> News of the day <

Siliciul şi sănătatea

Organismul uman , la fel ca toate fiinţele vii, este un mecanism care primeşte şi emite informaţie aceasta fiind transmisă de structuri inteligente cristalizate hexagonal – apa şi siliciul Încet-încet în peisajul populat şi poluat de tot felul de lucruri inutile sau (unele) chiar periculoase, îşi fac loc şi noţiuni sănătoase şi bune precum  „apa … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Genunchiul – articulaţia umilinţei

Genunchiul este cea mai mare articulaţie din corp care ne ajută să mergem (să ne mişcăm -mobilitate) să stăm în picioare (stabilitate) sau „în genunchi” (când ne rugăm). Cel mai lung os – femurul este legat de tibie şi fibulă prin menisc şi prin sistemul de ligamente care asigură stabilitatea articulaţiei dar şi transferul forţelor musculare implicate în procesul mişcării. Din punctul de vedere al psihoneuroimunologiei genunchiul mai este considerat  articulaţia umilinţei, credinţei, acceptării („uşa acceptării”), supunerii, abandonului în grija lui Dumnezeu şi a adevăratei puteri (cea interioară) opusă celei exterioare care ne face rigizi. Este „articularea” noastră cu ceilalţi, relaţionarea, capacitatea de a ceda, de „a da înapoi” (puterea compromisului), sau de a accepta o idee, o emoţie, un sentiment care fie vine din Inconştient, fie este trimis de la Conştient in Inconştient (ca în cazul eliberării). Când ne dor picioarele, avem probleme de relaţionare (tensiuni) cu lumea exterioară (cu persoane) sau cea interioară (cu noi înşine). Durerea de genunchi înseamnă că o emoţie  sau o relaţie nu a fost acceptată ci refuzată sau că  o amintire este greu integrată în prezentul convingerilor întrucât bulversează stabilitatea noastră emoţională.

Pentru a funcţiona mecanic perfect, întregul aparat neuro-musculo-articular (suprafeţele articulare, ligamentele încrucişate, laterale, meniscul, lichidul sinovial, etc), trebuie să fie integru.  Meniscul de exemplu care are rolul unui amortizor de şocuri pentru articulaţia genunchiului (distribuie în mod egal asupra genunchiului o greutate şi de patru ori şi jumătate greutatea corpului), este ca o „pernă” sau „gogoaşă” şi are forma literei „C”.

Genunchiul nu are capacitatea de a se adapta, de a se modifica ori de câte ori noi îl solicităm sau când efectuăm diverse activităţi noi (de exemplu când ridicăm o greutate de 5 kilograme, pe genunchi vor „apăsa” 30 în plus). Noi ne comportăm  cel mai des cu genunchii noştrii la fel ca un şofer de tir care îşi „încalţă” camionul cu roţi de scuter.  Când genunchiul este suprasolicitat sau traumatizat, el se „apără” producând „apă” care să preia din greutate. Aceasta se acumulează în articulaţie şi ne limitează mişcările aceentuând durerea. În această situaţie odihna, repausul articular este important pentru că articulaţia nu mai este solicitată. Gheaţa aplicată timp de 20 de minute poate ajuta la remisia, reabsorbţia umflăturii/ tumefacţiei/ edemului (atunci când aplicăm gheaţă pe genunchi, este bine să-l ţinem  mai sus de nivelul inimii – sprijinit pe perne). Cele mai importante probleme ale genuchiului sunt însă cele legate de ligamente şi tendoane. Dacă un muşchi sau un os rupt se pot reface în 2-3 luni, un ligament sau un tendon rupt parţial va avea nevoie de 5-9 luni pentru refacere (dar există situaţia când sunt compromise definitiv).  În această situaţie intervenţia chirurgicală este obligatorie iar perioada de recuperare/refacere postoperatorie durează de asemeni până la 9 luni. De ce? Pentru că spre deosebire de muşchi sau oase, ligamentele şi tendoanele sunt slab sau deloc irigate cu sânge nutriţia lor efectuându-se prin difuziune şi osmoză. Din acest motiv, tendoanele şi ligamentele care leagă oasele şi muşchii între ele, sunt cele mai slabe verigi ale noastre iar a a avea grijă de ele şi a le proteja este un gest mai mult decât responsabil (despre importanţa stretching-ului într-un articol viitor).

Gonartroza este o boală degenerativă nu numai  a genunchiului dar şi a tuturor articulaţiilor (inclusiv a coloanei vertebrale) şi este cauzată de deshidratarea cronică sau de hidratarea cronică ani de zile cu lichide improprii (sucuri, cafea, ceaiuri, apă dură minerală, etc). Pe măsură ce organismul îmbătrâneşte cantitatea de apă este din ce în ce mai redusă, iar calitatea cartilajelor articulare scade şi ea apărând frecarea (abraziunea), durerea şi osteofitele (“ciocurile” periarticulare sau perivertebrale). Acestea “ciocuri” frecvent întâlnite şi invocate în comunicarea cu pacientul de către medici apar ca urmare a încercării organismului de a asigura congruenţa suprafeţelor cartolaginoase şi de a reduce distrugerea spaţilui articular ca urmare tot a deshidratării cronice.  Ele sunt de fapt proiecţii osoase care ies dintr-o articulaţie şi se îndreaptă spre cealaltă. Desi osteofitele încearcă să asigure menţinerea formei şi funcţionalităţii articulaţiei, ele nu fac în final decât să crească durerea şi să limiteze mişcarea articulaţiei.
Cum să ne mai ajutăm genunchii.

Scădem în greutate. Fiecare kilogram în plus se resimte la nivelul genunchiului de 6 ori mai mult. Evităm genunchierele când avem probleme întrucât limitează mişcările rotulei şi ne induc o senzaţie de falsă siguranţă.  Consumăm mai multe brânzeturi. Dr Mark E. Cook de la Wisconsin University Madison afirmă că brânzeturile conţin acid linoleic conjugat (o grăsime) care reglează anumite reacţii imune ale organismului. În cazul genunchiului sunt reglate / reduse procesele inflamatorii şi imunitare patologice.  Evităm mişcările bruşte, sporturile extreme, întinderea/extensia bruscă a piciorului aşa cum se întâmplă de exemplu când coborâm de pe munte. Articulaţiile trebuie protejate cu mult timp înainte ca ele să dea semne de uzură. Încă de la vârste fragede ar trebui să ne hidratăm cu apă corectă (cum este apa filtrată molecular –osmotic) şi nu cu tot felul de băuturi care mai de care mai năstruşnice (şi care ne vor „ferici” mai târziu cu uzură articulară şi ca premiu final, cu un grad de handicap).

Apa pură şi sănătatea

„Diferenţa chimică dintre viaţă şi moarte este diferenţa dintre apa de robinet şi apa pură”- Dr. McKim Marriott

Peştii beau apă? Răspuns: Da. Celule specializate aflate la nivelul branhiilor preiau sărurile minerale inutile şi împreună cu un mucus concentrat le elimină la exterior. Prin membranele branhiilor trece doar apă pură la fel ca prin membranele care obţin apă pură prin osmoză inversă.

Există animale care nu beau apă niciodată sau foarte rar (locuitorii deşertului- antilopele, popândăii, şoarecii săritori, dipodidele, broaştele ţestoase, zebrele, şerpii, girafele, struţii, leii,  dropiile, ciocârliile, gerbilinele, unii şoareci şi rozătoare) care îşi asigură apa exclusiv din arderea lipidelor şi hidrocarbonaţilor. Cămila poate stoca 120 kg de grăsime şi poate trăi fără apă 45 de zile (din „arderea” glucidelor sau lipidelor rezultă apă pură + CO2).

Toate animalele de pe planetă, inclusiv omul, posedă în interior o “fabrică” de apă pură.În celulele noastre  intră doar APĂ PURĂ prin canale de intrare specifice numite aquaporine (aqua-apă, porine – pori, orificii- în anul 2003 Peter Agree obţine Premiul Nobel pentru descoperirea acestora – după ce „a citit” caietele Profesorului Gheorghe Benga de la Cluj!),  moleculă cu moleculă trecând printre cei patru alfa – aminoacizi care “răstoarnă”fiecare moleculă de apă cu oxigenul spre interior (precum naşterea omului). Mineralele sau electroliţii intră prin alte canale membranare proteice separate (canalele de ioni). Mineralele ajung la membrană fie în stare dizolvată în apă (apa minerală) fie în stare de coloizi, adică în suspensie. Mineralele coloidale provenite din seminţe, fructe sau legume intră cu uşurinţă în celulele noastre cu consum minim spre inexistent de energie. Mineralele dizolvate (cum sunt cele din apa plată sau minerală sau de izvor, trebuie mai întâi filtrate, „strecurate”, proces care se face cu consum energetic (46kcal/pahar). Absorţia lor se face cu greutate, cu consum de energie la fel ca absorţia glucozei.

Apa cea mai sigură pentru consum uman este apa obţinută prin osmoză inversă; este o apă pură, corectă celular, sigură chimic şi microbiologic, care ne apără de o mulţime de boli şi care poate genera falimentul multor firme din industria medicală sau alimentară – cum ar fi cele care îmbuteliază în sticle de plastic periculoase, apă “chioară”.

În prezent, pe piaţă sunt o mulţime de sisteme de purificare prin osmoză inversă însă nu toate sunt sigure. Membranele osmotice sau filtrele de cărbune ieftine au structuri compozite incerte iar apa dură clorinată din România le poate distruge cu uşurinţă expunându-ne astfel unor mari pericole. Ignoranţa, amânarea, indiferenţa,  ucid lent,  la fel de eficient ca apa dură sau colesterolul.

Echipamentele Nobel sunt o alegere bună. Danny Water le recomandă cu încredere.

Două vorbe despre cancer

Harnice, mereu zâmbitoare, calme, inteligente, frumoase. Concentrate, sfătoase, atente la cuvintele şoptite ale pacienţilor resemnaţi. Este vorba despre cele două fete de la oncologie – Claudia şi Laura care au în „grijă” nu mai puţin de 7000 de fişe medicale pe care scrie „cancer”. Ele „duc grija” celor mai speciali pacienţi care trec pragul Spitalului Judeţean – pacienţii cu neoplasme diverse. Cuvântul „cancer” este de departe cel mai temut cuvât din orice dicţionar de pe faţa pământului. Am întâlnit, stând cu aceste minunate fete o pacientă care nu putea să rostească această vorbă teribilă şi spunea „boala aceea cu c…”. Am mai spus că Regele Rac – aşa cum îl numeau ţăranii noştrii de prin nordul judeţului, are în Mehedinţi mult prea mulţi „supuşi”. Aici oamenii vin şi aşteaptă tăcuţi petecul de hârtie – reţeta care speră ei să le mai dea un minut sau o zi în plus de viaţă. „Mintea de pe urmă!”-zic eu.Am reuşit să stau mai pe îndelete de vorbă cu Claudia şi cu Laura abia spre sfârşitul programului când au reuşit să-şi mai „tragă” sufletul şi să îşi pună ceva ordine în gânduri. De ce îşi întorc oamenii faţa spre ei înşişi abia când se îmbolnăvesc şi devin cu adevărat responsabili doar când află că au cancer? Iată o întrebare care merită un răspuns imediat. Creierul – „regele organelor” , „ministrul informaţiilor şi comunicaţiilor”, suportul minţii, cel în slujba căruia se abandonează şi lucrează tăcutele/liniştitele organe interne ar trebui să le asigure ce este mai bun lor pentru că dacă acestea sunt sănătoase, întregul organism este sănătos. Priorităţile creierului/minţii nu au însă nici o legătură cu priorităţile ficatului, pancreasului, rinichilor, inimii sau a celorlalte structuri harnice şi credincioase. El/ea trebuie să adune hârtii cu semnătura Guvernatorului cât mai multe, să aibă limuzine, vile, etc. „Păi dacă nu mă doare?”. „Când cancerul începe să doară este deja prea târziu să mai repari sau să mai faci ceva” îmi spune Laura şi are perfectă dreptate, pentru că mintea oamenilor asemeni unei maimuţe bete judecă după regula „ceeace ochii nu văd nu există!”. „Ce ar mai trebui să facă, să ştie oamenii aceştia?” – le întreb pe fete. „Alimentaţia este esenţială spune Laura. Multe fructe şi legume crude în forma lor naturală sau rase fin, salate proaspete, sucuri proaspăt preparate din fructe, legume sau frunze verzi comestibile, legume înnăbuşite în suc propriu, şi pâine  de secară fără sare”. „Tutunul, condimentele, ceaiul, cafeaua, cacaoa, zahărul rafinat, făina albă rafinată, dulciurile, ciocolata, alcoolul sub orice formă, îngheţata, smântâna, prăjiturile, ciupercile, murăturile, castraveţii, căpşunile, conservanţii, fasolea, alimentele congelate, afumate, sărate, deshidratate, sucurile îmbuteliate, sunt total interzise” adaugă Claudia. „Mai trebuie evitate grăsimile, vopselele de păr, mediul poluat chimic cu aşa numitele COV-uri – compuşi organi volatili care întârzie procesele de reparare şi vindecare. Se vor evita ustensilele de aluminiu mai ales cele sub presiune. Se pot folosi oţelul inoxidabil, sticla, vasele smălţuite, vasele de lut, sau de fontă. Alimentele care pot stimula procesele de regenerare-vindecare în cazul cancerului sunt fructele – merele în special, dar şi strugurii negrii, cireşele, piersicile, portocalele, bananele, perele, prunele, pepenii, curmalele. Sunt interzise căpşunile, fructele de pădure, ananasul, nucile, avocado şi castraveţii.” „Sucurile trebuie preparate proaspăt şi băute imediat” spune Laura adăugând că „toate legumele trebuie gătite la foc încet, la foc mic fără adaus de apă. Acest mod de preparare le păstrează gustul natural, plăcut şi le face uşor digerabile. Când sunt gătite la temperatură mare, celulele plesnesc-explodează, mineralele îşi pierd starea de coloid şi devin greu absorbabile”.  „Legumele trebuie spălate   cu grijă pentru că vor fi consumate cu tot cu coajă”. „Da, adaug eu, în apă purificată osmotic ce absoarbe pesticidele din coajă şi mai trebuie ştiut că imediat sub coajă sunt depozitate cele mai multe minerale şi vitamine”. Laura şi Claudia zâmbesc şi mă aprobă apoi continuă: „dacă fructele şi legumele sunt tăiate în bucăţi şi mai sunt şi crude, ele trebuie consumate proaspete cât mai repede posibil” „şi sucurile la fel” completează Claudia. „Morcovii de exemplu, pot fi consumaţi cruzi, raşi fin combinaţi cu o cantitate egală de mere rase, copţi la foc mic şi stropiţi cu miere şi firimituri de pâine uscată iar cel mai bine cartofii trebuie copţi în coajă la cuptor şi serviţi cu suc de lămâie şi ţelină” îmi oferă Laura reţeta săptămânii. La toate cele spuse de fetele „mintoase” şi pricepute aş mai adăuga o recomandare care mi-a atras multe antipatii: apă pură şi multă „nesimţire”. Nu-i frumos dar e sănătos şi întăreşte sistemul imunitar.

Din nou despre minerale

Auzim zi de zi la vecini, la televizor, în revistele mondene, pe holurile policlinicilor sau laboratoarelor poveţe, sfaturi “docte” cum că trebuie să “luăm minerale şi vitamine pentru întărire” în special a sistemului imunitar, “oferta” fiind mai mult decât generoasă. Întâlnim cutii cu etichete atent vopsite în farmacii, la negustori ambulanţi care le recomandă foarte “avizaţi”, în târgul de vechituri pe tarabe sau pur şi simplu pe capota maşinii alături de adidaşi sau detergenţi, în aprozare şi chiar la piaţa de legume şi fructe, lângă merele îmbujorate de ruşinea acestei “concurenţe” nefireşti. Decât să cumpere două kile de mere, unul de struguri şi unu de caise, omul mai bine ia de aceeaşi bani o cutiuţă colorată cu pilule aromate sintetic şi “umplute” cu minerale “salvatoare”.
Am mai spus şi cu alt prilej că mineralele sunt de trei feluri: minerale anorganice, (metalice), chelatizate şi organice (sau coloidale). Primele au o rată de absorbţie stabilită de nutriţionişti celebrii în urma măsurătorilor între 3 – 13% (rata de absorbţie este mai crescută la copii şi mai mică la adulţi sau vârstnici), cele chelatizate (care au un suport proteic pentru a le “ajuta” -forţa să intre în celulă prin “canalele” ionice membranare – 40% rata de absorbţie) şi mineralele coloidale a căror rată de absorbţie este de peste 98%. Acestea din urmă se găsesc în legume, fructe, seminţe şi în general în “compoziţia” organismelor vii.
Sintagma sau cuvintele “vitamine şi minerale” sunt promovate ca fiind sinonime cu sănătatea aşa că dacă nu ne “mineralizăm” sau nu ne “vitaminizăm” cu bumbii coloraţi (mai ales copiii) vom fi foarte betegi. O singură întrebare de bun simţ ar trebui pusă: cum ar arăta oamenii dacă ar primi o alimentaţie integral şi exclusiv anorganică sau sintetizată în laboratoarele chimice?
Am aprofundat de curând o informaţie care aduce lumină în plus în această ofertă de minerale comerciale anorganice, desigur. Acestea, se spune într-o revistă medicală americană nu pot aduce/susţine viaţa în celule spre deosebire de cele naturale care sunt foarte uşor preluate şi folosite la repararea ţesuturilor sau pentru susţinerea funcţiilor corpului, fiind invocată mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Pentru o mai bună înţelegere, spinul este o caracteristică fundamentală a particulelor elementare în fizica cuantică. Wolfang Pauli – laureat Nobel a introdus primul conceptul de “spin” urmat fiind de Ralph Kronig, Bohr, Heisenberg, Erwin Schrodinger sau Paul Dirac majoritatea acestora premiaţi “Nobel”.
Mineralele sunt de regulă substanţe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent substanţe solide cristalizate. Ele sunt substanţe naturale solide, mai rar fluide, alcătuite din unul sau mai multe elemente chimice, care intră în componenţa rocilor şi minereurilor.
Tipuri de minerale întâlnite în natură.
Mineralele native sunt elemente chimice care se găsesc în natură fie în forme pure necombinate (se cunosc 23 asemenea elemente -18 metale şi 5 nemetale), fie sub formă de sulfiţi şi săruri de sulf, halogenaţi (cca. 140 de halogenide), oxizi şi hidroxizi formaţi printr-o legătură a unui metal sau nemetal cu oxigenul sau cu o grupare hidroxilică (-OH) – circa 400 de oxizi, carbonaţi ,nitraţi, boraţi, sulfaţi, selenaţi, teluraţi, cromaţi, molibdenaţi, wolframaţi, fosfaţi, arsenaţi, vanadaţi, silicaţi germanaţi, etc.
Din aceast motiv organismul nostru reacţionează în prezenţa acestor minerale ca şi cum ar fi vorba de nişte toxine activând mecanismele de apărare (imunitare) sau de eliminare. Spre deosebire de celula animală (umană) celula vegetală (complet diferită de cea umană numai prin faptul că noi nu suntem plante şi nu putem realiza fotosinteza) poate asimila mineralele anorganice transformându-le în minerale organice cu dimensiuni mult reduse şi uşor de asimilat. Mineralele anorganice dizolvate în apa minerală, sau cea freatică pot provoca artrite, dureri articulare sau renale, hipertensiune arterială, calculi biliari sau renali sau “înfundarea conductelor” – arterelor prin care circulă sângele. Dr Norman W. Walker un adept al dietei vegetariene care trăit după unii 119 ani şi care a scris o mulţime de cărţi, afirmă că un om bea într-o viaţă cam 4500 de galoane de apă şi circa 300 de kilograme de rocă minerală odată cu apa!!!. Această materie anorganică-minerală trebuie eliminată prin rinichi, vasele limfatice şi de sânge sau prin celelalte canale de excreţie. Dar cum fiecare american bea zilnic cel puţin un produs cola cheltuind circa 70 de dolari pe săptămână pe băuturile răcoritoare în SUA încasările din comerţul cu “răcoritoare” este estimat la circa 11,7 miliarde de dolari pe an!. Cei mai atenţi americani la sănătatea lor (din ce în ce mai mulţi) au început să care de acasă la serviciu sau la şcoală ulcioare ceramice cu apă purificată osmotic pe care o păstrează la frigider în loc să dea bani pe sticlele de plastic sau la automatele de apă “plată”. E un gest sigur, nedureros, responsabil, inteligent şi, desigur mai ales ieftin.

3 vizitatori online acum
0 vizitatori, 3 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 05:04 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC