> News of the day <

Dr Pro – două vorbe despre clor

Clorul este o substanţă de culoare galben-verzuie care se dizolvă extrem de uşor în apă. Are miros iute, înţepător, toxic iar nasul omului îl simte de la concentraţii începând cu 0,3 ppm (părţi per milion!). Se adaugă la apa de reţea întrucât distruge foarte eficient microorganismele. În acele zone din lume unde nu se adaugă … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Clorul … inamic public (extrase)

Clorul a fost descoperit în 1774 de chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele, dar numele i-a fost dat de Sir Humphrey Davy. În 1904 clorul a devenit metoda standard de dezinfecţie a apei. Acestă metodă este eficace şi ieftină. Înainte de utilizarea sa, milioane de oameni au suferit de boli transmise de apă cum ar fi holera, febra tifoida, dizenteria  precum şi alţi agenţi patogeni iar clorinarea apei a favorizat dezvoltarea marelor oraşe.  Clorul a fost astfel considerat o minunată binecuvantare iar clorinarea apei cel mai mare act de prevenire a bolilor mortale din întregul mileniu.

În anii 60, Dr Joseph Pret a observat o rată neobişnuit de mare de îmbolnăviri de inimă la militarii americani care luptau în Vietnam; aceştia prezentau şi niveluri foarte crescute ale colesterolului la vârste de 20-30 de ani. După multe observaţii şi cercetări el a concluzionat că vinovat este clorul care se adăuga la apa pe care militarii o beau. A făcut studii pe loturi de pui de găină şi porumbei şi a constatat că cei care primeau apă cu clor aveau la autopsie arterele îngustate de la plăcile de aterom şi cu peste 50% mai ridicat nivelul colesterolului comparativ cu loturile de păsări care au primit doar apă distilată (nici una nu a prezentat vreo boală de inimă sau căderi ale penelor ca păsările care primeau clor în apă). La finanul cercetărilor care s-au desfăşurat în orşelul Fullerton, Pennsylvania şi care au durat peste 10 ani el afirmă:  „clorul din apă este cauza unor epidemii de boli fără precedent în istorie, care includ infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, senilitate, cancer şi impotenţă sexuală. Riscurile de cancer în rândul persoanelor cu apă potabilă clorurată este cu 93% mai mare decât în rândul celor a căror apă nu conţine clor.” El a mai observat că populaţia din Fullerton care bea o apă fără clor, avea un indice de îmbolnăviri de inimă foarte scăzut comparativ cu alte oraşe care clorinau apa.

Clorul utilizat ca gaz de luptă  a fost folosit ca o armă chimică în primul război mondial de către Germania la 22 aprilie 1915, în a doua bătălie de la Ypres. Un savant german (care a fost şi laureat al Premiului Nobel!), Fritz Haber de la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin, în colaborare cu conglomeratul chimic german I.G.Farben au dezvoltat metode perfecţionate pentru gazarea cu clor. Rolul lui Haber în utilizarea clorului ca  armă mortală a determinat sinuciderea soţiei sale, Clara.

În ce mod suntem afectaţi?

Cei mai mulţi dintre noi petrecem între 70 şi 90% din timpul nostru în interior (acasă, la birou, în maşină, în magazine, etc) unde  sistemele noastre imunitare sunt bombardate cu substanţe chimice de la covoare, produse de curăţare, mobilierul tratat chimic, perdele sintetice care elibererază COV (compuşi organici volatili) fumul de tutun, pesticide, praf, haine sintetice, materiale plastice, fibra de sticlă, azbest, eşapamentul de la automobile, la care se adaugă clorul, care este în mod curent amestecat cu apa în staţiile de tratare şi aprovizionare municipale. Toate aceste substanţe chimice periculoase (dar şi altele aflate în apă şi alimente) introduse în organism expun sistemul nostru imunitar la un imens stres chimic. S-a dovedit că el face faţă acestui “război chimic” aproximativ 40 de ani; după această vârstă suntem dispensarizaţi pentru una sau mai multe boli cronice, adică de aici înainte până la moarte ne împrietenim cu doctorii, vom sponsoriza şi vom avea grijă de conturile industriei medicale. Pentru cât timp? Răspuns: de câţi bani avem economisiţi.

“Oamenii de ştiinţă au descoperit o incidenţă mai mare a cancerului de esofag, rect, sân, laringe şi a bolii Hodgkins în rândul populaţiei care foloseşte surse de apă potabilă de suprafaţă clorurate.”
“Compuşii chimici organici volatili se pot evapora din apă când facem duş sau baie. Studiile indică faptul că expunerile prin inhalare pot fi la fel de importante ca expunerea la apă potabilă clorurată când consumăm 2 litri de apă de la robinet pe zi.”
“Oamenii care fac duş frecvent ar putea fi expuşi, prin ingestie/inhalare şi / sau absorbţia cutanată  a compuşilor cloruraţi periculoşi.”

Copii mici, persoanele în vârstă, precum şi bolnavii cronici sunt printre cele mai afectate persoanela expunerea la clor. Studiile raportează o creştere de 75% în cazuri de astm începând din 1984. – sursa – American Health Association.

“Un lung, duş fierbinte poate fi periculos. Substanţe chimice toxice sunt inhalate în concentraţii mari.” Dr. John Andelman

Dr. Lance Wallace professor of Water Chemistry at the University of Pittsburgh susţine că “expunerea la produsele chimice vaporizate din aprovizionarea cu apă prin intermediul scăldatului, duşului, şi prin inhalare este de 100 de ori mai mare decât prin intermediul apei potabile pe care o bem.”

În 1992, American Medical Association a publicat informaţii în care a declarat: “aproape 28% din toate formele de cancer al intestinului şi 18% din totalul de cancer al vezicii urinare au fost cauzate de consumul de apă cu clor. Clorul mai este factor cauzal pentru cancerul de pancreas, de colon, gastric, de rinichi şi de sân”

“Există o legătură între apa clorurată şi cancer iar consumatorii se pot apăra de expunerea la aceste riscuri prin folosirea de filtre casnice”- Donald Wigle  expert în Departamentul de Sănătate din Canada.

Cancerul de sân, care acum afectează una în fiecare opt femei din America de Nord, a fost recent legat de acumularea de compuşi ai clorului (trihalometani) în ţesutul mamar. Un studiu efectuat în Hartford, Connecticut, prima de acest gen din America de Nord, a constatat că “femeile cu cancer de sân au cu 60% mai ridicat nivelul de compuşi (subproduse clorurare –organochlorines) în ţesutul mamar decât femeile care nu au cancer de sân.

Una din informaţiile cele mai şocante a tuturor acestor studii este că până la două treimi din expunerile noastre nocive la clor este cauzată de inhalarea de aburi şi de absorbţia cutanată în timp ce facem duş. Un duş cald deschide porii pielii şi permite absobţia accelerată a clorului şi a altor substanţe chimice din apă. Aburul pe care îl inspirăm în timp ce facem duş poate conţine până la de 50 de ori nivelul de substanţe chimice din apa de la robinet, datorită faptului că clorul şi alţi contaminanţi vaporizează mult mai rapid şi la o temperatură mai mică decât a apei.  Inhalarea este un mijloc mult mai nociv al expunerii, deoarece derivaţii clorului inhalaţi merg direct în fluxul sanguin. Când  beam apă contaminată, toxinele sunt parţial filtrate de către rinichi şi sistemul digestiv în timp ce aburii toxici trec pe cale pulmonară direct în sânge.

„Clorul ar trebui interzis deoarece apa clorinată este factor major în apariţia cancerului şi senilităţii precoce” – Dr. Herbert Schwartz – Cumberland County College of Vineman.

El a mai spus: „clorinarea apei este o bombă în timp; cancerul, bolile carediace începând cu rigidizarea arterelor, senilitatea fizică şi psihică sunt atribuite clorului adăugat apei destinate populaţiei. Această apă ar trebui interzisă de către guverne”…

„Clorul este cel mai mare ucigaş al timpurilor moderne!” – Dr. Robert Carlson, doctor în medicină la Universitatea din Minnesota cercetător a cărui activitate este sponsorizată de EPA – Agentia de Protectie a Mediului din SUA

“Deşi a împiedicat apariţia unor epidemii infecţioase, a declanşat altele. Epidemia actuală de boli de inimă a început la două decenii după începerea clorinării apei în 1904.”- Unites States Council of  Environmental Quality.

„Pentru a se apăra de cei doi ucigaşi majori –bolile de inimă şi cancerul, fiecare persoană ar trebui să aibă în casă un filtru performant pentru clor” – Dr Martin Fox

Tableta cu …istorie – apa de la fântânile publice

Pe timp de pace un număr foarte mare de oameni erau ucişi în masă de molimele mizeriei

Miasmele din canal

De ani buni de zile îmi iau ziarele de la “mamaie” – o doamnă cumsecade şi mereu zâmbitoare care are chioşcul la Podul Gruii, imediat după staţia de autobuz. Ceeace m-a impresionat de fiecare dată la această Femeie a fost faptul că a reuşit să rămână amabilă şi zâmbitoare deşi a avut un soţ mereu bolnav şi care a murit după o lungă suferinţă (ulterior acestei nenorociri, şi-a găsit şi unicul copil spânzurat în uscătorul blocului). Dar, nu despre acest om încercat vreau să scriu azi, ci despre altceva care m-a sensibilizat neplăcut zile trecute când am fost să iau ziarele şi anume mirosul care ieşea din capacul metalic al canalizării situat chiar lângă chioşcul cu respectiv, miros care îţi întorcea brusc intestinele “pe dos”. Am întrebat-o cum de poate sta şi respira o zi întreagă acea duhoare şi mi-a răspuns că “vine de la blocuri şi că s-a obişnuit de nevoie cu alte rele mai mari!”. Conform zicalei – “Nu-i da omului cât poate să ducă”!..

Am văzut în ziarul pe care l-am luat şi am privit şi la televiziunile locale ştirile cu privire la apa de la fântânile din Severin şi în timp ce îmi ţineam respiraţia să nu vomit pe toneta bietei femei, mi-a venit atunci ideea de a readuce cititorilor noştrii câteva pagini de istorie britanică spre bună luare-aminte.

Epidemii londoneze

Pe la mijlocul secolului XIX, Londra era un oraş aglomerat (începuse epoca industrializării) insalubru plin de excremente de vacă, abatoare urât mirositoare, canalizări defectuoase şi case cu subsoluri inundate de gunoaie ce emanau miasme îngrozitoare (la fel ca unele subsoluri din blocurile noastre de azi). Această “bombă” purulentă urât mirositoare a explodat pentru prima dată în 1831 când a izbucnit prima mare epidemie de holeră ce a ucis peste 30 000 de englezi. În anii ce au urmat au mai fost episoade epidemice dar de o amploare mai mică (în 1853 au mai murit 10 675de oameni – după cifrele publicate în presa vremii). În anul următor epidemia reizbucneşte şi pare că se stinge, însă în 31 august  “loveşte cea mai teribilă epidemie de holeră care a avut loc vreodată în Regat” după afirmaţiile doctorului John Snow.  În următoarele trei zile au murit 127 de oameni în cartierul londonez Soho şi încă 500 în săptămâna următoare, ajungând ca 12,8% din populaţia Londrei să fie răpusă de această molimă. Dacă tragedia nu a fost mai mare acest lucru s-a datorat acestui om pe nume John Snow.

Cine a fost John Snow?

John a fost primul din cei nouă copii ai minerului William şi Francesei- o familie care a trăit într-unul din cele mai sărace cartierere. La 14 ani este angajat ucenic asistent la medicul  William Hardcastle – chirurg iar ulterior la George Stephenson unde învaţă arta îngrijirii bolnavului. Ulterior îl găsim “cârpind” rănile minerilor la fel de bine ca un chirurg veritabil iar în 1836 decide să se înscrie ca student la Şcoala de Medicină din Londra. Un an mai târziu el deja lucra ca asistent în Spitalul Westminster iar în anul următor (2 mai 1838) este admis în Colegiul Regal al Chirurgilor din Londra. Absolvă Universitatea din Londra şi în 1844 este admis în Colegiul Regal al Medicilor. Preocupat fiind de minimalizarea durerii la pacienţii care aveau răni foarte mari, el foloseşte pentru prima dată ca anestezic cloroformul şi eterul care întradevăr reduceau suferinţa bolnavilor. El este cel care a administrat personal Reginei Victoria cloroform atunci când aceasta a dat naştere prinţului Leopold dar şi Prinţesei Beatrice (în 1853 şi 1857).

John Snow a rămas în istoria medicinei şi ca “părinte al anesteziei” dar şi ca “părinte al epidemiologiei”.

Snow şi apa din Londra.

Încă de când era doar un asistent medical, obsedat fiind de calitatea apei (era vegetarian, antialcoolic şi nu bea decât apă de ploaie – pură fiartă şi răcită) el era fascinat de modul în care se transmitea holera şi nu i-a fost de loc greu să lege boala de apa pe care o beau londonezii. În acele timpuri oamenii nu aveau apă curentă în casă şi nici toalete sau canalizare, ei cărând apa cu găleata de la pompele sau fântânile din oraş (13 la număr) pentru băut, gătit şi spălat iar reziduurile menajere fiind deversate cel mai des, direct în Tamisa. Întrucât nu existau fose septice pentru reziduurile fecale ale oamenilor sau animalelor, acestea erau canalizate de întreprinderile sau abatoarele londoneze de asemeni în Tamisa aşa încât vara Parlamentul nu putea lăsa deschise geamurile din cauza mirosului pestilenţial ce venea dinspre fluviu. Tot în această perioadă apare afacerea aducătoare de profit imediat şi rapid a îmbuteilerii apei în recipiente ce erau livrate fabricilor de bere, şcolilor, închisorilor sau altor comunităţi.

John Snow a demonstrat autorităţilor că apa care e transparentă, n-ar gust şi miros nu înseamnă că e şi bună de băut.

Holera este o boală contagioasă digestivă care ucide în câteva ore de la apariţia vărsăturilor şi a diareei. Acest debut l-a determinat pe Snow să gândească o analogie cu posibila contaminare prin intermediul apei şi nu al aerului aşa cum se credea.

Prima anchetă epidemiologică

De când a izbucnit epidemia, el a plecat “în patrulare” pentru a culege informaţii de la familiile victimelor întocmind chiar şi o hartă foarte minuţioasă cu casele şi decedaţii. Este astfel printre primii medici care efectuează o adevărată anchetă epidemiologică.  Pe strada Polonă unde era o închisoare din cei câteva sute de deţinuţi (530), doar 5 s-au îmbolnăvit iar aceştia băuseră apă adusă de la o fântână situată în apropiere pe Broad Street. O fabrică de bere tot din apropiere nu a avut nici un caz de holeră pentru că muncitorii primeau bere şi lichior gratis de la Huggins – patronul în loc de apă. O altă fabrică nu a avut acelaşi noroc (aducea găleţi cu apă de la lăudata fântână de pe Broad Street pentru muncitorii care au fost apoi răpuşi de molimă. La fel ca şi un ofiţer de armată care a băut un pahar de apă de la aceeaşi fântână, şi a murit ulterior. O cafenea care oferea apă la masă adusă de la această fântână a îmbolnăvit 9 oameni (era la modă prepararea “şerbetului cu bulbuci” – o băutură efervescentă). În jurul acestei pompe sau fântâni publice de apă (de unde cărau o apă prea lăudată pentru gustul şi claritatea ei o mulţime de londonezi) s-au dezvoltat cele mai multe cazuri mortale de boală. Snow a aflat că în apropiere fusese un bebeluş bolnav care era spătat aici inclusiv scutecele pline de fecale. El a luat o probă de apă şi a observat la microscop “flocoane de culoare albă” concluzionând că asta era cauza molimei ce ucidea fără milă. El a demonat mitul conform căruia “dacă apa e limpede şi n-are culoare, n-are gust e bună de băut”.

Raport la autorităţi

În 7 septembrie, s-a dus cu toate observaţiile la conducerea Primăriei – în faţa Consiliului Gardienilor din St James’s Parish şi i-a rugat să ordone închiderea pompei, dar aceştia l-au privit cu neîncredere şi scepticism spunându-i că o femeie care locuia în alt cartier a murit fără să bea apă de pe Broad Street. El a încălecat calul şi a plecat în galop la casa femeii unde a aflat de la fiul supravieţuitor că mama lui locuise cu ani în urmă lângă fântână şi că ea a continuat să bea doar apă adusă cu căruţa de la fântâna preferată. Băiatul care îşi pierduse şi mama dar şi fiica, încă avea apă într-o sticlă pe care i-a dat-o lui John Snow. Acesta s-a întors în Broad Street şi a demontat mânerul pompei pentru ca lumea să nu mai poată scoate apă iar cazurile de boală au scăzut brusc după acest gest curajos. Nici asta nu i-a convins însă pe edilii oraşului care credeau că boala se datoreşte “miasmelor puturoase” şi lui Dumnezeu! şi au afirmat că teoria lui Snow este un “nonsens!”. Gropile de gunoaie şi canalizarea au rămas şi pe mai departe la fel de defectuoase. Consiliul de Sănătate al Primăriei a emis chiar un raport în care afirma că “ nu se vede nici un motiv pentru a adopta credinţa lui Snow” însuşindu-şi totuşi observaţiile lui ca simple “sugestii”. Pentru ca prostia să fie şi mai mare, ministrul Henry Whitehead – un reverend obtuz a afirmat că “nu apa este cauza holerei, ci intervenţia divină a lui Dumnezeu”! iar pe ziduri puteau fi citite “anunţuri” care cuprindeau sfaturi de genul: “fiţi temperaţi cu mâncarea şi cu băutura”, “nu consumaţi legume crude şi fructe crude “(!!!), “nu beţi apă rece când sunteţi încintaţi”, ”dormiţi mai mult”,  “îmbrăcaţi-vă cu haine călduroase”, “nu munciţi dacă e prea cald”, “nu dormiţi în aer prea cald”, “nu staţi uzi”, “nu luaţi medicamente fără … reţetă”, desigur.

“Părintele epidemiologiei”.

Cercetările viitoare au dat dreptate lui John Snow, clorinarea apei a devenit în scurt timp metoda adoptată de 98% din comunităţile omeneşti iar el a fost apreciat de urmaşi ca fiind fondatorul şi “părintele” epidemiologiei moderne. Mereu activ şi atent la cele ce se întâmplau în jurul lui, nemulţumit că nu este ascultat măcar de confraţii lui doctori, el moare la numai 45 de ani în urma unui accident vascular cerebral în biroul său din Londra. În anul 2003 britanicii îl votează, în urma unui sondaj, efectuat de Hospital Doctor Magazine  “the greatest Doctor of all time” “cel mai mare doctor al tuturor timpurilor” chiar înaintea lui Hipocrate “părintele Medicinei”. Institutul de Sănătate Publică din Marea Britanie îi poartă numele iar Colegiul Regal de Anestezie, de asemenea. Cercetarea epidemiologică europeană dar şi americană foloseşte şi azi teoria şi metodele lui John Snow. În prezent există o reproducere a celebrei pompe pe Broad Street (azi Broadwick Street) înconjurată de marmură de granit roşu unde membrii Societăţii John Snow anual ţin prelegeri de sănătate publică. Momentul cel mai emoţionant este îndepărtarea şi re-prinderea mânerului pompei – acelaşi pe care l-a îndepărtat Snow atunci când a îndepărtat de londonezi şi molima mortală.

Amânarea un „sport” periculos pentru sănătate

Bunica mea care mai are puţin şi împlineşte 100 de ani îmi spunea cu câţiva zeci de ani în urmă: „Fă lucrurile la timpul lor. Amânarea este cel mai mare hoţ de timp, îţi fură viaţa.!” Amânarea la fel ca ignoranţa, nepăsarea, tărăgănarea, îndoiala, lenea, dezinteresul, impasibilitatea, indolenţa, neîncrederea sunt toiage,  cârje sau complici pe care se sprijină „Doamna cu Coasa”. Am încercat în urmă cu vreo patru ani s-o conving pe soţia unui coleg să renunţe la antipersipante (lucra şi promova o firmă renumită) şi să opteze mai bine pentru un sistem de purificare a apei care să o ajute să nu mai transpire abundent dar şi pe fetiţa lor alergică şi veşnic purtătoare de giardia (adică să rezolve o parte din problemele de sănătate- „la rădăcină”). I-am trimis prin soţ o mapă voluminoasă (eu când mă documentez sunt ca o cioară – adun orice are legătuă cu subiectul) cu informaţii despre Sodium Lauryl Sulfate(SLS), Sodium Laureth Sulfate(SLES), aluminiu, clor, bisfenol, plumb, compuşii organici persistenţi sau volatili, despre cum alterează ele sistemul nostru imunitar sau cum pot declanşa cancerul de sân, de colon, de pancreas, etc.  Am primit un refuz categoric şi am pierdut în acelaşi timp nişte prieteni pentru că s-au purtat ulterior cu mine de parcă i-aş fi jignit („uite cine mă învaţă pe mine!”). Azi lucrurile sunt complet schimbate faţă de acum patru ani. Ea a aflat în urma unui control de rutină că are cancer, a suferit mai multe operaţii (de extirpare a sânului, a ganglionilor axilari,  implant de sân artificial), a cheltuit câteva sute de milioane prin spitale, pe medicamente, pe analize, are mai multe împrumuturi bancare şi vieţuieşte de la o zi la alta murmurând rugăciuni. Această întâmplare nefericită m-a determinat să mă întreb de ce evită oamenii lucrurile importante, de ce le amână crezând că în fiecare zi va fi Vinerea Mare?

De această întrebare m-am lovit mai ales de când am decis să informez, să conştientizez populaţia cu o altfel de apă – preventivă, corectă şi sigură aşa cum e apa purificată osmotic. Spuneam că aceasta este o alternativă, un instrument puternic, eficient, cinstit la un sistem medical ineficient şi corupt. Majoritatea oamenilor însă preferă să amâne – de ce? Amânarea este un truc, o păcăleală a minţii noastre ignorante. Ea se eschivează, evită gândul la lucrurile importante care ar trebui făcute imediat şi se face că uită până când într-adevăr uită. Mintea noastră încă are o educaţie comunistoidă cu trăsături colectivist- cooperatiste – „are grijă statu’ sau politicianu’ să-mi fie bine!”.

Cum recunoaştem aceste trucuri mentale ipocrite în activitatea noastră de zi cu zi?

De exemplu pierdem nepermis de mult timp cu jocurile pe calculator când ar trebui să terminăm treaba începută. Plimbăm aceleaşi hârtii dintr-un loc în altul, dăm telefoane neimportante şi pierdem vremea cu discuţii sterile – (bârfa – „sport naţional românesc”) despre nimicuri neinteresante. Pierdem timp preţios cu persoane neimportante, ne ducem la întâlniri cu oameni care doar ne mănâncă timpul inutil, navigăm fără rost pe internet, muncim de cele mai multe ori fără scop şi fără priorităţi, facem mai multe lucruri deodată (şi de fapt niciunul), spunem cu uşurinţă „Da!” când era mai bine să spunem „Nu!”, ne pregătim de lucru într-un mod exagerat şi excesiv doar ca să pierdem timp şi să amânăm începerea activităţii propriu-zise, ne vizităm colegii prin birouri („ce mai faci?”), ne apucăm să le oferim sprijin şi ajutor chiar dacă aceştia nu au nevoie, facem lucruri pe care de fapt nu vrem să le facem sau cel mai adesea ne lăsăm să plutim în voia sorţii ca o navă în derivă. Consecinţa imediată va fi o acută senzaţie de eşec (treburile vor fi veşnic neîncepute sau neterminate) sau ne vom simţi pur şi simplu inutili şi rataţi. Consecinţa pe termen lung va fi o risipă mult prea generoasă de timp preţios care, aşa cum spunea bunica, alcătuieşte chiar viaţa noastră.

De ce nu facem ceace trebuie şi mai ales la timp?

Răspuns: de frică. Frica de necunoscut, de „ce crede lumea”, de a nu greşi, de a nu reuşi (există frica de a avea succes), de schimbare, de responsabilitate. Spuneam altă dată parafrazând un scriitor celebru, că moartea ne ucide o singură dată dar frica ne omoară în fiecare zi câte puţin. Mulţi oameni evită acţiunea şi aşteaptă să aibă fie dispoziţia potrivită (chef), fie condiţii necesare (bani), fie timp. Dacă nu au îndepliniţi aceşti parametrii „perfecţi” atunci deciziile, începuturile, mutările, relaţiile, carierele şi chiar vieţile lor sunt amânate. Este la mintea unui copil însă să înţelegem că aceste condiţii nu vor fi îndeplinite niciodată pentru că noi suntem imperfecţi şi pentru că trăim într-o lume imperfectă. Nu există momente şi condiţii „perfecte” ci doar momentul prezent. Acesta este momentul deciziei şi acţiunii. Aici şi Acum. Oamenii care nu şi-au propus mediocritatea ca scop în viaţă aleg excelenţa. Prietenii mei cei mai mulţi au ales de exemplu să renunţe la apa „bună” cu care au fost obişnuiţi ani de zile şi „să rişte” o alta mai sănătoasă – premium chiar dacă „se simţeau bine” şi înainte. Alţii au ales să amâne. Din păcate unii mor prea devreme iar asta se întâmplă destul de des. Majoritatea artiştilor au obiceiul de a crea opere imperfecte. De ce? Pentru a ne reaminti că doar Dumnezeu este perfect!. În marea Lui generozitate însă, a uitat să ne mai dea zile în plus pentru ceeace am amânat…

Osmoza inversă şi apa „osmotică”

Auzim tot mai des cuvintele „osmoză inversă” deja intrate în vocabularul cotidian precum „DVD”, „celular”, „termopan” sau „plasmă”. Ce înseamnă pentru noi „osmoza” şi la ce ne foloseşte?

Osmoza este fenomenul prin care substanţele apoase trec prin membrana celulei (care este semi-permeabilă) proces în cadrul căreia sunt transportate în interiorul celulelor noastre, de regulă, substanţele necesare activităţii celulare (se defineşte prin mişcarea unui solvent printr-o membrană semipermeabilă care separă două soluţii şi care are ca finalitate echilibrarea concentraţiei în minerale a celor două soluţii cu concentraţie diferităsau este procesul fizic de trecere a unei soluţii printr-o membrană semipermeabilă pentru separarea substanţelor aflate în stare de dizolvare sau de suspensie).

Membrana osmotică nu permite trecerea substanţelor dizolvare sau în suspensie ci doar a sulutului, în cazul nostru doar a apei.Este o metodă de înaltă calitate de obţinere a apei pure destinate cercetării în biochimie, biofizică sau pentru consumul uman.

Iniţial metoda a fost folosită pe staţia spaţială (purificarea/reciclarea tuturor lichidelor eliminate de cosmonauţi) întrucât transportul apei pe staţia spaţială necesita costuri enorme (peste 10.000 de dolari litrul), apoi pe submarinele armatei americane.

Procesul de osmoză prin membrane semipermeable a fost observat pentru prima oara în 1748 de către Jean Antoine Nollet. Timp de 200 a rămas la stadiul de aplicare doar în laborator, până în 1949 când Universitatea din California Los Angeles (UCLA) (Loeb şi Sourirajan) pune la punct un sistem de desalinizare a apei de mare şi obţinere a apei dulci potabile, folosind membrane semipermeabile din acetat de celuloză prin fenomenul de osmoză inversă.

Principalul criteriu de apreciere a performanţei unei membrane osmotice este rezistenţa chimică şi selectivitatea.Există pe piaţă membrane de triacetat de celuloză (CTA) care “putrezesc” în prezenţa clorului din apă, şi membrane pe bază de TFCM (Thin Film Composite Membrane) care sunt de asemenea, descompuse de clor. Cele mai performante membrane osmotice sunt fabricate pe bază de materiale compozite (poliamidă) şi au fost brevetate de FilmTec Corporation în 1970. Aceste polysulfonamide au fost sintetizate prin reacţii de policondensare (interacţiunea 1,6 hidro-hexanediamine şi 1,5-clorură de naphthalenedisulfonyl (NDSC) cu diferite cantităţi de agent crosslinking 1,3,6-clorură de naphthalenetrisulfonyl (NTSC))

Până în anul 2000 existau, în lume,peste 20 000 de staţii de obţinere a apei potabile prin osmoză inversă, asigurând câteva milioane de tone de apă purificată molecular destinată consumului uman.

U.S.Army, armata celei mai puternice naţiuni din lume foloseşte sisteme de purificare a apei prin osmoză inversă numite ROWPU’s (pronunţat “Roh-poo” – Reverse Osmosis Water Purification Unit)

Primul proiect important de obţinere a apei potabile prin osmoză inversă a fost demarat de guvernul SUA în 1950 şi avea ca scop asigurarea apei pure pentru Marina Americană. Echipamentele au fost folosite cu succes în timpul operaţiunii „Furtună în deşert” în Iraq dovedindu-şi fiabilitatea şi capabilitatea de a oferi apă practic din orice sursă (chiar infestată chimic, biologic sau radioactiv).

Armata română are în dotare echipamente funcţionale pe bază de osmoză inversă americane pentru obţinerea apei pe câmpul de luptă folosind orice sursă.În afară de SUA, alte state precum Israelul, China sau Spania şi-au propus să treacă progresiv la asigurarea apei potabile pentru populaţie, folosind sistemele de purificare prin osmoză inversă.

Sistemele care folosesc membrane osmotice au o serie de vulnerabilităţi ceeace le diferenţiază din punct de vedere al siguranţei în exploatare.
Heart Splash Pictures, Images and Photos
Membranele osmotice sunt uşor distruse de suspensiile din apă sau de sărurile dizolvate (carbonat de calciu, sulfat de calciu, sulfat de bariu, sulfat de stronţiu, şi dioxid de siliciu, fierul, sulful, hidrogenul sulfurat, material organic – microbi, viruşi, sărurile de aluminiu, manganul sau clorul). Toate aceste substanţe chimice organice sau anorganice, pH-ul acid sau alcalin, distrug polimerii sensibili din care este construită membrana osmotică.

De aceea performanţa membranelor osmotice (cea mai importantă componentă a echipamentului de purificare) se stabileşte în funcţie de rezistenţa la agresiunile fizico-chimice la care sunt expuse în procesul de hiperfiltrare.

Înainte de a achiziţiona un sistem de filtrare a apei, fiecare ar trebui să se informeze cu atenţie despre caracteristicile tehnice ale membranelor (compoziţie) dar şi despre sistemele de prefiltrare (protecţia membranei) deoarece speranţa obţinerii unei ape sigure biologic se poate transforma uşor în regret.

Există firme care, pentru a obţine un profit imediat, oferă echipamente ieftine, însă nu şi informaţiile absolut necesare publicului (sunt aşa numiţii “fluturi de noapte” care, pentru a aveau un preţ mic, “ieftin”, nu au sediu, au oameni slab pregătiţi şi materiale ieftine). Şi aici, la fel ca în oricare alt sector economic, profitul este singurul factor care motivează aceşti agenţi/firme.

Apa dură (de la robinet sau reţea, minerală din market sau din surse freatice – fântâni) este orice apă care conţine o cantitate apreciabilă de minerale dizolvate. Apa dură reduce durata de “viaţă” sau de folosinţă a instalaţiilor sanitare datorită depunerilor (se observă aceste “depuneri” pe vasele de bucătărie după ce o fierbem), sau creşte cantitatea de energie necesară încălzirii unui sistem de ţevi “căptuşite” cu depuneri de carbonat de calciu şi magneziu sau alte săruri minerale. În afară de risipa de energie mai trebuie amintită risipa de săpun şi detergenţi, deoarece necesită o cantitate mai mare pentru a face spumă şi a elimina murdăria.

Randamentul unui săpun sau detergent este dat de reacţia chimică dintre o componentă grasă (o trigliceridă sau stearat de sodiu şi o “leşie” sau hidroxidul de sodiu. Apa dură duce la formarea stearatului de calciu şi magneziu care aderă de cadă sub formă de “inel” gras (este vizibil după ce ne clătim cu apă atunci când ne facem baie şi pentru care se supără soţia pentru că se curăţă greu). Acesta se lipeşte şi de pielea noastră şi din acest motiv vom consuma o cantitate de săpun, dar şi de apă, mai mare pentru clătire.

Medicamente şi… bun simţ

Raportat la creşterea populaţiei, cancerul loveşte de opt ori mai mult decât în trecut iar progresia este înfricoşătoare. Decesele datorate bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare s-au dublat, la fel celor datorate diabetului, bolilor mentale, bolii Parkinson, celor reumatismale sau osteomusculare iar cele datorate astmului s-au triplat.

Piaţa medicamentelor în Elveţia atingea în 1992 10,4 miliarde franci elveţieni exportul, iar importul 3 miliarde. Cifra de afaceri a trei companii multinaţionale- Ciba, Roche şi Sandoz se ridica la peste 21 de miliarde de franci elveţieni pentru un singur sector farmaceutic. Acestea sunt miliarde care îmbogăţesc industria farmaceutică dar care nu garantează securitatea sanitară.

În 1930, 4142 persoane au decedat din cauze accidentale- accidente, omoruri, sinucideri, cauze neprecizate. În 1991 numărul morţilor din aceleaşi cauze a fost de 5338. Dacă ţinem seama de creşterea populaţiei, numărul deceselor accidentale s-a diminuat cu 85% deşi a crescut extraordinar de mult numărul autoturismelor.

Sistemul sanitar este bazat pe fraudă, abuz de încredere, escrocherie. Medicina actuală este condusă de o oligarhie restrânsă dar puternică, provenită din rândul marilor grupuri chimico-farmaceutice, care condiţionează decizii ale guvernelor, oamenilor politici, instituţiilor sanitare prin mijloace financiare ieşite din comun.

Orice om trebuie să ştie că:

- Fiecare medicament trebuie considerat un potenţial pericol

- Industria farmaceutică este condusă doar de PROFIT

- Medicina alopată actuală este total dependentă de firmele farmaceutice – Acestea două sunt protejate de stat pentru că au interese comune

- Orice metodă terapeutică nouă care contravine acestui sistem tripartit, chiar dacă este eficace, este sortită eşecului

- Pentru a menţine acest sistem, cei trei parteneri, se folosesc de lipsa informării, de dezinformarea publicului şi de o manipulare fără precedent în istoria umanităţii graţie unor grupuri de presiune din interiorul ministerelor, al presei scrise, televiziunii, universităţilor, cercetării.

Toată lumea are PROFIT cu excepţia bolnavului.

Bolnav care aşteaptă totul de la medicament, considerat o poţiune magică, aptă să-l vindece pe loc. Omul nu mai face nici un efort pentru a înţelege cauzele afecţiunii sale necum să apeleze la mijloace naturale de vindecare care necesită timp şi perseverenţă.

Statul nu va face nimic pentru pentru a schimba această formă dezastruoasă de poluare, pentru că sunt prea multe interese în joc. Agricultorii vor continua producţia agricolă cu ajutorul îngrăşămintelor, pesticidelor, fungicidelor; industria agroalimentară va folosi în continuare aditivi chimici de sinteză de toate felurile; medicii vor continua să prescrie cu voioşie medicamente de sinteză. Fiecare îşi va urmări PROFITUL.

În prezent un european din trei are o afecţiune cronică, numărul copiilor handicapaţi este tot mai mare de la an la an, iar rata cancerelor a atins un nivel record.

Dragă cititorule, nici un oficial instalat confortabil într-o funcţie nu va face nimic pentru tine. Doar tu te poţi opune acestui sistem refuzând să mai cumperi produsele lor sintetice, refuzând medicamentele de sinteză şi revenind la o alimentaţie naturală şi la o medicină naturală, neagresivă. Altfel mâine vei fi şi tu bolnav, debil, victimă aservită, din raţiuni de profit industriilor chimice şi farmaceutice.

În ziua de azi sunt numeroşi aceia care nu se preocupă de organismul lor şi de capitalul preţios care este sănătatea. Sau dimpotrivă alţii se preocupă prea mult şi au o încredere oarbă în medicamentele şi produsele de sinteză cele mai multe toxice.

Direct responsabile de degradarea sănătăţii populaţiei sunt substanţele chimice şi cei care le fabrică. Medicina actuală alopată joacă rolul de „distribuitoare” a substanţelor chimice fabricate de industria chimico farmaceutică. Această medicină este exclusiv în slujba acestei industrii. Excepţie fac acupunctura, homeopatia şi chirurgia.

Ceeace este mai grav este că, lipsind preocuparea pentru PREVENIRE prin sfaturi acordate celor sănătoşi, medicii îi lasă pe aceştia să absoarbă chimicale conţinute în alimente şi prescriu alte substanţe chimice sub formă de medicamente. Oamenii ajung astfel pur şi simplu îndopaţi cu astfel de chimicale. Şi culmea, deoarece acestea provoacă afecţiuni, aceiaşi medici prescriu alte chimicale destinate a vindeca bolile provocate de medicamente. Nici un chimist din lume nu ar putea să prevadă cum va reacţiona un individ care absoarbe, de exemplu, cinci medicamente diferite, plus reziduuri de nitraţi, pesticide, fungicide, insecticide, ierbicide, hidrocarburi, clor, detergenţi, rugină, plumb din apă, plus coloranţi, conservanţi, arome artificiale, reziduuri de antibiotice din carne, lapte, etc, etc… cocteilul este fără îndoială imprevizibil şi exploziv.

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:29 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC