> News of the day <

din vârful tastelor…

Una… Zilele trecute am început să fac ceva „ordine” prin calculator şi am dat peste câteva zeci de secunde de film care păreau a fi fără nici o noimă… Plaja însorită din Mamaia, lume câtă frunză, câtă iarbă – care pe nisip, care în apa mării – poleită cu tot atât de multă fericire.   … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ce mai auzim cu urechile

Când auzim zgomote în urechi fără să avem vreo sursă de muzică, se numeşte tinitus în latină, adică „a suna ca un clopoţel”.   Aceşti oameni aud sunete pulsatile, foşnete, vuite sau cârâituri de greier. Sunt în general semne de îmbătrânire şi toţi le vom auzi într-o zi. Sunt semne de afectare a nervului auditiv.

Pentru a evita aceste zgomote supărătoare putem păcăli creierul punând lână pat când dormim un ceas care ticăie, o muzică plăcută în surdină sau facem exerciţii de relaxare şi concentrare.

Mai pot apare ca reacţie la alcool, cafea, sau medicamente de tip aspirină, antibiotice, antiinflamatoare, ne mai pot anunţa o boală a tiroidei, o alergie, anemie, hipertensiune arterială, ateroscleroză, sau uneori pot indica prezenţa unei tumori cerebrale sau un anevrism cerebral.

Există oameni care îşi aud inima bătând în urechi atunci când stau în pat cu capul pe pernă. Semnul acesta este normal, însă dacă este auzită doar într-o ureche, şi atunci când nu suntem întinşi pe pat, se numeşte tinitus pulsatil sau obiectiv sau cenestopatie. Este semn de hipertensiune arterială, de rigiditate a vaselor de sânge; dacă apare însoţit de o durere bruscă de cap trebuie mers la Urgenţă pentru că poate anunţa un accident vascular cerebral.

Atunci când începem să ne pierdem auzul, această boală poate începe cu o ascuţire a acuităţii auditive (hiperacuzie). Cu alte cuvinte începem să credem că soacra vorbeşte prea tare sau colegii de serviciu şi îi rugăm să nu mai „ţipe” aşa tare. Această boală – surditatea poate fi consecinţa abuzului de aspartam de exemplu (un îndulcitor artificial folosit de diabetici), de antibiotice (kanamicină, streptomicină, etc) antialergice, antiinflamatoare, analgezice. Se întâmplă frecvent studenţilor care abuzează de băuturi răcoritoare acidulate, gazoase care conţin edulcoranţi.

Auzul slab mai poate însemna o lipsă de magneziu în organism, sau afecţiuni ale coloanei cervicale după o „smucitură” sau în cadrul sindromului de stres post traumatic.

Există oameni care se trezesc mai ales noaptea din somn cu senzaţia unei bubuituri; se numeşte sindromul capului care explodează. Deşi crează panică acestor oameni, nu are legătură cu nici o problemă medicală.

Când auzim voci sau cântece pe care nu le cântă nimeni, ar trebui să consultăm un medic pentru a stabili cauza.

Când ne trezim dimineaţa cu auzul dispărut brusc  trebuie mers la medic pentru e elimina posibilitatea existenţei unui neurinom sau a sindromului Meniere sau a unei boli autoimune a urechii interne.

Fumătorii au risc mai mare cu 70% de a-şi pierde auzul dar şi nefumătorii care stau în preajma fumătorilor (risc dublu).

Histamina – un hormon vital

Ni s-a întâmplat tuturor să fim înţepaţi de o albină sau viespe, să mâncăm castraveţi sau căpşuni, să mirosim o floare, să mângâiem un câine sau o pisică şi să facem apoi “alergie”. Ne-a curs tuturor nasul şi ochii când am fost răciţi şi am strănutat copios. Am mers la medic şi acesta ne-a dat să înghiţim antihistaminice, cuvântul “antihistaminic” atât de des invocat fiind strâns legat mai ales de  noţiunea de alergie. Dar ce este histamina, de trebuie s-o neutralizăm atât de aspru, de radical şi dacă se poate definitiv?

După manualul de medicină studiat în facultate, este un compus organic (rezultă din decarboxilarea histidinei) implicat în răspunsul imun dar şi în reglarea unor funcţii ale intestinului subţire. Însăşi denumirea ei conţine cuvântul “hist” de la histidină şi “amină” de la amina vasomodulatoare.  Principalul “isvor” de histamină sunt leucocitele bazofilele (se află în formaţiuni granulare alături de heparină, condroitin sulfaţi şi ATP)– celule imunitare specializate (însă trebuie ştiut că fiecare celulă din organism are capacitatea de a secreta, de a fabrica histamină). Odată eliberată de bazofile, ea creşte brusc permeabilitatea vaselor de sânge la celelalte leucocite – “soldat”pentru ca acestea să poată interveni cât mai iute, cât mai degrabă la locul unde au pătruns inamicii (viruşi, microbi, polen, otravă de albină, viespe, ţânţar, şarpe, etc).  Pe scurt spus, orice agresiune chimică sau mecanică asupra organismului nostru este urmată de o eliberare de histamină iar cei mai mulţi receptori de histamină sunt localizaţi în mucoasa gastrică, leucocite, în inimă şi în creier. “Umflarea”mâinii sau a ochiului după ce am fost muşcaţi de albină se datorează histaminei (determină anumite proteine intercelulare situate pe celulele vasculare endoteliale să adere unele de altele prin fosforilare). Histamina mai determină eliberarea unor citokine (mesageri chimici care anunţă în întregul organism evenimentul / agresiunea) fapt ce amplifică răspunsul imunitar.  Ceeace este mai puţin cunoscut sau prea puţin popularizat este faptul că histamina are un rol extrem de important în reglarea, corectarea bilanţului hidric şi electrolitic al organismului. Într-un articol anterior aminteam cu afirmaţii făcute de laureaţi Nobel despre rolul apei structurate în transmiterea informaţiei în interiorul sistemelor biologice. În caz de îmbolnăvire există un important deficit de comunicare cu organul bolnav. Cum se explică asta? Fiecare celulă din organismul nostru conţine o anumită cantitate de apă începând cu sângele şi terminând cu smalţul dinţilor care are în compoziţie 0,2% apă!. Când din diferite motive într-o anumită zonă a există un deficit de apă, Histamina este semnalul chimic ce determină mobilizarea lichidului apos necesar funcţiilor biologice sau metabolice.  Eliberarea histaminei scade pragul la durere al nervilor aşa încât mesajul chimic se va transforma într-unul “palpabil”, dureros care cere dintr-o dată mai multă “atenţie”. În cazul alergiilor vorbim despre o acumulare de toxine exogene (din afara organismului)  sau endogene (rezultate în interiorul corpului) şi care au nevoie de multă apă pentru a fi trasportate prin dizolvare spre organele de eliminare.

Durerea semnifică în mod cert o nevoie imperioasă de apă în acea zonă a organismului ceeace în mod logic înseamnă că apa este antihistaminicul natural şi corect. Însă oamenii în loc să se hidrateze cu cel mai ieftin şi inteligent leac de pe suprafaţa pământului – apa, ei iau analgetice accentuând suferinţa organului. E ca şi cum am smulge firele telefonului care sună să ne anunţe că a luat foc maşina. Telefonul mut nu înseamnă şi stingerea incendiului.  Fără apă suficientă, celulele sanguine sunt mai mici, adică transportă mai puţin oxigen şi nutrienţi la celule, mai puţine toxine eliminate adică uzură prematură, îmbătrânire precoce, boală.  Când celulele au suficient de multă apă în interiorul lor va fi şi destulă energie şi asta se vede la un organism tânăr. Când apa din celule este puţină şi energia este redusă  asta se observă la bătrâni. Este ca şi cum am compara un bob de strugure proaspăt cules cu o stafidă uscată.  În loc să recomande mai puţină sare la dietă, medicii ar trebui să recomande mai multă apă. Organismul deshidratat ordonă rinichilor să reţină sarea (sodiul) obligându-l să reţină şi apa care altfel s-ar pierde prin urină şi transpiraţie. Aşa apar edemele (picioare, mâini, ochii umflaţi) şi hipertensiunea arterială. Hipertensiunea este consecinţa efortului pe care corpul îl face pentru a iriga organele deficitare în special creierul ca urmare a deshidratării cronice. Este la fel ca atunci când strângem capul furtunului când vrem să udăm grădina dar nu avem apă suficientă. Să nu uităm că organismul nostru nu are rezervoare sau vreo cocoaşă plină cu apă.

Cum tratăm hipertensiunea? Prima dată cu diuretice (care scot apa şi aşa puţină), apoi  beta-blocante, apoi blocanţi de calciu şi în final operaţie pe cord (bay-pass). Consumul de apă este prea ieftin pentru sistemul medical/farmaceutic şi este de neconceput să recomanzi oamenilor să bea apă când timp de peste 50 de ani concernele au investit miliarde în publicitatea făcută medicamentelor.  Există numeroase studii care arată că ulcerul gastric este o consecinţă a deshidratării pentru că celulele mucoasei stomacului când sunt corect hidratatte nu sunt afectate de acidul din interior. Sunt citate cele 3000 de cazuri de ulcer dispeptic remise fără tratament – doar cu o hidratare corectă de prestigiosul Journal Clinical Gastroenterology din SUA şi observate în 1983. Pancreasul are obligaţia de a produce sucuri alcaline pe bază de bicarbonat pentru a neutraliza ceeace părăseşte stomacul prin orificiul de evacuare stomacal numit pilor (pancreasul este un mare iubitor de apă). Dacă acesta nu şi-ar face treaba corect, intestinele noastre ar fi găurite precum plasa pescarilor!. Când nu are suficientă apă apar spasme dureroase diagnosticate uneori ca fiind semne de pancreatită (dar care în multe cazuri au trecut imediat (circa 20 de minute) ce bolnavul a băut câteva pahare cu apă). Este puţin probabil ca astfel de spasme să apară în cazul în care oamenii beau apă cu jumătate de oră înainte de masă aşa cum recomandă nutriţioniştii de bun-simţ. Mai sunt citate cazurile a 94% din bolnavii de astm studiaţi care atunci când au băut apă (la primul semn de probleme respiratorii) simptomele astmatice s-au remis complet. Elementul comun este şi aici tot histamina care “ştie” că un plămân “uscat”, deshidratat nu poate efectua schimburile de gaze alveolare şi atunci “închide” alveolele (spasm) pentru a împiedica pierderea apei prin respiraţie sau evaporare. Aţi văzut că atunci când sunteţi la Reanimare oxigenul până să ajungă la nările d-voastră “disperate de aer”, mai întâi este trecut printr-un borcan cu apă?   Ce primeşte bolnavul astmatic? antihistaminice! Când organismul este deshidratat histamina este eliberată în cantităţi enorme iar durerea cronică dovedeşte din plin acest lucru.  Lichidul sinovial care “unge balamalele” articulare, tendoanele, ligamentele conţin apă şi proteine hidrofile. Durerea de spate este un semnal că nucleul apos sau pulpos dintre vertebre – cel care susţine 75% din greutatea corpului nostru, este deshidratat (discul susţine doar 25% din greuate, vetrebrele, inelul fibros şi nucleul apos fiind un veritabil amortizor hidraulic).  Rareori sau niciodată medicul nu va recunoaşte că deshidratarea este cauza şubrezirii coloanei vertebrale. De ce ? Răspuns: pentru că este prea ieftin şi este sub demnitatea lui să recomande omului apă!.  Când structurile cartilaginoase sunt uzate, repararea este de asemeni deficitară pentru că lipseşte vehicolul care poate transporta cele necesare reparării adică – apa!. Suprafeţele articulare devin abrazive, apare frecarea iar durerea creşte direct proporţional cu contul firmelor interesate să-şi vândă marfa frumos ambalată. Când în organism intră în loc de apă, cafea, ceai, cola sau alcool, intestinul mai inteligent decât papilele gustative începe să contracte muşchii netezi pentru a stoarce bolul fecal de ultima picătură de apă. Consecinţa? Constipaţia cronică, diverticuli, polipi, hemoroizi, cancer. Această apă provenită din fecale trebuie din nou filtrată de rinichi şi ficat adică un surplus de toxine plus bolile aferente. Să ne mai amintim că lichidul negru numit cafea stimulează suprarenalele care produc adrenalină şi care este un hormon ce neutralizează histamina prietenă.  Hormonul “fericirii” serotonina, este obţinută dintr-un precursor numit triptofan care este produs de ficat. Acesta ajunge însă la creier unde este nevoie de serotonină doar dacă are cine să-l transporte adică tot apa. Cola, berea, vinul, apa  minerală sau de la reţea deja saturată cu substanţe chimice nu pot. Şi atunci organismul este obligat să producă apă pură (vehicolul ideal) din arderea glucozei sau cheltuid energie (46 kcal pentru fiecare pahar) pentru “strecurarea” băuturilor care ne fac viaţa aşa de “plăcută”. Lipsa serotoninei înseamnă în principal depresie iar românii sunt campioni la depresie dar codaşi la procentul care cuantifică/măsoară numărul de consumatori de apă corectă biologic – apa purificată osmotic. Aici este diferenţa statistică între occidentalii mai responsabili pentru sănătatea lor (şi la ei medicii sunt la fel de “vrednici” în a scrie reţete “generoase” şi au în farmacii aceleaşi medicamente “eficiente” ca la noi). Histamina este un hormon inteligent iar a ştii să-i descifrăm “semnalele” este un gest la fel de cuminte pentru că ne ghidează pe drumul spre adevărata vindecare.

Cafeaua

Excesul de cafea este dăunator chiar la individul sănătos.


În anul 850, un crescător de capre din Etiopia a observat că acestea deveneau mai energice după ce mâncau boabe din tufele de cafea; a preparat o băutură din boabele de cafea şi s-a declarat fericit. În anii 1100 au apărut primele plantaţii de cafea în Peninsula Arabică, iar prima cafenea din lume se deschide la Constantinopol în 1475. Negustorii veneţieni aduc pentru prima dată cafeaua în Europa în 1600 iar în 1654 apare prima cafenea la Veneţia.

Infuzia de cafea conţine aproape jumatăte din cafeina şi substanţele minerale ale cafelei prăjite,  a treia parte din materiile graseşi un principiu activ important, cafeina, pe care prăjitul nu-l modifică aproape deloc.  Cafeina este un alcaloid ce acţionează asupra sistemului nervos având acţiune stimulantă, motiv pentru care cafeaua a fost numită “băutura intelectuală”

Efectele negative ale cafelei sunt mai importante şi constau în creşterea frecvenţei cardiace (accelerarea pulsului) şi a activităţii psihice. Consumată în exces, cafeaua absorbită acţionează ca un toxic accelerând ritmul cardiac, deci îngreunând munca inimii, provoaca insomnie, ameţeli, dureri de cap.

Potrivit unui studiu efectuat în Olanda, consumul cafelei nefiltrate creşte cu 10% riscul bolilor de inimă prin creşterea nivelului colesterolului „rău” (LDL). Asocierea cafelei cu tutunul sporeşte acest risc. Consumul de cafea nu determină apariţia ulcerului gastric sau duodenal dar poate agrava un ulcer deja existent. Femeile gravide nu au o contraindicaţie certă la cafea dar poate declanşa senzaţii de greaţă.

Cafeaua este contraindicată persoanelor care suferă de inimă, celor hipertensivi, la bolnavii nevropaţi, ipohondrici, nevrotici, sau la cei care suferă de insomnie. Este interzis cu desăvârşire consumul de cafea de către copii şi adolescenţi.

Combinaţia cafea, tutun, alcool produce o excitaţie excesivă a sistemului nervos cu consecinţe neplăcute în timp. Intrucât cafeaua sporeşte grăsimile din sânge nu se recomandă folosirea acesteia cu smântână sau cu frişcă.

Anestezie şi puţină …istorie

Ni s-a întâmplat să ajungem odată măcat la dentist sau pe masa de operaţie şi am auzit cuvântul „anestezie”. Ce înseamnă? Cine l-a folosit prima dată?

Anestezia („an” – fără, „estezis”- sensibilitate) se referă la pierderea sensibilităţii la un individ/pacient inconştient spre deosebire de analgezie care înseamnă pierderea sensibilităţii la un pacient/bolnav conştient.

Anestezia (corect spus analgezia) se face local prin infiltraţie cu ajutorul unei seringi intradermice, subcutanate, intrafasciale, intramusculare sau perilezionale sau anestezie generală cu pierderea cunoştinţei (narcoza, curarizarea –permite o bună relaxare musculară necesară în cursul intervenţiei chirurgicale).

În antichitate tămăduitorii foloseau cârpe înmuiate în extracte vegetale care aveau efect halucinogen, dar pacienţii erau ameţiţi înaintea operaţiei, de obicei, cu alcool. Pentru că medicii timpului nu ştiau care sunt dozele corecte (mulţi pacienţi mureau fie din cauza dozelor mari fie insuficiente), aceştia au renunţat, bolnavul trebuind, la propriu, să strângă din dinţi (primeau o bucată de lemn sau de cauciuc pe care o fixau între dinţi ca să nu-şi muşte limba în timpul intervenţiei chirurgicale).

În anul 1516 – Curara,otrava sud-americană plasată în vârful săgeţilor, este descrisă pentru prima dată de  Martyr Angherius iar în 1540 – Valerius Cordus  sintetizează vitriolul dulce, fiind ajutat de Paracelsus (1493-1541). În 1754 – dioxidul de carbon este descoperit de Von Helmont şi izolat  de Black, iar în anul 1771 -Priestley şi Scheele, în mod independent descoperă oxigenul. Abia la sfârşitul secolului XVIII-lea, Humphry Davy testează pe propria piele oxidul azotos (gaz ilarizant) şi constată că nu mai simte nimic. Denumirea de gaz „ilarizant” a primit-o după ce colegii lui Davy l-au testat şi au izbucnit în râs (mai ales o anume doamnă). De atunci această substanţă era folosită la petrecerile înaltei societăţi pentru petrecerile mondene. Abia după 50 de ani acest gaz este folosit şi în scopuri medicale, în SUA, la o extracţie de măsea (dentistul american Horace Wells a raportat că pe lângă efectul ilarizant, protoxidul de azot are şi un efect analgezic). La fel s-a întâmplat cu eterul descoperit de Michael Faraday (abia după 30 de ani de „party-uri cu eter narcotizant” s-a folosit şi în scop medical la operarea unui adolescent care avea un chist la gât). În 1833 – Jean-Baptist Dumas (1800-l884), dă numele şi descrie compoziţia chimică a Cloroformului. În 1846, dentistul William Morton îşi scoate un dinte folosind eterul sulfuros produs chiar de el împreună cu un prieten chimist şi a constatat că nu a simţit nici o durere în timpul extracţiei. După două săptămâni el prezenta public această metodă care în scurt timp este adoptată de corpul medical de pe întreg mapamondul.

Pentru prima oară în istorie a fost folosită în anul 1859 cocaina descoperită de Alfred Niemann (acesta purifică alcaloidul izolat din frunzele de coca de către Gaedicke şi-l numeşte Cocaină), iar în 1884 oftalomolgul austriac Carl Koller efectuează o operaţiei pe ochi folosind această substanţă. În 1884 chirirurgul William Halsted realizează anaestezia pe traiectul nervului alveolaris iar în 1890 Ritsert reuşeşte sinteza benzocainei. In 1885, Corning, care era neurolog, administrează primul cocaina în  spaţiul subarahnoidian, dar în mod accidental şi fără să-şi dea prea bine seama ce face. Rezultatul fiind spectacular, Corning sensibilizat continuă experimentele, care din păcate nu au mai avut aceleaşi rezultate. In 1891, Essex Wynter descrie pe scurt observaţia sa asupra a 4 bolnavi la care practică puncţie lombară Câteva luni mai târziu, cunoscând şi lucrarea lui Wynter, Quincke descrie tehnica puncţiei lombare, valabilă şi folosită şi astăzi. Bier şi asistentul sau Hildebrand, experimentează pe ei înşişi efectele cocainei administrate subdural, ajungând la concluzia că cefaleea (durerea de cap) şi greaţa sunt legate de pierderea de LCR în timpul puncţiei. În 1903 chirurgul german Heinrich Braun prelungeşte efectul analgetic prin administrare de adrenalină iar în 1904  Alfred Einhorn reuşeşte sintetizarea procainei. În Suedia este sintetizată lidocaina în 1930 iar în anii următori apar o mulţime de derivate folosite ca analgezice şi anestezice (mepivacaină, prilocaină, articaină, ropivacaină, tropocaina, stoina, etc).

Este o onoare a aminti aportul şcolii medicale româneşti, Thoma Ionescu întemeietorul şcolii româneşti de anatomie şi de chirurgie, care descrie într-un articol în Britsh Medical Journal, în 1909, tehnica de puncţie durală cervicală, anestezia cervicală realizată folosind-o în intervenţiile pe craniu, faţă şi gât. În anul 1919 îi apare lucrarea “La rachianesthésie générale” (“Rahianestezia generală”), prin care face cunoscută publicului medical noua metodă de rahianestezie la nivel cervical. În timpul unor vizite în Anglia şiAmerica, în anii1909-1910, a lansat “rachianestezia înaltă”, utilizabilă şi la intervenţii chirurgicale efectuate pe toracele superior şi la gât, şi a făcut demonstraţii operatorii în clinici de renume.

Thoma Ionescu a publicat numeroase articole despre rezecţia simpaticului cervical în tratamentul anginei pectorale, asupra gastrectomiei totale în cancerul de stomac, a imaginat şi dezvoltat tehnici operatorii originale detrepanaţie, splenectomie şi în cura radicală a herniilor.

Otravurile de zi cu zi

Trăim în prezent într-o lume a excitoxinelor, cunoscute şi sub denumirea de „neurotoxine”, care afectează relaţiile noastre cu mediul înconjurător şi cu semenii noştrii. Practic ne-am creeat o lume populată de agenţi care declanşează cancerul- trăim în mijlocul acestor agenţi şi în preajma lor, îi bem, îi mâncăm, îi injectăm, îi aplicăm pe piele în mod constant.

Căminele noastre sunt pline până la refuz de formaldehidă,pe care o emană mochetele, mobilierul laminat, placajul, cleiul, perdelele, îmbrăcămintea sintetică, etc. Percloretilenul- substanţă folosită în curăţătoriile chimice, este o substanţă extrem de toxică. Masele plastice sunt un alt furnizor de substanţe toxice cancerigene. Vinilul este folosit la ţevile din PVC, jucării, recipiente, materiale de construcţie…

Consiliul de Apărare a Resurselor Naturale (Natural Resources Defense Council – SUA) confirmă că, în prezent, sunt lansate pe piaţă şi utilizate peste 85.000 de produse artificiale, multe din ele cancerigene sau care produc probleme ale sistemului nervos şi reproducător. Se estimează că tehnologia pusă la punct de om deversează anual în mediul înconjurător o cantitate de 2 720 000 000 de kg de substanţe chimice.

Balenele şi marsuinii se sinucid într-o proporţie mai mare ca niciodată; peştii mor peste tot pe glob, iar animalele sălbatice şi domestice suferă de malformaţii într-o proporţie nemaiîntâlnită vreodată. Fiecare individ uman, indiferent cât de bogat sau inteligent este, ingeră peste 50 de kg de substanţe chimice anual, inclusiv 10 tipuri de pesticide în fiecare zi.

Această cantitate este de-a dreptul insultătoare pentru sistemul nostru imunitar. Doctorul Samuel Ebstein este de 35 de ani profesor de medicină ocupaţională şi de mediu în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Illinois din Chicago; el este recunoscut ca autoritate internaţională în depistarea efectelor toxice şi cancerigene ale poluării mediului prin apă, aer şi locul de muncă, şi în depistarea substanţelor de contaminare din produsele de consum (alimente, cosmetice şi produse de curăţare a casei); preşedinte al Coaliţiei de prevenire a cancerului, el este şi autorul a 280 de articole ştiinţifice şi 8 cărţi, incluzînd „The Politics of Cancer Revisited”, „Programul de prevenire a cancerului” şi „The Safe Shoppers’ Bible”. În anul 1999, fiind invitat, a ţinut un discurs în Parlamentul Marii Britanii, cu referire la nevoia de prevenire a cancerului şi felul în care aceasta trebuie făcută, accentuînd asupra substanţelor toxice care ar trebui scoase în afara legii – prezente în locuinţe şi la locurile de munca. Cu toate că informaţia despre aceste chimicale periculoase e disponibilă de mai mulţi ani, ea nu a fost publicată încă în literatura medicală.

Dr. Ebstein a declarat că dintre cele 1000 de chimicale noi introduse pe piaţă anual, doar 12 sînt testate pentru efecte cancerigene. Deci care sînt acele substanţe de care trebuie să ne ferim? Cea mai mare atenţie a oamenilor de ştiinţă este concentrată acum asupra unui ingredient prezent în şampon, pasta de dinţi şi spumantul de baie: SLS, cunoscut şi sub numele de SDS, precum şi sub multe alte nume(90% of all commercial soap shampoos use a detergent called sodium dodecylsulfate (SDS) or sodium laureth sulfate (SLES) and/or sodium laurel sulfate (SLS) that can be retained in tissues up to 5 days even after a single drop).

Mai este şi SLES, cu acesta sînt create dioxinele, cei mai periculoşi agenţi potenţial cancerigeni din lume. (SLS has a tendency to react with other ingredients to form NDELA, a nitrosamine and potent carcinogen. Researchers actually estimate the nitrate absorption of one soap shampoo is equal to eating a pound of bacon! The FDA has recently warned shampoo manufacturers of unacceptable levels of dioxin in products containing SLES. SLS is a skin irritant that can penetrate and impair the skin barrier. SLS can also enhance the allergic response to other toxins and allergens per “Dangerous Beauty” by David Lowell Kern. We do not advise their use. Sodium Lauryl Sulfate(SLS) & Sodium Laureth Sulfate(SLES) Potentially, SLS is perhaps the most harmful ingredient in personal-care products. SLS is used in testing labs as the standard ingredient to irritate skin. Industrial uses of SLS include garage floor cleaners, engine degreasers, and car wash soaps just to name a few. Studies show its danger potential to be great when used in personal-care products. One study indicates that SLS is systemic, and can penetrate and be retrained in the eye, brain, heart, liver etc., with potentially harmful long-term effects. It could retard healing, cause cataracts in adults, and can keep children’s eyes from developing properly. Other research has shown that SLS and SLES may cause potentially carcinogenic nitrates and dioxins to form in shampoos and cleansers by reacting with commonly used ingredients found in many products. Large amounts of nitrates may enter the blood system from just one shampooing. SLES is the alcohol form (ethoxylated) of SLS. It is slightly less irritating but may cause more drying. Both SLS and SLES can enter the blood stream. They are used in personal-care products because they are cheap. A small amount generates a large amount of foam, and when salt is added it thickens to give the illusion of being thick and concentrated. Propylene Glycol Called a humectant in cosmetics it is really “industrial antifreeze” and the major ingredient in brake and hydraulic fluid. Tests show it can be a strong skin irritant. Material Safety Data Sheets (MSDS) on Propylene Glycol warn users to avoid skin contact as it is systemic and can cause liver abnormalities and kidney damage.)

Motivul pentru care SLS este atît de folosit e pentru că e ieftin şi deoarece o cantitate redusă amestecată cu sare de bucătărie produce multă spumă. Caracteristica profund riscantă este corosivitatea mărită, motiv pentru care e folosit în industrie la curăţarea garajelor, degresarea motoarelor, spălarea automobilelor etc.

Companiile care folosesc SLS în produsele lor avizează folosirea echipamentului de protecţie precum: cizme de cauciuc, mănuşi, măşti, ochelari de protecţie, pentru a se evita inhalarea, contactul cu pielea sau cu ochii, deoarece este toxic şi provoacă iritarea membranelor mucoasei şi a aparatului respirator superior. Vom continua prin a vă enumera simptomele expunerii: senzaţii de arsură, tuse, strănut, laringită, respiraţie rapidă (scurtă), dureri de cap, greaţa şi vomă. Jurnalul Colegiului American de Toxicologie a confirmat că SLS este frecvent utilzat în studiile clinice de iritare a ţesutului cutanat, cauzînd pierderea părului şi incapacitatea creşterii acestuia. Un studiu realizat în Germania dovedeşte că dacă se aplică SLS pe suprafaţa scalpului rezultă căderea părului, pentru ca acesta să crească din nou în 4 ani, căzînd apoi în 3 luni, pentru a recreşte în decursul a 4 ani. SLS permite părului să crească încet timp de 2 ani, şi apoi să cadă timp de 2 ani.

Dr. Greene, cercetător cu două doctorate la Colegiul Medical din Georgia, studiază efectele produse de SLS. Studiul dr-lui Greene aduce dovezi alarmante şi uimitoare cu privire la daunele produse de SLS. Acesta este rapid asimilat de ţesutul ocular şi retinut timp de 5 zile, influenţînd în special copiii, la care timpul de însănătoşire al corneei se extinde pînă la 10 zile (cu mult peste 2 zile la adulţi, în mod normal). Vă reamintesc ca SLS este absorbit nu doar prin contactul ocular, ci şi prin cel cutanat. Ochii umani se dezvoltă cel mai mult în primii 2 ani de viaţă, dar cu toate acestea ne expunem copiii la SLS, pînă şi adulţii sînt afectaţi prin apariţia cataractei. Să fie oare acesta motivul pentru care din ce în ce mai multe persoane poartă ochelari sau lentile de contact? Se ştie acum că SLS facilitează pătrunderea şi menţinerea nivelelor reziduale în creier, inimă, ficat şi plămîni prin intermediul şamponului sau săpunului în contact cu pielea, el afecteaza sistemul imunitar, cauzează separarea straturilor pielii şi inflamarea acesteia.

Afectarea este cumulativă, odată ce sistemul imunitar este afectat durează mult timp pînă la restabilirea acestuia, ceea ce poate duce la inhibarea apărării imunitare, cauzatoare de o vulnerabilitate mai mare faţă de viruşi şi bacterii. De aceea, fiind mai mereu suprasolicitaţi imunitar avem stări frecvente de oboseală. SLS se mai găseşte şî în alte produse de igienă personală cum ar fi săpunul de corp şi de faţă, loţiunile de curăţare a pielii, gelul de ras şi spumantul de baie (prin care poate provoca infecţia tractului urinar).

O altă problemă cu SLS este tendinţa de a reacţiona cu alte substanţe cum ar fi: TEA, DEA, uitaţi-vă pe etichetă după aceste substanţe, formaldehides, etc; un agent cancerigen e ca un minilaborator într-o sticlă. Dar de ce nu am auzit mai multe despre aceste efecte pînă acum? Trebuie să ţinem cont de faptul că producătorii acestor mărfuri au de cîştigat milioane de lire pe an. Precum în industria tutunului, care timp de zeci de ani a reusit să reziste, ei vin cu studii care să contrazică cele spuse de oamenii de ştiinţă precum dr. Greene.

După cum ştiţi, au trebuit să treacă 20 de ani pînă cînd companiile de ţigarete au pus atenţionarea asupra daunelor tutunului pe pachetele de ţigări. În SUA lucrul cel mai bun pe care îl poate face FDA (Administraţia SUA pentru droguri – The US Drog Administration) în ziua de azi este să-i oblige pe producători să pună atenţionări asupra efectelor pe etichetele anumitor produse. Desigur, acest lucru nu se întîmplă în Marea Britanie sau la noi.

În legătură cu atenţionările de pe etichete, iată un avertisment de pe o pastă de dinţi comercializată în SUA de către unul dintre cei mai mari producători de pastă de dinţi: „A nu se înghiţi. La copiii sub 6 ani, pentru a reduce riscul înghiţirii, folosiţi o cantitate redusă şi sub supraveghere pînă la obţinerea unui obicei corect de spălare. La copiii sub 2 ani cereţi avizul medicului, şi apoi sub aceasta: „AVIZ: A NU SE LĂSA LA ÎNDEMÎNA COPIILOR SUB 6 ANI, ÎN CAZUL INGERĂRII ADRESAŢI-VĂ MEDICULUI SAU CONTACTAŢI DE URGENŢĂ UN CENTRU DE CONTROL AL OTRĂVIRII“

Elisabeth Sword, directorul executiv al Organizaţiei Mediului de Apărare a Sănătăţii Copilului, declară: „Oamenii cred în mod eronat că dacă un produs apare pe piaţă este şi demn de încredere, altfel guvernul nu ar permite comercializarea acestuia, cum se întîmplă în cazul alimentelor“.

Dar să vorbim despre experienţe trăite de noi toţi şi care reprezintă răspunsuri la reacţii chimice, cum ar fi: strănutul după ce am mirosit un miros sau un spray deodorant, iritaţii în urma folosirii unui produs cosmetic, a unei loţiuni de corp, sau a unui şampon sau balsam; chiar mai frecvent, durerea de cap ce persistă după zugrăvit sau vopsit, sau folosirea unui covor nou.

Toate acestea sînt reacţii chimice la care sîntem expuşi fără să realizăm. S-a considerat mereu că bucătăria este cea mai periculoasă cameră din casă, deoarece aici se petrec cele mai multe operaţii cum ar fi tăiatul, operarea cu diferite mixere şi blendere, fierberea, prăjirea şi prezenţa obiectelor casabile. Însă privind din punctul de vedere al termenilor de sănătate şi conform statisticilor de rănire, baia este cea mai periculoasă cameră din casă. Institutul Naţional de Ocupaţie Siguranţă şi Sănătate din SUA a descoperit că dintre chimicalele folosite în produsele pentru igiena personală, 884 au fost raportate ca fiind toxice şi 125 ca fiind agenţi cauzatori de cancer, statistică surprinzătoare avînd în vedere că la începutul secolului cancerul era o boală rară.

În ziua de azi însă, se pare că o persoană din patru moare din cauza acestuia. Probabil că vă întrebaţi de ce este permisă folosirea acestor substanţe în produsele pentru igiena personală, şi ce au de gînd aceşti oameni să ne facă nouă, copiilor şi nepoţilor noştri? Cercetări făcute în Germania, Elveţia, Japonia şi SUA au evidenţiat că multe substanţe prezente frecvent în şampon, pastă de dinţi, creme de piele şi alte produse de igienă personală, pot duce la apariţia unor boli ale ficatului, plămînilor, inimii şi creierului, precum şi la chelire prematură, formarea cataractei, cancer de mediu („environmental cancer”), dermatite de contact şi afecţiuni ale ochilor la copii.

Majoritatea populaţiei nu are nici cea mai mică idee despre daunele aduse organismului prin folosirea zilnică a unor produse aparent în regulă.

Deci ce avem de făcut? Să achiziţionăm o apă de gură? Da, o apă de gură bună ar putea ajuta, însă este la fel de greu de găsit precum o pastă de dinţi bună. Majoritatea celor mai cunoscute ape de gură conţin un procent mai ridicat de alcool decît berea sau vinul, iar acest lucru poate fi periculos sau chiar mortal pentru copiii mici în cazul ingerării. Conform Asociaţiei de producere a medicamentelor fără prescripţie din SUA, majoritatea celor mai cunoscute ape de gură conţin între 12,5 şi 27% alcool („alcohol proofs – that’s 25 to 54% proof”)…

Cum ne apărăm de aceste substanţe toxice?

Iată câteve sfaturi:

- Trăiţi dacă se poate cât mai aproape de natură- departe de fabrici, linii de înaltă tensiune, trafic rutier intens

- Umpleţi-vă locuinţa cu plante vii!. Filodendronul de exemplu absoarbe din mediu formaldehida, amoniacul, benzenul, tricloretilenul, xilenul,etc purificând aerul.

- Spălaţi întodeauna fructele şi legumele înainte de a le consuma cu apă filtrată. Cele mai bune purificatoare de apă sunt cele care folosesc osmoza inversă. (Atenţie însă la ce firmă apelaţi; riscaţi să achiziţionaţi pe bani mulţi un veritabil focar de infecţie. Feriţi-vă de agenţii de vanzare agresivi, cereţi cât mai multe informaţii înaite de a cumpăra un astfel de produs).

Dacă nu aveţi apă purificată, folosiţi o soluţie de suc proaspăt de lămâie. Consumaţi mai multe fructe decât legume pentru că fructele au mai mulţi antioxidanţi şi astringenţi. Fructele au darul de a menţine sistemul limfatic curat, măresc rezistenţa celulelor, în special cele nervoase

- Când sunteţi la volan, tineţi închis sistemul de ventilare a aerului către exterior. Asiguraţi-vă că sistemul de evacuare a gazelor de eşapament nu are scurgeri.

- Folosiţi pentru igiena personală- săpun, şampon, doar produse 100% naturale. Orice produs aplicat pe piele ajunge în sânge, iar apoi la creier, rinichi, ficat, putând produce în timp probleme de sănătate. Este vorba de organismul dumneavoastră; când el cedează, nu mai este nimic de făcut.

- Evitaţi să gătiţi mâncarea- o omorâţi; dacă totuşi trebuie să gătiţi, folosiţi aburul şi nu foc asupra alimentelor; folosiţi numai vase de gătit din inox. -

- Consumaţi numai apă obţinută prin osmoză inversă- cea mai sigură apă din lume; nu o depozitaţi în ambalaje din plastic; are putere mare de absorţie şi poate atrage toxine din plastic.

- Beţi apă numai din pahare de sticlă; evitaţi paharele din plastic în special pentru băuturi calde sau fierbinţi.

- Evitaţi mişcarea în zone cu trafic intens. Alegeţi pentru plimbare zonele împădurite.

- Evitaţi cât mai mult lumina fluorescentă

– informaţii din acest articol au fost preluate din – Arta de a trăi – Magazin 2008 şi Robert Morse- Să trăim sănătos fără toxine.

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 07:52 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC