> News of the day <

Feminitate şi seducţie

Scriam într-un articol anterior că Femeia din zilele noastre este din ce în ce mai obosită de alegerea cremelor, culorii rujurilor, hainelor “la modă”, vopselelor de păr sau a culorii şi înălţimii tocurilor. Media care promovează modele / tipare de feminitate artificioase, artificiale, false reuşeşte doar să înnebunească “de cap” bărbaţii şi să deprime femeile … Read more

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Dragoste şi prostituţie

Toţi străinii care vin pe la noi sunt încântaţi de ospitalitatea românescă, de amabilitatea, de sarmăluţele şi mămăliguţa noastră dar mai ales de fetele noastre. După ce am vândut tot ce se putea vinde, iată că într-un mod elegant, ne sunt aduse argumente bine „lucrate” în favoarea industriei pornografice.
Deşi inţial au fost ridiculizate, „vedetele” au fost cu discreţie transformate în „idoli” şi, apoi, cultivate cu răbdare şi profesionalism, (Monica Gabor Columbeanu, sau Laura Andreşan- „profesoara” de sex, sau Sexi Brăileanca, sau Simona Senzual, sau pornoelevele din Gorj, sau din Motru (nu mai ştiu exact), sau porno eleva olimpică care (cacofonie asumată) aprecia într-un interviu că pentru ea „sexul este artă”!).
Ce înţeleg părinţii din această campanie uneori agresivă, alteori discretă şi abil condusă? Ce înţeleg tinerele fete abia dumirite la viaţăde la aceste „vedete” care epatează o condiţie materială de invidiat? Că sexul şi pornografia sunt o profesie absolut „normală”. Afacerea cu trupurile copiilor noştrii are astfel un fundament cel puţin aparent, perfect justificat. „Ce îmi aduce cartea şi ce îmi oferă sexul”? Iată întrebările existenţiale ale tineretului care apreciază conform unui sondaj efectuat în Bucureşti că „sexul în grup este cea mai bună formă de distracţie”. Răspunsurile nu trebuie căutate prea insistent pentru că se văd cu ochiul liber. Oameni cu facultăţi şi doctorate şomeri şi care trăiesc de azi pe mâine şi puştoaice care conduc maşini sport şi cheltuie sume uriaşe (pentru cei mai întâi pomeniţi).
Pentru a nu fi acuzaţi de puritanism sau conservatorism sau de concepţii de viaţă comunistoid-retrograde, vom încerca în cele ce urmează să aşezăm lucrurile în această zonă, într-o albie cât de cât firească având ca reper ceeace a spus acum 2000 de ani Hipocratikus din Kos : ”Dumnezeu ne-a binecuvântat cu sănătate şi bun simţ”.
„Bunul simţ” în acepţiunea noastră vor fi noţiunile de anatomie, fiziologie şi psihologie care ne vor ghida- sperăm, spre informarea corectă atât a mămicilor neştiutoare dar şi a tinerelor fete şi tinerilor băieţi, dornici de informaţii mai mult decât din experienţe sexuale incerte, eşuate şi frustrante.
De ce nu se spune tinerilor adevărul despre sex?
Răspuns1: pentru că această industrie a pornografiei aduce un profit anual (cui?) estimat la circa 100 miliarde de euro, adică mai mult decât venitul intern brut al României. Răspuns2:pentru că Biserica a indus în mintea oamenilor frica de sex („sexul este păcat”, este o „ruşine”, etc)- iar oamenii caută informaţii (unde altundeva?) în zona industriei pornografice care însă nu are aproape nimic în comun cu sexul adevărat. Răspuns3: oamenii neinformaţi, limitaţi, neştiutori, frustraţi sexual sunt mai uşor de condus, de supus, de manipulat. De ce în cazărmile militare sexul este interzis, iar soldaţilor li se administrează sedative- tip bromuri? Pentru a elimina sexul din mintea acestora şi pentru a fi cat mai receptivi la ordinele primite. Dar despre manipulare, politică şi alte asemenea lucruri într-un articol viitor.
Ce este iubirea?
Iubirea este de două tipuri; Abraham Maslow –doctor în psihiatrie, le-a numit „iubirea nevoie-carenţă” şi „iubirea autentică”.
Iubirea „necesitate” sau „carenţă” depinde de celălalt; este o iubire imatură. Te foloseşti de celălat ca de o unealtă. Exploatezi, manipulezi, domini. Şi celălalt încercă la fel cu tine. A te folosi de o altă fiinţă este un gest total lipsit de iubire.
De ce se întâmplă asta?
Pentru că majoritatea oamenilor asta învaţă în copilărie. Copilul depinde de mamă; dragostea lui este o „iubire necesitate”; el nu se hrăneşte doar cu lapte de la mama sa, ci şi cu iubire odată cu laptele. Mama sa este hrana sa, este viaţa lui. De aceea el va iubi pe orice femeie îl va proteja, îl va ajuta să upravieţuiască, şi îi va satisface necesităţile. De aceea milioane şi milioane de oameni rămân infantili toată viaţa. Pentru că ei au nevoie de dragoste ca de o hrană.
Când depindem de altul suferim; dependenţa este mizerabilă, este sclavie. Persoana de care depinzi are un ascendent asupra ta şi atunci începi s-o urăşti, cauţi să te răzbuni pe ea. Nimănui nu-i place să fie legat, dependent de cineva. Partenerii se „înfometează” unul pe celălalt pentru ca dependenţa să fie mai mare, astfel că iubirea lor a devenit un fel de comerţ. Când îi ceri celuilalt iubire eşti un cerşetor; celălalt procedează la fel. Doi cerşetori frustraţi care se simt traşi pe sfoară. Înainte se simţeau mizerabil singuri acum se simt mizerabil împreună. Acum însă putem arunca vina pe celălat: din cauza lui ne simţim nenorociţi, nefericiţi. Cei care se îndrăgostesc dintr-o nevoie de iubire, nu au iubire şi ca urmare nu pot dărui iubire. Sunt doi imaturi pentru că doar doi imaturi se pot înţelege.
Omul devine matur doar atunci când înţelege că este mai important să iubească decât să fie iubit. Atunci începe să împartă, să reverse, să dăruie necondiţionat.
Doar o persoană matură dăruie pentru că are de unde dărui. Atunci nu mai eşti dependent, atunci poţi să iubeşti indiferent dacă celălalt te iubeşte sau nu.
Atunci iubirea a devenit o stare interioară, şi nu o simplă relaţie.
Iubirea înseamnă abundenţă; înseamnă să o împărtăşeşti pentru că nu mai ştii ce să faci cu ea. Celălalt poate să simtă iubirea ta sau să nu o simtă; tu însă ştii sigur că ea se revarsă.
Florile nu înfloresc pentru ca noi să le lăudăm mirosul, isvoarele nu curg ca să ne potolescă nouă setea, ele pur şi simplu înfloresc, pur şi simplu curg.
Când eşti matur, oamenii imaturi nu te mai atrag deloc. O persoană matură nu se îndrăgosteşte. Ea se regăseşte în iubire. O persoană matură pur şi simplu dăruieşte iubire, se simte recunoscătoare pentru că ia-i acceptat iubirea. Nu aşteaptă niciodată mulţumiri, nici măcar n-are nevoie de mulţumiri.
Când două persoane mature se iubesc se produce un paradox: ele se iubesc, sunt împreună şi totuşi extraordinar de singure.
Uniunea lor nu le distruge individualitatea ci o îmbogăţeşte. Două persoane mature care se iubesc se ajută să devină autonome, să devină mai libere. Ele sunt din ce în ce mai independente, mai spontane, mai originale, mai libere.
Persoanele imature creează o închisoare, persoanele mature se ajută reciproc să distrugă limitările. Libertatea este valoarea supremă a iubirii. Iubirea este energie dinamică, ea nu poate fi înlănţuită, depozitată, stagnată.

Ce este dragostea?
Răspuns: până la alte definiţii este chimie. Creierul, suportul minţii, cel mai important organ sexual, este format din neuroni care funcţionează cu ajutorul chimiei. „Cocktail-ul” chimic format între neuroni, în sinapse, ne determină caracterul, personalitatea, dispoziţiile sau comportamentul . Viaţa vrea de la noi un singur lucru: să o perpetuăm şi pentru asta ne “premiază”.
Cei mai importanţi hormoni implicaţi în viaţa sexuală sunt dopamina, serotonina, oxitocina, prolactina, feniletil amina, adrenalina sau noradrenalina.
Dopamina sau „biomolecula placerii”este suportul chimic voinţei şi al senzatiei placerii. Dopamina se acumulează la nivelul lobului frontal al creierului si creează starea de extaz (în timpul orgasmului). Dopamina îi face pe bărbati şi pe femei să simtă plăcere când fac sex (adică au primit “recompensa”pentru perpetuarea speciei). Pasiunea de la începutul relaţiei este încercarea primară, hormonală a creierului de a forma o legătură cu un potenţial partener; el este cel care creează o stare de euforie, de exaltare şi o emoţie atât de puternică suficientă pentru a-i convinge pe oameni că e vorba de iubire. În realitate este un şiretlic biologic al naturii care durează între 3 şi 36 luni perioadă în care se poate produce împerecherea şi procrearea. Oamenii consideră în mod greşit că ar fi vorba de iubire. Însă, după sexul cu aceeaşi parteneră, nivelul de dopamină al masculului scade brusc şi refuză să crească, doar dacă apare altă parteneră. După starea de orgasm, individul resimte o stare de oboseală şi nevoia de odihnă. Aceasta este atribuită eliberării de prolactină care în timpul orgasmului blochează receptorii la dopamină. Acest lucru se întâmplă pentru protejarea resurselor chimice (dopamina) obţinute de creier cu importante sacrificii energetice. Însă, plăcerea produsă de dopamină poate da dependenţă anumitor indivizi, la fel ca drogurile. Bărbatii şi femeile dependenţi de plăcere, adică de dopamină îsi schimbă partenerii după câteva săptămâni, în loc să îmbunătătească relatia cu actualul partener. Când casa devine prăfuită, sau partenerul nu mai este atrăgător acestea la un loc pot însemna lipsă de dopamină. “Noutatea” stimulează creierul să producă dopamină. După ce bărbatul a făcut sex cu femeia adică şi-a donat genele, supravieţuirea speciei este asigurată doar dacă masculul găseste altă parteneră. Astfel că, femeia, care înainte era cea mai frumoasă de pe pământ, devine dintr-o dată, cea mai putin dorită. Se numeşte “Efectul Coolidge” şi a fost studiat pe sobolani.

Oxitocina – Este un hormon “romantic” deoarece creează sentimentul de ataşare de cealaltă persoană. Este hormonul relaţiilor îndelungate şi al ataşamentului de aceeaşi persoană.Cu cât mai multă oxitocină,cu atât mai mult durează relaţia. Oxitocina este secretul monogamiei. Când s-a injectat oxitocină în creierul sobolanilor, s-a constatat că aceştia nu mai caută parteneri noi (leacul pentru”efectul Coolidge”).
Oxitocina se mai numeşte şi hormonul ”mângâierii” fiind declanşat atunci când este atinsă pielea cuiva uşor. Ea sporeşte sentimentele partenerilor şi sensibilitatea la atingere. Până la 16-17 ani şi băieţii şi fetiţele au receptorii pentru plăcere dispersaţi pe toată suprafaţa corpului. La pubertate şi adolescenţă, pielea băieţilor se îngroaşă iar receptorii Merkel pentru plăcere sunt cel mai mult grupaţi pe vârful penisului care este de o mie de ori mai sensibil decât vârful degetelor. În cazul femeii situaţia este altfel. Femeia păstrează receptorii pentru plăcere dispersaţi pe tot corpul aşa că ea va fi fericită atunci când este mângâiată peste tot. Ceeace vedem în filmele porno cu femei mângâiate doar într-un loc (aşa cum procedează bărbaţii cu ei înşişi când se masturbează) nu are legătură cu anatomia şi fiziologia umană ci doar cu o manipulare vizuală bine regizată. Pentru un cunoscător al anatomiei şi fiziologiei masculine şi feminine, filmele porno sunt cel mult comice sau poate mai corect jalnice.
FEA- feniletilamina, hormon natural, ne face să simţim că plutim şi este responsabil de euforia de la începutul relaţiei. Aceasta împreună cu adrenalina face ca inima să ne palpite, mâinile să transpire, pupilele să ni se dilate şi să ne dea furnicături- “fluturi” la stomac. Ne dă voiciune şi ne face să ne simţim excelent.
Noradreanalina este stimulată de activitatea fizică. În 8 minute de exerciţii fizice,creşte de 10 ori. Combinaţia FEA, Dopamină, Noradrenalină, este deosebit de puternică şi de “periculoasă” pentru parteneri pentru că este irezistibilă.
Serotonina ne dă sentimentul de mulţumire, sau satisfacţia care apare imediat după sex, şi incită la somn.

Adrenalina, un hormon eliberat in conditii de stres, este responsabil pentru starea de excitatie si comportamentul de asumare a riscului. Este un hormon care produce excitaţie. Oamenii obţin adrenalină când riscă şi îşi înşeală nevasta (se simt bărbaţi când se gândesc că soţul înşelat ar putea să apară), când fac sex în pădure, în toaleta unui restaurant sau club, în scara blocului, în lift, în parc, sau în maşină. Aruncatul în cap de pe macara, căţăratul pe gheaţă, plimbatul pe motocicletă într-o roată, sporturile extreme, alpinismul, skateboardul, sporturile aeronautice, planorismul, parasutismul, zborul cu motor şi zborurile ultrauşoare produc adrenalină dar şi mulţi bani. Imaginile porno au acelaşi efect: asigură, pentru câteva clipe, ore, nevoia noastră de adrenalină, de excitaţie.
Cui se adresează industria pornografică?
Răspuns: bărbaţilor singuri care se masturbează. Ei sunt în proporţie de peste 95% “beneficiarii” acestor producţii. Spre exemplu, într-un singur an – 2005 s-au “produs” 13 588 de filme hardcore din care 20% care conţin imagini cu copii (Internet Filter Review şi National Society for the Prevention of Cruelty to Children, 10/8/03).

Cum sunt păcăliţi bărbaţii de imaginile pornografice.
Pentru a înţelege mai uşor mecanismele, trebuie ştiute măcar câteva deosebiri dintre bărbaţi şi femei. Spre deosebire de femei care sunt “auditive” (le place să gândească cu voce tare sau să se audă vorbind), bărbaţii sunt vizuali (le place mai mult să vadă).
Creierul femeii este mai mic decât al bărbatului, dar deşi bărbatul are cu 4 miliarde de neuroni mai mult, femeia este cu 3% mai inteligentă pentru că are un creier mai bine organizat dar şi mai multă materie cenuşie (studii făcute de Bente Pakkenberg – Danemarca şi Ruben Gur de la Univ Pensylvania).
Animated brain Pictures, Images and Photos
Creierul bărbatului este specializat, compartimentat. El se concentrează doar asupra unui singur lucru odată. Când bărbatul citeşte, el este aproape surd. Dacă se bărbiereşte şi îl întrebi de vorbă, aproape sigur se va tăia. Dacă în timp ce bate un cui femeia se apucă să îi spună ceva, sigur îşi va lovi degetele. Majoritatea femeilor se pot spăla pe dinţi şi face alte activităţi în acelaşi timp, de ex să lustruiască o masă; bărbatul va sta cu picioarele depărtate în faţa oglinzii, corpul aplecat şi îşi va mişca şi capul după periuţă.
Sistemul senzorial al femeii este mult mai sensibil decât al bărbatului; ea simte imediat când altă persoană e supărată, bărbatul trebuie să vadă lacrimi, palme pe obraz sau să i se spună acest lucru. Femeia simte dacă un cal va da cu copita, bărbatul nu; femeia vorbeşte cu pisica, bărbatul dă cu piciorul în ea când nu e văzut.
Ochii femeilor diferă de cei ai bărbaţilor. Femeia descifrează direcţia privirii ochilor partenerului, bărbatul nu. Femeile au un număr dublu de celule conice care sunt sensibile la culoare în retină; bărbatul doar vreo 7 milioane. De aceea bărbaţii descriu sumar ceeace văd, femeile descriu nuanţe greu de înţeles de bărbaţi.

Femeia are o vedere periferică mai amplă decât a bărbaţilor (are un unghi de cel puţin 45 de grade pe ambele laterale ale capului, dar poate merge până la 180 de grade). Ochiul bărbatului deşi este mai mare, el îl are configurat pentru privirea de tip „tunel”, adică vede bine la distanţă ca şi cum ar privi printr-un binoclu. Din această cauză bărbatul nu găseşte niciodată ceva în frigider sau ciorapii, îşi acuză soţia că ascunde lucrurile de el, dar găseşte imediat cârciuma. De fapt, creierul bărbatului caută în frigider cuvântul U N T ; dacă nu este scris vizibil, are şanse să nu-l găsească. De aceea bărbaţii îşi mişcă tot timpul ca radarul capul atunci când caută un obiect apropiat. Numărul accidentelor de copii băieţi este dublu faţă de cel al fetiţelor. De asemeni femeile care se uită „lung” după bărbaţi sunt foarte rar prinse făcând aceste gesturi, pe când bărbaţii sunt mereu acuzaţi că se „uită”, deşi s-a dovedit experimental că femeile se „uită” mai mult decât bărbaţii, doar că nu sunt prinse, având un câmp vizual periferic mai mare. De aceea femeia este mai pricepută la băgatul aţei în ac şi la observarea detaliilor, amănuntelor. Bărbatul vede mai bine noaptea dar la distanţă, femeia şofer se simte orbită de celelalte maşini.
Când o femeie intră într-o încăpere unde se află 50 de cupluri,îi trebuie sub 10 minute pentru a detecta care cupluri se înţeleg şi care nu; un bărbat caută întâi intrările, ieşirile apoi posibili duşmai, posibili prieteni sau observă un bec ars, sau un geam spart.

Datorită unui corp calos mai mare (cu 30%)care permite un transfer rapid al informaţiilor senzoriale, unei femei îi este foarte greu să fie minţită (doar dacă vrea ea), în schimb bărbatul poate fi uşor minţit deoarece creierul lui mai puţin dotat nu poate remarca toate inadverdenţele dintre limbajul verbal şi non verbal al femeii. De aceea femeilor le este foarte uşor să mimeze un orgasm; ca să mintă o femeie, bărbatul ar trebui s-o facă în scris sau la telefon.
Auzul femeii este mai sensibil ca al bărbatului; ea poate discuta şi poate fi atentă şi la altă discuţie în acelaşi timp. Dacă sună telefonul, bărbatul le va cere celorlalţi să tacă; el nu poate auzi când merge televizorul, când zdrăngăne farfuriile sau când cântă muzica. Femeia aude scâncetul copilului aflat în altă cameră, bărbatul nu.
Pielea femeii este de 10 ori mai sensibilă la atingeri şi mângâieri decât a bărbatului. În timpul unei conversaţii două femei sunt de 6 ori mai tentate să se atingă decât doi bărbaţi. Când o femeie e supărată pe un bărbat, invariabil va spune: „nu mă atinge!”.

Pielea bărbatului e de 4 ori mai groasă decât a femeii. De aceea bărbaţii fac riduri mai greu. Sensibilitatea băieţilor la mângâiat dispare la pubertate când se concentrează doar într-un singur loc.
Simţul gustativ al femei este net superior bărbatului; bărbaţii discern mai bine gustul sărat şi cel amar şi de aceea preferă berea, în timp ce femeile preferă dulciurile. Dulcele pe care ele îl oferă copilului semnifică iubirea.
Nasul femeii este mai sensibil mai ales la ovulaţie. Ea poate simţi „magnetismul” bărbatului –feromonii, în timp ce bărbatul, nu.
Creierul femeii poate detecta prin miros (nervul olfactiv este cel mai scurt şi merge direct în aria olfactivă) starea sistemului imunitar al bărbatului în mai puţin de 3 secunde de la întâlnire. Bărbaţii cu sistem imunitar puternic sunt „irezistibili”. Animalele îşi miros excrementele, iar britanicii au descoperit că mirosul propriei transpiraţii din axilă este un puternic sedativ.

Femeile au obiceiul să gândească cu glas tare; în astfel de cazuri, e foarte important ca bărbatul să nu îi dea nici un răspuns.
Bărbaţii nu au darul vorbirii deoarece nu există un centru precis în emisfera lor stângă. De aceea băieţii, bărbaţii mormăie şi pronunţă cuvintele mai greu decât fetele. Când vorbesc bărbaţii ei folosesc pentru a încheia o propoziţie doar 3 tonuri, femeile 5 tonuri. Am văzut de exemplu, la emisiunile sportive cum comentează un meci o hadbalistă şi un forbalist care foloseşte foarte puţine cuvinte compartiv. Bărbaţii când stau împreună pot trece ore fără să îşi pronunţe măcar un cuvânt (la pescuit de ex). Dacă într-un grup de femei nu se vorbeşte, este o problemă extrem de serioasă. Singura situaţie când bărbatul vorbeşte mult e atunci când e beat.
Când se termină o zi, creierul bărbatului, clasifică, îndosariază problemele fără să-i mai preocupe în mod special; femeii îi vin mereu în minte problemele. Singura modalitate de a scăpa de le este să le conştientizeze, să se descarce verbal. Ea nu vrea soluţii şi nici concluzii, vrea doar să vorbească.
Femeile pot să privească la televizor, pt să vorbească cu copii şi să bârfească; bărbaţii pot ori să vorbească, ori să privească şi le roagă să nu mai trăncănească. Ei nu pot face două lucruri în acelaşi timp. Femeile consideră că trebuie să se simtă bine şi să comunice nu să stea ca statuile la televizor. Vorbitul pentru femeie înseamnă stabilirea de relaţii şi prietenii; pentru bărbat vorbitul înseamnă referire strict la fapte. După ce vine dintr-o vacanţă de două săptămâni petrecută cu prietena ei, o femeie tot mai stă două ore de vorbă. Bărbatul vorbeşte mult în gând; când bărbatul priveşte pe geam, el de fapt gândeşte, vorbeşte în gând. Femeia crede că nu are ce face, că se plictiseşte sau că e leneş şi îi cută ceva de lucru. De aceea bărbaţii preferă să bea în linişte. Pentru a se înţelege mai bine cu femeile, bărbaţii trebuie să vorbească mai mult. Când gândesc cu voce tare, femeile cred că aceasta este o formă de afecţiune, însă bărbatul percepe asta diferit. El crede că femeia îi înşiră o grămadă de probleme pe care el trebuie să le rezolve şi intră în panică, se enervează şi începe să-i spună ce are de făcut. Bărbatul trebuie să înţeleagă că atunci când vorbeşte, femeia nu aşteaptă soluţii; femeia trebuie să înţeleagă că atunci când bărbatul nu vorbeşte, nu e nimic în neregulă. O femeie foloseşte zilnic între 6000 şi 8000 de cuvinte pe zi, 2-3000 de sunete şi între 8 şi 10 000 de gesturi pentru a comunica, adică peste 20 000 de „cuvinte” (în 10 secunde poate schimba 7 expresii faciale). Bărbatul pronunţă între 2 000 şi 3 000 , 1000 de sunete vocale, şi 2000 de semne nonverbale, adică în medie vreo 7000 în total adică 1/3 din cât foloseşte o femeie. După ce a terminat de vorbit, femeia se simte uşurată şi fericită. Femeia ar trebui să înţeleagă că bărbatul nu poate duce o discuţie pe mai multe planuri; el de regulă vorbeşte simplu, clar, concluziv; el se concentrează doar asupra unei singure idei. Aşadar femeia trebuie să îi vorbească simplu, şi să-i spună un singur lucru, o singură idee la care să se poată gândi. Bărbatul nu poate şi vorbi şi asculta în acelaşi timp. Bărbaţii se întrerup din vorbit între ei doar dacă apare o rivalitate; dacă femeia îl întrerupe din vorbit şi mută discuţia pe mai multe planuri, bărbatul practic este surd. Dacă femeia vrea să se împrietenescă cu cineva, va vorbi foarte mult; ea consideră cuvintele ca pe o răsplată pe care o acordă. Dacă o femeie ne vorbeşte mult, înseamnă că i-am plăcut. Vorbitul pe ocolite, funcţionează doar între femei; bărbatul nu ştie regulile unui astfel de limbaj aluziv, ambiguu, polisemantic. Când comunică, femeile pun sentimente în vorbe, bărbaţii doar se exprimă. Vocea ascuţită a femeii vine de la nivelul de estrogen, vocea groasă cu tonalitate joasă a bărbatului vine de la testosteron. O voce joasă poate fi obţinută prin aplecarea bărbiei, şi reducerea ritmului într-unul monoton.

Creierul femeilor reacţionează la oameni şi chipuri, creierul bărbaţilor reacţionează la obiecte şi forma lor. Bărbaţii nu vorbesc niciodată serios despre sex, ei doar glumesc. Femeile cred că bărbaţii se adună pentru a povesti ce au făcut în pat cu ele; fals. Dacă unul face aşa ceva ceilalţi pleacă sau tac dezaprobator. Femeile nu se abţin când vine vorba de sex; ele discută tot felul de tehnici, strategii, durată, dimensiuni, etc în termeni adesea mai vulgari decât bărbaţii. Pentru că bărbatului îi place întodeauna să aibă dreptate (altfel se consideră ratat), femeia va avea grijă să se asigure că bărbatul nu va simţi că a greşit când discută astfel de chestiuni. Bărbaţii urăsc să fie criticaţi şi de aceea preferă să se însoare cu fecioare neştiutoare. Bărbaţii urăsc sfaturile: de aceea nici celui mai bun prieten nu-i spun problemele deşi acesta poate ar avea o soluţie bună. Bărbatului îi dai sfaturi doar dacă le cere, altfel îi spui că ai încredere în capacitatea lui de a rezolva problemele. Femeia vorbeşte doar pentru a se elibera de stres. Ea vrea doar să fie ascultată, nu „reparată”. Când o femeie vorbeşte, este întreruptă de bărbat cu soluţii; dar ea nu vrea soluţii vrea doar ca cineva să o asculte. Când bărbatul este stresat, i se activează logica şi orientarea în spaţiu: la femeie este activată funcţia vorbirii putând să vorbească ore în şir doar pentru a fi compătimită. Când un bărbat are de-a face cu o femeie supărată, trebuie doar să o asculte cu atenţie. Când bărbatul este stresat, supărat, foloseşte emisfera dreaptă, imaginativă – vorbeşte în gând, în timp ce la femeie este activă emisfera stângă- emisfera limbajului şi a vorbirii.


Când o femeie priveşte la televizor, ea caută o poveste, bărbatul schimbă mereu canalele în căutarea unei soluţii la gândurile lui. Bărbaţii stresaţi beau alcool, femeile stresate mănâncă multă ciocolată şi invadează magazinele. Femeia este mută doar când este jignită sau minţită sau maltratată şi se sperie când bărbatul tace. Ea începe să îl facă să vorbească, să îl încurajeze, dar el refuză, considerând că ea nu are încredere în el. Când un bărbat se izolează trebuie lăsat în pace; când o femeie se izolează, trebuie iniţiată urgent o discuţie lămuritoare.
Dacă bărbatul bănuieşte că femeia este stresată o lasă în pace să se poată concentra şi să găsească o soluţie. Mersul la cumpărături pentru femei e ca vorbitul; le destinde chiar dacă la final nu cumpără nimic. Pentru a face un complimet sincer unei femei trebuie să îi oferim cât mai multe amănunte. Bărbaţii visează că fac sex cu două femei, femeia visează că face sex cu doi bărbaţi, cu unul face sex, cu celălalt vorbeşte după ce a făcut sex. Când fac sex, bărbaţii simt nevoia să se golească; când fac sex femeile simt nevoia să se umple. Vorbitul, tandreţea, atenţia acordată o umple pe femeie. Pentru că bărbatul nu poate face decât un singur lucru o dată, el nu vorbeşte în timp ce face sex; dacă femeia începe să vorbească în timpul sexului, s-ar putea ca lui să-i treacă erecţia. Femeia poate să vorbească şi să facă sex în acelaşi timp. Ea are nevoie de multe vorbe frumoase de la el. De aceea compromisul care menţine erecţia este reprezentat de sunetele gen „oooo!”, „ahhh!”, „daaaa!”.
Pentru majoritatea femeilor, orgasmul este ceva secundar, ea vrea mai mult intimitate, căldură şi ceva tensiune.

Cum sunt “agăţaţi” bărbaţii de industria pornografică? (“Pornografie” înseamnă literal “a scrie” despre “prostituţie”).
Răspuns: arătându-le femei cu organele genitale expuse sau trupurile goale care să le excite schemele mentale (patternurile înnăscute).
Iată câteve astfel de scheme mentale care îi transformă pe bărbaţi în prizonieri ai imaginilor erotice.
Forma atletică a corpului femeii; mesaj: poate să apere progeniturile de pericol
Sânii plini; mesaj: decolteul sugerează de fapt fesele femeii şi organul “ascuns” de sub ele.
Picioarele lungi; mesaj: atrag atenţia spre zona unde se întâlnesc. Înseamnă maturizare sexuală. Fustele scurte sau tocurile înalte au menirea de a lungi picioarele. Bărbaţii nu preferă picioarele musculoase ci puţin mai grăsuţe, mai feminine. Femeia la ovulaţie alege inconştient fuste mai scurte.
Talia subţire; mesaj: arată că nu e gravidă deci, disponibilă. Cel mai puternic mesaj îl transmit e raportul fese/talie 70%. Aceasta era forma sticlei de coca cola.
Fesele rotunde în formă de piersică; mesaj: elemente nutritive pentru viitorul pui. Are aceeaşi semnificaţie ca şi cocoaşa cămilei. Unduirea lor atrage atenţia. Marline Monroe avea un toc mai scurt tocmai pentru a-şi undiu mai bine şoldurile.
Abdomenul plat; mesaj: nu este însărcinată deci poate fi însămânţată.
Spatele arcuit, formele rotunde – semne de fertilitate
Gâtul lung ca o lumânare – accentuează feminitatea comparative cu gâtul scurt al bărbaţilor. Aceştia doresc instinctiv să-l sărute.
Faţa de fată de 14 ani – trezeşte instinctele paterne, ocrotitoare la bărbat. Explicaţia pentru chirurgia estetică.
Gura senzuală – oamenii sunt singurele fiinţe cu buzele în afara gurii. În satare de excitaţie şi buzele şi organele genitale feminine sunt umflate, dilatate, mărite (“ecou genital”). Transmit puternice semnale sexuale. Timp de 6000 de ani rujul de buze a fost doar roşu. Excitarea femeii mai produce îmbujorarea obrajior. Aşa se explică industria cosmeticelor.
Ochii senzuali – ochii femeilor care iubesc se dilată de plăcere, sunt mari şi sunt atrăgători pentru bărbat. De aceea machiajul măreşte ochii şi genele cu rimeluri, contururi, etc
Nasul mic de fetiţă trezeşte la bărbat instinctele protectoare, paterne. Nici un manechin nu are nasul mare.
Raderea părului pubian – transformă femeia într-o copilă pentru bărbat.
va urma

Le place riscul!…

De ce se aruncă oamenii în cap legaţi de frânghii elastice? De ce aleargă cu bolizi cu peste 300 de km/oră? De ce îşi înşeală nevasta? De ce fac sex în lift, în maşină, în scara blocului, în grup, în toaleta restaurantului,  sau în pădure? De ce se aruncă cu paraşuta sau deltaplanul sau se caţără pe gheaţă?

De ce sunt “morţi” după pornografie? De ce fumează acele chestii (ţigări) pe care le scot dintr-un pachet de carton pe care scrie că pot genera boli grave?

De ce nu respectă indicaţiile doctorului personal sau îl mint cu seninătate că le-au respectat? De ce acceptă să înghită o apă mincinoasă sau alimente sintetice bune doar la gust?

Răspuns: Adrenalina.

Acesta este hormonul excitaţiei, al “riscului”, al fricii cel care ne creează iluzia că “ne trăim viaţa”. Este o explicaţie şi pentru succesul facil şi mediocru (bazat de fapt pe ignoranţa oamenilor) al politicienilor sau anal-iştilor care “secretă” frică/otravă/gunoi toxic în minţile oamenilor (faza cu femeia care lua bătaie de la soţ pe stradă şi care l-a apostrofat cu “ce te bagi?” pe cel care a vrut s-o scape, e reală!). De fapt, “a trăi” aşa viaţa este doar o altă minciună jalnică, deplorabilă şi deloc des-interesată, ca multe altele (reclamele, publicitatea comercială sau politică plină de mesaje negative insinuante care mai storc un strop de adrenalină din creierul privitorilor sau cititorilor) dar extrem de profitabilă pentru cunoscători.

Iată un alt exemplu de “adrenalină” pe care l-am descoperit azi navigând printre www-uri…

Peştele fugu

Este o specie de peşte otrăvitor originar din apele Japoniei. Curiozitatea sau excentricitatea împing foarte mulţi oameni să încerce preparatele din carnea acestui peşte deosebit de toxic şi foarte mulţi dintre aceştia îşi pierd viaţa dacă ceea ce consumă nu a fost gătit corespunzător. Fugu conţine cantităţi uriaşe de tetrodoxină în organe, în special în ficat şi piele. Otrava acţionează asupra muşchilor care sunt paralizati în timp ce victima este conştientă. Moartea survine în urma asfixierii.
Din păcate nu există un antidot în faţa acestei toxine. In urma multor ani de cercetări ştiinţifice s-a ajuns la concluzia că peştele în sine nu este otrăvitor, însă, acesta consumă diverse vieţuitoare care conţin bacteria tetrodoxin-laden şi o asimilează în organism, el fiind imun la efectele acesteia. Pentru a prepara şi servi acest peşte, bucătarii trebuie să facă nişte cursuri şi să obţină diplome ce le atestă acest drept.
Măiestria în prepararea acestui peşte constă în a lăsa în fiecare bucăţică servită şi o cantitate mică de otravă care dă o senzaţie de amorţeală şi ameţeală celui care îl consumă. Deşi sunt destui cei care mor, această mâncare este cea mai scumpă în Japonia este considerată o mare delicatesă.

Este şi mersul la restaurant la fel ca privitul la ştiri, tot un sport extrem – e adevărat, însă eu prefer de exemplu o mâncare simplă, o muzică armonioasă şi un pahar cu apă sigură! Vreau să fiu Viu la întâlnirea cu Moartea iar a muri de exemplu de cancer sau de frică, mi se pare şi costisitor şi ne-inteligent. Pentru mine acea adrenalină e doar mediocră …

"Supersoldaţi"

„SUPERSOLDAŢI”

A fost o vreme când se credea că la nivelul sistemului nervos, controlul se exercita prin intermediul unei reţele complicate de neurotransmiţători (serotonina sau dopamina de ex), hormoni (adrenalina sau cortizolul) şi enzime.

La nivelul anului 2008 se ştie că lucrurile sunt mult mai complicate; până în prezent s-au descoperit 52 de neurohormoni şi continuă să fie descoperiţi alţii. „A fost o vreme când ne gândeam la creier ca la un computer. Acum credem că fiecare celulă din creier este însăşi un computer. Şi fiecare celulă în parte este precum creierul în întregimea lui”- Steve Henricksen- senior staff scientist at the Salk Institute – La Jolla, California.

Dacă încercăm să ne imaginăm creierul ca un conglomerat de computere integrate de mare putere, atunci neuropeptidele se pare că formează reţeaua de comunicaţii electrochimice care ţine toate microcalculatoarele în echilibru şi le face să funcţioneze la unison. În creier sunt produse diverse tipuri de neuropeptide, iar acestea fac aproape totul. Ele pot fi pro sau antiinflamatorii; ele ne dictează dispoziţia psihică, ne controlează nivelul energetic, felul în care receptăm durerea sau plăcerea, ne determină greutatea corporală sau capacitatea de a ne rezolva problemele; ele sunt cele care ne alcătuiesc amintirile şi comunică cu sistemul imunitar.

Trebuie spus că atunci când se dezvoltă omul, la nivel embrionar, din ectoderm se dezvoltă trei mari organe: sistemul nervos- creierul, pielea şi sistemul imunitar. De aceea un aliment care face bine creierului, va face o piele cu un aspect frumos; neuropeptidele sau neurotransmiţătorii influenţează şi joacă un rol important în relaţia creier-frumuseţe. Neurohormonii, neurotransmiţătorii, neuropeptidele şi hormonii posedă un vast sistem de comunicaţii la nivel celular. Neuropeptidele sunt „telefoanele celulare” create de natură. Iată un exemplu: creierul trimite semnale la timus, timusul trimite semnale la piele, iar pielea retrimite semnalul la creier. Fiecare mesager are un destinatar căruia i se adresează mesajul său, iar aceşti destinatari se mai numesc în termeni anatomici receptori. Acesta este modul de comunicare la nivel celular.

Comunicarea celulară se aseamănă cu comunicatrea telefonică; diferenţa este că nu există la acest nivel mesagerie vocală: fiecare apel este preluat instantaneu. Mesajul transmis receptorului- destinatarului depinde de care anume neuropeptidă, neurotransmiţător sau hormon a făcut apelul respectiv. Dacă în creier se eliberează cantităţi mari din substanţa P (vom explica imediat ce este aceasta) atunci vom simţi „durere psihică”, ne vom simţi deprimaţi sau vom trăi o stare de nelinişte.

Substanţa P ( P- pain-durere) are receptori în tot organismul, inclusiv la nivelul pielii, astfel încât mesajul sau apelul trimis receptorilor din piele ar putea suna cam aşa: „suntem deprimaţi; haideţi să activăm procesul inflamator”. Rezultatul poate fi un proces accelerat de îmbătrânire a pielii prin accelerarea reînnoirii pielii adică pierderea strălucirii şi a tonusului pieli. Să nu uităm că pielea şi creierul au aceeaşi origine embrionară, şi că aceste două organe comunică foarte bine.

Reflexoterapia ştie că este suficientă o singură atingere a pielii pentru a schimba realmente o mulţime de circuite din creier. Ne-am obişnuit să credem că este nevoie de o mulţime de medicamente puternice sau proceduri chirurgicale complicate pentru a induce o schimbare la nivelul trupului. Sunt cercetări suficiente care au demonstrat că 15 minute de masaj zilnic la bebeluşi, îi ajută pe aceştia să ia mai rapid în greutate, să fie mai activi, mai vioi, având un avans considerabil asupra celorlalţi chiar şi după 6 luni. Puii de pisică sau şoarece separaţi imediat după naştere de mama lor, şi care nu beneficiază de nici o „atingere”, se îmbolnăvesc şi unii din ei mor. Aşa se întâmplă şi cu copiii abandonaţi în spitale sau cu cei din orfelinate. Neuropeptidele sunt chei magice în stare să deschdă poarta spre dezvăluirea secretelor plăcerii, durerii, bucuriei, tristeţii, memoriei, inteligenţei, comportamentului. Aceste neuropeptide pot acţiona uneori ca neurotransmiţători, alteori ca hormoni.

Organele care produc hormoni, sunt cunoscute ca glande endocrine. În greceşte hormon se traduce prin- a pune în mişcare. Hormonii sunt secretaţi de glandele endocrine cu scopul de a controla sau de „a pune în mişcare” o altă parte a corpului. Sistemul endocrin lucrează mână în mână cu sistemul nervos. Tot mai mulţi specialişti văd azi un singur sistem neuroendocrin care reglează starea internă a organismului (nutriţia, metabolismul, excreţia, echilibrul apei şi sări) reacţionează la stimulii exteriori, reglează creşterea, dezvoltarea, reproducerea, reduce, utilizează sau depozitează energia). Sistemul neuroendocrin protejează organismul de orice ameninţare din interiorul sau exteriorul său, iar hormonii cei mai activi în îndeplinirea acestui scop sunt hormonii de stres.

În prezent, cu toţii suntem supuşi unui stres teribil. Sistemul neuroendocrin îşi pune amprenta asupra nostră înainte de a ne naşte. Există studii care afirmă că stresul la care este supusă mama în timpul sarcinii are influenţă asupra formării axei pituitaro- hipotalamice. Copii care cresc în familii dezorganizate sau violente pot deveni dependenţi de adrenalină şi vor încerca ulterior să recreeze modele de viaţă cu care au fost obişnuiţi în copilărie. O categorie specială de stres la care este supus sistemul neuroendocrin este stresul chimic, reprezentat de elementele nocive prezente din ce în ce mai mult în viaţa noastră- de exemplu pesticidele sau materialele plastice care s-a dovedit că subminează sistemul endocrin. Ajutorul nostru de nădejde, sprijinul nostru cel mai important în lupta zilnică pe care o ducem cu stresul (factorii alimentari nocivi, lipsa de somn, de activitate fizică, ) este sistemul imunitar.

„Stăpânul atotputernic”, cheia de boltă a sistemului imunitar este o glandă mică „pitită”, ascunsă în spatele sternului, între cei doi plămâni, numită Timus. Această glandă a fost mult timp ignorată de comunitatea ştiinţifică. Timusul produce atât neuropeptide cât şi hormoni. Peptidele eliberate de timus sunt direct răspunzătoare de maturizarea celulelorT- „agenţii secreţi” sau „ofiţerii de informaţii”– leucocite specializate care joacă un rol major în reactivitatea imunologică a organismului, sau influenţează producerea de anticorpi, sau au rol în integrarea corectă a sistemului imunitar, endocrin şi nervos. După pubertate acest timus involuează, la 30 de ani şi-a pierdut două treimi din masă şi 90% din conţinutul în celule T. La 60 de ani a dispărut aproape în întregime, organismul având o vulnerabilitate crescută la infecţii, boli autoimune, cancer sau îmbătrânire. Hormonii secretaţi de timus măresc cantitatea şi calitatea celulelor T din organism, iar celulele T „informează” creierul, respectiv stimulează glanda pituitară situată între emisferele cerebrale, să secrete hormonul de creştere cel care construieşte masa musculară, măreşte vitalitatea tuturor sistemelor şi organelor, şi care scade nivelul hormonului de stres.

Stresul excesiv, fumatul, cantităţile mari de cafea, alcoolul, descarcă mari cantităţi de cortizol- hormon de stres.

Pentru a preveni riscul la care se expune un astfel de om, imediat ar trebui să renunţe la fumat, la cafea, la alcool şi să ofere corpului ore mai multe de somn. Somnul are un rol extraordinar de important în procesul de reîntinerire a organismului. Unii oameni obişnuiesc să bea alcool seara; iniţial alcoolul băut seara ne poate da o stare de somnolenţă, însă la scurt timp produce o descărcare puternică de norepinefrină, un hormon care este secretat în situaţii de stres intens sau în situaţii cu mare încărcătură emoţională, organismul revenind la starea de veghe. În legătură cu „ Ministerul Securităţii Interne” care este timusul, mai trebuie spus că deşi este implicat în lupta împotriva agresorilor externi, el trebuie să aibă grijă şi la pericolele care vin din interioriorul organismului. Aceasta este cazul substanţei P.

Substanţele chimice produse de organism, fie că sunt neuropeptide, neurotransmiţători, sau hormoni, ele au două feluri de efecte: unele pozitive, altele negative. De exemplu estrogenul; pe de o parte el ajută la menţinerea sănătăţii şi supleţei pielii, ajută oasele să fie puternice, dar în exces, poate declanşa sindromul premenstrual care poate produce dureri, retenţie de apă, migrenă, oboseală, iritabilitate, tulburări psihice. Acelaşi lucru este valabil pentru neuropeptide care pot exercita asupra organismului o acţiune proinflamatorie sau antiinflamatorie. Acţiunea pozitivă a substanţei P constă în dilatarea vaselor de sânge, tonifierea intestinelor şi muşchilor netezi, are rol în secreţia salivei şi eliminarea urinei. Efectele negative ale substanţei P constau în faptul că reacţia inflamatorie declanşată de ea, este cauza acneei şi a formării ridurilor. De asemenea are rol negativ în anumite suferinţe cronice cum ar fi depresia, obezitatea, alcoolismul, durerea fizică. În cazul durerii de exemplu, substanţa P creează un sistem cronic de transmitere a durerii care merge de la coloana vertebrală la creier. Această neuropeptidă mai poate fi eliberată la nivelul pielii atunci câd cineva vă strânge puternic de piele. Ea ne face să simţim senzaţia de durere. Substanţa P este sintetizată şi eliberată în majoritatea organelor şi sistemelor vitale. În creier ea nu produce durere pentru că în creier nu există receptori pentru durere (de aceea operaţiile pe creier pot fi făcute cu pacientul conştient, adică poţi vorbi cu el în timp ce chirurgul îi „umblă” în creier). Cu toate astea ea produce durere psihică manifestată sub forma depresiei sau anxietăţii. Voluntarii care au participat la studii cărora li s-a administrat în exces substanţă P au declarat că la scurt timp s-au confruntat cu o stare de anxietate şi depresie.

Cercetările au arătat că dacă se reduce nivelul substanţei P, se reduce nivelul de stres corelat cu durerea, se reduce inflamaţia iar reducerea inflamaţiei duce la reducerea procesului de îmbătrânire. Studiile efectuate de Stephen P Hunt de la University College din Londra, au arătat că substanţa P se găseşte în acele părţi ale creierului asociate cu proprietăţile motivaţionale sau „recompense” care ne fac plăcere, cum ar fi drogurile sau mâncarea. Este suficient a se reduce secreţia de substanţă P pentru a se diminua apetitul pentru astfel de plăceri care ne distrug sănătatea şi care ne fac să arătăm mai bătrâni decât ar fi normal pentru vârsta noastră biologică reală. Când se eliberează substatnţa P, ea este însoţită de aminoacizi cum ar fi glutamatul şi aspartatul, fapt ce duce la o stare a celulelor denumită excitotoxicitate.

Glutamatul- neurotransmiţător, care are un rol foarte mare în procesul de învăţare pentru memoria pe termen scurt şi lung, se găseşte în cantităţi foarte mici în lichidul extraceluler. Când concentraţia lui creşte, celulele (neuronii) sunt supuse unei excitaţii anormale. La concentraţi mari, celulele- neuronii intră în aşa numita moarte celulară întârziată sau excitotoxicitate, adică celulele sunt excitate atât de puternic încât mor. Moartea acestor celule poate duce la maladia Alzheimer de exemplu. Dar nu numai glutamatul poate excita celulele excesiv.

Un grup de substanţe compuse denumite excitotoxine pot da tulburări neurologice (migrene, tulburări de învăţare la copi, demenţă, boala Prkinson, Altzheimer, Huntington, etc). Aceste substanţe sunt de obicei aminoacizi acidici care reacţionează cu receptorii specializaţi din creier într-o asemenea manieră încât distrug neuronii. Din categoria acesta, în afară de glutamat- neurotransmiţătorul cel mai utilizat de creier şi cea mai cunoscută excitotoxină, mai fac parte aditivii alimentari ( de ex aspartamul, monoglutamatul de sodiu, aditivii alimentari cum ar fi aromatizatorii „identic naturali” proteinele texturate, etc).

Vestea bună este că organismul nostru poate contracara efectele negative ale substanţei P datorită unor substanţe care scad excitotoxicitatea. Una din substanţele care blochează acţiunea substanţei P este capsaicina- componenta căreia i se datorează gustul specific ardeilor iuţi. Aceasta este un blocant natural al substanţei P şi poate fi „procurată” fie sub formă de supliment nutritiv, fie pur şi simplu consumând ardei iute- mâncăruri iuţi, sau unguente, plasturi care conţin capsaicină. Dar cea mai importantă metodă de a reduce toţi aceşti hormoni, neurohormoni care ne pot produce probleme, este mişcarea, sportul.

Dacă stresul produce creşterea secreţiei de substanţă P, sportul, mişcarea reduce stresul şi deci şi aceste secreţii de neurohormoni în exces. O altă metodă eficientă de contracarare este iertarea, acceptarea,, rugăciunea    ( un bun prieten preot, îmi spunea aşa: „Tu ierţi pentru tine, nu pentru altul!”).

O altă metodă de eliberare de stres, este animalul de companie- prietenul care ne iubeşte fără să ne judece.

În prezent oamenii de ştiinţă studiază aşa numita „neuropeptidă Y” peptida „stării de calm şi a curajului”. Ea inhibă anxietatea şi depresia şi poate îmbunătăţi memoria. Ea mai produce constricţia vaselor de sânge, reglează temperatura corpului, tensiunea arterială şi secreţia hormonilor sexuali. Descoperirea ei a plecat de la studierea sindromului de stres post-traumatic (TSPT). Cercetătorii au observat că membrii forţelor speciale- trupele de comando sau militarii pregătiţi pentru misiuni speciale, nu se confruntă aproape niciodată cu TSPT, cu toate că acţionează permanent în condiţii de stres fizic, mintal şi mai ales emoţional intense. Militarii din forţele speciale au un nivel ridicat de neuropeptidă Y în sistemul nervos central. Militarii obişnuiţi NU posedă această capacitate şi din această cauză sunt mai vulnerabili la TSPT. Cercetătorii cred că nivelul ridicat de neuropeptidă Y îi face pe militarii din serviciile speciale rezistenţi la TSPT şi că acaesta este explicaţia calmului şi curajului excepţional de care dau dovadă în luptă.

Concluzia ar fi că pentru a rezista în faţa exigenţelor la care viaţa din prezent ne supune, cu toţii ar trebui să devenim „supersoldaţi”.

Cum hrana nu ne dă doar energie ci ne şi construieşte, ar fi util să fim atenţi, să avem grijă cu ce ne construim zilnic corpul. Alimentele, hrana pe care o mâncăm zilnic, mişcarea sunt două portiţe prin care putem deveni „supersoldaţi”, prin care ne putem bucura cât mai mult de timpul limitat pe care îl avem aici pe pământ.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 09:02 am UTC
Aceasta luna: 206 la 11-02-2019 07:12 am UTC
Acest an: 667 la 10-30-2019 08:47 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC