> News of the day <

Dr Pro: mineralele şi sănătatea

Mineralele coloidale sunt asemeni cheii de la maşină: mici dar foarte importante De mii de ani “sângele stricat” a fost considerat cauza majorităţii bolilor. Sângele este “fluviul vieţii” care transportă tot ceeace este necesar funcţionării tuturor celulelor noastre. În realitate apa este vehicolul care transportă sângele fiind format în proporţie de peste 80% din apă. … Read more

septembrie 2020
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Genunchiul – articulaţia umilinţei

Genunchiul este cea mai mare articulaţie din corp care ne ajută să mergem (să ne mişcăm -mobilitate) să stăm în picioare (stabilitate) sau „în genunchi” (când ne rugăm). Cel mai lung os – femurul este legat de tibie şi fibulă prin menisc şi prin sistemul de ligamente care asigură stabilitatea articulaţiei dar şi transferul forţelor musculare implicate în procesul mişcării. Din punctul de vedere al psihoneuroimunologiei genunchiul mai este considerat  articulaţia umilinţei, credinţei, acceptării („uşa acceptării”), supunerii, abandonului în grija lui Dumnezeu şi a adevăratei puteri (cea interioară) opusă celei exterioare care ne face rigizi. Este „articularea” noastră cu ceilalţi, relaţionarea, capacitatea de a ceda, de „a da înapoi” (puterea compromisului), sau de a accepta o idee, o emoţie, un sentiment care fie vine din Inconştient, fie este trimis de la Conştient in Inconştient (ca în cazul eliberării). Când ne dor picioarele, avem probleme de relaţionare (tensiuni) cu lumea exterioară (cu persoane) sau cea interioară (cu noi înşine). Durerea de genunchi înseamnă că o emoţie  sau o relaţie nu a fost acceptată ci refuzată sau că  o amintire este greu integrată în prezentul convingerilor întrucât bulversează stabilitatea noastră emoţională.

Pentru a funcţiona mecanic perfect, întregul aparat neuro-musculo-articular (suprafeţele articulare, ligamentele încrucişate, laterale, meniscul, lichidul sinovial, etc), trebuie să fie integru.  Meniscul de exemplu care are rolul unui amortizor de şocuri pentru articulaţia genunchiului (distribuie în mod egal asupra genunchiului o greutate şi de patru ori şi jumătate greutatea corpului), este ca o „pernă” sau „gogoaşă” şi are forma literei „C”.

Genunchiul nu are capacitatea de a se adapta, de a se modifica ori de câte ori noi îl solicităm sau când efectuăm diverse activităţi noi (de exemplu când ridicăm o greutate de 5 kilograme, pe genunchi vor „apăsa” 30 în plus). Noi ne comportăm  cel mai des cu genunchii noştrii la fel ca un şofer de tir care îşi „încalţă” camionul cu roţi de scuter.  Când genunchiul este suprasolicitat sau traumatizat, el se „apără” producând „apă” care să preia din greutate. Aceasta se acumulează în articulaţie şi ne limitează mişcările aceentuând durerea. În această situaţie odihna, repausul articular este important pentru că articulaţia nu mai este solicitată. Gheaţa aplicată timp de 20 de minute poate ajuta la remisia, reabsorbţia umflăturii/ tumefacţiei/ edemului (atunci când aplicăm gheaţă pe genunchi, este bine să-l ţinem  mai sus de nivelul inimii – sprijinit pe perne). Cele mai importante probleme ale genuchiului sunt însă cele legate de ligamente şi tendoane. Dacă un muşchi sau un os rupt se pot reface în 2-3 luni, un ligament sau un tendon rupt parţial va avea nevoie de 5-9 luni pentru refacere (dar există situaţia când sunt compromise definitiv).  În această situaţie intervenţia chirurgicală este obligatorie iar perioada de recuperare/refacere postoperatorie durează de asemeni până la 9 luni. De ce? Pentru că spre deosebire de muşchi sau oase, ligamentele şi tendoanele sunt slab sau deloc irigate cu sânge nutriţia lor efectuându-se prin difuziune şi osmoză. Din acest motiv, tendoanele şi ligamentele care leagă oasele şi muşchii între ele, sunt cele mai slabe verigi ale noastre iar a a avea grijă de ele şi a le proteja este un gest mai mult decât responsabil (despre importanţa stretching-ului într-un articol viitor).

Gonartroza este o boală degenerativă nu numai  a genunchiului dar şi a tuturor articulaţiilor (inclusiv a coloanei vertebrale) şi este cauzată de deshidratarea cronică sau de hidratarea cronică ani de zile cu lichide improprii (sucuri, cafea, ceaiuri, apă dură minerală, etc). Pe măsură ce organismul îmbătrâneşte cantitatea de apă este din ce în ce mai redusă, iar calitatea cartilajelor articulare scade şi ea apărând frecarea (abraziunea), durerea şi osteofitele (“ciocurile” periarticulare sau perivertebrale). Acestea “ciocuri” frecvent întâlnite şi invocate în comunicarea cu pacientul de către medici apar ca urmare a încercării organismului de a asigura congruenţa suprafeţelor cartolaginoase şi de a reduce distrugerea spaţilui articular ca urmare tot a deshidratării cronice.  Ele sunt de fapt proiecţii osoase care ies dintr-o articulaţie şi se îndreaptă spre cealaltă. Desi osteofitele încearcă să asigure menţinerea formei şi funcţionalităţii articulaţiei, ele nu fac în final decât să crească durerea şi să limiteze mişcarea articulaţiei.
Cum să ne mai ajutăm genunchii.

Scădem în greutate. Fiecare kilogram în plus se resimte la nivelul genunchiului de 6 ori mai mult. Evităm genunchierele când avem probleme întrucât limitează mişcările rotulei şi ne induc o senzaţie de falsă siguranţă.  Consumăm mai multe brânzeturi. Dr Mark E. Cook de la Wisconsin University Madison afirmă că brânzeturile conţin acid linoleic conjugat (o grăsime) care reglează anumite reacţii imune ale organismului. În cazul genunchiului sunt reglate / reduse procesele inflamatorii şi imunitare patologice.  Evităm mişcările bruşte, sporturile extreme, întinderea/extensia bruscă a piciorului aşa cum se întâmplă de exemplu când coborâm de pe munte. Articulaţiile trebuie protejate cu mult timp înainte ca ele să dea semne de uzură. Încă de la vârste fragede ar trebui să ne hidratăm cu apă corectă (cum este apa filtrată molecular –osmotic) şi nu cu tot felul de băuturi care mai de care mai năstruşnice (şi care ne vor „ferici” mai târziu cu uzură articulară şi ca premiu final, cu un grad de handicap).

Osmoza inversă şi apa „osmotică”

Auzim tot mai des cuvintele „osmoză inversă” deja intrate în vocabularul cotidian precum „DVD”, „celular”, „termopan” sau „plasmă”. Ce înseamnă pentru noi „osmoza” şi la ce ne foloseşte?

Osmoza este fenomenul prin care substanţele apoase trec prin membrana celulei (care este semi-permeabilă) proces în cadrul căreia sunt transportate în interiorul celulelor noastre, de regulă, substanţele necesare activităţii celulare (se defineşte prin mişcarea unui solvent printr-o membrană semipermeabilă care separă două soluţii şi care are ca finalitate echilibrarea concentraţiei în minerale a celor două soluţii cu concentraţie diferităsau este procesul fizic de trecere a unei soluţii printr-o membrană semipermeabilă pentru separarea substanţelor aflate în stare de dizolvare sau de suspensie).

Membrana osmotică nu permite trecerea substanţelor dizolvare sau în suspensie ci doar a sulutului, în cazul nostru doar a apei.Este o metodă de înaltă calitate de obţinere a apei pure destinate cercetării în biochimie, biofizică sau pentru consumul uman.

Iniţial metoda a fost folosită pe staţia spaţială (purificarea/reciclarea tuturor lichidelor eliminate de cosmonauţi) întrucât transportul apei pe staţia spaţială necesita costuri enorme (peste 10.000 de dolari litrul), apoi pe submarinele armatei americane.

Procesul de osmoză prin membrane semipermeable a fost observat pentru prima oara în 1748 de către Jean Antoine Nollet. Timp de 200 a rămas la stadiul de aplicare doar în laborator, până în 1949 când Universitatea din California Los Angeles (UCLA) (Loeb şi Sourirajan) pune la punct un sistem de desalinizare a apei de mare şi obţinere a apei dulci potabile, folosind membrane semipermeabile din acetat de celuloză prin fenomenul de osmoză inversă.

Principalul criteriu de apreciere a performanţei unei membrane osmotice este rezistenţa chimică şi selectivitatea.Există pe piaţă membrane de triacetat de celuloză (CTA) care “putrezesc” în prezenţa clorului din apă, şi membrane pe bază de TFCM (Thin Film Composite Membrane) care sunt de asemenea, descompuse de clor. Cele mai performante membrane osmotice sunt fabricate pe bază de materiale compozite (poliamidă) şi au fost brevetate de FilmTec Corporation în 1970. Aceste polysulfonamide au fost sintetizate prin reacţii de policondensare (interacţiunea 1,6 hidro-hexanediamine şi 1,5-clorură de naphthalenedisulfonyl (NDSC) cu diferite cantităţi de agent crosslinking 1,3,6-clorură de naphthalenetrisulfonyl (NTSC))

Până în anul 2000 existau, în lume,peste 20 000 de staţii de obţinere a apei potabile prin osmoză inversă, asigurând câteva milioane de tone de apă purificată molecular destinată consumului uman.

U.S.Army, armata celei mai puternice naţiuni din lume foloseşte sisteme de purificare a apei prin osmoză inversă numite ROWPU’s (pronunţat „Roh-poo” – Reverse Osmosis Water Purification Unit)

Primul proiect important de obţinere a apei potabile prin osmoză inversă a fost demarat de guvernul SUA în 1950 şi avea ca scop asigurarea apei pure pentru Marina Americană. Echipamentele au fost folosite cu succes în timpul operaţiunii „Furtună în deşert” în Iraq dovedindu-şi fiabilitatea şi capabilitatea de a oferi apă practic din orice sursă (chiar infestată chimic, biologic sau radioactiv).

Armata română are în dotare echipamente funcţionale pe bază de osmoză inversă americane pentru obţinerea apei pe câmpul de luptă folosind orice sursă.În afară de SUA, alte state precum Israelul, China sau Spania şi-au propus să treacă progresiv la asigurarea apei potabile pentru populaţie, folosind sistemele de purificare prin osmoză inversă.

Sistemele care folosesc membrane osmotice au o serie de vulnerabilităţi ceeace le diferenţiază din punct de vedere al siguranţei în exploatare.
Heart Splash Pictures, Images and Photos
Membranele osmotice sunt uşor distruse de suspensiile din apă sau de sărurile dizolvate (carbonat de calciu, sulfat de calciu, sulfat de bariu, sulfat de stronţiu, şi dioxid de siliciu, fierul, sulful, hidrogenul sulfurat, material organic – microbi, viruşi, sărurile de aluminiu, manganul sau clorul). Toate aceste substanţe chimice organice sau anorganice, pH-ul acid sau alcalin, distrug polimerii sensibili din care este construită membrana osmotică.

De aceea performanţa membranelor osmotice (cea mai importantă componentă a echipamentului de purificare) se stabileşte în funcţie de rezistenţa la agresiunile fizico-chimice la care sunt expuse în procesul de hiperfiltrare.

Înainte de a achiziţiona un sistem de filtrare a apei, fiecare ar trebui să se informeze cu atenţie despre caracteristicile tehnice ale membranelor (compoziţie) dar şi despre sistemele de prefiltrare (protecţia membranei) deoarece speranţa obţinerii unei ape sigure biologic se poate transforma uşor în regret.

Există firme care, pentru a obţine un profit imediat, oferă echipamente ieftine, însă nu şi informaţiile absolut necesare publicului (sunt aşa numiţii “fluturi de noapte” care, pentru a aveau un preţ mic, “ieftin”, nu au sediu, au oameni slab pregătiţi şi materiale ieftine). Şi aici, la fel ca în oricare alt sector economic, profitul este singurul factor care motivează aceşti agenţi/firme.

Apa dură (de la robinet sau reţea, minerală din market sau din surse freatice – fântâni) este orice apă care conţine o cantitate apreciabilă de minerale dizolvate. Apa dură reduce durata de “viaţă” sau de folosinţă a instalaţiilor sanitare datorită depunerilor (se observă aceste “depuneri” pe vasele de bucătărie după ce o fierbem), sau creşte cantitatea de energie necesară încălzirii unui sistem de ţevi “căptuşite” cu depuneri de carbonat de calciu şi magneziu sau alte săruri minerale. În afară de risipa de energie mai trebuie amintită risipa de săpun şi detergenţi, deoarece necesită o cantitate mai mare pentru a face spumă şi a elimina murdăria.

Randamentul unui săpun sau detergent este dat de reacţia chimică dintre o componentă grasă (o trigliceridă sau stearat de sodiu şi o “leşie” sau hidroxidul de sodiu. Apa dură duce la formarea stearatului de calciu şi magneziu care aderă de cadă sub formă de “inel” gras (este vizibil după ce ne clătim cu apă atunci când ne facem baie şi pentru care se supără soţia pentru că se curăţă greu). Acesta se lipeşte şi de pielea noastră şi din acest motiv vom consuma o cantitate de săpun, dar şi de apă, mai mare pentru clătire.

7 vizitatori online acum
0 vizitatori, 7 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 10 la 01:31 am UTC
Aceasta luna: 57 la 09-20-2020 04:00 pm UTC
Acest an: 213 la 01-19-2020 01:26 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC