> News of the day <

Remedii naturale

Înainte de a decide să apelăm la medicamente, ar trebui să încercăm să aflăm singuri câteve cauze simple ale durerilor. Astfel ne putem întreba dacă durerea de cap nu cumva se datorează stresului, sau dacă discomfortul gastric nu se datorează alimentelor greu digerabile înghiţite mai devreme, sau dacă am o slăbiciune a sistemului imunitar, etc. … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Histamina – un hormon vital

Ni s-a întâmplat tuturor să fim înţepaţi de o albină sau viespe, să mâncăm castraveţi sau căpşuni, să mirosim o floare, să mângâiem un câine sau o pisică şi să facem apoi “alergie”. Ne-a curs tuturor nasul şi ochii când am fost răciţi şi am strănutat copios. Am mers la medic şi acesta ne-a dat să înghiţim antihistaminice, cuvântul “antihistaminic” atât de des invocat fiind strâns legat mai ales de  noţiunea de alergie. Dar ce este histamina, de trebuie s-o neutralizăm atât de aspru, de radical şi dacă se poate definitiv?

După manualul de medicină studiat în facultate, este un compus organic (rezultă din decarboxilarea histidinei) implicat în răspunsul imun dar şi în reglarea unor funcţii ale intestinului subţire. Însăşi denumirea ei conţine cuvântul “hist” de la histidină şi “amină” de la amina vasomodulatoare.  Principalul “isvor” de histamină sunt leucocitele bazofilele (se află în formaţiuni granulare alături de heparină, condroitin sulfaţi şi ATP)– celule imunitare specializate (însă trebuie ştiut că fiecare celulă din organism are capacitatea de a secreta, de a fabrica histamină). Odată eliberată de bazofile, ea creşte brusc permeabilitatea vaselor de sânge la celelalte leucocite – “soldat”pentru ca acestea să poată interveni cât mai iute, cât mai degrabă la locul unde au pătruns inamicii (viruşi, microbi, polen, otravă de albină, viespe, ţânţar, şarpe, etc).  Pe scurt spus, orice agresiune chimică sau mecanică asupra organismului nostru este urmată de o eliberare de histamină iar cei mai mulţi receptori de histamină sunt localizaţi în mucoasa gastrică, leucocite, în inimă şi în creier. “Umflarea”mâinii sau a ochiului după ce am fost muşcaţi de albină se datorează histaminei (determină anumite proteine intercelulare situate pe celulele vasculare endoteliale să adere unele de altele prin fosforilare). Histamina mai determină eliberarea unor citokine (mesageri chimici care anunţă în întregul organism evenimentul / agresiunea) fapt ce amplifică răspunsul imunitar.  Ceeace este mai puţin cunoscut sau prea puţin popularizat este faptul că histamina are un rol extrem de important în reglarea, corectarea bilanţului hidric şi electrolitic al organismului. Într-un articol anterior aminteam cu afirmaţii făcute de laureaţi Nobel despre rolul apei structurate în transmiterea informaţiei în interiorul sistemelor biologice. În caz de îmbolnăvire există un important deficit de comunicare cu organul bolnav. Cum se explică asta? Fiecare celulă din organismul nostru conţine o anumită cantitate de apă începând cu sângele şi terminând cu smalţul dinţilor care are în compoziţie 0,2% apă!. Când din diferite motive într-o anumită zonă a există un deficit de apă, Histamina este semnalul chimic ce determină mobilizarea lichidului apos necesar funcţiilor biologice sau metabolice.  Eliberarea histaminei scade pragul la durere al nervilor aşa încât mesajul chimic se va transforma într-unul “palpabil”, dureros care cere dintr-o dată mai multă “atenţie”. În cazul alergiilor vorbim despre o acumulare de toxine exogene (din afara organismului)  sau endogene (rezultate în interiorul corpului) şi care au nevoie de multă apă pentru a fi trasportate prin dizolvare spre organele de eliminare.

Durerea semnifică în mod cert o nevoie imperioasă de apă în acea zonă a organismului ceeace în mod logic înseamnă că apa este antihistaminicul natural şi corect. Însă oamenii în loc să se hidrateze cu cel mai ieftin şi inteligent leac de pe suprafaţa pământului – apa, ei iau analgetice accentuând suferinţa organului. E ca şi cum am smulge firele telefonului care sună să ne anunţe că a luat foc maşina. Telefonul mut nu înseamnă şi stingerea incendiului.  Fără apă suficientă, celulele sanguine sunt mai mici, adică transportă mai puţin oxigen şi nutrienţi la celule, mai puţine toxine eliminate adică uzură prematură, îmbătrânire precoce, boală.  Când celulele au suficient de multă apă în interiorul lor va fi şi destulă energie şi asta se vede la un organism tânăr. Când apa din celule este puţină şi energia este redusă  asta se observă la bătrâni. Este ca şi cum am compara un bob de strugure proaspăt cules cu o stafidă uscată.  În loc să recomande mai puţină sare la dietă, medicii ar trebui să recomande mai multă apă. Organismul deshidratat ordonă rinichilor să reţină sarea (sodiul) obligându-l să reţină şi apa care altfel s-ar pierde prin urină şi transpiraţie. Aşa apar edemele (picioare, mâini, ochii umflaţi) şi hipertensiunea arterială. Hipertensiunea este consecinţa efortului pe care corpul îl face pentru a iriga organele deficitare în special creierul ca urmare a deshidratării cronice. Este la fel ca atunci când strângem capul furtunului când vrem să udăm grădina dar nu avem apă suficientă. Să nu uităm că organismul nostru nu are rezervoare sau vreo cocoaşă plină cu apă.

Cum tratăm hipertensiunea? Prima dată cu diuretice (care scot apa şi aşa puţină), apoi  beta-blocante, apoi blocanţi de calciu şi în final operaţie pe cord (bay-pass). Consumul de apă este prea ieftin pentru sistemul medical/farmaceutic şi este de neconceput să recomanzi oamenilor să bea apă când timp de peste 50 de ani concernele au investit miliarde în publicitatea făcută medicamentelor.  Există numeroase studii care arată că ulcerul gastric este o consecinţă a deshidratării pentru că celulele mucoasei stomacului când sunt corect hidratatte nu sunt afectate de acidul din interior. Sunt citate cele 3000 de cazuri de ulcer dispeptic remise fără tratament – doar cu o hidratare corectă de prestigiosul Journal Clinical Gastroenterology din SUA şi observate în 1983. Pancreasul are obligaţia de a produce sucuri alcaline pe bază de bicarbonat pentru a neutraliza ceeace părăseşte stomacul prin orificiul de evacuare stomacal numit pilor (pancreasul este un mare iubitor de apă). Dacă acesta nu şi-ar face treaba corect, intestinele noastre ar fi găurite precum plasa pescarilor!. Când nu are suficientă apă apar spasme dureroase diagnosticate uneori ca fiind semne de pancreatită (dar care în multe cazuri au trecut imediat (circa 20 de minute) ce bolnavul a băut câteva pahare cu apă). Este puţin probabil ca astfel de spasme să apară în cazul în care oamenii beau apă cu jumătate de oră înainte de masă aşa cum recomandă nutriţioniştii de bun-simţ. Mai sunt citate cazurile a 94% din bolnavii de astm studiaţi care atunci când au băut apă (la primul semn de probleme respiratorii) simptomele astmatice s-au remis complet. Elementul comun este şi aici tot histamina care “ştie” că un plămân “uscat”, deshidratat nu poate efectua schimburile de gaze alveolare şi atunci “închide” alveolele (spasm) pentru a împiedica pierderea apei prin respiraţie sau evaporare. Aţi văzut că atunci când sunteţi la Reanimare oxigenul până să ajungă la nările d-voastră “disperate de aer”, mai întâi este trecut printr-un borcan cu apă?   Ce primeşte bolnavul astmatic? antihistaminice! Când organismul este deshidratat histamina este eliberată în cantităţi enorme iar durerea cronică dovedeşte din plin acest lucru.  Lichidul sinovial care “unge balamalele” articulare, tendoanele, ligamentele conţin apă şi proteine hidrofile. Durerea de spate este un semnal că nucleul apos sau pulpos dintre vertebre – cel care susţine 75% din greutatea corpului nostru, este deshidratat (discul susţine doar 25% din greuate, vetrebrele, inelul fibros şi nucleul apos fiind un veritabil amortizor hidraulic).  Rareori sau niciodată medicul nu va recunoaşte că deshidratarea este cauza şubrezirii coloanei vertebrale. De ce ? Răspuns: pentru că este prea ieftin şi este sub demnitatea lui să recomande omului apă!.  Când structurile cartilaginoase sunt uzate, repararea este de asemeni deficitară pentru că lipseşte vehicolul care poate transporta cele necesare reparării adică – apa!. Suprafeţele articulare devin abrazive, apare frecarea iar durerea creşte direct proporţional cu contul firmelor interesate să-şi vândă marfa frumos ambalată. Când în organism intră în loc de apă, cafea, ceai, cola sau alcool, intestinul mai inteligent decât papilele gustative începe să contracte muşchii netezi pentru a stoarce bolul fecal de ultima picătură de apă. Consecinţa? Constipaţia cronică, diverticuli, polipi, hemoroizi, cancer. Această apă provenită din fecale trebuie din nou filtrată de rinichi şi ficat adică un surplus de toxine plus bolile aferente. Să ne mai amintim că lichidul negru numit cafea stimulează suprarenalele care produc adrenalină şi care este un hormon ce neutralizează histamina prietenă.  Hormonul “fericirii” serotonina, este obţinută dintr-un precursor numit triptofan care este produs de ficat. Acesta ajunge însă la creier unde este nevoie de serotonină doar dacă are cine să-l transporte adică tot apa. Cola, berea, vinul, apa  minerală sau de la reţea deja saturată cu substanţe chimice nu pot. Şi atunci organismul este obligat să producă apă pură (vehicolul ideal) din arderea glucozei sau cheltuid energie (46 kcal pentru fiecare pahar) pentru “strecurarea” băuturilor care ne fac viaţa aşa de “plăcută”. Lipsa serotoninei înseamnă în principal depresie iar românii sunt campioni la depresie dar codaşi la procentul care cuantifică/măsoară numărul de consumatori de apă corectă biologic – apa purificată osmotic. Aici este diferenţa statistică între occidentalii mai responsabili pentru sănătatea lor (şi la ei medicii sunt la fel de “vrednici” în a scrie reţete “generoase” şi au în farmacii aceleaşi medicamente “eficiente” ca la noi). Histamina este un hormon inteligent iar a ştii să-i descifrăm “semnalele” este un gest la fel de cuminte pentru că ne ghidează pe drumul spre adevărata vindecare.

Sarcina – miracolul familiei

În viaţa unor tineri căsătoriţi sau a unui cuplu, sarcina este de departe una din cele mai miraculoase întâmplări, o minune care schimbă total mai ales viaţa femeii. Există o mulţime de studii care afirmă că 94% din problemele apărute pe parcursul sarcinii pot fi evitate cu ajutorul informaţiilor corecte pe care ar trebui să le primească viitoarea mămică. În prezent majoritatea gravidelor ştiu că nu este sănătos să consume cafea (aceasta tulbură liniştea copilului putând induce chiar avort spontan şi poate creşte tensiunea arterială), că fumatul este nociv, sau că alcoolul poate afecta grav puiul de om din pântece. Deşi unii sfătuitori “binevoitori” recomandă gravidei “să stea liniştită” şi să evite sportul pentru a nu naşte prematur, azi se ştie în mod cert că mişcarea regulată , uşoară , confortabilă duce la o mai bună irigare a placentei dar şi la menţinerea bunei dispoziţii. Înnotul poate fi benefic pentru întregul corp (în apă gravida este mai “uşoară”) dacă nu există riscul de accidente (lovituri în piscine aglomerate). Alimentaţia trebuie orientată spre calitate – alimente sănătoase cât mai puţin poluate chimic şi mai puţin spre cantitate (sfatul că trebuie “să mănânci cât pentru doi” este urmat doar de acumularea unor kilograme în plus). Încălţămintea comodă de tip sport aduce o mare “uşurare” coloanei vertebrale (aceasta nu mai este lordozată – bazinul împins înainte) şi previne riscul accidentelor prin împiedicare (instabilitate) şi căzăturile. Gravida ar trebui să evite pe perioada sarcinii vopsirea părului (o parte a chimicalelor din vopseaua de păr se absorb în corp şi implicit în cel al copilului) şi se ştie că sunt regăsite în  urină.

Cea mai importantă recomandare însă este legată de consumul de apă. Puiul de om este asemeni unui peştişor din acvariu sau unui submarin care înnoată în apă. Lichidul amniotic (“apa” în care se mişcă) este secretat de membrana amniotică începând cu luna a doua, ajungând ca în luna a cincea să aibă un volum de circa un litru. Este un lichid clar, limpede care are gust uşor sărat şi mirosul spermei. Cei circa 1000 de mililitrii de lichid amniotic sunt înlocuiţi la circa 3 ore (modul cum sunt “secretaţi/fabricaţi” aceştia este încă un mister) şi de aceea hidratarea femeii gravide este esenţială (mai ales la femeile care au greţuri şi care pierd lichide prin vărsături). Consumul corect de lichide previne constipaţia (generatoare de multe complicaţii mai ales infecţioase dar şi hemoroizi, polipi, etc), retenţia de apă (organismul gravidei este efectiv “disperat” după apă), “ajută” rinichii, previne hipotensiunea arterială. “Îmbibarea” corpului femeii cu apă este fiziologic şi se datorează hormonilor estrogeni şi cortocosuprarenali. Nu trebuie uitat că metabolismul femeii în timpul sarcinii creşte cu mai bine de 20% iar reacţiile chimice metabolice au nevoie în mod esenţial de apă pură nu de cola, ceai negru, cafea, sucuri sau apă minerală (toate acestea mai mult “balonează” femeia). Copilul are nevoie de nutrienţi pentru a creşte iar vehicolul cel mai potrivit pentru această misiune este apa purificată. Apa purificată mai are marele avantaj că “scuteşte” corpul femeii, dar mai ales al fătului de efectele clorului, plumbului, nitraţilor şi nitriţilor, pesticidelor sau medicamentelor prezente în mod generos în apa freatică sau de la reţea şi care îl pot efectiv ucide. Să nu uităm că apa sau sucurile  îmbuteliate conţin bisfenol A (din compoziţia recipientului/”sticlelor” de plastic) – substanţă care se comportă ca un disruptor hormonal şi care îşi arată “efectele” mult mai târziu (fetiţelor le vine ciclu mult mai devreme iar băieţii “uită” să se maturizeze având predispoziţii homosexuale).

După naştere hidratarea este la fel de importantă mai ales pentru favorizarea secreţiei laptelui necesar bebeluşului. Lactaţia dar şi aportul de apă sunt controlate de hipofiză (o glandă endocrină şi nervoasă situată în mijlocul creierului) şi care îşi dublează volumul şi greutatea în timpul sarcinii. O creştere similară înregistrează şi suprarenalele, ovarele, tiroida, paratiroidele, epifiza sau pancreasul. Toate aceste modificări endocrine se centrează pe asigurarea tuturor condiţiilor optime placentei de care depinde evoluţia normală a sarcinii.  Volumul total al sângelui femeii gravide este cu circa 1-1,5 litrii mai mare la sfârşitul perioadei gravidităţii – al element care sugerează obligativitatea hidratării corecte (creşte de exemplu  numărul de leucocite – armata vigilentă 24/24 pentru apărarea femeii şi copilului).  Capacitatea pulmonară deşi rămâne neschimbată, pentru un schimb eficient de gaze la nivel alveolar este esenţială prezenţa apei (dacă plămânii sunt dezhidrataţi, circuitul gazelor la nivel pulmonar este alterat cu consecinţe neplăcute pentru cei doi “actori” beneficiari mama şi fătul). Ficatul gravidei suprasolicitat în timpul sarcinii are de asemenea nevoie pentru susţinerea proceselor metabolice de un aport crescut de lichide, cu atât mai mult cu cât femeia în această perioadă are o secreţie abundentă de salivă dar şi de sucuri gastrice care au în compoziţie preponderent apă. Dezhidratarea sau hidratarea cu lichide incorecte – apă minerală sau sucuri are ca efect în această perioadă formarea de calculi biliari sau renali (în perioada de sarcină este frecvent întâlnit sindromul de atonie veziculară biliară). Aparatul excretor al femeii trebuie să facă faţă acum la un volum mai mare de deşeuri metabolice iar apa purificată osmotic aşa cum am mai spus şi cu alte prilejuri este vehicolul ideal care ajută organele implicate în evacuarea gunoaielor metabolice. va urma

Cum să trăim mai sănătoşi

Să trăim mai bine, mai sănătos nu e deloc complicat; ca orice lucru, longevitatea se învaţă


Bem ceai verde mai mult. Cercetătorii de la “Medical College of Ohio” au descoperit, în 1997, că pe lângă antioxidanţii pe care-i conţine, ceaiul verde inhibă formarea şi dezvoltarea celulelor canceroase. 75 de mg de aspirină pe zi previne cancerul mamar.

Imităm albinele; mierea şi polenul scad colesterolul şi trigliceridele. Apicultorii au cea mai mare speranţă de viaţă (net superioară medicilor).

Exerciţiile fizice, regimul alimentar echilibrat, sarea cu masură  şi apă cu paharul cel mare (apă purificată hidratantă, nu minerală dură, dezhidratantă, care scoate apa din celule şi din corp) – minim 6 pahare pe zi, reduce riscul de a avea tensiunea arterială crescută – factor major de risc cardiovascular. Dezhidratarea cronică forţează mecanismele renale să crească tensiunea arterelor pentru a fi irigate cu sânge extremităţile (creierul) tot aşa cum facem şi noi când udăm grădina şi nu avem presiune în furtun!

Reducem sau eliminăm zahărul (indice glicemic mare); acesta forţează pancreasul să producă multă insulină care la rândul ei accelerează arderile metabolice şi astfel îmbătrânim mai repede. Folosim miere în loc de zahăr (indice glicemic mic).

Ne spălăm mai des pe mâini; 4 spălări ale mâinilor pe zi, reduce cu 25% numărul de viroze respiratorii şi cu 50% numărul de gastroenterite.

Dacă suntem cardiaci nu luăm aspirina împreună cu medicamentele de inimă; riscul de a face o criză cardiacă creşte cu 75% afirmă medicii din Scoţia care au studiat 7000 de pacienţi. De asemeni ne învelim noaptea deoarece temperatura scăzută creşte cu 13% riscul de a face o criză de inimă.

Curăţăm mai des tastatura calculatorului; bacteriologii de la Universitatea din Arizona au constatat că aceasta conţine de 300 de ori mai mulţi microbi decât capacul de la wc-ul unei toalete publice.

Mergem cu picioarele goale dimineaţa prin rouă; acesta era unul din secretele tinereţii fără bătrâneţe ale strămoşilor noştrii reactualizat de Sebastian Kneipp.

Reducem consumul de carne; mâncăm mai mult usturoi, nuci, fasole, banane, mere, cireşe, căpşuni, zmeură, coacăze salată şi 2-3 tablete de ciocolată pe lună

Busuiocul

Denumit şi vasileac sau borjolică, aceasta provine din limba greacă – basileus („rege”) şi se spune că era  folosit în vechime în leacuri şi unguente de care aveau parte doar regii. Se spune că busuiocul a crescut pe locul unde Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au desoperit Sfânta Cruce.

Este o plantă ierboasă ce provine din Asia tropicală; aroma puternică a busuiocului este dată de eugenol – o substanţă chimică prezentă şi în cuişoare, de citral, przent în lămâi, de cinnamate, care se găseşte în scorţişoară, de methyl chavicol care dă aroma tarhonului, linalool, o aromă prezentă în coriandru, de anetolul din anason, etc.

În frunzele de busuioc sunt prezente 6 substanţe chimice care se cuplează direct pe suprafaţa membranelor celulelor ficatului, detrminând, în lanţ, o serie de reacţii chimice care au ca finalitate creşterea cantităţii de enzime necesare funcţiilor ficatului.

Busuiocul purifică, deblochează şi sublimează tendinţele emoţionale joase (sexuale) către cele afective şi mentale superioare. Limpezeşte şi linişteşte mintea şi inima aducând claritate, deschidere, luminozitate; mucilagiile conţinute ajută la dizolvarea blocajelor emoţionale generând bunăvoinţă, îndulgenţă faţă de toate fiinţele, împăcare, armonie cu toată creaţia.

Pentru că are şi puterea de a stimula secreţia de lapte la mamă, persoana se „dilată” în bucuria iubirii ocrotitoare; uleiurile volatile din compoziţia busuiocului, aduc în viaţa noastră forţă şi stabilitate, protecţie şi imunitate faţă de atacurile subtile; ne ajută să simţim, să percepem înţelesuri profunde ale sacrului ceeace ne ajută să ne dăruim lui Dumnezeu, Sinelui suprem.

Ceaiul de prepară dintr-o lingură de busuioc uscat şi mărunţit la fiecare 200 ml apă purificată osmotic. Se fierb la foc mic, împreună, apoi se lasă 10 minute la infuzat. Se consumă 2 cănu după mese şi o cană seara înainte de culcare.

Ceaiul de busuioc ajută la eliminarea toxinelor provenite din grăsimi, carne prăjită, coloranţi chimici, creşte cu 15% secreţia alcool-dehidrogenazei – enzima care ajută la eliminarea alcoolului din organism, reglează glicemia, tiroida, suprarenalele, are acţiune antispastică superioară papaverinei. Mai este indicat în alte afecţiuni: aerofagie, aerocolie, colici, flatulenţă, colon spastic, colită de fermentaţie, gastroduodenite, ulcer gastric şi duodenal, parazitoze intestinale, cistite, prostatite, bronşite, gripă, pneumonii, eczeme, mâncărimi ale pielii, oboseală, dureri reumatice sau pentru stimularea secreţiei de lapte la mame.

Nu se dă la copiii sub 3 ani; la gravide poate produce vărsături.

Muşeţelul „doctorul”casei

Muşeţelul – Matricaria recutita, denumit şi romaniţă, mătrice, mătricea, morună, roman, romonel,  mărul-cîinelui, muşeţel-de-câmp, romaniţă, romaşcă sau prin Transilvania românică este o plantă erbacee anuală, medicinală din familia Asteraceae, cu frunze divizate şi cu flori grupate în capitule terminale. Numele de Matricaria este derivat din latinescul „mater” = “mamă”, deoarece muşeţelul este utilizat în bolile mamelor şi ale femeilor în general. In vechile cărţi despre plante medicinale se poate citi că uleiul de muşeţel alungă oboseala membrelor, iar muşeţelul fiert în apă şi aplicat pe vezica urinară sau biliară bolnavă calmează durerile.


Creşte pe ogoare, soluri argiloase, câmpii, luminişuri, costişe, pe lanuri de cereale, câmpuri de porumb, trifoi, cartofi şi sfeclă. Această plantă valoroasă  este tot mai rară şi izgonită din ce în ce mai mult din cauza folosirii excesive a îngraşămintelor chimice şi a combaterii buruienilor prin erbicide.

Conţine uleiuri volatile, principii amare sesquiterpenice, tanin, flavonozide, cumarine, acizi polifenolicarboxilici, compuşi azotaţi (colină, stachidrină, betonicină, aminoacizi, lectine imunomodulatoare), poliine, oze, acizi organici – acinitic, malic, vitaminele A şi E, fitosteroli, (beta- fitosterol).
camoille flower Pictures, Images and Photos
Muşeţelul ne întăreşte, ne susţine, ne face capabili să depăşim momentele dificile. Aduce în viaţa noastră stabilitate, robusteţe, sănătate, confort, armonie şi o atitudine egală în confruntarea cu problemele cotidiene ale vieţii. Utilă mai ales celor care nu sunt iubiţi, hipersensibili (antialergic prin chamazulenă), celor care sunt furioşi pentru că nu se simt iubiţi (celor care se aprind din orice, celor inflamabili, capricioşi, schimbători, cu toane, griji sau care simt nevoia de ocrotire). Muşeţelul este util şi celor care se lasă absorbiţi de astfel de persoane capricioase (şi care afirmă că “sunt epuizaţi/goliţi energetic”).
Chamomiles Pictures, Images and Photos
Calmează, împacă, relaxează (antialgic, antispastic de tip musculotrop prin acţiunea sinergică a uleiului volatil, flavonelor şi cumarinelor şi bisabololului). Oblojeşte rănile, cicatrizant, epitelizant, antiulceros (stimulează sinteza de prostaglandine gastroprotectoare prin chamazulenă şi bisabolol din uleiul volatil). Destinde, domoleşte pornirile necontrolate, impulsive, înfocate (colagogcoleretic prin acizii cafeic şi clorogenic şi antitermic prin herniarină) aducând satisfacţie, echilibru, stăpânire, împlinire, mulţumire, capacitate şi putere de înţelegere. Aduce în suflet fericirea unui copil fără griji, candoarea purităţii, liniştea fiinţei dăruite Divinului.
chamomile flowers Pictures, Images and Photos
Medicul naturist Johann Kunzle relatează despre o femeie din sat, numită “vrăjitoarea muşeţelului” şi foarte căutată de bolnavi; a ajutat cinci persoane cu auzul slab să-şi recapete auzul, prăjind o ceapă-de-mare, Urginea maritima (care se cultiva în horticultură), în ulei de muşeţel şi picurând de mai multe ori uleiul cald în ureche.
Această „vrăjitoare” făcea să se mişte iarăşi membrele paralizate, cu ajutorul fricţiunilor cu ulei de muşeţel. Contra durerilor de ochi punea la fiert muşeţel în lapte şi îl aplica sub formă de comprese calde pe ochii închişi, care se şi vindecau curând.

Se mai administrează sub formă de gargară, ceai, comprese, clisme, băi genitale. Util mai ales în afecţiuni urinare, genitale, cutanate (eczeme, plăgi, iritaţii ale pielii, arsuri, înţepături de insecte) sau respiratorii (sinuzite, bronşite) sau oculare (conjunctivite, blefarite).

Mod de preparare şi folosire:
-prepararea ceaiului: se opareşte 1 linguriţă (cu vârf) de flori de muşeţel cu ¼ litru de apă purificată osmotic şi se lasă să stea puţin.
-adaos la baie: pentru băile în cadă se iau de 2 ori câte 2 mâini pline, pentru băile feţei şi spălatul părului câte 1 pumn plin de flori de muşeţel; cantitatea respectivă se opăreşte şi se lasă să „tragă”.
-comprese: ¼ litru de lapte în clocot este turnat peste 1 lingură (cu vârf) de muşeţel, se lasă să stea puţin, se strecoară şi se fac comprese calde.
-aburi de muşeţel: 1 lingură (cu vârf) de muşeţel este opărită cu 1 litru de apă purificată osmotic în clocot. Vaporii se inhalează stând cu capul sub un prosop

Vitamina C şi … puţină istorie

Legumele şi fructele proaspete au făcut parte din meniul de bază încă de la constituirea primelor comunităţi umane. Când s-a observat că acestea puteau preveni sau trata anumite afecţiuni s-au introdus şi în rândul leacurilor vindecătoare.
În anul 1536, exploratorul francez Jacques Cartier trimis de regele Francisc I în Canada să cucerească teritorii şi să aducă resurse visteriei Franţei, a observat că dacă administra un ceai preparat din ace de tuia marinarilor săi aceştia nu mai mureau de scorbut. El a învăţat să prepare acest ceai de la băştinaşii care trăiau pe malul fluviului Sf Laurenţiu.
În 1617, John Woodall primul chirurg numit al Companiei Britanice Indiile de Est, recomandă consumul lămâilor pentru prevenirea scorbutului. Se spune că America nu ar fi fost descoperită dacă marinarii nu ar fi cărat cu ei varză murată în butoaie care să îi ferească de scorbut.
În 1753, James Lind, chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, publică un “Tratat asupra scorbutului”, în care recomandă marinarilor să consume citrice. Ca urmare abia din 1795, acestea vor deveni alimente standard pentru Marina Britanică.
În 1907, Axel Holst şi Theodor Frølich, doi biochimişti norvegieni, care studiau boala “beriberi” contractată la bordul navelor din Flota de Pescuit Norvegiană, au vrut ca un mic mamifer de teste să înlocuiască porumbeii pe care îi folosiseră. Au hrănit porcuşori de guinea cu hrana test, care produsese “beriberi” la porumbei, şi au fost surprinşi când a apărut, în loc, scorbutul. Până atunci, scorbutul nu fusese observat la nici un alt organism în afară de oameni, fiind considerat o boală exclusiv umană.
La începutul secolului XX, omul de ştiinţă polonezo-american Casimir Funk a condus cercetările în ceea ce priveşte bolile de deficienţă, iar în 1912 Funk a dezvoltat conceptul de “vitamine”, ca elemente componente ale hranei esenţiale sănătăţii. Apoi, din 1928 până în 1933, echipa de cercetători maghiară compusă din Joseph L. Svirbely şi Albert Szent-Györgyi şi, independent, americanul Charles Glen King, au izolat pentru prima dată vitamina C şi au arătat că este acid ascorbic.
În 1937 Albert Szent-Györgyi primeşte Premiul Nobel pentru descoperirea ciclurilor de reacţii ale acidului ascorbic, citric, fumaric,- aşa numitul ciclu Krebs.


În 1933-1934, chimiştii britanici Sir Walter Norman Haworth şi Sir Edmund Hirst şi, independent, polonezul Tadeus Reichstein, au reuşit să sintetizeze vitamina, fiind prima creată articifial. Acest lucru a făcut posibilă producerea industrială şi, în acelaşi timp, ieftină a vitaminei C.
Haworth a primit în anul 1937 Premiul Nobel pentru Chimie pentru munca depusă de el.
În 1934, compania farmaceutică elveţiană Hoffmann-La Roche a fost prima care a produs sintetic, industrial, vitamina C, sub numele de marcă Redoxon. În prezent China este principalul producător şi furnozor mondial de vitamina C sintetică datorită costurilor mai reduse dcât cele ale producătorilor europeni sau americani.
Majoritatea speciilor – fie plante fie animale, îşi sintetizaează, îşi produc în propriul organism necesarul de vitamina C. Acest lucru se întâmplă în rinichi- la reptile şi păsări, şi în ficat la mamifere şi la păsările care ciripesc. Peştii, liliecii dar şi oamenii nu mai pot să facă acest lucru din cauza inactivării unei gene care era responsabilă de producerea unei enzime necesare în cadrul procesului chimic de sinteză numită l-gulonolactonă oxidază – ultima din cele patru enzime care intervin în sintetizarea acidului ascorbic.
Cel mai mare consum de vitamina C are loc în organism atunci când acesta este stresat sau rănit. De exemplu o capră produce în mod normal circa 13000 mg de vitamina C pe zi şi până la 100 000 mg pe zi într-o stare de stres, atunci când e rănită sau bolnavă. La oameni cea mai mare nevoie de vitamina C o au indivizii stresaţi sau cei accidentaţi, traumatizaţi, aflaţi pe patul de spital. Un necesar crescut de vitamina C (de 2-3 ori mai mare) o au fumătorii care introduc în organism peste 7200 de substanţe chimice odată cu fumul inhalat (nici măcar una de vreun folos organismului) pentru că în organismul lor rezervele de vitamina C se epuizează mult mai repede decât la alţi indivizi (un fumător pierde de la o singură ţigară 25 – 100 mg vitamina C).
În organism vitamina C are rol în producerea colagenului printr-o reacţie de hidroxilare în ţesutul conjunctiv – o substanţă cu rol structural ce intră în compoziţia pielii, oaselor, mucoaselor, etc. Vitamina C este necesară pentru producerea în sistemul nervos (sau în glandele suprarenale) a celor mai importanţi neurohormoni – dopamina, adrenalina şi noradrenalina – presursori la rândul lor pentru ceilalţi neuromediatori care asigură funcţionarea structurilor nervoase.
Fără vitamina C nu poate fi sintetizată carnitina – substanţă foarte importantă pentru producerea energiei necesare tuturor organelor şi care are loc la nivelul mitocondriilor.
Vitamina C este unul din cei mai importanţi antioxidanţi care protejează ADN-ul de “hoţii” de protoni care sunt radicalii liberi.

Vitamina C cedează din structura ei chimică electroni -pentru a “potoli foamea” acestor substanţe periculoase foarte reactive şi distructive. Acestea intră în organismul nostru odată cu aerul poluat, odată cu apa poluată plină de sute de substanţe chimice periculoase (majoritatea insuficient sau deloc studiate) sau odată cu alimentele saturate cu aditivi, pesticide, arome sintetice, etc. Cercetătorii au afirmat că fiecare celulă din corpul nostru este agresată, “atacată” de peste 100 000 de radicali liberi într-o … secundă. De aceea organele în care găsim şi de 100 de ori mai multă vitamina C decât în restul corpului sunt şi cele mai importante – creierul (“regele organelor”), ochiul (vederea), hipofiza (“regina glandelor endocrine – primul ministru”), timusul (ministerul securităţii interne), tiroida (“ministerul economiei”), testicolul, ovarul (reproducerea), glandele suprarenale (“ministerul supravieţuirii”), plămânii (respiraţia), leucocitele (armata), pancreasul, ficatul (“ministerul chimiei”), intestinul gros (“gunoierul şef”), etc.
Vitamina C intervine în metabolizarea anumitor amino-acizi, a acidului folic şi a glucozei, contribuie la formarea anticorpilor şi interferonilor, are acţiune antiinfecţioasă scăzând durata “răcelilor” dar şi a altor boli, protejează contra apariţiei cancerului frânând formarea nitrosaminelor – agenţi cancerigeni care se constituie în timpul asimilării aminoacizilor – în stomac, sau are acţiune laxativă.
Vitamina C revigorează vasele sangvine, prevenind astfel tulburările cardiovasculare şi determinând reducerea crizelor de emfizem la fumători; facilitează absorbţia fierului, are o acţiune antihistaminică eficace în tratarea alergiilor şi benefică pentru victimele astmului bronşic şi, de asemenea, contribuie la înlăturarea stării de anxietate, oboseală, stres.
Deoarece este o vitamină hidrosolubilă (se dizolvă în apă) majoritatea legumelor vor pierde vitamina C din structura lor dar … aceasta se va regăsi în apa în care le-am gătit.

Problema este temperatura şi timpul, vitamina C fiind distrusă la o fierbere cu o durată mai mare de 3 minute astfel că este de preferat ca legumele să fie cât mai puţin fierte aşa cum procedează bucătarii chinezi sau japonezi. Apa pură cum este cea obţinută prin osmoză inversă este de preferat pentru gătit pentru că are o mare capacitate de dizolvare (în special pentru vitaminele hidrosolubile) şi îi lipsesc sutele de chimicale prezente în apa de la reţea sau freatică (acestea interacţionează chimic cu fitonutrienţii din legume alterându-i sau denaturându-i).

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 07:52 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC