> News of the day <

Apa – cel mai important element pentru sănătatea noastră

Dr. Gerald Pollack este cercetătorul discret care confirmă observaţiile lui Masaru Emoto cu privire la apă: apa are patru stări şi nu trei. A patra stare a apei este aceea de gel sau polimer sau apă structurată. Importanţa acestei descoperiri pentru sănătatea noastră este uriaşă. În august 2010 Profesorul Pollack m-a onorat trimiţându-mi o invitaţie … Read more

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Apa structurată cheia de aur a sănătăţii noastre (III)

Oamenii au fost bombardaţi ani de zile cu informaţii negative cu privire la apa nocivă de la robinet şi au fost îndrumaţi de reclame să consume sucuri, bere, apă minerală, ceai, cafea pentru a-şi potoli setea. Vedem în aceste reclame grupuri vesele de oameni -„prieteni” care se adună la o halbă sau la o răcoritoare. Realiatea este însă alta; barurile sunt pline de oameni singuri, deprimaţi, bolnavi, săraci. Râsul şi zâmbetele sunt rare iar ei habar nu au că aceste băuturi le fac foarte mult rău. Dioxidul de carbon, la fel ca urina sau fecalele sunt eliminate de organism ca fiind reziduuri nocive. Dioxidul de carbon reintrodus în corp (doar de dragul de a excita limba şi gâtul) este reabsorbit de ţesuturi. Însă nu este loc destul şi pentru el şi pentru oxigen, aşa că mai devreme sau mai târziu vom plăti în suferinţă plăcerea de o clipă de acum. Hipoxia celulară alterează metabolismul conducând inevitabil la boală. Apa este cea care trebuie să elimine toxinele din corp. Răcoritoarele, berea, cafeaua, apa minerală nu pot face acest lucru şi astfel încet încet ne sufocăm în propriile toxine care se acumulează zi după zi, an după an.
Apa pură are capacitatea unică de a forma şi de a transforma; de a crea şi recrea, de a pătrunde şi de a dizolva orice atinge şi de a strânge informaţii de la substanţele vii sau inerte cu care intră în contact. Moleculele de apă pură creează cu uşurinţă legături cu alte molecule de apă pură, apa aceasta fiind din acest punct de vedere extrem de „sociabilă”. Ea preia cu bucurie o mulţime de „autosopişti” – peste 120 000 de substanşe chimice se dizolvă în apa pură, din care peste 10 000 nu îi modifică transparenţa, mirosul, gustul.
Această calitate de a „socializa” este benefică atunci când ea preia „pasageri” sau lucruri bune cum sunt nutrienţii sau oxigenul pe care le transportă cuminte şi sârguincioasă la celule dar este un lucru rău atunci când preia poluanţi periculoşi pentru sânge şi ţesuturi, generatori de boli, suferinţă, moarte prematură.
Apa structurată, hexagonală are un „certificat de citire RMN” de circa 42,3 Hz faţă de apa îmbuteliată sau de reţea care are între 90 şi 120 Hz. (Universitatea Naţională Tsing Hua Raport Nr GMC 0203001 din 28 martie 2002). Această apă hexagonală îmbogăţită cu nanoclusteri formează o reţea de tip inel care poate înmagazina un mare număr de electroni fiind astfel una din cele mai performante substanţe antioxidante din cele cunoscute la ora actuală. Apa de robinet sau minerală are un procent foarte redus de structuri hexagonale datorită poluării şi nu pot susţine eficient funcţiile biologice. În organism este produsă apă pură (circa o jumătate de litru) din arderea glucidelor şi lipidelor tot la fel cum face cămila care poate sta fără să bea apă 45 de zile (îşi obţine apa din „arderea” cocoaşei bogate în lipide). În celulă apa cu structură hexagonală se găseşte în jurul ADN-ului în nucleul celulei (acesta „înnoată” în apă) şi în imediata apropiere a membranei celulare. ADN-ul a apărut acum 3,5 miliarde de ani odată cu apariţia apei pure lichide( O +H2),iar structura hexagonală este ideală ca suport informaţional aşa cum este structura cuartzului. Apa pură este un izvor de sănătate şi de prevenire a bolilor. Orice om care şi-a propus un standard de excelenţă în viaţă, care este responsabil pentru sănătatea lui şi a familiei lui trebuie să aibă un sistem performant de purificare a apei de la reţea. Cele mai indicate sunt echipamentele care purifică apa prin osmoză inversă (aşa cum se întâmplă în ţările civilizate) dar şi aici sunt o mulţime de imitaţii scumpe şi periculoase.

Bătrâneţe sau nemurire V

Câţi dintre noi nu am fugit /evadat din oraşul sufocat de praf, căldură, zgomote şi nervi fie la mare fie la munte?

De ce ne-am simţit aşa de bine când am mers pe jos prin pădure, am alergat pe plajă dimineaţa sau în cerdacul casei de la ţară am respirat aerul proaspăt după o ploaie rapidă de vară?

Răspuns: aerul în astfel de momente este încărcat cu particule negative sau aşa numiţii “ioni negativi”. În locul în care vieţuim – de regulă într-un apartament la bloc sau într-o casă situată într-un oraş asaltat de emanaţiile unui combinat chimic, de gazele tot mai numeroaselor eşapamente, sau la biroul dotat cu calculatoare, imprimante, sisteme de răcire sau de încălzire, fum de ţigară, apă de reţea poluată, etc, “ne scăldăm”într-o atmosferă plină de ioni pozitivi proveniţi de la toate aceste “surse”. Aceştia sunt într-o permanentă căutare de electroni pe care de multe ori îi fură chiar din corpul nostru. “Hoţii” de electroni se mai numesc “radicali liberi” şi sunt principala cauză de îmbătrânire şi îmbolnăvire. Pentru a-i neutraliza sau pentru a ne proteja de efectele acestora distructive avem nevoie de electroni iar aceştia ne sunt oferiţi de antioxidanţi sau de “donatorii” de electroni (ionii negativi). Aerul din atmosferă este bogat în astfel de ioni negativi după o ploaie cu fulgere, pe malul mării când sunt valuri mari şi apa “se sparge”, în apropierea cascadelor iar explicaţia ţine de provenienţa acestor ioni care este desigur, apa (cu cât aerul este mai curat cu atât concentraţia în ioni de hidrogen este mai mare).

Ce rol au ionii negativi

O mulţime de medici folosesc azi, în diverse terapii, aerul ionizat.  Dr Albert P. Krueger, patolog şi microbiolog foloseşte ionii negativi de hidrogen pentru controlul infecţiilor (antimicrobian) iar Dr Kornblueh de la Universitatea din Pennsylvania a tratat sute de pacienţi cu alergii sau astm bronşic în acelaşi mod (alte spitale i-au urmat exemplul cum ar fi Spitalul Universitar Northeastern sau Frankford din Philadelphia). “După 15 minute de inhalare a ionilor negativi pacienţii se simt mai bine şi nu mai doresc să plece” – afirmă doctorul Kornblueh. Ionii negativi de hidrogen stimulează producţia de serotonină fiind un excelent remediu şi pentru depresivi al căror număr este din ce în ce mai mare, ajută sistemul imunitar să facă faţă mai bine alergiilor, infecţiilor, cancerului, îmbunătăţeşte activitatea sistemului nervos (atenţia, concentrarea, vigilenţa, memoria, puterea de muncă), De aceea nu este deloc un sfat gratuit să lăsăm copii să se bucure de apă, să zburde la soare, să alerge în aer liber.

De ce este important hidrogenul

Hidrogenul după cum am mai spus este un element chimic ce se regăseşte peste tot în Univers. La minus 259,23 grade celsius el cristalizează hexagonal la fel ca apa pură. El este unic datorită faptului că poate transporta un electron. În această formă negativă, laureatul Nobel Albert Szent Gyorgy îl regăseşte într-o mulţime de locuri din organismul nostru dar şi în legumele şi fructele proaspăt culese. Stresul chimic şi consumul insuficient de legume şi fructe proaspete determină deficienţe grave, boli şi îmbătrânire prematură la oamenii contemporani. Ionul negativ de hidrogen are rol în menţinerea echilibrului acido-bazic din organism, susţine/îmbunătăţeşte conductivitatea electrică (comunicarea intercelulară), protejează celulele de radicalii liberi (fiecare celulă este asaltată/bombardată  de peste 1000 de radicali liberi zilnic), ajută sistemul imunitar şi ficatul la neutralizarea toxinelor (cedează electronul moleculei de radical stabilizând-o şi făcând-o inofensivă). Acesta acţionează atât ca purtător de energie (furnizor de “monede/buget de energie” şi principal “actor” în fotosinteză) şi ca un antioxidant, în numeroase sisteme biologice. Ceilalţi antioxidanţi cunoscuţi – vitamina C sau E cedează electroni pentru a proteja celulele dar ele devin la rândul lor radicali liberi instabili. În cazul ionilor negativi de hidrogen nu se pune această problema fiind singura substanţă care nu devine radical liber după “donarea” electronului. Ionii negativi de hidrogen au fost studiaţi abia în urmă cu mai puţin de 100 de ani de către Karl Langmuir unul din părinţii “chimiei anorganice”. Ionii de hidrogen, produs secundar al apei pure în organism, sunt sursă non-calorică de energie celulară (în mitocondrii oxigenul “arde” hidrogen pentru a forma ATP- sursa esenţială de energie a tuturor celulelor noastre). Ionii de hidrogen reduc tensiunea superficială a apei făcând-o mai “udă” spre deosebire de cea minerală – “dură”) şi hidratând astfel în mod corect toate celulele.

Cum putem avea/beneficia de mai mulţi ioni negativi de hidrogen

Patrick Flanagan continuatorul studiilor lui Henri Coandă a descoperit nanoclusterii – microparticule silicice care eliberează în apă progresiv o cantitate foarte mare de ioni de hidrogen prin reconfigurarea electrică (structurarea) apei. Aceştia sunt incomparabil mai eficienţi decât zeci de cutii de vitamina C sau E sau mii de pahare de suc de fructe.  Această nanotehnologie este considerată de mulţi medici o binecuvântare pentru sănătate dar şi pentru bolnavi, întrucât este grăbită vindecarea sau este încetinită în mod evident îmbătrânirea. Apa purificată osmotic combinată cu microclusterii Flanagan – necesitate şi nu “modă”, sunt de departe cea mai importantă metodă de păstrare a sănătăţii şi amânare a morţii (întocmai cum se petrec lucrurile la centenarii studiaţi). Viaţa poate fi considerată un delicat echilibru al proceselor oxidative şi de reducerea radicalilor liberi (antioxidanţi). Acest micuţ şi prea uşor ignorat “ion” a fost antioxidantul originar pentru toate formele de viaţă de pe pământ încă de la apariţia ei şi cel mai optim antioxidant pentru orice formă de viaţă chiar şi azi. El este însă extrem de fragil – căldura excesivă, poluarea, prelucrarea termică sau rafinarea excesivă distrugându-l. Spre deosebire de noi, strămoşii noştrii – mai norocoşi, au avut parte de o cantitate semnificativ mai mare de ioni negativi fie din legume şi fructe mai curate, fie dintr-o atmosferă mai curată fie dintr-o apă desigur, mai puţin poluată.

Bătrâneţe sau nemurire IV

Patrick Flanagan continuă cercetările lui Henri Coandă mergând în locurile unde trăiesc cei mai mulţi centenari şi încercând să afla cauza longevităţii lor extraordinare.

Cine este Patrick Flanagan.

Copilul teribil, unul din cei mai importanţi 100 de oameni ai Americii şi ai lumii, la 8 ani intră în cartea Recordurilor cu peste 6000 de noduri inventate iar la nici 11 ani bulversează şi cutremură întregul sistem militar de apărare al SUA.

Ce s-a întâmplat? Pasionat de electronică, cumpără cu nici 6 dolari un dispozitiv radio din care construieşte un sistem extrem de simplu de detecţie a rachetelor. Reuşeşte astfel să monitorizeze câţiva ani toate experimentele nucleare efectuate de ruşi şi americani. Când anunţă presa de preocupările sale ziariştii nu-i dau importanţă cu excepţia celor de la Associated Press care publică cu titlu anecdotic observaţiile sale. La şcoala din Huston fiind şi având doar 17 ani este chemat prin difuzoarele exterioare care au urlat aşa de tare că au speriat toţi elevii: “Patrick Flanagan, Pentagonul te cheamă la telefon!”. La celălalt capăt de fir, un general cu cinci stele i-a atras atenţia să nu “vorbească prea mult” pentru că este posesorul unor importante secrete de stat (TOATE experimentele nucleare cu dată şi oră publicate au fost confirmate ca fiind REALE!). A fost cel mai tânăr angajat al Pentagonului cu carte de muncă ulterior fiind angaja ca expert de CIA, NASA, NSA, dar şi alte instituţii de securitate. A construit la 14 ani (înaintea telefonului celular) Neurophonul – aparat preluat şi îmbunătăţit de CIA – întrucât putea induce control mental la distanţă (folosit cu succes de surzi). Defense Intelligence Agency i-a interzis să discute despre această “maşină” cu “civili” şi mai ales cu cetăţeni străini.

“Părintele nanotehnologiei”

Flanagan a studiat Marea Piramidă scriind o carte care s-a vândut în milioane de exemplare (a stat 3 ani în Egipt pentru a studia piramidele fiin singurul om căruia i s-a permis să se căsătorească … în interiorul Marii Piramide). A construit împreună cu Henri Coandă dispozitive electronice pentru programul Mercury şi Gemini sau cele de frânare ale modulului Apollo 11 care a dus pe Lună primii oameni. A creat un dispozitiv de comunicare cu delfinii care a fost preluat de Marina Americană şi clasificat “top secret”. Are peste 300 de invenţii majoritatea secrete dar cea mai mare descoperire este tehnologia nanoclusterilor pentru care grupul de cercetători iniţiat de el a obţinut premiul Nobel. În 1997 se adreseauză Parlamentului European aducând la cunoştiinţă membrilor acestuia creerea PhiScience – o organizaţie care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi care cuprinde oameni de afaceri, de ştiinţă, medici, etc. Pentru întreaga carieră dar în special pentru descoperirile legate de apă, este propus pentru decernarea Premiului Nobel în 1997. Când i-a înmânat la Pentagon (unde lucrau împreună) caietele cu studiile sale, Coadă i-a spus: “Dacă vei descoperi secretul apei Hunza, vei putea prelungi viaţa la nesfârşit”.

Secretul acestei “ape vii” descoperit după alţi 20 de ani de studiu intens timp în care a făcut mii de măsurători constă nu în ingredientele acestei ape ci în STRUCTURA sa. El a descoperit coloizii pe bază de dioxid de siliciu care ordonează, structurează moleculele de apă hexagonal şi le conferă o tensiune superficială redusă (apă “udă” care hidratează mult mai corect şi mai bine celulele). Un astfel de coloid are dimensiunea a 12 atomi (5 nanometrii sau a cincea miliardime dintr-un metru fiind cea mai mică moleculă creată vreodată). Societatea Regală de Chimie defineşte un coloid ca “orice material de particule, una sau mai multe dimensiuni în intervalul 10-1000 nanometri”. Spre deosebire de mineralele dizolvate în apă, coloizii nu sunt solubili, au încărcătură electrică pe suprafaţa lor (potenţialul Zeta), sunt primiţi de celulă fără consum energetic transmembranar (nu orice şi nu oricum traversează membrana celulară) şi structurează inteligent apa. Alte sudii americane invocă mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Aşa se explică de exemplu, de ce sucurile naturale imediat stoarse din fructe proaspăt culese sunt atât de sănătoase spre deosebire de cele sintetice sau artificiale. Universitatea din Minesotta a efectuat studii pe culturi de celule şi a constatat că după o agresiune cu radicali liberi, celulele obişnuite au supravieţuit în proporţie de 1% iar cele hidratate cu apa structurată de microclusterii cu hidrogen ionizat negariv descoperiţi de Flanagan, au supravieţuit în proporţie exact inversă – adică 99%!. Acest produs este considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut în lume şi este recomandat de nume celebre din lumea ştiinţifică (Frederick Crane descoperitorul coenzimei Q10 – laureat Nobel, apreciază că e “una din cele mai mari descoperiri medicale ale secolului”).

Patrick Falnagan locuieşte şi în prezent în California, este vegetarian, bea doar apă purificată osmotic şi ia zilnic nanoclusterii care l-au făcut celebru cu aceeaşi plăcere ca atunci când i-a descoperit şi când a fost sigur că visul marelui Prieten Henri Coandă – acela de a “găsi fântâna nemuririi” s-a împlinit. În toamna acestui an va vizita România ocazie cu care cititorii Informaţiei de Severin vor putea afla mai multe informaţii direct de la el.

Siliciul şi sănătatea

Organismul uman , la fel ca toate fiinţele vii, este un mecanism care primeşte şi emite informaţie aceasta fiind transmisă de structuri inteligente cristalizate hexagonal – apa şi siliciul

Încet-încet în peisajul populat şi poluat de tot felul de lucruri inutile sau (unele) chiar periculoase, îşi fac loc şi noţiuni sănătoase şi bune precum  „apa preventivă”, „apa structurată”, „apa osmotică”. Am arătat în numerele trecute aventura descoperirii „apei longevităţii” sau „apei vieţii” intuită de Henri Coandă şi consacrată pentru totdeauna de prietenul lui Patrick Flanagan – expert NASA, Pentagon, CIA, FBI una din cele mai complexe şi uluitoare minţi contemporane.

Aranjament cristalizat inteligent hexagonal

Apa structurată hexagonal (cristal coloidal) – se găseşte în toate fiinţele vii (fiind suportul informaţional ideal). Această structură geometrică cristalizată spaţial hexagonal (inteligent) o mai întâlnim în cristalul de cuarţ – elementul care alcătuieşte inima a tot ceeace ne ajută pe noi să comunicăm dar şi să aflăm informaţii: radio, televizor, calculator, telefon celular, etc. Cuarţul – dioxidul de siliciu,  al doilea element ca răspândire pe suprafaţa pământului, a fost folosit de oameni până să i se descopere proprietăţile extraordinare legate de transmiterea informaţiei (proprietăţi piezoelectrice), ca podoabă la bijuterii şi la fabricarea sticlei.

Siliciul şi plantele

În natură, plantele cresc, se ridică pe verticală spre soare datorită impulsurilor date de siliciul aflat în compoziţia lor. De exemplu, cenuşa plantei medicinale numită „coada calului” conţine 70% (!) siliciu. La păsări – cele care se ridică în zbor învingând aerul şi gravitaţia, siliciul se regăseşte în structura penelor atât de frumos etalate spre soare. Iar inteligentele şi harnicele albine oferă larvelor (puilor lor) în cupe hexagonale darurile plantelor  care sunt legate direct de lumina şi căldura soarelui – polenul sau mierea produsă din nectarul divin cules cu atâta sârg.

Tradiţia populară românească dar şi alte culturi au consacrat floarea cu şase petale ca fiind „floarea vieţii”.

Profesorul Adolf Butenant – laureat al Premiului Nobel a dovedit că viaţa nu poate exista în absenţa siliciului tot la fel cum nu poate exista în absenţa apei. El este mai puţin cunoscut întrucât a fost membru al partidului nazist dar a perfecţionat dispozitivele care ajută azi piloţii de aeronave să respire mai mult oxigen şi a descoperit hormonii sexuali feminini. Deşi toată lumea cunoaşte importanţa calciului, puţini ştiu că organismul nu-l poate absorbi şi folosi în absenţa siliciului (are rol catalizator). Dacă siliciul este deficitar în organism, 76 din cele 104 elemente chimice prezente în organism nu vor fi asimilate.

Cuarţul roz –cel mai folosit în cristaloterapie


Aranjamentul geometric hexagonal al cuarţului (dioxidului de Siliciu) identic aranjamentului apei structurate pure din organism semnifică direcţionarea/ canalizarea sublimării. Axa de simetrie a cuarţului este helicoidală (spirală verticală) simbolul vieţii şi a evoluţiei. Cuarţul dă direcţie şi sens evoluţiei persoanei şi şterge contururile care o izolează şi o rigidizează. Amplifică, transmite şi direcţionează energia subtilă. Cristalele de cuarţ pot fi încărcate cu mesaje de vindecare. Asigură un somn odihnitor, vise profetice şi iluminatorii. Masajul cu cuarţ pe locurile dureroase favorizează dizolvarea blocajelor şi stagnării energetice. Echilibrează psihicul emoţional instabil, reglează secreţiile hormonale.

Cuarţul roz – “piatra” cel mai des folosită în cristalo-terapie este util celor care se străduiesc să obţină aprobarea/dragostea  celorlalţi printr-un exces de amabilitate (celor care au suferit drame pierderi ale unor persoane dragi sau traume emoţionale). Ajută persoana care îl poartă să se accepte şi să se preţuiască. Este util celor care nu se pot iubi pe sine şi care caută mereu iubirea la ceilalţi. Ajută la demararea unei noi relaţii afective. Ajută persoana să–şi devină lui însuşi cel mai bun prieten. Dezleagă lanţurile vinovăţiei şi datoriilor emoţionale faţă de ceilalţi. Învaţă purtătorul să dăruiască iubire. Majoritatea oamenilor se folosesc de iubire ca de o cârjă (se ataşează, se sprijină pe altcineva). Cristalu de cuarţ dizolvă o mulţime de frici aducând pacea în suflet, senzaţia de acasă. Ne aduce starea fătului care soarbe din lichidul amniotic (apa maternă) îmbibându-se cu extazul vieţii. Este primul indicat în vindecarea traumelor emoţionale. Aduce blândeţea unei mângâieri calde, relaxarea, înţelegerea. Util în stări de extenuare, oboseală cronică, celor cu extremităţi reci, celor care răcesc uşor, anemicilor, celor paralizaţi. Ne protejează de cancer prin eliminarea resentimentelor şi durerilor acumulate în memorie.

Unde se află în organismul nostru siliciul?

Siliciul se întâlneşte cu precădere în cristalinul ochiului. Despre ochi, să ne amintim, Isus Christos a spus: “Luminătorul trupului este ochiul, deci dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat.” (Matei 6 22-23). Când unghiile devin sfărâmicioase sau este redusă cantitatea de acid clorhidric din stomac este posibil să avem deficit de siliciu. Plămânul normal conţine 18% siliciu, plămânul tuberculos doar 0,009%!!!(lobul drept pulmonar – cel mai frecvent atins de bacilul Koch, este cel mai sărac în siliciu, iar pancreasul care conţine cea mai mare cantitate de siliciu din organism, este cel mai rar atins de tuberculoză). Siliciul este cel mai important factor de detoxifiere din economia internă a organismului. Populaţiile care ingeră siliciu în mod obişnuit sunt longevive , cancerul este rar întâlnit şi au performanţe intelectuale ridicate. Dar despre zonele din lume unde sunt întâlniţi cei mai mulţi centenari şi care au fost studiate de Henri Coandă şi Patrick Flanagan (cei care au descoperit apa structurată pe bază de microclusteri de siliciu), am mai scris.

Siliciul mai este prezent în structura tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor (alături de glucozamină), în pereţii interiori ai vaselor de sânge, în lichidul sinovial al articulaţiilor, în valvele inimii sau în structura glandelor endocrine. Este componentă majoră a părului, unghiilor, pielii (colagenului, elastinei), oaselor şi dinţilor (smalţul) fiind pe drept numit şi  “mineralul frumuseţii”.

Care sunt sursele alimentare de siliciu?

Alimentele de origine vegetală (legume, fructe, seminţe) conţin siliciu şi favorizează absorbţia intestinală a lui (face parte din compoziţia, structura celulozei). Se găseşte în pleava cerealelor, în coaja fructelor (copii care consumă fructele cu coajă sunt mai rezistenţi şi mai sănătoşi), în usturoi, în polenul pe care ni-l oferă albinele cu generozitate (statistic, apicultorii trăiesc în medie 78 de ani faţă de “Marii Sfătuitori” – medicii care au o durată medie de viaţă de doar 58 de ani!). Siliciul se găseşte de fapt, în toate vegetalele, dar, mai ales în frunzele legumelor (un hectar de legume “smulge” solului 10 kilograme de siliciu pe an). Din 1970, de când a început să fie corect evaluată importanţa siliciului pentru sănătate, ovăzul a devenit o plantă esenţială în alimentaţia omului. Ovăzul este planta care conţine de câteva ori mai mult siliciu decât altele; siliciul mai este conţinut de pere, gutui, alte fructe, dar şi de frunzele pomilor respectivi.

Pentru tonifierea generală a organismului, în loc de apă se va bea o fiertură de ovaz şi tărâţe de grâu, care se lasă la fiert (se va folosi obligatoriu apă purificată osmotic cu capacitate mare de dizolvare) timp de o oră. Apoi, după ce se răceşte fiertura, se strecoară şi se stoarce bine lichidul. Se bea zilnic o cantitate de 400 ml. Se poate bea şi amestecând-o cu miere (o lingură de miere la 200 ml zeamă, după care se mai dă un clocot şi se răceşte, apoi se bea aceeaşi cantitate de mai sus).

Siliciul şi terapia homeopatică.

Siliciul face parte din cele 12 săruri Schusller pe care celebrul medic german le considera esenţiale şi care sunt constituienţii „cheie” ai celulelor. Întrucât cuarţul este marele rezervor de informaţii (la fel ca apa) din natură, Hahnemann, „părintele” homeopatiei a preparat celebrul remediu homeopatic „silicea” apreciat de marii homeoterapeuţi şi care se adresează persoanelor timide, celor care relaţionează greu (eternii studenţi refugiaţi în cărţi sau care se căsătoresc greu), celor care sunt permanent preocupaţi de gândul „ce cred ceilalţi despre mine?”, celor care au idei fixe, acţiuni fixe, egoiştii, rigizii (probleme de „flexibilitate” a informaţiei). Clarke a introdus în practica homeopatică remediul „silicea marina” preparat din nisipul de pe plajele marine iar în prezent toate laboratoarele homeopatice din lume produc remediul „silicea terra”. Profesorul român Bungetzianu caracteriza pacienţii “Silcea” ca persoane care “nu mai ştiu să se apere- nici psihic, nici fizic, nici imunologic”. “Pacientul pare să îşi fi pierdut încrederea în sine la toate nivelurile, de parcă ar sta cu spatele la zid”.

Ca semnificaţie subtilă, siliciul oferă stabilitate în relaţiile cu ambianţa. Omul este o fiinţă socială care se defineşte în relaţie cu ceilalţi. Siliciul reprezintă definirea de sine în raport cu ceilalţi pe când oxigenul reprezintă ego-ul. SiO2 înseamnă desprinderea de gregar, eliminarea confuziei. Majoritatea oamenilor sunt obosiţi şi rămân înţepeniţi în zona de confort, rigizi, încremeniţi oferind aceleaşi reacţii la evenimente sau împrejurări. Este o înstrăinare de esenţa divină, este scufundarea în noaptea uitării. Oamenii devin simple automate lipsite de luciditate. Siliciul ajută mentalul să se autodefinească în raport cu celalţi, dobândind cu ajutorul lui autonomie şi individualizare.

Apa structurată şi sănătatea


„Apa structurată este esenţa tuturor formelor de viaţă” – Dr. Albert Szent-Gyorgy, laureat al Premiului Nobel
Toate celulele noastre conţin apă în interior iar componentele celulare inclusiv proteinele şi acizii nucleici „înnoată” în apă (cantitatea de apă conţinută de celule diferă în funcţie de rolul şi „scopul” lor).

Această apă intracelulală nu este doar un mediu ci şi reactant chimic, metabolic, catalizator, transportor sau controller. Complexitatea şi organizarea citoplasmei celulare ţine direct de versalitatea şi adaptabilitatea apei de a se angaja într-o multitudine de reacţii biochimice intracelulare.

Apa intracelulară prezintă caracteristici diferite de apa extracelulară şi din acest motiv studiile/cercetările s-au efectuat cu dificultate. În prezent există două teorii cu privire la rolul apei intracelulare; prima este „polarized multilayer theory” a lui Gilbert Ling iar a doua este “gel sol transition” a lui Gerald Pollack.

Fără a intra în detalii exhaustive şi obositoare, ceeace este important la aceste teorii este rolul acestei ape configurate sau structurate intracelular în tranziţiile metabolice şi în transferul de informaţii. Apa structurată intracelular are o concentraţie mai mare de ioni anorganici şi substanţe dizolvate decât apa extracelulară (high concentration of chaotropic inorganic ions and kosmotropic other solutes within the cells). Termenii “kosmotrop” (order-maker) şi chaotropic (disorder-maker) se referă la solubilitatea în apă a componentelor intracelulare (kosmotropele de ex stabilizează proteinele şi hidrofobele reducându-le solubilitatea). Mai târziu aceşti termeni au fost corelaţi cu proprietatea anumitor substanţe de a structura mai mult sau mai puţin apa (ureea este de exemplu kosmotropă). Adăugarea de ioni intracelulari are ca efect reducerea volumului de apă (efectul Hofmeister – care se referă la gradul de hidratare al anionilor şi cationilor într-o soluţie). Apa intracelulară tinde spre o densitate scazută de structurare datorită caracterului kosmotropic al majorităţii substanţelor dizolvate.

Lipidele membranare conţin grupuri kosmotrope hidrofile cum ar fi phosphatidylethanolamine. Reamintim că membranele celulare sunt asemeni unui “sandwich” formate dint straturi lipoproteice în care stratul lipidic are şi rol de a păstra/proteja apa intracelulară în interiorul celulei în condiţiile în care organismul este dezhidratat cronic datorită “hidratării” cu bere, cola, alcool sau alte soluţii apoase minerale care scot apa din celule prin diferenţă de presiune osmotică (explicaţia creşterii nivelului de colesterol – lipidă membranară, factor major de mortalitate cardiacă).

Păstrarea apei structurate în celulă de către aceste structuri lipidice are ca efect asigurarea unei interfeţe apoase situate imediat lângă membrana celulară. Aceasta formează o unitate funcţională cu rol în transmiterea informaţiilor fiziologice dinamice între mediul intra şi extra celular. Majoritatea proteinelor intracelulare sunt globulare ceeace le permite o mare posibilitate de mişcare entropică de rotaţie (deşi mediul intracelular este extrem de “aglomerat”).

Apa “structurată” prin dispunerea specială a ionilor şi punţilor de hidrogen asigură această mobilitate şi flexibilitate (proteinele, în general, sunt grupuri de carboxilat înconjurate de legături puternice de hidrogen care le asigură mişcarea prin apă ex arginina, histidina sau lizina). Apa structurată permite o întindere mai mică (“stretch”-ind) a proteinelor (actina de ex din structura muşchilor conţine o grupare terminală acidă care interacţionează cu apa) fapt ce permite muşchilor să suporte forţe şi greutăţi foarte mari. Ionii de Na, K, Ca, (implicaţi în contracţia musculară sau în transmiterea impulsului nervos) se comportă diferit în mediu apos structurat comparativ cu apa obişnuită- “vrac”.

Hidrogenul din apa structurată “caută” permanent “parteneri” chimici şi această caracteristică este o explicaţie pentru procesarea informaţiilor, pentru memorie şi după unii cercetători, “cheia” pentru mintea conştientă.

Rezonanţa magnetică nucleară a dovedit că apa intracelulară din compoziţia citoplasmei este structurată hexagonal, comparativ cu apa pură sau cea extracelulară fapt deosebit de important în cercetările legate de cancer (vezi Leterrier, Water and the cytoskeleton, Cell, A. H. Nilsson, Ogasawara, M. Cavalleri, DNordlund, and M. Nyberg, Ph. Wernet, LGM Pettersson, The hydrogen bond in ice probed by soft x-ray spectroscopy and density functional theory, H. Nada and Y. Furukawa, Anisotropy in growth kinetics at interfaces between proton-disordered hexagonal ice and water: A molecular dynamics study using the hexagonal model of H 2 O, J., ).

Apa structurată este unul din factorii/ cauzele sau motivele pentru care există populaţii centenare unde a depăşi vârsta de 100 de ani este ceva firesc. Henri Coandă şi Patrick Flanagan au oferit lumii microparticulele de microhidrină şi nanoclusteri care structurează apa purificată osmotic. Această apă pe care o putem avea şi noi acum ne protejează nu numai de suferinţă şi de un sistem medical care demult nu mai are legătură cu vindecarea şi sănătatea noastră dar şi bugetul tot mai “bolnav” şi el.

Câte ceva despre anomaliile apei

“Trăim prin harul apei” (“ We live by the grace of water”’)– National Geographic special edition, noiembrie, 1993.

Deşi apa este cea mai studiată substanţă de pe Pământ este şi cea mai puţin înţeleasă. Dimensiunile mici moleculare contrazic uluitoarea complexitate a reacţiilor la care participă asemeni unui cameleon pentru susţinerea vieţii. Apa reprezintă circa 94% din greutatea unui făt la naştere şi 59% din cea a unui adult aflat la apogeul vieţii. În interiorul organismului apa se deplasează intra şi extracelular prin canalele de intrare a apei în celulă descoperite de Pof Dr Gheorghe Benga de la Cluj (aquaporine) printr-un mecanism osmotic (prin diferenţă de presiune osmotică). Timpul de înjumătăţire al apei din corpul nostru este de zece zile (după 19 zile întreaga cantitate de apă este înlocuită). Copii au nevoie de mai multă apă deoarece rinichii lor nu pot concentra urina şi reţine apa la fel de mult ca un adult. În mod obişnuit apa este considerată un lichid tipic şi anonim. Nimic nu este însă mai atipic şi mai neobişnuit decât banala apă iar aceste “capricii”sunt cele care fac posibilă existenţa vieţii pe Pământ. Mai întâi deşi suntem învăţaţi că la robinet sau în sticlele de la market se află “apă de băut”, în realitate este vorba de soluţii apoase care conţin sute şi mii de substanţe dizolvate sau aflate în stare de suspensie şi pe care le introducem în organism când ne este sete. Nu numai în România, ci şi în alte ţări mai “pretenţioase”, apa îmbuteliată are ca sursă tot reţeaua publică (peste 70% din sortimentele îmbuteliate) şi deci poate fi considerată tot menajeră. Apa este cel mai mare solvent de pe Pământ, ea fiind atât de generoasă încât poate “lua la ocazie” prin dizolvare peste douăsute de mii de substanţe chimice diferite, din care peste zece mii nu îi modifică gustul, culoarea, mirosul (rămâne inertă) aşa încât noi nu vom ştii că ele există în ea. Întrucât toate fiinţele vii conţin apă lichidă, putem afirma că noi înşine suntem nişte soluţii apoase (această substanţă miraculoasă nu-şi modifică structura ca solvent şi astfel, organismele vii o pot strecura şi recila ori de câte ori este nevoie în procesele metabolice). Punctul de “topire” al apei solide (gheaţa) este cu 100K mai mare decât la alte hidruri cunoscute (mai mare cu 54K decât al O şi cu 4K decât al H). Punctul de fierbere al apei este cu 150K mai mare decât la alte hidruri asemănătoare (cu 90K mai mare decât a O şi cu 20K faţă de H). Apa fierbinte îngheaţă mai repede decât apa rece. Fenomenul a fost observat de Aristotel în sec IV î.Ch dar a fost adus în lumina atenţiei comunităţii ştiinţifice şi a publicului de un student sărac dar perseverent din Tanzania – Erasto Mpemba iar azi această ciudăţenie a apei îi poartă numele (efectul Mpemba). Dacă ar fi să ţinem seama de categoria de substanţe chimice din care face parte, apa ar trebui să se găsească pe Pământ doar sub formă de vapori. Căldura specifică a apei este de zece ori mai mare decât a fierului şi se încălzeşte de cinci ori mai încet decât cuarţul (dar şi procesul de răcire este tot lent). Capacitatea calorică specifică reprezintă cantitatea de căldură, în calorii, absorbită de 1 gram dintr-o substanţă, când se ridică temperatura cu 1°C. Unitatea de măsură pentru căldură, caloria, este egală cu capacitatea calorică a unui gram de apă (la 15°C). Întrucât absoarbe foarte repede şi foarte mult căldură, pe care o eliberează încet, vietăţile din mări şi oceane nu sunt ameninţate de răcirea bruscă sau de supraîncălzire. Pentru a evapora apa dintr-un ceainic de cafea ne este necesară de 5,5 ori mai multă căldură decât pentru a o face să fiarbă. Fără această “meteahnă” a apei, lacurile ar seca foarte repede iar viaţa din ele ar pieri. Când îngheaţă, apa se dilată (celelalte hidruri se contractă) devenind astfel mai uşoară (îi creşte volumul cu 9%) decât în stare lichidă (ea se contractă de fapt dar până la 4 grade , temperatură de la care inexplicabil începe să se dilate). Pentru că se ridică şi rămâne la suprafaţă şi pentru că este un bun izolator, niciodată apa nu va îngheţa până la fundul vasului. Din acest motiv, chiar atunci când iernile sunt foarte aspre în Antarctica, animalele marine nu sunt prea afectate de frig. Capilaritatea este proprietatea lichidelor de a se abate de la principiul vaselor comunicante în spaţiile capilare (foarte mici). Ea este o consecinţă a tensiunii superficiale şi a adeziunii.

Dacă forţele de adeziune dintre moleculele lichidului şi cele ale solidului sunt mai mari decât forţele de atracţie moleculară dintre moleculele lichidului, se formează un menisc concav spre exterior şi spunem că lichidul udă suprafaţa solidă. Dacă raportul între forţele de mai sus este invers, se formează un menisc convex şi spunem că lichidul nu udă suprafaţa solidă. Udarea sau nu a unei suprafeţe solide, depinde de natura celor două elemente care vin în contact.

Apa udă sticla curată şi fibrele de bumbac, dar nu udă sticla acoperită cu un strat subţire de grăsime, nici parafina şi nici masele plastice. Apa are cea mai mare tensiune superficială (cu excepţia mercurului). De aceea picătura de apă tinde să se facă ghem. Picătura de apă este strânsă ca într-un ambalaj în pelicula sa superficială. Aşadar, suprafata apei este întotdeauna acoperită cu o peliculă foarte subţire alcătuită din molecule. Pentru a o rupe este necesară aplicarea de forţă şi încă una destul de mare. Cele mai multe din aceste anomalii au fost explicate prin “apetitul” apei pure de a forma structuri hexagonale.

Astfel, fiecare atom de hidrogen al moleculei centrale formează o legatură de hidrogen cu câte o pereche de electroni neparticipanţi ai altor două molecule de apă şi fiecare pereche de electroni neparticipanţi ai moleculei centrale formează o legatură de hidrogen cu un atom de hidrogen al unei molecule de apă vecine. În această structură, oxigenul are numărul de coordinaţie 4, iar hidrogenul numărul de coordinaţie 2. Continuată la infinit, structura aceasta duce la o reţea hexagonală, similară cu a β-tridimitei. Unghiurile de valenţă sunt lărgite la 109,5°, covalenţele H-O sunt lungite la 0,99Å, iar distanţele O….O sunt de 2,76 Å. Această structură, confirmată şi prin difracţia cu neutroni, explică momentul electric al moleculei H2O, mai mare în gheaţă (2,5 D) decât în apa în stare de vapori (1,84 D). Anomaliile proprietăţilor fizice ale apei se explică prin faptul că apa lichidă nu este formată din molecule H2O independente, ci din molecule asociate prin legături de hidrogen. Deşi nu domneşte încă unanimitate de păreri asupra structurilor asociate ale apei, este sigur că la topirea gheţii nu se rup toate legăturile de hidrogen ale reţelei, ci numai o parte din ele. Apa lichidă este deci compusă din fragmente cu structură tetraedrică/hexagonală, dar şi din asociaţii cu structuri mai compacte, care, în echilibru cu structura mai afânată de tridimită, explică creşterea abruptă a densităţii la topire, la 0°C, urmată de o creştere mai lentă a densităţii până la 4°C, când este atins un maxim. Peste această temperatură, densitatea scade monoton. Deşi ruperea asociaţiilor de molecule de apă, în fragmente mai mici şi în molecule simple de H2O, continuă, are loc şi o dilataţie normală ca în orice lichid, datorită creşterii energiei cinetice a moleculelor cu temperatura. Sub 4°C domină primul, iar peste 4°C al doilea dintre aceste efecte antagoniste.

Nu există polimeri definiţi ai apei, ci fiecare moleculă de apă tinde să se înconjoare tetraedric cu alte molecule. În apa lichidă se formează asociaţii de două până la şase molecule de apă, care însă există, individual, numai un timp foarte scurt. Asociaţiile de molecule de apă se desfac şi se refac necontenit, în aşa mod încât numărul total, statistic, de molecule asociate, dintr-o cantitate dată de apă, să rămână constant, la aceeaşi temperatură.

Se apreciază că, la topire, se rup brusc 15% din legăturile de hidrogen din cristalul de gheaţă, la 40° sunt desfăcute aproximativ jumătate din legături, iar în stare de vapori sunt desfăcute toate legăturile de hidrogen.

“Apa este formată din hidrohen şi oxigen. Mai există însă un al treile lucru pe care îl conţine apa şi pe care nimeni nu-l ştie”). H.D.Lawrence.

3 vizitatori online acum
0 vizitatori, 3 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 5 la 12:43 am UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC