> News of the day <

Carte poştală … cruci de jurământ

Am fost invitat azi 18.07.2010 la hirotonirea finului meu Marius şi la resfinţirea Bisericii unde a primit darul preoţiei de la Înalt Preasfinţitul Părinte Dr. Irineu Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La întoarcere am fost nedumerit să observ în acest sat cu case mici, vechi, pitite după perdele de verdeaţă, o mulţime de cruci pe … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Peştele – aliment şi medicament

În 1800 s-a descoperit molecula „cheie” a producerii energiei celulare (mişcare, gândire)- adenozin trifosfatul sau ATP; faptul că peştele este o sursă excelentă de fosfor, a generat ideea că poate fi considerat „hrana creierului”. În afară de fosfor, în compoziţia peştelui mai sunt şi alte elemente importante pentru funcţionarea creieruzlui şi anume mult lăudatele grăsimi omega-3, acidul docosahexaenoic DHA şi acidul eicosapentaenoic EPA. Acizii graşi esenţiali sunt substanţe necesare organismului ce nu pot fi sintetizate de acesta şi de aceea trebuie obţinuţi din alimente; sunt acizi graşi cu lanţ lung, polinesaturaţi, derivaţi din acizii linoleic, linolenic si oleic. Există două categorii importante de acizi graşi esenţiali: omega 3 şi omega 6; omega 9 poate fi obţinut de organism din aceştia doi.

După studiul statisticii medicale la nivel global, s-a constatat că în ţări precum Coreea şi Japonia, se remarcă o incidenţă scăzută a depresiei, în timp ce altele sunt în fruntea clasamentului – cum ar fi Canada şi SUA.- ţări unde se mănâncă cel mai puţin peşte.

Pentru a ne face o idee despre cât de important este peştele pentru alimentaţia noastră, mai trebuie să amintim că laptele matern este foarte bogat în DHA-grăsime extrem de importantă pentru dezvoltarea creierului şi ochilor la copii. DHA şi EPA nu numai că “ung” creierul uman, dar protejează şi inima. Acizii graşi esenţiali din peşte sunt implicaţi în producerea unor substanţe numite prostaglandine ce controlează presiunea sangvină, coagularea, fertilitatea, imunitatea, procesele inflamatorii, scad nivelul trigliceridelor şi reduc riscul de infarct. Specialistii susţin că o creştere cu doar 1% a cantităţii de omega-3 în alimentaţie reduce cu 40% riscurile de infarct.

Conform unui studiu italian efectuat pe 2800 de supravieţuitori care suferiseră un atac de cord, administrarea a 850 de miligrame de EPA şi DHA, a redus spectaculos rata mortalităţii în primele 9 luni ulterioere atacului de cord. Dar nici prea mult peşte nu face bine; în cazul a 17 000 de medici bărbaţi care au consumat mai mult de 5 ori pe săptămână peşte, riscul de a face fibrilaţie cardiacă a fost mai mare la aceştia. Conform unui studiu publicat în “The Lancet” – femeile gravide care consumă cel puţin 300 de grame de peşte pe săptămână, aduc pe lume copii cu un IQ mai mare. Consumând peşte de cel puţin două ori pe săptămână, reducem riscul degenerării maculare – principala cauză de orbire.

Pentru a respecta raportul optim pentru creier, de 1 la 4, între cei doi acizi graşi esenţiali, peştele gras (bogat în omega-3) trebuie consumat cu ulei de floarea soarelui (bogat în omega-6).

Anxietatea

Statistic, 25% din populaţie, suferă de anxietate.

Spre deosebire de frică – o emoţie normală sau „teamă cu obiect”, anxietatea interferează cu viaţa cotidiană a persoanei care simte permanent o frică intensă, „presimte” o nenorocire iminentă, ce merge până la atacuri de panică. Persoanele anxioase sunt în general inteligente, analitice ce îşi fac griji insistent; ele vor ca lucrurile să se desfasoare într-un anumit mod şi au mari aşteptări de la ei înşişi şi de la alţii. Ca rezultat, ei sunt de multe ori dezamăgiţi şi anxioşi.

Anxietatea se caracterizează prin lipsă de încredere în propria persoană, iritabilitate, incapacitatea de asumare a vreunui risc, tensiune psihică permanentă, dificultăţi în respiraţie, bătăi ale inimii rapide, tremurături, transpiraţie, greaţă, tensiuni, contracturi musculare, senzaţie de „gură uscată”, dureri de cap, comportament de evitare; se mai defineşte ca o „emoţie penibilă de aşteptare” sau „teamă fără obiect”.  Persoanele anxioase au în general un nivel al inteligenţei ridicat şi acest lucru le poate fi de folos pentru că pot să găsească în interior răspunsuri care să conducă la o schimbare de abordare a temerilor lor.

Se poate întocmi o listă foarte lungă cu personalităţi din toate domeniile de activitate care au fost în acelaşi timp nişte mari anxioşi: John Stuart Mill (filosof), Sally Field (actriţă), Jim Eisenreich (bascetbalist), Barbra Streisand (cântăreaţă), Cher (cântăreaţă, actriţă), Tom Snyder, Donny Osmond (actor), John Madden , Howie Mandel (comic), Sir Isaac Newton (om de ştiinţă), Charles Schultz (pictor), W.B. Yeats (poet), Aretha Franklin (cântăreaţă), Nikola Tesla (inventator), Sigmund Freud (psihiatru), Carly Simon (cântăreţ), Willard Scott.

Wilhelm Conrad ROENTGEN – descoperitorul radiaţiei X care a revoluţionat medicina, a refuzat premiul Nobel pentru că îi era teamă să vorbească în public, şi pur şi simplu a fugit de la decernarea premiului Nobel, refuzând din acelaşi motiv şi o sumă uriaşă de bani.

Calităţile pe care le au persoanele anxioase, le folosesc pentru a se speria singure, pentru a creea scenarii din ce în ce mai  terifiante.

Iată o bună recomadare de evitate a acestor stări: refuzăm pentru o săptămână să mai gândim sau să mai pronunţăm cuvintele “de ce?”- “de ce nu sunt normal?”,” de ce nu pot face asta?”,” de ce mi se întâmplă asta?”,” de ce se poartă aşa cu mine?”.

Când apar aceste cuvinte pe ecranul mental, ne amintim de promisiune şi le îndepărtăm cu blândeţe. Încercăm să acceptăm totul aşa cum este şi să ne spunem mai bine: “ceeace este, este şi aşa trebuie să fie”.  În acest fel nu vom mai vedea “negru” în loc de “alb” iar subconştientul nostru se va reprograma pozitiv cu alte cuvinte, punem lopata jos, deoarece-

“Când te găseşti într-o groapă, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te opreşti din săpat”- Will Rogers.

Mămăliga

O felie de mămăligă rece are de 4 ori mai puţine calorii decât o felie de pâine.

A fost timp de sute de ani mâncarea de bază a ţăranului român. Pentru că turcii puneau bir doar pe grâu, porumbul a rămas românilor drept hrană care să înlocuiască pâinea.

Crescătorii de oi care locuiau mare parte din an la stânile de pe munte, neavând legume şi fructe precum cei de la câmp, găteau mămăliga împreună cu lapte, brânză şi untură sau tocană de oaie.

Alte popoare prepară o variantă de mămăligă mai moale (polenta –Italia, puliszka- Ungaria, pura –Austria, Croaţia, etc).

Spre deoasebire de făina de grâu, mămăliga conţine vitamine din grupul B, minerale(potasiu util bolnavilor de inimă) şi era recomandată în special persoanelor suferinde de boli de plămâni sau anemicilor. Diabeticii trebuie să ştie că o felie de mămăligă rece are de 4 ori mai puţine calorii decât o felie de pâine.

Pentru dureri în gât (amigdalită) se pune într-un tifon mămăligă caldă (cât se poate suporta) şi se aplică extern pe zona gâtului. Se pune deasupra o flanelă de lână; se repetă de două ori pe zi până la vindecare.

Pentru pietre la rinichi se aplică în zona rinichilor mămăligă caldă, se acoperă cu o pătură pentru a favoriza transpiraţia şi se bea un litru de ceai de mătase de porumb. Ajută la eliminarea nisipului şi pietrelor mici.

Pentru articulaţii dureroase, reumatice, se acoperă articulaţia dureroasă cu o frunză mare de varză, peste care se pune mămăligă fierbinte şi se înveleşte piciorul cu o pătură.

Pentru micoze ale pielii se aplică în zonele afectate ţuică în care s-a dizolvat cenuşă de coceni de porumb.

Reţetă: într-un ceaun se pune la fiert apă purificată prin osmoză inversă care nu face „cocoloaşe”, sare, puţină boia iute; când apa dă în clocot, se adugă făina de mălai (200 grame) şi se amestecă. Se lasă să fiarbă fără a se amestaca câteva minute, apoi se învârte cu lingura de lemn sau mestecăul până se întăreşte. Se răstoarnă pe o farfurie sau un fund de lemn. Se „taie” felii cu o aţă de cânepă. Se consumă caldă sau rece în loc de pâine.

Scorţişoara – condiment şi medicament

Fiecăruia dintre noi, îi revin în memorie dimineţile cu orezul cu lapte dulce şi scorţişoară pregătit de bunica, sau prăjiturile ei extraordinare cu mere şi scorţişoară sau de serile geroase când ne delectam cu vin fiert dulce, aromat cu scorţişoară sau când tot bunica ne trata de guturai cu deliciosul ceai de scorţişoară, lămâie şi miere de albine.

Mai târziu am aflat că scorţişoara nu este doar unul din cele mai vândute condimente din lume ci şi un bun remediu pentru o mulţime de boli. Aceast condimentprovine de la o plantă din familia laurului care creşte cel mai mult în China, India şi Vietnam iar numele ei „amomon” (cicnamomum zeylanicum) însemna „puternic condimentat”.


În alte timpuri, rulourile de scorţişoară erau cadouri rezervate doar monarhilor sau faraonilor (aflăm informaţii despre ea în scrieri chinezeşti scrise cu aproape 3000 de ani î.Ch). Egiptenii o foloseau în procedurile de îmbălsămare iar romanii o ardeau cu ocazia funeraliilor (Nero a ars rezerva pe un an când şi-a înmormântat soţia, pe Poppaea Sabina). După Herodot, arabii deţineau monopolul comerţului cu scorţişoară tot el povestindu-ne şi despre modul cum aceştia recoltau bucăţi de scoarţă aromată din cuibul păsărilor care le foloseau la construcţia acestora. În Vechiul Testament este descris mirosul din veşmintele şi patul iubitei care aducea cu cel de scorţişoară
ceai scortisoara Pictures, Images and Photos
Constituenţi principali
Uleiul esenţial din tulpina de scorţişoară (max. 4%) este dominat de două fenilpropanoide cinamaldehidă (3-fenil-acroleină, 65 – 75%) şi eugenol (4-(1-propenă-3-il)-2-methoxi-fenol, de 5 la 10%). Alte fenilpropanoide (safrol, esteri ai acidului cinamic), mono- şi sesquiterpene, cu toate că se găsesc numai în urme, au o influenţă importantă pentru gustul de scorţişoară. Un alt component găsit în urme şi relevant pentru calitate este 2-heptanona (metil-n-amil-cetonă). Din frunzele de scorţişoară se poate obţine un alt ulei esenţial (1%) care conţine în principal eugenol (70 – 95%) şi poate fi folosit ca înlocuitor al cuişoarelor. Mici cantităţi (1 – 5%) de cinamaldehidă, benzil benzoat, linalool şi β-cariofilenă au fost de asemenea găsite. Mai conţine rezine, glucide simple, amidon, mucilagii, cinzeilanină, heterozide mono şi sesquiterpenice, oligomeri cu 4-6 unităţi.
În majoritatea altor bucătării este preferată pudra de scorţişoară. Pudra este adăugată puţin înaintea consumului, deoarece devine uşor amară după ceva timp de gătire. Un studiu recent a demonstrat ca mirosul de scorţişoară stimulează funcţiile creierului (cognitivă şi memoria). Ea aduce claritate mentală şi înţelegerea evenimentelor în special a celor adverse prin creşterea puterii de empatie şi integrarea lor profundă, lipsită de agresivitate. Încrederea şi siguranţa de sine conferite de scorţişoară conduc la relaxare, deschidere, iar puterea interioară redescoperită/recâştigată cu ajutorul ei ne face mai nobili şi mai iubitori, mai senzuali şi mai darnici. Fluidifică, mobilizează şi sublimează excesul de apă, fiinţa noastră interioară devenind ei însăşi plăcută şi prietenă. Efectul subtil de creştere a imunităţii şi protecţie la agresiuni externe este explicat de compoziţia în uleiuri volatile, antibacteriene, antivirale, antifungice, antiulceroase, anticoagulante, annestezice sau carminative.
Cum o folosim.
Contra gripei, fierbem un beţişor de scorţişoară în apă purificată osmotic (apa pură are o capacitate mărită de extragere a principiilor volatile fitoterapeutice) timp de 2 minute apoi această apă obţinută o folosim la prepararea ceaiului verde din care bem de două ori pe zi. Acest ceai, dar, conform unor studii recente şi cafeaua preparată (presărată) cu scorţişoară scad nivelul colesterolului (pe lângă aroma foarte plăcută oferită papilelor noastre gustative). Într-un studiu realizat la Universitatea Copenhagen, pacienţii cărora li se dădea o jumătate de lingură cu scorţişoară, combinată cu o lingură de miere, zi de zi înainte de micul dejun, au înregistrat efecte miraculoase în ceea ce prieveşte ameliorarea durerii provocată de artrită. După o săptămână de la tratament nu-i mai dureau încheieturile, şi abia după o lună puteau merge fără să se plângă de durere.


În textele istorice vechi ni se spune despre puterea scorţişoarei de a împrospăta repiraţia urât mirositoare (halena). În acest scop dizolvăm într-un pahar cu apă purificată osmotic fierbinte o lingură de miere presărată cu scorţişoară pulbere apoi facem gargară. Vom avea toată ziua o respiraţie proaspătă (să ne aducem aminte că această respiraţie neplăcută de obicei este cauzată de constipaţie şi de încercarea organismului deshidratat sau hidratat cu sucuri, bere, alcool de a elimina prin salivă toxinele acumulate în exces). Întrucât scorţişoara conţine un număr mare de antioxidanţi, ceaiul îndulcit cu miere este un bun mijloc de obţinere a longevităţii dar şi pentru a păstra o piele catifelată şi elastică mulţi ani. În acest scop va trebui să devină o obişnuiţă gestul de a bea de 3-4 ori pe zi câte o cană cu ceai de scorţişoară şi miere de albină care conţine aproape 500 de substanţe naturale utile şi benefice chimiei noastre interioare.

Semne şi semnificaţii

Un semn din naştere este o “pată” pe piele formată înainte de momentul naşterii şi se apreciază cu un copil din 10 are un astfel de semn. În termeni de specialitate se numesc nevi (aluniţe) iar lingvistic, în diferite limbi (italiană, spaniolă, olandeză, maghiară sau arabă), denumirea lor are legătură cu expresia “a dori” sau ”dorinţă”.

Mitul asociat acestor semne este legat de dorinţele mamei sau de fricile pe care aceasta le trăieşte în perioada gravidităţii (imagini sau experienţe ciudate generatoare de teamă). Unii copii prezintă un exces de culoare (pigment) la nivelul pielii, alţii prezintă anomalii ale vaselor de sânge care nu s-au dezvoltat normal sau au rămas grupate. O parte a acestor semne rămân definitive pe corpul colilului, altele diminuează şi dispar după o perioadă de timp. Altele pot creşte rapid în volum şi suprafaţă necesitând urmărirea atentă din partea medicului specialist dermatolog sau pediatru. Acesta poate indica examenul acestora paraclinic (investigaţii de sânge, organe interne – ficat, plămâni, intestine sau puncţie biopsică, doar dacă are suspiciuni de malignitate). Semnele din naştere necesită tratament doar în situaţiile în care este afectată vederea, respiraţia, auzul, vorbitul sau mersul; semnele de la nivelul organelor interne sunt supuse obligatoriu tratamentului, deoarece, de obicei, sunt asociate unor afecţiuni complexe. În general, aceste semne nu necesită tratament fiind inofensive. Psihoterapia este utilă în cazul copiilor timizi, complexaţi de prezenţa acestora în special în zonele vizibile, expuse privirilor. Dintre toate tipurile de semne din naştere, hemangioamele sunt candidatele cele mai frecvente la tratament. Chiar dacă sunt întinse şi au aspect inestetic, ele se pot estompa chiar şi fără tratament. Numai 25% dintre hemangioame necesită intervenţie iar cele interne au indicaţie absolută de tratament.

Câte feluri de semne întâlnim? Există o mare varietate, dar cele mai des întâlnite sunt petele de culoarea somonului (subţiri, de culoare roz sau roşie – denumite popular “ciupiturile berzei” sau “sărutul îngerilor” şi care apar de regulă la ceafă, pe pleoapele superioare sau între sprâncene), “aluniţele” (de culoare maronie, forme diferite şi care pot apărea oriunde pe piele), petele “cafea cu lapte” (se întâlnesc pe torace, pe picioare sau pe fese, au formă ovală iar culoarea se întinde de la maro deschis la ciocolatiu), pata mongolă (netedă, maronie, albastru-gri localizată în zona sacrală, fesieră sau lombară), petele asemănătoare unor vânătăi (de culoarea vinului de Porto aşa cum este cea a lui Gorbaciov) sau hemangioamele (pete vasculare de culoare albastră, roşie sau zmeurie de diferite forme şi dimensiuni).

Există o mulţime de superstiţii şi credinţe legate de prezenţa acestor semne prezente la nivelul pielii, majoritatea neavând nici o explicaţie ştiinţifică. În credinţa populară aceste semne apar în urma unui furt, a unei pofte neîmplinite a gravidei sau dimpotrivă a uneui aliment mâncat de mamă şi care se va regăsi pe trupul copilului sau ca urmare a unei naşteri grele.

Tot “babele” afirmă că după cum este situat semnul se pot face o mulţime de interpretări sau de predicţii legate de persoana, copilul care le “poartă”. Semnele situate pe abdomen (pe burtă) ne indică o persoană leneşă, lacomă, dezordonată, egoistă, la încheieturi rafinament, delicateţe, optimism, energie, putere de muncă, pe braţ – succes în viaţă, pe spate – aroganţă şi senzualitate, pe piept – noroc sau schimbări dramatice de la faimă la sărăcie, pe obraz – fericire, sănătate, căsătorie reuşită (soţ sau soţie norocoasă), pe ureche – nechibzuinţă, în zona ochiului – cumpătare, pe frunte – renume, faimă, forţă mentală, pe buze – senzualitate, pe nas – noroc mare dar şi voluptate, iar când apar pe gât se spune că este semn de mare noroc.

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:29 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC