> News of the day <

Apa – cel mai important element pentru sănătatea noastră

Dr. Gerald Pollack este cercetătorul discret care confirmă observaţiile lui Masaru Emoto cu privire la apă: apa are patru stări şi nu trei. A patra stare a apei este aceea de gel sau polimer sau apă structurată. Importanţa acestei descoperiri pentru sănătatea noastră este uriaşă. În august 2010 Profesorul Pollack m-a onorat trimiţându-mi o invitaţie … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ce ar mai trebui să ştim despre … urechi

Ceara din urechi conţine cerumen, sebum, celule moarte plus încă alte 40 de substanţe. Femeile care au în urechi o ceară umedă, au risc mai mare de a face cancer de sân; acest fapt a fost evidenţiat în special la femeile japoneze care în mod normal, la fel ca toate asiaticele, au în urechi o ceară uscată.

Această ceară protejează urechile de apă, ciuperci, sau o mulţime de alţi microbi. În ea se opreşte praful, murdăria exterioară, musculiţele, furnicile care ajung accidental în ureche sau alte vietăţi.

Dacă reducem grăsimile din meniu, urechea va secreta mai multă ceară; sau dacă ne spălăm în urechi cu prea multă insistenţă. Curăţarea exagerată a urechii duce la o secreţie abundentă de cerumen.

În ureche nu introducem obiecte pentru curăţare, nici măcar acele beţigaşe cu vată. Singurul care are acces în canalul urechii este degetul mic pentru a înlătura excesul de ceară. De aceea i se mai spune auricular.

Când ne mănâncă urechile fie avem o alergie, fie ne spălăm prea mult în urechi. Mâncărimea de regulă semnifică o secreţie insuficientă de ceară (adică puţină). Scărpinatul stimulează secreţia de ceară. Dacă din ureche curge o secreţie gălbuie, urât mirositoare şi ne mânâncă tare, avem otită externă sau urechea înnotătorului şi trebuie mers la medic.

Când urcăm Stârmina sau mergem cu avionul ni se înfundă urechile; se numeşte barotraumă sau „ureche de avion”. Urechile înfundate pot fi semn al unei boli numite sindromul Meniere care mai dă ameţeală, hipoacuzie sau pierderea auzului.

Medicii legişti au observat de-a lungul timpului că urechile păroase au legătură cu bolile de inimă. Prezenţa unui inel alb în jurul irisului  (se mai numeşte arcus senilis) e semn că ai putea muri de o boală de inimă – afirmă Robert Superko – fondator al Laboratorului Inimii de la Universitatea Berkeley, California.

Sexologul Edwin Gregg susţine că urechea nu e numai o importantă  zonă erogenă la femei, dar e şi oglinda vaginului. Edwin Gregg a studiat problema timp de mai mulţi ani şi a ajuns la concluzia că, după ureche, poţi să afli şi cam care e atitudinea unei femei faţă de sex. De exemplu femeile care poartă cercei mari şi roşii sunt mândre de sexualitatea lor şi sunt foarte active. Cele care îşi ascund urechile în păr sunt foarte iritabile şi timide când e vorba de sex.

Apa pură şi sănătatea

„Diferenţa chimică dintre viaţă şi moarte este diferenţa dintre apa de robinet şi apa pură”- Dr. McKim Marriott

Peştii beau apă? Răspuns: Da. Celule specializate aflate la nivelul branhiilor preiau sărurile minerale inutile şi împreună cu un mucus concentrat le elimină la exterior. Prin membranele branhiilor trece doar apă pură la fel ca prin membranele care obţin apă pură prin osmoză inversă.

Există animale care nu beau apă niciodată sau foarte rar (locuitorii deşertului- antilopele, popândăii, şoarecii săritori, dipodidele, broaştele ţestoase, zebrele, şerpii, girafele, struţii, leii,  dropiile, ciocârliile, gerbilinele, unii şoareci şi rozătoare) care îşi asigură apa exclusiv din arderea lipidelor şi hidrocarbonaţilor. Cămila poate stoca 120 kg de grăsime şi poate trăi fără apă 45 de zile (din „arderea” glucidelor sau lipidelor rezultă apă pură + CO2).

Toate animalele de pe planetă, inclusiv omul, posedă în interior o “fabrică” de apă pură.În celulele noastre  intră doar APĂ PURĂ prin canale de intrare specifice numite aquaporine (aqua-apă, porine – pori, orificii- în anul 2003 Peter Agree obţine Premiul Nobel pentru descoperirea acestora – după ce „a citit” caietele Profesorului Gheorghe Benga de la Cluj!),  moleculă cu moleculă trecând printre cei patru alfa – aminoacizi care “răstoarnă”fiecare moleculă de apă cu oxigenul spre interior (precum naşterea omului). Mineralele sau electroliţii intră prin alte canale membranare proteice separate (canalele de ioni). Mineralele ajung la membrană fie în stare dizolvată în apă (apa minerală) fie în stare de coloizi, adică în suspensie. Mineralele coloidale provenite din seminţe, fructe sau legume intră cu uşurinţă în celulele noastre cu consum minim spre inexistent de energie. Mineralele dizolvate (cum sunt cele din apa plată sau minerală sau de izvor, trebuie mai întâi filtrate, „strecurate”, proces care se face cu consum energetic (46kcal/pahar). Absorţia lor se face cu greutate, cu consum de energie la fel ca absorţia glucozei.

Apa cea mai sigură pentru consum uman este apa obţinută prin osmoză inversă; este o apă pură, corectă celular, sigură chimic şi microbiologic, care ne apără de o mulţime de boli şi care poate genera falimentul multor firme din industria medicală sau alimentară – cum ar fi cele care îmbuteliază în sticle de plastic periculoase, apă “chioară”.

În prezent, pe piaţă sunt o mulţime de sisteme de purificare prin osmoză inversă însă nu toate sunt sigure. Membranele osmotice sau filtrele de cărbune ieftine au structuri compozite incerte iar apa dură clorinată din România le poate distruge cu uşurinţă expunându-ne astfel unor mari pericole. Ignoranţa, amânarea, indiferenţa,  ucid lent,  la fel de eficient ca apa dură sau colesterolul.

Echipamentele Nobel sunt o alegere bună. Danny Water le recomandă cu încredere.

Curiozităţi ale corpului nostru

Corpul uman produce zilnic un miliard de celule roşii.
Creierul continuă să transmită semnale sub formă de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore după moarte. Un creier uman genereaza mai multe impulsuri electrice intr-o zi decat toate telefoanele din lume. Zilnic, avem in jur de 70 000 de gânduri.
Drumul mâncării de-a lungul esofagului durează cam 8 secunde. In medie, stomacul digeră o masă bogată în grăsimi în 6 ore, în timp ce pentru o masă bogată în carbohidraţi îi sunt necesare doar 2 ore. Sucul gastric conţine 99% apă; când apa este mai puţină, apare hiperaciditatea. Aşa se explică de ce apa cu care înghiţim o pastilă ne face mai mult bine decât pastila care este dezhidratantă (absorbantă de apă).
Durata medie a digestiei în intestinul subţire este de 3 până la 5 ore. In intestinul gros mâncarea este apoi digerată timp de 4 ore până la 3 zile. Intestinul gros are zece metri lungime. Durata vieţii unei celule intestinale este de 12 ore. Cea a unei celule a peretelui intern a stomacului este de 4 ore iar a peretelui extern de 4 zile. O celula din piele trăieşte 28 de zile.

Creierul conţine peste 90% apă; durerea de cap nu este o scuză bună pentru a nu face sex, pentru că endorfinele eliberate în timpul actului sexual au efect analgezic.
Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori de-a lungul vieţii.
Inima continuă să bată după ce este scoasă din corp. Chiar dacă este tăiată în bucăţi, muşchii inimii vor continua să bată. Inima femeii bate mai repede decât cea a bărbatului. Inima pompează mai mult de 6 litri de sânge pe minut, adică 10 000 de litri de sânge pe zi.
Oamenii sunt singurii care fac sex stând faţă în faţă. Lungimea medie a penisului este de 3 ori lungimea degetului mare de la mana.
80% din corpul omenesc este format din apă. La nastere, 90% din greutatea totală a unui nou născut reprezintă 90% apă (la fel ca o roşie sau un strugure sau un castravete). Un om normal, va elimina aproximativ 41.640 litri de urină şi 1 litru de salivă care este permanent înghiţită (cam de două ori pe minut). Saliva conţine 98% apă. Dacă saliva nu poate dizolva ceva, atunci nici nu putem simţi gustul. Piciorul unui om contine 250.000 glande sudoripare. Piciorul unui bărbat mediu , elimină aproximativ 250 ml de transpiraţie zilnic; toată această apă trebuie înlocuită înainte de semnalul de dezhidratare (senzaţia de sete). Când cantitatea de apă din corpul omenesc este redusă cu 1% ne va fi sete, iar dacă este redusă cu 10% vom muri.
Când o persoană moare auzul este ultimul simţ perceput. Văzul este primul care dispare.

Informaţia în sistemele biologice


Informaţiile care urmează sunt în mare parte obţinute din cartea „Inteligenţa materiei” a profesorului doctor în ştiinţe medicale, neurolog şi psihiatru Dumitru Constantin Dulcan membru al Academiei Române Organizarea materiei vii ca structură dotată cu o anumită formă de funcţionalitate include în sine implicit, informaţia. Întreaga lume vie are nevoie, pentru a exista, de informaţie şi de structuri specifice prin care să poată prelucra şi lua deciziile adecvate în mediu. Aşadar, toate celulele sunt capabile să recepţioneze şi să emită informaţie, adică să comunice, indiferent de nivelul de organizare la care se află.
Conceptual, Universul cu tot ce există în el, poate fi rezumat la triada: materie, energie şi informaţie. Celula, organismul, sunt biosisteme. Între toate sistemele există legături permanente cu dublu sens- atât între subsistemele din structura unui organism, cât şi între organism şi suprasistemele care în care se încadrează. Aceste legături intra şi intersistemice au fost numite de V. Săhleanu legături de tip informaţional.
Întreaga viaţă se bazează pe legături de tip informaţional, inclusiv integrarea ei în marea ordine, în marele sistem pe care îl numim Univers. Nu putem concepe viaţa ca fiind posibilă la orice nivel de organizare, inclusiv monocelular, fără ca biosistemul să dispună de capacitatea de a sesiza mediul, adică de a emite, a primi şi a prelucra informaţie. Orice fiinţă lipsită de posibilitatea de a percepe mediul este sortită pieirii.
Informaţia este considerată un mesaj sau o suită de mesaje despre variaţiile mediului intern sau extern. Mesajul compus la rândul lui din semnale, devine informaţie după receptarea şi decodificarea sa, deci după ce a devenit un fenomen de cunoaştere. Faţă de semnificaţia unei informaţii se pot adopta două atitudini: da sau nu, favorabil sau nociv pentru organism. Spre deosebire de celelate animale, omul are şi o a treia posibilitate de opţiune: şi da şi nu, sau mai mult dintr-unul şi mai puţin din altul. Fără informaţie, după cum spuneam, nu există viaţă.
Aceasta înseamnă că toate sistemele vii, indiferent de nivelul de organizare, dispun de posibilitatea de a recepta, a transmite, a prelucra şi a emite informaţie în scopul elaborării unui comportament adecvat condiţiilor de mediu în care trăiesc.
Structura specializată în prelucrarea informaţiei, la nivel biologic, este sistemul nervos, a cărui activitate s-ar putea spune că este pur informaţională. Se adminte că primele forme de viaţă şi deci, cap de serie al lumii vii, sunt protozoarele, fiinţe monocelulare, virusurile fiind considerate forme de trecere între materia vie şi cea nevie. Structura lor rudimentară le permite o funcţionalitate mult simplificată faţă de fiinţele pluricelulare. Respiraţia se face prin difuziune directă a oxigenului din atmosferă în citoplasma celulei, digestia prin includerea în invaginaţiile citoplasmei şi digerarea lor în vacuole digestive, iar excreţia prin deschiderea vacuolelor cu deşeuri în afara celulei. Într-un ansamblu viu, format din mai multe celule, apare necesitatea inei structuri care să preia comanda întregii colectivităţi şi s-o orienteze spre atingerea finalităţii sale: autoconservarea şi reproducerea.
Ţesutul destinat acestei funcţii capitale pentru viaţa organismului va fi, sistemul nervos. Funcţia de coordonare şi integrare a sistemului nervos nu are nici un reprezentant în structurile anatomice ale protozoarelor. Primul element structural nervos apare la celenterate, fiind reprezentat printr-un singur neuron cu dublu circuit, receptor-efector. Pe treapta următoare de evoluţie apar circuite nervoase alcătuite din doi neuroni- senzitivi şi motori, pentru ca în stadiile următoare să se adauge neuronii intermediari cu rol de asociaţie între fluxul de informaţie primit şi cel emis de organismul viu. În raport cu evoluţia, neuronii se vor aduna în formaţiuni numite centrii nervoşi şi ganglioni cerebroizi, apoi o parte din ganglionii cerebroizi vor suferi procesul de encefalizare, ajungându-se la creierul pe care îl cunoaştem azi la om. O parte a sistemului nervos va prelua funcţiile vegetative de importanţă vitală pentru existenţa individului şi care, ca mod de desfăşurare, au rămas în afara controlului raţional.
Unii cercetători cred că ar fi fost un dezastru pentru biologie dacă întreaga funcţionalitate a unui angrenaj de miliarde de clule ar fi trebuit să fie condusă conştient. Finalitatea speciei constă în autoconservarea şi perpetuarea speciei şi nu era posibil să se lase la discreţia unui individ dacă vrea sau nu să continue lanţul existenţei. Pentru acest motiv interesele speciei sunt atât de pregnant reprezentate prin instincte, iar lupta cea mare a omului, conştientizată, este purtată în domeniul lor. O altă parte a sistemului nervos şi-a asumat funcţia de întreţinere a relaţiilor indivudului cu mediul. Din reflectarea la nivelul creierului a mediului intern şi extern rezultă procese psihice, adică fenomenul de conştienţă. Când sediul integrării îl constituie scoarţa cerebrală, comportamentul este numit raţional. Un sistem deschis, şi viaţa este organizată pe acest principiu – implică un permanent schimb de substanţă, energie, şi informaţie cu mediul. Fără acest schimb, nu poate exista viaţa.
Dar viaţa există şi la nivel monocelular; fără posibilitatea de a percepe informaţiile cu semnificaţie favorabilă sau nocivă din mediul ambiant, un protozoar nu ar rezistat în competiţia pentru viaţă. O plantă execută operaţiuni chimice cu performanţe neatinse de om în laborator. Întreaga lume vie trăieşte pe seama plantelor, drumul de la materia anorganică spre cea organică, trecând prin frunzele lor.
Aşadar, tot mai mulţi cercetători consideră că sistemul nervos, aşa cum îl cunoştem, nu este singura structură capabilă să prelucreze informaţie la nivelul organismelor vii. Toate sistemele vii apar, în această viziune capabile să recepteze, să prelucreze şi să emită informaţii. Prin bălţile de la noi trăiesc o mulţime de protozoare ca Paramecium, Vorticella, Stentor, Balantidium, etc. Paramecii sau infuzorii cum li se mai spune, au mişcări coordonate ale cililor, mai repede sau mai încet în funcţie de „interesele” lor sau se întorc din drum dacă întâlnesc un obstacol, sau îl ocolesc. Ei nu includ o picătură de tuş în hrana lor şi nici alte obiecte inutile. În faţa acestui comportament cercetătorul român E.A.Pora afirmă: „ Înseamnă că există un centru de reglaj al întregii mişcări ciliare, care se găseşte undeva în interiorul celului şi care, primind anumite excitaţii din mediu, determină mişcarea adcvată”… acest fapt conduce la concluzia că la toate nivelurile de viaţă uni sau pluricelulară există o structură capabilă să prelucreze informaţie.
Deşi nu s-au confirmat, se presupune existenţa intracelulară a unei formaţiuni de tip nervos. Informaţia implică prezenţa unor semnale putătoare de informaţie, deci un suport energetic; aşadar odată cu schimbul verbal de informaţie se petrece şi un transfer de energie. Gândul în această accepţiune ne apare ca o forţă materială, un câmp energetic. Sau cu alte cuvinte, un simplu gând mărturisit numai nouă înşine, poate în anumite împrejurări să provoace o acţiune prin receptarea sa de un alt creier!. Nici o informaţie din Univers nu este lipsită de un suport material sau energetic. Chiar gândurile, ideile noastre, după cum am discutat, sunt reale forţe de acţiune, câmpuri energetice care se propagă în spaţiu spre alte creiere, emise odată cu simbolurile lor semantice. Existenţa comunicării la întreaga lume vie, indiferent de treapta evolutivă pe care se află, decurge din însăşi definirea termodinamică a vieţii.
Dacă toate fiinţele vii sunt sisteme deschise permiţând, între altele, şi un schimb de informaţie cu mediul, atunci trebuie să vorbim de existenţa unui limbaj, a unei forme de comunicare la nivelul întregii lumi vii.pentru toate vietăţile limbajul, ca posibilitate de comunicare cu semenii şi mediul, are o importanţă vitală. Etologii sunt de părere că animalele „conversează” între ele mai mult decât credem noi. Sunetele emise de ele intră într-o altă gamă de percepţie decât aceea pentru care este formată urechea umană şi de aceea nu le auzim în toate cazurile. Expresia „tăcut ca peştele” era valabilă când nu se ştia că peştii sunt în realitate foarte gălăgioşi. Dacă subconştientul este considerat antecamera conştienţei, zona în care „fermentează” ideile sau sediul pregândirii, atunci acesta trebuie să fie şi nivelul la care este generat câmpul energetic purtător de informaţie.
Acest prelimbaj ar constitui „limbajul universal”, nemediat de cuvinte şi accesibil tuturor fiinţelor – de la celule izolate şi plante la om. Astfel mult controversata gândire fără limbaj îşi găseşte o explicaţie, susţinută şi de prezenţa unor rudimente de gândire la animale. În acest context se poate discuta despre sugestiile terapeutice generatotoare de acţiuni curative. Auzim deseori supându-se „Simplă autosugestie sau ce este altceva decât doar o sugestie!” în legătură cu terapiile despre care nu se cunoaşte suportul ştiinţific. Levin, Gordon şi Fields au demonstrat că administrarea unor substaţe placebo pot declanşa secreţia de endorfine în organism. Cu alte cuvinte sugestia poate, este capabilă să declanşeze o acţiune fiziologică concretă în organism. Un suport ştiinţific pentru fenomenele psihice a încercat să ofere biofizicianul rus A.P.Dubrov prin ipoteza sa asupra câmpului biogravitaţional.
Câmpul biogravitaţional, element al câmpului gravitaţional universal, s-ar afla la baza edificiului biologic datorită proprietăţilor care îi permit să fie convertit în orice formă de câmp şi energie. Transferul de informaţie pe cale biologică practic nelimitată şi fără pierderi nu este posibilă decât prin intermediul câmpului biogravitaţional după pererea lui. La noi în ţară, G. Catianu şi Rodica Strungaru au întreprins un studiu interesant al proceselor psihoinformaţionale. Cei doi concluzionează că „nu există nici o contradicţie a legilor actuale ale fizicii de a presupune că fenomenelor psihoinformaţionale le sunt asociate unde electromagnetice purtătoare de informaţie care se pot propaga la distanţă şi pot fi recepţionate şi decodate în sistemul nervos al unei alte fiinţe vii”.. Adrian Dobbs foloseşte unele concepte cum ar fi cele de masă negativă sau imaginară noţiuni folosite de fizica cuantică în mod obişnuit. Având masă imaginară, particule elementare cum ar fi psitronii nu au inerţie şi deci pot călători cu o viteză mai mare decât viteza luminii, aducând informaţii din viitor în prezent. Dobbs îşi imaginează psitronii ca un nor care se proiectează direct pe creierul unui individ receptiv, informându-l despre starea sa prezentă şi viitoare probabilă.
Neuronii, după John Eccles se află într-un „echilibru instabil” aşa încât un stimul de mică intensitate poate declanşa o reacţie în întregul sistem. Graţie acestui echilibru instabil al sistemului nervos ar putea fi posibilă acţiunea psitronilor lui Dobbs, prin care el încearcă să explice precunoaşterea, clarviziunea,etc. Transmiterea unui mesaj între două creiere presupune un suport material, un câmp energetic codificat în semnale purtătoare de informaţie care vor fi decodificate de creierul receptor. Consecinţa logică imediată care ne apare în minte este ideea că în acest caz gândul nostru reprezintă o forţă materială. În consecinţă gândirea nu este o expresie abstractă a unui substrat material reprezentat de creier ci produsul său concret, material. În clipa în care gândim, chiar dacă nu ne exprimăm verbal, noi emitem un câmp energetic ca suport al gândurilor noastre. Sub această formă gândurile sunt emise în spaţiu şi de aici receptate de un alt creier care poate fi acela căruia îi este destinat sau un altul (fenomen prin care se explică simultaneitatea aceloraşi idei în ştiinţă, originea unor idei străine de preocupările noastre, sau anumite influenţe malefice). Relaţiile interumane, simpatia, antipatia, dragostea sau ura, fascinaţia, dragostea la prima vedere, dominarea prin privire, subjugarea prin farmec, sau farmece, sau simpla prezenţă devin mult mai uşor de înţeles dacă admitem că la baza lor se află un transfer interuman de energie. Ideile, sentimentele noastre, exprimate sau nu, circulă în spaţiul care ne înconjoară sub forma de câmp energetic purtător de informaţie. Coloratura tandră sau ostilă a sentimentelor noastre sunt în consecinţă informaţii conţinute în câmpul energetic emis de creier. Toate celulele vii sunt capabile să emită şi să recepţioneze informaţii codificate în semnale. Neuronii nu apar decât ca nişte celule specializate în emiterea şi receptarea de informaţie, dar nu este exclusă această posibilitate pentru celelalte celule.

Apa "minerala" o pacaleala

perdele minerale de calciu create prin evaporarea apei
perdele minerale de calciu create prin evaporarea apeiAici nu este vorba de gheata ci de apa minerala bogata in CALCIU.
Oamenii care vin aici s-si trateze hipocalcemia de fapt pleaca mai bogati in calciu- spre disperarea rinichilor, mai putin bogati in euro, iar turismul turcesc cu siguranta mai bogat in euro.

O multime de firme distribuie, imbuteliaza, comercializeaza apa minerala carbogazoasa sau plata.
Se stie ca exista doua regnuri de vietuitoare: animal si vegetal.
Noi suntem din cel animal. Plantele din cel vegetal. Asa invata copii in clasele primare si este corect.
Si noi si plantele suntem construiti din apa in cea mai mare parte.
Pe langa apa mai avem cateva minerale care intra in compozitie- carbon, calciu, fier, magneziu, etc.
Aceste minerale sunt de mai multe feluri: minerale anorganice, sau inorganice sau metalice si ele provin in apa de exemplu din dizolvarea pietrelor peste care curge izvorul sau paraul, sau din deversarile industriale. Aceste minerale nu pot fi absorbite de corpul omului mai mult de 10-15% maxim.
Plantele insa se descurca bine cu aceste minerale, le absorb si le transforma in minerale coloidale cu dimensiuni mult mai mici decat cele metalice anorganice. Aceste minerale coloidale a caror rata de absortie este de 98% se gasesc in toate legulele si fructele pe care le vedem atunci cand intram in piata.
plantele de exemplu morcovul isi obtin apa necesara vietii din pamant prin OSMOZA. Rinichiul nostru filtreaza sangele de reziduuri tot prin osmoza.
Foarte multe legume si fructe(rosii, castraveti, pere, mere, pepeni, etc, etc), contin apa in proportii care depasesc 90% din totalul greutatii lor.
aceasta nu este o apa minerala metalica sau anorganica ci apa obtinuta prin osmoza in care sunt dizolvate minerale coloidale.. Sangele nostru este un sistem coloidal; citoplasma celulelor noastre este un sistem coloidal.
Mineralele din apa cu etichete frumos colorate cu nori si paduri din market sunt strecurate de rinichi si celule si eliminate sau depuse sub forma de pietre in rinichi, colecist, articulatii.

ps: atentie! exista firme care speculeaza nevoia REALA a oamenilor pentru o apa sigura si ofera echipamente foarte scumpe si periculoase.
pentru a va feri de firmele si agentii disperati dupa BANII Dumneavoastra, intrebati pe unul “patit” – pacalit!
sunt o multime de lucruri care nu va sunt spuse tot asa cum pati cand faci asigurare la masina si afli dupa ce ai lovit-o de la un inspector de daune “oparit” ca nu poti sa primesti banii de reparatie pentru ca… etc etc. iar la final iti spune ca trebuia sa casti ochii inainte de a face asigurarea!.
stiti cum este nu-i asa?

pentru a afla cum este sa fii umilit de niste smecheri si a nu pati la fel sunati-ma la 0740 473 595

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 05:04 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC