> News of the day <

Despre Apa Pură

Toate mecanismele publicitare au ca scop crearea unei mentalităţi consumiste în rândul populaţiei. Trăim, de fapt, într-o societate bazată pe consum în care oamenii sunt stimulaţi să cumpere cât mai multe lucruri la preţuri cât mai mici. Pentru a înţelege însă aceste afirmaţii ar trebui să gândim pe TERMEN  LUNG. Publicitatea şi educaţia  consumatoristă ne-a … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Apă de Rouă – acum accesibilă oricărui buzunar

Apa de Rouă este apă purificată osmotic (osmoză inversă) şi la fel ca dinamita inventată de Alfred Nobel spulberă o mulţime din problemele care ar putea atenta la sănătatea noastră: stresul chimic sau deshidratarea cronică atât de puţin discutate de literatura de specialitate dar care şubrezesc milioane de oameni şi care produc pagube de miliarde de euro anual, ca să pomenim doar două dintre aceste necazuri. Până de curând, firma Nobel era cea mai puternică de pe piaţa din România şi din acest motiv şi din multe altele, cartea „Apa de Rouă” o aminteşte admirativ. Însă, din fericire, aşa cum anticipam deja în paginile primului volum al lucrării noastre („Apa de Rouă” sau cum să-ţi re-creezi viaţa Simplu Responsabil Inteligent cu ajutorul Apei Purificate osmotic – epuizată momentan dar în curs de reeditare) lumea nu stă pe loc, uneltele şi tehnologia evoluează, oamenii se schimbă (în bine, desigur!) se instruiesc, se adaptează cerinţelor şi azi asistăm la jucători noi, dinamici şi extrem de bine orientaţi pe piaţa purificatoarelor din România. O schimbare în bine mai ales pentru românul strivit de nevoi şi de crizele interminabile, care are la dispoziţie IATĂ!, echipamente de purificat apa cea de toate zilele cu mult mai ieftine dar la fel de performante ca şi cele aduse – până nu de mult, de Nobel Corporation.

Aşa că Apa “Nobel” – Apa purificată osmotic – atât de râvnită de atâţia oameni din Severin dar nu numai, a devenit ACUM accesibilă aproape oricui îşi doreşte o apă corectă celular şi metabolic.

În curând cei interesaţi vor afla, aşa cum v-am obişnuit, informaţii oneste/pertinente cu numele, prenumele şi renumele acestor firme mult mai ieftine decât cele promovoate de Nobel, dar la fel de sigure calitativ. Documentele pe care le vom publica, pro sau contra, aşa cum am făcut-o de fiecare dată – pentru corecta/completa informare a cititorilor noştri, o vor confirma.

În paginile acestui site veţi afla toate detaliile necesare despre aceste firme şi despre  echipamentele importate/promovate.

Apa purificată osmotic  este, şi va rămâne multă vreme, cel mai puternic mijloc de prevenire şi de păstrare a sănătăţii. Dintre cele trei elemente care ne ţin organismul viu – aerul, apa şi mâncarea, apa purificată osmotic – identică cu apa celulară strecurată de aquaporine, pentru care s-a primit premiul Nobel-, de departe, este cel mai inteligent şi mai eficient.

De ce? Răspunsul în articolele următoare dat şi în mult aşteptatele volume 2 şi 3 ale lucrării „Apa de Rouă”.

danny water

Apa Pură – nu a fost inventată de DrPro ci, de Mama Natură

Întâlnesc în peregrinările mele zilnice oameni şi oameni. Cel mai mult mă fascinează cei care au păreri/prejudecăţi false pe care şi le apără cu înverşunare mai ales când este vorba de un licenţiat în medicină. Trufia diplomei îl face inflexibil/ rigid, trufaş şi definitiv. Mircea Eliade spunea că doctorii sunt prin excelenţă oameni morţi spiritual pentru că şi-au asimilat erorile metodic şi definitiv. Am întâlnit încă un astfel de specimen care nu poate accepta ideea că apa pură este o  componentă absolut nornală şi necesară a fiziologiei noastre interioare, a metabolismului nostru. Dar până să îi reamintesc de cursurile de biochimie să spunem pentru cei care ne citesc şi care nu au chef de disertaţii savante de biochimie, că peştii – fiinţe care înnoată în… apă, la fel ca toate vieţuitoarele beau şi ei …apă. Ce fel de apă? Apă filtrată sau „apă pură” ca să îi fac supărare şi mai mare confratelui discipol a lui Hipocraticus.

Cum filtrează peştii apa?

Instalaţia de “desalinizare” se află la nivelul branhiilor. Celule specializate preiau sărurile inutile şi periculoase şi împreună cu un muscus foarte  concentrat le elimină în exterior. Doar apa trece cu uşurinţă prin membranele branhiilor însă nici o altă substanţă minerală NU (tot la fel ca prin membranele osmotice DrPro).
Furtunarii (puffinus) – păsări asemănătoare pescăruşilor trăiesc departe de ţărm, venind pe uscat o dată pe an. Acestea nu sunt singurele păsări care nu consumă apă dulce. Alte păsări, deşi trăiesc pe uscat nu consumă niciodată apă dulce (Phalacrocorax, Uria, Larus). În grădinile zoologice îngrijitorii şi oamenii de ştiinţă nu puteau înţelege de ce struţii, acvilele, colibri sau alte păsări putea trăi în captivitate, iar albatroşii NU. Nu de dorul mării mureau ei- aşa cum s-a crezut mult timp ci al apei sărate, ei putând fi crescuţi doar după ce se adăugau săruri minerale în apă. Păsările acestea dar şi alte reptile (crocodilul) au glande care desalinizează/filtrează osmotic apa, iar aceste glande nu sunt rinichii, ci glandele salifere din vârful nasului. Concentraţia în săruri minerale în picătura care atârnă de ciocul pescăruşului (nu are guturai aşa cum se credea!) este cu mult mai mare decât în apa mării. Spre deosebire de păsări, la broaştele ţestoase, şerpi, şopârle, canalul excretor al glandei salifere se deschide în unghiul intern al ochiului. După ce se hrănesc, crocodilii “plâng”, dar nu după victimă –cum iarăşi s-a spus în lipsa altor explicaţii normale, ci pentru a elimina excesul de săruri minerale ingerate odată cu corpul prăzii.
Peştii de apă dulce procedează invers; sângele lor conţine o cantitate de săruri care  creează o diferenţă de presiune osmotică de aprox 10 atmosfere, astfel că peştii practic “sug” apa din mediul extern. Mucusul care ne împiedică să îi ţinem în mână atunci când se zbat în cârligul undiţei le protejează în primul rând apa din interiorul corpului şi apoi îi ajută şi să „alunece” mai uşor prin apă. La fel procedează rechinii sau vulpea de mare sau broasca mâncătoare de crabi (ureea acumulată creează diferenţa mare de presiune osmotică).

Cum putem bea apă pură şi din …aer?

Se ştie că dacii erau mari iubitori ai apei din …cer – apă de ploaie sau zăpadă – pură desigur mult diferită de apa isvoarelor sau a fântânilor.
Pe ţărmul sudic al Crimeei nu există râuri sau lacuri, iar pârâiaşele existente seacă la începutul verii. Depozitarea apei în Crimeea începe toamna cu apa de ploaie adunată în bazine uriaşe subterane. S-a mai construit în anii comunismului un tunel prin munte prin care se aduce apă. Însă vechii locuitori obţineau o apă foarte pură din aer. Marea era alături şi chiar dacă aerul era uscat, el tot aducea vapori de apă din mare (apă evaporată=apă pură). În Feodosia – Crimeea a fost descoperită locuinţa unui principe care construise o piramidă de piatră prevăzută cu numeroase canale în care se forma rouă, care apoi era drenată prin jgheaburi într-un bazin subteran.
Chiar şi în deşerturile cele mai aride, tot se formează noaptea sub pietre, stropi de rouă pe care le sorb animalele din deşert. Şobolanul marsupial care trăieşte în deşert adună seminţe uscate în nişte pungi din obraji pe care le transportă în vizuină. Cavitatea bucală a acestui marsupial este acoperită cu blană pentru ca saliva să nu intre în contact cu seminţele. Dacă solul conţine o cantitate cât de mică de apă, seminţele perfect uscate o absorb (presiunea osmotică din aceste seminţe este de 500 de atmosfere!). Iar după ce seminţele sunt suficient de ude, sunt consumate ulterior de şobolan. Agama – şopârla care trăieşte în deşert, bea apă cu ajutorul ţepilor. Roua (ţepii sunt reci şi condensează vaporii de apă pură) sau apa dintr-o băltoacă (porii din ţepi sunt situaţi astfel încât apa să  circule doar spre cap în nişte perniţe mici unde se acumulează şi de unde agama stoarce câte o picătură când deschide gura) sunt sursele de unde se „adapă” inteligenta creatură.

Colegul doctor care cu prea mare uşurinţă acuză apa pură DrPro că vezi Doamne …”ar umfla celulele!” ar mai trebui să ştie că există “fabrici” de apă în corpul animalelor şi chiar în corpul …lui. Din arderea glucidelor se obţine apă …pură, din arderea lipidelor se obţine apă …pură, dar probabil că la aceste lecţii dumnealui a cam chiulit! Regretabil domn’doctore!

Eu beau Apă Pură de cinci ani şi nu mi s-au mai umflat celulele! Şi părinţii mei la fel şi copilul meu la fel şi încă alţi mulţi prieteni cărora le car zilnic apă de la filtrul meu cu damigeana.
Există animale care nu beau apă niciodată sau foarte rar (locuitorii deşertului- antilopele, popândăii, şoarecii săritori, dipodidele, broaştele ţestoase, zebrele, şerpii, girafele, struţii, leii, etc)
Toate animalele de pe planetă, inclusiv omul, posedă o “fabrică” de apă. În celulele noastre hidrocarbonaţii sunt “arşi” rezultând CO2 + H2O + energie.
Din arderea a 1gr Glucoză, rezultă 0,56 ml apă, iar din arderea a 1 gr de lipide rezultă 1,04 ml (cam o jumătate de litru de apă pură în 24 de ore).
Pentru a “strecura” un pahar de „apă” minerală –o sintagmă lingvistică incorectă (corect ar trebui spus soluţie apoasă minerală) folosită mult prea abuziv, organismul  nostru consumă 46 kcal – aprox 5 gr lipide sau 12 gr proteine (dintr-un gram de glucide rezultă 4 kcal, 1 gr de lipide – 9 kcal, 1 gr de proteine 4 kcal).
Alte animale care nu beau apă – dropiile, ciocârliile, gerbilinele, unii şoareci şi rozătoare care se grănesc cu seminţe şi care îşi asigură apa pură exclusiv din arderea lipidelor şi hidrocarbonaţilor.
La dypus şi popândău, grăsimea se depune în coadă fiind apoi arsă pentru obţinerea apei pure. Şopârlele gigantice – Varan depozitază grăsimea tot în coadă şi la fel procedează oile Kurduk (au de o parte şi de alta a cozii două proeminenţe).
Cămila poate stoca 120 kg de grăsime iar oile Kurduk 11 kg. Cămila poate trăi fără să bea apă 45 de zile ea hidratându-se cu apă pură obţinută din arderea grăsimilor din cocoaşă. Embrionii de pui care ulterior eclozează se hidratează cu lipidele conţinute de ouălele păsării mamă! Şi exemplele din natură pot continua la nesfârşit!

Încet încet lumea medicală va fi obligată să accepte normalitatea dar mai ales UTILITATEA acestei Ape Pure aşa cum este Apa de Rouă DrPro şi să înceapă să recomande pacienţilor dar mai ales oamenilor sănătoşi renunţarea la soluţia apoasă  mincinoasă minerală sau plată şi să înceapă să ofere trupului apa pură atât de râvnită de celule.

Nu este nici o ruşine, chiar dacă ai făcut o facultate de medicină – să spui omului „să bea apă pură “ de rouă” DrPro obţinută osmotic – corectă metabolic şi celular” să îi spui de ce îi este bună şi cum îi poate păstra sau reda sănătatea.

Din păcate există destui confraţi medici care se întreabă tot aşa cum o făcea zâmbind un prieten chirurg în urmă cu vreo două săptămâni: „Păi şi eu ce mai tai?!”…

 

Halucinant!


Crunta realitate americana care ne va lovi in foarte scurt timp si pe noi, daca nu cumva suntem deja victimele acestui sistem. Toate scrierile SF din anii ’60, ’70… despre alimentele sintetice si despre cine conduce cu adevarat lumea sunt pur si simplu infantilisme pe linga aceasta socanta, halucinanta realitate.

TREBUIE SA VEDETI ACEST FILM! ESTE O OBLIGATIE MORALA, ESTE O DATORIE FATA DE PROPRIA PERSOANA, FATA DE FAMILIE, FATA DE PLANETA PE CARE TRAIM!

Probabil ati vazut si ati citit multe filme si scenarii despre diverse teorii conspirationiste si altele de acest gen. ACEST FILM ESTE DUREROS DE REAL. Dureaza 90 de minute – adica o ora si jumatate -, dar sunt ferm convins ca va va putea schimba viata dupa ce-l vizionati si veti CUMPARA ALTFEL, cu mult mai multa atentie si DISCERNAMINT ALIMENTELE DIN SUPERMARKET.

NU E NIMIC INVENTAT, NU E NIMIC INOCULAT SUBLIMINAL. ESTE O HALUCINANT DE DUREROASA REALITATE!

Apa ne poate salva viaţa IV

Munca desfăşurată de Dr Paul Bragg legată de apa pură este una din cele mai mari contribuţii de pe mapamond la visul de tămăduire al oamenilor.

„Cea mai adecvată substanţă de pe faţa Pământului care ne susţine sănătatea şi tonusul este apa curată sau purificată” – Dr James Balch M.D. Dietary Wellness

Organismul nostru are nevoie constant pentru întreţinerea permanentă a tuturor reacţiilor chimice din celule sau din afara lor, sau ca solvenţi, de ioni de Hidrogen şi de Oxigen iar cea mai importantă sursă este H2O sau apa curată/pură/strecurată.

Întrebat fiind care este cea mai mare descoperire a omenirii dacă ar fi să aleagă între Internet, cucerirea spaţiunlui, iphone sau energia nucleară, Dr. Paul Bragg a răspuns că … „postul cu apă pură este una din cele mai mari descoperiri deoarece este un puternic şi eficient intrument de prevenire a îmbătrânirii şi morţii premature. Nici una din cele enumerate mai sus nu se compară cu posibilitatea de a preveni boala, senilitatea, neajutorarea sau incapacitatea de a-ţi purta singur de grijă”. El a mai afirmat în interviul acordat că începând de vineri seara ora 19.00 până sâmbătă seara aceeaşi oră ţine săptămânal post negru timp în care bea doar apă distilată sau apă purificată osmotic. „Este o bună ocazie de a elimina toxinele din organism dar şi „rugina” din articulaţii şi muşchi” a mai spus el. Organismul nostru consumă multă energie să mestece mâncarea, s-o împingă în cei câţiva zeci de metrii de „ţeavă” de la gură la rect, să filtreze prin cei două milioane de nefroni din rinichi toxinele, să susţină ficatul să „prepare” alimentele necesare miilor de miliarde de celule sau să introducă sutele şi miile de litrii de oxigen necesar respiraţiei celulelor. Postul conservă o bună parte din energie iar la sfârşitul zilei în care am decis să bem doar apă purificată „ne vom simţi uşori precum un înger în zbor”.   Să nu uităm că Medicina actuală este doar paliativă sau simptomatică, ameliorând durerile care ne fac viaţa dificilă. Boala se ascunde în spatele cauzelor care au generat-o iar medicamentele nu ajung la aceste cauze. Apa purificată este cel mai simplu şi mai la îndemână instrument de prevenire a bolii şi suferinţei . Paul Bragg nu a încetat să recomande apa pură oamenilor. Ea nu este doar un moft aşa cum scriau unii adepţi ai apelor minerale  şi care îi numeau „fanatici” în anii 70’ pe adepţii apei purificate. „Suntem o naţiune educată/obişnuită să înghită pastile. Sunt un cercetător independent şi un luptător cinstit al sănătăţii în spiritul dreptăţii. Nimeni nu îmi impune ce să spun şi nu-mi dictează nici o organizaţie ce să fac. Nu servesc nici unui organism financiar aşadar vă pot oferi adevărul întreg şi cinstit pentru că am petrecut întreaga viaţă cercetând şi studiind nu boala ci sănătatea oamenilor” a mai spus Dr. Paul Bragg.

De ce ne îmbolnăvim

Oamenii sunt prizonierii propriului confort creat la sugestia celor care sunt conduşi doar de Profitul imediat. Aşa că majoritatea populaţiei îşi scurteză viaţa consumând o hrană poluată şi o apă toxică. În plus ei fumează -o altă afacere profitabilă pentru industria tabacului dar mai ales pentru guverne întrucât plătesc pensii mai puţine unor oameni care îşi scurtează voluntar viaţa, consumă alcool pentru a uita de criză şi de necazuri, cafea pentru a se „energiza” pentru câteva minute, sucuri cu edulcoranţi artificiali – veritabile bombe chimice pentru ficat, zahăr rafinat, făină albă, carne, sare şi o mulţime de alte alimente aditivate. Dacă adăugăm la toate acestea stresul, lipsa de mişcare sau sedentarismul-„sportul” preferat a devenit privitul la meciurile sportive sau politice de la televizor, lipsa soarelui şi a aerului curat vom înţelege de ce oamenii sunt din ce în ce mai apatici, mai indiferenţi, mai bolnavi şi de ce trăiesc mai puţin. Nicicând în istoria omenirii nu s-au inventat atât de multe medicamente (peste 300 000 în nomenclatorul internaţional), aparate medicale atât de sofisticate şi de scumpe şi nu s-au vândut atâtea mii de tone de medicamente. Oamenii au ajuns pur şi simplu să se „târască” spre pastilele sau lichidele energizante sau să înghită pumni de pastile pentru a scăpa de suferinţele care le ruinează tinereţea. Am atins „performanţa” ca numărul de copii bolnavi cronici să îl egaleze pe cel al adulţilor. Suntem o generaţie de consumatori de medicamente şi excitante/energizante. Copii noştrii însă vor face la rândul lor copii. Are cineva idee cum vor arăta generaţiile viitoare?va urma

Ce mai mâncăm?

„Spune-le dar: deseară carne veţi mânca, iar dimineaţă vă veţi sătura de pâine”…a spus Domnul către Moise. Tot Dumnezeu îi spunea să înveţe poporul să mănânce proteinele şi dulciurile la mese separate    (tot El a interzis consumarea împreună, la masă, a laptelui şi a cărnii).

Carnea şi proteinele animale se consumă doar împreună cu legume fără amidon cum sunt salatele, varza, etc.

Proteinele animale (carnea) trebuie consumate o singură dată pe zi, iar cele vegetale( soia, fasole, mazăre), mai des. Carnea poate fi înlocuită cu succes de un kilogram de nuci şi seminţe crude pe săptămână, care nu numai că oferă TOATE proteinele şi grăsimile necesare, dar elimină şi pofta metabolică de carne, ouă, sau alte tipuri de proteine animale.

Când mâncăm glucide (carbohidraţi) nu este bine să consumăm şi proteine (nici un fel). Evităm combinarea a două tipuri de glucide la o masă; cel mai prost mic dejun este acela care conţine cereale îndulcite cu zahăr rafinat şi lapte pasteurizat şi eventual pâine cu dulceaţă. Stomacului îi trebuie 12 ore pentru a se reechilibra enzimatic după un astfel de meniu.  Glucidele (dulciurile) trebuie atent amestecate cu salivă pentru o bună digestie; nu este indicat să bem lichide atunci când mâncăm dulciuri, altfel în stomac ajunge o compoziţie diluată care în loc să fie digerată de enzima salivară numită ptialină, va fermenta cu consecinţe neplăcute pentru stomac, ficat (rezultă alcool!), sistemul nervos, etc.

Ar fi mai bine să mâncăm dimineaţa doar o masă pe bază de glucide iar seara pe bază de carne, adică exact aşa cum i-a recomandat Dumnezeu lui Moise. Grăsimile pot fi consumate împreună cu glucide, legume şi fructe. Evităm margarina şi uleiurile „hidrogenate”. Acestea pentru a fi digerate ar trebui să avem în stomav o temperatură de cel puţin 270 de grade celsius, ceeace este imposibil, ca atare ele nu pot fi digerate. Cele mai bune grăsimi sunt cele provenite din unt şi uleiuri vegetale presate la rece.

Sarcina – miracolul familiei

În viaţa unor tineri căsătoriţi sau a unui cuplu, sarcina este de departe una din cele mai miraculoase întâmplări, o minune care schimbă total mai ales viaţa femeii. Există o mulţime de studii care afirmă că 94% din problemele apărute pe parcursul sarcinii pot fi evitate cu ajutorul informaţiilor corecte pe care ar trebui să le primească viitoarea mămică. În prezent majoritatea gravidelor ştiu că nu este sănătos să consume cafea (aceasta tulbură liniştea copilului putând induce chiar avort spontan şi poate creşte tensiunea arterială), că fumatul este nociv, sau că alcoolul poate afecta grav puiul de om din pântece. Deşi unii sfătuitori “binevoitori” recomandă gravidei “să stea liniştită” şi să evite sportul pentru a nu naşte prematur, azi se ştie în mod cert că mişcarea regulată , uşoară , confortabilă duce la o mai bună irigare a placentei dar şi la menţinerea bunei dispoziţii. Înnotul poate fi benefic pentru întregul corp (în apă gravida este mai “uşoară”) dacă nu există riscul de accidente (lovituri în piscine aglomerate). Alimentaţia trebuie orientată spre calitate – alimente sănătoase cât mai puţin poluate chimic şi mai puţin spre cantitate (sfatul că trebuie “să mănânci cât pentru doi” este urmat doar de acumularea unor kilograme în plus). Încălţămintea comodă de tip sport aduce o mare “uşurare” coloanei vertebrale (aceasta nu mai este lordozată – bazinul împins înainte) şi previne riscul accidentelor prin împiedicare (instabilitate) şi căzăturile. Gravida ar trebui să evite pe perioada sarcinii vopsirea părului (o parte a chimicalelor din vopseaua de păr se absorb în corp şi implicit în cel al copilului) şi se ştie că sunt regăsite în  urină.

Cea mai importantă recomandare însă este legată de consumul de apă. Puiul de om este asemeni unui peştişor din acvariu sau unui submarin care înnoată în apă. Lichidul amniotic (“apa” în care se mişcă) este secretat de membrana amniotică începând cu luna a doua, ajungând ca în luna a cincea să aibă un volum de circa un litru. Este un lichid clar, limpede care are gust uşor sărat şi mirosul spermei. Cei circa 1000 de mililitrii de lichid amniotic sunt înlocuiţi la circa 3 ore (modul cum sunt “secretaţi/fabricaţi” aceştia este încă un mister) şi de aceea hidratarea femeii gravide este esenţială (mai ales la femeile care au greţuri şi care pierd lichide prin vărsături). Consumul corect de lichide previne constipaţia (generatoare de multe complicaţii mai ales infecţioase dar şi hemoroizi, polipi, etc), retenţia de apă (organismul gravidei este efectiv “disperat” după apă), “ajută” rinichii, previne hipotensiunea arterială. “Îmbibarea” corpului femeii cu apă este fiziologic şi se datorează hormonilor estrogeni şi cortocosuprarenali. Nu trebuie uitat că metabolismul femeii în timpul sarcinii creşte cu mai bine de 20% iar reacţiile chimice metabolice au nevoie în mod esenţial de apă pură nu de cola, ceai negru, cafea, sucuri sau apă minerală (toate acestea mai mult “balonează” femeia). Copilul are nevoie de nutrienţi pentru a creşte iar vehicolul cel mai potrivit pentru această misiune este apa purificată. Apa purificată mai are marele avantaj că “scuteşte” corpul femeii, dar mai ales al fătului de efectele clorului, plumbului, nitraţilor şi nitriţilor, pesticidelor sau medicamentelor prezente în mod generos în apa freatică sau de la reţea şi care îl pot efectiv ucide. Să nu uităm că apa sau sucurile  îmbuteliate conţin bisfenol A (din compoziţia recipientului/”sticlelor” de plastic) – substanţă care se comportă ca un disruptor hormonal şi care îşi arată “efectele” mult mai târziu (fetiţelor le vine ciclu mult mai devreme iar băieţii “uită” să se maturizeze având predispoziţii homosexuale).

După naştere hidratarea este la fel de importantă mai ales pentru favorizarea secreţiei laptelui necesar bebeluşului. Lactaţia dar şi aportul de apă sunt controlate de hipofiză (o glandă endocrină şi nervoasă situată în mijlocul creierului) şi care îşi dublează volumul şi greutatea în timpul sarcinii. O creştere similară înregistrează şi suprarenalele, ovarele, tiroida, paratiroidele, epifiza sau pancreasul. Toate aceste modificări endocrine se centrează pe asigurarea tuturor condiţiilor optime placentei de care depinde evoluţia normală a sarcinii.  Volumul total al sângelui femeii gravide este cu circa 1-1,5 litrii mai mare la sfârşitul perioadei gravidităţii – al element care sugerează obligativitatea hidratării corecte (creşte de exemplu  numărul de leucocite – armata vigilentă 24/24 pentru apărarea femeii şi copilului).  Capacitatea pulmonară deşi rămâne neschimbată, pentru un schimb eficient de gaze la nivel alveolar este esenţială prezenţa apei (dacă plămânii sunt dezhidrataţi, circuitul gazelor la nivel pulmonar este alterat cu consecinţe neplăcute pentru cei doi “actori” beneficiari mama şi fătul). Ficatul gravidei suprasolicitat în timpul sarcinii are de asemenea nevoie pentru susţinerea proceselor metabolice de un aport crescut de lichide, cu atât mai mult cu cât femeia în această perioadă are o secreţie abundentă de salivă dar şi de sucuri gastrice care au în compoziţie preponderent apă. Dezhidratarea sau hidratarea cu lichide incorecte – apă minerală sau sucuri are ca efect în această perioadă formarea de calculi biliari sau renali (în perioada de sarcină este frecvent întâlnit sindromul de atonie veziculară biliară). Aparatul excretor al femeii trebuie să facă faţă acum la un volum mai mare de deşeuri metabolice iar apa purificată osmotic aşa cum am mai spus şi cu alte prilejuri este vehicolul ideal care ajută organele implicate în evacuarea gunoaielor metabolice. va urma

Din nou despre minerale

Auzim zi de zi la vecini, la televizor, în revistele mondene, pe holurile policlinicilor sau laboratoarelor poveţe, sfaturi “docte” cum că trebuie să “luăm minerale şi vitamine pentru întărire” în special a sistemului imunitar, “oferta” fiind mai mult decât generoasă. Întâlnim cutii cu etichete atent vopsite în farmacii, la negustori ambulanţi care le recomandă foarte “avizaţi”, în târgul de vechituri pe tarabe sau pur şi simplu pe capota maşinii alături de adidaşi sau detergenţi, în aprozare şi chiar la piaţa de legume şi fructe, lângă merele îmbujorate de ruşinea acestei “concurenţe” nefireşti. Decât să cumpere două kile de mere, unul de struguri şi unu de caise, omul mai bine ia de aceeaşi bani o cutiuţă colorată cu pilule aromate sintetic şi “umplute” cu minerale “salvatoare”.
Am mai spus şi cu alt prilej că mineralele sunt de trei feluri: minerale anorganice, (metalice), chelatizate şi organice (sau coloidale). Primele au o rată de absorbţie stabilită de nutriţionişti celebrii în urma măsurătorilor între 3 – 13% (rata de absorbţie este mai crescută la copii şi mai mică la adulţi sau vârstnici), cele chelatizate (care au un suport proteic pentru a le “ajuta” -forţa să intre în celulă prin “canalele” ionice membranare – 40% rata de absorbţie) şi mineralele coloidale a căror rată de absorbţie este de peste 98%. Acestea din urmă se găsesc în legume, fructe, seminţe şi în general în “compoziţia” organismelor vii.
Sintagma sau cuvintele “vitamine şi minerale” sunt promovate ca fiind sinonime cu sănătatea aşa că dacă nu ne “mineralizăm” sau nu ne “vitaminizăm” cu bumbii coloraţi (mai ales copiii) vom fi foarte betegi. O singură întrebare de bun simţ ar trebui pusă: cum ar arăta oamenii dacă ar primi o alimentaţie integral şi exclusiv anorganică sau sintetizată în laboratoarele chimice?
Am aprofundat de curând o informaţie care aduce lumină în plus în această ofertă de minerale comerciale anorganice, desigur. Acestea, se spune într-o revistă medicală americană nu pot aduce/susţine viaţa în celule spre deosebire de cele naturale care sunt foarte uşor preluate şi folosite la repararea ţesuturilor sau pentru susţinerea funcţiilor corpului, fiind invocată mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Pentru o mai bună înţelegere, spinul este o caracteristică fundamentală a particulelor elementare în fizica cuantică. Wolfang Pauli – laureat Nobel a introdus primul conceptul de “spin” urmat fiind de Ralph Kronig, Bohr, Heisenberg, Erwin Schrodinger sau Paul Dirac majoritatea acestora premiaţi “Nobel”.
Mineralele sunt de regulă substanţe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent substanţe solide cristalizate. Ele sunt substanţe naturale solide, mai rar fluide, alcătuite din unul sau mai multe elemente chimice, care intră în componenţa rocilor şi minereurilor.
Tipuri de minerale întâlnite în natură.
Mineralele native sunt elemente chimice care se găsesc în natură fie în forme pure necombinate (se cunosc 23 asemenea elemente -18 metale şi 5 nemetale), fie sub formă de sulfiţi şi săruri de sulf, halogenaţi (cca. 140 de halogenide), oxizi şi hidroxizi formaţi printr-o legătură a unui metal sau nemetal cu oxigenul sau cu o grupare hidroxilică (-OH) – circa 400 de oxizi, carbonaţi ,nitraţi, boraţi, sulfaţi, selenaţi, teluraţi, cromaţi, molibdenaţi, wolframaţi, fosfaţi, arsenaţi, vanadaţi, silicaţi germanaţi, etc.
Din aceast motiv organismul nostru reacţionează în prezenţa acestor minerale ca şi cum ar fi vorba de nişte toxine activând mecanismele de apărare (imunitare) sau de eliminare. Spre deosebire de celula animală (umană) celula vegetală (complet diferită de cea umană numai prin faptul că noi nu suntem plante şi nu putem realiza fotosinteza) poate asimila mineralele anorganice transformându-le în minerale organice cu dimensiuni mult reduse şi uşor de asimilat. Mineralele anorganice dizolvate în apa minerală, sau cea freatică pot provoca artrite, dureri articulare sau renale, hipertensiune arterială, calculi biliari sau renali sau “înfundarea conductelor” – arterelor prin care circulă sângele. Dr Norman W. Walker un adept al dietei vegetariene care trăit după unii 119 ani şi care a scris o mulţime de cărţi, afirmă că un om bea într-o viaţă cam 4500 de galoane de apă şi circa 300 de kilograme de rocă minerală odată cu apa!!!. Această materie anorganică-minerală trebuie eliminată prin rinichi, vasele limfatice şi de sânge sau prin celelalte canale de excreţie. Dar cum fiecare american bea zilnic cel puţin un produs cola cheltuind circa 70 de dolari pe săptămână pe băuturile răcoritoare în SUA încasările din comerţul cu “răcoritoare” este estimat la circa 11,7 miliarde de dolari pe an!. Cei mai atenţi americani la sănătatea lor (din ce în ce mai mulţi) au început să care de acasă la serviciu sau la şcoală ulcioare ceramice cu apă purificată osmotic pe care o păstrează la frigider în loc să dea bani pe sticlele de plastic sau la automatele de apă “plată”. E un gest sigur, nedureros, responsabil, inteligent şi, desigur mai ales ieftin.

Criptosporidioza boala “mâinilor murdare”.

Criptosporidioza este una din cele mai comune boli transmise de apa contaminată din toată lumea.  Deşi până în anul 1976 nu s-a putut identifica cert elementul cauzal, acesta a fost legat de mâinile murdare iar confirmarea a venit odată cu descoperirea oochisturilor în apa infestată. Protozoarul ajunge în intestinul subţire unde atacă mucoasa declanşând o boală diareică ce se poate rezolva de la sine în cazul persoanelor cu un sistem imunitar sănătos dar care poate fi mortală pentru bătrâni, copii sau pentru persoanele cu un sistem imunitar deficitar sau slăbit. Este una din cele mai răspândite şi comune boli din ultimii 20 de ani iar principalul organ afectat este sistemul imunitar. Din intestinul omului sau animalului bolnav parazitul ajunge în materiile fecale iar apoi prin intermediul apei comtaminate, acesta ia contact cu alimentele şi este introdus din nou în organism. Oocistii de criptosporidium au un grad ridicat de contaminare (sunt înalt infecţioşi), necesitând doar 10-1000 unităţi pentru a cauza boala umană (100 de germeni sunt suficienţi pentru a declanşa simptomatologia). Localizarea parazitului în intestin este intracelulară dar extracitoplasmatică, contribuind la rezistenţa marcată a speciilor de Cryptosporidium la tratamentul cu antibiotice. Cantităţi mari de oocişti sunt excretate şi sunt rezistente la condiţii de mediu nefavorabile, incluzând din nefericire clorurarea aplicată pentru tratarea apei. Sursele de contaminare sunt persoanele care nu se spală pe mâini după folosirea toaletei, apa din bazine de înnot, apa infestată din locurile de agrement, alimentele spălate cu apă contaminată. Trebuie precizat că această vietate (oochisturile) este rezistentă la tratamentul apei cu clor şi poate supravieţui  în apa infestată timp îndelungat. Primele simptome ale bolii apar după două zile sau după zece (dar în medie cel mai adesea) după şapte zile şi se manifestă prin greaţă, vărsături, diaree apoasă sau mucoasă, dureri de stomac (crampe abdominale), febră, dezhidratare, indispoziţie, scădere în greutate. Persoanele cu sistemul imunitar puternic pot să nu prezinte semne însă sunt o sursă de contaminare pentru alte persoane cu care vin în contact. Oamenii cei mai expuşi la contaminare sunt cei care înnoată în piscine neîngrijite corespunzător sau în locuri neigienizate (bălţi, lacuri, heleştee), copii îngrijitorilor de animale, personalul medical sau nemedical care îngrijeşte bolnavi de boala Cryptosporidioză, turiştii şi excursioniştii care folosesc apă din surse nesecurizate (hoteluri, pensiuni, alte locaţii care nu au instalate echipamente de purificare a apei menajere) sau persoanele care iau contact cu fecalele umane în diferite împrejurări (sex anal).  Nu există un tratament sigur şi de încredere pentru enteritele cu cryptosopridium. Antibioticele au rezultate în unele cazuri dar acestea sunt de obicei temporare. Principalele gesturi terapeutice sunt cele de rehidratare orală cu apă sau intravenoasă cu soluţii corectoare ale dezhidratării şi o dietă de preferat fără lactoză. În Statele Unite ale Americii se estimează că există peste 60 de milioane de persoane care sunt infestate cu acest cryptosporidium şi pentru că boala diareică de obicei recidivează, şi este dificil de controlat, toate organismele implicate în prevenirea îmbolnăvirilor recomandă securizarea surselor de apă. The Center for Disease Control din SUA şi Canadian Drinking Water Quality (Health Canada’s Guidelines) recomandă sisteme de filtrare a apei care să conţină “plase” cu ochiuri mai mici de 1 micron pentru a putea reţine în siguranţă oochisturile Crypto. Tot aceste Centre pentru controlul bolilor recomandă (la fel ca în cazul toxoplasmozei, altă afecţiune frecvent întâlnită sau giardioza şi care au ca vector de transmitere apa) echipamentele de purificare a apei care folosesc membrane osmotice (osmoză inversă) care reţin împurităţi cu dimensiuni de până la 0,0001 microni şi care sunt considerate cele mai sigure din lume. Un sistem de canalizare şi de epurare eficientă a apelor fecaloid menajere din comunităţi este de asemenea obligatoriu.

Mămăliga

O felie de mămăligă rece are de 4 ori mai puţine calorii decât o felie de pâine.

A fost timp de sute de ani mâncarea de bază a ţăranului român. Pentru că turcii puneau bir doar pe grâu, porumbul a rămas românilor drept hrană care să înlocuiască pâinea.

Crescătorii de oi care locuiau mare parte din an la stânile de pe munte, neavând legume şi fructe precum cei de la câmp, găteau mămăliga împreună cu lapte, brânză şi untură sau tocană de oaie.

Alte popoare prepară o variantă de mămăligă mai moale (polenta –Italia, puliszka- Ungaria, pura –Austria, Croaţia, etc).

Spre deoasebire de făina de grâu, mămăliga conţine vitamine din grupul B, minerale(potasiu util bolnavilor de inimă) şi era recomandată în special persoanelor suferinde de boli de plămâni sau anemicilor. Diabeticii trebuie să ştie că o felie de mămăligă rece are de 4 ori mai puţine calorii decât o felie de pâine.

Pentru dureri în gât (amigdalită) se pune într-un tifon mămăligă caldă (cât se poate suporta) şi se aplică extern pe zona gâtului. Se pune deasupra o flanelă de lână; se repetă de două ori pe zi până la vindecare.

Pentru pietre la rinichi se aplică în zona rinichilor mămăligă caldă, se acoperă cu o pătură pentru a favoriza transpiraţia şi se bea un litru de ceai de mătase de porumb. Ajută la eliminarea nisipului şi pietrelor mici.

Pentru articulaţii dureroase, reumatice, se acoperă articulaţia dureroasă cu o frunză mare de varză, peste care se pune mămăligă fierbinte şi se înveleşte piciorul cu o pătură.

Pentru micoze ale pielii se aplică în zonele afectate ţuică în care s-a dizolvat cenuşă de coceni de porumb.

Reţetă: într-un ceaun se pune la fiert apă purificată prin osmoză inversă care nu face „cocoloaşe”, sare, puţină boia iute; când apa dă în clocot, se adugă făina de mălai (200 grame) şi se amestecă. Se lasă să fiarbă fără a se amestaca câteva minute, apoi se învârte cu lingura de lemn sau mestecăul până se întăreşte. Se răstoarnă pe o farfurie sau un fund de lemn. Se „taie” felii cu o aţă de cânepă. Se consumă caldă sau rece în loc de pâine.

Apa structurată şi sănătatea


„Apa structurată este esenţa tuturor formelor de viaţă” – Dr. Albert Szent-Gyorgy, laureat al Premiului Nobel
Toate celulele noastre conţin apă în interior iar componentele celulare inclusiv proteinele şi acizii nucleici „înnoată” în apă (cantitatea de apă conţinută de celule diferă în funcţie de rolul şi „scopul” lor).

Această apă intracelulală nu este doar un mediu ci şi reactant chimic, metabolic, catalizator, transportor sau controller. Complexitatea şi organizarea citoplasmei celulare ţine direct de versalitatea şi adaptabilitatea apei de a se angaja într-o multitudine de reacţii biochimice intracelulare.

Apa intracelulară prezintă caracteristici diferite de apa extracelulară şi din acest motiv studiile/cercetările s-au efectuat cu dificultate. În prezent există două teorii cu privire la rolul apei intracelulare; prima este „polarized multilayer theory” a lui Gilbert Ling iar a doua este “gel sol transition” a lui Gerald Pollack.

Fără a intra în detalii exhaustive şi obositoare, ceeace este important la aceste teorii este rolul acestei ape configurate sau structurate intracelular în tranziţiile metabolice şi în transferul de informaţii. Apa structurată intracelular are o concentraţie mai mare de ioni anorganici şi substanţe dizolvate decât apa extracelulară (high concentration of chaotropic inorganic ions and kosmotropic other solutes within the cells). Termenii “kosmotrop” (order-maker) şi chaotropic (disorder-maker) se referă la solubilitatea în apă a componentelor intracelulare (kosmotropele de ex stabilizează proteinele şi hidrofobele reducându-le solubilitatea). Mai târziu aceşti termeni au fost corelaţi cu proprietatea anumitor substanţe de a structura mai mult sau mai puţin apa (ureea este de exemplu kosmotropă). Adăugarea de ioni intracelulari are ca efect reducerea volumului de apă (efectul Hofmeister – care se referă la gradul de hidratare al anionilor şi cationilor într-o soluţie). Apa intracelulară tinde spre o densitate scazută de structurare datorită caracterului kosmotropic al majorităţii substanţelor dizolvate.

Lipidele membranare conţin grupuri kosmotrope hidrofile cum ar fi phosphatidylethanolamine. Reamintim că membranele celulare sunt asemeni unui “sandwich” formate dint straturi lipoproteice în care stratul lipidic are şi rol de a păstra/proteja apa intracelulară în interiorul celulei în condiţiile în care organismul este dezhidratat cronic datorită “hidratării” cu bere, cola, alcool sau alte soluţii apoase minerale care scot apa din celule prin diferenţă de presiune osmotică (explicaţia creşterii nivelului de colesterol – lipidă membranară, factor major de mortalitate cardiacă).

Păstrarea apei structurate în celulă de către aceste structuri lipidice are ca efect asigurarea unei interfeţe apoase situate imediat lângă membrana celulară. Aceasta formează o unitate funcţională cu rol în transmiterea informaţiilor fiziologice dinamice între mediul intra şi extra celular. Majoritatea proteinelor intracelulare sunt globulare ceeace le permite o mare posibilitate de mişcare entropică de rotaţie (deşi mediul intracelular este extrem de “aglomerat”).

Apa “structurată” prin dispunerea specială a ionilor şi punţilor de hidrogen asigură această mobilitate şi flexibilitate (proteinele, în general, sunt grupuri de carboxilat înconjurate de legături puternice de hidrogen care le asigură mişcarea prin apă ex arginina, histidina sau lizina). Apa structurată permite o întindere mai mică (“stretch”-ind) a proteinelor (actina de ex din structura muşchilor conţine o grupare terminală acidă care interacţionează cu apa) fapt ce permite muşchilor să suporte forţe şi greutăţi foarte mari. Ionii de Na, K, Ca, (implicaţi în contracţia musculară sau în transmiterea impulsului nervos) se comportă diferit în mediu apos structurat comparativ cu apa obişnuită- “vrac”.

Hidrogenul din apa structurată “caută” permanent “parteneri” chimici şi această caracteristică este o explicaţie pentru procesarea informaţiilor, pentru memorie şi după unii cercetători, “cheia” pentru mintea conştientă.

Rezonanţa magnetică nucleară a dovedit că apa intracelulară din compoziţia citoplasmei este structurată hexagonal, comparativ cu apa pură sau cea extracelulară fapt deosebit de important în cercetările legate de cancer (vezi Leterrier, Water and the cytoskeleton, Cell, A. H. Nilsson, Ogasawara, M. Cavalleri, DNordlund, and M. Nyberg, Ph. Wernet, LGM Pettersson, The hydrogen bond in ice probed by soft x-ray spectroscopy and density functional theory, H. Nada and Y. Furukawa, Anisotropy in growth kinetics at interfaces between proton-disordered hexagonal ice and water: A molecular dynamics study using the hexagonal model of H 2 O, J., ).

Apa structurată este unul din factorii/ cauzele sau motivele pentru care există populaţii centenare unde a depăşi vârsta de 100 de ani este ceva firesc. Henri Coandă şi Patrick Flanagan au oferit lumii microparticulele de microhidrină şi nanoclusteri care structurează apa purificată osmotic. Această apă pe care o putem avea şi noi acum ne protejează nu numai de suferinţă şi de un sistem medical care demult nu mai are legătură cu vindecarea şi sănătatea noastră dar şi bugetul tot mai “bolnav” şi el.

Câte ceva despre anomaliile apei

“Trăim prin harul apei” (“ We live by the grace of water”’)– National Geographic special edition, noiembrie, 1993.

Deşi apa este cea mai studiată substanţă de pe Pământ este şi cea mai puţin înţeleasă. Dimensiunile mici moleculare contrazic uluitoarea complexitate a reacţiilor la care participă asemeni unui cameleon pentru susţinerea vieţii. Apa reprezintă circa 94% din greutatea unui făt la naştere şi 59% din cea a unui adult aflat la apogeul vieţii. În interiorul organismului apa se deplasează intra şi extracelular prin canalele de intrare a apei în celulă descoperite de Pof Dr Gheorghe Benga de la Cluj (aquaporine) printr-un mecanism osmotic (prin diferenţă de presiune osmotică). Timpul de înjumătăţire al apei din corpul nostru este de zece zile (după 19 zile întreaga cantitate de apă este înlocuită). Copii au nevoie de mai multă apă deoarece rinichii lor nu pot concentra urina şi reţine apa la fel de mult ca un adult. În mod obişnuit apa este considerată un lichid tipic şi anonim. Nimic nu este însă mai atipic şi mai neobişnuit decât banala apă iar aceste “capricii”sunt cele care fac posibilă existenţa vieţii pe Pământ. Mai întâi deşi suntem învăţaţi că la robinet sau în sticlele de la market se află “apă de băut”, în realitate este vorba de soluţii apoase care conţin sute şi mii de substanţe dizolvate sau aflate în stare de suspensie şi pe care le introducem în organism când ne este sete. Nu numai în România, ci şi în alte ţări mai “pretenţioase”, apa îmbuteliată are ca sursă tot reţeaua publică (peste 70% din sortimentele îmbuteliate) şi deci poate fi considerată tot menajeră. Apa este cel mai mare solvent de pe Pământ, ea fiind atât de generoasă încât poate “lua la ocazie” prin dizolvare peste douăsute de mii de substanţe chimice diferite, din care peste zece mii nu îi modifică gustul, culoarea, mirosul (rămâne inertă) aşa încât noi nu vom ştii că ele există în ea. Întrucât toate fiinţele vii conţin apă lichidă, putem afirma că noi înşine suntem nişte soluţii apoase (această substanţă miraculoasă nu-şi modifică structura ca solvent şi astfel, organismele vii o pot strecura şi recila ori de câte ori este nevoie în procesele metabolice). Punctul de “topire” al apei solide (gheaţa) este cu 100K mai mare decât la alte hidruri cunoscute (mai mare cu 54K decât al O şi cu 4K decât al H). Punctul de fierbere al apei este cu 150K mai mare decât la alte hidruri asemănătoare (cu 90K mai mare decât a O şi cu 20K faţă de H). Apa fierbinte îngheaţă mai repede decât apa rece. Fenomenul a fost observat de Aristotel în sec IV î.Ch dar a fost adus în lumina atenţiei comunităţii ştiinţifice şi a publicului de un student sărac dar perseverent din Tanzania – Erasto Mpemba iar azi această ciudăţenie a apei îi poartă numele (efectul Mpemba). Dacă ar fi să ţinem seama de categoria de substanţe chimice din care face parte, apa ar trebui să se găsească pe Pământ doar sub formă de vapori. Căldura specifică a apei este de zece ori mai mare decât a fierului şi se încălzeşte de cinci ori mai încet decât cuarţul (dar şi procesul de răcire este tot lent). Capacitatea calorică specifică reprezintă cantitatea de căldură, în calorii, absorbită de 1 gram dintr-o substanţă, când se ridică temperatura cu 1°C. Unitatea de măsură pentru căldură, caloria, este egală cu capacitatea calorică a unui gram de apă (la 15°C). Întrucât absoarbe foarte repede şi foarte mult căldură, pe care o eliberează încet, vietăţile din mări şi oceane nu sunt ameninţate de răcirea bruscă sau de supraîncălzire. Pentru a evapora apa dintr-un ceainic de cafea ne este necesară de 5,5 ori mai multă căldură decât pentru a o face să fiarbă. Fără această “meteahnă” a apei, lacurile ar seca foarte repede iar viaţa din ele ar pieri. Când îngheaţă, apa se dilată (celelalte hidruri se contractă) devenind astfel mai uşoară (îi creşte volumul cu 9%) decât în stare lichidă (ea se contractă de fapt dar până la 4 grade , temperatură de la care inexplicabil începe să se dilate). Pentru că se ridică şi rămâne la suprafaţă şi pentru că este un bun izolator, niciodată apa nu va îngheţa până la fundul vasului. Din acest motiv, chiar atunci când iernile sunt foarte aspre în Antarctica, animalele marine nu sunt prea afectate de frig. Capilaritatea este proprietatea lichidelor de a se abate de la principiul vaselor comunicante în spaţiile capilare (foarte mici). Ea este o consecinţă a tensiunii superficiale şi a adeziunii.

Dacă forţele de adeziune dintre moleculele lichidului şi cele ale solidului sunt mai mari decât forţele de atracţie moleculară dintre moleculele lichidului, se formează un menisc concav spre exterior şi spunem că lichidul udă suprafaţa solidă. Dacă raportul între forţele de mai sus este invers, se formează un menisc convex şi spunem că lichidul nu udă suprafaţa solidă. Udarea sau nu a unei suprafeţe solide, depinde de natura celor două elemente care vin în contact.

Apa udă sticla curată şi fibrele de bumbac, dar nu udă sticla acoperită cu un strat subţire de grăsime, nici parafina şi nici masele plastice. Apa are cea mai mare tensiune superficială (cu excepţia mercurului). De aceea picătura de apă tinde să se facă ghem. Picătura de apă este strânsă ca într-un ambalaj în pelicula sa superficială. Aşadar, suprafata apei este întotdeauna acoperită cu o peliculă foarte subţire alcătuită din molecule. Pentru a o rupe este necesară aplicarea de forţă şi încă una destul de mare. Cele mai multe din aceste anomalii au fost explicate prin “apetitul” apei pure de a forma structuri hexagonale.

Astfel, fiecare atom de hidrogen al moleculei centrale formează o legatură de hidrogen cu câte o pereche de electroni neparticipanţi ai altor două molecule de apă şi fiecare pereche de electroni neparticipanţi ai moleculei centrale formează o legatură de hidrogen cu un atom de hidrogen al unei molecule de apă vecine. În această structură, oxigenul are numărul de coordinaţie 4, iar hidrogenul numărul de coordinaţie 2. Continuată la infinit, structura aceasta duce la o reţea hexagonală, similară cu a β-tridimitei. Unghiurile de valenţă sunt lărgite la 109,5°, covalenţele H-O sunt lungite la 0,99Å, iar distanţele O….O sunt de 2,76 Å. Această structură, confirmată şi prin difracţia cu neutroni, explică momentul electric al moleculei H2O, mai mare în gheaţă (2,5 D) decât în apa în stare de vapori (1,84 D). Anomaliile proprietăţilor fizice ale apei se explică prin faptul că apa lichidă nu este formată din molecule H2O independente, ci din molecule asociate prin legături de hidrogen. Deşi nu domneşte încă unanimitate de păreri asupra structurilor asociate ale apei, este sigur că la topirea gheţii nu se rup toate legăturile de hidrogen ale reţelei, ci numai o parte din ele. Apa lichidă este deci compusă din fragmente cu structură tetraedrică/hexagonală, dar şi din asociaţii cu structuri mai compacte, care, în echilibru cu structura mai afânată de tridimită, explică creşterea abruptă a densităţii la topire, la 0°C, urmată de o creştere mai lentă a densităţii până la 4°C, când este atins un maxim. Peste această temperatură, densitatea scade monoton. Deşi ruperea asociaţiilor de molecule de apă, în fragmente mai mici şi în molecule simple de H2O, continuă, are loc şi o dilataţie normală ca în orice lichid, datorită creşterii energiei cinetice a moleculelor cu temperatura. Sub 4°C domină primul, iar peste 4°C al doilea dintre aceste efecte antagoniste.

Nu există polimeri definiţi ai apei, ci fiecare moleculă de apă tinde să se înconjoare tetraedric cu alte molecule. În apa lichidă se formează asociaţii de două până la şase molecule de apă, care însă există, individual, numai un timp foarte scurt. Asociaţiile de molecule de apă se desfac şi se refac necontenit, în aşa mod încât numărul total, statistic, de molecule asociate, dintr-o cantitate dată de apă, să rămână constant, la aceeaşi temperatură.

Se apreciază că, la topire, se rup brusc 15% din legăturile de hidrogen din cristalul de gheaţă, la 40° sunt desfăcute aproximativ jumătate din legături, iar în stare de vapori sunt desfăcute toate legăturile de hidrogen.

“Apa este formată din hidrohen şi oxigen. Mai există însă un al treile lucru pe care îl conţine apa şi pe care nimeni nu-l ştie”). H.D.Lawrence.

Terapie prin istorie …

In vremea împăratului Wu, în secolul al doilea înainte de Cristos, prima ambasadă chineză a plecat spre vest, până în Persia şi Mesopotamia. Mai târziu, în anul 97 după Cristos, generalul Ban Chao ajunge până la ţărmul Mării Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la ţărmul Marii Negre, râvnind să treacă marea, pentru a pune piciorul în “ţara de la vest de Marea cea Mare”, numită “Ţara Daqin”.

Romanii ştiau de existenţa chinezilor, iar ţara lor o numeau Serica, “Ţara mătăsii”. Geograful Ptolemeu o reprezintă în hărţile sale cu destulă precizie. Mătasea chinezească ajungea la Roma prin intermediul perşilor, şi devenise un produs extrem de râvnit, pentru care cei bogaţi erau dispuşi să plătească orice sumă. S-a ajuns într-acolo, încât senatul a trebuit să dea decrete care să interzică purtarea mătăsurilor, atât din pricini economice, căci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs, cât şi din motive de moralitate: mătasea nu ascundea trupul matroanelor romane ci, din contră, îl expunea. Dar în vreme ce “nebunia mătăsii” creştea la Roma, chinezii nu păreau interesaţi de produsele romane.

Istoricul roman Florus susţinea că gloria lui Augustus ajunsese atât de departe, încât veneau să i se închine neamuri din toată lumea, precum inzii şi “oamenii mătăsii”, care locuiau “sub soare”, şi care au călătorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat în scris între chinezi şi romani.

Cei mai mulţi comentatori ai celor două cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu (”Istoria dinastiei Han Târzie”) şi cronica Weilue (”Scurtă relatare despre dinastia Wei”), sunt de părere că “Marea cea Mare” este Marea Neagră. Sub numele de Daqin, începând cu aceste cronici şi până în Evul Mediu, este cunoscut (fals!) Imperiul Roman

Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe ţărmul estic al Marii Negre, în actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma să traverseze marea şi să ajungă în imperiu. Dar comercianţii perşi l-au descurajat, spunându-i că marea este atât de întinsă, încât ar putea dura chiar trei ani ca să o traverseze, dacă nu are vânturi prielnice. Aceşti comercianţi nu aveau nici un interes ca romanii şi chinezii să facă comerţ direct, fără să le plătească lor taxe. Deşi s-a oprit la ţărmul mării, Gan Ying nu s-a întors în China cu mâna goală. El a cules informaţii despre ţara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut în zona pontică. Aceste informaţii stau la baza relatărilor despre Daqin, din cele două cronici chineze. Prima cronică, cea despre dinastia Wei, a fost scrisă in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han târzie, în sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi. Anul în care solul a cules aceste informaţii este 96 dupa Cristos, când în China domnea împaratul He din dinastia Han, la Roma împaratul Nerva Traian, iar în Dacia regele Decebal.

Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagră, asa cum s-a demonstrat până la urmă. Ce se afla, în acea vreme, imediat la vest de Marea Neagră? Dacia! Pentru chinezi, acolo începea Occidentul. Chiar dacă la vremea aceea Dacia nu era cucerită, Dobrogea şi ţărmul mării erau deja romane de ceva vreme, şi în doar zece ani urma să se constituie provincia Dacia. Ţinând cont şi de faptul că documentele chineze pomenite au fost redactate la câteva sute de ani după expediţia generalului Ban Chao, nu are de ce să ne mire dacă pământul de la apus de Marea Neagră era considerat ca făcând parte din Imperiul Roman. Aşadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.

Primul lucru pe care îl aflăm este acela că Ţara Daqin este condusă de un rege, care nu domneşte pe viaţă, ci poate fi schimbat, dacă semnele divine o cer (în caz de calamităţi naturale, de pildă), iar regele se retrage de bună voie, fără nici o supărare. Istoricii n-au reuşit să gasească vreo asemănare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo împaratul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Dacă însă privim spre Dacia, ne amintim că tocmai în acele vremuri, în anii 80 după Cristos, Duras îi cedase tronul de bună voie lui Decebal, simţindu-se prea bătrân ca să facă faţă ameninţării romane care se ivea la orizont. Cu siguranţă, în astfel de împrejurări, era consultată voinţa lui Zamolxe. Se mai spune în documentele chineze că, pe lângă rege, exista şi un grup de 36 de căpetenii militare, care deliberau în diverse probleme. Dacă unul singur era absent, întâlnirea nu mai avea loc. Cine erau aceşti 36 generali, cum îi numeşte cronica chineză? Consulii nu puteau fi, căci aceştia erau doar doi, aleşi anual. Numărul cel mai mare de consuli într-un singur an s-a înregistrat în vremea împăratului Commodus, 25 la număr, dar nu au funcţionat simultan şi a fost o excepţie. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea câteva sute de membri. Dacă însă luăm în considerare Dacia, e posibil şi chiar firesc ca, alături de rege, să fi existat şi un consiliu alcătuit din căpeteniile cetăţilor (davelor) supuse lui Decebal.

Următoarea informaţie este despre capitala acestei ţări, care este înconjurată de ziduri de piatră. Din nou, nici o asemănare, nici cu Roma, nici cu alte oraşe mari ale imperiului. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei erau, într-adevăr, înconjurate de ziduri de piatră, însă despre Roma nu se poate spune aşa ceva: Roma nu era apărată de ziduri la vremea aceea!

Capitala descrisă de chinezi nu seamană deloc cu Roma. Ea este alcatuită dintr-un sediu central şi alte patru palate, iar regele petrecea câte o zi în fiecare din cele cinci sedii, rezolvând diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o sută de li (41,6 km), deci aceasta era distanţa parcursă de rege în cinci zile, între cele cinci cetăţi. Cu toate eforturile de a înţelege acest pasaj, istoricii au trebuit să se dea bătuţi: nu este vorba despre Roma. Dacă ne gândim însă la Sarmisegetuza Regia, în preajma căreia se aflau câteva cetăţi puternice, asemănarea este destul de mare. Sarmisegetuza (în traducere “mă grăbesc să curg”) era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetăţile de la Costeşti, Blidaru, Baniţa, Piatra Roşie, cu funcţii militare şi religioase, dar şi aşezarea civilă de la Feţele Albe. De asemenea, e posibil să existe şi alte cetăţi sau aşezări în zonă, încă nedescoperite de arheologi. Drumul total însumat între cele cinci cetăţi enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri.

Ţara Daqin este o ţara foarte bogată. Pământurile sale sunt pline de aur şi argint, iar locuitorii ei se ocupă cu agricultura, cultivând cinci feluri de cereale. Comercianţii sunt foarte cinstiţi, nu au două preţuri. Daqin are mult grâu şi resurse alimentare din belsug şi ieftine. Oamenii sunt primitori, iar când la hotar sosesc soli din ţările vecine, li se trimit cai de poştă, pentru a ajunge în capitală, unde regele le face daruri în aur.

Nu există hoţi şi bandiţi. Zece bănuţi de argint valorează cât un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucrează sticla şi fabrică arcuri şi săgeţi (chinezii fabricau şi ei sticlă dar mată, nu transparentă ca noi). Ca să ajungi în această ţară, poţi să mergi şi pe uscat din Persia, înconjurând marea pe la nord. Se spune chiar că ar fi existat un pod imens, de câteva sute de kilometri, care lega nordul mării cu ţara Daqin.

Am început prin a povesti cum acum patru mii de ani, la marginea Chinei, ăşi duceau traiul nişte europeni blonzi, cu părul împletit şi cu îmbrăcăminte occidentală. Apoi cum chinezii, cercetând Asia Centrală, au ajuns până la Marea Caspică şi apoi la Marea Neagră, descriind o ţară ce se afla imediat la vestul mării, destul de asemănătoare cu Dacia. De bună seamă, ideea că un sol sau o ambasadă chineză a ajuns aproape de Dacia poate fi şocantă. Dar nimic nu ne împiedică să admitem că şi dacii auziseră de Ţara Mătăsii şi chiar i-au întâlnit pe locuitorii acestei ţări.

O senzaţională hartă chineză, redactată în 1418 pe o bucată de piele de gazelă, a fost dată publicităţii acum câţiva ani. Ea reprezentă cu mare precizie toată lumea cunoscută, cu Americi cu tot. Harta a aparţinut exploratorului chinez Zheng He, care a ajuns în America înaintea lui Columb. Hărţile exploratorilor europeni nu erau decât copii după această hartă. Aşadar, nu Columb a descoperit America, nu Magellan a fost primul care a făcut înconjurul lumii, nu Vasco da Gama a fost cel dintâi care a ocolit Capul Bunei Speranţe, nu căpitanul Cook a descoperit Australia; nu portughezii au fost cei dintâi străini care au pus piciorul în Brazilia, Mozambic şi Angola, nici spaniolii în Chile, Peru, Argentina, Columbia şi Venezuela. Chinezii le-au luat-o înainte. Iar înaintea chinezilor au fost vikingii, care au ajuns în America în secolul XI şi au redactat o hartă şi mai senzaţională a celor două Americi, harta Vinland.

Apa îmbuteliată şi sănătatea

WASHINGTON, 15 aprilie 2008 – “O substanţă chimică – Bisfenol A, aflată în unele produse alimentare din ambalajele de plastic şi sticlele de plastic pentru băuturi, inclusiv pentru copii poate fi legată de apariţia pubertăţii precoce, de cancerul de prostată şi apariţia cancerului de sân”, a declarat marţi guvernul SUA citat de Agenţia de Ştiri – Reuters.
Cercetătorii de la Universitatea din Heidelberg au arătat ca apa îmbuteliată în sticle de plastic este mai toxică decât cea de la robinet. Apa din sticlele de plastic analizate conţinea, de exemplu, antimoniul de 30 de ori mai mult decât cantitatea aflată într-un pagar de sticlă cu apă de la robinet.
Apa devine din ce în ce mai toxică pe măsura trecerii timpului în care aceasta stă în plastic.
Universitatea de Medicină din Yale a concluzionat în 2008 într-un studiu că Bisfenol A poate afecta creierul, memoria şi comportamentul (alterrarea sistemului dopaminergic din nucleii striaţi). Această substanţă mai afectează tiroida, funcţiile ovarului, testicolului; poate induce boli de inimă, sau diabet.
În aprilie 2008, guvernul Canadei a declarat această substanţă chimică ca fiind “toxică pentru sănătatea umană şi mediul înconjurător”. Imediat, în aceeaşi lună 10 state americane adoptă legi care cer interzicerea Bisfenolului A, iar Senatul SUA introduce o lege pentru interzicerea la nivel federal a produselor care sunt destinate copiilor, în special sugarilor.
În mai 2009 Whasinghton Post acuză într-un articol marii producători din industria chimică pentru lobby-ul pe care îl fac pentru a bloca aceste interdicţii.
În iulie 2009 California votează în unanimitate interzicerea produselor care conţin Bisfenol A.
În martie 2009, ministrul francez al Sănătăţii Dna Roselyne Bachelot-Narquin, a fost de acord cu decizia guvernului canadian cu privire la Bisfenol A iar în 27 iulie 2009, senatul francez propune interzicerea acestei substanţe.
În octombrie 2009, ministerul mediului din Germania propune interzicerea acestei substanţe din produsele destinate copiilor în special suzetele.
În mai 2009, Parlamentul danez interzice utilizarea Bisfenol A la fabricarea sticlelor de plastic pentru copii.
Pentru a nu fi expuşi noi, sau copii noştrii, la Bisfenol A trebuie să evităm alimentele şi băuturile ambalate în plastic şi le cumpărăm doar dacă au inscripţionat “bisfenol A – free”.

Un raport care arată legătura dintre cancer şi cartofii modificaţi genetic este trecut sub tăcere

extras din Nexus New Times Magazine, anul III, nr. 11, decembrie 2007 – februarie 2008

Militanţii împotriva recoltelor modificate genetic din Marea Britanie solicită ca recoltele test ale cartofilor MG să fie stopate în această primăvară după obţinerea şi mai multor dovezi care le asociază cu cancerul la şobolanii de laborator.

Activiştii Greenpeace din Marea Britanie afirmă că rezultatele obţinute în urma testelor realizate în Rusia şi făcute publice după o bătălie juridică de opt ani cu industria biotehnologică, susţin cercetările realizate de către dr. Arpad Pusztai, care primise aspre critici din partea Societăţii Regale şi a Institutului de Stat pentru Controlul Calităţii din Olanda.

Graham Thompson, militant Greenpeace, afirmă că dovezile sprijină „cercetarea făcută de Pusztai, care a fost discreditată atunci de către industrie”. Brian John de la GM Free Cymru din Ţara Galilor, care a publicat în 2007 rezultatele cercetării cu privire la cartofii modificaţi genetic, afirmă că aceasta a fost realizată în 1998 de către Institutul de Nutriţie al Academiei de Ştiinţe Medicale din Rusia, rezultatele ei fiind ascunse timp de opt ani.

Cercetarea arată că şobolanii hrăniţi cu cartofi modificaţi genetic au dezvoltat tumori; ficatul, rinichii şi intestinul gros fiindu-le grav afectate. Cartofii conţineau o genă rezistentă la antibiotice. Institutul rus a refuzat să dea publicităţii aceste informaţii.

Cu toate acestea, Greenpeace şi alte grupuri au realizat o campanie judiciară prelungită pentru obţinerea acestui raport.

În mai 2004, Tribunalul Districtual din Moscova a hotărât ca informaţiile legate de siguranţa consumului hranei modificate genetic să fie făcute publice. Însă institutul a refuzat să publice raportul. Greenpeace şi grupurile activiste din Rusia au dat din nou în judecată institutul, iar în septembrie 2005 au obţinut o sentinţă prin care raportul trebuia făcut public.

Consultantul Greenpeace, Irina Ermacova, care a realizat pe cont propriu cercetări referitoare la hrănirea animalelor cu hrană modificată genetic, a analizat concluziile raportului. Ea afirmă că soiul de cartofi MG Russet Burbank este printre „cele mai periculoase” categorii de hrană folosite în teste şi că „pe baza acestor dovezi ei nu pot fi folosiţi în hrana oamenilor”.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 10 la 12:30 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC