment, unde vii să îţi recapeţi sănătatea, te întâmpină. Un om rău ar spune că exagerez însă imaginile culese cu telefonul mobil vorbesc singure adevărul. Păcat că nu pot arăta şi mirosurile pestilenţiale emanate la această intrare – gunoaie fermentate şi putrezite…

O mâţă se tăvălea prin iarbă de căldură sau de purici, sătulă probabil de şobolanii prinşi (probabil că mâţele sunt cu adevărat fericite de această stare de lucruri pentru că şobolanii sunt la ei acasă aici!). Domnii care conduc această instituţie – nu vă pute?

Nu se pot aloca măcat câţiva bănuţi pentru o mătură şi două mâini harnice?

Şobolănimea voastră – „onor” nesimţiţi/împuţiţi pacienţi ACEIA care nu aveţi exerciţiul coşului de gunoi sau măcar al căcăstoarei din fundul grădinii- mizeria aceasta, să nu uităm, nu este produsă de conducerea spitalului şi nici de cadrele medicale ci de voi, bolnavii needucaţi la timp de mămicuţele voastre ocupate poate cu alte activităţi, aşadar, domnilor pacienţi/aparţinători păstraţi/respectaţi măcar ce încă aveţi.

În curând este posibil să nu mai avem nici acest spital. De ce? Răspuns:indiferenţa, nepăsarea, nesimţirea d-voastră dragi severineni.

La intrare, la umbra răcoroasă de pe hol, un cerber îngalonat cu ecusoane de paznic atent şi vigilent (!!!) s-a sesizat că filmez aşa că filmul se termină poate nefiresc de repede.

Această mizerie VIZIBILĂ este însă incomparabil mai mică decât Marea Mizerie creată de Statul român Doamnei Domnica Trop căreia, harnic cum îl ştim – i-a recalculat pensia. Adică de la circa 300 de lei i-a redus-o la 33,50 lei!!!…

Una din cele mai mari şi autentice voci din Europa – are acum un venit lunar de sub 10 euro PE LUNĂ!!!

Costain Brâncuşi a plecat din satul lui Hobiţa la Paris unde a devenit o valoare universală. Mama Domnica a rămas la vatra ei şi la caprele ei şi la omul ei. Au venit însă la ea o mulţime de doritori de vorbe meştegugite pentru a le lua şi a le cânta apoi prin lume pe sute şi milioane de euro.

Un fotbalist care a paralizat pe teren a cunoscut compasiunea unei lumi întregi. Spiritul de solidaritate al colegilor de pe gazon dar şi al celor din tribune a funcţionat impecabil.

Spiritul de solidaritate al artiştilor populari în cazul Doamnei Domnica Trop nu prea „se eczistă”. Păi de când cântecul popular e mai important ca învârtitul beşicii pe iarbă?…

Dar ce vorbe ar fi mai potrivite pentru a exprima toată indignarea?

Mama Domnica s-a bucurat pentru florile de câmp cu busuioc şi a mulţumit frumos cu bun simţ, aşa cum ştie şi cum este ea. I-au adus aminte aceste flori de Isverna ei şi de grădina ei de-acasă unde „s-au prins mai multe tufe ge busuioc”. Ea zâmbeşte obosită şi îşi ascunde greu durerea dar face eforturi incredibile pentru a zâmbi şi pentru cânta colegelor ei de salon incremenite în mirare.

Ele o ascultă tot aşa cum îl ascultă pe Popa când citeşte Sfânta Evanghelie. Căci ce este oare Dumnezeu decât o Sfântă Mirare?

Cântecul Domnicăi într-un salon al secţiei Cardiologie de la etajul trei – medicament pentru inimă încă ne-brevetat.

Nişte oameni bine intenţionaţi de prin Gorj, invocând dezinteresul oficialilor mehedinţeni s-au gândit să-i facă Mamei Domnica o … „Casă Muzeu” în Gorj, pe lângă Târgu-Jiu, unde să fie transferate din casa de pe coasta Isvernei – locul unde Mama a trăit alături de „omul” ei peste 50 de ani şi unde i-au „venit” cunoscutele doine – costume, războiul de ţesut, vârtelniţa, diplomele, trofeele, etc etc.

Lăudabilă iniţiativa vecinilor noştri şi ruşinoasă indiferenţa mehedinţenilor!.

Dar să nu pară că dăm cu piatra în oamenii de bine de lângă noi!

Decât nimic e bine că măcar gorjenii duc grija Mamei Domnica Trop. Inainte de a fi prea târziu.

Europarlamentarii – nu cei români, staţi liniştiţi, – ci aceia care gestionează responsabil Cultura europeană sau cei de la UNESCO – unde se duce grija Patrimoniului universal al omenirii, aud oare cântecul Mamei Domnica din spitalul severinean?

Mama Domnica

Mama Domnica

Cuponul de pensie al Mamei noastre cu fabuloasa sumă de 33,50 lei. Felicitări România! Felicitări confraţilor care îi cântă cântecele!

Ochii care ne văd din viitor…

O nouă stea pe firmamentul muzicii populare mehedinţene – Oana Larisa Bojin


Acasă la Mama Domnica Trop. O casă cu prispă închisă, zidită pe o coastă înaltă de deal, de unde Mama veghează atentă aproape întreaga Ţară Românească…
După ce răstoarnă pe masa de sub vie ceaunul cu mămăligă, tata Gheorghe aduce brânza şi ţuica de prune. Aşa, între două îmbucături de mămăligă făcută cu făină râşnită ne dăm la taină. Tata Gheorghe ne povesteşte cum a cunoscut-o la horă pe Mama Domnica, de ce n-a lăsat-o la Bucureşti apoi îl întreb când i-a spus ultima dată că o iubeşte. „Păi eu mai ştiu mă tată mă!”
„Păi spune-i acu!”…
Tata Gheorghe o ia în braţe ca un voinic pe Mama Domnica, o pupă sănătos de vro două trei ori pe obraz apoi îi spune vorbele magice: „Te iubesc că tu eşti muierea mea!”
Mama Domnica râde fericită cu ochii aproape inundaţi de lacrimile aducerilor aminte. Şi schimbă repede vorba spunându-ne că are o nepoată care „şcie a cânta bine”.
La îndemnul nostru o strigă peste gard, apoi îl mână pe tata Gheorghe s-o sune mai bine cu telefonul.
„N-auzi tu Oană, hai încoa că veni televiziunea şi vreau să te asculte. Hai aşa mai fuga, lasă treaba!”…
Aşa am cunoscut-o pe Oana – fată harnică, frumoasă şi cu o voce curată precum bobul de lacrimă din colţul ochilor Mamei Domnica.
A fost de acord să vină la Severin şi conştiincioasă s-a prezentat la emisiunea matinală a inimosului Dan Taloi.
Aşa începe şi cariera televizionistică a acestei fete minunate – Oana Bojin.
Pentru internauţii încă iubitori de muzică populară mehedinţeană, câteva minute cu Oana puse la dispoziţie prin amabilitatea postului TL2 Drobeta.

Oana Larisa Bojin s-a născut la început de toamnă când se stoarce bobul de must, pe 25 septembrie 1993 în Baia de Aramă. Începe aventura cunoaşterii la Şcoala Generală din satul natal – Isverna. În clasa întâia obţine premiul 1 cu cunună şi cu ocazia serbării de premiere cântă pentru prima dată un cântec pregătit din vreme. Aşa s-a lansat în muzica populară.
De atunci a tot cântat la serbări, la nelipsitele hore de la sfârşit de săptămână din satul ei sau din satele vecine, la nedei, la nunţi sau invitată la o mulţime de majorate.
A fost primită în Grupul folcloric „Liliacul” din Baia de Aramă condus cu seriozitate şi rigoare de Elena Mimiş Trancă. A cântat ocazional alături de Domnica Trop, Petrică Mâţu Stoian, Anica Ganţu, etc…

Cu barca pe Dunăre la Cazane


Sâmbătă după ce am „croşetat” anumite reţete din cartea dedicată artei culinare specifice Dunării, am decis împreună cu fetele să facem o plimbare pe luciul apei. Soare, voie bună, aer curat, re-creere… Imaginile descriu doar o parte din senzaţiile speciale pe cale le oferă Dunărea chiar în locul unde începe Istoria neamului românesc. Pe aici au trecul legiunile romane în drumul lor spre averile dacilor. De atunci lanţurile atârnate de romani au rămas prinse de mâinile şi picioarele românilor până azi. Poporul român este fostul popor dac rămas cu lanţurile invizibile ale Istoriei care începe chiar aici- la mâini, la picioare, la minte. Supravieţuirea noastră „istorică” probabil că se datorează şi acestor lanţuri nevăzute, nesimţite. Căci cine are şi ce cu nişte sclavi?…

Târgul de vechituri şi Cibernetica


Ştefan Odobleja afirma cândva – nu foarte demult, că lumea este alcătuită din sisteme care comunică între ele şi se auto-reglează mai ales la nivelul viului. Un cârcotaş ar întreba dacă pietrele comunică între ele iar răspunsul ar fi tot „da” dar ar trebui să îi explicăm cum devine treaba cu materia aflată deasupra temperaturii „Zero absolut” – aflată în stare de agitaţie termică şi cum e cu câmpul informaţional universal dar asta-i altă poveste. La nivelul fiinţelor vii sistemul digestiv comunică cu sistemul circulator – inima, vasele de sânge şi cu cel nervos şi invers – cel nervos, care are rol integrator şi de control, comunică cu toate subsistemele. Omul este la rândul lui un subsistem al marelui organism numit societate care la rândul ei….
„Afectivitatea este un cerc vicios al marelui cerc vicios care e viaţa iar cunoaşterea este tot un cerc vicios dar al afectivităţii, aşadar tot al vieţii”… spunea marele Obobleja. „Cercul vicios” al lui era „conexiunea inversă” sau „bucla inversă reglatoare” – termeni care au devenit lege universală şi care au generat uriaşa explozie informaţională la care asistăm în prezent. Sau redenumită (citeşte „furată”) de pseudo-părintele ciberneticii Wiener Norbert – „feed-back”.
Din nefericire dacă e să înţelegem pe genialul Odoblaja până la capăt, vom înţelege de fapt că am sărit de pe o trambulină care ne-a aruncat în afara istoriei iar „cercul vicios” în care ne aflăm nu are nici o legătură cu noţiunile inventate de academicianul severinean ci cu altceva –un „ceva” opus vieţii.
„Cum aşa?” ar întreba acelaşi cârcotaş.
Păi e suficient să observi ce se întâmplă în Târgul de vechituri bunăoară şi nu mai trebuie să-ţi baţi capul cu ideile lui Odobleja – întâmplător născut pe aceste meleaguri şi prea devereme uitat chiar de severinenii lui. Cine mai stă să înţeleagă pe Odobleja când stomacul ţipă de foame şi gâtlejul după o bere?
În târgul de vechituri observi, sâmbătă de sâmbătă şi duminică de duminică, absenţa forfotei pozitive existente cândva şi a efervescenţei mercantile specifică oltenilor sau precupeţilor. Întâlneşti aceeaşi mulţime de oameni destructurată de Singurătate şi disperată de un bănuţ cu care să-şi astâmpere foamea.
Oameni mulţi care privesc fără să se vadă şi care ascultă fără să se mai audă. Ei umblă, caută fără să ştie prea bine ce (vreun chilipir poate) şi cel mai grav e că nu mai comunică vorbele aşa cum se întâmpla altă dată.
Aici se află imaginea perfectă a României de azi: destructurată din punct de vedere cibernetic/ comunicativ/ informaţional şi aflată în plin proces de descompunere chiar dacă încă mai vedem oameni cumva vii. Sistemul social coerent a devenit demult o amintire şi aia deja uitată. Individul care luptă pentru supravieţuirea zilnică este, în Târgul de vechituri, principalul actor.
Îşi aduce aminte cineva ca vreun politician să vină aici şi să vorbească cu poporul? Dar, nu discuţii individuale, formale în faţa camerelor foto-video, ci Reale.
-„Da de ce ar veni aştia aici? Ca să vadă ce? şi să vorbească cu cine? Cu amărăştenii aştia?”
-„De aia! Pentru că politicul este sistemul nervos integrator care reglează sistemul social numit încă România” ar fi un răspuns mai fandosit.
„Pentru că în mic se vede ce e în mare”- ar fi un alt răspuns şi mai sclifosit.
O tumoră canceroară se separă agresiv de restul celulelor sistemelor organismului, îşi asigură rezerve de mâncare din ceeace s-ar cuveni şi celorlalte celule care muncesc să tragă căruţa trupească, îşi face propriul sistem nervos şi circulator şi culmea se identifică cu celulele normale (joacă demagogic un teatru de proastă calitate al popularităţii ieftine uşor de convins) astfel că sistemul imunitar – acela care ar trebui să o ucidă fără să pună întrebări – aşa cum se-ntâmplă într-un organism sănătos cu astfel de celule nebune, este neputincios, orb şi indiferent. Vă sună cunoscut?
P.S. În târgul de vechituri – acolo unde se găsesc mii de cărţi mai vechi sau mai noi, înşirate pe capote de maşină sau pe mese de ciment asemeni meselor de mozaic rece de la morgă, sau chiar pe asfalt, am descoperit chiar ediţia din 1939 a „Psihologiei consonantiste” a lui Ştefan Odobleja – în limba franceză. Dar despre Odobleja, Cibernetică şi Severin într-un articol viitor.

Cu Camaradul Levantin la Mânăstirea Sfânta Ana de la Orşova


Sâmbătă 9 iuluie, înainte de a intra în Labirintul Danei Dumbrăveanu, am urcat pe Drumul Eroilor – Dealul Moşului cu Camaradul Levantin din Severin pentru a lua o gură de apă bună şi de linişte la Sfânta Mânăstire Ana de la Orşova. Tăcerea şi harul cu care sunt binecuvântate aceste locuri sunt rarisime. Merită orice efort pentru a ajunge aici. Am cules câteva imagini cu telefonul celular din muzeul Pamfil Şeicaru – un român de excepţie care se odihneşte chiar aici. Calitatea proastă a imaginilor şi sunetului este compensată de inteligenţa privitorilor care vor primi astfel îndemnul de a veni să vadă cu ochii lor pe 25 iulie la hramul Mânăstirii oameni, fapte, locuri şi lucruri minunate.
Pe 25 iulie este hramul Mânăstirii. Cunoscătorii ştiu deja şi vor fi aici la Mânăstirea închinată tuturor acelora care au înfăptuit România Mare. Ceilalţi află chiar acum în timp ce citesc şi îşi vor face cu siguranţă timp pentru un drum al iniţierii – început de vindecare şi mântuire.

Teatrul „Labirint” – la Orşova




„Inteligenţă”, „discreţie”, „pasiune”, „motivaţie”, „implicare”, „entuziasm”…
Câteva cuvinte superficiale care încearcă să definească ceeace s-a întâmplat sâmbătă la Orşova.
O Profesoară Doctor în geografie, originară din Severin, -Daniela Dumbrăveanu a venit cu un grup de studenţi şi voluntari să îi înveţe „arta de a face turism”.
-„Există o astfel de artă”? ar putea întreba cineva nedumerit.
Desigur, şi ca orice artă are reguli stricte precum algebra sau fizica cuantică. România are tot ce ar fi necesar pentru a câştiga enorm din turism şi cu toatea astea nu există sau nu contează pe hărţile turismului mondial. De ce? Politicienii probabil că au răspunsurile potrivite.
Dana Dumbrăveanu reuşeşte în ceeace şi-a propus, mai multe lucruri deodată: în primul rând spală din ruşinea (măcar parţial), aflată pe tagma profesorală umilită de ultimele examene de bacalaureat- dovedind că pot exista şi Profesori în adevăratul sens al termenului (nu întâmplător am scris „profesor” cu majuscule şi nici „docere” – doctor, învăţător), iniţiază un experiment extrem de util nu doar studenţilor care vor face turism, dar şi nouă ca naţie, apoi este un om care revine acasă şi încearcă să promoveze într-un mod ştiinţific dar şi artistic resursele acestor locuri. Şi nu în cele din urmă Dana Dumbrăveanu este o creatoare eficientă de viruşi mentali pozitivi extrem de contagioşi. Puţini oameni ajunşi la statutul de „docere” sunt aşa entuziaşti şi de supli mental aşa cum este Dana.
– Dar de ce este Dana Dumbrăveanu aşa de entuziastă?
– – Păi „en” – „theos” înseamnă „Dumnezeu înăuntru”.
La Orşova s-au întâlnit studenţi din România, Bulgaria, Polonia, Elveţia, Portugalia, etc sau profesori universitari din Marea Britanie, Spania, Turcia pentru ca să discute laolaltă despre tehnici, să creeze „patter-uri” de promovare eficiente (studenţii sunt din domenii diferite – actorie, regie, teatru, sociologi, psihologi, geografi, etc).
Proiectul „Labirint” este un experiment de re-descoperire a simţurilor. Cetăţeanul turist – oricare ar fi el şi de oriunde ar fi, este studiat şi educat în acelaşi timp de aceşti mirabili oameni. El este ajutat a-şi aduce aminte din profunzimile subconştientului de ceeace s-a uitat îndeobşte: de poveşti.
Povestea la fel ca şi simbolul comunică cu subconştientul profund din noi. Aici, comunicarea se petrece (oare mai ştiu şi mai ales când mai petrec oamenii?) în absenţa cuvintelor. La fel ca iniţierea. Teatrul „Labirint” – teatru iniţiatic, coordonat de Dana Dumbrăveanu se adresează unui singur spectator şi culmea – care mai este şi legat la ochi! La fel ca în ritualurile antice ale iniţierii. Pentru că lipsit de văz, omul ascultă mai mult şi mai bine. Îşi re-descopreră Sinele ascuns şi tainic, contemplă, re-cunoaşte, iubeşte, se miră, se bucură. Căci ce este Dumnezeu altceva decât Mirare, ar spune Poetul?
„Bizar!” ar spune alt-cineva însă doar aşa poţi ajunge la informaţiile adevărate generatoare, aşa cum spuneam, de tipare corecte. Povestea nu se adresează raţionalului logic din noi ci chiar zonelor emoţionale străvechi. Psihologii ştiu de ce şi mai ales cum funcţionează amigdalele cerebrale- par egzamplu!.
Tema centrală a zilei de sâmbătă a fost Dunărea, Apa, Frumosul. Dunărea la Cazane sau la Coloanele lui Hercules – locul naşterii Zeilor Olimpului (după Hesiod sau Apollonius din Rhodos sau Neculaie Densuşianu, dar şi după alţi istorici de renume) are ce povesti. Dumnezeu, precum Dunărea se naşte pe El din El însuşi şi pe noi odată cu El. „Dumnezeu s-a născut din spumele apelor”, „La începuturi Dumnezeu plutea pe deasupra apelor” spun poveştile locale precreştine. Cerul îşi oglindeşte tăcerea pe oglinda apelor iar ele la rândul lor comunică în linişte tăcerea lor profundă. Căci Dumnezeu înţelege, nu-i aşa doar glasul Liniştii.
„Labirintul” este un teatru al Liniştii care reînvaţă spectatorul/turistul ce este liniştea locului, ce este tăcerea simţurilor pentru a putea re-descoperi Frumuseţea Sinelui lăuntric, acela care ne aminteşte de sensul nostru ca fiinţă spirituală.
Am reţinut doar câteva imagini cu telefonul molecular pentru privitorii acestui site cu această mirabilă Doamnă Profesoară Dana Dumbrăveanu. Televiziunea RTS sau TL2 va oferi telespectatorilor proprii imagini şi informaţii mai multe şi mai ample…

Seba – o fereastră uitată


upă vizita şi darurile de suflet primite de la domnul profesor Dinuţ, am mai adăstat niţel, împreună cu Andar şi cu Seba – ultimul olar din Şişeşti. Acesta, asemeni domnului Dinuţ care ne încălzeşte sufletele cu cuvinte bune, are grijă ca românilor – aceia care ştiu, să le fie cald. El creează acum sobe de teracotă din lut bine frământat şi ars în cuptoarele Şişeştiului. Iarna, când afară suflă crivăţ cu ger, înăuntru, lângă soba lui Seba te simţi, ca atunci, în uterul cald al mamei…
El e haiducul fără leac
Vodă veghind moşia noastră,
Leacul de sete pentru veac
Cuibar de dragoste măiastră

Şişestiu-i roua nopţilor cu care,
Din lutul afânat de dor
Orice olar sfinţeşte locul
Cu apa vie din urcior…
Tudor Dinuţ – „Poteca din pendul” – editura „Decebal”, Drobeta Turnu Severin, 2002

Şişeşti – căpătâi de curcubeu


Îl sun pe prietenul Andar – Andrei Coptil –binecunoscutul artist plastic severinean şi ne dăm întâlnire pe terasa lui, ce dă spre Biserica de Carton, la o cafea amară. Vedem un excavator şi o maşină care cară de zor nişte pământ şi îl întreb dacă nu cumva e păcat ca, în timp ce bate clopotul şi vin oamenii la slujba de dimineaţă, utilajele să lucreze chiar pentru Biserică în sfânta zi de Duminică.

Andrei îmi spune că „nu nu-i păcat” şi după ceva tocmeală filosofică, ne hotărâm să-i facem o vizită prietenului nostru Titu Dinuţ de la Şişeşti.

– „Mergem să îl vizităm dar aducem şi un sac de lut ca să avem ce modela săptămâna viitoare”… Am apucat aparatul foto de curea, telefonul şi … pe cai.

Acasă la Titu Dinuţ, în locul unde altă dată zăbovise Nichita Stănescu, azi, se aflau alţi oaspeţi de seamă: Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova Academicianul Mihai Cimpoi dimpreună cu alţi musafiri nu mai puţin importanţi. Domniile lor se vor afla pentru zilele următoare pentru o cură de linişte în staţiunea Bala – loc de bună re-creere fizică şi spirituală. „N-am venit să stau, am o mulţime de cărţi de corectat şi de terminat, iar aici lângă prieteni, mă simt liniştit” a spus domnul Academician Mihai Cimpoi, care a şi plecat spre cunoscuta staţiune de tratament şi recuperare.

După plecarea musafirilor, Titu Dinuţ ne-a invitat să vizităm Muzeul din cadrul şcolii Şişeşti. Aici am cules cu telefonul câteva imagini pentru ca toţi iubitorii de autentic, de istorie şi de frumos să le poată vedea.

Dar cel mai bine ar face să vină să vadă cu ochii lor şi mai ales să îl cunoască pe acest minunat, gingaş, fragil şi atât de inspirat OM: Titu Dinuţ.

După ce ne-a povestit pe îndelete o mulţime de taine (imaginile sunt doar o mică parte din povestea domnului profesor), acesta s-a scuzat şi a plecat întrucât aştepta vizita unui alt oasete nu mai puţin important: Profesorul universitar, academicianul Eugen Simion.

Titu Dinuţ – născut chiar în Şişeşti, profesor de limba şi literatura română la liceul din această comună – plină de istorie, membru al Uniunii Scriitorilor din România este autorul a numeroase cărţi („Comandirul”- povestiri istorice, „Capcanele”- roman, „Comoara lui Tudor” –roman, „Cât ai bate din amnar” – aforisme, „Fiul luminii” – roman, „Lăcrimaşul” – versuri, „Poteca din pendul” – versuri, „Năpârci albastre” – aforisme, „Şişeşti” –repere monografice, „Urciorul din Şişeşti” – versuri, „Estacada” – versuri. „Castelanii” –roman, „Viaţa sărind la gâtul întâmplării” – versuri, „Cronica şcolii din Şişeşti” vol I-II, „Baiadera şi arlechinul” – versuri, „ Coliba cu vampiri” – versuri, „Dalbul de pribeag” – versuri, „Mârzacul” – versuri, etc).

„Pentru Titu Dinuţ casa (părintescă) este spaţiu originar , vatră, spaţiu existenţial, unde-ţi duci veacul şi-ţi trăieşti destinul, dar şi spaţiu al Tainei fiinţiale, cu ascunzişuri mirifice”… – Academician Mihai Cimpoi.

Andar şi …cioara lui


“Amărâtă şi stingheră

Ca o prună afumată

Cu alură interlopă

Ca un muzicant în frac,

Cuvioasă ca un popă

Şi smolită ca un drac”…

În urmă cu câteva zile, în timp ce-mi executam alergarea de seară ritualică la pădurea Crihala (pentru topirea kilogramelor excedentare) am simţit miros de hoit şi ulterior am văzut pe alei câţiva pui de cioară morţi. Mi-am adus atunci aminte că ciorile sunt cele mai inteligente fiinţe după oameni iar obiceiul de a-şi arunca puii din cuib atunci când deja au aripi pentru zburat este o lecţie deosebit de utilă chiar şi pentru noi oamenii. Spun asta cu toate riscurile de rigoare. Copii noştrii sunt ocrotiţi, răsfăţaţi până plecăm pe lumea cealaltă uitând să îi lăsăm să zboare cu propriile lor aripi. Din acest motiv, dar şi din multe altele, copii noştrii intră în viaţă nepregătiţi şi caracterizaţi de, ceeace psihologii numesc, “comportament de neajutorare învăţată” – extrem de păgubos mai ales în societatea competiţională de azi.

Ştiam că ciorile, la fel ca oamenii sunt fiinţe sociale, trăiesc în famile iar “soţul” este fidel şi credincios “soţiei” până la moarte (doar dacă femela lui a decedat el îşi îndreaptă atenţia spre altă cioară cu care să se împerecheze). Ciorile folosesc mai multe unelte pentru a se hrăni şi supravieţui decât maimuţele şi sunt mai inteligente decât delfinii sau bufniţele. Pot fi învăţate să numere până la 30 şi sunt păsările care “ştiu la glume” (se joacă) sau care se droghează (!!!) (se aşează pe un muşuroi de furnici şi se lasă muşcate – acidul formic creându-le o stare de extaz care le face “să cadă pe spate”).

Pe stindardul strămoşilor noştrii apare şi cioara alături de lupul cu trup de şarpe (corbul – mesagerul profetic al lui Apollo) însă pe la sfârşit de secol XVIII acesta este înlocuit, doar din snobism, cu vulturul evropenesc. Ţiganii care şi-au însuşit cu precizie şi conştiincioşi magia dacilor au adoptat ca semn al tagmei lor “cioara”. De ce oare? Un “cunoscător” ar spune că din cauza culorii comune. Răspunsurile, căci sunt mai multe, sunt şi multe şi profunde. Totuşi, ironia acestora are şi o mică explicaţie istorică. Vlad Ţepeş a fost ajutat în luptele sale cu turcii şi de ţiganii din Ţara Românească, iar ei aveau ca stindard propriu de luptă o…”cioară”. La una din bătălii, când aceştia au văzut câtă puzderie de turci se apropie, au zbughit-o la fugă abandonându-şi steagurile (ciorile). …

Andar – Andrei Coptil – artistul plastic şi prietenul nostru din Severin – are un nou amic – un pui de cioară care, după alungarea din cuib, a început lupta existenţială alegând prietenia cu omul. Nu-i aşa că există o anume asemănare între Andar şi noul lui prieten?

Însă marea nedumerirea şi întrebarea care îl frământă acum pe Andrei este asta:

– ce nume să îi pună noului şi ghiduşului prieten?

Sugestiile voastre sunt aşteptate cu nerăbdare…

Povestea oşteanului Iovan – cavalerul crinilor şi regele albinelor


Nelu Iovan este un om modest, onest, vesel când nu e tăcut şi harnic precum un monah.

Nelu Iovan este un oştean iscusit care a fost scos din luptă în plină maturitate şi putere. Povestea lui este povestea cavalerilor care sunt marginalizaţi tocmai atunci când sunt mai pregătiţi pentru focul bătăliilor. Iovan nu s-a luptat cu vreun inamic la hotarele ţării, ci, la fel ca Iovan Iorgovan cu un balaur cu mult mai perfid şi mai periculos- focul. A fost comandirul cel mai iscusit din ultimii ani ai pompierilor din Severin. Lupta cu focul cere inteligenţă, abilitate, strategie şi intuiţie pentru că această fiară tăcută este mai şireată decât trupele de cercetaşi ai vreunui inamic de aiurea. Creşte din nimic, se hrăneşte doar cu aer şi sfâşie fără milă tot ce întâlneşte. A-l stăpâni şi nimici cere minte pricepută, flexibilă şi fluidă precum apa pură.

A uitat demult stresul de ieri când alerga cu maşinile pline de apă ca nişte femei gravide şi dădea ordine scurte tulumbaşilor. Acum vorbeşte încet, aproape în gând albinelor, îşi scutură de pe sprâncene pulberea aurie ce cade din florile teilor şi ascultă foşnetul petalelor de crini…

Dar nu despre foc am vorbit cu domn’ Nelu ci despre flori de tei şi crini, despre albine şi miere. Pentru că dumnealui s-a retras din oraşul agitat într-un loc aiuritor de frumos, nu departe de Dunăre. Aici îngrijeşte florile de crin şi teii pentru ca harnicele albine să aibă ce fecunda. Şi ce oferi. Cavalerul crinilor şi al albinelor. Dar oare nu cumva chiar regii aveau ca emblemă crinul ca semn al purificării, perfecţiunii, luminii şi al vieţii? Cum ar putea cineva să descrie mirosul dumnezeiesc al crinilor şi al teilor înfloriţi în curtea lui domn’ Nelu dimpreună cu zumzetul hipnotic al albinelor harnice ?

Priseaca de stupi a lui Iovan e aşezată la fel ca acelea de odinioară – ale dacilor- în apropierea unei trecători ce duce spre o poiană din mijloc de codru des. Ne-am povestit poveşti despre daci şi despre albinele care apărau posăzile ţării noastre de-atunci şi de-acum. Dacii – un popor care era şi bun strateg şi viteaz dar şi neînvins (ei nu în luptă au fost zdrobiţi ci prin trădarea unui Bacilis nefericit care i-a aruncat în moartea însetării de apă sau în lanţurile cioplite pe Coloana lui Apolodor de la Roma vizibile şi azi după 2000 de ani şi la propriu şi la figurat) ştiau că albinele nu suportă mirosul cailor aşa că acestea se ocupau de paza drumurilor de acces (un cal putea fi ucis de doar 2-3 albine). Herodot din Halicarnas de exemplu, a scris că din cauza albinelor nu se putea pătrunde în teritoriul de la nordul Dunării iar Alexandru Macedon însuşi ştia de frica acestora…

Americanii au stabilit că durata medie de viaţă a unui apicultor este de 78 de ani faţă de 58 de ani cât este cea a unui doctor. Şi atunci, domn’ Nelu a promis – pentru viitoarea noastră întâlnire, un fagure cald plin cu miere de tei…

„Maxima calitate” : Hi-Q a (în) cântat la Severin „cântece despre oamenii pe care îi iubim”


Cu mulţi ani în urmă (oare cât o fi trecut de-atunci?) Dana Nălbaru end comp hi-q realiza o emisiune tv pe plaja de la Olimp. Îi vedeam zilnic pentru că hotelul lor era lângă al nostru. Atunci i-am cumpărat soţiei o pereche de sandale transparente- exact ca ale Danei Nălbaru – de care a fost mândră şi cu care s-a lăudat vreo doi ani de zile! Ce frumoşi şi sinceri erau! I-am revăzut în anii ce au urmat -când şi când, pe la concerte şi constatam că sunt la fel de frumoşi şi apropiaţi celor mulţi. Azi, aceeaşi trupă de modeşti-frumoşi – „momoşi” cum se spune la noi în fosta şi viitoare regiune Oltenia, a cântat pentru copii frumoşi ai Severinului. Habar n-am avut că vor cânta la Severin, m-am dus să cumpăr hârtie igienică şi alte alea pentru nevoi casnice şi am crezut că cineva îi imită. Era prea bună însă imitaţia şi în loc să intru în magazin m-am oprit să ascult. Şi să filmez cu telefonul care s-a încintat şi el odată cu atmosfera. Aşa am descoperit cu uimire şi bucurie că sunt Ei – cei care ne-au colorat în culori vesele, pastelate, tinereţile noastre. Copii noştrii – iată! – sunt la fel ca noi atunci – veseli şi exuberanţi. O altă trupă – mai fiţoasă şi mai gomoasă – care a cântat nu demult în Severin, spunea că a întâlnit cam puţini oameni în Severin şi că şi aceea erau cam deprimaţi. Ei erau deprimaţi dar nu vedeau din cauza păianjenilor din sprâncene. Cine mai zice acum că în Severin oamenii sunt trişti? Imaginile vorbesc singure…

Veneţiile mele – expoziţie Constantin Plăviţu


I-am văzut primele lucrări pe la sfârşitul anilor 80 în Galeria de artă din faţa Parcului central. Azi acea galerie a fost sacrificată pe altarul Sfântului Profit – de cine, de ce, cum? – întrebări retorice, desigur.
Într-o vreme când alţii sunt hotărâţi/disperaţi să aibă cât mai multe suprafeţe de pământ, Constantin Plăviţu a reuşit să devină proprietar al câtorva mii de metri pătraţi de … perete.
L-am regăsit pe pereţii locuinţelor sau în birourile a o mulţimne de severineni dar nu numai, veghind atent, alături de icoanele necesare, întâmplările casnice, cotidiene ale concetăţenilor noştrii iubitori de frumos.
Blând, inspirat, elegant, liniştit şi riguros ca un tată bun – Constantin Plăviţu este conştient că o vorbă în plus sau o mişcare de penel nelalocul ei ar putea ruina Universul.
El crează mereu şi mereu aducând dovadă de viaţă trăită viu, croşetând asiduu, responsabil ca un ţăran de peticul lui pământ, la panza Iubirii.
Muzeul de Artă din Severin – locul prezentării ultimelor lucrări ale maestrului modestiei – domnul Costi Plăviţu, este parcă din ce în ce mai trist. Slab luminat, aflat într-o interminabilă renovare şi lipsit de acea efervescenţă a anilor trecuţi.
Constantin Plăviţu nu este singurul artist din Severin – mai sunt câteva zeci sau mai mulţi chiar.
Până la repararea Muzeului – bravo Primarului că a alocat fondurile necesare înainte de a se păbuşi definitiv, ar fi necesară o Casă a Artiştilor plastici. Da de ce – ar întreba unii cârcotaşi?
De ce este necesară o Maternitate?
comentarii
noni (neverificat) said on Sâm, 18/06/2011 – 09:39:

Lumea artiştilor plastici dar şi a scriitorilor severineni este plină de orgolii, bizară şi cel puţin incoerentă. Acesta este prob motivul dispariţiei acelei galerii centrale unde în anii mai de demult se întâmplau mai des evenimente artistice. La ce s-o mai ţină dacă nu mai era cine să expună?
Artiştii severineni nu au învăţat să fie uniţi măcar sub semnul Artei. Fiecare cu … fiecare ca tot românul…
Ar trebui ca unul dintre ei mai inspirat să ia taurul de coarne, să-i organizeze şi apoi să-i lanseze „la bucată sau la pachet”. Lumea consumistă de azi se mişcă foarte rapid, factorii decizionali (chiar şi clientul cu bani) nu mai are timp de explicaţii laborioase condimentate cu contemplări sterile.
Altfel vom asista la expoziţii rare, aleatorii, triste, condimentate cu văicăreli şoptite sub lobul urechii, lipsite de urmări vizibile…

replică

Liviu Danila (neverificat) said on Vin, 17/06/2011 – 07:10:

Arta ne ia pe după umeri problemele vremelnice şi ne încurajează să continuăm.O expoziţie excepţională. Felicitări pentru subiectul abordat.

La Severin o fată dansează în ploaie


De fiecare dată spectacolul Naturii e uimitor si plin de grandoare.
În Severin azi a plouat torenţial. Prilej de meditaţie şi contemplaţie. La televizor, la ştiri se arată nişte banale accidente cu morţi, apoi cum e scos un sicriu al unui bătrân pentru precizarea cauzelor reale ale morţii. Un procuror vorbeşte despre o ureche vânătă iar imaginile de lângă groapă şi momentul scoaterii sicriului sunt arătate iar şi iar şi iar…
Ziarizdele vorbesc apoi cu patimă despre epidemia de sinucideri în rândul tinerilor din Gorj. Vorbesc, vorbesc mestecând vorbe şi lăsând impresia că ar fi nişte deştepte. Nu realizează că de fapt tocmai ELE ÎNCURAJEAZĂ acest fenomen al auto-extincţiei arătând mereu şi mereu şi aducând în subconştientul colectiv fenomenul acesta al Morţii.
În Severin o tânără sănătoasă la minte a ales să renunţe la a mai privi tutele analfabete de pe sticlă şi a ieşit în …ploaie. Micuţa cameră a telefonului nu a putut (din păcate!!!) să o arate de aproape ca să fie şi mai vizibilă frumuseţea şi erotismul intens al acestei fete ce dansează fericită în club… pardon! în ploaie!
Un gest simplu, firesc ca o respirare…
ce piesa e pe fundal ?
snapflaviu Cu 1 lună în urmă

@snapflaviu e o piesa de deuter nu mai stiu titlul pentru ca am o multime de albune… am luat-o la intamplare…
medeor10sho Cu 1 lună în urmă

@medeor10sho mc ^.^
snapflaviu Cu 1 lună în urmă

prea frumos :X


legiuitoarea Cu 1 lună în urmă

Foarte frumos..as vrea sa o cunosc pe fata aceea 😀 .Suflet plin de iubire si bucurie!
DjShiverProjekt2008 Cu 1 lună în urmă

@DjShiverProjekt2008 ai dreptate dar… NU STIU cine e fata, a aparut brusc la fel ca ploaia!…

Dunăre şi maci


Pe malul Dunării au înflorit şi anul ăsta macii roşii. Puţin înainte de a se pune ploaia, păsărelele se zbenguiau şi-şi făceau declaraţii de iubire. Viaţa e frumoasă… cum ar spune un concitadin.

La pădurea Crihala


O ieşire “la pădure” nu este doar prilej de a schimba o plictiseală de acasă cu altă plictiseală “la iarbă verde” aşa cum se întâmplă de obicei, (oamenii revin la domiciliu mai obosiţi decât au plecat şi cu kilograme în plus care trebuie “date jos” mai apoi).
A merge în Natură este ocazie de re-creere (nu de dis-tracţie, sinonim cu dis-trugerea).
Creierul omenesc rezonează cu sunetele din natură şi cunoaşte adevărata relaxare – aşa-numitele unde alfa, undele pe care le generează şi clopotul bisericii dar şi unele aparate inventate de oameni pentru stimularea relaxării, regenerării, vindecării şi despre care vom povesti într-un articol viitor.
Severinenii au chiar lângă ei, la îndemână (încă nu s-a privatizat Pădurea Crihala!) un loc minunat de re-generare mintală şi fizică – dar care îşi arată virtuţile re-generatoare doar când nu se aude muzică lătrătoare, sintetică, improvizată sau fum de mititei…

La atelierul lui Andar de la Drub



L-am găsit pe Andrei Coptil, azi într-o zi însorită de sâmbătă, în-fiinţat în ultimul lui atelier, aproape de Dunăre – un fost cabinet medical des-fiinţat. Înainte de a-şi aduce zecile de unelte, dălţi, pensule, sculpturile, tablourile şi a le expune, a luat numaidecât mai întâi un sac cu lut şi s-a apucat cu bucurie şi frenezie să-l modeleze.

Andrei nu vorbeşte aproape deloc, – este tăcut, asemeni unui ascet. Îşi reţine chiar şi bucuria iar când o face îşi caută cu multă grijă cuvintele. În schimb mâinile lui vorbesc şi spun tot ce ar avea de spus proprietarul lor. Pentru că are mâini harnice, inspirate şi plăcut “vorbitoare”.

Andrei Coptil nu doar pictează sau transformă marmura sau lutul în forme ce rezonează cu frumosul din noi, ci creează chiar spaţii pentru re-creere. Unde? Cât mai aproape de surorile lui păsărelele pe care le iubeşte aşa cum iubeşte copiii. După ce am lăsat să se zvânte lucrările de lut, încă ude, a ieşit în grădină pentru a termina căsuţele de lemn articulate cu crengile şi cu ciripitul îngeresc al micilor zburătoare.

L-am rugat la despărţire, să amenajeze un loc unde să adune toate lucrările lui,- toate talismane norocoase- răspândite prin diverse locuri prin Severin, pentru ca doritorii să le poată vedea, admira şi, de ce nu, achiziţiona.

Pentru că prietenii mei care au văzut la mine acasă “produse” ale mâinilor lui mi-au spus că ar vrea şi ei. Şi nu ştiu unde să le găsească.

Subteranele Severinului


Am auzit, cu mai mulţi ani în urmă, că sub noi ar mai exista şi un altfel de Severin dar am crezut ca este doar fantezia unora. Am avut însă, de curând ocazia să pot intra în lumea aceasta întunecoasă şi misterioasă şi să iau câteva imagini cu telefonul celular. Tuneluri fără capăt, o mulţime de camere perfect uscate , unele ferecate cu uşi grele de metal şi care protejează taine – oare de cine ştiute?- sisteme de aerare, de adducţiune a apei, chiar de comunicare, desigur azi, nefuncţionale. Unii spun că primele astfel de tunele au fost construite de daci şi de romani din raţiuni miltare, alţii că au fost concepute de evreii stabiliţi în Severin (există case în oraş din care se poate coborâ în aceste tuneluri fără număr şi există case unde proprietarii au investit mulţi bani pentru a astupa cu pământ puţuri ce duceau spre hrubele tenebroase) şi alţii că au fost perfecţionate în acele momente când aşteptam ordinul lui Stalin să-i atacăm pe fraţii noştrii sârbi. Probabil că toate astea sunt cumva adevărate. Dincolo de toate fanteziile existente însă, adevărul este că sub noi se ascunde un altfel de oraş, un oraş invizibil plin de istorii şi mistere întunecate.

Re-generare şi de-generare


Miracolul Învierii nu-l poţi înţelege decât dacă-l primeşti de la un preot şi mai ales în Sfânta Biserică. De ce? Pentru că e o taină.

Am fost, ca tot severineanul, vieţuitor de zeci de ani al Crihalei, de Înviere la Biserica de Carton (scriu intenţionat cu majuscule pentru că această Biserică, asemănătoare unei cantine proletare– asaltată de fiecare dată de o mulţime de popor, este emblematică pentru timpurile anterioare aşa-zisei Revoluţii din decembrie ’89). Aşa am făcut an de an în ultimii cel puţin douăzeci. Gigi prietenul meu bun – un ajutor conştiincios al preoţilor ce slujesc aici, m-a văzut în mulţimea de oameni şi m-a chemat în sfântul altar pentru a-mi da nişte lumânări mari şi groase cu care să împărţim poporului, ceva mai târziu, lumina Învierii. Am fost impresionat de copilaşii de 6-7 ani înveşmântaţi în haine lungi de mătase brodată asemeni unor micuţi şi neprihăniţi apostoli care cântau laolaltă cu cei patru preoţi cântările rânduite momentului Învierii Mântuitorului nostru Iisus Cristos. Am aprins la miezul nopţii lumânările ce le ţineam în braţe, învelite în ramuri verzi şi cu buchete de garoafe şi trandafiri, de la lumina primită şi la un semn am ieşit din sfântul altar, împreună cu copii şi preoţii, în mulţimea de oameni pentru a dărui din lumina vestitoare de Miracol.

Despre Gigi am mai scris. El este cel care s-a aflat, în urmă cu aproape un an, câteva săptămâni bune pe puntea ce desparte viaţa de moarte. Îmi amintesc că pe holul spitalului, la Reanimare veniseră o mulţime de oameni în frunte cu preoţii Bisericii de Carton pentru a se ruga pentru omuleţul aflat pe patul Terapiei Intensive şi din care ţâşnea sângele inclusiv din orbitele ochilor. Azi acesta trăieşte datorită unei Profesoare generoase din Severin care a uzat de înfluenţa sa benefică în lumea doctoricească, fără să aibă habar măcar cum îl cheamă, dar şi medicilor pricepuţi din Bucureşti.

Am plecat apoi, după Înviere, împreună cu familia să căutăm vorbe bune la părinţii noştrii, apoi la sfânta mănăstire Tismana, unde merg an de an. Am fost aici de zeci de ori şi o să merg ori de câte ori voi simţi nevoie de har. De ce Sfântul Nicodim are o influenţă aşa de mare asupra mea? Răspunsurile- căci sunt mai multe, într-un articol viitor.

Pe drum am oprit pentru a lua câteva imagini cu o fântână de pe margine de cărare, unde sătenii dintr-o aşezare mehedinţeană îşi adapă vitele dar de unde iau apă şi ei. Şi am descoperit subit imaginea perfectă a României de azi: dăruită de Dumnezeu dar bolnavă de o trândăveală ancestrală malignă, iremediabilă, netratabilă, nevindecabilă. Imaginile vorbesc singure! Pe cumpăna amputată doi brabeţi cu burţile umflate, se scărmănau cu ciocul prin pene unul pe altul, se hârjoneau, se alintau şi parcă-mi spuneau: „Dumnezeu îţi dă da nu-ţi bagă şi-n traistă!”. Pământ fertil, apă câtă e nevoie; dacă alţii ar avea aste minunăţii ar fi mult, muuult mai departe decât noi!…

La sfânta mânăstire Tismana, care se află în plin proces de renovare, aceleaşi măicuţe blânde şi pline de har, aceeaşi atmosferă calmă, binecuvântată, atemporală. Un tinerel la vreo 20 de ani bântuit de ideea de a rămâne pentru eternitate în memoria colectivă (de ce oare sunt unii aşa de pătimaşi într-ale scrisului şi au convingerea că va interesa pe cineva vreodată mâzgăliturile lor sufocate, infestate, contaminate de mediocritate?). „KOSTY” – aşa îl chema pe disperatul de nemurire care, cu o cărămidă, s-a chinuit să scrijelească, să-şi lase vederii poporului numele pe zidul mânăstirii alături de prea multe altele. L-am întrebat de ce nu îl scrie şi pe cel al iubitei care era cu el. Mi-a răspuns ruşinat că „e destul ăsta”!…

La întoarcerea în Severin, în dreptul Spitalului, o scenă bizară: un câine alb îl coţăia pe unul negru. Nimic anormal, animalele se împreună, mai ales primăvara, e firesc şi e lăsată tot de la Dumnezeu şi dragostea trupească. Ceeace a făcut ca scena să fie complet bizară a fost faptul că cel negru s-a suit apoi pe cel alb şi a început, la rândul lui să-l babardească pe albinos! Era vorba de o cordeală, de o cotârceală între doi maidanezi masculi!… Această scenă n-o s-o vedeţi pe film pentru că, (o fi vreun semn?) s-a terminat, chiar atunci, bateria suprasolicitată a telefonului, şi oricum ar fi fost o împietate să se termine astfel filmuleţul acesta care începe chiar în sfânta biserică!

„Semn rău”, semn că lumea „s-a-ntors cu curu-n sus” – vorba lu’ nea Vasile – un prieten şi pacient din Obârşia Cloşani, care privea şi el, din dreptul Spitalului, oripilat, curlangii…

Dar, cum ar spune un cunoscut concitadin al nostru – „viaţa e frumoasă”!… Cristos a înviat!

Povestea lui Gheorghe Hogea din Tismana


Duminică 8 mai am fost la întâlnire – la un pahar cu vin curat – la Tismana cu câţiva prieteni buni. Satul este unul simplu cu oameni discreţi şi curaţi la suflet. Am plecat spre Dunăre admirând cu toţii flăcările violete de pe marginea drumului şi fântânile – unele din ele părăsite şi aproape năruite.

Una însă, ascunsă într-un zăvoi, ne-a atras atenţia şi ne-a revelat povestea unui om care seamănă izbitor – aşa cum spunea şi d-nul Nicu, cu Gheorghe Doja – nu din poveste ci din Istoria noastră…
Satul Tismana se afla la circa 25 de km de Drobeta Turnu Severin şi este o localitate veche situată pe malul Dunării de doar câteva sute de ani mai precis de prin anii 1870. Aici sunt vechile moşii ale Mânăstirii Tismana iar printre primii locuitori care au primit pământ aici au fost bunicii lui Gheorghe Hogea cel pe care o să-l cunoaşteţi în acest film.

O caracteristică definitorie a acestor lucuitori (foşti vaporeni umblaţi prin lume adică civilizaţi) este cutuma care spune că în acest sat nu e loc pentru hoţi. Vânzările de imobile s-au făcut după o atentă cunoaştere a proprietarilor şi în nici un caz vreunui locuitor de vreo etnie ce se dedă la hoţii. Onestitatea este cea care îi tuşează pe aceşti oameni simpli, blânzi dar necruţători cu hoţii.

Atenţie!

Acest om minunat s-ar putea numni oricând Gheorghe Doja pentru că este mânat de aceeaşi sete de adevăr şi mai ales de dreptate precum predecesorul lui ars pe rug dar rămas definitiv în mentalul colectiv acum şi de-a pururi.

Povestea lui este povestea oricărui român minţit, înşelat, trădat.

Într-un colţ uitat de lume dar nu şi de Dumnezeu, un om a ales să-şi strige dreptatea agăţând o pancartă de fântâna cu apă. Pentru ca toţi însetaţii de apă să simtă şi o oareşce sete de dreptate. El este un om cu mult, mult, mult mai viu decât oricare dintre cei ce citesc aceste cuvinte. Poartă cu sfinţenie la poartă un steag mare tricolor impecabil de curat şi în casă unul american. Ambasada SUA de la Bucureşti ar trebui să afle şi să aprecieze suflul curat democratic al acestui vieţuitor dintr-un sat anonim mehedinţean.

Fratele lui a fost telegrafistul navei „Biruinţa” al cărei comandant era însuşi Preşedintele actual al României, Traian Băsescu. Ştie cineva care era activitatea pe care o presta un telegrafist? Ştie cineva cam ce adevăruri ar putea revela acest om încă viu dar mai viu decât mulţi alţii aşa-zis „vii”?

Promitem nu doar articole viitoare ci chiar un site dedicat acestui sat, acestui om dar mai ales ADEVĂRULUI care, doar el, ne mai poate vindeca!

1 comentariu on “Protest original împotriva PDL la Tismana, Mehedinţi”
medeor said

Bravo dn Nicu!

Iată câteva “amănunte” despre Gheorghe Doja (nu Gheorghe Hogea) pentru aflarea celor ce-au fost şi care se repetă pentru că am uitat…

Papa Leon a iniţiat o cruciadă antiotomană eşuată însă din motive care nu au importanţă acum.

Gheorghe Doja – român ardelean, a organizat o mică armată care însă a devenit altceva – nucleul răscoalei ţărăneşti din 1514 a ţăranilor împotriva nobilimii corupte şi lacome. La 20 iulie 1514 Gheorghe Doja va fi prins şi torturat în mod bestial, fiind executat prin aşezarea sa pe un tron înroşit în foc. Capul a fost separat de corp de călău iar corpul a fost tăiat în patru şi atârnat de porţile cetăţilor Buda, Pesta, Oradea şi Alba Iulia pentru ca “doritorii” de revoltă să ia aminte ce îi aşteaptă!

Aceasta ar fi istoria trecută.

Istoria prezentă este cam aceeaşi, cu o mică diferenţă. Generaţia actuală a tinerilor ce alcătuieşte populaţia României – “instruită” de un sistem profesoral sărac, hămesit de bani, aflat în permanentă “transformare”, “tranziţie” sau “reformă”este semianalfabetă (40% din poporul român este DEJA analfabet având grave dificultăţi de scriere sau înţelegere a textelor scrise!!!!) şi merge cu paşi iuţi spre barbarie şi primitivism. Spre mulţumirea păturii actuale de “nobili”.

Iată un exemplu de comentariu, ce se vrea probabil o glumă, ce a fost secretată de creierii unui brav exponent al generaţiei manelistico- hăhăiste prezente:

“Gheorghe Doja aşteaptă tăcut în faţa scaunului de metal. Lângă scaun supraveghetorul maghiar ţine în mână un obiect metalic ameninţător. Pe faţa lui Doja se scurg râuri de transpiraţie, proces anatomic de răcire care îl lasă cu un dezechilibru al electroliţilor în sânge, plasmă şi celelalte umori. Deja Doja … îşi imaginează cum va fi cu găoaza lui lipită de acel scaun metalic, simţind durerea cumplită fără întrerupere pentru, probabil, mai multe ore. Cum va suporta oare Doja să stea pe scaun când are o diaree cumplită din cauza că a mâncat prea multe cireşe?”

Hă, hă, hă…

Omul din Tismana este doar un exemplu… sau măcar ar trebui să fie…

De ce investesc severinenii şi românii în Apa de Rouă?

Am fost educaţi pentru muncă. Nimic rău în asta mai ales că Biserica ne spune că Lenea sau Trândăvia alături de Minciună şi Ignoranţă sunt păcate care trebuie evitate. Trăim însă în Era Consumului când banii câştigaţi greu în ziua de azi trebuie să-i cheltuim. Oamenii sunt invitaţi, rugaţi, agresaţi, manipulaţi abil să cumpere aproape orice – fie că e vorba de o marfă fie că vorbim de servicii. Ei sunt în cea mai mare proporţie consumatori iar cel mai puternic mijloc de producere a consumatorilor şi a mentalităţii consumatoriste este presa, în special televiziunea cu publicitatea ei. Există însă printre noi, oameni care GÂNDESC cu propriul lor cap şi care refuză să cumpere/cheltuie LA ÎNTÂMPLARE. Partenerii Dr Pro (circa 350 în Drobeta Turnu Severin) au investit banii inteligent – NU i-au cheltuit. Ei nu au gândit în termeni de „scump” sau „ieftin” ci au numărat/inventariat beneficiile aduse de Apa de Rouă.

De ce ar cumpăra un severinean  un echipament Dr Pro de purificare a apei?

Răspuns: pentru că este o persoană inteligentă. El a renunţat să mai bea apa din Dunăre contaminată şi poluată de zecile de deversări ştiute sau ignorate voit sau a renunţat să cheltuie bani zilnic sau săptămânal pe o apă incertă, nesigură (peste 80% din apele aşa-zis „minerale” din România sunt din surse publice, adică se îmbuteliază prin te miri ce cartiere mărginaşe). El nu mai vrea o apă pe care organismul lui să o filtreze de mineralele nefolositoare cheltuind calorii pe care să le fure tot de la celule şi care înseamnă tot bani dar şi boli.

Nu în ultimul rând, cetăţeanul inteligent nu mai vrea să piardă TIMP. Pentru severineanul care a cumpărat un echipament Dr Pro – TIMPUL a fost cel mai important factor decizional, cea mai importantă valoare care a contat. Acest mod de gândire este specific occidentalilor bogaţi dar şi responsabili care şi-au propus ca standard de viaţă Excelenţa. Dr Pro, dar nu numai  a adus acest tip de gândire şi încearcă să îl implementeze şi în România.

De ce avem cu toţii acasă aspirator sau maşină de spălat? Nu este mai ieftin să măturăm sau să spălăm rufele cu mâna? Răspuns: Oamenii care au cumpărat un aspirator au câştigat Timp şi la fel au gândit şi cei care au investit într-o maşină de spălat. Adio dureri de spate, adio mâini îngheţate, adio timp pierdut…

Aşadar când au investit banii în Dr Pro – cel mai performant echipament de purificat apa din România, severinenii inteligenţi s-au gândit mai întâi la  Timpul lor. Dacă Banii se mai pot recupera, Timpul NICIODATĂ – propoziţie valabilă şi pentru bogaţi şi pentru săraci.

Dar, ca să nu fim acuzaţi că facem marketing ieftin, să facem un calcul sumar. În medie un om cheltuie pe apa plasticată circa 100 de lei lunar. În 10 ani sunt 120 de milioane iar în 20 de ani 240 de milioane de lei. Este aproximativ plata studiilor copilului la facultate iar în România sufocată de tranziţii, reforme, crize şi alte justificări năstruşnice ale sărăciei, această sumă pentru severineanul nostru oricare ar fi el este chiar IMPORTANTĂ. Dacă însă severineanul nostru s-a săturat de apa iute de la robinet provenită din Dunăre, hipersecurizată cu clor, nu mai vrea să cumpăre din market apa stătută carbosifonoasă plasticată (apropo’ acum ştim că laptele e mai ieftin decât ambalajul, în cazul soluţiei apoase ce e mai scump plasticul reciclabil sau apa din el?!?!) ci merge la Herculane (aţi văzut ce coadă e la acel isvor?) de două ori pe săptămână (aşa cum făceam eu la recomandarea unui celebru profesor universitar având  în familie bolnavi de rinichi) asta înseamnă 8 (opt) zile pe lună adică aproape 2000 (două mii) de zile în 20 de ani. Adică aproape 5(cinci) ani şi jumătate!… La acestea adaug cheltuielile cu benzina şi cu pizza pe care o mâncam rituos (viaţa e frumoasă când savurezi o pizza la Herculane!) la „italianul din coastă” adică circa 100 de lei/săptămână  şi obţinem  4 milioane pe lună adică 48 (patruzecişiopt) de milioane pe an, adică 960 de milioane în 20 de ani!. Asta DA sumă!!!.

Am lucrat în Reanimare şi am auzit de zeci de ori cuvintele spuse de bolnavii aflaţi în stadiul terminal: „Doamne mai dă-mi măcar o zi de trăit!”…

Ei bine, Dr Pro şi-a propus să vă ofere în următorii douăzeci de ani o apă corectă celular, sigură chimic şi microbiologic, o apă cinstită cu sănătatea, cu buzunarele voastre – o apă cinstită mai ales cu Timpul vostru -şi aşa puţin. Dr Pro vă oferă, în plus faţă de ce vă dă Cel de Sus, 5 (cinci) ani de viaţă celor care mergeţi la Herculane şi o economie de aproape un miliard în următorii 20 de ani. E mult? E puţin? Poate pentru unii NU, însă pentru persoanele inteligente a fost suficient cât să decidă imedit că investiţia într-un echipament Dr Pro merită cu adevărat TOŢI BANII.  La aceştia adăugaţi suferinţă mai puţină de la bolile aduse de apa „mincinoasă” poluată şi contaminată cu sute de substanţe chimice (ascunse cu grijă de ochii publicului) cum ar fi Cancerul, sau „pietrele”, sau bolile degenerative produse de o apă dură care deshidratează cronic în loc să hidrateze. Să scădem mai puţine lacrimi scurse din ochii copiilor noştrii, mai puţini bani daţi la farmacii, la doctori, la laboratoare sau la te miri ce aparate sofisticate pe unde te trimit harnicii şi destoinicii Doctori -adică mai puţini bani cheltuiţi în cel mai corupt şi ineficient sistem medical din UE, mai puţini bani pentru operaţii nesigure, mai puţini bani pe transportul la clinici universitare pentru că pietrele din fiere sau rinichi trebuie arătate şi unui Profesor măcar şi veţi avea sume pe care nici cu gândul nu le gândeaţi mai devreme posibile. Şi TOATE economiile acestea obţinute cu ajutorul Apei de Rouă Dr Pro adică doar cu ajutorul unui micuţ şi discret sistem de purificare a apei prin osmoză inversă – ultima şi cea mai performantă tehnologie de purificat apa din lume.

Când v-aţi căsătorit speraţi că veţi avea o viaţă fericită şi îmbelşugată. Nu ştiaţi atunci (afirmă Organizaţia Mondială aSănătăţii) că 80% din suferinţele viitoare dar şi din pagubele financiare or să vină odată cu paharul de apă pe care o veţi bea.

Dr Pro vă oferă o apă Preventivă Premium care înseamnă peste 330 de beneficii concrete aducătoare de bucurie REALĂ Familiei şi Bugetului vostru. Trebuie doar să învăţaţi chiar de azi să gândiţi cu capul vostru şi nu cu al altora. A fi Dr Pro înseamnă a gândi pe termen lung, înseamnă a acorda IMPORTANŢĂ mai mare casei în care locuiţi adică trupului vostru pe care l-aţi primit împrumut şi apoi celeilate case sau automobilului.

Ca să fiţi mai sănătoşi în primul rând nu ar trebui să uitaţi că nu aţi primit piese de schimb la naştere. Ca să câştigaţi mai mulţi bani sau mai multă sănătate NU trebuie doar să muncţi mai mult. Trebuie doar să fiţi inteligenţi şi eficienţi. Venitul vostru şi sănătatea pe care încă o aveţi va creşte NU atunci când veţi munci mai mult sau veţi înghiţi mai multe doctorii sau veţi face mai multe analize pe care veţi cheltui mai mult, ci atunci când vă veţi schimba modul de gândire.

Apa de Rouă nu este doar o „cheltuială…

Apa de Rouă nu este o „cheltuială” ci o investiţie în sănătate şi în siguranţa familiei, este un instrument care produce economii ulterioare. Echipamentul Dr Pro nu se devalorizează în timp aşa cum se întâmplă cu automobilul de lux proaspăt cumpărat ci începe să producă bani imediat ce este instalat. Dr Pro produce bunăstare şi confort mai mult decât o poate face o plasmă 3D de ultimă generaţie sau un automobil. Pentru a înţelege însă aceste afirmaţii românul ar trebui să gândească pe TERMEN  LUNG. Publicitatea şi educaţia consumatoristă l-a educat însă, să gândească doar pe TERMEN SCURT. Orice om de afaceri responsabil are un plan de afaceri, o planificare a vieţii lui pentru următorii zece-douăzeci de ani. Majoritatea românilor trăiesc însă de azi pe mâine fără orizont, fără scopuri, fără aşteptări concrete. Este rezultatul mentalităţii publicitare consumatoriste indusă în special de televiziunea care are ca menire principală crearea creierelor disponibile consumului de produse industriale, politice, religioase, etc.
Partenerii Dr Pro investesc gândind pe termen LUNG, ei „cheltuie” inteligent banii comportându-se ca un proprietari – nu chiriaşi veşnici, ca co-creatori ai vieţii şi destinului lor.
Toate mecanismele publicitare au ca scop crearea unei mentalităţi consumatoriste în rândul populaţiei. Trăim, de fapt, într-o societate bazată pe consum în care oamenii sunt stimulaţi să cumpere cât mai multe lucruri la preţuri cât mai mici. Oamenii care au investit în Apa de Rouă au ales să economisească nu Bani – ci Timp. Ei au cumpărat de fapt Timp. Ei au ales să prevină în loc să se trateze sau să cumpere în continuare o apă mincinoasă. Ei au ales să plătească ACUM câţiva bănuţi companiei Nobel pentru ca aceasta să se îngrijească de sănătatea lor, în loc să cheltuie de sute de ori mai mulţi bani ULTERIOR, unui sistem medical deosebit de periculos şi de corupt.
Oamenii încuiaţi – din fericire de la zi la zi mai puţini, gândesc aşa: „de ce să arunc atâţia bani pe un filtru Dr Pro când pot să-mi cumpăr zilnic şi cu bani mai puţini apa de la market?” Răspunsul la o astfel de întrebare nepotrivită este Tăcerea pentru că Ei, şi NU Dr Pro vor pierde la final mult mai mulţi bani.
Apa de Rouă este un Bun, nu este un „lucru” aşa cum se crede şi este tot la fel de importantă ca şi o acţiune valoroasă la Bursă. Pentru că aduce în timp Profit.
Peste 90% din Mânăstirile din Oltenia, şi nu numai, au echipamente de purificat apa prin osmoză inversă, aproape TOŢI doctorii din Severin au echipamente similare, o mulţime de avocaţi, judecători, profesori, oameni de afaceri, politicieni. Cel mai important argument invocat atunci când aceştia au ales Dr Pro a fost – Sănătatea, Siguranţa, Confortul, Excelenţa. Pentru că sunt oameni responsabili pentru viaţa lor, ei au ieşit demult din capcana de a gândi asemeni turmei.
Înţelepciunea populară spunea odată că „dacă vrei să fii la fel ca un om bogat sau ca un om sănătos, fă ce fac ei!”. Din păcate înţelepciunea populară a fost înlocuită cu „înţelepciunea modernă a reclamelor tv sau a tabloidelor”.
Chiar dacă Acum au decis că Apa de Rouă este prea scumpă şi nu merită să o aibă în casă, oamenii încuiaţi la minte şi orbeţi azi, vor afla într-o zi că „drumul spre Rai are şi întoarceri” şi că „nu este prea târziu niciodată” să investească în Apa de Rouă Dr Pro. Asta dacă nu cumva or să moară într-o zi tot aşteptând momentul acela potrivit! Din păcate acest fenomen regretabil se întâmplă destul de des!.
Cei mai mulţi dintre aceşti oameni încuiaţi la minte sunt prizonierii gândirii convenţionale; ei sunt de fapt răstigniţi între două Alternative – Regretul că NU au făcut ce trebuia făcut la Timp, şi Frica de a nu greşi. Ei ar trebui să ştie înainte de orice că au dreptul din naştere la sănătate şi mai ales ar trebui să afle că şi ei MERITĂ să fie Dr Pro!
Când nu ştii ce ai de făcut pentru a fi mai sănătos tu şi familia ta, când vezi că sistemul de sănătate din România e de la zi la zi mai slab şi mai periculos, atunci pur şi simplu te iei după cei ce Ştiu şi investeşti urgent într-un echipament Dr Pro. Dacă ei au ales Apa de Rouă ca instrument de securitate autentic pentru a le apăra sănătatea proprie şi a familiilor lor, atunci şi tu nehotărâtule poţi face la fel. Trebuie doar să ai mintea deschisă. Sau, aşa cum spunea odată altcineva: „mintea este ca o umbrelă; funcţionează doar dacă e deschisă”. Dar ce vor de fapt oamenii încuiaţi la minte? Sau mai corect ei ştiu ce vor? Răspuns: Nu!
Am fost obişnuiţi, am fost educaţi să cumpărăm mult şi ieftin sau de la reduceri pentru a „economisi”. De fapt atunci cheltuim mai mult pentru că oricum am da-o, banii pleacă de la noi, nu vin. A cumpăra sau a cheltui bani pe lucruri ieftine – cum e apa minerală plată, sau de la reduceri înseamnă a sigura bunăstarea patronilor care promovează astfel de mărfuri tot la fel cum asigurăm bunăstarea celor de la loterie sau la casino atunci când cheltuim banii familiei ispitiţi de un câştig iluzoriu, aproape imposibil.
Când mâncăm la restaurant 30% este preţul mâncării iar 70% este restul: atmosfera, muzica, servirea, profitul, etc. De ce aleg unii oameni să mănânce la restaurant? Răspuns: Pentru confort, pentru că îşi permit, pentru a nu mai respira aburii mâncării gătite, pentru a se simţi serviţi, relaxaţi- nu obosiţi de alergătura după alimente sau de statul în picioare lângă aragaz, pentru a socializa cu prietenii sau familia, pentru a câştiga Timp.
Dr Pro este un indiciu al Excelenţei, al faptului că ÎŢI PERMIŢI să fii Responsabil cu viaţa ta şi a Familiei tale.
Pe apa pe care o bei zilnic se sprijină o mulţime de lucruri cum ar fi şcoala copiilor tăi sau ratele la bănci sau celelalte planuri pe care le-ai făcut cândva – de exemplu atunci când te-ai căsătorit. Apa minerală pe care o cumperi sau cea de la robinet este amestecată cu lacrimile copiilor/părinţilor tăi. Această „apă” asigură însă vacanţele exotice şi conturile pline ale celor ce TE AŞTEAPTĂ răbdători şi relaxaţi ştiind că într-o bună zi te va durea şi pe tine.
„De ce ai ales „apa minerală” de la market?” – am întrebat într-o zi un client. „Pentru că m-am învăţat cu ea; e ca un prieten – bună şi la îndemână adică uşor de procurat/cumpărat” mi-a răspuns.
Apa de la Isvorul Minciunilor – atât de prietenoasă – o găseşti în imediata apropiere – la parterul blocului sau la super-marketul din apropiere, şapte zile pe săptămână, până la ore târzii din noapte. Toate aceste magazine de unde tu poţi cumpăra necesara apă zilnică se poartă frumos şi prietenos cu tine – nu pentru că nu mai pot de grija sănătăţii tale, ci tocmai pentru că îţi vor banii, adică vor doar Profit.
Şi Dr Pro vrea Profit – cine nu vrea? cu „mica” diferenţă că Apa de Rouă este cinstită şi onestă cu buzunarul tău dar mai ales cu TOATE organele tale interioare –ficat, pancreas, rinichi, nu numai cu papilele gustative care vor doar să fie excitate.
Trucurile super-market-urilor
Super-marketurile se dau peste cap să fie amabile, SĂ TE SIMŢI BINE CÂND INTRI ÎNĂUNTRU nu pentru că le pasă de tine ci pentru că ÎŢI VOR BANII, vor ca tu să cheltui cât mai mult. Lor le pasă de tine tot atât de mult cât îi pasă cazinoului de cel ce îşi joacă banii la ruletă. Clientul e Rege doar cât timp are bani. Este doar o simplă afacere profitabilă bazată pe ignoranţă. Dacă urmărim bursele vom vedea că această afacere a apelor minerale sau plate îmbuteliate merge mână în mână cu cea medicală care obţine profit din bolile ulterioare aduse de soluţia apoasă minerală mincinoasă băută an de an. Amândouă extrem de profitabile mai ales acum pe timp de criză!. Pentru aceste două segmente economice profitul a crescut constant, criza nu există!
Dar să mai spunem două vorbe despre supermagazine.
Atitudinea prietenoasă a acestor vânzători este doar un truc, este doar marketing menit să ia cât mai mulţi bani de la clienţii aduşi, în general, de o nevoie primară – nevoia de apă de exemplu.
Oamenii încuiaţi ar trebui să ştie că super-marketul este EXPERT ÎN VÂNZĂRI, iar el este doar un AMATOR – CUMPĂRĂTOR.
Misiunea acestor magazine este să intre în buzunarele noastre – odată ce le-am trecut pragul şi să ne jumulească de bani ca pe nişte gâsculiţe proaste.
Cum procedează?
Iată doar câteva din trucurile folosite fără milă de supermarketuri pentru a face ca rata vânzărilor lor să crească la maxim.
Specialiştii spun că omul care clipeşte rar este din ce în ce mai relaxat. El nu poate fi grăbit şi relaxat în acelaşi timp, dimpotrivă, el va merge încet. Adică EXACT ce îşi doreşte super-marketul. Pentru asta lumina nu este foarte intensă ca să nu oblige ochii să clipească des şi de regulă auzim şi o muzică lentă, ambientală, abia perceptibilă toate acestea având rolul de a relaxa atenţia. Astfel că „gâsculiţa” este numai bună de jumulit: ea va cumpăra o mulţime de lucruri la care nu se gândise atunci când a intrat (cumpărături bazate doar pe capricii trecătoare) şi multe – complet inutile. Designerii aşează intenţionat produse similare sau complementare pentru a stimula cumpărarea spontană generată de capriciul de moment. Podusele destinate copiilor sunt aşezate astfel încât aceştia să poată ajunge la ele. De ce? Pentru că părinţii nu-i pot refuza iar supermarketul va avea la sfârşitul zilei o cifră de vânzări mult mai mare. Oamenii intră să îşi procure unele produse de bază – apă, ulei, făină, etc. Aceste mărfuri uzuale sunt aşezate intenţionat în locuri depărtate mai greu de găsit tocmai pentru a determina cumpărătorul să caute, să se plimbe, să mai vadă şi să mai cumpere şi altceva. El va merge să caute aceste mărfuri dar la întoarcere … va fi relaxat şi va mai cumpăra cu siguranţă şi altele. Casele de marcat de la ieşire nu mai sunt gălăgioase ca pe vremuri – dimpotrivă sunt silenţioase tocmai pentru a nu reaminti cumpărătorului de bani. Mai nou sunt folosite cărţile de credit care chiar nu scot nici un sunet dar produc datorii foarte mari.
Monstrele „gratuite” cu care eşti îmbiat de fete aproape dezgolite şi extrem de amabile cresc cu peste 90% vânzările produsului respectiv. De ce? Răspuns: Nu pentru că este delicios aşa cum s-ar crede ci deoarece induc un sentiment de vinovăţie care se va transforma în impuls de cumpărare. NU EXISTĂ MONSTRE GRATUITE!.
Dr Pro nu foloseşte astfel de trucuri. Dr Pro informează onest şi lasă deplină libertate de alegere clientului informat. Vânzările de echipamente Dr Pro cresc odată cu rata de informare/responsabilizare a populaţiei.
Apropo! O întrebare de final: De ce clientul unui cazino care vrea să parieze 10 000 de dolari este rugat mai întâi să-i schimbe în fise de plastic?

Apă de Rouă – acum accesibilă oricărui buzunar

Apa de Rouă este apă purificată osmotic (osmoză inversă) şi la fel ca dinamita inventată de Alfred Nobel spulberă o mulţime din problemele care ar putea atenta la sănătatea noastră: stresul chimic sau deshidratarea cronică atât de puţin discutate de literatura de specialitate dar care şubrezesc milioane de oameni şi care produc pagube de miliarde de euro anual, ca să pomenim doar două dintre aceste necazuri. Până de curând, firma Nobel era cea mai puternică de pe piaţa din România şi din acest motiv şi din multe altele, cartea „Apa de Rouă” o aminteşte admirativ. Însă, din fericire, aşa cum anticipam deja în paginile primului volum al lucrării noastre („Apa de Rouă” sau cum să-ţi re-creezi viaţa Simplu Responsabil Inteligent cu ajutorul Apei Purificate osmotic – epuizată momentan dar în curs de reeditare) lumea nu stă pe loc, uneltele şi tehnologia evoluează, oamenii se schimbă (în bine, desigur!) se instruiesc, se adaptează cerinţelor şi azi asistăm la jucători noi, dinamici şi extrem de bine orientaţi pe piaţa purificatoarelor din România. O schimbare în bine mai ales pentru românul strivit de nevoi şi de crizele interminabile, care are la dispoziţie IATĂ!, echipamente de purificat apa cea de toate zilele cu mult mai ieftine dar la fel de performante ca şi cele aduse – până nu de mult, de Nobel Corporation.

Aşa că Apa „Nobel” – Apa purificată osmotic – atât de râvnită de atâţia oameni din Severin dar nu numai, a devenit ACUM accesibilă aproape oricui îşi doreşte o apă corectă celular şi metabolic.

În curând cei interesaţi vor afla, aşa cum v-am obişnuit, informaţii oneste/pertinente cu numele, prenumele şi renumele acestor firme mult mai ieftine decât cele promovoate de Nobel, dar la fel de sigure calitativ. Documentele pe care le vom publica, pro sau contra, aşa cum am făcut-o de fiecare dată – pentru corecta/completa informare a cititorilor noştri, o vor confirma.

În paginile acestui site veţi afla toate detaliile necesare despre aceste firme şi despre  echipamentele importate/promovate.

Apa purificată osmotic  este, şi va rămâne multă vreme, cel mai puternic mijloc de prevenire şi de păstrare a sănătăţii. Dintre cele trei elemente care ne ţin organismul viu – aerul, apa şi mâncarea, apa purificată osmotic – identică cu apa celulară strecurată de aquaporine, pentru care s-a primit premiul Nobel-, de departe, este cel mai inteligent şi mai eficient.

De ce? Răspunsul în articolele următoare dat şi în mult aşteptatele volume 2 şi 3 ale lucrării „Apa de Rouă”.

danny water

Paradoxuri româneşti…

Afacerile bune se bazează pe relaţii de încredere confirmate şi consolidate în timp, pe loialitate şi profesionalism.

Întrebare:

Ce anume poate determina o firmă serioasă care a demonstrat că poate fi „premium” şi că poate să aibă uşor succes pe o piaţă atipică aşa cum este cea din România – să se auto-saboteze şi să-şi distrugă repejor şi cu sârg credibilitatea?

danny

 

Magie şi momâie

MAGIA reprezenta Universul ca pe o sferă ce avea ca punct terminus infinitul, cea mai mare fiinţă existentă fiind chiar Universul. Cauza primară, primordială a energiei, a puterii în Cosmos era ceeace grecii au numit „Theos”. Atunci încă nu exista Diavolul sau Satan (în ebraică „satan” înseamna „contradicţie”, „acuzare”, „opoziţie” la greci, „diabolos” însemnând „acuzator”, „denigrator”, „calomniator”- sau opus al Divinului).
Din Magie s-a născut Ştiinţa – aceea care divulgă toate tainele, Religia (re-ligio –„re-legare” la Divin) dar şi Medicina (Pliniu cel Bătrân). Magia se ocupa de astrologie, de hiperchimie (alchimie) sau de fiperfizică (magia propriu-zisă).
Ea se baza pe principiul existenţei unei forţe, a unei puteri ascunse privirilor noastre şi înţelegerii – „spiritus vitae” – cum îl numea Paracelsus, şi care „anima” interiorul corpurilor noastre, interiorul materiei dar şi întregul Univers. Din practica Magiei, din practicarea ei ceremonială, exterioară, s-a născut ulterior Religia. Activarea forţelor invocate presupunea rigoare, stricteţe şi cunoaşterea precisă a „cheilor” altfel, practicantul risca să fie ucis de forţele uriaşe pe care nu le mai putea controla.
Două din cele mai puternice pârghii ale Magiei erau, fără îndoială, Dragostea şi Cuvântul –primit în dar spre folosinţă doar de oameni. Lucreţiu, în „De rerum natura”, afirma că „Magia nu este decât ştiinţa Dragostei” – scopul vieţii şi al oamenilor nemuritori. Şi aşa cum nu oricine poate tăia pentru a face o operaţie sau nu oricine poate conduce o maşină, tot aşa Marea Ordine Universală nu accepta a fi tulburată de orişicine şi de fiştecine. Platon – bun cunoscător al vieţii dacilor ce „stăpâneau ştiinţa de a se face nemuritori” după cum a afirmat şi Herodot, definea Magia ca fiind „cunoaşterea lumii prin însumarea, participarea, şi asocierea reciprocă şi simultană a cerului cu pământul, a celui ce operează cu cel operat”…
În puţine cuvinte, Magia era doar un instrument cu care omul acela primitiv şi „barbar” mânuia sau se folosea de forţele existente în Univers.
Grecii şi ulterior romanii au confundat în mod deliberat Magia cu vrăjitoria şi cu magia vulgară sau „din popor”. Aceasta, atunci ca şi acum, folosea şi ea imaginile ca instrument, dar practicile ei sunt profund alterate. La început, Mag-ul trebuia să păstreze tainele şi să se ferească de a face prozeliţi (de aici ideea de elită). Ulterior însă, odată cu degenerarea magiei la statutul de Religie, hierofantul s-a transformat în „păstor” care producea- atunci ca şi azi,- câţi mai mulţi „adepţi”. Romanii (după model grecesc) au permis profanilor (tatăl sau capul familiei de exemplu) să îndeplinească ritualuri care nu aveau nici o semnificaţie magică (la fel se-ntâmpla în Grecia cu ocazia festivităţilor care aveau caracter mai mult politic). În cazul Magiei doar un iniţiat putea să îndeplinească rânduielile corecte pentru că doar el a fost obiect de transmitere a „puterilor” în cadrul unei ceremonii de iniţiere, profanul neavând cunoştinţă de „cheile” potrivite de control a forţelor Universului. Alfabetul a reprodus la început chiar „cheile secrete” pentru că literele eru semne magice extrase dintr-o figură geometrică secretă (ce constituia, ce stătea chiar la baza Iniţierii)…
Cei mai mari duşmani ai Magiei, în Istorie s-au dovedit a fi deopotrivă Ştiinţa şi Religia iar practicanţii ei, consideraţi „vrăjitori”, „sectanţi” sau pur şi simplu profanatatori, au fost excomunicaţi şi eliminaţi. Dacă în alte vremi oamenii care ŞTIAU a îndeplini faptele erau arşi pe rug şi martirizaţi, azi ei sunt încă şi mai crânceni eliminaţi şi incineraţi în cuptorul ridicolului.
Mag-ul, la greci (magos) era un fel de „bucătar-şef” pentru că el frământa, plămădea macerate din prafuri şi lichide („mag” – gr – „a frământa”, „a plămădi”) iar de la greci Mag-ul a fost preluat şi de romani cu titulatura de Magister (primar). Studiul materiei în interior, interne realizat de aceşti magi s-a mai numit „alchimie” iar aceştia –care puteau vedea dincolo de efecte –cauzele, foloseau un limbaj ermetic, simbolic, cifrat întrucât forţele ascunse nu puteau fi descrise pentru simţurile obişnuite. Magia avea un caracter foarte secret şi fiind mai mult orientată spre utilitar, fiind eminamente practică, informaţiile („cheile”) deţinute erau transmise – nu oricui şi oricum, ci oral, după verificarea calităţilor discipolului (iniţiere). Aceşti „ştiutori” iniţiaţi au format primele nuclee ale elitelor aristocratice ulterioare. Întrucât Magia avea un caracter mai mult utilitar decât teoretic nu s-au păstrat texte scrise ci doar însemne de aducere-aminte cum sunt talismanele, inelele ritualice, formulele de invocare sau rugăciune, etc. Imitarea acestora, uitarea semnificaţiei lor primare a dus la apariţia magiei vulgare, false, a parodiei unde se regăsesc şi se întâlnesc doar vagi asemănări. Acest tip de magie vulgară, fantezistă, se bazează mai ales pe superstiţii.
Magia s-a confruntat în Istorie cu şarlatanul – sinonim cu flecarul pretenţios, şi cu superstiţia. Pe aceasta, Eliphas Levi o explica plecând de la cuvântul latin „a supravieţui” – şi care, „este semnul care supravieţuieşte gândului, este cadavrul unei practici religioase uitate”. Astfel, din împletirea şarlataniei cu superstiţia s-a născut magia vulgară aceea care vinde iluzii şi care nu-i decât o caricatură penibilă, demnă de dispreţ a Magiei autentice.
Când nu e în totalitate şarlatanie, magia vulgară conţine obiecte regulate prin formă, spontane, dar neregulate prin alcătuire. Aşa erau, sau sunt, de exemplu blazoanele sau heraldica creată de cavalerii de odinioară ,culeasă şi adaptată după simbolurile ori semnele văzute prin Orient.
Inelele pe care le fac şi le poartă atâţia oameni azi nu mai au nimic magic. Ele amintesc doar de unirea a doi oameni şi…atât. În alte vremi, Inelul Magic semnifica unirea voinţei purtătorului cu voinţa Spiritului chemat, invocat…
am ajuns la munte aproape de asfinţit, înainte de a se lăsa soarele după Cornet. pe luncă ga’riţa îşi păştea oile şi caprele şi învârtea cu o furcă cu coarne tocite fânu cosit şi gata uscat apoi îl chitea dimprejurul unui un par înfipt în pământ. o viţică priponită de-un ţăruş desenase un cerc mare, larg din iarba păscută. mai încolo, un ţap se împiciorogise în faţa unui muşuroi de ţărână şi da-să-mpungă – ce? nu ştia nici el ce- probabil cârtiţa ce scurma şi-mpingea pământu către cer. s-a dat repede-n vorbă cu mine – ga’riţa– oamenii ăştia de la munte sunt tăcuţi da cân încep să spună, să povestească nu se mai poci opri. e mai dificil să faci omu să vorbească în faţa camerei video- camera îi sperie da din una-n alta am început s-o-ntreb de câte alea toate, de pe la sat, despre ale lumeşti, de cântece, de farmece, de faceri, de des-faceri şi uite-aşa până la urmă m-am ales c-o momâie…
iată ce mi-a spus despre cum să fac să mă apăr de ăia răi – „că s-a umplut lumea de oameni haini la suflet”- da şi cum să-i pedepsesc pe ăi de-mi poartă sâmbetele. „da cân te-o-ntreba careva, mata să nu spui tot ce ţi-oi spune”, mi-a cricit ga’riţa îngrijată. „n-ai nici-o grijă că n-o să spun tot” am asigurat-o.
iacătă câteva vorbe despre „facerile” şi „des-facerile” ăstor oameni simpli de la munte.
„ca să ai putere să faci tre să ai o momâie care să-ţi ducă voia. dacă vreai să ai o momâie bună strânge vreo doi pumni de ceară din cutia aia neagră de tablă pentru „la morţi”- de după bisericuţă – vezi că-i veche de cân cu lupii’ai albi că acolo nu se mai slujeşte demult, da-i bună ceara aia veche ca ţărâna. nu-ş cine-o fi pus-o acolo, da mata poţi să plamadeşti o momâie bună din ea. vezi să nu-i faci ochi, gură, urechi, nas, nimic, nimic că altfel… papuşa asta tre încărcată aşa că, faci cumva pe dracu-patru şi, faci rost de păr de pe tigva franţuzului sau farmazoanei pe care-i bănui, aţe, praf de pe unde-a păşit –adică îi aduni cu grijă urmele. cel mai bine-ar fi să faci rost de sânge de muiere de su poale- dacă-i muiere sau de snagă de bărbat- dacă-i bărbat. amesteci toate astea cu ceara caldă şi, cân termini, ai de-acu o slugă bună pe care-o poţi trimite unde vrei – pe apă, pe foc, pe prafu din şuşa sau cu argintu viu”…
momâia mai trebuie vrăjită într-un anume fel cerc desenat cu cretă roşie sau „cu caramidă sau ţiglă veche”- da incomplet cercu „ca să poată pătrunde duhu în-nuntru”, într-o cameră unde nu mai intră nimeni cât îi dai viaţă, apoi tre lăsată o noapte întreagă până dinspre ziuă, într-un anume fel şi acoperită cu o basma roşie „de matase”. pe urmă ea poate fi trimisă după cel numit oriunde merge acesta. poate să-i intre în gând, poate să-l facă să greşească, să bolească, să-l omoare, poate aproape orişice.
„dintr-un ban de argint descântat să tragi două – trei fire ascuţite cu care să-mpungi momâia. sau o-n-nţeapi cu un cuţit cu mâner de sânger şi cu vârf ascuţit – sâmcea –dacă n-ai vii la mine că face ţâganu meu custuri de-astea, iar ăl de ţi-a făcut rău va simţi groaznice dureri sau i vor ieşi bube da nu va muri decât cân vreai tu asta”.
ga’riţa se-opri brusc din taină, stătu ce stătu, apoi încet, cu mişcări de felină se-apropie de muşuroiu ce speriase ţapu, ascultă ceva anume şi, incredibil de iute, aruncă toporu de la brâu în pământ. apoi cu mâinile şi unghiile groase ca nişte gheare tocite, scormoni pământu din muşuroi şi după câteva minute scoase încetunel o cârtiţă neagră, lucioasă ca un şobolan orb. îi tăie rapid capul iar din sângele scurs şi din pământu reavăn-negru stropit cu câta apă din urcioru mic de sub copaia de fân, plămădi o păpuşă cu forme de om.
„uite ia momâia asta– sâmcă se cheamă, pune-o lângă un mort tânăr – mortu ăsta are voinţă mare, ăi bătrâni sau care au murit după ce-au bolit şi-au suferit mult timp, nu-s buni, şi las-o câta vreme. cei mai buni îs ăi spânzuraţi – s-a facut obicei ca oamenii să se spânzure – e moartea cea mai uşoară dacă vreai să ştii, nu te doare şi simţi ca şi cum te-ai iubi” (e adevărat moartea prin înnec sau prin strangulare declanşează în creier o plăcere similară orgasmului). „vezi ai de grijă, cân lucrezi cu ea să nu cumva să te uiţi prea mult la ea aşa cum te uitaşi mata în ochii mei acu, că va fi rău de mata. şi-apoi ai de grijă pe cine trimiţi pe lumea ailaltă cu ea” …
ga’riţa şi-a chemat cu un şuierat scurt oile, şi-a mutat ochii de la mine şi a plecat ca şi când nici n-aş fi fost prezent acolo, în acea luncă scăldată de soarele galben-roşu ca un dovleac dat în pârg…
momâiei de lut pe care mi-a dat-o ga’riţa astă toamnă, i s-a albit capul. de ce? nu ştiu. tre s-o-ntreb pe ga’riţa. sau poate mai bine că nu…

 

 

 

 

 

Greenpeace: continuă scurgerea de reziduuri toxice în Dunăre de la fabrica din Ungaria

După aproape 6 luni de la catastrofa ecologică din Ungaria BBC ne dă o veste uluitoare, generatoare de frisoane reci pe şira spinării: Dunărea este poluată în continuare cu Arsenic şi Dumnezeu mai ştie cu ce! Iată articolul preluat de pe drobetaturnuseverin.net

„Apa reziduală de la fabrica de aluminiu maghiar conţine încă substanţe chimice toxice care se scurg în râul local, în ciuda măsurilor luate”, afirmă Greenpeace.

Grupul internaţional de mediu a îndemnat Uniunea Europeană să facă imediat presiuni asupra guvernului ungar pentru a opri poluarea.

Oficialii mahiari nu au putut fi contactati pentru a comenta cele mai recente analize de apă. Greenpeace a prelevat probe de apă în şase puncte de-a lungul unui canal de apă reziduală denumit Torna, care curge în Dunăre. Un membru Greenpeace din Ungaria, Balazs Tomori, a declarat că probele prelevate la 26 ianuarie 2011 au fost trimise la două laboratoare independente de analiză – Balint Analitika în Budapesta şi Agenţia de mediu din Viena, Austria. El afirmă că apa reziduală provine de la rezervorul 10 – cel care a cedat în octombrie anul trecut – şi 10a, un rezervor mai mic utilizat pentru a păstra o parte din deşeurile toxice, după dezastru.

Compania de aluminiu, MAL, a negat răspunderea pentru accidentul de anul trecut la fabrica Ajka. După dezastrul aceasta şi-a reluat producţia.

Reporterul BBC Nick Thorpe spune că „guvernul ungar ascunde realitatea pentru a salva compania şi cele 300 de locuri de muncă de la Ajka”.

Testele de la Agenţia de Mediu din Austria a evidenţiat o concentraţie de 1300 micrograme de arsenic per litru în probele de apă uzate. Limita în Austria în condiţii de siguranţă este stabilită la 100 micrograme.

Conţinutul de aluminiu a este de 200.000 micrograme pe litru – de 100 de ori peste limita legală, a raportat Greenpeace.

Cantitatea de carbon organic din apa este, de asemenea, cu mult peste limita legală.

(Sursa. BBC)

www.drobetaturnuseverin.net

Să nu uităm că locuitorii din Drobeta Turnu Severin încă le dau copiilor lor ceai cu apă din Dunăre.

Doctorii din Craiova se plâng de numărul din ce în ce mai mare de bolnavi de cancer în gât (a crescut cu 20% conform unei ştiri ProTv). Oare de ce? Doar de la tutun şi alcool?

Povestea întâlnirii cu un a-mic

M-am întâlnit zilele trecute, la o pensiune călduroasă de unde se putea vedea Dunărea, cu un fost coleg pe care nu l-am mai văzut de vreo 25 de ani şi care a ajuns azi, un om de afaceri foarte puternic şi prosper. Amintiri din copilărie, amintiri…

Apoi, dialogul a curs şi s-a dizolvat în convenţional, fiecare lăudându-se cu ce mai putea.

“Am o nevastă frumoasă – fost manechin, deşteptă şi harnică” îmi spune amicul printre altele. Deschid agenda de care nu mă despart niciodată şi “pictez” discret cu pixul un “0” (am citit  cândva parabola cu cele şase zerouri şi o aplic ori de câte ori am ocazia).

“Am o maşină sport serie limitată, sunt doar 27 în România şi am şi cel mai priceput mecanic pentru ea” se laudă ţanţos amicul… “00” scrie Danny

“Am cel mai tare stilist, cel mai bun croitor şi cea mai tare cosmeticiană din Bucureşti”… “000” continuă Danny

“Sunt prieten cu doctorul X… cel mai tare cardiolog din ţară, periodic mă duc la el, îmi face toate analizele şi am şi cel mai bun nutriţionist”… “000 0” mai adaugă Danny

“Am o vilă superbă – mi-a „scris-o” cel mai tare arhitect, am cel mai bun electrician şi cel mai harnic instalator pentru “sculele” dinăuntru, toate  aduse din Occident sau Japonia” … povesteşte amicul iar Danny discret mai adaugă un zero: “000 00

“Am cel mai tare avocat, îmi rezolvă orice speţă, are cele mai bune relaţii în justiţia română”… continuă amicul bucureştean iar Danny mai scrie un zero “000 000”…

“Auzi, ce tot scrii la zerouri acolo, ce înseamnă toate astea?”  întreabă vizibil iritat amicul.

“Îţi lipseşte cel mai important dintre toţi – RESPONSABILUL CU APA!.

Tu ai realizat toate astea datorită unei unelte, unui instrument apos aşezat chiar între urechile tale – creierul, îi spun punând pe masă agenduţa şi scriind un “1” înaintea celor şase zerouri.

Creierul tău conţine, proporţional cu sângele, ficatul sau rinichii, cea mai multă apă iar această apă a participat şi participă la TOATE alegerile şi deciziile tale importante. 1 000 000!. Acu înţelegi de ce e aşa de importantă şi de valoroasă apa? Corpul tău este alcătuit majoritar din această miraculoasă apă şi EA îţi susţine în fiecare secundă Viaţa.

80% din pagubele financiare, din suferinţele tale şi ale familiei tale îţi vin sau or să-ţi vină odată cu apa pe care o bei acum. Ţi-a spus asta vreodată doctorul tău, sau nutriţionistul ăla aşa de “priceput?”

“Nu!”

“Ce apă le dai copiilor tăi, cu ce găteşte bucătăreasa ta şcolită la Paris?”

“Apă plată din supermarket – cea mai scumpă!”.

“Tu ştii că această apă este amestecată cu lacrimile copiilor tăi? Tu ştii că atunci când cumperi apă din market cumperi şi suferinţele ulterioare pe care ar fi trebuit să ţi le spună doctorii tăi personali?

Singura apă corectă şi cinstită cu TOATE organele tale dar şi cu buzunarul tău, este Apa de Rouă Dr Pro. Este o apă pură corectă celular şi metabolic şi sigură chimic şi microbiologic”.

“Ce să fac fratele meu, să am şi eu o astfel de “apă”?

“Mai întâi te documentezi – iată cartea mea “Apa de Rouă”, apoi după ce te vei fi limpezit la minte, mă vei chema şi te voi ajuta să devii şi tu proprietarul unui astfel de echipament profesionist.”

“Îţi mulţumesc pentru sfaturi, pentru carte şi te aştept la Bucureşti!”

P.S. Am făcut o excepţie cu amicul, pentru că această carte – primul volum dar şi cele ce vor urma, este destinată comunităţii Pro – a celor ce au ales Excelenţa ca stil de viaţă…

Apa – cel mai important element pentru sănătatea noastră

Dr. Gerald Pollack este cercetătorul discret care confirmă observaţiile lui Masaru Emoto cu privire la apă: apa are patru stări şi nu trei. A patra stare a apei este aceea de gel sau polimer sau apă structurată. Importanţa acestei descoperiri pentru sănătatea noastră este uriaşă.
În august 2010 Profesorul Pollack m-a onorat trimiţându-mi o invitaţie pentru a participa la Congresul Internaţional al Apei de la Vancouver- Canada. Motive multiple m-au împiedicat să particip dar anul acesta sper să nu mai ratez o astfel de invitaţie.
Iată dialogul dintre Dr Mercola şi Profesorul Pollack.


Gerald Pollack and Vladimir Voeikov from Petr Mihailov on Vimeo.

Povestea unei femei fricoase

Vineri am fost la o Bancă din Severin să îmi achit rata. După ce am stat ceva timp –nu mult, să-mi vină rândul am constatat că doamna care îmi primeşte lună de lună banii şi care mă ajută cu ordinele de plată, este tăcută, încruntată, supărată. Obişnuit fiind cu zâmbetul ei sincer şi spontan pe care mi-l oferea de fiecare dată, am întrebat-o ce i s-a întâmplat de e tristă. Mi-a răspuns că „nimic, doar că are ceva probleme cu fierea şi că îi este îngrozitor de rău”. Am întrebat-o dacă „i-a mai fost rău şi altă dată şi dacă a mâncat ceva mai greu – şorici, caltaboş sau jumări”.
„Nu am exagerar cu „porcăriile” dar m-am speriat că mi-a spus doctoriţa că am „fierea leneşă”.
„Păi şi nu a-ţi întrebat-o de ce este „leneşă” sau măcar dacă e grav?”
„Nu mi-a spus, mi-a dat doar o reţetă, da n-am avut timp s-o iau!”
„Da cum de a-ţi putut să înduraţi să vă facă fierea „leneşă” şi să nu vă spună şi de ce este leneşă?”
„Păi de ce este leneşă?”
„D-voastră duceţi gunoul acasă – sau soţul?”
„Soţul este sarcina lui şi îl duce zilnic!”
„Păi beşica cu fiere este tocmai „coşul de gunoi” iar responsabila cu „dusul gunoiului” este Apa. Când ea nu este prezentă „ la datorie”, gunoiul se adună, se îngroaşă şi nu mai poate fi evacuat. Nu v-a spus doctoriţa că aveţi şi „mâl” sau nisip la fiere?”
„Ba da, ba da!”
„Păi d-voastră nu prea vă place să beţi apă nu-i aşa?”
„DA, să ştiţi că eu beau apă foarte puţină, nu mi-a plăcut NICIODATĂ!”.
„Păi acum este tocmai o ocazie bună de a vă apuca să beţi apă ca să diluaţi „gunoiul” care altfel o să se transforme în „pietre” şi abia atunci o să vedeţi ce înseamnă durere adevărată!”.
„Ştiu că d-voastră sunteţi adeptul apei, v-am văzut şi la televizor, da nu pot, nu-mi place apa!. Când eram mică am alunecat şi am căzut într-o groapă de era să mă înnec. De-atunci mi-e frică să înnot când mergem la mare, mi-e greu şi să îmi fac duş şi mi-e silă când o beau”.
„Aveţi copii doamnă?”
„Da!”
„Să vă trăiască!. Când aţi născut ce s-a întâmplat mai întâi?”
„Ha, ha, ştiu, s-a rupt apa!”
„Păi noi ne-am născut în şi din apă, cum să fiţi aşa de supărată pe această minunată, miraculoasă apă care ne ajută să fim vii şi să stăm acu de vorbă?”
„Ştiu, ştiu da nu pot s-o beau decât foarte foarte greu când nu am altceva, suc sau ceai sau o cafea. Beau foarte rar apă minerală când n-am încotro şi foarte puţină”.
„Doamnă d-voastră spălaţi rufe?”
„Nu, că am maşină de spălat!”
„Şi asta nu este conectată la o conductă de apă?”
„Ba da, ce întrebare e asta?”
„Păi de ce nu încercaţi să o lăsaţi să spele fără apă?”
„Păi nu se poate, se strică şi nici rufele nu o să fie curate, da de ce mă-ntrebaţi asta?”
„Pentru că şi ficatul d-voastră ca să scoată toate deşeurile, gunoaiele, toxinele , reziduurile metabolice are nevoie în primul şi în primul rând de apă. Nu poţi să speli o murdărie de pe cămaşă dacă nu o înmoi în apă, nu? Este cel mai simplu şi inteligent instrument care ne ajută să fim curaţi în interior. Aţi terminat curăţenia de Crăciun acasă?”
„Da, la mine acasă e tot timpul curat!”
„Păi ar fi cazul să faceţi curat şi în interior, nu credeţi?”
„Da, ştiu ce spuneţi da nu pot acum să beau apă, dar promit că o să încerc!…”
„Mulţumesc pentru că sunteţi aşa amabilă şi că mă ajutaţi de fiecare dată să fiu mai puţin îndatorat şi vă urez sărbători liniştite şi cu sănătate!”
„Vă mulţumesc şi eu pentru bileţelele cu vorbe bune pe care mi le-aţi dat, le păstrez pentru că îmi fac bine când sunt supărată, i le-am arătat şi soţului şi vă doresc şi d-voastră la fel!”
„La revedere!”
O ultimă observaţie: nici unul din cei şapte oameni care aşteptau după mine la rând nu s-a supărat că le „fur” din timpul lor. Ne-am salutat, ne-am urat „la mulţi ani!” şi am ieşit în aerul severinesc rece şi alb de-afară…

Vindecarea cancerului prin emoţii

Întâlnire cu un fost … partener

Cu câteva luni în urmă scriam în presa locală severineană despre un ţopârlan şarlatan care a lucrat pentru firma X şi a fost dat afară pentru că ridicase escrocheria la rang de regulă profitând de încrederea pe care şi-o câştigase în timp în faţa şefilor din firmă. Iată ce scriam atunci:
“Ţopârlanul, mitocanul nostru după ce a fost exclus dintr-o firmă renumită, unde calitatea nu este un lux ci doar un sinonim al bunului simţ, unde avea maşina firmei – maşină străină nouă la dispoziţie 24/24, telefon cu minute la discreţie, hoteluri, restaurante gratis (decontate de firmă) dar şi o leafă cu vreo opt zerouri în coadă, (în România anului 2010!), confundă într-un anume moment al carierei lui “buna credinţă” a patronului cu naivitatea, dă “ţeapă după ţeapă” (cultivând o ciubucăreală antiprofesionistă, opusă regulilor firmei), îşi ia amantă (ah, infidelitatea!) şi un ceas scump (chiar dacă citea ora de pe telefonul celular) şi, după ce este dat afară (“vărsat”) purcede cu râvnă neostoită la denigrarea foştilor protectori”.
Diferenţa între a fi „bun” şi „expert” sau „excelent” le mai spuneam tot atunci severinenilor este diferenţa între „apa călduţă” şi abur (pentru a fi înţeles mai bine, deşi e vorba de câteva grade, DOAR aburul poate împinge înainte locomotiva!).
În prezent personajul nostru lucrează/moneşte filtre pentru altă firmă unde miserupismul, nepăsarea, tupeul este codul de conduită iar faptul că robinetul cu mulţi bani „nu mai curge cum curgea” îi stimulează doar „producţia” de ocări. Nu regrete, nu remuşcări, nu corecţia firii lui păcătoase!. (…) Ce e de admirat la firma cu pricina este site-ul lor de pe net foarte bine „aranjat” de experţii în promovare „internautică”
Azi m-am întâlnit cu el şi întrucât tocmai s-a operat a doua oară pe cord deschis, l-am întrebat dacă îi merg afacerile şi după răspunsul lui foarte convingător că “da, meeeergee!”, l-am întrebat dacă între un stend ieftin şi incert (aşa cum este filtrul pe care el îl promovează el în prezent severinenilor) şi un stend scump, de firmă renumită – ce ar alege pentru inimioara lui.
Mi-a răspuns că “întrucât e vorba de inima lui îl va alege pe cel scump”!.
“Pă şi atunci de ce înjuri firma X unde mata ai mâncat o pâine foarte albă?”
“Păi, domn Dan, îmi spune, aici echipamentul e la juma de preţ”
“Şi cât e comisionu lu mata, cât câştigi dacă e aşa ieftin, îţi convine să alergi?”
“Comisionu e cât vreau eu domne Dan!” – îmi spune sincer omuleţul meu. „Bine”, asta-i politica voastră de vânzări, da de ce spui mata severinenilor şi celor de prin Craiova, Timişoara, Slatina şi pe unde mai bântui după fraieri că membranele lu mata sunt mai ieftine şi tot aşa de bune ca cele de la „X” ? Ştii că ceeace vinzi mata e de “tip X”, adică sunt imitaţii fără vreo legătură cu cele autentice? “
“Ştiu domne Dan da tre’ să mănânce şi gura mea ceva!”
“Lasă asta ce dimensiuni au membranele mata osmotice?”
“0,01 microni”
“Şi X cât are? Mai ţii minte de când lucrai la X?”
“Da domn Dan 0,0001 microni!”
“Păi şi e tot la fel? De ce spui oamenilor că “cei de la X sunt nişte escroci?”
“Domne Dan ce să fac, tre să mănânce şi familia mea o pâine!”
“Eu te iert Maistore da uite-te puţin în sus şi spune-mi rogu-te ce vezi?”
Îşi ridică ochii spre cer şi îmi spune că “nimic!”.
“Ar trebui să te gândeşti că Boierului nu-i place să minţi oamenii care îşi caută sănătatea la fel ca şi mata alaltăieri. Dacă acu ai inima bună şi bate, e şi pentru că El nu a vrut să pleci aşa de repede de-aici dar nici nu te-a lăsat în viaţă ca să denigrezi Nobelul. Sau nu-i aşa?”
Mi-a strâns mâna ezitant şi ruşinat şi cu ochii în pământ a intrat în marketul de pe strada Crişan…
Tot în ziarul severinean mai sus pomenit mai scriam făcând referire la acest biet pălmaş, care acuză pe alţii de escrocherie, că un epigramist celebru, Gheorghe Zarafu a scris:
„Premiul NOBEL, eu aş da, celui care-n farmacie, ar descoperi ceva, să ne scape de Prostie!”…

PS – Pentru ca dezamăgirea mea să fie şi mai mare, firma pe care eu o lăudam a coborât între timp standardele „premium” sub cotele admise de Danny Water. Sfântul Profit, mare şi imediat a desfiinţat ideea de „PREMIUM” cea mult clamată. Asta nu înseamnă că fostul are dreptate. Nicidecum.  Asta înseamnă că cineva trebuie să păstreze ideea „PREMIUM” sau „EXCELENŢĂ”.

Chiar dacă se tot afirmă că „trăim în România”, când e vorba de sănătate, compromisul nu are ce căuta! Aşa s-a născut DrPro.

Blândul Doctor de Cancer

Cu vreo două săptămâni în urmă, alergând după cumpărăturile necesare Sărbătorilor de iarnă, l-am văzut trecând grăbit pe unul din acei doctori buni, doctor de modă veche – din ce în ce mai rari în peisajul nostru vital. Mergea şi el grăbit, terminase încă o gardă grea la Spitalul Judeţean – şi ne-am salutat din fugă.

Cu doar câteva zile înainte îmi spusese că vrea un echipament de purificat apa, semnasem şi nişte documente, apoi s-a răzgândit grăbit fiind să achite mai întâi nişte datorii mai vechi. Mi-a spus că mă urmăreşte cu atenţie la emisiunile Tv, apoi mi-a promis că îmi aduce o carte de biologie: „neaparat trebuie s-o citeşti pe asta!”. Am mai povestit despre apă, despre cancer – el fiind chiar medic Oncolog, apoi iar despre apă nemulţumit că nu mai are timp să afle toate noutăţile legate de această minunată şi miraculoasă licoare divină, apoi alte griji ne-au mânat spre alte interese.

Am auzit siderat că a fost găsit zilele trecute mort în casă. Locuia singur şi se pare că nimeni nu l-a putut ajuta Atunci şi pe el!…

Moartea – Fiara pe care o cunosc atât de bine a biruit şi de data asta!

A reuşit să elimine o piesă importantă, de forţă care îi încurca multe socoteli dar aşa-i la război: unul învinge, altul moare.

Am încercat să explic oamenilor cu care mă întâlnesc că trupul lor, organele lor  MERITĂ cea mai bună Apă, MERITĂ cea mai bună armă de apărare, de luptă împotriva Ei, a Fiarei care aşteaptă rânjind invizibil…

Din păcate priorităţile lor sunt mereu altele şi amână lucrurile importante până într-o zi când, din păcate, este PREA TÂRZIU…

Iată că asta se întâmplă parcă din ce în ce mai des.

Dumnezeu să îl odihnească pe blândul Doctor de Cancer. Îşi va face vizita obişnuită tot la fel, în fiecare zi, dar de acolo de Sus, dintre crăpăturile tavanului scorojit pe care îl măsoară cu privirea ceas de ceas preamulţii nefericiţii nevindecaţi.

 

Toate-s vechi…

Aflat la Predeal de Revelion, Preşedintele României Traian Băsescu a făcut mai multe declaraţii. Am reţinut pentru cititorii noştrii fideli doar următoarele afirmaţii:

Trebuie să înţelegem că un stat modern se bazează pe fiecare cetăţean şi nu este un stat în care toţi cetăţenii se bazează pe stat. S-a destrămat paradigma statului asistenţial. A statului care are grijă de fiecare cetăţean. Statul asistenţial nu mai poate exista”, a avertizat Traian Basescu, explicând că „guvernele creează condiţii, dar fiecare român este responsabil de viaţa lui de zi cu zi”…

Păi asta spunem şi noi aici de vreo 5 ani:

A aştepta ca statul sau autorităţile publice să ne dea nouă şi copiilor noştrii o apă sănătoasă – alta decât cea provenită din Dunăre sau WC-ul Europei, este o iluzie deşartă.

A crede că statul este îngrijorat că numărul de cazuri de cancer s-a dublat în ultimii 10 ani în Mehedinţi este doar o naivitate, desigur.

Dacă noi nu facem ceva pentru Siguranţa şi Sănătatea Familiilor noastre, Statul „modern” sau sistemul medical din România contemporană – nici atât. A fi informat cu privire la riscurile care ţi-ar putea afecta sănătatea şi a nu mai crede orbeşte în „statul salvator” iată dovezi minime de Responsabilitate în aceste vremuri tulburi…

Obiceiuri greşite şi nesănătoase

Să bei apă minerală constant. Dintre toate componentele acestei soluţii apoase minerale, apa are cea mai MICĂ dimensiune. Restul “mineralelor” – foarte puţine – utile organismului dar din ce în ce mai  mulţi poluanţi care se acumulează în timp – toate de dimensiuni MARI, sunt “desfăcute” prin procese chimice electrolitice complicate, consumatoare de energie calorică, de proteinele transportor pentru a fi introduse în celule (3-13% max) sau eliminate spre organele de excreţie. Cea mai bună/sigură/sănătoasă apă recomandată de Agenţia de Protecţie a Mediului în august 2003 Congresului SUA, este apa purificată osmotic iar Apa de Rouă este o astfel de apă.

Spălatul mâinilor. Cu toţii mergem la market şi împingem in cărucior pe care l-au împins şi alţii, deschidem/închidem uşa unei toalete publice folosite şi de alţii, manevrăm bani pe care au pus şi alţii mâna, folosim mouse-ul sau tastatura (cele mai infestate instrumente din locuinţă), deschidem/închidem robinetul de la chiuvetă folosit şi de alţii, etc. Riscul de a ne îmbolnăvi este cu atât mai mare cu cât ne spălăm mai rar pe mâini sau înainte de a ne aşeza la masă.

S-a afirmat în dese rânduri că urina este sterilă şi este adevărat. Însă ea în toaletă dezvoltă floră microbiană iar când tragem apa fără să aşezăm capacul riscăm să ajungă stropi fie pe podea şi pe care să-i vehiculăm cu tălpile (de ce unii oameni au diverse micoze la picioare?) în alte locuri sau în pat, fie pe chiuvetă, robinete, periuţă de dinţi, săpun, etc. Spălatul pe mâini ÎNAINTE de a folosi toaleta este la fel de important deoarece înainte de a intra în baie, avem deja pe mâini microorganisme pe care le vom lăsa pe organele noastre genitale.

Să tuşim în mâini. Am fost educaţi să punem mâna la gură când tuşim sau strănutăm. Este bine pentru cei din jur dar până dăm mâna cu ei, sau până atingem o clanţă, un aliment sau orice alt obiect comun. Aşa putem transmite microbii ochilor care sunt extrem de sensibili şi care se infectează imediat. Dacă nu avem un şervet de unică folosinţă sau o batistă mai bine tuşim sau strănutăm pe braţ. Şi ne spălăm neaparat înainte de a ne “freca” la ochi.

Este mai bun săpunul lichid sau solid? Răspuns: cel lichid, deoarece pe cel solid se poate dezvolta floră microbiană infecţioasă. Ne spălăm mâinile cu acest săpun chiar dacă mai devreme am făcut baie animalului nostru de companie – aceste animale au o floră microbiană specifică pe care nu e bine să o introducem în corpurile sau pe mucoasele noastre.

“Luaţi de gustaţi!” suntem îndemnaţi de precupeaţă. Ea este interesată doar să vândă NU de sănătatea noastră. Fructele, legumele, brânza, etc nu se gustă la tarabă ci doar după ce au fost spălate de preferat cu apă purificată osmotic Dr Pro– singura care are capacitate de a extrage prin diferenţă de presiune osmotică şi o parte a pesticidelor cu care au fost stropite/conservate.
Tot din acelaşi motiv suntem îndemnaţi în supermarket-uri să gustăm monstre de mezeluri, iaurturi, brânză, etc. În aceste magazine circulă foarte multă lume încălţată (praf), care tuşeşte, strănută sau care trage pârţuri. Unii chiar ating monstrele apoi renunţă. Toate aceste microparticule invizibile ochiului nostru plutesc în aer şi ajung pe aceste monstre şi odată cu le în corpul nostru. Oferirea mostrelor “gratuite” are menirea de a stimula un sentiment de “vinovăţie” ulterior care are ca finalitate apariţia impulsului de a cumpăra şi creşterea astfel a vânzării acestor produse cu peste 90%.

Nu este sănătos să bem bere, suc, apă direct din cutie. Un studiu publicat recent afirmă că aceste capace de metal de la “doze” sunt mai contaminate decât capacul unui WC public.

Nu este sănătos să îmbrăcăm hainele sau încălţămintea altora mai ales pe celea de la second-hand. Sunt punct de plecare pentru multe boli în special de piele dar nu numai. Chiar şi hainele noi (mai ales cele care vin în contact cu zonele intime) trebuie spălate înainte de prima utilizare. Ele au fost cu siguranţă probate înainte de alte persoane, transportul nu este cel mai ermetic la praf, contaminanţi. Cele din materiale sintetice încă emană acei COV compuşi organici volatili (vopsele sintetice, înălbitori, tratamente chimice, etc) care pot pătrunde în piele şi de aici în restul organismului.

 

Creier ego-ist

Un prieten, de departe, care urmăreşte cu atenţie acest site încă de la început mă acuza prieteneşte deunăzi, că am adoptat un ton extrem de dur în unele articole. „Păi tu nu vrei să vinzi filtre, dimpotrivă, tu sperii oamenii că nu mai cumpără nimeni de la tine!”.

Asta a înţeles el. Este adevărat, promovez aici aceste echipamente de purificat apa tot la fel cum alţi confraţi promovează un medicament sau altul în emisiunile tv – fie că vorbim de chestii care curăţă colonul, fie suplimente cu nu ştiu ce, fie alte năstruşnicii comerciale. Nu mi-am propus să vând prin acest site, mi-am propus să informez şi să pregătesc oameni care să vândă, să aducă în cât mai multe case de români Apa de Rouă. Apa Pură Dr Pro pe care eu o promovez aici „agresiv” este însă doar…apă!.

O apă corectă celular şi metabolic – aducătoare de sute de beneficii tuturor celulelor noastre însetate după ea.

L-am întrebat pe prietenul meu „care este deosebirea între sitlul meu agresiv şi cel adoptat de televiziuni de exemplu atunci când eram speriaţi şi îndemnaţi să ne vaccinăm contra gripei porcine?” „Mare!!!”, mi-a spus el. „Tu eşti mic copil în arta manipulării!”…

„Uite îi zic, pe un post central au fost invitaţi doi renumiţi neurochirurgi străini care aduseseră în România nişte aparate de diagnosticat cancerul la creier, pentru că în România sunt, se pare, şi cele mai multe cazuri de acest fel”. „Aşa şi?”

„Moderatorul ingenuu i-a întrebat mai pe la sfârşit, cât costă aceasta analiză şi ei au răspuns: „În jur de 2500 euro!”. Apoi moderatorul, le-a spus că românii sunt săraci, nu vor avea atâţoa bani… iar ei au răspuns zâmbind: „Da, dar e mai puţin decât preţul unui autoturism!”

Moderatorul atunci s-a înfuriat şi i-a întrebat pe doctorii străini cu morgă academică „Da de ce nu ne spuneţi mai bine cum să facem să nu mai avem cancer la cap?”

Răspunsul lor a fost unul aiuritor, şocant şi care m-a revoltat profund:

„Să ştiţi că şi noi îi întrebăm pe pacienţi ce au făcut de au aceste tumori şi nu am aflat până acum un răspuns!”.

„PROFITUL este mai important decât Vindecarea – ce Dumnezeu Danny, o ştie oricine!, mi-a spus prietenul plecat prin ţări străine, iar tu eşti mic copil faţă de agresivitatea ăstora!”.

„Ştiu i-am spus dar „agresivitatea mea mai are un scop. Acela de a selecta pe cei care merită cu adevărat o apă corectă de cei ego-işti”. „Cum aşa?”

Şi atunci i-am povestit un documentar pe care îl văzusem pe Discovery sau Science, nu mai ţin minte bine…

Cu luni în urmă,  într-unul din aceste filme era prezentat cazul unui nebun care nu a mai supravieţuit condiţiilor extreme în care s-a rătăcit. Îşi propusese să traverseze dus-întors un deşert din SUA,  cu temperaturi extreme, dotat  cu o cameră video, o plasă cu merinde şi cu doar câţiva litrii de apă!.

A murit epuizat după un număr de zile iar camera video conştiincioasă a păstrat toate momentele de la coborârea din autoturismul personal, lăsat la marginea deşertului, până la ultima suflare pe care şi-a dat-o sub soarele ucigător.

Ceeace m-a frapat a fost faptul că la autopsie s-a constatat că TOATE organele inclusiv inima suferiseră un proces de atrofie/ deshidratatre/ autodigestie cu excepţia creierului.

Ştim cu toţii că atunci când nu mai are mâncare, când sunt epuizate rezervele de glucoză, organismul arde lipidele şi ulterior începe autodigestia proteinelor până când fiinţa va muri realmente de foame. Concluzia?

„Regele” organelor – creierul este de departe cel mai Ego-ist organ.

Am avut şi am şi eu ocazia, îi mai spuneam prietenului meu să constat ego-ismul acestuia atunci când aud expresii de tipul: „O să îmi iau şi eu echipamentul DrPro dar după ce termin de zugrăvit…, după ce îmi achit ratele la maşină…, după ce iau calculator copilului…”

„Păi şi până atunci vă hidrataţi tot cu…?”

„Păi, dacă n-am murit până acu!… mai poate să aştepte”.

Onest ar fi ca şi rinichii care fac eforturi colosale să filtreze apa dură care place aşa de mult Limbii – sursa TUTUROR relelor după Cartea Sfântă, să ia o pauză de câteva luni până sunt achitate ratele.

Onest ar fi ca şi inima să ia o pauză de vreo săptămână măcar. Această inimă miraculoasă care împinge mii de litrii dintr-un lichid gros/vâscos numit „sânge” prin vreo sutădouăzeci de mii de kilometrii de conducte (de douăori şi jumătate circumferinţa Pământului!).

În 70 de ani de viaţă ignorantă/ EGO-istă sunt „împinse” peste 300 de kilograme de rocă dizolvată în apa „minerală” TOT prin aceste „conducte” numite artere, capilare, vene iar acestea nu au DEFEL alte priorităţi aşa cum are Regele Creier – rate, maşină, plasmă, vacanţe exotice noi, etc.

„Aha, acu înţeleg „agresivitatea” ta. De fapt este un fel de selecţie a clienţilor!”.

„Da, îi spun confirmându-i concluzia, AM DREPTUL SĂ FIU SELECTIV LA FEL CA EI pentru că DrPro are nevoie în portofoliul ei DOAR de clienţi/parteneri/ oameni Conştienţi, Inteligenţi, Responsabili – Premium la fel ca Apa de Rouă DrPro!”…

 

Dr Pro – două vorbe despre clor

Clorul este o substanţă de culoare galben-verzuie care se dizolvă extrem de uşor în apă. Are miros iute, înţepător, toxic iar nasul omului îl simte de la concentraţii începând cu 0,3 ppm (părţi per milion!). Se adaugă la apa de reţea întrucât distruge foarte eficient microorganismele. În acele zone din lume unde nu se adaugă clor în apă sau nu se securizează apa destinată consumului populaţiei, boli precum holera sau febra tifoidă încă fac ravagii. De aceea este folosit intens –în Drobeta Turnu Severin de exemplu – localitate care foloseşte pentru consum APĂ DIN DUNĂRE în staţiile de tratare sau epurare. Să nu uităm că bazinul hidrografic al Dunării este alcătuit din apa colectată din 19 (nouăsprezece) – !!!! ţări. Mai este folosit în fabricile de textile ca agent de înnălbire sau în fabricile de hârtie – pentru albirea hârtiei. Gospodinele îl folosesc de fiecare dată pentru “albirea” hainelor. Dacă schimbăm apa din acvariul cu peşti cu apă de la robinetul nostru (clorinată) aceştia vor muri în scurt timp. Organismul nostru însă moare treptat nu direct din cauza clorului ca în cazul peştilor ci din cauza unor afecţiuni secundare induse de clorul din apă – ex. hipercolesterolemia şi bolile asociate (HTA, Accidentele vasculare cerebrale, Infarctele de miocard sau cerebrale, etc), cancer de stomac, cancer de pancreas, cancer renal, cancer de vezică urinară, cancer de colon şi cancer de sân (femeile cu cancer de sân au în sânge o concentraţie crescută de Trihalometani – derivaţi organici ai clorului).

Trihalometanii cancerigeni rezultă din combinarea clorului adăugat în staţiile de tratare ca agent de securizare cu resturile organice din apă provenite din descompunerea frunzelor, a peştilor morţi, hoituri de animale etc. Spre deosebire de clor care după un timp se evaporă din apă, trihalometanii sau THMs PERSISTĂ în apa de reţea sau în organismul nostru şi prin bioacumulare induc Cancerele mai sus pomenite. Este una din cauzele creşterii alarmante a cazurilor de cancer în lume dar şi a bolilor cardiovasculare.

Soluţia de eliminare a riscurilor generate de acest element cu care ne confruntăm în fiecare zi a vieţii noastre – noi şi copii sau părinţii noştrii este echipamentul DrPro care este configurat perfect pentru apa “dificilă” din România în general şi pentru apa din Dunăre pe care o beau severinenii în special. Este prevăzut, spre deosebire de alte echipamente ieftine cu cele mai performante membrane osmotice dar şi cele mai rezistente la clor (inamicul nr1 al membranelor osmotice). Apa de Rouă Dr Pro este asemeni unei rachete “nucleare” – spulberă o mulţime din problemele oamenilor dar este foarte păguboasă pentru industria care abia aşteaptă să ne “repare”.

 

Paradontopatia sau boala gingiilor

Este după răceală, cea mai des întâlnită afecţiune care afectează peste 75% din adulţi, fiind şi principala cauză a pierderii dinţilor.

„Paradontal” înseamnă „localizat în jurul unui dinte” iar boala se referă la orice boală a gingiei sau a structurilor care susţin dintele. Gingivita este determinată de depozitele de bacterii lipicioase, mucus şi resturi de mâncare care formează tartrul şi care inflamează şi infectează gingia.  Când se inflamează gingia, se formează pungi între aceasta şi dinte care colectează din ce în ce mai mult tartru. Respiraţia pe gură (rinitele cronice), lucrările dentare prost făcute, dieta care conţine prea multe alimente moi (nici dinţii, nici gingia nu mai fac „exerciţii”, nu mai sunt solicitaţi), alimentaţia deficitară, periajul incorect, consumul de zahăr, bolile cronice, bolile endocrine, fumatul excesiv, abuzul de medicamente, consumul de alcool,  sunt alţi factori care predispun la gingivită şi ulterior la pioree. Netratate, gingivitele se transformă în pioree sau parondontită. În acest stadiu, osul pe care se sprijină dintele începe să se erodeze, ca rezultat al infecţiei cronice. Pioreea duce la halitoză (miros rău al gurii), sângerare, abcese, durere. Gingiile sângerânde înseamnă cel mai adesea lipsă de vitamina C. Crăpăturile sau uscăciunea colţului gurii înseamnă deficienţă de vitamina B2 (riboflavină). Buzele uscate şi crăpate înseamnă reacţie alergică. Rănile de sub limbă înseamnă cancer al gurii.

Ce facem?

Gura uscată sau saliva insificientă (consecinţă a dezhidratării cronice) este una din cauzele cele mai importante ale carierii dinţilor şi bolilor gurii. Hidratarea cu apă corectă (apă purificată osmotic) în locul celei dure minerale sau „plate” poate preveni sau rezolva simplu problemele (apa dura minerală poate conţine metale grele – plumb, fluor, etc care se regăsesc în smalţ sau tartrul format afectând integritatea aparatului de masticaţie). Bem 8-10 pahare de apă purificată pe zi. Apoi, pentru a forţa glandele salivare să producă salivă, mestecăm morcovi sau ţelină crudă. Ceaiul de gălbenele sau muşeţel ajută la vindecarea rănilor gingivale. Uleiul de cuişoare calmează durerile de dinţi. Se fierb două linguri de salvie timp de douăzeci de minute în apă purificată osmotic, se strecoară şi se clăteşte gura de câteva ori pe zi. Cimbrul reduce numărul de bacterii din gură. Mâncăm multe legume şi fructe verzi ( cu conţinut mare de fibre)  ca să obligăm dinţii să „lucreze”. Evităm zahărul şi carbohidraţii rafinaţi care inhibă celulele albe (cele care combat, luptă cu infecţia). Schimbăm pasta de dinţi în fiecare lună şi periuţa (bacteriile se adaptează iar periuţa se poate infesta după multe utilizări). Curăţăm zilnic limba cu ajutorul unei linguriţe pentru îndepărtarea bacteriilor şi a resurilor alimentare. Ne masăm zilnic gingiile cu vârful degetelor. Putem utiliza o capsulă de vitamina E sau A din care pe punem pe deget înainte de masaj. Evităm antibioticele pentru că efectul lor în gură este extrem de redus şi distrug flora intestinală. S-a concluzionat că persoanele care suferă de paradontopatie sunt predispuse la boli ale inimii, de plămâni, atac cerebral, ulcer, diabet sau naştere prematură. Să nu uităm că atunci când avem grijă de dinţi, avem grijă de fapt, de întregul corp.

Despre pietrele la fiere

Vezica biliară sau colecistul (gr. chole – bilă, kystis – vezică) este un sac în formă de pară, localizat în partea dreaptă a corpului „sub coastă” ce colectează bila sau fierea secretată de ficat. Mai este numită şi „coşul de gunoi al organismului” deoarece lichidul biliar conţine toate deşeurile otrăvitoare din sânge pe care le neutralizează ficatul (în afară de aceste otrăvuri, mai conţine colesterol, săruri biliare, lecitină, bilirubină, carbonaţi şi fosfaţi de calciu, fosfolipide, acizi biliari etc. ). În fiecare zi ficatul secretă aproximativ lumătate de litru de fiere ce este depozitată în colecist până când este amestecată cu alimentele pe care le înghiţim. Concentraţia mare de săruri minerale anorganice dizolvate în apa de la robinet, apa de izvor sau cea ambalată în plastic (fără miros, fără gust şi invizibile pentru ochiul uman) „ajută” la formarea de „pietre la vezică”, boală denumită de medici colelitiază sau litiază biliară.

Când se formează pietrele la fiere?

Aceste „pietre” încep să se formeze atunci când organismul, hidratat insuficient sau cu lichide greşit alese (sucurile, apa „minerală”, berea, alcoolul dezhidratează) cristalizează componentele mai sus amintite din lichidul biliar, calculii putând ajunge de la dimensiuni foarte mici la cele ale unei mingi de golf.  „Nămolul sau noroiul” pe care îl văd ecografiştii semnifică o bilă lipsită de apă, adică dezhidratare cronică.  Femeile fac mai des calculi (de 3 ori mai mult decât bărbaţii) din cauza hormonilor estrogeni feminini care cresc nivelul de colesterol eliminat prin colecist. Numărul persoanelor trecute de 50 de ani care au şanse de a face pietre creşte cu 2% pe an (sunt din ce în ce mai dezhidratate cronic). Persoanele obeze dar şi cele care au scăzut brusc în greutate, cele sedentare, cele care înghit excesiv medicamente (în special cele care scad colesterolul) sau femeile însărcinate au şanse mai mari de a dezvolta calculi biliari dar şi renali.

Cum se manifestă?

Pietrele formate în vezica biliară pot fi asimptomatice (80% din oamenii care au pietre nu au nici o durere) ani de zile. Prezenţa lor însă, poate duce fie la colecistită (inflamaţia, infecţia vezicii biliare), fie la cancer de colecist sau hepatic, fie la colica biliară (atunci când o piatră blochează canalul coledoc de eliminare a bilei). Persoana acuză dureri foarte mari în dreapta, sub ficat, de-a latul pieptului, are greaţă, vărsături, frisoane, febră. Durerile pot dura 30 de minute sau câteva ore. Urina are culoarea ceaiului sau cafelei iar ochii se pot colora în galben (icter). Durerea (crizele) apar de obicei seara sau noaptea şi este sporadică.

Ce facem?

Bem un pahar de suc de mere în care am pus o lingură de oţet de cidru de mere. Durerea va trece pentru câtva timp. Evităm alimentele solide, bem doar sucuri de pere, sfeclă sau mere timp de trei zile. Apoi radem o sfeclă roşie şi amestecăm cu două linguri de ulei de măsline şi suc de mere sau de lămâie (proaspăt). Seara înainte de culcare şi dimineaţa la sculare, luăm 3 linguri de ulei de măsline cu suc de lămâie. Evităm zahărul şi produsele care conţin zahăr, grăsimile animale, carnea (este permisă doar cea de peşte), prăjelile, condimentele, margarina, răcoritoarele, uleiurile rafinate din comerţ, ciocolata. Clismele cu cafea sunt deosebit de eficiente pentru detoxifierea ficatului (putem adăuga la lichidul cu care facem clismă usturoi).

Lucerna conţine minerale absorbabile în proporţie de 98% (mineralele din apă nu sunt absorbabile decât în proporţie de max 4-13% iar acestă cifră scade cu vârsta). Menta are capacitatea de a curăţa vezica biliară.  Cel mai mare aliat al nostru în lupta cu toxinele care se acumulează în ficat şi colecist este apa purificată osmotic. Ea este ingredientul care nu trebuie să lipsească de la prepararea mâncării, a ceaiurilor, a lichidelor pentru clisme sau spălături sau pentru hidratarea zilnică. Se spune că această apă face vizitele la doctor mai ieftine, iar medicamentele sau analizele au preţul mai mic (cheltuim mai puţin). Mişcarea (cea mai bună – mersul pe jos),  viaţa echilibrată lipsită de stres reduc riscul de a dezvolta pietre la fiere.

Ce este impotenţa

Impotenţa este legată de funcţionalitatea penisului, cu alte cuvinte este un penis care nu face ce i se spune; se mai numeşte „penis în grevă”.

Majoritatea masculilor de animale carnivore (nurcă, raton, coiot,etc) au un os micuţ de 2-3 cm numit „baculum” localizat exact în axul penisului. Când „se împreună” sau copulează, ovulaţia femeii este stimulată de prezenţa penisului în corpul ei (în vagin). Asta înseamnă că el trebuie să stea suficient de mult acolo şi să-şi facă simţită prezenţa pentru ca ovarul să elibereze ovulele. În cazul oamenilor, femeile ovulează de capul lor şi nu au în realitate nevoie de un penis cu „supliment întăritor”.

Erecţia la bărbat este un proces complex care are la bază umplerea penisului cu sânge şi închiderea unor valve de la baza lui.

În cazul impotenţei penisul arată de parcă ar fi mort – atârnă nefericit sub abdomen.

Există o formă de impotenţă extremă, rară de care suferă un număr redus de bărbaţi; aceştia sunt obsedaţi, terifiaţi că penisul lor va dispărea în abdomen şi că îl vor pierde pentru totdeauna. De aceea îl perforează cu ace şi îl leagă cu sfoară de marginea patului sau îl ţin mereu la vedere ca să se convingă mereu că este la locul lui.

Statistic 100% din bărbaţi suferă de impotenţă obişnuită; fiecare bărbat a fost cel puţin o dată în viaţă victima propriilor lui emoţii.

Există o impotenţă temporară care apare imediat după ejaculare când penisul este deconectat de la sentimente; de obicei el începe să reacţioneze după 15-30 de minute. De fapt este o reacţie de protecţie prin care sistemul nervos întrerupe circuitele supraîncălzite de orgasm. După ce se liniştesc „ploile”, putirinţa revine şi o nouă rachetă este gata de lansare. Această periadă poate fi scurtată când bărbatul a avut o pauză mare de activitate sexuală sau partenera este supraexcitată sau când apare o … parteneră nouă.

Erecţia masculină este dependentă şi condiţionată de cuvântul „încredere”. Astfel un cuvânt critic, o privire de respingere sau un zgomot brusc o pot distruge. Dacă bărbatul e obosit, e preocupat de o problemă sau e gripat iar soţia sau amanta îl ridiculizează, va avea probleme cu potenţa şi erecţia iar terenul pentru eşec este pregătit.

Orice bărbat ar trebui să ştie că sexul are trei scopuri: Reproducere, Afecţiune şi Satisfacţie;  după cum se observă, Competiţia lipseşte.

Despre un altfel de şantaj sau cronica impotentului pseudo-intelectual III

Ce face personajul nostru care nu a putut nici măcar să-şi termine liceul? Răspuns: Se apucă să …scrie. Despre ce? Nu contează! Se insinuează pe lângă câţiva oameni de valoare sperând să se ia şi pe el „valoarea” acestora doar prin simpla inspiraţie a aerului comun, apoi apucă strâns pixul cu aceeaşi mână perversă şi … scrie în speranţa consolidării aurei pseudo-intelectualiste.  Combustibilul secret al acestui şubred la minte?

FRICA! Frica/Ura acumulată încă din copilărie care l-a pervertit şi l-a desfigurat iremediabil. El nu este nici primul şi probabil nici ultimul specimen ce se va naşte. În trupul nostru apar şi celule defecte, rebuturi, dar, spre deosebire de organismul social unde ele sunt libere să …scrie de exemplu, în interior sunt imediat identificate de sistemul imunitar şi ucise fără vreo negociere, pentru a nu se multiplica şi pentru a pune în pericol organismul.

Dar înainte de a plonja în trecutul tenebros al acestui mistrete arogant, să vedem încă un exemplu clasic de individ care îşi completează neputinţele sufleteşti …scriind.

Sade

După moartea lui Ludovic al XIV-lea, Philippe d’Orleans aduce libertinajul politic la forma sa supremă în Franţa pregătind şi anticipând Revoluţia franceză. Orgiile, sacrilegiile, speculaţiile financiare, prostituţia, risipa, rătăcirile, denigrarea/ demolarea valorilor tradiţionale  sunt ridicate la rang de valoare doar de dragul unei străluciri de moment. Aristocraţia era fascinată de plăcerile cele mai excesive şi obsedată/ chinuită de iminenta apropiere a sfârşitului. În mijlocul acestui putregai social şi politic mânat doar de desfrânare, aroganţă şi aplecare spre plăceri obsesive se naşte şi creşte Marchizul de Sade.

El a crezut încă de timpuriu că este deasupra tuturor celorlalţi – arogant şi că se poate folosi de ceilalţi cum vrea el fără vreo cenzură a conştiinţei. Spre deosebire de celălalt rebut care a înfăptuit crime oripilante cu numai trei sute de ani mai devreme Gilles de Rais, Sade s-a dedat la …scris.

Poreclit „prinţ al perverşilor” întemniţat de cel puţin trei ori, el a creat o operă din care transpare cultul perversităţii. Sade argumentează o filosofie a răului, a uciderii, pasională, excesivă bazată pe plăcere fără limite.

Cum a ajund un om în acest stadiu de nebunie?

Sade a fost crescut de un tată care sodomiza copii fie băieţi, fie fete iar acesta a fost încredinţat chiar de mama sa soţiei amantului ei. După moartea acestui amant al mamei sale, Sade este crescut de contele Charolais care la vânătoare trăgea în oamenii ce lucrau pentru el. Este preluat de Paul Aldonse de Sade pasionat de pornografie un personaj trăitor cu două femei – cu mama şi fiica sa. La zece ani se află la Paris la colegiul Louis le Grand unde este iniţiat în sodomie chiar de profesori. În vacanţe îşi petrecea timpul împreună cu amanta tatălui său madamme de Raimond.

În 1763 se căsătoreşte dar îşi supune soţia la chinuri inimaginabile. Faţă de soacra sa a nutrit toată viaţa o ură perpetuă. Începe să denigreze religia iar ţicneala acestui individ atinge cote extreme când ejaculează într-o cupă de împărtăşanie după ce introdusese un fier roşu în fundul unei servitoare gravide. Este arestat şi aruncat în închisoare unde se apucă … să scrie cărţi!.

Este eliberat dar şubredul la minte continuă viaţa denaturată, perversă dusă la extrem blasfemiind, sodomizând sau flagelând. Se culcă cu cumnata sa o femeie foarte religioasă sau droghează cu cantaridă o cerşetoare pentru a se bucura de mirosul … fecalelor ei!.

Lumea l-a considerat permanent un ciudat, un căpcăun bizar şi periculos. În cele din urmă a fost încarcerat pentru crimă, sodomie, otrăvire şi blasfemie. A trăit încă mulţi ani în închisoarea Bastilia înconjurat de … cărţi şi practicând întens onania sau masturbarea – probabil singura manualitate la care sunt specialişti aceşti inşi. Semnul distinctiv al onaniştilor este nasul voluminoc ce exprimă viciul malahiei.

A devenit obez a început să se vaite de hemoroizi şi treptat l-a lăsat vederea. A început să fie obsedat de nevoia de a spune totul şi a continuat să …scrie schimbând statutul de pervers cu acela de teoretician al perversiunii.

Ajunge la azil fiind părăsit de toţi inclusiv de soţia sa care divorţase de el. Odată cu Revoluţia se apucă să cânte gloria acesteia declarând tuturor că este …literat şi fiind declarat de noua orânduire „cetăţean”. Visează la încă o …Revoluţie” căreia îi găsise chiar şi o nouă deviză: „Francezi, încă un efort!”…

În calitatea sa de „cetăţean” îşi salvează socrii afirmând: „Sunt cei mai mari duşmani ai mei, sunt nişte vagabonzi, sunt sceleraţi dar eu sunt milostiv”.

Toată viaţa acest ţicnit a fost bântuit de Frică; frica de moarte, de eşafod – cel care îi producea voma şi frica de Realitate.

Acest personaj cu o imaginaţie patologică joacă diverse roluri cu o extrem de mare uşurinţă specifică bolnavilor mintali irecuperabili.

Este arestat şi de noua putere, acuzat de ateism şi aruncat într-o închisoare pentru prostituate. Dar, deşi este condamnat la moarte scapă ca prin minune întrucât este  omorât înaintea lui chiar Robespierre.

În cele din urmă, acest dement ajunge în cele din urmă acolo unde ajung toţi cei asemeni lui – la balamuc, la zilul Chareton unde îşi trăieşte ultima parte a vieţii. Aici continuă să … scrie teatru pentru ceilalţi bolnavi ai azilului.

Şeful stabilimentului nemulţumit, scrie despre acesta: „Locul lui nu e la spital, ci într-o închisoare de maximă siguranţă sau într-o fortăreaţă. Nebunia lui este aceea de a perverti iar libertatea de care se bucură la Chareton este prea mare pentru că poate vorbi cu un număr prea mare de persoane”.

Sade este un bun exemplu pentru practica psihiatrică discursul lui sexual ducând depravarea la extrem. Partenerul sexual este un simplu obiect,o fiinţă lipsită de spirit şi din prisma acestei filosofii şubrede, chiar şi animalele devin obiecte sexuale.

„Un eunuc, un hermafrodit, un pitic, o femeie de optzeci de ani, un curcan, o maimuţă, un dog imens, o capră şi un băieţel de patru ani – strănepotul bătrânei au fost obiectele de desfrâu pe care ni le-au prezentat valeţii prinţesei”.

Ţicnitul juisează când descrie cum „taie gâtul curcanului şi când mângâie organele hermafroditului în timp că bătrâna face treaba mare. Trece de la fundul caprei la cel al femeii care taie gâtul copilului”.

În Histoire de Juliette pag 852 citim.”Am fost penetrată de maimuţă, spune Juliette, apoi încă o dată de dog, dar în fund, de hermafrodit, de eunuc, de cei doi italieni şi de falusul artificial de la Olimp: ceilalţi m-au masturbat, m-au lins şi am ieşit din aceste noi şi singulare orgii după zece ore de juisări dintre cele mai picante”.

Sau citim în „Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei sau Şcoala libertinajului” pag 352- „Îi place să vadă cum arde până la capăt o lumânare în anusul femeii… un homesexual se aşează sub un turn într-un loc în care s-au pus mai multe ţepuşe de fier. Către el sunt aruncaţi din vârful turnului mai mulţi copii de ambele sexe pe care i-a regulat înainte: îi place să vadă cum se înfig în ţepuşe şi să fie stropit de sângele lor”… va urma

Medicina în alte vremuri

Românii, spre deosebire de alţi europeni, au avut de dus multe războaie şi de suportat multe năvăliri, şi de aceea aveau nevoie de cineva să-i îngrijească în caz de răniri; cei care se ocupau de asta erau bărbierii. În 1460, Ştefan ce Mare avea la curtea sa de la Suceava, un bărbier italian de origine genoveză –„maestro Ivane del dicto Voievoda”.

Vlad Vintilă – Voievod al Ţării Româneşti (1532-1535), îl cheamă pe Gregorio Tonsori – bărbier în Braşov pentru a-i pune ventuze şi „a-i lăsa sânge”; Gregorio devine atât de faimos că este chemat şi de Petru Rareş al Moldovei care îl numeşte „doctor” („domine doctori ac Gregorio Tonsori in Moldaviam ad Petrum Voievodam missis…”), deşi Petru Rareş mai era îngrijit şi de Stephan Barbitonsoris din Bistriţa.

Cuvântul bărbierilor era respectat; când ciuma bântuia Ardealul şi Moldova în anii 1553, bărbierii atoateştiutori au recomandat închiderea drumurilor pentru a evita contagiunea iar cuvântul lui Gregorium Barbel, de exemplu – bărbier din Moldova era greu când era vorba de închiderea unui drum.

Alexandru Lăpuşneanu – domn al Moldovei cerea mereu doctorului său „să-i dea sânge” deoarece suferea când de picioare, când de ochi; braşovenii i-l trimit pe Petre Bărbierul iar bistriţenii îl trimit pe Andream Chirurgum să-i îngrijească ochii (îi curgea puroi dintr-un ochi) şi să-i aducă nişte herbarus – plante care „nu cresc decât în Ardeal!”. În 1560, Lăpuşneanu, are o umflătură la un picior şi cere bistriţenilor să-i trimită un bărbier cât mai „meşter şi mai priceput ca să-l vindece degrabă”.

Andreea Medicum – acelaşi care îl mai tratase şi de ochi nu îl ajută prea mult, drept pentru care Lăpuşneanu nemulţumit îl trimite pe Ionaşcu Uşeru la Sibiu să-i aducă alt „doctore”. Întrucât nu a mai ştiut care din cei doi bărbieri l-a vindecat, Alexandru Lăpuşneanu trimite o scrisoare de mulţumire bistriţenilor în care îşi cere scuze că „nu i-a dăruit mai mult pe cât meritau” pe cei doi bărbieri; în 1568 trimite din nou după Andream Bărbierul „să vie să-l scape”, însă chemarea lui a fost zadarnică deoarece char a doua zi după ce a trimis scrisoarea (16 martie 1568) moare.

Medicina în alte vremuri

La mijlocul secolului XV , în jurul anilor 1400, pe teritoriul Ţărilor Române practicanţii medicinei se numesc bărbieri, moaşe, vraci, hirurgi sau spiţeri (care erau pricepuţi la prepararea, conservarea şi vânzarea medicamentelor). Aceştia erau recunoscuţi oficial; mai întâlnim însă lecuitorii, fermecătorii, cimpoitorii, vrăjitorii sau babele anonime care practicau o medicină empirică.

Hirurgii şi bărbierii nu aveau studii universitare, însă acest „detaliu” nu i-a împiedicat pe unii să ajungă celebrii. Un Ambroise Pare (1517-1590) a ajuns hirurgul şef al regilor Franţei deşi la început a fost bărbier iar apoi himist şi doctor.

În Germania bărbierii se întâlneau mai ales pe lângă băile publice şi se numeau „feldscherer” – nume preluat de români ca „felcer”.

Bărbierul ştia să tundă, să bărbierească, să aplice cu iscusinţă ventuzele, să pună clistire şi să scoată dinţii; de asemeni ştia să panseze o rană, să îngrijească un buboi, să lase sânge, să prepare alifii sau să trateze o mulţime de alte boli.

Bărbierii au fost doctorii românilor până la mijlocul secolului XVII şi sunt pomeniţi în cărţile bisericeşti sau în versurile populare sub numele de „vraci”.

În anii 1400 cei mai buni vraci se găseau la Braşov, Bistriţa şi Sibiu şi se mai numeau şi „doftori”; în anul 1533 ne spune Nicolae Iorga, „bărbierii erau la mare cinste în oraşele Ardealuzlui şi ocupau posturi de încredere” iar Nicolae Densuşianu ne spune că „ Grigore, bărbierul din Braşov, ajunsese aşa de mare, că însuşi Petru Rareş al Moldovei a trimis după el, dându-i titulatura măgulitoare de „doctor”.

Dr Pro – Banii cu “b” de la „bun-simţ”…

O veche vorbă evreiască spune că “găina bob cu bob se satură”.

Tot aşa şi cu banii pe care îi câştigăm. Ei trebuie să ne vină treptat, într-un ritm sănătos, natural, firesc ca rezultat al muncii şi priceperii noastre. Nu este nimic nesănătos să fii bogat  (Natura însăşi umple TOT spaţiul ca semn de generozitate, bogăţie şi creaţie nesfârşită) dar este nefiresc să îţi însuşeşti bani nemeritaţi şi mai ales prea mulţi. A câştiga prea mulţi bani dintr-o dată, necuvenit, aşa cum se întâmplă în Republica inginerească-fianaciar România este totuna cu hemoragia internă.

“Banii trebuie să circule”- spunea un mare bancher – şi avea dreptate însă VITEZA e TOTUL, mişcarea lor contează.

Ia tu o cană cu Apă de Rouă Dr Pro şi toarnă brusc într-un pahar şi vezi câtă rămâne, cu ce te alegi, apoi toarnă încet şi vezi dacă acum îţi potoleşti setea mai bine…

Excelenţa Dr Pro…

Chiar dacă ai venituri modeste, nu este deloc greu să înţelegi, să înveţi arta de a trăi a membrilor clubului Excelenţei Dr Pro. Ai putea de exemplu să economiseşti banii pe care îi dai zilnic pe apa “pură” minerală plată carbo sau ne-carbosifonată şi să investeşti în Apa de Rouă  – singura corectă cu trupul tău şi cu viitorul tău. Sau să cumperi o sticlă de vin bun în loc să cumperi zece de vin ieftin şi prost. Sau să mergi la teatru în loc să priveşti la televizor. Crezi că “privitul” la televizor e gratis? Răspuns: NU! Creierul investeşte energie multă (cam două treimi) pentru ca tu să poţi vedea lumea când deschizi ochii iar această energie tu o cumperi zilnic sub formă de alimente. Pe lângă banii pe care îi dai pe apa minerală din market, mai trebuie să cheltui şi pe energia pe care o consumă organele tale – altele decât limba pentru a o strecura şi a o transforma într-o “apă de bun simţ” – corectă celular. Sau în loc să tot dai bani pe lucruri inutile poţi economisi bani ca să mergi într-o excursie în străinătate sau să investeşti într-o lucrare de artă.

Chiar Viaţa ta poate deveni o operă de artă însă doar dacă ai STIL. Stilul Dr Pro nu se poate cumpăra cu bani pentru că este o stare specială sinonimă cu Excelenţa. Bunul gust ca şi bunul simţ – acelea care te ajută să simţi muzica bună, pictura de calitate, o piesă de teatru, dansul, opera, sculptura sau o carte bună nu se pot cumpăra cu bani. Rafinamentul, cultura nu se pot cumpăra cu bani.

A investi în Apa de Rouă Dr Pro e totuna cu a investi într-o operă de arta iar aceasta ne-întâmplător este chiar Viaţa ta.

Ce nu mai putem cumpăra cu banii? Chinezii în înţelepciunea lor ne răspund:

“Cu bani poţi cumpăra o locuinţă, dar nu poţi cumpăra un Camin”.
“Cu bani poţi cumpăra un ceas, dar nu poţi cumpăra Timp”.
“Cu bani poţi cumpăra un pat, dar nu poţi cumpăra Odihnă”.
“Cu bani poţi cumpăra o carte, dar nu poţi cumpăra Cultură”.
“Cu bani poţi cumpăra un medic, dar nu poţi cumpăra Sănătate”.
“Cu bani poţi cumpăra o poziţie socială, dar nu poţi cumpăra Respect”.
“Cu bani poţi cumpăra sânge, dar nu poţi cumpăra Viaţă”.
“Cu bani poţi cumpăra sex, dar nu poţi cumpăra Iubirea”.
“Cu bani poţi cumpăra o diplomă, dar nu poţi cumpăra Profesionalism”.
“Cu bani poţi cumpăra o bibliotecă, dar nu poţi cumpăra Înţelepciunea”.
“Cu bani poţi cumpăra haine frumoase, dar nu poţi cumpăra Frumuseţea”.
“Cu bani poţi cumpăra bijuterii, dar nu poţi cumpăra Fericirea”.
“Cu bani poţi cumpăra multe lucruri, dar nu poţi cumpăra Orice”.
“Banii nu sunt totul în viaţă – sunt multe ALTELE ce nu pot fi cumpărate cu bani”…

Dr Pro vă ajută să vă păstraţi  SĂNĂTATEA…

Despre un altfel de şantaj sau cronica impotentului pseudo-intelectual II

Pentru a înţelege mai bine evoluţia unui specimen periculos aşa cum este şantajistul despre care vorbeam în preambul să facem cunoştinţă cu un specimen asemănător care a trăit în secolul XIV în Franţa (o fi reîncarnarea acestuia?!)

Gilles de Rais – căci despre el este vorba s-a născut într-o epocă dominată de jafuri şi care l-a transformat – în ce altceva decât într-un infractor. Infractor am spus? Termenul este prea blând cu acest rebut uman. Să vedem de ce.

În 1422 după numai cinci ani de la înfrângerea de la Azincourt, suveranul francez moare având la succesiune doi posibili urmaşi: pe de o parte de Henric al IV-lea fiul lui Henric al V-lea dar care era un copil deşi era susţinut intens de familia Bourguignon şi un francez – Carol al VII-lea Delfinul dezmoştenit şi refugiat la Bourges. Jean de Craon – un bogătaş avar şi depravat  deprimat de moartea fiului său în bătălia de la Azincourt, îşi educă nepotul- pe Gilles de Rais în spiritul crimei, acesta înfăptuind prima crimă la nici 11 ani. La 16 ani îl căsătoreşte cu nepoata celei de-a doua soţii însă Gilles îşi ia ca amant pajul un criminal şi el de copii– viitor complice la crimele ce vor urma. După ce reuşeşte să pună mâna pe averea bunicului bogat, Gilles îşi începe traiul depravant consumat în beţii, orgii şi crime monstruoase. Filosofia de viaţă a acestuia era dispreţul profund pentru oameni şi setea de sânge. Pentru a se insinua sub pielea regelui Carol al VII-lea el se înrolează în armată unde se pune în slujba unei femei ce apare azi pe blazonul Franţei – Ioana d’Arc. La17 iulie 1429 aduce împreună cu Ioana d’Arc  de la mânăstirea Saint- Remi vasul cu mir necesar ungerii Regelui.

Deşi a adus servicii importante Regelui, Ioana d’Arc este acuzată de relaţii cu diavolul. Cu toate că s-a dovedit că era virgină este condamnată pentru erezie, idolatrie şi apostazie. În mijlocul flăcărilor ea l-a invocat pe Iisus, iar Carol al VII-lea care îi datora tronul a cerut o anchetă. La 7 iulie 1456 a fost reabilitată şi ulterior canonizată. Toate astea l-au lăsat rece pe fostul ei camarad care însă avea cu totul alte preocupări: răpea copii ţăranilor, îi chinuia în moduri inimaginabile apoi le tranşa corpurile, le smulgea organele în special inimile apoi îi sodomiza chiar când aceştia erau în agonie. Fiind un iubitor de artă şi estetician el simula că este salvatorul copiilor – cei mai frumoşi – chiar el îi alegea, aruncând vina pe servitori. Mimica copiilor recunoscători îi produceau o puternică stare de excitaţie urmată de crăparea craniilor acestora, frecarea organului sexual şi ejacularea peste aceştia în agonie. Ieşea de la aceste infiorătoare orgii plin de resturi de mâncare, spermă şi sânge. În spaţiul închis al fortăreţei sale ajunsese un gunoi uman. Ceeace îl mistuia cel mai mult era Furia şi Frica acumulată. Pentru că era în acelaşi timp un iubitor de artă dar şi al exhibiţiei propriei imaginii publice, Gilles a cheltuit o avere pentru a organiza în cinstea Ioanei d’Arc jocuri, serbări, scenete, teatru, etc. Patru ani mai târziu şi-a angajat în fortăreaţa proprie o servitoare care semăna cu Fecioara din Orleans în timp ce omora tot mai mulţi copii. În 1440 regel Carol al VII-lea care nu mai suporta zvonurile şi informaţiile cu privire la atrocităţile săvârşite de acest şubred/ţicnit la minte, a ordonat să fie arestat şi pus sub acuzare. În timpul judecăţii a cerut ca mărturiile lui să fie traduse în franceza vulgară pentru ca părinţii copiilor ucişi – majoritate ţărani să poată auzi toate detaliile. În acelaşi timp îi sfătuia pe aceşti nenorociţi părinţi îndoliaţi să nu-şi mai lase copii să trândăvească iar judecătorilor le recomanda să nu consume vin cald şi mirodenii stimulatoare. La final a cerut ca poporul să-l însoţească la supliciu în procesiuni cu cântări. A fost spânzurat şi apoi ars. Totuşi, înainte de a fi ars complet, trupul lui a fost extras din flăcări de nişte doamne bogate şi înhumat. Acest călău de rasă a fost însoţit toată viaţa de năluca unei femei pe care se pare că a iubit-o fără însă ca să-i şi spună direct–o modestă călugăriţă. Individul acesta abject a înfăptuit o mulţime de crime dar nu pentru a elimina vreun duşman ci crime perverse, inutile, doar dintr-o pură nevoie de juisare mânat doar de dorinţa de a elimina fiinţa umană din om. Acest tragic criminal – un copil pervers de fapt, era fascinat/excitat doar de spectacolul copiilor sodomizaţi, înjunghiaţi, sacrificaţi. A fost acest copil mare victima unei proaste educaţii sau a naturii profund barbare a omului, aceea care îl face asemănător fiarelor, deşi animalele nu înfăptuiesc crime niciodată? va urma

Apa Pură – nu a fost inventată de DrPro ci, de Mama Natură

Întâlnesc în peregrinările mele zilnice oameni şi oameni. Cel mai mult mă fascinează cei care au păreri/prejudecăţi false pe care şi le apără cu înverşunare mai ales când este vorba de un licenţiat în medicină. Trufia diplomei îl face inflexibil/ rigid, trufaş şi definitiv. Mircea Eliade spunea că doctorii sunt prin excelenţă oameni morţi spiritual pentru că şi-au asimilat erorile metodic şi definitiv. Am întâlnit încă un astfel de specimen care nu poate accepta ideea că apa pură este o  componentă absolut nornală şi necesară a fiziologiei noastre interioare, a metabolismului nostru. Dar până să îi reamintesc de cursurile de biochimie să spunem pentru cei care ne citesc şi care nu au chef de disertaţii savante de biochimie, că peştii – fiinţe care înnoată în… apă, la fel ca toate vieţuitoarele beau şi ei …apă. Ce fel de apă? Apă filtrată sau „apă pură” ca să îi fac supărare şi mai mare confratelui discipol a lui Hipocraticus.

Cum filtrează peştii apa?

Instalaţia de “desalinizare” se află la nivelul branhiilor. Celule specializate preiau sărurile inutile şi periculoase şi împreună cu un muscus foarte  concentrat le elimină în exterior. Doar apa trece cu uşurinţă prin membranele branhiilor însă nici o altă substanţă minerală NU (tot la fel ca prin membranele osmotice DrPro).
Furtunarii (puffinus) – păsări asemănătoare pescăruşilor trăiesc departe de ţărm, venind pe uscat o dată pe an. Acestea nu sunt singurele păsări care nu consumă apă dulce. Alte păsări, deşi trăiesc pe uscat nu consumă niciodată apă dulce (Phalacrocorax, Uria, Larus). În grădinile zoologice îngrijitorii şi oamenii de ştiinţă nu puteau înţelege de ce struţii, acvilele, colibri sau alte păsări putea trăi în captivitate, iar albatroşii NU. Nu de dorul mării mureau ei- aşa cum s-a crezut mult timp ci al apei sărate, ei putând fi crescuţi doar după ce se adăugau săruri minerale în apă. Păsările acestea dar şi alte reptile (crocodilul) au glande care desalinizează/filtrează osmotic apa, iar aceste glande nu sunt rinichii, ci glandele salifere din vârful nasului. Concentraţia în săruri minerale în picătura care atârnă de ciocul pescăruşului (nu are guturai aşa cum se credea!) este cu mult mai mare decât în apa mării. Spre deosebire de păsări, la broaştele ţestoase, şerpi, şopârle, canalul excretor al glandei salifere se deschide în unghiul intern al ochiului. După ce se hrănesc, crocodilii “plâng”, dar nu după victimă –cum iarăşi s-a spus în lipsa altor explicaţii normale, ci pentru a elimina excesul de săruri minerale ingerate odată cu corpul prăzii.
Peştii de apă dulce procedează invers; sângele lor conţine o cantitate de săruri care  creează o diferenţă de presiune osmotică de aprox 10 atmosfere, astfel că peştii practic “sug” apa din mediul extern. Mucusul care ne împiedică să îi ţinem în mână atunci când se zbat în cârligul undiţei le protejează în primul rând apa din interiorul corpului şi apoi îi ajută şi să „alunece” mai uşor prin apă. La fel procedează rechinii sau vulpea de mare sau broasca mâncătoare de crabi (ureea acumulată creează diferenţa mare de presiune osmotică).

Cum putem bea apă pură şi din …aer?

Se ştie că dacii erau mari iubitori ai apei din …cer – apă de ploaie sau zăpadă – pură desigur mult diferită de apa isvoarelor sau a fântânilor.
Pe ţărmul sudic al Crimeei nu există râuri sau lacuri, iar pârâiaşele existente seacă la începutul verii. Depozitarea apei în Crimeea începe toamna cu apa de ploaie adunată în bazine uriaşe subterane. S-a mai construit în anii comunismului un tunel prin munte prin care se aduce apă. Însă vechii locuitori obţineau o apă foarte pură din aer. Marea era alături şi chiar dacă aerul era uscat, el tot aducea vapori de apă din mare (apă evaporată=apă pură). În Feodosia – Crimeea a fost descoperită locuinţa unui principe care construise o piramidă de piatră prevăzută cu numeroase canale în care se forma rouă, care apoi era drenată prin jgheaburi într-un bazin subteran.
Chiar şi în deşerturile cele mai aride, tot se formează noaptea sub pietre, stropi de rouă pe care le sorb animalele din deşert. Şobolanul marsupial care trăieşte în deşert adună seminţe uscate în nişte pungi din obraji pe care le transportă în vizuină. Cavitatea bucală a acestui marsupial este acoperită cu blană pentru ca saliva să nu intre în contact cu seminţele. Dacă solul conţine o cantitate cât de mică de apă, seminţele perfect uscate o absorb (presiunea osmotică din aceste seminţe este de 500 de atmosfere!). Iar după ce seminţele sunt suficient de ude, sunt consumate ulterior de şobolan. Agama – şopârla care trăieşte în deşert, bea apă cu ajutorul ţepilor. Roua (ţepii sunt reci şi condensează vaporii de apă pură) sau apa dintr-o băltoacă (porii din ţepi sunt situaţi astfel încât apa să  circule doar spre cap în nişte perniţe mici unde se acumulează şi de unde agama stoarce câte o picătură când deschide gura) sunt sursele de unde se „adapă” inteligenta creatură.

Colegul doctor care cu prea mare uşurinţă acuză apa pură DrPro că vezi Doamne …”ar umfla celulele!” ar mai trebui să ştie că există “fabrici” de apă în corpul animalelor şi chiar în corpul …lui. Din arderea glucidelor se obţine apă …pură, din arderea lipidelor se obţine apă …pură, dar probabil că la aceste lecţii dumnealui a cam chiulit! Regretabil domn’doctore!

Eu beau Apă Pură de cinci ani şi nu mi s-au mai umflat celulele! Şi părinţii mei la fel şi copilul meu la fel şi încă alţi mulţi prieteni cărora le car zilnic apă de la filtrul meu cu damigeana.
Există animale care nu beau apă niciodată sau foarte rar (locuitorii deşertului- antilopele, popândăii, şoarecii săritori, dipodidele, broaştele ţestoase, zebrele, şerpii, girafele, struţii, leii, etc)
Toate animalele de pe planetă, inclusiv omul, posedă o “fabrică” de apă. În celulele noastre hidrocarbonaţii sunt “arşi” rezultând CO2 + H2O + energie.
Din arderea a 1gr Glucoză, rezultă 0,56 ml apă, iar din arderea a 1 gr de lipide rezultă 1,04 ml (cam o jumătate de litru de apă pură în 24 de ore).
Pentru a “strecura” un pahar de „apă” minerală –o sintagmă lingvistică incorectă (corect ar trebui spus soluţie apoasă minerală) folosită mult prea abuziv, organismul  nostru consumă 46 kcal – aprox 5 gr lipide sau 12 gr proteine (dintr-un gram de glucide rezultă 4 kcal, 1 gr de lipide – 9 kcal, 1 gr de proteine 4 kcal).
Alte animale care nu beau apă – dropiile, ciocârliile, gerbilinele, unii şoareci şi rozătoare care se grănesc cu seminţe şi care îşi asigură apa pură exclusiv din arderea lipidelor şi hidrocarbonaţilor.
La dypus şi popândău, grăsimea se depune în coadă fiind apoi arsă pentru obţinerea apei pure. Şopârlele gigantice – Varan depozitază grăsimea tot în coadă şi la fel procedează oile Kurduk (au de o parte şi de alta a cozii două proeminenţe).
Cămila poate stoca 120 kg de grăsime iar oile Kurduk 11 kg. Cămila poate trăi fără să bea apă 45 de zile ea hidratându-se cu apă pură obţinută din arderea grăsimilor din cocoaşă. Embrionii de pui care ulterior eclozează se hidratează cu lipidele conţinute de ouălele păsării mamă! Şi exemplele din natură pot continua la nesfârşit!

Încet încet lumea medicală va fi obligată să accepte normalitatea dar mai ales UTILITATEA acestei Ape Pure aşa cum este Apa de Rouă DrPro şi să înceapă să recomande pacienţilor dar mai ales oamenilor sănătoşi renunţarea la soluţia apoasă  mincinoasă minerală sau plată şi să înceapă să ofere trupului apa pură atât de râvnită de celule.

Nu este nici o ruşine, chiar dacă ai făcut o facultate de medicină – să spui omului „să bea apă pură “ de rouă” DrPro obţinută osmotic – corectă metabolic şi celular” să îi spui de ce îi este bună şi cum îi poate păstra sau reda sănătatea.

Din păcate există destui confraţi medici care se întreabă tot aşa cum o făcea zâmbind un prieten chirurg în urmă cu vreo două săptămâni: „Păi şi eu ce mai tai?!”…

 

Tu ştii?

Tu ştii că Apa preventivă Dr Pro este cel mai simplu şi mai inteligent mod de a-ţi proteja sănătatea? Tu ştii că Amânarea, Neştiinţa, Nepăsarea sunt cei mai mari Hoţi de timp? Dacă vrei ca tu şi familia ta să nu mai fiţi în continuare filtre vii pentru apa poluată şi contaminată din Dunăre, sună la 0740 473 595 şi te vom ajuta să fii şi tu proprietarul celui mai performant echipament de purificare a apei din România.                              

Dr Pro: câte ceva despre „apa” pe care o bem

Am mai spus şi cu altă ocazie că în ultimii 40-50 de ani, omenirea prin intermediul industriei chimice a inventat aproape 200 000 de substanţe chimice noi şi continuă să inventeze şi să arunce în mediul înconjurător altele noi în fiecare minut. Suntem prinşi într-un uriaş insectar invizibil fiind cobaii acestei industrii a Profitului şi noi şi copii noştrii şi părinţii noştrii.
Pentru a studia interacţiunile dintre TOATE ACESTEA (presupunând că industria chimică nu ar mai produce nimic nou), ar fi necesare spun specialiştii, peste 250 de milioane de experimente şi teste diferite care ar dura peste 1000 (o mie de ani) cu costuri uriaşe imposibil de evaluat în bani!.
Iată o listă cu parametrii agenţilor chimici agreaţi de legile americane identificaţi în apa de la reţea. Dacă în apa din Statele Unite – unde legile sunt cu mult mai drastice şi vorbim de un stat care îşi respectă cât-de-cât cetăţenii (EPA a câştigat un proces legat de poluarea mediului intentat în urmă cu câţiva ani împotriva celui mai puternic om la Planetei la timpul respectiv – George W.Bush) aşadar ce să mai spunem despre apa din Dunăre pe care noi severinenii o bem de ani de zile cu voioşie uitând că suntem în topurile naţionale la Cancer dar şi la alte „bube”. Poluarea ungurească s-a uitat în nici o săptămână!
Noi înghiţim zilnic, spun specialiştii, peste 3800 de substanţe chimice de sinteză odată cu apa pe care o bem sau cu alimentele tot mai sofisticate şi mai saturate cu chimicale „născute” de industria chimică. Aceştia nu ucid de pe o zi pe alta un număr mare de oameni ca să se „mişte” instituţiile abilitate ci în timp prin BIOACUMULARE.
– Există cineva sau ceva care să poată strecura sutele de „gunoaie chimice dizolvate” şi care pentru cei mai mulţi „nu există” pentru că nu se văd, nu au culoare, nu au gust, miros?

-Răspuns: Dr Pro o poate face şi are singurele echipamente adaptate la apa dură din România.
Iată o listă cu contaminanţii chimici din „apă” (o parte) identificaţi de americani

Despre Sănătate şi Apa de Rouă


Când şi-a pierdut Sănătatea pentru că nu a pus preţ pe ea când o avea, omul nechibzuit începe să se-mprietenească cu doctorii, cu laboratoarele de analize  şi cumpără medicamente ca s-o aducă înapoi.
Când o are, omul înţelept îşi aduce în casă Apă de Rouă Dr Proca să-l ajute s-o păstreze cât mai mult timp şi să n-o piardă.
Dr Pro te ajută nu doar să îţi păstrezi Sănătatea, Dr Pro te învaţă cum să nu fii bolnav.
Dr Pro te împiedică să-ţi pierzi preţioasa şi scumpa Sănătate şi să ajungi în ghearele celui mai ineficient, periculos şi corupt sistem medical din UE.
Întrebare pentru cei care acum ignoră Apa de Rouă Dr Pro: „Voi vă permiteţi să fiţi bolnavi în România?”

Întrebările lui Danny

-Tu cât mai cheltui săptămânal cu apa plată sau minerală?
-Toată lumea ştie acum că laptele e mai ieftin decât ambalajul.Tu ştii cât costă de fapt apa şi cât te costă lună de lună plasticul reciclabil?
-Tu ştii că plasticul se dizolvă în apa îmbuteliată plasticată?
-Tu ştii care sunt efectele în timp pentru sănătatea copiilor tăi consumul îndelungat de „plastic” dizolvat în apă, sucuri etc?
-Când drumurile sunt pline de gropi mecanicii de la vulcanizare prosperă şi la fel cei cu magazinele de piese auto.

-Tu, care nu ai primit „piese de schimb” când te-ai născut şi nici nu ai de unde lua altele aşa cum faci cu maşina, ştii cine se bucură cel mai mult când tu bei inconştient ani de zile o apă incorectă, improprie?
-Tu încă mai crezi în etichetele frumoase de pe bidoanele de plastic cu apă îmbuteliată?
-Ai aflat, la fel ca toată lumea, că apa de la robinet te poate ucide lent cu „ajurorul” clorului, plumbului, aluminiului, pesticidelor, detergenţilor, medicamemtelor, hidrocarburilor, trihalometanilor, metalelor grele sau radioactive dizolvate şi ignorate şi de autorităţi dar şi de tine atâta timp (ceeace ochii nu văd sau nu are gust/miros- NU EXISTĂ) şi ai decis să cumperi o apă ambalată în plastic pentru că aşa se recomandă/arată în reclame. Acum ştii că este la fel de periculoasă. Eşti pregătit să cunoşti o altă apă care s-o schimbe pe aceea pe care o cumperi acum, o apă nouă, mai corectă cu buzunarul şi cu metabolismul celulelor tale?
-Care este opţiunea ta dacă medicul tău personal o să-ţi recomande într-o zi (aşa cum mi s-a întâmplat mie) să îţi schimbi apa pe care o bei?
-Dar chiar şi fără recomandarea medicului nu ai avea chef şi de o altfel de apă decât acelea de la isvorul minciunilor – „ţepe plate” – aceleaşi pe care le tot vezi lună de lună de fiecare dată pe raft?
-Te-ai gândit ce economii ai putea face dacă ai avea un echipament Dr Pro acasă la tine şi care să-ţi ofere apa alternativă – Preventivă cea mai sigură din lume la această oră?
-Te-ai gândit cum ar fi să fii admirat şi invidiat în acelaşi timp de colegi, rude, prieteni sau şefi?
-Orice om responsabil, cât de sărac ar fi tot îşi poate permite să-şi ia un instrument puternic de securitate la el acasă aşa cum este Apa de Rouă Dr Pro. Tu de ce nu poţi?
-Apa de Rouă produce, când este folosită zilnic, în timp modificări celulare în bine pentru că este EXACT ceace le trebuie celulelor tale pentru a-şi îndeplini misiunile specifice.

-Tu vrei să scapi de regretul de a nu fi făcut LA TIMP ceeace trebuia pentru organismul tău, pentru familia ta? Sau accepţi ca familia ta să fie expusă în continuare?
-Când cumperi un lucru ieftin cumperi şi regretele ulterioare. Vrei să afli care este deosebirea între un echipament original şi unul ieftin/ improvizat şi la mâna a doua?
-Ai citit cu atenţie aceste rânduri şi ai decis că nu te interesează- e doar marketing ieftin!
-De fapt ai spus DA acelor lucruri pe care nu le mai vezi pentru că te-ai obişnuit cu ele. Ce înseamnă NU Dr Pro?
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a accepta să cheltui în continuare bani având posibilitatea să economiseşti.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a accepta riscul de a ajunge foarte curând în ghearele celui mai ineficient, periculos şi corupt sistem medical din Europa.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a refuza harnicelor tale organe lipsite de puterea de decizie (creierul tău are ALTE priorităţi!), o apă sigură şi corectă celular şi metabolic.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a te lipsi ACUM de o apă mai necesară decât oricând altcândva. Apei de Rouă este o prioritate chiar Acum pentru toate celulele tale care nu îşi permit să îşi amâne funcţiile sau funcţionarea (cum ar fi ca inima ta să bată peste o săptămână sau plămânii să respire peste o lună sau pancreasul sa nu mai secrete necesarele enzime decât o dată la două luni pentru că creierul are alte priorităţi – rate, maşina, mobila, etc?)
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a accepta în continuare jocul extrem de riscant şi periculos al ruletei ruseşti şi anume de a invita în viaţa ta şi a falimiei tale boli devastatoare precum Cancerul.
-A spune NU acum Apei de Rouă înseamnă a consuma în continuare o apă amestecată cu lacrimile copiilor tăi.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a refuza peste 330 de beneficii/avantaje/calităţi pe care DOAR ea le poate oferi familiei tale. Cum nu ştii care sunt?
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a refuza echipamentul care a făcut faţă cu brio – singurul – cantităţii imense – peste 1 000 000 de tone de reziduuri toxice deversate în Dunăre…
-Dar, dacă ai ales totuşi să intri şi tu în comunitatea Excelenţei Dr Pro – Danny Water te poate ajuta chiar ACUM să devii proprietarul celui mai performant echipament de pe piaţa din România de purificare a apei. Echipamentele DrPro sunt deja în Cartea Recordurilor pentru că sunt UNICE la fel cum eşti şi TU PRIETENE!.

Vei fi scutit, dacă vei investi azi, de viitoarele majorări de preţ sau de întârzierile la montaj datorate cererii tot mari.

Povestea apei îmbuteliate

 

The Story of Bottled Water – Romanian from www.storyofstuff.ro on Vimeo.

Aceasta este povestea unei lumi obsedate de lucruri. Este povestea unui sistem in criza. Murdarim planeta, ne murdarim pe noi si nici nu ne place ce facem. Din fericire, atunci cand incepem sa intelegem sistemul, putem interveni in multe locuri si transforma aceste probleme in solutii. Povestea apei imbuteliate Una din problemele care ne impiedica sa folosim mai putine lucruri este ca uneori simtim ca avem nevoie de ele cu adevarat. Ce faci daca traiesti intr-un oras gen Cleveland si vrei un pahar de apa? O sa te risti si o sa bei apa de la chiuveta? Sau mai bine cumperi o sticla de apa care vine din padurile virgine ecuatoriale din Fiji? Ei bine, apa Fiji considera ca raspunsul la aceasta intrebare este evident. Asa ca producatorii au construit o intreaga campanie de advertising in jurul lui. S-a dovedit a fi una din cele mai proaste miscari din istoria publicitatii. Oamenilor din Cleveland nu le-a convenit sa fie bataia de joc a reclamelor pentru apa Fiji, asa ca au facut teste. Si ghiciti ce au aflat? Testele au aratat ca un pahar de apa Fiji are o calitate mai proasta, pierde la testele de gust fata de apa de la chiuveta din Cleveland si costa de mii de ori mai mult.

Aceasta poveste este tipica testelor comparative intre apa imbuteliata si apa de la chiuveta. Este mai limpede? Uneori da, uneori nu. In multe privinte, apa imbuteliata este mai putin reglementata decat apa de chiuveta. Este mai gustoasa? In degustari din diverse locuri din tara, oamenii prefera de obicei

apa de la chiuveta in locul celei imbuteliate. Companiile de imbuteliere a apei sustin ca nu fac decat sa raspunda cererii pietei. Dar cine ar vrea un produs mai putin durabil, mai putin gustos si mult mai scump, in special fata de unul pe care il poti obtine aproape pe gratis la tine acasa? Apa imbuteliata costa cam de 2000 de ori mai mult decat apa de la chiuveta. Va puteti imagina platind un pret mai mare de 2000 de ori pentru altceva? Cum ar fi un sandwich de 10 000 $? Totusi oamenii in U.S. cumpara mai mult de jumatate de miliard de sticle de apa in fiecare saptamana. Suficient cat sa inconjoare globul de 5 ori. Cum s-a ajuns la asa ceva?

Ei bine, totul provine din modul in care functioneaza economia noastra materiala si unul din factorii ei cheie cunoscut drept “cererea artificiala”. Cum companiile vor sa creasca permanent, ele vor trebui sa vanda din ce in ce mai multe lucruri. In anii 1970, marile companii de racoritoare au inceput sa se ingrijoreze deoarece prognozele de crestere incepusera sa stagneze. O persoana poate bea o cantitate limitata de sucuri. In plus, oamenii isi vor da seama in scurt timp ca sucul nu este sanatos si se vor intoarce la apa plata. Ei bine, companiile au gasit o idee mareata intr-un produs care parea fara nicio sansa si de care majoritatea oamenilor au ras ca de o moda trecatoare. Apa este gratis, au spus oamenii atunci, Ce ne vor mai vinde in viitor, aer? Cum faci oamenii sa cumpere un produs asa ciudat? Simplu: creezi o cerere artificiala. Cum faci asta? Ei bine, imaginati-va ca sunteti seful unei companii de imbuteliere a apei. Din moment ce oamenii nu vor sari sa iti dea banii castigati cu greu pe un produs inutil, ii faci sa se simta speriati si nesiguri daca NU il au. Si asta este exact ceea ce au facut cei din industria de imbuteliere a apei. Una din primele tactici de marketing a fost sa sperie oamenii cu privire la apa de la chiuveta, cu campanii asemeni celei a apei Fiji privind apa din Cleveland. Cand vom termina, a spus unul din executivii unei companii de apa, Apa de chiuveta se va folosi numai pentru dus si spalat vase. Apoi, ascunzi realitatea produsului tau in spatele unor imagini de fantezie pura. Ati observat cum apa imbuteliata incearca sa ne seduca cu imagini ale izvoarelor de munte si ale unei naturi salbatice? Dar ghiciti de unde vine aproximativ o treime din apa plata din SUA? De la chiuveta! Aquafina (Pepsi) si Dasani (Coca Cola) sunt doua marci de apa care nu sunt altceva decat apa de chiuveta filtrate. Dar minciuna despre natura neatinsa merge si mai departe.

Intr-o reclama recenta, Nestle spune: Apa imbuteliata este produsul cel mai ecologic din lume. Cum?! Distrug mediul pe parcursul intregului ciclu de viata al produsului! Exact, cum este un produs ecologic? Problemele incep cu extragerea si producerea, unde se foloseste petrol pentru fabricarea sticlelor de plastic. In fiecare an, productia sticlelor de apa folosite in SUA consuma petrol si energie suficiente pentru un milion de masini. Toata aceasta energie consumata pentru a produce si transporta in jurul planetei o sticla pe care in final o bem in 2 minute? Asta ne conduce la problema principala de la celalat capat al ciclului de viata: distrugerea. Ce se intampla cu toate aceste sticle dupa ce bem apa? 80% ajung in gropi de deseuri, unde vor sta mii de ani, sau in incineratoare, unde sunt arse, eliberand poluanti toxici. Restul se colecteaza pentru reciclare. Am fost curioasa unde ajung sticlele pe care le pun in cutiile pentru deseuri reciclabile. Am aflat ca ele sunt trimise in India. Asa ca am mers acolo. Nu voi uita niciodata cum am urcat un deal in afara Madrasului si cum am dat peste un munte de sticle de plastic din California.

O reciclare adevarata ar transforma aceste sticle inapoi in alte sticle. Dar asta nu se intampla aici. In schimb, aceste sticle erau maruntite pentru un produs inferior (downcycling), ceea ce inseamna transformarea lor in produse de calitate inferioara care vor fi distruse ulterior. Partile care nu puteau fi folosite erau lasate acolo. Transportate pana in India doar pentru a fi aruncate in curtea altcuiva. Daca companiile de imbuteliere a apei vor sa foloseasca munti pe etichetele lor, ar fi mai corect sa arate unul din acesti munti de deseuri plastice. Ne sperie, ne seduc, ne inseala. Aceste strategii sunt elemente principale ale cererii artificiale. Odata ce au creat toata aceasta cerere, impreuna cu o piata de mai multe miliarde de dolari, ei o vor apara, luptand cu concurenta. Dar in acest caz, concurenta este dreptul nostru fundamental de a bea apa curata si sigura. Vicepresedintele Pepsi a declarat in public ca: Cel mai mare dusman este apa de la chiuveta! Vor sa ne faca sa credem ca apa este murdara, iar apa imbuteliata este cea mai buna alternativa. In multe locuri, apa publica este poluata datorita industriilor poluante ca si cea a sticlelor de plastic! Iar acesti tipi de la companiile de imbuteliere a apei sunt toti foarte fericiti in a ne oferi o solutie scumpa care ne tine dependenti de produsul lor. Este timpul sa ne recuperam apa de la chiuveta. Asta incepe cu un angajament personal de a nu cumpara sau bea apa plata imbuteliata, decat daca apa de la chiuveta din comunitatea voastra este chiar nesanatoasa. Da, inseamna putina planificare in a lua o sticla refolosita inainte de a iesi din casa, dar cred ca ne putem descurca. Apoi faceti urmatorul pas. Alaturati-va unei campanii care gaseste solutii reale, cum ar fi cererea de investitii in calitatea apei de la chiuveta pentru toata lumea. In SUA, apa de chiuveta este subfinantata cu 24 miliarde $, in parte si pentru ca oamenii cred ca apa potabila poate veni doar dintr-o sticla! In toata lumea, peste un miliard de oameni nu au acces la apa curata. Orasele lumii cheltuiesc milioane de dolari pentru a elimina toate sticlele din plastic pe care le aruncam. Cum ar fi daca acesti bani ar fi folositi pentru imbunatatirea sistemelor actuale de distributie a apei sau, si mai bine, pentru prevenirea poluarii apei ? Sunt multe lucruri pe care le putem face pentru a rezolva aceasta problema.

Cereti primariilor voastre sa reinfiinteze cismelele publice. Criticati cumpararea apei imbuteliate de catre scolile voastre, organizatia in care lucrati sau de intregul oras. Aceasta este o oportunitate uriasa pentru milioane de oameni sa se trezeasca si sa isi protejeze portofelele, sanatatea si planeta. Vestea buna este ca aceasta miscare a si inceput. Vanzarile de apa imbuteliata au inceput sa scada, in timp ce cresc vanzarile cu sticle de apa sigura, refolosibile. Ura! Restaurantele sevesc cu mandrie “apa de la chiuveta” si oamenii aleg sa pastreze in buzunar sutele sau miile de dolari care altfel s-ar fi risipit pe apa imbuteliata. Sa ai o sticla de apa plata la tine e pe cale de a deveni la fel de cool ca si a fuma in timpul sarcinii. Acum suntem mai bine informati. Industria de imbuteliere a apei se ingrijoreaza, deoarece aceasta tendinta creste. Nu mai raspundem cererii artificiale pe care ei au creat-o. Ne vom alege propriile nevoi, multumim foarte mult, si pretindem apa curata si sigura pentru toata lumea.

Despre un altfel de şantaj sau cronica impotentului pseudo-intelectual

Preambul. Art 211 din Codul Penal defineşte doar o anume latură a şantajului – aceea care are impact material asupra unui individ. Există însă o formă de şantaj practicată de unii indivizi pseudo-intelectuali mai ales,şi care nu este încă încadrată în vreun articol penal. Este vorba despre acei oameni din apropierea noastră care – direct sau indirect, ameninţă că ne vor pedepsi dacă facem sau dacă nu facem anume doar ceeace doresc ei. Ei transmit un mesaj rafinat de tipul: „vei suferi pentru că nu te-ai comportat aşa cum am vrut eu!” „te voi strivi pentru că m-ai contrazis!”, „te voi distruge pentru că…” iar ca să dea conţinut acestei ameninţări folosesc de obicei tot ceeace ştiu/află despre  o persoană pentru a-i distruge reputaţia. Sunt indivizi inteligenţi care cunosc părţile vulnerabile ale victimei pentru că a avut cândva o relaţie apropiată cu ei şi au avut acces prin intermediul încrederii pe care aceasta le-a acordat-o la momentul respectiv la unele secrete intime din viaţa ei.

A investiga/explora sufletul desfigurat al unui astfel de specimen uman este o aventură inutilă/gratuită poate, dar plină de sensuri terapeutice/preventive şi mai ales revelatoare pentru potenţialele/viitoarele victime ale şubredului la minte. Frica uriaşă acumulată de-a lungul anilor de acest şantajist devine forţa lui interioară şi rezervorul de Frică, de temeri din care extrage eşantioane pe care le injectează nemilos victimelor nenorocoase. Şantajul este o formă de trăire pentru aceştia ce le permite să se simtă siguri pe ei şi să le dea o iluzorie senzaţie de siguranţă sau iluzia că „sunt stăpâni pe situaţie”. Ei sunt puternici doar pentru o clipă iar arma şantajului emoţional sau non-intelectualist se vrea o armă care să-i apere pe ei de ei înşişi de durerea acumulată dar mai ales, de Frica ce-i bântuie zi şi noapte,  halucinantă/ /materială/substanţială/ organică/ definitivă/distructivă/desfigurantă. Istoria vieţii acestui soi de individ mai îndepărtată sau mai apropiată ne ajută să înţelegem mecanismele psihologice care au dus la o astfel de acumulare negativă deformantă.

Suportul lui, elementul cel mai important însă, care condiţionează existenţa acestui tip de şantaj şi şantajist este chiar victima, cu toate punctele ei slabe, cu acele lucruri care o fac să fie nesigură, iritată, supărată când ştie că aceste zone sunt/vor fi atinse de mistretele rău intenţionat. De ce întâmplă aşa de des acest fenomen însă puţin studiat şi analizat?

Pentru că moştenim tarele trecutului şi educaţiei noastre iresponsabile/ incorecte/incomplete/greşite de tip comunistoid.

Am fost crescuţi şi educaţi să ne considerăm victime iresponsabile pentru propria noastră viaţă – am mai scris despre această mentalitate păguboasă pur românească („altcineva are grijă de noi”, „altcineva este vinovat pentru că noi nu… „etc).

În această situaţie Victima va aştepta mereu înfricoşată sperând ca EL să îşi schimbe comportamentul agresiv/şantajist în loc să se schimbe chiar ea, să îşi schimbe propriul comportament şi să devină în sfârşit responsabilă cu adevărat. Capitularea, renunţarea, abandonul, evitarea, sunt Premii pe care victima le acordă pe nemeritat acestui ţicnit. Preţul pe care îl plăteşte este enorm pentru că personajul o va menţine permanent într-o stare de jenă faţă de ea însăşi, de vinovăţie, de neîncredere în ea însăşi, de dezechilibru emoţional.

Cel mai des întâlnit tip de şantajist este punitivul („descendent al punilor!” – e o glumă desigur,) care atunci când are de-a face cu o cât de mică rezistenţă din partea victimei, devine violent ameninţând/agresând  fie direct – fie indirect – atunci când apelează la trucuri/insinuări pseudo-literar-intelectualiste.

Expresiile lui favorite: ”dacă nu faci cum vreau eu, valea!”, „poţi să-ţi iei adio dacă…”, „te voi distruge”, „te voi spulbera”,  etc.

Punitivul se ascunde în spate le unei faţade împenetrabile şi ne aruncă în faţă sub formă de otravă verbală, toată responsabilitatea pentru eşecul/impotenţa destinului lui.

Combustibilul care întreţine tot acest mecanism psiho-patologic şi distructiv începe cu „F” – Frica, teama generată de informaţiile acumulate de şantajist în timpul relaţiei cu victima şi care Acum s-a transformat în muniţie. Întâlnim aspecte legate de autism, de paranoia sau  deschizofrenie – individul poate trăi şi fantaza cu uşurinţă în planuri mental-emoţionale diferite, personalitate multiplă patologic ce păcăleşte cu uşurinţă mai ales superficialii de lângă el cu docta sa aură pseudo-intelectualistă atent construită.

Sfârşitul acestui specimen patologic este la balamucul cu irecuperabili însă doar după ce îşi desăvârşeşte, profitând de neatenţia/ignoranţa comunităţii, „opera” distructivă.

Dar, care este profilul complet al acestui „terorist”, prin ce mecanisme el a ajuns în acestă situaţie desfigurantă, cum ne putem controla sentimentele de vinovăţie injectate de acesta, cum să-l recunoaştem, cum să-l izolăm, cum să-l neutralizăm,  dar şi o mulţime de alte întrebări şi răspunsuri într-o viitoare lucrare – ediţie foileton – de buzunar,  bazată pe un studiu de caz amănunţit – sinteză a mii de informaţii primite din surse diverse, Real, cules din fauna imediată de lângă noi.

De ce nu este bună apa distilată pentru sănătate

 

Am întâlnit oameni care au aflat de la medicul personal că apa osmotică “distilată” nu este bună pentru sănătate şi ca urmare să nu cumva s-o bea!

Există persoane – iată!- unele cu înalte studii universitare medicale, care afirmă că apa purificată osmotic este totuna cu apa distilată şi că, urmare a acestui fapt, este periculoasă pentru sănătate.

Nu mai este nici un sectret că industria medicală este condusă de alte interese decât cele ale pacientului – există rafturi cu cărţi mărturisitoare în acest sens, dar asta este o altă poveste.

Pentru cei ce încă mai au dubii, trebuie spus că apa purificată – Apa de Rouă obţinută prin osmoză inversă este o apă purificată la temperatură obişnuită sau “la rece” sau molecular, NU chimică, NU termică –aşa cum se întâmplă în cazul apei distilate.

Osmoza este un proces natural existent în interiorul corpului uman – chiar şi în corpurile acelor doctori ironico-docţi – iubitori de apă plată minerală (apropo! am întrebat personal vreo 20 de doctori în decurs de o săptămână “ce este aia apă plată” şi NICI UNUL  nu a ştiut ce înseamnă  “apă plată”! cine a “turtit-o?!?!”). Sintagma “apă plată” o înlocuieşte discret pe cea de “apă minerală” generatoare de procese intentate în Occident de bolnavii operaţi de “pietre” şi care obţin bănuţi frumoşi din procesele câştigate contra firmelor ce îmbuteliază o astfel de apă “minerală” cu care au fost obişnuiţi românii încă de pe timpurile de dinainte de 89’ când nu auzise NIMENI de apă “plată” dar şi pentru a elimina cumva frustrarea oamenilor de a cumpăra … apă!!!!. Dar să revenim la temă.

Osmoza se întâlneşte la nivelul rinichiului, la nivel intestinal, la nivelul coloanei vertebrale, etc. Apa pură obţinută prin osmoză inversă este o apă corectă celular şi metabolic spre deosebire de apa distilată, ca să nu mai vorbim de apa de robinet din ce în ce mai contaminată şi mai infestată, cea de isvor provenită dintr-o pânză freatică poluată şi contaminată cu mii de substanţe chimice deversate.

Apropo! Ştie vreunul din acei doctori ironic-docţi unde ajung milioanele de litrii de detergenţi folosiţi zilnic de oameni pentru duş, să-şi spele mâinile sau de maşinile de spălat?

Se ştie de semeni, că majoritatea medicamentelor înghiţite de pacienţi în spitale sau la domiciliu sunt apoi eliminate prin urină şi fecale. Unde ajung ele ulterior?

Există vreo staţie de tratare a apei în România care să “filtreze” astfel de substanţe?

Răspuns: NU!.

Ele sunt re-înghiţite în doze mai mult decât homeopatice de organismele noastre şi ale copiilor noştrii – de la an la an tot mai bolnave şi care contractă astfel – fie alergii greu de tratat fie boli autoimune inexplicabile la fel de greu sau imposibil de tratat.

Dar ce este totuşi apa distilată nocivă?

În primul rând pentru că este o apă obţinută industrial – este o apă tehnologică. La temperaturi înalte apa aflată în stare de vapori (forţele electromagnetice intermoleculare Van der Waals au fost rupte) este adusă în stare lichidă prin condensare în instalaţii de răcire. Este o apă traumatizată din punctul de vedere al lui Masaru Emoto care a făcut celebrele experimente ce dovedesc proprietatea apei de a avea memorie. Este o apă destructurată termic, spre deosebire de apa pură Dr Pro obţinută prin osmoză inversă la temperatura camerei. Apa de Rouă este obţinută tot aşa cum se întâmplă la nivelul celulelor noastre respectiv la nivelul aquaporinelor membranare (cei patru alpha-aminoacizi care alcătuiesc o aquaporină şi care au sarcină electrică nu destructurează apa ce intră în celulă).

În industria cosmetică este folosită apa bi- sau tridistilată sau mai nou apa purificată osmotic. De ce oare?

Pentru că paradoxal, dar prin distilare nu se obţine apă pură ci o apă la fel de toxică, de contaminată!. Motivul? Plumbul sau pesticidele – dar nu numai, au punct de fierbere sub cel al apei şi se regăsesc în acea “apă” obţinută prin distilare.

În cazul Apei de Rouă purificate prin osmoză inversă lucrurile sunt complet diferite: membrana osmotică Dr Pro –similară membranelor celulare nu lasă să treacă prin ea decât molecula de apă reţinând şi plumbul, şi clorul şi pesticidele şi microorganismele în proporţie de 99,99%. Pentru a elimina şi obiecţiile aceloraşi confraţi medicinişti cu privire la lipsa mineralelor din apa purificată osmotic, echipamentele Dr Pro au prevăzute un mineralizator (carbonat de calciu şi magneziu similar celui din farmacie) care corectează pH-ul apei pure. În plus pentru a oferi celulelor celui care o bea o apă şi mai corectă biologic, echipamentele Dr Pro o trec de trei ori şi jumătate printr-un FILTRU FINAL MAGNETIC restructurând-o hexagonal aşa cum este apa celulară şi care aduce astfel cu ea uriaşe beneficii pentru sănătate (magnetizatorul Dr Pro completează funcţia electromagnetică a alpha-aminoacizolor din structura aquaporinelor).

Singurele impedimente al apei magnetice Dr Pro este că nu se păstrează acest câmp magnetic mai mult de câteva ore în apă aşa că nu poate fi păstrată mult timp în această stare benefică (util de ştiut de cei care cară cu bidoanele apă de la prietenii care au acasă un echipament Dr Pro!) şi că produce… dependenţă. Când ai băut Apă de Rouă nu mai poţi bea altă …”apă”!

Apa Preventivă Premium Dr Pro este principalul motiv pentru care oamenii inteligenţi au intrat în clubul Excelenţei Dr Pro şi s-a dovedit că aceştia nu prea mai ajung aşa des pe la doctori, pe la laboratoarele de analize, pe la farmacii, etc.

Şi aşa se explică vehemenţa unor confraţi din lumea medicală care îşi văd iată!, ameninţate afacerea, conturile, vacanţele, etc

 

 

Două vorbe despre „şeful” ideal


România este „fruntaşă” la toate relele posibile.

Zilele trecute am citit un studiu din care reieşea că România are cea mai stresată populaţie din UE şi (paradoxal) deşi suntem cei mai săraci din UE, tot în România se munceşte cel mai mult peste program.

Am vorbit altă dată despre situaţia dezastruoasă în ceeace priveşte depresia sau sinuciderile sau cum cancerul sau bolile de inimă, mortalitatea maternă sau cea a copiilor intoxicaţi cu apă cu nitriţi din fântânile poluate de agricultura socialistă.

Iată însă că „stăm bine” şi la capitolul „muncă” deşi rezultatele sunt … inexistente! (cooperativa „munca în zadar” sau „bicicleta fără lanţ” – cum ar spune amicul levicusas atlantin).

Care sunt cauzele acestei situaţii?

Răspuns: Multe sunt cauzele dar una singură se individualizează clar: Incompetenţa.

Conducerile firmelor, managerii nu ştiu cum să îşi motiveze lucrătorii să muncească eficient, nu ştiu să-i determine să colaboreze, să coopereze, săfie creativi, creatori. Principiile conducerii sunt tot cele vechi „de dinante” cele de pe vremea activiştilor de partid – adică „hei-rupiste” – când dacă nu munceai peste program „nu erai bine văzut” sau promovat, nu primeai „primă” sau recunoaştere, nu primeai butelie sau tichet pentru tvcolor sau înscriere pe „lista cu frigiderele” ci doar frustrari.

Iar dacă aveai curajul să comentezi sau să vii alte păreri decât cele emise de „toarăşu -Şef” erai marginalizat, izolat, eliminat. Dacă cumva „şefu” te vedea că stai şi nu ai treabă/de lucru adică nu faci nimic, era jale mare în ziua aceea!.

Aşa s-a născut sportul preferat al românilor – „ a te face că faci” sau plimbatul hârtiilor dintr-un birou în altul – asta pentru a se creea şefilor iluzia că se munceşte mult în firmă/unitate/întreprindere.

Acest tip de conducători, de „şefi” sau mai nou de manageri au creat indirect tipologia românului încruntat, frustrat, neputincios, laş, egoist, mincinos, „descurcăreţ”, trădător, şmecher, agresiv etc…

Dar cum ar trebui să fie totuşi un „şef”?

A fi un bun manager înseamnă de fapt doar câteva lucruri simple – cunoscute în Occidentul spre care mergem în pas voinicesc …de melc.

Adicătelea să ştii să-ţi apreciezi/premiezi oamenii atunci când au succes sau realizează un proiect (aceşti occidentali „nenorociţi” au abandonat de mult mentalitatea comunistoidă de tip – „de-aia îi plătesc/primesc leafă/salariu!”) şi să ştii în acelaşi timp să corectezi un eşec al angajatului– adică a ştii să corectezi comportamentul –NU persoana şi asta făcută de preferat individual („între patru ochi”), nu în văzul lumii sau „la şedinţa” unde „toarăşu” este „pus în discuţie” şi „dat” ca „element negativ pentru colectiv”.

Înseamnă a cunoaşte oamenii cu care lucrezi, a-ţi face timp pentru ei, a cunoaşte familiile acestora, trecutul acestora, problemele sau succesele copiilor lor, a fi punctual şi nu în ultimul rând, a –ţi respecta cuvântul dat.

Atunci românii vor urma toate indicaţiile şefului şi vor lucra împreună pentru îndeplinirea scopurilor/ţintelor/contractelor unităţii/firmei/întreprinderii fără să îl mai saboteze. Succesul Boss-ului va fi succesul firmei, adică al Lor al tuturor.

Abia atunci România va respira aerul topurilor succesului Real şi nu pe cele ale „recoltelor record la hectar” realizate cu creionul chimic muiat în gură!…

Părerea mea!

Apa şi originile vieţii

În 1952 Stanley Miller şi Harold Urey efectuează la Universitatea din Chicago un experiment testat mai înainte şi de Alexander Oparin. Acesta a dorit să dovedească în laborator cum a apărut viaţa pe pământ în urmă cu 3,5 miliarde de ani. Ei au reluat testele sovieticului şi au amestecat într-un balon de sticlă apă pură, metan, amoniac şi hidrogen. Apa a fost încălzită până a fost adusă la stadiul de vapori, s-au generat descărcări electrice între doi electrozi, apoi apa a fost răcită până s-a condensat pe pereţii vasului de sticlă. Experimentul s-a repetat iar după o săptămână, cercetărorii au afirmat că în balonul de sticlă se formaseră substanţe organice de tipul aminoacizilor, zaharurilor sau lipidelor. Oparin – academicianul sovietic afirmase că primele forme de viaţă se numeau „coacervate” şi aveau o structură asemănătoare celulelor aşa cum le ştim azi în sensul că exista o masă interioară gelatinoasă organică înconjurată de o membrană ce susţinea în interior componentele biologice primitive. În prezent termenul de „coacervat” nu se mai foloseşte de mult iar cercetătorii pe care îi pomeneşte manualul de biologie au avut de atunci numeroşi adepţi dar mai ales oponenţi. Cea mai nouă, cea mai simplă şi în acelaşi timp spectaculoasă teorie cu privire la apariţia vieţii aparţine însă americanului Gerald Pollack – Doctor, profesor  de bioinginerie la Universitatea  din Washington şi consultant extern la National Science Board. Pentru cititorii care nu au auzit de el, acesta este cel ce a  afirmat că „esenţa ştiinţei este simplitatea” deşi oamenii de ştiinţă au aplecare spre „studiul mecanismelor complicate şi complexe”. El de fapt confirma o altă afirmaţie a lui Albert Einstein care spunea că legile după care funcţionează Universul ar putea încape pe o singură coală de hârtie. Profesorul Pollack, în urmă cu in an (vara lui 2009) i-a trimis o scrisoare Preşedintelui Barack Obama în care îi cere sprijinul pentru înfiinţarea unui Institut finanţat de guvern care să grupeze cercetători capabili să aducă rezolvare unor probleme grave cu care se confruntă omenirea azi: cancerul, SIDA, introducerea unor forme de energie noi şi mult mai ieftine, anticiparea cutremurelor, etc. El invocă conservatorismul exagerat al ştiinţei „moderne” şi barierele de finanţare de care se lovesc cercetătorii care au sau pot oferi soluţii marilor probleme contemporane. El afirmă că Institutul propus de el va fi capabil să „răstoarne ştiinţa actuală cu susul în jos”. Dar, revenind la apa şi apariţia vieţii pe pământ, Pollack aduce o noutate şi anume demonstrează în 2008 că apa în structurile vii cunoaşte o stare diferită (a patra) de cele pe care le cunoaştem noi (solidă- gheaţa, gazoasă şi lichidă) şi anume starea „gelatinoasă” de cristal coloidal. Această apă se găseşte doar în structurile vii şi este o stare care favorizează  organizarea moleculelor în structuri polimerice hexagonale fapt ce permite existenţa membranelor celulare dar şi a celorlalte componente chimice intracelulare în stare coloidală şi nu dizolvate aşa cum se petrece în apa vrac obişnuită amorfă (despre diferenţa dintre mineralele anorganice din apa minerală şi cele coloidale aflate în structurile vii seminţe, fructe sau legume am vorbit într-un articol anterior).  Teoria lui dar şi experimentele prezentate în cadrul celor câteva zeci de conferinţe (alături de Vladimir Voeikov de la Universitatea de Stat Lomonosov din Moskova sau Figueroa, Zhao, Safronov, Clegg, Miller, Bernstein, Trevors, Reitz, Sokolov, Grinko, Yakovenko, etc) susţin şi confirmă afirmaţiile şi experimentele lui Masaru Emoto (teoria intens combătută şi ridiculizată conform căreia apa are memorie). Structurile cristaline coloidale hexagonale sunt suportul ideal al informaţiei vii şi facilitează transmiterea informaţiei intra şi intercelular. În esenţă el susţine că viaţa a apărut ca urmare a interacţiunii apei pure cu razele soarelui (fotonii) urmată de disocierea moleculelor de apă în atomi de hidrogen şi gruparea OH urmată de structurarea moleculelor şi generarea unei diferenţe de potenţial electric de circa 200 mv între interiorul pozitiv al acestor structuri globulare şi „membrana” negativă. Teoria lui vine şi o completează pe cea a laureatului Nobel Albert Szent Gyorgyi care afirmase cu câţiva ani înainte că „Viaţa este un dans al apei”. Cercetarea sa se bazează pe cele mai noi metode tehnice cum ar fi rezonanţa magnetică nucleară sau difracţia neutronilor şi se anunţă ca fiind una din cele mai mari descoperiri ale secolului în care tocmai am intrat. În afară de studiile cu privire la apariţia vieţii pe pământ el studiază noi materiale pentru fabricarea membranelor osmotice destinate echipamentelor de purificare a apei în comunităţi.

În scrisoarea sa trimisă la Casa Albă el mai afirmă că „progresul ştiinţific în epocile trecute a fost posibil întrucât oamenii de ştiinţă au fost liberi să cerceteze iar curiozitatea lor nu a avut bariere. De aceea unul ca Fleming a putut descoperi Penicilina. Azi, birocraţia şi elitele financiare încorsetează tot mai mult cercetarea ştiinţifică dependentă de fonduri pentru că aceste grupuri stabilesc ce anume trebuie cercetat, studiat şi ce nu trebuie”… Alături de Profesorul Doctor Gerald Pollack semnează alte câteva zeci de nume de renume din lumea ştiinţifică mondială. Răspunsul Preşedintelui SUA este aşteptat încă de întreaga lume.

Dr Pro: – Purificarea apei – osmoza inversă

„Sunt convins că am putea evita o mulţime de boli cronice – în special pe cele degenerative dacă  am înlocui  băuturile alcoolice şi sucurile de fructe comerciale cu apă pură” – Dr Joseph Mercola

Celebrul Doctor american Joseph Mercola s-a remarcat nu numai ca un promotor al vieţii sănătoase, nepoluate cât mai ales prin criticile aduse instituţiilor din Statele Unite ale Americii responsabile cu protecţia sănătăţii oamenilor (ex. celebra Food and Drug Administration FDA sau publicarea celebrului de acum best-seller – “Marea păcăleală  gripa aviară”).

La fel ca şi alţi doctori celebri care au fost soldaţi pe câmpul de Prevenire a îmbolnăvirii populaţiei – mai ieftină pentru oamenii obişnuiţi dar păguboasă pentru consiliile de administraţie ale industriei medicale sau agro-alimentare, şi el (cum altfel?!?) a fost ţinta atacurilor presei sau instituţiilor care ocrotesc interesele Sfântului Profit.

Dr Joseph Mercola este autorul a zeci de cărţi care explică oamenilor cum să se ferească de anumite afecţiuni şi autor al site-ului mercola.com unul din cele mai populare şi mai vizualizate site-uri de sănătate de pe Internet. Recomandă o alimentaţie echilibrată bazată în special pe alimente naturale nepreparate termic sau excesiv de prelucrate, evitarea laptelui pasteurizat, a consumului excesiv de peşte datorită acumulării în carnea acestuia a poluanţilor din apă în special a mercurului, recomandă evitarea îndulcitorilor artificiali, a sucurilor acidulate de fructe, a conservelor. Dr Mercola este extrem de critic cu privire la folosirea în exces a medicamentelor, a imunizărilor artificiale cu vaccinuri inutile şi periculoase.

El este adeptul şi promotorul filtrelor de apă care folosesc metoda Osmozei Inverse – cea mai performantă metodă de purificare a apei din lume – la această oră.

Iată un fragment din recomandările Dr Joseph Mercola:

Trei tipuri de filtre de apă, care poate elimina DBPs

Există trei tipuri de filtre de apă instalate la punctul de utilizare (lângă robinet), care pot elimina în mod eficient DBPs – trihalometanii (derivaţi organici ai clorului intens cancerigeni) din apa ta. Două din cele trei sisteme elimină, de asemenea arsenicul prezent în apa de robinet.

Sistemul de filtru de carbon activat – De înaltă calitate, bine conceput sistemul de filtru de carbon activ este cel mai simplu, cel mai convenabil, şi opţiunea cea mai uşor de utilizat.

Un sistem cu adevărat bun constă în mai multe cartuşe de filtrare, unul pentru a proteja carbonul de contaminanţii “mari” din apă, un alt filtru de carbon conceput pentru a elimina trihalometanii şi un filtru de carbon de rezervă pentru a se asigura că toţi contaminanţii au fost filtraţi.

Sistemul de osmoza inversa – A doua categorie, din punct de vedere user-friendly, este sistemul de osmoză inversă (RO).

Acest sistem poate elimina atât DBPs cât şi arsenicul din apa ta. De fapt, un sistem RO elimină probabil cel mai larg spectru de contaminanţi faţă de orice sistem de filtrare a apei şi este sistemul meu personal pe care îl folosesc şi pe care îl recomand pentru a optimiza siguranţa şi puritatea apei dumneavoastră.

Acesta este instalat de obicei sub chiuveta dumneavoastră, cu un robinet separat de robinetul dumneavoastră.

În acest sistem, DBPs nu sunt eliminate prin membrana RO în sine, ci mai degrabă prin pre- filtrele de carbon folosite în combinaţie cu membrana RO care le filtrează.

Unii oameni sunt îngrijoraţi de lipsa de minerale în apă purificată osmotic, dar convingerea mea este că apa nu este sursa primară de minerale. Cu toate acestea, poate fi un pic acidă (Danny Water a măsurat pH-ul apei filtrate osmotic în Drobeta Turnu Severin şi a obţinut o valoare de 6,5-6,8). Aceasta este de obicei un rezultat al absorbţiei dioxidului de carbon din aer (aciditate temporară- n.t. D Water), care se transformă în acid carbonic în apă (şi care este mult mai puţin acidă decât majoritatea apelor “minerale” îmbuteliate de pe piaţă – pH 5-5,4).

Acest lucru poate fi remediată cu uşurinţă prin adăugarea de aproximativ o jumătate de linguriţă de sare de înaltă calitate cum ar fi preferata mea,  Sare de Himalaya în aproximativ un galon de apă (echipamentele Dr Pro din România sunt prevăzute cu un cartuş mineralizator final care echilibrează pH-ul cu ajutorul sărurilor cum ar fi carbonatul de calciu, magneziu sau potasiu).

Distilare – A treia categorie, care poate elimina atât DBPs şi arsenic, este distilarea.

Cu toate acestea, vă rugăm să fiţi conştienţi de faptul că prin distilare NU se pot elimina DBPs – trihalometanii, plumbul sau pesticidele care au punct de fierbere sub cel al apei.”

Dr Joseph Mercola

Magicienii – Profesorul Leon Dănăilă şi Dr. Lidia Gheorghiţescu

Am plecat la Bucureşti împreună cu prietenul Valentin şi cu Adi cameramanul în miez de noapte de februarie pentru a ajunge la Bucureşti înainte de ora şase dimineaţa pentru a realiza un interviu cu Profesorul Dănăilă. Doamna doctor Lidia Gheorghiţescu – mehedinţeancă mândră de originea ei până la ultima moleculă – o mucenică şi ea jertfită pe altarul vindecării semenului, ne aştepta pe scările pline de moloz ale Spitalului aflat în recondiţionare.

Dimineaţă de primăvară cu muguri nerăbdători să explodeze. Am intrat în curtea Spitalului Bagdasar-Arseni şi ne-am pomenit brusc înconjuraţi de trupele paramilitare ale paznicilor gardieni care ne-au interzis accesul în Spital. Veste negre cu multe buzunare, instrumente de comunicare la distanţă, atitudine de soldaţi nemiloşi şi necruţători. Am mers singur la secţia de neuro-chirurgie – lăsând pe Valentin şi pe Adi înconjuraţi de trupele fioroase şi după ce doamna doctor Gheorghiţescu a vorbit cu conducerea Clinicii, s-a decis „eliberarea” ostatecilor, aşa încât am putut, în sfârşit, intra în secţie.

Argumentul invocat de noi a fost acesta: „nu am venit să filmăm bube sau năravuri medicale care să facă rating, am venit să arătăm oamenilor noştrii provinciali cum arată EXCELENŢA”.

Aşa am reuşit să facem două interviuri excepţionale cu Ecelenţa Sa Domnul Profesor Leon Dănăilă pentru emisiunea „Vieţi paralele” şi un interviu cu Excelenţa Sa Doamna Doctor Lidia Gheorghiţescu, interviuri care şi azi după aproape un an de zile de la difuzare, încă suscită discuţii între precupeţe, între vecinele de la bloc, între schimbătorii valutişti, între şoferii de taxi sau alte categorii de severineni sau mehedinţeni care au fost realmente arşi cu fierul roşu de credinţa nestrămutată în Dumnezeu şi în Bine a acostor doi giganţi: Leon Dănăilă şi Lidia Gheorghiţescu – strehăianca noastră dragă şi iubită. Ulterior Doamna Doctor mi-a spus că „ea nu trebuia să vorbească la televizor pentru că Dumnezeu nu vrea de la noi vorbe ci fapte, şi că ea „vorbeşte „doar prin Fapte”. I-am spus că gestul Dumneaei a însemnat pentru oamenii simpli mai mult decât orice îndemn doct sau religios la Credinţă. Pentru oamenii de la noi aceşti Oameni sunt o dovadă Reală că viaţa poate fi trăită şi altcumva, adică mai plăcut Celui ce ne-a trimis aici în misiune…







Obiceiuri de Crăciun

Peste tot la ţară, în ajun de Crăciun, femeile pregătesc turte şi colaci sau colindeţi. Turtele se mai numesc „scutece” şi semnifică scutecele care l-au învelit pe pruncul Iisus. Prima turtă se numeşte „turta vacii” pentru că acestea l-au protejat în iesle după ce s-a născut, şi se dă vacilor s-o mănânce în ziua de Bobotează împreună cu tărâţele ca să dea lapte bun peste an.

Colacii sau „colindeţii” se pregătesc pentru masă, pentru pomenirea morţilor sau pentru colindători. Plămada este făcută din drojdie de vin şi se lasă la „crescut” lângă cuptorul cald. După ce a crescut se frământă cu mâinile, se rup bucăţi-bucăţi şi cu mâinile se modelează viţe groase cât degetul care se împletesc în colaci sau în „viţe” unice sau duble. Din acest aluat nu se dă cu împrumut cu nici un chip; dacă o femeie a reuşit să fure (să ciupă) din aluatele din trei case şi face o pâine pe care o mănâncă toţi ai casei fără să risipească nici o fărâmă, femeia respectivă va avea cloşti cu mulţi pui. Aluatul mai poate fi amestecat cu muguri de prun roşu, măr dulce, alun, viţă, cireş şi se păstrează pentru a fi folosit contra durerilor de stomac sau pentru descântece. Pentru dospire cea mai bună apă este „apa de flori”. Ţăranii adună apă de ploaie (la fel ca dacii) care este mai puţin dură şi nu face cocoloaşe cu făina de grâu.

Ritualul.

În „casa mare” sau „odaia de dincolo”, gospodina aşează pe masa de sub icoană cea mai frumoasă faţă de masă, o sticlă de vin roşu, o farfurie cu turte iar în dreapta sticlei, o farfurie cu bob „făcălit” sau sleit cu ceapă distuită deasupra, colaci şi alte bucate.

Între colaci se pune un fuior de lână („barba lui Crăciun” sau „fuiorul popii”) pe care îl primeşte plocon părintele care binecuvântează masa. Masa nu se descoperă decât în prezenţa preotului (cel care face asta va face bube) care blagosloveşte apoi gustă din fiecare fel de mâncare şi împarte şi la ceilalţi săteni prezenţi pentru ca „Dumnezeu să primească”. În acest timp afară arde o căţuie cu tămâie şi smirnă. Ca plată, preotul ia banii puşi sub colţul din  dreapte mesei, doi colaci pe care îi dă dascălului şi o parte din vin. Fetele pun un ac de păr sau agrafă sub prag „să treacă popa peste el” apoi îl pun în păr să-şi viseze ursitul. După plecarea preotului, gospodinele mătură imediat camera ca „să fie ferită casa de purici” apoi pleacă prin vecini să dea de pomană pentru sufletul morţilor şi sănătatea casei.

Halucinant!


Crunta realitate americana care ne va lovi in foarte scurt timp si pe noi, daca nu cumva suntem deja victimele acestui sistem. Toate scrierile SF din anii ’60, ’70… despre alimentele sintetice si despre cine conduce cu adevarat lumea sunt pur si simplu infantilisme pe linga aceasta socanta, halucinanta realitate.

TREBUIE SA VEDETI ACEST FILM! ESTE O OBLIGATIE MORALA, ESTE O DATORIE FATA DE PROPRIA PERSOANA, FATA DE FAMILIE, FATA DE PLANETA PE CARE TRAIM!

Probabil ati vazut si ati citit multe filme si scenarii despre diverse teorii conspirationiste si altele de acest gen. ACEST FILM ESTE DUREROS DE REAL. Dureaza 90 de minute – adica o ora si jumatate -, dar sunt ferm convins ca va va putea schimba viata dupa ce-l vizionati si veti CUMPARA ALTFEL, cu mult mai multa atentie si DISCERNAMINT ALIMENTELE DIN SUPERMARKET.

NU E NIMIC INVENTAT, NU E NIMIC INOCULAT SUBLIMINAL. ESTE O HALUCINANT DE DUREROASA REALITATE!

Apa ne poate salva viaţa V

„Păstrarea sănătăţii este mai importantă decât cunoaşterea tuturor artelor” – Paul Bragg

După ce Paul Chappius Bragg află la nici 16 ani că este bolnav de TBC şi că mai are 3 (trei) luni de trăit este internat în sanatoriul doctorului Rollier din Elveţia. Aici acesta îi explică cum “toată apa din Elveţia este încărcată de minerale şi dăunătoare organismului”. El l-a sfătuit ca şi după externarea sa să bea doar apă pură din ploaie sau din zăpadă topită (apă purificată prin evaporare/distilare naturală de Mama Natură). La plecarea din sanatoriu el era complet vindecat de TBC şi într-o condiţie excelentă. Apa pură recomandată de Dr Rollier, soarele Alpilor, aerul curat şi alimentaţia naturală primită i-au redat un organism nou, complet refăcut. Atunci tânărul Paul şi-a luat angajamentul în faţa lui Dumnezeu să aleagă o carieră de “biochimist, nutriţionist sau doctor care să vindece doar prin metode naturale”. Pleacă la Londra, găseşte un mic apartament lângă Regent’s Park şi timp de 8 ani studiază tot ce a putut găsi legat de recuperarea medicală şi de păstrarea sănătăţii. A ales Regent’Park deoarece acesta era considerat unul din cele mai frumoase parcuri din lume şi aici prefera să alerge dimineaţa sau să joace tenis. În apartamentul închiriat îşi savura sucurile naturale proaspete pe care chiar el le prepara. Paul mai povesteşte că proprietarul apartamentului care locuia cu familia deasupra lui, consuma multă făină albă (pâine şi biscuţi), multe dulceţuri/peltele cu zahăr, lapte, carne şi beau apa de la reţeaua oraşului puternic clorinată. Acesta se plângea mereu că are “încheieturile ţepene”, că îl doare spatele şi că are probleme cu vezica urinară atunci când cobora gâfâind să îi aducă cheia.  Ca urmare Paul Bragg s-a mutat la etajul cinci în locul propietarului aici desăvârşindu-şi studiile de biochimie. Într-o iarnă, după ce îşi făcuse obişnuita alergare de dimineaţă, s-a oprit la uşa proprietarului care era grav bolnav. Acesta s-a uitat la el rugător şi i-a spus: “Eşti doctor, pentru numele lui Dumnezeu, ajută-mă, simt că am să mor!”. I-a luat toate sticluţele cu medicamente şi pur şi simplu i le-a aruncat la gunoi. Apoi i-a adus de la el apă purificată din zăpadă, oţet de mere , lămâi şi miere din care i-a realizat prima zi de dietă. După zece zile domnul Wilson – proprietarul era sănătos şi voios aşa cum nu se mai simţise de ani de zile!. După aceste zece zile i-a prescris un regim alcătuit doar din legume şi fructe, sucuri preparate în casă şi apă purificată de ploaie, din zăpadă sau purificată prin distilare. După doar trei săptămâni îl vizita la etajul cinci aşa cum nu mai făcuse de ani de zile. După şase luni întreaga familie Wilson era de nerecunoscut de vecini: sănătoşi, puternici şi fericiţi!. Doamna Wilson era din nou elegantă şi putea să îşi îmbrace hainele pe care le abandonase de ani de zile ca fiind strâmte, domnul Wilson urca de două ori pe zi la Paul, iar fiica acestora revenită din Canada a rămas uluită de schimbările părinţilor săi.

Un mod de viaţă natural

Paul Bragg de fapt a redesoperit modul natural de viaţă, conform regulilor sănătoase alei Mamei Natura. Domnul Wilson a aflat că articulaţiile sale înţepenite se datorau nu vârstei sau bolii ci alimentaţiei nesănătoase, a lipsei de exerciţiu şi mai ales a apei dure pline de minerale inutile. El a învăţat chiar pe pielea lui că nu Timpul ne degradează viaţa ci obiceiurile greşite şi stilul de viaţă nenatural. Stilul de viaţă impus de Paul Bragg a avut ca efect dizolvarea cristalelor acide din articulaţii iar hidratarea cu apă purificată şi alimentele naturale au continuat procesul de eliminare a deşeurilor toxice acumulate dar şi prevenirea reinstalării bolii invalidante.

Cu cât ne aplecăm pe carte şi înţelegem mai bine chimia vieţii, chimia celulelor noastre cu atât înţelegem mai bine de ce oamenii mor prea devreme şi poartă dureri nemeritate. Paul Bragg îşi făcuse un obicei de a merge prin spitalele londoneze pentru a se documenta şi pentru a studia bolnavii internaţi. El a ajuns la concluzia că pietrele de exemplu sunt consecinţa alimentaţiei toxice, excesiv prelucrate şi rafinate, acide şi care este agravată de apa dură încărcată cu minerale anorganice dizolvate -în principal carbonat de calciu.  Astfel că Paul Bragg putea să diagnosticheze prezenţa pietrelor într-un organism uman doar după culoarea pielii!…

Reţeta lui Paul C. Bragg pentru eliminarea pietrelor de la fiere

Dr Paul Bragg a scris timp de doi ani de zile articole medicale pentru rubrica de sănătate a ziarului american Los Angeles Times denumită de el – “Note de sănătate”.  Cartea lui despre alimentaţia care elimină rigidizarea arterelor unde recomanda populaţiei doar o dietă naturală a fost interzisă iniţial în Statele Unite. Asta nu l-a împiedicat să îşi cultive cu aceaşi pasiune şi dăruire viziunile sale. După părerea dr-lui Bragg – confirmată ulterior de cercetările moderne, pietrele la vezica biliară se datorează apei saturate în minerale non-absorbabile celular, cristalelor toxice rezultate dintr-o alimentaţie ne-naturală şi bogată în grăsimi saturate sau uleiuri hidrogenate. Iată ce recomanda el pentru pietrele la fiere.

Se bea timp de o săptămână încet la trezire, la ora 10, la 5 după-amiază şi după cină câte două linguriţe de oţet de mere într-o cană de 200 ml cu suc natural, proaspăt de mere. În a opta zi se umple un pahar de 250 ml cu ulei original de măsline (atenţie la falsuri), două părţi suc de mere şi o linguriţă oţet de mere. Se bea din acest pahar de trei ori pe zi. Noaptea se doarme pe partea dreaptă cu genunchiul drept la piept pentru a facilita absorbţia corectă a amestecului. În ziua a doua amestecul se bea în două reprize. Nu se bea şi nu se mănâncă nimic altceva nici măcar apă. În ziua a 10-a de la începutul curei de eliminare a petrelor din vezica biliară, se poate începe alimentaţia bazată pe salate de crudităţi – “mătură naturală” după Bragg, varză, morcovi, ţelină, sfeclă, salată verde, cu mult oţet de mere şi măsline. Este o reţetă recomandată a fi administrată chiar şi persoanelor sănătoase cel puţin o dată pe an pentru curăţarea reziduurilor din vezica biliară. La finalul consultaţiei Paul Bragg obişnuia să spună pacienţilor săi: “Sfatul meu cinstit este să nu mai beţi apă cu săruri minerale”…

Apa ne poate salva viaţa IV

Munca desfăşurată de Dr Paul Bragg legată de apa pură este una din cele mai mari contribuţii de pe mapamond la visul de tămăduire al oamenilor.

„Cea mai adecvată substanţă de pe faţa Pământului care ne susţine sănătatea şi tonusul este apa curată sau purificată” – Dr James Balch M.D. Dietary Wellness

Organismul nostru are nevoie constant pentru întreţinerea permanentă a tuturor reacţiilor chimice din celule sau din afara lor, sau ca solvenţi, de ioni de Hidrogen şi de Oxigen iar cea mai importantă sursă este H2O sau apa curată/pură/strecurată.

Întrebat fiind care este cea mai mare descoperire a omenirii dacă ar fi să aleagă între Internet, cucerirea spaţiunlui, iphone sau energia nucleară, Dr. Paul Bragg a răspuns că … „postul cu apă pură este una din cele mai mari descoperiri deoarece este un puternic şi eficient intrument de prevenire a îmbătrânirii şi morţii premature. Nici una din cele enumerate mai sus nu se compară cu posibilitatea de a preveni boala, senilitatea, neajutorarea sau incapacitatea de a-ţi purta singur de grijă”. El a mai afirmat în interviul acordat că începând de vineri seara ora 19.00 până sâmbătă seara aceeaşi oră ţine săptămânal post negru timp în care bea doar apă distilată sau apă purificată osmotic. „Este o bună ocazie de a elimina toxinele din organism dar şi „rugina” din articulaţii şi muşchi” a mai spus el. Organismul nostru consumă multă energie să mestece mâncarea, s-o împingă în cei câţiva zeci de metrii de „ţeavă” de la gură la rect, să filtreze prin cei două milioane de nefroni din rinichi toxinele, să susţină ficatul să „prepare” alimentele necesare miilor de miliarde de celule sau să introducă sutele şi miile de litrii de oxigen necesar respiraţiei celulelor. Postul conservă o bună parte din energie iar la sfârşitul zilei în care am decis să bem doar apă purificată „ne vom simţi uşori precum un înger în zbor”.   Să nu uităm că Medicina actuală este doar paliativă sau simptomatică, ameliorând durerile care ne fac viaţa dificilă. Boala se ascunde în spatele cauzelor care au generat-o iar medicamentele nu ajung la aceste cauze. Apa purificată este cel mai simplu şi mai la îndemână instrument de prevenire a bolii şi suferinţei . Paul Bragg nu a încetat să recomande apa pură oamenilor. Ea nu este doar un moft aşa cum scriau unii adepţi ai apelor minerale  şi care îi numeau „fanatici” în anii 70’ pe adepţii apei purificate. „Suntem o naţiune educată/obişnuită să înghită pastile. Sunt un cercetător independent şi un luptător cinstit al sănătăţii în spiritul dreptăţii. Nimeni nu îmi impune ce să spun şi nu-mi dictează nici o organizaţie ce să fac. Nu servesc nici unui organism financiar aşadar vă pot oferi adevărul întreg şi cinstit pentru că am petrecut întreaga viaţă cercetând şi studiind nu boala ci sănătatea oamenilor” a mai spus Dr. Paul Bragg.

De ce ne îmbolnăvim

Oamenii sunt prizonierii propriului confort creat la sugestia celor care sunt conduşi doar de Profitul imediat. Aşa că majoritatea populaţiei îşi scurteză viaţa consumând o hrană poluată şi o apă toxică. În plus ei fumează -o altă afacere profitabilă pentru industria tabacului dar mai ales pentru guverne întrucât plătesc pensii mai puţine unor oameni care îşi scurtează voluntar viaţa, consumă alcool pentru a uita de criză şi de necazuri, cafea pentru a se „energiza” pentru câteva minute, sucuri cu edulcoranţi artificiali – veritabile bombe chimice pentru ficat, zahăr rafinat, făină albă, carne, sare şi o mulţime de alte alimente aditivate. Dacă adăugăm la toate acestea stresul, lipsa de mişcare sau sedentarismul-„sportul” preferat a devenit privitul la meciurile sportive sau politice de la televizor, lipsa soarelui şi a aerului curat vom înţelege de ce oamenii sunt din ce în ce mai apatici, mai indiferenţi, mai bolnavi şi de ce trăiesc mai puţin. Nicicând în istoria omenirii nu s-au inventat atât de multe medicamente (peste 300 000 în nomenclatorul internaţional), aparate medicale atât de sofisticate şi de scumpe şi nu s-au vândut atâtea mii de tone de medicamente. Oamenii au ajuns pur şi simplu să se „târască” spre pastilele sau lichidele energizante sau să înghită pumni de pastile pentru a scăpa de suferinţele care le ruinează tinereţea. Am atins „performanţa” ca numărul de copii bolnavi cronici să îl egaleze pe cel al adulţilor. Suntem o generaţie de consumatori de medicamente şi excitante/energizante. Copii noştrii însă vor face la rândul lor copii. Are cineva idee cum vor arăta generaţiile viitoare?va urma

Apa ne poate salva viaţa III

„Natura este marele învăţător al omului. Ea ne deschide ochii, ne luminează mintea şi ne curăţă inima”.

Să ne amintim că la Sarmisegetusa, în vârful muntelui, departe de râuri curgătoare sunt kilometrii de conducte ceramice care direcţionau spre bazine căptuşite cu lemn apa pură, distilată de Mama Natură, adică apa de ploaie sau zăpada topită apă atât de sănătoasă.

Apa minerală – cea care asigură un profit constant industriei medicale dat şi celor ce o ambalează în bidoanele de plastic (apropo, ce este mai scump ambalajul refolosibil sau apa?) este recomandată mai ales pentru conţinutul acesteia în aşa numitele minerale fără de care viaţa noastră îşi pierde suportul şi sensul de a mai exista. Mineralele esenţiale trebuie asigurate din seminţe, fructe şi legume, ne recomandă Dr Paul Bragg adică ele trebuie să provină dintr-o sursă organică. Apa minerală nu poate fi considerată „sursă organică” la fel cum este un măr sau o legumă proaspăt culeasă din grădină. Această confuzie asigură poziţia constantă în topul miliardarilor şi statutul de vedete ale burselor pentru firmele care comercializează această soluţie apoasă minerală.  Aceste elemente chimice se găsesc din abundenţă în solul sau straturile freatice peste care curge apa ce ne este atât de „generos” recomandată.

Minerale inutile

La începutul secolului XIX-LEA China s-a confruntat cu o secetă şi o foamete îngrozitoare fapt ce a determinat oamenii săraci care nu mai aveau nici măcar rădăcini sau coajă de lemn să mănânce, să încălzească şi să consume … pământ! Tăiau felii groase de argilă minerală şi le încălzeau sperând că le va potoli foamea. Întrucât organismul lor nu putea să asimileze mineralele anorganice din sol, aceştia mureau în chinuri inimaginabile. De ce se întâmpla asta? Răspuns: deoarece organismul animal are un metabolism diferit de cel vegetal care poate absorbi şi asimila acest tip de minerale. Plantele transformă un element mineral anorganic, metalic într-o formă uşor asimilabilă de către celula animală (mişcare a electronilor sau de spin diferită în rezonanţă cu organismul viu,  de dimensiuni foarte mici – coloizi cu sarcină electrică ceeace îi ajută să se afle în suspensie şi nu dizolvaţi aşa cum sunt în soluţia apoasă pe care o cumpărăm). Un fermier american s.a gândit că ar fi o bună afacere să dea vacilor pulbere de calcar măcinat. A conceput nişte etichete frumoase pe care a scris „hrană minerală cu carbonat de calciu şi magneziu” şi a început să le vândă pentru corectarea deficitului de calciu şi pentru îmbunătăţirea concentraţiei acestuia în laptele vitelor. Deşi cutiile erau frumos ambalate iar reclama era atrăgătoare, vacile au refuzat categoric să „consume” aşa ceva. Toţi fermierii care cumpăraseră cutiile cu astfel de minerale „năstruşnice”  au păţit la fel. În scurt timp a dispărut de pe piaţă dar asta nu s-a întâmplat şi cu cele destinate oamenilor care au ochii, creierul şi  papilele gustative extrem de uşor de păcălit.

Mineralele canceroase

Zilele trecute agenţia de ştiri Sky News informa publicul despre miile de persoane evacuate şi strămutate din mai multe sate din centrul Turciei din cauza mineralelor din sol care au produs o rată din ce în ce mai mare de cazuri de cancer. Fenomenul a fost observat încă din anii 80’ dar nepăsarea şi indiferenţa oamenilor şi autorităţilor au fost spulberate când s-a stabilit că este necesar un al treilea cimitir întrucât cele două existente erau ocupate la maxim de oamenii decedaţi din cauza cancerului. Cappadocia era de altfel intens vizitată de turişti străini din cauza grotelor şi a formelor carstice extrem de interesante şi deşi acestora li se spune mereu că nu sunt în pericol, ei evită din ce în ce mai mult zona aducătoare de moarte. Autorităţile intenţionează să demoleze toate locuinţele oamenilor şi să acopere toată zona sub un strat de cel puţin doi metri de pământ peste care să planteze flori dar nu s-a luat încă nici o decizie.

De ce nimeni nu s-a sesizat şi nu s-a luat până acum nici o decizie care să prevină tragedia lentă? Răspuns: Pentru că zona a fost deservită ani de zile de un singur medic şi o asistentă iar aceştia au dat vina pe stilul de viaţă al oamenilor: „Stau toată ziua în cafenelele pline fum…” au susţinut aceştia iar o femeie care trebuia să îngrijească cinci copii afirma că are „mare încredere în Dumnezeu că va avea grijă” de ei”.  În realitate nici autorităţile şi nici Dumnezeu nu i-a apărat de indiferenţa păguboasă. Lipsa banilor, birocraţia şi instabilitatea guvernamentală a cu fost alţi factori care au dus la situaţia gravă existentă în această zonă a Turciei. Mineralele găsite vinovate de producerea cancerului sunt Calciul, Sodiul, Potasiul, Aluminiul aflate într-o rocă puternic absorbantă de apă numită „erionită” şi care era folosită de localnici la construcţia locuinţelor dar şi pe post de filtre de …apă. Specialiştii nu s-au pus de acord cu privire la modul în care acest tip de roci zeolitice produc cancer, sigur este însă faptul că acesta produce cancer nu numai la oameni ci şi la animalele testate în laborator.  va urma

Apa ne poate salva viaţa II

Apărarea sănătăţii este o datorie morală şi religioasă deopotrivă deoarece nu putem fi virtuoşi şi folositori când suntem bolnavi.

Dr. Paul Bragg – marele luptător cu ignoranţa, cu industria profitului, promotor al acceptării de către omenire a ideii de „medicină preventivă”, afirma că „apa este solventul general al bolilor noastre”.

Recomandările lui Bragg

Întrucât după oxigen, apa este cea mai importantă substanţă pentru viaţa care se petrece în interiorul organismului nostru trebuie să asigurăm celulele că primesc o apă cât mai curată.

Pentru a ne bucura de o viaţă lungă şi sănătoasă mai trebuie să evităm zahărul rafinat, sarea rafinată de masă şi să le înlocuim cu miere de albine şi sare brută, mai puţin periculoasă. Bragg a dezvoltat foarte mult reţeaua de comerţ cu miere de albine în America şi a convins cu argumente o mulţime de oameni să renunţe la zahărul alb. Pentru a fi sănătoşi trebuie să evităm orezul alb, făina albă, prăjelile, grăsimile saturate, uleiurile hidrogenate, ceaiul sau cafeaua care conţin cofeină, carnea de porc, peştele afumat, toate alimentele conservate care conţin sare, aditivi,  conservanţi chimici de sinteză. Paul Bragg recomandă evitarea băuturilor răcoritoare sau a apelor minerale carbogazoase, a alcoolului şi înlocuirea acestora cu apă purificată osmotic. Bem cel puţin opt pahare de apă purificată pe zi ca atare sau sub formă de sucuri şi ceaiuri de plante. Pentru detoxifiere o dată pe săptămână este recomandat postul total în care bem doar apă purificată. Nu facem clisme purificastoare decât dacă avem probleme cu constipaţia cronică.  Pentru o bună motilitate a tubului digestiv sunt recomandate alimentele naturale care conţin fibre (fructe, legume verzi, salate proaspete) şi renunţarea la carne. Facem mişcare regulat, zilnic mergând pe jos, cu bicicleta sau înnot. Evităm să înghiţim „droguri” legale aşa cum sunt antidepresivele, sedativele sau anxioliticele şi încercăm să gestionăm problemele de viaţă printr-o gândire simplă şi suplă cultivând optimismul, bunătatea, caritatea, veselia, dragostea de familie sau prietenia şi fraternitatea. Dormim cel puţin opt ore pe zi şi nu uităm să respirăm amplu, rar şi profund pe tot parcursul zilei. Toate acestea contribuie la consolidarea zi după zi a unui stil de viaţă simplu, sănătos din punct de vedere fizic, mental, emoţional sau spiritual.

Apa este sursă de sănătate

Încă de la începuturile medicinei cele mai importante recomandări făcute unei persoane bolnave au fost repausul la pat şi hidratarea intensă. Instinctiv tot aşa procedează şi animalele sălbatice: se retrag undeva lângă o sursă de apă, refuză mâncarea dar beau foarte multă apă. Când celulele noastre sunt deshidratate, ofilite, zbârcite, „uscate” ele devin o bună pradă pentru viruşi, bacterii, fungi. Când bem un pahar cu apă, acesta ajunge în stomac. De aici o parte este absorbită prin vasele de sânge gastrice iar o altă parte ajunge în intestinul subţire unde păstrează alimentele ingerate în stare lichidă până trec în sânge apoi este absorbită şi ea tot în sânge. Astfel că ingerarea unei ape sănătoase este cel mai simplu mijloc de păstrare a sănătăţii şi de protejare împotriva infecţiilor generate de viruşi, microbi sau alţi agresori. Membranele tuturor celulelor noastre au nevoie de multă apă pentru a se menţine moi şi flexibile, pentru a permite schimburile corecte intra- şi extra celular şi pentru a evita „frecările” distructive generate de deshidratare. Pentru a ajuta stomacul care nu are dinţi dar care se comportă ca un malaxor puternic, sucurile digestive trebuie să conţină o cantitate suficientă de apă -NU suc, bere, vin, cafea sau alte băuturi savuroase dar nesănătoase. Apa pură este extrem de importantă pentru menţinerea frumuseţii. Paul Bragg în calitatea sa de consilier medical al zecilor de vedete şi celebrităţi de la Holywood i-a fost uşor să le convingă să renunţe la apa de la robinet sau la alte băuturi nepotrivite şi să le înlocuiască cu apă purificată pentru ca pielea lor să capete un aspect tânăr şi sănătos atât de dorit de acestea. Organismul oamenilor bolnavi dar şi cele ale oamenilor încă sănătoşi este însetat după apa purificată sau pură. De ce? Pentru că este singura apă corectă metabolic şi celular, securizată chimic şi microbiologic, un aliat puternic al sistemului Imunitar – marele Doctor interior. va urma

Apa ne poate salva viaţa I

Apa ne poate da sau ne poate lua sănătatea

Unul din numele de referinţă pentru medicina preventivă mondială este Dr. Paul C Bragg – omul care la 16 ani care a scăpat de o boală care îi mai lăsa doar 3 luni de trăit apelând la mijloacele primare de vindecare – aer curat, soare, mişcare, alimente naturale şi nu în ultimul rând apa pură pe care o obţinea din ploaie, zăpadă topită sau prin distilare. El a promovat cu curaj ideea de prevenire a bolii chiar şi atunci când s-a lovit de opoziţia violentă a celor ca fac profit din suferinţa şi neştiinţa oamenilor, cărţile lui fiind o perioadă de timp interzise în patria democraţiei -Statele Unite ale Americii. A fost discreditat de unii jurnalişti sarcastici şi acuzat că şi-ar fi falsificat vârsta sau că fiica lui Patricia nu ar fi de fapt fiica lui.

Cine este Paul C Bragg?

Este un american care se poate lăuda cu o mulţime de premiere pentru istoria medicinei preventive sau a păstrării sănătăţii. Este un cruciat al luptei pentru păstrarea sănătăţii, orator de talie mondială, autor a peste 22 de cărţi despre prevenirea îmbolnăvirilor, invitat la sute de emisiuni  tv şi radio în întreaga lume, consilier medical pentru sportivi şi campioni mondiali olimpici sau autor de programe de sănătate pentru celebrităţi ale Hollywood-ului sau giganţi ai afacerilor, dar cunoscut mai ales cu sintagma :”părintele mişcării pentru sănătate – „Father of America’s Health Movement”. El a deschis primul magazin de produse alimentare ecologice din America iar azi sunt în întreaga lume. El a deschis primul Health SPA (alături de Bernarr Macfadden) şi care a fost “clonat” ulterior în alte mii de astfel de “SPA-uri” în întreaga lume, el a deschis primul Health Restaurants (Restaurant sănătos) cu preparate lipsite de pesticide şi alte chimicale, el a promovat terapiile bazate pe sucuri naturale proaspăt preparate -de ex el a introdus în rafturile din market-uri sucul de roşii preferat azi de milioane de oameni. A colaborat cu Luther Burbank din California pentru cultivarea celor mai sănătoase soiuri de fructe şi legume cultivate organic, nesufocate de miile de chimicale cunoscute. El a conceput o mulţime de produse alimentare sănătoase destinate consumului – băuturi cu aminoacizi şi enzime naturale, cosmetice eco, cereale, germeni de grâu şi biscuiţi sănătoşi,  etc. El a fost punct de plecare pentru afaceri de miliarde cum ar fi Herba Life, Gardenburger, Shaklee, Schiff, etc. Milioane de oameni la sugestia lui s-au apucat de grădinărit pentru a-şi obţine ei înşişi produsele alimentare sigure şi sănătoase.

Repere biografice

S-a născut în anul 1881 şi a murit în 1975 fiind foarte apropiat de visul de a trăi 100 de ani! La 94 de ani are perfect lucid şi ţinea conferinţe în întreaga lume acolo unde era invitat. Cauza oficială a  morţii a fost “fibrilaţia ventriculară şi stopul cardiac” însă cu câteva luni înainte suferise un accident în Hawai când făcea … surfing!!! Jurnalul “Honolulu Advertiser” a dat o ştire în iulie 1976 cu privire la scoaterea sa din apă în dreptul Fort DeRussey şi readucerea la viaţă prin resuscitarea efectuată de o asistentă medicală. Aceeaşi jurnalişti răutăcioşi de care nu a scăpat toată viaţa au declanşat o dezbatere publică cu privire la cauza morţii sale – “accident de surfing” sau “boală de inimă” deşi el a murit câteva luni mai târziu respectiv în decembrie într-un spital din Miami Beach unde trebuia să ţină un discurs. Scopul jurnaliştilor de scandal era de fapt deturnarea atenţiei publicului de la adevăratele lui merite în domeniul medicinei preventive.

Murim prematur

În Sfânta Scriptură stă scris: “Omului îi este dat să trăiască 120 de ani” – Geneza. El moare însă prematur şi are parte de multă suferinţă în principal din cauza neştiinţei, a nepăsării, a amânării, a poftelor nocontrolate, excesive şi abil stimulate de adepţii Sfântului Profit.  Dintre toate animalele omul este singurul care moare înainte de a-şi consuma cu totul programul biologic şi doar unul la un milion reuşeşte să trăiască o durată apropiată de ceeace i-a fost hărăzit. Spre deosebire de animalele sălbatice, cu puterea noastră de înţelegere, cu informaţiile de care dispunem şi cu tehnica din ce în ce mai impresionantă, cei care trăiesc puţin ar trebui să fie excepţia şi nu regula. “Secretul” oamenilor care trăiesc mult, lipsiţi de suferinţe saz dureri, care sunt fericiţi, care sunt apţi de a desfăşura activităţi fizice şi intelectuale mulţi ani după atingerea maturităţii, sunt, după părerea lui Paul Bragg, în primul rând cei care sunt “curaţi în interior”. El va rămâne în istoria medicinei ca promotor necondiţionat al folosirii apei pure ca mijloc simplu şi inteligent de menţinere a tinereţii şi sănătăţii celulelor. Curăţenia interioară este asigurată de apa pură dar şi de legumele şi fructele proaspete, naturale, cultivate ecologic, nepoluate chimic.  La acestea se adaugă postul cu apă pură, exerciţiile fizice, relaxarea şi respiraţia corectă, rară, profundă. va urma

Ce mai ştim despre coloana vertebrală


Coloana este formată din 5 vertebre sacrale, 5 lombare, 12 dorsale şi 7 cervicale. Cifra este simbolul omului, cifra orizontalităţii şi a materiei (cinci degete, cinci principii, cinci simţuri, etc); cifra 7 este cea a spiritualităţii, a divinului (7 chakre, 7 culori ale curcubelului, 7 note, 7 zile, etc); vertebrele sacrale şi lombare sunt câte 5 iar cervicalele 7 (susţin creierul); dorsalele care susţin toracele cu inima şi plămânii sunt 12 (12 semne zodiac, 12 luni, 12 ore, 12 apostoli). Fiecare vertebră distribuie „vibraţiile” plecate de la creier către cele mai mici celule prin intermediul sistemului nervos cerebro-spinal sau neurovegetativ. La nivelul fiecărei vertebre se produce o eliminare a unui exces energetic (nucleu apos). Contractura musculară va accentua durerea; dacă o facem să „tacă”, fenomenul „alunecării vertebrelor” se agravează şi se transformă în artroză sau hernie de disc. De cele mai multe ori, fenomenul se produce sau se descoperă dimineaţa în momentul trezirii; noaptea este o perioadă privilegiată destinată activităţii inconştientului nostru. Stăpânul nostru interior are nevoie de linişte pentru a se exprima (zarva şi agitaţia zilei nu-i permite). Pasagerul se află în interiorul Caleştii care face zgomot când merge sau e zgomotul exterior, iar Vizitiul nu poate vorbi decât în timpul haltelor, a opririlor sau dacă provoacă un incident pe parcursul drumului.
Oasele şi scheletul sunt asimilate cu credinţele noastre de viaţă, arhetipurile noastre profunde, inconştiente(cultura, obiceiurile, etica, simţul onoarei, al justiţiei, perversiunile, frica) pe care ne sprijinim zilnic în raport cu viaţa.
Osteoporoza se dezvoltă doar la anumite femei (nu la toate), adică la cele care trăiesc sentimentul inutilităţii pentru că rolul social al femeii este procreativ, iar intrarea la menopauză pentru ele echivalează cu pierderea identităţii feminine.

Rugăciune – Părintele Argatu


Am fost la Cernica pentru a cere binecuvântarea Părintelui Argatu cu puţin timp înainte de a trece le cele veşnice. Am întâlnit la intrarea în chilia Sfântului o mulţime de oameni care aşteptau răbdător să le vină rândul să intre la Părinte. Exerciţiu pur de răbdare. Folositoare răbdare. Am ajuns şi eu după câtva timp lângă Părinte şi brusc am renunţat la orice întrebare pe care doream să-i pun întrucât sufletul şi mintea mea au fost cuprinse lângă el de o aşa pace interioară încât orice dorinţă de lămurire s-a topit în non-sens.

Înainte de a părăsi chilia, am întârziat ca să aflu răspunsul la o întrebare aproape agresivă pusă de o femeie: „Părinte, spunea ea, mă judec cu o vecină de ani de zile pentru o bucată de pământ iar justiţia nu-mi face dreptate!. Ce să fac?” Răspunsul Părintelui m-a bulversat: „Du-te şi dă-il de pomană!”. Femeia s-a ridicat şi a devenit şi mai agresivă: „Dar e al meu, e dreptul meu Părinte, cum să i-l dau eu de pomană ăleia?”. „Nu avem nimic al nostru, a spus Părintele, venim pe lume cu mâinile goale şi plecăm aşişderea. Tot ce primim e de la Dumnezeu şi chiar dacă te fură hoţii, tu tot trebuie să-I mulţumeşti pentru că Dumnezeu vrea ca acel lucru ce ţi-a dat, să se întoarcă de la tine!”.

Am aflat, când am ieşit din chilie, din cele ce povestea un pelerin, că Părintele a fost urmărit de securitate pentru „instigare contra ordinii publice” dar a scăpat deoarece a stat ascuns ani de zile într-o şură de paie şi unde a mâncat doar hrana puţină adusă pe furiş de câţiva ţărani şi a băut apa de ploaie din streaşină sau zăpadă topită. În această perioadă cât a stat ascuns, spunea că Părintele a văzut „sufletele copiilor avortaţi şi pe Maica Domnului cu Sfântul Acoperământ”.

Am primit apoi la despărţire, de la acest necunoscut, o rugăciune, pe care azi în zi de Duminică, o dau şi eu celor ce le poate fi de folos:

“Iartă-mă, Doamne: pentru tot ce puteam să văd şi nu am văzut!

pentru tot ce puteam să aud şi nu am auzit!

pentru tot ce puteam să simt şi nu am simţit!

pentru tot ce aş fi putut să înţeleg şi nu am înţeles!

pentru tot ce puteam să conştientizez şi nu am conştientizat!

pentru iertarea pe care aş fi putut să o dau şi nu am dat-o!

pentru bucuria pe care aş fi putut să o trăiesc şi nu am trăit-o!

pentru Lumina pe care aş fi putut să o primesc şi nu am primit-o!

pentru viaţa pe care aş fi putut să o ocrotesc şi nu am ocrotit-o!

pentru visele pe care mi le-aş fi putut împlini şi nu le-am împlinit!

pentru necunoscutul în care aş fi putut sî păşesc şi din teamă, nu am îndrăznit să păşesc!

pentru iubirea pe care aş fi putut să o exprim şi nu am exprimat-o!

pentru tot ce puteam să creez bun şi frumos şi nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, şi a Împărăţiei Tale Divine!

Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am greşit, pe Tine, Doamne – care eşti Compasiunea şi Iubirea infinită -, te rog, iartă-mă… şi mă îmbracă cu nesfârşita Ta Iubire şi Lumină!

Îţi mulţumesc, Doamne: pentru toată frumuseţea pe care am văzut-o izvorând din Tine !

pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului!

pentru tot ce am simţit bun şi minunat în viaţa mea! pentru tot ce prin Graţia Ta am înţeles!

pentru Lumina pe care am conştientizat-o în adâncul meu!

pentru iertarea pe care dăruind-o, mi-a adus pace!

pentru bucuria fiecarei clipe trăite în Tine, Doamne!

pentru toate cadourile spirituale care mi-au îmbogăţit fiinţa!

pentru viaţa mea, care e a Ta, mică parte a simfoniei existenţei! pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine!

pentru necunoscutul în care am păşit plin de curaj, regăsindu-te!

pentru iubirea copleşitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă!

pentru tot ce am creat prin Tine bun şi frumos, aducând cu umilinţă lauda Impărăţiei Tale Divine!

Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am primit, Ţie, Doamne, care eşti Compasiunea şi Iubirea infinită, te rog, Îţi mulţumesc, dăruindu-Ţi inima mea!”

Părintele Argatu

Oamenii de Ştiinţă spun: Pământul a fost creat ! Teoria evoluţiei – Un basm !







Nick Vujici

Există ceva mai important decât mâncarea, banii, hainele, maşinile, vilele, politica trufaşă sau orgoliul?

Un răspuns: Viaţa care ni s-a dat în dar şi pe care nu mai ştim s-o preţuim pentru că am uitat de Cel care ne-a trimis aici în misiune! Nick este mai mult decât un exemplu- este o DOVADĂ!.

La mulţi ani Domnule Doctor Oproiu!

În urmă cu câteva luni m-am aflat alături de prietenul Valentin Vasilescu şi de Adi Pleşan în Bucureşti în cabinetul Profesorului Doctor Alexandru Oproiu în vederea realizării unui interviu promis de vreo doi ani dar amânat din cauze mereu neprevăzute. Şi care s-a realizat. Excepţional interviu. Un om uriaş. O valoare ce aparţine în primul rând şcolii medicale româneşti atât cât mai există, dar în egală măsură celei universale.

Am întâlnit un om care sub zâmbetul larg ascundea o profundă amărăciune. Valentin era atent la realizarea interviului, Adi la cronometrarea casetelor iar eu eram ocupat cu luarea de notiţe pentru un viitor articol pentru Informaţia de Severin având telefonul deschis pe înregistrare video.

Iată un fragment din lungul interviu acordat de minunatul Profesor Alexandru Oproiu care azi 1 Decembrie odată cu ziua oficială a României împlineşte o vârstă şi iată şi articolul scris cu acel prilej.

Lucian Blaga spunea că „a avea o meserie sau o situaţie nu e nimic dar a fi DOMN cu sufletul – e TOTUL”.

La mulţi ani DOMNULE Profesor.

Mă întreabă încă din uşă cu ochii mari şi un zâmbet cât Ecuatorul: „Oltene ce mai e pe la Severin, ce mai face doctorul Melencu?”

Un Om înconjurat de aparatură endoscopică de ultimă generaţie într-un cabinet tapetat cu diplome de recunoaştere mondială şi ajutat de Greta – o asistentă tăcută, harnică şi mereu atentă, încovoiat de istoria unei epoci întregi…

Am stat de vorbă zilele trecute cu un omul căruia nu îi este ruşine că este român şi care îşi doreşte cel mai mult ca tinerii noştrii să aibă măcar o moleculă în plus din trufia/majestatea de a fi român. Profesorul Alexandru Oproiu, căci despre el este vorba, a făcut de gardă la patul bolnavului aproape patru mii de zile, a fost „doctor” – (docere-învăţător) tinerilor medici peste 45 de ani şi a creat un „Spital-Şcoală” – cel mai mare din România – Fundeni. Respectă cu aceeaşi stricteţe „igiena” profesiunii sale şi paradoxal, deşi caută cu endoscopul introdus în trupul şubrezit boala, el descoperă precis de fiecare dată OMUL – fie că acesta este un ţăran sau un amărât din Moldova, de la Cluj sau de la Băileşti, fie că este te miri ce politician, divă televizionistă, sportiv, actor sau chiar viceguvernator.

La uşa Profesorului toate diferenţele, măştile sociale construite cu migală şi fonduri imense se dizolvă instantaneu. Omul care are în grijă visteria ţării, urmărit discret de bodyguarzi, stă de vorbă cu tanti Mili o pensionară suferindă care „a avut înainte de ‚89” o tonetă cu Lozuri în plic iar apoi a lucrat „cu carte de muncă” la un chioşc de ziare. „Reportaj la uşa Profesorului” – iată un subiect de film sau emisiune care ar putea candida cu succes la orice festival naţional sau de aiurea.

Îl rog să accepte să vorbim pentru severineni şi să-mi spună două vorbe despre dumnealui şi despre endoscopie (Greta mă roagă să nu-l ţin mult de vorbă că are multă treabă, sau să aştept până termină consultaţiile).

„Endoscopie înseamnă să cauţi înăuntru, în interior şi asta se face în principal cu ajutorul unui instrument numit endoscop. Spre deosebire de alte metode imagistice de examinare, endoscoapele se introduc direct în organe”- îmi spune Domn’Profesor. Deşi vizualizarea organelor cu ajutorul luminii are o istorie foarte îndepărtată (Avicenna sau Hipocrate vizualizau organele genitale de exemplu folosind un complicat sistem de oglinzi), primul endoscop este construit în anii 1800 de austriacul Philipp Bonzzini iar primul care îl introduce într-un om câţiva ani mai târziu, este William Beaumont – un chirurg militar din Michigan. Primul gastroscop performant este oferit „interniştilor” de o echipă de japonezi în 1950 (Matsuo Sugiura, Tatsuro Uji, Shoji Fukami, etc). Ei au reuşit să fotografieze ulcere gastrice sau chiar cancere gastrice în stadii incipiente şi imposibil de văzut cu razele X (tranzitul cu sulfat de bariu).

Doctorul Oproiu a lucrat cu toate tipurile de endoscoape începând cu cele rigide – primele şi terminând cu celebra capsulă endoscopică cu care lucrează acum. Ce este”capsula endoscopică”? Această capsulă de mărimea unei „capsule” de ampicilină, după ce este înghiţită transmite în cele aproape opt ore cât stă în corpul pacientului peste 50 000 (!!!) de imagini extrem de precise dinăuntrul tubului digestiv. „Capsula aceasta este folosită cu succes mai ales în diagnosticul hemoragiilor digestive obscure, care nu pot fi văzute prin endoscopii clasice, şi în afecţiuni ale intestinului subtire (boala Chron) ori pentru alte boli greu de diagnosticat, precum boala celiacă” îmi explică Preşedintele de Onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.

Îl întreb despre activitatea desfăşurată la Fundeni şi îmi spune că s-a dus acolo “întrucât fostul ministru al sănătăţii Voinea Marinescu a avut această iniţiativă în 1974. Acesta considera că pentru specialităţi de vârf precum chirurgia cardiacă, gastroenterelogia sau hematologia trebuiau create clinici separate.“ Profesorul este mâhnit deoarece Spitalul Fundeni unde a început “treaba” plecând de la 10 paturi şi pe care l-a manageriat cu succes timp de peste 24 de ani azi este în pericol de a fi desfiinţat pentru că “există interese mai mari decât cele ale pacientului”.

Discutăm minute bune despre ulcer, hepatite, pre şi probiotice, despre bolile civilizaţiei “moderne”, despre stres, despre apă. Observ cu plăcută surprindere că are sub chiuveta din cabinet o instalaţie de purificare a apei prin osmoză inversă şi vorbim şi despre asta apoi, mă grăbesc pentru că tăcuta, minunata şi exigenta Greta îmi face semn că aşteaptă alţi pacienţi programaţi. Îl rog să transmită câteva vorbe mehedinţenilor şi mă surprinde spunându-mi că va veni în această toamnă la Severin pentru a-l pomeni pe prietenul său marele Profesor Alexandru Colţoiu un corifeu al dermatologiei româneşti şi care îşi duce somnul de veci alături de un alt mare intelectual român Romulus Cojocaru în Punghina de Mehedinţi. I-am promis că îl voi aştepta şi a fost de acord să continuăm aici dialogul nostru educativ şi generator de conştiinţă.

Câinele de vânătoare

Un om pasionat de vânătoare şi-a cumpărat un câine foarte deştept. Era atât de inteligent încât era singurul câine din lume care putea să meargă pe apă. Nici lui nu i-a venit să creadă când a reuşit să-l dreseze să facă asta.

Se gândea mereu ce încantaţi vor fi prietenii lui când vor vedea câinele acesta fantastic. Aşa că într-o zi şi-a invitat un prieten să meargă la vânătoare de raţe. Dupa ce au stat la pânda, au tras în nişte raţe şi omul a ordonat câinelui să alerge şi să agite raţele de pe lac ca să le poată împuşca.

Câinele a sărit imediat, a alergat pe suprafaţa apei cu talentul unui balerin, toată ziua s-a mişcat încoace şi încolo fără să se scufunde. Stăpânul era atât de încântat de câinele lui, încât se uita mereu la prietenul cu care venise aşteptând un comentariu, dar acesta nu scotea o vorba. Pe drumul spre casă n-a mai avut răbdare şi l-a intrebat dacă a observat ceva ciudat la câinele lui. Răspunsul prietenului a fost: “Da, nu ştie să înoate!”

Morala: miracolele nu există pentru oamenii ai căror ochi nu vor să vadă.
www.ozibuna.net

Mai învăţăm din …parabole?

Oamenii sunt permanent bombardaţi cu informaţii multe şi contradictorii astfel că apatia, nedumerirea, indiferenţa, opoziţia violentă la nou, nepăsarea au devenit atitudini obişnuite pentru omul obişnuit care nu mai poate sau nu mai vrea să înţeleagă nimic din ce îi oferă media sau educaţia. S-a calculat că în ultimii 20 de ani s-au “produs” mai multe informaţii decât în toată istoria omenirii iar rata de apariţie de noi informaţii este din ce în ce mai mare odată cu intrarea în era digitală.

Acum două mii de ani, oamenii primeau învăţăturile folositoare mai ales sub formă de parabole. Iisus lega adevărurile fundamentale de întâmplări mărunte, obişnuite, aşa cum se regăseau ele în viaţa oamenilor care Il ascultau. Lucrurile obişnuite erau asociate cu adevăruri frumoase astfel că ”lecţiile” impresionau şi mai ales convingeau.

“Le vorbesc în pilde pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, şi nu înţeleg; căci inima acestui popor s-a împietrit, au ajuns tari de urechi, şi şi-au închis ochii ca nu cumva să vadă” (Matei 13, 13-15).

Iată de pildă, o parabolă din înţelepciunea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Dumnezeu dă posibilitatea unui om care tocmai murise să viziteze atât Raiul, cât şi Iadul.

Când intră în Iad omul vede o masă întinsă plină de bucate şi mulţi oameni în faţa bucatelor.  Oamenii aceştia aveau fiecare câte o lingură cu o coadă foarte, foarte lungă. Ceea ce îl frapă pe om a fost că acei oameni erau atât de slabi şi flămânzi.

Când intră omul în Rai vede aceeaşi masă întinsă plină de bucate, oameni în faţa bucatelor şi echipaţi cu aceleaşi linguri absurd de lungi. Dar, spre deosebire de oamenii de la masa din Iad, aceştia erau bine hrăniţi şi veseli.

Foarte nedumerit, omul îl intreabă pe Dumnezeu: “Doamne, dar de ce această diferenţă între oamenii din Rai şi cei din Iad?” Dumnezeu îi răspunde: “Oamenii din Rai au ales să se hrănească unii pe alţii.”

Busola interioară

Gradul de perfecţiune al unui om nu se măsoară nici prin dimensiunea conturilor din bancă, nici prin numărul de diplome sau premii câştigate ci printr-un coeficient de linişte lăuntrică. Pacea interioară este bunul cel mai de preţ al omului; ea este busola noastră internă. Armonia interioară este esenţială pentru atingerea performanţei maxime, fie că vorbim de relaţiile cu prietenii, cu membrii familiei, sau la serviciu. Toate relaţiile înfloresc atunci când există armonie. În interiorul firmelor, acest indicator – pacea interioară se măsoară prin gradul de armonie care există între angajaţi. Companiile productive sunt acelea ale căror angajaţi sunt mulţumiţi de ei înşişi. Ei sunt implicaţi total în munca lor şi se simt fericiţi şi în siguranţă acolo unde îşi îndeplinesc serviciul.

Principalii vinovaţi de cel puţin o parte din nefericirea care ni se întâmplă, sunt părinţii noştrii. Ei ne-au învăţat că fericirea este doar un produs secundar al unei vieţi în care trebuie să îi facem pe ceilalţi fericiţi. A-ţi propune fericirea personală ca scop era văzută de ei ca o formă de egoism.

Adevărul este că dacă noi nu ne străduim să atingem fericirea, nimeni altcineva nu o va face pentru noi. Atunci când vom lupta doar pentru fericirea altora vom fi permanent la mila sentimentelor lor, oricine ar fi aceştia. De asemeni, nu putem oferi ceeace nu avem. Nu putem face pe alţii fericiţi când noi înşine nu suntem. Sau cum spunea Abraham Lincoln :”nu poţi ajuta săracii devenind unul dintre ei”.

În termeni simpli, noi ne simţim liniştiţi atunci când suntem eliberaţi complet de emoţiile distructive cum sunt teama, furia, îndoiala, vinovăţia, resentimentele sau îngrijorarea.

Principalul obstacol în realizarea acestei stări este ataşamentul faţă de persoanele negative şi faţă de situaţiile care ne produc stres. Mintea ne aduce mereu argumente pentru a ne complace în aceeaşi situaţie negativă, în loc să ne ofere soluţii la probleme.

Pentru a trăi viaţa pe care o merităm cu adevărat ar trebui să fim perfecţi egoişti, să ne eliberăm mintea de toate limitările din prezent şi să ne imaginăm viaţa exact aşa cum ar trebui să fie.  Când pacea interioară va fi scopul nostru şi când vom planifica ceeace vom face în funcţie de acest parametru, nu vom mai face niciodată greşeli în relaţiile cu ceilaţi şi vom fi siguri că vom face şi vom spune ceeace trebuie. Ne vom simţi minunat în propria noastră piele iar pacea interioară este cheia secretă.

Alimentaţia grupei de sânge A

Persoanele cu grupa sanguină A se simt bine dacă consumă alimente vegetariene aflate în stare naturală, proaspătă, neprelucrată termic. Factorii de risc pentru persoanele cu această grupă sunt bolile cardiace şi diabetul iar alimentaţia este esenţială pentru evitarea acestor afecţiuni care omoară cei mai mulţi oameni. Misiunea celor care au acesată grupă de sânge este de a reînvăţa ceeace sângele lor ŞTIE DEJA. Dacă individul este carnivor, el va scădea rapid în greutate dacă renunţă la acest tip de alimente pentru că metabolismul lui este opusul celui care are grupa snguină O. În comparaţie cu acesta la care carnea are un efect de accelerare a ratei metabolice (el îşi arde carnea ca pe un combustibil)  şi a creşterii eficienţei fizice şi psihice, pe individul cu grupa A carnea îl moleşeşte faţă de momentele în care consumă hrană vegetală (el depozitează carnea sub formă de grăsime). Cauza care face diferenţa dintre cei doi este dată de cantitatea de acid gastric. Cei cu grupa O au mai mult şi digeră carnea mai repede, cei de grup A mai puţin şi digeră mai bine vegetalele. Din acelaşi motiv sunt slab digerate şi lactatele care conţin grăsimi saturate care le afectează inima şi pancreasul conducând la diabet şi obezitate. Alimentele care favorizează scăderea în greutate pentru grupa A sunt uleiurile vegetale, alimentele pe bază de soia, legumele şi ananasul în timp ce carnea, lactatele, fasolea mare şi produsele de panificaţie îi îngraşă. Persoanele cu grupa A ar trebui să elimine toate produsele de carne din alimentaţia lor. Femeile care au grupa sanguină A şi care au avut în familie rude cu cancer mamar, ar trebui să se obişnuiască să mănânce carne de melc (helix pomatia). Acesta conţine o lectină puternică ce este atrasă de celulele mutante mamare (iată un tip pozitiv de aglutinare) pe care le elimină. Persoanele cu grupa sanguină A ar mai trebui să consume în afară de melci, crap, cod, macrou, ştiucă, păstrăv, somon. Produsele lactate (greu sau deloc digerabile deoarece aceste persoane produc anticorpi împotriva glucidului primar din laptele integral D-galactozamina) ar trebui evitate şi la fel ouăle cu excepţia celor de la ţară şi acestea doar ocazional. Acest tip de alimente ar trebui evitate în special de cei care au alergii sau probleme respiratorii deoarece lactatele cresc cantitatea de mucus secretată de organismul lor. Laptele de soia poate fi consumat ca substituient sau la fel, doar ocazional, cel de capră.  Uleiul de măsline ar trebui să nu le lipsească niciodată de pe masă. Ca sursă de proteine (au nevoie neconsumând carne) cele mai indicate sunt nucile, seminţele de dovleac, arahidele (acestea conţin o lectină utilă împotriva cancerului), susan, floarea soarelui. Fasolea şi legumele crude sunt benefice dar ar trebui evitată fasolea mare care are o lectină ce poate declanşa diabetul prin scăderea producţiei de insulină. Sunt permise cerealele, hrişca, pâinea de seacră, de ovăz, de orez, de anghinare. Acestea ar trebui să fie  integrale în locul celor rafinate. Majoritatea legumelor sunt permise cu câteva excepţii. Piperul creşte aciditatea gastrică, măslinele la fel, cartofii dulci, roşiile  şi varza. Cele mai bune legume pentru grupa A sunt brocoli (întăreşte sistemul imunitar şi este puternic antioxidant), morcovii, dovleacul, spanacul, usturoiul (toate grupele au beneficii de la usturoi dar cele mai multe le au cei cu grupa A), ceapa (benefică prin conţinutul de quercitină – antioxidant), hreanul, pătrunjelul, ridichiile, sfecla, prazul, păpădia, şi desigur tofu care nu ar trebui să le lipsească niciodată. Fructele recomandate sunt caisele, murele, afinele, cireşele, merişorul, grapefruitul, smochinele, lămâile, ananasul, prunele şi ar trebui să evite bananele, nucile de cocos, mango, pepenele, portocalele (iritante gastrice prin aciditatea pe care o prduc în stomac). Persoanele cu grupa A ar trebui să îşi înceapă ziua cu un pahar mare de apă purificată osmotic pentru spălarea excesului de mucus acumulat peste noapte în stomac. Sucurile generatoare de acid ar trebui evitate. Sunt indicate sucurile de caise, morcov, ţelină, cireşe negre, ananas, grapefruit şi apa purificată proaspătă fără restricţii. Singurul condiment indicat grupei A este muştarul. Pentru aceştia murăturile au fost corelate cu cancerul. Ketch-upul trebuie exclus din alimentaţie. Ca băuturi alcoolice singura permisă este vinul roşu.

Teiul -tandreţea relaţiilor echilibrate

Plantă care cuprinde un număr de peste 30 de specii răspândite din Asia până în America de Nord.

Cea mai cunoscută este Tiliae flores – de la care se flolosesc florile. Acestea conţin mucilagii, flavonozide, proantociani, taninuri galice, ueliuri volatile, triterpene pentaciclice, cumarine, floroglucinol.

Fiind antiinflamatoare, expectorantă, febrifugă, diaforetică, sedativă, imunostimulatoare, emolientă este folosită în faringite, amigdalite, laringite, bronşite, astm bronşic, nevroze, anxietate, insomnii, agitaţie, palpitaţii, cefalee, migrene, dureri de inimă.

Ceaiul de tei ne ajută să ne cufundăm în pacea dulce a dragostei materne, iar în suflet ne picură îngăduinţa acceptării sau tihna duioşiei. Teiul ne adapă cu cumpătarea echilibrului emoţional mai ales pe aceia dintre noi însetaţi de mângâiere. Este de ajutor celor ce caută în cei din jur amăgitoarea fericire, celor cu inima împietrită, insensibili, -desferecând-o spre a primi tandreţea. Florile de tei aduc armonia echilibrului în relaţiile interpersonale. Carapacea se topeşte zvonind pulberea lacătelor prin care iubirea pătrunde din nepătruns. Când individul pleacă din el însuşi, atunci se face loc şi pentru ceilalţi. Pe geana inimii se prelinge un strop de blândeţe.

Alimentaţia grupelor de sânge „B” şi „AB”.

Persoanele care au grupa B rezistă cel mai bine la bolile contemporane cum ar fi cancerul sau bolile de inimă.  Ele ar trebui să evite alimentele care conţin gluten (grâul) deoarece acestea, împreună cu porumbul, lintea, arahidele, susanul, încetinesc metabolismul şi predispun la îngrăşare. Trebuie să evite carnea de pui  iar pentru a scădea în greutate aceştia ar trebui să prefere legumele verzi, ficatul, ouăle, sau ceaiul de lemn dulce. Pot să prepare şi să consume alimente care conţin carne de miel, oaie, iepure sau vânat. Dintre varietăţile de peşte, cele mai bune sunt cele pe bază de cod, plătică, ştiucă, calcan sau sturion (icre). Laptele şi produsele lactate pot fi consumate fără restricţii şi la fel uleiul de măsline. Fasolea ar trebui să fie preferata celor de grup sanguin B, iar ca cereale în loc de grâu pot fi consumate tărâţele de ovăz sau de orez, meiul şi secara. Roşiile pot irita mucoasa gastrică datorită lectinelor, dar pot consuma din belşug varză, sfeclă, morcovi, conopidă, brocoli, vinete, ciuperci, pătrunjel, păstârnac, ardei verzi, ardei roşii, cartofi dulci. Cel puţin un fruct pe zi ar trebui să fie în meniul grupei B cum ar fi bananele, ananasul, strugurii negrii, prunele. Ceaiul verde este cel mai benefic pentru această grupă.

Grupa sanguină AB este cea mai rară (are mai puţin de o mie de ani vechime) şi mult mai complexă din punct de vedere biologic. Dacă persoanele din grupul A sunt mai sedentare, cei din grupa AB sunt mai active. Aceste persoane se pot îngrăşa mai repede dacă consumă carne roşie, fasole mare, porumb sau grâu, în timp ce brânza tofu, lactatele sau legumele verzi îi ajută să scadă în greutate. Pot consuma cu încredere cod, ştiucă, păstrăv, melci sau brânză de capră, lapte de capră sau smântână. Uleiul de măsline ca şi la grupa precedentă nu ar trebui să lipsească de pe masa acestora, iar ca cereale pot include în meniu alimente preparate cu tărâţe de ovăz, secară, sau orez.

Pâinea din orez este foarte bună sau cea din secară, ovăz, grâu germinat  sau soia. Legumele fără restricţie sunt sfecla, castravetele, conopida, ţelina, păstârnacul, usturoiul, pătrunjelul, vinetele, ciupercile iar fructele indicate sunt cireşele, smochinele, strugurii, ananasul, kiwi, lămâile, prunele. Apa este băutura cea mai bună pentru toate grupele sanguine şi desigur, apa purificată osmotic, lipsită de toxinele obişnuite şi care are cea mai mare capacitate de curăţare a corpului în interior.

Remedii naturale

Înainte de a decide să apelăm la medicamente, ar trebui să încercăm să aflăm singuri câteve cauze simple ale durerilor. Astfel ne putem întreba dacă durerea de cap nu cumva se datorează stresului, sau dacă discomfortul gastric nu se datorează alimentelor greu digerabile înghiţite mai devreme, sau dacă am o slăbiciune a sistemului imunitar, etc.

Durerile sau disfuncţiile ocazionale pot fi tratate uşor cu leacurile din dulapul bunicii adică ceaiuri, comprese, frecţii, etc.

Pentru durerile de cap este bun muşeţelul, valeriana sau iarba moale, pentru artrită „merge” baia de sare amară sau compresele cu ceai de rozmarin. Când ne doare o ureche, câteva picături de usturoi sau ulei de măsline ameliorează sau vindecă „problema”. Durerea de dinţi poate fi stinsă masând gingiile cu usturoi zdrobit sau cu ulei de cuişoare. Pentru arsuri la stomac menta ne poate ajuta iar dacă suntem balonaţi ceaiul de muşeţel, ferigă, sau mentă ne pot „uşura”. Pentru a preveni sau trata gripa usturoiul este nelipsit din „sertarul cu leacuri” a fiecăruia dintre noi iar dacă avem febră, ceaiul de coajă de salcie albă ne poate ajuta să transpirăm şi să uităm de răceală.

Dr Pro: despre purificarea apei prin osmoză inversă

Apa pură nu ne păcăleşte niciodată dar noi înşine – da.


Persoanele care s-au decis să-şi protejeze singure sănătatea şi să investească într-un echipament de purificare a apei trebuie să ştie că piaţa este plină de imitaţii atractive şi periculoase. Care sunt cele mai performante echipamente pentru purificarea apei? Răspuns: cele care folosesc osmoza inversă.
Echipamentele de purificare a apei prin osmoză inversă se mai nunesc POE sau POU (Point of Use sau Point of Entry) şi înseamnă „a acţiona asupra apei menajere chiar lângă locul de folosire -lângă robinet”. Ele sunt „mini-făbricuţe” de apă pură şi conţin elemente de polipropilenă, cărbune vegetal şi materiale compozite de ultimă generaţie.
Polipropilena instrument medical
Este unul din cele mai versatile materiale care se foloseşte în industria medicală, pentru echipamente de laborator, industria aero-spaţială, în compoziţia bancnotelor, instrumentelor muzicale, instrumentarului medical, plaselor chirurgicale abdominale sau genitale în cazul prolapsului de organe pentru că rezistă la sterilizare, în materiale textile neţesute-scutece hidrofile, filtre de aer, gaze, lichide, piese auto, jucării, ambalaje alimentare-lapte, iaurturi întrucât este deosebit de rezistentă la contactul cu acizi, baze, atacuri electrolitice sau alte substanţe corosive. Ţesătura hainelor folosite de armata americană conţine polipropilenă deoarece le conferă o durată mare de viaţă în condiţii extreme de intemperii şi noxe chimice. Este unul din cele mai rezistente materiale la oboseală fiind folosită în special la sistemele articulate, balamale, etc dar este rezistentă şi la impact sau congelare. Echipamentele performante de purificare a apei folosesc filtre de polipropilenă Dr Pro care au diametrul porilor de filtrare între 1 şi 20 de microni şi care reţin impurităţile mai mari decât aceşti pori (rugina, nisipul, humusul, resturi rezultate din putrefacţia peştilor sau animalelor moarte, etc).

Tăciunele vindecător
Cărbunele a fost folosit pentru purificarea apei de indieni şi egipteni cu 2000 de ani înainte de Ch. În medicina populară românească tăciunele era folosit pentru descântece. Acesta era aruncat în apă de rouă sau „neîncepută” şi care era apoi băută de bolnav. Soluţia obţinută în urma „stingerii cărbunelui” avea proprietatea de a absorbi toxinele metabolice şi era mai utilă decât multe medicamente prezente azi în farmacii. Era folosit în situaţii de urgenţă (prim ajutor în caz de otrăviri şi toxinfecţii), gastrite, ulcer, hiperaciditate, balonare, dureri de cap, somnolenţă, hipertensiune, palpitaţii, hipercolesterolemie, iritabilitate, neurastenie, agitaţie psihomotorie, alcoolism, slăbiciune musculară, psoriazis, micoze, scabie, căderea părului („a-ţi pune cenuşă în cap”), întărirea unghiilor -, astm bronşic, alergii, hiperuricemie, gută, eczeme, gangrenă, etc. Pentru prima dată în epoca modernă s-a introdus un filtru de carbon pentru purificarea apei în anul 1862 dar abia din anii 70 a devenit o metodă curentă de filtrare a apei de reţea. Este una din cele mai eficiente arme din arsenalul de filtrare chimică. Poate proveni din cărbune de bitum, lignit, antracit, turbă, sâmburi de prun, caise, de struguri, tei, seminţe de in, ramuri de viţă de vie sau coajă de nucă de cocos. Deşi costurile de fabricaţie sunt cu peste 20% mai mari (mai scumpe), cele mai eficiente sunt cele de tip Dr Pro obţinute din coaja de cocos întrucât au o rezistenţă ridicată la abraziune, stabilitate termică şi dimensiuni mici ale porilor (grad ridicat de adsorbţie).
Salvatoarea membranelor celulare
Membrana osmotică este permeabilă doar pentru apă şi impermeabilă pentru restul substanţelor dizolvate în apa care este supusă purificării. Membranele osmotice folosite pentru purificarea apei destinată consumului uman trebuie să fie foarte rezistente la presiuni osmotice mari dar şi rezistente la coroziunea chimică şi microbiologică. În general sunt întâlnite trei tipuri de membrane pe piaţă : celulozice, din poliamidă aromatică şi compozite. Primele folosite în anii 60 au fost cele celulozice – ieftine şi uşor de fabricat. Dezavantajele însă erau foarte mari: la presiuni mari de operare şi temperaturi crescute ale apei suferă un proces de compactare, colmatare şi distrugere peste 35 de grade ceeace le reduce capacitatea de filtrare, o toleranţă a pH-ului redusă , lasă să treacă contaminanţii cu greutate moleculară mică. Ele încă mai sunt fabricate în anumite ţări şi sunt întâlnite în unele echipamente ieftine. Iniţial în compoziţia primelor membrane osmotice a fost folosit acetatul de celuloză, ulterior, pentru creşterea performanţelor a fost folosit triacetatul de celuloză dar acesta era mai puţin permeabil la apă, deşi rezista la presiuni şi temperaturi mai mari, făcând costurile de obţinere a apei purificate foarte mari. Ulterior au fost interzise în unele state americane – California de ex întrucât conţineau 1,4 dioxan o substanţă care s-a dovedit că produce cancer. Membranele de poliamidă cum sunt cele Dr Pro TFC -Thin Film Composite sau „film subţire compozit” sunt din ce în ce mai des întâlnite. Ele au înlocuit pe cele celulozice şi s-au dovedit net superioare în ce priveşte rezistenţa la atacuri bacteriene, la presiuni ridicate sau la coroziune.

 

Detoxifierea organismului

Auzim şi citim permanent cuvinte precum „toxine”, „detoxifiere”, „dezintoxicare”. Care este adevărul în legătură cu aceste teribile „toxine”?

Aceste substanţe sunt produse în mod permanent şi natural de organism ca şi consecinţă a metabolismului celular şi sunt eliminate de organele de epurare sau de „eliminare”: rinichii, colonul, plămânii, pielea. Aceste organe sunt adevărate uzine care lucrează permanent pentru a curăţa ţesuturile şi organele de „gunoaiele” metabolice. Spre deosebire de toxinele rezultate din activităţile chimice ale organismului, mai avem „toxinele” pe care le înghiţim odată cu alimentele „poluate” cu aditivi, arome sintetice sau alţi poluanţi fără valoare nutriţională. Apoi mai putem vorbi de mult mediatizata poluare a apei, aerului, solului pe care se cultivă fructele şi legumele, etc. Hormonii şi antibioticele administrate animalelor în fermele de reproducere şi creştere (porci, vite, păsări, peşti etc) se vor regăsi în corpul nostru alături de medicamentele pe care le înghiţim noi înşine la recomandartea medicilor. Mai putem adăuga poluanţii chimici din locuinţă pe care îi inspirăm din cosmeticele sintetice, pastele de dinţi sau detergenţii prea puţin studiaţi cu privire la toxicitate, poluanţii chimici din mobilierul tratat chimic, din covoarele vopsite sintetic, parchetul multistrat tratat chimic, perdelele de plastic, îmbrăcămintea sintetică, clorul pe care îl inhalăm când facem duş, plumbul şi aluminiul din apă, etc, etc.
Sângele este primul organ care reacţionează la „importul” de toxine care depăşeşte capacitatea de neutralizare şi eliminare a organelor mai sus menţionate. Acesta nu va mai putea să transporte suficient oxigen sau nutrienţi la celule şi în timp încep să apară semnale minore de încetinire a funcţiilor fiziologice, apoi semnele clare de suferinţă, de boală. Bolile pot îmbrăca mii de forme şi pot afecta diverse părţi ale corpului. Primul gest la apariţia unei afecţiuni este să ne întrebăm asupra stilului, modului de viaţă. Ce şi cum mâncăm?, ce apă bem?, cât dormim?, etc. Apoi mergem la laborator pentru a vedea „cât de stricat” este sângele nostru, adică să ne facem un „inventar” minim al defectelor biochimice şi hematologice produse.
Pentru a veni în sprijinul organelor care elimină în mod obişnuit astfel de produşi toxici secundari – rinichii şi pielea (glandele sudoripare), primul lucru şi cel mai important este să ne hidratăm corect. „Corect” înseamnă un litru de apă la 25 kg greutate – minim. Hidratarea se face doar cu apă, nu bere, sucuri, apă minerală dură care dezhidratează cronic şi complică mai mult situaţia. Apa corectă celular, este apa obţinută prin osmoză inversă şi este recomandată de majoritatea instituţiilor care gestionează problemele legate de potabilitatea apei (EPA, Institute de nutriţie, medici). În Statele Unite ale Americii milioane de metrii cubi de apă destinată consumului uman se obţin prin osmoză inversă.

Dr Pro: mineralele şi sănătatea

Mineralele coloidale sunt asemeni cheii de la maşină: mici dar foarte importante

De mii de ani “sângele stricat” a fost considerat cauza majorităţii bolilor. Sângele este “fluviul vieţii” care transportă tot ceeace este necesar funcţionării tuturor celulelor noastre. În realitate apa este vehicolul care transportă sângele fiind format în proporţie de peste 80% din apă. Ceeace nu poate fi dizolvat în apă nu este comestibil, adică bun de mâncat – o ştie orice bucătar.
Absorbţia mineralelor


Chiar şi colesterolul atât de important pentru membranele celulare, pentru vasele de sânge, pentru sinapsele cerebrale, pentru hormonii sexuali sau pentru sistemul imunitar care este o grăsime insolubilă în apă este făcută hidrosolubilă de organismul nostru cu ajutorul acelor “proteine transportor” cunoscute drept “colesterol bun” şi “colesterol rău” – HDL (“good”), LDL “(bad”). Spre deosebire de minerale cumpărate odată cu apa, cele coloidale sau organice sau “prelucrate” de plante nu se dizolvă în apă ci rămân în suspensie având sarcină electrică pozitivă (cationi) ce le ajută să treacă cu uşurinţă bariera digestivă umană care este încărcată negativ de la mucusul ce acoperă vilozităţile intesinale -acid hialuronic şi mucopolizaharide. Într-un mediu izoton – pH-7 cum este în intestinul subţire, grupa carboxil al acidului glycuronic, o monozaharidă a acidului hialuronic prezent în mucusul intestinal, este complet ionizată având o sarcină negativă. Chiar şi un copil ştie că atunci când apropie un magnet cu plusul către minus aceştia se vor atrage imediat şi invers. Aşa se explică de ce băuturile acide cum ar fi cele de gen “cola” care conţin acid citric, acid fosforic, acid carbonic, acid ascorbic etc nu permit absorbţia corectă a mineralelor iar consumatorii unor astfel de băuturi plăcute doar gâtului ajung mai repede la uşa laboratoarelor sau pe mesele de operaţie.
Minerale organice şi anorganice


Mineralele organice aflate în seminţe, fructe sau legume sunt minerale chelatizate natural de către plante cu ajutorul unor substanţe organice cum ar fi acizii fulvici în procesul de fotosinteză. Acestea contribuie la păstrarea sarcinii electrice negative necesare traversării barierei intestinale şi care aduc uriaşe beneficii sănătăţii şi bio-economiei corpului nostru. Există de exemplu aluminiu în compoziţia bananelor şi există aluminiu prezent în apa de robinet sau în pânza freatică (cel mai răspândit mineral din scoarţa pământului 7% ). Nimeni nu a recomandat evitarea consumului de banane pentru că există riscul intoxicaţiei cu aluminiu, în schimb vedem adesea avertismente cu privire la aluminiul din apa destinată consumului public – factor major de distrucţie cerebrală şi apariţie a bolii Altzhaimer. Situaţia este similară şi în cazul altor minerale. Institute of Nutritional Science din Statele Unite ale Americii afirmă clar: “mineralele organice şi cele anorganice sau metalice nu sunt egale”. Industria suplimentelor nutritive, se mai afirmă, nu are în gând beneficiile pentru sănătatea noastră ci doar profitul membrilor consiliilor de administraţie”. Companiile care îmbuteliază apă ştiu că oamenilor le place mult ca aceasta să aibă “gust” şi adaugă minerale care conferă “gust” gândindu-se aşa cum spuneam la profitul lor şi nu la sănătatea celui ce bea o astfel de soluţie apoasă. Dr Norman Walker a calculat că un om în decursul a 70 de ani înghite şi trece prin sistemul de ţevi propriu (artere) circa 300 de kilograme de rocă dizolvată odată cu apa pe care a băut-o. Alţi autori au scris despre nocivitatea mineralelor anorganice pe care oamenii le înghit din neştiinţă – Colin Ingram în “The Drinking Water Book”, Profesorul Doctor Steven E. Whiting în “Not All Minerals Are Created Equal” şi “Colloidal Minerals: Facts and Myths” sub egida Institute of Nutritional Science, Dr Dennison, Dr Muehling, Dr Banik, Dr Colgan sau Dr Bill – Director of Research & Development at Hammer Nutrition în „What Should I Eat? A Food-Endowed Prescription For Well Being “afirmă acelaşi lucru – că mineralele sunt diferite şi că trebuie să avem mare grijă ce înghiţim.
Cele mai multe minerale existente în apa plasticată se transformă în pietre sau ne astupă conductele numite artere scurtându-ne nepermis de mult viaţa. Pentru că, să nu uităm, omul nu are anii scrişi în cartea de identitate ci are în realitate vârsta arterelor sale. Cel mai simplu şi inteligent mod de a trăi mai mult este să bem doar APĂ iar asta presupune o “strecurătoare” performantă. O parte a oamenilor au înţeles repede aceste lucruri şi au intrat în clubul Dr Pro, o altă parte au ales să fie şi ei şi copii lor filtre vii în continuare şi să sponsorizeze prosteşte marea industrie a Profitului.

Informaţii vitale pentru sănătatea severinenilor nepublicate de DSP Mehedinţi şi Primărie

Articol preluat de pe www.drobetaturnuseverin.net
Instiintare Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi

Prin adresa nr. 4047 din 03.09.2010, emisă de către Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi şi recepţionată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “DROBETA” în data de 07.09.2010, am fost informaţi că în urma măsurătorilor efectuate în data de 31.08.2010, la fântânile publice din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, au rezultat neconformităţi microbiologice şi chimice (depăşirea valorilor concentraţiilor de nitraţi – mai mari de 50 mg/dm3 concentraţia maximă admisă), după cum urmează:

Detalii in format PDF: http://www.primariadrobeta.ro/images/stories/ANUNTURI/22.11.10/Instiintare%20primarie%20%20Severin.pdf

O astfel de informaţie, importantă pentru sănătatea publică a severinenilor, trebuia adusă imediat la cunoştinţa acestora, în primul rând prin canalele oficiale. Poate că Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi a emis vreun comunicat referitor la acele măsurători, pe care l-a transmis spre difuzare vreunui ziar local. Dar canalul oficial de informare a acestei instituţii este propriul său sit web, http://www.dsp.severin.rdsnet.ro/, de care se pare că a uitat cam de mult timp: pe pagina instituţiei este trecut ca noutate anunţul privind „Subprogramul de screening pentru depistarea precoce activa a cancerului de col uterin, ORDIN Nr. 881/706 din 9 iulie 2009”!

Primăria Drobeta Turnu Severin a primit în scris înştiinţarea privind măsurătorile efectuate în data de 31 august a.c., şi s-a decis să o aducă la cunoştinţă severinenilor publicând-o pe propriul sit web abia pe data 22 noiembrie, după aproape două luni.

Canalele oficiale de comunicare ale instituţiilor locale cu cetăţenii sunt propriile lor situri web. Nu mi se pare corect, şi nici practic, să trebuiască să cumpăr zilnic unul sau toate zarele locale sau să stau tot timpul la televizor pe canalele TV locale pentru a obţine informaţiile necesare, atâta timp cât există Internetul.

1 comentariu on „Informaţii vitale pentru sănătatea severinenilor nepublicate de DSP Mehedinţi şi Primărie”

nou

medeor said on Mar, 23/11/2010 – 17:45:

www.doctornobel.ro
este corect ce spuneti!
Autoritatile se sesizeaza doar daca exista un numar mare de oameni afectati de apa contaminata, daca moare cineva ca urmare a acestor ape poluate pe care le inghitim ca orbetii de ani de zile sau daca presa face scandal. Altfel se deturneaza atentia oamenilor cu alte nimicuri ridicate la rang de probleme esentiale pana se uita. Apoi daca mor oameni de cancer au murit pentru ca „li s-a tras” din alte cauze!…De pilda s-a uitat de poluarea ungureasca care ( cacofonie asumata) ne va afecta familiile ani de zile de aici inainte si care ne va mentine in topul judetelor maligne. Daca nu bem apa din fantanile cu nitrati si microbi, bem apa plasticata cu ftalati sau o bem pe aceea din Dunare wc-ul Europei – adica „din lac in putza”!.
Pentru ca filmul aiuritor in care suntem actori cu totii sa fie complet au aparut o multime de filtre nastrusnice care de hartie, care de plastic, chinezesti, turcesti, indiene, etc etc…
Felicitari ISU Drobeta si d-nului Iovan – brav militar responsabil si onest ca a tras semnalul de alarma!

Adevărul despre viaţă


Vezi mai multe din Stiri, evenimente pe 220.ro

Dr Pro: informaţii sau păreri…ieftine?

Într-un articol scris cu circa un an în urmă arătam, pe baza unor afirmaţii făcute de personalităţi ştiinţifice cu nume şi prenume şi cu ghilimelele de rigoare că unul din cei mai mari duşmani ai sănătăţii noastre este clorul din apă.

Un singuratic şi intransigent cititor al cotidianului severinean, unde a fost publicat articolul, face trimitere la un site ce vinde nişte filtre ieftine de purificat apa şi mă acuză  de „vrăjeală” şi marketing.

Dacă cititorul respectiv, mânat de bune intenţii şi călăuzit de grija reală faţă de semenii săi, ar fi citit cu atenţie articolele, ar fi observat că nu fac referire sau trimitere la nici o firmă anume – aşa cum face el.

Tot el, însă, îşi dă cu … părerea şi afirmă că fac doar „marketing” şi că vând „nişte filtre extrem de scumpe”.

Sigur că „prietenul” nostru anonim vizualiza şi altceva, pe alt site,  în timp ce citea articolul despre clor şi tasta doar cu o mână (de ce oare?) aşa că ar fi observat aceste „detalii”. El este doar rău şi îl iert recomandându-i amical să mă caute ca să îl ajut să aibă şi el cel mai bun echipament de purificat apa din România.

Pentru cei care nu au aflat încă, Dr Pro nu vinde mărgele de sticlă colorată, nu vinde costume din supraelastic sau rochii de stambă şi nici femei ieftine din cauciuc gonflabil (probabil că asta căuta de fapt prietenul nostru!).

Cititorii inteligenţi ştiu deja că maşinile ieftine au de regulă probleme cu consumul, sunt nesigure în cazul unor catastrofe, au probleme cu garanţia şi trebuie reparate des.

Dr Pro nu vinde filtre la mâna a doua, sau imitaţii aduse de prin bazarurile orientale aşa cum  fac ciubucarii care plasează imitaţii ieftine în speranţa unui câştig rapid. Clienţii, de teapa „grijuliului” nostru prieten, care au cumpărat filtre ieftine, au cumpărat şi regretele ulterioare aşa că, în prezent, cei mai aprigi promotori ai imaginii Nobel pe piaţa din România sunt foşti amatori de pomeni sau sfârâieli internautice sau de vreo pleaşcă găsită printre te miri ce vechituri din târg. Au cumpărat ieftin apoi au întrebat unde-i Dr Pro. Cu alte cuvinte tot au câştigat ceva… minte!

Partenerii noştrii Dr Pro au investit motivaţi doar de Calitate şi nu de Preţ iar numărul lor în Drobeta Turnu Severin a crescut exponenţial în ultimul an. Şi tot creşte!…

Pentru că Dr Pro vinde rachete nucleare care spulberă o mulţime de probleme legate de sănătate sau cel puţin le previne. Pentru că Dr Pro vinde un produs care dă dependenţă – Apa de Rouă.

Iată o temă interesantă pentru prietenul nostru care ar fi în stare să ne acuze de cine ştie ce fel de trafic!…

Nu aş fi pierdut timp să răspund unui astfel de personaj dacă nu aş fi aflat între timp, cine este. Este din categoria celor care critică orice sperând ca cineva să se mire de inteligenţa lor. El nu are nici până acum un filtru la apa din bucătărie, Dunărea este în continuare poluată după cum afirmă Greenpeace, dar lui nu-i pasă. Dă doar din mână şi uneori scrie.

Dar despre aste chestiuni arzătoare la creier, cu altă ocazie!…

Apa – esenţa vieţii





DannyWater

Ce fel de apă bem?

Drobeta Turnu Severin singurul oraş din România care mai bea apă din Dunăre.


Posibila unda de poluare din Ungaria ar putea sa ajunga la noi peste 3 zile

StirileProTV.ro



Hongrie: le flux toxique atteint le Danube – Ouest France
En Hongrie, la pollution a finalement atteint le Danube, dans la nuit de mercredi à jeudi. Cette contamination intervient trois jours après la rupture d’un réservoir de boue rouge toxique dans une usine d’aluminium de l’ouest du pays. Durée 59s


Budapest – Evacuation de eaux usées 2
ÎncÄ�rcat de EntreDeuxEaux. – Discover new destinations and travel videos.














Dunărea care are 2870 de kilometrii, adună apele – bazinul hidrografic din 19 ţări, traversează 10 ţări, a îngrozit pe mare iubitor de apă Jacques Yves Cousteau în 1991 („WC-ul Europei”) şi este sursă pentru prepararea ciorbelor şi a ceaiurilor destinate copiilor noştrii.

Informaţia de Severin v-a informat mereu, în ultimii ani, în ciuda unor rău-voitori –apărători ai altor interese, care au ridiculizat acest demers al nostru, cu privire la importanţa calităţii apei pe care ne-o oferim, din peste 320 de motive legate de sănătate sau fie şi numai pentru faptul că este al doilea element după aer, esenţial pentru sănătatea noastră şi a copiilor noştrii.

Poluare pe Dunăre

Deşi purtătorul de cuvânt al Guvernului maghiar Anna Nagy ne-a asigurat zilele trecute că „autorităţile  depun eforturi susţinute pentru a împiedica substanţele chimice să ajungă în Dunăre”, pe suprafaţa fluviului au apărut deja primii peşti morţi. „Vă pot confirma că am observat deja primii pești morți în brațul principal al Dunării. Aceștia au fost văzuți la confluența râului Raba cu fluviul”, a declarat Tibor Dobson, purtător de cuvânt al serviciului ungar pentru situații de urgență. Substanţele toxice provin dintr-un rezervor cu deşeuri periculoase aparţinând companiei MAL Hungarian Aluminium distrus în localitatea Ajka (situat la 160 de kilometrii de Budapesta). Pagubele se ridică după primele estimări la peste 43 de milioane de euro deşi firma era asigurată pentru doar 10 milioane de euro. Râul Markal a fost complet sterilizat de orice formă de viaţă odată cu poluarea acestuia cu reziduurile otrăvitoare. Viktor Orban Premierul Ungariei prezent la locul catastrofei a declarat că localitatea nu va mai putea fi reconstruită în acelaşi loc pentru că “va fi imposibil pentru locuitori să se mai afle acolo în siguranţă”.  Ministrul român de externe, Teodor Baconschi, „a exprimat preocuparea autorităţilor române şi a opiniei publice în ce priveşte consecinţele deversării asupra mediului şi a solicitat informaţii actualizate asupra evoluţiilor, indicând necesitatea unui dialog susţinut între factorii de decizie locali şi centrali din cele două state”, precizează un comunicat al Ministerului de Externe (MAE).

Baia Mare – “al doilea Cernobâl”

Să ne amintim că în anul 2000 ca urmare a ploilor abundente, 100.000 de tone de apă contaminată cu cianură de la exploatările de aur de la Baia Borsa şi Baia Mare s-au deversat în râul Tisa provocând moar­tea a 1.240 de tone peşte şi poluarea sur­selor de apă potabilă pentru 2,5 milioane de oameni.

În locul haldei de steril de lângă Baia Mare a rămas şi astăzi un lac de cianură iar România a trebuit să plătească Ungariei peste 120 de milioane de euro despăgubiri.

Catastrofa de la Baia Mare a fost considerată “al doilea Cernobâl” datorită impactului devastator asupra mediului iar mai multe ţări europene au interzis chiar atunci folosirea cianurii în industria minieră.

Dezastrul produs zilele trecute în Ungaria este DE ŞAPTE ORI MAI PE­RICULOS decât incidentul din Baia Mare şi poate necesita mult timp pentru a fi neutralizat din cauza metalelor grele, elementelor radioactive mutagene şi a sodei caustice care for­mează un mix foarte toxic, potrivit unui expert al Greenpeace.

Ce soluţie există?

Întrucât nici o staţie de tratarea apei din apropierea Severinului nu poate reţine elementele radioactive sau metalele grele, singura soluţie recomandată de cele mai importante instituţii din lume este echipamentul de purificare a apei prevăzut cu membrane osmotice – singurele capabile să reţină TOATE aceste elemente toxice şi extrem de periculoase (să nu uităm că mâlul de pe fundul Dunării va conţine câteva sute de ani reziduuri radioactive ca urmare a bombardamentelor recente asupra Serbiei). După catastrofa din anul 2000 oraşul Baia Mare este localitatea cu cele mai multe echipamente de purificare a apei prin osmoză inversă din ţară, urmată de Iaşi, Bucureşti, Constanţa. Deşi încă bea apă din Dunăre, Drobeta Turnu Severin este pe ultimele locuri la numărul de echipamente de purificare. Oamenii, speriaţi de amploarea bolilor apărute ca urmare a contaminării apei de băut dar şi de indiferenţa autorităţilor nu au mai aşteptat ajutorul politicienilor sau al statului care mereu au avut alte priorităţi pe agenda lor şi au decis să se ajute singuri. Dar întrucât există peste 50 de firme în România care au o ofertă diversă, alcătuită de cele mai multe ori din imitaţii ieftine, periculoase care durează puţin dar care asigură acestora vânzăre şi profit constant, pentru a nu fi acuzaţi că facem reclamă unuia sau altuia, cititorii interesaţi de informaţii suplimentare pot folosi adresa de e-mail sau telefonul redacţiei noastre.

Dr Pro: -despre apa noastră şi „Cernobâl-ul” unguresc

Membranele osmotice Dr Pro sunt singurele care ne protejează de metalele grele şi radioactive din Dunăre

 

Informaţia de Severin a împlinit o vârstă. La ceas aniversar cântăreşti, evaluezi şi bunele – „dacă nu ne lăudăm noi, atunci cine?” şi eşecurile – necesare şi ele – ca să ştii unde vei face corecţiile necesare. Am încercat în pagina de sănătate a acstui cotidian – uşor atipică şi nonconformistă – dar bine intenţionată şi bine primită în casele cititorilor noştrii să vă oferim informaţii din cele mai bune surse – aici au fost amintite probabil cele mai multe nume de laureaţi ai premiului NOBEL, de universităţi celebre unde se fac cercetări sau v-am oferit interviuri Reale cu oameni autentici, de calibru.

Am afirmat curajos (deşi un medic militar din Bucureşti s-a „sinucis” după ce a iniţiat un demers asemănător), atunci când media centrală sau locală ne înfricoşa şi ne îndemna să ne apărăm de gripa porcină – că este o afacere neruşinată. De fapt se doreau banii noştrii – şi le-am adus aminte atunci cititorilor Informaţiei de Severin că au asupra lor un doctor mult mai inteligent, mai eficient şi mai ieftin- propriul Sistem Imunitar cu care i-a dăruit Dumnezeu încă de la naştere.

Cele mai multe informaţii pe care vi le-am oferit s-au referit însă la APĂ – poate mai mult decât a făcut-o orice altă publicaţie de pe piaţa media din România. De ce? Pentru că este constituentul fizic majoritar ce intră în compoziţia ţesuturilor şi organelor noastre şi ne alcătuieşte în cea mai mare măsură şi pentru că este responsabil pentru 80% din bolile de care ne văităm sau în egală măsură pentru suferinţele buzunarelor noastre.

Iată că demersul nostru are o confirmare neaşteptată şi nedorită chiar zilele acestea când Dunărea pe care o bem de ani de zile odată cu ciorba sau cafeaua de dimineaţă îşi reconfirmă sintagma de „WC-u al Europei” (am fost sunat de prieteni din ţară şi întrebat dacă este adevărat ce se spune la televizor cum că „Severinul este singurul oraş care încă mai bea apă din Dunăre”).

Trăim într-una din cele mai periculoase regiuni ale României- respirăm aerul din preajma unui imens Combinat chimic, locuim în apropierea unei ţări care a fost de curând bombardată radioactiv, bem o apă incertă din Dunăre, suntem în topul statisticilor negre, avem TREI Staţii de Dializă, pacienţii stau câte doi în secţia oncologie iar doctorii (neurologi de exemplu) pleacă din Spitalul judeţean nu din cauza banilor ci din cauza numărului prea mare de bolnavi pe care trebuie să-i „repare”.

Iată câteva motive REALE pentru a persevera în demersul nostru în ciuda tuturor piedicilor sau ironiilor venite de la unii jurnalişti neştiutori dar totuşi de bună intenţie. Cine a avut cancer în familie înţelege cel mai bine cum ucide această boală tăcută, lentă şi perfidă, cum îţi ia fără milă ultimul bănuţ agonisit şi este alături de noi – cum de altfel sunt majoritatea severinenilor care ne citesc.

Catastrofa ecologică

Ne amintim cu toţii de catastrofa ecologică din anul 2000 de la Baia Mare când peste 100 000 de tone de cianuri ajunse în Dunăre au trecut pe la uşa noastră şi prin arterele noastre şi ale copiilor noştrii. Dacă în anul 2000 erau în jur de 4500 de bolnavi de cancer la cabinetul de oncologie din Severin, azi numărul acestora este cu câteva mii mai mare (peste 7000) iar statistica pentru următorii ani nu este deloc în scădere.

Locuitorii din Baia Mare nu au mai aşteptat să le ofere guvernul sau politicienii soluţii şi s-au dotat singuri cu echipamente individuale de purificare a apei. Aşa se explică de ce aici sunt cele mai multe echipamente de purificare a apei prin osmoză inversă din ţară. Unii dintre ei – puţini la număr, şi azi aşteaptă decizii reparatorii ale instanţelor judecătoreşti din România sau de la Haga pentru dezastrul produs şi, desigur, vor mai avea de aşteptat mult timp. Alţii între timp au murit!.

Privesc de câteva zile efortul pe care îl fac autorităţile maghiare de a ne linişti şi de a ascunde (atât cât se poate) adevărul despre dimensiunea dezastrului (o catastrofă ecologică de circa şapte ori mai gravă decât „Cernobâl-ul” cel de la Baia Mare – după afirmaţiile responsabile ale Greenpeace) şi mi-am amintit că, atunci când de la Baia Mare cianurile au ajuns în Tisa, ungurii ne-au pus la zid în faţa Europei şi au cerut fără milă sute de milioane de euro despăgubiri. Acum ei ne liniştesc în timp ce măsoară pH-ul apei deşi râurile lor unde a ajuns noroiul plin de substanţe ucigătoare secrete, sunt sterile – adică nu mai există nici o formă de viaţă! Dar de ce oare doar pH-ul? Întrebare retorică la care ministrul ungar din guvernul român are desigur, răspuns!

Ce putem face?

Doar cei câteva sute de locuitori din Severin care au acasă un echipament de purificare a apei cu membrană osmotică pot fi mai liniştiţi. Osmoza inversă este SINGURA metodă de purificare a apei capabilă să reţină arseniul, metalele grele şi pe cele radioactive. Este aceeaşi metodă folosită de U.S.Army – armata care furnizează Putere celei mai importante ţări de pe Planetă, armată dotată cu echipamente de purificare a oricărei surse de apă prin osmoză inversă şi care asigură trupelor sale o apă corectă metabolic apă care să nu le afecteze capacitatea de luptă/ combativitatea (este aceeaşi metodă care oferă piloţilor de Formula 1 apă pe care o beau chiar în timpul cursei pentru a avea atenţia, concentrarea şi creierul în formă maximă). Repetăm, aceeaşi necesară precizare – aceste echipamente osmotice purifică apă din ORICE sursă infestată – chimic, microbiologic şi/sau radioactiv.

Fostul ministru al Apărării Mihai Stănişoară a avut grijă să doteze Armata română cu astfel de echipamente la fel cu acelea pe care le au militarii americani dislocaţi la Constanţa şi am arătat chiar şi imagini de la o aplicaţie comună româno-americană la care Ministrul Stănişoară a participat împreună cu Preşedintele Băsescu şi unde se obţinea apă „bună” din apa Mării Negre prin osmoză inversă (ROWPU – U.S. Army).

Ce vor face însă ceilalţi locuitori care nu au, nu ştiu, s-au n-au auzit de „osmoză inversă”? Unii vor dori ACUM să-şi apere familia şi să aibă un astfel de echipament iar zecile de firme/agenţi specializate în imitaţii ieftine vor fi deja la uşa lor. Alţii îşi vor aminti numărul redacţiei noastre şi se vor informa care sunt cele mai sigure echipamente – corecte cu organismul copiilor lor dar şi cu buzunarul lor. Alţii vor umple conturile firmelor care îmbuteliază în plastic o soluţie apoasă minerală la fel de incertă şi periculoasă pe termen lung şi despre care am mai scris. Alţii vor privi indiferenţi la televizor ca şi până acum şi vor continua să aştepte liniştiţi o viitoare programare la analize…

Misiune îndeplinită

Resemnarea, acceptarea inevitabilului, renunţarea la luptă sunt cei mai buni aliaţi ai bolii şi suferinţei

Aici este locul de unde încep viitoarele noastre boli

Zilele trecute m-am aflat la Urgenţă cu un prieten aflat în dificultate. Munca la serviciul Urgenţă sau Reanimare este extrem de solicitantă fizic dar mai ales emoţional pentru că te afli permanent în război cu acea Fiară nevăzută, nemiloasă, sângeroasă, necruţătoare care îşi vrea fără nici o negociere tributul de viaţă. Aici am avut ocazia să asist la un moment sensibil. Un profesor pensionar care avusese o criză dureroasă de inimă  fusese adus de ambulanţa chemată de un vecin. În plasa de plastic pe care o strângea la piept el a avut grijă să pună o lumânare, un săpun, un prosop şi un pachet de şerveţele parfumate pentru persoana care urma să-l spele după ce el va fi trecut la cele veşnice. Desigur că nu s-a întâmplat asta, el trăieşte şi azi datorită doctorilor şi asistentelor pricepute care l-au salvat şi l-au îngrijit, însă gestul mi s-a părut a fi unul definitoriu pentru întreaga societate românească: docilitate, umilire, acceptarea răului, resemnarea, abandonul total, non-implicarea, refuzul de a mai schimba ceva.

Suntem oare în faţa sfârşitului?

Mai merită să mai luptăm pentru viaţa noastră când ştim că sfârşitul este oricum acelaşi, şi când moartea ni se arată pe toate canalele tv în toate ipostazele posibile? Răspunsul este DA!. A abandona lupta înainte de vreme e totuna cu trădarea iar Viaţa pe care am primit-o în dar de la Dumnezeu, viaţa copiilor noştrii merită mai mult decât trădarea.

Istoria omenirii este scrisă de cei care şi-au propus sco­puri măreţe şi care au persistat cu îndârjire de ani de zile, până şi-au îndeplinit misiunea. Peter Drucker, spunea: „Ori de câte ori veţi descoperi undeva că ceva s-a realizat, veţi găsi acolo şi un obsedat, care ştie că are o misiune de îndeplinit”.

Aşa am decis că e mai puţin frustrant să ajut oamenii să prevină decât să lupt cu boala şi moartea în spital. Iar dintre toate metodele de prevenire am chemat în ajutor Apa generatoare de viaţă. De ce? Pentru că paradoxal, apa ne ajută cel mai mult să ne plătim ratele la bănci sau să ne sprijinim copii să-şi termine facultăţile.

Apa vindecătoare

Pentru că s-a tot vorbit de apa poluată, m-am aflat zilele trecute în laboratorul unde s-au efectuat analizele apei danuviene, şi am avut satisfacţia să constat că membranele osmotice pe care le-am lăudat de atâta timp şi-au îndeplinit misiunea la fel cum o vor face şi în zilele ce vor urma. Am sunat o bună parte din prietenii care beau o astfel de apă „strecurată” osmotic şi le-am dat vestea liniştitoare primind în schimb o mulţime de cuvinte de mulţumire dar şi de observaţii.

Am avut satisfacţia misiunii îndeplinite când unul din ei mi-a spus că „nu-l mai mănâncă  la…”, altul că are mătreaţă mai puţină, altul că a uitat de pastilele pentru arsuri la stomac. Altul mi-a spus că este mai calm şi că „parcă are mai multă ţinere de minte”, altul că nu-i mai miros picioarele sau transpiraţia sau altul că pur şi simplu vede „mai clar, mai limpede”. Un tip mai şugubăţ m-a întrebat dacă „apa strecurată osmotic are legătură cu îmbunătăţirea potenţei” şi i-am răspuns DA, întrucât creierul este cel mai important organ sexual el conţinând – în cifre peste 90% apă. Tot creierul, i-am mai spus, este cel ce ne face fericiţi sau trişti, inteligenţi sau obtuzi, bogaţi sau săraci, veseli sau încrâncenaţi, sănătoşi sau bolnavi. Adică, mai puţin de o jumătate de litru de apă limpede şi inteligentă participă la cele mai importante decizii pentru viaţa noastră.

O doamnă mi-a spus că se simte mai „curată în interior” şi mai tânără, alta că n-o mai doare spinarea când calcă rufele „de când bea apă strecurată osmotic şi nici fierul de călcat nu-i mai pătează cămăşile”. Alta mi-a spus că şi-a rezolvat o micoză cronică vaginală de când „face spălături cu apa asta purificată osmotic”, iar soţul era mândru de cuburile de gheaţă perfect transparente pe care le obţinea în nişte forme erotice haioase.

De vorbă cu Domn’ Profesor

După întâmplarea de la Urgenţă am fost sunat prin intermediul redacţiei de un profesor pensionar dintr-o comună din nordul judeţului, pentru a-l ajuta să aibă şi el apă „bună”. Am purtat cu domnul Profesor dar şi cu Preotul care a venit între timp- o lungă şi surprinzătoare discuţie despre boli, sănătate şi viaţă, despre prevenire şi recuperare uimit fiind de cunoştiinţele medicale pe care le stăpânea. Apoi despre apă şi despre câte feluri sunt membranele osmotice care, la fel ca uleiul de măsline, sunt printre cele mai  falsificate echipamente.

Am plecat de la acest om minunat cu aceeaşi senzaţie a datoriei îndeplinite, luând cu mine  o fărâmă din privirea aceea scânteietoare şi inteligentă a ochilor curaţi care au vegheat o viaţă întreagă generaţii de copii.  Şi în timp ce porneam maşina mă gândeam că acestui om nu-i va trece niciodată prin cap să îşi pună lumânarea şi săpunul în traistă.

Momente spirituale – întâlnirea cu Profesorul Bruce Lipton – finalul interviului

Dacă ai fi doar Suflet, cum ai mai simţi că eşti îndrăgostit?


Profesor Bruce Lipton: Apoi am învăţat cum să împreun  Biologia şi Spiritul şi abia atunci am învăţat că pot eu însumi să îmi creeez  propia mea viaţă. Şi când am schimbat programul de limitări pe care îl aveam de la familie şi societate mi-am dat seama că am puterea de a-mi schimba viaţa. De aceea de 35 de ani îmi savurez fiecare zi a vieţii mele pentru că ştiu că, practic chiar acum, mă aflu în Rai. Nu mă duc la doctori, nu iau medicamente, în fiecare  în care mă trezesc mă gândesc că este o zi nepomenită, – asta nu înseamnă că orice, în final funcţionează aşa cum cred că ar trebui, dar nu mai las nimic să mă mai streze şi mă simt foarte sigur pe mine şi pentru faptul că am înţeles. Acum ştiu că am un suflet, un spirit aproape nemuritor şi mă gândesc în acelaşi timp că sunt tot timpul aici în viaţă.

Dan Alexoae: Ne-aţi învăţat să ne iubim acest vehicol temporar pe care l-am primit cândva împrumut care este corpul nostru.

Profesor Bruce Lipton: Da, şi asta pentru un motiv foarte bun. Eu când am înţeles pentru prima dată că există Spirit, că am un Suflet, mi-am pus o întrebare simplă: “De ce trebuie să am şi suflet şi trup/corp în acelaşi timp?”. Şi răspunsul a venit din celulele mele sub forma unei alte întrebări: Aşadar “de ce le avem pe amândouă – am întrebat?” Şi atunci corpul/celulele mele  au răspuns întrebându-mă: “Dacă eşti doar Spirit, ce gust are ciocolata?” Deci “dacă eşti doar Suflet, cu ai mai simţi că eşti îndrăgostit?”.” Dacă eşti doar Spirit cum arată un apus de soare încântător/superb?” Astfel am înţeles motivul pentru care am acest corp şi este practic oportunitatea/ocazia  de a fi aici Prezent şi de a savura intens fiecare clipă şi fiecare  lucru/fiinţă pe care o văd în jurul meu

Dan Alexoae: Dacă şi când veţi reveni în România?

Profesor Bruce Lipton: Este o întrebare?

Dan Alexoae:  Da!

Profesor Bruce Lipton: Este prima mea vizită şi acum este un mic test, o mică “gustare” şi aş vrea să vin să merg prin ţară, prin locuri, pe munte, nu oraşele …

Dan Alexoae:  La noi la Drobeta Turnu Severin este un loc numit la “Cazane” -Dunărea “la Cazane”, şi sunt mari istorici, Homer, Hesiod, Apolonius din Rhodos, destul de mulţi, care au afirmat că acolo la Istru, s-au născut zeii Olimpului, nu în Elada. Vă invităm la noi, în Olimpul cel adevărat.

Profesor Bruce Lipton: Cred că este aşa ce spuneţi pentru că adesea mă gândesc că iată, toate celelelate ţări s-au dezvoltat dar dezvoltarea le-a schimbat valoarea şi înţelepciunea şi înţelesul original /autentic.  România are o Istorie care este încă prezentă şi pe care o poţi simţi imediat. Asta, cum vă spuneam, este o mică “gustare” dar aş vrea să mă întorc şi mi-ar plăcea să o beau toată până la capăt!…

Dan Alexoae:  Vă aşteptăm cu drag!. Pentru că în Drobeta Turnu Severin aveţi mulţi oameni care vă iubesc vă rog să le adresaţi acum în încheiere câteva cuvinte –ce mai vreţi Dumneavoastră. Noi toţi vă iubim!

Profesor Bruce Lipton: Sunt foarte bucuros că am posibilitatea să le mai spun câteva cuvinte mai ales că prin această posibilitate pe care o am, iată, aceste cuvinte nu vin de la mine. Eu sunt doar norocoasa persoană care se află aici pentru a le auzi şi a le spune mai departe. Sper că ei înţeleg că dacă au  înţeles această nouă ştiinţă pot şi ei, fiecare dintre ei să creeze un Rai pentru fiecare dintre ei şi apoi pentru toată Planeta. Şi mi-ar plăce să fiu alături de ei când vor avea acestă experienţă de Bucurie adevărată pentru că sunt sigur că noi toţi împreună vom putea  crea o Nouă Lume.

Dan Alexoae:  Veniţi din Istoria noastră, şi sunt sigur că veţi reveni cu siguranţă la noi. Vă aşteptăm şi vă iubim.

Profesor Bruce Lipton: Vă mulţumesc şi eu de asemenea foarte mult. Vă mulţumesc!

Momente spirituale – întâlnirea cu Profesorul Bruce Lipton IV

Gândirea negativă – nocebo- ne poate îmbolnăvi sau chiar ucide

DA: Noua d-voastra ştiinţă, “noua biologie” revoluţionează vindecarea.

Profesor Lipton: Da

DA:Poate fi un înlocuitor al medicinei clasice alopate care tocmai vedem cum se sinucide?

Profesor Lipton: Da. Ca să înţelegem mai bine, trebuie să ne raportăm la ceva foarte important referitor la medicină. Medicina este o afacere şi produce bani. Dacă oamenii se fac bine şi se însănătoşesc, atunci ea nu mai face bani. Cânva, în trecut medicina era o ştiinţă liberă şi de aceea era foarte importantă, dar în prezent este controlată de industria farmaceutică iar prioritatea numărul unu al acestei industrii farmaceutice este doar Profitul.

DA: Domnule profesor sunteţi în România şi aş dori să vă spun, să vă povestesc câteva lucruri despre noi.

Profesor Lipton: Vă rog

DA: În urmă cu mai bine de 2500 de ani strămoşii noştrii se numeau daci. Părintele medicinei Hipocraticus din Kos a învăţat medicina aici iar Herodicus a fost profesorul lui. Strămoşii noştrii vindecau mai întâi sufletul bolnavului, vindecau/ corectau mai întâi credinţele şi îi corectau credinţele folosind cuvinte potrivite , vorbe bune, farmece sau leacuri – “farmece” – “farmacon” – “farmacie” sau leacuri pentru minte şi suflet. Grecii – buni negustori, au transformat ulterior această ştiinţă într-o ştiinţă a profitului. D-voastră fizic vorbind, semănaţi perfect cu un dac coborât de  pe pe columna lui Traian de la Roma sau cu un dac de pe Arcul de triumf a lui Galerius din Grecia. Herodot din Halicarnas “părintele istoriei” spunea că strămoşii noştrii au fost oameni “con-mente” iar d-voastră sunteţi “con-mente”. Sunteţi unul de-ai noştrii Domnule Profesor Lipton!

Profesor Lipton: Apreciez foarte mult ce spuneţi pentru că şi noi găsim exact aceleaşi aspecte în ”noua ştiinţă” de azi. De ex un element pe care îl ştim în medicină de 100 de ani este “placebo”. Placebo se ştie deja, că vindecă între 50 şi 60% dintre toate bolile posibile indiferent dacă oamebnii respectivi au luat un tratamnet sau au făcut vreo operaţie. Gândirea pozitivă creează însănătoşirea corpului. În timp ce majoritatea oamenilor au auzit de placebo, puţini oameni ştiu de efectul “nocebo” care este opusul celui dintâi şi este rău/negativ pentru că te poate îmbolnăvi sau chiar omorâ prin puterea gândului negativ. Practiv aceeaşi putere mentală pozitivă placebo te poate însănătoşi/trata/vindeca  iar gândirea negativă te poate ucide şi noi am fost învăţaţi/educaţi  să avem tendinţa de a gândi negativ. Exact cum spuneaţi  mai devreme trebuie să învăţăm să gândim din ce în ce mai pozitiv pentru a ne putea vindeca.

DA: Am avut invitat la o emisiune anterioară pe Profesorul Dumitru Constantin Dulcan din România – Membru al Academiei Americane de Neurologie iar acesta afirma că există o legătură intimă între creier şi sistemul imunitar

Profesor Lipton: Da.  Sistemul imunitar este de fapt o parte a creierului deoarece vorbind despre creier acesat este oragnul care ne ajută la învăţare iar funcţia sistemului imunitar estela fel de a învăţa şi memora. De fapt creierul are funcţia de învăţare şi memorarea  a lumii exterioare iar sistemul imunitar are aceeaşi funcţie pentru luimea interioară

DA: Extraordinar!

Profesor Lipton: Practic este acelaşi lucru.

DA: Un  alt profesor român care a trăit în SUA – Mircea Eliade profesor de istoria religiilor afirma că “medicii, doctorii sunt morţi spiritual pentru că şi-au asimilat erorile metodic şi experimental”. D-voastră sunteţi viu şi entuziast. “Entuziast”  înseamnă “en- theos “ adică “Dumnezeu înăuntru”. Cum aţi rămas entuziast, care este secretul entuziasmului d-voastră, ce taină aveţi Domnule Profesor?

Profesor Lipton: Motivul pentru care am devenit om de ştiinţă cu specialitatea biologie a fost că atunci când eram tânăr oamenii spirituali îmi dădeau multe sfaturi dar când priveam la viaţa lor constatam că ei nu au o viaţă prea bună şi aşa că  nu am mai crezut nimic din ce mi-au spus şi mi-am spus că ştiinţa trebuie să aibă răspunsuri. Am studiat ştiinţa corpului şi am învăţat că în final corpul este o maşină compusă din elemente chimice şi ca atare nu credeam deloc în spirit. Dar când am început să studiez celulele umane atunci acestea mi-au arătat că identitatea noastră vine din afară. Şi pentru că pentru mine unu plus unu egal doi ca urmare am acceptat că trebuie să existe un spirit în afară. Dacă timp de 45 de ani nu am fost deloc spiritual,  când am înţeles că spiritul/sufletul există în afara noastră, atunci AM ÎNŢELES. Apoi am învăţat cum să împreun  Biologia şi Spiritul şi ABIA ATUNCI AM ÎNVĂŢAT CĂ POT EU ÎNSUMI SĂ ÎMI CREEEZ  PROPIA MEA VIAŢĂ. va urma

Momente spirituale – întâlnirea cu Profesorul Bruce Lipton III

„Tu nu eştii televizorul ci emisia”


Professor Bruce Lipton şi Dana Dumbrăveanu „tălmaciul” nostru – conferenţiar universitar la Universitatea din Bucureşti

DA: Putem vorbi aşadar de o „ingine