> News of the day <

din vârful tastelor…

Informaţii pentru cei cu IQ mai mare… Dacă apa asta fără minerale “Berg” – 750 ml – costă 20 de dolari(!!!), Apa Preventivă Alexoae – Apă Purificată Aqua Group Nobel Pure Pro (aia care unora le provoacă… greaţă că cică n-are gust!) IDENTICĂ şi la fel (!) ca bergu ăla nu costă mai nimic (80 … Read more

aprilie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

De ce nu se strică mierea nici după câteva mii de ani?

Pentru că n-are în compoziţie… apă – care să permită dezvoltarea microorganismelor.
Albinele …ŞTIE!…

http://www.realitatea.net/de-ce-rezista-mierea-mii-de-ani-fara-sa-se-strice-cercetatorii-au-in-sfar-it-raspunsul_1255146.html

Cum sunt înşelaţi românii care cumpără apă minerală

Atenţie la ce beţi! Cum sunt înşelaţi românii care cumpără apă minerală

Mii de litri de apă minerală naturală (inclusiv de izvor) au fost retraşi de la comercializare de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale pe care le-au efectuat la mai mulţi operatori economici.

 

Inspectorii ANPC au controlat, în perioada 15 iulie – 2 august 2013, 845 de operatori economici (31 producători, 104 distribuitori, 668 magazine şi 42 staţii de distribuţie carburanţi), iar la 471 dintre aceştia au fost depistate deficienţe. Inspectorii au verificat modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale (inclusiv apele de izvor).
Cu ocazia controlului a fost verificată o cantitate de circa 7, 8 milioane de litri de apă minerală naturală şi apă de izvor, cantitatea identificată cu abateri reprezentând 832.000 litri (10,6 %).

Principalele aspecte constatate se referă la nerespectarea condiţiilor de depozitare şi păstrare indicate de producători (47 de firme), comercializarea de ape minerale naturale cu data durabilităţii minimale depăşită, parametri fizico-chimici neconformi cu cei declaraţi sau ambalaje deteriorate. De asemenea,  8,6 % din cantitatea de apă minerală naturală controlată prezenta deficienţe de etichetare, lipsa informaţiilor sau marcarea incorecta şi/sau incompletă a elementelor de identificare şi caracterizare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit.
Comercializarea de ape imbuteliate in ambalaje deteriorateLipsa afisarii pretului pe produs si/sau a pretului pe unitatea de masura sau neafisarea acestora in mod vizibil, pentru apele imbuteliate comercializate

Au fost oprite definitiv şi retrase de la comercializare 2.052 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de 5.258 lei, pentru că care erau depozitaţi în condiţii improprii (temperatura peste cea impusă de producători şi sub acţiunea directă a razelor solare) sau erau expiraţi.
În urma acţiunii, s-a dispus şi oprirea temporară de la comercializare a cca. 830.000 litri apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de 759.367 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate
Totodată, au fost aplicate 486 de sancţiuni contravenţionale din care 284 de amenzi în valoare de 820.000 lei şi 202 avertismente.

Consumul mediu anual de apă minerală naturală din România este estimat la aproximativ 55 de litri, de trei ori mai mic decât al ţărilor precum Italia, Germania, Franţa, în pofida potenţialului ridicat al resurselor de apă minerală care plasează România pe unul dintre primele locuri din Europa, conform Patronatului Apelor Minerale Apemin.

patriotism local… mai există?

” Suntem aproape de finalizarea filmărilor pentru documentarul “Pe urmele tracilor”, un film care va răsturna, cu probe temeinice, ceea ce se știe la nivel oficial despre istoria antică a Europei.
Înainte ca Roma să ia ființă, înainte ca Grecia să înflorească, neamurile tracice au ocupat spații vaste din continentul european și și-au lăsat amprenta asupra întregii sale istorii… O istorie care ar trebui rescrisă!…
Și cum Forțele Celeste se arată a fi de partea noastră, acum două zile am reușit să-l surprindem pe Decebal, la Dunăre, în ipostaza perfectă – înconjurat de nori de furtună, cu fulgere care brăzdau cerul.. O imagine video ideală pentru genericul filmului! (asta o veți vedea doar în film)
Prin urmare, rămâneți aproape – lansarea oficială a filmului va fi pe data de 4 octombrie, în București.
Cei care doriți să susțineți financiar acest demers, o puteți face trimițând un SMS în valoare de 5 Euro + TVA, cu textul BUREBISTA însoțit de adresa dv. de e-mail la 7472, număr valabil în toate rețelele de telefonie mobilă. (Vi se va solicita un al doilea SMS, pentru confirmare, dar pentru acesta nu veți fi taxați).
În contul SMS-ului trimis veți primi, în cel mai scurt timp, cartea “Strămoșii noștri reali”, autor Gheorghe Iscru. Avem nevoie și de dumneavoastră pentru a reuși. Vă mulțumim tuturor!

http://danielroxin.blogspot.ro/2013/08/m-am-intalnit-cu-decebal-pe-malul.html

despre corupţie…

Ăsta-i un documentar fabulos!
Înţelege şi un copil de ce se-ntâmplă să n-avem bani pentru caietele copiilor sau pentru medicamentele ălor bătrâni…
Dincolo de vorbele chinuite, scremute, alese cu grijă, cerşetoare de voturi ale politicienilor sunt instituţiile bancare trans-naţionale care susţin Marea Corupţie Globală.
Un documentar despre sinuciderea noastră lentă!…
Lipseşte parcă ceva din el… Voi ştiţi?…

Despre delfini…

Am cunoscut la Bucureşti pe cel ce a creat primele dispozitive de comunicare cu delfinii – SECRETE MILITARE în SUA chiar şi azi!- dr Patrick Flanagan. Cu siguranţă doamna aceasta a colaborat cu el!

uite aici cele câteva minute pe care le-am trăit alături de unul din geniile în viaţă ale omenirii – Patrick Flanagan – participant activ la proiectele Geminni, Mercury şi Apollo care au dus primii oameni pe lună, decorat de Preşedintele SUA, directorul FBI, CIA, etc- consilier pentru securitate la Casa Albă şi NSA…

despre “învăţământ”…

Medicamente?…

Minţile lucide înţeleg că deşi există o explozie de medicamente (extrem de multe şi de scumpe) ele nu fac oamenii mai sănătoşi…
Şi-atunci minţile astea luminate vor medicamente mai … bune
Eu propun o … APĂ mai BUNĂ!
E ceva rău în asta?

“Nor informaţional”…

“Mediu de învăţare auto-organizat”… “Nor informaţional”…
“Cum pregăteşte şcoala de azi tinerii pentru ziua de mâine?” … Bună întrebare… Ar trebui pusă şi ăstora de la facultăţile din românica dragă unde ieşi cu nişte hârtii EXTREM DE SCUMPE, COMPLET INUTILE numite “Diplome de licenţă” sau “doctorat” (avem ai mai mulţi “doctori” pe metru pătrat din Europa în aproape orice dar şi cei mai mulţi analfabeţi!)…
Hmmm… trebuie să spun cândva mai multe despre cursul meu-ăla cu “apa şi vânzarea directă”. Înveţi multe chestii de bun simţ despre tine, despre sănătate şi câştigi şi ceva bănuţi… CURAŢI şi CINSTIŢI…
Omul acesta îşi susţine prezentarea cu nişte imagini filmate parcă de… mine!… “Amator” e puţin spus! Prietenii mei din televoziune m-ar fi desfiinţat pentru astfel de “cadre” însă ele sunt atât de utile… Totul i se iartă acestui om inimos!…

sexul de calitate!

A învinge…

“Îmi doream viaţa de dinainte…corpul de dinainte… fundul prăpastiei e locul perfect de plecare… nu mai conta pentru că mă ardea ceva pe dinăuntru…acuma ŞTIU că adevărata mea forţă n-a venit niciodată din trup…”…

O “poveste”

O “poveste” minunată:
“toată lumea din Reanimare aştepta fie să mor fie să fac pe mine… chirurgul a venit şi m-a şters la fund… mergi mai departe şi dă tot ce poţi… eşti VIU, asta e!”…
Un adevărat Poem de dragoste dedicat chirurgilor!…
Merită văzut, sunt doar câteva minute…

Încrederea…

Fix despre asta (ÎNCREDERE) vorbesc şi eu la cursurile mele de vânzare directă (alea cu purificatoarele de apă) atât de blamate de unii “oameni” superficiali care nici măcar n-au habar dacă-s vii.
Am scris destule întâmplări REALE cu de-ăştia şi despre cum s-au petrecut din lumea asta – o să scot o carte în curând “Vinutilii de pe strada mea” – poveşti fără tâlc…
Ăştia când îi întrebi dacă-s vii, se caută cu mâinile, se pipăie, se ciupesc de nas, ţipă şi-ncep să se… râdă!
Apoi înjură copios – nu contează pe cine, ce!…
“Oamenii nu mai consumă pentru a ţine pasul cu ceilalţi ca până acum… Oamenii consumă pentru a-i cunoaşte pe ceilalţi” – spune fata asta frumoasă şi deşteaptă… Minunat concept şi… profund!
Dar cum să-l faci înţeles ăstora de pe-aici care s-au specializat în sarcasm (nărav specific, comunistoid), hăhăială şi râgâială?…

Ben Goldacre

suntem “medicalizaţi”!!!…

despre moarte…

“Canarul de Apă”

“Canarul de Apă” – un dispozitiv pe bază de …lumină care-ţi spune dacă apa e curată sau nu…
Am şi eu unul asemănător TDS-metru care-mi spune dacă mai e ceva în pahar în afară de … apă!…

Inteligenţa înseamnă…pre-zicere!

Inteligenţa înseamnă…pre-zicere!
Pre-dicţiile creierului inteligent (neo-cortex-ul) stau la baza alegerilor înţelepte. Oamenii înţelepţi pot prezice viitorul (filmele astea pe care le-am văzut în ultimele ore cred că i-ar fi plăcut şi lu ga’riţa)…
Despre creier…

Despre idei parazite

Despre idei parazite care infectează (se autocopiază de la un individ la altul) şi controlează creierele majorităţii oamenilor… “Negândire în acţiune”… “Informaţii cu atitudine”…

Frumuseţea artei şi frumuseţea… ştiinţei…

Adevăr şi frumuseţe…
Imagini cu şi despre celulele noastre.
Ingredientul fizic (sau chimic) principal al acestora este… apa.
Animaţie medicală… Excelent filmuleţu’!

Stephen Hawking dixit:

Şi Odobleja?…

Creierul… îndrăgostit

fotografii de … poveste!

Mulţumesc!

despre vindecare…

despre miros şi parfumuri…

F A B U L O S !…

Bărbaţii se masturbează încă din perioada intrauterină!…

Apa…

Îmi place expunerea asta cu apa!
Tipul foloseşte un filtru de cărbune activ granular.
Mai bun decât filtrul acesta este însă purificatorul osmotic… tot POU! (aparii mei ştiu ce-i aia!)…

Cum mai gândeşte creierul…

Curs de vânzare…

O legendă vie a matematicii: Benoit Mandelbrot

Arta de a alege…

Un documentar excelent!
O cercetătoare nevăzătoare îmi confirmă ce mi-a spus nu demult, ga’riţa-n vis:
“Lasă-i moarti pe-ştia cu apa asta… Nu vor, nu vor… Apa asta-a-mata-i pentru-i de vin… mai pe urmă”…
Oamenii din fostele ţări comuniste au o mentalitate specifică, spune femeia aici în documentar.
Înţeleg acum mai bine reticenţa majorităţii concetăţenilor mei la “schimbarea apei”.
De fapt TOATE felurile de “ape” sunt pentru ei …UNA SINGURĂ!
“La ce dracu s-o schimb? Că vrei tu să vinzi nu ştiu ce filtre?”…
“Fie cum vrei tu… Fericirea (sau nefericirea) ta stă în alegerile tale” spun şi eu ca femeia asta…
Un alt film pe care am să-l folosesc în discuţiile cu cursanţii mei de la cursurile despre apă…

Sănătate sonoră…

“Urechile nu au pleoape… Urechile nu sunt făcute pentru auzit ci pentru ascultat.”

Rumi:

“Dincolo de “bine” şi de “rău” se găseşte un câmp. Ne întâlnim acolo”…

Sunetul Universului

“Nu există nici un locşor în Univers fără sunete”… mi-a spus prietenul de la schit.
“Universul are o coloană sonoră orchestrată de spaţiul însuşi. Spaţiul poate vibra ca o tobă”… spune fata asta în prezentare…
Fabulos!
Acu-nţeleg de ce prietenului meu de la schit îi plăcea toaca aşa de mult. Pentru că PRIN sunete, dincolo de ele (el ŞTIE!) este… Tăcerea.
“Micul adevăr e din cuvinte limpezi şi scânteietoare-n minte.
Marele-Adevăr este o mare de Tăcere cutremurătoare”… spunea şi Rabindranath Tagore…

“feliuţă” de … timp

excelentă prezentare!…

nici vinul nu mai e ce-a fost…

“Nici vinul cumpărat de la ţărani nu mai e ce-a fost odată, spun specialişii. Ca să îl ajute să fiarbă mai repede, îi adaugă zahăr. Pentru a se limpezi şi a nu-şi pierde culoarea, mirosul şi gustul, şi ţăranii adaugă vinului sulfiţi. Problema nu o reprezintă adaosul, ci faptul că nu se respectă indicaţiile şi dozajul…
Cinci sortimente de vin au fost examinate de laboratorul oficial al Uniunii Europene. Experţii au descoperit că, în loc de vin, sticlele erau umplute cu un amestec de apă, zahăr, alcool şi arome. Vinurile analizate au fost „Strămoşesc” şi „9 poloboace”, produse de SC Vinexport Trade Mark Focşani, „Perla Dunării”, produs de SC Vinton Galaţi, „Buchet”, produs de Casa de Vinuri Zoreşti Buzău, „Babanul”, produs de Murfatlar şi „Alb Nobil”, fabricat de SC Rom Cas SRL Dâmboviţa”…

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-se-ascunde-in-vinurile-ieftine-1038107.html#ixzz2ctSjDkbZ

Alte mituri despre apa îmbuteliată…

Industria apei imbuteliate incepe din ce in ce sa castige teren in favoarea bauturilor la pet, fie ele carbogazoase ori nu. Este insa ea, atat de benefica, asa cum se spune? Iata adevarul adevarat!
Mitul numarul 1 – Apa imbuteliata este mai buna decat cea de la robinet
Nu in toate cazurile. Multe companii care comercializeaza apa plata, sustin ca ea provine din adancurile muntilor, sau din izvoare vulcanice, ceea ce nu este intotdeauna adevarat. De fapt, se pare ca 25-40% dintre surse, nu sunt la fel de exotice precums e vehiculeaza.
Alternativa la apa plata imbuteliata este cea de la robinet. Institutiile abilitate avizeaza calitatea acesteia, in conformitate cu legislatia si normele in vigoare. Acestea difera insa, de la tara la tara, si, din pacate, in unele cazuri, sunt destul de permisive.
Mitul numarul 2 – Apa purificata are gust mai bun
Apa cu adevarat pura, adica cea distilata, din care se elimina toate sarurile si mineralele, are gust salciu. Substantele care ofera gust bauturii de toate zilele, sunt sodiul, magneziul si clorurile care exista in aceasta. Exista insa si un element care denatureaza aroma apei imbuteliate – este vorba despre clor. Daca asezati sticla de apa plata in congelator, fara sa insurubati prea strans dopul, izul de clor va disparea in timpul noptii ca prin minune.
Mitul numarul 3 – Apa cu vitamine, minerale sau proteine este mai sanatoasa decat cea plata, traditionala
Realitatea este ca vitaminele, colorantii, proteinele si alte elemente aditionale adaugate in apa nu fac altceva decat sa intregeasca tabloul fals impus de strategiile de marketing. In plus, aportul de vitamine promis de produsele de acest tip, nu acopera nici pe departe nevoia zilnica a organismului.
Sticlele de apa despre care am vorbit mai sus contin si cantitati nejustificat de mari de zaharuri, precum si intensificatori aromatici – toate acestea nu fac altceva decat sa adauge calorii, mai multe chiar decat sucurile ditetice. In alta ordine de idei, cand vine vorba despre fluor si iod, apa de la robinet iese castigatoare in competitia cu apa la pet.
Lipsa unei cantitati suficiente de iod in organism, cauzeaza aparitia bolii numite gusa endemica. Gusa endemica este o afectiune recunoscuta in toata lumea, dar cu precadere in anumite zone, unde cuprinde un mare numar din populatie. Ea poate fi simpla sau complicata, cu anumite tulburari endocrine si/sau nervoase, cum ar fi surdo-mutitatea sau cretinismul. Daca iodul scade sub 5 micrograme la litru, poate surveni boala.
Mitul numarul 4 – Trebuie consumate pana la 8 pahare de apa zilnic
Acesta este cantitatea zilnica recomandata in cazul femeilor. Totusi, exista si o problema – 80% din fluidele consumate zilnic se asteapta sa fie abtinute din bauturi (apa, ceai, sucuri, cafea, etc) si restul de 20%, din alimente.
Dificultatea consta in putinta de a socoti gramajul bauturilor consumate, precum si a cantitatii de fluide obtinute din mancare. Chiar si asa, va fi nevoie sa mentineti un echilibru intre recomndarea medicilor si nevoile dumneavoastra. Asadar, daca simtiti nevoie sa beti mai multa apa, nu ezitati, pentru ca, pana la urma, organismul este cel care regleaza nevoile fiecaruia!
Mitul numarul 5 – Dupa antrenament intens, este mai buna apa imbuteliata
Numai in cazul depunerii unui efort iesit din comun, aceasta afirmatie este oarecum adevarat. Oarecum, pentru ca si mai bune sunt bauturile care contin electroliti (sodiu si potasiu), substante care sunt pierdute pe parcursul miscarii excesive. Fireste, acest fapt este valabil mai mult in cazul sportivilor. Daca insa va antrenati moderat, consumati apa simpla, pentru ca este numai buna!
Mitul numarul 6 – Apa la pet este buna pentru mediu, deoarece poate fi reciclata
Ar fi ideal, insa lucrurile nu stau tocmai asa. Costurile de productie de tip ecologic-friendly includ manufacturarea sticlelor, incarcarea lor, transportarea, dar si asezarea pe raft, ca sa nu mai vorbim despre marketing. In plus, intrunirea cerintelor de protejare a mediului, necesita suficient petrol cat sa ajunga pentru 100.000 de masini intr-un an. Din pacate insa, doar 86% dintre sticlele de plastic ajung in cosurile de gunoi special amenajate lor.

http://www.csid.ro/health/mituri-si-adevaruri-despre-apa-plata-2780380/

A “crede” şi … a”şti”…

“CREDEM că apa îmbuteliată este cea mai sănătoasă alegere, care ne măreşte vitalitatea şi ne aduce în organism cea mai curată apă disponibilă în mod curent.
ÎN REALITATE ea poate fi chiar dăunătoare sănătăţii. Potrivit unor studii, dacă apa stă mult timp în ambalajul PET, plasticul eliberează anumite cantităţi de substanţe chimice care trec în apă şi, apoi, în organismul uman. Cu cât petrece mai mult timp în PET, cu atât apa va avea un conţinut mai mare de substanţe nocive…
CREDEM că apa îmbuteliată are întotdeauna un gust mai bun decât cea de la robinet, deoarece conţine enzime care ne stimulează papilele gustative şi ne dau o senzaţie de prospeţime.
ÎN REALITATE lucrurile sunt mai nuanţate. Situaţia depinde foarte mult de sursa de apă din care se alimentează reţeaua publică şi de starea conductelor. Chiar dacă în România situaţia lasă mult de dorit şi multe oraşe sunt deficitare în această privinţă, în acele locuri unde autorităţile insistă pe respectarea regulilor sanitare, apa de robinet este chiar mai bună decât cea la PET…
CREDEM că apa îmbuteliată este ieftină şi uşor de procurat.
ÎN REALITATE apa îmbuteliată costă de la 240 la peste 10.000 de ori mai mult decât apa de la robinet…
CREDEM că apa îmbuteliată are un conţinut redus de substanţe chimice, mai ales de compuşi nocivi.
ÎN REALITATE, lucrurile iarăşi nu stau chiar aşa şi au fost situaţii în care anumite mărci sau loturi de apă la PET au avut probleme, chiar serioase, privind prezenţa unor germeni patogeni. În Statele Unite, de exemplu, apa îmbuteliată intră în categoria „alimentelor” şi este controlată pe baza standardelor Food and Drug Administration (FDA), în timp ce apa de robinet intră sub incidenţa Environmental Protection Agency (Agenţia de Protecţie a Mediului), care operează cu standarde mult mai stricte decât FDA, având drept rezultat o apă de robinet mai pură chiar decât cea la PET. Aproximativ o cincime din sortimentele de apă îmbuteliată din SUA au avut, în decursul timpului, probleme privind un conţinut mărit de substanţe nocive…
CREDEM că sticlele de plastic, binecunoscutele PET-uri nu mai reprezintă o problemă pentru mediu, deoarece sunt reciclate în proporţie tot mai mare.
ÎN REALITATE PET-urile reprezintă o problemă serioasă chiar şi în ţările care au sisteme bine organizate de reciclare a deşeurilor. În Statele Unite, de exemplu, aproximativ 4 miliarde de astfel de ambalaje ajung la groapa de gunoi în fiecare an, generând costuri de ecologizare de aproximativ 70 de milioane de dolari…
CREDEM că unităţile de îmbuteliat apa stimulează economia zonelor în care sunt amplasate şi creează locuri de muncă.
ÎN REALITATE corporaţiile multinaţionale cumpără dreptul de control şi exploatare a rezevelor subterane de apă, oriunde pot, iar industria de îmbuteliere pe care o susţin limitează ceea ce mulţi consideră ca fiind un drept inalienabil: accesul la o sursă de apă sigură şi necostisitoare. Apa mai este numită şi „aurul albastru al secolului XXI”. Urbanismul, poluarea, încălzirea globală şi creşterea populaţiei terestre transformă rapid apa potabilă într-o resursă tot mai disputată şi valoroasă.
Pe ansamblu, industria de îmbuteliere a apei creează puţine locuri de muncă, media pe plan mondial fiind de 24 de salariaţi pentru o unitate de mărime medie. În plus, sunt studii care demonstrează că, atunci când o fabrică de îmbuteliere se construieşte într-o localitate, majoritatea salariaţilor acesteia provin din afara comunităţii care şi-a cedat controlul asupra resurselor sale de apă, în schimbul promisiunii unor noi locuri de muncă…
CREDEM că apa pe care o cumpărăm la sticle provine din cele mai cristaline izvoare „din inima munţilor”, sau – cel puţin – din puţuri de mare adâncime, neatinse de poluarea lumii moderne.
ÎN REALITATE, autorii studiului citat în deschidere estimează că minimum 25% din apa îmbuteliată provine, de fapt, din reţeaua de alimentare, fiind cel mult tratată suplimentar, uneori. Chiar şi în SUA, unde a fost realizat studiul, sortimente de apă recomandată ca fiind „de izvor” sau „pură din inima gheţarilor” proveneau, de fapt, din puţuri urbane unele situate chiar în apropierea unor gropi de gunoi.
Nici România nu a fost scutită de astfel de incidente. În 2005, de exemplu, ANPC a închis mai multe fire din judeţul Braşov care vindeau apă de robinet pe post de „apă de izvor”…

apa…

În zona asta – plină se sfaturi docte, nu prea există studii legate de… apă…
E prea banală şi insignifiantă sau…

… “noi toţi minţim!”…

şi… iar despre creier!…

oxitocina…

oxitocina – “hormonul mângâierii”, “fidelităţii” şi acum iată, al “moralităţii” – un hormon care este stimulat de masaj şi … nu numai…

cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut!…

traiul sănătos m-a omorât…

greşelile medicilor…

cum funcţioneşte memoria…

tartru dentar…

creierul văzut din interior…

minerale din apa de mare…

Apa bună de băut (corectă celular – adică sănătoasă) va fi din ce în ce mai greu de găsit.
Soluţia? Purificarea apei de reţea, a mărilor şi oceanelor prin osmoză inversă.
O mulţime de comunităţi din lumea largă deja fac asta!
Ce facem însă cu mineralele obţinute? În alte timpuri acestea au cauzat dispariţia unor civilizaţii (saraturarea solurilor prin irigarea excesivă cu apă hiperminerală complet diferită de apa de ploaie divină dătătoare de viaţă, purificată prin …evaporare).
Din nou… microbii sunt chemaţi în ajutor.
Ei transformă mineralele anorganice dizolvate în apa oceanului în minerale organice, vii, uşor asimilabile de fiinţele vii.
Un alt documentar interesant…

despre microbi… şi puţin despre…apă!

creierul…

… acceptarea conștiinței ca fenomen biologic…

Sankofa

Sankofa înseamnă “întoarce-te şi pricepe” sau “învaţă din trecut”…
… despre semne, simboluri, proto-scriere în Africa…

Alan Russell

Alan Russell, cercetător la granița dintre chimie, biologie și materiale avansate, studiază medicina regenerativă la Institutul McGowan pentru Medicină Regenerativă din cadrul Universitații din Pittsburgh. Acesta (împreună cu echipa sa) a reușit să determine regenerarea țesutului uman utilizând un proces inițial care transmite corpului semnale de auto-reconstrucţie. Iată explicațiile sale într-un scurt discurs marca TED:

sarcasm…

„ironia și sarcasmul sunt doar frustrare și invidie puse în cuvinte”
„a-l judeca pe altul mereu și mereu nu înseamnă decât a te judeca pe tine” – Cristiana Alexandra Levitchi -psihoterapeut și psiholog clinician
…”Din punct de vedere energetic, ironia, sarcasmul sunt energii dulci, tentante, care ne hrănesc și ne ajută să umplem golul interior, acel „ceva” care ne lipsește pentru a fi în pace și armonie cu noi înșine și cu lumea exterioară. Ironia, sarcasmul, bârfa sunt metode clasice de vampirism energetic. Este bine de știut pentru ca atunci când o facem să fim conștienți de ceea ce facem.
Dar acest mod de a umple golul interior funcționează numai pentru o vreme. Dacă suntem suficient de sinceri cu noi înșine putem recunoaște măcar singuri în fața oglinzii că droguri precum ironia și sarcasmul nu ne vor ține la infinit departe de ceea ce negăm ca și conținut interior. Le-am numit droguri pentru că exact așa funcționează, dau dependență”…

http://adinaamironesei.blogspot.ro/2012/11/despre-ironie-si-sarcasm-despre-dreptul.html

Cel mai fericit om din lume – Matthieu Ricard.

Acesta s-a specializat în biochimie la Institutul Pasteur, dar a „părăsit” știința alegând să se mute în Himalaya și să devină un călugăr budist. În acest mod și-a propus să studieze fericirea, atât la nivel uman de bază și ca subiect de studiu din punct de vedere științific.

Cu Vilayanur Ramachandran despre creier…

Revista Time l-a inclus pe Vilayanur Ramachandran în topul 100 al celor mai influente persoane din lume, iar Richard Dawkins l-a numit “Marco Polo al neuroștiinței”…

din nou despre creier…

vorbe…

Buddha:
„Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

Creeaza-ti ziua! from Adina A. on Vimeo.

umbra…

MARIANNE WILLIAMSON:
“De multe ori, noi ne temem să ne privim umbra în faţă, pentru a evita astfel ruşinea sau stânjeneala care însoţesc de regulă recunoaşterea unei greşeli. Ni se pare că dacă ne vom privi prea direct, vom fi expuşi în toată goliciunea noastră. Nu dorim să ne privim în faţă umbra, întrucât ne temem de ceea ce am putea găsi aici. În realitate, singurul lucru de care ar trebui să ne temem este ignorarea umbrei, întrucât exact acest lucru o alimentează. Odată, am privit în faţă un aspect al fiinţei mele pe care l-am evitat foarte mult timp, întrucât mi se părea prea dureros. Când am făcut-o, am trăit o surpriză neaşteptată. În loc să simt că mă detest singură, am fost inundată de un val de compasiune, întrucât am înţeles câtă durere aş mai fi experimentat dacă aş fi continuat să îmi ignor acel aspect.”

Efectul Umbrei (film documentar) from Adina Amironesei on Vimeo.

despre frică…

vorbe…

“A ne pune unii pe ceilalți sub lupă și a ne vâna defectele reciproc este un comportament care nu poate să ducă decât la a ne îndepărta unii de ceialți și mai mult și cred că din acest punct de vedere lumea în care trăim este deja…abundentă.
Ce naște acest tip de vampirism la nivel media? Pe plan mondial zeci, probabil chiar sute de tipuri de emisiuni TV sunt bazate pe vânătoarea de defecte, chiar dacă asta nu e mereu la vedere sau nu se face chiar…pe față. Culmea e că aceste emisiuni sunt cele mai de succes având rating-ul cel mai mare. Așa s-a ajuns ca acest gen de alimentare energetică să devină un sport foarte practicat la tv dar și în ziare, cele de cancan fiind singurele care nu-ți fac probleme legate de supraviețuirea pe piață. Bineînțeles că aceste emisiuni au dus la educarea noilor generații în acest spirit.
În mediul virtual se știe că cele mai de succes articole sunt acelea care pun la zid diverse persoane. Cu cât mai cunoscută persoana și cu cât mai virulente criticile sau defectele vânate (mai mult sau mai puțin închipuite) – cu atât mai mai viral devine articolul. Este o pofta nebună de a dărâma imagini (link) și de a pune la pământ oameni fără să conteze dacă au adus în esență valoare societății prin ceea ce au creat”… Adina Amironesei

http://adinaamironesei.blogspot.ro/search/label/atacuri_energetice

vorbe…

…”Este evident că majoritatea oamenilor care obișnuiesc să-i descurajeze pe cei din jurul lor, cei care se autodenumesc “realiști”, nu sunt neapărat conștienți că fură energie de la cei pe care îi descurajează…
… îi descurajăm pe ceilalți pentru ca nu cumva ei să “ne-o ia înainte” în vreun fel, ca nu cumva să facă ce noi nu suntem în stare să facem sau pur și simplu să ne demonstreze că ceva este posibil atunci când noi credem că e invers”…

Dumitru Constantin Dulcan

„Noi judecăm lumea după aparențe. Științele de ultimă oră ne arată însă că lumea nu se reduce numai la capacitatea noastră de percepție. Dincolo de capacitatea minții noastre există multe alte dimensiuni. Asta spune fizica cuantică și psihologia transpersonală.” – Dumitru Constantin Dulcan

Dimensiunea spirituala a Universului (Dumitru Constantin Dulcan) from Adina A. on Vimeo.

vorbe…

“Să presupunem că Moise, Buddha, Iisus, Mohamed nu au existat, că nu au existat Vechiul Testament, Cabala, Noul Testament, Coranul, imaginează-ți că nu exista clarvăzători, profeți, vindecători și că nu există decât știința secolului XXI. Ar ajunge știința de una singură, în încercarea ei de a înțelege originea și evoluția armoniei universale incluzând viețile noastre individuale, ar ajunge totuși știința la concluzia că există un principiu ce ghidează, organizează și determină, adică G.O.D. (Dumnezeu)?Răspunsul meu după 20 de ani de cercetare la Universitatea Yale și aici, răspunsul este: Da! Acest principiu (Dumnezeu) există! Ca să poți cuprinde cu adevărat ce este această inteligență creatoare, îți trebuie ceva îndeajuns de „mare” încât să cuprindă fizica cuantică, fizica newtoniană, teoria stringurilor și toată fizica ce ar urma după acestea.” – Gary Schwartz

Ceva necunoscut face ceva… from activist on Vimeo.

despre moarte…

… alte câteva vorbe despre moarte spuse de neşte oameni de ştiinţă…

FALSA PLECARE from Kamala Queen on Vimeo.

“Orbire intenţionată!…

O altfel de definiţie a Sfintei Ignoranţe cunoscută şi sub termenul de “prostie”…
Hmmm… Oare pe la noi or fi din ăştia?…
…”Se mai folosea în cantităţi mari la acoperişuri, pentru izolaţie, ca să menţină căldura în case în iernile lungi din Montana.
Vermiculita se găsea pe terenurile de joacă. Pe terenul de fotbal. Pe patinoar. Ceea ce avea să afle era că vermiculita e o formă extrem de toxică de azbest.
Când şi-a dat seama despre ce era vorba, a început să spună tuturor ce se întâmplase, ce păţiseră ai ei şi cei pe care îi văzuse cu măşti de oxigen în case după-amiază. A fost uimită.
S-a gândit că dacă vor afla, vor face ceva, când, de fapt, nimeni nu vroia să ştie.
Devenise atât de agasantă cu insistenţele ei de a povesti vecinilor, prietenilor şi altora din comunitate, încât câţiva s-au adunat şi au făcut un abţibild, pe care şi l-au lipit mândri pe maşini, cu textul: „Da, sunt din Libby, Montana, şi nu am azbestoză.”
Gayla nu a renunţat. A continuat să cerceteze. Apariţia Internetului a ajutat-o. A vorbit cu toţi care o ascultau. Şi-a susţinut cauza până când un cercetător a venit în oraş studiind istoria minelor din zonă. I-a spus şi lui povestea şi, ca toată lumea, nici el n-a crezut-o, dar, întors la Seattle a făcut propria cercetare şi şi-a dat seama că ea avea dreptate.
Galya avea un aliat.
Cu toate astea oamenii încă nu vroiau să ştie.
Spuneau: „Dacă ar fi fost atât de periculos ne-ar fi spus cineva.” „Dacă din cauza asta mor toţi, doctorii ne-ar fi spus.” Cei obişnuiţi cu munca grea spuneau: „Nu vreau să fiu o victimă. Nu se poate să fiu eu victima, şi fiecare meserie are riscurile ei.”
Gayla a continuat şi până la urmă a reuşit să aducă agenţii federale în oraş să-i monitorizeze pe locuitori – 15.000 de oameni – şi au descoperit că rata mortalităţii era de 80 de ori mai mare decât oriunde in SUA. Asta se întâmpla în 2002 şi nici atunci nimeni nu s-a găsit să-i spună: „Gayla, caută şi pe locurile de joacă unde se zbenguie copii. E tapetat cu vermiculită.”
Nu era vorba de ignoranţă. Era orbire intenţionată.
Orbirea intenţionată e un concept legal definit ca: informaţia pe care ai putea-o cunoaşte şi pe care ar trebui s-o cunoşti dar reuşeşti cumva să n-o afli…
Alegi să nu ştii. E foarte răspândită în zilele noastre.
O observi la bănci, când mii de oameni au oferit credite celor care nu şi le permiteau.
Se vede în bănci, când dobânzile au fost umflate toţi ştiau ce se întâmplă, dar toţi au ignorat studioşi.
Vezi asta la Biserica Catolică, unde zeci de ani s-a ignorat abuzul copiilor. Poţi vedea orbire intenţionată în escaladarea războiului din Iraq.
Există orbire intenţionată la scară impresionantă, dar şi la scară mai mică, în familii, în case şi în comunităţi, dar în special în organizaţii şi instituţii. Companii cercetate pentru orbire intenţionată pot fi întrebate: „Există probleme la muncă pe care oamenii se tem să le discute?”
Când cercetători au efectuat asemenea studii în corporaţiile din SUA au văzut că 85% din oameni răspun „Da”. 85% ştiu că e o problemă dar nu spun nimic.
Când am refăcut studiul în Europa cu aceleaşi întrebări, am găsit acelaşi rezultat. 85%.
E cam multă linişte. Multă orbire.
Interesant e că dacă mă duc în companii din Elveţia ei zic că asta le e specific doar lor. În Germania – „O, da, asta e boală nemţească.” În Anglia: „Da, englezii lasă de dorit aici.” Adevărul e că ţine de natura umană. Cu toţii suntem orbi intenţionat în anumite situaţii.
Cercetările arată că unii orbesc intenţionat de frică.
Le e teamă de urmări.
Unii sunt orbi deoarece cred că e inutil să observi ceva.
Oricum n-o să se schimbe nimic.
Dacă protestăm împotriva războiului din Iraq nu se schimbă nimic.
La ce bun?
Mai bine mă fac că nu văd”…

Leac la obezitate

Despre „arta” măgulirii şi linguşirii…

În 1752 contele de Chesterfield – un aristocrat englez din Derbyshire îi scria fiului său: „orice femeie poate fi infailibil cucerită prin toate felurile posibile de complimente”.
Spre deosebire de primate, unde indivizii se curăţă cu rândul înlăturându-şi păduchii, pielea moartă sau alte insecte, oamenii în locul mâinilor care mângâie pielea folosesc cuvintele care dezmiardă orgoliul.
Fără să divagăm inutil, amintim doar două din cele mai folosite strategii/”capcană”: prima- „autodevalorizarea” – când linguşitorul spune lucruri negative despre el, îşi minimizează realizările, responsabilitatea succesului pentru a-l face mai important pe cel vizat sau îşi ascunde talentele şi
a doua- „promovarea celuilalt” când îl alintă/laudă cu expresii pozitive pe cel vizat.
Când flatează pe cineva, linguşitorul are de obicei grijă să fie singur cu „ţinta” întrucât martorii – neutrii de regulă, „se vor prinde” de trucurile acestuia şi îl vor ridiculiza mai ales dacă are vreun „interes”.
Alte trucuri/curse folosite de specialistul în „arta măgulirii”
Pentru a nu stârni suspiciuni, în loc să facă o favoare (care ulterior justifică o contra-favoare pe baza „legii reciprocităţii”) mai bine face un compliment (minimizare).
Laudă doar o anume idee sau o anume formulare şi nu întregul discurs al şefului (diluarea complimentului).
Ştie nu numai cum să flateze ci şi în ce zonă emoţională persoana vizată este mai sensibilă (selectarea laudelor).
Pentru a nu fi descoperiţi, trucurile folosite de aceşti maeştrii ai disimulării sunt nenumărate (simplificarea, camuflarea, acoperirea laudelor, etc).
Nu numai oamenii ci şi animalele sunt sensibile la laude şi mângâieri, iar un câine va alerga de sute de ori după băţul aruncat de stăpân pentru a cerşi mângâierile/aprecierile.
Succesul lor se bazează pe faptul că majoritatea animalelor dar şi fiecare dintre noi îşi doreşte încă de la naştere să fie ACCEPTAT şi APRECIAT…

Despre sex…

Comunicarea bună este sinonimă cu sexul de calitate, comunicarea proastă înseamnă sex de proastă calitate.
88 % din femeile care au răspuns unui chestionar că discută des cu partenerii lor despre sex au confirmat că au o viaţă sexuală „foarte bună” iar dintre cele care au recunoscut că doar ocazional discută despre sex doar 30% au afirmat că au avut parte de sex „bun”.
Relaţia cu partenerul nostru şi sexul sunt lucruri extrem de importante în viaţa noastră.
Sexul corect, „senzaţional” cum îmi place să-i mai spun, aduce un plus de calitate vieţii noastre.
Ce este „sexul senzaţional”?
Pe scurt, sexul senzaţional poate fi definit de următorii parametrii aleatori: durează cel puţin o oră, ne întăreşte emoţional, ne trezeşte spiritualitatea, ne oferă orgasme mentale (nu numai fizice), ne conduce pe culmi ale plăcerii fizice nemaiîntâlnite şi de fiecare dată altfel şi nu în cele din urmă scoate la lumină din fiecare dintre noi lucruri, informaţii, emoţii pe care nu le ştiam/intuiam înainte.
Cum putem avea parte de un sex senzaţional.
În primul rând să ne re-îndrăgostim. Cu alte cuvinte să putem iubi fiecare părticică a partenerului nostru.
Apoi să învăţăm să ne dez-văţăm de sentimentele negative (de vină, de ruşine faţă de organele care ne oferă tuturor, bogaţi sau săraci, cu generozitate, plăceri divine) adică să ne dez-inhibăm.
Dezinhibarea apare odată cu înaintarea în vârstă însă ea poate fi descoperită şi cultivată şi la alte vârste dacă avem o atitudine pozitivă. Atenţie! Nerăbdarea în a scăpa de inhibiţii poate speria partenerul. Inhibiţiile trebuie mai întâi definite şi apoi analizate pe rând pentru a le elimina eficient iar discuţiile dintre parteneri sunt cele mai utile metode de „terapie”.
A fi dezinhibaţi înseamnă a face lucruri dorite dar de care ne este frică şi nu a face lucruri care nu ne plac.
Iată un sfat pentru a avea parte de un sex senzaţional.
Să ne obişnuim să dormim goi noaptea (confortul termic nu trebuie uitat).
Hainele chiar şi cele de mătase înseamnă „nu atinge”, dar pielea dezgolită a partenerului înseamnă intimitate.
Cel mai distructiv factor pentru sex este CRITICA.
Şi bărbaţilor şi femeilor le place să fie încurajaţi (bărbaţii urăsc critica mult mai mult decât femeile).
Critica îi determină pe oameni să se interiorizeze sau să atace. Comunicarea deschide poarta intimităţii.
Nu-i deloc util şi benefic să ne dărâmăm partenerul.
Mai bine îl ajutăm să se ridice.
De asemeni, a nu vorbi nu înseamnă a fi „misterios” pentru că fiecare dezvăluire ridică alte întrebări, aşa că misterul nu poate să dispară niciodată.
Vorbim, comunicăm.
Alte sfaturi utile.
Ne îmbrăţişăm zilnic partenerul de cel puţin 12 ori.
Îi facem complimente ori de câte ori putem.
Şi, nu în cele din urmă, să nu uităm:
„sexul ţine doctorii şi avocaţii departe de noi”.

În-semnări…

Ca să ajung în intervalul de timp stabilit (“6,30 – 7,30 dimineaţa pentru că apoi voi fi-n sală”) am plecat pe la 1 noaptea din Severin.
Ador să conduc noaptea. Doar eu şi întunericul. Şi Mari – soţia şi asistenta mea de imagine.
“Cân te-nveţi să iubeşti întunericu nu-ţ va mai fi frică de-ăla din sicriu” îmi spunea muica.
“Păi în uter doar nu era lumină!”
Dar înainte de uter oare ce era?
La de-al de-ăstea m-am tot gândit galopând cu maşinuţa mea înspre Bucureşti.
Pe tot drumul m-a însoţit o lună nouă strălucitoare şi mare cât ţestul muicii. La intrarea în Militari a răsărit un soare şi mai mare. Roşu şi periculos de încandescent.
La Spital am trecut de barierele succesive dotate cu gardieni amabili îmbrăcaţi cu veste şi dispozitive şi am parcat maşina chiar lângă micuţa casă numită – “Institutul de Boli Cerebro-Vasculare”.
Prin parcare, căutând un locşor şi pentru “Miţa” mea, am mai văzut câteva maşini înmatriculate în Mehedinţi.
La radio “Trinitas” tocmai bătea gong-ul de ora 07.00.
Din dreapta apar doi tinerei în halate lungi până la genunchi care împingeau o targă cu … ceva sub formă de morman alb.
Când au ajuns mai aproape am văzut perechea de picioare vinete rămase neacoperite de cearceaful alb.
Cu mâna pe butonul radioului – la care băteau se auzeau nişte clopote, am privit cum – cei trei – se-ndepărtau pe aleile străjuite de arbori bătrâni…
“Dumnezeu să-l ierte!” am spus în gând apoi am oprit radioul.
Trebuia să ajung la Domnul Profesor.
Intrarea în secţie era aglomerată de oamenii bolnavi şi de însoţitorii acestora ce aşteptau… Oare ce aşteptau?
“Bună dimineaţa! Ce-ai păţit?” mă-ntreabă ridicând sprâncenele domnul Profesor Dănăilă.
“Nimic, domnule Profesor”.
“Aa, bine… Atunci ai venit cu cineva. Unde-i bolnavul?”
“Domnule Profesor. N-am venit cu nici un bolnav. Am venit să vorbesc cu dumneavoastră despre … sănătate”…
Aşa am început cu Domnia-Sa un dialog care s-a prelungit mai mult de o oră. O oră antologică, “de colecţie”, pe care am s-o păstrez cu sfinţenie în arhiva mea video.
Am discutat în principal despre celula fabuloasă pe care dânsul împreună cu dr. Viorel Păiş au descoperit-o: “protectocit-cordocit”.
O celulă care are grijă ca “Regele organelor” – Măria-Sa Creierul să fie impecabil de curat…
“Sângele nostru nu-i aşa de curat. Or creierul trebuie păstrat, apărat de substanţe periculoase care ar putea trece din sânge în substanţa cerebrală” îmi spune domnul Profesor.
“Bariera hemato-encefalică este o “strecurătoare” delicată, fină şi extrem de eficientă” îndrăznesc să-l completez.
“Da, aici este celula asta despre care vorbesc: “Cordocitul”…
Îi povestesc şi eu ce ştiu de Profesorul Benga de la Cluj – despre cum i-a fost furat Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – şi despre “protectocitul” pe care eu îl aduc oamenilor: Apa Preventivă Alexoae – apa strecurată…
“Să ştii că am mai mereu bolnavi de la Severin. Uite şi-acum trebuie să operăm pe cineva”…
Povestim despre Hipocrate – “Despre aer, apă şi locuri” – este primul tratat de medicină preventivă din istorie, despre chirurgi celebri şi despre … amânarea Morţii.
În acest context îi povestesc despre domnul Profesor Dulcan – pe care îl cunoaşte şi dânsul foarte bine.
Vorbim despre acest organ atât de uşor de păcălit – Creierul – specialitatea Domniei-Sale de-o viaţă şi, la un anume moment se ridică şi îmi arată cele trei volume de jumătate de metru … grosime: “Anatomia creierului”.
Pe care … mi le dăruieşte cu un generos autograf!…
Sufocat de gestul acestui OM nu găsesc cum să mă revanşez decât să-i dăruiesc … cartea primită de la domnul Profesor Dumitru Constantin Dulcan pe care o port după mine s-o mai recitesc atunci când am timp – “Mintea de dincolo” – cu promisiunea că o să-i dăruiesc la următoarea vizită – cartea mea despre Apa de Rouă…
Plec de la Domnia Sa însoţit de privirile aproape furioase ale pacienţilor care aşteptau pe hol ca Domnul Profesor să fie liber şi alerg la o altă întâlnire: aceea cu Domnul Profesor Oproiu.
“Tu şti în ce hal a crescut cancerul de colon?” mă-ntreabă după formalismele revederii.
“Păi mi-aţi spus când am fost ultima dată la dumneavoastră la Cotroceni”…
Îmi spune că nu mai are cabinetul acolo, că acum este de găsit la Medicover – “lângă Consiliul de Miniştri”…
Mă-ntreabă de severineni şi de câteva persoane cunoscute (“ce mai face doctorul Melencu? dar Lungulescu?”…
Binenţeles că discuţia noastră inevitabil se duce de fiecare dată când ne întâlnim spre prevenire şi … Apă.
Apa Preventivă sau apa purificată osmotic.
Nu stau nici la dânsul foarte mult întrucât afară îl aşteaptă oameni care suferă…
Nu plec nici de la dânsul cu mâna goală. Îmi dă o fotografie din tinereţe.
“Cu bulerinu am şi eu vro 80 de ani, da de fapt am 40!”… îmi spune râzând.
Îmi promite că în toamna asta, după ce va reveni din străinătate, va veni la Severin.
“Să mă duci la prietenul meu Colţoiu (unul din cei mai mari dermatologi pe care i-a avut România n.n). E-ngropat la Punghina”…

8

12

3 Întrebări …

Prima întrebare:”Ce gust mai are frăţie apa asta a ta dacă scoţi TOT din ea?”
R:”Apa pură corectă celular şi metabolic în mod normal nu are gust, culoare, miros. Apa nu este aliment ci doar vehicol pentru nutrienţii celulari dar şi pentru deşeurile metabolice pe care le transportă prin dizolvare. Totuşi putem asemăna gustul apei purificate prin osmoză inversă cu gustul apei de rouă, cu „gustul” zăpezii, al ţurţurilor de gheaţă sau chiciurei, sau poate cu aroma ceţii dese. Apa de fântână are gustul argilei sau acizilor organici dizolvaţi din sol precum cel humic iar apa minerală carbogazoasă are gustul acidului carbonic sau gustul carbonatului de calciu (rocă de calcar dizolvată) în cazul isvoarelor de munte. Toate aceste minerale şi acizi nu sunt în mod obligatoriu necesare sănătăţii organismului nostru – dimpotrivă, ţinând cont de rata de absorbţie extrem de mică a mineralelor anorganice din apa minerală dar şi de faptul că ele sunt regăsite apoi în pietrele formate în rinichi sau fiere. Consider din acest motiv că preţul pe care îl plătim pentru aceste „gusturi” este totuşi prea mare”…
A doua întrebare:
“Care-i treaba cu apa minerală pe care dau bani de trei ori pe săptămână?”
R:”Este o afacere de peste 15 miliarde de euro anual iar ignoranţa oamenilor serveşte nu numai acestor firme – vedete ale burselor, dar şi industriei medicale.
În lunile iunie şi iulie 2007 s-a efectuat un control -Ministerul Mediului împreună cu un delegat UE –Luis Berger, la 685 de agenţi economici cu privire la modul în care respectă prevederile legale privind comercializarea, îmbutelierea, etichetarea, depozitarea şi desfacerea apelor minerale destinate consumului uman.
Cu această ocazie au fost oprite de la comercializare aprox 1 milion de litri de ape minerale care nu respectau parametrii legali, s-au aplicat 254 de sancţiuni, 73 de avertismente şi 181 de amenzi contravenţionale.
Etichetele de pe sticlele de plastic cu apă minerală prezentau incomplet s-au lipseau informaţiile obligatorii; agenţii producători sau distribuitori nu au respectat condiţiile de depozitare şi comercializare (platforme deschise expuse la soare şi intemperii sau temperaturi mari, murdărie, igrasie, pavimente degradate, rozătoare prezente, etc).
În anul 2008 trei cercetători clujeni – Cristina Roşu, Andrei Vlaicu şi Simona Boiţă au realizat o cercetare asupra a 30 de tipuri de ape minerale de pe piaţa din România (25 româneşti şi 5 străine) pentru a evalua compoziţia chimică, asemănările şi deosebirile dintre acestea şi apa de la reţea.
Au fost de asemeni prelevate probe de apă potabilă din reţeaua de alimentare din municipiul Cluj-Napoca şi din municipiul Zalău , o probă de apă de izvor natural din Cluj şi două probe de apă de izvor natural din municipiul Blaj şi Zalău.
Probele au fost analizate cu ajutorul multiparametrului WTWinolab 720 şi s-au determinat parametrii fizici ai apelor, care au fost comparaţi apoi cu standardul apei potabile din Romania şi cel din Uniunea Europeană.
Cu ajutorul aparatului RQ flex 10 Meck s-au determinat concentraţiile ionilor de calciu, magneziu, sodiu, cloruri şi sulfatul din cele 35 de probe analizate.
Apoi s-a stabilit compatibilitatea lor cu legislaţia apelor potabile din România, reglementată de Legea.458 /2002 şi completată de Legea 311/2004.
În raportul final prezentat de echipă Universităţii din Cluj, se arată că doar 15 din cele 35 de probe analizate respectă toate normele legislative în vigoare.
Ca urmare a acestui studiu, cercetătorii clujeni au propus standardizarea de către toţi producătorii de ape îmbuteliate din România, a unei culori pentru capac, în funcţie de gradul de mineralizare al apei îmbuteliate, astfel încât consumatorii să înţeleagă mai bine ce cumpară din magazine şi efectele apei minerale pe care o consumă asupra stării lor de sănătate.
Deşi au trecut câţiva ani situaţia nu s-au schimbat prea mult”.
A treia întrebare:
“Şi parcă mai ziceai ceva de sticlele alstea de plastic”…
“Stai să vezi!
În anul 2008 cunocuta Agenţie de ştiri Reuters comunica: WASHINGTON, 15 aprilie 2008 – “O substanţă chimică – Bisfenol A, aflată în unele produse alimentare din ambalajele de plastic şi sticlele de plastic pentru băuturi, inclusiv pentru copii poate fi legată de apariţia pubertăţii precoce, de cancerul de prostată şi apariţia cancerului de sân”.
Cercetătorii de la Universitatea din Heidelberg au arătat ca apa îmbuteliată în sticle de plastic este mai toxică decât cea de la robinet întrucât apa din ambalajele de plastic conţine antimoniu de 30 (treizeci) de ori mai mult decât apa de la robinet dintr-un pahar de sticlă iar apa îmbuteliată în plastic este cu atât mai toxică cu cât a stat mai mult timp în plastic.
Universitatea de Medicină din Yale a concluzionat în 2008 într-un studiu că Bisfenol-ul A din ambalajele de plastic poate afecta creierul, memoria şi comportamentul (alterarea sistemului dopaminergic din nucleii striaţi).
Această substanţă mai afectează tiroida, funcţiile ovarului, testicolului; poate induce boli de inimă, sau diabet.
În aprilie 2008, guvernul Canadei a declarat această substanţă chimică prezentă în ambalajele de plastic ca fiind “toxică pentru sănătatea umană şi mediul înconjurător” şi imediat, în aceeaşi lună 10 state americane adoptă legi care cer interzicerea Bisfenolului A, Senatul SUA introducând chiar o lege pentru interzicerea la nivel federal a produselor care sunt destinate copiilor, în special sugarilor.
În mai 2009 Whasinghton Post acuză public într-un articol marii producători din industria chimică pentru lobby-ul pe care îl fac pentru a bloca aceste interdicţii.
În iulie 2009 California votează în unanimitate interzicerea produselor care conţin Bisfenol A iar în martie 2009, ministrul francez al Sănătăţii Dna Roselyne Bachelot-Narquin, a fost de acord cu decizia guvernului canadian cu privire la Bisfenol A, în 27 iulie 2009, senatul francez propunând interzicerea acestei substanţe în ambalajele alimentare.
În octombrie 2009, ministerul mediului din Germania propune interzicerea acestei substanţe din produsele destinate copiilor în special suzetele şi sticlele pentru lapte.
În mai 2009 şi Parlamentul danez interzice utilizarea Bisfenol A la fabricarea sticlelor de plastic pentru copii”…
Înainte să aştepţi să-ţi spună medicul tău de familie şi ALTE INFORMAŢII, şi eventual să-ţi recomande să-ţi cumperi un filtru de apă (pun pariu că n-o să auzi aşa ceva!) mai bine pune mânuţas pe telefon şi sună – înainte de a fi PREA TÂRZIU – şi te fac şi pe tine proprietar de mini-făbricuţă de APĂ STRECURATĂ CORECTĂ CELULAR…

 

Pot…

Noi, oamenii am fost convinşi, „hiponotizaţi” să credem, să acceptăm că suntem mai mici decât suntem în realitate.
Un ghiveci prea mic sau un acvariu îngust împiedică dezvoltarea fiinţelor dinăuntru.
Tot aşa ne adaptăm şi noi unei vieţi mult prea meschine.
Dacă plantăm acelaşi copac într-un ghiveci mai mare sau punem peştii într-un acvariu corespunzător, ei vor începe să se dezvolte nestingheriţi.
Pe noi nu trebuie să ne „planteze” sau să ne „mute” nimeni altcineva.
Putem s-o facem singuri. Dacă vrem.
Nu trebuie să ne revoltăm împotriva profesorilor, părinţilor, preoţilor sau autorităţilor pentru că risipim energie inutilă.
Aceştia pot fi cel mult compătimiţi pentru că şi ei la rândul lor au fost crescuţi şi educaţi greşit.
Rebecca McClen Novik spunea: „Suntem acorii şi autorii propiei noastre drame.
Nu trebuie să învinuim pe nimeni, totul depinde doar de noi”.
Iar marele William Shakespeare spunea la fel: „Suntem cu toţii actori pe scena vieţii”.
Adevăraţii noştrii duşmani sunt gândurile negative, defetiste, speranţele meschine şi credinţa că nu putem sau nu avem voie să trăim la cote maxime.
Norocul nu este o plasă în ochiurile căreia suntem prinşi de ghinion.
Este o grădină pe care noi înşine o cultivăm cu gândurile noastre. Suntem sufient de puternici pentru a domina orice dificultate apărută în cale.
Nu e nici un păcat să ne arătăm măreţia.
Dacă vrem să fim stăpâni trebuie să ne purtăm ca nişte stăpâni. Am trăit prea mult timp în nimicnicie şi am căzut prizonierii lui „nu pot”.
De fapt în spatele fiecărui „nu pot” este un „nu vreau”.
În clipa în care vom privi în ochi balaurul şi îl vom sfida cu „arată-mi ce poţi”, el va deveni prietenul şi aliatul nostru.
Emerson spunea că „dacă facem lucrul de care ne temem, teama va muri”.
Când întunericul şi lumina se află împreună, lumina este mai puternică.
O biată lumânare poate risipi întunericul dintr-o cameră, niciodată întunericul n-a reuşit să stingă o lumânare oricât de mare a fost.

Iar noi, să nu uităm, suntem făcuţi din lumină

Din vârful tastelor pag 223

În afară de vizitele pe care le făceam în timpul liber pentru a mai vinde vreun echipament de purificat apa, trebuia să însoţesc uneori şi pe „bobocii” pe care îi pregăteam la cursul pentru vânzare.

Aşa l-am cunoscut pe nea Caisă. Nu-l cheamă aşa da aşa îmi place mie acu să-i zic.

Era naşul „bobocului” meu de la curs – o fată de vreo 28 de ani, inteligentă, bine crescută, absolventă de facultate dar cam timidă. Am mers la el acasă (o, ce casă!) ca să-i explicăm cum stă treaba cu apa şi cu celelalte aspecte ale vânzării. Ne-a servit cu cafea din cea mai scumpă, apoi ne-a invitat la masă că „picasem la ţanc” adică la prânz.

Fata pe care o plătea să-i gătească şi să-i facă ordine (ca să nu-şi streseze nevasta – „naşa”- plecată acum în Franţa la proprietatea pe care o aveau acolo) ne-a servit nişte sofisticării preparate la cuptor cu nişte garnituri la fel de exotice. „Asta sigur are şcoală de bucătari” m-am gândit atunci da’ fără să-l întreb însă pe „boier” dacă-i aşa.

Am ştiut de când l-am văzut că n-o să-i vindem nimic acestui orgolios plin de ifose şi care juca acum rolul binefăcătorului ocrotitor şi generos faţă de fina lui. Nu, nu era defel vorba de o altfel de relaţie (sexuală eventual) cu „finuţa” pentru că simt chestiile astea mai bine ca o femeie. Nu mai intru acum în detalii neinteresante despre vizita aceea.

Am plecat însă însoţit de remarca apasătă făcută la plecare: „Să nu mă mai cauţi cu chestii de-astea de vânzări de filtre că nu te mai primesc. Poţi să vii să mai vorbim când vrei că văd că eşti citit. Îmi place să ascult de-ăştia ca tine. Ai văzut că aici găseşti cafea adevărată!. Poate-ţi dau şi un wishy ce zici?”.

- „Mulţumesc pentru că aţi avut răbdare. Ne mai auzim cu telefonu” i-am spus şi eu de pe scări.

Au trecut vreo doi ani de-atunci. Nu l-am mai căutat, uitasem şi cum îl cheamă, până lunile trecute – astă vară- când l-am reîntâlnit la spital, la „urgenţă”. Era pe o targă, speriat şi iritat că „ăia se mişcau prea încet”. Fata care avea grijă de curăţenie şi de meniul zilnic (dar cu siguranţă şi de alte nevoi –asta DA!) rămăsese undeva la intrare speriată şi ea şi neânţelegând parcă nimic din cele ce i se întâmplau în acel moment.

- „Ce-are ăsta?” am întrebat o colegă ce se chinuia să-i prindă o venă.

- „Nu ştim aşteptăm să coboare neurologul şi să-l ducem la tomograf. Se pare că-i un accident vascular cerebral”.

În timp ce vorbeam cu colega, nea Caisă a început să emane aburi calzi de căcat proaspăt. Pantalonii desfăcuţi la burtă s-au udat de urina caldă care a început să se scurgă de pe targă.

- „Fetelor, haideţi să-l schimbăm pe dumnealui! Haideţi mai repede cu pijamalele. Luaţi-l de-aici că îi apucă pe toţi vomitatu’..”

O infirmieră sictirită de zecile de pacienţi pe care îi tot dezbrăcase în ultimele ore, apucă de targă şi o îndreaptă spre sala de baie aflată pe stânga.

- „Bine că te căcaşi pe tine! Re-aţi ai dreacu de îmbuibaţi! Băgaţi în voi ca porcii apoi veniţi aici cu pretenţii. Ai pe cineva cu tine să mă ajute?”

- „Câţi bani vrei fă?” o întreabă nea Caisă pe infirmieră.

- „Nu-mi trebuie banii tăi. Ai pijamale la tine sau scot din magazie? Buletinu unde-i?”

- „Vorbeşte fă frumos că te ia dracu. Acu sun să te dea afară!”.

-„Lasă gura! Aşa ai dat-o afară şi pe fie-mea. Trebea să-i dai salariu pe trei luni, mai ţii minte căcatule?”

Am asistat la scena care a durat mai puţin de un minut apoi am rugat-o pe infirmiera pe care o cunoşteam de ani buni ca pe o femeie cumsecade să se liniştească şi să mă lase pe mine să-l dezbrac.

- „Aaa, e de-al tău?”, m-a întrebat.

- „Nu!”, i-am răspuns scurt.

Nu am cine ştie ce greţuri la mirosurile urâte –am încercat altele mai „consistente” la morgă, sunt obişnuit, aşa că l-am dezbrăcat pe nea Caisă cu grijă la pielea goală apoi l-am spălat din aproape în aproape cu duşul, cu săpunul şi desigur, cu mâinile. Infirmiera mi-a adus nişte câmpuri să-l şterg apoi împreună cu ea l-am îmbrăcat în pijamale.

- „Tu cine eşti că parcă te cunosc?” m-a întrebat câutându-mi privirea.

- „Nu contează!” i-am răspuns.

- „Te duci tu să-l duci pe neuro, că văd că-l cunoşti, ca să nu mai pierdem timp?” m-a întrebat colega după ce i-a fixat branula la mână cu leucoplast.

- „Da, lasă că-l duc eu sus în secţie. Numai să aduci tu foaia sau s-o trimiţi”.

- „Acuma-acuma, să termine de scris în ea cei de la internări şi o trimit cu infirmiera”.

L-am dus la salon, l-am debarcat cu grijă de pe targă împreună cu fetele de pe neuro apoi am plecat să-mi termin treburile pentru care venisem la spital. Zilele trecute eram la un restaurant din Severin în biroul „şefului” aşteptându-l să discut cu el despre ce? … Despre apă desigur. I-am sugerat la telefon săptămâna trecută să monteze un echipament în bucătărie ca să gătească fetele lui ciorba pentru clienţi cu apă „strecurată” şi nu tot cu apa canceroasă din Dunăre.

- „Să treci să vorbim” …

Încă din uşă mi-a spus că a văzut cum arată echipamentul la o pensiune unde tocmai terminasem de montat unul şi m-a întrebat scurt „în cât timp îl are”, scuzându-se că nu poate să stea mai mult cu mine de vorbă pentru că „are pe cineva important la separeu”.

I-am spus că revin altă dată ca să discutăm şi alte detalii legate de hârtiile necesare a fi întocmite şi semnate, apoi am ieşit amândoi din birou.

În sala selectă numită „separeu” la masă, era chiar nea Caisă care râgâia ţinându-se de un pahar cu picior lung în care fusese cu câteva secunde mai înainte, şampanie „roze”.

- „Ce mai faci nea?” … („Caisă” i-am spus totuşi în gând) l-am întrebat din uşă.

Linişte…

S-a uitat la mine mirat de tupeu (cuvânt provenit din franceză – „tu peu” – „tu „poţi”) apoi am văzut cum din pupile începe să se rezerse un torent invizibil de ură.

Şi-a amintit că fusesem la el acasă, că tot eu fusesem de faţă când infirmiera l-a făcut „porc” şi tot eu îl spălasem nu cu mult timp în urmă de căcat.

N-am aşteptat răspunsul lui. Nu mă interesa.

L-am salutat pe patron şi am plecat.

În stradă aerul parcă se îngroşase şi sta să plouă…

Din vârful tastelor pag 166…

Pe la prânz, o ambulanţă roşie părăsea Severinul înspre un centru universitar în căutarea unor doctori specializaţi în desfundarea conductelor unei inimi poticnite şi încrâncenată de durere.

Înăuntru, întins pe targă, un ziarizd cunoscut, viril şi puternic până mai ieri şi speriat acum de moarte, cu ochii bulbucaţi lipiţi de tavanul teveului căptuşit cu vinilin alb. Miros iute de motorină, alcool iodat, carii infectate şi picioare nespălate. Înainte de a se-nchide portierele roşii se vede cum, din gura cărnoasă şi vânătă, ţâşnete un jet de lături ce spoieşte în culori incerte tubul alb de oxigen. Sirena ţipă enervant răscolind cartierul, orgoliul şi iluziile aflate acum în poziţie orizontală…

Cu ceva timp în urmă voiam să scriu din dorinţa de a-i oferi o replică dură la mizeriile secretate de mintea prea însingurată şi plină de frustrări însă, am renunţat.

Am descoperit că există satisfacţii cu mult mai mari decât să înjuri. Cum e bunăoară, aceea de a ierta. Şi i-am mulţumit, nu o dată făcătorului de opinii (proaste, desigur). I-am mulţumit mai ales atunci când lăsam vr-un pomelnic cu numele lui preotului sau călugărului de pe la vreo mânăstire sau biserică întâlnită în drum.

Am avut apoi, fără de voia mea, într-o dimineaţă – o revelaţie nedorită şi fooarte neplăcută: am văzut ca-ntr-un într-un vis conştient o dubiţă roşie cum îl evacua din oraş şi am trăit groaza muribundului câteva zile în şir, am văzut cu mintea proprie şi personală, exact ochii întunecaţi, adăpaţi, innecaţi în frica de moarte. Ochii sleiţi ca de peşte ai acestui om ajuns cu ultimul tren la capătul tihnei.

Azi, ceeace am visat atunci, s-a-ntâmplat întocmai ca-ntr-o dublă trasă la o filmare nereuşită.

O fi răzbunarea, o fi blestemul teribil al apei de care mi se vorbeşte doar în taină? Habar n-am!…

Un bărbos cu vârstă incertă şi cu un păr incredibil de albeste cel care l-a adus la spital dis de dimineaţă, după ce l-a găsit răsturnat sub biroul masiv unde-şi scria la tastatură textele vitriolante şi aducătoare de marafeţi.

„Vrei să nu te mai înjur în  ziar? scoate euroii de la saltea şi vino să vorbim!”

Tatae îmi spune privind lung după salvarea care alerga cu sirenele date la maxim:

„Abia-l îmbrăcai. Eu sunt un vecin al lui. Nu vru să se spele Doamne fereşte! Eu am tot timpu chiloţii curaţi pe mine şi-mi fac baie zilnic că nu ştiu cum de-ajung la anii mei la spital şi nu vreau să le fie ălora care m-o-ngriji, silă de mine.

Ăsta n-a suportat niciodată în viaţa lui, apa. Abia de reuşea cu greu, să-şi facă uneori baie. La mare n-a fost niciodată sau la Dunăre…”

„Da ce-avea bre de nu suporta apa?” l-am întrebat curios foc, pe când ieşeam împreună pe lângă bariera rămasă ridicată- de la Urgenţă.

„Păi, a căzut cân era mic într-o groapă cu căcat din grădina lu ta-su mare!. Eu l-am scos de-acolo. Înghiţise o grămadă de zeamă de căcat… Numa ce mutaseră ai lui, căcăstoarea…  Abia l-am spălat şi l-am înviat cu apă! Noroc că era un bunar pe-aproape şi-am avut de une-aduce fuga o cantă ca să-l curăţ. Că altfel murea. Avea şi nasu şi ochii plini cu balegă puturoasă..”

E doar o altă întâmplare legată de apă, ca multe altele consemnate în jurnalul meu personal, la fel de teribile, de înfricoşătoare, ca şi mătăniile înşirate (de cine oare?) pe o aţă nevăzută…

„Bine că mi-a dat Dumnezeu gându-al bun şi nu l-am blestemat atunci pe bietu om!”

Bătrânul m-a ajutat, fără să aibă habar c-o face, să-nţeleg dintr-o dată, ca şi cum mi s-ar fi luat o ceaţă de pe ochi, resorturile ascunse care l-au determinat pe acest om să sară cândva la gâtul meu scriind textele acelea cretinoide. El scria de fapt nu contra mea ci împotriva unuia care iubea ceva ce el ura: apa …

„Doamne fereşte!” îmi transmite la despărţire bătrânul cumsecade.

„Facă-se voia Lui!” îi întorc şi eu vorba…

Lângă ţeava de eşapament a unei Dacii abandonate lângă un bloc, două vrăbii se agitau în ţărâna adusă de vânt.

„Iar vine potop!” gândesc şi o bucurie nefirească ca o ploaie caldă de primăvară, îmi inundă brusc intestinele…

Simpozion ştiinţific Muzeul de Artă Drobeta Turnu Severin

Departe de agitaţia şi freamătul electoral dar foarte aproape de inima cetăţii, în Muzeul de Arta din Drobeta Turnu Severin – Dr Maria Balaceanu director – sustine două prezentări. Pentru cei neiniţiaţi în acest tip de discuţii aproape academice, trebuie precizat că Doamna director Maria Bălăceanu onorează ginta celor ce se ocupă cu scrierea şi înscrierea datelor definitorii ale Buletinului de Identitate al comunităţii noastre. În interiorul acestei frumoase clădiri ascunse într-un părculeţ mic dar cochet, se plămădeşte fără greş parte din conştiinţa urbei dar şi a neamului nostru. Doamna dr Maria Bălăceanu este un profesionist devotat, un expert al acestei minunate şi poate pe nedrept ignorate profesiuni – aceea de păstrător şi promotor al valorilor de patrimoniu autentic local sau naţional. Cu glas blând precum al doamnei educatoare din primii ani ai copilăriei noastre, domnia-sa ne aduce vorbe alese cu grijă pentru a ajuta la buna cunoaştere şi educare a tuturor celor doritori de istorie, de adevăr, de frumos…

Despre tine, despre noi…

Respectul de sine, imaginea de sine, idealul de sine, acceptarea de sine, conştienţa de sine, conceptul de sine, destăinuirea de sine, etc sunt expresii terapeutice similare apărute în arsenalul psihoterapeuţilor din întreaga lume.
Conform dr. Nathaniel Branden, psiholog umanist („The Benefits and Hazard of the Philosophy of Ayn Rand: A Personal Statement”), stima de sine este „capacitatea de a înfrunta dificultăţile fundamentale ale vieţii, fără a pierde speranţa”.
În alţi termeni, stima de sine este amortizorul dintre noi şi nereuşitele întâmpinate sau critici.
O stimă de sine sănătoasă ne asigură coerenţa şi constanţa comportamentului şi discursului indiferent de auditoriu sau de împrejurări, ne ajută să asimilăm şi să „digerăm” în linişte criticile. Un om integru este întodeauna interesat de critici în loc să le evite sau să le anihileze violent.
În viaţă putem fi criticaţi sau supăraţi dar nu avem voie să derapăm.
Cum ne putem îmbunătăţi respectul şi stima d
Ne putem îmbunătăţi respectul de sine după cum dorim, repetând întruna, cu entuziasm şi convingere, cuvintele: „Mă plac! Mă plac! Mă plac!”.
Sau, şi mai bine, putem spune: „Mă iubesc! Mă iubesc! Mă iubesc!”. Poate suna ciudat când auzim pentru prima oară, dar este extrem de eficient.
A ne place pe noi înşine este un lucru foarte sănătos.
De fapt, aceasta este cheia eficienţei personale şi a relaţiilor fericite cu alţii.
Cu cât ne plăcem şi ne respectăm mai mult, cu atât vom acţiona mai bine în tot ceea ce facem.
Suntem mai relaxaţi si avem o atitudine mai pozitivă.
Suntem mai încrezători în abilităţile noastre. Facem mai puţine greşeli.
Avem mai multă energie şi suntem mai creativi.
Atât „complexul de superioritate” – adică atitudinea arogantă şi îngâmfată – cât şi „complexul de inferioritate” – adică atitudinea de desconsiderare – sunt manifestări ale unui respect de sine scăzut, al dispreţului faţă de propria persoană.
Persoanele care se respectă pe sine cu adevărat, se împacă bine cu aproape oricine.
CUM NE ÎMBUNĂTĂŢIM STIMA DE SINE?
-ne acordăm timp pentru noi înşine -10 minute pe zi când suntem singuri.
Nu facem nimic doar ne relaxăm singuri doar cu noi înşine
-„înventariem” lucrurile bune dintr-o situaţie nu pe cele rele.
-facem o listă cu 50 de trăsături bune pe care le avem apoi ţinem lista la vedere şi încercăm să adăugăm zilnic câte una
-să învăţăm să primim critica în mod pozitiv. Critica distruge stima de sine şi de aceea trebuie primită cu calm şi tact.
-ne împăcăm cu noi înşine
CUM TREBUIE SĂ REACŢIONĂM LA CRITICĂ
-cu calm şi răbdare
-ascultăm până la capăt, nu sărim să ne justificăm
-dacă sunt aspecte adevărate, le recunoaştem şi ne cerem scuze
-dacă critica este greşită şi nedreaptă, spunem zâmbind: „îmi pare rău nu pot fi de acord cu tine”.
-critica este un lucru bun dacă vine din partea cuiva care ne respectă şi este neinteresantă dacă vine de la cineva care nu ne respectă.
CUM CRITICĂM
Persoanele cu stimă scăzută nu au curaj să critice.
Metoda sandwichiu-lui.
Spunem ceva bine, apoi ceva rău şi din nou ceva bine.
De ex „ce faci tu este excelent dar azi ai spus acelaşi banc pe care l-ai mai spus şi vineri. Ştiu că eşti un tip inteligent şi că vei veni mâine cu ceva nou”.
IMAGINEA DE SINE+IUBIREA DE SINE = STIMA DE SINE
Modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoţionale, cognitive, sociale şi spirituale care conturează şi întăresc dimensiunile eului nostru.
Există persoane care, deşi au o înfăţişare fizică placută, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea înalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc.
Percepţia de sine nu reprezintă adevărul despre noi, ci este doar o “harta” pentru propriul “teritoriu”. „Sunt un prost !” sau „Vai, ce proastă am fost !” ; „Nu, eu nu pot asta !” sau „Nu sunt în stare niciodată, de nimic !” .
Sunt propoziţii des întâlnite la cei care manifestă o vădită lipsă de încredere în sine şi, la urma urmei, o expresie a lipsei stimei de sine sau a subevaluarii propriei valori.
„Nimeni nu ne poate face să ne simţim inferiori fără acceptul nostru”.
Când The Beatles s-au prezentat la o casă de producţie cu cântecele lor li s.a spus „vremea chitarelor a trecut” dar având o stimă de sine puternică au perseverat şi s-au impus.
Edinson a fost dat afară din şcoală şi după mii de încercări a descoperit becul.
Michael Jordan a fost dat afară din echipa de baschet a şcolii. Abraham Lincoln a candidat de 8 ori până să fie ales Preşedinte SUA.
Walt Disney a fost concediat pe motiv că nu are imaginaţie.
Respectul de sine înseamnă să simţim că merităm fericire, împlinire şi iubire.
Respectul de sine facilitează sentimentul comuniunii cu ceilalţi.
Ne dă putere.
Nu putem gândi, simţi sau comporta în mod diferit în exterior, decât dacă ne schimbăm programul de control, conceptul de sine, din interior.
O idee negativă sau eronată în conceptul de sine, se va reflecta în atitudini şi comportamente negative în viaţa şi în relaţiile noastre.
,,Unde este pace, acolo sălăşlueşte El”.
Sfântul Serafim de Sarov recomanda mai presus de orice să avem grijă de “pacea sufletului”.
„Cu orice preţ”, spunea el, „noi trebuie să urmărim a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm de jignirile venite de la alţii.
Să te străduieşti cu orice chip să păstrezi pacea sufletească şi să nu te tulburi de insultele celorlalţi.
Vei reuşi asta dacă te înfrânezi prin orice mijloc de la mânie şi-ţi păzeşti mintea şi inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.
Să primim insultele celorlalţi fără să ne tulburăm, ca şi când nu ne-ar fi adresate nouă.
O astfel de purtare ne poate aduce în suflet pacea şi-l poate face pe acesta sălaş al lui Dumnezeu.
Dobândeste pacea launtrică şi mii de suflete se vor mântui în jurul tău.
Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva duhurilor răutaţii, care sunt în văzduhuri”.
Insultele, înjurăturile, criticile distructive, sarcasmul – produse ale unui deficit al stimei de sine generează la cei vizaţi/ afectaţi de aceşti indivizi emoţii negative iar emoţiile negative sunt alţi HOŢI care ne fură viaţa.
Ele sunt principala cauză a eşecurilor noastre, de îmbolnăvire psihică şi fizică şi de alterare a relaţiilor dintre oameni.
Emoţiile negative ne fură bucuria pe care ar trebui să o simţim atunci când realizăm, când împlinim ceva.
Ele sunt generatoare doar de nefericire pe termen lung. Problemele cu ceilalţi contribuie în mare măsură la destabilizarea liniştii interioare – şi ne subminează sănătatea, mai mult decât oricare alt factor.
Din această cauză, unul dintre ţelurile noastre majore trebuie să fie acela de a crea un mediu uman în care să puteţi fi fericiţi, mulţumiţi şi împliniţi.
Trebuie să ne examinăm relaţiile, una câte una, şi să dezvoltăm un plan pen¬tru a face ca fiecare în parte să fie plăcută şi satisfăcătoare.
Pentru a lucra la capacitate maximă, trebuie să ştim cine suntem si de ce gândim şi simţim în felul în care o facem.
Trebuie să înţelegem forţele şi influenţele care ne-au modelat caracterul, încă din fragedă copilărie.
Trebuie să ştim de ce reacţionăm şi răspundem oamenilor şi situaţiilor din jurul nostru, în modul în care o facem.
Numai atunci când ne vom înţelege pe noi înşine ne vom accepta pe noi înşine.
Oamenii imaturi, cu o stimă de sine scăzută caută mereu în exterior cauza neputinţei lor interioare.
Ei pot fi ajutaţi doar în măsura în care îşi recunosc şi îşi acceptă neputinţa.
Iar ceilalţi , ar trebui să nu uite că bunul nostru suprem în această scurtă viaţă, busola interioară ar trebui să fie liniştea/pacea sufletească.
Fără ea nimic nu are valoare, fără ea nu există bucurie, nu există împlinire/bunăstare pesonală, mulţumire de sine.
Ea este cheia / secretul fericirii noastre iar ea există desigur, doar în absenţa emoţiilor negative. va urma…

“Fericit nu poate fi decât omul care nu se teme de realitate, omul care îi pătrunde legile şi care îşi cunoaşte mai ales sufletul”, Mircea Eliade- fragment dintr-o emisiune radio…
Fiecare om, într-un ceas solemn de singurătate şi-a promis că nu va mai fi nepăsător cu sufletul său sau că va aloca o mică parte din timpul lui şi hranei sufleteşti. Promisiunile se uită însă, foarte uşor. Avem atâtea lucruri de terminat, atâtea probleme de dezbătut (românii sunt campioni la dezbătut şi vorbit), risipim atâta entuziasm, ne revoltăm de atâtea ori că uităm definitiv de mosiunea şi de fericirea noastră pesonală. Fericirea nu este confortul pe care luptăm să-l avem (casă, maşină, salariu mare –muncă puţină spre deloc,etc) şi care ne transformă în depresivi când este ameninţat…
Fericirea este împăcarea cu sine însuţi, cu realitatea asta “care este”…

Din vârful tastelor pag79

Am închis telefonul şi am plecat imediat. Era ora prânzului când am ajuns la blocul lung, aproape cât strada. Maşina era la locul ei în parcare. Strălucitoare şi impecabil de curată pentru că nea’ Ilie niciodată nu suporta s-o vadă măcar cu vreo pată pe ea. Făcuse rate la bancă şi eforturi uriaşe să-şi vadă visul împlinit: acela de a conduce o maşină străină nou-nouţă. Nimeni nu mai era ca el în Severin când cobora pe bulevard la volanul limuzinei sclipitoare… Părerea mea era că nimănui nu-i prea păsa, însă aşa era el: mândru şi fudul foc!…
O bătrânică mi-a deschis uşa grea de metal văzându-mă dinăuntrul scării că mă uit pe lista interfonului. Am urcat încet aceleaşi scări pe care le mai urcasem şi în urmă cu un an. Uitasem etajul la care stătea dar eram sigur că nu voi greşi.
Uşa de la intrare era deschisă şi o tăcere groasă ca un mâl negru umpluse apartamentul.
Nea’ Ilie era întins pe pat cu fălcile strânse într-un rictus ultim de suferinţă încă vizibilă.
“Îşi dădu ultima suflare acu vreo juma de oră” îmi spune un bătrânel – probabil rudă sau vecin.
“Vorbirăm, îmi ceru nişte apă că-i era sete într-una, apoi începu să respire într-un fel care nu semăna cu el şi după ce trase aer lung şi-l scoase afară din el, se opri şi muri”…
Bătrânelul se chinuia acum să-l îmbrace într-un costum pe care-l găsise în şifonier.
“Vorbeşti matale să vină să-l îmbălsămeze? Că eu îl îmbrac să nu se răcească că pe urmă nu mai poate nima să-i bage hainele dacă se-nţepeneşte” mă roagă bătrânelul vorbind aproape şoptit…
Îl cunoscusem pe nea’ Ilie cu ceva ani în urmă şi ne-mprietenisem pentru că era un om foarte citit. Sufrageria era tapetată cu cărţi. Un om mult prea singur însă.
Ultima dată fusesem la el acasă să-ncerc să-l conving să-şi pună un filtru de apă la bucătărie.
M-a ascultat cu răbdare ce vream să-i dau, dar a refuzat categoric. Nimic nu l-a putut convinge să renunţe la-ncrâncenare.
“Băi Dănuţ, eu nu prea beau apă. Eu cu berea votez că are şi vitamine şi alea alea…” În bucătărie, după frigiderul uriaş erau o mulţime de pet-uri goale de bere.
I-am pus tot felul de întrebări şi am desfăcut firul în patru despre apă însă degeaba. Hotărârea lui era fermă şi definitivă.
“Eu nu cred în chestiile astea, sunt sătul de ăştia care vin mereu sau îmi dau telefon să-mi vândă câte ceva. Le ştiu pe dinafară textele. Tu eşti băiat deştept, îmi place de tine da dă-i dracu pe-ăştia cu filtru lor. Nu-mi place apa nici filtrată, nici nefiltrată”…
Mă duc la bucătărie să caut ceva de aprins – un chibrit, o brichetă şi mă opresc în dreptul sufrageriei. Aici stătusem amândoi vreo oră de vorbă în urmă cu un an. Totul era la fel. Cărţile din biblioteca de lemn sculptat, fotoliile largi din piele veritabilă, covorul gros fără nici o scamă, plasma uriaşă din dreptul terasei…
Vecinul îmi spune că tocmai se-ntorsese de la spital
“S-a cerut singur să vină acasă. Era sătul de câte medicamente trebuia să cumpere, de doctorii care se tot contraziceau şi-l mânau pe la tot felul de analize”…
“Da cum de s-a-mbolnăvit, că eu am mai vorbit cu el la telefon da nu mi-a spus nimic de vreo boală, de vreo durere?”
“Păi aşa era el nu-i plăcea să se vaite. A-nceput să bea tot mai mult, tot mai mult, n-a mai mâncat şi s-a pomenit că se umflă ca bou care-a dat iama-n lucernă. Atuncea s-a dus la spital. Ăia i-au spus că a venit prea târziu, că ficatul lui s-a stricat de tot şi l-au plimbat de colo colo până i-a dat dracu şi a cerut să-l aducă acasă. Eu am stat pe lângă el că nu mai avea pe nimeni. Noi am lucrat împreună pe şantier la Porţile de Fier şi am rămas prieteni. Pe altcineva nu mai are…”
I-am strâns mâna lui nea’ Ilie – încă moale şi caldă şi i-am cerut în gând iertare că n-am ştiut cum să-l ajut mai mult.
“Nea Ilie eu nu-ţi vând nici-un filtru cum crezi mata. Eu îţi dau o asistentă care să aibă grijă de sănătatea mata care stă ascunsă în paharul cu apă nu cu bere. Nimic din ce-nghiţi mata zilnic n-ar putea ajunge unde trebuie dacă n-ar fi apa bună care s-o transporte. Cu cât e mai curată şi mai strecurată cu atât maşina e mai performantă, mai rapidă şi mai încăpătoare. Azi mata ai o maşină bengoasă, altă dată mergeai pe şantier înghesuit într-o dubă. Nu poţi să spui că-i acelaşi lucru. Mata îmi spui “Nu” dar de fapt spui “Nu” corpului lu mata. Într-o zi poate îmi vei da dreptate da atunci te vei lupta şi cu boala şi cu regretul că m-ai refuzat”…
Cuvintele îmi veneau clar în minte în timp ce mă chinuiam să aprind candela roşie. Am aşezat-o pe noptieră, între două cărţi de istorie (nea’ Ilie iubea istoria) am rostit în gând o rugăciune scurtă şi mi-am luat adio de la acest om bun promiţând vecinului că am să-l trimit pe prietenul şi colegul meu Toni să-l îmbălsămeze.
Afară, în parcarea din spatele blocului nefiresc de lung, soarele sclipea impersonal, amoral şi tăios din parbrizul limuzinei impecabil de curate…

La un pahar de vin de Corcova cu puţină … istorie

După ce treci de Jirov, cum vii dinspre Strehaia, faci la stânga în dreptul haltei şi intri printre dealuri acoperite de viţă de vie, în Corcova. Pe câmp rămân în urmă ruinele fostei fabrici de ţigle şi cărămidă.

Cândva Corcova era un mic centru industrial – ţiglele cu sigla “Corcova” erau foarte căutate “Mai bune decât ăle de Jimbolia!” se spunea prin părţile locului, iar acestea încă mai acoperă case în care vieţuiesc oameni indiferenţi. Şi tot aceeaşi poveste cu cărămizile “de Corcova”. Au rămas din vechea fabrică doar câteva ruine acoperite de bălării prin care mişună şopârle verzi-albastre.

Cine-o mai fi proprietar azi? Probabil vreun primar mai descurcăreţ sau poate că nu. Un bătrânel de pe marginea drumului sprijinit cu amândouă mâinile într-un toiag subţire ne spune că “ar fi fost cumpărate, dimpreună cu locu’, de unu din Căzăneşti – Matei da nu-s sigur, aşa am auzit şi eu”, era doar o părere…

Istoria locurilor acestea pluteşte încă şi azi nevăzută ca aburii unui vin vechi proaspăt desfăcut. Drumul spre Corcova e sfârtecat de gropi (“dacă se băga-n pedeleu asfalta şi el, aşa…” ne spune bătrânelul sfătos referindu-se la primar probabil. Craterele care mi-au suprasolicitat maşina cu garda mult prea joasă par a se sfârşi în dreptul clădirii fostului conac Bibescu şi celei a fostului IAS.

Mi-aduc aminte că am avut ocazia cu ceva ani în urmă să intru în subteranele acestei crame populată cu butoaie imense şi să degust câteva din vinurile păstrate doar pentru anume papile “boiereşti”. Acum se spune că au revenit francezii şi s-au apucat din nou de înnobilarea viţei de vie şi al locurilor. “Foarte bine!” îmi spun, pentru că nu-i aşa, oamenii pricepuţi sunt cei ce conferă nobleţe muncii şi “sfinţesc locul”.

După ce sparg o mână de nuci cu coajă subţire şi miez gros, rup la repezeală o azimă de pâine tocmai scoasă din cuptor şi mă aşez să descifrez, măcar în parte, parfumul unui pahar cu vin roze de Corcova. “Parfum de istorie” decretez fără să mă gândesc prea mult şi fără drept de recurs. Pentru că ceeace este absolut mirific în ţinutul acesta este, după cum spuneam parfumul istoriei. “Şi florile” ar fi spus prinţul Bibescu din fotoliul lui adânc. “ Mă gândesc la toate florile timpurii care răsar în crângurile Corcovei din primele zile de primavară, petale de micşunele, viorele, zambile sălbatice răsărite mult înaintea suratelor din regiunea mea mai friguroasă, pe care Emanuel mi le trimitea în fiecare an, presarate în scrisori , ca să-mi vestească primăvara. “ scria prinţul Anton Bibescu.

Strabon ne transmite peste timp în a sa “Geografia” că dacii deşi cultivau viţa de vie au acceptat totuşi s-o scoată la porunca lui Burebista. Acesta ajuns regele numeroaselor “neamuri” sau triburi de daci epuizate de prea multele războaie era cunoscut mai ales pentru disciplina sa. Era inteligent – “con-mente”, iubea exerciţiile fizice dar nu bea…vin. Unii spun că aşa îi spunea “şarlatanul” de Deceneu cel umblat prin lume.

Hai să vă spun acum, că iniţial era băut doar mustul de struguri (mustul de struguri conţine resveratrol – cel mai puternic antioxidant cunoscut şi probabil o explicaţie pentru mintea bună, “străluminată” şi longevitatea care i-a făcut celebrii pe daci). Grecii care au importat sărbătoarea recoltei de la daci – unde se beau importante cantităţi de must au transformat-o în incredibile orgii odată cu fermentarea şi transformarea acestuia în vin.

În Grecia antică se ştie că mustul (băutura barbarilor) era lăsat să se transforme în vin iar această băutură “nobilă” era apanajul doar al aristocraţiei dar şi semn al … civilizaţiei. Probabil că la Corcova au mai fost vii şi atunci şi probabil că viţa aceasta dătătoare de must de viaţă lungă a mai fi fost smulsă sau uitată tot ca pe timpurile noastre – cine mai ştie?

În anii ce au urmat începutului de secol XVIII, se naşte şi se întinde ca o epidemie de gripă peste întreaga Europă, ideea “naţională”. În care minţi şi prin ce laboratoare a apărut acest concept e dificil de spus. Unii afirmă că masoneria a “moşit” revoluţia europeană care va genera “statele-naţiuni” după cum azi se afirmă că tot ea a renunţat acum la acest “experiment” în favoarea unui alt concept “statul unic” – global.

O minte sclipitoare – “străluminată” ar spune acelaşi Strabon, care şi-a legat existenţa definitiv de aceste locuri situate pe Valea Motrului, a fost prinţul Bibescu – intrat deja în mitologia locurilor. El şi-a trăit o bună parte din viaţă chiar aici la Corcova.

Anton sau Antoine Bibescu a fost fiul lui Alexandru Bibescu şi nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu şi al Zoiei Mavrocordat Brâncoveanu.

Pasiunea cea mai mare a tatălui lui – Alexandru au fost cărţile. El a strâns şi a constituit o bibliotecă impresionantă din cărţi rare dar se ştie că scria şi poezie cu aceeaşi uşurinţă cu care filosofa. Soţia sa Elena Bibescu o femeie deloc frumoasă, pasionată de pian dar şi de şedinţele de spiritism de la Peleş, a fost o apropiată a Reginei Maria – cunoscută şi cu numele de poetă – Carmen Sylva. Pentru că făcea parte din anturajul regal, Elena este surghiunită de Carol I atunci când acesta află de legătura amoroasă a prinţului Ferdinand cu Elena Văcărescu.

Aceştia sunt în câteva vorbe părinţii lui Antoin – cel care va înmiresma cu parfumul aristocraţiei franceze dealurile nisipoase ale Corcovei.

Acesta se naşte la Paris în 1878.În salonul unde cânta mama sa la pian, are ocazia de a-i cunoaşte personal pe Franz Liszt, Saint Saens, Debussy, Richard Wagner sau Anatole France. Tot în acest salon va fi “lansat” un muzician care după ce compune şi cântă aici pentru prima dată “Poema română”, va deveni celebru în toată lumea şi care va face cinste ţării în care s-a născut – George Enescu.

Crescut în acest mediu select, Antoine se împrieteneşte cu copilul unui vecin doctor Adrien Proust şi împreună cu acesta – cu Marcel, Emanuel Bibescu –fratele lui dar şi cu Bertrand Fenelon (descendent al scriitorului Louis Aragon) pun bazele unei societăţi secrete masonice.

Anton Bibescu – “prinţul de aur cu buzunarele pline de smaralde” susţine din toate punctele de vedere opera şi cariera lui Marcel Proust (cel care îi datorează publicarea cărţilor) dar şi pe cea a scriitorului de origine evreiască – Mihail Sebastian căruia îi oferă moşia de la Corcova ca loc de creaţie.

Aşa se face că aici, între dealurile parfumate cu miros de struguri copţi, s-a scris “Steaua fără nume” (denumită iniţial “Ursa Mare”) dar şi alte piese care au fost jucate de sute de ori pe Broadway.

Marcel Proust (cel care spunea despre Bibescu că “este cel mai deştept dintre francezi”), acela care venea destul de des la Corcova unde şi-a şi scris o parte a operei literare, era cel mai important “agent de propagandă“ al ambasadorului Bibescu în redacţiile marilor cotidiene europene unde promova intens imaginea României.

Anton chiar îl numea în corespondenţa lor “un bun român” iar Marcel îl întreba retoric, desigur: “Va şti vreodată ţara dumitale ce ai făcut pentru ea?”

Anton Bibescu – ministru plenipotenţiar şi diplomat cu relaţii peste tot în lume, bărbat extrem de dorit şi de răsfăţat de femei celebre, este foarte bine descris de Mircea Berindei: ”Înalt, impunător, dispreţuitor în privire, ironic n conversaţie, nepăsător în atitudini, era omul pe care nimeni nu cuteza să-l înfrunte decât atunci când nu era de faţă. [...] Îl fascinau urzelile, culisele, amorurile tăinuite care răsturnau guvernele, intrigile care le instaurau, şantajurile care-i duceau pe unii la sinucidere, iar pe alţii la glorie şi îmbogăţire, aventurierii de înaltă clasă, spioanele din lumea bună, masonii care-şi ascund apartenenţa…”

“Anton Bibescu are darul de a fi oriunde. In special acolo unde se vorbeşte de el. E un om deosebit, foarte deştept, dar necruţător cu cei ce nu-l respectă. Fereşte-te să-l vorbeşti cu cineva de rău. Află tot!”… spunea despre el un alt diplomat celebru – Grigore Constantinescu.

Diplomaţia românească nu a prea ştiut să profite de imensele relaţii ale prinţului în lumea bună europeană şi asta dintr-un singur motiv ne spune Mihai Dimitrie Sturza în “Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească” – duşmănia şi gelozia patologică plină de frustrări pe care i-a purtat-o Titulescu – un om urât din punct de vedere fizic şi cam evitat de femeile frumoase.

Iată ce scria despre el Nicolae Titulescu sau “Oracolul din Breasta” (o comună lângă Craiova): “Anton Bibescu a ajuns mare şi tare în Ministerul de Externe. istrate micescu a hotărât să-l ia cu dânsul în turnelul pe care-l va face în curând. Politica românească condusă de doi ţicniti ca Micescu şi Bibescu, iată ce nici un om de bun simţ n-ar fi putut prevedea înainte de 1930”…

Deh! oameni cu umori lipsiţi de humor…

Această atitudine ostilă nu l-a împiedicat însă pe prinţ să nutrească o reală admiraţie pentru Nicolae Titulescu pe care nu odată l-a avut ca oaspete la Corcova. Titulescu este cel ce i-l recoamndă şi i-l aduce la moşie la Corcova, de la Paris, pe şeful promoţiei de la Universitatea din Montpellier – pe tânărul Ahille Soujet să se ocupe de administrarea imensei plantaţii de vie.

Tânărul francez se integrează rapid între săteni şi el este şi cel ce le construieşte fabrica de cărămidă, de ţiglă, de teracotă, moara cu gater şi fabrica de oţet spre marea mulţumire a corcovenilor. În 1919 prinţul Bibescu se căsătoreşte cu Elizabeth Asquith – fiica lordului de Oxford, fost prim ministru al Angliei, la ceremonie participând regina Alexandra, george bernard shaw dar şi o mulţime de alte personalităţi ale vremii.

Soacra sa Martha are o bună impresie despre acest român: „Ce gentleman! Nimeni din familia mea nu este la nivelul său” se exprimă ea. Socrul lui însă, Herbert – care nu fusese de acord cu căsătoria fiicei sale cu un prinţ oriental mult prea seducător în accepţiunea lui, l-ar fi întrebat: “Înţeleg că aveţi moşii întinse în România” la care Bibescu sarcastic i-ar fi răspuns: “Da, iar ca să vă faceţi o idee – Orient Expresului îi trebuie o zi să treacă prin mine!”… Se referea desigur la cele peste 2000 de hectare pe care le avea la Corcova.

A călătorit prin toată lumea din China şi India până în America. Era prieten cu Marele Duce Mihailovici cu care juca cărţi şi tot la fel cu viitorul Preşedinte al Statelor Unite – Roosvelt căruia îi spunea Frank (lui Churchill îi spunea Winston – spre disperarea şi invidia cunoscuţilor de la Bucureşti).

“Aceşti Bibeşti au înrudiri cu familiile din Noailles, Chimay şi Beauffreumont, care sunt de viţă capeţiana şi ar putea oricând să revendice, cu multă îndreptăţire, coroana Franţei “, spunea Marcel Proust.

Moartea mamei îl afectează profund pe Emanuel – fratele lui Anton, care capătă o boală neurologică ce-l desfigurează (purta faţa acoperită pe jumătate cu o eşarfă) iar până la urmă reuşeşte după alte încercări nereuşite să se sinucidă cu un cordon.

După moartea mamei şi a fratelui (cele două persoane pe care le-a iubit cel mai mult) prinţului îi moare şi soţia de pneumonie la doar 48 de ani. Deşi deseori se gândeşte să-şi ia viaţa, prinţul are destulă răbdare să vadă cum pierde tot – adică după cei mai dragi, averea şi moşia de la Corcova.

În 1945, înainte de a părăsi ţara, îşi comandă simbolic un sicriu şi trimite câteva “amintiri” ziarului severinean “Provincia”:

„Din nefericire, moartea şi-a împlinit opera, a venit pe furiş, ca hoţul din Evanghelie. Cei pe care îi iubeşti ţi-o iau înainte, lipsindu-te de toată bogăţia pe care viaţa lor ţi-o dădea… Corcova mea iubită e pe cale să dispară iar eu plec. N-am făcut rău să-mi comand sicriul…”

După plecarea lui conacul şi moşia sunt naţionalizate de comunişti iar bisericuţa conacului adusă chiar de el în 1910 şi pictată pe cheltuiala Zoiei Brâncoveanu Mavrocordat bunica sa, devine grajd pentru vite.

Un mehedinţean – Iosif Igiroşanu, îl întâlneşte la Paris în 1946, ocazie cu care prinţul i se destăinuie pentru ultima dată:

“Mă gândesc la copacii de la Corcova… la parfumul salcâmilor… la strugurii încă cruzi de rouă sau aburiţi de brumă. De fiecare dată când trec frontiera , plecând iară din ţară, mă întreb, cu o ciudată şi neasteptată strângere de inimă : am să mai apuc oare să mă întorc ? Sau am să mor prin străinatăţi?”…

Azi doar câţiva bătrâni îşi mai amintesc de maşina cu spiţe a prinţului dar nu mai sunt siguri dacă asta nu era cumva trăsură. Din istoria recentă a rămas viu parfumul strugurilor şi butucii bătrâni de pe deal.

Strâng cu grijă cojile de nuci şi le duc în grădină lângă tulpina unui măr firav pe care tocmai l-am plantat. Încerc să văd cu ochii minţii cum va arăta peste 50 de ani şi unde voi fi eu atunci. Revin la paharul de vin roze, dar îl las neterminat cu gândul la întâmplările povestite. Din pâinea deja rece, rămasă hrănesc câteva vrăbii gureşe apărute de cine ştie unde…

Corcova cu craterele ei de pe drum şi oamenii străvezii de sărăcie, pare că s-a-ntors în istorie în urmă cu o sută de ani. Din păcate din această istorie lipseşte prinţul Bibescu, Marcel Proust, Souget şi toţi celilalţi care au înnobilat aceste plaiuri străvechi, acest mirific paradis creator.

La radio se anunţă căderea guvernului Ungureanu, însă cu-i îi mai pasă?…

“Podul Mariei Tereza” de la Topleţ

Mama Ecaterina nu prea mai cunoaşte istoria acestor locuri şi nici a “pietrelor podului Mariei Terezea”.
Ea ştie că odată trecea apa prin spatele casei ei spre o moară. Apa caldă a acestei zone, la fel ca aceea tămăduitoare de la Herculane şi la fel ca inima dacilor care au vieţuit pe aici cândva, a atras atenţia sorţii, a destinului şi a Istoriei.
Pentru cei care nu cunosc locurile acestea magice sunt necesare a fi făcute câteva precizări.
„Istoria nu ne ţine de foame” declara, cu mai puţin de zece-cinsprezece ani în urmă, un nedemn Preşedinte român, dar cu siguranţă ea ne poate reda demnitatea pierdută, furată, uitată…
Localitatea Topleţ situată nu prea departe de Băile Herculane, nu diferă prea mult de oricare sat sau localitate din România. Adică ocroteşte aceeaşi oameni generoşi şi cu suflet pur ca apa de rouă şi este încărcată, este purtătoare a unei consistente istorii multimilenare.
Popoarele migratoare şi clasa politică actuală post-revoluţionară – cu nimic mai prejos decât barbarii primitivi puşi doar pe jaf şi distrugere,- au aruncat întreaga zonă în sărăcie şi paragină. ..
Aproape de încheierea primului mileniu – pe la anii 900, voievodul Glad ce stăpânea aceste teritorii, este învins de maghiarii regelui Arpad care-l iau prizonier. Deşi ungurii devin stăpânii acestor locuri păstrează totuşi intactă organizarea administrativă românească aşa cum au găsit-o.
Trei sute de ani mai târziu, un alt rege al Ungariei, Carol Robert îl înfruntă tot în aceste locuri pe Basarab – întemeietorul Ţării Româneşti. Visul lui de a converti românii la catolicism se ofileşte odată cu înfrângerea lui şi cu pieirea a vreo trei episcopi ce-l însoţeau dar şi a de trei ori mai mulţi preoţi.
Luptele pentru putere din Ţara Românească îl determină pe Radu al II-lea să pustiiască Valea Cernei nemulţumit şi înfuriat de numirea lui Ion Trentu ca ban al Severinului de către regele maghiar.
Succesorul lui, Mircea cel Bătrân rezolvă situaţia administrativă a zonei atunci când primeşte de la Sigismund de Luxemburg tot Banatul de Severin cadou ca urmare a păcii încheiate.
Un personaj binecunoscut al acelor vremi este călugărul Nicodim care participă alături de Mircea la întâlnirea cu Sigismund (de la Severin). Aici Nicodim îl convinge pe ungur să renunţe la catolicism şi să treacă la ortodoxie. Cum a reuşit Nicodim această minune? Mai întâi i-a vindecat o nepoată suferindă de o boală grea – epilepsie, apoi a transformat friptura de purcel – de la praznicul oferit de Mircea cel Bătrân în cinstea regelui – în păstrăv şi nu în cele din urmă cu ajutorul mersului prin foc – gest care a dus la renunţarea regelui la numele de Sigismund şi însuşirea aceluia de Matei.
Mircea cel Bătrân, gelos pe succesele politice remarcabile ale lui Nicodim, îl alungă din Ţara Românească.
Călugărul Nicodim, pentru cei mai puţin cunoscători, a reuşit în 1375 ridicarea ANATEMEI aruncate asupra Bisericii Sârbe ca urmare a declarării autonomiei – ocazie cu care primeşte de la Patriarhul Filotei al Constantinopolului în dar cârja sa dar şi fragmente din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale altor sfinţi pe care le dăruieşte Mânăstirii Tismana şi unde se află şi în prezent.
Pe la anii 1600 îl întâlnim la Topleţ dimpreună cu toată suita sa chiar pe Mihai Viteazul aflat în trecere spre Praga.
O sută de ani mai târziu, turcii trec Dunărea şi atacă satul Topleţ dând foc bisericii şi la casele ţăranilor. Garda obştească a satului îi aşteaptă pe turci – la “piatra podului” şi îi strivesc cu stânci aruncate peste ei.
Prin pacea de la Pojarevăţ, turcii cedează lupta şi teritoriile acestea în favoarea austriecilor dar doar pentru vreo treizeci de ani pentru că paşa Omar îl atacă pe colonelul Piccolomini ce apăra Mehadia şi îl înfrânge.
Prin pacea de la Belgrad, turcii pun condiţia abaterii cursului râului Cerna pe apeductul ce încă se mai vede şi azi.
Conform tratatului de Pace de la Belgrad din 18 septembrie 1739, turcii re-primeau Orşova (după ce o pierduseră prin Pacea de la Passarowitz). La Constantinopol, doi ani mai târziu, la 2 martie 1741 este semnată o convenţie specială prin care turcii aveau termen un an să mute Cerna “pe dincolo de Orşova”. Astfel că au fost aduşi câteva mii de olteni care au reuşit cu eforturi uriaşe “să forţeze Cerna cu măturoaie şi diverse vase” ca să pună în mişcare o moară pentru a îndeplini astfel condiţiile stabilite prin Tratat de către combatanţi.
Împărăteasa Maria Tereza devine stăpâna acestor pământuri pe care le administrează după model maghiar decretând Banatul ca şi cameră provincială. Situaţia creată nemulţumeşte însă populaţia românească ce îi trimite plângeri împărătesei şi care la rândul ei îl trimite pe fiul său Iosif al II-lea să “cerceteze la faţa locului” ce se-ntâmplă. Aşa că în anul 1767 îl găsim la Topleţ chiar pe viitorul Împărat Iosif al II-lea care va decreta înfiinţarea unui Batalion românesc cu reşedinţa la Jupalnic. Acesta va fi ulterior încorporat în Regimentul 13 bănăţean cu sediul la Caransebeş.
Românii în complicitate cu turcii atacă austro-ungarii – respectiv garnizoana acestora de la Mehadia, pe care o măcelăresc dimpreună cu fetele şi femeile. Biserica romană maghiară este transformată de turci în magazie de alimente iar biserica nemţească- catolică în grajd pentru vite.
În 1789 turcii sunt înfrânţi de către austrieci în lupta de la Câmpul Lung.
În 1848 îl întâlnim pe aceste meleaguri pe generalul Kossuth însoţit de legiunea italiană şi de cea poloneză care după ce trece de Topleţ, se opreşte la Orşova pentru a ascunde coroana Împăratului austro-ungar undeva lângă gară.
Pe acest loc, împăratul Francisc-Iosif al II-lea va ridica o capelă închinată Sfintei Fecioare Maria pentru că aceasta a protejat coroana maghiară.
În 1916 românii declară război Puterilor Centrale şi ca urmare a bătăliilor date chiar şi la Topleţ, ungurii sunt înfrânţi şi alungaţi de pe poziţiile lor peste râul Cerna.
În 1918 se constituie tot la Topleţ Consiliul Naţional Român Local condus de Petru Mateiovici, Garda Naţională Română şi districtul Mehadia.
La 1 decembrie, când la Alba Iulia se ţine Adunarea istorică (delegatul Topleţului a fost Petru Mateiovici), la biserica din Topleţ, toţi locuitorii se declară cetăţeni ai României Mari şi depun jurământ de credinţă. Trei săptămâni mai târziu ajunge aici generaul Berthelot care este întămpinat de Mateiovici la gară. Acesta îi înmânează un memoriu întocmit de învăţătorul Băltean prin care se revendică tot teritoriul Banatului ca aparţinând Ţării Româneşti.
În 1921 locuitorii Topleţului îmbrăcaţi în costume populare îl întâmpină pe generalul Averescu sosit aici dimpreună cu întregul corp diplomatic aflat la Bucureşti. ..
Toată această istorie consistentă în evenimete şi fapte eroice, azi este uitată iar la Topleţ se mai văd doar câteva din ruinele apeductelor acoperite de o vegetaţie sălbăticită şi de gunoaie.
Sub arcadele de cărămidă şi piatră încărcate de istorie se adăpostesc oile şi caprele atunci când e vremea rea. Pentru că atunci când vremea e bună oamenii neştiutori le demolează în căutare de comori iluzorii…

“Dirijorul hormonilor” prof.univ. dr. Marian Bistriceanu

Academician Profesor universitar doctor Marian Bistriceanu

Am ajuns la Craiova pe la orele prânzului “mânaţi” din urmă de o ploaie torenţială. Oraşul ud, fără oameni parcă şi scos din ţâţânile lui de şantierul central, pare nefiresc. Unde-i agitaţia, gălăgia, efervescenţa specific oltenească? Totul pare spoit cu tristeţe, boală şi deznădejde. Ca peste tot, de altfel.

Cabinetul Profesorului universitar doctor Marian Bistriceanu este peste drum de Universitate şi de Teatrul Naţional din Craiova.

La uşa doctorului oamenii aşteaptă sfioşi, tăcuţi, înşiraţi ca mărgelele pe o aţă de papiotă. Sunt oameni de toate vârstele – adulţi şi copii, veniţi de la oraş dar mai ales de prin satele şi părţile Gorjului, Slatinei, Doljului sau Râmnicului. Cu noi cei de la Severin, harta Olteniei s-a completat într-o nefirească împlinire.

Întrucât ploaia ne-a împiedicat să intrăm la ceasul şi minutelele programării făcute de domnul doctor, am aşteptat cuminţi să fie consultaţi cei ajunşi la timp. Şi uite-aşa – pe şoptite (ca să nu-l deranjăm pe domn’doctor) am mai aflat câte ceva despre durerea şi suferinţa oamenilor care-şi dăduseră întâlnirea stabilită, peste capul şi voinţa lor, de doamna Suferinţă.

Doctorul Bistriceanu se bucură de un real respect din partea oamenilor care-i ascultă vorbele rostite rar aproape cu evalvie. Nu ştie nimeni câţi pacienţi i-au trecut prin dreptul ochilor blajini şi cuminţi în zecile de ani de meserie. Cu siguranţă însă sunt tot atâtea mulţumiri acolo “în pod” cum ar spune olteanul hâtru.

Cineva, din capul holului impecabil de curat, întreaba cu voce domoală dacă l-au făcut pe domn’profesor  “cetăţean de onoare al Craiovei”.

“Nu ştiu dacă l-au mai făcut!” îi răspunde singura craioveancă aşezată pe scaunul de lângă intrare. “ Da care-i treaba. că parcă am auzit şi eu ceva?” capătă curaj un muntean de prin părţile Gorjului.

“Păi nu prea ştiu nici eu bine, da iarna trecută l-au propus să-l facă “cetăţean de onoare” da primarele s-a opus că cic-ar trebui mai întâi făcuţi aşa revoluţionarii şi p-ormă pianiştii”.

“Ce pianişti?” se dă-n vorbă şi o domniţă co ochii mari şi gâtul legat într-o eşarfă roşie.

“Păi cică ereau doi scrişi – domn’ profesor Bistriceanu şi unu care cântă la vioară prin Olanda la nuş ce orchestră. Da primarele i-a făcut pe-amândoi pianişti”…

Vorbele bieţilor oameni ce strângeau între degete biletele de spital, reţetele sau te miri ce cutii de medicamente, erau acompaniate de ropotul ploii ce se străduia să spele gri-cenuşiul oraşului de-afară.

L-am cunoscut pe doctorul Marian Bistriceanu cu destul de mulţi ani în urmă, adus fiind la Domnia-Sa tot de anume nevoi de răspunsuri bune la suferinţele apropiaţilor mei.

“Fata mea lucrează la spitalu judeţean şi ea m-a trimis la domn’profesor” rosteşte şoptit, aplecată de umeri într-o parte şi aproape în taină, o femeie împropodită cu o basma vişinie pe cap.

I-am cerut cartea cu numele domnului doctor Bistriceanu pe copertă şi pe care o făcuse “sul” în mână (“e de la fata mea, mi-a dat-o s-o cetesc da eu nu prea ştiu la vorbe de-astea de doctori”). Între coperţile ei citesc câte ceva dintr-o istorie poate prea sumară dar atât de consistentă , a doctorului Bistriceanu.

Pentru cine nu-l ştie am să-i spun – “din carte”că el este cel ce a organizat prima secţie de endocrinologie la Spitalul nr1 din Craiova.

“Da de ce-ar fi nevoie de o secţie anume de endocrine?” ar întreba cineva contemporan cu cei ce închid spitale şi poate prea preocupat de “economisirea” banilor bugetului statului.

“Pentru că JUMĂTATE” din populaţia României are probleme endocrine” ar răspunde imediat domnul Profesor care a fost invitat de Universităţi celebre la zeci de Congrese internaţionale şi care a scris peste 320 de lucrări ştiinţifice, cărţi, tratate, monografii, etc.

Dar, să revenim…

Doctorul şi Profesorul universitar Marian Bistriceanu este onorat în 1994 cu primirea în rândurile înaltului for al Academiei Române ca membru titular. Mai este distins cu Premiul Academiei Române – 1983 , Premiul Academiei de Ştiinţe Medicale din România – 1996 şi Ordinul ” Meritul Sanitar ” în grad de cavaler ( 2004 ) . Este de asemeni membru afiliat la numeroase societăţi profesionale şi ştiinţifice din ţară şi străinătate precum Societatea Româna de Endocrinologie , Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România , Asociaţia Română de Tiroidologie, Societatea Română de Osteoporoză , Societatea Europeană de Endocrinologie , International Brain Research Organisation (IBRO), Research Board of Advisors The American Biographical Institute etc, etc.

A fost nominalizat de Institutul Biografic American ” Omul International al Anului 2006 ” şi inclus pentru referinţe în : Dictionary of International Biography (ediţiile 1997-2000), ” Who’s Who in Medicine and Healthcare (1999-2000), ” International Who’s Who of Intelectuals Thirtenth (ed.1999), ” Outstanding People of the 20 th Century Second (ed.2000) , ” Who’s Who în România (Ed. Princeps 2002 pg.59) , ” Who’s Who in Romania Medical (Ed. 2006,pg. 40) , Anuarul Academiei de Ştiinţe Medicale a României ( Ed. 2010 ) , medalia de Aur pentru România oferită de Institutul Biografic American ( 17 Februarie 2011 ) ; nominalizat pentru Bordul Institutului Biografic American ( Februarie 2011 )…

Pentru cei ce nu ştiu cu precizie rolul hormonilor, să spunem că hormonii corpului nostru – aceia pe care îi struneşte atât de magistru domnul Profesor, sunt asimilaţi instutuţiei statului numit Guvern şi conduc cu înţelepciune o populaţie de câteva zeci de mii de miliardede celule.

După ce am intrat în cabinetul de consultaţii al domnului Profesor am remarcat faptul că Primarul Craiovei chiar avusese dreptate:

Domnul Academician Profesor Universitar Doctor Marian Bistriceanu este un pianist veritabil. Mâinile domniei sale –graţioase şi cu degete nefiresc de lungi, palpează, ciocănesc şi mângâie trupurile pacienţilor asemeni unui virtuoz al pianului…

După ce ascultă cu răbdare şi infinită atenţie păsurile pacienţilor, după ce le explică direct, fără ocolişuri “cum stă treaba” cu boala lor, îşi face răgaz timp de câteva minute pentru a mai sta şi noi de vorbă.

“Tu ştii că 15% din populaţia României are “distrofie endemică tireopată?” îmi spune (“guşă” pentru cei ce nu sunt familiarizaţi cu termenii academici).

“Care este consecinţa ignorării, nepăsării sau indiferenţei faţă de această situaţie?”

“Păi întregul organism are de suferit – şi inima, şi creierul şi întrg aparatul digestiv”

“Iar mai presus de toate întârzierea mintală sau aşa cum mai este cunoscută – “cretinismul”  îl completez eu. În curând vom fi, datorită nepăsării, o naţiune de “cretini” mă gândesc în timp ce ascult vocea fermă dar blândă în acelaşi timp a Profesorului.

Îmi mai spune că bolile tiroidei au luat un avânt uriaş, că obezitatea la copii este din ce în ce mai frecventă, că disruptorii hormonali ne sufocă din ce în ce mai mult viaţa…

Când i-am amintit de ambalajele de plastic de la alimente, sucuri sau de sticlele de plastic cu apă îmbuteliată generatoare de substanţe care ne desfigurează copii (boli ale tiroidei, pubertate precoce, obezitate, cancer, etc etc) domnul Profesor mi-a spus:

“Vezi că la Timişoara e o doctoriţă care a susţinut cu mine o teză de doctorat despre disruptorii ăştia nenorociţi şi o să-ţi spună o mulţime de informaţii”.

Îmi susţine îngrijorarea legată de faptul că “severinenii” ajunşi la uşa lui, încă îşi fac ciorba, cafeaua sau ceaiul copiilor cu apă din Dunăre confirmându-mi aceeaşi îngrijorare pe care o manifesta cu ani în urmă un alt Academician – trecut între timp la cele veşnice – marele urolog român Eugen Proca.

I-am spus în gând desigur,că-l iubesc atunci când, la fel ca mulţi alţi academicieni şi specialişti ai bolilor digestive, neurologice, cardio-vasculare, etc. etc mi-a spus că este adeptul apei “strecurate”, a apei purificate ca mijloc principal de prevenire şi păstrare a sănătăţii.

Din cabinetul doctorului Bistriceanu cu pereţii acoperiţi de Diplome, Craiova se vede cu totul altfel. Printre stropii limpezi de ploaie se străvede clar Excelenţa – una din virtuţile care-i face aşa de mândrii şi de trufaşi pe olteni…

Ştefan Mihai

De azi 10 aprilie 2012, Universul e mai bogat cu o viaţă. S-a născut finul meu Ştefan Mihai. După ce nouă luni a dansat graţios ca un peştişor fermecat în apa din pântecele mamei lui, azi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al minunatelor şi Priceputelor Femei de la Maternitatea din Severin, el a venit, în sfârşit (poate mai bine “în început”), printre noi. Bine ai venit!…

Naşterea Soarelui şi Naşterea Mântuitorului

În astă seară de 25 decembrie m-am gătit cu haine de sărbătoare şi împreună cu soţia am plecat în vizită la prieteni buni –d-nul Nicu şi d-na Mioara Sfetcu. Împreună am colindat şi am des-cântat câte un pahar cu vin rozaliu dulceag şi extrem de parfumat, am despicat firul în patru, am povestit şi am potrivit vorbe bune.

Ziua de Crăciun – prilej de bucurie – atât cât se mai poate, de felicitări, telefoane, SMS-uri şablon, urări, veselie, cadouri, petrecere, Moş Crăciun şi copii fericiţi.

O sărbătoare extrem de aglomerată, de obositoare  şi de confuză– părere personală. De ce ?

Păi ştie cineva să ne spună ce legătură este între Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos şi Moş Crăciun, bradul împodobit cu tot felul de ornamente, ciorapii cu cadouri, porcul tăiat, capra, ursul sau mai ştie Dumnezeu ce alte « obiceiuri  moştenite din moşi strămoşi » ? Răspuns : nici o legătură. Pe « Moş Crăciun » l-am importat de la olandezi, bradul de la nemţi, aranjamentele sofisticate – acelea cu ieslea de la italieni, ciorapii de la americani, etc. În schimb, « capra », tăiatul porcului sau « ursul » se par că ar fi româneşti.

Cuvântul « Crăciun » nu există nicăieri în Biblie – dacă cineva ştie este invitat să facă necesara corecţie !… Şi nici ziua naşterii Mântuitorului nu este poruncită în Sfânta Scriptură a fi ţinută sau celebrată !…  Crăciunul nu apare între sărbătorile ţinute de Biserică decât foarte târziu (Tertulian şi Irineu de pildă, îl omit dintre sărbătorile religioase). Cuvântul “crăciun” derivă din “creatio”. Astfel că este incorect să-L numim pe Iisus “crăciun”  întrucât El nu este “creatură” a lui Dumnezeu ci “Fiul Veşnic al lui Dumnezeu”.

Dar, sărbătoarea de la 25 decembrie era totuşi o sărbătoare păgână foarte respectată pe timpul dacilor, romanilor şi grecilor iar Biserica creştină a fost nevoită să o accepte într-un final ca fiind sărbătoarea naşterii lui Iisus deşi nicăieri nu este menţionată cu precizie data naşterii Mântuitorului (necum în decembrie, fie şi pe 25).

Ce semnifica ea ? La această dată, soarele atingea punctul său cel mai de jos în emisfera sudică apoi începea mişcarea de ridicare (spre nord). Această re-întoarcere a Soarelui era sărbătorită de daci, romani şi greci adepţi ai cultului solar a lui Mithra- Apollo, iar sărbătoarea se numea chiar aşa « Naşterea » sau « Naşterea Soarelui ».

Apollo zeu al dacilor dar nu numai, este descris ca fiind păstor de oi sau cioban. Apollo-Alburiul era fiul Soarelui  dar şi zeul Morţii iar mesajul învăţăturii sale însemna ruperea de tine însuţi ca să te poţi cunoaşte mai bine apoi moartea ritualică care semnifica re-întoarcerea, contopirea cu Întregul.

El a fost însă fără îndoială zeu al dacilor, divinitate a Soarelui având o soră Artemisa-Diana -Roşioara care trăia, după cum ne spune Pindar – în “ţara de la Istru”. Este reprezentat pe monedele Daciei cu textul APANL. Grecii îl mai numeau după originea sa hiperboreică – Dikaios (după Herodot din Halikarnas, geţii erau dikaiotatoi threikon – “părinţii omenirii” – cei mai puri genetic şi “cei mai apropiaţi de zei” –Okeanos Potamos – sau Olimpul- locul naşterii zeilor fiind localizat, nu în Helada, ci chiar aici la Cazanele Dunării!). Pe una din piesele tezaurului de la Pietroasa, Apollo este reprezentat cu grifonul hiperboreu la picioarele sale. Macrobiu afirmă că latinii îl numeau “Soarele” iar atributele sale erau grifonul – semn al stăpânirii munţilor încărcaţi de aur ai Daciei, corbul şi şoimul. Romanii, după ocuparea Daciei, au continuat să păstreze acele valori sacre locale pentru că le considerate utile chiar şi lor – invadatorilor stăpâni. Beneficiarius consularis –sau subofiţerii trupelor romane responsabili cu misiunile de supraveghere, informare şi recrutare  –  erau, de exemplu, în acelaşi timp şi agenţi de protejare şi răspândire a cultului solar autohton. Ştim azi că Ulpius Proculinus, din Legiunea XIII Gemina,  construieşte o fântână închinată lui Apollon – zeul dacic al luminii – fontem aeterni. Astfel că majoritatea fântânilor şi bazinelor de apă erau închinate zeului Apollo – mesagerul Soarelui. Acest cult al Soarelui la daci făcea parte din ceeace istoricii numesc amplu religia mithriatică iar militarii romani au preluat acest cult întrucât era o bună ocazie de a-şi consolida puterea în ţinuturile dacice cucerite, pentru că religia lui Mithra presupunea în primul rând supunere faţă de autoritatea supreamă – Pather. La Dierna o inscripţie fragmentară aminteşte de legiunea XXII- a Primigenia şi de cultul soldaţilor pentru zeul dacic Mithra. Iniţiaţii zeului Mithra se mai numeau “socotitori” – ei erau socotitori ai cancelariilor guvernatorilor romani. şi erau de fapt iniţiaţi ai cultului zeului solar. La Drobeta, o inscripţie mithriatică închinată sănătăţii împăraţilor Septimius Sever, Caracalla şi Geta sugerează încă o dată în plus popularitatea de care se bucura acest cult în aceste locuri.

Iniţial « creştinarea » sărbătorii a dus la confuzia între Iisus şi Soare ceeace l-a determinat pe Tertulian, pe Augustin sau pe Papa Leon să declare că Soarele nu era Dumnezeul creştinilor şi să mustre aspru închinarea adusă Soarelui. Papa Leo s-a supărat rău atunci când un grup de creştini s-a întors cu spatele la el pentru a se închina cu faţa spre Răsărit, spre Soare. Ulterior Biserica a acceptat această închinare fiind de acord chiar ca altarele bisericilor să fie orientate spre Est pentru ca oamenii să fie poziţionaţi cu faţa spre Rsărit atunci când se închină.

Cultul Soarelui – mithraismul este cea dintâi credinţă a dacilor şi mai apoi a grecilor şi romanilor. Aurelian adept al cultului Soarelui – Mithra, în anul 274, a declarat oficial ca zi de sărbătoare ziua de 25 decembrie însă doar pentru vreo sută de ani pentru că Mithra -ismul, în anul 391, prin decret imperial, va fi interzis.

Obiceiul colindatului este unul tot păgân existent încă de pe vremea dacilor închinători la Soare. « Calenda » desemneză un obiect rotund care face trimitere la discul solar. « Colinda » SE CANTĂ corect –în spiritul autentic al tradiţiei, de un grup de bărbaţi tineri sau bătrâni în cerc închis iar cu această ocazie se împart colaci (rotunzi), nuci, covrigi sau mere –simboluri ale rotundului, ale perfecţiunii solare. Acest obicei se desfăşura pe parcursul a ŞASE zile timp în care se realiza un ocol, un cerc magic protector purificator învizibil în jurul comunităţii.

Azi, semnificaţia colindatului s-a pierdut devenind doar un pseudo-obicei -prilej de petrecere şi dis-tracţie mai ales pentru găştile de tineri dar şi de câştiguri substanţiale pentru industria de consum. Interesele financiare au devenit prioritare mai ales pentru folcloriştii care au confiscat aceste ritualuri străvechi înlocuindu-le cu făcături penibile, scumpe, obositoare şi generatoare de nevroze.

Sărbători fericite tuturor !…

Dn Nicu Sfetcu şi Dan Alexoae

Dn Nicu Sfetcu şi Dan Alexoae în seara de Crăciun

Să trăiţi şi să-nfloriţi!

La colind…

Interviu cu Mama Domnica Trop

Interviu cu Mama Domnica Trop realizat de Valentin Vasilescu de la RTS cu ocazia inaugurarii Casei Muzeu de la Curtişoara – Gorj.

Carte poştală video din Severin


Salutări din Severin!

Imagini culese azi-dimineaţă în drum spre serviciu. Constatăm că oraşul nostru este chiar frumos, orice s-ar spune.

Primarul Gherghe i-a schimbat faţa!…

Imaginile vorbesc singure despre cum arată azi intrarea oraşului la km 1 dinspre Tg-Jiu sau Craiova. Şi e  frumos chiar şi atunci când plouă…

Ştiinţa vindecării

Matricea vie from Anti Iluzii on Vimeo.

Şi totuşi există…

Am avut la un moment dat impresia şi apoi certitudinea că nu mai existăm ca neam.

Când spunem că suntem “de-un neam” înseamnă că suntem aproape rude, neamuri, sau nu?

Vedeam zilnic din ce în ce mai mulţi oameni indiferenţi mânaţi doar de interesele lor strict imediate şi personale. Iată însă că această impresie mi-a fost schimbată zilele trecute de nişte oameni simpli şi modeşti.

Ieşeam dintr-o scară au unuia din blocurile cu litera “D” din Crihala când una din femeile care stăteau la scară m-a oprit să mă întrebe “ce mai face Mama Domnica” I-am spus că e bine atât cât poate fi unui om internat la diabet şi am rugat-o atât pe ea cât şi pe celelalte 5-6 femei care erau la fel de curioase să meargă s-o viziteze.

“Am merge da nu prea ştim noi pe acolo cum să ajungem la ea”

Femeia care ţinea de mână o copilă de vreo 14 ani – cu probleme la mâna şi piciorul drept (o pareză spastică ce o împiedica să mearagă corect dar şi să vorbească), s-a căutat în portofelul ce-l ţinea în mână şi a scos trei hârtii de câte 10 lei – unicele de fapt, rugându-mă să i le dau Mamei Domnica.

“Am auzit că are pensia mică săraca, mie mi-a plăcut de ea cum ne cânta de pe placă şi aş vrea s-o ajut şi eu cu cât pot”

Am ascultat-o fără să zic nimic pentru că mi se pusese un nod în gât pe care nu reuşeam să-l desfac, apoi i-am promis că o să merg la Mama Domnica să-i duc.

“Cum e numele lu mata, ca să-i spun de la cine sunt banii?” am întrebat-o

“N-are importanţă, să-i spuneţi că ne rugăm pentru sănătatea ei” a mai spus Femeia apucându-şi cu grijă fata de mână.

Apoi cei doi îngeri au intrat în bloc încet, ea cu capul plecat – atentă la paşii nesiguri ai fetei.

Mama Domnica atunci când a cântat pe la nunţi nu s-a tocmit niciodată pentru bani. De multe ori a cântat pe nimic pentru că aşa cum am mai spus, grija ei a fost SĂ NE DEA, adică să ne înveţe prin cântece ei dar şi prin felul ei de a fi ce e iubirea adevărată dăruindu-se pe sine până la uitare.

I-am spus, acolo la spital, că o “artistă” care îi cântă cântecele nu pleacă de acasă decât pentru multe mii de euro.

“Nu ştiu mumă ce-s ăia” mi-a răspuns Mama zâmbindu-mi şi încercând parcă să-şi ceară iertare pentru neştiinţa ei.

Pentru cei care nu ştiu, le reamintesc că grijuliul stat român a recalculat pensia Mamei Domnica şi de la 220 de lei i-a redus-o la fabuloasa sumă de 33,5 lei!

Ia pensia neamule!…

Mama Domnica m-a rugat să fac cumva dacă pot să vorbesc să nu i-o mai dea nici pe asta pentru că “e mai mare grija mumă, trebe să mă duc după poştaş, să urc coasta şi nu mai pot mumă că-s batrână”…

Şi totuşi…

La atelierul lui Andar de la Drub


L-am găsit pe Andrei în atelierul propriu, stând şi aşteptând… muza inspiratoare. Cu riscul de a-i tulbura momentul i-am smuls câteva vorbe.
Andrei nu prea vorbeşte, o fac mâinile în locul lui. …

De ziua Imnului naţional


Ieri a fost ziua Imnului naţional. Prilej de a mai cheltui nişte bani pentru nişte vorbe vorbite.

Dincolo de vorbele alese şi scoase pe orificiul bucal rămâne realitatea reală – românii dorm pe ei şi nici măcar îndemnul Imnului lor naţional nu-i mai poate trezi. Indiferenţă, nepăsare, bârfă ieftină distructivă, nesimţire la tot pasul.

Ieri, la semaforul de la Traian unul a aruncat dintr-o maşina cântătoare cu două scaune joase şi fără tavan, şerveţelul cu care se ştersese la bot, ambalajul lucios în care fusese probabil ciocolată, doza de suc goală şi apoi chiştocul (ţigara pe jumate arsă), chiar când se făcuse verde semaforul. Am vrut să le adun şi să i le dau înapoi dar m-am gândit că nu se face să te-apuci să dresezi un animal deja bătrân şi nărăvit deoarece risipeşti nervi, timp, energie.

Cu ceva timp în urmă, un partid important a avut la Parlament un fel de adunare generală. Pregătiri minuţioase, invitaţi, etichete, abţipilduri cât cuprinde, televiziuni care transmiteau în direct fiecare pas călcat pe marmura lucitoare.

Muzică de fundal atent aleasă. Mărimile s-au pus pe scaunele de pe scenă, s-a cântat frenetic imnul partidului apoi “s-a pus” placa cu Imnul naţional.

Stânjeneala era evidentă iar mai marii partidului se uitau ba spre tavan,ba spre vârful pantofilor, ba la rever- aşteptând cu bucile strânse momentul încheierii ca să poată să-şi dea drumul spre noi la zâmbetele largi şi atent antrenate…

Cineva de la butoane a vrut să lase să mai curgă o strofă (probabil că aşa prevedea rânduiala), însă ca să nu fie urechiat ulterior s-a răzgândit şi a întrerupt momentul muzical naţional brusc, aproape evident precipitat.

Dar, vorbele astea sunt prea neputincioase faţă de “performanţa” maneliştilor care au prelucrat aşa cum se cuvine Imnul nostru naţional.

Fără număr, fără număr, fără număr, pe sistem!

Turbo…

La “piaţa sârbilor”


Fosta piaţă “a sârbilor” arată azi cu totul altfel decât o ştiam cu ani în urmă, adică aşa cum ar trebuie să arate o piaţă. Aici, pe timpurile alelalte, veneau sârbii să-şi vândă blugii, ţigările şi să plece acasă cu aproape orice – de la chibrite până la mălai şi ulei. Se trăia şi la ei greu nu numai la noi însă îşi puteau permite să “cumpere” bunăvoinţa gestionarilor de la magazinele româneşti. Cine îşi mai aduce aminte aroganţa vânzătoarelor de la pâine care erau “Dumnezeu” şi care nu se lăsau înduplecate să-ţi dea măcar o juma de pâine dacă nu aveai cartela la tine! Sârbilor nu le trebuiau cartele, ei cu “wikend”-ul cumpărau orice! Atunci o pereche de blugi era aproape cât un salariu – 1800 de lei, dar românilor nu le păsa – viaţa era frumoasă!
Azi am cumpărat cea mai mare lubeniţă din această vară- circa 17 kilograme!
Deşi se părea că nu e prea coaptă, a fost cu adevărat şi cea mai dulce.
Cum se cunoaşte o lubeniţă coaptă? După muzica pe care o “scoate” atunci când o baţi uşor cu palma. E un sunet deschis, vibrant, care trece prin ea spre deosebire de cele crude care sună “închis”, înfundat.
A!Şi să nu uităm:
- Felicitări edililor pentru realizările care iată, se văd!…

Caise din Şimian în piaţa din Severin


În sfârşit avem o piaţă curată care arată a civilizaţie. Felicitări celor ce au perseverat în realizarea acesteia dar şi a celorlalte pieţe din Severin. Gata cu tarabele plouate, cu mirosurile de acru şi putred sau cu “înşirăturile” de pământ, resturi sau saci peste tot. Mai există problema “ţăranilor” care nu prea sunt ţărani, adică de fapt a preţurilor, dar poate că se va rândui şi asta cândva. E bine că tot făcând câte ceva bine, edilii noştrii capătă antrenament şi pe viitor or să mai facă poate şi alte fapte bune!…

Printre fructele aduse cu vaporul de pe continentele asiatice sau sud-americane, am descoperit caise culese chiar lângă noi, la Şimian.

Doamna Băzăvan ne-a povestit că şi-a trimis copilul la facultate să înveţe cum se face agricultură performantă pentru că şi noi putem cultiva ce pot aia de prin ţări străine. Lăudabil!

Românii însă încă preferă fructele aduse din lumea largă neavând habar că acestea sunt culese crude şi conservate/iradiate cu raze gamma pentru a nu se altera fiind extrem de perisabile.De ce nu se strică şi de ce nici muştele nu se aşează pe ele?Aţi văzut că fructele de import nu au miros? Oare de ce?

Acestea sunt nişte fructe omorâte spre deosebire de caisele acestea din Şimian care te îmbată cu parfumul lor.

Cuvântul “ecologic” e neputincios pentru a le descrie mai bine. Cel mai bine o fac ochii, gura şi nasul.

Azi, la Spitalul din Severin, în vizită la Mama Domnica Trop



Sâmbătă 23. 07.2011, cam pe la prânz, am decis să merg la piaţă să caut să aleg un buchet de flori frumoase pentru Doamna cântecului nostru popular AUTENTIC – Domnica Trop – care este internată în secţia Cardiologie a Spitalului judeţean Drobeta Turnu Severin.

În piaţa de legume şi fructe am întâlnit o doamnă amabilă din Şimian – Florica Coandă – cea care a fost colegă cu Domnica – fiica Mamei Domnica – la fosta întreprindere “Pacea” – unde aceasta şi-a pierdut braţele şi care m-a lăsat să fac un buchet mare de flori de câmp împănate cu busuioc. M-a rugat să-i transmit sănătate multă, pentru că a aflat de la televiziunea TL2 Drobeta că se află pe patul de spital.

La spital, am parcat maşina, am coborât şi m-am îndreptat hotărât spre intrarea spitalului.

Cuvântul “spital” provine din “ospitalitate” parcă, sau poate greşesc cumva?

Aici am fost pur şi simplu oripilat de mizeria şi duhoarea cu care acest stabiliment, unde vii să îţi recapeţi sănătatea, te întâmpină. Un om rău ar spune că exagerez însă imaginile culese cu telefonul mobil vorbesc singure adevărul. Păcat că nu pot arăta şi mirosurile pestilenţiale emanate la această intrare – gunoaie fermentate şi putrezite…

O mâţă se tăvălea prin iarbă de căldură sau de purici, sătulă probabil de şobolanii prinşi (probabil că mâţele sunt cu adevărat fericite de această stare de lucruri pentru că şobolanii sunt la ei acasă aici!). Domnii care conduc această instituţie – nu vă pute?

Nu se pot aloca măcat câţiva bănuţi pentru o mătură şi două mâini harnice?

Şobolănimea voastră – “onor” nesimţiţi/împuţiţi pacienţi ACEIA care nu aveţi exerciţiul coşului de gunoi sau măcar al căcăstoarei din fundul grădinii- mizeria aceasta, să nu uităm, nu este produsă de conducerea spitalului şi nici de cadrele medicale ci de voi, bolnavii needucaţi la timp de mămicuţele voastre ocupate poate cu alte activităţi, aşadar, domnilor pacienţi/aparţinători păstraţi/respectaţi măcar ce încă aveţi.

În curând este posibil să nu mai avem nici acest spital. De ce? Răspuns:indiferenţa, nepăsarea, nesimţirea d-voastră dragi severineni.

La intrare, la umbra răcoroasă de pe hol, un cerber îngalonat cu ecusoane de paznic atent şi vigilent (!!!) s-a sesizat că filmez aşa că filmul se termină poate nefiresc de repede.

Această mizerie VIZIBILĂ este însă incomparabil mai mică decât Marea Mizerie creată de Statul român Doamnei Domnica Trop căreia, harnic cum îl ştim – i-a recalculat pensia. Adică de la circa 300 de lei i-a redus-o la 33,50 lei!!!…

Una din cele mai mari şi autentice voci din Europa – are acum un venit lunar de sub 10 euro PE LUNĂ!!!

Costain Brâncuşi a plecat din satul lui Hobiţa la Paris unde a devenit o valoare universală. Mama Domnica a rămas la vatra ei şi la caprele ei şi la omul ei. Au venit însă la ea o mulţime de doritori de vorbe meştegugite pentru a le lua şi a le cânta apoi prin lume pe sute şi milioane de euro.

Un fotbalist care a paralizat pe teren a cunoscut compasiunea unei lumi întregi. Spiritul de solidaritate al colegilor de pe gazon dar şi al celor din tribune a funcţionat impecabil.

Spiritul de solidaritate al artiştilor populari în cazul Doamnei Domnica Trop nu prea “se eczistă”. Păi de când cântecul popular e mai important ca învârtitul beşicii pe iarbă?…

Dar ce vorbe ar fi mai potrivite pentru a exprima toată indignarea?

Mama Domnica s-a bucurat pentru florile de câmp cu busuioc şi a mulţumit frumos cu bun simţ, aşa cum ştie şi cum este ea. I-au adus aminte aceste flori de Isverna ei şi de grădina ei de-acasă unde “s-au prins mai multe tufe ge busuioc”. Ea zâmbeşte obosită şi îşi ascunde greu durerea dar face eforturi incredibile pentru a zâmbi şi pentru cânta colegelor ei de salon incremenite în mirare.

Ele o ascultă tot aşa cum îl ascultă pe Popa când citeşte Sfânta Evanghelie. Căci ce este oare Dumnezeu decât o Sfântă Mirare?

Cântecul Domnicăi într-un salon al secţiei Cardiologie de la etajul trei – medicament pentru inimă încă ne-brevetat.

Nişte oameni bine intenţionaţi de prin Gorj, invocând dezinteresul oficialilor mehedinţeni s-au gândit să-i facă Mamei Domnica o … “Casă Muzeu” în Gorj, pe lângă Târgu-Jiu, unde să fie transferate din casa de pe coasta Isvernei – locul unde Mama a trăit alături de “omul” ei peste 50 de ani şi unde i-au “venit” cunoscutele doine – costume, războiul de ţesut, vârtelniţa, diplomele, trofeele, etc etc.

Lăudabilă iniţiativa vecinilor noştri şi ruşinoasă indiferenţa mehedinţenilor!.

Dar să nu pară că dăm cu piatra în oamenii de bine de lângă noi!

Decât nimic e bine că măcar gorjenii duc grija Mamei Domnica Trop. Inainte de a fi prea târziu.

Europarlamentarii – nu cei români, staţi liniştiţi, – ci aceia care gestionează responsabil Cultura europeană sau cei de la UNESCO – unde se duce grija Patrimoniului universal al omenirii, aud oare cântecul Mamei Domnica din spitalul severinean?

Mama Domnica

Mama Domnica

Cuponul de pensie al Mamei noastre cu fabuloasa sumă de 33,50 lei. Felicitări România! Felicitări confraţilor care îi cântă cântecele!

Ochii care ne văd din viitor…

Cu barca pe Dunăre la Cazane


Sâmbătă după ce am “croşetat” anumite reţete din cartea dedicată artei culinare specifice Dunării, am decis împreună cu fetele să facem o plimbare pe luciul apei. Soare, voie bună, aer curat, re-creere… Imaginile descriu doar o parte din senzaţiile speciale pe cale le oferă Dunărea chiar în locul unde începe Istoria neamului românesc. Pe aici au trecul legiunile romane în drumul lor spre averile dacilor. De atunci lanţurile atârnate de romani au rămas prinse de mâinile şi picioarele românilor până azi. Poporul român este fostul popor dac rămas cu lanţurile invizibile ale Istoriei care începe chiar aici- la mâini, la picioare, la minte. Supravieţuirea noastră “istorică” probabil că se datorează şi acestor lanţuri nevăzute, nesimţite. Căci cine are şi ce cu nişte sclavi?…

Şişeşti – căpătâi de curcubeu


Îl sun pe prietenul Andar – Andrei Coptil –binecunoscutul artist plastic severinean şi ne dăm întâlnire pe terasa lui, ce dă spre Biserica de Carton, la o cafea amară. Vedem un excavator şi o maşină care cară de zor nişte pământ şi îl întreb dacă nu cumva e păcat ca, în timp ce bate clopotul şi vin oamenii la slujba de dimineaţă, utilajele să lucreze chiar pentru Biserică în sfânta zi de Duminică.

Andrei îmi spune că „nu nu-i păcat” şi după ceva tocmeală filosofică, ne hotărâm să-i facem o vizită prietenului nostru Titu Dinuţ de la Şişeşti.

- „Mergem să îl vizităm dar aducem şi un sac de lut ca să avem ce modela săptămâna viitoare”… Am apucat aparatul foto de curea, telefonul şi … pe cai.

Acasă la Titu Dinuţ, în locul unde altă dată zăbovise Nichita Stănescu, azi, se aflau alţi oaspeţi de seamă: Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova Academicianul Mihai Cimpoi dimpreună cu alţi musafiri nu mai puţin importanţi. Domniile lor se vor afla pentru zilele următoare pentru o cură de linişte în staţiunea Bala – loc de bună re-creere fizică şi spirituală. „N-am venit să stau, am o mulţime de cărţi de corectat şi de terminat, iar aici lângă prieteni, mă simt liniştit” a spus domnul Academician Mihai Cimpoi, care a şi plecat spre cunoscuta staţiune de tratament şi recuperare.

După plecarea musafirilor, Titu Dinuţ ne-a invitat să vizităm Muzeul din cadrul şcolii Şişeşti. Aici am cules cu telefonul câteva imagini pentru ca toţi iubitorii de autentic, de istorie şi de frumos să le poată vedea.

Dar cel mai bine ar face să vină să vadă cu ochii lor şi mai ales să îl cunoască pe acest minunat, gingaş, fragil şi atât de inspirat OM: Titu Dinuţ.

După ce ne-a povestit pe îndelete o mulţime de taine (imaginile sunt doar o mică parte din povestea domnului profesor), acesta s-a scuzat şi a plecat întrucât aştepta vizita unui alt oasete nu mai puţin important: Profesorul universitar, academicianul Eugen Simion.

Titu Dinuţ – născut chiar în Şişeşti, profesor de limba şi literatura română la liceul din această comună – plină de istorie, membru al Uniunii Scriitorilor din România este autorul a numeroase cărţi („Comandirul”- povestiri istorice, „Capcanele”- roman, „Comoara lui Tudor” –roman, „Cât ai bate din amnar” – aforisme, „Fiul luminii” – roman, „Lăcrimaşul” – versuri, „Poteca din pendul” – versuri, „Năpârci albastre” – aforisme, „Şişeşti” –repere monografice, „Urciorul din Şişeşti” – versuri, „Estacada” – versuri. „Castelanii” –roman, „Viaţa sărind la gâtul întâmplării” – versuri, „Cronica şcolii din Şişeşti” vol I-II, „Baiadera şi arlechinul” – versuri, „ Coliba cu vampiri” – versuri, „Dalbul de pribeag” – versuri, „Mârzacul” – versuri, etc).

„Pentru Titu Dinuţ casa (părintescă) este spaţiu originar , vatră, spaţiu existenţial, unde-ţi duci veacul şi-ţi trăieşti destinul, dar şi spaţiu al Tainei fiinţiale, cu ascunzişuri mirifice”… – Academician Mihai Cimpoi.

Andar şi …cioara lui


“Amărâtă şi stingheră

Ca o prună afumată

Cu alură interlopă

Ca un muzicant în frac,

Cuvioasă ca un popă

Şi smolită ca un drac”…

În urmă cu câteva zile, în timp ce-mi executam alergarea de seară ritualică la pădurea Crihala (pentru topirea kilogramelor excedentare) am simţit miros de hoit şi ulterior am văzut pe alei câţiva pui de cioară morţi. Mi-am adus atunci aminte că ciorile sunt cele mai inteligente fiinţe după oameni iar obiceiul de a-şi arunca puii din cuib atunci când deja au aripi pentru zburat este o lecţie deosebit de utilă chiar şi pentru noi oamenii. Spun asta cu toate riscurile de rigoare. Copii noştrii sunt ocrotiţi, răsfăţaţi până plecăm pe lumea cealaltă uitând să îi lăsăm să zboare cu propriile lor aripi. Din acest motiv, dar şi din multe altele, copii noştrii intră în viaţă nepregătiţi şi caracterizaţi de, ceeace psihologii numesc, “comportament de neajutorare învăţată” – extrem de păgubos mai ales în societatea competiţională de azi.

Ştiam că ciorile, la fel ca oamenii sunt fiinţe sociale, trăiesc în famile iar “soţul” este fidel şi credincios “soţiei” până la moarte (doar dacă femela lui a decedat el îşi îndreaptă atenţia spre altă cioară cu care să se împerecheze). Ciorile folosesc mai multe unelte pentru a se hrăni şi supravieţui decât maimuţele şi sunt mai inteligente decât delfinii sau bufniţele. Pot fi învăţate să numere până la 30 şi sunt păsările care “ştiu la glume” (se joacă) sau care se droghează (!!!) (se aşează pe un muşuroi de furnici şi se lasă muşcate – acidul formic creându-le o stare de extaz care le face “să cadă pe spate”).

Pe stindardul strămoşilor noştrii apare şi cioara alături de lupul cu trup de şarpe (corbul – mesagerul profetic al lui Apollo) însă pe la sfârşit de secol XVIII acesta este înlocuit, doar din snobism, cu vulturul evropenesc. Ţiganii care şi-au însuşit cu precizie şi conştiincioşi magia dacilor au adoptat ca semn al tagmei lor “cioara”. De ce oare? Un “cunoscător” ar spune că din cauza culorii comune. Răspunsurile, căci sunt mai multe, sunt şi multe şi profunde. Totuşi, ironia acestora are şi o mică explicaţie istorică. Vlad Ţepeş a fost ajutat în luptele sale cu turcii şi de ţiganii din Ţara Românească, iar ei aveau ca stindard propriu de luptă o…”cioară”. La una din bătălii, când aceştia au văzut câtă puzderie de turci se apropie, au zbughit-o la fugă abandonându-şi steagurile (ciorile). …

Andar – Andrei Coptil – artistul plastic şi prietenul nostru din Severin – are un nou amic – un pui de cioară care, după alungarea din cuib, a început lupta existenţială alegând prietenia cu omul. Nu-i aşa că există o anume asemănare între Andar şi noul lui prieten?

Însă marea nedumerirea şi întrebarea care îl frământă acum pe Andrei este asta:

- ce nume să îi pună noului şi ghiduşului prieten?

Sugestiile voastre sunt aşteptate cu nerăbdare…

Povestea oşteanului Iovan – cavalerul crinilor şi regele albinelor


Nelu Iovan este un om modest, onest, vesel când nu e tăcut şi harnic precum un monah.

Nelu Iovan este un oştean iscusit care a fost scos din luptă în plină maturitate şi putere. Povestea lui este povestea cavalerilor care sunt marginalizaţi tocmai atunci când sunt mai pregătiţi pentru focul bătăliilor. Iovan nu s-a luptat cu vreun inamic la hotarele ţării, ci, la fel ca Iovan Iorgovan cu un balaur cu mult mai perfid şi mai periculos- focul. A fost comandirul cel mai iscusit din ultimii ani ai pompierilor din Severin. Lupta cu focul cere inteligenţă, abilitate, strategie şi intuiţie pentru că această fiară tăcută este mai şireată decât trupele de cercetaşi ai vreunui inamic de aiurea. Creşte din nimic, se hrăneşte doar cu aer şi sfâşie fără milă tot ce întâlneşte. A-l stăpâni şi nimici cere minte pricepută, flexibilă şi fluidă precum apa pură.

A uitat demult stresul de ieri când alerga cu maşinile pline de apă ca nişte femei gravide şi dădea ordine scurte tulumbaşilor. Acum vorbeşte încet, aproape în gând albinelor, îşi scutură de pe sprâncene pulberea aurie ce cade din florile teilor şi ascultă foşnetul petalelor de crini…

Dar nu despre foc am vorbit cu domn’ Nelu ci despre flori de tei şi crini, despre albine şi miere. Pentru că dumnealui s-a retras din oraşul agitat într-un loc aiuritor de frumos, nu departe de Dunăre. Aici îngrijeşte florile de crin şi teii pentru ca harnicele albine să aibă ce fecunda. Şi ce oferi. Cavalerul crinilor şi al albinelor. Dar oare nu cumva chiar regii aveau ca emblemă crinul ca semn al purificării, perfecţiunii, luminii şi al vieţii? Cum ar putea cineva să descrie mirosul dumnezeiesc al crinilor şi al teilor înfloriţi în curtea lui domn’ Nelu dimpreună cu zumzetul hipnotic al albinelor harnice ?

Priseaca de stupi a lui Iovan e aşezată la fel ca acelea de odinioară – ale dacilor- în apropierea unei trecători ce duce spre o poiană din mijloc de codru des. Ne-am povestit poveşti despre daci şi despre albinele care apărau posăzile ţării noastre de-atunci şi de-acum. Dacii – un popor care era şi bun strateg şi viteaz dar şi neînvins (ei nu în luptă au fost zdrobiţi ci prin trădarea unui Bacilis nefericit care i-a aruncat în moartea însetării de apă sau în lanţurile cioplite pe Coloana lui Apolodor de la Roma vizibile şi azi după 2000 de ani şi la propriu şi la figurat) ştiau că albinele nu suportă mirosul cailor aşa că acestea se ocupau de paza drumurilor de acces (un cal putea fi ucis de doar 2-3 albine). Herodot din Halicarnas de exemplu, a scris că din cauza albinelor nu se putea pătrunde în teritoriul de la nordul Dunării iar Alexandru Macedon însuşi ştia de frica acestora…

Americanii au stabilit că durata medie de viaţă a unui apicultor este de 78 de ani faţă de 58 de ani cât este cea a unui doctor. Şi atunci, domn’ Nelu a promis – pentru viitoarea noastră întâlnire, un fagure cald plin cu miere de tei…

La Severin o fată dansează în ploaie


De fiecare dată spectacolul Naturii e uimitor si plin de grandoare.
În Severin azi a plouat torenţial. Prilej de meditaţie şi contemplaţie. La televizor, la ştiri se arată nişte banale accidente cu morţi, apoi cum e scos un sicriu al unui bătrân pentru precizarea cauzelor reale ale morţii. Un procuror vorbeşte despre o ureche vânătă iar imaginile de lângă groapă şi momentul scoaterii sicriului sunt arătate iar şi iar şi iar…
Ziarizdele vorbesc apoi cu patimă despre epidemia de sinucideri în rândul tinerilor din Gorj. Vorbesc, vorbesc mestecând vorbe şi lăsând impresia că ar fi nişte deştepte. Nu realizează că de fapt tocmai ELE ÎNCURAJEAZĂ acest fenomen al auto-extincţiei arătând mereu şi mereu şi aducând în subconştientul colectiv fenomenul acesta al Morţii.
În Severin o tânără sănătoasă la minte a ales să renunţe la a mai privi tutele analfabete de pe sticlă şi a ieşit în …ploaie. Micuţa cameră a telefonului nu a putut (din păcate!!!) să o arate de aproape ca să fie şi mai vizibilă frumuseţea şi erotismul intens al acestei fete ce dansează fericită în club… pardon! în ploaie!
Un gest simplu, firesc ca o respirare…
ce piesa e pe fundal ?
snapflaviu Cu 1 lună în urmă

@snapflaviu e o piesa de deuter nu mai stiu titlul pentru ca am o multime de albune… am luat-o la intamplare…
medeor10sho Cu 1 lună în urmă

@medeor10sho mc ^.^
snapflaviu Cu 1 lună în urmă

prea frumos :X


legiuitoarea Cu 1 lună în urmă

Foarte frumos..as vrea sa o cunosc pe fata aceea :D .Suflet plin de iubire si bucurie!
DjShiverProjekt2008 Cu 1 lună în urmă

@DjShiverProjekt2008 ai dreptate dar… NU STIU cine e fata, a aparut brusc la fel ca ploaia!…

Dunăre şi maci


Pe malul Dunării au înflorit şi anul ăsta macii roşii. Puţin înainte de a se pune ploaia, păsărelele se zbenguiau şi-şi făceau declaraţii de iubire. Viaţa e frumoasă… cum ar spune un concitadin.

Apa de Rouă nu este doar o “cheltuială…

Apa de Rouă nu este o „cheltuială” ci o investiţie în sănătate şi în siguranţa familiei, este un instrument care produce economii ulterioare. Echipamentul Dr Pro nu se devalorizează în timp aşa cum se întâmplă cu automobilul de lux proaspăt cumpărat ci începe să producă bani imediat ce este instalat. Dr Pro produce bunăstare şi confort mai mult decât o poate face o plasmă 3D de ultimă generaţie sau un automobil. Pentru a înţelege însă aceste afirmaţii românul ar trebui să gândească pe TERMEN  LUNG. Publicitatea şi educaţia consumatoristă l-a educat însă, să gândească doar pe TERMEN SCURT. Orice om de afaceri responsabil are un plan de afaceri, o planificare a vieţii lui pentru următorii zece-douăzeci de ani. Majoritatea românilor trăiesc însă de azi pe mâine fără orizont, fără scopuri, fără aşteptări concrete. Este rezultatul mentalităţii publicitare consumatoriste indusă în special de televiziunea care are ca menire principală crearea creierelor disponibile consumului de produse industriale, politice, religioase, etc.
Partenerii Dr Pro investesc gândind pe termen LUNG, ei „cheltuie” inteligent banii comportându-se ca un proprietari – nu chiriaşi veşnici, ca co-creatori ai vieţii şi destinului lor.
Toate mecanismele publicitare au ca scop crearea unei mentalităţi consumatoriste în rândul populaţiei. Trăim, de fapt, într-o societate bazată pe consum în care oamenii sunt stimulaţi să cumpere cât mai multe lucruri la preţuri cât mai mici. Oamenii care au investit în Apa de Rouă au ales să economisească nu Bani – ci Timp. Ei au cumpărat de fapt Timp. Ei au ales să prevină în loc să se trateze sau să cumpere în continuare o apă mincinoasă. Ei au ales să plătească ACUM câţiva bănuţi companiei Nobel pentru ca aceasta să se îngrijească de sănătatea lor, în loc să cheltuie de sute de ori mai mulţi bani ULTERIOR, unui sistem medical deosebit de periculos şi de corupt.
Oamenii încuiaţi – din fericire de la zi la zi mai puţini, gândesc aşa: „de ce să arunc atâţia bani pe un filtru Dr Pro când pot să-mi cumpăr zilnic şi cu bani mai puţini apa de la market?” Răspunsul la o astfel de întrebare nepotrivită este Tăcerea pentru că Ei, şi NU Dr Pro vor pierde la final mult mai mulţi bani.
Apa de Rouă este un Bun, nu este un „lucru” aşa cum se crede şi este tot la fel de importantă ca şi o acţiune valoroasă la Bursă. Pentru că aduce în timp Profit.
Peste 90% din Mânăstirile din Oltenia, şi nu numai, au echipamente de purificat apa prin osmoză inversă, aproape TOŢI doctorii din Severin au echipamente similare, o mulţime de avocaţi, judecători, profesori, oameni de afaceri, politicieni. Cel mai important argument invocat atunci când aceştia au ales Dr Pro a fost – Sănătatea, Siguranţa, Confortul, Excelenţa. Pentru că sunt oameni responsabili pentru viaţa lor, ei au ieşit demult din capcana de a gândi asemeni turmei.
Înţelepciunea populară spunea odată că „dacă vrei să fii la fel ca un om bogat sau ca un om sănătos, fă ce fac ei!”. Din păcate înţelepciunea populară a fost înlocuită cu „înţelepciunea modernă a reclamelor tv sau a tabloidelor”.
Chiar dacă Acum au decis că Apa de Rouă este prea scumpă şi nu merită să o aibă în casă, oamenii încuiaţi la minte şi orbeţi azi, vor afla într-o zi că „drumul spre Rai are şi întoarceri” şi că „nu este prea târziu niciodată” să investească în Apa de Rouă Dr Pro. Asta dacă nu cumva or să moară într-o zi tot aşteptând momentul acela potrivit! Din păcate acest fenomen regretabil se întâmplă destul de des!.
Cei mai mulţi dintre aceşti oameni încuiaţi la minte sunt prizonierii gândirii convenţionale; ei sunt de fapt răstigniţi între două Alternative – Regretul că NU au făcut ce trebuia făcut la Timp, şi Frica de a nu greşi. Ei ar trebui să ştie înainte de orice că au dreptul din naştere la sănătate şi mai ales ar trebui să afle că şi ei MERITĂ să fie Dr Pro!
Când nu ştii ce ai de făcut pentru a fi mai sănătos tu şi familia ta, când vezi că sistemul de sănătate din România e de la zi la zi mai slab şi mai periculos, atunci pur şi simplu te iei după cei ce Ştiu şi investeşti urgent într-un echipament Dr Pro. Dacă ei au ales Apa de Rouă ca instrument de securitate autentic pentru a le apăra sănătatea proprie şi a familiilor lor, atunci şi tu nehotărâtule poţi face la fel. Trebuie doar să ai mintea deschisă. Sau, aşa cum spunea odată altcineva: „mintea este ca o umbrelă; funcţionează doar dacă e deschisă”. Dar ce vor de fapt oamenii încuiaţi la minte? Sau mai corect ei ştiu ce vor? Răspuns: Nu!
Am fost obişnuiţi, am fost educaţi să cumpărăm mult şi ieftin sau de la reduceri pentru a „economisi”. De fapt atunci cheltuim mai mult pentru că oricum am da-o, banii pleacă de la noi, nu vin. A cumpăra sau a cheltui bani pe lucruri ieftine – cum e apa minerală plată, sau de la reduceri înseamnă a sigura bunăstarea patronilor care promovează astfel de mărfuri tot la fel cum asigurăm bunăstarea celor de la loterie sau la casino atunci când cheltuim banii familiei ispitiţi de un câştig iluzoriu, aproape imposibil.
Când mâncăm la restaurant 30% este preţul mâncării iar 70% este restul: atmosfera, muzica, servirea, profitul, etc. De ce aleg unii oameni să mănânce la restaurant? Răspuns: Pentru confort, pentru că îşi permit, pentru a nu mai respira aburii mâncării gătite, pentru a se simţi serviţi, relaxaţi- nu obosiţi de alergătura după alimente sau de statul în picioare lângă aragaz, pentru a socializa cu prietenii sau familia, pentru a câştiga Timp.
Dr Pro este un indiciu al Excelenţei, al faptului că ÎŢI PERMIŢI să fii Responsabil cu viaţa ta şi a Familiei tale.
Pe apa pe care o bei zilnic se sprijină o mulţime de lucruri cum ar fi şcoala copiilor tăi sau ratele la bănci sau celelalte planuri pe care le-ai făcut cândva – de exemplu atunci când te-ai căsătorit. Apa minerală pe care o cumperi sau cea de la robinet este amestecată cu lacrimile copiilor/părinţilor tăi. Această „apă” asigură însă vacanţele exotice şi conturile pline ale celor ce TE AŞTEAPTĂ răbdători şi relaxaţi ştiind că într-o bună zi te va durea şi pe tine.
„De ce ai ales „apa minerală” de la market?” – am întrebat într-o zi un client. „Pentru că m-am învăţat cu ea; e ca un prieten – bună şi la îndemână adică uşor de procurat/cumpărat” mi-a răspuns.
Apa de la Isvorul Minciunilor – atât de prietenoasă – o găseşti în imediata apropiere – la parterul blocului sau la super-marketul din apropiere, şapte zile pe săptămână, până la ore târzii din noapte. Toate aceste magazine de unde tu poţi cumpăra necesara apă zilnică se poartă frumos şi prietenos cu tine – nu pentru că nu mai pot de grija sănătăţii tale, ci tocmai pentru că îţi vor banii, adică vor doar Profit.
Şi Dr Pro vrea Profit – cine nu vrea? cu „mica” diferenţă că Apa de Rouă este cinstită şi onestă cu buzunarul tău dar mai ales cu TOATE organele tale interioare –ficat, pancreas, rinichi, nu numai cu papilele gustative care vor doar să fie excitate.
Trucurile super-market-urilor
Super-marketurile se dau peste cap să fie amabile, SĂ TE SIMŢI BINE CÂND INTRI ÎNĂUNTRU nu pentru că le pasă de tine ci pentru că ÎŢI VOR BANII, vor ca tu să cheltui cât mai mult. Lor le pasă de tine tot atât de mult cât îi pasă cazinoului de cel ce îşi joacă banii la ruletă. Clientul e Rege doar cât timp are bani. Este doar o simplă afacere profitabilă bazată pe ignoranţă. Dacă urmărim bursele vom vedea că această afacere a apelor minerale sau plate îmbuteliate merge mână în mână cu cea medicală care obţine profit din bolile ulterioare aduse de soluţia apoasă minerală mincinoasă băută an de an. Amândouă extrem de profitabile mai ales acum pe timp de criză!. Pentru aceste două segmente economice profitul a crescut constant, criza nu există!
Dar să mai spunem două vorbe despre supermagazine.
Atitudinea prietenoasă a acestor vânzători este doar un truc, este doar marketing menit să ia cât mai mulţi bani de la clienţii aduşi, în general, de o nevoie primară – nevoia de apă de exemplu.
Oamenii încuiaţi ar trebui să ştie că super-marketul este EXPERT ÎN VÂNZĂRI, iar el este doar un AMATOR – CUMPĂRĂTOR.
Misiunea acestor magazine este să intre în buzunarele noastre – odată ce le-am trecut pragul şi să ne jumulească de bani ca pe nişte gâsculiţe proaste.
Cum procedează?
Iată doar câteva din trucurile folosite fără milă de supermarketuri pentru a face ca rata vânzărilor lor să crească la maxim.
Specialiştii spun că omul care clipeşte rar este din ce în ce mai relaxat. El nu poate fi grăbit şi relaxat în acelaşi timp, dimpotrivă, el va merge încet. Adică EXACT ce îşi doreşte super-marketul. Pentru asta lumina nu este foarte intensă ca să nu oblige ochii să clipească des şi de regulă auzim şi o muzică lentă, ambientală, abia perceptibilă toate acestea având rolul de a relaxa atenţia. Astfel că „gâsculiţa” este numai bună de jumulit: ea va cumpăra o mulţime de lucruri la care nu se gândise atunci când a intrat (cumpărături bazate doar pe capricii trecătoare) şi multe – complet inutile. Designerii aşează intenţionat produse similare sau complementare pentru a stimula cumpărarea spontană generată de capriciul de moment. Podusele destinate copiilor sunt aşezate astfel încât aceştia să poată ajunge la ele. De ce? Pentru că părinţii nu-i pot refuza iar supermarketul va avea la sfârşitul zilei o cifră de vânzări mult mai mare. Oamenii intră să îşi procure unele produse de bază – apă, ulei, făină, etc. Aceste mărfuri uzuale sunt aşezate intenţionat în locuri depărtate mai greu de găsit tocmai pentru a determina cumpărătorul să caute, să se plimbe, să mai vadă şi să mai cumpere şi altceva. El va merge să caute aceste mărfuri dar la întoarcere … va fi relaxat şi va mai cumpăra cu siguranţă şi altele. Casele de marcat de la ieşire nu mai sunt gălăgioase ca pe vremuri – dimpotrivă sunt silenţioase tocmai pentru a nu reaminti cumpărătorului de bani. Mai nou sunt folosite cărţile de credit care chiar nu scot nici un sunet dar produc datorii foarte mari.
Monstrele „gratuite” cu care eşti îmbiat de fete aproape dezgolite şi extrem de amabile cresc cu peste 90% vânzările produsului respectiv. De ce? Răspuns: Nu pentru că este delicios aşa cum s-ar crede ci deoarece induc un sentiment de vinovăţie care se va transforma în impuls de cumpărare. NU EXISTĂ MONSTRE GRATUITE!.
Dr Pro nu foloseşte astfel de trucuri. Dr Pro informează onest şi lasă deplină libertate de alegere clientului informat. Vânzările de echipamente Dr Pro cresc odată cu rata de informare/responsabilizare a populaţiei.
Apropo! O întrebare de final: De ce clientul unui cazino care vrea să parieze 10 000 de dolari este rugat mai întâi să-i schimbe în fise de plastic?

Greenpeace: continuă scurgerea de reziduuri toxice în Dunăre de la fabrica din Ungaria

După aproape 6 luni de la catastrofa ecologică din Ungaria BBC ne dă o veste uluitoare, generatoare de frisoane reci pe şira spinării: Dunărea este poluată în continuare cu Arsenic şi Dumnezeu mai ştie cu ce! Iată articolul preluat de pe drobetaturnuseverin.net

“Apa reziduală de la fabrica de aluminiu maghiar conţine încă substanţe chimice toxice care se scurg în râul local, în ciuda măsurilor luate”, afirmă Greenpeace.

Grupul internaţional de mediu a îndemnat Uniunea Europeană să facă imediat presiuni asupra guvernului ungar pentru a opri poluarea.

Oficialii mahiari nu au putut fi contactati pentru a comenta cele mai recente analize de apă. Greenpeace a prelevat probe de apă în şase puncte de-a lungul unui canal de apă reziduală denumit Torna, care curge în Dunăre. Un membru Greenpeace din Ungaria, Balazs Tomori, a declarat că probele prelevate la 26 ianuarie 2011 au fost trimise la două laboratoare independente de analiză – Balint Analitika în Budapesta şi Agenţia de mediu din Viena, Austria. El afirmă că apa reziduală provine de la rezervorul 10 – cel care a cedat în octombrie anul trecut – şi 10a, un rezervor mai mic utilizat pentru a păstra o parte din deşeurile toxice, după dezastru.

Compania de aluminiu, MAL, a negat răspunderea pentru accidentul de anul trecut la fabrica Ajka. După dezastrul aceasta şi-a reluat producţia.

Reporterul BBC Nick Thorpe spune că “guvernul ungar ascunde realitatea pentru a salva compania şi cele 300 de locuri de muncă de la Ajka”.

Testele de la Agenţia de Mediu din Austria a evidenţiat o concentraţie de 1300 micrograme de arsenic per litru în probele de apă uzate. Limita în Austria în condiţii de siguranţă este stabilită la 100 micrograme.

Conţinutul de aluminiu a este de 200.000 micrograme pe litru – de 100 de ori peste limita legală, a raportat Greenpeace.

Cantitatea de carbon organic din apa este, de asemenea, cu mult peste limita legală.

(Sursa. BBC)

www.drobetaturnuseverin.net

Să nu uităm că locuitorii din Drobeta Turnu Severin încă le dau copiilor lor ceai cu apă din Dunăre.

Doctorii din Craiova se plâng de numărul din ce în ce mai mare de bolnavi de cancer în gât (a crescut cu 20% conform unei ştiri ProTv). Oare de ce? Doar de la tutun şi alcool?

Povestea întâlnirii cu un a-mic

M-am întâlnit zilele trecute, la o pensiune călduroasă de unde se putea vedea Dunărea, cu un fost coleg pe care nu l-am mai văzut de vreo 25 de ani şi care a ajuns azi, un om de afaceri foarte puternic şi prosper. Amintiri din copilărie, amintiri…

Apoi, dialogul a curs şi s-a dizolvat în convenţional, fiecare lăudându-se cu ce mai putea.

“Am o nevastă frumoasă – fost manechin, deşteptă şi harnică” îmi spune amicul printre altele. Deschid agenda de care nu mă despart niciodată şi “pictez” discret cu pixul un “0” (am citit  cândva parabola cu cele şase zerouri şi o aplic ori de câte ori am ocazia).

“Am o maşină sport serie limitată, sunt doar 27 în România şi am şi cel mai priceput mecanic pentru ea” se laudă ţanţos amicul… “00” scrie Danny

“Am cel mai tare stilist, cel mai bun croitor şi cea mai tare cosmeticiană din Bucureşti”… “000” continuă Danny

“Sunt prieten cu doctorul X… cel mai tare cardiolog din ţară, periodic mă duc la el, îmi face toate analizele şi am şi cel mai bun nutriţionist”… “000 0” mai adaugă Danny

“Am o vilă superbă – mi-a “scris-o” cel mai tare arhitect, am cel mai bun electrician şi cel mai harnic instalator pentru “sculele” dinăuntru, toate  aduse din Occident sau Japonia” … povesteşte amicul iar Danny discret mai adaugă un zero: “000 00

“Am cel mai tare avocat, îmi rezolvă orice speţă, are cele mai bune relaţii în justiţia română”… continuă amicul bucureştean iar Danny mai scrie un zero “000 000”…

“Auzi, ce tot scrii la zerouri acolo, ce înseamnă toate astea?”  întreabă vizibil iritat amicul.

“Îţi lipseşte cel mai important dintre toţi – RESPONSABILUL CU APA!.

Tu ai realizat toate astea datorită unei unelte, unui instrument apos aşezat chiar între urechile tale – creierul, îi spun punând pe masă agenduţa şi scriind un “1” înaintea celor şase zerouri.

Creierul tău conţine, proporţional cu sângele, ficatul sau rinichii, cea mai multă apă iar această apă a participat şi participă la TOATE alegerile şi deciziile tale importante. 1 000 000!. Acu înţelegi de ce e aşa de importantă şi de valoroasă apa? Corpul tău este alcătuit majoritar din această miraculoasă apă şi EA îţi susţine în fiecare secundă Viaţa.

80% din pagubele financiare, din suferinţele tale şi ale familiei tale îţi vin sau or să-ţi vină odată cu apa pe care o bei acum. Ţi-a spus asta vreodată doctorul tău, sau nutriţionistul ăla aşa de “priceput?”

“Nu!”

“Ce apă le dai copiilor tăi, cu ce găteşte bucătăreasa ta şcolită la Paris?”

“Apă plată din supermarket – cea mai scumpă!”.

“Tu ştii că această apă este amestecată cu lacrimile copiilor tăi? Tu ştii că atunci când cumperi apă din market cumperi şi suferinţele ulterioare pe care ar fi trebuit să ţi le spună doctorii tăi personali?

Singura apă corectă şi cinstită cu TOATE organele tale dar şi cu buzunarul tău, este Apa de Rouă Dr Pro. Este o apă pură corectă celular şi metabolic şi sigură chimic şi microbiologic”.

“Ce să fac fratele meu, să am şi eu o astfel de “apă”?

“Mai întâi te documentezi – iată cartea mea “Apa de Rouă”, apoi după ce te vei fi limpezit la minte, mă vei chema şi te voi ajuta să devii şi tu proprietarul unui astfel de echipament profesionist.”

“Îţi mulţumesc pentru sfaturi, pentru carte şi te aştept la Bucureşti!”

P.S. Am făcut o excepţie cu amicul, pentru că această carte – primul volum dar şi cele ce vor urma, este destinată comunităţii Pro – a celor ce au ales Excelenţa ca stil de viaţă…

Apa – cel mai important element pentru sănătatea noastră

Dr. Gerald Pollack este cercetătorul discret care confirmă observaţiile lui Masaru Emoto cu privire la apă: apa are patru stări şi nu trei. A patra stare a apei este aceea de gel sau polimer sau apă structurată. Importanţa acestei descoperiri pentru sănătatea noastră este uriaşă.
În august 2010 Profesorul Pollack m-a onorat trimiţându-mi o invitaţie pentru a participa la Congresul Internaţional al Apei de la Vancouver- Canada. Motive multiple m-au împiedicat să particip dar anul acesta sper să nu mai ratez o astfel de invitaţie.
Iată dialogul dintre Dr Mercola şi Profesorul Pollack.


Gerald Pollack and Vladimir Voeikov from Petr Mihailov on Vimeo.

Povestea unei femei fricoase

Vineri am fost la o Bancă din Severin să îmi achit rata. După ce am stat ceva timp –nu mult, să-mi vină rândul am constatat că doamna care îmi primeşte lună de lună banii şi care mă ajută cu ordinele de plată, este tăcută, încruntată, supărată. Obişnuit fiind cu zâmbetul ei sincer şi spontan pe care mi-l oferea de fiecare dată, am întrebat-o ce i s-a întâmplat de e tristă. Mi-a răspuns că „nimic, doar că are ceva probleme cu fierea şi că îi este îngrozitor de rău”. Am întrebat-o dacă „i-a mai fost rău şi altă dată şi dacă a mâncat ceva mai greu – şorici, caltaboş sau jumări”.
„Nu am exagerar cu „porcăriile” dar m-am speriat că mi-a spus doctoriţa că am „fierea leneşă”.
„Păi şi nu a-ţi întrebat-o de ce este „leneşă” sau măcar dacă e grav?”
„Nu mi-a spus, mi-a dat doar o reţetă, da n-am avut timp s-o iau!”
„Da cum de a-ţi putut să înduraţi să vă facă fierea „leneşă” şi să nu vă spună şi de ce este leneşă?”
„Păi de ce este leneşă?”
„D-voastră duceţi gunoul acasă – sau soţul?”
„Soţul este sarcina lui şi îl duce zilnic!”
„Păi beşica cu fiere este tocmai „coşul de gunoi” iar responsabila cu „dusul gunoiului” este Apa. Când ea nu este prezentă „ la datorie”, gunoiul se adună, se îngroaşă şi nu mai poate fi evacuat. Nu v-a spus doctoriţa că aveţi şi „mâl” sau nisip la fiere?”
„Ba da, ba da!”
„Păi d-voastră nu prea vă place să beţi apă nu-i aşa?”
„DA, să ştiţi că eu beau apă foarte puţină, nu mi-a plăcut NICIODATĂ!”.
„Păi acum este tocmai o ocazie bună de a vă apuca să beţi apă ca să diluaţi „gunoiul” care altfel o să se transforme în „pietre” şi abia atunci o să vedeţi ce înseamnă durere adevărată!”.
„Ştiu că d-voastră sunteţi adeptul apei, v-am văzut şi la televizor, da nu pot, nu-mi place apa!. Când eram mică am alunecat şi am căzut într-o groapă de era să mă înnec. De-atunci mi-e frică să înnot când mergem la mare, mi-e greu şi să îmi fac duş şi mi-e silă când o beau”.
„Aveţi copii doamnă?”
„Da!”
„Să vă trăiască!. Când aţi născut ce s-a întâmplat mai întâi?”
„Ha, ha, ştiu, s-a rupt apa!”
„Păi noi ne-am născut în şi din apă, cum să fiţi aşa de supărată pe această minunată, miraculoasă apă care ne ajută să fim vii şi să stăm acu de vorbă?”
„Ştiu, ştiu da nu pot s-o beau decât foarte foarte greu când nu am altceva, suc sau ceai sau o cafea. Beau foarte rar apă minerală când n-am încotro şi foarte puţină”.
„Doamnă d-voastră spălaţi rufe?”
„Nu, că am maşină de spălat!”
„Şi asta nu este conectată la o conductă de apă?”
„Ba da, ce întrebare e asta?”
„Păi de ce nu încercaţi să o lăsaţi să spele fără apă?”
„Păi nu se poate, se strică şi nici rufele nu o să fie curate, da de ce mă-ntrebaţi asta?”
„Pentru că şi ficatul d-voastră ca să scoată toate deşeurile, gunoaiele, toxinele , reziduurile metabolice are nevoie în primul şi în primul rând de apă. Nu poţi să speli o murdărie de pe cămaşă dacă nu o înmoi în apă, nu? Este cel mai simplu şi inteligent instrument care ne ajută să fim curaţi în interior. Aţi terminat curăţenia de Crăciun acasă?”
„Da, la mine acasă e tot timpul curat!”
„Păi ar fi cazul să faceţi curat şi în interior, nu credeţi?”
„Da, ştiu ce spuneţi da nu pot acum să beau apă, dar promit că o să încerc!…”
„Mulţumesc pentru că sunteţi aşa amabilă şi că mă ajutaţi de fiecare dată să fiu mai puţin îndatorat şi vă urez sărbători liniştite şi cu sănătate!”
„Vă mulţumesc şi eu pentru bileţelele cu vorbe bune pe care mi le-aţi dat, le păstrez pentru că îmi fac bine când sunt supărată, i le-am arătat şi soţului şi vă doresc şi d-voastră la fel!”
„La revedere!”
O ultimă observaţie: nici unul din cei şapte oameni care aşteptau după mine la rând nu s-a supărat că le „fur” din timpul lor. Ne-am salutat, ne-am urat „la mulţi ani!” şi am ieşit în aerul severinesc rece şi alb de-afară…

Blândul Doctor de Cancer

Cu vreo două săptămâni în urmă, alergând după cumpărăturile necesare Sărbătorilor de iarnă, l-am văzut trecând grăbit pe unul din acei doctori buni, doctor de modă veche – din ce în ce mai rari în peisajul nostru vital. Mergea şi el grăbit, terminase încă o gardă grea la Spitalul Judeţean – şi ne-am salutat din fugă.

Cu doar câteva zile înainte îmi spusese că vrea un echipament de purificat apa, semnasem şi nişte documente, apoi s-a răzgândit grăbit fiind să achite mai întâi nişte datorii mai vechi. Mi-a spus că mă urmăreşte cu atenţie la emisiunile Tv, apoi mi-a promis că îmi aduce o carte de biologie: „neaparat trebuie s-o citeşti pe asta!”. Am mai povestit despre apă, despre cancer – el fiind chiar medic Oncolog, apoi iar despre apă nemulţumit că nu mai are timp să afle toate noutăţile legate de această minunată şi miraculoasă licoare divină, apoi alte griji ne-au mânat spre alte interese.

Am auzit siderat că a fost găsit zilele trecute mort în casă. Locuia singur şi se pare că nimeni nu l-a putut ajuta Atunci şi pe el!…

Moartea – Fiara pe care o cunosc atât de bine a biruit şi de data asta!

A reuşit să elimine o piesă importantă, de forţă care îi încurca multe socoteli dar aşa-i la război: unul învinge, altul moare.

Am încercat să explic oamenilor cu care mă întâlnesc că trupul lor, organele lor  MERITĂ cea mai bună Apă, MERITĂ cea mai bună armă de apărare, de luptă împotriva Ei, a Fiarei care aşteaptă rânjind invizibil…

Din păcate priorităţile lor sunt mereu altele şi amână lucrurile importante până într-o zi când, din păcate, este PREA TÂRZIU…

Iată că asta se întâmplă parcă din ce în ce mai des.

Dumnezeu să îl odihnească pe blândul Doctor de Cancer. Îşi va face vizita obişnuită tot la fel, în fiecare zi, dar de acolo de Sus, dintre crăpăturile tavanului scorojit pe care îl măsoară cu privirea ceas de ceas preamulţii nefericiţii nevindecaţi.

 

Toate-s vechi…

Aflat la Predeal de Revelion, Preşedintele României Traian Băsescu a făcut mai multe declaraţii. Am reţinut pentru cititorii noştrii fideli doar următoarele afirmaţii:

Trebuie să înţelegem că un stat modern se bazează pe fiecare cetăţean şi nu este un stat în care toţi cetăţenii se bazează pe stat. S-a destrămat paradigma statului asistenţial. A statului care are grijă de fiecare cetăţean. Statul asistenţial nu mai poate exista”, a avertizat Traian Basescu, explicând că “guvernele creează condiţii, dar fiecare român este responsabil de viaţa lui de zi cu zi”…

Păi asta spunem şi noi aici de vreo 5 ani:

A aştepta ca statul sau autorităţile publice să ne dea nouă şi copiilor noştrii o apă sănătoasă – alta decât cea provenită din Dunăre sau WC-ul Europei, este o iluzie deşartă.

A crede că statul este îngrijorat că numărul de cazuri de cancer s-a dublat în ultimii 10 ani în Mehedinţi este doar o naivitate, desigur.

Dacă noi nu facem ceva pentru Siguranţa şi Sănătatea Familiilor noastre, Statul “modern” sau sistemul medical din România contemporană – nici atât. A fi informat cu privire la riscurile care ţi-ar putea afecta sănătatea şi a nu mai crede orbeşte în “statul salvator” iată dovezi minime de Responsabilitate în aceste vremuri tulburi…

Creier ego-ist

Un prieten, de departe, care urmăreşte cu atenţie acest site încă de la început mă acuza prieteneşte deunăzi, că am adoptat un ton extrem de dur în unele articole. „Păi tu nu vrei să vinzi filtre, dimpotrivă, tu sperii oamenii că nu mai cumpără nimeni de la tine!”.

Asta a înţeles el. Este adevărat, promovez aici aceste echipamente de purificat apa tot la fel cum alţi confraţi promovează un medicament sau altul în emisiunile tv – fie că vorbim de chestii care curăţă colonul, fie suplimente cu nu ştiu ce, fie alte năstruşnicii comerciale. Nu mi-am propus să vând prin acest site, mi-am propus să informez şi să pregătesc oameni care să vândă, să aducă în cât mai multe case de români Apa de Rouă. Apa Pură Dr Pro pe care eu o promovez aici „agresiv” este însă doar…apă!.

O apă corectă celular şi metabolic – aducătoare de sute de beneficii tuturor celulelor noastre însetate după ea.

L-am întrebat pe prietenul meu „care este deosebirea între sitlul meu agresiv şi cel adoptat de televiziuni de exemplu atunci când eram speriaţi şi îndemnaţi să ne vaccinăm contra gripei porcine?” „Mare!!!”, mi-a spus el. „Tu eşti mic copil în arta manipulării!”…

„Uite îi zic, pe un post central au fost invitaţi doi renumiţi neurochirurgi străini care aduseseră în România nişte aparate de diagnosticat cancerul la creier, pentru că în România sunt, se pare, şi cele mai multe cazuri de acest fel”. „Aşa şi?”

„Moderatorul ingenuu i-a întrebat mai pe la sfârşit, cât costă aceasta analiză şi ei au răspuns: „În jur de 2500 euro!”. Apoi moderatorul, le-a spus că românii sunt săraci, nu vor avea atâţoa bani… iar ei au răspuns zâmbind: „Da, dar e mai puţin decât preţul unui autoturism!”

Moderatorul atunci s-a înfuriat şi i-a întrebat pe doctorii străini cu morgă academică „Da de ce nu ne spuneţi mai bine cum să facem să nu mai avem cancer la cap?”

Răspunsul lor a fost unul aiuritor, şocant şi care m-a revoltat profund:

„Să ştiţi că şi noi îi întrebăm pe pacienţi ce au făcut de au aceste tumori şi nu am aflat până acum un răspuns!”.

„PROFITUL este mai important decât Vindecarea – ce Dumnezeu Danny, o ştie oricine!, mi-a spus prietenul plecat prin ţări străine, iar tu eşti mic copil faţă de agresivitatea ăstora!”.

„Ştiu i-am spus dar „agresivitatea mea mai are un scop. Acela de a selecta pe cei care merită cu adevărat o apă corectă de cei ego-işti”. „Cum aşa?”

Şi atunci i-am povestit un documentar pe care îl văzusem pe Discovery sau Science, nu mai ţin minte bine…

Cu luni în urmă,  într-unul din aceste filme era prezentat cazul unui nebun care nu a mai supravieţuit condiţiilor extreme în care s-a rătăcit. Îşi propusese să traverseze dus-întors un deşert din SUA,  cu temperaturi extreme, dotat  cu o cameră video, o plasă cu merinde şi cu doar câţiva litrii de apă!.

A murit epuizat după un număr de zile iar camera video conştiincioasă a păstrat toate momentele de la coborârea din autoturismul personal, lăsat la marginea deşertului, până la ultima suflare pe care şi-a dat-o sub soarele ucigător.

Ceeace m-a frapat a fost faptul că la autopsie s-a constatat că TOATE organele inclusiv inima suferiseră un proces de atrofie/ deshidratatre/ autodigestie cu excepţia creierului.

Ştim cu toţii că atunci când nu mai are mâncare, când sunt epuizate rezervele de glucoză, organismul arde lipidele şi ulterior începe autodigestia proteinelor până când fiinţa va muri realmente de foame. Concluzia?

„Regele” organelor – creierul este de departe cel mai Ego-ist organ.

Am avut şi am şi eu ocazia, îi mai spuneam prietenului meu să constat ego-ismul acestuia atunci când aud expresii de tipul: „O să îmi iau şi eu echipamentul DrPro dar după ce termin de zugrăvit…, după ce îmi achit ratele la maşină…, după ce iau calculator copilului…”

„Păi şi până atunci vă hidrataţi tot cu…?”

„Păi, dacă n-am murit până acu!… mai poate să aştepte”.

Onest ar fi ca şi rinichii care fac eforturi colosale să filtreze apa dură care place aşa de mult Limbii – sursa TUTUROR relelor după Cartea Sfântă, să ia o pauză de câteva luni până sunt achitate ratele.

Onest ar fi ca şi inima să ia o pauză de vreo săptămână măcar. Această inimă miraculoasă care împinge mii de litrii dintr-un lichid gros/vâscos numit „sânge” prin vreo sutădouăzeci de mii de kilometrii de conducte (de douăori şi jumătate circumferinţa Pământului!).

În 70 de ani de viaţă ignorantă/ EGO-istă sunt „împinse” peste 300 de kilograme de rocă dizolvată în apa „minerală” TOT prin aceste „conducte” numite artere, capilare, vene iar acestea nu au DEFEL alte priorităţi aşa cum are Regele Creier – rate, maşină, plasmă, vacanţe exotice noi, etc.

„Aha, acu înţeleg „agresivitatea” ta. De fapt este un fel de selecţie a clienţilor!”.

„Da, îi spun confirmându-i concluzia, AM DREPTUL SĂ FIU SELECTIV LA FEL CA EI pentru că DrPro are nevoie în portofoliul ei DOAR de clienţi/parteneri/ oameni Conştienţi, Inteligenţi, Responsabili – Premium la fel ca Apa de Rouă DrPro!”…

 

Dr Pro – Banii cu “b” de la “bun-simţ”…

O veche vorbă evreiască spune că “găina bob cu bob se satură”.

Tot aşa şi cu banii pe care îi câştigăm. Ei trebuie să ne vină treptat, într-un ritm sănătos, natural, firesc ca rezultat al muncii şi priceperii noastre. Nu este nimic nesănătos să fii bogat  (Natura însăşi umple TOT spaţiul ca semn de generozitate, bogăţie şi creaţie nesfârşită) dar este nefiresc să îţi însuşeşti bani nemeritaţi şi mai ales prea mulţi. A câştiga prea mulţi bani dintr-o dată, necuvenit, aşa cum se întâmplă în Republica inginerească-fianaciar România este totuna cu hemoragia internă.

“Banii trebuie să circule”- spunea un mare bancher – şi avea dreptate însă VITEZA e TOTUL, mişcarea lor contează.

Ia tu o cană cu Apă de Rouă Dr Pro şi toarnă brusc într-un pahar şi vezi câtă rămâne, cu ce te alegi, apoi toarnă încet şi vezi dacă acum îţi potoleşti setea mai bine…

Apa şi originile vieţii

În 1952 Stanley Miller şi Harold Urey efectuează la Universitatea din Chicago un experiment testat mai înainte şi de Alexander Oparin. Acesta a dorit să dovedească în laborator cum a apărut viaţa pe pământ în urmă cu 3,5 miliarde de ani. Ei au reluat testele sovieticului şi au amestecat într-un balon de sticlă apă pură, metan, amoniac şi hidrogen. Apa a fost încălzită până a fost adusă la stadiul de vapori, s-au generat descărcări electrice între doi electrozi, apoi apa a fost răcită până s-a condensat pe pereţii vasului de sticlă. Experimentul s-a repetat iar după o săptămână, cercetărorii au afirmat că în balonul de sticlă se formaseră substanţe organice de tipul aminoacizilor, zaharurilor sau lipidelor. Oparin – academicianul sovietic afirmase că primele forme de viaţă se numeau „coacervate” şi aveau o structură asemănătoare celulelor aşa cum le ştim azi în sensul că exista o masă interioară gelatinoasă organică înconjurată de o membrană ce susţinea în interior componentele biologice primitive. În prezent termenul de „coacervat” nu se mai foloseşte de mult iar cercetătorii pe care îi pomeneşte manualul de biologie au avut de atunci numeroşi adepţi dar mai ales oponenţi. Cea mai nouă, cea mai simplă şi în acelaşi timp spectaculoasă teorie cu privire la apariţia vieţii aparţine însă americanului Gerald Pollack – Doctor, profesor  de bioinginerie la Universitatea  din Washington şi consultant extern la National Science Board. Pentru cititorii care nu au auzit de el, acesta este cel ce a  afirmat că „esenţa ştiinţei este simplitatea” deşi oamenii de ştiinţă au aplecare spre „studiul mecanismelor complicate şi complexe”. El de fapt confirma o altă afirmaţie a lui Albert Einstein care spunea că legile după care funcţionează Universul ar putea încape pe o singură coală de hârtie. Profesorul Pollack, în urmă cu in an (vara lui 2009) i-a trimis o scrisoare Preşedintelui Barack Obama în care îi cere sprijinul pentru înfiinţarea unui Institut finanţat de guvern care să grupeze cercetători capabili să aducă rezolvare unor probleme grave cu care se confruntă omenirea azi: cancerul, SIDA, introducerea unor forme de energie noi şi mult mai ieftine, anticiparea cutremurelor, etc. El invocă conservatorismul exagerat al ştiinţei „moderne” şi barierele de finanţare de care se lovesc cercetătorii care au sau pot oferi soluţii marilor probleme contemporane. El afirmă că Institutul propus de el va fi capabil să „răstoarne ştiinţa actuală cu susul în jos”. Dar, revenind la apa şi apariţia vieţii pe pământ, Pollack aduce o noutate şi anume demonstrează în 2008 că apa în structurile vii cunoaşte o stare diferită (a patra) de cele pe care le cunoaştem noi (solidă- gheaţa, gazoasă şi lichidă) şi anume starea „gelatinoasă” de cristal coloidal. Această apă se găseşte doar în structurile vii şi este o stare care favorizează  organizarea moleculelor în structuri polimerice hexagonale fapt ce permite existenţa membranelor celulare dar şi a celorlalte componente chimice intracelulare în stare coloidală şi nu dizolvate aşa cum se petrece în apa vrac obişnuită amorfă (despre diferenţa dintre mineralele anorganice din apa minerală şi cele coloidale aflate în structurile vii seminţe, fructe sau legume am vorbit într-un articol anterior).  Teoria lui dar şi experimentele prezentate în cadrul celor câteva zeci de conferinţe (alături de Vladimir Voeikov de la Universitatea de Stat Lomonosov din Moskova sau Figueroa, Zhao, Safronov, Clegg, Miller, Bernstein, Trevors, Reitz, Sokolov, Grinko, Yakovenko, etc) susţin şi confirmă afirmaţiile şi experimentele lui Masaru Emoto (teoria intens combătută şi ridiculizată conform căreia apa are memorie). Structurile cristaline coloidale hexagonale sunt suportul ideal al informaţiei vii şi facilitează transmiterea informaţiei intra şi intercelular. În esenţă el susţine că viaţa a apărut ca urmare a interacţiunii apei pure cu razele soarelui (fotonii) urmată de disocierea moleculelor de apă în atomi de hidrogen şi gruparea OH urmată de structurarea moleculelor şi generarea unei diferenţe de potenţial electric de circa 200 mv între interiorul pozitiv al acestor structuri globulare şi „membrana” negativă. Teoria lui vine şi o completează pe cea a laureatului Nobel Albert Szent Gyorgyi care afirmase cu câţiva ani înainte că „Viaţa este un dans al apei”. Cercetarea sa se bazează pe cele mai noi metode tehnice cum ar fi rezonanţa magnetică nucleară sau difracţia neutronilor şi se anunţă ca fiind una din cele mai mari descoperiri ale secolului în care tocmai am intrat. În afară de studiile cu privire la apariţia vieţii pe pământ el studiază noi materiale pentru fabricarea membranelor osmotice destinate echipamentelor de purificare a apei în comunităţi.

În scrisoarea sa trimisă la Casa Albă el mai afirmă că „progresul ştiinţific în epocile trecute a fost posibil întrucât oamenii de ştiinţă au fost liberi să cerceteze iar curiozitatea lor nu a avut bariere. De aceea unul ca Fleming a putut descoperi Penicilina. Azi, birocraţia şi elitele financiare încorsetează tot mai mult cercetarea ştiinţifică dependentă de fonduri pentru că aceste grupuri stabilesc ce anume trebuie cercetat, studiat şi ce nu trebuie”… Alături de Profesorul Doctor Gerald Pollack semnează alte câteva zeci de nume de renume din lumea ştiinţifică mondială. Răspunsul Preşedintelui SUA este aşteptat încă de întreaga lume.

Apa ne poate salva viaţa V

„Păstrarea sănătăţii este mai importantă decât cunoaşterea tuturor artelor” – Paul Bragg

După ce Paul Chappius Bragg află la nici 16 ani că este bolnav de TBC şi că mai are 3 (trei) luni de trăit este internat în sanatoriul doctorului Rollier din Elveţia. Aici acesta îi explică cum “toată apa din Elveţia este încărcată de minerale şi dăunătoare organismului”. El l-a sfătuit ca şi după externarea sa să bea doar apă pură din ploaie sau din zăpadă topită (apă purificată prin evaporare/distilare naturală de Mama Natură). La plecarea din sanatoriu el era complet vindecat de TBC şi într-o condiţie excelentă. Apa pură recomandată de Dr Rollier, soarele Alpilor, aerul curat şi alimentaţia naturală primită i-au redat un organism nou, complet refăcut. Atunci tânărul Paul şi-a luat angajamentul în faţa lui Dumnezeu să aleagă o carieră de “biochimist, nutriţionist sau doctor care să vindece doar prin metode naturale”. Pleacă la Londra, găseşte un mic apartament lângă Regent’s Park şi timp de 8 ani studiază tot ce a putut găsi legat de recuperarea medicală şi de păstrarea sănătăţii. A ales Regent’Park deoarece acesta era considerat unul din cele mai frumoase parcuri din lume şi aici prefera să alerge dimineaţa sau să joace tenis. În apartamentul închiriat îşi savura sucurile naturale proaspete pe care chiar el le prepara. Paul mai povesteşte că proprietarul apartamentului care locuia cu familia deasupra lui, consuma multă făină albă (pâine şi biscuţi), multe dulceţuri/peltele cu zahăr, lapte, carne şi beau apa de la reţeaua oraşului puternic clorinată. Acesta se plângea mereu că are “încheieturile ţepene”, că îl doare spatele şi că are probleme cu vezica urinară atunci când cobora gâfâind să îi aducă cheia.  Ca urmare Paul Bragg s-a mutat la etajul cinci în locul propietarului aici desăvârşindu-şi studiile de biochimie. Într-o iarnă, după ce îşi făcuse obişnuita alergare de dimineaţă, s-a oprit la uşa proprietarului care era grav bolnav. Acesta s-a uitat la el rugător şi i-a spus: “Eşti doctor, pentru numele lui Dumnezeu, ajută-mă, simt că am să mor!”. I-a luat toate sticluţele cu medicamente şi pur şi simplu i le-a aruncat la gunoi. Apoi i-a adus de la el apă purificată din zăpadă, oţet de mere , lămâi şi miere din care i-a realizat prima zi de dietă. După zece zile domnul Wilson – proprietarul era sănătos şi voios aşa cum nu se mai simţise de ani de zile!. După aceste zece zile i-a prescris un regim alcătuit doar din legume şi fructe, sucuri preparate în casă şi apă purificată de ploaie, din zăpadă sau purificată prin distilare. După doar trei săptămâni îl vizita la etajul cinci aşa cum nu mai făcuse de ani de zile. După şase luni întreaga familie Wilson era de nerecunoscut de vecini: sănătoşi, puternici şi fericiţi!. Doamna Wilson era din nou elegantă şi putea să îşi îmbrace hainele pe care le abandonase de ani de zile ca fiind strâmte, domnul Wilson urca de două ori pe zi la Paul, iar fiica acestora revenită din Canada a rămas uluită de schimbările părinţilor săi.

Un mod de viaţă natural

Paul Bragg de fapt a redesoperit modul natural de viaţă, conform regulilor sănătoase alei Mamei Natura. Domnul Wilson a aflat că articulaţiile sale înţepenite se datorau nu vârstei sau bolii ci alimentaţiei nesănătoase, a lipsei de exerciţiu şi mai ales a apei dure pline de minerale inutile. El a învăţat chiar pe pielea lui că nu Timpul ne degradează viaţa ci obiceiurile greşite şi stilul de viaţă nenatural. Stilul de viaţă impus de Paul Bragg a avut ca efect dizolvarea cristalelor acide din articulaţii iar hidratarea cu apă purificată şi alimentele naturale au continuat procesul de eliminare a deşeurilor toxice acumulate dar şi prevenirea reinstalării bolii invalidante.

Cu cât ne aplecăm pe carte şi înţelegem mai bine chimia vieţii, chimia celulelor noastre cu atât înţelegem mai bine de ce oamenii mor prea devreme şi poartă dureri nemeritate. Paul Bragg îşi făcuse un obicei de a merge prin spitalele londoneze pentru a se documenta şi pentru a studia bolnavii internaţi. El a ajuns la concluzia că pietrele de exemplu sunt consecinţa alimentaţiei toxice, excesiv prelucrate şi rafinate, acide şi care este agravată de apa dură încărcată cu minerale anorganice dizolvate -în principal carbonat de calciu.  Astfel că Paul Bragg putea să diagnosticheze prezenţa pietrelor într-un organism uman doar după culoarea pielii!…

Reţeta lui Paul C. Bragg pentru eliminarea pietrelor de la fiere

Dr Paul Bragg a scris timp de doi ani de zile articole medicale pentru rubrica de sănătate a ziarului american Los Angeles Times denumită de el – “Note de sănătate”.  Cartea lui despre alimentaţia care elimină rigidizarea arterelor unde recomanda populaţiei doar o dietă naturală a fost interzisă iniţial în Statele Unite. Asta nu l-a împiedicat să îşi cultive cu aceaşi pasiune şi dăruire viziunile sale. După părerea dr-lui Bragg – confirmată ulterior de cercetările moderne, pietrele la vezica biliară se datorează apei saturate în minerale non-absorbabile celular, cristalelor toxice rezultate dintr-o alimentaţie ne-naturală şi bogată în grăsimi saturate sau uleiuri hidrogenate. Iată ce recomanda el pentru pietrele la fiere.

Se bea timp de o săptămână încet la trezire, la ora 10, la 5 după-amiază şi după cină câte două linguriţe de oţet de mere într-o cană de 200 ml cu suc natural, proaspăt de mere. În a opta zi se umple un pahar de 250 ml cu ulei original de măsline (atenţie la falsuri), două părţi suc de mere şi o linguriţă oţet de mere. Se bea din acest pahar de trei ori pe zi. Noaptea se doarme pe partea dreaptă cu genunchiul drept la piept pentru a facilita absorbţia corectă a amestecului. În ziua a doua amestecul se bea în două reprize. Nu se bea şi nu se mănâncă nimic altceva nici măcar apă. În ziua a 10-a de la începutul curei de eliminare a petrelor din vezica biliară, se poate începe alimentaţia bazată pe salate de crudităţi – “mătură naturală” după Bragg, varză, morcovi, ţelină, sfeclă, salată verde, cu mult oţet de mere şi măsline. Este o reţetă recomandată a fi administrată chiar şi persoanelor sănătoase cel puţin o dată pe an pentru curăţarea reziduurilor din vezica biliară. La finalul consultaţiei Paul Bragg obişnuia să spună pacienţilor săi: “Sfatul meu cinstit este să nu mai beţi apă cu săruri minerale”…

Apa ne poate salva viaţa IV

Munca desfăşurată de Dr Paul Bragg legată de apa pură este una din cele mai mari contribuţii de pe mapamond la visul de tămăduire al oamenilor.

„Cea mai adecvată substanţă de pe faţa Pământului care ne susţine sănătatea şi tonusul este apa curată sau purificată” – Dr James Balch M.D. Dietary Wellness

Organismul nostru are nevoie constant pentru întreţinerea permanentă a tuturor reacţiilor chimice din celule sau din afara lor, sau ca solvenţi, de ioni de Hidrogen şi de Oxigen iar cea mai importantă sursă este H2O sau apa curată/pură/strecurată.

Întrebat fiind care este cea mai mare descoperire a omenirii dacă ar fi să aleagă între Internet, cucerirea spaţiunlui, iphone sau energia nucleară, Dr. Paul Bragg a răspuns că … „postul cu apă pură este una din cele mai mari descoperiri deoarece este un puternic şi eficient intrument de prevenire a îmbătrânirii şi morţii premature. Nici una din cele enumerate mai sus nu se compară cu posibilitatea de a preveni boala, senilitatea, neajutorarea sau incapacitatea de a-ţi purta singur de grijă”. El a mai afirmat în interviul acordat că începând de vineri seara ora 19.00 până sâmbătă seara aceeaşi oră ţine săptămânal post negru timp în care bea doar apă distilată sau apă purificată osmotic. „Este o bună ocazie de a elimina toxinele din organism dar şi „rugina” din articulaţii şi muşchi” a mai spus el. Organismul nostru consumă multă energie să mestece mâncarea, s-o împingă în cei câţiva zeci de metrii de „ţeavă” de la gură la rect, să filtreze prin cei două milioane de nefroni din rinichi toxinele, să susţină ficatul să „prepare” alimentele necesare miilor de miliarde de celule sau să introducă sutele şi miile de litrii de oxigen necesar respiraţiei celulelor. Postul conservă o bună parte din energie iar la sfârşitul zilei în care am decis să bem doar apă purificată „ne vom simţi uşori precum un înger în zbor”.   Să nu uităm că Medicina actuală este doar paliativă sau simptomatică, ameliorând durerile care ne fac viaţa dificilă. Boala se ascunde în spatele cauzelor care au generat-o iar medicamentele nu ajung la aceste cauze. Apa purificată este cel mai simplu şi mai la îndemână instrument de prevenire a bolii şi suferinţei . Paul Bragg nu a încetat să recomande apa pură oamenilor. Ea nu este doar un moft aşa cum scriau unii adepţi ai apelor minerale  şi care îi numeau „fanatici” în anii 70’ pe adepţii apei purificate. „Suntem o naţiune educată/obişnuită să înghită pastile. Sunt un cercetător independent şi un luptător cinstit al sănătăţii în spiritul dreptăţii. Nimeni nu îmi impune ce să spun şi nu-mi dictează nici o organizaţie ce să fac. Nu servesc nici unui organism financiar aşadar vă pot oferi adevărul întreg şi cinstit pentru că am petrecut întreaga viaţă cercetând şi studiind nu boala ci sănătatea oamenilor” a mai spus Dr. Paul Bragg.

De ce ne îmbolnăvim

Oamenii sunt prizonierii propriului confort creat la sugestia celor care sunt conduşi doar de Profitul imediat. Aşa că majoritatea populaţiei îşi scurteză viaţa consumând o hrană poluată şi o apă toxică. În plus ei fumează -o altă afacere profitabilă pentru industria tabacului dar mai ales pentru guverne întrucât plătesc pensii mai puţine unor oameni care îşi scurtează voluntar viaţa, consumă alcool pentru a uita de criză şi de necazuri, cafea pentru a se „energiza” pentru câteva minute, sucuri cu edulcoranţi artificiali – veritabile bombe chimice pentru ficat, zahăr rafinat, făină albă, carne, sare şi o mulţime de alte alimente aditivate. Dacă adăugăm la toate acestea stresul, lipsa de mişcare sau sedentarismul-„sportul” preferat a devenit privitul la meciurile sportive sau politice de la televizor, lipsa soarelui şi a aerului curat vom înţelege de ce oamenii sunt din ce în ce mai apatici, mai indiferenţi, mai bolnavi şi de ce trăiesc mai puţin. Nicicând în istoria omenirii nu s-au inventat atât de multe medicamente (peste 300 000 în nomenclatorul internaţional), aparate medicale atât de sofisticate şi de scumpe şi nu s-au vândut atâtea mii de tone de medicamente. Oamenii au ajuns pur şi simplu să se „târască” spre pastilele sau lichidele energizante sau să înghită pumni de pastile pentru a scăpa de suferinţele care le ruinează tinereţea. Am atins „performanţa” ca numărul de copii bolnavi cronici să îl egaleze pe cel al adulţilor. Suntem o generaţie de consumatori de medicamente şi excitante/energizante. Copii noştrii însă vor face la rândul lor copii. Are cineva idee cum vor arăta generaţiile viitoare?va urma

Apa ne poate salva viaţa III

„Natura este marele învăţător al omului. Ea ne deschide ochii, ne luminează mintea şi ne curăţă inima”.

Să ne amintim că la Sarmisegetusa, în vârful muntelui, departe de râuri curgătoare sunt kilometrii de conducte ceramice care direcţionau spre bazine căptuşite cu lemn apa pură, distilată de Mama Natură, adică apa de ploaie sau zăpada topită apă atât de sănătoasă.

Apa minerală – cea care asigură un profit constant industriei medicale dat şi celor ce o ambalează în bidoanele de plastic (apropo, ce este mai scump ambalajul refolosibil sau apa?) este recomandată mai ales pentru conţinutul acesteia în aşa numitele minerale fără de care viaţa noastră îşi pierde suportul şi sensul de a mai exista. Mineralele esenţiale trebuie asigurate din seminţe, fructe şi legume, ne recomandă Dr Paul Bragg adică ele trebuie să provină dintr-o sursă organică. Apa minerală nu poate fi considerată „sursă organică” la fel cum este un măr sau o legumă proaspăt culeasă din grădină. Această confuzie asigură poziţia constantă în topul miliardarilor şi statutul de vedete ale burselor pentru firmele care comercializează această soluţie apoasă minerală.  Aceste elemente chimice se găsesc din abundenţă în solul sau straturile freatice peste care curge apa ce ne este atât de „generos” recomandată.

Minerale inutile

La începutul secolului XIX-LEA China s-a confruntat cu o secetă şi o foamete îngrozitoare fapt ce a determinat oamenii săraci care nu mai aveau nici măcar rădăcini sau coajă de lemn să mănânce, să încălzească şi să consume … pământ! Tăiau felii groase de argilă minerală şi le încălzeau sperând că le va potoli foamea. Întrucât organismul lor nu putea să asimileze mineralele anorganice din sol, aceştia mureau în chinuri inimaginabile. De ce se întâmpla asta? Răspuns: deoarece organismul animal are un metabolism diferit de cel vegetal care poate absorbi şi asimila acest tip de minerale. Plantele transformă un element mineral anorganic, metalic într-o formă uşor asimilabilă de către celula animală (mişcare a electronilor sau de spin diferită în rezonanţă cu organismul viu,  de dimensiuni foarte mici – coloizi cu sarcină electrică ceeace îi ajută să se afle în suspensie şi nu dizolvaţi aşa cum sunt în soluţia apoasă pe care o cumpărăm). Un fermier american s.a gândit că ar fi o bună afacere să dea vacilor pulbere de calcar măcinat. A conceput nişte etichete frumoase pe care a scris „hrană minerală cu carbonat de calciu şi magneziu” şi a început să le vândă pentru corectarea deficitului de calciu şi pentru îmbunătăţirea concentraţiei acestuia în laptele vitelor. Deşi cutiile erau frumos ambalate iar reclama era atrăgătoare, vacile au refuzat categoric să „consume” aşa ceva. Toţi fermierii care cumpăraseră cutiile cu astfel de minerale „năstruşnice”  au păţit la fel. În scurt timp a dispărut de pe piaţă dar asta nu s-a întâmplat şi cu cele destinate oamenilor care au ochii, creierul şi  papilele gustative extrem de uşor de păcălit.

Mineralele canceroase

Zilele trecute agenţia de ştiri Sky News informa publicul despre miile de persoane evacuate şi strămutate din mai multe sate din centrul Turciei din cauza mineralelor din sol care au produs o rată din ce în ce mai mare de cazuri de cancer. Fenomenul a fost observat încă din anii 80’ dar nepăsarea şi indiferenţa oamenilor şi autorităţilor au fost spulberate când s-a stabilit că este necesar un al treilea cimitir întrucât cele două existente erau ocupate la maxim de oamenii decedaţi din cauza cancerului. Cappadocia era de altfel intens vizitată de turişti străini din cauza grotelor şi a formelor carstice extrem de interesante şi deşi acestora li se spune mereu că nu sunt în pericol, ei evită din ce în ce mai mult zona aducătoare de moarte. Autorităţile intenţionează să demoleze toate locuinţele oamenilor şi să acopere toată zona sub un strat de cel puţin doi metri de pământ peste care să planteze flori dar nu s-a luat încă nici o decizie.

De ce nimeni nu s-a sesizat şi nu s-a luat până acum nici o decizie care să prevină tragedia lentă? Răspuns: Pentru că zona a fost deservită ani de zile de un singur medic şi o asistentă iar aceştia au dat vina pe stilul de viaţă al oamenilor: „Stau toată ziua în cafenelele pline fum…” au susţinut aceştia iar o femeie care trebuia să îngrijească cinci copii afirma că are „mare încredere în Dumnezeu că va avea grijă” de ei”.  În realitate nici autorităţile şi nici Dumnezeu nu i-a apărat de indiferenţa păguboasă. Lipsa banilor, birocraţia şi instabilitatea guvernamentală a cu fost alţi factori care au dus la situaţia gravă existentă în această zonă a Turciei. Mineralele găsite vinovate de producerea cancerului sunt Calciul, Sodiul, Potasiul, Aluminiul aflate într-o rocă puternic absorbantă de apă numită „erionită” şi care era folosită de localnici la construcţia locuinţelor dar şi pe post de filtre de …apă. Specialiştii nu s-au pus de acord cu privire la modul în care acest tip de roci zeolitice produc cancer, sigur este însă faptul că acesta produce cancer nu numai la oameni ci şi la animalele testate în laborator.  va urma

Rugăciune – Părintele Argatu


Am fost la Cernica pentru a cere binecuvântarea Părintelui Argatu cu puţin timp înainte de a trece le cele veşnice. Am întâlnit la intrarea în chilia Sfântului o mulţime de oameni care aşteptau răbdător să le vină rândul să intre la Părinte. Exerciţiu pur de răbdare. Folositoare răbdare. Am ajuns şi eu după câtva timp lângă Părinte şi brusc am renunţat la orice întrebare pe care doream să-i pun întrucât sufletul şi mintea mea au fost cuprinse lângă el de o aşa pace interioară încât orice dorinţă de lămurire s-a topit în non-sens.

Înainte de a părăsi chilia, am întârziat ca să aflu răspunsul la o întrebare aproape agresivă pusă de o femeie: “Părinte, spunea ea, mă judec cu o vecină de ani de zile pentru o bucată de pământ iar justiţia nu-mi face dreptate!. Ce să fac?” Răspunsul Părintelui m-a bulversat: “Du-te şi dă-il de pomană!”. Femeia s-a ridicat şi a devenit şi mai agresivă: “Dar e al meu, e dreptul meu Părinte, cum să i-l dau eu de pomană ăleia?”. “Nu avem nimic al nostru, a spus Părintele, venim pe lume cu mâinile goale şi plecăm aşişderea. Tot ce primim e de la Dumnezeu şi chiar dacă te fură hoţii, tu tot trebuie să-I mulţumeşti pentru că Dumnezeu vrea ca acel lucru ce ţi-a dat, să se întoarcă de la tine!”.

Am aflat, când am ieşit din chilie, din cele ce povestea un pelerin, că Părintele a fost urmărit de securitate pentru “instigare contra ordinii publice” dar a scăpat deoarece a stat ascuns ani de zile într-o şură de paie şi unde a mâncat doar hrana puţină adusă pe furiş de câţiva ţărani şi a băut apa de ploaie din streaşină sau zăpadă topită. În această perioadă cât a stat ascuns, spunea că Părintele a văzut “sufletele copiilor avortaţi şi pe Maica Domnului cu Sfântul Acoperământ”.

Am primit apoi la despărţire, de la acest necunoscut, o rugăciune, pe care azi în zi de Duminică, o dau şi eu celor ce le poate fi de folos:

“Iartă-mă, Doamne: pentru tot ce puteam să văd şi nu am văzut!

pentru tot ce puteam să aud şi nu am auzit!

pentru tot ce puteam să simt şi nu am simţit!

pentru tot ce aş fi putut să înţeleg şi nu am înţeles!

pentru tot ce puteam să conştientizez şi nu am conştientizat!

pentru iertarea pe care aş fi putut să o dau şi nu am dat-o!

pentru bucuria pe care aş fi putut să o trăiesc şi nu am trăit-o!

pentru Lumina pe care aş fi putut să o primesc şi nu am primit-o!

pentru viaţa pe care aş fi putut să o ocrotesc şi nu am ocrotit-o!

pentru visele pe care mi le-aş fi putut împlini şi nu le-am împlinit!

pentru necunoscutul în care aş fi putut sî păşesc şi din teamă, nu am îndrăznit să păşesc!

pentru iubirea pe care aş fi putut să o exprim şi nu am exprimat-o!

pentru tot ce puteam să creez bun şi frumos şi nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, şi a Împărăţiei Tale Divine!

Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am greşit, pe Tine, Doamne – care eşti Compasiunea şi Iubirea infinită -, te rog, iartă-mă… şi mă îmbracă cu nesfârşita Ta Iubire şi Lumină!

Îţi mulţumesc, Doamne: pentru toată frumuseţea pe care am văzut-o izvorând din Tine !

pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului!

pentru tot ce am simţit bun şi minunat în viaţa mea! pentru tot ce prin Graţia Ta am înţeles!

pentru Lumina pe care am conştientizat-o în adâncul meu!

pentru iertarea pe care dăruind-o, mi-a adus pace!

pentru bucuria fiecarei clipe trăite în Tine, Doamne!

pentru toate cadourile spirituale care mi-au îmbogăţit fiinţa!

pentru viaţa mea, care e a Ta, mică parte a simfoniei existenţei! pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine!

pentru necunoscutul în care am păşit plin de curaj, regăsindu-te!

pentru iubirea copleşitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă!

pentru tot ce am creat prin Tine bun şi frumos, aducând cu umilinţă lauda Impărăţiei Tale Divine!

Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am primit, Ţie, Doamne, care eşti Compasiunea şi Iubirea infinită, te rog, Îţi mulţumesc, dăruindu-Ţi inima mea!”

Părintele Argatu

Oamenii de Ştiinţă spun: Pământul a fost creat ! Teoria evoluţiei – Un basm !







Dr Pro: informaţii sau păreri…ieftine?

Într-un articol scris cu circa un an în urmă arătam, pe baza unor afirmaţii făcute de personalităţi ştiinţifice cu nume şi prenume şi cu ghilimelele de rigoare că unul din cei mai mari duşmani ai sănătăţii noastre este clorul din apă.

Un singuratic şi intransigent cititor al cotidianului severinean, unde a fost publicat articolul, face trimitere la un site ce vinde nişte filtre ieftine de purificat apa şi mă acuză  de „vrăjeală” şi marketing.

Dacă cititorul respectiv, mânat de bune intenţii şi călăuzit de grija reală faţă de semenii săi, ar fi citit cu atenţie articolele, ar fi observat că nu fac referire sau trimitere la nici o firmă anume – aşa cum face el.

Tot el, însă, îşi dă cu … părerea şi afirmă că fac doar „marketing” şi că vând „nişte filtre extrem de scumpe”.

Sigur că „prietenul” nostru anonim vizualiza şi altceva, pe alt site,  în timp ce citea articolul despre clor şi tasta doar cu o mână (de ce oare?) aşa că ar fi observat aceste „detalii”. El este doar rău şi îl iert recomandându-i amical să mă caute ca să îl ajut să aibă şi el cel mai bun echipament de purificat apa din România.

Pentru cei care nu au aflat încă, Dr Pro nu vinde mărgele de sticlă colorată, nu vinde costume din supraelastic sau rochii de stambă şi nici femei ieftine din cauciuc gonflabil (probabil că asta căuta de fapt prietenul nostru!).

Cititorii inteligenţi ştiu deja că maşinile ieftine au de regulă probleme cu consumul, sunt nesigure în cazul unor catastrofe, au probleme cu garanţia şi trebuie reparate des.

Dr Pro nu vinde filtre la mâna a doua, sau imitaţii aduse de prin bazarurile orientale aşa cum  fac ciubucarii care plasează imitaţii ieftine în speranţa unui câştig rapid. Clienţii, de teapa „grijuliului” nostru prieten, care au cumpărat filtre ieftine, au cumpărat şi regretele ulterioare aşa că, în prezent, cei mai aprigi promotori ai imaginii Nobel pe piaţa din România sunt foşti amatori de pomeni sau sfârâieli internautice sau de vreo pleaşcă găsită printre te miri ce vechituri din târg. Au cumpărat ieftin apoi au întrebat unde-i Dr Pro. Cu alte cuvinte tot au câştigat ceva… minte!

Partenerii noştrii Dr Pro au investit motivaţi doar de Calitate şi nu de Preţ iar numărul lor în Drobeta Turnu Severin a crescut exponenţial în ultimul an. Şi tot creşte!…

Pentru că Dr Pro vinde rachete nucleare care spulberă o mulţime de probleme legate de sănătate sau cel puţin le previne. Pentru că Dr Pro vinde un produs care dă dependenţă – Apa de Rouă.

Iată o temă interesantă pentru prietenul nostru care ar fi în stare să ne acuze de cine ştie ce fel de trafic!…

Nu aş fi pierdut timp să răspund unui astfel de personaj dacă nu aş fi aflat între timp, cine este. Este din categoria celor care critică orice sperând ca cineva să se mire de inteligenţa lor. El nu are nici până acum un filtru la apa din bucătărie, Dunărea este în continuare poluată după cum afirmă Greenpeace, dar lui nu-i pasă. Dă doar din mână şi uneori scrie.

Dar despre aste chestiuni arzătoare la creier, cu altă ocazie!…

Aquaporinele – un miracol care schimbă lumea

Nu ne trebuie diplome universitare pentru a înţelege modul simplu în care banala şi inteligenta apă ne poate proteja sănătatea sau ne poate ajuta să ne vindecăm.

Joseph Hilaire Pierre Belloc René – unul din cei mai prolifici scriitori britanici sfătuia uşor ironic, tinerii scriitori să se concentreze asupra unui singur subiect, dându-le exemplul râmelor. “Scrie patruzeci de ani despre râme iar la vârsta de şaizeci de ani pelerini din lumea largă vor veni la tine la uşă şi se vor umili să li se îngăduie să îl vadă pe Maestrul Râmelor”.

Am adus o mulţime de informaţii în paginile acestui ziar despre apă şi apa purificată osmotic pentru a ajuta oamenii care ne citesc să redescopere un instrument simplu şi aflat în imediata apropiere, o “unealtă” deloc scumpă care să îi ajute în aceste vremuri grele (suntem “fruntaşi” în topurile europene la “bube”, avem cel mai corupt, ineficient şi periculos sistem medical, consumăm cele mai toxice alimente din UE, cea mai poluată apă, etc) să îşi protejeze bruma de sănătate pe care o mai au. Un argument puternic şi pertinent care susţine demersul nostru, l-a adus chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţiicare a concluzionat  în 2001 că “80% din bolile contemporane au legătură cu apa pe care o bem” sintetizând sute şi mii de studii la nivel global şi reconfirmând ceeace afirmase cu 180 de ani în urmă “părintele microbiologiei” Louis Pasteur (“8 oameni din zece îşi beau boala odată cu apa”).

Suntem majoritar apă

Este deja un truism să mai afirmăm că noi şi celulele noastre suntem majoritari apă. Apa- cea mai importantă cantitativ din compoziţia noastră chimică nu este, aşa cum s-ar crede, nemişcată în organismul nostru ci ea se mişcă foarte activ – ea fiind de fapt marele vehicol ce transportă cu generozitate nutrienţii la celule dar şi deşeurile metabolice către organele de excreţie. Acest fenomen de transport şi curgere interioară a apei este întâlnit pretutindeni în lumea vie. Cum intră şi cum iese apa din celulă? Cum este ea absorbită din intestine (mediu izoton) în sânge (alt mediu tot izoton)? au fost timp de mii de ani întrebări fără răspuns, un mister al fiziologilor şi care a fost dezvăluit abia de curând, de ştiinţa ultimilor ani, descoperire cu uriaşe consecinţe pentru sănătatea noastră.

Cum circulă apa în organismul nostru şi de ce este această informaţie importantă?

Pe suprafaţa fiecărei din celulele noastre se află circa două milioane de orificii, canale sau pori prin care intră apa. Cu o precizare – DOAR APA, pentru că majoritatea oamenilor confundă sintagma “apă” cu ceeace curge la robinet sau cu oribilele bidoane de plastic pe care unii le mai şi cumpără. Acea “apă” este de fapt o soluţie apoasă minerală care trebuie “strecurată” cu cheltuieli mari energetice de celulele noastre.

Aquaporinele sau canalele de intrare a apei în celule au fost descoperite în 1986, după ani de cercetări, de Profesorul român Gheorghe Benga Şeful catedrei de biochimie de la Facultatea de Medicină din Cluj Napoca. În 2003 el îi prezintă la un Congres caietele cu cercetări lui Peter Agree care, câteva luni mai târziu obţine Premiul Nobel pentru descoperirea “din întâmplare” a aquaporinelor.

Întreaga lume ştiinţifică mondială, mediile universitare şi zeci de laureaţi Nobel au protestat faţă de această nedreptate carer nici până azi aceasta nu a fost corectată.  Agree îl roagă pe Profesorul român să se liniştească deoarece “posteritatea îi va recunoaşte pe amândoi”. (Comitetul Nobel este o fundaţie privată care nu acceptă contestaţii şi nici nu revine asupra deciziilor). Pentru ca supărarea Profesorului să fie şi mai mare, acesta se confruntă în prezent cu un ordin de evacuare dintr-unul din cele mai moderne laboratoare din Europa – dotat de el însuşi prin eforturi colosale, evacuare dictată de un personaj mediocru şi care Niciodată nu se va putea afla în proximitatea Premiului Nobel.

Aquaporina este o proteină formată din patru unităţi de alfa-aminoacizi, cu o structură hexagonală extrem de complexă. Forma acesteia este perfect adaptată transportului de apă, (formă de clepsidră care străbate toată membrana celulară). Părţile largi ale acestei clepsidre proteice sunt variabile în functie de tipul de celulă în care se afla, dar partea îngustată este constantă pentru toate celulele şi are un diametru identic cu cel al unei singure molecule de apă! Este un exemplu dintre sutele de mii de perfectă adaptabilitate de care dă dovadă organismul nostru – o veritabilă maşinărie ce atinge perfecţiunea. Tot la nivelul membranei celulare există o mulţime de mecanisme biochimice de protecţie (consumatoare de energie) care “pun ordine” în ceea ce intră în aquaporine (în celulă). Acest amănunt este deosebit de important, pentru sănătatea noastră şi aşa se explică afirmaţia corectă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (dar şi altor celebrităţi de-a lungul istoriei – Hipocrate, Paracelsus, Pasteur, Snow, Knapp, şi mulţi alţii). Pentru că, dacă ar putea trece şi alte molecule de substanţă în afară de H2O (mineralele metalice aducătoare de profit şi de boală, clor folosit la dezinfecţia Dunării, plumb din reţelele vechi şi cârpite, pesticide, hidrocarburi din zecile de deversări în fluviu, etc), ar putea provoca dezechilibre grave intracelulare, uneori fatale  pentru întregul organism. Ele sunt însă oprite (“strecurate”) la intrarea în celule apoi sunt fie eliminate (tot de apă, desigur, prin dizolvare şi direcţionate spre organele de excreţie) fie depozitate (fenomenul de “bioacumulare” care ne ucide lent înainte de vreme). Din fericire majoritatea acestor substanţe toxice inutile pot fi acum “strecurate” nu de celulele noastre ci de dispozitive inventate doar de americani de data asta– membranele osmotice de purificare a apei care sunt site ce au orificiile de filtrare tot atât de “mari” ca şi aquaporinele (imită structura membranelor celulare umane). Efectele asupra sănătăţii noastre sunt covârşitoare pentru populaţie şi evidente chiar şi pentru cei care obţin (ÎNCĂ) profituri uriaşe din industria suferinţei (medicală) şi a îmbutelierii soluţiilor apoase minerale.

Danny Water şi Patrick Flanagan


Ni s-a întâmplat tuturor să vedem un film care să ne cucerească sufletul astfel încât să dorim să îl revedem încă o dată şi încă o dată fie din cauza actorului principal care îşi joacă rolul extraordinar de inspirat, fie din cauza scenariului în care ne regăsim viaţa noastră. Ni s-a întâmplat să citim o carte şi apoi s-o recitim şi iar s-o recitim cu aceeaşi plăcere şi sete pentru că de fiecare dată ne revelează alte şi alte locuri tainice din sufletul nostru otrăvit de secreţiile cu gust de odicolon sintetic – aroma Sfântei Mediocrităţi.

Ni s-a întâmplat să dorim foarte mult să întâlnim un om Mare care ne-a fost ani de zile mentor şi reper  călăuzitor pentru un anume număr de zile din viaţa noastră. Şi într-o zi „ni se arată!”. Mi s-a întâmplat duminică să am ocazia de a asculta, de a da mâna şi de a vorbi cu cel pe care îl admir de ani de zile – Patrick Flanagan – unul din acei oameni discreţi care au contribuit enorm, într-un mod real şi concret la progresul ţării lor şi al omenirii. Miracolul personal a fost dublu: alături de Flanagan, în sala de conferinţe „Nicolae Titulescu” alături de alte personalităţi din Europa s-a aflat un alt mentor spiritual personal – Profesorul Doctor Dumitru Constantin Dulcan care ne va onora cu prezenţa în zilele următoare.

Anii de zile de aşteptări şi de sute de întrebări s-au condensat într-o oră atât de densă că puteam să tai la propriu felii substanţiale de minte bună şi de calitate. Am asistat în calitate de invitat la o conferinţă despre sănătate, despre tinereţe şi bătrâneţe, despre boală, despre medicina clasică prizoniera intereselor financiare ale concernelor farmaceutice şi despre medicina numită peiorativ „alternativă” de fapt singura medicină corectă biologic şi sufleteşte („medicina cauzală” cum a denumit-o Flanagan).

Am ascultat cu maxim interes dicursul lui Patrick Flanagan – marele prieten al marelui savant Henri Coandă şi am înţeles brusc de ce Statele Unite ale Americii sunt cea mai respectată naţiune de pe Planetă: nu din cauza submarinelor nucleare sau a sateliţilor care îţi citesc gândurile, nu din cauza politicienilor abili negociatori ai propriilor interese, ci din „cauza” unor oameni discreţi şi „con-mente” precum acest „ Genial Copil Mare” doldora de idei – forţă uimitoare.

Cuvintele lui cele mai multe au mai ales fost cu şi despre Henri Coandă, despre pasiunea românului nostru pentru fulgii de zăpadă şi viaţa lor, despre cea mai sănătoasă apă din lume, despre ionii negativi de hidrogen, despre nanoclusterii aducători de viaţă bună, despre creier, despre experimente cu milivolţi şi neuroni, despre podurile de frânghie aruncate peste munţii din Tibet sau Vilcabamba pe care le-a traversat, despre multe alte lucruri esenţiale pentru viaţa şi sănătatea fiecăruia dintre noi. Am respins cu greu şocurile revelatorii pe care le-am avut ascultându-l deşi îi citisem lucrările (încă de mai multe ori), erau lucruri deja cunoscute însă prezenţa concretă are cu totul şi cu totul alt efect fizic, mental şi sufletesc. A venit la întâlnirea cu noi direct de la aeroport, a vorbit ce era de vorbit şi a plecat înapoi la aeroport condus de băieţii discreţi şi extrem de atenţi care îl însoţeau. Deşi au fost prezente mai multe televiziuni naţionale, nu a dat vreun interviu cu excepţia … RTS şi Informaţiea de Severin. I-am spus că am venit dintr-o zonă a României care a dat Istoriei un   „George Washinghton” – marele patriot român – Tudor Vladimirescu – străbunicul prietenului lui şi compatriotului nostru – Henri Coandă. I-am spus că am mai „dat” lumii pe Ştefan Odobleja – „părintele Ciberneticii” alături de Norbert Wienner laureat al Premiului Nobel. Şi i-am mai spus că avem şi noi munţi sculptaţi cu chipul altui strălucit înaintaş al nostru –Decebal – ocazie cu care i-am oferit în dar o imagine de la Mraconia împreună cu ziarul „Informaţia de Severin” pe care imediat a răsfoit-o curios. M-a privit şi m-a ascultat cu interes maxim, prezent şi cu nedisimulată uimire. Am avut pentru o clipă senzaţia fizică a faptului  că marele nostru Odobleja a zâmbit satisfăcut de dincolo din lumea imaterială a gândului nespus. I-am mai spus Prietenului nostru Patrick Flanagan că medicina actuală care are tot mai multe medicamente şi tot mai multe aparate sofisticate şi mai scumpe are şi tot mai mulţi oameni bolnavi. Paradox? Întâmplare? Răspuns corect: Profit!. Răspunsul lui a confirmat ceeace orice om cu bun simţ vede şi înţelege: viitorul aparţine medicinei cauzale şi nu a celei simptomatice care de mult nu mai are nimic în comun cu sănătatea noastră sau cu vindecarea.

În finalul discuţiei mele care au durat câteva minute (cât o viaţă!) cu acest american genial l-am întrebat ce mai fac delfinii – întrebare retorică deoarece toată lumea ştie că experimentele prin care el comunică cu delfinii bazându-se pe cele câteva zeci de cuvinte modulate prin ultrasunete sunt şi vor rămâne secrete. Am să readuc în memorie un fragment dintr-o scrisoare primită de el de la Departamentul de Stat în care i se atrăgea atenţia că dacă divulgă informaţii confidenţiale care sunt legate de interesele statului american riscă să fie acuzat de trădare iar „în Statele Unite pendeapsa pentru trădare este moartea prin împuşcare”. Aşa că răspunsul lui a fost un zâmbet larg cât Ecuatorul şi un hohot de râs din toată inima. I-am mulţumit şi l-am invitat să viziteze Drobeta Turnu Severin aceste locuri ale noastre pline de magia unei istorii milenare.

Interviul cu Patrick Flanagan pentru RTS şi Informaţia de Severin dar şi fragmente din discursul acestuia într-o viitoare emisiu

ne tv.

Un om cât o epocă Profesorul Alexandru Oproiu

Mă întreabă încă din uşă cu ochii mari şi un zâmbet cât Ecuatorul: „Oltene ce mai e pe la Severin, ce mai face doctorul Melencu?”

Un Om înconjurat de aparatură endoscopică de ultimă generaţie într-un cabinet tapetat cu diplome de recunoaştere mondială şi ajutat de Greta – o asistentă tăcută, harnică şi mereu atentă, încovoiat de istoria unei epoci întregi…

Am stat de vorbă zilele trecute cu un omul căruia nu îi este ruşine că este român şi care îşi doreşte cel mai mult ca tinerii noştrii să aibă măcar o moleculă în plus din trufia/majestatea de a fi român.

Profesorul Alexandru Oproiu, căci despre el este vorba, a făcut de gardă la patul bolnavului aproape patru mii de zile, a fost „doctor” – (docere-învăţător) tinerilor medici peste 45 de ani şi a creat un „Spital-Şcoală” – cel mai mare din România – Fundeni. Respectă cu aceeaşi stricteţe „igiena” profesiunii sale şi paradoxal, deşi caută cu endoscopul introdus în trupul şubrezit boala, el descoperă precis de fiecare dată OMUL – fie că acesta este un ţăran sau un amărât din Moldova, de la Cluj sau de la Băileşti, fie că este te miri ce politician,  divă televizionistă, sportiv, actor sau chiar viceguvernator.  La uşa Profesorului toate diferenţele, măştile sociale construite cu migală şi fonduri imense se dizolvă instantaneu. Omul care are în grijă visteria ţării, urmărit discret de bodyguarzi, stă de vorbă cu tanti Mili o pensionară suferindă care „a avut înainte de ‚89” o tonetă cu Lozuri în plic iar apoi a lucrat „cu carte de muncă” la un chioşc de ziare. „Reportaj la uşa Profesorului” – iată un subiect de film sau emisiune care ar putea candida cu succes la orice festival naţional sau de aiurea.

Îl rog să accepte să vorbim pentru severineni şi să-mi spună două vorbe despre dumnealui şi despre endoscopie  (Greta mă roagă să nu-l ţin mult de vorbă că are multă treabă, sau să aştept până termină consultaţiile).

„Endoscopie înseamnă să cauţi înăuntru, în interior şi asta se face în principal cu ajutorul unui instrument numit endoscop. Spre deosebire de alte metode imagistice de examinare, endoscoapele se introduc direct în organe”- îmi spune Domn’Profesor. Deşi vizualizarea organelor cu ajutorul luminii are o istorie foarte îndepărtată (Avicenna sau Hipocrate vizualizau organele genitale de exemplu folosind un complicat sistem de oglinzi), primul endoscop este construit în anii 1800 de austriacul Philipp Bonzzini iar primul care îl introduce într-un om câţiva ani mai târziu, este William Beaumont – un chirurg militar din Michigan. Primul gastroscop performant este oferit „interniştilor” de o echipă de japonezi în 1950 (Matsuo Sugiura, Tatsuro Uji, Shoji Fukami, etc). Ei au reuşit să fotografieze ulcere gastrice sau chiar cancere gastrice în stadii incipiente şi imposibil de văzut cu razele X (tranzitul cu sulfat de bariu). Doctorul Oproiu a lucrat cu toate tipurile de endoscoape începând cu cele rigide – primele şi terminând cu celebra capsulă endoscopică cu care lucrează acum.

Ce este”capsula endoscopică”?

Această capsulă de mărimea unei „capsule” de ampicilină, după ce este înghiţită transmite în cele aproape opt ore cât stă în corpul pacientului peste 50 000 (!!!) de imagini extrem de precise dinăuntrul tubului digestiv. „Capsula aceasta este folosită cu succes mai ales în diagnosticul hemoragiilor digestive obscure, care nu pot fi văzute prin endoscopii clasice, şi în afecţiuni ale intestinului subtire (boala Chron) ori pentru alte boli greu de diagnosticat, precum boala celiacă” îmi explică Preşedintele de Onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.

Îl întreb despre activitatea desfăşurată la Fundeni şi îmi spune că s-a dus acolo “întrucât fostul ministru al sănătăţii Voinea Marinescu a avut această iniţiativă în 1974. Acesta considera că pentru specialităţi de vârf precum chirurgia cardiacă, gastroenterelogia sau hematologia trebuiau create clinici separate.“ Profesorul este mâhnit deoarece Spitalul Fundeni unde a început “treaba” plecând de la 10 paturi şi pe care l-a manageriat cu succes timp de peste 24 de ani azi este în pericol de a fi desfiinţat pentru că “există interese mai mari decât cele ale pacientului”. Discutăm minute bune despre ulcer, hepatite, pre şi probiotice, despre bolile civilizaţiei “moderne”, despre stres, despre apă. Observ cu plăcută surprindere că are sub chiuveta din cabinet o instalaţie de purificare a apei prin osmoză inversă şi vorbim şi despre asta apoi, mă grăbesc pentru că tăcuta, minunata şi exigenta Greta îmi face semn că aşteaptă alţi pacienţi programaţi.

Îl rog să transmită câteva vorbe mehedinţenilor şi mă surprinde spunându-mi că va veni în această toamnă la Severin pentru a-l pomeni pe prietenul său marele Profesor Alexandru Colţoiu un corifeu al dermatologiei româneşti şi care îşi duce somnul de veci alături de un alt mare intelectual român Romulus Cojocaru în Punghina de Mehedinţi.  I-am promis că îl voi aştepta şi a fost de acord să continuăm aici dialogul nostru  educativ şi generator de conştiinţă.

Homo Acvaticus

Unii cercetători afirmă că strămoşii noştrii au trăit într-un mediu acvatic sau cel puţin în habitate umede. Opinia lor se bazează pe faptul că noi avem un control conştient asupra respiraţiei comparativ cu alte mamifere de uscat şi asemeni mamiferelor semiacvatice care au nevoie să inhaleze aer înainte de a se scufunda.

Un studiu publicat în Belgia afirmă că nasul oamenilor a fost „conceput” perfect pentru a opri apa să pătrundă în plămâni pe durata înnotului sau scufundării iar părul este aliniat ideal pentru înnot. Grăsimea de asemeni este mai multă decât la alte animale de uscat. Toate mamiferele de mare au depozite de grăsime în zona abdominală iar într-un mediu acvatic obezitatea nu are aceleaşi complicaţii ca pe uscat deoarece apa susţine foarte bine grăsimea. Oameni suferă de afecţiuni care au legătură cu mediul acvatic cum ar fi acneea, alopecia (chelia sau căderea părului), mătreaţa, rinofima (nasul „gogoşar”), miopia sau osteoartrita. Iată de exemplu varicele (venele varicoase) sau artrita. Unul din trei adulţi are vene varicoase. Această afecţiune într-un mediu acvatic nu există din cauza contrapresiunii apei. Sau astmul bronşic. Maimuţele nu suferă de această boală, însă balenele au bronhoconstricţie când se scufundă. În miopie globii oculari se alungesc. Balenele, focile sau pinguinii nu văd la distanţă însă văd foarte bine în apă. Miopia în cazul acestora este o adaptare la mediul refractiv din apă iar miopia la oameni poate fi o reminiscenţă a trecutului nostru acvatic.

Mai trebuie amintită şi ceara din urechi. Când intră în contact cu apa se „umflă” pentru a proteja timpanul de apă şi infecţii (blochează canalul auditiv). Omul aude însă chiar şi cu ceara îmbibată cu apă pentru că aceasta transmite foarte bine undele sonore. Acestea dar şi alte concluzii ale studiilor ne duc cu gândul că într-o anume perioadă de timp, strămoşii noştrii au fost acvatici.

Apa structurată cheia de aur a sănătăţii noastre (I)

Întâlnim tot mai des sau auzim despre „microclusteri” – cremă de faţă cu microclusteri, cremă de călcâie cu microclusteri, spirulină cu microclusteri, vitamina C sau E cu microclusteri, alimente „îmbunătăţite” cu microclusteri, medicamente diverse asociate cu microclusteri. Ce sunt aceşti „microclusteri”?

Pentru a vorbi despre ei trebuie mai întâi să prezentăm doi mari savanţi autori a mii de invenţii, (mare parte din ele şi azi protejate  de lacătele  „secretului de stat”)  unul fiind românul Henri Coandă, celălalt americanul Patrick Flanagan.

Henri Coandă s-a născut la Bucureşti având însă ascendenţă prin tatăl său originar din Craiova în neamul lui Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu. La14 ani inventează o semănătoare acţionată de vânt. Studiază sculptura la Paris cu Auguste Rodin, unul din mentorii lui Constantin Brâncuşi. Împreună cu Gustave Eiffel pune la punct primul avion cu reacţie din lume iar celebrul francez spune: „băiatul ăsta s-a născut cu 50 de ani mai devreme”. Numărul total al invenţiilor românului depăşeşte cifra uluitoare de 2600 (!). El este printre altele autorul dispozitivelor de frânare folosite de modulul Apollo 11 şi 12 care au transportat primii oameni pe Lună dar şi a o mulţime de alte invenţii mai ales în domeniul militar.

Pasiunea vieţii lui au fost însă apa şi fulgii de zăpadă. El a constatat că fulgii de zăpadă cristalizau hexagonal iar apa lichidă avea aceeaşi structură cristalină coloidală haxagonală ca şi cristalul de cuartz suportul informaţional pentru toate echipamentele digitale radio tv de azi. Pe când lucra pentru Pentagon şi NASA, l-a cunoscut pe tânărul pe atunci, Patrick Flanagan un geniu al fizicii, chimiei şi electronicii. Acesta la 12 ani îşi construieşte propriul radio şi inventează un dispozitiv de ghidare şi detecţie a rachetelor. Face o listă cu toate experimentele nucleare efectuate de americani şi sovietici lucru care pune pe jar Pentagonul deoarece toate erau declarate secrete. La doar 17 ani este angajat de Pentagon, CIA, NSA, NASA, dar şi de alte instituţii de securitate unde lucrează şi azi ca expert şi consilier. Pune la punct un dispozitiv care generează energie similară celei piramidale. Este singurul om căruia i s-a acceptat să se căsătorească în interiorul Marii Piramide de la Gizeh. Este autorul a sute de brevete de invenţii majoritatea secrete şi azi. „Dacă vorbeşti cu cineva (despre studii/cercetări) fără permisiunea noastră, vei fi acuzat de trădare şi pedeapsa pentru trădare este moartea prin împuşcare” citează el într-o carte, dintr-o scrisoare primită de la Guvernul federal SUA.

La Pentagon este invitat în biroul românului Henri Coandă care îi oferă rezultatele a peste 60 de ani de cercetări asupra “apei vii” sau a “apei vieţii”.

“Tu eşti ceea ce bei, a spus românul. Apa este cel mai important lucru din corpul tău, dar nu toate apele pe care le bei sunt la fel. Peste tot pe pământ, apa are caracteristici fizice diferite, indiferent unde călătoreşti…”

Amândoi savanţii sunt propuşi pentru Premiul Nobel pentru descoperirea nanoclusterilor însă meritul este acordat în 1996 lui Robert F. Curl Jr., Sir Harold W. Kroto, şi Richard E. Smalley de la Rice University.

Dr. Scott Jewkes din Salt Lake City afirmă: “Dacă ar fi să recomand doar un singur produs pentru a trata toţi pacienţii mei, acest produs ar fi soluţia sau capsulele cu microclusteri”. Un alt celebru medic din California, dr. Ron Meyers afirma: “In 20 de ani de practică medicală, nu am vazut nici un produs care să se apropie de rezultatele excepţionale obţinute cu microclusterii”. Testele clinice evidenţiază rezultatele biologice esenţiale pentru sănătate şi pentru prevenirea îmbătrânirii. Sportivii din S.U.A.de la fotbalişti la alpinişti şi de la arte marţiale la maratonişti folosesc deja apă purificată cu microclusteri în competiţiile naţionale şi internaţionale, pentru vitalitate şi recuperare rapidă, trecând toate testele americane şi europene pentru substanţe netoxice. Unul din sponsorii principali ai Formului 1 este o companie care produce apă pentru piloţi obţinută prin osmoză inversă.

Peter Mitchell – PREMIUL NOBEL pentru chimie 1978. pentru descoperirea coenzimeiQ10. “Pentru organimul omului Q10 este – « scânteia vieţii », care are acelaşi rol ca şi bujia în pornirea motorului unei maşini. Dacă avem posibilitatea de a primi Q10 împreună cu coctaiulul de antioxidanţi  format din apă purificată şi microclusteri nu vă refuzaţi de acestă plăcere. Rezultatul întrece toate aşteptările şi merită încercat”.

De fapt toţi aceşti oameni geniali sunt de acord asupra unui principiu vechi de mii de ani: “natura este adevăratul profesor iar sângele curat este cheia sănătăţii noastre”. va urma

Siliciul şi sănătatea

Organismul uman , la fel ca toate fiinţele vii, este un mecanism care primeşte şi emite informaţie aceasta fiind transmisă de structuri inteligente cristalizate hexagonal – apa şi siliciul

Încet-încet în peisajul populat şi poluat de tot felul de lucruri inutile sau (unele) chiar periculoase, îşi fac loc şi noţiuni sănătoase şi bune precum  „apa preventivă”, „apa structurată”, „apa osmotică”. Am arătat în numerele trecute aventura descoperirii „apei longevităţii” sau „apei vieţii” intuită de Henri Coandă şi consacrată pentru totdeauna de prietenul lui Patrick Flanagan – expert NASA, Pentagon, CIA, FBI una din cele mai complexe şi uluitoare minţi contemporane.

Aranjament cristalizat inteligent hexagonal

Apa structurată hexagonal (cristal coloidal) – se găseşte în toate fiinţele vii (fiind suportul informaţional ideal). Această structură geometrică cristalizată spaţial hexagonal (inteligent) o mai întâlnim în cristalul de cuarţ – elementul care alcătuieşte inima a tot ceeace ne ajută pe noi să comunicăm dar şi să aflăm informaţii: radio, televizor, calculator, telefon celular, etc. Cuarţul – dioxidul de siliciu,  al doilea element ca răspândire pe suprafaţa pământului, a fost folosit de oameni până să i se descopere proprietăţile extraordinare legate de transmiterea informaţiei (proprietăţi piezoelectrice), ca podoabă la bijuterii şi la fabricarea sticlei.

Siliciul şi plantele

În natură, plantele cresc, se ridică pe verticală spre soare datorită impulsurilor date de siliciul aflat în compoziţia lor. De exemplu, cenuşa plantei medicinale numită „coada calului” conţine 70% (!) siliciu. La păsări – cele care se ridică în zbor învingând aerul şi gravitaţia, siliciul se regăseşte în structura penelor atât de frumos etalate spre soare. Iar inteligentele şi harnicele albine oferă larvelor (puilor lor) în cupe hexagonale darurile plantelor  care sunt legate direct de lumina şi căldura soarelui – polenul sau mierea produsă din nectarul divin cules cu atâta sârg.

Tradiţia populară românească dar şi alte culturi au consacrat floarea cu şase petale ca fiind „floarea vieţii”.

Profesorul Adolf Butenant – laureat al Premiului Nobel a dovedit că viaţa nu poate exista în absenţa siliciului tot la fel cum nu poate exista în absenţa apei. El este mai puţin cunoscut întrucât a fost membru al partidului nazist dar a perfecţionat dispozitivele care ajută azi piloţii de aeronave să respire mai mult oxigen şi a descoperit hormonii sexuali feminini. Deşi toată lumea cunoaşte importanţa calciului, puţini ştiu că organismul nu-l poate absorbi şi folosi în absenţa siliciului (are rol catalizator). Dacă siliciul este deficitar în organism, 76 din cele 104 elemente chimice prezente în organism nu vor fi asimilate.

Cuarţul roz –cel mai folosit în cristaloterapie


Aranjamentul geometric hexagonal al cuarţului (dioxidului de Siliciu) identic aranjamentului apei structurate pure din organism semnifică direcţionarea/ canalizarea sublimării. Axa de simetrie a cuarţului este helicoidală (spirală verticală) simbolul vieţii şi a evoluţiei. Cuarţul dă direcţie şi sens evoluţiei persoanei şi şterge contururile care o izolează şi o rigidizează. Amplifică, transmite şi direcţionează energia subtilă. Cristalele de cuarţ pot fi încărcate cu mesaje de vindecare. Asigură un somn odihnitor, vise profetice şi iluminatorii. Masajul cu cuarţ pe locurile dureroase favorizează dizolvarea blocajelor şi stagnării energetice. Echilibrează psihicul emoţional instabil, reglează secreţiile hormonale.

Cuarţul roz – “piatra” cel mai des folosită în cristalo-terapie este util celor care se străduiesc să obţină aprobarea/dragostea  celorlalţi printr-un exces de amabilitate (celor care au suferit drame pierderi ale unor persoane dragi sau traume emoţionale). Ajută persoana care îl poartă să se accepte şi să se preţuiască. Este util celor care nu se pot iubi pe sine şi care caută mereu iubirea la ceilalţi. Ajută la demararea unei noi relaţii afective. Ajută persoana să–şi devină lui însuşi cel mai bun prieten. Dezleagă lanţurile vinovăţiei şi datoriilor emoţionale faţă de ceilalţi. Învaţă purtătorul să dăruiască iubire. Majoritatea oamenilor se folosesc de iubire ca de o cârjă (se ataşează, se sprijină pe altcineva). Cristalu de cuarţ dizolvă o mulţime de frici aducând pacea în suflet, senzaţia de acasă. Ne aduce starea fătului care soarbe din lichidul amniotic (apa maternă) îmbibându-se cu extazul vieţii. Este primul indicat în vindecarea traumelor emoţionale. Aduce blândeţea unei mângâieri calde, relaxarea, înţelegerea. Util în stări de extenuare, oboseală cronică, celor cu extremităţi reci, celor care răcesc uşor, anemicilor, celor paralizaţi. Ne protejează de cancer prin eliminarea resentimentelor şi durerilor acumulate în memorie.

Unde se află în organismul nostru siliciul?

Siliciul se întâlneşte cu precădere în cristalinul ochiului. Despre ochi, să ne amintim, Isus Christos a spus: “Luminătorul trupului este ochiul, deci dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat.” (Matei 6 22-23). Când unghiile devin sfărâmicioase sau este redusă cantitatea de acid clorhidric din stomac este posibil să avem deficit de siliciu. Plămânul normal conţine 18% siliciu, plămânul tuberculos doar 0,009%!!!(lobul drept pulmonar – cel mai frecvent atins de bacilul Koch, este cel mai sărac în siliciu, iar pancreasul care conţine cea mai mare cantitate de siliciu din organism, este cel mai rar atins de tuberculoză). Siliciul este cel mai important factor de detoxifiere din economia internă a organismului. Populaţiile care ingeră siliciu în mod obişnuit sunt longevive , cancerul este rar întâlnit şi au performanţe intelectuale ridicate. Dar despre zonele din lume unde sunt întâlniţi cei mai mulţi centenari şi care au fost studiate de Henri Coandă şi Patrick Flanagan (cei care au descoperit apa structurată pe bază de microclusteri de siliciu), am mai scris.

Siliciul mai este prezent în structura tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor (alături de glucozamină), în pereţii interiori ai vaselor de sânge, în lichidul sinovial al articulaţiilor, în valvele inimii sau în structura glandelor endocrine. Este componentă majoră a părului, unghiilor, pielii (colagenului, elastinei), oaselor şi dinţilor (smalţul) fiind pe drept numit şi  “mineralul frumuseţii”.

Care sunt sursele alimentare de siliciu?

Alimentele de origine vegetală (legume, fructe, seminţe) conţin siliciu şi favorizează absorbţia intestinală a lui (face parte din compoziţia, structura celulozei). Se găseşte în pleava cerealelor, în coaja fructelor (copii care consumă fructele cu coajă sunt mai rezistenţi şi mai sănătoşi), în usturoi, în polenul pe care ni-l oferă albinele cu generozitate (statistic, apicultorii trăiesc în medie 78 de ani faţă de “Marii Sfătuitori” – medicii care au o durată medie de viaţă de doar 58 de ani!). Siliciul se găseşte de fapt, în toate vegetalele, dar, mai ales în frunzele legumelor (un hectar de legume “smulge” solului 10 kilograme de siliciu pe an). Din 1970, de când a început să fie corect evaluată importanţa siliciului pentru sănătate, ovăzul a devenit o plantă esenţială în alimentaţia omului. Ovăzul este planta care conţine de câteva ori mai mult siliciu decât altele; siliciul mai este conţinut de pere, gutui, alte fructe, dar şi de frunzele pomilor respectivi.

Pentru tonifierea generală a organismului, în loc de apă se va bea o fiertură de ovaz şi tărâţe de grâu, care se lasă la fiert (se va folosi obligatoriu apă purificată osmotic cu capacitate mare de dizolvare) timp de o oră. Apoi, după ce se răceşte fiertura, se strecoară şi se stoarce bine lichidul. Se bea zilnic o cantitate de 400 ml. Se poate bea şi amestecând-o cu miere (o lingură de miere la 200 ml zeamă, după care se mai dă un clocot şi se răceşte, apoi se bea aceeaşi cantitate de mai sus).

Siliciul şi terapia homeopatică.

Siliciul face parte din cele 12 săruri Schusller pe care celebrul medic german le considera esenţiale şi care sunt constituienţii „cheie” ai celulelor. Întrucât cuarţul este marele rezervor de informaţii (la fel ca apa) din natură, Hahnemann, „părintele” homeopatiei a preparat celebrul remediu homeopatic „silicea” apreciat de marii homeoterapeuţi şi care se adresează persoanelor timide, celor care relaţionează greu (eternii studenţi refugiaţi în cărţi sau care se căsătoresc greu), celor care sunt permanent preocupaţi de gândul „ce cred ceilalţi despre mine?”, celor care au idei fixe, acţiuni fixe, egoiştii, rigizii (probleme de „flexibilitate” a informaţiei). Clarke a introdus în practica homeopatică remediul „silicea marina” preparat din nisipul de pe plajele marine iar în prezent toate laboratoarele homeopatice din lume produc remediul „silicea terra”. Profesorul român Bungetzianu caracteriza pacienţii “Silcea” ca persoane care “nu mai ştiu să se apere- nici psihic, nici fizic, nici imunologic”. “Pacientul pare să îşi fi pierdut încrederea în sine la toate nivelurile, de parcă ar sta cu spatele la zid”.

Ca semnificaţie subtilă, siliciul oferă stabilitate în relaţiile cu ambianţa. Omul este o fiinţă socială care se defineşte în relaţie cu ceilalţi. Siliciul reprezintă definirea de sine în raport cu ceilalţi pe când oxigenul reprezintă ego-ul. SiO2 înseamnă desprinderea de gregar, eliminarea confuziei. Majoritatea oamenilor sunt obosiţi şi rămân înţepeniţi în zona de confort, rigizi, încremeniţi oferind aceleaşi reacţii la evenimente sau împrejurări. Este o înstrăinare de esenţa divină, este scufundarea în noaptea uitării. Oamenii devin simple automate lipsite de luciditate. Siliciul ajută mentalul să se autodefinească în raport cu celalţi, dobândind cu ajutorul lui autonomie şi individualizare.

Ce ar mai trebui să ştim despre … urechi

Ceara din urechi conţine cerumen, sebum, celule moarte plus încă alte 40 de substanţe. Femeile care au în urechi o ceară umedă, au risc mai mare de a face cancer de sân; acest fapt a fost evidenţiat în special la femeile japoneze care în mod normal, la fel ca toate asiaticele, au în urechi o ceară uscată.

Această ceară protejează urechile de apă, ciuperci, sau o mulţime de alţi microbi. În ea se opreşte praful, murdăria exterioară, musculiţele, furnicile care ajung accidental în ureche sau alte vietăţi.

Dacă reducem grăsimile din meniu, urechea va secreta mai multă ceară; sau dacă ne spălăm în urechi cu prea multă insistenţă. Curăţarea exagerată a urechii duce la o secreţie abundentă de cerumen.

În ureche nu introducem obiecte pentru curăţare, nici măcar acele beţigaşe cu vată. Singurul care are acces în canalul urechii este degetul mic pentru a înlătura excesul de ceară. De aceea i se mai spune auricular.

Când ne mănâncă urechile fie avem o alergie, fie ne spălăm prea mult în urechi. Mâncărimea de regulă semnifică o secreţie insuficientă de ceară (adică puţină). Scărpinatul stimulează secreţia de ceară. Dacă din ureche curge o secreţie gălbuie, urât mirositoare şi ne mânâncă tare, avem otită externă sau urechea înnotătorului şi trebuie mers la medic.

Când urcăm Stârmina sau mergem cu avionul ni se înfundă urechile; se numeşte barotraumă sau „ureche de avion”. Urechile înfundate pot fi semn al unei boli numite sindromul Meniere care mai dă ameţeală, hipoacuzie sau pierderea auzului.

Medicii legişti au observat de-a lungul timpului că urechile păroase au legătură cu bolile de inimă. Prezenţa unui inel alb în jurul irisului  (se mai numeşte arcus senilis) e semn că ai putea muri de o boală de inimă – afirmă Robert Superko – fondator al Laboratorului Inimii de la Universitatea Berkeley, California.

Sexologul Edwin Gregg susţine că urechea nu e numai o importantă  zonă erogenă la femei, dar e şi oglinda vaginului. Edwin Gregg a studiat problema timp de mai mulţi ani şi a ajuns la concluzia că, după ureche, poţi să afli şi cam care e atitudinea unei femei faţă de sex. De exemplu femeile care poartă cercei mari şi roşii sunt mândre de sexualitatea lor şi sunt foarte active. Cele care îşi ascund urechile în păr sunt foarte iritabile şi timide când e vorba de sex.

Histamina – un hormon vital

Ni s-a întâmplat tuturor să fim înţepaţi de o albină sau viespe, să mâncăm castraveţi sau căpşuni, să mirosim o floare, să mângâiem un câine sau o pisică şi să facem apoi “alergie”. Ne-a curs tuturor nasul şi ochii când am fost răciţi şi am strănutat copios. Am mers la medic şi acesta ne-a dat să înghiţim antihistaminice, cuvântul “antihistaminic” atât de des invocat fiind strâns legat mai ales de  noţiunea de alergie. Dar ce este histamina, de trebuie s-o neutralizăm atât de aspru, de radical şi dacă se poate definitiv?

După manualul de medicină studiat în facultate, este un compus organic (rezultă din decarboxilarea histidinei) implicat în răspunsul imun dar şi în reglarea unor funcţii ale intestinului subţire. Însăşi denumirea ei conţine cuvântul “hist” de la histidină şi “amină” de la amina vasomodulatoare.  Principalul “isvor” de histamină sunt leucocitele bazofilele (se află în formaţiuni granulare alături de heparină, condroitin sulfaţi şi ATP)– celule imunitare specializate (însă trebuie ştiut că fiecare celulă din organism are capacitatea de a secreta, de a fabrica histamină). Odată eliberată de bazofile, ea creşte brusc permeabilitatea vaselor de sânge la celelalte leucocite – “soldat”pentru ca acestea să poată interveni cât mai iute, cât mai degrabă la locul unde au pătruns inamicii (viruşi, microbi, polen, otravă de albină, viespe, ţânţar, şarpe, etc).  Pe scurt spus, orice agresiune chimică sau mecanică asupra organismului nostru este urmată de o eliberare de histamină iar cei mai mulţi receptori de histamină sunt localizaţi în mucoasa gastrică, leucocite, în inimă şi în creier. “Umflarea”mâinii sau a ochiului după ce am fost muşcaţi de albină se datorează histaminei (determină anumite proteine intercelulare situate pe celulele vasculare endoteliale să adere unele de altele prin fosforilare). Histamina mai determină eliberarea unor citokine (mesageri chimici care anunţă în întregul organism evenimentul / agresiunea) fapt ce amplifică răspunsul imunitar.  Ceeace este mai puţin cunoscut sau prea puţin popularizat este faptul că histamina are un rol extrem de important în reglarea, corectarea bilanţului hidric şi electrolitic al organismului. Într-un articol anterior aminteam cu afirmaţii făcute de laureaţi Nobel despre rolul apei structurate în transmiterea informaţiei în interiorul sistemelor biologice. În caz de îmbolnăvire există un important deficit de comunicare cu organul bolnav. Cum se explică asta? Fiecare celulă din organismul nostru conţine o anumită cantitate de apă începând cu sângele şi terminând cu smalţul dinţilor care are în compoziţie 0,2% apă!. Când din diferite motive într-o anumită zonă a există un deficit de apă, Histamina este semnalul chimic ce determină mobilizarea lichidului apos necesar funcţiilor biologice sau metabolice.  Eliberarea histaminei scade pragul la durere al nervilor aşa încât mesajul chimic se va transforma într-unul “palpabil”, dureros care cere dintr-o dată mai multă “atenţie”. În cazul alergiilor vorbim despre o acumulare de toxine exogene (din afara organismului)  sau endogene (rezultate în interiorul corpului) şi care au nevoie de multă apă pentru a fi trasportate prin dizolvare spre organele de eliminare.

Durerea semnifică în mod cert o nevoie imperioasă de apă în acea zonă a organismului ceeace în mod logic înseamnă că apa este antihistaminicul natural şi corect. Însă oamenii în loc să se hidrateze cu cel mai ieftin şi inteligent leac de pe suprafaţa pământului – apa, ei iau analgetice accentuând suferinţa organului. E ca şi cum am smulge firele telefonului care sună să ne anunţe că a luat foc maşina. Telefonul mut nu înseamnă şi stingerea incendiului.  Fără apă suficientă, celulele sanguine sunt mai mici, adică transportă mai puţin oxigen şi nutrienţi la celule, mai puţine toxine eliminate adică uzură prematură, îmbătrânire precoce, boală.  Când celulele au suficient de multă apă în interiorul lor va fi şi destulă energie şi asta se vede la un organism tânăr. Când apa din celule este puţină şi energia este redusă  asta se observă la bătrâni. Este ca şi cum am compara un bob de strugure proaspăt cules cu o stafidă uscată.  În loc să recomande mai puţină sare la dietă, medicii ar trebui să recomande mai multă apă. Organismul deshidratat ordonă rinichilor să reţină sarea (sodiul) obligându-l să reţină şi apa care altfel s-ar pierde prin urină şi transpiraţie. Aşa apar edemele (picioare, mâini, ochii umflaţi) şi hipertensiunea arterială. Hipertensiunea este consecinţa efortului pe care corpul îl face pentru a iriga organele deficitare în special creierul ca urmare a deshidratării cronice. Este la fel ca atunci când strângem capul furtunului când vrem să udăm grădina dar nu avem apă suficientă. Să nu uităm că organismul nostru nu are rezervoare sau vreo cocoaşă plină cu apă.

Cum tratăm hipertensiunea? Prima dată cu diuretice (care scot apa şi aşa puţină), apoi  beta-blocante, apoi blocanţi de calciu şi în final operaţie pe cord (bay-pass). Consumul de apă este prea ieftin pentru sistemul medical/farmaceutic şi este de neconceput să recomanzi oamenilor să bea apă când timp de peste 50 de ani concernele au investit miliarde în publicitatea făcută medicamentelor.  Există numeroase studii care arată că ulcerul gastric este o consecinţă a deshidratării pentru că celulele mucoasei stomacului când sunt corect hidratatte nu sunt afectate de acidul din interior. Sunt citate cele 3000 de cazuri de ulcer dispeptic remise fără tratament – doar cu o hidratare corectă de prestigiosul Journal Clinical Gastroenterology din SUA şi observate în 1983. Pancreasul are obligaţia de a produce sucuri alcaline pe bază de bicarbonat pentru a neutraliza ceeace părăseşte stomacul prin orificiul de evacuare stomacal numit pilor (pancreasul este un mare iubitor de apă). Dacă acesta nu şi-ar face treaba corect, intestinele noastre ar fi găurite precum plasa pescarilor!. Când nu are suficientă apă apar spasme dureroase diagnosticate uneori ca fiind semne de pancreatită (dar care în multe cazuri au trecut imediat (circa 20 de minute) ce bolnavul a băut câteva pahare cu apă). Este puţin probabil ca astfel de spasme să apară în cazul în care oamenii beau apă cu jumătate de oră înainte de masă aşa cum recomandă nutriţioniştii de bun-simţ. Mai sunt citate cazurile a 94% din bolnavii de astm studiaţi care atunci când au băut apă (la primul semn de probleme respiratorii) simptomele astmatice s-au remis complet. Elementul comun este şi aici tot histamina care “ştie” că un plămân “uscat”, deshidratat nu poate efectua schimburile de gaze alveolare şi atunci “închide” alveolele (spasm) pentru a împiedica pierderea apei prin respiraţie sau evaporare. Aţi văzut că atunci când sunteţi la Reanimare oxigenul până să ajungă la nările d-voastră “disperate de aer”, mai întâi este trecut printr-un borcan cu apă?   Ce primeşte bolnavul astmatic? antihistaminice! Când organismul este deshidratat histamina este eliberată în cantităţi enorme iar durerea cronică dovedeşte din plin acest lucru.  Lichidul sinovial care “unge balamalele” articulare, tendoanele, ligamentele conţin apă şi proteine hidrofile. Durerea de spate este un semnal că nucleul apos sau pulpos dintre vertebre – cel care susţine 75% din greutatea corpului nostru, este deshidratat (discul susţine doar 25% din greuate, vetrebrele, inelul fibros şi nucleul apos fiind un veritabil amortizor hidraulic).  Rareori sau niciodată medicul nu va recunoaşte că deshidratarea este cauza şubrezirii coloanei vertebrale. De ce ? Răspuns: pentru că este prea ieftin şi este sub demnitatea lui să recomande omului apă!.  Când structurile cartilaginoase sunt uzate, repararea este de asemeni deficitară pentru că lipseşte vehicolul care poate transporta cele necesare reparării adică – apa!. Suprafeţele articulare devin abrazive, apare frecarea iar durerea creşte direct proporţional cu contul firmelor interesate să-şi vândă marfa frumos ambalată. Când în organism intră în loc de apă, cafea, ceai, cola sau alcool, intestinul mai inteligent decât papilele gustative începe să contracte muşchii netezi pentru a stoarce bolul fecal de ultima picătură de apă. Consecinţa? Constipaţia cronică, diverticuli, polipi, hemoroizi, cancer. Această apă provenită din fecale trebuie din nou filtrată de rinichi şi ficat adică un surplus de toxine plus bolile aferente. Să ne mai amintim că lichidul negru numit cafea stimulează suprarenalele care produc adrenalină şi care este un hormon ce neutralizează histamina prietenă.  Hormonul “fericirii” serotonina, este obţinută dintr-un precursor numit triptofan care este produs de ficat. Acesta ajunge însă la creier unde este nevoie de serotonină doar dacă are cine să-l transporte adică tot apa. Cola, berea, vinul, apa  minerală sau de la reţea deja saturată cu substanţe chimice nu pot. Şi atunci organismul este obligat să producă apă pură (vehicolul ideal) din arderea glucozei sau cheltuid energie (46 kcal pentru fiecare pahar) pentru “strecurarea” băuturilor care ne fac viaţa aşa de “plăcută”. Lipsa serotoninei înseamnă în principal depresie iar românii sunt campioni la depresie dar codaşi la procentul care cuantifică/măsoară numărul de consumatori de apă corectă biologic – apa purificată osmotic. Aici este diferenţa statistică între occidentalii mai responsabili pentru sănătatea lor (şi la ei medicii sunt la fel de “vrednici” în a scrie reţete “generoase” şi au în farmacii aceleaşi medicamente “eficiente” ca la noi). Histamina este un hormon inteligent iar a ştii să-i descifrăm “semnalele” este un gest la fel de cuminte pentru că ne ghidează pe drumul spre adevărata vindecare.

Sarcina – miracolul familiei

În viaţa unor tineri căsătoriţi sau a unui cuplu, sarcina este de departe una din cele mai miraculoase întâmplări, o minune care schimbă total mai ales viaţa femeii. Există o mulţime de studii care afirmă că 94% din problemele apărute pe parcursul sarcinii pot fi evitate cu ajutorul informaţiilor corecte pe care ar trebui să le primească viitoarea mămică. În prezent majoritatea gravidelor ştiu că nu este sănătos să consume cafea (aceasta tulbură liniştea copilului putând induce chiar avort spontan şi poate creşte tensiunea arterială), că fumatul este nociv, sau că alcoolul poate afecta grav puiul de om din pântece. Deşi unii sfătuitori “binevoitori” recomandă gravidei “să stea liniştită” şi să evite sportul pentru a nu naşte prematur, azi se ştie în mod cert că mişcarea regulată , uşoară , confortabilă duce la o mai bună irigare a placentei dar şi la menţinerea bunei dispoziţii. Înnotul poate fi benefic pentru întregul corp (în apă gravida este mai “uşoară”) dacă nu există riscul de accidente (lovituri în piscine aglomerate). Alimentaţia trebuie orientată spre calitate – alimente sănătoase cât mai puţin poluate chimic şi mai puţin spre cantitate (sfatul că trebuie “să mănânci cât pentru doi” este urmat doar de acumularea unor kilograme în plus). Încălţămintea comodă de tip sport aduce o mare “uşurare” coloanei vertebrale (aceasta nu mai este lordozată – bazinul împins înainte) şi previne riscul accidentelor prin împiedicare (instabilitate) şi căzăturile. Gravida ar trebui să evite pe perioada sarcinii vopsirea părului (o parte a chimicalelor din vopseaua de păr se absorb în corp şi implicit în cel al copilului) şi se ştie că sunt regăsite în  urină.

Cea mai importantă recomandare însă este legată de consumul de apă. Puiul de om este asemeni unui peştişor din acvariu sau unui submarin care înnoată în apă. Lichidul amniotic (“apa” în care se mişcă) este secretat de membrana amniotică începând cu luna a doua, ajungând ca în luna a cincea să aibă un volum de circa un litru. Este un lichid clar, limpede care are gust uşor sărat şi mirosul spermei. Cei circa 1000 de mililitrii de lichid amniotic sunt înlocuiţi la circa 3 ore (modul cum sunt “secretaţi/fabricaţi” aceştia este încă un mister) şi de aceea hidratarea femeii gravide este esenţială (mai ales la femeile care au greţuri şi care pierd lichide prin vărsături). Consumul corect de lichide previne constipaţia (generatoare de multe complicaţii mai ales infecţioase dar şi hemoroizi, polipi, etc), retenţia de apă (organismul gravidei este efectiv “disperat” după apă), “ajută” rinichii, previne hipotensiunea arterială. “Îmbibarea” corpului femeii cu apă este fiziologic şi se datorează hormonilor estrogeni şi cortocosuprarenali. Nu trebuie uitat că metabolismul femeii în timpul sarcinii creşte cu mai bine de 20% iar reacţiile chimice metabolice au nevoie în mod esenţial de apă pură nu de cola, ceai negru, cafea, sucuri sau apă minerală (toate acestea mai mult “balonează” femeia). Copilul are nevoie de nutrienţi pentru a creşte iar vehicolul cel mai potrivit pentru această misiune este apa purificată. Apa purificată mai are marele avantaj că “scuteşte” corpul femeii, dar mai ales al fătului de efectele clorului, plumbului, nitraţilor şi nitriţilor, pesticidelor sau medicamentelor prezente în mod generos în apa freatică sau de la reţea şi care îl pot efectiv ucide. Să nu uităm că apa sau sucurile  îmbuteliate conţin bisfenol A (din compoziţia recipientului/”sticlelor” de plastic) – substanţă care se comportă ca un disruptor hormonal şi care îşi arată “efectele” mult mai târziu (fetiţelor le vine ciclu mult mai devreme iar băieţii “uită” să se maturizeze având predispoziţii homosexuale).

După naştere hidratarea este la fel de importantă mai ales pentru favorizarea secreţiei laptelui necesar bebeluşului. Lactaţia dar şi aportul de apă sunt controlate de hipofiză (o glandă endocrină şi nervoasă situată în mijlocul creierului) şi care îşi dublează volumul şi greutatea în timpul sarcinii. O creştere similară înregistrează şi suprarenalele, ovarele, tiroida, paratiroidele, epifiza sau pancreasul. Toate aceste modificări endocrine se centrează pe asigurarea tuturor condiţiilor optime placentei de care depinde evoluţia normală a sarcinii.  Volumul total al sângelui femeii gravide este cu circa 1-1,5 litrii mai mare la sfârşitul perioadei gravidităţii – al element care sugerează obligativitatea hidratării corecte (creşte de exemplu  numărul de leucocite – armata vigilentă 24/24 pentru apărarea femeii şi copilului).  Capacitatea pulmonară deşi rămâne neschimbată, pentru un schimb eficient de gaze la nivel alveolar este esenţială prezenţa apei (dacă plămânii sunt dezhidrataţi, circuitul gazelor la nivel pulmonar este alterat cu consecinţe neplăcute pentru cei doi “actori” beneficiari mama şi fătul). Ficatul gravidei suprasolicitat în timpul sarcinii are de asemenea nevoie pentru susţinerea proceselor metabolice de un aport crescut de lichide, cu atât mai mult cu cât femeia în această perioadă are o secreţie abundentă de salivă dar şi de sucuri gastrice care au în compoziţie preponderent apă. Dezhidratarea sau hidratarea cu lichide incorecte – apă minerală sau sucuri are ca efect în această perioadă formarea de calculi biliari sau renali (în perioada de sarcină este frecvent întâlnit sindromul de atonie veziculară biliară). Aparatul excretor al femeii trebuie să facă faţă acum la un volum mai mare de deşeuri metabolice iar apa purificată osmotic aşa cum am mai spus şi cu alte prilejuri este vehicolul ideal care ajută organele implicate în evacuarea gunoaielor metabolice. va urma

Miracol la purtător- ochii

După ce ai bine de un miliard de ani (o secundă în economia generoasă a Universului!) viaţa a dăinuit pe pământ sub formă de organisme monocelulare sau unicelulare, la un anume moment, pentru a trăi mai mult, pentru a se hrăni mai bine şi pentru a se apăra mai eficient în faţa pericolelor din mediu, acestea au început să se adune şi să trăiască în comun această mult prea scurtă viaţă. Aşa s-a ajuns la specializarea celulelor şi apariţia organelor. Dacă într-un articol anterior vorbeam despre sistemul imunitar ca fiind printre primele structuri vii inteligente, pricepute în apărarea/protejarea organismului de boală şi toxine (adevăratul „domn’Doctor”), iată că alte celule specializate ajung după evoluţii spectaculoase să formeze organul care va ajuta fiinţa vie SĂ VADĂ  ceeace se întâmplă în jurul ei, şi mai ales să se bucure o dată în plus de minunea vieţuirii în acest colţ întunecat al Universului.

„Trezirea la lumină” a fiinţelor care populau Pământul a fost unul din evenimentele cele mai spectaculoase şi miraculoase care s-au întâmplat în istorie. Dincolo de „romantismul” răsăritului luminii şi de faptul că animalele primitive puteau să vadă în jur, la o scară universală, pentru prima dată în istoria Universului, materia se putea vedea pe ea însăşi. Abia mai târziu, când omul va fi dotat cu un creier suficient de bine structurat, această materie cosmică se va putea şi înţelege pe ea însăşi. Majoritatea organismelor pluricelulare sunt sensibile şi influenţate de lumină. Râma de exemplu (un vierme lipsit de ochi) „ştie” când este expusă la soare. Apariţia unor celule transparente protectoare (care au început „să bombeze” pentru a focaliza razele luminoase) şi a unui start de celule pigmentate sensibile situate sub acestea este începutul formării viitorului organ numit ochi.  Dar cum vedem?

Ochiul nostru actual rezultat al evoluţilei a miliarde de ani a materiei, este bombardat în fiecare secundă de un număr imens de fotoni de lumină. Culoarea roşie a unui trandafir nu este aşa cum crede orice om o proprietate a trandafirului, ci doar o percepţie a creierului nostru. Mai academic spus, culoarea roşie este  percepţia undelor electromagnetice cu lungimea de undă între 610 şi 700 nanometri, “culoarea” fiind finalul procesării impulsurilor biolelectrice – rezultat al interacţiunii structurilor optice şi chimice din ochi cu fotonii şi transmise prin nervul optic structurilor cerebrale occipitale acolo unde de fapt se formează imaginile. În alţi termeni noi “vedem” cu creierul, nu cu ochii, aceştia fiind doar receptori sensibili la fotoni. Iată marele miracol al vederii: în cutia noastră craniană nu pătrunde nici un foton, fiind întuneric absolut şi totuşi aici se formează imaginile care ne ajută pe noi să ne bucurăm de un trandafir, de un apus de soare sau de zâmbetul sau licărul din ochii iubitei…

Pentru a focaliza cât mai corect razele de lumină ochiul are nevoie de structuri geometrice perfect transparente (corneea, cristalinul, corpul vitros sau umoarea apoasă). Irisul care dă şi culoarea ochilor este “perdeaua” care reglează cantitatea de fotoni care va ajunge în camera întunecată a ochiului (pentru că această “perdea” nu se închide complet niciodată, nu este indicat să privim direct spre soare pentru a nu deteriora o altă structură sensibilă- retina). Dacă avem nevoie de circa 30 de minute pentru a ne acomoda la vederea pe întuneric, pentru vederea diurnă este nevoie doar de un “flash” şi sistemul optic se resetează şi adaptează (o adaptare chimică realizată ce celule numite de anatomişti cu “bastonaşe” -130 de milioane  şi cu “conuri” circa 7 milioane în fiecare ochi).

O întrebare frecventă a fost legată de numărul ochilor. De ce doi şi nu unul? Avantajul vederii binoculare faţă de cea monoculară este vederea în spaţiu, tridimensională. Distanţa de câţiva centimetrii dintre ochi permite creierului nostru să compună imagini 3D, dar şi să aprecieze corect distanţa între noi şi obiecte (dacă acoperim un ochi şi vrem să apucăm rapid o cană cu cafea avem şanse foarte mari să o vărsăm).

La fel ca oricare alt organ al corpului nostru, ochii trebuie protejaţi şi antrenaţi pentru a-i avea funcţionali cât mai mult timp. Ei la rândul lor se regenerează şi se “repară” în fiecare secundă iar alimentele pe care le înghiţim sunt extrem de importante pentru nişte organe atât de precise şi sensibile. Cele mai bune alimente cu care ajutăm la  “construcţia” ochilor noştrii sunt peştele (suport structural pentru membranele celulare), spanacul, varza, salata bogate în luteină (ajută retina să se refacă după lumina intensă sau “arsurile” solare), oul bogat în cisteină şi lecitină (previn instalarea cataractei), usturoiul, ceapa bogate în sulf (necesar fabricării gluteminei un antioxidant protector ocular), afinele, strugurii negrii bogate în resveratrol, fructele acrişoare bogate în vitamina C (în ochi se găseşte de 30 de ori mai multă vitamina C), alunele şi stafidele bogate în acizi graşi omega-3. Şi să nu uităm desigur, Apa care nu este aliment (are ZERO calorii deşi se vinde în alimentara). Aproape 90% din structura ochiului este “apă” dar nu “minerală”. Nici măcar mintea nu ne poate ajuta să ne imaginăm cum am vedea dacă ochii noştrii ar conţine apă amestecată cu plumb, clor, aluminiu, pesticide, şi alte 140 de “minerale” aflate în pânza freatică. Apa din ce în ce mai poluată pe care o bem cu atâta inconştienţă grăbeşte/accelerează degenerarea lentă a acestor extraordinare organe şi din acest motiv este un gest mai mult decât responsabil să ne hidratăm ochii cu o apă corectă şi sigură aşa cum este apa purificată osmotic.

Infecţia intestinală cu Escherichia Colli

Escherichia Colli este o bacterie care poartă numele lui Theodor Escherich, medic pediatru şi profesor la universitatea din Munchen şi Viena şi care o descoperă în 1885. Este un microb care trăieşte în special în intestinul animalelor cu sânge cald dar şi în cel al peştilor şi în general este utilă organismului gazdă, ea aducând de exemplu un important aport de vitamina K – factor de control al coagularării sângelui. Colonizează în mod normal intestinul copilului la 40 de ore de la naştere odată cu apa sau cu ajutorul persoanelor care manipulează copilul şi alcătuieşte 80% din flora intestinală aerobă a adultului. Este germenele cel mai frecvent responsabil pentru infecţiile urinare sau pentru toxinfecţia alimentară numită şi “diareea călătorilor” deoarece apare mai ales la turiştii care schimbă des locaţia şi consumă apă şi alimente nesecurizate, neigienizate. Toxinfecţia alimentară este produsă de un serotip – enterohemoragic. Cea mai mediatizată toxinfecţie alimentară este cea din 1982 din America iar calea de transmiterere au fost hamburgherii. Cele mai des întâlnite simptome sunt spasmele abdominale sau crampele severe, abdomenul dureros şi sensibil, diaree care iniţial este apoasă apoi poate deveni sanguinolentă, greaţă, vărsături, temperatură, frisoane, ameţeală, oboseală, irascibilitate, anxietate.

Cum pot fi contaminate alimentele?

Apa este vectorul principal de transmitere.

Apa freatică este infestată foarte uşor de reziduurile fecale provenite de la animale de la gunoaiele menajere sau de la îngrăşămintele naturale folosite în agricultură. Cu această apă – sau mai corect din punct de vedere lingvistic – soluţie apoasă pentru că ea conţine dizolvate o mulţime de alte substanţe noi spălăm legumele şi fructele infestatându-le cu colibacili. Înnotul în apă contaminată – lacuri, piscine, staţiuni, baze de agrement neigienizate sunt alte căi de infestare cu Escherichia Colli. Vectori de transmitere şi de contaminare pot fi şi muştele din spaţiile unde sunt depozitate alimentele, praful sau pământul depus pe legume sau pe fructe şi care este introdus în corp atunci când acestea nu sunt spălate.

Personalul sănătos care tranşează carnea se infestează din intestinele animalelor sacrificate care conţin aşa cum spuneam, în mod normal aceşti colifoni fecali. Acest personal va contamina apoi restul de carne dar şi celelalte alimente pe care le prelucrează dacă nu respectă procedurile şi normele de lucru igienico-sanitare. Consumul cărnii insuficient preparate termic (crude) sau a laptelui nefiert şi care a luat contact cu aerul sau reziduri fecale animale (uger nespălat înainte de muls sau spălat superficial) poate fi o altă sursă de infestare. Vacanţele în locuri neigienizate unde nu există filtre de apă sau nu sunt respectate normele de igienă legale de asemeni.

Cum prevenim toxinfecţiile cu bacterii intestinale?

În primul rând persoanele bolnave, cele care au diaree, leziuni la mâini, temperatură sau oricare alte semne de boală infecţioasă nu vor avea voie să lucreze la prepararea alimentelor destinate consumului public.

Respectăm regulile de igienă – spălatul mâinilor, spălatul legumelor şi fructelor, a cărnii, tranşarea ei cu instrumente altele decât cele folosite pentru fructe şi legume sau pâine, respectarea modului de păstrare a alimentelor perisabile – carne, ouă, peşte, lapte, a timpilor şi temperaturilor de preparare a acestor alimente.

Cum păstrăm alimentele în frigider?

Ne ferim să depozităm în frigider fructe, legume sau zarzavaturi necurăţate şi nespălate. Astfel, riscăm să introducem o dată cu ele în frigider microbi patogeni, ouă de paraziţi, gândaci sau viermi. In general, atât fructele cât şi zarzavaturile trebuie păstrate numai în casete din material plastic.

Alimentele crude, pregătite sau conservate, nu pot fi ţinute în frigider decât un timp limitat, timp ce diferă de natura produsului :

Astfel, carnea crudă de porc sau de vacă, care trebuie aşezata pe raftul cu temperatura cea mai scăzută, nu va trebui păstrată mai mult de 4-5 zile; peştele crud îşi păstrează prospeţimea doar 2 zile, după acest timp trebuie neaparat gătit, iar în ce priveşte carnea tocată, termenul maxim de păstrare nu trebuie să depaşească 24 de ore.

Conservele de carne şi peşte trebuie consumate, mai ales vara, în ziua când se deschid ambalajele metalice. Dacă însă ne mai rămâne neconsumată o parte din alimentul respectiv, acestea vor trebui transferate în ambalaje de sticlă acoperite; în aceste condiţii mai pot fi păstrate fără riscuri, carnea – 48 ore, peştele 12-24 ore.

Preparatele ce încorporează albuş sau gălbenuş de ou nu vor fi ţinute prea mult în frigider, chiar dacă le plasăm în spatiul cu temperatura cea mai scăzută.

Maioneza, ca şi mâncărurile sau salatele pregătite cu maioneză, pot fi păstrate cel mult 24 ore, iar prăjiturile cu cremă de ou doar 12 ore. Ingheţatele pe bază de ou au ca termen maxim 48 de ore.

Nu punem foarte multe în frigider, deoarece supraaglomerarea diminuează capacitatea de răcire a aparatului şi împiedică găsirea în timp a alimentelor necesare, astfel că ţinerea uţii deschise prea mult, favorizează creşterea temperaturii interioare cu mult peste limita utilă, adică peste+4 grade Celsius.

Necesitatea sau Obligativitatea – aşa cum se întâmplă în tările civilizate a dotării bucătăriilor cu echipamente performante de purificare a apei menajere de la robinetele aflate în hoteluri, restaurante, cantinelor dar şi în gospodăriile proprii. Pentru o corectă şi completă informare a publicului mai trebuie spus că cele mai performante echipamente de purificare şi de filtrare a apei conţin membrane osmotice care reţin toate formele de bacterii, paraziţi sau virusuri aflate în apa de la robinet dar şi substanţele chimice poluante.

Cel mai frumos curcubeu la Tr Severin

După ropotul de ploaie scuturat spre seară (16.06.2010) deasupra Severinului, iată că iese Soarele şi ne oferă un curcubeu cu arc complet aşa cum rar mi-a fost dat să văd. Nu cred în coincidenţe dar după ziua agitată de ieri când lumea pe stradă vorbea că a început revoluţia la Bucureşti şi că arde Parlamentul cu Moţiune cu tot, iată că Dumnezeu în nesfârşita Lui generozitate, ne trimite un semn. O fi de bine, o fi de rău?…

Înclin să cred că e de bine, nu că aş fi eu mai optimist de felul meu şi pentru că am o credinţă profundă în viaţă, da prea era frumos!.

În toate timpurile a fost considerat un semn “ceresc” aducător de bine, pace şi prosperitate. Să nu uităm că acest dar divin este “opera” soarelui şi a picăturilor de apă pură din atmosferă. Puritatea apei îndeamnă la puritatea sufletului – condiţie necesară şi obligatorie pentru împlinirea binelui promis din Cer!…

Carte poştală … cruci de jurământ

Am fost invitat azi 18.07.2010 la hirotonirea finului meu Marius şi la resfinţirea Bisericii unde a primit darul preoţiei de la Înalt Preasfinţitul Părinte Dr. Irineu Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La întoarcere am fost nedumerit să observ în acest sat cu case mici, vechi, pitite după perdele de verdeaţă, o mulţime de cruci pe marginea drumului, dar nu la întâmplare. Am decis pe loc să mă opresc şi să aflu taina/tâlcul acestor cruci nefireşti/nemaivăzute şi am aflat-o. Acum o s-o aflaţi şi voi din acest film (crucile erau cu zecile ca şi fântânile de la porţi dar spaţiul e prea mic pentru a le arăta pe toate). Această simbioză a oamenilor simpli de la ţară cu părinţii lor le dă o stare de linişte, confort şi siguranţă. Aceşti oameni n-or să fie niciodată deprimaţi pentru că au la cine „striga” după mintea potrivită: la „podişcă”, pe băncuţa de lângă fântână sau la răscruce acolo unde sunt adunaţi la sfat Ei, Bunii…

Şi ar mai trebui să aflaţi că există ( iată Dovada!), o legătură Reală între strămoşii noştrii (ei n-au murit, ne veghează, sunt cu noi, putem cere „minte” la ei) şi răscrucea de drum sau destin (semnul/simbolul Libertăţii Alegerii – Dar Dumnezeiesc ce ne face asemeni Lui), Fântâna (Apa) şi Podul sau „podişca” aşa cum spunea femeia simplă din sat. Satul este până la urmă contul nostru de înţelepciune din care ne hrănim după ce ni s-au strepezit dinţii cu înţelepciunea telefilosofilor sau jurnaliştilor scuturători de pix.

Dar să revenim la lucruri care merită!…

Apa e aceeaşi de la facerea Lumii şi apariţia vieţii pe pământ (1460×1015 tone). Spuneam la o emisiune tv că putem afirma fără să riscăm prea mult să greşim, că o picătură de apă dintr-o lacrimă a lui Iisus Christos este posibil să se regăsească azi în trupul unuia dintre noi. Apa este legătura fizică şi spirituală dintre noi şi Istoria noastră pe care nu o putem minţi fără să ne riscăm pierderea/spurcarea sufletului. Cât despre pod, el este legătura cu ei, cu iubiţii noştrii şi prea curând şi pe nedrept uitaţii/ridiculizaţii părinţi…

Dar despre sfinţirea Bisericii, despre finul Marius şi despre un alt prieten cu acelaşi nume dăruit şi el tot de Bunul Dumnezeu, într-un articol viitor unde veţi putea vedea şi imagini video excepţionale…
dan alexoae dr nobel

Din nou despre minerale

Auzim zi de zi la vecini, la televizor, în revistele mondene, pe holurile policlinicilor sau laboratoarelor poveţe, sfaturi “docte” cum că trebuie să “luăm minerale şi vitamine pentru întărire” în special a sistemului imunitar, “oferta” fiind mai mult decât generoasă. Întâlnim cutii cu etichete atent vopsite în farmacii, la negustori ambulanţi care le recomandă foarte “avizaţi”, în târgul de vechituri pe tarabe sau pur şi simplu pe capota maşinii alături de adidaşi sau detergenţi, în aprozare şi chiar la piaţa de legume şi fructe, lângă merele îmbujorate de ruşinea acestei “concurenţe” nefireşti. Decât să cumpere două kile de mere, unul de struguri şi unu de caise, omul mai bine ia de aceeaşi bani o cutiuţă colorată cu pilule aromate sintetic şi “umplute” cu minerale “salvatoare”.
Am mai spus şi cu alt prilej că mineralele sunt de trei feluri: minerale anorganice, (metalice), chelatizate şi organice (sau coloidale). Primele au o rată de absorbţie stabilită de nutriţionişti celebrii în urma măsurătorilor între 3 – 13% (rata de absorbţie este mai crescută la copii şi mai mică la adulţi sau vârstnici), cele chelatizate (care au un suport proteic pentru a le “ajuta” -forţa să intre în celulă prin “canalele” ionice membranare – 40% rata de absorbţie) şi mineralele coloidale a căror rată de absorbţie este de peste 98%. Acestea din urmă se găsesc în legume, fructe, seminţe şi în general în “compoziţia” organismelor vii.
Sintagma sau cuvintele “vitamine şi minerale” sunt promovate ca fiind sinonime cu sănătatea aşa că dacă nu ne “mineralizăm” sau nu ne “vitaminizăm” cu bumbii coloraţi (mai ales copiii) vom fi foarte betegi. O singură întrebare de bun simţ ar trebui pusă: cum ar arăta oamenii dacă ar primi o alimentaţie integral şi exclusiv anorganică sau sintetizată în laboratoarele chimice?
Am aprofundat de curând o informaţie care aduce lumină în plus în această ofertă de minerale comerciale anorganice, desigur. Acestea, se spune într-o revistă medicală americană nu pot aduce/susţine viaţa în celule spre deosebire de cele naturale care sunt foarte uşor preluate şi folosite la repararea ţesuturilor sau pentru susţinerea funcţiilor corpului, fiind invocată mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Pentru o mai bună înţelegere, spinul este o caracteristică fundamentală a particulelor elementare în fizica cuantică. Wolfang Pauli – laureat Nobel a introdus primul conceptul de “spin” urmat fiind de Ralph Kronig, Bohr, Heisenberg, Erwin Schrodinger sau Paul Dirac majoritatea acestora premiaţi “Nobel”.
Mineralele sunt de regulă substanţe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent substanţe solide cristalizate. Ele sunt substanţe naturale solide, mai rar fluide, alcătuite din unul sau mai multe elemente chimice, care intră în componenţa rocilor şi minereurilor.
Tipuri de minerale întâlnite în natură.
Mineralele native sunt elemente chimice care se găsesc în natură fie în forme pure necombinate (se cunosc 23 asemenea elemente -18 metale şi 5 nemetale), fie sub formă de sulfiţi şi săruri de sulf, halogenaţi (cca. 140 de halogenide), oxizi şi hidroxizi formaţi printr-o legătură a unui metal sau nemetal cu oxigenul sau cu o grupare hidroxilică (-OH) – circa 400 de oxizi, carbonaţi ,nitraţi, boraţi, sulfaţi, selenaţi, teluraţi, cromaţi, molibdenaţi, wolframaţi, fosfaţi, arsenaţi, vanadaţi, silicaţi germanaţi, etc.
Din aceast motiv organismul nostru reacţionează în prezenţa acestor minerale ca şi cum ar fi vorba de nişte toxine activând mecanismele de apărare (imunitare) sau de eliminare. Spre deosebire de celula animală (umană) celula vegetală (complet diferită de cea umană numai prin faptul că noi nu suntem plante şi nu putem realiza fotosinteza) poate asimila mineralele anorganice transformându-le în minerale organice cu dimensiuni mult reduse şi uşor de asimilat. Mineralele anorganice dizolvate în apa minerală, sau cea freatică pot provoca artrite, dureri articulare sau renale, hipertensiune arterială, calculi biliari sau renali sau “înfundarea conductelor” – arterelor prin care circulă sângele. Dr Norman W. Walker un adept al dietei vegetariene care trăit după unii 119 ani şi care a scris o mulţime de cărţi, afirmă că un om bea într-o viaţă cam 4500 de galoane de apă şi circa 300 de kilograme de rocă minerală odată cu apa!!!. Această materie anorganică-minerală trebuie eliminată prin rinichi, vasele limfatice şi de sânge sau prin celelalte canale de excreţie. Dar cum fiecare american bea zilnic cel puţin un produs cola cheltuind circa 70 de dolari pe săptămână pe băuturile răcoritoare în SUA încasările din comerţul cu “răcoritoare” este estimat la circa 11,7 miliarde de dolari pe an!. Cei mai atenţi americani la sănătatea lor (din ce în ce mai mulţi) au început să care de acasă la serviciu sau la şcoală ulcioare ceramice cu apă purificată osmotic pe care o păstrează la frigider în loc să dea bani pe sticlele de plastic sau la automatele de apă “plată”. E un gest sigur, nedureros, responsabil, inteligent şi, desigur mai ales ieftin.

Doar la Pensiunea Bulevard din Severin…

Turiştii aflaţi în tranzit sau severinenii care vor să comande şi să digere o ciorbă fără clor, plumb, pesticide din apa poluată pe parcursul a 10 ţări (adică din Dunăre) sau să bea o cafea cu gust doar de cafea sau un whiski adevărat (fără adaos de clor, plumb, sau vietăţi mărunte – viruşi, bacterii, paraziţi, ciuperci invizibile, moarte de la clor şi aflate în gheaţă), pot merge la Pensiunea Bulevard de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu. Pentru că aceşti patroni vor şi profit dar vor şi clienţi sănătoşi! Altora nu le pasă… deocamdată!…

Recomandăm cu plăcere! … 2sgn084OK Pictures, Images and Photos

Întrebările lui Danny Water

Auzi (mai ales când e caniculă) permanent cuvântul „apă”- reclame reuşite aducătoare de bani buni televiziunilor şi firmelor care vând apă chioară (ţe-apă chioară), sau auzi diverşi indivizi care te ispitesc cu te miri ce jucării de produs „apă ionizată”, “apă plată”- ce este aia? – noi ştim – cuvântul “plată” înlocuieşte discret pe cel de “minerală” dar de ce? „apă alcalină”, „apă sărăcită??! -săraca apă!!!”, sau te minunezi ce altă apă năstruşnică ţi se oferă. Doar “chiorii” trăiesc după formula “ceeace nu se vede, nu există!”. În spatele cuvântului „pâine” sunt peste 50 000 de sortimente. Tu ştii ce înseamnă de fapt „apă” şi ce înseamnă cu adevărat ea pentru viaţa taTe-ai convins că apa de la robinet este nefastă pentru organismul tău şi al copiilor tăi şi ai decis să le oferi o „apă sigură”. Ce înseamnă pentru tine o „apă sigură”?Ai ajuns în market, îţi este sete şi eşti înconjurat de bidoane pline cu „apă” cu etichete frumos colorate de la tot felul de isvoare ale “minciunilor”. Cum alegi „apa bună”? Ce îţi place cel mai mult la această „apă”? Dar cel mai puţin?Ai făcut o evaluare a costurilor, a banilor pe care i-ai cheltuit cu „apa” în ultimii ani? Ai adăugat şi banii cheltuiţi pentru a măsura pietrele din rinichi, colecist, tumoarea la ecograf, RMN, sau pentru a “recupera” coloana vertebrală (dezhidratată) doctori, medicamente, analize, laboratoare, drumuri în centre universitare, operaţii? Te-ai gândit care este şi preţul timpului risipit ireversibil  şi care alcătuieşte de fapt viaţa ta? Ai adăugat la costuri şi suferinţa familiei tale80 de oameni din 100 îşi beau boala odată cu apa – spune OMS. Această stare de fapt convine de minune industriei medicale care este motivată – nu să fii tu sănătos, ci doar de Profit, tot aşa cum mecanicului de la vulcanizare îi merge bine când străzile sunt pline de gropi. Vrei să ştii şi tu care este organul care îţi apără sănătatea mult mai eficient decât doctorul şi cum poţi să-l ajuţi inteligent?Cel mai temut cuvânt din oricare vocabular este cuvântul „cancer”. Această boală aduce profit industriei medicale mai mult decât produce traficul de droguri şi de arme la un loc. Vrei să ştii şi tu cum să ţii departe de tine şi de familia ta acestă boală care a căpătat proporţiile unei epidemii?Viaţa ta se compune dintr-un număr limitat de ani, anii din luni, lunile din zile. Vrei să faci parte şi tu dintre acei 10% – români cu un indice de conştientizare – CQ ridicat?

Când toţi se vaită, mimează îngrijorarea şi/sau se lamentează;

Noi, – “waterii” de serviciu, oferim soluţii simple, în cuvinte simple la probleme de sănătate cu care populaţia se luptă în cea mai mare parte din necunoaştere.

Pe asistenţii medicali, în mod deosebit, care sunt persoane de bună credinţă şi mai ales de acţiune (mai puţin închipuite/ “fiţoase” şi mult mai aproape de pacient decât restul personalului medical), dar şi pe toţi ceilalţi oameni din sănătate dinamici şi permisivi la schimbare, Danny Water îi cheamă alături pentru a continua împreună campania de informare-educare-conştientizare a populaţiei de pe întreg teritoriul României – ţară aflată, şi din cauza noastră, în topul statisticilor “negre”.

Nici un guvern, nici un politician, nici un anal-ist “des-interesat” nu va “muri” de grija noastră, de dragul nostru, în locul nostru!.

Cea mai bună atitudine este să ne ajutăm singuri iar pentru asta este nevoie de OAMENI INFORMAŢI Acum, mai mult decât oricând altădată în viitor. Pentru că nu coeficientul de inteligenţă (IQ) sau cel de inteligenţă emoţională (EQ) face diferenţa dintre oameni ci COEFICIENTUL DE CONŞTIENTIZARE.

Am intrat în Mileniul Informaţiei (când Informaţia, NU Banul, va face diferenţa), şi noi credem că acest procent de 10% – români cu CQ medical este prea mic. Dacă şi voi aveţi această convingere, hai să-l ridicăm/creştem împreună chiar de azi!

Training, iniţiere, cursuri motivaţionale 0740 473 595.






7 vizitatori online acum
3 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 11 la 09:01 am UTC
Aceasta luna: 27 la 04-07-2018 07:01 pm UTC
Acest an: 146 la 01-14-2018 03:57 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC