> News of the day <

Simpozion ştiinţific Muzeul de Artă Drobeta Turnu Severin

Departe de agitaţia şi freamătul electoral dar foarte aproape de inima cetăţii, în Muzeul de Arta din Drobeta Turnu Severin – Dr Maria Balaceanu director – sustine două prezentări. Pentru cei neiniţiaţi în acest tip de discuţii aproape academice, trebuie precizat că Doamna director Maria Bălăceanu onorează ginta celor ce se ocupă cu scrierea şi … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Atelier Raluca Radovici

Am descoperit cu multă mirare o artistă severineancă Raluca Radovici – membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, mică la stat dat cu o inimă uriaşă. Pictează tablouri de dimensiuni care îi întrec statura, pline de adânci tâlcuiri magice sau metafizico-religioase. Tablourile ei se află fie pe holurile Parlamentului, fie în diverse expoziţii naţionale sau de peste hotare, fie în colecţii particulare. Dar pentru că vorbele sunt ele însele prea pline de felurite semnificaţii, mai bine las imaginile, respectiv lucrările Ralucăi să vorbească singure…
Raluca Radovici – Portret

Raluca Radovici Moise

Raluca Radovici Noe

Raluca Radovici – Sfantul Gheorghe

Raluca Radovici Sfantul Petru

Raluca Radovici – Maternitate

Raluca Radovici – Figurina I

Raluca Radovici Figurina II

Raluca Radovici Figurina III

Raluca Radovici – Figurina IV

Raluca Radovici – Figurina V

Raluca Radovici – Figurina VI

Raluca Radovici – Figurina VII

Raluca Radovici – Figurina VIII

Raluca Radovici – Figurina IX

Raluca Radovici – Figurina X

Raluca Radovici – Figurina XI

 

Atelier Drobeta 2011



În vizită la atelierul artiştilor plastici Raluca şi Gabi Rdovici, Nicolae Vlăduţu şi Andrei Coptil. Acesta se află undeva departe, la margine de oraş, între ruinele unei foste fabrici severinene.
Am regăsit aici buni prieteni, harnici şi inspiraţi. Lucrează acum la modelarea unor busturi cerute de Primar pentru aleea personalităţilor şi care vor fi amplasate pe undeva pe la Casa Tineretului. O idee bună a acestui Primar Gherghe- parcă nefiresc de harnic pentru acest prezent istoric paradoxal.
Imaginile culese cu telefonul “molecular” nu pot însă reda atmosfera efervescentă din Atelier, curată, inspirată, dar mai ales senzaţia de LIBERTATE pe care o simţi. Fiecare e liber să-şi exprime necondiţionat ideile, fără reproşuri orgolioase, având ca reper doar ideea de frumos şi estetic.
Oameni şi prieteni buni, de calitate, ai mei şi ai severinenilor pentru care muncesc, şi de care eu însumi sunt mândru…

S-a inaugurat Casa Muzeu Domnica Trop în localitatea Curtişoara

Ieri 20 septembrie în localitatea Curtişoara, la 9 km de Tg Jiu, s-a inaugurat Casa Muzeu Domnica Trop.

Mama Domnica “acasă” la Curtişoara

La eveniment au fost prezenţi oameni de cultură, politicieni, prieteni, familia şi binenţeles Majestatea Sa Mama Domnica Trop Marea Preoteasă a Sufletului Imaculat.

Pentru a fi odihnită a doua zi marţi, la festivitate, Mama Domnica a fost găzduită cu o zi înainte în apartamentul de oaspeţi din conacul Tătărăscu aflat în incinta Muzeului Curtişoara,iar dimineaţa a mers la Biserica fostului demnitar interbelic- Tătărăscu din cadrul muzeului pentru o scurtă rugăciune. Pentru cei ce nu ştiu, Tătărăscu – Primul Ministru iubitor de cultură şi patriot român autentic, este cel care a dat bani pentru ca Brâncuşi să-şi poată ridica operele din Târgu Jiu – Coloana fără sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii.

Au luat cuvântul Dorin Brozbă director de editură şi casă de discuri, Dr Dumitru Hortopan directorul Muzeului „Alexandru Ştefulescu” din Tg Jiu, Profesor Doctor Ion Mocioi – şeful culturii gorjene şi unul din cei mai mari brâncuşologi în viaţă, Ion Călinoiu– Preşedintele Consilului Judeţean Gorj. Au cântat fetele Mamei Domnica,dar şi o mulţime de alţi artişti populari gorjeni sau mehedinţeni.

Întrebat fiind, după terminarea discursului, dacă poate fi făcută o comparaţie între Domnica Trop şi Constantin Brâncuşi, eminentul om de ştiinţă Ion Mocioi a răspuns că această comparaţie este corectă din mai multe puncte de vedere.

casa muzeu Domnica Trop

Lângă Casa „Domnica Trop”, despărţită de un pârleaz, se află Casa memorială „Gheorghe Zamfir” care adăposteşte o parte din obiectele personale ale marelui artist de talie mondială, diplome, trofee, fotografii, albume. Din păcate problemele de sănătate pe care acesta le are l-au împiedicat pe vecinul Domnicăi Trop – marele Zamfir Regele Naiului să fie prezent la întâlnirea de ieri.

Casa Muzeu „Domnica Trop” a fost dăruită cu un bust executat impecabil de artistul plastic severinean Gabi Radovici dar şi cu un tablou – ulei pe pânză- realizat de Andrei Coptil. Reacţia Mamei Domnica la vederea cadourilor a fost una specială. A dorit ca fotografia mamei sale să fie aşezată lângă tabloul pictorului Andrei Coptil şi înainte de a atârna poza alb-negru în cuiul de pe perete înfipt lângă tabloul lui Andrei, Mama Domnica a sărutat cu dragoste fotografia mamei şi a început să plângă încet de dorul mamei ei.

Ca o anecdotă, pentru că i s-a părut că bustul lui Gabi Radovici ce o reprezintă nu are nimic pe cap, Mama Domnica a luat o maramă de borangic şi a îmbrobodit sculptura – şi aşa a rămas.

Subsemnatul a dăruit Casei Muzeu primul disc de vinil apărut în 1973 cu cele 10 cântece care au făcut-o celebră pe Domnica Trop.

Am dăruit de asemeni un portativ cu câteva acorduri şi note înscrise cu ocazia festivalului „Ponoare Ponoare” de dirijorul orchestrei Maria Lătăreţu” din Tg Jiu. Am constatat cu plăcută surprindere că o partitură asemănătoare se afla şi în Casa Memorială „Gheorghe Zamfir”. Şi tot ca o curiozitate, Mama Domnica a dăruit un ciupag cust de domnia sa cu peste 40 de ani în urmă şi care – surpriză! era chiar cel de pe coperta discului de vinil dăruit în acea zi!…

Fericite coincidenţe!…

La terminarea ceremoniei Claudia Ţuţuman de la Informaţia de Severin, pentru că s-a văitat că o doare capul, a beneficiat în scurt timp de o scurtă şedinţă de „terapie prin descântec” efectuată chiar de Mama Domnica aşezată pe o băncuţă de pe aleea de lângă clopotniţa şi toaca bisericii fostului Prim Ministru Tătărăscu.

Claudia Tutuman descântată de Mama Domnica

Înainte de a porni spre Isverna, şi pentru că nu le-a mai văzut niciodată, Mama Domnica a ţinut să viziteze şi să vadă operele marelui artist Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu pentru a vedea şi înţelege dimensiunea acestui ţăran autentic de valoare universală…

La Poarta sărutului

Lângă Masa tăcerii

Lângă Coloana fără sfârşit

O familie de români

Majestatea Sa şi slujitorul devotat…

Dan Alexoae împreună cu Decanul Academiei de muzică populară din Mehedinţi – Domnica Trop

Fragment dintr-un film despre Muzeul Curtişoara realizat de Dorin Brozbă. Secvenţe de la inaugurarea Casei Memoriale Gheorghe Zamfir – vecinul Mamei Domnica Trop…

Şi totuşi există…

Am avut la un moment dat impresia şi apoi certitudinea că nu mai existăm ca neam.

Când spunem că suntem “de-un neam” înseamnă că suntem aproape rude, neamuri, sau nu?

Vedeam zilnic din ce în ce mai mulţi oameni indiferenţi mânaţi doar de interesele lor strict imediate şi personale. Iată însă că această impresie mi-a fost schimbată zilele trecute de nişte oameni simpli şi modeşti.

Ieşeam dintr-o scară au unuia din blocurile cu litera “D” din Crihala când una din femeile care stăteau la scară m-a oprit să mă întrebe “ce mai face Mama Domnica” I-am spus că e bine atât cât poate fi unui om internat la diabet şi am rugat-o atât pe ea cât şi pe celelalte 5-6 femei care erau la fel de curioase să meargă s-o viziteze.

“Am merge da nu prea ştim noi pe acolo cum să ajungem la ea”

Femeia care ţinea de mână o copilă de vreo 14 ani – cu probleme la mâna şi piciorul drept (o pareză spastică ce o împiedica să mearagă corect dar şi să vorbească), s-a căutat în portofelul ce-l ţinea în mână şi a scos trei hârtii de câte 10 lei – unicele de fapt, rugându-mă să i le dau Mamei Domnica.

“Am auzit că are pensia mică săraca, mie mi-a plăcut de ea cum ne cânta de pe placă şi aş vrea s-o ajut şi eu cu cât pot”

Am ascultat-o fără să zic nimic pentru că mi se pusese un nod în gât pe care nu reuşeam să-l desfac, apoi i-am promis că o să merg la Mama Domnica să-i duc.

“Cum e numele lu mata, ca să-i spun de la cine sunt banii?” am întrebat-o

“N-are importanţă, să-i spuneţi că ne rugăm pentru sănătatea ei” a mai spus Femeia apucându-şi cu grijă fata de mână.

Apoi cei doi îngeri au intrat în bloc încet, ea cu capul plecat – atentă la paşii nesiguri ai fetei.

Mama Domnica atunci când a cântat pe la nunţi nu s-a tocmit niciodată pentru bani. De multe ori a cântat pe nimic pentru că aşa cum am mai spus, grija ei a fost SĂ NE DEA, adică să ne înveţe prin cântece ei dar şi prin felul ei de a fi ce e iubirea adevărată dăruindu-se pe sine până la uitare.

I-am spus, acolo la spital, că o “artistă” care îi cântă cântecele nu pleacă de acasă decât pentru multe mii de euro.

“Nu ştiu mumă ce-s ăia” mi-a răspuns Mama zâmbindu-mi şi încercând parcă să-şi ceară iertare pentru neştiinţa ei.

Pentru cei care nu ştiu, le reamintesc că grijuliul stat român a recalculat pensia Mamei Domnica şi de la 220 de lei i-a redus-o la fabuloasa sumă de 33,5 lei!

Ia pensia neamule!…

Mama Domnica m-a rugat să fac cumva dacă pot să vorbesc să nu i-o mai dea nici pe asta pentru că “e mai mare grija mumă, trebe să mă duc după poştaş, să urc coasta şi nu mai pot mumă că-s batrână”…

Şi totuşi…

La atelierul lui Andar de la Drub


L-am găsit pe Andrei în atelierul propriu, stând şi aşteptând… muza inspiratoare. Cu riscul de a-i tulbura momentul i-am smuls câteva vorbe.
Andrei nu prea vorbeşte, o fac mâinile în locul lui. …

Andar şi …cioara lui


“Amărâtă şi stingheră

Ca o prună afumată

Cu alură interlopă

Ca un muzicant în frac,

Cuvioasă ca un popă

Şi smolită ca un drac”…

În urmă cu câteva zile, în timp ce-mi executam alergarea de seară ritualică la pădurea Crihala (pentru topirea kilogramelor excedentare) am simţit miros de hoit şi ulterior am văzut pe alei câţiva pui de cioară morţi. Mi-am adus atunci aminte că ciorile sunt cele mai inteligente fiinţe după oameni iar obiceiul de a-şi arunca puii din cuib atunci când deja au aripi pentru zburat este o lecţie deosebit de utilă chiar şi pentru noi oamenii. Spun asta cu toate riscurile de rigoare. Copii noştrii sunt ocrotiţi, răsfăţaţi până plecăm pe lumea cealaltă uitând să îi lăsăm să zboare cu propriile lor aripi. Din acest motiv, dar şi din multe altele, copii noştrii intră în viaţă nepregătiţi şi caracterizaţi de, ceeace psihologii numesc, “comportament de neajutorare învăţată” – extrem de păgubos mai ales în societatea competiţională de azi.

Ştiam că ciorile, la fel ca oamenii sunt fiinţe sociale, trăiesc în famile iar “soţul” este fidel şi credincios “soţiei” până la moarte (doar dacă femela lui a decedat el îşi îndreaptă atenţia spre altă cioară cu care să se împerecheze). Ciorile folosesc mai multe unelte pentru a se hrăni şi supravieţui decât maimuţele şi sunt mai inteligente decât delfinii sau bufniţele. Pot fi învăţate să numere până la 30 şi sunt păsările care “ştiu la glume” (se joacă) sau care se droghează (!!!) (se aşează pe un muşuroi de furnici şi se lasă muşcate – acidul formic creându-le o stare de extaz care le face “să cadă pe spate”).

Pe stindardul strămoşilor noştrii apare şi cioara alături de lupul cu trup de şarpe (corbul – mesagerul profetic al lui Apollo) însă pe la sfârşit de secol XVIII acesta este înlocuit, doar din snobism, cu vulturul evropenesc. Ţiganii care şi-au însuşit cu precizie şi conştiincioşi magia dacilor au adoptat ca semn al tagmei lor “cioara”. De ce oare? Un “cunoscător” ar spune că din cauza culorii comune. Răspunsurile, căci sunt mai multe, sunt şi multe şi profunde. Totuşi, ironia acestora are şi o mică explicaţie istorică. Vlad Ţepeş a fost ajutat în luptele sale cu turcii şi de ţiganii din Ţara Românească, iar ei aveau ca stindard propriu de luptă o…”cioară”. La una din bătălii, când aceştia au văzut câtă puzderie de turci se apropie, au zbughit-o la fugă abandonându-şi steagurile (ciorile). …

Andar – Andrei Coptil – artistul plastic şi prietenul nostru din Severin – are un nou amic – un pui de cioară care, după alungarea din cuib, a început lupta existenţială alegând prietenia cu omul. Nu-i aşa că există o anume asemănare între Andar şi noul lui prieten?

Însă marea nedumerirea şi întrebarea care îl frământă acum pe Andrei este asta:

- ce nume să îi pună noului şi ghiduşului prieten?

Sugestiile voastre sunt aşteptate cu nerăbdare…

“Maxima calitate” : Hi-Q a (în) cântat la Severin “cântece despre oamenii pe care îi iubim”


Cu mulţi ani în urmă (oare cât o fi trecut de-atunci?) Dana Nălbaru end comp hi-q realiza o emisiune tv pe plaja de la Olimp. Îi vedeam zilnic pentru că hotelul lor era lângă al nostru. Atunci i-am cumpărat soţiei o pereche de sandale transparente- exact ca ale Danei Nălbaru – de care a fost mândră şi cu care s-a lăudat vreo doi ani de zile! Ce frumoşi şi sinceri erau! I-am revăzut în anii ce au urmat -când şi când, pe la concerte şi constatam că sunt la fel de frumoşi şi apropiaţi celor mulţi. Azi, aceeaşi trupă de modeşti-frumoşi – “momoşi” cum se spune la noi în fosta şi viitoare regiune Oltenia, a cântat pentru copii frumoşi ai Severinului. Habar n-am avut că vor cânta la Severin, m-am dus să cumpăr hârtie igienică şi alte alea pentru nevoi casnice şi am crezut că cineva îi imită. Era prea bună însă imitaţia şi în loc să intru în magazin m-am oprit să ascult. Şi să filmez cu telefonul care s-a încintat şi el odată cu atmosfera. Aşa am descoperit cu uimire şi bucurie că sunt Ei – cei care ne-au colorat în culori vesele, pastelate, tinereţile noastre. Copii noştrii – iată! – sunt la fel ca noi atunci – veseli şi exuberanţi. O altă trupă – mai fiţoasă şi mai gomoasă – care a cântat nu demult în Severin, spunea că a întâlnit cam puţini oameni în Severin şi că şi aceea erau cam deprimaţi. Ei erau deprimaţi dar nu vedeau din cauza păianjenilor din sprâncene. Cine mai zice acum că în Severin oamenii sunt trişti? Imaginile vorbesc singure…

Veneţiile mele – expoziţie Constantin Plăviţu


I-am văzut primele lucrări pe la sfârşitul anilor 80 în Galeria de artă din faţa Parcului central. Azi acea galerie a fost sacrificată pe altarul Sfântului Profit – de cine, de ce, cum? – întrebări retorice, desigur.
Într-o vreme când alţii sunt hotărâţi/disperaţi să aibă cât mai multe suprafeţe de pământ, Constantin Plăviţu a reuşit să devină proprietar al câtorva mii de metri pătraţi de … perete.
L-am regăsit pe pereţii locuinţelor sau în birourile a o mulţimne de severineni dar nu numai, veghind atent, alături de icoanele necesare, întâmplările casnice, cotidiene ale concetăţenilor noştrii iubitori de frumos.
Blând, inspirat, elegant, liniştit şi riguros ca un tată bun – Constantin Plăviţu este conştient că o vorbă în plus sau o mişcare de penel nelalocul ei ar putea ruina Universul.
El crează mereu şi mereu aducând dovadă de viaţă trăită viu, croşetând asiduu, responsabil ca un ţăran de peticul lui pământ, la panza Iubirii.
Muzeul de Artă din Severin – locul prezentării ultimelor lucrări ale maestrului modestiei – domnul Costi Plăviţu, este parcă din ce în ce mai trist. Slab luminat, aflat într-o interminabilă renovare şi lipsit de acea efervescenţă a anilor trecuţi.
Constantin Plăviţu nu este singurul artist din Severin – mai sunt câteva zeci sau mai mulţi chiar.
Până la repararea Muzeului – bravo Primarului că a alocat fondurile necesare înainte de a se păbuşi definitiv, ar fi necesară o Casă a Artiştilor plastici. Da de ce – ar întreba unii cârcotaşi?
De ce este necesară o Maternitate?
comentarii
noni (neverificat) said on Sâm, 18/06/2011 – 09:39:

Lumea artiştilor plastici dar şi a scriitorilor severineni este plină de orgolii, bizară şi cel puţin incoerentă. Acesta este prob motivul dispariţiei acelei galerii centrale unde în anii mai de demult se întâmplau mai des evenimente artistice. La ce s-o mai ţină dacă nu mai era cine să expună?
Artiştii severineni nu au învăţat să fie uniţi măcar sub semnul Artei. Fiecare cu … fiecare ca tot românul…
Ar trebui ca unul dintre ei mai inspirat să ia taurul de coarne, să-i organizeze şi apoi să-i lanseze “la bucată sau la pachet”. Lumea consumistă de azi se mişcă foarte rapid, factorii decizionali (chiar şi clientul cu bani) nu mai are timp de explicaţii laborioase condimentate cu contemplări sterile.
Altfel vom asista la expoziţii rare, aleatorii, triste, condimentate cu văicăreli şoptite sub lobul urechii, lipsite de urmări vizibile…

replică

Liviu Danila (neverificat) said on Vin, 17/06/2011 – 07:10:

Arta ne ia pe după umeri problemele vremelnice şi ne încurajează să continuăm.O expoziţie excepţională. Felicitări pentru subiectul abordat.

La Severin o fată dansează în ploaie


De fiecare dată spectacolul Naturii e uimitor si plin de grandoare.
În Severin azi a plouat torenţial. Prilej de meditaţie şi contemplaţie. La televizor, la ştiri se arată nişte banale accidente cu morţi, apoi cum e scos un sicriu al unui bătrân pentru precizarea cauzelor reale ale morţii. Un procuror vorbeşte despre o ureche vânătă iar imaginile de lângă groapă şi momentul scoaterii sicriului sunt arătate iar şi iar şi iar…
Ziarizdele vorbesc apoi cu patimă despre epidemia de sinucideri în rândul tinerilor din Gorj. Vorbesc, vorbesc mestecând vorbe şi lăsând impresia că ar fi nişte deştepte. Nu realizează că de fapt tocmai ELE ÎNCURAJEAZĂ acest fenomen al auto-extincţiei arătând mereu şi mereu şi aducând în subconştientul colectiv fenomenul acesta al Morţii.
În Severin o tânără sănătoasă la minte a ales să renunţe la a mai privi tutele analfabete de pe sticlă şi a ieşit în …ploaie. Micuţa cameră a telefonului nu a putut (din păcate!!!) să o arate de aproape ca să fie şi mai vizibilă frumuseţea şi erotismul intens al acestei fete ce dansează fericită în club… pardon! în ploaie!
Un gest simplu, firesc ca o respirare…
ce piesa e pe fundal ?
snapflaviu Cu 1 lună în urmă

@snapflaviu e o piesa de deuter nu mai stiu titlul pentru ca am o multime de albune… am luat-o la intamplare…
medeor10sho Cu 1 lună în urmă

@medeor10sho mc ^.^
snapflaviu Cu 1 lună în urmă

prea frumos :X


legiuitoarea Cu 1 lună în urmă

Foarte frumos..as vrea sa o cunosc pe fata aceea :D .Suflet plin de iubire si bucurie!
DjShiverProjekt2008 Cu 1 lună în urmă

@DjShiverProjekt2008 ai dreptate dar… NU STIU cine e fata, a aparut brusc la fel ca ploaia!…

Dunăre şi maci


Pe malul Dunării au înflorit şi anul ăsta macii roşii. Puţin înainte de a se pune ploaia, păsărelele se zbenguiau şi-şi făceau declaraţii de iubire. Viaţa e frumoasă… cum ar spune un concitadin.

La pădurea Crihala


O ieşire “la pădure” nu este doar prilej de a schimba o plictiseală de acasă cu altă plictiseală “la iarbă verde” aşa cum se întâmplă de obicei, (oamenii revin la domiciliu mai obosiţi decât au plecat şi cu kilograme în plus care trebuie “date jos” mai apoi).
A merge în Natură este ocazie de re-creere (nu de dis-tracţie, sinonim cu dis-trugerea).
Creierul omenesc rezonează cu sunetele din natură şi cunoaşte adevărata relaxare – aşa-numitele unde alfa, undele pe care le generează şi clopotul bisericii dar şi unele aparate inventate de oameni pentru stimularea relaxării, regenerării, vindecării şi despre care vom povesti într-un articol viitor.
Severinenii au chiar lângă ei, la îndemână (încă nu s-a privatizat Pădurea Crihala!) un loc minunat de re-generare mintală şi fizică – dar care îşi arată virtuţile re-generatoare doar când nu se aude muzică lătrătoare, sintetică, improvizată sau fum de mititei…

La atelierul lui Andar de la Drub



L-am găsit pe Andrei Coptil, azi într-o zi însorită de sâmbătă, în-fiinţat în ultimul lui atelier, aproape de Dunăre – un fost cabinet medical des-fiinţat. Înainte de a-şi aduce zecile de unelte, dălţi, pensule, sculpturile, tablourile şi a le expune, a luat numaidecât mai întâi un sac cu lut şi s-a apucat cu bucurie şi frenezie să-l modeleze.

Andrei nu vorbeşte aproape deloc, – este tăcut, asemeni unui ascet. Îşi reţine chiar şi bucuria iar când o face îşi caută cu multă grijă cuvintele. În schimb mâinile lui vorbesc şi spun tot ce ar avea de spus proprietarul lor. Pentru că are mâini harnice, inspirate şi plăcut “vorbitoare”.

Andrei Coptil nu doar pictează sau transformă marmura sau lutul în forme ce rezonează cu frumosul din noi, ci creează chiar spaţii pentru re-creere. Unde? Cât mai aproape de surorile lui păsărelele pe care le iubeşte aşa cum iubeşte copiii. După ce am lăsat să se zvânte lucrările de lut, încă ude, a ieşit în grădină pentru a termina căsuţele de lemn articulate cu crengile şi cu ciripitul îngeresc al micilor zburătoare.

L-am rugat la despărţire, să amenajeze un loc unde să adune toate lucrările lui,- toate talismane norocoase- răspândite prin diverse locuri prin Severin, pentru ca doritorii să le poată vedea, admira şi, de ce nu, achiziţiona.

Pentru că prietenii mei care au văzut la mine acasă “produse” ale mâinilor lui mi-au spus că ar vrea şi ei. Şi nu ştiu unde să le găsească.

Excelenţa Dr Pro…

Chiar dacă ai venituri modeste, nu este deloc greu să înţelegi, să înveţi arta de a trăi a membrilor clubului Excelenţei Dr Pro. Ai putea de exemplu să economiseşti banii pe care îi dai zilnic pe apa “pură” minerală plată carbo sau ne-carbosifonată şi să investeşti în Apa de Rouă  – singura corectă cu trupul tău şi cu viitorul tău. Sau să cumperi o sticlă de vin bun în loc să cumperi zece de vin ieftin şi prost. Sau să mergi la teatru în loc să priveşti la televizor. Crezi că “privitul” la televizor e gratis? Răspuns: NU! Creierul investeşte energie multă (cam două treimi) pentru ca tu să poţi vedea lumea când deschizi ochii iar această energie tu o cumperi zilnic sub formă de alimente. Pe lângă banii pe care îi dai pe apa minerală din market, mai trebuie să cheltui şi pe energia pe care o consumă organele tale – altele decât limba pentru a o strecura şi a o transforma într-o “apă de bun simţ” – corectă celular. Sau în loc să tot dai bani pe lucruri inutile poţi economisi bani ca să mergi într-o excursie în străinătate sau să investeşti într-o lucrare de artă.

Chiar Viaţa ta poate deveni o operă de artă însă doar dacă ai STIL. Stilul Dr Pro nu se poate cumpăra cu bani pentru că este o stare specială sinonimă cu Excelenţa. Bunul gust ca şi bunul simţ – acelea care te ajută să simţi muzica bună, pictura de calitate, o piesă de teatru, dansul, opera, sculptura sau o carte bună nu se pot cumpăra cu bani. Rafinamentul, cultura nu se pot cumpăra cu bani.

A investi în Apa de Rouă Dr Pro e totuna cu a investi într-o operă de arta iar aceasta ne-întâmplător este chiar Viaţa ta.

Ce nu mai putem cumpăra cu banii? Chinezii în înţelepciunea lor ne răspund:

“Cu bani poţi cumpăra o locuinţă, dar nu poţi cumpăra un Camin”.
“Cu bani poţi cumpăra un ceas, dar nu poţi cumpăra Timp”.
“Cu bani poţi cumpăra un pat, dar nu poţi cumpăra Odihnă”.
“Cu bani poţi cumpăra o carte, dar nu poţi cumpăra Cultură”.
“Cu bani poţi cumpăra un medic, dar nu poţi cumpăra Sănătate”.
“Cu bani poţi cumpăra o poziţie socială, dar nu poţi cumpăra Respect”.
“Cu bani poţi cumpăra sânge, dar nu poţi cumpăra Viaţă”.
“Cu bani poţi cumpăra sex, dar nu poţi cumpăra Iubirea”.
“Cu bani poţi cumpăra o diplomă, dar nu poţi cumpăra Profesionalism”.
“Cu bani poţi cumpăra o bibliotecă, dar nu poţi cumpăra Înţelepciunea”.
“Cu bani poţi cumpăra haine frumoase, dar nu poţi cumpăra Frumuseţea”.
“Cu bani poţi cumpăra bijuterii, dar nu poţi cumpăra Fericirea”.
“Cu bani poţi cumpăra multe lucruri, dar nu poţi cumpăra Orice”.
“Banii nu sunt totul în viaţă – sunt multe ALTELE ce nu pot fi cumpărate cu bani”…

Dr Pro vă ajută să vă păstraţi  SĂNĂTATEA…

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:29 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC