> News of the day <

Apă de Rouă – acum accesibilă oricărui buzunar

Apa de Rouă este apă purificată osmotic (osmoză inversă) şi la fel ca dinamita inventată de Alfred Nobel spulberă o mulţime din problemele care ar putea atenta la sănătatea noastră: stresul chimic sau deshidratarea cronică atât de puţin discutate de literatura de specialitate dar care şubrezesc milioane de oameni şi care produc pagube de miliarde … Read more

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Aditivii alimentari

Aditivii alimentari sunt substanţe chimice care nu sunt consumate ca aliment în sine şi care nu sunt folosite ca ingredient constituent al unui aliment, care nu au valoare nutritivă (sau care este îndoielnică) şi care se adaugă intenţionat  în alimente sau băuturi cu un scop tehnologic (incluzând modificări organoleptice) de a le ameliora diverse proprietăţi: gustul, culoarea, stabilitatea, rezistenţa la alterare procedee efectuate în timpul producerii, procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării, transportului, stocării, sau în timpul altei modificări aplicate unui aliment, devenind un component sau afectând într-un fel sau altul caracteristicile alimentelor. Numele de “E” provine de la prefixul “Europa” iar numărul reperezintă un cod evaluat pentru a fi utilizat pe teritoriul Uniunii Europene (aceste “E”-uri se întâlnesc însă şi în alte jurisdicţii cum ar fi Australia, Israel, Canada sau SUA).

În viaţa de zi cu zi, alimentele toxice au devenit atât de “fireşti”, încât aproape nimeni nu mai sesizează pericolul pe care ele îl reprezintă în mod real. Numeroase organizaţii internaţionale de sănătate au tras însă serioase semnale de alarmă cu privire la aceste adaosuri sintetice, declarându-le toxice. Folosirea lor îndelungată sau improprie poate duce, în timp, prin bioacumulare, la instalarea unor afecţiuni grave care nu mai pot fi tratate.

În ţările din Europa numărul bolnavilor de cancer se află într-o continuă creştere şi se estimează ca această afecţiune va deveni în scurt timp „boala mileniului III“ având un caracter de epidemie şi împotriva căreia nu există încă premisele că se va descoperi un antidot. Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rîndul populaţiei globului, cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale, se află pe locul al IV-lea, după mortalitatea produsă de bolile de inimă, cancer, mortalitatea produsă de doctori şi efectele adverse ale medicamentelor şi înaintea accidentelor de circulaţie, consumului de droguri şi tutun.

Aditivii alimentari sunt împărţiti în 24 de categorii dintre care cele mai importante sunt:

edulcoranţii – pentru îndulcit, coloranţii – pentru a schimba sau a da culoare (E110 –care dă culoare galbenă prezent în prăjituri, budinci, sucuri este cancerigen, E123, E124 colorant roşu prezent în mezeluri, dulciuri, jeleuri, este cancerigen, E127 – eritrozina prezentă în alcoolul sintetic, îngheţată, sucuri răcoritoare, provoacă cancer de tiroidă, etc), acidifianţii – dau un gust uşor acid, corectorii de aciditate – cresc sau diminuează aciditatea, emulgatorii – asigură un amestec omogen între apă şi grăsimile alimentare, conservanţii – întârzie sau împiedică alterarea alimentelor, corectorii de gust şi de miros – schimbă/îmbunătăţesc mirosul şi gustul alimentelor, propulsorii – unele gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje, gaze de ambalaj – asemănătoare aerului, antioxidanţii – limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul, agenţi de îngroşare- substanţe care au capacitatea de a mări vâscozitatea produselor alimentare, agenţi de gelifiere (gelifianţi)- substanţe care permit şi care ajută la formarea gelurilor, stabilizatori- substanţe care fac posibilă menţinerea proprietăţilor fizico-chimice ale alimentelor, menţinând omogenizarea dispersiilor, substanţe de afânare (afânatori) – substanţe care contribuie la creşterea volumului alimentelor fără a modifica valoarea energetică, antispumanţi- se folosesc pentru reducerea şi prevenirea spumei, agenţi de suprafaţă (surfactanţi), agenţi de albire (înălbitori), agenţi de întărire, enzime chimice de sinteză, umectanţi. etc. Toate acestea fac  produsele atrăgătoare pentru clienţi şi vandabile timp îndelungat, uneori aproape nelimitat.

Cei mai mulţi cercetători spun că aditivii alimentari sunt substanţe chimice de sinteză şi, deoarece ele nu se găsesc în mod natural, nu ar trebui să facă parte din alimentaţia noastră. Impactul E-urilor asupra organismului este devastator, deoarece ele nu sînt recunoscute şi acceptate de către acesta. O substanţă străină, afirmă medicii, nu poate fi administrată timp îndelungat fără a produce efecte secundare.

Consumul îndelungat de produse alimentare aditivate sintetic (“bombe chimice”) produce în organismul uman un adevărat bombardament chimic asupra organelor interne, compromiţând şi distrugând sistemul imunitar (acesta revoltat, ajunge să producă anticorpi peste măsură, folosindu-i chiar împotriva organismului uman), precum şi o serie de tumori maligne şi benigne. Ştim cu toţii că produsele alimentare cu termen de garanţie de un an sau doi sînt foarte frecvente. Este uimitor cât de puţini consumatori îşi pun problema că nu ne putem aştepta ca un produs atât de vechi să fie bun pentru organismul nostru, cu toate autorizaţiile sanitare care permit comercializarea lui. Este suficient să ne gândim că o maioneză se alterează în mod normal foarte repede (în 24 sau maxim 48 de ore), deoarece ea constituie o hrană foarte bună pentru bacterii.

Vă puteţi închipui cât de hrănitoare poate fi o maioneză din conservă, care a fost produsă acum un an, care a fost păstrată la temperatura camerei şi care nu prezintă, totuşi, semne de alterare, deoarece are atât de mult conservant, încât bacteriile nici nu se mai apropie de ea.

Ce se mai găseşte în „sucul răcoritor"

Fără să precizăm mărcile unor firme producătoare de lichide numite abuziv „sucuri” de fapt soluţii  „îmbunătăţite” cu mizerii chimice menite să ne „fidelizeze”  (aceste firme extrem de bogate abia aşteaptă să se repeadă asupra oricui le afecteză profitul) vom nominaliza o parte doar din aceste „gunoaie” chimice pe care le introducem zilnic în sângele şi în creierul nostru naiv, neştiutor şi neputincios.

E211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar şi pentru a masca gustul unor alimente de calitate slabă; băuturile răcoritoare cu aromă de citrice conţin o cantitate mare de benzoat de sodiu (până la 25 mg/250 ml); se mai adaugă în lapte şi în produsele din carne, în produsele de brutărie şi în dulciuri; este prezent în multe medicamente; se cunoaşte că provoacă urticarie şi agravează astmul. Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană, împreună cu Institutul de Oncologie din Germania, îl consideră cancerigen, însă în România este permis; interzis în SUA.

E330 (acid citric) – produce afecţiuni ale cavităţii bucale (afte) şi are acţiune cancerigenă.

Se găseşte în cele mai multe sucuri care se află în comerţ, în muştar (sub formă de arome), în conservele de ciuperci.

E 338 (acid fosforic) – produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale ş.a.); folosit şi în preparatele din brânză

E 951 (aspartam) este un îndulcitor artificial des folosit şi poate fi sursa a peste 70 de tipuri de boli; cancerigen. Întâlnit în guma de mestecat, în produsele zaharoase, în băuturile răcoritoare; interzis în SUA. Pe termen lung, prin scăderea imunităţii, consumul în exces de aspartam expune la gripă, boli de plămâni, infecţii urinare şi intestinale. Lipsa de calciu apare şi ea în timp. Folosirea aspartamului are şi alte efecte nocive asupra sănătăţii: cefalee, insomnie, tulburări de vedere, auz şi memorie, oboseală, palpitaţii şi predispune la îngrăşare. În acelaşi timp, E 951 joacă un rol important în declanşarea tumorilor cerebrale, a sclerozei multiple, malformaţiilor şi diabetului.

E 110 (sunset yellow) – intră în componenţa sucurilor, dropsurilor, îngheţatei, snacks-urilor; în unele băuturi, medicamente, conserve de peşte, prafuri de budincă colorându-le în galben „apus de soare“; cancerigen (tumori renale); alte efecte: congestie nazală, alergii, hiperactivitate, dureri abdominale, vomă, indigestie; interzis în Norvegia.

E 466 (carboximetilceluloză) – produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale s.a.)

E 104 (Quinoline Yellow) – folosit în rujuri, produse pentru păr, parfumuri, o largă gamă de medicamente; colorant galben pentru îngheţate, dropsuri, prafuri de budincă; provoacă dermatite; interzis în Australia, USA şi Norvegia.

Băutura răcoritoare aşa-zis „naturală“ – ce mai conţine.

Ingrediente: apă, concentrat “natural” de portocale, aspartam, acesulfam K, acidifiant – acid citric, conservant –benzoat de sodiu, sorbat de potasiu (E 202), colorant – beta caroten, antioxidant – acid ascorbic.

E 951 (aspartam), E 950 (acetsulfam K), E 330 (acid citric), E 211 (benzoat de sodiu) – cancerigene

Acidul benzoic (E 210) şi derivaţii lui sunt cancerigeni (E 213 benzoat de calciu – E 218)

Băutură răcoritoare aşa-zis “naturală”, fără zahăr – conţine: apă, suc de grapefruit minimum 4%, acidifiant acid citric, stabilizatori E 452 (polifosfaţi), E 455, E 1450, îndulcitori ciclamat de sodiu, acesulfam K şi aspartam, conservanţi sorbat de potasiu (E 202) şi benzoat de sodiu, arome identic naturale, chinină.

E330 (acid citric), E 951 (aspartam), E 950 (acetsulfam-k), E 211 (benzoat de sodiu) – cancerigene. E 952 (ciclamat) este un îndulcitor artificial care poate produce migrene şi alte reacţii adverse; unele testări au arătat că poate fi cancerigen; este interzis în SUA (din 1970) şi Anglia din cauza potenţialului cancerigen. E 455 (difosfaţi) – în cantităţi mari pot determina tulburări ale raportului calciu/fosfor în organism E 452 (polifosfaţi) – în cantităţi mari alterează activitatea metabolică a organismului.

E 102 (tartrazina) – colorant galben care se găseşte în dulciuri (budinci, îngheţate, dropsuri), băuturi, muştar, supe instant, gemuri, cereale, snacksuri; are acţiune cancerigenă (tumori tiroidiene), poate provoca mutaţii cromozomiale; determină deficienţe în vitamina B6 şi zinc; genează crize de astm bronşic, urticarie şi hiperactiviate la copii; interzis în Norvegia, Austria, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, Olanda.

APC România solicită autorităţilor de resort interzicerea folosirii acestui compus, cel puţin pentru produsele frecvent consumate de copii, deoarece s-a constatat ca dozele mari de tartrazină determină modificări histologice, tisulare ireversibile ale ficatului. Ţinând cont ca acest compus este frecvent folosit în băuturile răcoritoare pe perioada verii, problemele cauzate de tartrazină pot deveni extrem de grave. Doza maximă admisă pentru consum este de 0,75 mg/kg corp, iar în produsele alimentare 70 mg/kg corp, cu excepţia rahatului, unde doza admisă este de 30 mg/kg. Cu alte cuvinte, dacă un producător introduce în băuturi răcoritoare cantitatea maximă de colorant – 70 mg/kg (echivalent litru) – atunci o persoană de 30 kg care bea doi litri de suc va ingera 140 mg colorant, în timp ce doza maximă admisă pentru o persoană de 30 kg este de 22,5 mg. Parafrazând pe Sfântul Francisc afirmăm şi noi cu toată convingerea: “singura băutură acceptată de omul înţelept este apa” iar pentru că şi sub acest cuvânt “apă” se ascund o mulţime de soluţii apoase îmbuteliate – năstruşnice şi periculoase, reamintim că singura apă preventivă, sigură chimic şi microbiologic, corectă celular şi metabolic pentru sezonul cald care umează să vină (cel mai călduros din ultimii 200 de ani dup afirmaţiile specialiştilor NASA) este apa purificată osmotic.

Water globe Pictures, Images and Photos

Câte ceva despre anomaliile apei

“Trăim prin harul apei” (“ We live by the grace of water”’)– National Geographic special edition, noiembrie, 1993.

Deşi apa este cea mai studiată substanţă de pe Pământ este şi cea mai puţin înţeleasă. Dimensiunile mici moleculare contrazic uluitoarea complexitate a reacţiilor la care participă asemeni unui cameleon pentru susţinerea vieţii. Apa reprezintă circa 94% din greutatea unui făt la naştere şi 59% din cea a unui adult aflat la apogeul vieţii. În interiorul organismului apa se deplasează intra şi extracelular prin canalele de intrare a apei în celulă descoperite de Pof Dr Gheorghe Benga de la Cluj (aquaporine) printr-un mecanism osmotic (prin diferenţă de presiune osmotică). Timpul de înjumătăţire al apei din corpul nostru este de zece zile (după 19 zile întreaga cantitate de apă este înlocuită). Copii au nevoie de mai multă apă deoarece rinichii lor nu pot concentra urina şi reţine apa la fel de mult ca un adult. În mod obişnuit apa este considerată un lichid tipic şi anonim. Nimic nu este însă mai atipic şi mai neobişnuit decât banala apă iar aceste “capricii”sunt cele care fac posibilă existenţa vieţii pe Pământ. Mai întâi deşi suntem învăţaţi că la robinet sau în sticlele de la market se află “apă de băut”, în realitate este vorba de soluţii apoase care conţin sute şi mii de substanţe dizolvate sau aflate în stare de suspensie şi pe care le introducem în organism când ne este sete. Nu numai în România, ci şi în alte ţări mai “pretenţioase”, apa îmbuteliată are ca sursă tot reţeaua publică (peste 70% din sortimentele îmbuteliate) şi deci poate fi considerată tot menajeră. Apa este cel mai mare solvent de pe Pământ, ea fiind atât de generoasă încât poate “lua la ocazie” prin dizolvare peste douăsute de mii de substanţe chimice diferite, din care peste zece mii nu îi modifică gustul, culoarea, mirosul (rămâne inertă) aşa încât noi nu vom ştii că ele există în ea. Întrucât toate fiinţele vii conţin apă lichidă, putem afirma că noi înşine suntem nişte soluţii apoase (această substanţă miraculoasă nu-şi modifică structura ca solvent şi astfel, organismele vii o pot strecura şi recila ori de câte ori este nevoie în procesele metabolice). Punctul de “topire” al apei solide (gheaţa) este cu 100K mai mare decât la alte hidruri cunoscute (mai mare cu 54K decât al O şi cu 4K decât al H). Punctul de fierbere al apei este cu 150K mai mare decât la alte hidruri asemănătoare (cu 90K mai mare decât a O şi cu 20K faţă de H). Apa fierbinte îngheaţă mai repede decât apa rece. Fenomenul a fost observat de Aristotel în sec IV î.Ch dar a fost adus în lumina atenţiei comunităţii ştiinţifice şi a publicului de un student sărac dar perseverent din Tanzania – Erasto Mpemba iar azi această ciudăţenie a apei îi poartă numele (efectul Mpemba). Dacă ar fi să ţinem seama de categoria de substanţe chimice din care face parte, apa ar trebui să se găsească pe Pământ doar sub formă de vapori. Căldura specifică a apei este de zece ori mai mare decât a fierului şi se încălzeşte de cinci ori mai încet decât cuarţul (dar şi procesul de răcire este tot lent). Capacitatea calorică specifică reprezintă cantitatea de căldură, în calorii, absorbită de 1 gram dintr-o substanţă, când se ridică temperatura cu 1°C. Unitatea de măsură pentru căldură, caloria, este egală cu capacitatea calorică a unui gram de apă (la 15°C). Întrucât absoarbe foarte repede şi foarte mult căldură, pe care o eliberează încet, vietăţile din mări şi oceane nu sunt ameninţate de răcirea bruscă sau de supraîncălzire. Pentru a evapora apa dintr-un ceainic de cafea ne este necesară de 5,5 ori mai multă căldură decât pentru a o face să fiarbă. Fără această “meteahnă” a apei, lacurile ar seca foarte repede iar viaţa din ele ar pieri. Când îngheaţă, apa se dilată (celelalte hidruri se contractă) devenind astfel mai uşoară (îi creşte volumul cu 9%) decât în stare lichidă (ea se contractă de fapt dar până la 4 grade , temperatură de la care inexplicabil începe să se dilate). Pentru că se ridică şi rămâne la suprafaţă şi pentru că este un bun izolator, niciodată apa nu va îngheţa până la fundul vasului. Din acest motiv, chiar atunci când iernile sunt foarte aspre în Antarctica, animalele marine nu sunt prea afectate de frig. Capilaritatea este proprietatea lichidelor de a se abate de la principiul vaselor comunicante în spaţiile capilare (foarte mici). Ea este o consecinţă a tensiunii superficiale şi a adeziunii.

Dacă forţele de adeziune dintre moleculele lichidului şi cele ale solidului sunt mai mari decât forţele de atracţie moleculară dintre moleculele lichidului, se formează un menisc concav spre exterior şi spunem că lichidul udă suprafaţa solidă. Dacă raportul între forţele de mai sus este invers, se formează un menisc convex şi spunem că lichidul nu udă suprafaţa solidă. Udarea sau nu a unei suprafeţe solide, depinde de natura celor două elemente care vin în contact.

Apa udă sticla curată şi fibrele de bumbac, dar nu udă sticla acoperită cu un strat subţire de grăsime, nici parafina şi nici masele plastice. Apa are cea mai mare tensiune superficială (cu excepţia mercurului). De aceea picătura de apă tinde să se facă ghem. Picătura de apă este strânsă ca într-un ambalaj în pelicula sa superficială. Aşadar, suprafata apei este întotdeauna acoperită cu o peliculă foarte subţire alcătuită din molecule. Pentru a o rupe este necesară aplicarea de forţă şi încă una destul de mare. Cele mai multe din aceste anomalii au fost explicate prin “apetitul” apei pure de a forma structuri hexagonale.

Astfel, fiecare atom de hidrogen al moleculei centrale formează o legatură de hidrogen cu câte o pereche de electroni neparticipanţi ai altor două molecule de apă şi fiecare pereche de electroni neparticipanţi ai moleculei centrale formează o legatură de hidrogen cu un atom de hidrogen al unei molecule de apă vecine. În această structură, oxigenul are numărul de coordinaţie 4, iar hidrogenul numărul de coordinaţie 2. Continuată la infinit, structura aceasta duce la o reţea hexagonală, similară cu a β-tridimitei. Unghiurile de valenţă sunt lărgite la 109,5°, covalenţele H-O sunt lungite la 0,99Å, iar distanţele O….O sunt de 2,76 Å. Această structură, confirmată şi prin difracţia cu neutroni, explică momentul electric al moleculei H2O, mai mare în gheaţă (2,5 D) decât în apa în stare de vapori (1,84 D). Anomaliile proprietăţilor fizice ale apei se explică prin faptul că apa lichidă nu este formată din molecule H2O independente, ci din molecule asociate prin legături de hidrogen. Deşi nu domneşte încă unanimitate de păreri asupra structurilor asociate ale apei, este sigur că la topirea gheţii nu se rup toate legăturile de hidrogen ale reţelei, ci numai o parte din ele. Apa lichidă este deci compusă din fragmente cu structură tetraedrică/hexagonală, dar şi din asociaţii cu structuri mai compacte, care, în echilibru cu structura mai afânată de tridimită, explică creşterea abruptă a densităţii la topire, la 0°C, urmată de o creştere mai lentă a densităţii până la 4°C, când este atins un maxim. Peste această temperatură, densitatea scade monoton. Deşi ruperea asociaţiilor de molecule de apă, în fragmente mai mici şi în molecule simple de H2O, continuă, are loc şi o dilataţie normală ca în orice lichid, datorită creşterii energiei cinetice a moleculelor cu temperatura. Sub 4°C domină primul, iar peste 4°C al doilea dintre aceste efecte antagoniste.

Nu există polimeri definiţi ai apei, ci fiecare moleculă de apă tinde să se înconjoare tetraedric cu alte molecule. În apa lichidă se formează asociaţii de două până la şase molecule de apă, care însă există, individual, numai un timp foarte scurt. Asociaţiile de molecule de apă se desfac şi se refac necontenit, în aşa mod încât numărul total, statistic, de molecule asociate, dintr-o cantitate dată de apă, să rămână constant, la aceeaşi temperatură.

Se apreciază că, la topire, se rup brusc 15% din legăturile de hidrogen din cristalul de gheaţă, la 40° sunt desfăcute aproximativ jumătate din legături, iar în stare de vapori sunt desfăcute toate legăturile de hidrogen.

“Apa este formată din hidrohen şi oxigen. Mai există însă un al treile lucru pe care îl conţine apa şi pe care nimeni nu-l ştie”). H.D.Lawrence.

1 vizitatori online acum
0 vizitatori, 1 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 04:39 am UTC
Aceasta luna: 12 la 05-08-2019 07:05 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC