> News of the day <

Interviu cu Domnul Profesor Dumitru Constantin Dulcan

La mai puţin de 25 de km de Piteşti, pe drumul spre Bănie, spre dreapta se face un drum care foarte repede te conduce la casa în care s-a născut Dumitru Constantin Dulcan – azi Casă Muzeu. Întâmplarea face ca aici să-l găsim chiar pe Domnul Profesor care, cu delicateţea şi generozitatea care îl defineşte, … Read more

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Viaţă perfectă…


Există viaţă perfectă?. Da! Orice om are în el perfecţiunea. Atunci când în 1975 un individ a rămas fără picioare ca urmare a unui accident, a descoperit că ar putea face ocolul Pământului. Şi l-a făcut. În China un om fără mâini a devenit cel mai cunoscut caligraf de la curtea împăratului. Unii oameni nu ştiu că au perfecţiunea în ei iar alţii care ştiu că o au nu prea ştiu ce să facă cu ea. Putem afla ce este şi mai ales cum este perfecţiunea? Da, dar doar atunci când suntem liniştiţi… „Liniştea sfinţeşte!” spunea Diogene. Şi tot el parcă, mai spunea că „Dumnezeu îşi face cuib numai într-o minte liniştită!”
Partea din noi care trebuie mai întâi liniştită, pentru a afla perfecţiunea este aşadar mintea, şi spre această componentă s-au aplecat aproape toate marile religii/filosofii orientale sau occidentale. „Identificarea minţii cu Dumnezeu”, „coborârea minţii în inimă” sau „oprirea fluxului minţii” cum sugerează Patanjali – unul din cei mai profunzi gânditori din istorie…
Cum mai putem afla perfecţiunea? Observând ordinea naturală, firească a lucrurilor din jurul nostru. Sau atunci când vom înţelege că trupul nostru este perfect, pentru că Dumnezeu l-a gândit aşa pentru noi. Atunci vom înţelege cum arată ordinea. Ne vom identifica cu această ordine naturală, firească precum respiraţia din noi şi ne vom linişti. Călugării asceţi se aşează pe un scăunel care să le ţină genunchii îndoiţi mai jos decât osul iliac, îşi ţin spatele drept, îşi regularizează respiraţia apoi îşi liniştesc gândurile ţinându-le ocupate cu rugăciunea. Şi abia apoi se identifică cu Ordinea şi Perfecţiunea divină din ei.
A fi perfecţi înseamnă pur şi simplu a ne aminti că suntem perfecţi iar dacă nu suntem în stare nici măcar de asta, atunci am putea să apelăm la un Maestru care să ne amintească.
Omul contemporan aflat în permanentă agitaţie şi căutatere de soluţii la crize, reforme sau tranziţii interminabile, este din ce în ce mai sufocat de ne-linişte sau, aşa cum se mai spune, de stres. A uitat starea de a fi liniştit şi implicit starea de a fi perfect aşa cum l-a proiectat Dumnezeu pentru această viaţă.
Stresul este o stare de adaptare la un pericol şi ne ajută să fim atenţi şi nu în cele din urmă să ne salvăm viaţa. Dar, doar pe termen scurt.
În loc însă, să ne lăsăm copleşiţi de tot felul de necazuri sau de griji, mai bine ne-am minuna ori de câte ori avem ocazia, de puterea vieţii ce răzbate în ciuda tuturor nenorocirilor şi greutăţilor ivite. „Dumnezeu ne trimite daruri împachetate în probleme” spunea cineva deunăzi pe un post de televiziune severineană. Şi tot el mai spunea că sunt două feluri de oameni: cei care suferă în tăcere – marea majoritate şi, acei câţiva care trudesc cu dragoste, îşi slujesc aproapele şi se bucură în tăcere. Deosebirea dintre ei este că ultimii sunt mai aproape de perfecţiune. Ei mai ştiu, spre deosebire de primii să se roage în tăcere şi, mai ales, să ierte în tăcere. „Cum se poate ierta cel mai bine?” mă întreabă fata care priveşte peste umăr la degetele care bat repede tastatura?
„Tati, cel mai bine e seara la articularea zilei cu noaptea. Aşa spun iniţiaţii. Atunci mintea noastră intră în somn fără resentimente, fără blocaje, fără emoţii toxice. Atunci ea este capabilă să se auto-programeze cu sănătate. Altfel, ne-iertarea se transformă în timp în boală şi suferinţă”.
„A ierta” este tot un fel de auto-cunoaştere, tot un fel de evoluţie, tot un fel de auto-perfecţiune. „A ierta” este un dar pe care ni-l oferim nouă înşine pentru însănătoşire. Şi când vom fi perfect sănătoşi abia atunci putem spera că îl vom întrevedea sau cunoaşte măcar puţin „perfecţiunea” care este de fapt Dumnezeu.

Teatrul „Labirint” – la Orşova




„Inteligenţă”, „discreţie”, „pasiune”, „motivaţie”, „implicare”, „entuziasm”…
Câteva cuvinte superficiale care încearcă să definească ceeace s-a întâmplat sâmbătă la Orşova.
O Profesoară Doctor în geografie, originară din Severin, -Daniela Dumbrăveanu a venit cu un grup de studenţi şi voluntari să îi înveţe „arta de a face turism”.
-„Există o astfel de artă”? ar putea întreba cineva nedumerit.
Desigur, şi ca orice artă are reguli stricte precum algebra sau fizica cuantică. România are tot ce ar fi necesar pentru a câştiga enorm din turism şi cu toatea astea nu există sau nu contează pe hărţile turismului mondial. De ce? Politicienii probabil că au răspunsurile potrivite.
Dana Dumbrăveanu reuşeşte în ceeace şi-a propus, mai multe lucruri deodată: în primul rând spală din ruşinea (măcar parţial), aflată pe tagma profesorală umilită de ultimele examene de bacalaureat- dovedind că pot exista şi Profesori în adevăratul sens al termenului (nu întâmplător am scris „profesor” cu majuscule şi nici „docere” – doctor, învăţător), iniţiază un experiment extrem de util nu doar studenţilor care vor face turism, dar şi nouă ca naţie, apoi este un om care revine acasă şi încearcă să promoveze într-un mod ştiinţific dar şi artistic resursele acestor locuri. Şi nu în cele din urmă Dana Dumbrăveanu este o creatoare eficientă de viruşi mentali pozitivi extrem de contagioşi. Puţini oameni ajunşi la statutul de „docere” sunt aşa entuziaşti şi de supli mental aşa cum este Dana.
- Dar de ce este Dana Dumbrăveanu aşa de entuziastă?
- - Păi „en” – „theos” înseamnă „Dumnezeu înăuntru”.
La Orşova s-au întâlnit studenţi din România, Bulgaria, Polonia, Elveţia, Portugalia, etc sau profesori universitari din Marea Britanie, Spania, Turcia pentru ca să discute laolaltă despre tehnici, să creeze „patter-uri” de promovare eficiente (studenţii sunt din domenii diferite – actorie, regie, teatru, sociologi, psihologi, geografi, etc).
Proiectul „Labirint” este un experiment de re-descoperire a simţurilor. Cetăţeanul turist – oricare ar fi el şi de oriunde ar fi, este studiat şi educat în acelaşi timp de aceşti mirabili oameni. El este ajutat a-şi aduce aminte din profunzimile subconştientului de ceeace s-a uitat îndeobşte: de poveşti.
Povestea la fel ca şi simbolul comunică cu subconştientul profund din noi. Aici, comunicarea se petrece (oare mai ştiu şi mai ales când mai petrec oamenii?) în absenţa cuvintelor. La fel ca iniţierea. Teatrul „Labirint” – teatru iniţiatic, coordonat de Dana Dumbrăveanu se adresează unui singur spectator şi culmea – care mai este şi legat la ochi! La fel ca în ritualurile antice ale iniţierii. Pentru că lipsit de văz, omul ascultă mai mult şi mai bine. Îşi re-descopreră Sinele ascuns şi tainic, contemplă, re-cunoaşte, iubeşte, se miră, se bucură. Căci ce este Dumnezeu altceva decât Mirare, ar spune Poetul?
„Bizar!” ar spune alt-cineva însă doar aşa poţi ajunge la informaţiile adevărate generatoare, aşa cum spuneam, de tipare corecte. Povestea nu se adresează raţionalului logic din noi ci chiar zonelor emoţionale străvechi. Psihologii ştiu de ce şi mai ales cum funcţionează amigdalele cerebrale- par egzamplu!.
Tema centrală a zilei de sâmbătă a fost Dunărea, Apa, Frumosul. Dunărea la Cazane sau la Coloanele lui Hercules – locul naşterii Zeilor Olimpului (după Hesiod sau Apollonius din Rhodos sau Neculaie Densuşianu, dar şi după alţi istorici de renume) are ce povesti. Dumnezeu, precum Dunărea se naşte pe El din El însuşi şi pe noi odată cu El. „Dumnezeu s-a născut din spumele apelor”, „La începuturi Dumnezeu plutea pe deasupra apelor” spun poveştile locale precreştine. Cerul îşi oglindeşte tăcerea pe oglinda apelor iar ele la rândul lor comunică în linişte tăcerea lor profundă. Căci Dumnezeu înţelege, nu-i aşa doar glasul Liniştii.
„Labirintul” este un teatru al Liniştii care reînvaţă spectatorul/turistul ce este liniştea locului, ce este tăcerea simţurilor pentru a putea re-descoperi Frumuseţea Sinelui lăuntric, acela care ne aminteşte de sensul nostru ca fiinţă spirituală.
Am reţinut doar câteva imagini cu telefonul molecular pentru privitorii acestui site cu această mirabilă Doamnă Profesoară Dana Dumbrăveanu. Televiziunea RTS sau TL2 va oferi telespectatorilor proprii imagini şi informaţii mai multe şi mai ample…

Re-generare şi de-generare


Miracolul Învierii nu-l poţi înţelege decât dacă-l primeşti de la un preot şi mai ales în Sfânta Biserică. De ce? Pentru că e o taină.

Am fost, ca tot severineanul, vieţuitor de zeci de ani al Crihalei, de Înviere la Biserica de Carton (scriu intenţionat cu majuscule pentru că această Biserică, asemănătoare unei cantine proletare– asaltată de fiecare dată de o mulţime de popor, este emblematică pentru timpurile anterioare aşa-zisei Revoluţii din decembrie ’89). Aşa am făcut an de an în ultimii cel puţin douăzeci. Gigi prietenul meu bun – un ajutor conştiincios al preoţilor ce slujesc aici, m-a văzut în mulţimea de oameni şi m-a chemat în sfântul altar pentru a-mi da nişte lumânări mari şi groase cu care să împărţim poporului, ceva mai târziu, lumina Învierii. Am fost impresionat de copilaşii de 6-7 ani înveşmântaţi în haine lungi de mătase brodată asemeni unor micuţi şi neprihăniţi apostoli care cântau laolaltă cu cei patru preoţi cântările rânduite momentului Învierii Mântuitorului nostru Iisus Cristos. Am aprins la miezul nopţii lumânările ce le ţineam în braţe, învelite în ramuri verzi şi cu buchete de garoafe şi trandafiri, de la lumina primită şi la un semn am ieşit din sfântul altar, împreună cu copii şi preoţii, în mulţimea de oameni pentru a dărui din lumina vestitoare de Miracol.

Despre Gigi am mai scris. El este cel care s-a aflat, în urmă cu aproape un an, câteva săptămâni bune pe puntea ce desparte viaţa de moarte. Îmi amintesc că pe holul spitalului, la Reanimare veniseră o mulţime de oameni în frunte cu preoţii Bisericii de Carton pentru a se ruga pentru omuleţul aflat pe patul Terapiei Intensive şi din care ţâşnea sângele inclusiv din orbitele ochilor. Azi acesta trăieşte datorită unei Profesoare generoase din Severin care a uzat de înfluenţa sa benefică în lumea doctoricească, fără să aibă habar măcar cum îl cheamă, dar şi medicilor pricepuţi din Bucureşti.

Am plecat apoi, după Înviere, împreună cu familia să căutăm vorbe bune la părinţii noştrii, apoi la sfânta mănăstire Tismana, unde merg an de an. Am fost aici de zeci de ori şi o să merg ori de câte ori voi simţi nevoie de har. De ce Sfântul Nicodim are o influenţă aşa de mare asupra mea? Răspunsurile- căci sunt mai multe, într-un articol viitor.

Pe drum am oprit pentru a lua câteva imagini cu o fântână de pe margine de cărare, unde sătenii dintr-o aşezare mehedinţeană îşi adapă vitele dar de unde iau apă şi ei. Şi am descoperit subit imaginea perfectă a României de azi: dăruită de Dumnezeu dar bolnavă de o trândăveală ancestrală malignă, iremediabilă, netratabilă, nevindecabilă. Imaginile vorbesc singure! Pe cumpăna amputată doi brabeţi cu burţile umflate, se scărmănau cu ciocul prin pene unul pe altul, se hârjoneau, se alintau şi parcă-mi spuneau: „Dumnezeu îţi dă da nu-ţi bagă şi-n traistă!”. Pământ fertil, apă câtă e nevoie; dacă alţii ar avea aste minunăţii ar fi mult, muuult mai departe decât noi!…

La sfânta mânăstire Tismana, care se află în plin proces de renovare, aceleaşi măicuţe blânde şi pline de har, aceeaşi atmosferă calmă, binecuvântată, atemporală. Un tinerel la vreo 20 de ani bântuit de ideea de a rămâne pentru eternitate în memoria colectivă (de ce oare sunt unii aşa de pătimaşi într-ale scrisului şi au convingerea că va interesa pe cineva vreodată mâzgăliturile lor sufocate, infestate, contaminate de mediocritate?). „KOSTY” – aşa îl chema pe disperatul de nemurire care, cu o cărămidă, s-a chinuit să scrijelească, să-şi lase vederii poporului numele pe zidul mânăstirii alături de prea multe altele. L-am întrebat de ce nu îl scrie şi pe cel al iubitei care era cu el. Mi-a răspuns ruşinat că „e destul ăsta”!…

La întoarcerea în Severin, în dreptul Spitalului, o scenă bizară: un câine alb îl coţăia pe unul negru. Nimic anormal, animalele se împreună, mai ales primăvara, e firesc şi e lăsată tot de la Dumnezeu şi dragostea trupească. Ceeace a făcut ca scena să fie complet bizară a fost faptul că cel negru s-a suit apoi pe cel alb şi a început, la rândul lui să-l babardească pe albinos! Era vorba de o cordeală, de o cotârceală între doi maidanezi masculi!… Această scenă n-o s-o vedeţi pe film pentru că, (o fi vreun semn?) s-a terminat, chiar atunci, bateria suprasolicitată a telefonului, şi oricum ar fi fost o împietate să se termine astfel filmuleţul acesta care începe chiar în sfânta biserică!

„Semn rău”, semn că lumea „s-a-ntors cu curu-n sus” – vorba lu’ nea Vasile – un prieten şi pacient din Obârşia Cloşani, care privea şi el, din dreptul Spitalului, oripilat, curlangii…

Dar, cum ar spune un cunoscut concitadin al nostru – „viaţa e frumoasă”!… Cristos a înviat!

Magicienii – Profesorul Leon Dănăilă şi Dr. Lidia Gheorghiţescu

Am plecat la Bucureşti împreună cu prietenul Valentin şi cu Adi cameramanul în miez de noapte de februarie pentru a ajunge la Bucureşti înainte de ora şase dimineaţa pentru a realiza un interviu cu Profesorul Dănăilă. Doamna doctor Lidia Gheorghiţescu – mehedinţeancă mândră de originea ei până la ultima moleculă – o mucenică şi ea jertfită pe altarul vindecării semenului, ne aştepta pe scările pline de moloz ale Spitalului aflat în recondiţionare.

Dimineaţă de primăvară cu muguri nerăbdători să explodeze. Am intrat în curtea Spitalului Bagdasar-Arseni şi ne-am pomenit brusc înconjuraţi de trupele paramilitare ale paznicilor gardieni care ne-au interzis accesul în Spital. Veste negre cu multe buzunare, instrumente de comunicare la distanţă, atitudine de soldaţi nemiloşi şi necruţători. Am mers singur la secţia de neuro-chirurgie – lăsând pe Valentin şi pe Adi înconjuraţi de trupele fioroase şi după ce doamna doctor Gheorghiţescu a vorbit cu conducerea Clinicii, s-a decis “eliberarea” ostatecilor, aşa încât am putut, în sfârşit, intra în secţie.

Argumentul invocat de noi a fost acesta: “nu am venit să filmăm bube sau năravuri medicale care să facă rating, am venit să arătăm oamenilor noştrii provinciali cum arată EXCELENŢA”.

Aşa am reuşit să facem două interviuri excepţionale cu Ecelenţa Sa Domnul Profesor Leon Dănăilă pentru emisiunea “Vieţi paralele” şi un interviu cu Excelenţa Sa Doamna Doctor Lidia Gheorghiţescu, interviuri care şi azi după aproape un an de zile de la difuzare, încă suscită discuţii între precupeţe, între vecinele de la bloc, între schimbătorii valutişti, între şoferii de taxi sau alte categorii de severineni sau mehedinţeni care au fost realmente arşi cu fierul roşu de credinţa nestrămutată în Dumnezeu şi în Bine a acostor doi giganţi: Leon Dănăilă şi Lidia Gheorghiţescu – strehăianca noastră dragă şi iubită. Ulterior Doamna Doctor mi-a spus că “ea nu trebuia să vorbească la televizor pentru că Dumnezeu nu vrea de la noi vorbe ci fapte, şi că ea “vorbeşte “doar prin Fapte”. I-am spus că gestul Dumneaei a însemnat pentru oamenii simpli mai mult decât orice îndemn doct sau religios la Credinţă. Pentru oamenii de la noi aceşti Oameni sunt o dovadă Reală că viaţa poate fi trăită şi altcumva, adică mai plăcut Celui ce ne-a trimis aici în misiune…







Nick Vujici

Există ceva mai important decât mâncarea, banii, hainele, maşinile, vilele, politica trufaşă sau orgoliul?

Un răspuns: Viaţa care ni s-a dat în dar şi pe care nu mai ştim s-o preţuim pentru că am uitat de Cel care ne-a trimis aici în misiune! Nick este mai mult decât un exemplu- este o DOVADĂ!.

Mai învăţăm din …parabole?

Oamenii sunt permanent bombardaţi cu informaţii multe şi contradictorii astfel că apatia, nedumerirea, indiferenţa, opoziţia violentă la nou, nepăsarea au devenit atitudini obişnuite pentru omul obişnuit care nu mai poate sau nu mai vrea să înţeleagă nimic din ce îi oferă media sau educaţia. S-a calculat că în ultimii 20 de ani s-au “produs” mai multe informaţii decât în toată istoria omenirii iar rata de apariţie de noi informaţii este din ce în ce mai mare odată cu intrarea în era digitală.

Acum două mii de ani, oamenii primeau învăţăturile folositoare mai ales sub formă de parabole. Iisus lega adevărurile fundamentale de întâmplări mărunte, obişnuite, aşa cum se regăseau ele în viaţa oamenilor care Il ascultau. Lucrurile obişnuite erau asociate cu adevăruri frumoase astfel că ”lecţiile” impresionau şi mai ales convingeau.

“Le vorbesc în pilde pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, şi nu înţeleg; căci inima acestui popor s-a împietrit, au ajuns tari de urechi, şi şi-au închis ochii ca nu cumva să vadă” (Matei 13, 13-15).

Iată de pildă, o parabolă din înţelepciunea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Dumnezeu dă posibilitatea unui om care tocmai murise să viziteze atât Raiul, cât şi Iadul.

Când intră în Iad omul vede o masă întinsă plină de bucate şi mulţi oameni în faţa bucatelor.  Oamenii aceştia aveau fiecare câte o lingură cu o coadă foarte, foarte lungă. Ceea ce îl frapă pe om a fost că acei oameni erau atât de slabi şi flămânzi.

Când intră omul în Rai vede aceeaşi masă întinsă plină de bucate, oameni în faţa bucatelor şi echipaţi cu aceleaşi linguri absurd de lungi. Dar, spre deosebire de oamenii de la masa din Iad, aceştia erau bine hrăniţi şi veseli.

Foarte nedumerit, omul îl intreabă pe Dumnezeu: “Doamne, dar de ce această diferenţă între oamenii din Rai şi cei din Iad?” Dumnezeu îi răspunde: “Oamenii din Rai au ales să se hrănească unii pe alţii.”

Patriotism adevărat!…

Musulmanilor care doresc să trăiască după legile islamice li s-a pus în vedere să părăsească Australia , în contextul în care guvernul a ţintit radicalismul într-o incercare de a decapita potenţiale tentative de atac terorist.

Citat:
“IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.
“IMIGRANŢII ŞI NU AUSTRALIENII TREBUIE SĂ SE ADAPTEZE. Asta e, vă convine sau nu. Sunt sătul de îngrijorarea acestei naţiuni în privinţa ofensării unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali încoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majorităţii australienilor.

Această cultură s-a creat în peste două secole de zbateri, încercări şi victorii a milioane de bărbaţi şi femei în căutarea libertăţii.

Vorbim mai cu seamă ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau orice altă limbă. În consecinţă, dacă doriţi să fiţi parte a acestei societăţi, învăţati limba!

Majoritatea australienilor cred în Dumnezeu. Asta nu e vreo aripă creştină de dreapta sau o presiune politică, ci un fapt, întrucât bărbaţi şi femei de credinţă creştină, pe principii creştine, au fondat această naţiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranţă adecvat a se afişa asta pe pereţii şcolilor noastre. Dacă Dumnezeu este o ofensă pentru voi, vă sugerez să consideraţi o altă parte a lumii ca fiind casa voastră, întrucât Dumnezeu este parte a culturii noastre.

Vom accepta credinţele voastre fără a vă întreba de ce. Tot ce vă cerem este să o acceptaţi pe a noastră şi să trăiţi cu noi în armonie şi bucurie paşnică.

Aceasta este PATRIA NOASTRĂ, PĂMÂNTUL NOSTRU ŞI STILUL NOSTRU DE VIAŢĂ şi vă vom permite orice oportunitate pentru a vă bucura de toate acestea. Dar imediat ce încetaţi a vă mai plânge, văita şi îngrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastră, de crezul nostru Creştin, de Stilul nostru de Viaţă, vă recomand cu caldură să profitaţi de o altă mare liberatate australiană, LIBERATATEA DE A PLECA.

Dacă nu sunteţi fericiţi aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi să veniţi aici. Voi aţi solicitat să fiţi aici. Aşadar, acceptaţi ţara pe care VOI aţi dorit-o.”
Prime Minister Kevin Rudd – Australia

Carte poştală … cruci de jurământ

Am fost invitat azi 18.07.2010 la hirotonirea finului meu Marius şi la resfinţirea Bisericii unde a primit darul preoţiei de la Înalt Preasfinţitul Părinte Dr. Irineu Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La întoarcere am fost nedumerit să observ în acest sat cu case mici, vechi, pitite după perdele de verdeaţă, o mulţime de cruci pe marginea drumului, dar nu la întâmplare. Am decis pe loc să mă opresc şi să aflu taina/tâlcul acestor cruci nefireşti/nemaivăzute şi am aflat-o. Acum o s-o aflaţi şi voi din acest film (crucile erau cu zecile ca şi fântânile de la porţi dar spaţiul e prea mic pentru a le arăta pe toate). Această simbioză a oamenilor simpli de la ţară cu părinţii lor le dă o stare de linişte, confort şi siguranţă. Aceşti oameni n-or să fie niciodată deprimaţi pentru că au la cine „striga” după mintea potrivită: la „podişcă”, pe băncuţa de lângă fântână sau la răscruce acolo unde sunt adunaţi la sfat Ei, Bunii…

Şi ar mai trebui să aflaţi că există ( iată Dovada!), o legătură Reală între strămoşii noştrii (ei n-au murit, ne veghează, sunt cu noi, putem cere „minte” la ei) şi răscrucea de drum sau destin (semnul/simbolul Libertăţii Alegerii – Dar Dumnezeiesc ce ne face asemeni Lui), Fântâna (Apa) şi Podul sau „podişca” aşa cum spunea femeia simplă din sat. Satul este până la urmă contul nostru de înţelepciune din care ne hrănim după ce ni s-au strepezit dinţii cu înţelepciunea telefilosofilor sau jurnaliştilor scuturători de pix.

Dar să revenim la lucruri care merită!…

Apa e aceeaşi de la facerea Lumii şi apariţia vieţii pe pământ (1460×1015 tone). Spuneam la o emisiune tv că putem afirma fără să riscăm prea mult să greşim, că o picătură de apă dintr-o lacrimă a lui Iisus Christos este posibil să se regăsească azi în trupul unuia dintre noi. Apa este legătura fizică şi spirituală dintre noi şi Istoria noastră pe care nu o putem minţi fără să ne riscăm pierderea/spurcarea sufletului. Cât despre pod, el este legătura cu ei, cu iubiţii noştrii şi prea curând şi pe nedrept uitaţii/ridiculizaţii părinţi…

Dar despre sfinţirea Bisericii, despre finul Marius şi despre un alt prieten cu acelaşi nume dăruit şi el tot de Bunul Dumnezeu, într-un articol viitor unde veţi putea vedea şi imagini video excepţionale…
dan alexoae dr nobel

4 vizitatori online acum
1 vizitatori, 3 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 118 la 12:25 pm UTC
Aceasta luna: 203 la 12-05-2019 10:56 pm UTC
Acest an: 667 la 10-30-2019 08:47 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC