> News of the day <

Dr Pro: mineralele şi sănătatea

Mineralele coloidale sunt asemeni cheii de la maşină: mici dar foarte importante De mii de ani “sângele stricat” a fost considerat cauza majorităţii bolilor. Sângele este “fluviul vieţii” care transportă tot ceeace este necesar funcţionării tuturor celulelor noastre. În realitate apa este vehicolul care transportă sângele fiind format în proporţie de peste 80% din apă. … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Histamina – un hormon vital

Ni s-a întâmplat tuturor să fim înţepaţi de o albină sau viespe, să mâncăm castraveţi sau căpşuni, să mirosim o floare, să mângâiem un câine sau o pisică şi să facem apoi “alergie”. Ne-a curs tuturor nasul şi ochii când am fost răciţi şi am strănutat copios. Am mers la medic şi acesta ne-a dat să înghiţim antihistaminice, cuvântul “antihistaminic” atât de des invocat fiind strâns legat mai ales de  noţiunea de alergie. Dar ce este histamina, de trebuie s-o neutralizăm atât de aspru, de radical şi dacă se poate definitiv?

După manualul de medicină studiat în facultate, este un compus organic (rezultă din decarboxilarea histidinei) implicat în răspunsul imun dar şi în reglarea unor funcţii ale intestinului subţire. Însăşi denumirea ei conţine cuvântul “hist” de la histidină şi “amină” de la amina vasomodulatoare.  Principalul “isvor” de histamină sunt leucocitele bazofilele (se află în formaţiuni granulare alături de heparină, condroitin sulfaţi şi ATP)– celule imunitare specializate (însă trebuie ştiut că fiecare celulă din organism are capacitatea de a secreta, de a fabrica histamină). Odată eliberată de bazofile, ea creşte brusc permeabilitatea vaselor de sânge la celelalte leucocite – “soldat”pentru ca acestea să poată interveni cât mai iute, cât mai degrabă la locul unde au pătruns inamicii (viruşi, microbi, polen, otravă de albină, viespe, ţânţar, şarpe, etc).  Pe scurt spus, orice agresiune chimică sau mecanică asupra organismului nostru este urmată de o eliberare de histamină iar cei mai mulţi receptori de histamină sunt localizaţi în mucoasa gastrică, leucocite, în inimă şi în creier. “Umflarea”mâinii sau a ochiului după ce am fost muşcaţi de albină se datorează histaminei (determină anumite proteine intercelulare situate pe celulele vasculare endoteliale să adere unele de altele prin fosforilare). Histamina mai determină eliberarea unor citokine (mesageri chimici care anunţă în întregul organism evenimentul / agresiunea) fapt ce amplifică răspunsul imunitar.  Ceeace este mai puţin cunoscut sau prea puţin popularizat este faptul că histamina are un rol extrem de important în reglarea, corectarea bilanţului hidric şi electrolitic al organismului. Într-un articol anterior aminteam cu afirmaţii făcute de laureaţi Nobel despre rolul apei structurate în transmiterea informaţiei în interiorul sistemelor biologice. În caz de îmbolnăvire există un important deficit de comunicare cu organul bolnav. Cum se explică asta? Fiecare celulă din organismul nostru conţine o anumită cantitate de apă începând cu sângele şi terminând cu smalţul dinţilor care are în compoziţie 0,2% apă!. Când din diferite motive într-o anumită zonă a există un deficit de apă, Histamina este semnalul chimic ce determină mobilizarea lichidului apos necesar funcţiilor biologice sau metabolice.  Eliberarea histaminei scade pragul la durere al nervilor aşa încât mesajul chimic se va transforma într-unul “palpabil”, dureros care cere dintr-o dată mai multă “atenţie”. În cazul alergiilor vorbim despre o acumulare de toxine exogene (din afara organismului)  sau endogene (rezultate în interiorul corpului) şi care au nevoie de multă apă pentru a fi trasportate prin dizolvare spre organele de eliminare.

Durerea semnifică în mod cert o nevoie imperioasă de apă în acea zonă a organismului ceeace în mod logic înseamnă că apa este antihistaminicul natural şi corect. Însă oamenii în loc să se hidrateze cu cel mai ieftin şi inteligent leac de pe suprafaţa pământului – apa, ei iau analgetice accentuând suferinţa organului. E ca şi cum am smulge firele telefonului care sună să ne anunţe că a luat foc maşina. Telefonul mut nu înseamnă şi stingerea incendiului.  Fără apă suficientă, celulele sanguine sunt mai mici, adică transportă mai puţin oxigen şi nutrienţi la celule, mai puţine toxine eliminate adică uzură prematură, îmbătrânire precoce, boală.  Când celulele au suficient de multă apă în interiorul lor va fi şi destulă energie şi asta se vede la un organism tânăr. Când apa din celule este puţină şi energia este redusă  asta se observă la bătrâni. Este ca şi cum am compara un bob de strugure proaspăt cules cu o stafidă uscată.  În loc să recomande mai puţină sare la dietă, medicii ar trebui să recomande mai multă apă. Organismul deshidratat ordonă rinichilor să reţină sarea (sodiul) obligându-l să reţină şi apa care altfel s-ar pierde prin urină şi transpiraţie. Aşa apar edemele (picioare, mâini, ochii umflaţi) şi hipertensiunea arterială. Hipertensiunea este consecinţa efortului pe care corpul îl face pentru a iriga organele deficitare în special creierul ca urmare a deshidratării cronice. Este la fel ca atunci când strângem capul furtunului când vrem să udăm grădina dar nu avem apă suficientă. Să nu uităm că organismul nostru nu are rezervoare sau vreo cocoaşă plină cu apă.

Cum tratăm hipertensiunea? Prima dată cu diuretice (care scot apa şi aşa puţină), apoi  beta-blocante, apoi blocanţi de calciu şi în final operaţie pe cord (bay-pass). Consumul de apă este prea ieftin pentru sistemul medical/farmaceutic şi este de neconceput să recomanzi oamenilor să bea apă când timp de peste 50 de ani concernele au investit miliarde în publicitatea făcută medicamentelor.  Există numeroase studii care arată că ulcerul gastric este o consecinţă a deshidratării pentru că celulele mucoasei stomacului când sunt corect hidratatte nu sunt afectate de acidul din interior. Sunt citate cele 3000 de cazuri de ulcer dispeptic remise fără tratament – doar cu o hidratare corectă de prestigiosul Journal Clinical Gastroenterology din SUA şi observate în 1983. Pancreasul are obligaţia de a produce sucuri alcaline pe bază de bicarbonat pentru a neutraliza ceeace părăseşte stomacul prin orificiul de evacuare stomacal numit pilor (pancreasul este un mare iubitor de apă). Dacă acesta nu şi-ar face treaba corect, intestinele noastre ar fi găurite precum plasa pescarilor!. Când nu are suficientă apă apar spasme dureroase diagnosticate uneori ca fiind semne de pancreatită (dar care în multe cazuri au trecut imediat (circa 20 de minute) ce bolnavul a băut câteva pahare cu apă). Este puţin probabil ca astfel de spasme să apară în cazul în care oamenii beau apă cu jumătate de oră înainte de masă aşa cum recomandă nutriţioniştii de bun-simţ. Mai sunt citate cazurile a 94% din bolnavii de astm studiaţi care atunci când au băut apă (la primul semn de probleme respiratorii) simptomele astmatice s-au remis complet. Elementul comun este şi aici tot histamina care “ştie” că un plămân “uscat”, deshidratat nu poate efectua schimburile de gaze alveolare şi atunci “închide” alveolele (spasm) pentru a împiedica pierderea apei prin respiraţie sau evaporare. Aţi văzut că atunci când sunteţi la Reanimare oxigenul până să ajungă la nările d-voastră “disperate de aer”, mai întâi este trecut printr-un borcan cu apă?   Ce primeşte bolnavul astmatic? antihistaminice! Când organismul este deshidratat histamina este eliberată în cantităţi enorme iar durerea cronică dovedeşte din plin acest lucru.  Lichidul sinovial care “unge balamalele” articulare, tendoanele, ligamentele conţin apă şi proteine hidrofile. Durerea de spate este un semnal că nucleul apos sau pulpos dintre vertebre – cel care susţine 75% din greutatea corpului nostru, este deshidratat (discul susţine doar 25% din greuate, vetrebrele, inelul fibros şi nucleul apos fiind un veritabil amortizor hidraulic).  Rareori sau niciodată medicul nu va recunoaşte că deshidratarea este cauza şubrezirii coloanei vertebrale. De ce ? Răspuns: pentru că este prea ieftin şi este sub demnitatea lui să recomande omului apă!.  Când structurile cartilaginoase sunt uzate, repararea este de asemeni deficitară pentru că lipseşte vehicolul care poate transporta cele necesare reparării adică – apa!. Suprafeţele articulare devin abrazive, apare frecarea iar durerea creşte direct proporţional cu contul firmelor interesate să-şi vândă marfa frumos ambalată. Când în organism intră în loc de apă, cafea, ceai, cola sau alcool, intestinul mai inteligent decât papilele gustative începe să contracte muşchii netezi pentru a stoarce bolul fecal de ultima picătură de apă. Consecinţa? Constipaţia cronică, diverticuli, polipi, hemoroizi, cancer. Această apă provenită din fecale trebuie din nou filtrată de rinichi şi ficat adică un surplus de toxine plus bolile aferente. Să ne mai amintim că lichidul negru numit cafea stimulează suprarenalele care produc adrenalină şi care este un hormon ce neutralizează histamina prietenă.  Hormonul “fericirii” serotonina, este obţinută dintr-un precursor numit triptofan care este produs de ficat. Acesta ajunge însă la creier unde este nevoie de serotonină doar dacă are cine să-l transporte adică tot apa. Cola, berea, vinul, apa  minerală sau de la reţea deja saturată cu substanţe chimice nu pot. Şi atunci organismul este obligat să producă apă pură (vehicolul ideal) din arderea glucozei sau cheltuid energie (46 kcal pentru fiecare pahar) pentru “strecurarea” băuturilor care ne fac viaţa aşa de “plăcută”. Lipsa serotoninei înseamnă în principal depresie iar românii sunt campioni la depresie dar codaşi la procentul care cuantifică/măsoară numărul de consumatori de apă corectă biologic – apa purificată osmotic. Aici este diferenţa statistică între occidentalii mai responsabili pentru sănătatea lor (şi la ei medicii sunt la fel de “vrednici” în a scrie reţete “generoase” şi au în farmacii aceleaşi medicamente “eficiente” ca la noi). Histamina este un hormon inteligent iar a ştii să-i descifrăm “semnalele” este un gest la fel de cuminte pentru că ne ghidează pe drumul spre adevărata vindecare.

Danny Water răspunde

Dl. Dan Alexoae,

Vă rog din suflet dacă este cu putinţă să mă îndrumaţi ce aş putea să fac în privinţa unor probleme la coloana vertebrală. Am dureri cumplite dimineaţa, care mă trezesc din somn în jur de ora 4-5 a.m.
De 6 ani o duc aşa, mi-au făcut analize, filme, spun că aş avea un început de hernie de disc şi un început de scolioză. Am făcut şi tratament cu Milligamma, Mydocalm, Ketonal, kinetoterapie o vreme, acupunctură, simt însă de la o vreme că îmi obosesc cumplit şi picioarele şi mi se umflă, uneori fără motivaţie, am muncă de birou, stau mult pe scaun, mi s-a dat să port şi un corset care acum vara îmi este un pic cam dificil să îl port, vă specific şi vârsta 37 de ani.
Vă rog din suflet să mă sfătuiţi ce să fac, recunosc că sunt speriată de situaţie.
Cu stimă şi mii de mulţumiri, Lorena Preda

Doamnă Lorena Preda

Vă mulţumesc pentru mesaj şi încredere. Înainte de a încerca să vă explic despre ce este vorba, aşa cum văd eu situaţia dumneavoastră dar şi a altor persoane aflate în situaţia d-voastră trebuie să vă dau o veste mai puţin optimistă- problemele coloanei sintetizate într-un cuvânt înseamnă dezhidratarea nucleului pulpos intervertebral, iar regenerarea lui se face extrem de încet şi de greu sau deloc. Dar hai să vedem cum se întâmplă de fapt.

Dumneavoastră aţi putut alerga, sări, apleca, ridica greutăţi până acum deoarece aveaţi între vertebre nişte „bule” sau pungi cu apă numite „nuclei apoşi” sau pulpari intervertebrali.

Între vertebre se află un disc intervertebral care ţine vertebrele legate unele de altele iat în mijlocul acestui disc se află perna de apă despre care vă spuneam. Toate aceste componente la un loc se mai numesc „sistem hidraulic precomprimat” deoarece au rolul de a amortiza forţele ca nişte telescoape la maşină care apar când ne mişcă, mergem, alergăm, ridicăm mobila sau plasele la piaţă.

Apa după cum ştiţi nu poate fi compresibilă spre deosebire de aer, ea fiind la fel de dură ca şi oţelul. De aceea se spune că noi „plutim” pe cele 23-24 de „pernuţe” dintre vertebre.

Sper că nu vă plictisesc cu teoria dar e util să înţelegeţi ce se întâmplă, mai ales că doctorii nu au nici timp, nici chef şi nici interes să vă spună aceste lucruri „de manual”. Nucleul acesta pulpos este compus din apă aprox 88% şi nişte proteine hidrofile (iubitoare de apă)  cu denumiri ceva mai academice – acid hialuronic, condroitină, agrecani, versicani, biglicani, lumicani, etc. O singură moleculă dintre aceste proteine poate atrage ca un magnet prin difuziune osmotică din ţesutul vascular perivertebral peste 2000 de molecule de apă dezvoltând o forţă brizantă care depărtează vertebrele „umflând” perna de apă şi lăsându-ne să ne mişcăm.

Când se întâmplă asta şi mai ales cum? Când ne mişcăm, ele se negativizează şi devin ca nişte mici „magneţi”. Aşa se explică de ce, atunci când d-voastră staţi, durerea e mai mare decât atunci când faceţi mişcare şi de aceea este recomandată kinetoterapia adică exerciţiile de recuperare care în esenţă înseamnă mişcare.  Dar ceeace nu se spune (nimeni nu are interes deoarece degenerarea (citiţi dezhidratarea cronică) discului (mai corect spus a nucleului pulpos) aduce profit tuturor celor din lanţul medical.

Când nucleul nu mai are apă suficientă, nu mai are cine dispersa forţele care apar când vă mişcaţi şi sar „în ajutor” muşchii care se contractă protejând canalul medular (Aşa apar contracturile musculare sau „spinarea ţeapăn㔺i „mersul de raţă”).

Apoi, nici aceştia nu mai pot compensa aceste forţe (nu acesta este rolul lor ci ca să ne ţină verticali şi să ne ajute la mers), şi atunci restul de nucelu pulpos (ca un magiun) începe să iese datorită presiunii dintre vertebre în exterior fisurând discul şi generând aşa numita hernie de disc. Când iese la exterior poate întâlni fie un nerv (de obicei sciaticul) fie măduva spinării – dar asta se vede exact pe RMN). Durerea are caracteristicile nivelului la care este afectat discul – de obicei L2-L3, L3-L4, L4-L5, L5-S1. În această ecuaţie, soluţia înseamnă regenerarea acelui nucleu apos. Cum? Cam patru lucruri ar fi de făcut. 1. Hidratare cu apă care hidratează. Nu este o glumă. Aşa cum sunt 50 000 de tipuri de „pâine” pe lumea asta tot aşa şi cu „apa”. Dumneavoastră nu aţi băut apă până acum, ci o soluţie minerală apoasă care mai mult rău v-a făcut decât bine. Ea este Marea Vinovată de ceeace vi se întâmplă acum!. Apa minerală sau cea de la robinet sau cea de la izvor este o soluţie care nu hidratează corect. Celulele noastre se hidratează DOAR CU APĂ. Organismul d-voastră a „ars” ani de zile calorii ca să „strecoare” apa de la robinet sau apa pe care aţi cumpărat-o dar acest lucru nu se întâmplă la infinit. Dezhidratarea cronică afectează nu numai coloana vertebrală ci şi sistemul circulator, inima, rinichii, colonul, pancreasul, creierul etc. Uzura mecanismelor interioare devine vizibilă (la RMN şi radiografii) începând cu 30-35 de ani. Pentru a avea o apă corectă sunaţi-mă vă pot ajuta să nu fiţi păcălită aşa cum am fost eu cândva.

2. Trebuie să creşteţi aportul de proteine hidrofile şi acestea se găsesc în cartilagiile de pe capetele oaselor de pui sau vită (ronţurile). Dar cel mai bine ar fi să faceţi o „cură” de artrostop rapid trei luni apoi artrostop-hial încă o lună pentru consolitarea efectului terapeutic al celui dintâi (TOŢI oamenii ar trebui să fac o astfel de cură anual chiar dacă au sau nu au probleme cu coloana, pantru a întârzia degenerarea discului). 3. Mişcarea ajută, iniţiază, declanşează, condiţionează „împreunarea” apei cu moleculele hidrofile din artrostop. Cea mai indicată mişcare este mersul pe jos („regele mişcării”) dar şi aşa-numitul program Williams. În curând am să postez un film cu acest program de exerciţii. 4. Există o masă inversă (am să vă trimit un link să vedeţi despre ce este vorba) în principiu a sta cu capul în jos.

Astfel se realiniază fiziologic vertebrele, inima se odihneşte iar creierul va fi mai bine irigat. Dar, atenţie la tensiune şi la vreo boală de inimă sau cerebrală, e bine să aveţi pe cineva priceput lângă d-voastră care să vă supravegheze.

Alte sfaturi utile: Pentru că în concepţia medicinii orientale chinezeşti, sciatica urmează traiectul meridianului vezică urinară – aceasta înseamnă dificultatea de a elimina, renunţa, evacua scheme mentale vechi, la obiceiuri proaste, la un anume confort, la vechile memorii, etc. Înseamnă tensiuni legate de unul din cele 5 planuri de viaţă (cuplu, familie, casă, muncă, apartenenţa la o ţară- fiecare din cele 5 vertebre lombare fiind legată de câte unul din aceste simboluri). Durerile de spate mai sunt considerate a fi reprimarea furiilor sau frustrărilor – mai ales sexuale.

Ce mai faceţi în timpul crizei de lumbago.

Evitaţi carnea (conţine acid uric ce solicită mult rinichii – amplificând durerea de spate).  Ţineţi post două zile pe săptămână măcar.

Când apare durerea violentă beţi imediat două pahare mari de apă purificată osmotic. De cele mai multe ori durerea se calmează în câteva minute. Durerile musculare mai sunt asociate cu dezhidratarea acumularea de deşeuri imposibil de eliminat în muşchi. Cine are misiunea de a elimina aceste deşeuri? Apa corectă metabolic adică apa pură (purificată osmotic) şi aceasta este raţiunea postului doar cu apă pură. În primele 48 de ore aplicăm gheaţă apoi cald. Poziţia de dormit în pat – cu un sul sub genunchi sau cu o pernă între picioare când staţi culcată pe o parte. Imediat ce durerea se ameliorează trebuie să faceţi mişcare – mers pe jos. Când staţi la birou, genunchii trebuie să stea mai sus decât şoldurile, şi un scăunel e foarte indicat. Când vă machiaţi nu vă aplecaţi la oglină ci staţi pe un scaun. Nu vă aplecaţi înainte fără să îndoiţi genunchii. Când munciţi la sol staţi pe un scăunel, nu aplecată. Nu purtaţi tocuri înalte şi folosiţi un „încălţător” ling, care să nu vă oblige să vă aplecaţi.

În legătură cu scolioza trebuie să ştiţi că coloana vertebrală creşte până pe la 18-20 de ani adică până când începem să ne maturizăm. Cum se face asta? Între două planuri unul fiind linia umerilor (linia braţelor sau „tatăl”), cealaltă cea a şoldurilor (sau a „mamei”). Când copilul refuză să se maturizeze deoarece viaţa pe care o intueşte nu-i place, nu-l satisface sau părinţii/profesorii nu îl ajută să o înţeleagă sau să se adpateze (maturizeze) atunci refuzul inconştient de apărăsi confortul copilăriei, refuzul de „a creşte” obligă coloana să crească într-un plan lateral. O discuţie cu un psiholog v-ar ajuta dar şi masa despre care v-am mai spus mai înainte.

Tratamentele pe care le-aţi până acum, sunt simptomatice adică reduc contracturile musculare, durerea sau inflamaţia. Nu au legătură cu ceeace v-am povestit mai înainte. Lipsa durerii nu înseamnă sănătate sau vindecare, dar acesta este un secret al medicilor bine păzit şi ţinut departe de urechile pacienţilor. Sper că nu am fost prea lung în explicaţii, am să le postez pentru a le citi şi alţii. Sper de asemeni, să îmi transmiteţi şi veşti mai bune în curând. Dan Alexoae – kinetoterapeut

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0YikMsUxjFk]

Reply:

Dl. Dan Alexoae,
Va multumesc din suflet pentru raspunsul dv. Am sa va deranjez in legatura cu “trimiterea” catre apa. Si da, aveti dreptate in tot ceea ce mi-ati spus despre problemele mele (…).  In legatura cu ceea ce spuneati dv. vis-a-vis de psiholog, am gasit o doamna doctor care ma ajuta mult, sunt sub o terapie florala Bach de care sunt convinsa ca stiti, mi-a spus ca va incerca sa lucreze cu mine sa vada unde anume nu se intampla acel “click”.
Sper si am credinta ca va fi bine. Inca o data multumiri din suflet. O zi senina va doresc!
Cu stima, Lorena Preda

Conceptul medical "mecanicist"

Acest concept medical apare ca urmare a desoperirilor din diverse ştiinţe (chimie, fizică, dar şi medicină).

Esenţa acestui model medical a constat în aceea că boala a fost intim legată de leziunea anatomică sau histologică. Descoperirile lui Pasteur şi Koch au pus la baza explicaţiilor biologice agenţii microbieni, cadru în care au fost adjudecate de modelul medical mecanicist de explicare a bolii.

Conform acestuia există o legătură directă care se face între simptom, boală, leziune, iar simplificând la maximum leziune= boală.

Acest fapt a dus la ruperea organismului în bucăţi, ca şi în cazul unei maşini cu mai multe piese, ducând la apariţia unei medicini de organ, a unei ultraspecializări, dar şi la cultul ultraspecialistului, a aparatelor medicale tot mai sofisticate şi a analizelor.

Simplificarea modelului la formula boală= leziune, persistă de cel puţin 100 de ani şi este adânc înrădăcinat atât în conştiinţa populaţiei dar şi a majorităţii personalului medical.

În realitate ea are origini mult mai departe în istorie Aş putea aminti de şcolile medicale greceşti – şcoala din Kos care avea ca reprezentatnt pe cunoscutul Hipocratikus, şi scoala medicală din Cnidos. Aceştia din urmă erau medici care se adresau direct simpromului fără să stea prea mult pe gânduri; ei nu ezitau să taie cu cuţitul sau să administreze leacuri dure care să înlăture simptomul. Hipokratikus şi discipolii săi erau mult mai circumspecţi; ei studiau modul în care corpul omenesc luptă cu boala şi îl ajutau prin administrare de purgative, sudorifice, vomitive, repaus sau dimpotrivă mişcare. În timp a avut succes medicina agresivă a medicilor din Cnidos (a fost însuşită chiar şi de egipteni);

Oamenii doreau un leac rapid pentru suferinţele lor. Aşa a apărut şi s-a dezvoltat farmacologia şi industria farmacologică.

În prezent aceasta se poate spune că are sub control corpul medical încă de pe băncile facultăţii şi terminând cu cercetarea medicală.

Binenţeles că în toată această poveste important nu este pacientul ci profitul acţionarilor din consiliide de administraţie ale acestor fabrici de medicamente care doresc profit permanent.

Prima ramură medicală care a ţinut cont de acest model a fost chirurgia. Primii chirurgi au plecat de la premisa ca omul este un sistem complex de instalaţii. Chirurgul de azi poate fi considerat un „bio-instalator”. În loc să folosească cuţite, medicii internişti folosesc medicamente pentru a trimite gloanţe asupra ţintelor reprezentate de organele bolnave.

Oamenii însă sunt ceva mai mult decât o însumare de elemente chimice. Consecinţa ultraspecializării şi a medicinei de organ a avut drept efect imediat deprecierea cunoaşterii personalităţii pacientului.

O altă consecinţă, de data asta din partea bolnavului a fost apariţia comportamentului maladaptativ în care bolnavii tind a renunţa uşor la responsabilitate, nu mai luptă cu problemele vieţii, individul se retrage în boală şi fuge uşor de răspunderile sociale.

Ca o reacţie în faţa neputinţei medicinei bazată pe acest concept sau model medical bazat numai pe explicaţii biologice care explică boala, într-un moment social caracterizat prin dezvoltarea unei societăţi urbanizate şi industrializate puternic, apare un concept nou – modelul psihosomatic care introduce în explicaţiile fiziopatologice alături de factorii biologici, pe cei psihologici şi sociali.

Modelul psihosomatic introduce între factorii de mediu şi organism un factor intermediar, o mediaţie reprezentată de reacţia psihologică la mediu. Acest factor este reprezentat de emoţie, anxietate, frică.

Modelul psihosomatic simplificat apare după formula : stres- emoţie- reacţie vegetativă- modificări funcţionale- leziune organică.

În locul unei viziuni mecaniciste (omul este ca o maşină),modelul psihosomatic introduce,în condiţiile moderne,ideia legăturii dintre corp şi suflet,dintre biologic şi social şi moral.

Modelul psihosomatic depăşeşte deci explicaţiile mecaniciste.

Leziunea chiar dacă există ea nu trebuie să fie neapărat primitivă,putând fi precedată de o lungă perioadă de tulburări funcţionale,care pot fi puse în mişcare de factori psihologici şi sociali,de relaţile interpersonale.În acest fel tulburările psihice şi somatice nu mai apar ca fiind în opoziţie.

Stresul vieţii va determina reacţia psihică,care prin intermediul sistemului nervos vegetativ va acţiona asupra fiziologiei diferitelor organe şi la care datorită duratei, intensităţii şi frecvenţei pot duce la fenomenul de organizare şi organicizare.

Boala,chiar de origine organică,poate la rândul ei să acţioneze asupra psihicului pe 2 căi:directă (prin intermediul modificărilor metabolice) şi pe cale psihologică,prin trăirea conştientă a stării de boală şi a consecinţelor sale.

În modelul psihosomatic omul sănătos sau bolnav reprezintă o unitate psihosomatică,apărarea organismului presupunând participarea ambilor factori,în timp ce leziunea apare doar în faza tardivă de evoluţie, reprezentând rezultatul eşecului, atât al apărărilor psihologice cât şi fiziologice a organismului.

Modelul psihosomatic face posibilă urmărirea în cadrul patologiei atât a influenţei factorilor psihici şi sociali,cât şi biologici,el poate explica trecerea de la social la boală somatică,de la factorii psihici şi sociali la reacţii funcţionale sau la leziuni organice,în timp ce modelul medical pune puţină bază pe factorii psiho-sociali şi nu putea da nici o explicaţie afecţiunilor funcţionale şi a maladiilor care apar în legătură cu stresul.

bibliografie selectivă: cucu ioan Reforma sanitară -reforma sistemului medical şi a gândirii medicale învechite – 2007

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 07:52 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC