> News of the day <

Sucul de sfeclă

Aristotel aminteşte de cultivarea sfeclei şi de utilizarea frunzelor; babilonienii şi chinezii o cultivau însă cu 1000 de ani î.Ch. Avicenna o aminteşte în lucrările sale medicale iar Rudolf Breus – celebru terapeut austriac- considera sucul de sfeclă roşie un remediu sigur pentru tratarea cancerului şi leucemiei. Pentru a avea efecte mai puternice el îl … Read more

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Rozmarinul

Denumirea nu are legătură cu trandafirul sau cu Maria ci cu „rose” – rouă şi „marinus” – mare în latină, sau „roua mării”; grecii îl mai numeau „copacul de tămâie”.

A fost pentru prima dată folosită ca plantă „de leac” pentru regina Ungariei („apă ungurească”) care era paralizată şi avea membrele paralizate şi gută. Don Quijote (capitolul XVII, 1 volum) o pomeneşte în reţetele sale; fiind folosită în descântele de dragoste, mirele şi mireasa, încă din evul mediu, purtau coroniţe de rosmarin (planta căsătoriei şi a familiei).

Acţiunea plantei; sporeşte inteligenţa, controlul şi deciziile afective; ne îndeamnă să fim atenţi şi să nu ne dăruim oricui, în orice condiţii. Rozmarinul ne ajută să filtrăm influenţele sentimentale care ne asaltează, respingându-le pe cele care ne seacă, ne consumă energia şi lăsându-le pe cele care ne întăresc în interior. Readuce confortul şi căldura iubirii, claritatea minţii, ajutându-ne să pricepem mesajele ascunse ale evenimentelor; ne redă bucuria proaspătă , încrederea şi curajul , dar şi luciditatea de a ne relansa într-o nouă aventură a evoluţiei.

Rozmarinul nu-şi pierde aroma la fierbere îndelungată şi sunt preferate frunzele proaspete deoarece au o aromă mai pură. În bucătărie se foloseşte la peşte sau la carnea de pui; italienii nu gătesc niciodată carnea de oaie fără rozmarin iar puiu prijit pe cărbuni din lemn de rozmarin este savuros; în lipsa cărbunilor se presară frunze de rozmarin pe cărbunii încinşi.

Ca plantă terapeutică se foloseşte în gută, reumatism, pentru ameţeli, migrenă, sau întârzierea îmbătrânirii. Pentru prepararea ceaiului se folosesc frunze uscate sau proaspete şi apă purificată osmotic pentru a păstra aroma originală dar şi pentru o bună extragere a tuturor principiilor curative.

„Bolnavul închipuit”

Interesul prea mare acordat unui simptom poate duce la creşterea acestuia în intensitate.


Pacienţii care au o astfel de afecţiune sunt excesiv de preocupaţi de boli, interpretează anumite semne sau semnale normale, fiziologice ca fiind semne de boală şi merg de la un medic la altul nemulţumiţi, furioşi, frustraţi că nu li se dă medicamentul corect.

Sunt pacienţi care sunt exagerat de atenţi la petele de pe piele, alţii la zgomotele pe care le face propria inimă care bate prea repede sau prea încet, alţii la zgomotele care se aud în abdomen, alţii la transpiraţie, etc. Deşi investigaţiile medicale nu indică vreo boală, ei nu renunţă la temerile lor, revin la alţi medici pentru că acei care le spun că nu au nimic „nu sunt competenţi” şi nu prezintă încredere,  şi nu pleacă decât cu un diagnostic, cu o reţetă şi cu verdictul „bolnav”.

Bolnavii „închipuiţi” mai acuză cel mai adesea – ţiuituri în urechi, dureri de cap, de spate, de inimă, de stomac, ameţeală, constipaţie; orice semn cât de mic poate căpăta proporţii considerabile sau catastrofale.

Poate fi declanşată de moartea unui persoane apropiate sau de fobia unei epidemii (cum este acum gripa „nouă”).

Boala în sine nu poate fi tratată, însă psihiatrii şi psihologii pot încerca să corecteze anxietatea pe care o astfel de „boală” le creează pacientului dar şi anturajului (familie, prieteni).

De cele mai multe ori aceşti pacienţi urmăresc anumite beneficii care sunt generate de „boală”: consultaţii şi analize multiple, compasiune, atragerea atenţiei, ascultare,medicamente, avantaje la servici dar şi în familie (eliberarea de anumite responsabilităţi).

Cum ne „prăjim” creierul

Majoritatea oamenilor ştiu că papilele noastre gustative ne oferă patru senzaţii gustative: dulce, acru, sărat şi amar şi fiziologii au fost dea cord cu această realitate câteva mii de ani.

Iată că în 1908, un japonez care consuma supă dashi preparată dintr-o algă des folosită de bucătăria japoneză – Laminaria japonica sau kombu, a constatat că gustul acestei supe este mai uşor dar clat diferit de celelalte patru de bază. Kikunae Ikeda, căci despre el este vorba, profesor de chimie la Universitatea Imperială din Tokio, fără să aibă nevoie de sprijinul studenţilor sau doctoranzilor – aşa cum se obişnuieşte, ci doar de cel al unui simplu tehnician, obţine (după ce elimină toţi poluanţii – plumb, pesticide, NaCl, KCl, alţi contaminanţi din supă) prin cristalizare o substanţă cu formula C5H9NO4 – denumită acid glutamic iar gustul său a fost numit „umami” („delicios” sau „savuros”).

Această pudră albă cristalizată, în contact cu apa disociază rapid în anioni de glutamat şi cationi de sodiu excitând plăcut papilele gustative. La cererea acestuia, Saburosuke Suzuki, fondatorul Ajinomoto Co, Inc începe să producă această nouă aromă care va deveni extrem de populară şi de profitabilă nu numai în Japonia dar şi la nivel mondial. Secretul prafului care dă savoare oricărui aliment a părăsit repede Tara Soarelui Răsare şi s-a transformat într-o afacere evaluată în miliarde de dolari anual. În prezent cele mai mari producătoare şi exportatoare de glutamat (sau E621 sau potenţator/amplificator al gustului) sunt SUA, China, Japonia şi Germania.

Cum acţionează glutamatul?

Orice gospodină de exemplu ar evita folosirea pentru hrana copilului său a ugerului de vacă, a buzelor, a cozii, cartilagiilor sau a organelor sexuale, etc şi pe care altfel le-ar arunca. Ele se regăsesc însă în compoziţia salamurilor, parizerului sau a crenvuştilor iar glutamatul le face foarte gustoase şi dorite de creierul neştiutor al prichindeilor. Acestora nu produsul în sine le place (crenvuşti, mezeluri, chipsuri, sucuri acidulate, dulciuri, gumă, etc), ci glutamatul care îi hiperexcită gustativ. Alimentul introdus în gură, este dizolvat de apa şi enzimele din compoziţia salivei şi astfel stimulează chimic papilele gustative de pe suprafaţa limbii (ceeace nu poate fi dizolvat de apă nu are gust spune o lege din fiziologia umană). Aceste papile trimit apoi impulsuri nervoase creierului în special centrilor nervoşi unde este generată senzaţia de plăcere. Din această cauză, pentru aceşti fabricanţi extrem de bogaţi, cuvântul “glutamat” se traduce prin expresia “pot să vă vând orice vreau eu!”. Pentru a-l seduce această industrie a căutat să îl convingă pe consumator că, în materie de gust poate să bată toate recordurile posibile. Ea a introdus în alimentele procesate substanţe care modifică gustul final, falsificându-l iar unul din aceştia este intensificatorul/potenţatorul de gust.

El poate fi regăsit sub denumirea de monosodium glutamate, sodium glutamat, natriumglutaminat, ajinomoto, zest, vetsin, mei-jing, wei-jing, glutavene, glutacil, rl-50, msg, accent, chinese seasoning, acid glutamic sodium salt, glutammato monosodico, monosodioglutammato, monosodium-1-glutamate, a-monosodium-glutamat, sodium-1-glutamate sau GMS. E621 GMS sau glutamat monosodic se găseşte FRECVENT în: gumă vegetală, extractul de malţ, aromă de malţ, malţul din orz, aditivii din bulion, concentratul de roşii, aditivii din pâine, arome, aromele identic naturale, aromă de fum, aromă de carne (porc, pui, vită, oaie), aromă de caramel, amidonul alimentar modificat, sosul de soia, proteină din soia, izolatul proteic din soia, concentratul proteic din soia, acidul citric (atunci când se obţine din porumb), amidonul de porumb, laptele praf, siropul de porumb, agenţii de suspesie, siropul de orez, supă de carne, cubuleţele instant pentru supă, concentratul proteic din lapte, proteinele din lapte, proteină fortifiată din lapte, grâu sau proteinele din grâu, grăsimea lipolizată din unt, maltodextrina, menţiunile „fără grăsime” şi „conţinut scăzut de grăsime”, orice produs cu adaos de vitamine, annatto (E160b), proteină fortifiată, gume, pectină, enzime modificate, proteaze, orice produs care este fermentat, nutrimenţii din drojdie. Celelalte forme de glutamaţi pot să nu fie menţionate pe etichetă. Astfel, chiar dacă pe etichetă scrie „fără GMS”, pot fi prezenţi alţi glutamaţi, care determină aceleaşi efecte nocive. Mai trebuie spus că după ce am ingerat acest glutamat sintetic, de obicei ni se face sete şi atunci industria care ambalează în bidoane de plastic (bisfenol A -alt stres chimic pentru corpul nostru!) ape minerale sau sucuri răcoritoare este deja lângă noi să ne satisfacă şi această nevoie (de fapt ne dezhidratează în timp cu efecte grave pentru sănătate, dar nu contează când trebuie să obţii profit!). Când am început să îl introducem în organism, creierul nostru îl vrea în continuare din ce în ce mai mult (excită continuu neuronii, dă dependenţă, adică stimulează nevoia de a cumpăra produsele care îl conţin, adică exact ceeace îşi doresc firmele din industria agro-alimentară). Mai precis glutamatul determină un flux mai mare de ioni de calciu la nivel membranar neuronal urmat de un aflux nejustificat de mare de radicali liberi ceeace duce la moartea neuronilor supraexcitaţi. Studiile au evidenţiat faptul că, după 15-30 de minute de la expunerea la o concentraţie crescută de glutamat (cel mai simplu, prin ingerarea de alimente care îl conţin), o parte din neuroni se umflă, luând forma unor balonaşe care încep să degenereze, timp în care se acumulează cromatină (substanţa de bază a nucleului celular care conţine ADN). În maxim trei ore, aceşti neuroni mor.  Încă de acum 25 de ani, dr. John W. Olney profesor la Departamentul de Psihiatrie al Şcolii de Medicină din cadrul Universităţii Washington, neurolog şi cercetător, una dintre cele mai renumite autorităţi în domeniul excitotoxinelor, declarase glutamatul de sodiu ca fiind toxic pentru creier şi pentru celelalte organe (el a afirmat că acesta produce în creierul cobailor adevărate “găuri”).

Dar noi avem în mod normat în “bagajul” de neurotransmiţători ai creierului nostru acest glutamat (ajută la transmiterea informaţiilor între neuroni), însă spre deosebire de cel industrial nu este toxic (creierul nostru poate secreta endorfine naturale de 200 de ori mai puternice decât morfina sau cocaina, dar acestea sunt produse în anumite condiţii şi nu sunt neurotoxice sau excito-toxice aşa cum sunt cele de sinteză). Marea majoritate a celulelor neuronale din anumite zone din creier sunt distruse înainte de apariţia oricărui simptom clinic de boală acută sau cronică. Un alt specialist de calibru a atras atenţia asupra pericolelor reprezentate de glutamat şi aspartam – a fost Dr. Rusell Blaylock  dar şi expertul Adrienne Samuels, doctor în medicină, psiholog şi cercetător ştiinţific. Un altul este şi doctorul în medicină Francis J. Waickman, deţinător al Premiilor Rinkel şi Forman, licenţiat în pediatrie, alergie şi imunologie, Dr. John R. Hain, medic licenţiat în patologie, biologul Bernard Oser, doctorul în medicină H.J.Roberts, specialist în diabet dar şi o mulţime de alţi specialişti care au atras atenţia asupra pericolului ingerării glutamatului.

Care sunt efectele Glutamatului monosodic?

Datorită excesului de neurotoxine, riscurile la care sunt expuşi bebeluşii, copiii, femeile însărcinate, bătrânii şi bolnavii cu probleme cronice de sănătate sunt imense. Dr Blaylock afirma: „Bolile neurodegenerative sunt legate de mercur, aluminiu, plumb, pesticide şi erbicide, dar modalitatea prin care acestea produc vătămări ale creierului este mecanismul excitotoxic. Suntem cu toţii expuşi la aceste toxine, iar când mai adăugăm şi glutamat şi alte excitotoxine în alimentaţie, procesul de toxicitate se accelerează. De aceea, doctorii nu pot explica o cauză a bolilor degenerative: pentru că ele nu au o cauză, ci mai multe. Când se realizează un studiu de caz pe o persoană bolnavă de Alzheimer, un medic spune că este vorba de intoxicaţia cu aluminiu sau mercur, un altul că este vorba de pesticide, altul de altceva, dar de fapt este acelaşi mecanism care se petrece. Toate acestea operează concertat, crescând activitatea imunitară a creierului, activând astfel excitotoxicitatea. De aceea toate aceste substanţe par să aibă legătură cu boala, pentru că toate acţionează în acelaşi fel asupra creierului.”
Consumul repetat şi îndelungat de alimente, care au în compoziţie aditivi obţinuţi pe cale sintetică, supune organismul la un adevarăt bombardament chimic care afectează şi creierul dar şi organele interne. Organul care însă ne apără de toate formele de agresiune fie biologică (viruşi, bacterii, paraziţi) fie chimică este sistemul imunitar. Pentru a ne apăra, acesta ajunge să producă anticorpi peste măsură, care pot ataca chiar structurile proprii (sistemul nostru imunitar “înnebuneşte” din cauza stresului chimic) aşa cum se întâmplă în cazul bolilor auto-imune extrem de greu de diagnosticat şi extrem de costisitor de tratat (profitabil însă pentru altă industrie – cea medicală). Dereglarea activităţii sistemului imunitar mai este urmată de apariţia şi proliferarea celulelor tumorale canceroase (limfocitele T killer imunitare sunt cele care zilnic ucid astfel de celule “defecte”).  Cele mai des întâlnite simptome generate de consumul de glutamat la nivel cardiac sunt:  aritmie,fibrilaţie atrială,tahicardie (palpitaţii), încetinirea ritmului inimii,angină pectorală,creşterea tensiunii; la nivel gastrointestinal: diaree, greaţă/vomă, crampe stomacale, colon iritat, hemoroizi, sângerări rectale; la nivel muscular: înţepături, dureri, slăbire; la nivel respirator: astm, respiraţie insuficientă, dureri în piept, iritarea nasului; la nivel uro-genital: dureri de prostată, dureri vaginale, urinare frecventă, urinare nocturnă; la nivelul ochilor: vedere înceţoşată, focalizare greoaie, presiune în jurul ochilor; la nivel neurologic: depresie, modificări de comportament, reacţii de furie, migrene, ameţeală, dezechilibru, dezorientare, confuzie mintală, anxietate, atacuri de panică, hiperactivitate, probleme de comportament, atenţie deficitară, letargie, somnolenţă, insomnie, paralizie, sciatică, vorbire inconsistentă, frisoane, pierderi de memorie; la nivelul pielii: crăpături, mâncărimi, leziuni bucale, paralizie parţială, uscarea gurii, înţepenirea feţei, înţepenirea limbii, cearcăne sub ochi.
Unde îl regăsim şi ce facem?

În iulie 1997, corporaţia Auxein (mai târziu cunoscută sub numele de Emerald BioAgriculture) a cerut aprobare de la EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA) să conducă un program experimental, de folosire a acidului glutamic liber sintetic, fără restricţie cantitativă, în/ sau pe vegetalele care urmau să fie puse în vânzare către populaţie. AuxiGro este un „stimulator de creştere” pentru recolte. Acidul glutamic liber prezent este transformat în acid gama-amino butiric (GABA) în vegetale, dar şi în corpul uman. La oameni, GABA stimulează în mod artificial glanda pituitară ca să producă hormoni de creştere. La vegetale are acelaşi rol, stimulând creşterea plantelor. Produsul stimulează producerea de GABA prin mitocondrii. Astfel, GABA deschide noi canale de nutriţie în pereţii celulelor, permiţând redistribuirea elementelor nutritive în diferite arii ale plantei. Dacă înainte eram îngrijoraţi din cauza hormonilor de creştere prezenţi în carne şi lapte, iată că acum avem o grijă în plus: “stimulatoarele de creştere” din vegetale.AuxiGro a pornit iniţial ca o substanţă ce cataliza creşterea şi dezvoltarea culturilor, dar apoi s-a observat ca insectele nu se atingeau de plantele stropite cu AuxiGro; prin urmare, compania a cerut patentarea produsului AuxiGro şi ca pesticid dar şi erbicid, iar mai apoi, ca fungicid. În septembrie 1997, EPA a aprobat cererea de a realiza programul experimental. În ianuarie 1998, EPA aproba cererea de a folosi fără restricţii acidul glutamic de sinteză sub forma de catalizator al creşterii şi dezvoltării plantelor. Astfel, EPA permitea companiei Auxein să folosească produsul AuxiGro, indiferent de cantitatea de acid glutamic de sinteză rămas în sau pe nuci, seminţe, cereale, fructe şi legume în momentul comercializării. Pulverizată peste recolte mai ales din avion, această toxină este susceptibilă de a fi inhalată, dusă de vânt la mari distanţe, în alte regiuni decât cele prevăzute de companie, de a intra în pământ şi de a contamina reţeaua de apa freatică. Salată verde, roşiile, cartofii şi alunele au fost printe primele vegetale vizate. În septembrie 2000, Auxein Corporation raporta că recoltele pulverizate cu AuxiGro includ: ţelină, castraveţii, fasolea, strugurii, ceapă, ardeiul gras, alunele, cartofii, căpşunele, roşiile şi pepenii verzi. Astăzi nu există recoltă care să nu fi fost aprobată spre „tratare” cu AuxiGro de către EPA. În decembrie 2000, compania Auxein depunea o petiţie în care cerea să se aprobe folosirea fără restricţii a acidului glutamic de sinteză în toate culturile şi pe toate produsele aflate sub jurisdicţia EPA. În iunie 2001 EPA aprobă petiţia. În 2004, Emerald BioAgriculture cerea aprobarea de a folosi AuxiGro ca dezinfectant, agent de deshidratare, fertilizator, fungicid, reglator de creştere pentru culturi. Interesant este că în anul 2000, catalogul de prezentare a produsului AuxiGro a firmei Auxein conţinea următorul avertisment: „PERICULOS PENTRU OAMENI ŞI ANIMALE DE CASA – ATENŢIE!”
În mai 1998, Institutul Naţional al Sănătăţii din SUA a ţinut un simpozion mondial intitulat Cascada de Glutamat: modalitate de declanşare a bolilor Sistemului Nervos Central. Medici, specialişti şi oameni de ştiinţă din întreaga lume au venit să discute efectele glutamatului asupra anumitor simptome şi boli. Mesajul central a fost că este nevoie de ajutorul companiilor farmaceutice (!!!) pentru a produce medicamente care să inhibe sinteza glutamatului în corp. Dar, Conform dr. Russell Blaylock, ultimele studii dezvăluie faptul că medicamentele care blochează receptorii de glutamat, administrate în paralel cu alte medicamente şi cu tratamentul chimioterapic, accelerează foarte mult dezvoltarea cancerului.

Dar până să luăm medicamente împotriva acestui glutamat, citim cu atenţie etichetele (eventual ne dotăm cu o lupă pentru că acestea se folosesc de o “şmecherie” pentru a nu încălca legea scriind informaţiile foarte mărunt, aproape ilizibil), şi când vedem glutamat nu le mai cumpărăm. Este singurul milloc de a determina/obliga industria chimică – motivată doar de profit cât mai mare să nu le mai producă. Cât timp vor exista cumpărători  vor exista şi producători iar sănătatea noastră a tuturor va fi din ce în ce mai şubredă. De asemeni, pentru a ne proteja marele nostru prieten din interior – Sistemul Imunitar şi pentru a-i oferi un instrument eficient pentru eliminarea deşeurilor chimice introduse în corp cu sau fără ştiinţa noastră, este obligatoriu să avem la îndemână pentru a ne hidrata apă pură (minim 8 pahare zilnic)– care poate scoate prin dizolvare o cantitate mai mare de deşeuri toxice decât apa minerală cea cu care ne-am obişnuit. A asigura organismului o apă corectă metabolic, preventivă dar şi curativă cum este apa pură, este un gest simplu, inteligent, responsabil şi mai ales ieftin. A prefera alimentele naturale, cât mai puţin tratate chimic înseamnă de asemeni a adăuga ani în plus de viaţă, înseamnă a contribui la falimentul acestei industrii chimice care nu are nimic de-a face cu sănătatea sau cu vindecarea noastră ci doar cu buzunarul nostru. Pentru că Dumnezeu ne-a dăruit şi ne-a lăsat nouă în grijă corpul nostru şi nu acestei “prea binevoitoare industrii a profitului”.

Leacuri …

1. Scăpaţi de durere de dinţi fără să deschideţi gura!
Aveţi idee cum puteţi scăpa de o durere de măsele “fără să deschideţi gura”? Vă dăm un indiciu: eliminaţi din start răspunsurile gen pastile, injecţii, palinca, ceapa etc. S-a găsit o metodă care nu are, aparent, nici o legaturăcu stomatologia.

Este de ajuns să frecăm o bucăţică de gheaţă între degetul mare şi arătător. Terminaţiile nervoase care se află în zona în formă de “V” a mâinii stimulează o regiune din creier care blochează recepţionarea semnalelor de durere provenite de la faţă şi de la mâini. Un studiu canadian arată că putem încerca această metodă şi fără gheaţă, însă ar avea o eficienţă cu 50% mai scăzută.


2. Dacă vă “râcâie” pe gât, scărpinaţi-vă în ureche!
Cum nu putem să ne scărpinăm direct în gât, încercăm să rezolvăm problema altfel – prin ureche. Medicii ORL-îşi explică: atunci când sunt stimulaţi nervii care se află în ureche, se creează un act reflex în gât, care provoacă un spasm al muşchiului… Acest spasm face ca gâdilatura să dispară.


3. S-a descoperit leac contra fricii de injecţii.
Cercetătorii germani au descoperit că dacă tuşim în timpul unei injecţii nu ne mai doare atât de tare înţepătura. De ce? Pentru că acest truc produce o creştere bruscă şi temporară a tensiunii în piept şi în canalul spinal, inhibând structurile nervoase care conduc durerea la ganglionii nervoşi spinali.


4. Cum să stingeţi arsurile la stomac.
Dormim pe partea stângă, ne sfătuiesc medicii gastroenterologi.
Explicaţia este simplă: când dormim pe dreapta, stomacul se află mai sus decât esofagul, permiţând mâncării şi acidului să alunece spre gât. Când stăm întinşi pe stânga, stomacul este mai jos decât esofagul şi gravitaţia lucrează în favoarea noastră.


5. Cum să nu vă mai curgă sânge din nas.
Când eram mici şi ne curgea sânge din nas, eram puşi să ne ţinem cu 2 degete de nas şi să ne întindem pe spate până se oprea sângerarea. Cum altfel se mai poate rezolva această problemă fără să atragem privirile indiscrete? Punem o bucăţică de bumbac pe gingia de sus, sub vârful buzei, şi apasăm cu putere pe bucata de material.
“Sangele provine în special din partea anterioară a septului. Apăsând aici, vom opri sângerarea”, apreciază medicii. Este vorba de anastomoze arteriale care formează de ex inelul vascular peribucal sau nazal (Kiesselbach sau Little)
.


6. Cum să scăpaţi de ameţeală.
Aţi băut câteva pahare şi v-aţi ameţit? Tineţi-vă cu mâna de ceva stabil.
Mecanismul responsabil cu echilibrul se află în urechea internă şi pluteşte într-un fluid care are aceeaşi densitate ca şi saâgele. Cum alcoolul diluează sângele, se modifică şi structura lichidului, fapt care afectează echilibrul.
Aşadar, creierul este dezorientat şi are nevoie de o confirmare, care, în cazul de faţă, este dată de simţul tactil. In felul acesta, punând mâna pe un obiect stabil, ne vom recapata echilibrul.


7. Cum să ţineţi inima în frâu.

Nu o lăsaţi să o ia la galop! Dacă simţim că avem palpitaţii şi nu ne ştim suferinzi de inimă, putem încerca să apăsăm uşor carotida imediat sub mandibulă. Vom stimula nervul vag şi putem scădea frecvenţa bătăilor.



8. Preveniţi miopia!
Miopia are rareori o cauză genetică, susţin oftalmologii. De obicei, poate avea drept cauză prea mult timp petrecut în faţa computerului. Aşadar, ca să nu avem probleme, ar fi bine ca de câteva ori pe zi să închidem ochii, încordăm muşchii, inspirăm adânc şi, după câteva secunde, expirăm şi ne destindem.
Întinzându-ne şi relaxându-ne bicepşii şi glutealii putem păcăli muşchii involuntari, precum cei ai ochilor, să se relaxeze.


9. Invaţaţi să vă folosiţi urechile!
Dacă stăm de vorbă cu cineva la o petrecre, unde este foarte mult zgomot, este bine să-l ascultăm cu urechea dreaptă. De ce nu cu stânga? Cercetătorii americani sunt de parere că dreapta ne ajută să descifrăm mai rapid un discurs. Dacă vom încerca să ne dăm seama ce melodie se aude într-o camer îndepartată, o vom  folosi pe stânga. Este mai bună când vine vorba să capteze tonurile muzicale.


10. Cum să nu obosiţi repede când alergaţi.
Dacă suntem asemeni majorităţii oamenilor, când alergăm, obişnuim să expirăm atunci când punem în pământ piciorul drept. In felul acesta nu facem decât să exercităm presiune asupra ficatului (care se află în partea dreaptă), care apoi începe să ne înţepe. Cum să scăpăm de această neplăcută senzaţie? Simplu. Expirăm atunci când punem în pîmânt piciorul stâng.


5 vizitatori online acum
0 vizitatori, 5 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 9 la 01:28 am UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC