> News of the day <

Paradoxuri româneşti…

Afacerile bune se bazează pe relaţii de încredere confirmate şi consolidate în timp, pe loialitate şi profesionalism. Întrebare: Ce anume poate determina o firmă serioasă care a demonstrat că poate fi “premium” şi că poate să aibă uşor succes pe o piaţă atipică aşa cum este cea din România – să se auto-saboteze şi să-şi … Read more

octombrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Două vorbe despre „şeful” ideal


România este „fruntaşă” la toate relele posibile.

Zilele trecute am citit un studiu din care reieşea că România are cea mai stresată populaţie din UE şi (paradoxal) deşi suntem cei mai săraci din UE, tot în România se munceşte cel mai mult peste program.

Am vorbit altă dată despre situaţia dezastruoasă în ceeace priveşte depresia sau sinuciderile sau cum cancerul sau bolile de inimă, mortalitatea maternă sau cea a copiilor intoxicaţi cu apă cu nitriţi din fântânile poluate de agricultura socialistă.

Iată însă că „stăm bine” şi la capitolul „muncă” deşi rezultatele sunt … inexistente! (cooperativa „munca în zadar” sau „bicicleta fără lanţ” – cum ar spune amicul levicusas atlantin).

Care sunt cauzele acestei situaţii?

Răspuns: Multe sunt cauzele dar una singură se individualizează clar: Incompetenţa.

Conducerile firmelor, managerii nu ştiu cum să îşi motiveze lucrătorii să muncească eficient, nu ştiu să-i determine să colaboreze, să coopereze, săfie creativi, creatori. Principiile conducerii sunt tot cele vechi „de dinante” cele de pe vremea activiştilor de partid – adică „hei-rupiste” – când dacă nu munceai peste program „nu erai bine văzut” sau promovat, nu primeai „primă” sau recunoaştere, nu primeai butelie sau tichet pentru tvcolor sau înscriere pe „lista cu frigiderele” ci doar frustrari.

Iar dacă aveai curajul să comentezi sau să vii alte păreri decât cele emise de „toarăşu -Şef” erai marginalizat, izolat, eliminat. Dacă cumva „şefu” te vedea că stai şi nu ai treabă/de lucru adică nu faci nimic, era jale mare în ziua aceea!.

Aşa s-a născut sportul preferat al românilor – „ a te face că faci” sau plimbatul hârtiilor dintr-un birou în altul – asta pentru a se creea şefilor iluzia că se munceşte mult în firmă/unitate/întreprindere.

Acest tip de conducători, de „şefi” sau mai nou de manageri au creat indirect tipologia românului încruntat, frustrat, neputincios, laş, egoist, mincinos, „descurcăreţ”, trădător, şmecher, agresiv etc…

Dar cum ar trebui să fie totuşi un „şef”?

A fi un bun manager înseamnă de fapt doar câteva lucruri simple – cunoscute în Occidentul spre care mergem în pas voinicesc …de melc.

Adicătelea să ştii să-ţi apreciezi/premiezi oamenii atunci când au succes sau realizează un proiect (aceşti occidentali „nenorociţi” au abandonat de mult mentalitatea comunistoidă de tip – „de-aia îi plătesc/primesc leafă/salariu!”) şi să ştii în acelaşi timp să corectezi un eşec al angajatului– adică a ştii să corectezi comportamentul –NU persoana şi asta făcută de preferat individual („între patru ochi”), nu în văzul lumii sau “la şedinţa” unde „toarăşu” este „pus în discuţie” şi “dat” ca „element negativ pentru colectiv”.

Înseamnă a cunoaşte oamenii cu care lucrezi, a-ţi face timp pentru ei, a cunoaşte familiile acestora, trecutul acestora, problemele sau succesele copiilor lor, a fi punctual şi nu în ultimul rând, a –ţi respecta cuvântul dat.

Atunci românii vor urma toate indicaţiile şefului şi vor lucra împreună pentru îndeplinirea scopurilor/ţintelor/contractelor unităţii/firmei/întreprinderii fără să îl mai saboteze. Succesul Boss-ului va fi succesul firmei, adică al Lor al tuturor.

Abia atunci România va respira aerul topurilor succesului Real şi nu pe cele ale „recoltelor record la hectar” realizate cu creionul chimic muiat în gură!…

Părerea mea!

Dr Pro: – Purificarea apei – osmoza inversă

“Sunt convins că am putea evita o mulţime de boli cronice – în special pe cele degenerative dacă  am înlocui  băuturile alcoolice şi sucurile de fructe comerciale cu apă pură” – Dr Joseph Mercola

Celebrul Doctor american Joseph Mercola s-a remarcat nu numai ca un promotor al vieţii sănătoase, nepoluate cât mai ales prin criticile aduse instituţiilor din Statele Unite ale Americii responsabile cu protecţia sănătăţii oamenilor (ex. celebra Food and Drug Administration FDA sau publicarea celebrului de acum best-seller – “Marea păcăleală  gripa aviară”).

La fel ca şi alţi doctori celebri care au fost soldaţi pe câmpul de Prevenire a îmbolnăvirii populaţiei – mai ieftină pentru oamenii obişnuiţi dar păguboasă pentru consiliile de administraţie ale industriei medicale sau agro-alimentare, şi el (cum altfel?!?) a fost ţinta atacurilor presei sau instituţiilor care ocrotesc interesele Sfântului Profit.

Dr Joseph Mercola este autorul a zeci de cărţi care explică oamenilor cum să se ferească de anumite afecţiuni şi autor al site-ului mercola.com unul din cele mai populare şi mai vizualizate site-uri de sănătate de pe Internet. Recomandă o alimentaţie echilibrată bazată în special pe alimente naturale nepreparate termic sau excesiv de prelucrate, evitarea laptelui pasteurizat, a consumului excesiv de peşte datorită acumulării în carnea acestuia a poluanţilor din apă în special a mercurului, recomandă evitarea îndulcitorilor artificiali, a sucurilor acidulate de fructe, a conservelor. Dr Mercola este extrem de critic cu privire la folosirea în exces a medicamentelor, a imunizărilor artificiale cu vaccinuri inutile şi periculoase.

El este adeptul şi promotorul filtrelor de apă care folosesc metoda Osmozei Inverse – cea mai performantă metodă de purificare a apei din lume – la această oră.

Iată un fragment din recomandările Dr Joseph Mercola:

Trei tipuri de filtre de apă, care poate elimina DBPs

Există trei tipuri de filtre de apă instalate la punctul de utilizare (lângă robinet), care pot elimina în mod eficient DBPs – trihalometanii (derivaţi organici ai clorului intens cancerigeni) din apa ta. Două din cele trei sisteme elimină, de asemenea arsenicul prezent în apa de robinet.

Sistemul de filtru de carbon activat – De înaltă calitate, bine conceput sistemul de filtru de carbon activ este cel mai simplu, cel mai convenabil, şi opţiunea cea mai uşor de utilizat.

Un sistem cu adevărat bun constă în mai multe cartuşe de filtrare, unul pentru a proteja carbonul de contaminanţii “mari” din apă, un alt filtru de carbon conceput pentru a elimina trihalometanii şi un filtru de carbon de rezervă pentru a se asigura că toţi contaminanţii au fost filtraţi.

Sistemul de osmoza inversa – A doua categorie, din punct de vedere user-friendly, este sistemul de osmoză inversă (RO).

Acest sistem poate elimina atât DBPs cât şi arsenicul din apa ta. De fapt, un sistem RO elimină probabil cel mai larg spectru de contaminanţi faţă de orice sistem de filtrare a apei şi este sistemul meu personal pe care îl folosesc şi pe care îl recomand pentru a optimiza siguranţa şi puritatea apei dumneavoastră.

Acesta este instalat de obicei sub chiuveta dumneavoastră, cu un robinet separat de robinetul dumneavoastră.

În acest sistem, DBPs nu sunt eliminate prin membrana RO în sine, ci mai degrabă prin pre- filtrele de carbon folosite în combinaţie cu membrana RO care le filtrează.

Unii oameni sunt îngrijoraţi de lipsa de minerale în apă purificată osmotic, dar convingerea mea este că apa nu este sursa primară de minerale. Cu toate acestea, poate fi un pic acidă (Danny Water a măsurat pH-ul apei filtrate osmotic în Drobeta Turnu Severin şi a obţinut o valoare de 6,5-6,8). Aceasta este de obicei un rezultat al absorbţiei dioxidului de carbon din aer (aciditate temporară- n.t. D Water), care se transformă în acid carbonic în apă (şi care este mult mai puţin acidă decât majoritatea apelor “minerale” îmbuteliate de pe piaţă – pH 5-5,4).

Acest lucru poate fi remediată cu uşurinţă prin adăugarea de aproximativ o jumătate de linguriţă de sare de înaltă calitate cum ar fi preferata mea,  Sare de Himalaya în aproximativ un galon de apă (echipamentele Dr Pro din România sunt prevăzute cu un cartuş mineralizator final care echilibrează pH-ul cu ajutorul sărurilor cum ar fi carbonatul de calciu, magneziu sau potasiu).

Distilare – A treia categorie, care poate elimina atât DBPs şi arsenic, este distilarea.

Cu toate acestea, vă rugăm să fiţi conştienţi de faptul că prin distilare NU se pot elimina DBPs – trihalometanii, plumbul sau pesticidele care au punct de fierbere sub cel al apei.”

Dr Joseph Mercola

Obiceiuri de Crăciun

Peste tot la ţară, în ajun de Crăciun, femeile pregătesc turte şi colaci sau colindeţi. Turtele se mai numesc „scutece” şi semnifică scutecele care l-au învelit pe pruncul Iisus. Prima turtă se numeşte „turta vacii” pentru că acestea l-au protejat în iesle după ce s-a născut, şi se dă vacilor s-o mănânce în ziua de Bobotează împreună cu tărâţele ca să dea lapte bun peste an.

Colacii sau „colindeţii” se pregătesc pentru masă, pentru pomenirea morţilor sau pentru colindători. Plămada este făcută din drojdie de vin şi se lasă la „crescut” lângă cuptorul cald. După ce a crescut se frământă cu mâinile, se rup bucăţi-bucăţi şi cu mâinile se modelează viţe groase cât degetul care se împletesc în colaci sau în „viţe” unice sau duble. Din acest aluat nu se dă cu împrumut cu nici un chip; dacă o femeie a reuşit să fure (să ciupă) din aluatele din trei case şi face o pâine pe care o mănâncă toţi ai casei fără să risipească nici o fărâmă, femeia respectivă va avea cloşti cu mulţi pui. Aluatul mai poate fi amestecat cu muguri de prun roşu, măr dulce, alun, viţă, cireş şi se păstrează pentru a fi folosit contra durerilor de stomac sau pentru descântece. Pentru dospire cea mai bună apă este „apa de flori”. Ţăranii adună apă de ploaie (la fel ca dacii) care este mai puţin dură şi nu face cocoloaşe cu făina de grâu.

Ritualul.

În „casa mare” sau „odaia de dincolo”, gospodina aşează pe masa de sub icoană cea mai frumoasă faţă de masă, o sticlă de vin roşu, o farfurie cu turte iar în dreapta sticlei, o farfurie cu bob „făcălit” sau sleit cu ceapă distuită deasupra, colaci şi alte bucate.

Între colaci se pune un fuior de lână („barba lui Crăciun” sau „fuiorul popii”) pe care îl primeşte plocon părintele care binecuvântează masa. Masa nu se descoperă decât în prezenţa preotului (cel care face asta va face bube) care blagosloveşte apoi gustă din fiecare fel de mâncare şi împarte şi la ceilalţi săteni prezenţi pentru ca „Dumnezeu să primească”. În acest timp afară arde o căţuie cu tămâie şi smirnă. Ca plată, preotul ia banii puşi sub colţul din  dreapte mesei, doi colaci pe care îi dă dascălului şi o parte din vin. Fetele pun un ac de păr sau agrafă sub prag „să treacă popa peste el” apoi îl pun în păr să-şi viseze ursitul. După plecarea preotului, gospodinele mătură imediat camera ca „să fie ferită casa de purici” apoi pleacă prin vecini să dea de pomană pentru sufletul morţilor şi sănătatea casei.

Mediocritatea – un fleac „mediocru”

Încercam deunăzi împreună cu prietenul Sorin, stând pe malul Dunării la Drobeta şi străluminaţi de un apus de soare mirific, să ne explicăm de ce un individ care a avut de-a face în viaţa lui cu Excelenţa, alege brusc, fără nici un motiv infidelitatea, mediocritatea,  denigrarea.

De ce trădăm, de ce alegem mereu să acceptăm, să promovăm facilul, fleacul, discreditarea, bârfa, compromisul?

Semnalam într-un articol anterior că românii pleacă pe meleaguri străine pentru o simbrie lunară de cele mai multe ori modestă şi cu mult sub preţul la care îşi vând munca şi priceperea locuitorii din ţările respective (fenomenul este întâlnit chiar la noi „acasă” unde, firme puternice, transnaţionale îşi plătesc angajaţii români mult sub salariul pe care îl oferă pentru aceeaşi muncă altor angajaţi de pe alte meleaguri).

De ce se întâmplă aşa este o întrebare care transcede principiile sindicalismului iar răspunsul se află chiar în cultura şi educaţia noastră mediocră, obscură de multe ori, insuficientă, limitată, incompletă, specific românească.

Potrivit dicţionarului, ”mediocru” este cel care care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit, care nu iese din comun, nu se evidenţiază prin nimic, modest, banal. Etimologic, cuvântul provine din latina veche, “medio” însemnând mijlociu şi “ocris” – munţi, pietre cu aceeaşi înălţime (de aceeaşi mărime).

Din cele mai vechi timpuri teama oamenilor de a nu deveni mediocrii, de a nu se confunda cu turma sau cu nimicul a fost cea care i-a împins înainte, a fost motorul progresului omenirii. Românii sunt nevrozaţi sau depresivi şi pentru că au fost obişnuiţi ca altcineva să le ducă de grijă, altcineva să hotărască ce le este bine şi ce nu, altcineva firoscos să le facă, să le dreagă, să le spună…

În realitate, aşa cum se întâmplă pe alte meleaguri mai îmbelşugate, oamenii sănătoşi la minte nu îşi doresc să fie modeşti, ordinari, imperfecţi, banali, “invizibili”. Ei caută să fie în pas cu noutatea, se autoperfecţionează, se autodepăşesc, aleg ori de câte ori au prilejul existenţa de tip “premium”. (…)

“Ţopârlanul, mitocanul nostru după ce a fost exclus dintr-o firmă renumită, unde calitatea nu este un lux ci doar un sinonim al bunului simţ, îi povestesc lui Sorin, unde avea maşina firmei străină nouă  la dispoziţie 24/24, telefon cu minute la discreţie, hoteluri, restaurante gratis (decontate de firmă) dar şi o leafă cu vreo opt zerouri în coadă, (în România anului 2010!), confundă într-un anume moment al carierei lui “buna credinţă” a patronului cu naivitatea,  dă “ţeapă după ţeapă” (cultivând o ciubucăreală antiprofesionistă, opusă regulilor firmei), îşi ia amantă (ah, infidelitatea!) şi un ceas scump (chiar dacă citea ora de pe telefonul celular) şi, după ce este dat afară (“vărsat”) purcede cu râvnă neostoită la denigrarea foştilor protectori”. (…)

În Sfânta Scriptură ni se spune că faptele „căldicele” nu sunt folositoare. „Am să te vârs din gura mea!” scrie în Apocalipsă, „pentru că eşti căldicel, adică nici rece nici în clocot”.  Diferenţa între a fi „bun” şi „expert” sau „excelent” este diferenţa între „apa călduţă” şi abur (pentru a fi înţeles mai bine, deşi e vorba de câteva grade, DOAR aburul poate împinge înainte locomotiva!).  În prezent personajul nostru lucrează/moneşte pentru altă firmă unde miserupismul, nepăsarea, tupeul este codul de conduită iar faptul că robinetul cu mulţi bani „nu mai curge cum curgea” îi stimulează doar „producţia” de ocări. Nu regrete, nu remuşcări, nu corecţia firii lui păcătoase!.  (…)

Îi mai spuneam prietenului Sorin, că „mediocritatea incoloră este o altă cauză a situaţiei precare în care ne aflăm dar şi motivul lipsei „cu desăvârşire” a  anticorpilor supravieţuirii”.

Ne tăiem singuri aripile, la fel ca nefericitul instalator despre care povesteam mai înainte, castrăm entuziasmul, pasiunea şi alegem flecăreala confortabilă, inertă, sterilă, ne-rodnică. Pentru că Sorin îmi spune că personajul nostru ar merita un premiu Nobel pentru prostie, îi aduc aminte de epigramistul George Zarafu care într-o pledoarie celebră scria hâtru că „Premiul NOBEL, eu aş da, celui care-n farmacie, ar descoperi ceva, să ne scape de Prostie!”…

„Deşi mediocritatea este noua doctrină a societăţii democratice în care vieţuim, nu te speria prea tare Sorine! Mediocritatea nu este atât de periculoasă pentru creştere şi inteligenţă pentru că în răul, în păcatul pe care îl face ea este totuşi ceeace este: mediocră!”.  …

"Spital" II Tipuri de pacienţi

Dat fiind condiţiile cunoscute de spitalizare ţara noastră, apare fenomenul denumit „nevroză instituţională” sau după unii autori mai imaginativi – „boala bolii”, sau „ospitalism”.

Pacientul care s-a „pricopsit” şi cu această afecţiune – mulţi din păcate, îşi adaugă la boala de bază o stare de apatie, lipsa iniţiativei, îşi pierde interesul pentru evenimente şi lucruri care au un anumit interes personal, supunere docilă, îşi pierde sentimentele pentru ordine, nu se mai revoltă în faţa nedreptăţilor, suferă o deteriorare a obişnuinţelor personale de toaletă de exemplu, pierderea într-un anumit grad a individualităţii, resemnare fatalistă.

Proasta relaţionare medic-pacient poate conduce la aşa numitele boli iatrogene, boli care au o importantă componentă nevrotică şi care sunt reacţii psihogene ca efect al ideologiei medicale.

Pentru a se instala o astfel de afecţiune este necesar de exemplu doar de un cuvânt sau de un act interferat nefericit în comunicare. Pacientul realizează din atitudinea medicului sau asistentei ui că acesta este incapabil să-l ajute şi astfel devine anxios. Medicul, personalul medical de îngrijire emit mesaje multiple, complexe prin expresii, tăceri, cuvinte spuse cu jumătate de gură. Pacientul încearcă să descifreze aceste mesaje şi apoi să le incifreze în sistemul informaţional personal.

Atitudinea negativă din partea personalului medical (de respingere, abandon, de neîncredere) pot induce pacientului stări de alertă în care acestuia i se modifică percepţiile, imaginaţia i se deformează, gândirea i se alterează şi devine nelogică, apare frica, neliniştea, deprimarea. Bolnavii cronici trebuie ştiut că acumulează în decursul săptămânilor petrecute în spital o anumită „cultură medicală” la acest lucru contribuind cel mai mult contradicţiile dintre medici care au concepţii diferite şi care nu reuşesc să se înţeleagă între ei.

Aceşti pacienţi depresivi abdică de la activităţile normale; ei îşi continuă viaţa obişnuită, afişând uneori o pretinsă fericire, când de fapt pentru ei, în adâncul sufletului lor viaţa şi-a pierdut orice sens. Starea lor a celor mai puţin afectaţi de „nevroza de spital” este „disperarea tăcută”: blânzi, politicoşi în aparenţă, dar plini de o furie şi o frustrare pe care nu o recunosc.

Conceptul medical "mecanicist"

Acest concept medical apare ca urmare a desoperirilor din diverse ştiinţe (chimie, fizică, dar şi medicină).

Esenţa acestui model medical a constat în aceea că boala a fost intim legată de leziunea anatomică sau histologică. Descoperirile lui Pasteur şi Koch au pus la baza explicaţiilor biologice agenţii microbieni, cadru în care au fost adjudecate de modelul medical mecanicist de explicare a bolii.

Conform acestuia există o legătură directă care se face între simptom, boală, leziune, iar simplificând la maximum leziune= boală.

Acest fapt a dus la ruperea organismului în bucăţi, ca şi în cazul unei maşini cu mai multe piese, ducând la apariţia unei medicini de organ, a unei ultraspecializări, dar şi la cultul ultraspecialistului, a aparatelor medicale tot mai sofisticate şi a analizelor.

Simplificarea modelului la formula boală= leziune, persistă de cel puţin 100 de ani şi este adânc înrădăcinat atât în conştiinţa populaţiei dar şi a majorităţii personalului medical.

În realitate ea are origini mult mai departe în istorie Aş putea aminti de şcolile medicale greceşti – şcoala din Kos care avea ca reprezentatnt pe cunoscutul Hipocratikus, şi scoala medicală din Cnidos. Aceştia din urmă erau medici care se adresau direct simpromului fără să stea prea mult pe gânduri; ei nu ezitau să taie cu cuţitul sau să administreze leacuri dure care să înlăture simptomul. Hipokratikus şi discipolii săi erau mult mai circumspecţi; ei studiau modul în care corpul omenesc luptă cu boala şi îl ajutau prin administrare de purgative, sudorifice, vomitive, repaus sau dimpotrivă mişcare. În timp a avut succes medicina agresivă a medicilor din Cnidos (a fost însuşită chiar şi de egipteni);

Oamenii doreau un leac rapid pentru suferinţele lor. Aşa a apărut şi s-a dezvoltat farmacologia şi industria farmacologică.

În prezent aceasta se poate spune că are sub control corpul medical încă de pe băncile facultăţii şi terminând cu cercetarea medicală.

Binenţeles că în toată această poveste important nu este pacientul ci profitul acţionarilor din consiliide de administraţie ale acestor fabrici de medicamente care doresc profit permanent.

Prima ramură medicală care a ţinut cont de acest model a fost chirurgia. Primii chirurgi au plecat de la premisa ca omul este un sistem complex de instalaţii. Chirurgul de azi poate fi considerat un „bio-instalator”. În loc să folosească cuţite, medicii internişti folosesc medicamente pentru a trimite gloanţe asupra ţintelor reprezentate de organele bolnave.

Oamenii însă sunt ceva mai mult decât o însumare de elemente chimice. Consecinţa ultraspecializării şi a medicinei de organ a avut drept efect imediat deprecierea cunoaşterii personalităţii pacientului.

O altă consecinţă, de data asta din partea bolnavului a fost apariţia comportamentului maladaptativ în care bolnavii tind a renunţa uşor la responsabilitate, nu mai luptă cu problemele vieţii, individul se retrage în boală şi fuge uşor de răspunderile sociale.

Ca o reacţie în faţa neputinţei medicinei bazată pe acest concept sau model medical bazat numai pe explicaţii biologice care explică boala, într-un moment social caracterizat prin dezvoltarea unei societăţi urbanizate şi industrializate puternic, apare un concept nou – modelul psihosomatic care introduce în explicaţiile fiziopatologice alături de factorii biologici, pe cei psihologici şi sociali.

Modelul psihosomatic introduce între factorii de mediu şi organism un factor intermediar, o mediaţie reprezentată de reacţia psihologică la mediu. Acest factor este reprezentat de emoţie, anxietate, frică.

Modelul psihosomatic simplificat apare după formula : stres- emoţie- reacţie vegetativă- modificări funcţionale- leziune organică.

În locul unei viziuni mecaniciste (omul este ca o maşină),modelul psihosomatic introduce,în condiţiile moderne,ideia legăturii dintre corp şi suflet,dintre biologic şi social şi moral.

Modelul psihosomatic depăşeşte deci explicaţiile mecaniciste.

Leziunea chiar dacă există ea nu trebuie să fie neapărat primitivă,putând fi precedată de o lungă perioadă de tulburări funcţionale,care pot fi puse în mişcare de factori psihologici şi sociali,de relaţile interpersonale.În acest fel tulburările psihice şi somatice nu mai apar ca fiind în opoziţie.

Stresul vieţii va determina reacţia psihică,care prin intermediul sistemului nervos vegetativ va acţiona asupra fiziologiei diferitelor organe şi la care datorită duratei, intensităţii şi frecvenţei pot duce la fenomenul de organizare şi organicizare.

Boala,chiar de origine organică,poate la rândul ei să acţioneze asupra psihicului pe 2 căi:directă (prin intermediul modificărilor metabolice) şi pe cale psihologică,prin trăirea conştientă a stării de boală şi a consecinţelor sale.

În modelul psihosomatic omul sănătos sau bolnav reprezintă o unitate psihosomatică,apărarea organismului presupunând participarea ambilor factori,în timp ce leziunea apare doar în faza tardivă de evoluţie, reprezentând rezultatul eşecului, atât al apărărilor psihologice cât şi fiziologice a organismului.

Modelul psihosomatic face posibilă urmărirea în cadrul patologiei atât a influenţei factorilor psihici şi sociali,cât şi biologici,el poate explica trecerea de la social la boală somatică,de la factorii psihici şi sociali la reacţii funcţionale sau la leziuni organice,în timp ce modelul medical pune puţină bază pe factorii psiho-sociali şi nu putea da nici o explicaţie afecţiunilor funcţionale şi a maladiilor care apar în legătură cu stresul.

bibliografie selectivă: cucu ioan Reforma sanitară -reforma sistemului medical şi a gândirii medicale învechite – 2007

Medicină = afacere?

În SUA ţara cea mai importantă şi reper pentru multe altele inclusiv pentru România, îngrijirea sănătăţii este o afacere colosală. (Ar merita amintit că la investirea sa în calitate de prim-preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin anii 1996 sau 1997 nu am verificat, dr-ul Alexandru Ciocâlteu afirma într-un interviu – citez din memorie necesitatea introducerii şi în România a conceptului „medicina ca afacere”. Binenţeles că se referea la managementul sănătăţii, la eficacitate şi eficienţă, însă rezultatele se văd la 12 ani de atunci- întradevăr medicina este o afacere, dar nu pentru pacient).

Deci , în SUA, (să nu pomenim România pentru că suntem încă la început), cheltuielile pentru sănătate au însumat în 1998 aproape 14% din PIB, adică peste 1200 miliarde de dolari. La scară naţională, acest domeniu este de departe cel mai important pentru economia americană, depăşindu-l cu mult pe cel de pe locul doi, calculatoarele şi comunicaţiile. Pentru 2002 s-au făcut estimări ale costurilor pentru sănătate de 16,6% din PIB.

Conform datelor oferite de American Heart Association, bolile cardiace i-au costat pe americani 275 miliarde de dolari, adică mai mult de 1000 de dolari pe cap de locuitor (Investors Business Dailly, 3 ian 1998).

Iată câteva alte date statistice:

58 de milioane de americani au cel puţin o boală cardiacă (Investors Business Daily- 17 mar ) ce ucide anual 900 000 de americani şi implică cheltuieli de peste 115 miliadre dolari

37,7 milioane de americani suferă de o invaliditate (Wilcox, 1998, p.64)

16 milioane de americani au diabet care costă 92 miliarde de dolari (Wilcox,1998,p.57)

12 milioane de americani primesc îngrijiri medicale pentru cancer; doar în 1996 au fost diagnosticaţi 1 250 000 de noi cazuri, în care nu este inclusă cifra de 800 000 de cazuri de cancer de piele. 1500 de oameni mor zilnic.(Cook, 1996, p.4-5)

Unul din cinci americani are cancer de prostată (Cook, 1998, p128-129)

Anual 182 000 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar (Kane, 1995)

16 milioane de americani suferă de astm şi costă anual 5 miliarde de dolari (Ross, 1997, p.77)

37 miliane de americani au artrită, adică 45 de milioane de zile de muncă pierdute şi cheltuieli medicale de 35 miliarde de dolari (Loring şi Fries, 1995)

20 de milioane de americani au osteoporoză adică 1,3 milioane de fracturi osoase anual (Aldred, 1997, p.36)

40 de milioane de americani au HTA (Moser, 1999

34 de milioane de americani sunt obezi (Haris, 1996, p57, )

35 de milioane de americani suferă de alergii (Cook, 1998)

30 de milioane de americani suferă de o boală mintală(Klein, 1993)

30.400 de americani se sinucid anual (Cook, 1998)

60% din americanii peste 60 de ai suferă de cataractă (Ross, 1976, p.363)

30 de milioane de americani au probleme legate de impotenţă( Kane, 1995)

Acestea sunt o parte din datele care pun sub semnul întrebării îngrijirea medicală aşa-zis superioară oferită de o ţară bogată care dispune de tehnică de vârf.

Americanii se bucură de binefacerile diagnosticării computerizate şi a descoperirilor de ultimă oră şi au cel mai înalt nivel de viaţă din lume. Dar nu numai în America sistemul medical se află în criză.

Din ce în ce mai multă lume îşi pune întrebări legate de industria sănătăţii. Cât de mult are de-a face sistemul medical cu sănătatea? Încotro se îndreaptă acest sistem?

Mediocritatea – un fleac „mediocru”

Încercam deunăzi împreună cu prietenul Sorin, stând pe malul Dunării la Drobeta şi străluminaţi de un apus de soare mirific, să ne explicăm de ce un individ care a avut de-a face în viaţa lui cu Excelenţa, alege brusc, fără nici un motiv infidelitatea, mediocritatea,  denigrarea.

De ce trădăm, de ce alegem mereu să acceptăm, să promovăm facilul, fleacul, discreditarea, bârfa, compromisul?

Semnalam într-un articol anterior că românii pleacă pe meleaguri străine pentru o simbrie lunară de cele mai multe ori modestă şi cu mult sub preţul la care îşi vând munca şi priceperea locuitorii din ţările respective (fenomenul este întâlnit chiar la noi „acasă” unde, firme puternice, transnaţionale îşi plătesc angajaţii români mult sub salariul pe care îl oferă pentru aceeaşi muncă altor angajaţi de pe alte meleaguri).

De ce se întâmplă aşa este o întrebare care transcede principiile sindicalismului iar răspunsul se află chiar în cultura şi educaţia noastră mediocră, obscură de multe ori, insuficientă, limitată, incompletă, specific românească.

Potrivit dicţionarului, ”mediocru” este cel care care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit, care nu iese din comun, nu se evidenţiază prin nimic, modest, banal. Etimologic, cuvântul provine din latina veche, “medio” însemnând mijlociu şi “ocris” – munţi, pietre cu aceeaşi înălţime (de aceeaşi mărime).

Din cele mai vechi timpuri teama oamenilor de a nu deveni mediocrii, de a nu se confunda cu turma sau cu nimicul a fost cea care i-a împins înainte, a fost motorul progresului omenirii. Românii sunt nevrozaţi sau depresivi şi pentru că au fost obişnuiţi ca altcineva să le ducă de grijă, altcineva să hotărască ce le este bine şi ce nu, altcineva firoscos să le facă, să le dreagă, să le spună…

În realitate, aşa cum se întâmplă pe alte meleaguri mai îmbelşugate, oamenii sănătoşi la minte nu îşi doresc să fie modeşti, ordinari, imperfecţi, banali, “invizibili”. Ei caută să fie în pas cu noutatea, se autoperfecţionează, se autodepăşesc, aleg ori de câte ori au prilejul existenţa de tip “premium”. (…)

“Ţopârlanul, mitocanul nostru după ce a fost exclus dintr-o firmă renumită, unde calitatea nu este un lux ci doar un sinonim al bunului simţ, îi povestesc lui Sorin, unde avea maşina firmei străină nouă  la dispoziţie 24/24, telefon cu minute la discreţie, hoteluri, restaurante gratis (decontate de firmă) dar şi o leafă cu vreo opt zerouri în coadă, (în România anului 2010!), confundă într-un anume moment al carierei lui “buna credinţă” a patronului cu naivitatea,  dă “ţeapă după ţeapă” (cultivând o ciubucăreală antiprofesionistă, opusă regulilor firmei), îşi ia amantă (ah, infidelitatea!) şi un ceas scump (chiar dacă citea ora de pe telefonul celular) şi, după ce este dat afară (“vărsat”) purcede cu râvnă neostoită la denigrarea foştilor protectori”. (…)

În Sfânta Scriptură ni se spune că faptele „căldicele” nu sunt folositoare. „Am să te vârs din gura mea!” scrie în Apocalipsă, „pentru că eşti căldicel, adică nici rece nici în clocot”.  Diferenţa între a fi „bun” şi „expert” sau „excelent” este diferenţa între „apa călduţă” şi abur (pentru a fi înţeles mai bine, deşi e vorba de câteva grade, DOAR aburul poate împinge înainte locomotiva!).  În prezent personajul nostru lucrează/moneşte pentru altă firmă unde miserupismul, nepăsarea, tupeul este codul de conduită iar faptul că robinetul cu mulţi bani „nu mai curge cum curgea” îi stimulează doar „producţia” de ocări. Nu regrete, nu remuşcări, nu corecţia firii lui păcătoase!.  (…)

Îi mai spuneam prietenului Sorin, că „mediocritatea incoloră este o altă cauză a situaţiei precare în care ne aflăm dar şi motivul lipsei „cu desăvârşire” a  anticorpilor supravieţuirii”.

Ne tăiem singuri aripile, la fel ca nefericitul instalator despre care povesteam mai înainte, castrăm entuziasmul, pasiunea şi alegem flecăreala confortabilă, inertă, sterilă, ne-rodnică. Pentru că Sorin îmi spune că personajul nostru ar merita un premiu Nobel pentru prostie, îi aduc aminte de epigramistul George Zarafu care într-o pledoarie celebră scria hâtru că „Premiul NOBEL, eu aş da, celui care-n farmacie, ar descoperi ceva, să ne scape de Prostie!”…

„Deşi mediocritatea este noua doctrină a societăţii democratice în care vieţuim, nu te speria prea tare Sorine! Mediocritatea nu este atât de periculoasă pentru creştere şi inteligenţă pentru că în răul, în păcatul pe care îl face ea este totuşi ceeace este: mediocră!”.  …

6 vizitatori online acum
1 vizitatori, 5 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 10:16 am UTC
Aceasta luna: 581 la 10-01-2019 04:35 am UTC
Acest an: 581 la 10-01-2019 04:35 am UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC