> News of the day <

De ce investesc severinenii şi românii în Apa de Rouă?

Am fost educaţi pentru muncă. Nimic rău în asta mai ales că Biserica ne spune că Lenea sau Trândăvia alături de Minciună şi Ignoranţă sunt păcate care trebuie evitate. Trăim însă în Era Consumului când banii câştigaţi greu în ziua de azi trebuie să-i cheltuim. Oamenii sunt invitaţi, rugaţi, agresaţi, manipulaţi abil să cumpere aproape … Read more

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Apa de Rouă nu este doar o “cheltuială…

Apa de Rouă nu este o „cheltuială” ci o investiţie în sănătate şi în siguranţa familiei, este un instrument care produce economii ulterioare. Echipamentul Dr Pro nu se devalorizează în timp aşa cum se întâmplă cu automobilul de lux proaspăt cumpărat ci începe să producă bani imediat ce este instalat. Dr Pro produce bunăstare şi confort mai mult decât o poate face o plasmă 3D de ultimă generaţie sau un automobil. Pentru a înţelege însă aceste afirmaţii românul ar trebui să gândească pe TERMEN  LUNG. Publicitatea şi educaţia consumatoristă l-a educat însă, să gândească doar pe TERMEN SCURT. Orice om de afaceri responsabil are un plan de afaceri, o planificare a vieţii lui pentru următorii zece-douăzeci de ani. Majoritatea românilor trăiesc însă de azi pe mâine fără orizont, fără scopuri, fără aşteptări concrete. Este rezultatul mentalităţii publicitare consumatoriste indusă în special de televiziunea care are ca menire principală crearea creierelor disponibile consumului de produse industriale, politice, religioase, etc.
Partenerii Dr Pro investesc gândind pe termen LUNG, ei „cheltuie” inteligent banii comportându-se ca un proprietari – nu chiriaşi veşnici, ca co-creatori ai vieţii şi destinului lor.
Toate mecanismele publicitare au ca scop crearea unei mentalităţi consumatoriste în rândul populaţiei. Trăim, de fapt, într-o societate bazată pe consum în care oamenii sunt stimulaţi să cumpere cât mai multe lucruri la preţuri cât mai mici. Oamenii care au investit în Apa de Rouă au ales să economisească nu Bani – ci Timp. Ei au cumpărat de fapt Timp. Ei au ales să prevină în loc să se trateze sau să cumpere în continuare o apă mincinoasă. Ei au ales să plătească ACUM câţiva bănuţi companiei Nobel pentru ca aceasta să se îngrijească de sănătatea lor, în loc să cheltuie de sute de ori mai mulţi bani ULTERIOR, unui sistem medical deosebit de periculos şi de corupt.
Oamenii încuiaţi – din fericire de la zi la zi mai puţini, gândesc aşa: „de ce să arunc atâţia bani pe un filtru Dr Pro când pot să-mi cumpăr zilnic şi cu bani mai puţini apa de la market?” Răspunsul la o astfel de întrebare nepotrivită este Tăcerea pentru că Ei, şi NU Dr Pro vor pierde la final mult mai mulţi bani.
Apa de Rouă este un Bun, nu este un „lucru” aşa cum se crede şi este tot la fel de importantă ca şi o acţiune valoroasă la Bursă. Pentru că aduce în timp Profit.
Peste 90% din Mânăstirile din Oltenia, şi nu numai, au echipamente de purificat apa prin osmoză inversă, aproape TOŢI doctorii din Severin au echipamente similare, o mulţime de avocaţi, judecători, profesori, oameni de afaceri, politicieni. Cel mai important argument invocat atunci când aceştia au ales Dr Pro a fost – Sănătatea, Siguranţa, Confortul, Excelenţa. Pentru că sunt oameni responsabili pentru viaţa lor, ei au ieşit demult din capcana de a gândi asemeni turmei.
Înţelepciunea populară spunea odată că „dacă vrei să fii la fel ca un om bogat sau ca un om sănătos, fă ce fac ei!”. Din păcate înţelepciunea populară a fost înlocuită cu „înţelepciunea modernă a reclamelor tv sau a tabloidelor”.
Chiar dacă Acum au decis că Apa de Rouă este prea scumpă şi nu merită să o aibă în casă, oamenii încuiaţi la minte şi orbeţi azi, vor afla într-o zi că „drumul spre Rai are şi întoarceri” şi că „nu este prea târziu niciodată” să investească în Apa de Rouă Dr Pro. Asta dacă nu cumva or să moară într-o zi tot aşteptând momentul acela potrivit! Din păcate acest fenomen regretabil se întâmplă destul de des!.
Cei mai mulţi dintre aceşti oameni încuiaţi la minte sunt prizonierii gândirii convenţionale; ei sunt de fapt răstigniţi între două Alternative – Regretul că NU au făcut ce trebuia făcut la Timp, şi Frica de a nu greşi. Ei ar trebui să ştie înainte de orice că au dreptul din naştere la sănătate şi mai ales ar trebui să afle că şi ei MERITĂ să fie Dr Pro!
Când nu ştii ce ai de făcut pentru a fi mai sănătos tu şi familia ta, când vezi că sistemul de sănătate din România e de la zi la zi mai slab şi mai periculos, atunci pur şi simplu te iei după cei ce Ştiu şi investeşti urgent într-un echipament Dr Pro. Dacă ei au ales Apa de Rouă ca instrument de securitate autentic pentru a le apăra sănătatea proprie şi a familiilor lor, atunci şi tu nehotărâtule poţi face la fel. Trebuie doar să ai mintea deschisă. Sau, aşa cum spunea odată altcineva: „mintea este ca o umbrelă; funcţionează doar dacă e deschisă”. Dar ce vor de fapt oamenii încuiaţi la minte? Sau mai corect ei ştiu ce vor? Răspuns: Nu!
Am fost obişnuiţi, am fost educaţi să cumpărăm mult şi ieftin sau de la reduceri pentru a „economisi”. De fapt atunci cheltuim mai mult pentru că oricum am da-o, banii pleacă de la noi, nu vin. A cumpăra sau a cheltui bani pe lucruri ieftine – cum e apa minerală plată, sau de la reduceri înseamnă a sigura bunăstarea patronilor care promovează astfel de mărfuri tot la fel cum asigurăm bunăstarea celor de la loterie sau la casino atunci când cheltuim banii familiei ispitiţi de un câştig iluzoriu, aproape imposibil.
Când mâncăm la restaurant 30% este preţul mâncării iar 70% este restul: atmosfera, muzica, servirea, profitul, etc. De ce aleg unii oameni să mănânce la restaurant? Răspuns: Pentru confort, pentru că îşi permit, pentru a nu mai respira aburii mâncării gătite, pentru a se simţi serviţi, relaxaţi- nu obosiţi de alergătura după alimente sau de statul în picioare lângă aragaz, pentru a socializa cu prietenii sau familia, pentru a câştiga Timp.
Dr Pro este un indiciu al Excelenţei, al faptului că ÎŢI PERMIŢI să fii Responsabil cu viaţa ta şi a Familiei tale.
Pe apa pe care o bei zilnic se sprijină o mulţime de lucruri cum ar fi şcoala copiilor tăi sau ratele la bănci sau celelalte planuri pe care le-ai făcut cândva – de exemplu atunci când te-ai căsătorit. Apa minerală pe care o cumperi sau cea de la robinet este amestecată cu lacrimile copiilor/părinţilor tăi. Această „apă” asigură însă vacanţele exotice şi conturile pline ale celor ce TE AŞTEAPTĂ răbdători şi relaxaţi ştiind că într-o bună zi te va durea şi pe tine.
„De ce ai ales „apa minerală” de la market?” – am întrebat într-o zi un client. „Pentru că m-am învăţat cu ea; e ca un prieten – bună şi la îndemână adică uşor de procurat/cumpărat” mi-a răspuns.
Apa de la Isvorul Minciunilor – atât de prietenoasă – o găseşti în imediata apropiere – la parterul blocului sau la super-marketul din apropiere, şapte zile pe săptămână, până la ore târzii din noapte. Toate aceste magazine de unde tu poţi cumpăra necesara apă zilnică se poartă frumos şi prietenos cu tine – nu pentru că nu mai pot de grija sănătăţii tale, ci tocmai pentru că îţi vor banii, adică vor doar Profit.
Şi Dr Pro vrea Profit – cine nu vrea? cu „mica” diferenţă că Apa de Rouă este cinstită şi onestă cu buzunarul tău dar mai ales cu TOATE organele tale interioare –ficat, pancreas, rinichi, nu numai cu papilele gustative care vor doar să fie excitate.
Trucurile super-market-urilor
Super-marketurile se dau peste cap să fie amabile, SĂ TE SIMŢI BINE CÂND INTRI ÎNĂUNTRU nu pentru că le pasă de tine ci pentru că ÎŢI VOR BANII, vor ca tu să cheltui cât mai mult. Lor le pasă de tine tot atât de mult cât îi pasă cazinoului de cel ce îşi joacă banii la ruletă. Clientul e Rege doar cât timp are bani. Este doar o simplă afacere profitabilă bazată pe ignoranţă. Dacă urmărim bursele vom vedea că această afacere a apelor minerale sau plate îmbuteliate merge mână în mână cu cea medicală care obţine profit din bolile ulterioare aduse de soluţia apoasă minerală mincinoasă băută an de an. Amândouă extrem de profitabile mai ales acum pe timp de criză!. Pentru aceste două segmente economice profitul a crescut constant, criza nu există!
Dar să mai spunem două vorbe despre supermagazine.
Atitudinea prietenoasă a acestor vânzători este doar un truc, este doar marketing menit să ia cât mai mulţi bani de la clienţii aduşi, în general, de o nevoie primară – nevoia de apă de exemplu.
Oamenii încuiaţi ar trebui să ştie că super-marketul este EXPERT ÎN VÂNZĂRI, iar el este doar un AMATOR – CUMPĂRĂTOR.
Misiunea acestor magazine este să intre în buzunarele noastre – odată ce le-am trecut pragul şi să ne jumulească de bani ca pe nişte gâsculiţe proaste.
Cum procedează?
Iată doar câteva din trucurile folosite fără milă de supermarketuri pentru a face ca rata vânzărilor lor să crească la maxim.
Specialiştii spun că omul care clipeşte rar este din ce în ce mai relaxat. El nu poate fi grăbit şi relaxat în acelaşi timp, dimpotrivă, el va merge încet. Adică EXACT ce îşi doreşte super-marketul. Pentru asta lumina nu este foarte intensă ca să nu oblige ochii să clipească des şi de regulă auzim şi o muzică lentă, ambientală, abia perceptibilă toate acestea având rolul de a relaxa atenţia. Astfel că „gâsculiţa” este numai bună de jumulit: ea va cumpăra o mulţime de lucruri la care nu se gândise atunci când a intrat (cumpărături bazate doar pe capricii trecătoare) şi multe – complet inutile. Designerii aşează intenţionat produse similare sau complementare pentru a stimula cumpărarea spontană generată de capriciul de moment. Podusele destinate copiilor sunt aşezate astfel încât aceştia să poată ajunge la ele. De ce? Pentru că părinţii nu-i pot refuza iar supermarketul va avea la sfârşitul zilei o cifră de vânzări mult mai mare. Oamenii intră să îşi procure unele produse de bază – apă, ulei, făină, etc. Aceste mărfuri uzuale sunt aşezate intenţionat în locuri depărtate mai greu de găsit tocmai pentru a determina cumpărătorul să caute, să se plimbe, să mai vadă şi să mai cumpere şi altceva. El va merge să caute aceste mărfuri dar la întoarcere … va fi relaxat şi va mai cumpăra cu siguranţă şi altele. Casele de marcat de la ieşire nu mai sunt gălăgioase ca pe vremuri – dimpotrivă sunt silenţioase tocmai pentru a nu reaminti cumpărătorului de bani. Mai nou sunt folosite cărţile de credit care chiar nu scot nici un sunet dar produc datorii foarte mari.
Monstrele „gratuite” cu care eşti îmbiat de fete aproape dezgolite şi extrem de amabile cresc cu peste 90% vânzările produsului respectiv. De ce? Răspuns: Nu pentru că este delicios aşa cum s-ar crede ci deoarece induc un sentiment de vinovăţie care se va transforma în impuls de cumpărare. NU EXISTĂ MONSTRE GRATUITE!.
Dr Pro nu foloseşte astfel de trucuri. Dr Pro informează onest şi lasă deplină libertate de alegere clientului informat. Vânzările de echipamente Dr Pro cresc odată cu rata de informare/responsabilizare a populaţiei.
Apropo! O întrebare de final: De ce clientul unui cazino care vrea să parieze 10 000 de dolari este rugat mai întâi să-i schimbe în fise de plastic?

Toate-s vechi…

Aflat la Predeal de Revelion, Preşedintele României Traian Băsescu a făcut mai multe declaraţii. Am reţinut pentru cititorii noştrii fideli doar următoarele afirmaţii:

Trebuie să înţelegem că un stat modern se bazează pe fiecare cetăţean şi nu este un stat în care toţi cetăţenii se bazează pe stat. S-a destrămat paradigma statului asistenţial. A statului care are grijă de fiecare cetăţean. Statul asistenţial nu mai poate exista”, a avertizat Traian Basescu, explicând că “guvernele creează condiţii, dar fiecare român este responsabil de viaţa lui de zi cu zi”…

Păi asta spunem şi noi aici de vreo 5 ani:

A aştepta ca statul sau autorităţile publice să ne dea nouă şi copiilor noştrii o apă sănătoasă – alta decât cea provenită din Dunăre sau WC-ul Europei, este o iluzie deşartă.

A crede că statul este îngrijorat că numărul de cazuri de cancer s-a dublat în ultimii 10 ani în Mehedinţi este doar o naivitate, desigur.

Dacă noi nu facem ceva pentru Siguranţa şi Sănătatea Familiilor noastre, Statul “modern” sau sistemul medical din România contemporană – nici atât. A fi informat cu privire la riscurile care ţi-ar putea afecta sănătatea şi a nu mai crede orbeşte în “statul salvator” iată dovezi minime de Responsabilitate în aceste vremuri tulburi…

Creier ego-ist

Un prieten, de departe, care urmăreşte cu atenţie acest site încă de la început mă acuza prieteneşte deunăzi, că am adoptat un ton extrem de dur în unele articole. „Păi tu nu vrei să vinzi filtre, dimpotrivă, tu sperii oamenii că nu mai cumpără nimeni de la tine!”.

Asta a înţeles el. Este adevărat, promovez aici aceste echipamente de purificat apa tot la fel cum alţi confraţi promovează un medicament sau altul în emisiunile tv – fie că vorbim de chestii care curăţă colonul, fie suplimente cu nu ştiu ce, fie alte năstruşnicii comerciale. Nu mi-am propus să vând prin acest site, mi-am propus să informez şi să pregătesc oameni care să vândă, să aducă în cât mai multe case de români Apa de Rouă. Apa Pură Dr Pro pe care eu o promovez aici „agresiv” este însă doar…apă!.

O apă corectă celular şi metabolic – aducătoare de sute de beneficii tuturor celulelor noastre însetate după ea.

L-am întrebat pe prietenul meu „care este deosebirea între sitlul meu agresiv şi cel adoptat de televiziuni de exemplu atunci când eram speriaţi şi îndemnaţi să ne vaccinăm contra gripei porcine?” „Mare!!!”, mi-a spus el. „Tu eşti mic copil în arta manipulării!”…

„Uite îi zic, pe un post central au fost invitaţi doi renumiţi neurochirurgi străini care aduseseră în România nişte aparate de diagnosticat cancerul la creier, pentru că în România sunt, se pare, şi cele mai multe cazuri de acest fel”. „Aşa şi?”

„Moderatorul ingenuu i-a întrebat mai pe la sfârşit, cât costă aceasta analiză şi ei au răspuns: „În jur de 2500 euro!”. Apoi moderatorul, le-a spus că românii sunt săraci, nu vor avea atâţoa bani… iar ei au răspuns zâmbind: „Da, dar e mai puţin decât preţul unui autoturism!”

Moderatorul atunci s-a înfuriat şi i-a întrebat pe doctorii străini cu morgă academică „Da de ce nu ne spuneţi mai bine cum să facem să nu mai avem cancer la cap?”

Răspunsul lor a fost unul aiuritor, şocant şi care m-a revoltat profund:

„Să ştiţi că şi noi îi întrebăm pe pacienţi ce au făcut de au aceste tumori şi nu am aflat până acum un răspuns!”.

„PROFITUL este mai important decât Vindecarea – ce Dumnezeu Danny, o ştie oricine!, mi-a spus prietenul plecat prin ţări străine, iar tu eşti mic copil faţă de agresivitatea ăstora!”.

„Ştiu i-am spus dar „agresivitatea mea mai are un scop. Acela de a selecta pe cei care merită cu adevărat o apă corectă de cei ego-işti”. „Cum aşa?”

Şi atunci i-am povestit un documentar pe care îl văzusem pe Discovery sau Science, nu mai ţin minte bine…

Cu luni în urmă,  într-unul din aceste filme era prezentat cazul unui nebun care nu a mai supravieţuit condiţiilor extreme în care s-a rătăcit. Îşi propusese să traverseze dus-întors un deşert din SUA,  cu temperaturi extreme, dotat  cu o cameră video, o plasă cu merinde şi cu doar câţiva litrii de apă!.

A murit epuizat după un număr de zile iar camera video conştiincioasă a păstrat toate momentele de la coborârea din autoturismul personal, lăsat la marginea deşertului, până la ultima suflare pe care şi-a dat-o sub soarele ucigător.

Ceeace m-a frapat a fost faptul că la autopsie s-a constatat că TOATE organele inclusiv inima suferiseră un proces de atrofie/ deshidratatre/ autodigestie cu excepţia creierului.

Ştim cu toţii că atunci când nu mai are mâncare, când sunt epuizate rezervele de glucoză, organismul arde lipidele şi ulterior începe autodigestia proteinelor până când fiinţa va muri realmente de foame. Concluzia?

„Regele” organelor – creierul este de departe cel mai Ego-ist organ.

Am avut şi am şi eu ocazia, îi mai spuneam prietenului meu să constat ego-ismul acestuia atunci când aud expresii de tipul: „O să îmi iau şi eu echipamentul DrPro dar după ce termin de zugrăvit…, după ce îmi achit ratele la maşină…, după ce iau calculator copilului…”

„Păi şi până atunci vă hidrataţi tot cu…?”

„Păi, dacă n-am murit până acu!… mai poate să aştepte”.

Onest ar fi ca şi rinichii care fac eforturi colosale să filtreze apa dură care place aşa de mult Limbii – sursa TUTUROR relelor după Cartea Sfântă, să ia o pauză de câteva luni până sunt achitate ratele.

Onest ar fi ca şi inima să ia o pauză de vreo săptămână măcar. Această inimă miraculoasă care împinge mii de litrii dintr-un lichid gros/vâscos numit „sânge” prin vreo sutădouăzeci de mii de kilometrii de conducte (de douăori şi jumătate circumferinţa Pământului!).

În 70 de ani de viaţă ignorantă/ EGO-istă sunt „împinse” peste 300 de kilograme de rocă dizolvată în apa „minerală” TOT prin aceste „conducte” numite artere, capilare, vene iar acestea nu au DEFEL alte priorităţi aşa cum are Regele Creier – rate, maşină, plasmă, vacanţe exotice noi, etc.

„Aha, acu înţeleg „agresivitatea” ta. De fapt este un fel de selecţie a clienţilor!”.

„Da, îi spun confirmându-i concluzia, AM DREPTUL SĂ FIU SELECTIV LA FEL CA EI pentru că DrPro are nevoie în portofoliul ei DOAR de clienţi/parteneri/ oameni Conştienţi, Inteligenţi, Responsabili – Premium la fel ca Apa de Rouă DrPro!”…

 

Excelenţa Dr Pro…

Chiar dacă ai venituri modeste, nu este deloc greu să înţelegi, să înveţi arta de a trăi a membrilor clubului Excelenţei Dr Pro. Ai putea de exemplu să economiseşti banii pe care îi dai zilnic pe apa “pură” minerală plată carbo sau ne-carbosifonată şi să investeşti în Apa de Rouă  – singura corectă cu trupul tău şi cu viitorul tău. Sau să cumperi o sticlă de vin bun în loc să cumperi zece de vin ieftin şi prost. Sau să mergi la teatru în loc să priveşti la televizor. Crezi că “privitul” la televizor e gratis? Răspuns: NU! Creierul investeşte energie multă (cam două treimi) pentru ca tu să poţi vedea lumea când deschizi ochii iar această energie tu o cumperi zilnic sub formă de alimente. Pe lângă banii pe care îi dai pe apa minerală din market, mai trebuie să cheltui şi pe energia pe care o consumă organele tale – altele decât limba pentru a o strecura şi a o transforma într-o “apă de bun simţ” – corectă celular. Sau în loc să tot dai bani pe lucruri inutile poţi economisi bani ca să mergi într-o excursie în străinătate sau să investeşti într-o lucrare de artă.

Chiar Viaţa ta poate deveni o operă de artă însă doar dacă ai STIL. Stilul Dr Pro nu se poate cumpăra cu bani pentru că este o stare specială sinonimă cu Excelenţa. Bunul gust ca şi bunul simţ – acelea care te ajută să simţi muzica bună, pictura de calitate, o piesă de teatru, dansul, opera, sculptura sau o carte bună nu se pot cumpăra cu bani. Rafinamentul, cultura nu se pot cumpăra cu bani.

A investi în Apa de Rouă Dr Pro e totuna cu a investi într-o operă de arta iar aceasta ne-întâmplător este chiar Viaţa ta.

Ce nu mai putem cumpăra cu banii? Chinezii în înţelepciunea lor ne răspund:

“Cu bani poţi cumpăra o locuinţă, dar nu poţi cumpăra un Camin”.
“Cu bani poţi cumpăra un ceas, dar nu poţi cumpăra Timp”.
“Cu bani poţi cumpăra un pat, dar nu poţi cumpăra Odihnă”.
“Cu bani poţi cumpăra o carte, dar nu poţi cumpăra Cultură”.
“Cu bani poţi cumpăra un medic, dar nu poţi cumpăra Sănătate”.
“Cu bani poţi cumpăra o poziţie socială, dar nu poţi cumpăra Respect”.
“Cu bani poţi cumpăra sânge, dar nu poţi cumpăra Viaţă”.
“Cu bani poţi cumpăra sex, dar nu poţi cumpăra Iubirea”.
“Cu bani poţi cumpăra o diplomă, dar nu poţi cumpăra Profesionalism”.
“Cu bani poţi cumpăra o bibliotecă, dar nu poţi cumpăra Înţelepciunea”.
“Cu bani poţi cumpăra haine frumoase, dar nu poţi cumpăra Frumuseţea”.
“Cu bani poţi cumpăra bijuterii, dar nu poţi cumpăra Fericirea”.
“Cu bani poţi cumpăra multe lucruri, dar nu poţi cumpăra Orice”.
“Banii nu sunt totul în viaţă – sunt multe ALTELE ce nu pot fi cumpărate cu bani”…

Dr Pro vă ajută să vă păstraţi  SĂNĂTATEA…

Apa Pură – nu a fost inventată de DrPro ci, de Mama Natură

Întâlnesc în peregrinările mele zilnice oameni şi oameni. Cel mai mult mă fascinează cei care au păreri/prejudecăţi false pe care şi le apără cu înverşunare mai ales când este vorba de un licenţiat în medicină. Trufia diplomei îl face inflexibil/ rigid, trufaş şi definitiv. Mircea Eliade spunea că doctorii sunt prin excelenţă oameni morţi spiritual pentru că şi-au asimilat erorile metodic şi definitiv. Am întâlnit încă un astfel de specimen care nu poate accepta ideea că apa pură este o  componentă absolut nornală şi necesară a fiziologiei noastre interioare, a metabolismului nostru. Dar până să îi reamintesc de cursurile de biochimie să spunem pentru cei care ne citesc şi care nu au chef de disertaţii savante de biochimie, că peştii – fiinţe care înnoată în… apă, la fel ca toate vieţuitoarele beau şi ei …apă. Ce fel de apă? Apă filtrată sau „apă pură” ca să îi fac supărare şi mai mare confratelui discipol a lui Hipocraticus.

Cum filtrează peştii apa?

Instalaţia de “desalinizare” se află la nivelul branhiilor. Celule specializate preiau sărurile inutile şi periculoase şi împreună cu un muscus foarte  concentrat le elimină în exterior. Doar apa trece cu uşurinţă prin membranele branhiilor însă nici o altă substanţă minerală NU (tot la fel ca prin membranele osmotice DrPro).
Furtunarii (puffinus) – păsări asemănătoare pescăruşilor trăiesc departe de ţărm, venind pe uscat o dată pe an. Acestea nu sunt singurele păsări care nu consumă apă dulce. Alte păsări, deşi trăiesc pe uscat nu consumă niciodată apă dulce (Phalacrocorax, Uria, Larus). În grădinile zoologice îngrijitorii şi oamenii de ştiinţă nu puteau înţelege de ce struţii, acvilele, colibri sau alte păsări putea trăi în captivitate, iar albatroşii NU. Nu de dorul mării mureau ei- aşa cum s-a crezut mult timp ci al apei sărate, ei putând fi crescuţi doar după ce se adăugau săruri minerale în apă. Păsările acestea dar şi alte reptile (crocodilul) au glande care desalinizează/filtrează osmotic apa, iar aceste glande nu sunt rinichii, ci glandele salifere din vârful nasului. Concentraţia în săruri minerale în picătura care atârnă de ciocul pescăruşului (nu are guturai aşa cum se credea!) este cu mult mai mare decât în apa mării. Spre deosebire de păsări, la broaştele ţestoase, şerpi, şopârle, canalul excretor al glandei salifere se deschide în unghiul intern al ochiului. După ce se hrănesc, crocodilii “plâng”, dar nu după victimă –cum iarăşi s-a spus în lipsa altor explicaţii normale, ci pentru a elimina excesul de săruri minerale ingerate odată cu corpul prăzii.
Peştii de apă dulce procedează invers; sângele lor conţine o cantitate de săruri care  creează o diferenţă de presiune osmotică de aprox 10 atmosfere, astfel că peştii practic “sug” apa din mediul extern. Mucusul care ne împiedică să îi ţinem în mână atunci când se zbat în cârligul undiţei le protejează în primul rând apa din interiorul corpului şi apoi îi ajută şi să „alunece” mai uşor prin apă. La fel procedează rechinii sau vulpea de mare sau broasca mâncătoare de crabi (ureea acumulată creează diferenţa mare de presiune osmotică).

Cum putem bea apă pură şi din …aer?

Se ştie că dacii erau mari iubitori ai apei din …cer – apă de ploaie sau zăpadă – pură desigur mult diferită de apa isvoarelor sau a fântânilor.
Pe ţărmul sudic al Crimeei nu există râuri sau lacuri, iar pârâiaşele existente seacă la începutul verii. Depozitarea apei în Crimeea începe toamna cu apa de ploaie adunată în bazine uriaşe subterane. S-a mai construit în anii comunismului un tunel prin munte prin care se aduce apă. Însă vechii locuitori obţineau o apă foarte pură din aer. Marea era alături şi chiar dacă aerul era uscat, el tot aducea vapori de apă din mare (apă evaporată=apă pură). În Feodosia – Crimeea a fost descoperită locuinţa unui principe care construise o piramidă de piatră prevăzută cu numeroase canale în care se forma rouă, care apoi era drenată prin jgheaburi într-un bazin subteran.
Chiar şi în deşerturile cele mai aride, tot se formează noaptea sub pietre, stropi de rouă pe care le sorb animalele din deşert. Şobolanul marsupial care trăieşte în deşert adună seminţe uscate în nişte pungi din obraji pe care le transportă în vizuină. Cavitatea bucală a acestui marsupial este acoperită cu blană pentru ca saliva să nu intre în contact cu seminţele. Dacă solul conţine o cantitate cât de mică de apă, seminţele perfect uscate o absorb (presiunea osmotică din aceste seminţe este de 500 de atmosfere!). Iar după ce seminţele sunt suficient de ude, sunt consumate ulterior de şobolan. Agama – şopârla care trăieşte în deşert, bea apă cu ajutorul ţepilor. Roua (ţepii sunt reci şi condensează vaporii de apă pură) sau apa dintr-o băltoacă (porii din ţepi sunt situaţi astfel încât apa să  circule doar spre cap în nişte perniţe mici unde se acumulează şi de unde agama stoarce câte o picătură când deschide gura) sunt sursele de unde se „adapă” inteligenta creatură.

Colegul doctor care cu prea mare uşurinţă acuză apa pură DrPro că vezi Doamne …”ar umfla celulele!” ar mai trebui să ştie că există “fabrici” de apă în corpul animalelor şi chiar în corpul …lui. Din arderea glucidelor se obţine apă …pură, din arderea lipidelor se obţine apă …pură, dar probabil că la aceste lecţii dumnealui a cam chiulit! Regretabil domn’doctore!

Eu beau Apă Pură de cinci ani şi nu mi s-au mai umflat celulele! Şi părinţii mei la fel şi copilul meu la fel şi încă alţi mulţi prieteni cărora le car zilnic apă de la filtrul meu cu damigeana.
Există animale care nu beau apă niciodată sau foarte rar (locuitorii deşertului- antilopele, popândăii, şoarecii săritori, dipodidele, broaştele ţestoase, zebrele, şerpii, girafele, struţii, leii, etc)
Toate animalele de pe planetă, inclusiv omul, posedă o “fabrică” de apă. În celulele noastre hidrocarbonaţii sunt “arşi” rezultând CO2 + H2O + energie.
Din arderea a 1gr Glucoză, rezultă 0,56 ml apă, iar din arderea a 1 gr de lipide rezultă 1,04 ml (cam o jumătate de litru de apă pură în 24 de ore).
Pentru a “strecura” un pahar de „apă” minerală –o sintagmă lingvistică incorectă (corect ar trebui spus soluţie apoasă minerală) folosită mult prea abuziv, organismul  nostru consumă 46 kcal – aprox 5 gr lipide sau 12 gr proteine (dintr-un gram de glucide rezultă 4 kcal, 1 gr de lipide – 9 kcal, 1 gr de proteine 4 kcal).
Alte animale care nu beau apă – dropiile, ciocârliile, gerbilinele, unii şoareci şi rozătoare care se grănesc cu seminţe şi care îşi asigură apa pură exclusiv din arderea lipidelor şi hidrocarbonaţilor.
La dypus şi popândău, grăsimea se depune în coadă fiind apoi arsă pentru obţinerea apei pure. Şopârlele gigantice – Varan depozitază grăsimea tot în coadă şi la fel procedează oile Kurduk (au de o parte şi de alta a cozii două proeminenţe).
Cămila poate stoca 120 kg de grăsime iar oile Kurduk 11 kg. Cămila poate trăi fără să bea apă 45 de zile ea hidratându-se cu apă pură obţinută din arderea grăsimilor din cocoaşă. Embrionii de pui care ulterior eclozează se hidratează cu lipidele conţinute de ouălele păsării mamă! Şi exemplele din natură pot continua la nesfârşit!

Încet încet lumea medicală va fi obligată să accepte normalitatea dar mai ales UTILITATEA acestei Ape Pure aşa cum este Apa de Rouă DrPro şi să înceapă să recomande pacienţilor dar mai ales oamenilor sănătoşi renunţarea la soluţia apoasă  mincinoasă minerală sau plată şi să înceapă să ofere trupului apa pură atât de râvnită de celule.

Nu este nici o ruşine, chiar dacă ai făcut o facultate de medicină – să spui omului „să bea apă pură “ de rouă” DrPro obţinută osmotic – corectă metabolic şi celular” să îi spui de ce îi este bună şi cum îi poate păstra sau reda sănătatea.

Din păcate există destui confraţi medici care se întreabă tot aşa cum o făcea zâmbind un prieten chirurg în urmă cu vreo două săptămâni: „Păi şi eu ce mai tai?!”…

 

Tu ştii?

Tu ştii că Apa preventivă Dr Pro este cel mai simplu şi mai inteligent mod de a-ţi proteja sănătatea? Tu ştii că Amânarea, Neştiinţa, Nepăsarea sunt cei mai mari Hoţi de timp? Dacă vrei ca tu şi familia ta să nu mai fiţi în continuare filtre vii pentru apa poluată şi contaminată din Dunăre, sună la 0740 473 595 şi te vom ajuta să fii şi tu proprietarul celui mai performant echipament de purificare a apei din România.                              

Dr Pro: câte ceva despre “apa” pe care o bem

Am mai spus şi cu altă ocazie că în ultimii 40-50 de ani, omenirea prin intermediul industriei chimice a inventat aproape 200 000 de substanţe chimice noi şi continuă să inventeze şi să arunce în mediul înconjurător altele noi în fiecare minut. Suntem prinşi într-un uriaş insectar invizibil fiind cobaii acestei industrii a Profitului şi noi şi copii noştrii şi părinţii noştrii.
Pentru a studia interacţiunile dintre TOATE ACESTEA (presupunând că industria chimică nu ar mai produce nimic nou), ar fi necesare spun specialiştii, peste 250 de milioane de experimente şi teste diferite care ar dura peste 1000 (o mie de ani) cu costuri uriaşe imposibil de evaluat în bani!.
Iată o listă cu parametrii agenţilor chimici agreaţi de legile americane identificaţi în apa de la reţea. Dacă în apa din Statele Unite – unde legile sunt cu mult mai drastice şi vorbim de un stat care îşi respectă cât-de-cât cetăţenii (EPA a câştigat un proces legat de poluarea mediului intentat în urmă cu câţiva ani împotriva celui mai puternic om la Planetei la timpul respectiv – George W.Bush) aşadar ce să mai spunem despre apa din Dunăre pe care noi severinenii o bem de ani de zile cu voioşie uitând că suntem în topurile naţionale la Cancer dar şi la alte „bube”. Poluarea ungurească s-a uitat în nici o săptămână!
Noi înghiţim zilnic, spun specialiştii, peste 3800 de substanţe chimice de sinteză odată cu apa pe care o bem sau cu alimentele tot mai sofisticate şi mai saturate cu chimicale „născute” de industria chimică. Aceştia nu ucid de pe o zi pe alta un număr mare de oameni ca să se „mişte” instituţiile abilitate ci în timp prin BIOACUMULARE.
- Există cineva sau ceva care să poată strecura sutele de „gunoaie chimice dizolvate” şi care pentru cei mai mulţi „nu există” pentru că nu se văd, nu au culoare, nu au gust, miros?

-Răspuns: Dr Pro o poate face şi are singurele echipamente adaptate la apa dură din România.
Iată o listă cu contaminanţii chimici din „apă” (o parte) identificaţi de americani

Întrebările lui Danny

-Tu cât mai cheltui săptămânal cu apa plată sau minerală?
-Toată lumea ştie acum că laptele e mai ieftin decât ambalajul.Tu ştii cât costă de fapt apa şi cât te costă lună de lună plasticul reciclabil?
-Tu ştii că plasticul se dizolvă în apa îmbuteliată plasticată?
-Tu ştii care sunt efectele în timp pentru sănătatea copiilor tăi consumul îndelungat de „plastic” dizolvat în apă, sucuri etc?
-Când drumurile sunt pline de gropi mecanicii de la vulcanizare prosperă şi la fel cei cu magazinele de piese auto.

-Tu, care nu ai primit „piese de schimb” când te-ai născut şi nici nu ai de unde lua altele aşa cum faci cu maşina, ştii cine se bucură cel mai mult când tu bei inconştient ani de zile o apă incorectă, improprie?
-Tu încă mai crezi în etichetele frumoase de pe bidoanele de plastic cu apă îmbuteliată?
-Ai aflat, la fel ca toată lumea, că apa de la robinet te poate ucide lent cu „ajurorul” clorului, plumbului, aluminiului, pesticidelor, detergenţilor, medicamemtelor, hidrocarburilor, trihalometanilor, metalelor grele sau radioactive dizolvate şi ignorate şi de autorităţi dar şi de tine atâta timp (ceeace ochii nu văd sau nu are gust/miros- NU EXISTĂ) şi ai decis să cumperi o apă ambalată în plastic pentru că aşa se recomandă/arată în reclame. Acum ştii că este la fel de periculoasă. Eşti pregătit să cunoşti o altă apă care s-o schimbe pe aceea pe care o cumperi acum, o apă nouă, mai corectă cu buzunarul şi cu metabolismul celulelor tale?
-Care este opţiunea ta dacă medicul tău personal o să-ţi recomande într-o zi (aşa cum mi s-a întâmplat mie) să îţi schimbi apa pe care o bei?
-Dar chiar şi fără recomandarea medicului nu ai avea chef şi de o altfel de apă decât acelea de la isvorul minciunilor – „ţepe plate” – aceleaşi pe care le tot vezi lună de lună de fiecare dată pe raft?
-Te-ai gândit ce economii ai putea face dacă ai avea un echipament Dr Pro acasă la tine şi care să-ţi ofere apa alternativă – Preventivă cea mai sigură din lume la această oră?
-Te-ai gândit cum ar fi să fii admirat şi invidiat în acelaşi timp de colegi, rude, prieteni sau şefi?
-Orice om responsabil, cât de sărac ar fi tot îşi poate permite să-şi ia un instrument puternic de securitate la el acasă aşa cum este Apa de Rouă Dr Pro. Tu de ce nu poţi?
-Apa de Rouă produce, când este folosită zilnic, în timp modificări celulare în bine pentru că este EXACT ceace le trebuie celulelor tale pentru a-şi îndeplini misiunile specifice.

-Tu vrei să scapi de regretul de a nu fi făcut LA TIMP ceeace trebuia pentru organismul tău, pentru familia ta? Sau accepţi ca familia ta să fie expusă în continuare?
-Când cumperi un lucru ieftin cumperi şi regretele ulterioare. Vrei să afli care este deosebirea între un echipament original şi unul ieftin/ improvizat şi la mâna a doua?
-Ai citit cu atenţie aceste rânduri şi ai decis că nu te interesează- e doar marketing ieftin!
-De fapt ai spus DA acelor lucruri pe care nu le mai vezi pentru că te-ai obişnuit cu ele. Ce înseamnă NU Dr Pro?
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a accepta să cheltui în continuare bani având posibilitatea să economiseşti.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a accepta riscul de a ajunge foarte curând în ghearele celui mai ineficient, periculos şi corupt sistem medical din Europa.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a refuza harnicelor tale organe lipsite de puterea de decizie (creierul tău are ALTE priorităţi!), o apă sigură şi corectă celular şi metabolic.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a te lipsi ACUM de o apă mai necesară decât oricând altcândva. Apei de Rouă este o prioritate chiar Acum pentru toate celulele tale care nu îşi permit să îşi amâne funcţiile sau funcţionarea (cum ar fi ca inima ta să bată peste o săptămână sau plămânii să respire peste o lună sau pancreasul sa nu mai secrete necesarele enzime decât o dată la două luni pentru că creierul are alte priorităţi – rate, maşina, mobila, etc?)
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a accepta în continuare jocul extrem de riscant şi periculos al ruletei ruseşti şi anume de a invita în viaţa ta şi a falimiei tale boli devastatoare precum Cancerul.
-A spune NU acum Apei de Rouă înseamnă a consuma în continuare o apă amestecată cu lacrimile copiilor tăi.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a refuza peste 330 de beneficii/avantaje/calităţi pe care DOAR ea le poate oferi familiei tale. Cum nu ştii care sunt?
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a refuza echipamentul care a făcut faţă cu brio – singurul – cantităţii imense – peste 1 000 000 de tone de reziduuri toxice deversate în Dunăre…
-Dar, dacă ai ales totuşi să intri şi tu în comunitatea Excelenţei Dr Pro – Danny Water te poate ajuta chiar ACUM să devii proprietarul celui mai performant echipament de pe piaţa din România de purificare a apei. Echipamentele DrPro sunt deja în Cartea Recordurilor pentru că sunt UNICE la fel cum eşti şi TU PRIETENE!.

Vei fi scutit, dacă vei investi azi, de viitoarele majorări de preţ sau de întârzierile la montaj datorate cererii tot mari.

De ce nu este bună apa distilată pentru sănătate

 

Am întâlnit oameni care au aflat de la medicul personal că apa osmotică “distilată” nu este bună pentru sănătate şi ca urmare să nu cumva s-o bea!

Există persoane – iată!- unele cu înalte studii universitare medicale, care afirmă că apa purificată osmotic este totuna cu apa distilată şi că, urmare a acestui fapt, este periculoasă pentru sănătate.

Nu mai este nici un sectret că industria medicală este condusă de alte interese decât cele ale pacientului – există rafturi cu cărţi mărturisitoare în acest sens, dar asta este o altă poveste.

Pentru cei ce încă mai au dubii, trebuie spus că apa purificată – Apa de Rouă obţinută prin osmoză inversă este o apă purificată la temperatură obişnuită sau “la rece” sau molecular, NU chimică, NU termică –aşa cum se întâmplă în cazul apei distilate.

Osmoza este un proces natural existent în interiorul corpului uman – chiar şi în corpurile acelor doctori ironico-docţi – iubitori de apă plată minerală (apropo! am întrebat personal vreo 20 de doctori în decurs de o săptămână “ce este aia apă plată” şi NICI UNUL  nu a ştiut ce înseamnă  “apă plată”! cine a “turtit-o?!?!”). Sintagma “apă plată” o înlocuieşte discret pe cea de “apă minerală” generatoare de procese intentate în Occident de bolnavii operaţi de “pietre” şi care obţin bănuţi frumoşi din procesele câştigate contra firmelor ce îmbuteliază o astfel de apă “minerală” cu care au fost obişnuiţi românii încă de pe timpurile de dinainte de 89’ când nu auzise NIMENI de apă “plată” dar şi pentru a elimina cumva frustrarea oamenilor de a cumpăra … apă!!!!. Dar să revenim la temă.

Osmoza se întâlneşte la nivelul rinichiului, la nivel intestinal, la nivelul coloanei vertebrale, etc. Apa pură obţinută prin osmoză inversă este o apă corectă celular şi metabolic spre deosebire de apa distilată, ca să nu mai vorbim de apa de robinet din ce în ce mai contaminată şi mai infestată, cea de isvor provenită dintr-o pânză freatică poluată şi contaminată cu mii de substanţe chimice deversate.

Apropo! Ştie vreunul din acei doctori ironic-docţi unde ajung milioanele de litrii de detergenţi folosiţi zilnic de oameni pentru duş, să-şi spele mâinile sau de maşinile de spălat?

Se ştie de semeni, că majoritatea medicamentelor înghiţite de pacienţi în spitale sau la domiciliu sunt apoi eliminate prin urină şi fecale. Unde ajung ele ulterior?

Există vreo staţie de tratare a apei în România care să “filtreze” astfel de substanţe?

Răspuns: NU!.

Ele sunt re-înghiţite în doze mai mult decât homeopatice de organismele noastre şi ale copiilor noştrii – de la an la an tot mai bolnave şi care contractă astfel – fie alergii greu de tratat fie boli autoimune inexplicabile la fel de greu sau imposibil de tratat.

Dar ce este totuşi apa distilată nocivă?

În primul rând pentru că este o apă obţinută industrial – este o apă tehnologică. La temperaturi înalte apa aflată în stare de vapori (forţele electromagnetice intermoleculare Van der Waals au fost rupte) este adusă în stare lichidă prin condensare în instalaţii de răcire. Este o apă traumatizată din punctul de vedere al lui Masaru Emoto care a făcut celebrele experimente ce dovedesc proprietatea apei de a avea memorie. Este o apă destructurată termic, spre deosebire de apa pură Dr Pro obţinută prin osmoză inversă la temperatura camerei. Apa de Rouă este obţinută tot aşa cum se întâmplă la nivelul celulelor noastre respectiv la nivelul aquaporinelor membranare (cei patru alpha-aminoacizi care alcătuiesc o aquaporină şi care au sarcină electrică nu destructurează apa ce intră în celulă).

În industria cosmetică este folosită apa bi- sau tridistilată sau mai nou apa purificată osmotic. De ce oare?

Pentru că paradoxal, dar prin distilare nu se obţine apă pură ci o apă la fel de toxică, de contaminată!. Motivul? Plumbul sau pesticidele – dar nu numai, au punct de fierbere sub cel al apei şi se regăsesc în acea “apă” obţinută prin distilare.

În cazul Apei de Rouă purificate prin osmoză inversă lucrurile sunt complet diferite: membrana osmotică Dr Pro –similară membranelor celulare nu lasă să treacă prin ea decât molecula de apă reţinând şi plumbul, şi clorul şi pesticidele şi microorganismele în proporţie de 99,99%. Pentru a elimina şi obiecţiile aceloraşi confraţi medicinişti cu privire la lipsa mineralelor din apa purificată osmotic, echipamentele Dr Pro au prevăzute un mineralizator (carbonat de calciu şi magneziu similar celui din farmacie) care corectează pH-ul apei pure. În plus pentru a oferi celulelor celui care o bea o apă şi mai corectă biologic, echipamentele Dr Pro o trec de trei ori şi jumătate printr-un FILTRU FINAL MAGNETIC restructurând-o hexagonal aşa cum este apa celulară şi care aduce astfel cu ea uriaşe beneficii pentru sănătate (magnetizatorul Dr Pro completează funcţia electromagnetică a alpha-aminoacizolor din structura aquaporinelor).

Singurele impedimente al apei magnetice Dr Pro este că nu se păstrează acest câmp magnetic mai mult de câteva ore în apă aşa că nu poate fi păstrată mult timp în această stare benefică (util de ştiut de cei care cară cu bidoanele apă de la prietenii care au acasă un echipament Dr Pro!) şi că produce… dependenţă. Când ai băut Apă de Rouă nu mai poţi bea altă …”apă”!

Apa Preventivă Premium Dr Pro este principalul motiv pentru care oamenii inteligenţi au intrat în clubul Excelenţei Dr Pro şi s-a dovedit că aceştia nu prea mai ajung aşa des pe la doctori, pe la laboratoarele de analize, pe la farmacii, etc.

Şi aşa se explică vehemenţa unor confraţi din lumea medicală care îşi văd iată!, ameninţate afacerea, conturile, vacanţele, etc

 

 

Apa ne poate salva viaţa V

„Păstrarea sănătăţii este mai importantă decât cunoaşterea tuturor artelor” – Paul Bragg

După ce Paul Chappius Bragg află la nici 16 ani că este bolnav de TBC şi că mai are 3 (trei) luni de trăit este internat în sanatoriul doctorului Rollier din Elveţia. Aici acesta îi explică cum “toată apa din Elveţia este încărcată de minerale şi dăunătoare organismului”. El l-a sfătuit ca şi după externarea sa să bea doar apă pură din ploaie sau din zăpadă topită (apă purificată prin evaporare/distilare naturală de Mama Natură). La plecarea din sanatoriu el era complet vindecat de TBC şi într-o condiţie excelentă. Apa pură recomandată de Dr Rollier, soarele Alpilor, aerul curat şi alimentaţia naturală primită i-au redat un organism nou, complet refăcut. Atunci tânărul Paul şi-a luat angajamentul în faţa lui Dumnezeu să aleagă o carieră de “biochimist, nutriţionist sau doctor care să vindece doar prin metode naturale”. Pleacă la Londra, găseşte un mic apartament lângă Regent’s Park şi timp de 8 ani studiază tot ce a putut găsi legat de recuperarea medicală şi de păstrarea sănătăţii. A ales Regent’Park deoarece acesta era considerat unul din cele mai frumoase parcuri din lume şi aici prefera să alerge dimineaţa sau să joace tenis. În apartamentul închiriat îşi savura sucurile naturale proaspete pe care chiar el le prepara. Paul mai povesteşte că proprietarul apartamentului care locuia cu familia deasupra lui, consuma multă făină albă (pâine şi biscuţi), multe dulceţuri/peltele cu zahăr, lapte, carne şi beau apa de la reţeaua oraşului puternic clorinată. Acesta se plângea mereu că are “încheieturile ţepene”, că îl doare spatele şi că are probleme cu vezica urinară atunci când cobora gâfâind să îi aducă cheia.  Ca urmare Paul Bragg s-a mutat la etajul cinci în locul propietarului aici desăvârşindu-şi studiile de biochimie. Într-o iarnă, după ce îşi făcuse obişnuita alergare de dimineaţă, s-a oprit la uşa proprietarului care era grav bolnav. Acesta s-a uitat la el rugător şi i-a spus: “Eşti doctor, pentru numele lui Dumnezeu, ajută-mă, simt că am să mor!”. I-a luat toate sticluţele cu medicamente şi pur şi simplu i le-a aruncat la gunoi. Apoi i-a adus de la el apă purificată din zăpadă, oţet de mere , lămâi şi miere din care i-a realizat prima zi de dietă. După zece zile domnul Wilson – proprietarul era sănătos şi voios aşa cum nu se mai simţise de ani de zile!. După aceste zece zile i-a prescris un regim alcătuit doar din legume şi fructe, sucuri preparate în casă şi apă purificată de ploaie, din zăpadă sau purificată prin distilare. După doar trei săptămâni îl vizita la etajul cinci aşa cum nu mai făcuse de ani de zile. După şase luni întreaga familie Wilson era de nerecunoscut de vecini: sănătoşi, puternici şi fericiţi!. Doamna Wilson era din nou elegantă şi putea să îşi îmbrace hainele pe care le abandonase de ani de zile ca fiind strâmte, domnul Wilson urca de două ori pe zi la Paul, iar fiica acestora revenită din Canada a rămas uluită de schimbările părinţilor săi.

Un mod de viaţă natural

Paul Bragg de fapt a redesoperit modul natural de viaţă, conform regulilor sănătoase alei Mamei Natura. Domnul Wilson a aflat că articulaţiile sale înţepenite se datorau nu vârstei sau bolii ci alimentaţiei nesănătoase, a lipsei de exerciţiu şi mai ales a apei dure pline de minerale inutile. El a învăţat chiar pe pielea lui că nu Timpul ne degradează viaţa ci obiceiurile greşite şi stilul de viaţă nenatural. Stilul de viaţă impus de Paul Bragg a avut ca efect dizolvarea cristalelor acide din articulaţii iar hidratarea cu apă purificată şi alimentele naturale au continuat procesul de eliminare a deşeurilor toxice acumulate dar şi prevenirea reinstalării bolii invalidante.

Cu cât ne aplecăm pe carte şi înţelegem mai bine chimia vieţii, chimia celulelor noastre cu atât înţelegem mai bine de ce oamenii mor prea devreme şi poartă dureri nemeritate. Paul Bragg îşi făcuse un obicei de a merge prin spitalele londoneze pentru a se documenta şi pentru a studia bolnavii internaţi. El a ajuns la concluzia că pietrele de exemplu sunt consecinţa alimentaţiei toxice, excesiv prelucrate şi rafinate, acide şi care este agravată de apa dură încărcată cu minerale anorganice dizolvate -în principal carbonat de calciu.  Astfel că Paul Bragg putea să diagnosticheze prezenţa pietrelor într-un organism uman doar după culoarea pielii!…

Reţeta lui Paul C. Bragg pentru eliminarea pietrelor de la fiere

Dr Paul Bragg a scris timp de doi ani de zile articole medicale pentru rubrica de sănătate a ziarului american Los Angeles Times denumită de el – “Note de sănătate”.  Cartea lui despre alimentaţia care elimină rigidizarea arterelor unde recomanda populaţiei doar o dietă naturală a fost interzisă iniţial în Statele Unite. Asta nu l-a împiedicat să îşi cultive cu aceaşi pasiune şi dăruire viziunile sale. După părerea dr-lui Bragg – confirmată ulterior de cercetările moderne, pietrele la vezica biliară se datorează apei saturate în minerale non-absorbabile celular, cristalelor toxice rezultate dintr-o alimentaţie ne-naturală şi bogată în grăsimi saturate sau uleiuri hidrogenate. Iată ce recomanda el pentru pietrele la fiere.

Se bea timp de o săptămână încet la trezire, la ora 10, la 5 după-amiază şi după cină câte două linguriţe de oţet de mere într-o cană de 200 ml cu suc natural, proaspăt de mere. În a opta zi se umple un pahar de 250 ml cu ulei original de măsline (atenţie la falsuri), două părţi suc de mere şi o linguriţă oţet de mere. Se bea din acest pahar de trei ori pe zi. Noaptea se doarme pe partea dreaptă cu genunchiul drept la piept pentru a facilita absorbţia corectă a amestecului. În ziua a doua amestecul se bea în două reprize. Nu se bea şi nu se mănâncă nimic altceva nici măcar apă. În ziua a 10-a de la începutul curei de eliminare a petrelor din vezica biliară, se poate începe alimentaţia bazată pe salate de crudităţi – “mătură naturală” după Bragg, varză, morcovi, ţelină, sfeclă, salată verde, cu mult oţet de mere şi măsline. Este o reţetă recomandată a fi administrată chiar şi persoanelor sănătoase cel puţin o dată pe an pentru curăţarea reziduurilor din vezica biliară. La finalul consultaţiei Paul Bragg obişnuia să spună pacienţilor săi: “Sfatul meu cinstit este să nu mai beţi apă cu săruri minerale”…

Apa ne poate salva viaţa IV

Munca desfăşurată de Dr Paul Bragg legată de apa pură este una din cele mai mari contribuţii de pe mapamond la visul de tămăduire al oamenilor.

„Cea mai adecvată substanţă de pe faţa Pământului care ne susţine sănătatea şi tonusul este apa curată sau purificată” – Dr James Balch M.D. Dietary Wellness

Organismul nostru are nevoie constant pentru întreţinerea permanentă a tuturor reacţiilor chimice din celule sau din afara lor, sau ca solvenţi, de ioni de Hidrogen şi de Oxigen iar cea mai importantă sursă este H2O sau apa curată/pură/strecurată.

Întrebat fiind care este cea mai mare descoperire a omenirii dacă ar fi să aleagă între Internet, cucerirea spaţiunlui, iphone sau energia nucleară, Dr. Paul Bragg a răspuns că … „postul cu apă pură este una din cele mai mari descoperiri deoarece este un puternic şi eficient intrument de prevenire a îmbătrânirii şi morţii premature. Nici una din cele enumerate mai sus nu se compară cu posibilitatea de a preveni boala, senilitatea, neajutorarea sau incapacitatea de a-ţi purta singur de grijă”. El a mai afirmat în interviul acordat că începând de vineri seara ora 19.00 până sâmbătă seara aceeaşi oră ţine săptămânal post negru timp în care bea doar apă distilată sau apă purificată osmotic. „Este o bună ocazie de a elimina toxinele din organism dar şi „rugina” din articulaţii şi muşchi” a mai spus el. Organismul nostru consumă multă energie să mestece mâncarea, s-o împingă în cei câţiva zeci de metrii de „ţeavă” de la gură la rect, să filtreze prin cei două milioane de nefroni din rinichi toxinele, să susţină ficatul să „prepare” alimentele necesare miilor de miliarde de celule sau să introducă sutele şi miile de litrii de oxigen necesar respiraţiei celulelor. Postul conservă o bună parte din energie iar la sfârşitul zilei în care am decis să bem doar apă purificată „ne vom simţi uşori precum un înger în zbor”.   Să nu uităm că Medicina actuală este doar paliativă sau simptomatică, ameliorând durerile care ne fac viaţa dificilă. Boala se ascunde în spatele cauzelor care au generat-o iar medicamentele nu ajung la aceste cauze. Apa purificată este cel mai simplu şi mai la îndemână instrument de prevenire a bolii şi suferinţei . Paul Bragg nu a încetat să recomande apa pură oamenilor. Ea nu este doar un moft aşa cum scriau unii adepţi ai apelor minerale  şi care îi numeau „fanatici” în anii 70’ pe adepţii apei purificate. „Suntem o naţiune educată/obişnuită să înghită pastile. Sunt un cercetător independent şi un luptător cinstit al sănătăţii în spiritul dreptăţii. Nimeni nu îmi impune ce să spun şi nu-mi dictează nici o organizaţie ce să fac. Nu servesc nici unui organism financiar aşadar vă pot oferi adevărul întreg şi cinstit pentru că am petrecut întreaga viaţă cercetând şi studiind nu boala ci sănătatea oamenilor” a mai spus Dr. Paul Bragg.

De ce ne îmbolnăvim

Oamenii sunt prizonierii propriului confort creat la sugestia celor care sunt conduşi doar de Profitul imediat. Aşa că majoritatea populaţiei îşi scurteză viaţa consumând o hrană poluată şi o apă toxică. În plus ei fumează -o altă afacere profitabilă pentru industria tabacului dar mai ales pentru guverne întrucât plătesc pensii mai puţine unor oameni care îşi scurtează voluntar viaţa, consumă alcool pentru a uita de criză şi de necazuri, cafea pentru a se „energiza” pentru câteva minute, sucuri cu edulcoranţi artificiali – veritabile bombe chimice pentru ficat, zahăr rafinat, făină albă, carne, sare şi o mulţime de alte alimente aditivate. Dacă adăugăm la toate acestea stresul, lipsa de mişcare sau sedentarismul-„sportul” preferat a devenit privitul la meciurile sportive sau politice de la televizor, lipsa soarelui şi a aerului curat vom înţelege de ce oamenii sunt din ce în ce mai apatici, mai indiferenţi, mai bolnavi şi de ce trăiesc mai puţin. Nicicând în istoria omenirii nu s-au inventat atât de multe medicamente (peste 300 000 în nomenclatorul internaţional), aparate medicale atât de sofisticate şi de scumpe şi nu s-au vândut atâtea mii de tone de medicamente. Oamenii au ajuns pur şi simplu să se „târască” spre pastilele sau lichidele energizante sau să înghită pumni de pastile pentru a scăpa de suferinţele care le ruinează tinereţea. Am atins „performanţa” ca numărul de copii bolnavi cronici să îl egaleze pe cel al adulţilor. Suntem o generaţie de consumatori de medicamente şi excitante/energizante. Copii noştrii însă vor face la rândul lor copii. Are cineva idee cum vor arăta generaţiile viitoare?va urma

Apa ne poate salva viaţa III

„Natura este marele învăţător al omului. Ea ne deschide ochii, ne luminează mintea şi ne curăţă inima”.

Să ne amintim că la Sarmisegetusa, în vârful muntelui, departe de râuri curgătoare sunt kilometrii de conducte ceramice care direcţionau spre bazine căptuşite cu lemn apa pură, distilată de Mama Natură, adică apa de ploaie sau zăpada topită apă atât de sănătoasă.

Apa minerală – cea care asigură un profit constant industriei medicale dat şi celor ce o ambalează în bidoanele de plastic (apropo, ce este mai scump ambalajul refolosibil sau apa?) este recomandată mai ales pentru conţinutul acesteia în aşa numitele minerale fără de care viaţa noastră îşi pierde suportul şi sensul de a mai exista. Mineralele esenţiale trebuie asigurate din seminţe, fructe şi legume, ne recomandă Dr Paul Bragg adică ele trebuie să provină dintr-o sursă organică. Apa minerală nu poate fi considerată „sursă organică” la fel cum este un măr sau o legumă proaspăt culeasă din grădină. Această confuzie asigură poziţia constantă în topul miliardarilor şi statutul de vedete ale burselor pentru firmele care comercializează această soluţie apoasă minerală.  Aceste elemente chimice se găsesc din abundenţă în solul sau straturile freatice peste care curge apa ce ne este atât de „generos” recomandată.

Minerale inutile

La începutul secolului XIX-LEA China s-a confruntat cu o secetă şi o foamete îngrozitoare fapt ce a determinat oamenii săraci care nu mai aveau nici măcar rădăcini sau coajă de lemn să mănânce, să încălzească şi să consume … pământ! Tăiau felii groase de argilă minerală şi le încălzeau sperând că le va potoli foamea. Întrucât organismul lor nu putea să asimileze mineralele anorganice din sol, aceştia mureau în chinuri inimaginabile. De ce se întâmpla asta? Răspuns: deoarece organismul animal are un metabolism diferit de cel vegetal care poate absorbi şi asimila acest tip de minerale. Plantele transformă un element mineral anorganic, metalic într-o formă uşor asimilabilă de către celula animală (mişcare a electronilor sau de spin diferită în rezonanţă cu organismul viu,  de dimensiuni foarte mici – coloizi cu sarcină electrică ceeace îi ajută să se afle în suspensie şi nu dizolvaţi aşa cum sunt în soluţia apoasă pe care o cumpărăm). Un fermier american s.a gândit că ar fi o bună afacere să dea vacilor pulbere de calcar măcinat. A conceput nişte etichete frumoase pe care a scris „hrană minerală cu carbonat de calciu şi magneziu” şi a început să le vândă pentru corectarea deficitului de calciu şi pentru îmbunătăţirea concentraţiei acestuia în laptele vitelor. Deşi cutiile erau frumos ambalate iar reclama era atrăgătoare, vacile au refuzat categoric să „consume” aşa ceva. Toţi fermierii care cumpăraseră cutiile cu astfel de minerale „năstruşnice”  au păţit la fel. În scurt timp a dispărut de pe piaţă dar asta nu s-a întâmplat şi cu cele destinate oamenilor care au ochii, creierul şi  papilele gustative extrem de uşor de păcălit.

Mineralele canceroase

Zilele trecute agenţia de ştiri Sky News informa publicul despre miile de persoane evacuate şi strămutate din mai multe sate din centrul Turciei din cauza mineralelor din sol care au produs o rată din ce în ce mai mare de cazuri de cancer. Fenomenul a fost observat încă din anii 80’ dar nepăsarea şi indiferenţa oamenilor şi autorităţilor au fost spulberate când s-a stabilit că este necesar un al treilea cimitir întrucât cele două existente erau ocupate la maxim de oamenii decedaţi din cauza cancerului. Cappadocia era de altfel intens vizitată de turişti străini din cauza grotelor şi a formelor carstice extrem de interesante şi deşi acestora li se spune mereu că nu sunt în pericol, ei evită din ce în ce mai mult zona aducătoare de moarte. Autorităţile intenţionează să demoleze toate locuinţele oamenilor şi să acopere toată zona sub un strat de cel puţin doi metri de pământ peste care să planteze flori dar nu s-a luat încă nici o decizie.

De ce nimeni nu s-a sesizat şi nu s-a luat până acum nici o decizie care să prevină tragedia lentă? Răspuns: Pentru că zona a fost deservită ani de zile de un singur medic şi o asistentă iar aceştia au dat vina pe stilul de viaţă al oamenilor: „Stau toată ziua în cafenelele pline fum…” au susţinut aceştia iar o femeie care trebuia să îngrijească cinci copii afirma că are „mare încredere în Dumnezeu că va avea grijă” de ei”.  În realitate nici autorităţile şi nici Dumnezeu nu i-a apărat de indiferenţa păguboasă. Lipsa banilor, birocraţia şi instabilitatea guvernamentală a cu fost alţi factori care au dus la situaţia gravă existentă în această zonă a Turciei. Mineralele găsite vinovate de producerea cancerului sunt Calciul, Sodiul, Potasiul, Aluminiul aflate într-o rocă puternic absorbantă de apă numită „erionită” şi care era folosită de localnici la construcţia locuinţelor dar şi pe post de filtre de …apă. Specialiştii nu s-au pus de acord cu privire la modul în care acest tip de roci zeolitice produc cancer, sigur este însă faptul că acesta produce cancer nu numai la oameni ci şi la animalele testate în laborator.  va urma

Apa ne poate salva viaţa II

Apărarea sănătăţii este o datorie morală şi religioasă deopotrivă deoarece nu putem fi virtuoşi şi folositori când suntem bolnavi.

Dr. Paul Bragg – marele luptător cu ignoranţa, cu industria profitului, promotor al acceptării de către omenire a ideii de „medicină preventivă”, afirma că „apa este solventul general al bolilor noastre”.

Recomandările lui Bragg

Întrucât după oxigen, apa este cea mai importantă substanţă pentru viaţa care se petrece în interiorul organismului nostru trebuie să asigurăm celulele că primesc o apă cât mai curată.

Pentru a ne bucura de o viaţă lungă şi sănătoasă mai trebuie să evităm zahărul rafinat, sarea rafinată de masă şi să le înlocuim cu miere de albine şi sare brută, mai puţin periculoasă. Bragg a dezvoltat foarte mult reţeaua de comerţ cu miere de albine în America şi a convins cu argumente o mulţime de oameni să renunţe la zahărul alb. Pentru a fi sănătoşi trebuie să evităm orezul alb, făina albă, prăjelile, grăsimile saturate, uleiurile hidrogenate, ceaiul sau cafeaua care conţin cofeină, carnea de porc, peştele afumat, toate alimentele conservate care conţin sare, aditivi,  conservanţi chimici de sinteză. Paul Bragg recomandă evitarea băuturilor răcoritoare sau a apelor minerale carbogazoase, a alcoolului şi înlocuirea acestora cu apă purificată osmotic. Bem cel puţin opt pahare de apă purificată pe zi ca atare sau sub formă de sucuri şi ceaiuri de plante. Pentru detoxifiere o dată pe săptămână este recomandat postul total în care bem doar apă purificată. Nu facem clisme purificastoare decât dacă avem probleme cu constipaţia cronică.  Pentru o bună motilitate a tubului digestiv sunt recomandate alimentele naturale care conţin fibre (fructe, legume verzi, salate proaspete) şi renunţarea la carne. Facem mişcare regulat, zilnic mergând pe jos, cu bicicleta sau înnot. Evităm să înghiţim „droguri” legale aşa cum sunt antidepresivele, sedativele sau anxioliticele şi încercăm să gestionăm problemele de viaţă printr-o gândire simplă şi suplă cultivând optimismul, bunătatea, caritatea, veselia, dragostea de familie sau prietenia şi fraternitatea. Dormim cel puţin opt ore pe zi şi nu uităm să respirăm amplu, rar şi profund pe tot parcursul zilei. Toate acestea contribuie la consolidarea zi după zi a unui stil de viaţă simplu, sănătos din punct de vedere fizic, mental, emoţional sau spiritual.

Apa este sursă de sănătate

Încă de la începuturile medicinei cele mai importante recomandări făcute unei persoane bolnave au fost repausul la pat şi hidratarea intensă. Instinctiv tot aşa procedează şi animalele sălbatice: se retrag undeva lângă o sursă de apă, refuză mâncarea dar beau foarte multă apă. Când celulele noastre sunt deshidratate, ofilite, zbârcite, „uscate” ele devin o bună pradă pentru viruşi, bacterii, fungi. Când bem un pahar cu apă, acesta ajunge în stomac. De aici o parte este absorbită prin vasele de sânge gastrice iar o altă parte ajunge în intestinul subţire unde păstrează alimentele ingerate în stare lichidă până trec în sânge apoi este absorbită şi ea tot în sânge. Astfel că ingerarea unei ape sănătoase este cel mai simplu mijloc de păstrare a sănătăţii şi de protejare împotriva infecţiilor generate de viruşi, microbi sau alţi agresori. Membranele tuturor celulelor noastre au nevoie de multă apă pentru a se menţine moi şi flexibile, pentru a permite schimburile corecte intra- şi extra celular şi pentru a evita „frecările” distructive generate de deshidratare. Pentru a ajuta stomacul care nu are dinţi dar care se comportă ca un malaxor puternic, sucurile digestive trebuie să conţină o cantitate suficientă de apă -NU suc, bere, vin, cafea sau alte băuturi savuroase dar nesănătoase. Apa pură este extrem de importantă pentru menţinerea frumuseţii. Paul Bragg în calitatea sa de consilier medical al zecilor de vedete şi celebrităţi de la Holywood i-a fost uşor să le convingă să renunţe la apa de la robinet sau la alte băuturi nepotrivite şi să le înlocuiască cu apă purificată pentru ca pielea lor să capete un aspect tânăr şi sănătos atât de dorit de acestea. Organismul oamenilor bolnavi dar şi cele ale oamenilor încă sănătoşi este însetat după apa purificată sau pură. De ce? Pentru că este singura apă corectă metabolic şi celular, securizată chimic şi microbiologic, un aliat puternic al sistemului Imunitar – marele Doctor interior. va urma

Apa ne poate salva viaţa I

Apa ne poate da sau ne poate lua sănătatea

Unul din numele de referinţă pentru medicina preventivă mondială este Dr. Paul C Bragg – omul care la 16 ani care a scăpat de o boală care îi mai lăsa doar 3 luni de trăit apelând la mijloacele primare de vindecare – aer curat, soare, mişcare, alimente naturale şi nu în ultimul rând apa pură pe care o obţinea din ploaie, zăpadă topită sau prin distilare. El a promovat cu curaj ideea de prevenire a bolii chiar şi atunci când s-a lovit de opoziţia violentă a celor ca fac profit din suferinţa şi neştiinţa oamenilor, cărţile lui fiind o perioadă de timp interzise în patria democraţiei -Statele Unite ale Americii. A fost discreditat de unii jurnalişti sarcastici şi acuzat că şi-ar fi falsificat vârsta sau că fiica lui Patricia nu ar fi de fapt fiica lui.

Cine este Paul C Bragg?

Este un american care se poate lăuda cu o mulţime de premiere pentru istoria medicinei preventive sau a păstrării sănătăţii. Este un cruciat al luptei pentru păstrarea sănătăţii, orator de talie mondială, autor a peste 22 de cărţi despre prevenirea îmbolnăvirilor, invitat la sute de emisiuni  tv şi radio în întreaga lume, consilier medical pentru sportivi şi campioni mondiali olimpici sau autor de programe de sănătate pentru celebrităţi ale Hollywood-ului sau giganţi ai afacerilor, dar cunoscut mai ales cu sintagma :”părintele mişcării pentru sănătate – “Father of America’s Health Movement”. El a deschis primul magazin de produse alimentare ecologice din America iar azi sunt în întreaga lume. El a deschis primul Health SPA (alături de Bernarr Macfadden) şi care a fost “clonat” ulterior în alte mii de astfel de “SPA-uri” în întreaga lume, el a deschis primul Health Restaurants (Restaurant sănătos) cu preparate lipsite de pesticide şi alte chimicale, el a promovat terapiile bazate pe sucuri naturale proaspăt preparate -de ex el a introdus în rafturile din market-uri sucul de roşii preferat azi de milioane de oameni. A colaborat cu Luther Burbank din California pentru cultivarea celor mai sănătoase soiuri de fructe şi legume cultivate organic, nesufocate de miile de chimicale cunoscute. El a conceput o mulţime de produse alimentare sănătoase destinate consumului – băuturi cu aminoacizi şi enzime naturale, cosmetice eco, cereale, germeni de grâu şi biscuiţi sănătoşi,  etc. El a fost punct de plecare pentru afaceri de miliarde cum ar fi Herba Life, Gardenburger, Shaklee, Schiff, etc. Milioane de oameni la sugestia lui s-au apucat de grădinărit pentru a-şi obţine ei înşişi produsele alimentare sigure şi sănătoase.

Repere biografice

S-a născut în anul 1881 şi a murit în 1975 fiind foarte apropiat de visul de a trăi 100 de ani! La 94 de ani are perfect lucid şi ţinea conferinţe în întreaga lume acolo unde era invitat. Cauza oficială a  morţii a fost “fibrilaţia ventriculară şi stopul cardiac” însă cu câteva luni înainte suferise un accident în Hawai când făcea … surfing!!! Jurnalul “Honolulu Advertiser” a dat o ştire în iulie 1976 cu privire la scoaterea sa din apă în dreptul Fort DeRussey şi readucerea la viaţă prin resuscitarea efectuată de o asistentă medicală. Aceeaşi jurnalişti răutăcioşi de care nu a scăpat toată viaţa au declanşat o dezbatere publică cu privire la cauza morţii sale – “accident de surfing” sau “boală de inimă” deşi el a murit câteva luni mai târziu respectiv în decembrie într-un spital din Miami Beach unde trebuia să ţină un discurs. Scopul jurnaliştilor de scandal era de fapt deturnarea atenţiei publicului de la adevăratele lui merite în domeniul medicinei preventive.

Murim prematur

În Sfânta Scriptură stă scris: “Omului îi este dat să trăiască 120 de ani” – Geneza. El moare însă prematur şi are parte de multă suferinţă în principal din cauza neştiinţei, a nepăsării, a amânării, a poftelor nocontrolate, excesive şi abil stimulate de adepţii Sfântului Profit.  Dintre toate animalele omul este singurul care moare înainte de a-şi consuma cu totul programul biologic şi doar unul la un milion reuşeşte să trăiască o durată apropiată de ceeace i-a fost hărăzit. Spre deosebire de animalele sălbatice, cu puterea noastră de înţelegere, cu informaţiile de care dispunem şi cu tehnica din ce în ce mai impresionantă, cei care trăiesc puţin ar trebui să fie excepţia şi nu regula. “Secretul” oamenilor care trăiesc mult, lipsiţi de suferinţe saz dureri, care sunt fericiţi, care sunt apţi de a desfăşura activităţi fizice şi intelectuale mulţi ani după atingerea maturităţii, sunt, după părerea lui Paul Bragg, în primul rând cei care sunt “curaţi în interior”. El va rămâne în istoria medicinei ca promotor necondiţionat al folosirii apei pure ca mijloc simplu şi inteligent de menţinere a tinereţii şi sănătăţii celulelor. Curăţenia interioară este asigurată de apa pură dar şi de legumele şi fructele proaspete, naturale, cultivate ecologic, nepoluate chimic.  La acestea se adaugă postul cu apă pură, exerciţiile fizice, relaxarea şi respiraţia corectă, rară, profundă. va urma

Dr Pro: despre purificarea apei prin osmoză inversă

Apa pură nu ne păcăleşte niciodată dar noi înşine – da.


Persoanele care s-au decis să-şi protejeze singure sănătatea şi să investească într-un echipament de purificare a apei trebuie să ştie că piaţa este plină de imitaţii atractive şi periculoase. Care sunt cele mai performante echipamente pentru purificarea apei? Răspuns: cele care folosesc osmoza inversă.
Echipamentele de purificare a apei prin osmoză inversă se mai nunesc POE sau POU (Point of Use sau Point of Entry) şi înseamnă „a acţiona asupra apei menajere chiar lângă locul de folosire -lângă robinet”. Ele sunt „mini-făbricuţe” de apă pură şi conţin elemente de polipropilenă, cărbune vegetal şi materiale compozite de ultimă generaţie.
Polipropilena instrument medical
Este unul din cele mai versatile materiale care se foloseşte în industria medicală, pentru echipamente de laborator, industria aero-spaţială, în compoziţia bancnotelor, instrumentelor muzicale, instrumentarului medical, plaselor chirurgicale abdominale sau genitale în cazul prolapsului de organe pentru că rezistă la sterilizare, în materiale textile neţesute-scutece hidrofile, filtre de aer, gaze, lichide, piese auto, jucării, ambalaje alimentare-lapte, iaurturi întrucât este deosebit de rezistentă la contactul cu acizi, baze, atacuri electrolitice sau alte substanţe corosive. Ţesătura hainelor folosite de armata americană conţine polipropilenă deoarece le conferă o durată mare de viaţă în condiţii extreme de intemperii şi noxe chimice. Este unul din cele mai rezistente materiale la oboseală fiind folosită în special la sistemele articulate, balamale, etc dar este rezistentă şi la impact sau congelare. Echipamentele performante de purificare a apei folosesc filtre de polipropilenă Dr Pro care au diametrul porilor de filtrare între 1 şi 20 de microni şi care reţin impurităţile mai mari decât aceşti pori (rugina, nisipul, humusul, resturi rezultate din putrefacţia peştilor sau animalelor moarte, etc).

Tăciunele vindecător
Cărbunele a fost folosit pentru purificarea apei de indieni şi egipteni cu 2000 de ani înainte de Ch. În medicina populară românească tăciunele era folosit pentru descântece. Acesta era aruncat în apă de rouă sau „neîncepută” şi care era apoi băută de bolnav. Soluţia obţinută în urma „stingerii cărbunelui” avea proprietatea de a absorbi toxinele metabolice şi era mai utilă decât multe medicamente prezente azi în farmacii. Era folosit în situaţii de urgenţă (prim ajutor în caz de otrăviri şi toxinfecţii), gastrite, ulcer, hiperaciditate, balonare, dureri de cap, somnolenţă, hipertensiune, palpitaţii, hipercolesterolemie, iritabilitate, neurastenie, agitaţie psihomotorie, alcoolism, slăbiciune musculară, psoriazis, micoze, scabie, căderea părului („a-ţi pune cenuşă în cap”), întărirea unghiilor -, astm bronşic, alergii, hiperuricemie, gută, eczeme, gangrenă, etc. Pentru prima dată în epoca modernă s-a introdus un filtru de carbon pentru purificarea apei în anul 1862 dar abia din anii 70 a devenit o metodă curentă de filtrare a apei de reţea. Este una din cele mai eficiente arme din arsenalul de filtrare chimică. Poate proveni din cărbune de bitum, lignit, antracit, turbă, sâmburi de prun, caise, de struguri, tei, seminţe de in, ramuri de viţă de vie sau coajă de nucă de cocos. Deşi costurile de fabricaţie sunt cu peste 20% mai mari (mai scumpe), cele mai eficiente sunt cele de tip Dr Pro obţinute din coaja de cocos întrucât au o rezistenţă ridicată la abraziune, stabilitate termică şi dimensiuni mici ale porilor (grad ridicat de adsorbţie).
Salvatoarea membranelor celulare
Membrana osmotică este permeabilă doar pentru apă şi impermeabilă pentru restul substanţelor dizolvate în apa care este supusă purificării. Membranele osmotice folosite pentru purificarea apei destinată consumului uman trebuie să fie foarte rezistente la presiuni osmotice mari dar şi rezistente la coroziunea chimică şi microbiologică. În general sunt întâlnite trei tipuri de membrane pe piaţă : celulozice, din poliamidă aromatică şi compozite. Primele folosite în anii 60 au fost cele celulozice – ieftine şi uşor de fabricat. Dezavantajele însă erau foarte mari: la presiuni mari de operare şi temperaturi crescute ale apei suferă un proces de compactare, colmatare şi distrugere peste 35 de grade ceeace le reduce capacitatea de filtrare, o toleranţă a pH-ului redusă , lasă să treacă contaminanţii cu greutate moleculară mică. Ele încă mai sunt fabricate în anumite ţări şi sunt întâlnite în unele echipamente ieftine. Iniţial în compoziţia primelor membrane osmotice a fost folosit acetatul de celuloză, ulterior, pentru creşterea performanţelor a fost folosit triacetatul de celuloză dar acesta era mai puţin permeabil la apă, deşi rezista la presiuni şi temperaturi mai mari, făcând costurile de obţinere a apei purificate foarte mari. Ulterior au fost interzise în unele state americane – California de ex întrucât conţineau 1,4 dioxan o substanţă care s-a dovedit că produce cancer. Membranele de poliamidă cum sunt cele Dr Pro TFC -Thin Film Composite sau „film subţire compozit” sunt din ce în ce mai des întâlnite. Ele au înlocuit pe cele celulozice şi s-au dovedit net superioare în ce priveşte rezistenţa la atacuri bacteriene, la presiuni ridicate sau la coroziune.

 

Adevărul despre viaţă


Vezi mai multe din Stiri, evenimente pe 220.ro

Apa – esenţa vieţii





Apa structurată cheia de aur a sănătăţii noastre (I)

Întâlnim tot mai des sau auzim despre „microclusteri” – cremă de faţă cu microclusteri, cremă de călcâie cu microclusteri, spirulină cu microclusteri, vitamina C sau E cu microclusteri, alimente „îmbunătăţite” cu microclusteri, medicamente diverse asociate cu microclusteri. Ce sunt aceşti „microclusteri”?

Pentru a vorbi despre ei trebuie mai întâi să prezentăm doi mari savanţi autori a mii de invenţii, (mare parte din ele şi azi protejate  de lacătele  „secretului de stat”)  unul fiind românul Henri Coandă, celălalt americanul Patrick Flanagan.

Henri Coandă s-a născut la Bucureşti având însă ascendenţă prin tatăl său originar din Craiova în neamul lui Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu. La14 ani inventează o semănătoare acţionată de vânt. Studiază sculptura la Paris cu Auguste Rodin, unul din mentorii lui Constantin Brâncuşi. Împreună cu Gustave Eiffel pune la punct primul avion cu reacţie din lume iar celebrul francez spune: „băiatul ăsta s-a născut cu 50 de ani mai devreme”. Numărul total al invenţiilor românului depăşeşte cifra uluitoare de 2600 (!). El este printre altele autorul dispozitivelor de frânare folosite de modulul Apollo 11 şi 12 care au transportat primii oameni pe Lună dar şi a o mulţime de alte invenţii mai ales în domeniul militar.

Pasiunea vieţii lui au fost însă apa şi fulgii de zăpadă. El a constatat că fulgii de zăpadă cristalizau hexagonal iar apa lichidă avea aceeaşi structură cristalină coloidală haxagonală ca şi cristalul de cuartz suportul informaţional pentru toate echipamentele digitale radio tv de azi. Pe când lucra pentru Pentagon şi NASA, l-a cunoscut pe tânărul pe atunci, Patrick Flanagan un geniu al fizicii, chimiei şi electronicii. Acesta la 12 ani îşi construieşte propriul radio şi inventează un dispozitiv de ghidare şi detecţie a rachetelor. Face o listă cu toate experimentele nucleare efectuate de americani şi sovietici lucru care pune pe jar Pentagonul deoarece toate erau declarate secrete. La doar 17 ani este angajat de Pentagon, CIA, NSA, NASA, dar şi de alte instituţii de securitate unde lucrează şi azi ca expert şi consilier. Pune la punct un dispozitiv care generează energie similară celei piramidale. Este singurul om căruia i s-a acceptat să se căsătorească în interiorul Marii Piramide de la Gizeh. Este autorul a sute de brevete de invenţii majoritatea secrete şi azi. „Dacă vorbeşti cu cineva (despre studii/cercetări) fără permisiunea noastră, vei fi acuzat de trădare şi pedeapsa pentru trădare este moartea prin împuşcare” citează el într-o carte, dintr-o scrisoare primită de la Guvernul federal SUA.

La Pentagon este invitat în biroul românului Henri Coandă care îi oferă rezultatele a peste 60 de ani de cercetări asupra “apei vii” sau a “apei vieţii”.

“Tu eşti ceea ce bei, a spus românul. Apa este cel mai important lucru din corpul tău, dar nu toate apele pe care le bei sunt la fel. Peste tot pe pământ, apa are caracteristici fizice diferite, indiferent unde călătoreşti…”

Amândoi savanţii sunt propuşi pentru Premiul Nobel pentru descoperirea nanoclusterilor însă meritul este acordat în 1996 lui Robert F. Curl Jr., Sir Harold W. Kroto, şi Richard E. Smalley de la Rice University.

Dr. Scott Jewkes din Salt Lake City afirmă: “Dacă ar fi să recomand doar un singur produs pentru a trata toţi pacienţii mei, acest produs ar fi soluţia sau capsulele cu microclusteri”. Un alt celebru medic din California, dr. Ron Meyers afirma: “In 20 de ani de practică medicală, nu am vazut nici un produs care să se apropie de rezultatele excepţionale obţinute cu microclusterii”. Testele clinice evidenţiază rezultatele biologice esenţiale pentru sănătate şi pentru prevenirea îmbătrânirii. Sportivii din S.U.A.de la fotbalişti la alpinişti şi de la arte marţiale la maratonişti folosesc deja apă purificată cu microclusteri în competiţiile naţionale şi internaţionale, pentru vitalitate şi recuperare rapidă, trecând toate testele americane şi europene pentru substanţe netoxice. Unul din sponsorii principali ai Formului 1 este o companie care produce apă pentru piloţi obţinută prin osmoză inversă.

Peter Mitchell – PREMIUL NOBEL pentru chimie 1978. pentru descoperirea coenzimeiQ10. “Pentru organimul omului Q10 este – « scânteia vieţii », care are acelaşi rol ca şi bujia în pornirea motorului unei maşini. Dacă avem posibilitatea de a primi Q10 împreună cu coctaiulul de antioxidanţi  format din apă purificată şi microclusteri nu vă refuzaţi de acestă plăcere. Rezultatul întrece toate aşteptările şi merită încercat”.

De fapt toţi aceşti oameni geniali sunt de acord asupra unui principiu vechi de mii de ani: “natura este adevăratul profesor iar sângele curat este cheia sănătăţii noastre”. va urma

Tableta cu …istorie – apa de la fântânile publice

Pe timp de pace un număr foarte mare de oameni erau ucişi în masă de molimele mizeriei

Miasmele din canal

De ani buni de zile îmi iau ziarele de la “mamaie” – o doamnă cumsecade şi mereu zâmbitoare care are chioşcul la Podul Gruii, imediat după staţia de autobuz. Ceeace m-a impresionat de fiecare dată la această Femeie a fost faptul că a reuşit să rămână amabilă şi zâmbitoare deşi a avut un soţ mereu bolnav şi care a murit după o lungă suferinţă (ulterior acestei nenorociri, şi-a găsit şi unicul copil spânzurat în uscătorul blocului). Dar, nu despre acest om încercat vreau să scriu azi, ci despre altceva care m-a sensibilizat neplăcut zile trecute când am fost să iau ziarele şi anume mirosul care ieşea din capacul metalic al canalizării situat chiar lângă chioşcul cu respectiv, miros care îţi întorcea brusc intestinele “pe dos”. Am întrebat-o cum de poate sta şi respira o zi întreagă acea duhoare şi mi-a răspuns că “vine de la blocuri şi că s-a obişnuit de nevoie cu alte rele mai mari!”. Conform zicalei – “Nu-i da omului cât poate să ducă”!..

Am văzut în ziarul pe care l-am luat şi am privit şi la televiziunile locale ştirile cu privire la apa de la fântânile din Severin şi în timp ce îmi ţineam respiraţia să nu vomit pe toneta bietei femei, mi-a venit atunci ideea de a readuce cititorilor noştrii câteva pagini de istorie britanică spre bună luare-aminte.

Epidemii londoneze

Pe la mijlocul secolului XIX, Londra era un oraş aglomerat (începuse epoca industrializării) insalubru plin de excremente de vacă, abatoare urât mirositoare, canalizări defectuoase şi case cu subsoluri inundate de gunoaie ce emanau miasme îngrozitoare (la fel ca unele subsoluri din blocurile noastre de azi). Această “bombă” purulentă urât mirositoare a explodat pentru prima dată în 1831 când a izbucnit prima mare epidemie de holeră ce a ucis peste 30 000 de englezi. În anii ce au urmat au mai fost episoade epidemice dar de o amploare mai mică (în 1853 au mai murit 10 675de oameni – după cifrele publicate în presa vremii). În anul următor epidemia reizbucneşte şi pare că se stinge, însă în 31 august  “loveşte cea mai teribilă epidemie de holeră care a avut loc vreodată în Regat” după afirmaţiile doctorului John Snow.  În următoarele trei zile au murit 127 de oameni în cartierul londonez Soho şi încă 500 în săptămâna următoare, ajungând ca 12,8% din populaţia Londrei să fie răpusă de această molimă. Dacă tragedia nu a fost mai mare acest lucru s-a datorat acestui om pe nume John Snow.

Cine a fost John Snow?

John a fost primul din cei nouă copii ai minerului William şi Francesei- o familie care a trăit într-unul din cele mai sărace cartierere. La 14 ani este angajat ucenic asistent la medicul  William Hardcastle – chirurg iar ulterior la George Stephenson unde învaţă arta îngrijirii bolnavului. Ulterior îl găsim “cârpind” rănile minerilor la fel de bine ca un chirurg veritabil iar în 1836 decide să se înscrie ca student la Şcoala de Medicină din Londra. Un an mai târziu el deja lucra ca asistent în Spitalul Westminster iar în anul următor (2 mai 1838) este admis în Colegiul Regal al Chirurgilor din Londra. Absolvă Universitatea din Londra şi în 1844 este admis în Colegiul Regal al Medicilor. Preocupat fiind de minimalizarea durerii la pacienţii care aveau răni foarte mari, el foloseşte pentru prima dată ca anestezic cloroformul şi eterul care întradevăr reduceau suferinţa bolnavilor. El este cel care a administrat personal Reginei Victoria cloroform atunci când aceasta a dat naştere prinţului Leopold dar şi Prinţesei Beatrice (în 1853 şi 1857).

John Snow a rămas în istoria medicinei şi ca “părinte al anesteziei” dar şi ca “părinte al epidemiologiei”.

Snow şi apa din Londra.

Încă de când era doar un asistent medical, obsedat fiind de calitatea apei (era vegetarian, antialcoolic şi nu bea decât apă de ploaie – pură fiartă şi răcită) el era fascinat de modul în care se transmitea holera şi nu i-a fost de loc greu să lege boala de apa pe care o beau londonezii. În acele timpuri oamenii nu aveau apă curentă în casă şi nici toalete sau canalizare, ei cărând apa cu găleata de la pompele sau fântânile din oraş (13 la număr) pentru băut, gătit şi spălat iar reziduurile menajere fiind deversate cel mai des, direct în Tamisa. Întrucât nu existau fose septice pentru reziduurile fecale ale oamenilor sau animalelor, acestea erau canalizate de întreprinderile sau abatoarele londoneze de asemeni în Tamisa aşa încât vara Parlamentul nu putea lăsa deschise geamurile din cauza mirosului pestilenţial ce venea dinspre fluviu. Tot în această perioadă apare afacerea aducătoare de profit imediat şi rapid a îmbuteilerii apei în recipiente ce erau livrate fabricilor de bere, şcolilor, închisorilor sau altor comunităţi.

John Snow a demonstrat autorităţilor că apa care e transparentă, n-ar gust şi miros nu înseamnă că e şi bună de băut.

Holera este o boală contagioasă digestivă care ucide în câteva ore de la apariţia vărsăturilor şi a diareei. Acest debut l-a determinat pe Snow să gândească o analogie cu posibila contaminare prin intermediul apei şi nu al aerului aşa cum se credea.

Prima anchetă epidemiologică

De când a izbucnit epidemia, el a plecat “în patrulare” pentru a culege informaţii de la familiile victimelor întocmind chiar şi o hartă foarte minuţioasă cu casele şi decedaţii. Este astfel printre primii medici care efectuează o adevărată anchetă epidemiologică.  Pe strada Polonă unde era o închisoare din cei câteva sute de deţinuţi (530), doar 5 s-au îmbolnăvit iar aceştia băuseră apă adusă de la o fântână situată în apropiere pe Broad Street. O fabrică de bere tot din apropiere nu a avut nici un caz de holeră pentru că muncitorii primeau bere şi lichior gratis de la Huggins – patronul în loc de apă. O altă fabrică nu a avut acelaşi noroc (aducea găleţi cu apă de la lăudata fântână de pe Broad Street pentru muncitorii care au fost apoi răpuşi de molimă. La fel ca şi un ofiţer de armată care a băut un pahar de apă de la aceeaşi fântână, şi a murit ulterior. O cafenea care oferea apă la masă adusă de la această fântână a îmbolnăvit 9 oameni (era la modă prepararea “şerbetului cu bulbuci” – o băutură efervescentă). În jurul acestei pompe sau fântâni publice de apă (de unde cărau o apă prea lăudată pentru gustul şi claritatea ei o mulţime de londonezi) s-au dezvoltat cele mai multe cazuri mortale de boală. Snow a aflat că în apropiere fusese un bebeluş bolnav care era spătat aici inclusiv scutecele pline de fecale. El a luat o probă de apă şi a observat la microscop “flocoane de culoare albă” concluzionând că asta era cauza molimei ce ucidea fără milă. El a demonat mitul conform căruia “dacă apa e limpede şi n-are culoare, n-are gust e bună de băut”.

Raport la autorităţi

În 7 septembrie, s-a dus cu toate observaţiile la conducerea Primăriei – în faţa Consiliului Gardienilor din St James’s Parish şi i-a rugat să ordone închiderea pompei, dar aceştia l-au privit cu neîncredere şi scepticism spunându-i că o femeie care locuia în alt cartier a murit fără să bea apă de pe Broad Street. El a încălecat calul şi a plecat în galop la casa femeii unde a aflat de la fiul supravieţuitor că mama lui locuise cu ani în urmă lângă fântână şi că ea a continuat să bea doar apă adusă cu căruţa de la fântâna preferată. Băiatul care îşi pierduse şi mama dar şi fiica, încă avea apă într-o sticlă pe care i-a dat-o lui John Snow. Acesta s-a întors în Broad Street şi a demontat mânerul pompei pentru ca lumea să nu mai poată scoate apă iar cazurile de boală au scăzut brusc după acest gest curajos. Nici asta nu i-a convins însă pe edilii oraşului care credeau că boala se datoreşte “miasmelor puturoase” şi lui Dumnezeu! şi au afirmat că teoria lui Snow este un “nonsens!”. Gropile de gunoaie şi canalizarea au rămas şi pe mai departe la fel de defectuoase. Consiliul de Sănătate al Primăriei a emis chiar un raport în care afirma că “ nu se vede nici un motiv pentru a adopta credinţa lui Snow” însuşindu-şi totuşi observaţiile lui ca simple “sugestii”. Pentru ca prostia să fie şi mai mare, ministrul Henry Whitehead – un reverend obtuz a afirmat că “nu apa este cauza holerei, ci intervenţia divină a lui Dumnezeu”! iar pe ziduri puteau fi citite “anunţuri” care cuprindeau sfaturi de genul: “fiţi temperaţi cu mâncarea şi cu băutura”, “nu consumaţi legume crude şi fructe crude “(!!!), “nu beţi apă rece când sunteţi încintaţi”, ”dormiţi mai mult”,  “îmbrăcaţi-vă cu haine călduroase”, “nu munciţi dacă e prea cald”, “nu dormiţi în aer prea cald”, “nu staţi uzi”, “nu luaţi medicamente fără … reţetă”, desigur.

“Părintele epidemiologiei”.

Cercetările viitoare au dat dreptate lui John Snow, clorinarea apei a devenit în scurt timp metoda adoptată de 98% din comunităţile omeneşti iar el a fost apreciat de urmaşi ca fiind fondatorul şi “părintele” epidemiologiei moderne. Mereu activ şi atent la cele ce se întâmplau în jurul lui, nemulţumit că nu este ascultat măcar de confraţii lui doctori, el moare la numai 45 de ani în urma unui accident vascular cerebral în biroul său din Londra. În anul 2003 britanicii îl votează, în urma unui sondaj, efectuat de Hospital Doctor Magazine  “the greatest Doctor of all time” “cel mai mare doctor al tuturor timpurilor” chiar înaintea lui Hipocrate “părintele Medicinei”. Institutul de Sănătate Publică din Marea Britanie îi poartă numele iar Colegiul Regal de Anestezie, de asemenea. Cercetarea epidemiologică europeană dar şi americană foloseşte şi azi teoria şi metodele lui John Snow. În prezent există o reproducere a celebrei pompe pe Broad Street (azi Broadwick Street) înconjurată de marmură de granit roşu unde membrii Societăţii John Snow anual ţin prelegeri de sănătate publică. Momentul cel mai emoţionant este îndepărtarea şi re-prinderea mânerului pompei – acelaşi pe care l-a îndepărtat Snow atunci când a îndepărtat de londonezi şi molima mortală.

Apa pură şi sănătatea

„Diferenţa chimică dintre viaţă şi moarte este diferenţa dintre apa de robinet şi apa pură”- Dr. McKim Marriott

Peştii beau apă? Răspuns: Da. Celule specializate aflate la nivelul branhiilor preiau sărurile minerale inutile şi împreună cu un mucus concentrat le elimină la exterior. Prin membranele branhiilor trece doar apă pură la fel ca prin membranele care obţin apă pură prin osmoză inversă.

Există animale care nu beau apă niciodată sau foarte rar (locuitorii deşertului- antilopele, popândăii, şoarecii săritori, dipodidele, broaştele ţestoase, zebrele, şerpii, girafele, struţii, leii,  dropiile, ciocârliile, gerbilinele, unii şoareci şi rozătoare) care îşi asigură apa exclusiv din arderea lipidelor şi hidrocarbonaţilor. Cămila poate stoca 120 kg de grăsime şi poate trăi fără apă 45 de zile (din „arderea” glucidelor sau lipidelor rezultă apă pură + CO2).

Toate animalele de pe planetă, inclusiv omul, posedă în interior o “fabrică” de apă pură.În celulele noastre  intră doar APĂ PURĂ prin canale de intrare specifice numite aquaporine (aqua-apă, porine – pori, orificii- în anul 2003 Peter Agree obţine Premiul Nobel pentru descoperirea acestora – după ce „a citit” caietele Profesorului Gheorghe Benga de la Cluj!),  moleculă cu moleculă trecând printre cei patru alfa – aminoacizi care “răstoarnă”fiecare moleculă de apă cu oxigenul spre interior (precum naşterea omului). Mineralele sau electroliţii intră prin alte canale membranare proteice separate (canalele de ioni). Mineralele ajung la membrană fie în stare dizolvată în apă (apa minerală) fie în stare de coloizi, adică în suspensie. Mineralele coloidale provenite din seminţe, fructe sau legume intră cu uşurinţă în celulele noastre cu consum minim spre inexistent de energie. Mineralele dizolvate (cum sunt cele din apa plată sau minerală sau de izvor, trebuie mai întâi filtrate, „strecurate”, proces care se face cu consum energetic (46kcal/pahar). Absorţia lor se face cu greutate, cu consum de energie la fel ca absorţia glucozei.

Apa cea mai sigură pentru consum uman este apa obţinută prin osmoză inversă; este o apă pură, corectă celular, sigură chimic şi microbiologic, care ne apără de o mulţime de boli şi care poate genera falimentul multor firme din industria medicală sau alimentară – cum ar fi cele care îmbuteliază în sticle de plastic periculoase, apă “chioară”.

În prezent, pe piaţă sunt o mulţime de sisteme de purificare prin osmoză inversă însă nu toate sunt sigure. Membranele osmotice sau filtrele de cărbune ieftine au structuri compozite incerte iar apa dură clorinată din România le poate distruge cu uşurinţă expunându-ne astfel unor mari pericole. Ignoranţa, amânarea, indiferenţa,  ucid lent,  la fel de eficient ca apa dură sau colesterolul.

Echipamentele Nobel sunt o alegere bună. Danny Water le recomandă cu încredere.

Miracol la purtător- ochii

După ce ai bine de un miliard de ani (o secundă în economia generoasă a Universului!) viaţa a dăinuit pe pământ sub formă de organisme monocelulare sau unicelulare, la un anume moment, pentru a trăi mai mult, pentru a se hrăni mai bine şi pentru a se apăra mai eficient în faţa pericolelor din mediu, acestea au început să se adune şi să trăiască în comun această mult prea scurtă viaţă. Aşa s-a ajuns la specializarea celulelor şi apariţia organelor. Dacă într-un articol anterior vorbeam despre sistemul imunitar ca fiind printre primele structuri vii inteligente, pricepute în apărarea/protejarea organismului de boală şi toxine (adevăratul „domn’Doctor”), iată că alte celule specializate ajung după evoluţii spectaculoase să formeze organul care va ajuta fiinţa vie SĂ VADĂ  ceeace se întâmplă în jurul ei, şi mai ales să se bucure o dată în plus de minunea vieţuirii în acest colţ întunecat al Universului.

„Trezirea la lumină” a fiinţelor care populau Pământul a fost unul din evenimentele cele mai spectaculoase şi miraculoase care s-au întâmplat în istorie. Dincolo de „romantismul” răsăritului luminii şi de faptul că animalele primitive puteau să vadă în jur, la o scară universală, pentru prima dată în istoria Universului, materia se putea vedea pe ea însăşi. Abia mai târziu, când omul va fi dotat cu un creier suficient de bine structurat, această materie cosmică se va putea şi înţelege pe ea însăşi. Majoritatea organismelor pluricelulare sunt sensibile şi influenţate de lumină. Râma de exemplu (un vierme lipsit de ochi) „ştie” când este expusă la soare. Apariţia unor celule transparente protectoare (care au început „să bombeze” pentru a focaliza razele luminoase) şi a unui start de celule pigmentate sensibile situate sub acestea este începutul formării viitorului organ numit ochi.  Dar cum vedem?

Ochiul nostru actual rezultat al evoluţilei a miliarde de ani a materiei, este bombardat în fiecare secundă de un număr imens de fotoni de lumină. Culoarea roşie a unui trandafir nu este aşa cum crede orice om o proprietate a trandafirului, ci doar o percepţie a creierului nostru. Mai academic spus, culoarea roşie este  percepţia undelor electromagnetice cu lungimea de undă între 610 şi 700 nanometri, “culoarea” fiind finalul procesării impulsurilor biolelectrice – rezultat al interacţiunii structurilor optice şi chimice din ochi cu fotonii şi transmise prin nervul optic structurilor cerebrale occipitale acolo unde de fapt se formează imaginile. În alţi termeni noi “vedem” cu creierul, nu cu ochii, aceştia fiind doar receptori sensibili la fotoni. Iată marele miracol al vederii: în cutia noastră craniană nu pătrunde nici un foton, fiind întuneric absolut şi totuşi aici se formează imaginile care ne ajută pe noi să ne bucurăm de un trandafir, de un apus de soare sau de zâmbetul sau licărul din ochii iubitei…

Pentru a focaliza cât mai corect razele de lumină ochiul are nevoie de structuri geometrice perfect transparente (corneea, cristalinul, corpul vitros sau umoarea apoasă). Irisul care dă şi culoarea ochilor este “perdeaua” care reglează cantitatea de fotoni care va ajunge în camera întunecată a ochiului (pentru că această “perdea” nu se închide complet niciodată, nu este indicat să privim direct spre soare pentru a nu deteriora o altă structură sensibilă- retina). Dacă avem nevoie de circa 30 de minute pentru a ne acomoda la vederea pe întuneric, pentru vederea diurnă este nevoie doar de un “flash” şi sistemul optic se resetează şi adaptează (o adaptare chimică realizată ce celule numite de anatomişti cu “bastonaşe” -130 de milioane  şi cu “conuri” circa 7 milioane în fiecare ochi).

O întrebare frecventă a fost legată de numărul ochilor. De ce doi şi nu unul? Avantajul vederii binoculare faţă de cea monoculară este vederea în spaţiu, tridimensională. Distanţa de câţiva centimetrii dintre ochi permite creierului nostru să compună imagini 3D, dar şi să aprecieze corect distanţa între noi şi obiecte (dacă acoperim un ochi şi vrem să apucăm rapid o cană cu cafea avem şanse foarte mari să o vărsăm).

La fel ca oricare alt organ al corpului nostru, ochii trebuie protejaţi şi antrenaţi pentru a-i avea funcţionali cât mai mult timp. Ei la rândul lor se regenerează şi se “repară” în fiecare secundă iar alimentele pe care le înghiţim sunt extrem de importante pentru nişte organe atât de precise şi sensibile. Cele mai bune alimente cu care ajutăm la  “construcţia” ochilor noştrii sunt peştele (suport structural pentru membranele celulare), spanacul, varza, salata bogate în luteină (ajută retina să se refacă după lumina intensă sau “arsurile” solare), oul bogat în cisteină şi lecitină (previn instalarea cataractei), usturoiul, ceapa bogate în sulf (necesar fabricării gluteminei un antioxidant protector ocular), afinele, strugurii negrii bogate în resveratrol, fructele acrişoare bogate în vitamina C (în ochi se găseşte de 30 de ori mai multă vitamina C), alunele şi stafidele bogate în acizi graşi omega-3. Şi să nu uităm desigur, Apa care nu este aliment (are ZERO calorii deşi se vinde în alimentara). Aproape 90% din structura ochiului este “apă” dar nu “minerală”. Nici măcar mintea nu ne poate ajuta să ne imaginăm cum am vedea dacă ochii noştrii ar conţine apă amestecată cu plumb, clor, aluminiu, pesticide, şi alte 140 de “minerale” aflate în pânza freatică. Apa din ce în ce mai poluată pe care o bem cu atâta inconştienţă grăbeşte/accelerează degenerarea lentă a acestor extraordinare organe şi din acest motiv este un gest mai mult decât responsabil să ne hidratăm ochii cu o apă corectă şi sigură aşa cum este apa purificată osmotic.

Carte Poştală video din …Turnu Severin

Drapelul României – sugestiv!…

Drapelul României – sugestiv!…

Cele trei culori ale drapelului românesc – roşu, galben şi albastru – sunt de origine străveche, iar reunirea lor pe stindardul naţional are adânci semnificaţii istorice, exprimând dăinuirea noastră neîntreruptă pe aceste locuri în care ne-am plămădit ca popor, legăturile permanente între românii de ambele versante ale Carpaţilor, idealurile de unitate şi independenţă nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe.

Mihail Kogălniceanu şi generatia sa primiseră tricolorul, prin tradiţie de la străbuni şi o dată cu el şi explicaţia însemnătăţii pentru toti românii. Este, deci, fără îndoială că în perioada modernă s-a păstrat o tradiţie mai veche, din bătrâni, a tricolorului. Dar unde se află izvorul de la care porneşte tradiţia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacrată Transilvaniei şi publicată la Braşov în 1851, se face menţiunea că cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatăm că cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacice, se află în Novella XI, dată la 14 aprilie 535 de împăratul roman Justinian (527 – 565) cu prilejul fixări teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea, alături de regiuni din Panonia Secunda, părţi din fosta Dacie română, formată din Dacia Cisdanubiană (Dacia Mediteraneea şi Dacia Ripensis) şi Dacia Transdanubiană, aceasta din urmă fiind alcătuită din ţinuturile vecine cu Dunărea, de la gura Tisei până la vărsarea Oltului, ale Banatului şi Olteniei.

Decretul imperial, care stabilea şi însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptă, în prima diviziune, scut roşu, în mijlocul căruia sunt văzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo, în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adică albastru), cu semnele tribului burilor, ale cărui două laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele două scuturi) auriu (galben)”.

Adunarea la un loc, pe acelaşi drapel, a celor trei culori, roşul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni şi albastrul – azur al românilor transilvăneni, reprezintă o singură ţară, alcătuită din provinciile ei Moldova, Muntenia şi Transilvania şi un singur popor. Nu mai încape nici o îndoială că la acest adevăr se gândea Mihail Kogălniceanu când spunea, în 1867, că tricolorul românesc înseamnă “neamul nostru, din toate ţările locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel şi când s-a înfăptuit acesta? Cercetarea istorică ne conduce, cum e şi firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al ţărilor românesti, care a întrunit sub sceptrul său, în anul 1600, stăpânirea Munteniei, a Transilvaniei şi a Moldovei.

Călăuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducător, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tării Românesti şi Ardealului şi a toată Tara Moldovei”, a făurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate româneşti, care de la el a devenit simbolul unităţii noastre naţionale.

Prin Constituţia din 1866 şi prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 şi 1872 s-a stabilit ca tricolorul să aibă culorile aşezate vertical, în ordinea albastru alături de hampă, galben la mijloc şi roşu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din feţe stema ţării”.

Tricolorul, astfel instituit, avea să triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga naţiune, a proclamat independenţa noastră de stat. Că independenţa de stat a fost gândul ce domina cugetele şi simţământul ce încălzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile măreţe. Un întreg popor a acţionat ca un singur om însufleţit de o unică hotărâre, să-şi cucerească neatârnarea. Statul român şi-a cucerit independenţa deplină prin sângele ostaşilor săi, alături de care s-au jertfit şi fraţii lor din teritoriile aflate sub stăpânire străină, veniţi să lupte sub stindardul tricolor al ţării în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independenţei de stat a României a dat un puternic imbold mişcării de eliberare naţională a românilor din Transilvania, constituind o premiză importantă a desăvârşirii unificării naşional statale, ce se va înfăptui la 1 Decembrie 1918.

Din nou despre minerale

Auzim zi de zi la vecini, la televizor, în revistele mondene, pe holurile policlinicilor sau laboratoarelor poveţe, sfaturi “docte” cum că trebuie să “luăm minerale şi vitamine pentru întărire” în special a sistemului imunitar, “oferta” fiind mai mult decât generoasă. Întâlnim cutii cu etichete atent vopsite în farmacii, la negustori ambulanţi care le recomandă foarte “avizaţi”, în târgul de vechituri pe tarabe sau pur şi simplu pe capota maşinii alături de adidaşi sau detergenţi, în aprozare şi chiar la piaţa de legume şi fructe, lângă merele îmbujorate de ruşinea acestei “concurenţe” nefireşti. Decât să cumpere două kile de mere, unul de struguri şi unu de caise, omul mai bine ia de aceeaşi bani o cutiuţă colorată cu pilule aromate sintetic şi “umplute” cu minerale “salvatoare”.
Am mai spus şi cu alt prilej că mineralele sunt de trei feluri: minerale anorganice, (metalice), chelatizate şi organice (sau coloidale). Primele au o rată de absorbţie stabilită de nutriţionişti celebrii în urma măsurătorilor între 3 – 13% (rata de absorbţie este mai crescută la copii şi mai mică la adulţi sau vârstnici), cele chelatizate (care au un suport proteic pentru a le “ajuta” -forţa să intre în celulă prin “canalele” ionice membranare – 40% rata de absorbţie) şi mineralele coloidale a căror rată de absorbţie este de peste 98%. Acestea din urmă se găsesc în legume, fructe, seminţe şi în general în “compoziţia” organismelor vii.
Sintagma sau cuvintele “vitamine şi minerale” sunt promovate ca fiind sinonime cu sănătatea aşa că dacă nu ne “mineralizăm” sau nu ne “vitaminizăm” cu bumbii coloraţi (mai ales copiii) vom fi foarte betegi. O singură întrebare de bun simţ ar trebui pusă: cum ar arăta oamenii dacă ar primi o alimentaţie integral şi exclusiv anorganică sau sintetizată în laboratoarele chimice?
Am aprofundat de curând o informaţie care aduce lumină în plus în această ofertă de minerale comerciale anorganice, desigur. Acestea, se spune într-o revistă medicală americană nu pot aduce/susţine viaţa în celule spre deosebire de cele naturale care sunt foarte uşor preluate şi folosite la repararea ţesuturilor sau pentru susţinerea funcţiilor corpului, fiind invocată mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Pentru o mai bună înţelegere, spinul este o caracteristică fundamentală a particulelor elementare în fizica cuantică. Wolfang Pauli – laureat Nobel a introdus primul conceptul de “spin” urmat fiind de Ralph Kronig, Bohr, Heisenberg, Erwin Schrodinger sau Paul Dirac majoritatea acestora premiaţi “Nobel”.
Mineralele sunt de regulă substanţe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent substanţe solide cristalizate. Ele sunt substanţe naturale solide, mai rar fluide, alcătuite din unul sau mai multe elemente chimice, care intră în componenţa rocilor şi minereurilor.
Tipuri de minerale întâlnite în natură.
Mineralele native sunt elemente chimice care se găsesc în natură fie în forme pure necombinate (se cunosc 23 asemenea elemente -18 metale şi 5 nemetale), fie sub formă de sulfiţi şi săruri de sulf, halogenaţi (cca. 140 de halogenide), oxizi şi hidroxizi formaţi printr-o legătură a unui metal sau nemetal cu oxigenul sau cu o grupare hidroxilică (-OH) – circa 400 de oxizi, carbonaţi ,nitraţi, boraţi, sulfaţi, selenaţi, teluraţi, cromaţi, molibdenaţi, wolframaţi, fosfaţi, arsenaţi, vanadaţi, silicaţi germanaţi, etc.
Din aceast motiv organismul nostru reacţionează în prezenţa acestor minerale ca şi cum ar fi vorba de nişte toxine activând mecanismele de apărare (imunitare) sau de eliminare. Spre deosebire de celula animală (umană) celula vegetală (complet diferită de cea umană numai prin faptul că noi nu suntem plante şi nu putem realiza fotosinteza) poate asimila mineralele anorganice transformându-le în minerale organice cu dimensiuni mult reduse şi uşor de asimilat. Mineralele anorganice dizolvate în apa minerală, sau cea freatică pot provoca artrite, dureri articulare sau renale, hipertensiune arterială, calculi biliari sau renali sau “înfundarea conductelor” – arterelor prin care circulă sângele. Dr Norman W. Walker un adept al dietei vegetariene care trăit după unii 119 ani şi care a scris o mulţime de cărţi, afirmă că un om bea într-o viaţă cam 4500 de galoane de apă şi circa 300 de kilograme de rocă minerală odată cu apa!!!. Această materie anorganică-minerală trebuie eliminată prin rinichi, vasele limfatice şi de sânge sau prin celelalte canale de excreţie. Dar cum fiecare american bea zilnic cel puţin un produs cola cheltuind circa 70 de dolari pe săptămână pe băuturile răcoritoare în SUA încasările din comerţul cu “răcoritoare” este estimat la circa 11,7 miliarde de dolari pe an!. Cei mai atenţi americani la sănătatea lor (din ce în ce mai mulţi) au început să care de acasă la serviciu sau la şcoală ulcioare ceramice cu apă purificată osmotic pe care o păstrează la frigider în loc să dea bani pe sticlele de plastic sau la automatele de apă “plată”. E un gest sigur, nedureros, responsabil, inteligent şi, desigur mai ales ieftin.

Criptosporidioza boala “mâinilor murdare”.

Criptosporidioza este una din cele mai comune boli transmise de apa contaminată din toată lumea.  Deşi până în anul 1976 nu s-a putut identifica cert elementul cauzal, acesta a fost legat de mâinile murdare iar confirmarea a venit odată cu descoperirea oochisturilor în apa infestată. Protozoarul ajunge în intestinul subţire unde atacă mucoasa declanşând o boală diareică ce se poate rezolva de la sine în cazul persoanelor cu un sistem imunitar sănătos dar care poate fi mortală pentru bătrâni, copii sau pentru persoanele cu un sistem imunitar deficitar sau slăbit. Este una din cele mai răspândite şi comune boli din ultimii 20 de ani iar principalul organ afectat este sistemul imunitar. Din intestinul omului sau animalului bolnav parazitul ajunge în materiile fecale iar apoi prin intermediul apei comtaminate, acesta ia contact cu alimentele şi este introdus din nou în organism. Oocistii de criptosporidium au un grad ridicat de contaminare (sunt înalt infecţioşi), necesitând doar 10-1000 unităţi pentru a cauza boala umană (100 de germeni sunt suficienţi pentru a declanşa simptomatologia). Localizarea parazitului în intestin este intracelulară dar extracitoplasmatică, contribuind la rezistenţa marcată a speciilor de Cryptosporidium la tratamentul cu antibiotice. Cantităţi mari de oocişti sunt excretate şi sunt rezistente la condiţii de mediu nefavorabile, incluzând din nefericire clorurarea aplicată pentru tratarea apei. Sursele de contaminare sunt persoanele care nu se spală pe mâini după folosirea toaletei, apa din bazine de înnot, apa infestată din locurile de agrement, alimentele spălate cu apă contaminată. Trebuie precizat că această vietate (oochisturile) este rezistentă la tratamentul apei cu clor şi poate supravieţui  în apa infestată timp îndelungat. Primele simptome ale bolii apar după două zile sau după zece (dar în medie cel mai adesea) după şapte zile şi se manifestă prin greaţă, vărsături, diaree apoasă sau mucoasă, dureri de stomac (crampe abdominale), febră, dezhidratare, indispoziţie, scădere în greutate. Persoanele cu sistemul imunitar puternic pot să nu prezinte semne însă sunt o sursă de contaminare pentru alte persoane cu care vin în contact. Oamenii cei mai expuşi la contaminare sunt cei care înnoată în piscine neîngrijite corespunzător sau în locuri neigienizate (bălţi, lacuri, heleştee), copii îngrijitorilor de animale, personalul medical sau nemedical care îngrijeşte bolnavi de boala Cryptosporidioză, turiştii şi excursioniştii care folosesc apă din surse nesecurizate (hoteluri, pensiuni, alte locaţii care nu au instalate echipamente de purificare a apei menajere) sau persoanele care iau contact cu fecalele umane în diferite împrejurări (sex anal).  Nu există un tratament sigur şi de încredere pentru enteritele cu cryptosopridium. Antibioticele au rezultate în unele cazuri dar acestea sunt de obicei temporare. Principalele gesturi terapeutice sunt cele de rehidratare orală cu apă sau intravenoasă cu soluţii corectoare ale dezhidratării şi o dietă de preferat fără lactoză. În Statele Unite ale Americii se estimează că există peste 60 de milioane de persoane care sunt infestate cu acest cryptosporidium şi pentru că boala diareică de obicei recidivează, şi este dificil de controlat, toate organismele implicate în prevenirea îmbolnăvirilor recomandă securizarea surselor de apă. The Center for Disease Control din SUA şi Canadian Drinking Water Quality (Health Canada’s Guidelines) recomandă sisteme de filtrare a apei care să conţină “plase” cu ochiuri mai mici de 1 micron pentru a putea reţine în siguranţă oochisturile Crypto. Tot aceste Centre pentru controlul bolilor recomandă (la fel ca în cazul toxoplasmozei, altă afecţiune frecvent întâlnită sau giardioza şi care au ca vector de transmitere apa) echipamentele de purificare a apei care folosesc membrane osmotice (osmoză inversă) care reţin împurităţi cu dimensiuni de până la 0,0001 microni şi care sunt considerate cele mai sigure din lume. Un sistem de canalizare şi de epurare eficientă a apelor fecaloid menajere din comunităţi este de asemenea obligatoriu.

Despre Sistemul Imunitar

„Imunis” în latină înseamnă „curat” sau „liber”.

Corpul nostru este supus agresiunilor externe dar şi interne permanent, în fiecare secundă a vieţii noastre. Din exterior suntem agresaţi de viruşi, bacterii, paraziţi, ciuperci, poluanţi chimici, din interior suntem ameninţaţi de celulele „defecte” care apar permanent în procesul de regenerare, de reînnoire a celulelor, ţesuturilor, organelor şi care se pot transforma uneori în tumori letale.

Împotriva tuturor acestor agresiuni suntem apăraţi, protejaţi, salvaţi de sistemul imunitar.

Dacă ar fi să localizăm această „armată” în corpul nostru am vedea că este cel mai bine reprezentată la nivelul aparatului respirator şi digestiv adică exact acolo pe unde intră aerul şi alimentele înlăuntrul nostru.

Aceste elemente vitale pentru noi, pot fi însoţite de substanţe periculoase iar celulele imunitare sunt gata precum soldaţii să le neutralizeze prin metode specifice sau nespecifice.

Majoritatea acestor substanţe chimice bune sau rele nu pot fi asimilate decât dacă se dizolvă în apă; de exemplu, la nivelul alveolelor pulmonare există în interiorul acestora o peliculă de apă pură care face posibilă absorbţia oxigenului atmosferic; mâncarea pe care o consumăm are gust şi miros doar dacă se poate dizolva în apă, etc. Aşadar, apa este principalul vector de boală sau sănătate al sistemului nostru imunitar.

În loc să „obosim”, să „sufocăm” sistemul imunitar cu poluanţi dizolvaţi în aşa-zisa „apă” care ni se oferă la robinet sau în bidoanele de plastic, sau în alimentele procesate, rafinate, pline de mii de arome şi aditivi necunoscuţi, putem să ne oferim o apă gata „strecurată”, gata purificată; în felul acesta sistemul imunitar va fi mai relaxat, mai liniştit, mai eficient.

Şansele ca el să „înnebunească”,  să se „răzvrătească” împotriva propriului organism şi să genereze de exemplu bolile autoimune extrem de scumpe, de greu de înţeles şi de tratat de medicina modernă sunt foarte mult diminuate.

Mămăliga

O felie de mămăligă rece are de 4 ori mai puţine calorii decât o felie de pâine.

A fost timp de sute de ani mâncarea de bază a ţăranului român. Pentru că turcii puneau bir doar pe grâu, porumbul a rămas românilor drept hrană care să înlocuiască pâinea.

Crescătorii de oi care locuiau mare parte din an la stânile de pe munte, neavând legume şi fructe precum cei de la câmp, găteau mămăliga împreună cu lapte, brânză şi untură sau tocană de oaie.

Alte popoare prepară o variantă de mămăligă mai moale (polenta –Italia, puliszka- Ungaria, pura –Austria, Croaţia, etc).

Spre deoasebire de făina de grâu, mămăliga conţine vitamine din grupul B, minerale(potasiu util bolnavilor de inimă) şi era recomandată în special persoanelor suferinde de boli de plămâni sau anemicilor. Diabeticii trebuie să ştie că o felie de mămăligă rece are de 4 ori mai puţine calorii decât o felie de pâine.

Pentru dureri în gât (amigdalită) se pune într-un tifon mămăligă caldă (cât se poate suporta) şi se aplică extern pe zona gâtului. Se pune deasupra o flanelă de lână; se repetă de două ori pe zi până la vindecare.

Pentru pietre la rinichi se aplică în zona rinichilor mămăligă caldă, se acoperă cu o pătură pentru a favoriza transpiraţia şi se bea un litru de ceai de mătase de porumb. Ajută la eliminarea nisipului şi pietrelor mici.

Pentru articulaţii dureroase, reumatice, se acoperă articulaţia dureroasă cu o frunză mare de varză, peste care se pune mămăligă fierbinte şi se înveleşte piciorul cu o pătură.

Pentru micoze ale pielii se aplică în zonele afectate ţuică în care s-a dizolvat cenuşă de coceni de porumb.

Reţetă: într-un ceaun se pune la fiert apă purificată prin osmoză inversă care nu face „cocoloaşe”, sare, puţină boia iute; când apa dă în clocot, se adugă făina de mălai (200 grame) şi se amestecă. Se lasă să fiarbă fără a se amestaca câteva minute, apoi se învârte cu lingura de lemn sau mestecăul până se întăreşte. Se răstoarnă pe o farfurie sau un fund de lemn. Se „taie” felii cu o aţă de cânepă. Se consumă caldă sau rece în loc de pâine.

Cum ne „prăjim” creierul

Majoritatea oamenilor ştiu că papilele noastre gustative ne oferă patru senzaţii gustative: dulce, acru, sărat şi amar şi fiziologii au fost dea cord cu această realitate câteva mii de ani.

Iată că în 1908, un japonez care consuma supă dashi preparată dintr-o algă des folosită de bucătăria japoneză – Laminaria japonica sau kombu, a constatat că gustul acestei supe este mai uşor dar clat diferit de celelalte patru de bază. Kikunae Ikeda, căci despre el este vorba, profesor de chimie la Universitatea Imperială din Tokio, fără să aibă nevoie de sprijinul studenţilor sau doctoranzilor – aşa cum se obişnuieşte, ci doar de cel al unui simplu tehnician, obţine (după ce elimină toţi poluanţii – plumb, pesticide, NaCl, KCl, alţi contaminanţi din supă) prin cristalizare o substanţă cu formula C5H9NO4 – denumită acid glutamic iar gustul său a fost numit „umami” („delicios” sau „savuros”).

Această pudră albă cristalizată, în contact cu apa disociază rapid în anioni de glutamat şi cationi de sodiu excitând plăcut papilele gustative. La cererea acestuia, Saburosuke Suzuki, fondatorul Ajinomoto Co, Inc începe să producă această nouă aromă care va deveni extrem de populară şi de profitabilă nu numai în Japonia dar şi la nivel mondial. Secretul prafului care dă savoare oricărui aliment a părăsit repede Tara Soarelui Răsare şi s-a transformat într-o afacere evaluată în miliarde de dolari anual. În prezent cele mai mari producătoare şi exportatoare de glutamat (sau E621 sau potenţator/amplificator al gustului) sunt SUA, China, Japonia şi Germania.

Cum acţionează glutamatul?

Orice gospodină de exemplu ar evita folosirea pentru hrana copilului său a ugerului de vacă, a buzelor, a cozii, cartilagiilor sau a organelor sexuale, etc şi pe care altfel le-ar arunca. Ele se regăsesc însă în compoziţia salamurilor, parizerului sau a crenvuştilor iar glutamatul le face foarte gustoase şi dorite de creierul neştiutor al prichindeilor. Acestora nu produsul în sine le place (crenvuşti, mezeluri, chipsuri, sucuri acidulate, dulciuri, gumă, etc), ci glutamatul care îi hiperexcită gustativ. Alimentul introdus în gură, este dizolvat de apa şi enzimele din compoziţia salivei şi astfel stimulează chimic papilele gustative de pe suprafaţa limbii (ceeace nu poate fi dizolvat de apă nu are gust spune o lege din fiziologia umană). Aceste papile trimit apoi impulsuri nervoase creierului în special centrilor nervoşi unde este generată senzaţia de plăcere. Din această cauză, pentru aceşti fabricanţi extrem de bogaţi, cuvântul “glutamat” se traduce prin expresia “pot să vă vând orice vreau eu!”. Pentru a-l seduce această industrie a căutat să îl convingă pe consumator că, în materie de gust poate să bată toate recordurile posibile. Ea a introdus în alimentele procesate substanţe care modifică gustul final, falsificându-l iar unul din aceştia este intensificatorul/potenţatorul de gust.

El poate fi regăsit sub denumirea de monosodium glutamate, sodium glutamat, natriumglutaminat, ajinomoto, zest, vetsin, mei-jing, wei-jing, glutavene, glutacil, rl-50, msg, accent, chinese seasoning, acid glutamic sodium salt, glutammato monosodico, monosodioglutammato, monosodium-1-glutamate, a-monosodium-glutamat, sodium-1-glutamate sau GMS. E621 GMS sau glutamat monosodic se găseşte FRECVENT în: gumă vegetală, extractul de malţ, aromă de malţ, malţul din orz, aditivii din bulion, concentratul de roşii, aditivii din pâine, arome, aromele identic naturale, aromă de fum, aromă de carne (porc, pui, vită, oaie), aromă de caramel, amidonul alimentar modificat, sosul de soia, proteină din soia, izolatul proteic din soia, concentratul proteic din soia, acidul citric (atunci când se obţine din porumb), amidonul de porumb, laptele praf, siropul de porumb, agenţii de suspesie, siropul de orez, supă de carne, cubuleţele instant pentru supă, concentratul proteic din lapte, proteinele din lapte, proteină fortifiată din lapte, grâu sau proteinele din grâu, grăsimea lipolizată din unt, maltodextrina, menţiunile „fără grăsime” şi „conţinut scăzut de grăsime”, orice produs cu adaos de vitamine, annatto (E160b), proteină fortifiată, gume, pectină, enzime modificate, proteaze, orice produs care este fermentat, nutrimenţii din drojdie. Celelalte forme de glutamaţi pot să nu fie menţionate pe etichetă. Astfel, chiar dacă pe etichetă scrie „fără GMS”, pot fi prezenţi alţi glutamaţi, care determină aceleaşi efecte nocive. Mai trebuie spus că după ce am ingerat acest glutamat sintetic, de obicei ni se face sete şi atunci industria care ambalează în bidoane de plastic (bisfenol A -alt stres chimic pentru corpul nostru!) ape minerale sau sucuri răcoritoare este deja lângă noi să ne satisfacă şi această nevoie (de fapt ne dezhidratează în timp cu efecte grave pentru sănătate, dar nu contează când trebuie să obţii profit!). Când am început să îl introducem în organism, creierul nostru îl vrea în continuare din ce în ce mai mult (excită continuu neuronii, dă dependenţă, adică stimulează nevoia de a cumpăra produsele care îl conţin, adică exact ceeace îşi doresc firmele din industria agro-alimentară). Mai precis glutamatul determină un flux mai mare de ioni de calciu la nivel membranar neuronal urmat de un aflux nejustificat de mare de radicali liberi ceeace duce la moartea neuronilor supraexcitaţi. Studiile au evidenţiat faptul că, după 15-30 de minute de la expunerea la o concentraţie crescută de glutamat (cel mai simplu, prin ingerarea de alimente care îl conţin), o parte din neuroni se umflă, luând forma unor balonaşe care încep să degenereze, timp în care se acumulează cromatină (substanţa de bază a nucleului celular care conţine ADN). În maxim trei ore, aceşti neuroni mor.  Încă de acum 25 de ani, dr. John W. Olney profesor la Departamentul de Psihiatrie al Şcolii de Medicină din cadrul Universităţii Washington, neurolog şi cercetător, una dintre cele mai renumite autorităţi în domeniul excitotoxinelor, declarase glutamatul de sodiu ca fiind toxic pentru creier şi pentru celelalte organe (el a afirmat că acesta produce în creierul cobailor adevărate “găuri”).

Dar noi avem în mod normat în “bagajul” de neurotransmiţători ai creierului nostru acest glutamat (ajută la transmiterea informaţiilor între neuroni), însă spre deosebire de cel industrial nu este toxic (creierul nostru poate secreta endorfine naturale de 200 de ori mai puternice decât morfina sau cocaina, dar acestea sunt produse în anumite condiţii şi nu sunt neurotoxice sau excito-toxice aşa cum sunt cele de sinteză). Marea majoritate a celulelor neuronale din anumite zone din creier sunt distruse înainte de apariţia oricărui simptom clinic de boală acută sau cronică. Un alt specialist de calibru a atras atenţia asupra pericolelor reprezentate de glutamat şi aspartam – a fost Dr. Rusell Blaylock  dar şi expertul Adrienne Samuels, doctor în medicină, psiholog şi cercetător ştiinţific. Un altul este şi doctorul în medicină Francis J. Waickman, deţinător al Premiilor Rinkel şi Forman, licenţiat în pediatrie, alergie şi imunologie, Dr. John R. Hain, medic licenţiat în patologie, biologul Bernard Oser, doctorul în medicină H.J.Roberts, specialist în diabet dar şi o mulţime de alţi specialişti care au atras atenţia asupra pericolului ingerării glutamatului.

Care sunt efectele Glutamatului monosodic?

Datorită excesului de neurotoxine, riscurile la care sunt expuşi bebeluşii, copiii, femeile însărcinate, bătrânii şi bolnavii cu probleme cronice de sănătate sunt imense. Dr Blaylock afirma: „Bolile neurodegenerative sunt legate de mercur, aluminiu, plumb, pesticide şi erbicide, dar modalitatea prin care acestea produc vătămări ale creierului este mecanismul excitotoxic. Suntem cu toţii expuşi la aceste toxine, iar când mai adăugăm şi glutamat şi alte excitotoxine în alimentaţie, procesul de toxicitate se accelerează. De aceea, doctorii nu pot explica o cauză a bolilor degenerative: pentru că ele nu au o cauză, ci mai multe. Când se realizează un studiu de caz pe o persoană bolnavă de Alzheimer, un medic spune că este vorba de intoxicaţia cu aluminiu sau mercur, un altul că este vorba de pesticide, altul de altceva, dar de fapt este acelaşi mecanism care se petrece. Toate acestea operează concertat, crescând activitatea imunitară a creierului, activând astfel excitotoxicitatea. De aceea toate aceste substanţe par să aibă legătură cu boala, pentru că toate acţionează în acelaşi fel asupra creierului.”
Consumul repetat şi îndelungat de alimente, care au în compoziţie aditivi obţinuţi pe cale sintetică, supune organismul la un adevarăt bombardament chimic care afectează şi creierul dar şi organele interne. Organul care însă ne apără de toate formele de agresiune fie biologică (viruşi, bacterii, paraziţi) fie chimică este sistemul imunitar. Pentru a ne apăra, acesta ajunge să producă anticorpi peste măsură, care pot ataca chiar structurile proprii (sistemul nostru imunitar “înnebuneşte” din cauza stresului chimic) aşa cum se întâmplă în cazul bolilor auto-imune extrem de greu de diagnosticat şi extrem de costisitor de tratat (profitabil însă pentru altă industrie – cea medicală). Dereglarea activităţii sistemului imunitar mai este urmată de apariţia şi proliferarea celulelor tumorale canceroase (limfocitele T killer imunitare sunt cele care zilnic ucid astfel de celule “defecte”).  Cele mai des întâlnite simptome generate de consumul de glutamat la nivel cardiac sunt:  aritmie,fibrilaţie atrială,tahicardie (palpitaţii), încetinirea ritmului inimii,angină pectorală,creşterea tensiunii; la nivel gastrointestinal: diaree, greaţă/vomă, crampe stomacale, colon iritat, hemoroizi, sângerări rectale; la nivel muscular: înţepături, dureri, slăbire; la nivel respirator: astm, respiraţie insuficientă, dureri în piept, iritarea nasului; la nivel uro-genital: dureri de prostată, dureri vaginale, urinare frecventă, urinare nocturnă; la nivelul ochilor: vedere înceţoşată, focalizare greoaie, presiune în jurul ochilor; la nivel neurologic: depresie, modificări de comportament, reacţii de furie, migrene, ameţeală, dezechilibru, dezorientare, confuzie mintală, anxietate, atacuri de panică, hiperactivitate, probleme de comportament, atenţie deficitară, letargie, somnolenţă, insomnie, paralizie, sciatică, vorbire inconsistentă, frisoane, pierderi de memorie; la nivelul pielii: crăpături, mâncărimi, leziuni bucale, paralizie parţială, uscarea gurii, înţepenirea feţei, înţepenirea limbii, cearcăne sub ochi.
Unde îl regăsim şi ce facem?

În iulie 1997, corporaţia Auxein (mai târziu cunoscută sub numele de Emerald BioAgriculture) a cerut aprobare de la EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA) să conducă un program experimental, de folosire a acidului glutamic liber sintetic, fără restricţie cantitativă, în/ sau pe vegetalele care urmau să fie puse în vânzare către populaţie. AuxiGro este un „stimulator de creştere” pentru recolte. Acidul glutamic liber prezent este transformat în acid gama-amino butiric (GABA) în vegetale, dar şi în corpul uman. La oameni, GABA stimulează în mod artificial glanda pituitară ca să producă hormoni de creştere. La vegetale are acelaşi rol, stimulând creşterea plantelor. Produsul stimulează producerea de GABA prin mitocondrii. Astfel, GABA deschide noi canale de nutriţie în pereţii celulelor, permiţând redistribuirea elementelor nutritive în diferite arii ale plantei. Dacă înainte eram îngrijoraţi din cauza hormonilor de creştere prezenţi în carne şi lapte, iată că acum avem o grijă în plus: “stimulatoarele de creştere” din vegetale.AuxiGro a pornit iniţial ca o substanţă ce cataliza creşterea şi dezvoltarea culturilor, dar apoi s-a observat ca insectele nu se atingeau de plantele stropite cu AuxiGro; prin urmare, compania a cerut patentarea produsului AuxiGro şi ca pesticid dar şi erbicid, iar mai apoi, ca fungicid. În septembrie 1997, EPA a aprobat cererea de a realiza programul experimental. În ianuarie 1998, EPA aproba cererea de a folosi fără restricţii acidul glutamic de sinteză sub forma de catalizator al creşterii şi dezvoltării plantelor. Astfel, EPA permitea companiei Auxein să folosească produsul AuxiGro, indiferent de cantitatea de acid glutamic de sinteză rămas în sau pe nuci, seminţe, cereale, fructe şi legume în momentul comercializării. Pulverizată peste recolte mai ales din avion, această toxină este susceptibilă de a fi inhalată, dusă de vânt la mari distanţe, în alte regiuni decât cele prevăzute de companie, de a intra în pământ şi de a contamina reţeaua de apa freatică. Salată verde, roşiile, cartofii şi alunele au fost printe primele vegetale vizate. În septembrie 2000, Auxein Corporation raporta că recoltele pulverizate cu AuxiGro includ: ţelină, castraveţii, fasolea, strugurii, ceapă, ardeiul gras, alunele, cartofii, căpşunele, roşiile şi pepenii verzi. Astăzi nu există recoltă care să nu fi fost aprobată spre „tratare” cu AuxiGro de către EPA. În decembrie 2000, compania Auxein depunea o petiţie în care cerea să se aprobe folosirea fără restricţii a acidului glutamic de sinteză în toate culturile şi pe toate produsele aflate sub jurisdicţia EPA. În iunie 2001 EPA aprobă petiţia. În 2004, Emerald BioAgriculture cerea aprobarea de a folosi AuxiGro ca dezinfectant, agent de deshidratare, fertilizator, fungicid, reglator de creştere pentru culturi. Interesant este că în anul 2000, catalogul de prezentare a produsului AuxiGro a firmei Auxein conţinea următorul avertisment: „PERICULOS PENTRU OAMENI ŞI ANIMALE DE CASA – ATENŢIE!”
În mai 1998, Institutul Naţional al Sănătăţii din SUA a ţinut un simpozion mondial intitulat Cascada de Glutamat: modalitate de declanşare a bolilor Sistemului Nervos Central. Medici, specialişti şi oameni de ştiinţă din întreaga lume au venit să discute efectele glutamatului asupra anumitor simptome şi boli. Mesajul central a fost că este nevoie de ajutorul companiilor farmaceutice (!!!) pentru a produce medicamente care să inhibe sinteza glutamatului în corp. Dar, Conform dr. Russell Blaylock, ultimele studii dezvăluie faptul că medicamentele care blochează receptorii de glutamat, administrate în paralel cu alte medicamente şi cu tratamentul chimioterapic, accelerează foarte mult dezvoltarea cancerului.

Dar până să luăm medicamente împotriva acestui glutamat, citim cu atenţie etichetele (eventual ne dotăm cu o lupă pentru că acestea se folosesc de o “şmecherie” pentru a nu încălca legea scriind informaţiile foarte mărunt, aproape ilizibil), şi când vedem glutamat nu le mai cumpărăm. Este singurul milloc de a determina/obliga industria chimică – motivată doar de profit cât mai mare să nu le mai producă. Cât timp vor exista cumpărători  vor exista şi producători iar sănătatea noastră a tuturor va fi din ce în ce mai şubredă. De asemeni, pentru a ne proteja marele nostru prieten din interior – Sistemul Imunitar şi pentru a-i oferi un instrument eficient pentru eliminarea deşeurilor chimice introduse în corp cu sau fără ştiinţa noastră, este obligatoriu să avem la îndemână pentru a ne hidrata apă pură (minim 8 pahare zilnic)– care poate scoate prin dizolvare o cantitate mai mare de deşeuri toxice decât apa minerală cea cu care ne-am obişnuit. A asigura organismului o apă corectă metabolic, preventivă dar şi curativă cum este apa pură, este un gest simplu, inteligent, responsabil şi mai ales ieftin. A prefera alimentele naturale, cât mai puţin tratate chimic înseamnă de asemeni a adăuga ani în plus de viaţă, înseamnă a contribui la falimentul acestei industrii chimice care nu are nimic de-a face cu sănătatea sau cu vindecarea noastră ci doar cu buzunarul nostru. Pentru că Dumnezeu ne-a dăruit şi ne-a lăsat nouă în grijă corpul nostru şi nu acestei “prea binevoitoare industrii a profitului”.

Boli ale articulaţiei temporo-mandibulare

Articulaţia temporo-mandibulară conectează maxilarul inferior/mandibula la craniu. Problemele care apar la acest nivel generează durere de cap, în tâmplă, de ochi (orbită), de ureche, de gât, umeri, zgomote în urechi (tinitus sau chiar surzenie)  sau alte forme de algii faciale.

Mandibula care este controlată de muşchi execută două feluri de mişcări: una de rotaţie (ca o balama) şi alta de alunecare ca atunci când deschidem larg gura. Aceste  mişcări ne permit nouă să mestecăm, să vorbim sau să căscăm când ne este somn sau când suntem plictisiţi. Dacă aşezăm degetele chiar în faţa urechii şi deschidem gura vom simţi cele două tipuri de mişcare. Aceasta este asigurată de prezenţa unui cartilaj moale care permite mişcarea lină şi care absoarbe şocurile generate de mestecatul alimentelor tari. Întrucât vorbim de forţe mari generate în timpul mestecatului, acest cartilaj asemănător unui disc are şi rolul de a dispersa forţele care apar întocmai cum se întâmplă în cazul discurilor intervertebrale unde vorbim de asemeni de forţe foarte mari mai ales când sărim sau ridicăm greutăţi mari.

Acest disc articular se uzează când este dezhidratat (apa împreună cu proteinele hidrofile proteoglicanice asigură rolul de amortizor hidraulic), când se scurtează dinţii (mai ales la persoanele care „scrâşnesc” din dinţi – boală numită „bruxism”) sau la persoanele stresate care au obiceiul de a sta cu „fălcile încleştate”, de a mesteca permanent gumă, de a muşca creioane sau unghiile.

Micro sau macrotraumele cum ar fi un pumn primit în maxilar sau un accident pot de asemeni deteriora articulaţia cea mai importantă a feţei. Cea mai des întâlnită afecţiune este însă degenerarea articulară ca urmare a deshidratării cronice, a îmbătrânirii sau a disfuncţiilor imunitare (anticorpi antiimunoglobulină G) care conduc la dispariţia cartilajului şi apariţia fenomenului frecării între oase şi a inflamaţiei cronice.

Cracmentele sunt zgomotele sau pocniturile intraarticulare (semne de dezhidratare cronică la fel ca în cazul celorlalte articulaţii sau vertebre) sunt rareori percepute numai de bolnavi; de obicei se simt la palpare, în timpul mişcărilor de deschidere şi închidere a gurii, degetele examinatorului fiind introduse în conductele auditive externe sau aplicate înaintea tragusului. Uneori aceste cracmente sunt aşa de puternice, încât sunt auzite de persoanele din jur. Cracmentul se percepe ca o pocnitură aspră; apare cel mai frecvent la mişcările de deschidere a gurii, foarte rar putându-se percepe şi la închiderea gurii. In momentul producerii cracmentului, bolnavul are o uşoară durere şi senzaţia de deplasare a condilului mandibular. Cracmentul se produce datorită izbirii condilului mandibular de condilul temporal, în momentul deschiderii accentuate a gurii; cele două elemente osoase nemaifiind separate prin menisc, vin în contact direct, producând zgomotul caracteristic.

Ce facem? Este preferabil ca afecţiunea să fie prevenită deoarece sechelele şi tratamentul curativ sunt destul de neplăcute. Primul gest de prevenire este obişnuinţa hidratării corecte a corpului încă de la vârste fragede pentru a păstra structurile articulare cartilaginoase cât mai mult timp funcţionale iar lichidul cel mai potrivit şi corect în acest scop este apa purificată osmotic.

Tratamentul afecţiunii instalate se adreseaza în primul rând durerii care îl supără pe bolnav. Aplicarea de gutiere ocluzale sau mai bine de plăci palatinale cu platou retro-incizal pun pentru un timp, articulaţia în repaus şi durerile se remit. Durerile pot fi calmate şi prin infiltraţii periarticulare  însă reapar după câteva ore dacă articulaţia nu a fost pusă în repaus. Repausul articular poate fi realizat şi prin aplicarea unei fronde mentoniere (un aparat pentru imobilizarea fracturilor de mandibulă).

Cârpele de vase – surse de îmbolnăvire

Forumul Ştiinţific Internaţional din Marea Britanie a concluziont într-un studiu că 84% din cârpele de spălat vase sunt contaminate cu o bacterie numită listeria. Doar dacă stoarcem un burete de vase sau o cârpă de spălat vase, ne putem contamina cu peste un milion de bacterii.

Buretele de la bucătărie poate conţine peste 134.000 de bacterii pe 2 cm pătraţi, potrivit unui studiu realizat în 2007 de Hygiene Council. Cercetarea a mai arătat că bureţii de bucătărie sunt păstraţi mai mult timp decât ar trebui (ar trebui schimbat săptămânal), permiţând bacteriilor să se înmulţească, afirmă Kelly Bright de la Universitatea din Arizona (SUA).

Contaminarea se face dacă tăiem carnea crudă, o spălăm, după care o punem într-un alt vas pe care îl spălam cu acelaşi burete. Pe acesta se poate găsi Salmonela, care poate cauza toxiinfecţii, şi Campylobacter, care poate provoca diaree şi dureri abdominale.

Chiuveta din bucătărie. Indiferent dacă este goală sau plină cu vase, chiuveta este întotdeauna un loc plin cu bacterii. Noi punem adeseori alimentele în chiuvetă pentru a le spăla sau pentru a le tăia, motiv pentru care aici se găsesc peste 500.000 de bacterii pe 2 cm pătraţi. „Detergentul de vase nu ucide bacteriile“, vă avertizează Philip Tierno, director de microbiologie şi imunologie la Tisch Hospital, din cadrul New York University Medical Center

Robinetele au nevoie de igienizări periodice. Cele de la bucătărie au peste 13.000 de bacterii pe 2 cm pătraţi, iar cele din baie, mai mult de 6.000 pe aceeaşi suprafaţă.

Patul ar trebui „protejat“ cu pătură şi lenjerie. Salteaua şi pilotele furnizează hrană pentru acarieni. „În saltea se gă-sesc numeroase secreţii“, afirmă Philip Tierno.

Dr. Charles Gerba de la Universitatea Arizona din Tucson, a analizat cârpele folosite de sute de persoane la spălatul vaselor în cinci mari oraşe ale statului şi a concluzionat că o mulţime de oameni se îmbolnăvesc de la ele.

70% din aceste cârpe prezentau diferiţi agenţi patogeni, cum ar fi stafilococi.

20% prezentau salmonella germen care poate produce afecţiuni digestive  serioase (New Scientist -2 septembrie 1995).

O clanţă contaminată cu bacterii periculoase poate infecta cel puţin 14 persoane care o ating. Clanţele, pe lângă robinete, dispozitivele de tragere a apei de la toaletă sau cele de picurare a săpunului lichid, sunt modalităţile cele mai simple de a ne „pricopsi” cu viruşii sau microbii lăsaţi de cineva care nu s-a spălat pe mâini după ce a fost la toaletă.

Simpla tragere a apei după un episod diareic poate infecta scaunul, capacul dar şi aerul cu bacterii periculoase, acre pot supravieţui în apa toaletei până la 50 de zile (Jurnalul de Microbiologie Aplicată -2000, 89:137)

Oreionul – ce mai ştim?

ChickenSoup Pictures, Images and Photos

Oreionul este o boală contagioasă produsă de un virus numit urlian sau paramixovirus şi care se transmite pe cale respiratorie prin picăturile de salivă ajunse în nasul sau gura altei persoane sănătoase. De exemplu când o persoană bolnavă strănută, râde, discută  aprins sau tuşeşte, picăturile de salivă pot infesta uşor alte persoane. De asemeni se mai acestea pot infesta cu ocazia consumării unor băuturi sau alimente folosind aceleaşi pahare sau tacâmuri folosite de persoanele purtătoare de virus. Perioada de incubaţie pentru oreion poate fi de 12 până la 25 de zile, dar în medie durează 16-18 zile. O persoană cu oreion sau parotidită este contagioasă cu 48 de ore înainte de instalarea bolii şi până la şase zile după dispariţia simptomelor, iar după vindecare, boala dă imunitate pe viaţă. Cel mai adesea se manifestă prin umflarea glandelor salivare (parotide) de unde şi denumirea medicală de parotidită epidemică (glandele salivare parotide, care produc saliva pentru cavitatea bucală, se găsesc în spatele fiecărui obraz, în zona cuprinsă între ureche şi mandibulă -unghiul mandibular).

Oreionul debutează  cu febră care poate ajunge până la 39,4ºC, cu dureri de cap şi pierderea poftei de mâncare. Semnul distinctiv al oreionului este inflamarea şi durerea de la nivelul glandelor salivare parotide, făcând copilul să arate ca un hamster cu mâncare în obraji. Glandele se inflamează progresiv şi devin dureroase pe o perioadă de 1-3 zile. Durerea devine mai puternică atunci când copilul înghite, vorbeşte, mestecă sau bea sucuri acide (cum este sucul de portocale).
Atât glanda din partea stângă cât şi cea din partea dreaptă pot fi afectate, una inflamându-se cu câteva zile înaintea alteia, sau se poate inflama doar una singură. In unele cazuri rare de oreion, virusul poate ataca şi alte glande salivare în afară de cele parotide. In aceste cazuri inflamarea se poate obseva sub limbă, sub maxilar sau poate coborî în jos până la nivelul pieptului.
Oreionul poate duce în cazuri rare la inflamarea creierului. Encefalita (inflamaţia creierului) şi meningita (inflamaţia învelişurilor creierului şi măduvei spinării) sunt ambele complicaţii rare ale oreionului. Simptomele apar în prima săptămână după ce glandele parotide încep să se inflameze şi pot include: febră mare, înţepenirea gâtului, dureri de cap, greaţă şi vărsături, ameţeli, convulsii.
Oreionul la băieţii adolescenţi şi la bărbaţii adulţi poate provoca orhita, o inflamaţie la nivelul testiculelor urmată sau nu de sterilitate. De obicei un testicul se inflamează şi devine dureros timp de 7-10 zile după ce se umflă parotidele. Aceasta este însoţită de o febră ridicată, frisoane, dureri de cap, greaţă, vărsături şi dureri abdominale care uneori pot fi confundate cu o apendicită dacă este implicat testiculul drept. După 3-7 zile umflarea şi durerea testiculului scade, de obicei în acelaşi timp cu scăderea febrei. In unele cazuri se umflă ambele testicule. In plus, virusul urlian poate afecta pancreasul, sau la femei ovarele, cauzând dureri abdominale.  In alte cazuri, semnele şi simptomele oreionului sunt atât de uşoare încât infecţiile cu oreion sunt greu observabile sau inaparente. Doctorii cred că aproximativ una din trei persoane a suferit de oreion fără să menifeste nici un simptom. Prevenirea infecţiei se face cu vaccinul urlian descoperit de Maurice Hilleman. Se administrează fie separat, fie împreună cu vaccinul anti rujeolă, anti-rubeolă şi anti-varicelă (aşa cum se face în SUA). Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea împotriva rujeolei, rubeolei, (pojarul german) oreionului şi varicelei (vărsatul de vânt) deoarece riscurile acestor boli depăşesc cu mult riscurile de vaccinare împotriva lor. Ce facem când avem oreion?

NurseSmiley Pictures, Images and Photos

Tratamentul înseamnă odihnă, dietă de susţinere (vitamine şi minerale în stare proaspătă), hidratare iar în cazul unor inflamaţii puternice  – corticosteroizi recomandaţi de un medic. Cât timp durează umflarea glandelor salivare, mâncăm doar fructe şi legume proaspete, moi şi zemoase (alimentele moi reduc durerea produsă de înghiţit). Bem multă apă purificată osmotic (un sprijin important pentru sistemul intern de apărare comparativ cu soluţia apoasă minerală care suprasolicită sistemul imunitar). Evităm cafeaua, sucurile acidulate, produsele lactate, făina albă, zahărul, murăturile sau citricele (produc discomfort). Putem ţine o zi sau două pe săptămână  post alimentar (pentru dezintoxicare şi întărirea sistemului imunitar). Ne odihnim la căldură şi într-o atmosferă curată, uscată. Nu există medicamente care să vindece oreionul (antibioticele sunt inutile). Dacă se umflă testiculele le vom susţine într-un hamac improvizat şi vom aplica comprese reci ca să calmăm durerea. Dacă testiculele sunt foarte umflate, dacă apare voma severă (semn de suferinţă gravă pancreatică), febra depăşeşte 40 de grade, gât rigid, înţepenit (semne de meningită sau encefalită) mergem urgent la spital. În cele mai multe situaţii însă, oreionul se vindecă în 10 zile de obicei fără alte complicaţii.

Aditivii alimentari

Aditivii alimentari sunt substanţe chimice care nu sunt consumate ca aliment în sine şi care nu sunt folosite ca ingredient constituent al unui aliment, care nu au valoare nutritivă (sau care este îndoielnică) şi care se adaugă intenţionat  în alimente sau băuturi cu un scop tehnologic (incluzând modificări organoleptice) de a le ameliora diverse proprietăţi: gustul, culoarea, stabilitatea, rezistenţa la alterare procedee efectuate în timpul producerii, procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării, transportului, stocării, sau în timpul altei modificări aplicate unui aliment, devenind un component sau afectând într-un fel sau altul caracteristicile alimentelor. Numele de “E” provine de la prefixul “Europa” iar numărul reperezintă un cod evaluat pentru a fi utilizat pe teritoriul Uniunii Europene (aceste “E”-uri se întâlnesc însă şi în alte jurisdicţii cum ar fi Australia, Israel, Canada sau SUA).

În viaţa de zi cu zi, alimentele toxice au devenit atât de “fireşti”, încât aproape nimeni nu mai sesizează pericolul pe care ele îl reprezintă în mod real. Numeroase organizaţii internaţionale de sănătate au tras însă serioase semnale de alarmă cu privire la aceste adaosuri sintetice, declarându-le toxice. Folosirea lor îndelungată sau improprie poate duce, în timp, prin bioacumulare, la instalarea unor afecţiuni grave care nu mai pot fi tratate.

În ţările din Europa numărul bolnavilor de cancer se află într-o continuă creştere şi se estimează ca această afecţiune va deveni în scurt timp „boala mileniului III“ având un caracter de epidemie şi împotriva căreia nu există încă premisele că se va descoperi un antidot. Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rîndul populaţiei globului, cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale, se află pe locul al IV-lea, după mortalitatea produsă de bolile de inimă, cancer, mortalitatea produsă de doctori şi efectele adverse ale medicamentelor şi înaintea accidentelor de circulaţie, consumului de droguri şi tutun.

Aditivii alimentari sunt împărţiti în 24 de categorii dintre care cele mai importante sunt:

edulcoranţii – pentru îndulcit, coloranţii – pentru a schimba sau a da culoare (E110 –care dă culoare galbenă prezent în prăjituri, budinci, sucuri este cancerigen, E123, E124 colorant roşu prezent în mezeluri, dulciuri, jeleuri, este cancerigen, E127 – eritrozina prezentă în alcoolul sintetic, îngheţată, sucuri răcoritoare, provoacă cancer de tiroidă, etc), acidifianţii – dau un gust uşor acid, corectorii de aciditate – cresc sau diminuează aciditatea, emulgatorii – asigură un amestec omogen între apă şi grăsimile alimentare, conservanţii – întârzie sau împiedică alterarea alimentelor, corectorii de gust şi de miros – schimbă/îmbunătăţesc mirosul şi gustul alimentelor, propulsorii – unele gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje, gaze de ambalaj – asemănătoare aerului, antioxidanţii – limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul, agenţi de îngroşare- substanţe care au capacitatea de a mări vâscozitatea produselor alimentare, agenţi de gelifiere (gelifianţi)- substanţe care permit şi care ajută la formarea gelurilor, stabilizatori- substanţe care fac posibilă menţinerea proprietăţilor fizico-chimice ale alimentelor, menţinând omogenizarea dispersiilor, substanţe de afânare (afânatori) – substanţe care contribuie la creşterea volumului alimentelor fără a modifica valoarea energetică, antispumanţi- se folosesc pentru reducerea şi prevenirea spumei, agenţi de suprafaţă (surfactanţi), agenţi de albire (înălbitori), agenţi de întărire, enzime chimice de sinteză, umectanţi. etc. Toate acestea fac  produsele atrăgătoare pentru clienţi şi vandabile timp îndelungat, uneori aproape nelimitat.

Cei mai mulţi cercetători spun că aditivii alimentari sunt substanţe chimice de sinteză şi, deoarece ele nu se găsesc în mod natural, nu ar trebui să facă parte din alimentaţia noastră. Impactul E-urilor asupra organismului este devastator, deoarece ele nu sînt recunoscute şi acceptate de către acesta. O substanţă străină, afirmă medicii, nu poate fi administrată timp îndelungat fără a produce efecte secundare.

Consumul îndelungat de produse alimentare aditivate sintetic (“bombe chimice”) produce în organismul uman un adevărat bombardament chimic asupra organelor interne, compromiţând şi distrugând sistemul imunitar (acesta revoltat, ajunge să producă anticorpi peste măsură, folosindu-i chiar împotriva organismului uman), precum şi o serie de tumori maligne şi benigne. Ştim cu toţii că produsele alimentare cu termen de garanţie de un an sau doi sînt foarte frecvente. Este uimitor cât de puţini consumatori îşi pun problema că nu ne putem aştepta ca un produs atât de vechi să fie bun pentru organismul nostru, cu toate autorizaţiile sanitare care permit comercializarea lui. Este suficient să ne gândim că o maioneză se alterează în mod normal foarte repede (în 24 sau maxim 48 de ore), deoarece ea constituie o hrană foarte bună pentru bacterii.

Vă puteţi închipui cât de hrănitoare poate fi o maioneză din conservă, care a fost produsă acum un an, care a fost păstrată la temperatura camerei şi care nu prezintă, totuşi, semne de alterare, deoarece are atât de mult conservant, încât bacteriile nici nu se mai apropie de ea.

Ce se mai găseşte în „sucul răcoritor"

Fără să precizăm mărcile unor firme producătoare de lichide numite abuziv „sucuri” de fapt soluţii  „îmbunătăţite” cu mizerii chimice menite să ne „fidelizeze”  (aceste firme extrem de bogate abia aşteaptă să se repeadă asupra oricui le afecteză profitul) vom nominaliza o parte doar din aceste „gunoaie” chimice pe care le introducem zilnic în sângele şi în creierul nostru naiv, neştiutor şi neputincios.

E211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar şi pentru a masca gustul unor alimente de calitate slabă; băuturile răcoritoare cu aromă de citrice conţin o cantitate mare de benzoat de sodiu (până la 25 mg/250 ml); se mai adaugă în lapte şi în produsele din carne, în produsele de brutărie şi în dulciuri; este prezent în multe medicamente; se cunoaşte că provoacă urticarie şi agravează astmul. Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană, împreună cu Institutul de Oncologie din Germania, îl consideră cancerigen, însă în România este permis; interzis în SUA.

E330 (acid citric) – produce afecţiuni ale cavităţii bucale (afte) şi are acţiune cancerigenă.

Se găseşte în cele mai multe sucuri care se află în comerţ, în muştar (sub formă de arome), în conservele de ciuperci.

E 338 (acid fosforic) – produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale ş.a.); folosit şi în preparatele din brânză

E 951 (aspartam) este un îndulcitor artificial des folosit şi poate fi sursa a peste 70 de tipuri de boli; cancerigen. Întâlnit în guma de mestecat, în produsele zaharoase, în băuturile răcoritoare; interzis în SUA. Pe termen lung, prin scăderea imunităţii, consumul în exces de aspartam expune la gripă, boli de plămâni, infecţii urinare şi intestinale. Lipsa de calciu apare şi ea în timp. Folosirea aspartamului are şi alte efecte nocive asupra sănătăţii: cefalee, insomnie, tulburări de vedere, auz şi memorie, oboseală, palpitaţii şi predispune la îngrăşare. În acelaşi timp, E 951 joacă un rol important în declanşarea tumorilor cerebrale, a sclerozei multiple, malformaţiilor şi diabetului.

E 110 (sunset yellow) – intră în componenţa sucurilor, dropsurilor, îngheţatei, snacks-urilor; în unele băuturi, medicamente, conserve de peşte, prafuri de budincă colorându-le în galben „apus de soare“; cancerigen (tumori renale); alte efecte: congestie nazală, alergii, hiperactivitate, dureri abdominale, vomă, indigestie; interzis în Norvegia.

E 466 (carboximetilceluloză) – produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale s.a.)

E 104 (Quinoline Yellow) – folosit în rujuri, produse pentru păr, parfumuri, o largă gamă de medicamente; colorant galben pentru îngheţate, dropsuri, prafuri de budincă; provoacă dermatite; interzis în Australia, USA şi Norvegia.

Băutura răcoritoare aşa-zis „naturală“ – ce mai conţine.

Ingrediente: apă, concentrat “natural” de portocale, aspartam, acesulfam K, acidifiant – acid citric, conservant –benzoat de sodiu, sorbat de potasiu (E 202), colorant – beta caroten, antioxidant – acid ascorbic.

E 951 (aspartam), E 950 (acetsulfam K), E 330 (acid citric), E 211 (benzoat de sodiu) – cancerigene

Acidul benzoic (E 210) şi derivaţii lui sunt cancerigeni (E 213 benzoat de calciu – E 218)

Băutură răcoritoare aşa-zis “naturală”, fără zahăr – conţine: apă, suc de grapefruit minimum 4%, acidifiant acid citric, stabilizatori E 452 (polifosfaţi), E 455, E 1450, îndulcitori ciclamat de sodiu, acesulfam K şi aspartam, conservanţi sorbat de potasiu (E 202) şi benzoat de sodiu, arome identic naturale, chinină.

E330 (acid citric), E 951 (aspartam), E 950 (acetsulfam-k), E 211 (benzoat de sodiu) – cancerigene. E 952 (ciclamat) este un îndulcitor artificial care poate produce migrene şi alte reacţii adverse; unele testări au arătat că poate fi cancerigen; este interzis în SUA (din 1970) şi Anglia din cauza potenţialului cancerigen. E 455 (difosfaţi) – în cantităţi mari pot determina tulburări ale raportului calciu/fosfor în organism E 452 (polifosfaţi) – în cantităţi mari alterează activitatea metabolică a organismului.

E 102 (tartrazina) – colorant galben care se găseşte în dulciuri (budinci, îngheţate, dropsuri), băuturi, muştar, supe instant, gemuri, cereale, snacksuri; are acţiune cancerigenă (tumori tiroidiene), poate provoca mutaţii cromozomiale; determină deficienţe în vitamina B6 şi zinc; genează crize de astm bronşic, urticarie şi hiperactiviate la copii; interzis în Norvegia, Austria, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, Olanda.

APC România solicită autorităţilor de resort interzicerea folosirii acestui compus, cel puţin pentru produsele frecvent consumate de copii, deoarece s-a constatat ca dozele mari de tartrazină determină modificări histologice, tisulare ireversibile ale ficatului. Ţinând cont ca acest compus este frecvent folosit în băuturile răcoritoare pe perioada verii, problemele cauzate de tartrazină pot deveni extrem de grave. Doza maximă admisă pentru consum este de 0,75 mg/kg corp, iar în produsele alimentare 70 mg/kg corp, cu excepţia rahatului, unde doza admisă este de 30 mg/kg. Cu alte cuvinte, dacă un producător introduce în băuturi răcoritoare cantitatea maximă de colorant – 70 mg/kg (echivalent litru) – atunci o persoană de 30 kg care bea doi litri de suc va ingera 140 mg colorant, în timp ce doza maximă admisă pentru o persoană de 30 kg este de 22,5 mg. Parafrazând pe Sfântul Francisc afirmăm şi noi cu toată convingerea: “singura băutură acceptată de omul înţelept este apa” iar pentru că şi sub acest cuvânt “apă” se ascund o mulţime de soluţii apoase îmbuteliate – năstruşnice şi periculoase, reamintim că singura apă preventivă, sigură chimic şi microbiologic, corectă celular şi metabolic pentru sezonul cald care umează să vină (cel mai călduros din ultimii 200 de ani dup afirmaţiile specialiştilor NASA) este apa purificată osmotic.

Water globe Pictures, Images and Photos

Cum ne afectează sănătatea automobilul

Primul proiect care avea ca scop creearea unui automobil a aprţinut lui Leonardo da Vinci, era acţionat de un resort („motor oralogic”) şi nu a fost construit niciodată. În 1796, ofiţerul de artilerie francez Joseph Cungnot construieşte un triciclu acţionat de un motor cu abur.

Alţi mecanici îmbunătăţesc de-a lungul timpului acest mecanism ajungându-se la ceeace întâlnim azi pe drumurile şi şoselele patriei (Karl Benz construieşte primul motor cu ardere internă în 1855,  Maibach în 1893 primul motor prevăzut cu jigloare, Dunlop inventează roţile de cauciuc prevăzute cu camere de aer iar Paul Daimler realizează primul automobil asemănător cu ceeace vedem azi). În afara grijilor legate de carburant, ulei care trebuie schimbat sau de reviziile periodice, automobilul ne oferă în schimbul confortului, o mulţime de probleme de sănătate.

Lipsa mişcării scade tonusul muscular general iar celulele musculare atrofiate şi lipsite din ce în ce mai mult de vlagă, sunt înlocuite de ţesut adipos (grăsime) confirmând o dată în plus concluzia specialiştilor care afirmă că principalele cauze de boală la omul contemporan sunt sedentarismul şi alimentaţia.

Poziţia şezând – ghemuit pe care o avem atunci când conducem, creează discomfort organelor abdominale care sunt presate între bazin şi cuşca toracică, având ca rezultat o circulaţie a sângelui abdominală deficitară dar şi o secreţie gastro-intestinală scăzută cu consecinţe ulterioare negative (ulcer, gastrită, constipaţie).

Poziţia şezând prelungită (la fel cu cea de la birou), diferenţele de temperatură între interiorul maşinii şi exterior (cald iarna şi rece vara de la aerul condiţionat) favorizează contracturile musculare lombare şi apariţia blocajelor dar şi afectarea discurilor vertebrale lombare.

Organele genitale sunt şi ele afectate. Bărbaţii au testicolele situate într-o pungă situată la exterior (scrot) pentru a oferi o temperatură mai scăzută procesului de spermatogeneză însă statul îndelungat în poziţia ghemuit la volan supraîncălzeşte această zonă cu efecte nedorite asupra fertilităţii dar şi asupra potenţei (organe genitate prost irigate cu sânge, supraîncălzite şi permanent comprimate). În poziţia şezând pe scaun, circulaţia venoasă de întoarcere este şi ea afectată venele de la picioare dar şi cele din zona anusului evacuând cu dificultate sângele şi favorizând apariţia varicelor şi hemoroizilor (cei mai mulţi şoferi profesionişti se plâng de varice şi hemoroizi).

Programul alert şi termenele precise pentru a ajunge la destinaţie determină şoferii să mănânce în grabă şi de multe ori chiar la volan cu alte consecinţe neplăcute pentru aparatul digestiv şi cardio vascular.

Pentru că nu toate maşinile au aer condiţionat, şoferii deschid geamul inhalând vapori de benzină, CO2, pulberi din trafic sau gaze de eşapament de la celelalte autovehicole (concentraţia admisă de gaze şi pulberi este depăşită în oraş şi cu 300% în orele de vârf). Aşa se explică apariţia durerilor de cap, greaţa, ameţelilor, problemelor de vedere (usturimi, lăcrimare, îngustarea unghiului vizual) şi implicit, creşterea numărului de accidente.

Individul închis în cutia de metal ca într-o conservă se simte izolat de restul lumii şi de aceea el este de cele mai multe ori neprietenos cu restul lumii mai ales când staţionează mult timp pe loc (spre deosebire de pietoni care nu au acest discomfort).  Şoferii care conduc mult timp suferă de aceeaşi afecţiune care este prezentă şi la cosmonauţi – lipsa comunicării sau „foame informaţională”. Consecinţa negativă asupra sistemului nevos este fie somnolenţa la volan fie dorinţa intensă de distracţie (depăşiri periculoase, agresivitate gratuită, etc). Efectele sunt cu atât mai rele cu cât se consumă cantităţi mai mari la volan din băuturile numite impropriu „sucuri” care conţin substanţe chimice sintetice (arome sintetice, aditivi, energizanţi chimici ) care afectează negativ creierul.

Cum procedăm ca să reducem problemele şofatului?

Ne dotăm scaunele cu biluţe care să ne maseze spatele (scade de două ori riscul de a avea probleme lombare). La o oră-o oră jumate de mers ne oprim, coborâm din maşină şi facem scurte şi energice mişcări de inviorare (sărituri, plimbări în jurul maşinii şi respiraţii ample).

Şoferul (la fel ca aviatorii) trebuie să îşi măsoare greutatea săptămânal, să aibă un regim alimentar atent alcătuit, să ţină post cel puţin o zi pe săptămână şi să se hidrateze de preferat cu apă purificată osmotic la fel ca alergătorii de la formula 1 care o beau chiar în timpul cursei (creierul este 90% apă iar apa purificată osmotic creşte capacitatea acestuia de concentrare, atenţia şi viteza de reacţie).

Dasani care face parte din concernul Coc Cola asigură apă purificată osmotic alergătorilor din formula 1

Evităm să deschidem geamul în trafic mai ales în perioadele supraaglomerate  (mai bine transpirăm de căldură decât să inhalăm gazele toxice din exterior). Nu fumăm la volan (riscul de a face infarct creşte foarte mult iar atmosfera din interior este perfect cancerigenă).

Când trebuie să staţionăm mai mult timp (suntem blocaţi în trafic) ne automotivăm rostind în gând formule precum „sunt un om la fel ca toţi oamenii, nici mai bun, nici mai rău şi sunt parte a lucrurilor care se petrec în jurul meu”. Pentru a potoli „foamea informaţională” ne asigurăm că ascultăm o muzică plăcută sau că avem un tovarăş de drum optimist sau interesant.

Din nou despre aspartam…

Anual, tone de aspartam sunt deversate, în mod deliberat şi în deplină cunoştinţă de cauză în ce priveşte efectele devastatoare pe care le produce, către populaţia planetei. Prin falsificarea şi denaturarea documentelor, prin informarea eronată, oamenii sunt încurajaţi să utilizeze această substanţă, toate aceste lucruri făcând parte dintr-o imensă conspiraţie criminală planetară.

Continuarea acestei acţiuni este încurajată de interesele pentru profiturile enorme obţinute de companiile producătoare de aspartam şi din industria farmaceutică şi medicală, care promovează acest îndulcitor, pentru ca apoi să trateze oamenii afectaţi de efectele lui. Dacă reuşim să rupem doar o verigă din lanţul vicios al toxinelor, prezentând realitatea şi efectele dezastruoase ale acestora, oamenii încep să gândească: „Dacă m-au minţit în legătură cu această problemă, recomandându-mi acest medicament, care, iată, mi-a făcut rău, atunci mă întreb care este adevărul cu restul lucrurilor?“ Şi atunci, oamenii încep să îşi pună întrebări despre mai multe lucruri. Chiar dacă la început iese la iveală doar un singur adevăr, acesta deschide poarta pentru o trezire a conştiinţelor şi pentru vindecarea reală a oamenilor.

Folosirea aspartamului este o otrăvire în masă a populaţiei mondiale. Fiecare metabolit al aspartamului are o toxicitate foarte mare, şi el a fost declarat foarte periculos pentru consumul uman. În prezent se fac eforturi în întreaga lume de a se stopa otrăvirea populaţiei cu aspartam. Toţi oamenii trebuie să ştie că aspartamul interacţionează cu toate medicamentele şi vaccinurile, deci cât timp un pacient consumă aspartam, niciun medicament pe care îl ia nu este sigur.

Mărturii cutremurătoare despre aspartam

Declaraţia unei femei (septembrie 2005): „Consum de 12 ani aspartam, sub formă de băutură carbogazoasă: Dr. Pepper Dietetică. Nu am fost niciodată grasă, dar m-am gândit să încep să beau băuturi dietetice pentru că eram îngrijorată că eu consumam prea mult zahăr şi aflasem despre efectele nocive ale acestuia. În ultimii 6-7 ani, ajunsesem să beau între 6-8 cutii de Dr. Pepper zilnic, uneori şi mai mult. Atacurile de panică şi teama de înălţime au început să îmi apară acum 5 ani.

Doctorul mi-a prescris antidepresive, însă ele şi-au făcut efectul doar o lună, apoi medicul mi-a crescut doza şi în cele din urmă a schimbat medicamentul, pentru că primul nu se dovedise eficace. După un an de zile de antidepresive, mi-a recomandat să iau Paxil-CR şi, în 3 săptămâni, am luat în greutate 15 kg! De la 1.70 m şi 56 kg la 1.70 m şi 72 kg în numai 3 săptămâni, era o treabă serioasă, şi cred că vă puteţi imagina cum mă simţeam. Am încetat să mai iau medicamentele şi am început să iau masiv complexul de multivitamine B. Acestea m-au ajutat, însă la fel ca antidepresivele, efectul lor nu dura. Ne-am mutat în Texas în luna mai şi a trebuit să conduc maşina timp de două zile. Când am trecut podul peste Mississippi, am crezut că o să mor de spaimă.

Ne-am stabilit în Houston, şi am început să mă interesez despre medicamentele şi vitaminele pe care le luam, pentru că începusem să cred că am dezvoltat un fel de alergie. Când am aflat despre aspartam, mi-am dat seama că nu doar atacurile de panică se datorau acestuia. Alte simptome cu care mă confruntam erau depresia, schimbările de dispoziţie, oribila transformare a temperamentului meu, palpitaţiile, pierderea auzului la urechea stângă, scăderea drastică a vederii, crampele şi diareea constantă, amorţirea degetelor mâinii la simpla intenţie de a apuca un obiect.

Toate aceste lucruri nu îmi fuseseră caracteristice înainte şi apăruseră rând pe rând în ultimii 5 sau 6 ani. Aveam senzaţia că alunec pe o pantă fără întoarcere. Am renunţat la aspartam şi produsele care conţin îndulcitori artificiali din 1 august 2005. Atacurile de panică s-au diminuat, dar nu au dispărut încă definitiv, dar coşmarurile îngrozitoare au dispărut, insomnia s-a redus, tendinţa paranoidă s-a diminuat, schimbările de dispoziţie s-au înrăutăţit – însă pentru că ştiu cum a fost să mă las de fumat, am încredere că aceste lucruri sunt specifice perioadei care a creat dependenţa, şi că vor trece. Sunt foarte încrezătoare şi plină de speranţă.”

Declaraţia lui Richard Moss (ianuarie 2006): „Am început să beau băuturi carbogazoase dietetice în anii ’80. Am observat totuşi că propaganda realizată de FDA era suspect de perfectă şi de inocentă în ceea ce priveşte siguranţa aspartamului pentru sănătatea umană, ştiind că metanolul şi aminoacizii sintetici din alimente sunt toxici. NutraSweet conţinea metanol, şi totuşi ei spuneau că o persoană poate bea cât de mult vrea, fără probleme. La câtva timp după aceea, am început să aud ţiuituri în urechi şi să am dureri trecătoare în braţe şi picioare.

În 1998, în timpul verii călduroase, beam chiar mai multe băuturi dietetice, deoarece munceam din greu şi, în timp ce conduceam spre casă, am avut de câteva ori atacuri severe de vertigo. De atunci până în prezent am surzit de urechea dreaptă, am intoleranţă la zgomote şi aud foarte greu cu urechea stângă. Am probleme cu purtarea lentilelor de contact. Nu am realizat că acestea se datorează aspartamului, până nu am citit despre efectele acestuia în anul 2004.

Nu am nicio îndoială că aceasta este cauza problemelor mele de sănătate şi îmi doresc să fi aflat mai devreme aceste lucruri, pentru a mă putea salva. În rest, sunt perfect sănătos, cu excepţia bolii Meniere şi a surzirii aproape complete.”

Declaraţia unui bărbat de 35 de ani de profesie anestezist: „Am avut trei atacuri majore de apoplexie, dureri mari de cap şi tulburări de vedere, atunci când consumam zilnic 4-6 băuturi de Coca Cola dietetice. Nu am mai avut absolut nici unul dintre aceste simptome timp de doi ani, din momentul în care am încetat să mai folosesc aspartam.“

Un medic a informat despre cazul unui pilot care-şi pierduse licenţa de zbor din cauza unor inexplicabile convulsii. Realizând că se datorează băuturilor cu aspartam, pilotul a încetat să le mai consume şi convulsiile au dispărut de asemeni. Încercând să-şi reobţină licenţa şi dreptul de a pilota din nou, documentând această intoleranţă a organismului la aspartam, el a urmărit să consume intenţionat băuturi carbogazoase cu aspartam, pentru a vedea efectul. La scurt timp, convulsiile au reapărut prompt.

Carmen Carradine, mama Katrinei: „Katrina avea 10 ani şi 9 luni şi m-am gândit că ar fi bine să ia nişte vitamine. I-am cumpărat Flinstone. A fost îngrozitor. După o lună nu mai ştiam dacă o să mai trăiască sau nu. Avea foarte des crize de apoplexie. Medicii au spus că dacă o să continue în felul acesta, o să moară. I-am povestit unei prietene prin ce treceam şi ea mi-a zis: «Oh, sună exact ca şi cum ar fi intoxicată cu aspartam!» În acea perioadă, ea urma un seminar despre sănătate, unde se vorbea despre pericolele aspartamului.

Aşa am aflat mai multe informaţii. Am început să arunc din bucătărie toate produsele care conţineau aspartam sau NutraSweet. Singurul lucru pe care nu l-am aruncat au fost vitaminele Flinstone, despre care nici nu m-am gândit că ar putea conţine aspartam. Vreme de 9 luni starea ei a început să se îmbunătăţească simţitor. Atunci m-am gândit să îi dau din nou vitaminele. Şi, din senin, a început să se plângă din nou de dureri de stomac, de cap, ameţeli, vorbea încetinit… Îmi amintesc perfect toate acestea, pentru că a trebuit să i le relatez doctorului. Şi mi-am dat seama că problema revine.

Am făcut din nou o razie prin dulapuri, căutând să-mi dau seama ce produs ar putea conţine aspartam. Şi am găsit aspartam în vitaminele Flinstone! Am fost şocată, pentru că nu aş fi crezut niciodată, niciodată că ar putea pune un îndulcitor artificial în produse pentru copii, mai ales în vitamine! Eram foarte furioasă! Le-am aruncat imediat. Şi imediat ce a încetat să ia acele vitamine, simptomele Katrinei au dispărut. Ca rezultat al consumului de aspartam, creierul ei a fost grav afectat, are o memorie mai scurtă, tulburări de comportament, probleme de vedere, dificultăţi de vorbire, probleme de învăţare, retardare mintală. Am aflat apoi că mai ales copiii sunt supuşi unor pericole majore, deoarece sunt mult mai sensibili în perioada de creştere.”

Cu puţin timp înainte de a muri de cancer, David Rietz a vrut să facă cunoscut acest mesaj: „Consider că am fost victima unei dezinformări monstruoase. Există legiuni întregi de mincinoşi care afirmă că aspartamul nu este periculos. Detest ideea de a fi fost otrăvit pentru profitul altora. Doresc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a alerta publicul despre pericolele aspartamului.”

Realizând că un număr din ce în ce mai mare de oameni de ştiinţă, grupuri de protecţie a consumatorului şi medici sunt îngrijoraţi şi acuză aspartamul, în anul 2000 ziarul britanic Sunday Express a lansat o anchetă publică referitoare la efectele nocive ale aspartamului asupra sănătăţii consumatorilor. În urma acestei investigaţii, redacţia ziarului a fost inundată de scrisori, telefoane şi email-uri cu plângeri şi incriminări la adresa aspartamului din partea cititorilor. În urma acestei afluenţe neaşteptate de plângeri primite, ziarul Sunday Express a cerut Guvernului britanic să finanţeze noi studii pentru cercetarea efectelor aspartamului pe termen lung.

Extras din lucrarea: ENCICLOPEDIA ADITIVILOR, Informaţii indispensabile românilor inteligenţi şi prudenţi, care nu vor să se lase otrăviţi cu aditivi.

Alte informaţii despre aspartam

Ca răspuns la creşterea conştientizării cu privire la pericolele aduse de îndulcitorii artificiali, ce face producătorul unuia dintre cei mai cunoscuţi îndulcitori artificiali? Ei bine, redenumeşte produsul şi începe să îl comercializeze ca fiind natural, bineînţeles. Exact aceasta este strategia companiei Ajinomoto, producătorul aspartamului, care speră să ia ochii publicului cu versiunea rebranduită a cunoscutului îndulcitor, numită “AminoSweet”. Acum mai bine de 25 de ani, aspartamul a fost pentru prima dată introdus în aprovizionarea cu produse alimentare a Europei. Astăzi, este o componentă obişnuită pentru majoritatea băuturilor dietetice, deserturilor fără zahăr şi gumelor de mestecat din ţările din întreaga lume.

Dar roata s-a întors din cauză că publicul larg începe să afle adevărul cu privire la îndulcitorii artificiali precum aspartamul şi pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătate. Cea mai recentă schemă de marketing a aspartamului este un efort disperat de îndoctrinare a publicului să accepte îndulcitorul chimic ca fiind unul natural şi sigur, în ciuda dovezilor contrare.
Aspartamul a fost o descoperire accidentală făcută de James Schlatter, un chimist care a încercat să producă în 1965 un medicament farmaceutic anti-ulcer pentru G.D. Searle & Company. Prin amestecarea acidului aspartic şi fenilaninei, doi amino-acizi naturali, acesta a descoperit că noul compus are un gust dulce.

Compania doar a schimbat cererea pentru aprobarea din partea FDA (Food and Drug Administration – Administraţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA) de la medicament, la aditiv alimentar şi, gata, aspartamul a luat naştere.

G.D. Searle & Company a patentat prima dată aspartamul în 1975. O înştiinţare din interiorul companiei, pusă în circulaţie în acelaşi an, îi îndemna pe directorii companiei să lucreze la convingerea FDA-ului să adopte „obiceiul de a spune da” şi încurajarea unui „spirit inconştient de participare” la obţinerea aprobării pentru acest produs chimic.

G.D. Searle & Company a înaintat prima petiţie către FDA în 1973 şi s-a luptat ani de zile pentru a câştiga aprobarea FDA, punând la dispoziţie propriile lor studii de siguranţă pe care mulţi le-au considerat neadecvate şi dezamăgitoare. În ciuda a numeroase obiecţii, înclusiv unele venite din partea propriilor cercetători, compania a reuşit în 1974 să convingă FDA să aprobe aspartamul pentru folosirea în scop comercial în câteva produse, declanşând astfel o serie de controverse.

În 1976, Comisarul FDA Alexander Schmidt a trimis o scrisoare către senatorul Ted Kennedy, prin care îşi exprima îngrijorarea cu privire la „integritatea discutabilă a datelor furnizate despre siguranţa aspartamului”. Consilierul Şef al FDA, Richard Merrill, credea că un juriu special ar trebui să investigheze G.D. Searle & Company pentru faptul că a minţit în rapoartele sale în legătură cu siguranţa aspartamului şi pentru ascunderea mărturiilor care dovedesc că această substanţă chimică este periculoasă pentru consum.

În ciuda nenumăratelor dovezi aduse de-a lungul anilor, care arată că aspartamul este o toxină periculoasă, a rămas pe piaţă globală, cu excepţia câtorva ţări care l-au interzis. De fapt, a continuat să fie aprobat pentru consum în noi tipuri de alimente, în ciuda dovezilor care arată că provoacă, printre altele, afecţiuni neurologice, tumori canceroase şi dereglări endocrinologice.

Detalii despre istoria aspartamului sunt foarte multe, dar rămâne problema că această substanţă cancerigenă a fost aprobată în mod ilegitim ca aditiv alimentar prin intermediul presiunilor imense exercitate de către o corporaţie puternică, având propriile ei interese. Practic, toate medicamentele şi aditivii alimentari sunt aprobate de FDA nu pentru că ştiinţa susţine că ele sunt sigure, ci pentru că există companii care fac lobby către FDA prin retribuţii în bani şi completează procesele de aprobare de milioane de dolari ale agenţiei.

Schimbarea numelui aspartamului în ceva care este „atrăgător şi memorabil”, după cum compania Ajinomoto a declarat, ar putea lega la ochi pe unii, dar sperăm ca cei mai mulţi vor respinge această tactică abilă de marketing ca fiind o tentativă disperată de a păstra „vaca de muls” de milioane de dolari a companiei. Nu vă lăsaţi păcăliţi.

In 1985 Monsanto cumpara G. D. Searle & Company, producatorul de aspartam devenindu-i o subsidiara. De mentionat ca in urma procesului de metabolizare in organism, aspartamul se descompune in: fenilalanina (~50%), care are efecte neurotoxice si poate produce fenilcetonurie si stari de apoplexie; dicetopiperazina, care are potential cancerigen la nivelul creierului; acid aspartic (~40%), care afecteaza procesul de dezvoltare a creierului si functiile acestuia si metanol (~10%), care inhiba metabolismul oxigenului, produce orbire si a carui produsi secundari au efecte teratogene (pot produce mutatii genetice).

Sursa: SACCSIV

Adevarul despre aspartam – E 951

Aspartam este denumirea tehnica (produsul chimic) a celebrelor NutraSweet, Equal, Spoonful, Equal-Measure, etc. Aspartamul a fost descoperit accidental in 1965, cand James Schlatter, chimist la compania G.D. Searle, testa un medicament anti-ulcer.

Codul european pentru aspartam este E 951, si este “inrudit” cu E 950 (acesulfam K), facand parte din categoria indulcitorilor chimici (artificiali).

Despre “beneficiile” folosirii aspartamului s-a scris foarte mult. Revista Nexus a acordat acestui subiect o deosebita atentie: doua numere (din oct. – nov.1995 si dec.1995 – ian.1996) au gazduit importante articole despre aspartam si ce se ascunde in spatele afacerii.

Aspartamul este, de departe, cel mai periculos aditiv chimic de pe piata alimentara. Un raport al FDA (Administratia Alimentelor si Medicamentelor din SUA) releva faptul ca peste 75% din reactiile adverse reclamate de aditivii sintetici se datoreaza aspartamului!

Multe dintre aceste reactii sunt foarte serioase, printre acestea fiind prezenta chiar moartea, dupa cum se releva intr-un raport al DHHS (Departamentul de Sanatate si Servicii Umane) al SUA din 1994. Iata doar cateva din cele peste 90 de simptome documentate in raport: spasme musculare, probleme de vedere, atacuri de panica, vorbire ingreunata, tahicardie, palpitatii, pierderea memoriei, pierderea auzului, ameteli, dureri de cap, dureri generalizate, depresie, oboseala accentuata, iritabilitate, insomnie, respiratie ingreunata, etc.

Cercetatori care studiaza efectele aspartamului au aratat ca acesta declanseaza si agraveaza urmatoarele boli cronice: tumori pe creier, scleroza multipla, epilepsie, boala Parkinson, sindromul Alzheimer, retardare mintala, fibromialgie, diabet, etc.

Aspartamul este fabricat din trei substante chimice: acidul aspartic, fenilalanina si metanol. In cartea “Prescription for Nutritional Healing”, scrisa de James si Phyllis Balch, aspartamul se afla pe lista denumita “otravuri chimice”. Dupa cum veti vedea, acesta este adevarul.

Dr. Russell Blaylock, profesor de neurochirurgie la Universitatea Mississippi, a publicat o carte in care arata detaliat care sunt efectele distrugatoare ale aspartamului, folosind aproape 500 de referinte stiintifice. De asemenea, el mai arata si distrugerile datorate glutamatului, aditiv care contine 99% acid glutamic.

Aspartatul si glutamatul sunt neurotransmitatori, adica faciliteaza transmiterea de informatii de la un neuron la altul. O cantitate prea mare de aspartat sau glutamat va duce la distrugerea ireversibila a unor neuroni datorita unui influx excesiv de calciu in aceste celule. Acest “supliment” de calciu pe care neuronul il primeste, va determina formarea de radicali liberi in exces care ucid celula. De aceea aspartatul si glutamatul sunt denumite excito-toxine: stimuleaza celulele neuronale pana le omoara!

Acidul aspartic este un aminoacid. In forma sa libera, el duce la cresterea nivelului din sange al aspartatului si glutamatului. Dupa consumarea unor produse care contin aspartam sau glutamat, creste nivelul din sange al acestor neurotransmitatori, adevarate excito-toxine.

Creierul primeste astfel un nivel excesiv de aspartat sau glutamat si distrugerea neuronilor incepe galopant, iar marea majoritate (peste 75%) a neuronilor din anumite zone din creier sunt morti inainte de a apare vreun simptom vizibil. Toate aceste afirmatii sunt bine documentate si demonstrate de dr. Russell Blaylock in cartea sa.

Cateva dintre cele mai importante boli cronice agravate sau declansate de excito-toxine ca aspartamul si glutamatul sunt: pierderea memoriei, scleroza multipla, pierderea auzului, dementa, hipoglicemie, leziuni cerebrale, boala lui Parkinson, Alzheimer, epilepsie, dereglari hormonale.

Riscul este mult marit pentru nou-nascuti, copii, femei insarcinate, batrani si bolnavii cu probleme cronice de sanatate. Desi, in general, FASEB (Federatia societatilor americane pentru o biologie experimentala) este de acord cu toate hotararile FDA, in acest caz a declarat ca “este mai prudent sa se evite folosirea suplimentelor alimentare care contin acid glutamic de catre femeile insarcinate, nou-nascuti si copii.”

Acidul aspartic din aspartam are aceleasi efecte nefaste ca si acidul glutamic. Dintre principalele efecte, amintim doar cateva: dureri de cap, greata, dureri abdominale, oboseala accentuata (prin impiedicarea glucozei de a ajunge la neuroni), insomnie, deficiente de vedere, atacuri de panica, depresie, astm si probleme severe de respiratie.

Persoanele care au consumat aspartam s-au plans cel mai adesea de pierderea memoriei. Acesta este efectul cel mai important, dupa numarul mare de cazuri.

Blaylock nu este singurul medic celebru care apare in aceste cercetari. Printre cei care au vorbit despre distrugerile cauzate de aspartat si glutamat se numara si dr. Adrienne Samuels, psiholog specialist in cercetare. Un altul este Olney, profesor in departamentul de psihiatrie de la scoala de Medicina din Universitatea Washington. El este unul dintre cei mai faimosi medici, o autoritate in acest domeniu. El chiar a informat compania Searle in 1971 despre faptul ca acidul aspartic provoaca gauri in creierul cobailor folositi la experimentele cu aspartam. Lista celor preocupati de efectele acestor excito-toxine este insa mult prea mare pentru a fi trecuta aici.

Un alt component al aspartamului este fenilalanina. Acesta este un aminoacid care se gaseste in mod natural in creier. Persoanele care sufera de fenilcetonurie, nu pot metaboliza fenilalanina. Aceasta duce la un nivel periculos de mare al fenilalaninei in creier, deseori mortal. S-a demonstrat ca prin consumul de carbohidrati asociat cu aspartam apare cresterea concentratiei de fenilalanina din creier, chiar si la persoane care nu sufera de fenilcetonurie! Aceasta nu este o teorie, toate experimentele facute pana acum demostreaza acest lucru cu prisosinta.

Odata cu marirea nivelului de fenilalanina din creier, concentratia de serotonina va scadea foarte mult, aceasta ducand la depresie si alte probleme emotionale grave.

Chiar si o singura folosire a aspartamului duce la cresterea cantitatii de fenilalanina din sange. O poveste impresionanta despre consumul de aspartam a fost recent publicata in “Wednesday Journal” in articolul “Un cosmar cu aspartam”.

John Cook a inceput sa bea 6 – 8 racoritoare dietetice in fiecare zi. Simptomele de inceput au constat in pierderea memoriei si dureri de cap frecvente. Mai mult, simtea nevoia de si mai multe racoritoare dietetice. Starea de sanatate s-a deteriorat asa de mult incat a ajuns la schimbari comportamentale radicale si accese de furie violente. Desi nu suferea de fenilcetonurie, analizele de sange au aratat un nivel al fenilalaninei de 80 mg/dl. De asemenea, s-a constatat deteriorarea creierului si functionarea anormala a sistemului nervos central. Dupa ce a renuntat complet la consumul de aspartam, starea lui de sanatate s-a ameliorat dramatic.

Blaylock demonstreaza ca un nivel crescut de fenilalanina in creier duce pana la urma la schizofrenie. De aceea, folosirea regulata a aspartamului a dus la cresterea vanzarilor de Prozac pentru a controla schizofrenia. Toate acestea spre bucuria marilor concerne farmaceutice care au avut astfel un profit imens.

Ultimul component al aspartamului este metanolul, o otrava mortala. Cu totii cunoastem cazuri de alcoolici impatimiti care au consumat metanol, ajungand orbi sau chiar murind. Metanolul este eliberat gradat in intestinul subtire sub actiunea enzimei chimotripsina.

Prin incalzirea aspartamului la o temperatura mai mare de 30 de grade Celsius (cazul fabricarii de dulciuri dietetice – fara calorii – pe baza de aspartam) metanolul este eliberat si, deci, prezent ca atare in alimentul respectiv.

Odata ajuns in corp, metanolul de descompune in acid formic si formaldehida, care este o neurotoxina mortala. Cercetarile arata ca formaldehida este o otrava cumulativa pentru ca nu se mai elimina, odata ajunsa in corp.

Simptomele otravirii cu metanol includ migrene, ameteala, greata, dezordini gastrointestinale, slabire, pierderea echilibrului, friguri, pierderi de memorie, dereglari comportamentale, etc.

Cele mai bine cunoscute probleme cauzate de otravirea cu metanol sunt cele legate de pierderea vederii, micsorarea campului vizual, vedere in ceata, distrugerea retinei si orbire. (Probabil ca de aici vine numele gumei de mestecat ORBIT… fara zahar!)

Formaldehida este o substanta cancerigena cunoscuta care afecteaza ADN-ul si duce la malformatii congenitale. Datorita lipsei anumitor enzime, oamenii sunt mult mai neajutorati in fata acestei toxine decat animalele. De aceea, testele cu aspartam facute pe animale nu reflecta realist pericolele pentru oameni: acestea sunt mult mai mari!

Asa cum a aratat dr. Woodrow Monte, director la Food Science and Nutrition Laboratory din Universitatea Statului Arizona, “nu exista studii care sa evalueze efectele mutagene, teratogene sau carcinogene ale administrarii metanolului, pe oameni.” El chiar a dat in judecata FDA cerind sa interzica aspartamul, cel putin pana la noi cercetari, afirmand ca “odata ce aprobati aspartamul, nu se va mai putea face nimic pentru a repara greseala”, asa cum a fost si cazul cu zaharina, cunoscut agent cancerigen, “sau cu Dumnezeu stie ce alte substante care insulta constitutia umana cu aprobare guvernamentala”.

La putin timp dupa aceasta interventie, comisarul FDA responsabil cu aspartamul – Arthur Hull Hayes Jr. – a aprobat folosirea aspartamului, dupa care a demisionat din FDA fiind angajat la compania Searle, cea care fabrica aspartamul!

Nu este singurul nume care a beneficiat de pe urma aprobarii aspartamului. Donald Rumsfeld, cunoscuta figura din administratia Bush, a fost angajat al firmei Searle (director executiv) inainte de a-si oferi serviciile guvernului…

In actul “inconstient” din 1993, FDA a aprobat aspartamul ca ingredient in produsele alimentare preparate prin incalzire la mai mult de 30 de grade Celsius!!! Este vorba de celebrele – din pacate – dropsuri fara zahar, cu zero calorii (Orbit, Golia, Cool mint, etc.), si toata gama de produse dietetice de patiserie si cofetarie.

Si totusi, de ce nu auzim despre aceste lucruri? De ce nimeni nu spune nimic? Cauzele sunt:

1. Lipsa de interes din partea populatiei. Bolile si accidentele cauzate de aspartam nu apar in ziare asa cum este reflectat un accident aviatic in mass-media.

2. Majoritatea oamenilor nu asociaza simptomele lor cu folosirea aspartamului. Pentru ca odata ce omul si-a distrus o parte importanta a neuronilor sai si a ajuns la o boala cronica, nu poate nici macar sa se gandeasca sa asocieze boala lui cu aspartamul.

Modul in care a fost aprobat aspartamul este o lectie despre cum companiile chimice si farmaceutice manipuleaza agentiile guvernamentale ca FDA, mituiesc organizatii non-guvernamentale ca Asociatia Dietetica Americana, si inunda comunitatea stiintifica cu studii fraudate sponsorizate de industria beneficiara (fabricantii de aspartam).

Erik Millstone, cercetator la Science Policy Research Unit de la Universitatea Sussex a adunat sute de pagini de probe obtinute prin Legea de libertate a informatiei (23) din SUA aratand ca:

1. Testele de laborator au fost fraudate iar pericolele au fost ascunse;
2. Tumorile cerebrale au fost “eliminate” de pe cobai iar animalele care au murit au fost inregistrate ca fiind “bine mersi” in inregistrarile de laborator;
3. FDA a fost “hranita” cu declaratii false si eronate;
4. Cei doi procurori desemnati pentru a aduce in fata instantei fabricantul de aspartam pentru frauda informationala au fost anjajati imediat de fabricant pentru a nu-si duce la indeplinire misiunea;
5. Comisarul FDA a ignorat avertismentele propriei comisii stiintifice care a cercetat cazul aspartamului iar la scurt timp dupa aprobarea aspartamului i s-a oferit un post in firma care raspundea de relatiile publice ale companiei producatoare Searle;
6. In ianuarie 1993, American Dietetic Association a primit o donatie de 75.000 dolari de la compania NutraSweet. Multe alte organizatii “independente” au beneficiat de mari sume de bani din partea fabricantilor de aspartam. Asociatia mai sus-amintita a primit bani de la NutraSweet si pentru a organiza o scoala de bucatari in Chicago (pentru a-i invata cum sa foloseasca aspartamul in preparate culinare);
7. Un cercetator independent din New England care a demonstrat pericolele consumului de aspartam este acum consultant la compania Monsanto (sora cu Searle). Un alt cercetator din sud-estul SUA a marturisit despre pericolele aspartamului asupra copiilor. Un reporter de investigatii a descoperit ca i s-a spus sa-si “tina gura” daca vrea sa nu-si piarda sponsorizarea din partea unui producator de racoritoare dietetice care este membru in asociatia NutraSweet.

Aspartamul este vandut in peste 80 de tari din lume! El poate fi gasit in: mic-dejun instant, gume de mestecat fara zahar (Orbit, Winterfresh, Airwaves, etc.), cereale, dropsuri fara zahar, bauturi racoritoare, inghetata, gelatina, sucuri de fructe, laxative, multivitamine (efervescente sau nu), suplimente alimentare, bauturi carbogazoase, indulcitori alimentari, cafea instant, iaurt, etc.

Aspartamul a fost gasit si in produse care nu mentionau acest lucru pe eticheta. De asemenea, suplimentele alimentare si tabletele de multivitamine (Centrum, Alka Seltzer, Supradyne, Sandoz, etc.) contin aspartam.

Va recomandam sa consultati si cartile urmatoare:

1. “Excitotoxinele: gustul care ucide”, (Health Press, 1994) de Russell Blaylock
2. “Aspartamul (NutraSweet), e sigur?”, (prin Aspartame Consumer Safety Network) de H. J. Roberts
3. “Aspartamul amar – o deziluzie dietetica”, de Barbara Mullarkey

Medicină pentru oamenii… mediocrii

Dr. Paulo Ubiratan, Porto Alegre, Rio Grande do Sul,
într-un interviu TV local, a fost întrebat despre mai multe sfaturi pe care întotdeauna le-a dat …
Matt Smith - The Eleventh Doctor Pictures, Images and Photos
Întrebare: exercitiile cardiovasculare prelungesc viata, nu?
R: inima ta a fost facuta pentru a bate un numãr de ori … Nu-ti irosi bataile cu exercitii. Totul în cele din urmã se uzeazã. Accelerarea inimii tale nu va va face sa trãiti mai mult: Asta e ca si cum ai spune ca se poate extinde durata vietii masinii dvs. daca o faceti sa mearga mai repede. Vrei sa traiesti mai mult? Ia un pui de somn!
Î: Ar trebui sã mã opresc cu consumul de carne rosie si sa mãnânc mai multe fructe si legume?
R: Tu trebuie sã întelegi logistica eficientei … . Vaca ce manânca? Iarbã si porumb. Ce sunt alea? Plante.

Deci, o friptura nu este nimic mai mult, este un mecanism eficient de a pune legume în sistemul dumneavoastrã. Vrei sa manânci boabe? Mãnâncã pui.
doctor Pictures, Images and Photos

Î: Ar trebui sã reduc consumul de alcool?
R: Categoric nu. Vinul se face pe bazã de fructe. Brandy este distilat din vin, ceea ce înseamnã cã acestea trage apa din fructe, astfel încât sã profite din plin din ea. Berea este, de asemenea, din cereale. Le puteti lua!
Î: Care sunt avantajele unui program regulat exercitii fizice?
R: Filosofia mea este: Dacã nu aveti nicio durere … sunteti bine!


Î: Fripturile sunt daunatoare?
A: Nu m-ai ascultat! … Astãzi alimentele sunt prajite in ulei vegetal. Adevãrul este cã acestea raman impregnate cu ulei vegetal. Cum ar putea uleiul de plante sa fie dãunãtoare pen tru tine?
I: Flexiunile ajuta la reducerea grasimii?

R: Categoric nu! Exercitarea unui muschi doar il face sã creasca în dimensiune.
Î: Ciocolata face rau?
R: Esti nebun? ! E cacao! O alta legume! Este o mâncare bunã pentru a fi fericit!

Si tine minte: Viata, nu ar trebui sã fie o cãlãtorie pânã la mormânt, cu intentia de a ajunge sanatos, cu un corp atractiv si un organism bine conservat. Mai bine ia pe celalat drum – Bere într-o mânã – chips de cartofi în cealalta – mult sex si un organism complet uzat, pe deplin folosit, strigând ca A MERITAT SA FACI CALATORIA!
Silly Dance Pictures, Images and Photos

D. P: Daca a umbla ar fi sanatos, postasul ar fi nemuritor …..! Balena innoata toatã ziua, mananca doar peste si apa si totusi e TARE GRASA..!

REMEMBER: Un iepure alearga, sare toata viata si traieste15 ani, broasca testoasã nu alearga NICIODATA si trãieste 450 de ani.

Deprimarea este o …modă?

„Emo” este o prescurtare de la cuvântul englez „emoţional”. Adolescenţii „emo” poartă ochelari cu lentile negre şi eşarfe lungi închise la culoare.
Consecinţa non-comunicării cronice dintre părinţi şi copii este vulnerabilitatea şi posibilitatea absorţiei masive de dezinformare având ca finalitate chiar autoextincţia sau sinuciderea.

Un copil bine crescut, informat, educat corect nu va alege niciodată ca soluţie la vreo problemă sinuciderea deoarece, el înţelege perfect că atunci naşterea nu ar mai avea nici un sens.
Copii care au aderat la aşa numita modă „emo” sunt copii cu deficienţe grave de gândire.

Aceşti copii se autoexclud din grupurile sociale, se automarginalizează şi în final, în cel mai fericit caz, ajung candidaţi perfecţi pentru secţiile de boli mintale.
Soluţia cea mai uşoară şi cea mai eficientă pentru a rezolva această problemă din ce în ce mai des întâlnită, este comunicarea cu aceşti copii nefericiţi. Părinţii sunt primii chemaţi să umple acel gol din sufletul propriilor lor copii. Acceptarea, înţelegerea frământărilor, rezolvarea nevoii copilului de răspunsuri sunt „medicamente” pe care un părinte responsabil le poate administra fără să se teamă de eventuale efecte secundare.

Aceşti copii hipersensibili trebuie atraşi şi implicaţi în rezolvarea unor probleme pentru a-i ajuta să înţeleagă, să conştientizeze responsabilitatea şi importanţa lor pentru mediul social.Îi vom ajuta să înţeleagă şi să accepte că deşi oamenii sunt egoişti, ei merită totuşi încrederea noastră;îi vom ajuta să accepte existenţa defectelor în viaţa noastră dar şi posibilitatea corectării acestora plecând de la principiul cauză-efect.

Încet – încet ataşamentul copilului faţă de noi va creşte progresiv şi va începe să ne povestească despre frustrările lui, despre neînţelegerile lui, despre soluţiile pe care el le consideră potrivite la o situaţie dată.
Viaţa lui va căpăta coerenţă şi bucuria va înlocui disperarea, tristeţea, dorinţa de suicid.

Ce ar mai trebui să ştie „familiştii”

Mixed Color Roses Water Reflection Pictures, Images and Photos

Studii efectuate de americani arată că nici unul din partenerii casnici (soţ sau soţie) nu trebuie să facă singur mai mult de 60% din treburile domestice (casnice), confirmând astfel o mai veche zicală din popor care spune că „secretul fericirii într-o căsnicie este spălatul vaselor împreună”. Dar cum poate un bărbat să facă fericită o femeie? Primul răspuns ar fi cuvântul „loialitate”(a fi loial înseamnă a-ţi aminti în fiecare moment când te simţi atras de altcineva, că ai o parteneră care te iubeşte şi care  merită loialitatea/fidelitatea ta). El ar trebui să ştie că nevoile femeii sunt foarte simple şi pot fi reduse la două: nevoia de securitate (ea îşi doreşte un cămin pentru copii ei, respectiv o relaţie unică şi stabilă) şi nevoia de siguranţă (bărbatul trebuie s-o asigure că ea este cea mai importantă fiinţă din viaţa lui, să-i comunice iubirea, să fie tandru şi să-i acorde permanent atenţie, atenţie, atenţie).

Nevoile lui sunt, însă, ceva mai complexe. El are nevoie de aprecierea şi de respectul ei (adică să se simtă permanent mare, tare, puternic, important, admirat, încurajat atât în particular cât şi în faţa altora) iar o femeie care vorbeşte calm, cald şi apreciativ cu un bărbat, automat îl va cuceri (iată o formulă sigură de succes pentru ea: „alături de tine nu mi-e frică de nimeni şi de nimic pentru că eşti puternic, pentru că eşti bun şi inteligent”).

De aceea, o femeie inteligentă uită de critică pentru totdeauna (bărbaţii urăsc critica iar iubirea se construieşte doar pe un teren fecundat cu încredere şi apreciere reciprocă) dar nu uită că şi el are nevoie de îmbrăţişări, mângâieri, sărutări, intimitate, libertate (bărbatul fuge dacă ea încearcă să-l închidă într-o colivie) tot la fel de mult ca şi ea.

De ce bărbatul este atras de „piţipoance” minore, imature? Pentru că acestea fiind neştiutoare, nu-l critică.

O femeie matură ştie cum să ofere bărbatului ei varietate/noutate (ştie să fie înger, târfă, sau mamă). Însă, pentru a avea o relaţie bună cu partenerul ei, este esenţial ca femeia să aibă o relaţie bună cu ea, să se placă, să se stimeze, să se înţeleagă bine cu ea însăşi (o femeie cu o stimă de sine scăzută va caută la celălalt vindecarea şi salvarea aşteptând ca el să îi ofere pe tavă fericirea, iubirea, completarea lipsurilor favorizând şi consolidând astfel eşecul şi durerea).

Nu trebuie uitat că o femeie care nu se respectă, care nu se apreciază, care gândeşte că va fi abandonată sau respinsă mai devreme sau mai târziu, care trăieşte mereu un sentiment de insecuritate şi teamă, îl va provoca pe celălalt să o respingă (autoîmplinirea propriei profeţii).O femeie care cerşeşte iubire, nu o va cunoaşte niciodată pentru că oricâte confirmări va avea, tot neiubită, tot înspăimântată că va fi părăsită se va simţi.

Dar, ce mai vrea o femeie de la bărbatul ei? Răspuns: să fie sincer (sinceritatea este o dovadă de curaj şi de bărbăţie), să fie adorată, să se simtă iubită şi protejată, provocată, emoţionată, să-i fie acordată toată atenţia lui (ea să fie în centrul micului lui univers), să fie atrasă de el (să fie îmbrăcat bine, îngrijit, să arate bine), să fie priceput (ex. să ştie facă mici reparaţii domestice), să poată iniţia şi susţine o conversaţie despre aproape orice o pasionează pe ea, să aibă simţul umorului (o bună dovadă de sănătate psihică), să nu fie violent, să fie matur, tandru şi suficient de sigur pe el, să o îmbrăţişeze atunci când are nevoie, să o admire, să o susţină, să-i ofere orgasme, să-i povestească secretele şi fanteziile.

Femeia nu trebuie niciodată să uite  să se iubească, femeia trebuie să ştie să se ajute şi singură, să se trateaze cu respect (astfel, nu va mai avea nevoie de respectul celorlalţi, de aplauzele şi confirmările lor), să fie autonomă, sănătoasă din toate punctele de vedere, sinceră, creativă dar, mai ales, iubitoare. Când se va respecta suficient de mult mai întâi pe ea însăşi (corpul ei, dar şi mintea) şi mai apoi pe cel de lângă ea, respectul nu va mai lipsi niciodată din viaţa ei.

Ea nu trebuie să uite că o relaţie trebuie „hrănită” corect în fiecare zi tot aşa cum îşi hrăneşte corpul (bărbaţilor nu le plac femeile vulnerabile şi bolnăvicioase) şi sufletul (felul în care se poartă, se mişcă, îi vorbeşte, îl iubeşte îl face să rămână lângă ea sau să plece).

Să ne amintim că suntem ceeace respirăm, bem sau mâncăm, suntem ceace gândim, dar mai ales, suntem ceeace iubim.

Exerciţii fizice la birou


Mişcarea periodică la birou, ne ajută să păstrăm un tonus pozitiv şi să ne întoarcem acasă la fel de vioi ca dimineaţa – atunci când am plecat la servici.
1. În timpul pauzei de cafea, încercăm să ne ridicăm propria greutate cu mâinile sprijinite pe birou.
2. Facem câţiva paşi pe vârfuri, apoi pe câlcâie.
3. Facem câteva flotări uşoare cu mâinile sprijinite pe birou sau perete
4. Ridicăm umerii până la nivelul urechilor, apoi le dăm drumul „să cadă”. Rotim uşor înainte şi înapoi.
5. Stând pe scaun, încercăm să atingem partea inferioară (de sub noi) cu călcâiele şi menţinem cât putem.
6. Stăm în faţa biroului şi îndoim încet genunchii ca şi cum am sta pe un scaun imaginar; încercăm să ne sprijinim doar pe câlcâie.
7. Cu spatele lipit de perete şi picioarele uşor depărtate, ne coborâm, menţinând spatele lipit şi menţinem poziţia cât putem de mult.
8. Facem un pas înainte cât să ajungă coapsa paralelă cu podeaua, menţinem câteva secunde, apoi cu celălalt picior.
9. Ne ridicăm după o oră sau două şi mergem la fereastră pentru a privi linia orizontului. Un gest excelent pentru relaxarea ochilor.

Apa structurată şi sănătatea


„Apa structurată este esenţa tuturor formelor de viaţă” – Dr. Albert Szent-Gyorgy, laureat al Premiului Nobel
Toate celulele noastre conţin apă în interior iar componentele celulare inclusiv proteinele şi acizii nucleici „înnoată” în apă (cantitatea de apă conţinută de celule diferă în funcţie de rolul şi „scopul” lor).

Această apă intracelulală nu este doar un mediu ci şi reactant chimic, metabolic, catalizator, transportor sau controller. Complexitatea şi organizarea citoplasmei celulare ţine direct de versalitatea şi adaptabilitatea apei de a se angaja într-o multitudine de reacţii biochimice intracelulare.

Apa intracelulară prezintă caracteristici diferite de apa extracelulară şi din acest motiv studiile/cercetările s-au efectuat cu dificultate. În prezent există două teorii cu privire la rolul apei intracelulare; prima este „polarized multilayer theory” a lui Gilbert Ling iar a doua este “gel sol transition” a lui Gerald Pollack.

Fără a intra în detalii exhaustive şi obositoare, ceeace este important la aceste teorii este rolul acestei ape configurate sau structurate intracelular în tranziţiile metabolice şi în transferul de informaţii. Apa structurată intracelular are o concentraţie mai mare de ioni anorganici şi substanţe dizolvate decât apa extracelulară (high concentration of chaotropic inorganic ions and kosmotropic other solutes within the cells). Termenii “kosmotrop” (order-maker) şi chaotropic (disorder-maker) se referă la solubilitatea în apă a componentelor intracelulare (kosmotropele de ex stabilizează proteinele şi hidrofobele reducându-le solubilitatea). Mai târziu aceşti termeni au fost corelaţi cu proprietatea anumitor substanţe de a structura mai mult sau mai puţin apa (ureea este de exemplu kosmotropă). Adăugarea de ioni intracelulari are ca efect reducerea volumului de apă (efectul Hofmeister – care se referă la gradul de hidratare al anionilor şi cationilor într-o soluţie). Apa intracelulară tinde spre o densitate scazută de structurare datorită caracterului kosmotropic al majorităţii substanţelor dizolvate.

Lipidele membranare conţin grupuri kosmotrope hidrofile cum ar fi phosphatidylethanolamine. Reamintim că membranele celulare sunt asemeni unui “sandwich” formate dint straturi lipoproteice în care stratul lipidic are şi rol de a păstra/proteja apa intracelulară în interiorul celulei în condiţiile în care organismul este dezhidratat cronic datorită “hidratării” cu bere, cola, alcool sau alte soluţii apoase minerale care scot apa din celule prin diferenţă de presiune osmotică (explicaţia creşterii nivelului de colesterol – lipidă membranară, factor major de mortalitate cardiacă).

Păstrarea apei structurate în celulă de către aceste structuri lipidice are ca efect asigurarea unei interfeţe apoase situate imediat lângă membrana celulară. Aceasta formează o unitate funcţională cu rol în transmiterea informaţiilor fiziologice dinamice între mediul intra şi extra celular. Majoritatea proteinelor intracelulare sunt globulare ceeace le permite o mare posibilitate de mişcare entropică de rotaţie (deşi mediul intracelular este extrem de “aglomerat”).

Apa “structurată” prin dispunerea specială a ionilor şi punţilor de hidrogen asigură această mobilitate şi flexibilitate (proteinele, în general, sunt grupuri de carboxilat înconjurate de legături puternice de hidrogen care le asigură mişcarea prin apă ex arginina, histidina sau lizina). Apa structurată permite o întindere mai mică (“stretch”-ind) a proteinelor (actina de ex din structura muşchilor conţine o grupare terminală acidă care interacţionează cu apa) fapt ce permite muşchilor să suporte forţe şi greutăţi foarte mari. Ionii de Na, K, Ca, (implicaţi în contracţia musculară sau în transmiterea impulsului nervos) se comportă diferit în mediu apos structurat comparativ cu apa obişnuită- “vrac”.

Hidrogenul din apa structurată “caută” permanent “parteneri” chimici şi această caracteristică este o explicaţie pentru procesarea informaţiilor, pentru memorie şi după unii cercetători, “cheia” pentru mintea conştientă.

Rezonanţa magnetică nucleară a dovedit că apa intracelulară din compoziţia citoplasmei este structurată hexagonal, comparativ cu apa pură sau cea extracelulară fapt deosebit de important în cercetările legate de cancer (vezi Leterrier, Water and the cytoskeleton, Cell, A. H. Nilsson, Ogasawara, M. Cavalleri, DNordlund, and M. Nyberg, Ph. Wernet, LGM Pettersson, The hydrogen bond in ice probed by soft x-ray spectroscopy and density functional theory, H. Nada and Y. Furukawa, Anisotropy in growth kinetics at interfaces between proton-disordered hexagonal ice and water: A molecular dynamics study using the hexagonal model of H 2 O, J., ).

Apa structurată este unul din factorii/ cauzele sau motivele pentru care există populaţii centenare unde a depăşi vârsta de 100 de ani este ceva firesc. Henri Coandă şi Patrick Flanagan au oferit lumii microparticulele de microhidrină şi nanoclusteri care structurează apa purificată osmotic. Această apă pe care o putem avea şi noi acum ne protejează nu numai de suferinţă şi de un sistem medical care demult nu mai are legătură cu vindecarea şi sănătatea noastră dar şi bugetul tot mai “bolnav” şi el.

Câte ceva despre anomaliile apei

“Trăim prin harul apei” (“ We live by the grace of water”’)– National Geographic special edition, noiembrie, 1993.

Deşi apa este cea mai studiată substanţă de pe Pământ este şi cea mai puţin înţeleasă. Dimensiunile mici moleculare contrazic uluitoarea complexitate a reacţiilor la care participă asemeni unui cameleon pentru susţinerea vieţii. Apa reprezintă circa 94% din greutatea unui făt la naştere şi 59% din cea a unui adult aflat la apogeul vieţii. În interiorul organismului apa se deplasează intra şi extracelular prin canalele de intrare a apei în celulă descoperite de Pof Dr Gheorghe Benga de la Cluj (aquaporine) printr-un mecanism osmotic (prin diferenţă de presiune osmotică). Timpul de înjumătăţire al apei din corpul nostru este de zece zile (după 19 zile întreaga cantitate de apă este înlocuită). Copii au nevoie de mai multă apă deoarece rinichii lor nu pot concentra urina şi reţine apa la fel de mult ca un adult. În mod obişnuit apa este considerată un lichid tipic şi anonim. Nimic nu este însă mai atipic şi mai neobişnuit decât banala apă iar aceste “capricii”sunt cele care fac posibilă existenţa vieţii pe Pământ. Mai întâi deşi suntem învăţaţi că la robinet sau în sticlele de la market se află “apă de băut”, în realitate este vorba de soluţii apoase care conţin sute şi mii de substanţe dizolvate sau aflate în stare de suspensie şi pe care le introducem în organism când ne este sete. Nu numai în România, ci şi în alte ţări mai “pretenţioase”, apa îmbuteliată are ca sursă tot reţeaua publică (peste 70% din sortimentele îmbuteliate) şi deci poate fi considerată tot menajeră. Apa este cel mai mare solvent de pe Pământ, ea fiind atât de generoasă încât poate “lua la ocazie” prin dizolvare peste douăsute de mii de substanţe chimice diferite, din care peste zece mii nu îi modifică gustul, culoarea, mirosul (rămâne inertă) aşa încât noi nu vom ştii că ele există în ea. Întrucât toate fiinţele vii conţin apă lichidă, putem afirma că noi înşine suntem nişte soluţii apoase (această substanţă miraculoasă nu-şi modifică structura ca solvent şi astfel, organismele vii o pot strecura şi recila ori de câte ori este nevoie în procesele metabolice). Punctul de “topire” al apei solide (gheaţa) este cu 100K mai mare decât la alte hidruri cunoscute (mai mare cu 54K decât al O şi cu 4K decât al H). Punctul de fierbere al apei este cu 150K mai mare decât la alte hidruri asemănătoare (cu 90K mai mare decât a O şi cu 20K faţă de H). Apa fierbinte îngheaţă mai repede decât apa rece. Fenomenul a fost observat de Aristotel în sec IV î.Ch dar a fost adus în lumina atenţiei comunităţii ştiinţifice şi a publicului de un student sărac dar perseverent din Tanzania – Erasto Mpemba iar azi această ciudăţenie a apei îi poartă numele (efectul Mpemba). Dacă ar fi să ţinem seama de categoria de substanţe chimice din care face parte, apa ar trebui să se găsească pe Pământ doar sub formă de vapori. Căldura specifică a apei este de zece ori mai mare decât a fierului şi se încălzeşte de cinci ori mai încet decât cuarţul (dar şi procesul de răcire este tot lent). Capacitatea calorică specifică reprezintă cantitatea de căldură, în calorii, absorbită de 1 gram dintr-o substanţă, când se ridică temperatura cu 1°C. Unitatea de măsură pentru căldură, caloria, este egală cu capacitatea calorică a unui gram de apă (la 15°C). Întrucât absoarbe foarte repede şi foarte mult căldură, pe care o eliberează încet, vietăţile din mări şi oceane nu sunt ameninţate de răcirea bruscă sau de supraîncălzire. Pentru a evapora apa dintr-un ceainic de cafea ne este necesară de 5,5 ori mai multă căldură decât pentru a o face să fiarbă. Fără această “meteahnă” a apei, lacurile ar seca foarte repede iar viaţa din ele ar pieri. Când îngheaţă, apa se dilată (celelalte hidruri se contractă) devenind astfel mai uşoară (îi creşte volumul cu 9%) decât în stare lichidă (ea se contractă de fapt dar până la 4 grade , temperatură de la care inexplicabil începe să se dilate). Pentru că se ridică şi rămâne la suprafaţă şi pentru că este un bun izolator, niciodată apa nu va îngheţa până la fundul vasului. Din acest motiv, chiar atunci când iernile sunt foarte aspre în Antarctica, animalele marine nu sunt prea afectate de frig. Capilaritatea este proprietatea lichidelor de a se abate de la principiul vaselor comunicante în spaţiile capilare (foarte mici). Ea este o consecinţă a tensiunii superficiale şi a adeziunii.

Dacă forţele de adeziune dintre moleculele lichidului şi cele ale solidului sunt mai mari decât forţele de atracţie moleculară dintre moleculele lichidului, se formează un menisc concav spre exterior şi spunem că lichidul udă suprafaţa solidă. Dacă raportul între forţele de mai sus este invers, se formează un menisc convex şi spunem că lichidul nu udă suprafaţa solidă. Udarea sau nu a unei suprafeţe solide, depinde de natura celor două elemente care vin în contact.

Apa udă sticla curată şi fibrele de bumbac, dar nu udă sticla acoperită cu un strat subţire de grăsime, nici parafina şi nici masele plastice. Apa are cea mai mare tensiune superficială (cu excepţia mercurului). De aceea picătura de apă tinde să se facă ghem. Picătura de apă este strânsă ca într-un ambalaj în pelicula sa superficială. Aşadar, suprafata apei este întotdeauna acoperită cu o peliculă foarte subţire alcătuită din molecule. Pentru a o rupe este necesară aplicarea de forţă şi încă una destul de mare. Cele mai multe din aceste anomalii au fost explicate prin “apetitul” apei pure de a forma structuri hexagonale.

Astfel, fiecare atom de hidrogen al moleculei centrale formează o legatură de hidrogen cu câte o pereche de electroni neparticipanţi ai altor două molecule de apă şi fiecare pereche de electroni neparticipanţi ai moleculei centrale formează o legatură de hidrogen cu un atom de hidrogen al unei molecule de apă vecine. În această structură, oxigenul are numărul de coordinaţie 4, iar hidrogenul numărul de coordinaţie 2. Continuată la infinit, structura aceasta duce la o reţea hexagonală, similară cu a β-tridimitei. Unghiurile de valenţă sunt lărgite la 109,5°, covalenţele H-O sunt lungite la 0,99Å, iar distanţele O….O sunt de 2,76 Å. Această structură, confirmată şi prin difracţia cu neutroni, explică momentul electric al moleculei H2O, mai mare în gheaţă (2,5 D) decât în apa în stare de vapori (1,84 D). Anomaliile proprietăţilor fizice ale apei se explică prin faptul că apa lichidă nu este formată din molecule H2O independente, ci din molecule asociate prin legături de hidrogen. Deşi nu domneşte încă unanimitate de păreri asupra structurilor asociate ale apei, este sigur că la topirea gheţii nu se rup toate legăturile de hidrogen ale reţelei, ci numai o parte din ele. Apa lichidă este deci compusă din fragmente cu structură tetraedrică/hexagonală, dar şi din asociaţii cu structuri mai compacte, care, în echilibru cu structura mai afânată de tridimită, explică creşterea abruptă a densităţii la topire, la 0°C, urmată de o creştere mai lentă a densităţii până la 4°C, când este atins un maxim. Peste această temperatură, densitatea scade monoton. Deşi ruperea asociaţiilor de molecule de apă, în fragmente mai mici şi în molecule simple de H2O, continuă, are loc şi o dilataţie normală ca în orice lichid, datorită creşterii energiei cinetice a moleculelor cu temperatura. Sub 4°C domină primul, iar peste 4°C al doilea dintre aceste efecte antagoniste.

Nu există polimeri definiţi ai apei, ci fiecare moleculă de apă tinde să se înconjoare tetraedric cu alte molecule. În apa lichidă se formează asociaţii de două până la şase molecule de apă, care însă există, individual, numai un timp foarte scurt. Asociaţiile de molecule de apă se desfac şi se refac necontenit, în aşa mod încât numărul total, statistic, de molecule asociate, dintr-o cantitate dată de apă, să rămână constant, la aceeaşi temperatură.

Se apreciază că, la topire, se rup brusc 15% din legăturile de hidrogen din cristalul de gheaţă, la 40° sunt desfăcute aproximativ jumătate din legături, iar în stare de vapori sunt desfăcute toate legăturile de hidrogen.

“Apa este formată din hidrohen şi oxigen. Mai există însă un al treile lucru pe care îl conţine apa şi pe care nimeni nu-l ştie”). H.D.Lawrence.

Osmoza inversă şi apa „osmotică”

Auzim tot mai des cuvintele „osmoză inversă” deja intrate în vocabularul cotidian precum „DVD”, „celular”, „termopan” sau „plasmă”. Ce înseamnă pentru noi „osmoza” şi la ce ne foloseşte?

Osmoza este fenomenul prin care substanţele apoase trec prin membrana celulei (care este semi-permeabilă) proces în cadrul căreia sunt transportate în interiorul celulelor noastre, de regulă, substanţele necesare activităţii celulare (se defineşte prin mişcarea unui solvent printr-o membrană semipermeabilă care separă două soluţii şi care are ca finalitate echilibrarea concentraţiei în minerale a celor două soluţii cu concentraţie diferităsau este procesul fizic de trecere a unei soluţii printr-o membrană semipermeabilă pentru separarea substanţelor aflate în stare de dizolvare sau de suspensie).

Membrana osmotică nu permite trecerea substanţelor dizolvare sau în suspensie ci doar a sulutului, în cazul nostru doar a apei.Este o metodă de înaltă calitate de obţinere a apei pure destinate cercetării în biochimie, biofizică sau pentru consumul uman.

Iniţial metoda a fost folosită pe staţia spaţială (purificarea/reciclarea tuturor lichidelor eliminate de cosmonauţi) întrucât transportul apei pe staţia spaţială necesita costuri enorme (peste 10.000 de dolari litrul), apoi pe submarinele armatei americane.

Procesul de osmoză prin membrane semipermeable a fost observat pentru prima oara în 1748 de către Jean Antoine Nollet. Timp de 200 a rămas la stadiul de aplicare doar în laborator, până în 1949 când Universitatea din California Los Angeles (UCLA) (Loeb şi Sourirajan) pune la punct un sistem de desalinizare a apei de mare şi obţinere a apei dulci potabile, folosind membrane semipermeabile din acetat de celuloză prin fenomenul de osmoză inversă.

Principalul criteriu de apreciere a performanţei unei membrane osmotice este rezistenţa chimică şi selectivitatea.Există pe piaţă membrane de triacetat de celuloză (CTA) care “putrezesc” în prezenţa clorului din apă, şi membrane pe bază de TFCM (Thin Film Composite Membrane) care sunt de asemenea, descompuse de clor. Cele mai performante membrane osmotice sunt fabricate pe bază de materiale compozite (poliamidă) şi au fost brevetate de FilmTec Corporation în 1970. Aceste polysulfonamide au fost sintetizate prin reacţii de policondensare (interacţiunea 1,6 hidro-hexanediamine şi 1,5-clorură de naphthalenedisulfonyl (NDSC) cu diferite cantităţi de agent crosslinking 1,3,6-clorură de naphthalenetrisulfonyl (NTSC))

Până în anul 2000 existau, în lume,peste 20 000 de staţii de obţinere a apei potabile prin osmoză inversă, asigurând câteva milioane de tone de apă purificată molecular destinată consumului uman.

U.S.Army, armata celei mai puternice naţiuni din lume foloseşte sisteme de purificare a apei prin osmoză inversă numite ROWPU’s (pronunţat “Roh-poo” – Reverse Osmosis Water Purification Unit)

Primul proiect important de obţinere a apei potabile prin osmoză inversă a fost demarat de guvernul SUA în 1950 şi avea ca scop asigurarea apei pure pentru Marina Americană. Echipamentele au fost folosite cu succes în timpul operaţiunii „Furtună în deşert” în Iraq dovedindu-şi fiabilitatea şi capabilitatea de a oferi apă practic din orice sursă (chiar infestată chimic, biologic sau radioactiv).

Armata română are în dotare echipamente funcţionale pe bază de osmoză inversă americane pentru obţinerea apei pe câmpul de luptă folosind orice sursă.În afară de SUA, alte state precum Israelul, China sau Spania şi-au propus să treacă progresiv la asigurarea apei potabile pentru populaţie, folosind sistemele de purificare prin osmoză inversă.

Sistemele care folosesc membrane osmotice au o serie de vulnerabilităţi ceeace le diferenţiază din punct de vedere al siguranţei în exploatare.
Heart Splash Pictures, Images and Photos
Membranele osmotice sunt uşor distruse de suspensiile din apă sau de sărurile dizolvate (carbonat de calciu, sulfat de calciu, sulfat de bariu, sulfat de stronţiu, şi dioxid de siliciu, fierul, sulful, hidrogenul sulfurat, material organic – microbi, viruşi, sărurile de aluminiu, manganul sau clorul). Toate aceste substanţe chimice organice sau anorganice, pH-ul acid sau alcalin, distrug polimerii sensibili din care este construită membrana osmotică.

De aceea performanţa membranelor osmotice (cea mai importantă componentă a echipamentului de purificare) se stabileşte în funcţie de rezistenţa la agresiunile fizico-chimice la care sunt expuse în procesul de hiperfiltrare.

Înainte de a achiziţiona un sistem de filtrare a apei, fiecare ar trebui să se informeze cu atenţie despre caracteristicile tehnice ale membranelor (compoziţie) dar şi despre sistemele de prefiltrare (protecţia membranei) deoarece speranţa obţinerii unei ape sigure biologic se poate transforma uşor în regret.

Există firme care, pentru a obţine un profit imediat, oferă echipamente ieftine, însă nu şi informaţiile absolut necesare publicului (sunt aşa numiţii “fluturi de noapte” care, pentru a aveau un preţ mic, “ieftin”, nu au sediu, au oameni slab pregătiţi şi materiale ieftine). Şi aici, la fel ca în oricare alt sector economic, profitul este singurul factor care motivează aceşti agenţi/firme.

Apa dură (de la robinet sau reţea, minerală din market sau din surse freatice – fântâni) este orice apă care conţine o cantitate apreciabilă de minerale dizolvate. Apa dură reduce durata de “viaţă” sau de folosinţă a instalaţiilor sanitare datorită depunerilor (se observă aceste “depuneri” pe vasele de bucătărie după ce o fierbem), sau creşte cantitatea de energie necesară încălzirii unui sistem de ţevi “căptuşite” cu depuneri de carbonat de calciu şi magneziu sau alte săruri minerale. În afară de risipa de energie mai trebuie amintită risipa de săpun şi detergenţi, deoarece necesită o cantitate mai mare pentru a face spumă şi a elimina murdăria.

Randamentul unui săpun sau detergent este dat de reacţia chimică dintre o componentă grasă (o trigliceridă sau stearat de sodiu şi o “leşie” sau hidroxidul de sodiu. Apa dură duce la formarea stearatului de calciu şi magneziu care aderă de cadă sub formă de “inel” gras (este vizibil după ce ne clătim cu apă atunci când ne facem baie şi pentru care se supără soţia pentru că se curăţă greu). Acesta se lipeşte şi de pielea noastră şi din acest motiv vom consuma o cantitate de săpun, dar şi de apă, mai mare pentru clătire.

Terapie prin istorie …

In vremea împăratului Wu, în secolul al doilea înainte de Cristos, prima ambasadă chineză a plecat spre vest, până în Persia şi Mesopotamia. Mai târziu, în anul 97 după Cristos, generalul Ban Chao ajunge până la ţărmul Mării Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la ţărmul Marii Negre, râvnind să treacă marea, pentru a pune piciorul în “ţara de la vest de Marea cea Mare”, numită “Ţara Daqin”.

Romanii ştiau de existenţa chinezilor, iar ţara lor o numeau Serica, “Ţara mătăsii”. Geograful Ptolemeu o reprezintă în hărţile sale cu destulă precizie. Mătasea chinezească ajungea la Roma prin intermediul perşilor, şi devenise un produs extrem de râvnit, pentru care cei bogaţi erau dispuşi să plătească orice sumă. S-a ajuns într-acolo, încât senatul a trebuit să dea decrete care să interzică purtarea mătăsurilor, atât din pricini economice, căci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs, cât şi din motive de moralitate: mătasea nu ascundea trupul matroanelor romane ci, din contră, îl expunea. Dar în vreme ce “nebunia mătăsii” creştea la Roma, chinezii nu păreau interesaţi de produsele romane.

Istoricul roman Florus susţinea că gloria lui Augustus ajunsese atât de departe, încât veneau să i se închine neamuri din toată lumea, precum inzii şi “oamenii mătăsii”, care locuiau “sub soare”, şi care au călătorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat în scris între chinezi şi romani.

Cei mai mulţi comentatori ai celor două cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu (”Istoria dinastiei Han Târzie”) şi cronica Weilue (”Scurtă relatare despre dinastia Wei”), sunt de părere că “Marea cea Mare” este Marea Neagră. Sub numele de Daqin, începând cu aceste cronici şi până în Evul Mediu, este cunoscut (fals!) Imperiul Roman

Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe ţărmul estic al Marii Negre, în actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma să traverseze marea şi să ajungă în imperiu. Dar comercianţii perşi l-au descurajat, spunându-i că marea este atât de întinsă, încât ar putea dura chiar trei ani ca să o traverseze, dacă nu are vânturi prielnice. Aceşti comercianţi nu aveau nici un interes ca romanii şi chinezii să facă comerţ direct, fără să le plătească lor taxe. Deşi s-a oprit la ţărmul mării, Gan Ying nu s-a întors în China cu mâna goală. El a cules informaţii despre ţara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut în zona pontică. Aceste informaţii stau la baza relatărilor despre Daqin, din cele două cronici chineze. Prima cronică, cea despre dinastia Wei, a fost scrisă in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han târzie, în sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi. Anul în care solul a cules aceste informaţii este 96 dupa Cristos, când în China domnea împaratul He din dinastia Han, la Roma împaratul Nerva Traian, iar în Dacia regele Decebal.

Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagră, asa cum s-a demonstrat până la urmă. Ce se afla, în acea vreme, imediat la vest de Marea Neagră? Dacia! Pentru chinezi, acolo începea Occidentul. Chiar dacă la vremea aceea Dacia nu era cucerită, Dobrogea şi ţărmul mării erau deja romane de ceva vreme, şi în doar zece ani urma să se constituie provincia Dacia. Ţinând cont şi de faptul că documentele chineze pomenite au fost redactate la câteva sute de ani după expediţia generalului Ban Chao, nu are de ce să ne mire dacă pământul de la apus de Marea Neagră era considerat ca făcând parte din Imperiul Roman. Aşadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.

Primul lucru pe care îl aflăm este acela că Ţara Daqin este condusă de un rege, care nu domneşte pe viaţă, ci poate fi schimbat, dacă semnele divine o cer (în caz de calamităţi naturale, de pildă), iar regele se retrage de bună voie, fără nici o supărare. Istoricii n-au reuşit să gasească vreo asemănare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo împaratul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Dacă însă privim spre Dacia, ne amintim că tocmai în acele vremuri, în anii 80 după Cristos, Duras îi cedase tronul de bună voie lui Decebal, simţindu-se prea bătrân ca să facă faţă ameninţării romane care se ivea la orizont. Cu siguranţă, în astfel de împrejurări, era consultată voinţa lui Zamolxe. Se mai spune în documentele chineze că, pe lângă rege, exista şi un grup de 36 de căpetenii militare, care deliberau în diverse probleme. Dacă unul singur era absent, întâlnirea nu mai avea loc. Cine erau aceşti 36 generali, cum îi numeşte cronica chineză? Consulii nu puteau fi, căci aceştia erau doar doi, aleşi anual. Numărul cel mai mare de consuli într-un singur an s-a înregistrat în vremea împăratului Commodus, 25 la număr, dar nu au funcţionat simultan şi a fost o excepţie. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea câteva sute de membri. Dacă însă luăm în considerare Dacia, e posibil şi chiar firesc ca, alături de rege, să fi existat şi un consiliu alcătuit din căpeteniile cetăţilor (davelor) supuse lui Decebal.

Următoarea informaţie este despre capitala acestei ţări, care este înconjurată de ziduri de piatră. Din nou, nici o asemănare, nici cu Roma, nici cu alte oraşe mari ale imperiului. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei erau, într-adevăr, înconjurate de ziduri de piatră, însă despre Roma nu se poate spune aşa ceva: Roma nu era apărată de ziduri la vremea aceea!

Capitala descrisă de chinezi nu seamană deloc cu Roma. Ea este alcatuită dintr-un sediu central şi alte patru palate, iar regele petrecea câte o zi în fiecare din cele cinci sedii, rezolvând diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o sută de li (41,6 km), deci aceasta era distanţa parcursă de rege în cinci zile, între cele cinci cetăţi. Cu toate eforturile de a înţelege acest pasaj, istoricii au trebuit să se dea bătuţi: nu este vorba despre Roma. Dacă ne gândim însă la Sarmisegetuza Regia, în preajma căreia se aflau câteva cetăţi puternice, asemănarea este destul de mare. Sarmisegetuza (în traducere “mă grăbesc să curg”) era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetăţile de la Costeşti, Blidaru, Baniţa, Piatra Roşie, cu funcţii militare şi religioase, dar şi aşezarea civilă de la Feţele Albe. De asemenea, e posibil să existe şi alte cetăţi sau aşezări în zonă, încă nedescoperite de arheologi. Drumul total însumat între cele cinci cetăţi enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri.

Ţara Daqin este o ţara foarte bogată. Pământurile sale sunt pline de aur şi argint, iar locuitorii ei se ocupă cu agricultura, cultivând cinci feluri de cereale. Comercianţii sunt foarte cinstiţi, nu au două preţuri. Daqin are mult grâu şi resurse alimentare din belsug şi ieftine. Oamenii sunt primitori, iar când la hotar sosesc soli din ţările vecine, li se trimit cai de poştă, pentru a ajunge în capitală, unde regele le face daruri în aur.

Nu există hoţi şi bandiţi. Zece bănuţi de argint valorează cât un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucrează sticla şi fabrică arcuri şi săgeţi (chinezii fabricau şi ei sticlă dar mată, nu transparentă ca noi). Ca să ajungi în această ţară, poţi să mergi şi pe uscat din Persia, înconjurând marea pe la nord. Se spune chiar că ar fi existat un pod imens, de câteva sute de kilometri, care lega nordul mării cu ţara Daqin.

Am început prin a povesti cum acum patru mii de ani, la marginea Chinei, ăşi duceau traiul nişte europeni blonzi, cu părul împletit şi cu îmbrăcăminte occidentală. Apoi cum chinezii, cercetând Asia Centrală, au ajuns până la Marea Caspică şi apoi la Marea Neagră, descriind o ţară ce se afla imediat la vestul mării, destul de asemănătoare cu Dacia. De bună seamă, ideea că un sol sau o ambasadă chineză a ajuns aproape de Dacia poate fi şocantă. Dar nimic nu ne împiedică să admitem că şi dacii auziseră de Ţara Mătăsii şi chiar i-au întâlnit pe locuitorii acestei ţări.

O senzaţională hartă chineză, redactată în 1418 pe o bucată de piele de gazelă, a fost dată publicităţii acum câţiva ani. Ea reprezentă cu mare precizie toată lumea cunoscută, cu Americi cu tot. Harta a aparţinut exploratorului chinez Zheng He, care a ajuns în America înaintea lui Columb. Hărţile exploratorilor europeni nu erau decât copii după această hartă. Aşadar, nu Columb a descoperit America, nu Magellan a fost primul care a făcut înconjurul lumii, nu Vasco da Gama a fost cel dintâi care a ocolit Capul Bunei Speranţe, nu căpitanul Cook a descoperit Australia; nu portughezii au fost cei dintâi străini care au pus piciorul în Brazilia, Mozambic şi Angola, nici spaniolii în Chile, Peru, Argentina, Columbia şi Venezuela. Chinezii le-au luat-o înainte. Iar înaintea chinezilor au fost vikingii, care au ajuns în America în secolul XI şi au redactat o hartă şi mai senzaţională a celor două Americi, harta Vinland.

Bărbaţii privesc, femeile văd

Femeile deşi au globul ocular mai mic, văd mai bine decât bărbaţii.

Ochii sunt consideraţi partea vizibilă a creierului şi sunt printre cele mai complexe organe.

Numărul de celule conice (celule din interiorul ochiului care ne ajută să vedem colorat) este dublu la femei; de aceea ele vor distinge mult mai multe nuanţe decât bărbaţii care văd doar doar culori cum ar fi roşu, albastru sau verde!

Vederea periferică a femeii este mai amplă cu 45 până la 180 de grade. Acest lucru îi permite să vadă înainte şi în lateral fără să fie nevoită să îşi mişte capul precum radarul aşa cum fac bărbaţii.

Bărbatul vede mai bine la distanţă; la el s-a dezvoltat privirea de tip „tunel” care îl ajuta să urmărească prada atunci când vâna. El nu vede obiecte din imediata apropiere cum ar fi ciorapii, lenjeria, cheile de la maşină, untul sau dulceaţa în frigider şi îşi acuză femeia că le ascunde de el.

Explicaţia acestei diferenţe ţine de hormonii implicaţi; estrogenii îi permit femeii să aibă o vedere periferică amplă, dar şi o bună memorie a localizării lucrurilor într-un sertar, bufet sau într-o încăpere.

În Marea Britanie s-a făcut un studiu în 1997 când au fost accidentaţi sau omorâţi 4132 de copii; dintre aceştia băieţii erau în număr dublu (2640) faţă de fetiţe(1492).

Doar pentru cei cu simţul umorului

“Chronicon pictum vindobonense” sau “Cronica pictată de la Viena” aflată la Biblioteca Naţională a Ungariei are pe fila 148 urmatorul text, ţinut secret din mai multe motive …”artistice”:

Alăturăm şi traducerea fragmentului:

Cauzele bolilor noastre

„Domnul Dumnezeu a zidit din pământ leacurile; cu plante se tămăduieşte şi se ridică durerea”…
Regele Solomon purta pe deget un inel de aur pe care era gravată următoarea expresie considerată a fi secretul înţelepciunii lui: „trece şi asta!”.
Problemele noastre apar atunci când emoţiile vin dar „uită” să treacă. Acumularea şi stagnarea acestor emoţii negative este urmată de „condensarea” lor, de apariţia blocajelor şi tulburărilor funcţionale la nivelul aparatului cardio-vascular, respirator, nervos, digestiv, muscular, etc.
Acest proces de acumulare şi condensare continuă a emoţiilor poate conduce la manifestări fizice la nivelul corpului nostru. Dacă problemele sunt mai mult de ordin afectiv, vor apare probleme în special la zona pieptului şi membrele superioare; dacă sunt probleme care ţin de voinţă, autoritate, ego- vom avea probleme abdominale; dacă avem relaţii dificile cu cei din jur, vom avea mai ales probleme urinare; dacă întâmpinăm probleme cu serviciul, banii, casa, locul de muncă -intestinul gros va fi cel mai afectat.
Vindecarea începe cu conştientizarea defectelor noastre, recâştigarea dorinţei de viaţă, a adaptabilităţii, puterii de a iubi, flexibilităţii, a purităţii trăirilor, şi nu în ultimul rând, regăsirea de sine.

Medicină "naturală" sau…"naturistă"?


Medicina naturală apelează la mijloacele naturale, fiziologice de vindecare; remediile din natură – plantele (medicina naturistă), pot face rău dacă sunt utilizate incorect.
Organismul trebuie încurajat să îşi găsească propriile căi de vindecare, fireşti, eficiente şi nu trebuie să i se impună artificial anumite căi care pot produce dezechilibre mai profunde şi mai greu de reparat, chiar dacă în plan fizic lucrurile par a fi în regulă.
Regina terapiilor este dietoterapia (cu accent pe hidroterapie), urmată de masaj, presopunctură, acupunctură, sacroterapie, meditaţie, etc.
Fitoterapia abordează toate cele trei planuri ale corpului omenesc – fizic, energetic şi emoţional; forma clasică de administrare a remediilor vegetale este extractul apos la temperatura camerei sub formă de infuzie sau decoct.
Medicina naturală este inegalabilă prin profilaxie, prevenire; felul în care vorbim, dormim, locuim, alimentele pe care le mâncăm, sentimentele, gândurile, emoţiile, relaţiile pe care le avem cu oamenii de lângă noi, modul în care înţelegem lumea şi viaţa, sunt determinante pentru păstrarea stării noastre de sănătate.
Plantele, din punct de vedere biochimic, conţin substanţe compatibile cu cele ale organismelor noastre; majoritatea medicamentlor de sinteză sunt substanţe inexistente în natură şi care au efecte imprevizibile în organismele vii.

Cum ne ferim de deochi?


Deochiul este- conform manuscrisului aflat la Academia Română şi care aparţine cărturarului Iordache Golescu – „vătămarea cu ochii, cu uitătura”
„Cel ce are această patimă, când deoache pe cineva, simte că-l dor ochii, simte o iuţime, o usturime, o arsură la ochi. Are înfocată dragoste şi mare plăcere către ce vede, încât de-ar putea să-l înghită de viu”
O singură privire e deajuns pentru a zdruncina sănătatea cuiva sau a provoca rău animalelor sau plantelor de pe lângă casă. Această uitătură cu putere magică, nu are răutate sau gând de vătămare; dimpotrivă, ea poate fi plină de dragoste şi admiraţie.
Grecii, romanii dar şi dacii credeau că sănătatea neobişnuită, bunăstarea deplină, frumuseţea neobişnuită, stârneau şi aţâţau invidia zeilor. Aceştia transformau traiul acestor oameni într-unul amărât şi plin de necazuri (oamenii invidioşi, prin laudele exagerate, atrăgeau mânia zeilor).
Cine poate deochia?
Oamenii cu ochii albaştrii, verzi, cei cu sprâncenele îmbinate, chiorii, cei cu ochi saşii, pociţii, spânii şi, conform credinţelor din zona Mehedinţului – „toţi copii întorşi de la ţâţă”.
Cum ştim că suntem deocheaţi?
Stingem 9 cărbuni într-o ulcică cu apă purificată sau „neîncepută” şi dacă plutesc deochiul e sigur!
Cum ne păzim?
Nu ne mirăm, nu lăudăm pe nimeni fără să spunem „să nu te deochi!”; mama face un benghi cu cărbunele pe fruntea copilului între sprâncene; copilul se dă să sugă la ţâţa unei ţigănci; până la un an copilul nu este lăsat să se uite în oglindă; se leagă la încheietura mâinii sau la gâtul copilului un fir roşu; sau se mai leagă la gâtul copilului cărbune, tămâie sau un bob de usturoi.

Despre „aiureală” sau „sminteală”.


Aiureala/sminteala sau delirul este o convingere absolută a unei persoane care nu poate fi combatută cu argumente logice şi care nu cedează în ciuda evidenţelor. Este o idee falsă susţinută neclintit deşi probele şi dovezile sunt obiective, evidente şi dovedesc contrariul (dar nu şi pentru bolnav). “Legea delirului este alterarea infrastructurală a psihicului prin degradarea valorilor morale, egoism insular şi agresiv” (Psihozele… Ed Pamfil, D.Ogodescu, p.217).Individul şi-a pierdut simţul realităţii, el are păreri eronate iraţionale, la care a aderat ferm. Intrucât ele evoluează pe fondul unor personalităţi cu trăsături caracteriale specifice (orgolioase, agresive, rigide, suspicioase) îşi vor adăuga, din contextul realităţii, doar elementele care vin să susţină construcţia pseudo-logică, prin care subiectul îşi construieşte propria sa realitate. Afectul acestui personaj himeric se caracterizează prin rigiditate, inflexibilitate şi tensiune. Tulburările delirante apar la indivizii care au suspiciozitate crescută, la persoanele geloase, care au tendinţa de a fi obsedate de ideea că ar putea fi obiectul invidiei sau pot fi supuse unor atitudini de persecuţie de către peroanele din jur (se simt urmărite, supravegheate, controlate).
Clasificare. E. Esquirol, Laseque, Falret, G.Dumas, B. Ball, E. Dupre, etc au identificat delirul de persecuţie, delirul de grandoare, delirul de imaginaţie, delirul de negaţie, delirul mistic, delirul hipocondriac, etc. După mecanism întâlnim delirul de interpretare (iluzii sau scenarii imaginare). După teme avem delir de persecuţie, megalomania, delirul mistic sau profetic, gelozia, autoacuzarea, sentimentul de a fi condus de o forţă exterioară etc. După structură – delirul este bine construit şi coerent dar descoperim şi forme de delir incoerent sau imprecis. Delirul fantastic este o construcţie care porneşte în toate sensurile dar care rămâne totuşi organizat. După declanşarea sa, aiureala apare când dintr-odată şi pe neaşteptate (bufeul delirant), când insidioasă şi progresivă. După evoluţie aceasta este reversibilă sau nu, intermitentă, extensivă, însoţită sau nu de un deficit intelectual. Tulburările de raţionament sunt “răspunzătoare” de “somptuoasa” elaborare delirantă, sistematizată şi imbatabilă, ca o adevărată “fortăreaţă”. Premisele raţionamentului, argumentele, concluziile, se prelucrează în cele mai mici amănunte pentru susţinerea delirului (O.V.Kerbikov). Elementul esenţial în acest tip de “aiureală” este reprezentat de existenţa uneia sau mai multor idei delirante nonbizare care durează de cel puţin o lună de zile. Mimica bolnavilor exprimă seriozitate, asprime, exigenţă, rigiditate, severitate sau superioritate (în funcţie de evoluţia delirului ei îşi modifică expresia) . De exemplu dacă se consideră nişte misionari, aceştia îşi lasă barbă şi părul lung; sau dacă se cred conducători de armată, iau o poziţie marţială, solemnă, impunătoare, dominatoare. Memoria este perfect conservată; amănunte neimportante şi întâmplătoare bolnavului i se par dovezi care vin în sprijinul construcţiei sale mentale năstruşnice. Ideile delirante apar insidios, se consolidează şi treptat iau în stăpânire victima. Psihiatrii disting trei stadii pe care le parcurge în evoluţia sa delirul: stadiul ipocondriac – în care personajul este neliniştit, preocupat, suspicios (interpretează cele mai nevinovate gesturi ale celor din jur drept “dovezi” de rele intenţii asupra sa – cf. Serieux), stadiul de cristalizare când bolnavul “deja cunoaşte” cine sunt persoanele care îl persecută, dar şi scopul şi natura persecuţiei (“mă înşeală”, “mă urmăresc”, “mă otrăvesc”, mă insultă”, etc), şi stadiul de delir de grandoare când bolnavul găseşte justificarea perfectă: “sunt persecutat, deci sunt valoros, plin de calităţi”. Aceste personaje “au claritate şi ordine în limbaj, se sprijină pe forme logice coerente, dar îşi conduc întreaga gândire în direcţia sistemului persecutoriu şi grandoman, folosind intuiţii sau raţionamente pseudoparadoxale. Totul se desfăşoară cu o rigiditate totală, cu un orgoliu inflexibil” (D. Ogodescu “Persoană şi devenire… “p.142). “Acţiuni mai mult sau mai puţin inofensive ale celuilalt capătă o încărcătură afectivă… Când susceptibilitatea atinge o mare intensitate, afectul se manifestă chiar la suspiciuni neînsemnate, intensificându-se datorită unor indicii ulterioare şi în cele din urmă ajung să domine gândirea conducând la delir” ( Karl Leonhard – p. 86). Pentru bolnav ideea delirantă, aiureala, sminteala, există ca o realitate de necontestat; e “realitatea” lui ce îi creează o lume proprie care contravine flagrant cu realitatea obiectivă. De aici convingerea extraordinară cu care este susţinută dar şi impenetrabilitatea şi neverosimilitatea conţinutului ei. “Drama alterării iniţiale şi fundamentale a identităţii cu sine şi cu lumea este trăită ca o metamorfoză vagă, cu un sentiment jenant de alienare, de stagnare, de însingurare, de pustietate… Prin aceasta drumul spre delir este deschis” (cf.M. Lăzărescu – Depersonalizarea în Revista de neurologie, psihiatrie şi neurochirurgie p.302). Critica ideilor delirante este exclusă, nucleul delirului fiind de nezdruncinat chiar dacă în faţa unor contraargumente puternice ei pot să manifeste o oarecare reticenţă şi evită să dea răspunsul direct (este ca o retragere strategică pentru ca apoi la scurt timp să reia cu aceaşi intensitate susţinerea delirului). Datorită aspectului sistematic al acestor închipuiri fără temei, acestea apar frecvent ca fiind plauzibile şi ÎMPREUNĂ CU PUTEREA LOR DE CONVIGERE EXISTĂ PERICOLUL DE CONTAMINARE – delir indus în care BOLNAVUL JOACĂ ROLUL DE INDUCTOR PUTÂND ASTFEL INDUCE DELIRURI COLECTIVE! Activitatea generală a acestor indivizi bolnavi este în majoritatea cazurilor păstrată ceea ce le permite continuarea profesiei, însă treptat se modifică în sensul convingerilor fantezist-delirante şi capătă uneori aspect grave, antisociale, mergând de la injurii la violenţă, omucidere sau acte împotriva ordinii publice.
Evoluţia acestor idei delirante/fantasme tinde să fie cronică, lentă, cuprinzând în cele mai multe cazuri toată viaţa acestui personaj beteag. Uneori evoluţia prezintă mici oscilaţii, cu perioade de exacerbare variabile ca durată în care, din cauza reacţiilor antisociale, este necesară internarea lui. Ignorat, neînţeles şi persiflat, pacientul delirant nu-şi mai împărtăşeşte ideile sale oricui, întrucât nu oricine e “demn” de încredere şi înţelegere, se “încapsulează”, se “închistează” (încet- încet se generează autismul).
Prognosticul depinde de intensitatea interpretărilor delirante, de modul de sistematizare, de tema delirantă şi de felul reacţiilor acestui personaj alienat. O evoluţie defavorabilă se observă la indivizii internaţi, din cauza sentimentelor de prizonierat pe care-i încearcă. Psihoterapia este dificilă din cauza lipsei de încredere.
Tratamentul are o specificitate mai deosebită, pentru că ACEST TIP DE PACIENT NU ARE CONŞTIINŢA BOLII ŞI MANIFESTĂ O TENDINŢĂ ACCENTUATĂ DE A TRANSFERA OSTILITATE ASUPRA PERSOANELOR CE NU-I ÎMPĂRTĂŞESC CONVINGERILE. Includerea în sistemul himeric/delirant comportă riscul ostilităţii pacientului ce poate fi urmată chiar de vătămarea corporală a medicului.

Culorile relaxării


Lumina Soarelui împreună cu apa au stat la baza apariţiei Vieţii pe Pământ acum 3,5 miliarde de ani. Dacă ar fi să trăim doar într-o lume alb-neagră, am deveni agitaţi, ne-am îmbolnăvi şi am muri cu mult mai repede. Lumina albă a Soarelui poate fi descompusă în cele 7 culori cunoscute folosind o prismă. Fiecare dintre aceste culori are o anume acţiune asupra corpului nostru, asupra organelor sau centrilor energetici care susţin şi condiţionează viaţa noastră. Culorile ne pot face fericiţi, ne pot obosi şi deprima sau ne pot ajuta să ghicim gândurile cuiva observându-i „preferinţele” cromatice (ce culori îi plac, cum se îmbracă, etc).
Colega noastră de birou este îmbrăcată azi într-un pulovăr galben şi se simte radioasă precum soarele. Tricoul roşu aprins al colegei din biroul vecin ne incită să ne imaginăm cu ea deseară într-un club, iar roşul intens al rujului şi pantofilor cu toc înalt ne duc cu gândul chiar mai departe.
Fiecare persoană în funcţie de temperament are o anume culoare care i se potriveşte. Cum poate o femeie să afle care este culoarea care o avantajează cel mai bine?
Se aşează în faţa unei oglinzi în care să i se vadă doar chipul, faţa. Apoi îşi înfăşoară umerii şi gâtul cu câte o eşarfă de culori diferite. Observă cum i se schimbă chipul la fiecare culoare. Faţa este mai bine conturată? Se văd mai pronunţat ridurile? Faţa este radiantă sau dimpotrivă ştearsă sau deprimată? O prietenă poate fi de folos pentru că poate emite sugestii pertinente.
Există patru tipuri de culoare iar profesioniştii modei le cunosc şi le „exploatează” din plin pentru a crea combinaţii seducătoare.
Iată cele patru tipuri de culori:
Tipul „culoare de primăvară”- verde praz, portocaliu, caisă, galben solar, turcoaz.
Tipul „culoare de vară” – bleu, gri, lila, alb crem, vernil.
Tipul „culoare de toamnă” – bordo, oliv, bej, portocaliu, maro roşcat.
Tipul „culoare de iarnă” – albastru, bleu, ciclamen, mov, alb.
Dar nu numai hainele ne pot seduce cu culoarea lor. Modul în care ne decorăm pereţii locuinţei, culoarea automobilului, a alimentelor din farfurie, machiajul sau accesorile pe care le purtăm, plantele din locuinţă ne pot influenţa de asemeni semnificativ starea de spirit şi de sănătate. O floare aşezată pe birou dimineaţa de secretară sau dăruită de soţul sau prietenul nostru ne poate motiva pentru întreaga zi.
Un rol decisiv în viaţa noastră îl are culoarea portocaliu. În medicina Ayurvedică străveche era asociată cu organele de reproducere, cu pasiunea sexuală, iar în China era culoarea căsniciei. În Brazilia este o culoare potrivită pentru hainele de birou însă în Europa nu este la fel de potrivită pentru a merge la serviciu. Însă dacă o femeie şi-a pus în gând să „agaţe” un tip, o bluză portocalie îmbrăcată seara înainte de a merge în oraş va fi o „armă” foarte eficientă. Nişte desuuri portocalii discret arătate vor atrage ca un magnet şi vor aprinde vâlvătăi în mintea victimei. În dormitor este indicată culoarea piersicei cu uşoare cu pete de portocaliu (un tablou cu ramă portocalie sau o piesă de mobilier).
Pentru a trezi senzualitatea şi vitalitatea putem să ne invităm prietenul sau prietena pe malul Dunării la o terasă pentru a admira apusul de soare plin de culori roşu-portocalii. Ne vom oferi o „porţie” de vitalitate dar nu numai. Nu se spune oare că portocala este un mic „soare” şi că e cea mai bună „pastilă” antidepresivă pentru cei aflaţi pe patul de spital?

Apa îmbuteliată şi sănătatea

WASHINGTON, 15 aprilie 2008 – “O substanţă chimică – Bisfenol A, aflată în unele produse alimentare din ambalajele de plastic şi sticlele de plastic pentru băuturi, inclusiv pentru copii poate fi legată de apariţia pubertăţii precoce, de cancerul de prostată şi apariţia cancerului de sân”, a declarat marţi guvernul SUA citat de Agenţia de Ştiri – Reuters.
Cercetătorii de la Universitatea din Heidelberg au arătat ca apa îmbuteliată în sticle de plastic este mai toxică decât cea de la robinet. Apa din sticlele de plastic analizate conţinea, de exemplu, antimoniul de 30 de ori mai mult decât cantitatea aflată într-un pagar de sticlă cu apă de la robinet.
Apa devine din ce în ce mai toxică pe măsura trecerii timpului în care aceasta stă în plastic.
Universitatea de Medicină din Yale a concluzionat în 2008 într-un studiu că Bisfenol A poate afecta creierul, memoria şi comportamentul (alterrarea sistemului dopaminergic din nucleii striaţi). Această substanţă mai afectează tiroida, funcţiile ovarului, testicolului; poate induce boli de inimă, sau diabet.
În aprilie 2008, guvernul Canadei a declarat această substanţă chimică ca fiind “toxică pentru sănătatea umană şi mediul înconjurător”. Imediat, în aceeaşi lună 10 state americane adoptă legi care cer interzicerea Bisfenolului A, iar Senatul SUA introduce o lege pentru interzicerea la nivel federal a produselor care sunt destinate copiilor, în special sugarilor.
În mai 2009 Whasinghton Post acuză într-un articol marii producători din industria chimică pentru lobby-ul pe care îl fac pentru a bloca aceste interdicţii.
În iulie 2009 California votează în unanimitate interzicerea produselor care conţin Bisfenol A.
În martie 2009, ministrul francez al Sănătăţii Dna Roselyne Bachelot-Narquin, a fost de acord cu decizia guvernului canadian cu privire la Bisfenol A iar în 27 iulie 2009, senatul francez propune interzicerea acestei substanţe.
În octombrie 2009, ministerul mediului din Germania propune interzicerea acestei substanţe din produsele destinate copiilor în special suzetele.
În mai 2009, Parlamentul danez interzice utilizarea Bisfenol A la fabricarea sticlelor de plastic pentru copii.
Pentru a nu fi expuşi noi, sau copii noştrii, la Bisfenol A trebuie să evităm alimentele şi băuturile ambalate în plastic şi le cumpărăm doar dacă au inscripţionat “bisfenol A – free”.

Adevăruri discrete… despre „apa” minerală.

Când citim etichetele cu munţi şi izvoare “pure”, “naturale” ar trebui să ştim că apele naturale nu sunt pure (H2O), ci sunt emulsii, suspensii sau soluţii apoase minerale. Pentru a evita abuzurile lingvistice, pe etichete ar trebui scris „soluţie apoasă minerală plată, carbo sau ne-carbo-gazoasă”.

De ce industria publicitară în complicitate cu neuromarketingul – o ştiinţă extrem de discretă dar foarte profitabilă, foloseşte etichete cu peisaje naturale cu munţi şi izvoare „pure- naturale”?

Răspuns: pentru că în creierul nostru sunt astfel activate ariile de asociaţie, respectiv ariile opioide unde sunt eliberaţi hormoni care ne induc o stare de bine, de satisfacţie, la fel ca morfina de exemplu. Omul a fost mii de ani vânător în mediu natural, iar etichetele cu munţi şi izvoare îi stimulează aceste arii ancestrale producătoare de plăcere.

Adică, atât cât să achităm preţul acestor „ape” mari aducătoare de profit industriei alimentare (iar nouă pietre, hipertensiune, îngustarea arterelor, cancer,etc).

În compoziţia acestor “ape” găsim cationi: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, aluminiu, fier, mangan, titan, crom, nichel, cupru, staniu, plumb, zinc, cobalt, arsen, seleniu, cadmiu, stronţiu, bariu, litiu, beriliu etc. ;
anioni : fluor, azotat, brom, fosfat, bor, iod, cian, sulfat, carbonat, bicarbonat, hidroxil, azotit etc.
substanţe neionice: silice, substanţe uleioase, petroliere, grase, fenoli, nitriţi, pesticide, hidrocarburi provenite din gazele ridicate în atmosferă (industrie sau gaze de eşapament şi aduse în pânza freatică odată cu ploaia), detergenţi, gaze dizolvate (oxigen, dioxid de carbon, azot, în cantităţi mai mici şi metan, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, radon etc.) precum şi microfloră şi faună.
În funcţie de ionii dominanţi, putem astfel clasifica aceste “ape pure”în cel puţin 24 de categorii. Rata de absorbţie în celule a acestor mult – lăudate “minerale” nu depăşeşte  însă 13% .

În anul 1993 în Marea Britanie se înfiinţează firma Nobel Corporation puternic focalizată doar pe obţinerea apei pure prin osmoză inversă şi 10 ani mai târziu în 2003 (niciodată nu-i târziu!) întră şi în România cu aceste echipamente performante de purificare.  Tot în anul de graţie 2003, americanul Peter Agree primeşte (discutabil cum – după “împrumutarea” caietelor cu cercetările făcute de eminentul profesor Benga de la Cluj) Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – canalele prin care în celulele noastre intră doar apă – H2O, identică apei pure obţinute prin osmoză inversă.

În prezent, în România, vedetele burselor încă sunt firmele care îmbuteliază „apă” chioară  plată sau „înţepătoare” la limbă şi cele farmaceutice, însă trendul, la fel ca în ţările civilizate, este dat de introducerea în consumul uman a apei obţinute prin osmoză inversă, identică apei pure „strecurate” de celulele noastre şi care ne protejează de cei mai mari ucigaşi de oameni din istorie: bolile de inimă şi cancerul (în Europa, Nobel a montat de la înfiinţare până în prezent, peste 350 000 de echipamente cu osmoză inversă faţă de doar 30 000 în România), deşi în timpul regimului comunist aici s-au deversat în sol cele mai mari cantităţi de azotaţi, nitraţi, pesticide,etc. De ce?

Răspuns: fie din ignoranţă sau inerţie, fie pentru că românii încă „iubesc” riscul (adrenalină) consumând o apă nesigură (deşi au cea mai mică speranţă de viaţă din Europa, cel mai corupt sistem medical dar şi cel mai mare număr de îmbolnăviri de inimă şi  cancer – cel mai temut cuvânt din dicţionar,  la numărul de locuitori).

„Anatomia răcelii”


Tratamentul este cu adevărat eficient atunci când acţionează asupra cauzelor profunde ale bolii.
Activitatea noastră cotidiană presupune realizări dar şi eşecuri; după sezonul cald (expansiune în exterior) urmează sezonul rece când ne retragem „la matcă” să reflectăm, să tragem învăţăminte, să chibzuim, să ne transformăm lăuntric. Este momentul să ne analizăm faptele şi să ne corectăm atitudinea; cei mai mulţi oameni însă preferă să refuze transformarea şi repetă aceleaşi greşeli, adoptă aceleaşi atitudini. De aceea „răceala” este poate cea mai răspândită boală a omenirii tot la fel cum este repetarea greşelilor.
Cauza principală a „neschimbării” este confortul, comoditatea, inerţia, reacţia noastră de a ne opune schimbărilor şi de a păstra vechiul mod de a fi. „Confortul ucide inspiraţia şi starea creatoare” spunea marele Costain Brâncuşi.
Nasul ne ajută să „mirosim” situaţiile; când refuzăm să ne adaptăm nasul se va bloca (nas înfundat) sau mirosul va fi tulburat de secreţiile nazale.
Faringele este un organ de răscruce, de decizie; direcţia digestivă spre stomac, înseamnă egoul, individul, direcţia respiratorie spre plămâni, înseamnă planul uman, afectiv, planul dăruirii spre ceilalţi. Inflamarea faringelui apare în special la persoanele nehotărâte, oscilante, cele care nu sunt hotărâte „încotro s-o apuce”. Pieptul este centrul afectivităţii (afecţiuni pulmonare şi bronşice) iar capul este zona reflecţiei şi meditaţiei.
Sinuzita, senzaţia de cap tulbure, buimăceală, apare mai ales la oamenii care refuză să înţeleagă, sau care au scheme mentale din care refuză să iasă.
Răceala apare în viaţa unui om mai ales atunci când este pus într-o situaţie nouă la care trebuie să se acomodeze, să se adapteze; reacţia comună este de refuz (ochii, nasul, urechile „se astupă”, sunt înfundate, mintea refuză să perceapă, să înţeleagă situaţia inedită). Somnoleţa, letargia, senzaţia de cap tulbure semnifică dorinţa pacientului ca altcineva să îi rezolve problemele, iar el să nu mai aibă nici o grijă, nici o presiune transformatoare. Această atitudine vine din inerţie, din ataşamentul faţă de vechiul mod de a trăi, comod, confortabil.

Suntem mai sănătoşi decât strămoşii noştrii?

Forma fizică în care ne aflăm azi, având la îndemână cele mai avansate cunoştiinţe despre nutriţie sau medicale, este inferioară oamenilor care au trăit acum 2500 de ani.
Dr. Harry Rositer, specialist în Fiziologie sportivă la Universitatea Leeds din Anglia, a măsurat rata metabolică la 170 de sportivi pe care i-a pus să vâslească la o triremă – vas de luptă folosit de atenieni.
Rezultatele obţinute le-a publicat în prestigioasa revistă New Scientist, după ce le-a comparat cu textele antice existente.
Concluziile?
Grecii antici se aflau într-o formă fizică excelentă.
Când în Mytilene – capitala insulei Lesbos a izbucnit o revoltă (500 î.cH.), Atena a trimis o triremă pentru a ucide toţi bărbaţii şi a înăbuşi răscoala; considerând totuşi măsura prea dură, a trimis o a doua triremă pentru a opri masacrul. Drumul pe mare a fost parcurs în 24 de ore!
Triremele care atingeau viteze foarte mari, au permis atenienilor să controleze mările.
Conform aprecierilor cercetătorilor de la Universitatea Leeds şi Londra, fie istoricii au minţit, fie nouă ne este imposibil să găsim la nivel planetar sportivi care să realizeze astfel de recorduri la vâslit!
Trirema folosită la aceste studii a purtat flacăra olimpică la Olimpiada din 2004.

Mai au farmec … farmecele?

“Pentru ca trupul şi capul să fie sănătoase trebuie să începem prin vindecarea sufletului; acesta este primul lucru. Leacul, trebuie să fie efectul folosirii unui anumit farmec, şi aceste farmece sunt cuvintele frumoase. Ele împlântă în suflet moderaţia; şi unde există moderaţie, acolo sănătatea este adusă repede” – Platon despre medicina practicată de daci – în dialogul lui Socrates cu Chrmides.

Medicina populară românească se baza, înainte de toate, pe negocierea cu destinul, pe „întoarcerea„ celui bolnav la o stare care să îi permită să trăiască sănătos.

Leacurile folosite de strămoşii noştrii, transmise pe cale orală, din generaţie în generaţie, erau întodeauna însoţite de ritualuri sau de anumite vorbe rostite fără de care plantele sau “fierturile de buruieni” nu aveau putere  de vindecare (farmece, descântece sau după caz desfaceri).

În  aproape toate ritualurile de negociere a destinului apa avea rolul cel mai important. Ea era suportul magic deasupra căruia se rosteau cuvintele, simbolurile sau se efectuau gesturile care o consacrau. Descântecele erau rostite de persoane – de regulă văduve bătrâne sau mai rar bărbaţi – cu o mare putere de persusiune şi forţă psihică.

Apa trebuia să fie “neîncepută” – pură; pentru asta se aduna roua zorilor, înainte de a se înălţa soarele, de la împreunarea a trei pârâuri, de la o fântână aflată la răscrucea a două sau trei drumuri, se aduna din stropii care săreau la roata morii sau de la un izvor care cădea în cascadă,sau din scorbura copacilor anume scobiţi pentru a aduna apă “strecurată”.

Apa era adusă într-o ulcică nouă, de către o femeie care nu avea voie să vorbească cu nimeni, nu avea voie să întoarcă cumva capul şi trebuia să revină acasă cu capul smerit aplecat spre pământ, altfel apa se “spurca”.

Iată un ritual îndeplinit de o fată care dorea să se facă iubită.

Aceasta se trezea în dimineaţa de Sfântul Vasile, până nu răsărea soarele, se îmbrăca cu hainele cele mai noi şi curate şi pleca după apă “neîncepută”.

Rostea apoi “apă, apă rouroasă, fă-mă mândră şi frumoasă, ca grâul ales pe masă, ca Sfântul Soare când răsare; ca busuiocul când e-n floare. Câtă dragoste-i pe lume, toată s-o aduci la mine, câţi feciori că m-o vedea, la toţi dragă le-oi cădea. Câţi bătrâni m-or auzi cu cuvântul m-or cinsti”.

După ce se spăla pe faţă cu apa astfel descântată, se întorcea acasă asigurându-se că nu a fost văzută de nimeni, pentru ca farmecul să-şi păstreze puterea. …

Soţie sau amantă?

Adulterul, prostituatele sau partenerele prea atrăgătoare – un risc pentru inima bărbaţilor.
Profesorul Graham Jackson, cercetător, consultant la Spitalul St Thomas din Londra, susţine că trei sferturi (75%) din decesele subite în timpul relaţiilor sexuale se înregistrează în rândul bărbaţilor care îşi înşeală nevestele.
Jackson a declarat în cadrul unei conferinţe a Societăţii Europene pentru Cercetări Sexuale şi în Domeniul Impotenţei, organizată la Hamburg (decembrie 2002) că bărbaţii în vârstă, căsătoriţi, care au o relaţie ilicită cu amante tinere, prezintă cel mai mare risc.
Un alt studiu efectuat timp de 20 de ani (între 1972 şi 1992) de cercetători germani şi publicat în Zeitschrift fur Kardiologie (1999), afirmă că cele mai multe cazuri de deces la bărbaţi în timpul actului sexual, survenise când aceştia făceau sex cu o prostituată. Studiul mai demonstrează că adulterul suprasolicită inima mai mult decât căsătoria.
Ritmul cardiac nu este influenţat de poziţia adoptată în timpul sexului (deşi unii bărbaţi pentru a proteja inima preferă poziţiile în care partenera stă deasupra- inutil!).
Partenerele atrăgătoare sunt un alt factor de risc pentru inimă.
Bărbaţii care au soţii urâte trăiesc în mediu cu 12 ani mai mult decât cei cu partenere atrăgătoare şi senzuale. Aceştia nu îşi fac griji că aceasta îi va înşela ( nu sunt geloşi) şi nu mai văd permanent competiţia cu alţi masculi – generatoare de stres.

Apa "minerala" o pacaleala

perdele minerale de calciu create prin evaporarea apei
perdele minerale de calciu create prin evaporarea apeiAici nu este vorba de gheata ci de apa minerala bogata in CALCIU.
Oamenii care vin aici s-si trateze hipocalcemia de fapt pleaca mai bogati in calciu- spre disperarea rinichilor, mai putin bogati in euro, iar turismul turcesc cu siguranta mai bogat in euro.

O multime de firme distribuie, imbuteliaza, comercializeaza apa minerala carbogazoasa sau plata.
Se stie ca exista doua regnuri de vietuitoare: animal si vegetal.
Noi suntem din cel animal. Plantele din cel vegetal. Asa invata copii in clasele primare si este corect.
Si noi si plantele suntem construiti din apa in cea mai mare parte.
Pe langa apa mai avem cateva minerale care intra in compozitie- carbon, calciu, fier, magneziu, etc.
Aceste minerale sunt de mai multe feluri: minerale anorganice, sau inorganice sau metalice si ele provin in apa de exemplu din dizolvarea pietrelor peste care curge izvorul sau paraul, sau din deversarile industriale. Aceste minerale nu pot fi absorbite de corpul omului mai mult de 10-15% maxim.
Plantele insa se descurca bine cu aceste minerale, le absorb si le transforma in minerale coloidale cu dimensiuni mult mai mici decat cele metalice anorganice. Aceste minerale coloidale a caror rata de absortie este de 98% se gasesc in toate legulele si fructele pe care le vedem atunci cand intram in piata.
plantele de exemplu morcovul isi obtin apa necesara vietii din pamant prin OSMOZA. Rinichiul nostru filtreaza sangele de reziduuri tot prin osmoza.
Foarte multe legume si fructe(rosii, castraveti, pere, mere, pepeni, etc, etc), contin apa in proportii care depasesc 90% din totalul greutatii lor.
aceasta nu este o apa minerala metalica sau anorganica ci apa obtinuta prin osmoza in care sunt dizolvate minerale coloidale.. Sangele nostru este un sistem coloidal; citoplasma celulelor noastre este un sistem coloidal.
Mineralele din apa cu etichete frumos colorate cu nori si paduri din market sunt strecurate de rinichi si celule si eliminate sau depuse sub forma de pietre in rinichi, colecist, articulatii.

ps: atentie! exista firme care speculeaza nevoia REALA a oamenilor pentru o apa sigura si ofera echipamente foarte scumpe si periculoase.
pentru a va feri de firmele si agentii disperati dupa BANII Dumneavoastra, intrebati pe unul “patit” – pacalit!
sunt o multime de lucruri care nu va sunt spuse tot asa cum pati cand faci asigurare la masina si afli dupa ce ai lovit-o de la un inspector de daune “oparit” ca nu poti sa primesti banii de reparatie pentru ca… etc etc. iar la final iti spune ca trebuia sa casti ochii inainte de a face asigurarea!.
stiti cum este nu-i asa?

pentru a afla cum este sa fii umilit de niste smecheri si a nu pati la fel sunati-ma la 0740 473 595

S-a renunţat la apa de izvor, vom bea în continuare apă din Dunăre

Cu cei aproape 130.000 de locuitori ai sai, municipiul Drobeta Turnu Severin, cel mai vechi din tara, este una dintre cele mai mari asezari din vecinatatea Dunarii ce se alimenteaza cu apa din fluviu. Dupa multe, dar nereusite incercari ale autoritatilor locale, o aspiratie de multe decenii a severinenilor – adica la robinetele lor sa curga apa din izvor – era pe cale sa se implineasca. Dracul si-a varat insa si aici coada si investitia, care la vremea cand s-a realizat proiectul, cu 12 ani in urma, ocaziona cheltuieli de 15 milioane USD, a
fost abandonata definitiv. Cu precizarea ca in ea s-au ingropat deja pentru totdeauna peste 40 miliarde de lei, bani publici pentru care, se pare, nimeni nu va da vreodata socoteala. Renuntarea la investitia atat de necesara tine de un fel de hara politica ajunsa obsesiva pentru localnici, de deranjarea unor orgolii sau de satisfacerea maruntelor interese ale celor care s-au culcat seara prichindei, iar dimineata s-au trezit mari si tari. Ei au dispus dupa bunul plac de folosirea banilor publici vanzand cu nerusinare – ce jalnic – mai bine de un deceniu “apa electorala de Toplet”. Dupa o galceava aproape interminabila si ajunsa la tribunal intre autoritatile Mehedintiului si cele ale Caras-Severinului – pornita de captarea, potrivit proiectului a izvoarelor de langa Barza, dar ulterior stinsa, s-a trecut la executarea lucrarilor, fara insa sa fie asigurata in totalitate si finantarea lor. Cu chiu cu vai, in decursul catorva ani s-a amenajat priza de apa, conducta de aductiune cu diametrul de 1000 mm a trecut apoi raul Cerna, fiind introdusa in sol pe o distanta de 13 km, ajungandu-se pana la Orsova. In acelasi timp, la Schela Cladovei, langa Tr. Severin, s-a construit unul din cele trei bazine de cate 10.000 litri fiecare si s-au intins conductele pana la Gura Vaii. De aici si pana la Orsova solutia initiala propusa de catre proiectant – care a decedat intre timp – nu mai era de actualitate, mai ales ca zona cu pricina are un relief extrem de periculos. Ca atare, lucrarile au fost abandonate, iar mare parte dintre materialele ramase pe teren au disparut fara urma. Alta mare paguba pe care autoritatile locale nu se incumeta sa-i afle marimea. Cert este ca in campaniile electorale din anul trecut nimeni nu si-a mai amintit de apa de la Toplet. Un calcul sumar arata ca la preturile de azi pentru finalizarea lucrarilor din proiect ar fi necesari aproape 200 miliarde de lei, basca alte cheltuieli pentru refacerea a ceea ce s-a distrus ori pentru achizitionarea materialelor ce au disparut. Pana mai ieri, delegatii dupa delegatii ale alesilor obstii au batut Europa in lung si in lat in cautarea unor investitori. Spre a-si justifica costisitoarele deplasari, “turistii” de la Consiliul Judetean Mehedinti si de la Primaria Severinului s-au intors de fiecare data din voiaj doar cu… promisiuni, spre mahnirea amagitilor severineni “ametiti” ani buni cu… apa de Toplet.
Gheorghe Tiganele
România Liberă

S-a renunţat la apa de izvor, vom bea în continuare apă din Dunăre

Locuitorii din Drobeta Turnu Severin au la robinetele apa din Dunare. Un proiect prevedea inlocuirea ei cu apa de izvor, dar totul s-a naruit. Apa trebuie sa fie adusa de la munte, din Caras-Severin. Lucrarile au inceput inainte de 1989. In zona Barza din apropiere de Toplet, a fost construita priza de apa. Apa trebuia dusa prin conducta pana la Turnu-Severin. Costurile erau estimate atunci la 15 milioane de dolari, bani din care ,,au fost ingropati’’ deja vreo 40 de miliarde de lei vechi in terenurile din Caras-Severin. Renuntarea la investitie tine de domeniul absurdului: neintelegerile privind granita dintre judetul Mehedinti si Caras-Severin. (România Liberă)

Adevărul despre apa îmbuteliată

-Apa imbogatita cu vitamine si minerale este mult mai buna decat apa plata obisnuita. Nimic mai neadevarat. Nu va grabiti sa aruncati in caruciorul de cumparaturi prima apa imbuteliata, despre care producatorul spune ca are un continut mult mai mare de minerale, iar ca bonus – vitamine hranitoare si aroma de capsuni. “Vitaminele, aromele, proteinele sau alte adaosuri de acest fel nu sunt decat niste gaselnite de marketing”, considera Marion Nestle, profesor de nutritie la Universitatea din New York, SUA, citat de publicatia “WebMD”. Astfel de produse sunt cu atat mai nesanatoase cu cat pot contine zahar si arome artificiale.
-Apa plata va rehidrateaza cel mai bine dupa un program de exercitii. Afirmatia este discutabila. Daca aveti de gand sa va antrenati mai intens (mai mult de o ora) ar trebui sa inlocuiti apa plata cu produse speciale pentru rehidratare folosite de sportivi. In timpul exercitiilor intense, pierdeti o cantitate mare de electroliti (sodiu, potasiu), ce nu pot fi inlocuiti doar prin consumul de apa plata obisnuita, arata “WebMD”. In schimb, daca faceti sport doar pentru a va mentine, numai cateva minute pe zi, atunci este suficienta apa plata pentru a readuce in organism mineralele pierdute.
-Apa imbuteliata este mai buna decat cea de la robinet. Acest lucru este valabil numai daca apa din sticla provine de la un izvor de adancime recunoscut, spun nutritionistii. “Nu orice apa imbuteliata este potabila. S-au vazut cazuri cand pe sticle nu era trecut nici izvorul, nici producatorul. Apele imbuteliate in orase pot fi chiar mai periculoase decat apa de la robinet”, apreciaza Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.
-Apa carbogazoasa este apa minerala. Specialistii va sfatuiesc sa nu confundati apa minerala cu apa carbogazoasa. Si apa plata (fara bule) este minerala, desi are un continut mai scazut de saruri. “Contine sub jumatate de gram de saruri dizolvate la litru, drept urmare este oligominerala (n.r. – cu putine minerale)”, spune profesorul Mencinicopschi. Apa carbogazoasa contine intre jumatate de gram si un gram de saruri minerale pe litru, in timp ce apele medicinale (cele din statiuni) au peste un gram la litru. Acestea din urma trebuie consumate numai cu recomandarea medicului.

Fluorul din pasta de dinţi şi din apă, un pericol pentru sănătate

Presa corporatistă trece sub tăcere multiplele pericole ale fluorurării
de Mihai Vasilescu
Sub pretextul combaterii apariţiei cariilor dentare, mai mult de două treimi din apa potabilă consumată astăzi în SUA este fluorurată. Publicul este prea puţin conştient de efectele nocive ale ingerării de fluoruri, atât din apa potabilă, cât şi prin utilizarea pastelor de dinţi care conţin fluor. Un număr foarte mare de studii demonstrează că fluorurarea nu are niciun efect în combatarea cariilor dentare. În schimb, ea duce la creşterea mortalităţii infantile, provoacă malformaţii congenitale, distruge oasele şi sistemul nervos.
Un studiu care a urmărit să compare sănătatea dinţilor locuitorilor din două oraşe americane, Los Angeles şi San Francisco, nu a găsit nicio diferenţă între aceştia, deşi în San Francisco apa potabilă era deja flurorată, pe când în Los Angeles, nu.Studii clinice realizate începând cu anii ‘90 în SUA au demonstrat că există o strânsă legătură între consumul de apă flurorată şi fracturi. Alte cercetări realizate începând cu 1991, în cadrul Programului Naţional de Toxicologie american, au arătat că există o creştere certă a cazurilor de osteosarcom, o formă de cancer care atacă oasele, la persoanele care ingerează frecvent fluoruri, fie din apa potabilă, fie din pasta de dinţi.Dr. Ian Packington, toxicolog la Asociaţia Naţională pentru Apă Pură din SUA, a descoperit că în zonele în care s-a realizat fluorurarea apei, numărul de copii născuţi morţi este mai mare cu 25% decât în cele în care apa nu este fluorurată. O altă analiză, realizată pentru Departamentul de Stat al Sănătăţii din SUA, arată că în zonele cu apă fluorurată numărul de persoane bolnave de sindrom Down este cu 30% mai mare decât în zonele în care apa nu este fluorurată.

Cercetările realizate de dr. Albert Schatz au ajuns la concluzii similare în America Latină: în zonele în care apa este fluorurată, cazurile de mortalitate infantilă şi malformaţii congenitale sunt foarte ridicate ca număr.
Alte studii au arătat că flurorarea apei nu are niciun efect asupra dinţilor, aşa cum s-a pretins, fluorul având efect asupra acestora, doar dacă acţionează punctual, la nivelul smalţului. În schimb, efectele secundare generate de ingerarea de fluoruri sunt foarte periculoase. Şi atunci, de ce mai este fluorurată apa de băut? Una dintre explicaţii este faptul că există anumite industrii, cum ar fi cea de prelucrarea a aluminiului sau cea de producere de fertilizatori agricoli, care generează mari cantităţi de fluoruri. Cum acestea sunt nişte poluanţi foarte importanţi, iar companiile nu au voie să deverseze decât cantităţi limitate, s-a recurs la această stratagemă, care pune în pericol atât mediul, cât şi sănătatea populaţiei. Ea este cu atât mai perversă, cu cât oamenii în cauză au senzaţia că fac ceva bun pentru sănătatea lor. La fel stau lucrurile şi cu intensele campanii publicitare, prin care sunt promovate pastele de dinţi care conţin fluor.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

Apa din SUA, contaminată de corporaţii şi armată

de Mihai Vasilescu

Apa pură, această resursă indispensabilă vieţii este tot mai greu de găsit. Poluarea provocată de marile corporaţii industriale şi agricole, producţia crescândă de armament reprezintă o ameninţare tot mai mare la adresa mediului, a sănătăţii şi chiar a vieţii oamenilor. Jurnaliştii independenţi de la Newswire şi Alternet dezvăluie situaţia îngrijorătoare din SUA, pe care mass-media corporatistă s-a străduit să o muşamalizeze.

Legea apelor curate (Clear Water Act) a intrat în vigoare în SUA în 1972 şi îşi propunea ca până în anul 1983 să cureţe apele de pe teritoriul american, astfel încât acestea să fie bune pentru înot şi pescuit, şi până în 1985 să elimine deversarea de agenţi poluanţi în cursurile de apă. Astăzi, în mai mult de 40% din râurile şi lacurile Americii nu se mai poate înota sau pescui. Un raport realizat de Grupul de cercetare pentru interesul public (Public Interest Research Group) în martie 2006 arată că în perioada iulie 2003 – decembrie 2004 peste 62% din companiile americane au deversat agenţi poluanţi în apă, peste limitele stabilite de Legea apelor curate.

În acest timp, administraţia Bush face eforturi constante de a pune piedici în calea Legii apelor curate. În 2003, declarat chiar de Bush „Anul Apelor Curate”, administraţia americană a scăzut măsurile de protecţie a cursurilor mici de apă, a micilor lacuri şi a mlaştinilor şi a redus bugetul Agenţiei de protecţie a mediului (EPA).

Atrazina, unul din cei mai toxici poluanţi din agricultură

Nu doar marile corporaţii industriale, ci şi agricultura contribuie la poluarea apelor. Situaţia cea mai îngrijorătoare este în Midwest, cea mai mare zonă agricolă din SUA, unde există vaste culturi de porumb. Atrazina, o substanţă interzisă în mai multe ţări europene, este un ierbicid folosit pe scară largă în America pentru culturile de porumb. Nivelul maxim admis de atrazină în apa de băut este de 3 părţi la un miliard, dar în apele curgătoare din Midwest s-au descoperit nivele de 224 de părţi la un miliard, în timp ce în rezervoarele de apă pentru irigaţii din această regiune, atrazina atinge şi nivele de 2300 de părţi la un miliard.

Producţia de arme otrăveşte mediul cu substanţe cancerigene

Producţia de arme se află pe locul trei printre cei mai mari poluanţi, generând anual deversări cât cele mai mari cinci companii chimice internaţionale la un loc. Creşterea dramatică a nivelului de tricloretilenă din apele publice este unul dintre efectele numeroaselor încălcări ale legilor din domeniul sănătăţii publice şi a legilor de mediu de către companiile producătoare de armament şi de către Departamentul American al Apărării.

În SUA, cel mai des întâlnit poluant industrial din apa de băut este tricloretilena, un cunoscut cancerigen. Este utilizată ca solvent, mai ales în domeniul militar. Încă din timpul războiului cu Coreea, firmele care aveau contracte cu Armata, cum ar fi Hughes Missiles Systems, utilizează tricloretilena pentru a curăţa avioanele, liniile de alimentare şi compartimentele pentru rachete de luptă şi bombe.

În 2001, Agenţia de protecţie a mediului (EPA) a iniţiat un proiect prin care cerea Administraţiei americane să reducă limitele acceptate de tricloretilenă de la 5 părţi la un miliard la o parte la un miliard. Pentagonul, Departamentul Apărării, Departamentul pentru energie şi NASA s-au opus vehement. S-a cerut atunci realizarea unui raport din partea Academiei Naţionale de Ştiinţe care a confirmat măsurătorile şi concluziile EPA. Analiza Academiei Naţionale de Ştiinţe arăta în plus că tricloretilena afectează în mod serios sănătatea, producând cancer de rinichi, boli autoimune şi perturbând funcţiile neurologice şi dezvoltarea. Cu toate acestea, administraţia americană a ignorat aceste cercetări şi nu a luat nicio măsură. La rândul ei, mass-media corporatistă a trecut sub tăcere aceste informaţii, în loc să tragă un serios semnal de alarmă prin publicarea lor la scară largă.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

De ce apă?

Zilele trecute m-am “certat” cu un prieten din cauză de prejudecăţi. El afirma într-un anume context că organul genital al femeii ar fi “murdar”

I-am spus că secreţia vaginală a femeii este bactericidă şi bacteriostatică, adică ucigătoare pentru microbi, pentru că puiul de om trebuie să se dezvolte, să crească intr-un mediu… Cum? Curat?

NU! STERIL!!!

I-am mai spus că la el în gură, pentru că există resturi alimentare, sunt peste 200 de tulpini de microbi saprofiţi care au condiţii, mediu de cultură, de viaţă favorabil (dacă ar privi la microscop puţină secreţie de pe limbă s-ar îngrozi de câte “vietăţi” ar vedea acolo!), adică el este de mii de ori mai murdar în gură decât este femeia în “păsărică”.

Aşa şi cu apa pură şi apa de la robinet sau cea cumpărată de la alimentară. Prejudecăţi!

Omul în momentul conceperii conţine până la 94% apă. El se dezvoltă, creşte în uterul mamei într-o soluţie fiziologică pe bază de apă pură, nu apă de robinet incertă, sau apă ţinută în bidoane de plastic la fel de impură.

Din clipa în care ne naştem, corpul nostru este legat în mod esenţial de aer, apă şi hrană.

Corpul unui adult conţine între 70-80% apă – cel mai important cantitativ element.

Pentru a reuşi să ne menţinem corpul în formă, trebuie să avem o dietă zilnică echilibrată, al cărei conţinut în apă să ajungă în jurul valorii de 70-80%%.

Şi, mai mult decât apa consumată în mod direct, totul se reduce de fapt la consumul a cât mai multe alimente care conţin apă (în stare naturală). Fructele şi vegetalele crude sunt alimentele care satisfac cel mai bine această cerinţă. Mesele noastre ar trebui să conţină cel puţin două treimi alimente pe bază de legume şi fructe crude.

Legumele şi fructele proaspete au un rol important in alimentaţie, datorită calitaţii lor, a conţinutului ridicat de glucide, a vitaminelor şi substanţelor minerale conţinute.Majoritatea legumelor si fructelor pot fi folosite în stare proaspătă, fără a fi prelucrate tehnic.

Legumele şi fructele conţin glucide, fructoză, amidon, celuloză, hemiceluloză), vitamine (C, caroten, tiamină, riboflavină), substanţe minerale (potasiu, sodiu, calciu, fosfor fier), acizi organici, subsanţe pectice (care au capacitatea de a fixa cantitaţi mari de apă, formând geluri) si mici cantităţi de proteine şi grăsimi.

Hai să ne imaginăm: ce este mai sănătos- să mâncăm 3 hamburgeri care însumează câteva sute sau mii de calorii sau 3 mere mari şi proaspete?

Stomacul nostru va fi sătul în ambele cazuri. Când este mai sănătos?…

Dacă ar fi să alegem ce apă trebuie să bem cu siguranţă apa obţinută prin osmoză inversă este de departe cea mai indicată.

În Occident (de când au apărut purificatoarele care folosesc membrane osmotice) tendinţa este pentru folosirea doar a acestui tip de apă – în ciuda “argumentelor” aduse de industria distribuitoare de …APĂ!

(atenţie la ce firmă apelaţi, sunt o mulţime de tipuri de membrane osmotice, de tipuri de cărbuni, etc- vă puteţi “pricopsi” cu un veritabil focar de infecţie în casă!)…

Apa minerală îmbuteliată are o calitate sigură: păstrează statutul de vedete ale Burselor pentru firmele care ne vând apă!

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 04:39 am UTC
Aceasta luna: 12 la 05-08-2019 07:05 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC