> News of the day <

Istorie furată

După ce-am vândut tot ce se putea vinde din ţara asta, păcăliţi fiind de nişte şmecheri din Bucureşti care au avut grijă mai întâi să-şi facă televiziuni cu care să poată anestezia populaţia (vă mai amintiţi de “profeţiile lui Brucan de la PROTV unde eram făcuţi în toate felurile “pen că’ n-aşa românii nu ştiu … Read more

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Naşterea Soarelui şi Naşterea Mântuitorului

În astă seară de 25 decembrie m-am gătit cu haine de sărbătoare şi împreună cu soţia am plecat în vizită la prieteni buni –d-nul Nicu şi d-na Mioara Sfetcu. Împreună am colindat şi am des-cântat câte un pahar cu vin rozaliu dulceag şi extrem de parfumat, am despicat firul în patru, am povestit şi am potrivit vorbe bune.

Ziua de Crăciun – prilej de bucurie – atât cât se mai poate, de felicitări, telefoane, SMS-uri şablon, urări, veselie, cadouri, petrecere, Moş Crăciun şi copii fericiţi.

O sărbătoare extrem de aglomerată, de obositoare  şi de confuză– părere personală. De ce ?

Păi ştie cineva să ne spună ce legătură este între Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos şi Moş Crăciun, bradul împodobit cu tot felul de ornamente, ciorapii cu cadouri, porcul tăiat, capra, ursul sau mai ştie Dumnezeu ce alte « obiceiuri  moştenite din moşi strămoşi » ? Răspuns : nici o legătură. Pe « Moş Crăciun » l-am importat de la olandezi, bradul de la nemţi, aranjamentele sofisticate – acelea cu ieslea de la italieni, ciorapii de la americani, etc. În schimb, « capra », tăiatul porcului sau « ursul » se par că ar fi româneşti.

Cuvântul « Crăciun » nu există nicăieri în Biblie – dacă cineva ştie este invitat să facă necesara corecţie !… Şi nici ziua naşterii Mântuitorului nu este poruncită în Sfânta Scriptură a fi ţinută sau celebrată !…  Crăciunul nu apare între sărbătorile ţinute de Biserică decât foarte târziu (Tertulian şi Irineu de pildă, îl omit dintre sărbătorile religioase). Cuvântul “crăciun” derivă din “creatio”. Astfel că este incorect să-L numim pe Iisus “crăciun”  întrucât El nu este “creatură” a lui Dumnezeu ci “Fiul Veşnic al lui Dumnezeu”.

Dar, sărbătoarea de la 25 decembrie era totuşi o sărbătoare păgână foarte respectată pe timpul dacilor, romanilor şi grecilor iar Biserica creştină a fost nevoită să o accepte într-un final ca fiind sărbătoarea naşterii lui Iisus deşi nicăieri nu este menţionată cu precizie data naşterii Mântuitorului (necum în decembrie, fie şi pe 25).

Ce semnifica ea ? La această dată, soarele atingea punctul său cel mai de jos în emisfera sudică apoi începea mişcarea de ridicare (spre nord). Această re-întoarcere a Soarelui era sărbătorită de daci, romani şi greci adepţi ai cultului solar a lui Mithra- Apollo, iar sărbătoarea se numea chiar aşa « Naşterea » sau « Naşterea Soarelui ».

Apollo zeu al dacilor dar nu numai, este descris ca fiind păstor de oi sau cioban. Apollo-Alburiul era fiul Soarelui  dar şi zeul Morţii iar mesajul învăţăturii sale însemna ruperea de tine însuţi ca să te poţi cunoaşte mai bine apoi moartea ritualică care semnifica re-întoarcerea, contopirea cu Întregul.

El a fost însă fără îndoială zeu al dacilor, divinitate a Soarelui având o soră Artemisa-Diana -Roşioara care trăia, după cum ne spune Pindar – în “ţara de la Istru”. Este reprezentat pe monedele Daciei cu textul APANL. Grecii îl mai numeau după originea sa hiperboreică – Dikaios (după Herodot din Halikarnas, geţii erau dikaiotatoi threikon – “părinţii omenirii” – cei mai puri genetic şi “cei mai apropiaţi de zei” –Okeanos Potamos – sau Olimpul- locul naşterii zeilor fiind localizat, nu în Helada, ci chiar aici la Cazanele Dunării!). Pe una din piesele tezaurului de la Pietroasa, Apollo este reprezentat cu grifonul hiperboreu la picioarele sale. Macrobiu afirmă că latinii îl numeau “Soarele” iar atributele sale erau grifonul – semn al stăpânirii munţilor încărcaţi de aur ai Daciei, corbul şi şoimul. Romanii, după ocuparea Daciei, au continuat să păstreze acele valori sacre locale pentru că le considerate utile chiar şi lor – invadatorilor stăpâni. Beneficiarius consularis –sau subofiţerii trupelor romane responsabili cu misiunile de supraveghere, informare şi recrutare  –  erau, de exemplu, în acelaşi timp şi agenţi de protejare şi răspândire a cultului solar autohton. Ştim azi că Ulpius Proculinus, din Legiunea XIII Gemina,  construieşte o fântână închinată lui Apollon – zeul dacic al luminii – fontem aeterni. Astfel că majoritatea fântânilor şi bazinelor de apă erau închinate zeului Apollo – mesagerul Soarelui. Acest cult al Soarelui la daci făcea parte din ceeace istoricii numesc amplu religia mithriatică iar militarii romani au preluat acest cult întrucât era o bună ocazie de a-şi consolida puterea în ţinuturile dacice cucerite, pentru că religia lui Mithra presupunea în primul rând supunere faţă de autoritatea supreamă – Pather. La Dierna o inscripţie fragmentară aminteşte de legiunea XXII- a Primigenia şi de cultul soldaţilor pentru zeul dacic Mithra. Iniţiaţii zeului Mithra se mai numeau “socotitori” – ei erau socotitori ai cancelariilor guvernatorilor romani. şi erau de fapt iniţiaţi ai cultului zeului solar. La Drobeta, o inscripţie mithriatică închinată sănătăţii împăraţilor Septimius Sever, Caracalla şi Geta sugerează încă o dată în plus popularitatea de care se bucura acest cult în aceste locuri.

Iniţial « creştinarea » sărbătorii a dus la confuzia între Iisus şi Soare ceeace l-a determinat pe Tertulian, pe Augustin sau pe Papa Leon să declare că Soarele nu era Dumnezeul creştinilor şi să mustre aspru închinarea adusă Soarelui. Papa Leo s-a supărat rău atunci când un grup de creştini s-a întors cu spatele la el pentru a se închina cu faţa spre Răsărit, spre Soare. Ulterior Biserica a acceptat această închinare fiind de acord chiar ca altarele bisericilor să fie orientate spre Est pentru ca oamenii să fie poziţionaţi cu faţa spre Rsărit atunci când se închină.

Cultul Soarelui – mithraismul este cea dintâi credinţă a dacilor şi mai apoi a grecilor şi romanilor. Aurelian adept al cultului Soarelui – Mithra, în anul 274, a declarat oficial ca zi de sărbătoare ziua de 25 decembrie însă doar pentru vreo sută de ani pentru că Mithra -ismul, în anul 391, prin decret imperial, va fi interzis.

Obiceiul colindatului este unul tot păgân existent încă de pe vremea dacilor închinători la Soare. « Calenda » desemneză un obiect rotund care face trimitere la discul solar. « Colinda » SE CANTĂ corect –în spiritul autentic al tradiţiei, de un grup de bărbaţi tineri sau bătrâni în cerc închis iar cu această ocazie se împart colaci (rotunzi), nuci, covrigi sau mere –simboluri ale rotundului, ale perfecţiunii solare. Acest obicei se desfăşura pe parcursul a ŞASE zile timp în care se realiza un ocol, un cerc magic protector purificator învizibil în jurul comunităţii.

Azi, semnificaţia colindatului s-a pierdut devenind doar un pseudo-obicei -prilej de petrecere şi dis-tracţie mai ales pentru găştile de tineri dar şi de câştiguri substanţiale pentru industria de consum. Interesele financiare au devenit prioritare mai ales pentru folcloriştii care au confiscat aceste ritualuri străvechi înlocuindu-le cu făcături penibile, scumpe, obositoare şi generatoare de nevroze.

Sărbători fericite tuturor !…

Dn Nicu Sfetcu şi Dan Alexoae

Dn Nicu Sfetcu şi Dan Alexoae în seara de Crăciun

Să trăiţi şi să-nfloriţi!

La colind…

Cu barca pe Dunăre la Cazane


Sâmbătă după ce am “croşetat” anumite reţete din cartea dedicată artei culinare specifice Dunării, am decis împreună cu fetele să facem o plimbare pe luciul apei. Soare, voie bună, aer curat, re-creere… Imaginile descriu doar o parte din senzaţiile speciale pe cale le oferă Dunărea chiar în locul unde începe Istoria neamului românesc. Pe aici au trecul legiunile romane în drumul lor spre averile dacilor. De atunci lanţurile atârnate de romani au rămas prinse de mâinile şi picioarele românilor până azi. Poporul român este fostul popor dac rămas cu lanţurile invizibile ale Istoriei care începe chiar aici- la mâini, la picioare, la minte. Supravieţuirea noastră “istorică” probabil că se datorează şi acestor lanţuri nevăzute, nesimţite. Căci cine are şi ce cu nişte sclavi?…

Magie şi momâie

MAGIA reprezenta Universul ca pe o sferă ce avea ca punct terminus infinitul, cea mai mare fiinţă existentă fiind chiar Universul. Cauza primară, primordială a energiei, a puterii în Cosmos era ceeace grecii au numit „Theos”. Atunci încă nu exista Diavolul sau Satan (în ebraică „satan” înseamna „contradicţie”, „acuzare”, „opoziţie” la greci, „diabolos” însemnând „acuzator”, „denigrator”, „calomniator”- sau opus al Divinului).
Din Magie s-a născut Ştiinţa – aceea care divulgă toate tainele, Religia (re-ligio –„re-legare” la Divin) dar şi Medicina (Pliniu cel Bătrân). Magia se ocupa de astrologie, de hiperchimie (alchimie) sau de fiperfizică (magia propriu-zisă).
Ea se baza pe principiul existenţei unei forţe, a unei puteri ascunse privirilor noastre şi înţelegerii – „spiritus vitae” – cum îl numea Paracelsus, şi care „anima” interiorul corpurilor noastre, interiorul materiei dar şi întregul Univers. Din practica Magiei, din practicarea ei ceremonială, exterioară, s-a născut ulterior Religia. Activarea forţelor invocate presupunea rigoare, stricteţe şi cunoaşterea precisă a „cheilor” altfel, practicantul risca să fie ucis de forţele uriaşe pe care nu le mai putea controla.
Două din cele mai puternice pârghii ale Magiei erau, fără îndoială, Dragostea şi Cuvântul –primit în dar spre folosinţă doar de oameni. Lucreţiu, în „De rerum natura”, afirma că „Magia nu este decât ştiinţa Dragostei” – scopul vieţii şi al oamenilor nemuritori. Şi aşa cum nu oricine poate tăia pentru a face o operaţie sau nu oricine poate conduce o maşină, tot aşa Marea Ordine Universală nu accepta a fi tulburată de orişicine şi de fiştecine. Platon – bun cunoscător al vieţii dacilor ce „stăpâneau ştiinţa de a se face nemuritori” după cum a afirmat şi Herodot, definea Magia ca fiind „cunoaşterea lumii prin însumarea, participarea, şi asocierea reciprocă şi simultană a cerului cu pământul, a celui ce operează cu cel operat”…
În puţine cuvinte, Magia era doar un instrument cu care omul acela primitiv şi „barbar” mânuia sau se folosea de forţele existente în Univers.
Grecii şi ulterior romanii au confundat în mod deliberat Magia cu vrăjitoria şi cu magia vulgară sau „din popor”. Aceasta, atunci ca şi acum, folosea şi ea imaginile ca instrument, dar practicile ei sunt profund alterate. La început, Mag-ul trebuia să păstreze tainele şi să se ferească de a face prozeliţi (de aici ideea de elită). Ulterior însă, odată cu degenerarea magiei la statutul de Religie, hierofantul s-a transformat în „păstor” care producea- atunci ca şi azi,- câţi mai mulţi „adepţi”. Romanii (după model grecesc) au permis profanilor (tatăl sau capul familiei de exemplu) să îndeplinească ritualuri care nu aveau nici o semnificaţie magică (la fel se-ntâmpla în Grecia cu ocazia festivităţilor care aveau caracter mai mult politic). În cazul Magiei doar un iniţiat putea să îndeplinească rânduielile corecte pentru că doar el a fost obiect de transmitere a „puterilor” în cadrul unei ceremonii de iniţiere, profanul neavând cunoştinţă de „cheile” potrivite de control a forţelor Universului. Alfabetul a reprodus la început chiar „cheile secrete” pentru că literele eru semne magice extrase dintr-o figură geometrică secretă (ce constituia, ce stătea chiar la baza Iniţierii)…
Cei mai mari duşmani ai Magiei, în Istorie s-au dovedit a fi deopotrivă Ştiinţa şi Religia iar practicanţii ei, consideraţi „vrăjitori”, „sectanţi” sau pur şi simplu profanatatori, au fost excomunicaţi şi eliminaţi. Dacă în alte vremi oamenii care ŞTIAU a îndeplini faptele erau arşi pe rug şi martirizaţi, azi ei sunt încă şi mai crânceni eliminaţi şi incineraţi în cuptorul ridicolului.
Mag-ul, la greci (magos) era un fel de „bucătar-şef” pentru că el frământa, plămădea macerate din prafuri şi lichide („mag” – gr – „a frământa”, „a plămădi”) iar de la greci Mag-ul a fost preluat şi de romani cu titulatura de Magister (primar). Studiul materiei în interior, interne realizat de aceşti magi s-a mai numit „alchimie” iar aceştia –care puteau vedea dincolo de efecte –cauzele, foloseau un limbaj ermetic, simbolic, cifrat întrucât forţele ascunse nu puteau fi descrise pentru simţurile obişnuite. Magia avea un caracter foarte secret şi fiind mai mult orientată spre utilitar, fiind eminamente practică, informaţiile („cheile”) deţinute erau transmise – nu oricui şi oricum, ci oral, după verificarea calităţilor discipolului (iniţiere). Aceşti „ştiutori” iniţiaţi au format primele nuclee ale elitelor aristocratice ulterioare. Întrucât Magia avea un caracter mai mult utilitar decât teoretic nu s-au păstrat texte scrise ci doar însemne de aducere-aminte cum sunt talismanele, inelele ritualice, formulele de invocare sau rugăciune, etc. Imitarea acestora, uitarea semnificaţiei lor primare a dus la apariţia magiei vulgare, false, a parodiei unde se regăsesc şi se întâlnesc doar vagi asemănări. Acest tip de magie vulgară, fantezistă, se bazează mai ales pe superstiţii.
Magia s-a confruntat în Istorie cu şarlatanul – sinonim cu flecarul pretenţios, şi cu superstiţia. Pe aceasta, Eliphas Levi o explica plecând de la cuvântul latin „a supravieţui” – şi care, „este semnul care supravieţuieşte gândului, este cadavrul unei practici religioase uitate”. Astfel, din împletirea şarlataniei cu superstiţia s-a născut magia vulgară aceea care vinde iluzii şi care nu-i decât o caricatură penibilă, demnă de dispreţ a Magiei autentice.
Când nu e în totalitate şarlatanie, magia vulgară conţine obiecte regulate prin formă, spontane, dar neregulate prin alcătuire. Aşa erau, sau sunt, de exemplu blazoanele sau heraldica creată de cavalerii de odinioară ,culeasă şi adaptată după simbolurile ori semnele văzute prin Orient.
Inelele pe care le fac şi le poartă atâţia oameni azi nu mai au nimic magic. Ele amintesc doar de unirea a doi oameni şi…atât. În alte vremi, Inelul Magic semnifica unirea voinţei purtătorului cu voinţa Spiritului chemat, invocat…
am ajuns la munte aproape de asfinţit, înainte de a se lăsa soarele după Cornet. pe luncă ga’riţa îşi păştea oile şi caprele şi învârtea cu o furcă cu coarne tocite fânu cosit şi gata uscat apoi îl chitea dimprejurul unui un par înfipt în pământ. o viţică priponită de-un ţăruş desenase un cerc mare, larg din iarba păscută. mai încolo, un ţap se împiciorogise în faţa unui muşuroi de ţărână şi da-să-mpungă – ce? nu ştia nici el ce- probabil cârtiţa ce scurma şi-mpingea pământu către cer. s-a dat repede-n vorbă cu mine – ga’riţa– oamenii ăştia de la munte sunt tăcuţi da cân încep să spună, să povestească nu se mai poci opri. e mai dificil să faci omu să vorbească în faţa camerei video- camera îi sperie da din una-n alta am început s-o-ntreb de câte alea toate, de pe la sat, despre ale lumeşti, de cântece, de farmece, de faceri, de des-faceri şi uite-aşa până la urmă m-am ales c-o momâie…
iată ce mi-a spus despre cum să fac să mă apăr de ăia răi – „că s-a umplut lumea de oameni haini la suflet”- da şi cum să-i pedepsesc pe ăi de-mi poartă sâmbetele. „da cân te-o-ntreba careva, mata să nu spui tot ce ţi-oi spune”, mi-a cricit ga’riţa îngrijată. „n-ai nici-o grijă că n-o să spun tot” am asigurat-o.
iacătă câteva vorbe despre „facerile” şi „des-facerile” ăstor oameni simpli de la munte.
„ca să ai putere să faci tre să ai o momâie care să-ţi ducă voia. dacă vreai să ai o momâie bună strânge vreo doi pumni de ceară din cutia aia neagră de tablă pentru „la morţi”- de după bisericuţă – vezi că-i veche de cân cu lupii’ai albi că acolo nu se mai slujeşte demult, da-i bună ceara aia veche ca ţărâna. nu-ş cine-o fi pus-o acolo, da mata poţi să plamadeşti o momâie bună din ea. vezi să nu-i faci ochi, gură, urechi, nas, nimic, nimic că altfel… papuşa asta tre încărcată aşa că, faci cumva pe dracu-patru şi, faci rost de păr de pe tigva franţuzului sau farmazoanei pe care-i bănui, aţe, praf de pe unde-a păşit –adică îi aduni cu grijă urmele. cel mai bine-ar fi să faci rost de sânge de muiere de su poale- dacă-i muiere sau de snagă de bărbat- dacă-i bărbat. amesteci toate astea cu ceara caldă şi, cân termini, ai de-acu o slugă bună pe care-o poţi trimite unde vrei – pe apă, pe foc, pe prafu din şuşa sau cu argintu viu”…
momâia mai trebuie vrăjită într-un anume fel cerc desenat cu cretă roşie sau „cu caramidă sau ţiglă veche”- da incomplet cercu „ca să poată pătrunde duhu în-nuntru”, într-o cameră unde nu mai intră nimeni cât îi dai viaţă, apoi tre lăsată o noapte întreagă până dinspre ziuă, într-un anume fel şi acoperită cu o basma roşie „de matase”. pe urmă ea poate fi trimisă după cel numit oriunde merge acesta. poate să-i intre în gând, poate să-l facă să greşească, să bolească, să-l omoare, poate aproape orişice.
„dintr-un ban de argint descântat să tragi două – trei fire ascuţite cu care să-mpungi momâia. sau o-n-nţeapi cu un cuţit cu mâner de sânger şi cu vârf ascuţit – sâmcea –dacă n-ai vii la mine că face ţâganu meu custuri de-astea, iar ăl de ţi-a făcut rău va simţi groaznice dureri sau i vor ieşi bube da nu va muri decât cân vreai tu asta”.
ga’riţa se-opri brusc din taină, stătu ce stătu, apoi încet, cu mişcări de felină se-apropie de muşuroiu ce speriase ţapu, ascultă ceva anume şi, incredibil de iute, aruncă toporu de la brâu în pământ. apoi cu mâinile şi unghiile groase ca nişte gheare tocite, scormoni pământu din muşuroi şi după câteva minute scoase încetunel o cârtiţă neagră, lucioasă ca un şobolan orb. îi tăie rapid capul iar din sângele scurs şi din pământu reavăn-negru stropit cu câta apă din urcioru mic de sub copaia de fân, plămădi o păpuşă cu forme de om.
„uite ia momâia asta– sâmcă se cheamă, pune-o lângă un mort tânăr – mortu ăsta are voinţă mare, ăi bătrâni sau care au murit după ce-au bolit şi-au suferit mult timp, nu-s buni, şi las-o câta vreme. cei mai buni îs ăi spânzuraţi – s-a facut obicei ca oamenii să se spânzure – e moartea cea mai uşoară dacă vreai să ştii, nu te doare şi simţi ca şi cum te-ai iubi” (e adevărat moartea prin înnec sau prin strangulare declanşează în creier o plăcere similară orgasmului). „vezi ai de grijă, cân lucrezi cu ea să nu cumva să te uiţi prea mult la ea aşa cum te uitaşi mata în ochii mei acu, că va fi rău de mata. şi-apoi ai de grijă pe cine trimiţi pe lumea ailaltă cu ea” …
ga’riţa şi-a chemat cu un şuierat scurt oile, şi-a mutat ochii de la mine şi a plecat ca şi când nici n-aş fi fost prezent acolo, în acea luncă scăldată de soarele galben-roşu ca un dovleac dat în pârg…
momâiei de lut pe care mi-a dat-o ga’riţa astă toamnă, i s-a albit capul. de ce? nu ştiu. tre s-o-ntreb pe ga’riţa. sau poate mai bine că nu…

 

 

 

 

 

Aurul şi mintea românilor…

” …Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania , atestata de la anul 131 dupa Hristos…De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit.

..Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu..

..In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu, construite in stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana), in urma cu aproape doua sute de ani, te transporta in alt timp..

Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea.

..Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului roman compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri patrati, inima de aur a Apusenilor.
Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca sapte ani de-acum incolo.

..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo…

..Uraniul ni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, daca romanii nu se trezesc la timp.

De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana , iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri.
Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura.

Toti ne incurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat.

“Rezistati! Rezistati!” ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand “observatorii” Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi,
plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate.

Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden.

Daca macar un singur om va ramane aici si nu-si va vinde proprietatea, compania nu va putea sa treaca peste el. Cred cu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar.Nu se poate sa scoti o localitate in afara existentei, pentru ca vrea o companie straina sa le ia acest drept in numele lacomiei. Daca litigiul cu Gold ar mai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-ar stinge, treptat. Probabil, asta urmareste compania. Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor. Iata, membri ai organizatiei mondiale “Green Peace” si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie: “Aceasta proprietate nu este de vanzare”, pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita, in cele din urma, pentru minciunile continute in ea. O lovitura dura pentru companie.

Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntem asa putini, ca avem si pe altii de partea noastra. Sa facem si noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nu doar sa tacem si sa inghitim. Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Oricati bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam. Mie sa-mi dea America toata sa fie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana .”Eugen Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatiti in diferite domenii care-si bat capul cum sa salveze muntii Apuseni de explatare si de distrugere totata. Sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ce se intampla si simt ca daca eu nu ma ridic,tu nu te ridici, ala nu se ridica, nu ne ridicam cu totii, tragedia se va intampla si nepasarea de acum ne va costa enorm. Oamenii sunt constienti de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor,ca au vandut tara pe nimic in principiu, s-a recunonsut ca sunt multi Romani care vor bine, dar care nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii, au reusit astia sa ne demoralizeze si sa ne dezbine fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele, numai negative , ale explaotarii miniere pe care vor sa o inceapa la Rosia Montana

prof. univ. dr. Ion Brad – membru al Academiei Oamenilor de Stiinta, biochimist a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare asupra organismelor vii: moarte sigura pentru mediu plante, animale si oameni pe o raza de sute de km (inclusiv in tarile vecine)
din cauza vaporilor de cianura care se ridica in aer

prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani si despre pierderea identitatii Poporului Roman si a intregului sau certificat de nastere Dacic

s-a vorbit despre faptul ca asta este rezarva strategica de aur a Romaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura

si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pt gestionaterea independenta a Poporului Roman si despre faptul ca in Muntii Apuseni pe langa cea mai mare rezerva de aur si argint din europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si o rezerva uriasa de wolfram metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de gasit, foarte necesar, in industria militara si spatiala si in economie in general sunt multe care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa ii distruga e plin de zacaminte, si pe toate vor sa le exploateze, statul roman primeste nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare, adica 15 % iar explatatorii iau restul de 85 %, si lasa in urma distrugeri istorice, ecologice, umane, NATIONALE , economice inestimabile pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Romani, milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori
si ca sa il dam noi degeaba astazi.

pasivitatea o sa ne coste scump

eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, care e a noastra.,nu a canadienilor sau a altora. E ca si cum vine unu sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii, pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi in pace.

ce e de facut ? cum putem incepe sa ajutam ?

cred ca trebuie, in primul rand, ca toata lumea sa afle despre asta sa afle adevarul. oamenii nu stiu ce se intampla. apoi impreuna oamenii trebuie sa spuna NU !!

pentru asta rebuie sa ne gandim repede, pentru ca nu e timp, la ce anume putem sa facem, cum putem sa contibuim cu resursele pe care le avem,
si aici ma gandesc sa punem in aplicare totul pentru scopul asta care ne priveste direct. sa punem in miscare pe toata lumea
pe care o cunoastem, care, la randul ei va angrena mai departe alte roti.

Lacrimile noastre, ale românilor ardeleni , sunt mai scumpe decât aurul şi veşnicia mai lungă decât trădarea guvernanţilor post-decembrişti care vânzând Roşia -Montana ne condamnă la moarte istorică.

Să ne solidarizăm toţi românii, toţi locuitorii acestei ţări pentru a face un zid viu întemeiat pe 2 milenii de istorie, de a proteja ceea ce este cu adevărat peren şi strălucitor în istoria Roşia Montana.

Ajutaţi familiile de acolo să nu vândă istoria şi truda neamului românesc din Apuseni!

Prof. Univ. Dr. Ioan Sabău-Pop

Carte poştală video… Andar de la Drub

Dacă te ridici pe vârfuri vezi Dunărea de la el din atelier. Andrei Coptil – un om modest, frumos, parcă prea timid dar cu inimă uriaşă. Lucrările lui sunt însemnate cu pecetea „autentic” şi fac această necesară precizare pentru a-l delimita de lucrările „originale” ale altor „dătători din mână” cu pretenţii de artişti. Îi spuneam prietenului Andrei (sau mai bine i-am spune Andar la fel cum îl chema pe fratele vitreg al lui Zalmoxe) că are atitudinea unui carp. Pentru încă iubitorii de istorie, carpii au fost acei daci liberi care nu au fost niciodată îngenuncheaţi de romani. Dacii aveau un cult al apelor (ex fântâna sacră a lui Apollo Istrios – Tămăduitorul de la Histria) dar Apa care avea cele mai mari puteri purificatoare era fără îndoială Dunărea pe malul căreia ne aflăm şi noi azi. Andrei nu este din Severin. Îmi spune că a plecat în urmă cu 23 de ani de pe lângă Dej şi după peregrinări prin locuri diferite (Serbia) s-a decis să se lase sedus de Zâna Inspiraţie chiar aici pe malul Dunării. Danu-Viu sau „râul viu” era venerat de celţi la fel de mult ca şi de daci (Istru sau „Ist- râu”). Sunt cunoscute ritualurile războinice care se petreceau la Drub pe malul Danu-Biului (Danu –beau sau „beau apă din râu”) când dacii luau apă în gură se tarnsformau în fiare (lupi) şi jurau în faţa preoţilor să nu se întoarcă decât după ce au ucis ultimul duşman. Andrei are alura unui Maestru al Iniţierii aşa cum era unul din cei Trei Preoţi daci care asistau ritualul danuvian.

Niciunde nu vei întâlni un altar mai curat (dedicat tatălui plecat la cele veşnice) decât în atelierul lui Andrei – „adeverinţă” de suflet curat, iubitor şi atât de rar. Un tablou şi o cruce de salcâm („din lemn de argint” cum spune el) rezenată de un perete înroşit parcă de lacrimi…

Andrei Coptil Tăcutul nu duce nici un război cu nimeni, nu ucide pe nimeni decât poate mediocritatea care a năvălit în sufletele noastre precum buruienile peste o grădina părăsită. El este fragil, graţios şi periculos de inspirat. Lucrările lui merg foarte bine aşezate în dormitorul bărbaţilor cu bani dar care nu mai ştiu să iubească. Sunt mai eficiente (părerea mea) decât 100 de pastile de viagra. Andrei invită creierul privitorului şi mângâietorului de lut ars să-şi amintească refelexele, tiparele originare care stau la baza gestului simplu de a iubi. Mâinile lui transfigurează iniţiatic pământul severinesc iar cel care s-a abătut pe aici a trecut degeaba dacă nu a luat cu el măcar o fărâmă de lut ars aducător de minte din atelierul Andarului Severinean.

www.comunitateadearta.com/profile/andreicoptil

Optimizare…mentală


Ne confruntăm zilnic cu tot felul de probleme care sunt generatoare de emoţii puternice şi care ne scad fie nivelul de inteligenţă, fie pe cel de spontaneitate. Nu trebuie să uităm că o sursă importamntă de putere ne vine din trecut, din succesele trăite de noi sau strămoşii noştrii dragi şi aşa s-ar explica de ce în aceste articole uneori aduc în discuţie sau fac referiri la evenimete istorice. Românii au avut totuşi o istorie glorioasă, străbunii noştrii au cunoscut emoţiile succesului şi respectul contemporanilor nu o dată, iar a o minimaliza sau a o arunca în desuetudine şi ridicol aşa cum fac unii înseamnă a ne lipsi de un important cont sau sursă de putere mentală. Cea mai facilă, imediată, generatoare de falsă deşteptăciune sau de aparentă inteligenţă este metoda/gestul contrazicerii/anulării a orice, a oricui şi cu orice prilej, mai ales în media iar succesul specialiştilor băgători de seamă iar atenţia opiniei publice opace, non-selective e asigurat măcar pentru un timp. Dar despre această formă de escrocherie mediatică, într-un articol viitor. Ce mai putem face pentru a ne folosi eficient în situaţii potrivnice de encefalul pe care îl plimbăm şi îl avem cu toţii la inventar?
Mai întâi am putea să acceptăm că aceste circumstanţe nefavorabile fac parte din existenţa noastră iar eşecul sau înfrângerea sunt teste/extemporale naturale pe care ni le dă viaţa pentru a ne întări, pentru a câştiga minte din ele. Cum ne protejăm emoţional? Răspuns: externalizăm evenimentul negativ încetând să mai dăm vina pe noi înşine. Păstrăm astfel casa minţii ferită de gunoaie emoţionale inutile şi nocive. Dacă vom accepta fatalitatea şi „ghinionul de a ne fi născut în România” ca mod de gândire (aşa cum ni se „injectează” zilnic mai pe faţă, mai pe dos) înseamnă că vom fi condamnaţi pentru totdeauna să fim neputincioşi, aşa cum suntem în prezent. A fi responsabil nu înseamnă a fi vinovat pentru ceeace ni se întâmplă rău în viaţă!. Adoptând o astfel de atitudine nu vom permite greşelilor să ne ruineze total viaţa mentală. Noi suntem responsabili pentru modul în care reacţionăm la evenimente sau emitem răspunsuri (mai rar!), pentru acţiunile noastre pe care le vom iniţia în viitor şi pentru modul în care interpretăm o situaţie anume şi NU pentru cauza sau motivul acelei experienţe în sine. Din nefericire interpretează alţii zilnic pentru noi ce ni se întâmplă servindu-ne comentarii la conservă şi menajându-ne efortul de a gândi noi cu creierul nostru. Dacă ne spunem că noi suntem cauza nefericirii sau a evenimentului neplăcut (suntem „români, suntem păcătoşi, suntem…) ne vom scădea nepermis de mult nivelul energiei mentale iar energia psihică, să nu uităm, este esenţa mişcării noastre prin această viaţă.
De asemeni, o altă modalitate de a merge înainte pe cărările dificile ale vieţii este redescoperirea, reînvăţarea sărbătorii. Noi cunoaştem şi succese mici, mărunte, nesemnificative pentru cei din jur dar care sărbătorite corespunzător accentuează, ne marchează mintea cu amprenta victoriei, a succesului viitor. Aceste gesturi pot constitui o importantă şi constantă sursă de energie mentală. A serba o mică realizare personală cu familia, cu prietenii fără ca asta să implice costuri materiale excesive (adică fără grătare, mici, bere, manele), readuce pe ecranul nostru mental entuziasmul – sursa biruinţelor viitoare. Sărbătoarea victoriei de după meciul de fotbal face parte din meci, din joc!. Nu există vreun gol marcat de jucătorii din NBA –ul american, fără ca ceilalţi colegi să bată palma cu el sau să-l bată măcar pe spate. Cu aceste gesturi mărunte se construieşte succesul. După atâta „filosofie a răului perpetuu şi inevitabil” servită generos de televiziunile centrale, românii se simt din ce în ce mai stânjeniţi, şi aproape că este desuet sau imoral să mai feliciţi pe cineva pentru ceva. Când vom invita firesc în viaţa noastră succesul (atitudinea omului de succes), dificultăţile nu vor mai părea aşa de mari, ne vom simţi inteligenţi (nu doar „români mediocrii, superficiali şi proşti”) iar nivelul de energie mentală şi entuziasm va fi suficient de ridicat pentru a ne propulsa din mlaştina puturoasă şi confortabilă în care ne zbatem din ce în ce mai deprimaţi.

Reţetă sănătoasă: ulei de struguri şi…istorie

Afirmam într-un articol anterior că dacii erau invidiaţi pentru sănătatea şi longevitatea lor, dar şi pentru priceperea lor în arta vindecării sufletului. Ei erau renumiţi pentru pâinea pe care o coceau, pentru mierea şi produsele albinelor sau pentru mustul de struguri care le ofereau antioxidanţii cei mai performanţi (unul din secretele sănătăţii şi longevităţii lor). Mustul sau sucul de struguri era una din delicatesele de pe mesele lor dar şi din meniul aristocraţiei romane.

Grecii veneau în Dacia după vinul preparat de aceştia (Homer în Iliada afirmă: „Războinicii greci s-au dus în Thracia să găsească vinul”) iar Ovidiu ne povesteşte despre modul în care dacii îngheţau şi concentrau mustul de struguri pentru a obţine coniacul pe care îl râvneau atât chinezii cât şi egiptenii (Vitis Silvestris era soiul de viţă care i-a făcut celebrii  – ea fiind  cultivată în special de agathârşi).

Dionis era zeul viţei de vie la daci (Dionysos la greci sau Bachus la romani) iar sărbătoarea a fost preluată/împrumutată atât de greci cât şi de romani -sărbători pe care aceştia le-au transformat în adevărate orgii erotice interzise mai târziu de creştini. Dionis ( fiul lui Zeus cu Semele – fiica Harmoniei) se mai numea Liber (la traci) şi simboliza eliberarea vieţii odată cu venirea primăverii.

Mircea Eliade îl identifică pe acest zeu cu “Străinul din noi înşine, temutele forţe antisociale pe care le dezlănţuie patima divină”. Dimitrie Cantemir ne relatează cum erau exportate vinurile noastre la Ţarigrad, Varşovia, Viena, iar vinul de Cotnari se mai spune că era preferatul lui Napoleon Bonaparte.

Ştim de la doctorul nostru de familie sau de la nutriţionist că trebuie să evităm grăsimile hidrogenate trans (margarină sau ulei rafinat de floarea soarelui) şi să consumăm doar din cele vegetale nehidrogenate, cum ar fi uleiul de măsline (hidrogenarea permite uleiurilor ca prin rafinare acestea să fie împiedicate să se râncezească şi astfel să aibă o durată mai mare pe raft până sunt cumpărate de publicul consumator). Hidrogenarea parţială a grăsimilor vegetale prin rafinare sau încălzire (sau reîncălzire la temperaturi înalte), le transformă în grăsimi trans (o formă particulară mai “dreaptă” a moleculelor de grăsime vegetală comparativ cu moleculele naturale şi mult mai sănătoase numite cis şi care sunt ceva mai “ascuţite” ca formă).

Mici cantităţi de grăsimi trans sunt găsite în mod natural în mâncăruri precum unt, carne de porc, de miel, etc, dar cantităţi mai mari de grăsimi trans sunt găsite într-o gamă largă de alimente procesate la temperaturi înalte incluzând aici fast food, cartofii prăjiţi, burgerii şi puiul prăjit, margarina, biscuiţii, pâinea, prăjiturile, produsele de patiserie, pizza, etc.

Iată însă o informaţie cu adevărat interesantă şi care este şi motivul readucerii aminte a datelor istorice referitoare la daci expuse la începutul articolului. Mai presus decât uleiul de măsline cel atât de sănătos şi recomandat, există uleiul din sâmburi de struguri obţinut prin presare la rece. Acesta are o culoare galben aurie cu nuanţă uşor verzuie, gust uşor dulce şi fără miros. Conţine cantităţi mari de vitamina E, F dar şi minerale precum zinc, cupru şi seleniu. Zincul înfluenţează secreţia de testosteron şi potenţa bărbatului iar seleniul este de asemeni esenţial pentru sănătatea ficatului (factor hepatic 30 alături de vitamina E şi tiaminoacizi), antioxidant, anticanceros, antianemic sau antiischemic (seleniul organic este mai uşor absorbabil de către organism comparativ cu seleniul mineral anorganic ambalat în capsule care are o rată de absorbţie de maxim 30%).

Cea mai importantă componentă însă a uleiului de sâmburi de struguri sunt procianidele (prescurtat Opc) – agenţi anti-îmbătrânire de 50 de ori mai puternici decât vitamina E şi de 20 de ori mai puternici decât vitamina C (anihilează un număr mult mai mare de radicali liberi). Întrucât tehnologia de obţinere este mai complicată şi mai laborioasă, acesta este mai scump decât cel mai bun ulei de măsline (să nu uităm că datorită calităţilor pro-sănătate, uleiul de măsline este de departe alimentul cu gradul cel mai ridicat de falsificare şi contrafacere).

Uleiul din sâmburi de struguri este indicat a fi folosit nepreparat termic (la 50 de grade îşi pierde toate virtuţile curative) în cantitate de 150-200 ml de trei ori pe zi în alimentaţie sau înghiţit pur şi simplu.

Apa "nemuririi"

NATO cauta in Romania legendara apa a nemuririi
Petre Dogaru

Fara indoiala ca serviciile de informatii ale NATO, cea mai puternica alianta politico-militara din toate timpurile, sunt mereu pe faza. Astfel se explica cum au aflat de apa cu proprietati curative care tasneste dintr-o stanca pe coclauri putin umblate din muntii aflati la 13 km de Comarnic, pe Valea Prahovei, din izvorul Sapte Bolovani, cunoscut mai bine doar de cativa padurari.

Izvorul Sapte Bolovani, vizitat de experti ai Atlanticului de Nord
Expertii NATO din Berlin s-au aventurat in primavara anului trecut pana la Bolovani, recoltand apa in niste recipienti, continut ce a aratat, in urma unor analize sofisticate de laborator, ca lichidul nu contine deloc nitrati, fiind cel mai pur din Europa. In decembrie 2006, compania FURRY INFOR SRL din Campina a concesionat prin licitatie izvorul si terenul aferent de la Bolovani, pe o perioada de 49 de ani. Directorul firmei respective i-a declarat ziaristei Laura Pistol de la „Ziua”: „Nici nu am castigat bine licitatia – asta se intampla la inceputul acestei luni – si ne-am pomenit cu o scrisoare prin care ni se propunea o colaborare. Reprezentantii NATO doreau ca noi sa imbuteliem si sa distribuim apa de la Bolovani trupelor aflate in misiune pe teritoriul tarii noastre. Proiectul va fi demarat in vara anului viitor, iar in prima faza va trebui sa cumparam utilaje pentru captarea si transportul apei din munte. Acest lucru presupune montarea unei conducte de 15 km care sa strabata intreaga zona muntoasa. Investitia va ajunge la cel putin un milion de euro. Apoi, in etapa a doua, vom construi pe DN 1, la kilometrul 108, o fabrica moderna de imbuteliere” . Investitia poate redresa simtitor bugetul local si rata somajului din orasul Comarnic. In afara de gradul exceptional de puritate a apei de la izvorul Sapte Bolovani, despre proprietatile curative ale lichidului pentru diverse maladii nu se stie aproape nimic. Cu totul altfel stau lucrurile in zona numita SAPTE IZVOARE de pe versantul estic al muntilor Bucegi, pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si Scropoasa, cu cele de la Sapte Izvoare, aflat la circa 7 km de Herculane, pe drumul spre Baia de Arama, sau cu Izvorul Tamaduirii de la Sambata de Sus, de la Poalele Muntilor Fagaras. Pentru a radiografia proprietatile curative ale apelor respective trebuie sa coboram cu opt milenii intr-o istorie care ne va rezerva in viitor multe surprize.

Nucleul spiritual al contestatului Imperiu Pelasgic
Nicolae Densusianu, membru corespondent al Academiei Romane la sectiunea istorica, si-a petrecut 40 de ani din viata pentru a dovedi, in 1913, in monumentala sa lucrare „Dacia prehistorica” , ca suntem stramosii celui mai mare imperiu din istoria omenirii – Imperiul Pelasgic. Teoriile si interpretarile lui Densusianu sunt in mare parte depasite, multe sunt eronate, dar sunt si elemente confirmate de sapaturile arheologice. DACIA PREISTORICa indica un nucleu spiritual al Imperiului Pelasgic, perimetrul cuprins intre Portile de Fier, Muntii Bucegi si Muntii Buzaului. In afara de izvorul de la Sambata de Sus, care nu se afla in respectivul perimetru, celelalte doua locatii mentionate sunt. Densusianu, plecand de la rationamentul ca termenul „Coloanele lui Heracles (Hercule)” reprezinta numai un simbol legat de templul legendarului erou semizeu, localizeaza extrema de vest a Centrului spiritual neolitic al pelasgilor la Portile de Fier, nu departe de statiunea Baile Herculane. Cu prilejul construirii in cooperare romano-iugoslava la Portile de Fier a cunoscutei hidrocentrale, a fost scoasa la iveala o asezare urbana veche de 80 de secole. Este vorba de LEPINSKI-VIR, descoperita pe malul sarbesc, care a fost mutata, portiune cu portiune, pe o platforma speciala aflata la 20 de metri deasupra nivelului Dunarii. Aceasta descoperire locala, neindeajuns de cunoscuta marelui public, a echipei de arheologi din tara vecina, condusa de D. Strejovic, constituie o dovada de necontestat ca civilizatia europeana nu isi are geneza in cea din Orientrul Apropiat. In 1968, s-a stabilit ca asezarea avea trei straturi de cultura, un urbanism dezvoltat, cu o deosebita dezvoltare artistica vadita in „protorealismul” sculpturilor, iar studiul scheletelor duce la concluzia ca acestea apartin unui tip european robust, varianta a lui Cro-Magnon, dar specialistii sunt de parere ca a avut si precursori. „Urbea” era prevazuta cu doua axe principale, fiind o inovatie extraordinara, locuintele, de dimensiuni iesite din comun pentru perioada respectiva, erau captusite cu o tencuiala hidrofuga. Casele sunt dispuse intr-o perfecta simetrie, toate avand forma trapezoidala, sau mai precis sectiune tronconica de 60 de grade, care se putea realiza numai prin cunostinte matematice precise, in opinia academicianului Nicolae Teodorescu.

Cu cele opt milenii vechime, Lepinski-Vir e cu 1.160 de ani mai „batrana” decat prima asezare urbana din istoria omenirii, atestata arheologic in apropierea Ierihonului, „orasul preistoric” de la Portile de Fier fiind in plina inflorire cand Sumerul nici nu exista. Nu este exclus ca varianta Cro-Magnonilor de langa Herculane sa se fi tratat de intinderi musculare si de lovituri la oase in mofetele naturale cu apa care atinge 80º in unele locuri, de pe Valea Cernei, pe marginea soselei de la Herculane la Baia de Arama, zona cunoscuta de mosi-stramosi ca Sapte Izvoare. La mijlocul anilor ’80, un batran staroste de ciobani din Vama Strunga de pe Valea Ialomitei, Baci Farcas, a istorisit unor turisti cateva legende sacre ale dacilor, legende care coborau la stra-strabunicii acestora in timpuri imemoriale; o piatra (probabil un meteorit – n.n.) a cazut din inaltul cerului, aprinzand o parte din padurea din muntii de basm, un singur om avand curajul sa se apropie de roca infricosatoare si sa o duca in pestera sa, fiind folosita la iscarea focului si la iluminat, apoi la vanatoare. Proprietatile sale erau magice: stapanea timpul si dirija destinele. Brusc, au disparut si piatra, si posesorul ei, dar acesta aparea cateodata in plina noapte ca o aura luminoasa care lua forma unui batran. Cu timpul, oamenii au inceput sa ii aduca ofrande ciudatei aratari numite de Baci Farcas Zeul Necunoscut sau Zeul din Grota. Pornind de la maxima ca orice legenda are un sambure de adevar, Strabon din Amaseia, cel mai important geograf al antichitatii, scria in al doilea deceniu al erei noastre despre preotii sau „profetii” pelasgi ca acestia erau oameni atotstiutori, priceputi la interpretarea viselor, a oracolelor si a semnelor divine, locuind in lacasuri subterane, „Katagoian” sau „Kagoian”. Povestitorul si-a depanat in continuare legenda, mentionand ca Zeul din Grota a devenit Mos Timp, pentru ca acesta, fiind nemuritor, putea sa stapaneasca timpul.

Ceausescu era foarte interesat de Tinerete Fara Batranete
In ciclul de legende de la Vama Strunga se numara si cea a lui Zamolxis, cel ales de Steaua-Mama, care a dat nastere Pietrei Sacre, sa fie initiat din randul celor mai destoinici geto-daci liberi. La porunca Duhului Pietrei Sacre din Muntele Ascuns, Zalmoxis a colindat lumea larga, singura cale spre a intelege puterea pietrei. La plecare, Sfinxul, paznicul cu chip de granit al Triunghiului Sacru si a Pietrei Sacre, l-a povatuit: „Timpul este prietenul tau. Inca nu-l poti stapani, dar el te asteapta sa inveti asta “. Intors in patrie, Zamolxis a inceput sa propovaduiasca printre geto-daci despre intelepciune, credinta si suflet si, impartind dreptatea, fapte ce au ajuns la urechile regelui care l-a numit Mare Preot. Dupa sute de ani, Zamolxis a fost coborat in inima muntelui, devenind zeu nemuritor, iar dupa alte sute de ani, un ostean care a pazit toata viata hotarele Daciei a fost transformat in OMU, cel mai inalt munte pentru eternitate, „prevestind prin mugetul de bucium al vantului cand dusmanii se apropie de tara lui draga”.

Dupa foarte multi ani, functia de Mare Preot trecuse la mai multi alesi de ursitoare, pana la Deceneu, inzestrat si el de Zamolxis cu darul nemuririi. La un an dupa ce Decebal murise in luptele cu cotropitorii romani, geto-dacii au trimis un sol la Zamolxis, care era primit numai daca avea sufletul curat, dovedit prin ritualul de a fi aruncat in sus cazand in sulite, iar atunci cand cel ales murea pe loc, se considera ca este cel ales. Apoi, insusi Deceneu s-a dus la Zamolxis sa obtina iertarea geto-dacilor, care se abatusera de la dreapta credinta.
Lasand la o parte legendele care s-au transmis pe cale orala timp de milenii pana in zilele noastre, sa trecem in revista ce spun istoricii despre „miezul” celor relatate.

Herodot, supranumit si parintele istoriei, declara ca getii se cred nemuritori, iar cei care pier se duc la Zamolxis sau Gebeleizis, o fiinta divina. Comentand „soliile” periodice, din patru in patru ani, la Zamolxis, Mircea Eliade, unul dintre cei mai mari specialisti ai istoriei religiilor, concluzioneaza ca sacrificiul „reactualiza raporturile directe dintre geti si zeul lor”. Geograful Strabon scrie ca Zamolxis s-a retras pe culmea muntelui sacru Kogaion, in apropierea unui rau cu apa limpede. Dupa unii cercetatori, KOG-A-ION insemna „Capul Magnificului” , fiind si denumirea Bucegilor. Aici se afla si Pestera Ialomitei, pe langa care trece raul cu apa limpede si Sfinxul romanesc, situate pe platoul din apropierea cabanei Babele. Acesta a suferit numai in ultima suta de ani serioase modificari, in urma actiunii agentilor naturali, dar si a turistilor needucati, megalitul fiind, in urma analizei unor fotografii si desene mai vechi, mult mai aproape de o imagine in profil a unui urias chip uman, mai bine conturat sub anumite unghiuri de lumena. Asupra uriasei stanci sunt pareri pro si contra in randurile cercetatorilor, unii optand pentru un capriciu al naturii, altii, pentru o sculptura gigantica. Remarcand ca cercetarile nu s-au facut la baza Sfinxului romanesc, acesta a revenit in actualitate la sfarsitul anilor ’70, cand cunoscutul cercetator peruan Daniel Ruzo – care a descoperit in Peru sculpturi uriase, pentru realizarea carora un popor necunoscut a folosit in urma cu circa douazeci de milenii stanci naturale – a „radiografiat” Sfinxul si Varful Omu, un adevarat focar de energie spirituala, dupa aprecierea unor persoane cu perceptii extrasenzoriale. Cercetatorul sud-american nu a exclus posibilitatea ca unele megalite din Bucegi sa fi fost prelucrate de oameni, ceea ce in lucrarile de specialitate poarta denumirea de origine antropica, ipoteza sustinuta si de profesorul Traian Naum.

Anul 1968, cand au loc cercetarile lui Daniel Ruzo, trebuie coroborat cu un alt eveniment important pentru investigatiile la care ne referim. Este vorba de mulajul executat fidel dupa cele 125 de tablouri reliefate in marmura de Cararra pe originalul Columnei lui Traian care, dupa un lung stagiu de depozitare la Roma, in subsolurile Lateranului, ale Forului Roman si ale Vaticanului, intarzierea pricinuita de vitregia ultimului razboi mondial, a ajuns in sfarsit la Bucuresti. Copia realizata din ciment-armat dupa originalul atribuit celui mai mare architect al antichitatii, Apollodor din Damasc, ofera, dupa cum scrie prof. univ. dr. Dumitru Tudor, „documentatia directa si vasta privitoare la studierea tuturor problemelor legate de momentul cuceririi regatului dac si inceputurile romanitatii de la nordul Dunarii”.

Ceausescu a fost informat ca exista o sursa de apa foarte pura, cunoscuta de peste doua mii de ani, care se gaseste in zona initiatica a dacilor din Bucegi, scrierile antice pomenind de apa miraculoasa din care a baut Zamolxe(Zamolxis) inainte de a deveni zeu. Mai mult, ca exista un simbol al celor sapte izvoare pe scuturile dacice. Este chiar zona de care am vorbit, de pe versantul estic al masivului Bucegilor, apa ciudata de aici constituind obiectul unui studiu de laborator inca din 1927, studiu continuat in perioada interbelica de catre academicianul Gheorghe Murgeanu si de catre o societate franceza. Testele au dovedit ca apa de la „Sapte Izvoare” are toti indicatorii calitativi, un standard superior tuturor surselor de apa cunoscute in lume, numarul bacteriilor fiind zero, ca si poluarea cu azotati si azotiti. Ceausescu a fost placut impresionat ca, in urma ultimelor studii facute la Hidrotehnica, in zona Cheilor Zanoagei, la Izvoarele Ialomitei ar exista un nucleu energetic pozitiv al nemuririi. Este imposibil ca dictatorul sa nu fi discutat cu Tovarasa problema, mai ales ca acesteia i se aducea in fiecare zi cu elicopterul de la Olanesti apa minerala proaspata pentru afectiunile de care suferea, in special ale tubului digestiv, fapt confirmat si de marturiile militarilor care au intrat in contact cu aceasta in orele dinaintea executiei si care arata ca, neavand spray-uri asupra sa sau parfumuri, degaja un miros foarte greu, ca de cadavru. Camil Roguski, care a fost arhitectul de interior al familiei Ceausescu vreme de cateva decenii, isi aminteste ca in fiecare zi se aducea o cisterna de apa plata de la Campulung, folosita numai la spalarea vaselor, cu toate ca la casa principala din Primaverii exista un put adanc de o suta de metri, cu apa pura. In consecinta, Ceausescu a cerut ca perimetrul in care se afla SAPTE IZVOARE de la Scropoasa sa fie inchis circuitului turistic si sa se limiteze accesul la datele cercetarilor.

Anomaliile magnetice, de la extaz la agonie
Dr. ing. Ion Olteanu declara in vara anului 2003 pentru cotidianul Libertatea ca dosarele de la „Sapte Izvoare” au fost redeschise in 1990, iar testele moderne confirma ca apa izvoraste dintr-o grota, unde se afla un imens lac subteran, cu un debit de 4.000 litri/secunda. Izvoarele sunt intr-adevar unele dintre cele mai pure surse naturale de apa plata din lume, datorate unor anomalii ale magnetismului Terrei, inca nestiindu-se cauza si efectele ce le pot avea anomaliile respective asupra organismului uman. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, a precizat recent ca, in urma studiilor de cercetare a rocilor, ultima inversare a polilor magnetici a avut loc acum 780.000 de ani. Conform cotidianului Ziarul, unii cercetatori situeaza fenomenul la sfarsitul anului 2012, marcat de schimbarile dramatice de climei, iar radiatiile solare mult mai puternice sunt o consecinta ce va afecta in special persoanele care simt campul electromagnetic al Pamantului, respectiv paranormalii. Investigatiile facute de noi au dus si la descoperirea partii pline a paharului, deoarece exista un dispozitiv caruia, din motive de publicitate, nu ii dam numele, care, combinand elemente de radionica si organicitate, focalizand un flux energetic extrem de puternic asupra unui subiect, are efecte benefice asupra unor maladii, apa distilata isi schimba gustul, iar plantele tratate cu apa incarcata de respectivul aparat cresc remarcabil mai repede decat celelalte plante.

Un alt loc unde ar trebui cercetat efectul benefic al anomaliilor magnetice este Izvorul Tamaduirii de la Sambata de Sus, de la poalele Fagarasilor, unde incepand din secolul al XVI-lea crestinii ortodocsi au descoperit un izvor cu proprietati miraculoase. De atunci, mii de credinciosi suferind de boli psihice, printre care depresiile si epilepsia, si-au gasit videcarea. Revenind la Sapte Izvoare de la Cheile Zanoagei, un grup de cercetatori bucuresteni a intocmit un proiect de captare si imbuteliere a apei „sacre” si totodata, in cooperare cu consiliile locale, cu cateva organizatii nonguvernamentale din strainatate si cadre ale Universitatii Valahia din Targoviste, au demarat actiunea de realizare in partea estica a Masivului Bucegi a unui „antipolis”. Mai precis, o statie-pilot in care sa se testeze o forma de civilizatie rurala, cu diminuarea factorilor urbani nocivi, dar cu pastrarea unor cuceriri ale civilizatiei citadine, cum ar fi internetul si telefonia mobila. Vorbim de apa pura, care necesita sute de milioane de euro, bune de investit intr-o tara membra UE, unde, in mileniul trei, comune intregi din judete precum Tulcea sau Vaslui sunt lipsite complet de surse obisnuite de apa potabila, sau aceasta nu se poate folosi din cauza poluarii. Festivismul sarbatoririi Zilei Mediului a trecut neobservat de omul de rand, in conditiile in care toti suntem vinovati intr-o mica sau mare masura de poluare. Pana cand?!

Doar pentru cei cu simţul umorului

“Chronicon pictum vindobonense” sau “Cronica pictată de la Viena” aflată la Biblioteca Naţională a Ungariei are pe fila 148 urmatorul text, ţinut secret din mai multe motive …”artistice”:

Alăturăm şi traducerea fragmentului:

4 vizitatori online acum
1 vizitatori, 3 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 118 la 12:25 pm UTC
Aceasta luna: 203 la 12-05-2019 10:56 pm UTC
Acest an: 667 la 10-30-2019 08:47 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC