> News of the day <

Oana Pîrvan din Ponoare

  Toamnă severineană – o sărbătoare care a adunat nu numai fanfare care să bucure auzul, ci şi creatori curajoşi de artă populară. Unul dintre ei Oana Pârvan din Ponoare care, iată, coase, ţese, toarce, etc nu numai cu curaj – cine mai stă să aprecieze o „cămaşă cu râuri” când industria chinezească produce câteva … Read more

octombrie 2020
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Televiziunea on-line Drobeta Turnu Severin

Watch live streaming video from tvdts at livestream.com

Întâlniri remarcabile la Strehaia

Când mergi spre Craiova sau Bucureşti sau când vii de-acolo, treci inevitabil prin Strehaia. Cei care merg des pe drumurile acestea sunt ceva mai atenţi când ajung în această zonă. Un motiv ar fi drumul care se încăpăţânează să fie altfel decât denivelat şi nesigur sau altul ar fi palatele năstruşnice de o parte şi de alta a şoselei. Foarte mulţi îşi amintesc de Rodion Cămătaru – originar din Strehaia sau şi mai  mulţi ştiu că Leo din Strehaia are o iubită – Jasmine (dansatoarea din buric) o femeie generoasă ce lasă bacşişuri imense pe unde trece. Ceva mai puţini ştiu că în Strehaia îşi are originile „româno-olteanul” (aşa cum îi plăcea să-şi spună) omul care a efectuat primul zbor cu un avion cu reacţie, posesorul a sute de alte brevete de invenţii (majoritatea secrete şi azi) sau cel a ajutat la efectuarea primului pas pe Lună – Henri Coandă.

Unul din strămoşii savantului – Vîrdoianu a locuit la Strehaia, Matei Coandă era nepot al lui Iancu Jianu iar Costache Coandă – bunicul savantului a fost văr cu Tudor Vladimirescu (fraţii Marin şi Ion Coandă – pomeniţi an de an de Mihalache tatăl inventatorului – au fost panduri în oastea lui Tudor).

Cei mai mulţi călători afirmă că Strehaia este o localitate la fel ca toate comunele şi satele de pe drumul spre Severin –monotonă, incoloră, lipsită de personalitate.

Dar, aici se află (foarte aproape de şosea) Mânăstirea ctitorită de Matei Basarab (descendent după mamă din boierii Craioveşti) şi reparată ulterior de Constantin Brâncoveanu. În secolele XVI-XVII aici a fost reşedinţa Mehedinţilor condusă de Mihai (o mulţime de strehăieni poartă numele acesta) Pătraşcu – cunoscut mai ales cu apelativul „Mihai Viteazul” – marele unificator de neam românesc. Aici Biserica ce poartă hramul Sfintei Treimi nu are altarul orientat spre răsărit aşa cum este rânduiala ortodoxă ci spre sud (unii spun ca să fie păcăliţi turcii, alţii pentru a facilita accesul direct dinspre Palatul boierilor Craioveşti iar alţii că este o „dovadă a isteţimii oltenilor!!!”). Nimicuri, fleacuri uitate!.

Am oprit zilele trecute maşina în faţa unei căsuţe modeste, cu bornă kilometrică în faţă, pentru a saluta un om, o Doamnă aflată în concediu şi pentru a o ruga să accepte un interviu pentru televiziunea RTS. Este vorba de Doamna Doctor Lidia Gheorghiţescu o femeie care deşi mică de statură, firavă şi plăpândă ca o brânduşă de primăvară nu are loc defel în majusculele cuvintelor. Am gustat stând acele câteve zeci de minute alături de dumneaei la masa din curte, din mere domneşti şi din paradoxurile pur româneşti. Aveam în faţa ochilor o femeie medic cu mâini subţiri şi graţioase de pianist care au „cârpit” harnice mii de creiere – multe VIP-uri alături de marele Profesor Arseni sau nu mai puţin celebrul Profesor Dănăilă („locatar” al GunessBook cu peste 25 000 de operaţii pe creier din care aproape 500 doar asupra vaselor de sânge şi cu o rată de succes de peste 98%!!!). Terminase de plivit nişte buruieni cu tulpina mai groasă decât degetele ei dumnezeieşti. Încercam să gândesc, să înţeleg, să desluşesc tâlcul întâlnirii mele cu acest om. Un neurochirurg în Grecia de exemplu, şi în mod cert nu de talia Doamnei din faţa mea, pentru doar două operaţii pe lună primeşte circa 80 000 de euro. Alţii prin alte părţi de lume sunt milionari, au colecţii de vile în locuri exotice şi maşini unicat. Nu ştiu câti dintre voi au avut o senzaţie fizică cu privire la existenţa lui Dumnezeu dar mie mi s-a întâmplat chiar atunci stând de vorbă cu femeia acesta de o modestie şi o simplitate care m-au speriat. Nu a fost de acord să dea vreun interviu, mi-a spus că a regretat şi că a vorbit în martie la televiziunea Severin pentru că ea „e prea mică să vorbească – ea trebuie doar să ajute”!. I-am spus că mesajul ei profund ortodox deloc făţarnic a intrat mai adânc în inimile severinenilor decât poate ar fi reuşit s-o facă un sobor de preoţi (cu iertarea de cuviinţă!). Lidia Gheorghiţescu nu vrea slavă deşartă în faţa oamenilor. Ea îşi iubeşte la fel de mult mama trecută la cele veşnice şi se roagă neîncetat. „Eu am misiune să ajut oamenii şi asta e de la Dumnezeu. El mi-a poruncit să fac asta şi eu asta fac” îmi spune. „Voinţa noastră nu trebuie să fie mai presus de voinţa lui Dumnezeu iar această Voinţă este taina sufletului nostru. Din cauza asta eu vin la Strehaia să mă pot ruga în linişte. Aici nimeni nu mă vede şi nimeni nu mă aude, este doar între mine şi Dumnezeu”. „Dumnezeu este Lumină şi lumina rugăciunii mă ajută să văd întunericul în care trăim”. „Locul unde trebuie să ne luptăm cu răul este inima noastră”. „Cuvintele sunt prea puţine, sunt  incapabile şi nu pot să exprime recunoştinţa mea faţă de Dumnezeu care mă ajută”.

Este multă frică în jurul nostru, multă neştiinţă, multă dezinformare şi toate aceastea generează mici monştrii în creierele noastre. Doamna Doctor îi scoate fizic cu mâinile ei şi îi dizolvă definitiv prin rugăciune. Mâinile acestea atât de fragile nu ar trebui să smulgă buruieni ci ar trebui asigurate pentru sume imense chiar de statul român. În alte ţări mai civilizate, astfel de oameni sunt declaraţi prin lege ca fiind „patrimoniu viu” şi se bucură de onoruri speciale. Chiar dacă nu a fost de acord cu interviul cerut sunt sigur că nu va fi loc de supărare (pentru că am scris aceste cuvinte) în inima aceasta atât de generoasă şi care merită a fi umplută cu dragostea noastră a tuturor.

Am plecat de-acasă de la Doamna Doctor şi din Strehaia aceasta „lipsită de personalitate”, puţin mai smerit, puţin mai conştient de iadul în care trăim şi contaminat de Miracolul întâlnirii cu un om cu adevărat viu.

Cel mai frumos curcubeu la Tr Severin

După ropotul de ploaie scuturat spre seară (16.06.2010) deasupra Severinului, iată că iese Soarele şi ne oferă un curcubeu cu arc complet aşa cum rar mi-a fost dat să văd. Nu cred în coincidenţe dar după ziua agitată de ieri când lumea pe stradă vorbea că a început revoluţia la Bucureşti şi că arde Parlamentul cu Moţiune cu tot, iată că Dumnezeu în nesfârşita Lui generozitate, ne trimite un semn. O fi de bine, o fi de rău?…

Înclin să cred că e de bine, nu că aş fi eu mai optimist de felul meu şi pentru că am o credinţă profundă în viaţă, da prea era frumos!.

În toate timpurile a fost considerat un semn „ceresc” aducător de bine, pace şi prosperitate. Să nu uităm că acest dar divin este „opera” soarelui şi a picăturilor de apă pură din atmosferă. Puritatea apei îndeamnă la puritatea sufletului – condiţie necesară şi obligatorie pentru împlinirea binelui promis din Cer!…

Braga – băutură ieftină şi sănătoasă

braga


„Ieftin ca braga” este o expresie care capătă din nou consistenţă în aceste timpuri de criză, dar, oamenii inteligenţi ştiu că, în general lucrurile sau oamenii ieftini în care am investit s-au dovedit până la urmă foarte scumpi. Nu este şi cazul bragei. Nu este vorba de Braga – capitala antică a Portugaliei şi nici de zeul nordic Braga cel care purta un potir plin cu băutură rezultată din cereale fermentate. Braga era băutura favorită a romanilor şi era asemuită cu un nectarul divin. Inventatorii acestei băuturi au fost tot tracii, mai precis femeile trace care făceau turte de mei, murături delicioase, brânzeturi fermentale excepţionale, borş şi desigur, bragă.

La noi o regăsim în majoritatea târgurilor unde la simigerii erai întâmpinat şi îmbiat cu covrigi, alviţă şi limonadă dar mai ales cu o băutură tulbure, dulce acrişoară, uşor alcoolică, numai bună de potolit setea pe timp de caniculă.

În România interbelică, vânzătorii de bragă, numiţi generic „rumelioţi” (turci, bulgari, aromâni, armeni) purtau un mintean colorat cu găitane negre, şalvari, fesuri roşii cu ciucure negru, iar în picioare opinci specifice cu vârful în sus. În Bucureştiul „vechiului regat”, îi vedem descrişi de George Costescu purtând o tavă cu dulciuri într-o mână şi cu o doniţă cu bragă rece ca gheaţa în cealaltă (aveau cu ei şi gheaţă).

De cinci parale (moneda oficială din acele timpuri) primeai o cană mare cu bragă rece şi două feluri de dulciuri (bucuria copiilor).

Braga se obţine din fermentarea meiului măcinat şi a fost readusă în ţinuturile noastre de turcii nomazi începând cu secolul X din Asia Centrală. Este o băutură igienică deşi apare tulbure, mucilaginoasă, coloidală (componentele se află în suspensie aşa cum este şi sângele nostru, mediul apos intracelular, sau apa structurată coloidal de particulele Flanagan-Coandă), conţine cantităţi mici de alcool rezultat din fermentaţie acidă de tip lactic (microorganismele cele mai des întâlnite sunt Sacharomices cerevisiae şi Coli saprofit care îi dau şi aroma particulară, pronunţaţă şi care o face atât de specială). Într-un cm3 de bragă dulce se găsesc 784 500 germeni, iar – într-un cm3 de bragă acră, obţinută din bragă dulce, după 5 – 8 zile, se găsesc 5 850 000 germeni care pot reface flora intestinală saprofită a celui care a folosit tratament cu antibiotice. Unii comercianţi îi adaugă din nefericire zaharină sau aspirină pentru a se păstra mai mult timp suficient cât să fie vândută. Braga mai conţine o mulţime de vitamine, minerale, enzime sau fitonutrienţi proveniţi din seminţele de cereale sau mei iar compoziţia (şi implicit gustul) sunt cu atât mai mari cu cât apa folosită este mai pură (apa de reţea sau din pânza freatică este deja saturată în minerale sau alte componente chimice dizolvate).

Cum se prepară?

Se amestecă 2 kg de tărâţe de grâu cu 1 kg de făină de porumb (mălai), se obţine un aluat care se coace la cuptor. Acesta se pune la dospit apoi (după ce a fost scos) într-un butoi de lemn unde se mai adaugă apă şi drojdie pentru a fermenta. După 5 zile se strecoară în vase de lut sau de sticlă şi se mai poate îndulci după gust cu miere sau zahăr.

Altă reţetă se referă la braga obţinută din malţ. Malţul se obţine din grâu, orz, secară, porumb în cantităţi egale care se pun într-un vas cu apă acoperit. Când încep să încolţească se scurge apa iar seminţele se pun la uscat apoi se macină cu râşniţa. Acesta este malţul care împreună cu mălaiul se pune într-o altă oală cu apă care se fierbe obţinându-se o pastă consistentă ca mămăliga (o mestecăm la fel pentru a nu se prinde şi pentru a obţine densitatea dorită). Din această compoziţie se fac turte care se rumenesc pe tavă în cuptor la foc iute apoi sunt scoase şi puse la răcit. Se rup apoi în bucăţi mici şi se pun într-un vas cu apă de circa 10-12 litrii ( o găleată prevăzută cu canal de scurgere). Se lasă 3-4 zile la fermentat apoi se scurge obţinându-se celebra de-acum bragă. Turtele folosite mai pot fi refolosite încă o dată dar cu mai puţină apă. La canalul de scurgere al vasului, se aşează crenguţe ca să nu se înfunde/astupe scurgerea.

Unde mai putem bea bragă în Severin?

În Turnu Severin, încă de pe timpul epocii ceauşiste, un bragagiu celebru a fost Moni care mai prepara delicioasa alviţă cu nuci şi susan sau îngheţata râvnită de noi toţi cu care ne desfătam în copilărie, baclava sau gustoasa bragă. Mai existau unele familii turce dar s-au împuţinat până la dispariţie odată cu scufundarea insulei Adak-Kaleh când s-a ridicat barajul Porţile de FierI. Azi îi continuă tradiţia cu aceeaşi discreţie şi pricepere harnicul Ionică pe care îl putem vedea în cartierul Crihala. Mai găsim bragă şi pe strada Crişan ( în zona Casei Tineretului) la un vânzător ambulant însă nu este la fel de bună (este exagerat de dulce de la edulcoranţii sintetici folosiţi).

Carte poştală video din Turnu Severin 18.06.2010

Am descoperit azi, sub nişte tei care scuturau valuri de arome dulci,

de miresme feminine, de parfumuri dumnezeieşti o comunitate de gâze frumoase, liniştite şi … vii. Locuiau în carcasa abandonată a unei Dacii 1300 – primele modele!. Mi-am amintit, privindu-le, de o altă zi când, în urmă cu mulţi ani, mă aflam sub teii din cimitirul de la ţară şi priveam un fragment de craniu proaspăt scos de groparii pe jumătate beţi, craniu ce aparţinuse unei bătrâne care trăise demult, (mama Veta) pe când eram copil. În orbitele goale îşi făcuseră cuib nişte gâze mai închise la culoare dar la fel de vii ca acelea pe care le-am văzut azi. Moarte şi viaţă, viaţă şi moarte… Când mă gândesc la moarte mă apucă un dor nebun după lumină şi mă deprim rău atunci când văd întuneric. Iată în câteva minute un crâmpei din ziua de azi: puţină viaţă vie, oameni indiferenţi şi, parcă din ce în ce mai mult întuneric…

Braga – băutură ieftină şi sănătoasă

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3HenSNSZs-M]
„Ieftin ca braga” este o expresie care capătă din nou consistenţă în aceste timpuri de criză, dar, oamenii inteligenţi ştiu că, în general lucrurile sau oamenii ieftini în care am investit s-au dovedit până la urmă foarte scumpi. Nu este şi cazul bragei. Nu este vorba de Braga – capitala antică a Portugaliei şi nici de zeul nordic Braga cel care purta un potir plin cu băutură rezultată din cereale fermentate. Braga era băutura favorită a romanilor şi era asemuită cu un nectarul divin. Inventatorii acestei băuturi au fost tot tracii, mai precis femeile trace care făceau turte de mei, murături delicioase, brânzeturi fermentale excepţionale, borş şi desigur, bragă.

La noi o regăsim în majoritatea târgurilor unde la simigerii erai întâmpinat şi îmbiat cu covrigi, alviţă şi limonadă dar mai ales cu o băutură tulbure, dulce acrişoară, uşor alcoolică, numai bună de potolit setea pe timp de caniculă.

În România interbelică, vânzătorii de bragă, numiţi generic „rumelioţi” (turci, bulgari, aromâni, armeni) purtau un mintean colorat cu găitane negre, şalvari, fesuri roşii cu ciucure negru, iar în picioare opinci specifice cu vârful în sus. În Bucureştiul „vechiului regat”, îi vedem descrişi de George Costescu purtând o tavă cu dulciuri într-o mână şi cu o doniţă cu bragă rece ca gheaţa în cealaltă (aveau cu ei şi gheaţă).

De cinci parale (moneda oficială din acele timpuri) primeai o cană mare cu bragă rece şi două feluri de dulciuri (bucuria copiilor).

Braga se obţine din fermentarea meiului măcinat şi a fost readusă în ţinuturile noastre de turcii nomazi începând cu secolul X din Asia Centrală. Este o băutură igienică deşi apare tulbure, mucilaginoasă, coloidală (componentele se află în suspensie aşa cum este şi sângele nostru, mediul apos intracelular, sau apa structurată coloidal de particulele Flanagan-Coandă), conţine cantităţi mici de alcool rezultat din fermentaţie acidă de tip lactic (microorganismele cele mai des întâlnite sunt Sacharomices cerevisiae şi Coli saprofit care îi dau şi aroma particulară, pronunţaţă şi care o face atât de specială). Într-un cm3 de bragă dulce se găsesc 784 500 germeni, iar – într-un cm3 de bragă acră, obţinută din bragă dulce, după 5 – 8 zile, se găsesc 5 850 000 germeni care pot reface flora intestinală saprofită a celui care a folosit tratament cu antibiotice. Unii comercianţi îi adaugă din nefericire zaharină sau aspirină pentru a se păstra mai mult timp suficient cât să fie vândută. Braga mai conţine o mulţime de vitamine, minerale, enzime sau fitonutrienţi proveniţi din seminţele de cereale sau mei iar compoziţia (şi implicit gustul) sunt cu atât mai mari cu cât apa folosită este mai pură (apa de reţea sau din pânza freatică este deja saturată în minerale sau alte componente chimice dizolvate).

Cum se prepară?

Se amestecă 2 kg de tărâţe de grâu cu 1 kg de făină de porumb (mălai), se obţine un aluat care se coace la cuptor. Acesta se pune la dospit apoi (după ce a fost scos) într-un butoi de lemn unde se mai adaugă apă şi drojdie pentru a fermenta. După 5 zile se strecoară în vase de lut sau de sticlă şi se mai poate îndulci după gust cu miere sau zahăr.

Altă reţetă se referă la braga obţinută din malţ. Malţul se obţine din grâu, orz, secară, porumb în cantităţi egale care se pun într-un vas cu apă acoperit. Când încep să încolţească se scurge apa iar seminţele se pun la uscat apoi se macină cu râşniţa. Acesta este malţul care împreună cu mălaiul se pune într-o altă oală cu apă care se fierbe obţinându-se o pastă consistentă ca mămăliga (o mestecăm la fel  pentru a nu se prinde şi pentru a obţine densitatea dorită). Din această compoziţie se fac turte care se rumenesc pe tavă în cuptor la foc iute apoi sunt scoase şi puse la răcit. Se rup apoi în bucăţi mici şi se pun într-un vas cu apă de circa 10-12 litrii ( o găleată prevăzută cu canal de scurgere). Se lasă 3-4 zile la fermentat apoi se scurge obţinându-se celebra de-acum bragă. Turtele folosite mai pot fi refolosite încă o dată dar cu mai puţină apă. La canalul de scurgere al vasului, se aşează crenguţe ca să nu se înfunde/astupe scurgerea.

Unde mai putem bea bragă în Severin?

În Turnu Severin, încă de pe timpul epocii ceauşiste,  un bragagiu celebru a fost Moni care mai prepara delicioasa alviţă cu nuci şi susan sau îngheţata râvnită de noi toţi cu care ne desfătam în copilărie, baclava sau gustoasa bragă. Mai existau unele familii turce dar s-au împuţinat până la dispariţie odată cu scufundarea insulei Adak-Kaleh când s-a ridicat barajul Porţile de FierI. Azi îi continuă tradiţia cu aceeaşi discreţie şi pricepere harnicul Ionică pe care îl putem vedea în cartierul Crihala. Mai găsim bragă şi pe strada Crişan ( în zona Casei Tineretului) la un vânzător ambulant însă nu este la fel de bună (este exagerat de dulce de la edulcoranţii sintetici folosiţi).

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 9 la 01:14 am UTC
Aceasta luna: 25 la 10-10-2020 11:27 pm UTC
Acest an: 213 la 01-19-2020 01:26 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC