> News of the day <

Interviu cu Domnul Profesor Dumitru Constantin Dulcan

La mai puţin de 25 de km de Piteşti, pe drumul spre Bănie, spre dreapta se face un drum care foarte repede te conduce la casa în care s-a născut Dumitru Constantin Dulcan – azi Casă Muzeu. Întâmplarea face ca aici să-l găsim chiar pe Domnul Profesor care, cu delicateţea şi generozitatea care îl defineşte, … Read more

noiembrie 2020
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Alte emisiuni cu domnul General Profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan

Emisiuni excepţionale cu domnul doctor Dumitru Constantin Dulcan – general, profesor universitar, doctor în medicină, membru al Academiei americane de ştiinţe neurologice. Emisiuni realizate de un alt mare om – Emil Streinu la televiziunea N24 PLUS. Dumitru Constantin Dulcan -un mare om de ştiinţă, un mare OM, un mare ROMÂN, – care a onorat cu prezenţa sa şi Drobeta Turnu Severin…









Regăsirea conştiinţei – Profesorul Dumitru Constantin Dulcan

În anul 1982, elev fiind am auzit vorbindu-se cu discreţie şi „fereală” de apariţia unei cărţi aşa-zis „iniţiatice”. Eram atunci în perioada când îl devoram pe Blaga, pe Eliade şi pe Cioran (atât cât puteam deoarece cărţile acestora erau puţine şi greu de procurat). „Citeşte-o pe asta, mi-a spus un bun prieten şi vei înţelege multe. Cu asta trebuie început, apoi mai vezi”… Eram la vârsta la care Biblia, pe care începusem s-o citesc, mărturisesc, mă obosea. Însă, după ce am parcurs ultima pagină din  „Inteligenţa materiei” m-am întors cu dorinţa intensă de a termina Cartea Sfântă dar şi de a continua aventura acestui tip de autocunoaştere. Am aflat atunci că înţelegerea deşi este exterioară (ne este oferită de altcineva empatic, revelator, iniţiatic) ea vine totuşi din interior aducându-ne la cunoştiinţă de existenţa (Reală nu imaginară) a celui martor mut care este sufletul nostru şi care nu ne vorbeşte dar care poate rezona. Pentru că trebuia s-o înapoiez, am copiat-o de mână (atunci nu existau copiatoare) dar din păcate chiar şi aceste caiete le-am pierdut întrucât nu mi-au mai fost înapoiate niciodată.  M-am chinuit ani de zile să îmi imaginez cum arată acest om care a putut scrie această carte, şi într-o zi, pe neaşteptate, l-am întâlnit în cabinetul unui bun prieten – medic neurolog– dr Lupescu.

Dar despre ce carte vorbim?

În anul 1981, într-o zi de 11 aprilie, în Bucureşti este lansată discret o carte – nu foarte voluminoasă  (esenţele se păstrează în recipiente mici) „Inteligenţa materiei” care va bulversa profund societatea românească fie prin ideile conţinute, fie de organele statului care o căutau asiduu s-o retragă sau punând pe cei care au citit-o să scrie de unde au luat-o, de la cine, etc. Când ai aprins lumina într-o cameră şi oamenii s-au văzut unii pe alţii dar şi locul unde se află, e greu sau chiar imposibil să-i mai faci să uite ce au văzut sau să îi convingi că întunericul este starea lor naturală. Biologii afirmă că apariţia ochiului pe scara evoluţiei fiinţelor vii a revoluţionat viaţa deoarece fiinţele au putut să vadă mediul în care vieţuiesc- materia se putea vedea, în sfârşit, pe ea însăşi. Creierul omului a adus în plus înţelegerea iar această carte a oferit-o  din plin oamenilor. Autorul – doctorul Dulcan de la Spitalul Militar un om generos care deşi a avut un curaj sinonim cu nebunia – să scrii şi să mai şi lansezi o astfel de carte în acele condiţii, nu s-a declarat niciodată disident al regimului comunist, nu a pretins bani, merite sau medalii şi a rămas acelaşi om modest şi dependent de bruma de arginţi oferită de statul român ca soldă.

Pentru cei care încă nu au auzit despre această carte am să citez câteva aprecieri făcute de oameni la fel de importanţi. Academicianul Eugen Pora scria: ”o delectare sufletească. Rar am avut prilejul unor astfel de satisfacţii spirituale”. Profesorul universitar Păunescu Podeanu: „Aţi făcut prin această carte o operă de luminare a multor minţi, aţi realizat o operă de curaj menită să insufle şi altora îndrăzneala de a gândi deschis”. Profesorul Popescu Neveanu: „una din cărţile rare spre care merită să-ţi îndrepţi atenţia”. Profesorul Solomon Marcus: „Dumitru Constantin sistematizează o sumă de fapte care pun în evidenţă o ordine şi o coeziune a naturii cu nimic mai prejos decât cele pe care omul le introduce în mod deliberat în mediul său”. Profesorul  Petre Brânzei: „ un gen de lucrare încă nerealizat în literatura noastră”. Dumitru Micu: „o carte dintre cele care se epuizează fulgerător. Cartea nu este doar un depozit de informaţii ştiinţifice ci un instrument de iniţiere a profanului în universul biologiei”. Romulus Vulcănescu: „Inteligenţa materiei este unică în literatura ştiinţifică românească prin cantitatea de informaţie prezentă într-o sinteză integratoare ce face cinste culturii româneşti”. Mircea Eliade a apreciat-o dar şi mulţi, mulţi alţii.

Dumitru Constantin Dulcan este un ţăran plin de bun simţ originar din Mârghia de sus judeţul Olt–nepotul lui Constantin Dulcan – şeful gărzii de la palatul lui Alexandru Ioan Cuza pe spinarea căruia Domnitorul a semnat abdicarea. Este  ţăranul curios cu minte bună care a ajuns să studieze cel mai complicat şi substanţa cea mai complexă din Univers – creierul uman. Deşi titlurile universitare obţinute sau gradul de General al Amatei române l-ar putea reţine prizonier pentru omul de rând, Profesorul Dulcan a rămas acelaşi om delicat, gingaş la suflet şi mai ales plin de acel bun simţ specific doar ţăranului român. El comunică cu aceeaşi uşurinţă cu fostul lui coleg ajuns Preşedintele României sau cu o femeie modestă căreia îi explică în cuvinte simple– între masa cu mere şi cea cu struguri la piaţă, de ce ar putea s-o doară ochiul.

A căutat mereu să înţeleagă mecanismele biologiei şi a oferit publicului o înţelegere unitară asupra micro şi macro-universului.

Lucrarea care l-a făcut atât de celebru pe Profesorul Dulcan „Inteligenţa materiei”a fost reeditată în 1992 şi 2009. A mai publicat „Somnul raţiunii” (premiată), La metaphisique dans l’oeuvre de Maurice Careme (pentru care a primit premiul Belgiei pentru critică literară), eseul Ştefan Odobleja (premiat de „Observatorul Militar), lucrările „Conştiinţă şi cunoaştere”, „ Instinct, inteligenţă şi geniu”, „Religia în viziunea lui Lucian Blaga”, „Gândirea omului modern”, etc.

Dumitru Constantin Dulcan – Inteligenta Materiei

„Anatomia” succesului

Pentru a avea succes, pentru a fi eficienţi şi pentru a ne bucura cât mai mult de toate ocaziile pe care ni le oferă viaţa avem nevoie de câteva „semne de circulaţie” care să ne orienteze pe aceste aceleaşi dar mereu noi şi surprinzătoare cărări ale vieţii.

Cel mai important reper care este considerat şi „busola interioară” este pacea sau liniştea sufletească. Constantin Brâncuşi spunea undeva (citez din memorie) „perfecţiunea unui om se măsoară nu în numărul de diplome, medalii sau sumele de bani deţinute ci printr-un coeficient de linişte lăuntrică”. Fără să avem această pace interioară, nimic nu va avea valoare pentru noi, pentru că ne va lipsi armonia sufletească. A avea armonie interioară înseamnă a fi şi a trăi în acord cu valorile şi convingerile noastre cele mai intime. Compromisurile, renunţările la aceste valori sunt urmate de năruirea armoniei şi de distrugerea păcii/liniştii sufleteşti. Aceasta este necesară nu doar unui individ ci şi unui colectiv. Toate relaţiile înfloresc (fie că este vorba de serviciu, sau de relaţia cu rudele nostre cele mai apropiate), dar şi performanţa este maximă atunci când există armonie. Toate normele de conduită, legile sociale sau morale sunt construite în jurul acestei valori. Fiecare are dreptul la pace interioară cu condiţia să nu o distrugă pe a celuilalt.

A doua componentă esenţială pentru a ne putea desfăşura în condiţii optime activitatea este sănătatea şi puterea (energia). Când nu este perturbat de obiceiuri nesănătoase şi când primeşte ceeace trebuie (alimentaţie naturală şi gânduri pozitive), corpul nostru (din instinc sau reflex), are tendinţa de a fi sănătos şi de a produce permanent şi din abundenţă energie. El are de asemeni capacitatea extraordinară (inteligenţa nativă) de a se putea repara, reface, regenera singur fără intervenţii prea multe din afară.

A treia condiţie sau reper pentru a „ne merge bine” în viaţă sunt relaţiile pe care le avem cu ceilalţi de lângă noi. Dacă acestea sunt normale, iubitoare, pozitive pline de respect vom avea suportul necesar pentru a ne descurca perfect ca fiinţă umană. Un indice de sănătate sufletească sau chiar psihică este abilitatea pe care o avem de a întreţine relaţii de prietenie sau de iubire (intime) timp îndelungat. Un indicator vizibil şi uşor de cuantificat al nivelului relaţional al unei persoane sau grup de persoane este râsul. Atunci când o relaţie se alterează sau când lucrurile nu merg bine într-o organizaţie, primul lucru care dispare, este râsul.

Al patrulea indicator al succesului nostru este independenţa financiară sau banii. 80% din oameni sunt preocupaţi de bani şi de lipsa sau insuficienţa acestora. Nu banii sunt cauza relelor ci lipsa lor. Cele mai multe probleme care conduc la divorţ într-o familie sau care generează stres, îngrijorare, tensiune, nelinişte şi care distrug pacea interioară/armonia sunt legate de bani. De aceea avem o datorie esenţială aceea de a ne dezvolta abilităţile sau talentele în aşa fel încât să devenim independenţi financiar şi să nu ne mai facem griji din cauza lor.

A cincea condiţie pentru a avea o viaţă împlinită este să avem un ideal, un scop un plan familial de atins, de îndeplinit. Trebuie să fim şi să ne simţim utili în această viaţă, pe această lume. Scopul este „benzina” care ne ajută să înaintăm în viaţă. Fericirea a fost definită ca fiind „realizarea progresivă a unui ideal important” (suntem fericiţi când simţim că ne apropiem de împlinirea acelui ideal propus).

O altă condiţie este autocunoaşterea sau conştiinţa de sine. Pentru a fi eficienţi trebuie să ştim cine suntem, cum gândim, de ce gândim într-un fel sau altul, de ce simţim astfel şi care sunt factorii care ne înfluenţează emoţiile, reacţiile, gândirea, comportamentul, caracterul. Ultima condiţie, dar nu cea mai puţin importantă este sentimentul împlinirii personale. Acesta ne oferă certitudinea că suntem pe drumul cel bun, că putem realiza orice dorim şi că suntem fiinţă umană autentic împlinită.  va urma

49 Pictures, Images and Photos

Creierul – totul e în mintea noastră

Creierul nostru are trei componente care funcţionează, care au reguli ce le transformă în anumite situaţii în centre de comandă autonome. De exemplu sistemul limbic (amigdala cerebrală) primeşte printr-o sinapsă unică informaţiile care vin prin cele cinci simţuri (văz, auz, miros, tactil, gust) şi care au un traseu „consacrat”ascendent spre neocortexul analitic raţional. În situaţii de criză acest creier limbic sau emoţional preia fulgerător „comanda” şi poate să ne determine să facem lucruri pe care altfel nu le-am fi făcut nicodată.

Spre deosebire de creierul prefrontal (cel care ne diferenţiază de animale – sediul gândirii, logicii şi deciziilor raţionale), creierul inferior, limbic şi reptilian nu face deosebire între lucrurile imaginate şi cele reale, între „fapte” şi „ficţiune”, între sexul real şi cel imaginat – reacţiile sale emoţionale şi hormonale fiind identice. Pentru că în prezent majoritatea oamenilor primesc educaţia prin intermediul presei, televiziunii sau sub formă de bârfă, creierul lor emoţional se va raporta cu seriozitate la aceste informaţii depozitate de prin tabloide sau de la televiziunile de scandal sau de la vecina de palier la fel ca la experienţele de viaţă reale. În această situaţie deprimantă desigur, (suntem „prizonierii” propriului nostru creier?) există o veste bună: atunci când ne dăm seama că anumite porţiuni ale creierului nostru „ne stau în cale”, putem scurcicuita aceste porţiuni contraproductive şi le putem valorifica pe celelalte care abia aşteaptă să ne ajute să ne îndeplinim scopurile, speranţele, visele, aspiraţiile.

Faptul de a ne da seama că avem anumite zone în creier care ne pot împiedica, bloca, este un pas uriaş în a le „rearanja” cum trebuie
Dacă ne propunem să fim doar „suficient de buni” adică ne acordăm standardelor stabilite de ceilalţi, vom deveni prizonierii mediocrităţii. A fi conectaţi la potenţialul nostru adevărat, real, înseamnă a ţinti în fiecare moment spre ceeace este posibil. În această opţiune sau demers pozitiv, creierul nostru ne poate fi un puternic aliat.

Orice imagine, sunet, proiect activează celulele cerebrale – neuronii iar aceştia încep să reacţioneze chimic. Formează conexiuni noi, produc mai multă energie electromagnetică (măsurabilă pe EEG), remodelează terminaţiile nervoase, sau, revitalizează ansamblul creierului. Pentru a consolida zonele cerebrale activate de acest tip de priorităţi orientate spre ţintele propuse, este nevoie de exerciţiu. Există şi zone cerebrale reacţionare care se opun schimbărilor biochimice iar acestea nu trebuie subestimate deoarece matricea lor este profundă. Însă, un lucru e sigur – întreaga structură a creierului poate fi modificată prin gândire şi exerciţiu (neuroplasticitate).


O descoperire uluitoare stă la baza reconsiderării procedeelor de recuperare kinetomotorie. Un muşchi poate fi fortificat fizic prin simpla vizualizare a întăririi lui. În cadrul unui experiment, treizeci de adulţi au efectuat un exerciţiu pur „mental” timp de 15 minute zilnic timp de 12 săptămâni imaginându-şi repetarea unui exerciţiu de forţă pentru degetul mic şi cot. La sfârşitul experimentului toţi participanţii aveau forţa crescută cu 35% – fără să ridice vreun deget, literalmente!
Cortexul cingulat anterior este un fel de „schimbător de viteză” al creierului în ceeace priveşte comportamentul. Când acesta nu funcţionează bine, în loc să fim flexibili şi cu mintea deschisă, vom fi blocaţi în gânduri depresive, sau atitudini negative.


Când ne propunem o ţintă posibilă, începem să ne transformăm. Devenim o persoană originală cu o personalitate pozitivă care nu se dă în lături şi merge înainte. Descoperim mijloace mai bune pentru a ne depăşi în loc să facem mereu aceleaşi lucruri la care am stabilit deja că suntem grozavi.
A ne mulţumi cu statutul de „grozav” este începutul declinului. Revista prestigioasă Forbes declară anual care este cea mai bună Companie de afaceri. Statistic, dintre cele 500 de companii declarate campioane în anul 1955, 70% au dat faliment iar din cele 500 nominalizate în anul 1979 aproape jumătate nu mai există. Dintre cele aflate pe listă în anul 2000, deja 30% au dispărut deja.
De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că creierul nostru nu suportă presiunea statutului de „grozav” care necesită o permanentă adaptare şi schimbare. Ssiemul nervos amigdalian primitiv iubeşte foarte mult rutina şi consolidează obiceiurile repetitive. De asemeni el nu vrea ca noi să plecăm în aventuri necunoscute. El nu este îngrijorat cât timp nu există nici o schimbare. Întrucât există o mulţime de conexiuni nervoase între nucleul amigdalian şi cortexul raţional superior acest lucru înseamnă că emoţiile ne influenţează gândirea mai mult decât poate gândirea să influenţeze sentimentele.
Sistemul limbic posedă ceeace se numeşte „memoria emoţională a experienţelor” – MEE.

Asta înseamnă că MEE conţine informaţii de tipul „repetă acţiunea” sau „evită acţiunea”. Cu cât ne vom implica mai mult emoţional în activităţile planificate cu atât mai mare va fi motivaţia de a le realiza. Sistemul limbic şi MEE sunt o armă cu două tăişuri: pe de o parte, pentru că ne place succesul, ne îndeamnă la acţiune, pe de altă parte ne împiedică sugerându-ne să fim prudenţi din frica de eşec.
Pentru a începe un proiect nou, trebuie mai întâi să-l instituim în creierul nostru ca posibilitate. Cortexul prefrontal este locul unde apar şi se dezvoltă idei noi. El ne ajută să facem planuri, strategii, şi tot el le asamblează într-un tot unitar. El este cel care ne „desprinde” de obiceiuri, tradiţii sau frici şi el este cel care transformă intenţia în acţiune.
Dar, cortexul prefrontal nu ne ajută la fel de bine când acţiunile noastre sunt orientate spre repere exterioare cum ar fi satisfacţia de a fi mereu „grozav” sau de a repeta ceeace s-a stabilit că e bine aşa cum ne sare în ajutor atunci când ne propunem satisfacţii interne şi profunde.
Explicaţia se poate rezuma în trei cuvinte: „jocul sumei zero”. Cu alte cuvinte ori de câte ori vom adopta mentalitatea (mult şi greşit recomandată) competitivă, plecând de la principiul că trebuie neaparat să îi învingem pe ceilalţi pentru a ne atinge scopurile, vom deveni inevitabil noi înşine victimele acestei mentalităţi.

Competiţia inhibă învăţarea şi creativitatea specifice lobilor prefrontali pentru că atenţia noastră (instrumentul care dirijează energia creierului) este îndreptată fie spre ceilalţi competitori, fie spre câştigarea cu orice preţ chiar cu obţinerea unor favoruri necinstite, fie spre obiectivele imediate. Competiţia stimulează secreţia hormonilor de stres şi activează zonele inferioare ale creierului. Cuvintele care semnifică sau care ne duc cu gândul la ideea de competiţie („mai bine”, „mai tare”, mai mult”, „mai repede”, etc) dublează nivelul hormonilor de stres.

Antrenorii atleţilor le amintesc acestora că „performanţa e superioară atunci când nu exerciţi nici o presiune asupra ta”. Sau cum afirma un cercetător celebru în domeniu: „performanţa superioară nu numai că nu necesită competitivitate; este necesară chiar absenţa ei”.
Persoanele excepţionale (care cunosc succesul pentru mult timp) înlocuiesc ideea de a trece linia de sosire înaintea altora cu ideea de a depăşi cea mai bună performanţă a lor realizată până în momentul respectiv.

Atunci trecerea linie de sosire se face doar de dragul performanţei în sine obiectiv care se bucură de sprijinul structurilor cerebrale superioare şi inferioare.
Predicţiile experţilor au fost de multe ori o piedică pentru progres. Iată câteva exemple de predicţii lansate de experţii ai timpului: „nimeni nu va pune piciorul pe Lună”, „există o piaţă mondială pentru maxim 5 computere”, „niciodată cărţile de credit nu vor înlocui banii”, „e-mail-urile nu vor avea niciodată succes”, „poşta Prioripost nu va avea succes niciodată în business”, etc. Louis Lumiere care a deschis primul cinematograf din istorie la Paris a declarat că „cinematograful este o invenţie fără nici un viitor comercial” şi l-a închis tot atunci când comisarul-şef al Biroului de Brevete de Invenţie al SUA Charles H Duell şi-a dat demisia afirmând că „tot ce poate fi inventat a fost inventat”. Celebrul Arthur C Clarke a spus: „când un distins savant declară că există ceva posibil, are întodeauna dreptate. Când declară că există ceva imposibil, foarte probabil greşeşte”.


Activarea şi angajarea cortexului nostru prefrontal pentru realizarea performanţei înseamnă în primul rând imaginarea unor lucruri mai performante decât cele mai bune realizate de noi până în prezent. Pentru a creşte performanţa personală, ar trebui să mergem să discutăm cu oamenii inteligenţi care nu sunt satisfăcuţi de lucrurile bune realizate, cu colegii dificili, cu clienţii nemulţumiţi care ne solicită la maximum. Ei ne pot oferi stimulul de care avem nevoie pentru a realiza lucruri posibile în loc de a ne mulţumi cu ceeace am făcut deja bine. Viitorul este rescris în fiecare zi de o nouă faptă. Ceeace a fost progres ieri, azi poate fi demodat. Oamenii performanţi (cei care se menţin în top) pornesc la drum cu un concept concret bine definit al scopului „imposibil”, apoi construiesc un drum de acces care le conectează lumea de aici şi de azi cu lumea de acolo, din mintea lor. În prezenţa unor stimuli puternici emoţionali, creierul face translaţia spre o stare numită „stare motivaţională” prin care procesează informaţii din toate zonele cerebrale şi generează un comportament orientat spre îndeplinirea obiectivelor propuse. Angajarea totală a sistemului nervos din inimă (cei 40 000 de neuroni independenţi despre care am amintit – descoperire recentă) şi conectarea lor prin intermediul MEE (memoriei emoţionale a experienţelor), transformă gândirea noastră obişnuită (gen „luptă cu incendiile”) într-una progresivă, perfect orientată spre Ţintele-Superioare-Celor-Obişnuite.

Persoanele care au cunoscut cel mai mare succes, indiferent în ce domeniu, şi-au propus lungi orizonturi temporale (peste 5 ani sau mai mult în viitor). Acest orizont mental care este mai mult decât o imagine, este catalizatorul, combustibilul care ne propulsează înainte. Acesta trebuie vizualizat înainte de a merge la culcare şi imediat la trezire. Radarul nostru interior va fi astfel reglat corect spre obiectivele propuse.

6 vizitatori online acum
1 vizitatori, 5 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 10 la 01:21 am UTC
Aceasta luna: 25 la 11-02-2020 06:12 am UTC
Acest an: 213 la 01-19-2020 01:26 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC