> News of the day <

din vârful tastelor…

Informaţii pentru cei cu IQ mai mare… Dacă apa asta fără minerale “Berg” – 750 ml – costă 20 de dolari(!!!), Apa Preventivă Alexoae – Apă Purificată Aqua Group Nobel Pure Pro (aia care unora le provoacă… greaţă că cică n-are gust!) IDENTICĂ şi la fel (!) ca bergu ăla nu costă mai nimic (80 … Read more

martie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

De ce nu se strică mierea nici după câteva mii de ani?

Pentru că n-are în compoziţie… apă – care să permită dezvoltarea microorganismelor.
Albinele …ŞTIE!…

http://www.realitatea.net/de-ce-rezista-mierea-mii-de-ani-fara-sa-se-strice-cercetatorii-au-in-sfar-it-raspunsul_1255146.html

Cum sunt înşelaţi românii care cumpără apă minerală

Atenţie la ce beţi! Cum sunt înşelaţi românii care cumpără apă minerală

Mii de litri de apă minerală naturală (inclusiv de izvor) au fost retraşi de la comercializare de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale pe care le-au efectuat la mai mulţi operatori economici.

 

Inspectorii ANPC au controlat, în perioada 15 iulie – 2 august 2013, 845 de operatori economici (31 producători, 104 distribuitori, 668 magazine şi 42 staţii de distribuţie carburanţi), iar la 471 dintre aceştia au fost depistate deficienţe. Inspectorii au verificat modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale (inclusiv apele de izvor).
Cu ocazia controlului a fost verificată o cantitate de circa 7, 8 milioane de litri de apă minerală naturală şi apă de izvor, cantitatea identificată cu abateri reprezentând 832.000 litri (10,6 %).

Principalele aspecte constatate se referă la nerespectarea condiţiilor de depozitare şi păstrare indicate de producători (47 de firme), comercializarea de ape minerale naturale cu data durabilităţii minimale depăşită, parametri fizico-chimici neconformi cu cei declaraţi sau ambalaje deteriorate. De asemenea,  8,6 % din cantitatea de apă minerală naturală controlată prezenta deficienţe de etichetare, lipsa informaţiilor sau marcarea incorecta şi/sau incompletă a elementelor de identificare şi caracterizare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit.
Comercializarea de ape imbuteliate in ambalaje deteriorateLipsa afisarii pretului pe produs si/sau a pretului pe unitatea de masura sau neafisarea acestora in mod vizibil, pentru apele imbuteliate comercializate

Au fost oprite definitiv şi retrase de la comercializare 2.052 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de 5.258 lei, pentru că care erau depozitaţi în condiţii improprii (temperatura peste cea impusă de producători şi sub acţiunea directă a razelor solare) sau erau expiraţi.
În urma acţiunii, s-a dispus şi oprirea temporară de la comercializare a cca. 830.000 litri apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de 759.367 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate
Totodată, au fost aplicate 486 de sancţiuni contravenţionale din care 284 de amenzi în valoare de 820.000 lei şi 202 avertismente.

Consumul mediu anual de apă minerală naturală din România este estimat la aproximativ 55 de litri, de trei ori mai mic decât al ţărilor precum Italia, Germania, Franţa, în pofida potenţialului ridicat al resurselor de apă minerală care plasează România pe unul dintre primele locuri din Europa, conform Patronatului Apelor Minerale Apemin.

patriotism local… mai există?

” Suntem aproape de finalizarea filmărilor pentru documentarul “Pe urmele tracilor”, un film care va răsturna, cu probe temeinice, ceea ce se știe la nivel oficial despre istoria antică a Europei.
Înainte ca Roma să ia ființă, înainte ca Grecia să înflorească, neamurile tracice au ocupat spații vaste din continentul european și și-au lăsat amprenta asupra întregii sale istorii… O istorie care ar trebui rescrisă!…
Și cum Forțele Celeste se arată a fi de partea noastră, acum două zile am reușit să-l surprindem pe Decebal, la Dunăre, în ipostaza perfectă – înconjurat de nori de furtună, cu fulgere care brăzdau cerul.. O imagine video ideală pentru genericul filmului! (asta o veți vedea doar în film)
Prin urmare, rămâneți aproape – lansarea oficială a filmului va fi pe data de 4 octombrie, în București.
Cei care doriți să susțineți financiar acest demers, o puteți face trimițând un SMS în valoare de 5 Euro + TVA, cu textul BUREBISTA însoțit de adresa dv. de e-mail la 7472, număr valabil în toate rețelele de telefonie mobilă. (Vi se va solicita un al doilea SMS, pentru confirmare, dar pentru acesta nu veți fi taxați).
În contul SMS-ului trimis veți primi, în cel mai scurt timp, cartea “Strămoșii noștri reali”, autor Gheorghe Iscru. Avem nevoie și de dumneavoastră pentru a reuși. Vă mulțumim tuturor!

http://danielroxin.blogspot.ro/2013/08/m-am-intalnit-cu-decebal-pe-malul.html

despre corupţie…

Ăsta-i un documentar fabulos!
Înţelege şi un copil de ce se-ntâmplă să n-avem bani pentru caietele copiilor sau pentru medicamentele ălor bătrâni…
Dincolo de vorbele chinuite, scremute, alese cu grijă, cerşetoare de voturi ale politicienilor sunt instituţiile bancare trans-naţionale care susţin Marea Corupţie Globală.
Un documentar despre sinuciderea noastră lentă!…
Lipseşte parcă ceva din el… Voi ştiţi?…

Despre delfini…

Am cunoscut la Bucureşti pe cel ce a creat primele dispozitive de comunicare cu delfinii – SECRETE MILITARE în SUA chiar şi azi!- dr Patrick Flanagan. Cu siguranţă doamna aceasta a colaborat cu el!

uite aici cele câteva minute pe care le-am trăit alături de unul din geniile în viaţă ale omenirii – Patrick Flanagan – participant activ la proiectele Geminni, Mercury şi Apollo care au dus primii oameni pe lună, decorat de Preşedintele SUA, directorul FBI, CIA, etc- consilier pentru securitate la Casa Albă şi NSA…

despre “învăţământ”…

Medicamente?…

Minţile lucide înţeleg că deşi există o explozie de medicamente (extrem de multe şi de scumpe) ele nu fac oamenii mai sănătoşi…
Şi-atunci minţile astea luminate vor medicamente mai … bune
Eu propun o … APĂ mai BUNĂ!
E ceva rău în asta?

“Nor informaţional”…

“Mediu de învăţare auto-organizat”… “Nor informaţional”…
“Cum pregăteşte şcoala de azi tinerii pentru ziua de mâine?” … Bună întrebare… Ar trebui pusă şi ăstora de la facultăţile din românica dragă unde ieşi cu nişte hârtii EXTREM DE SCUMPE, COMPLET INUTILE numite “Diplome de licenţă” sau “doctorat” (avem ai mai mulţi “doctori” pe metru pătrat din Europa în aproape orice dar şi cei mai mulţi analfabeţi!)…
Hmmm… trebuie să spun cândva mai multe despre cursul meu-ăla cu “apa şi vânzarea directă”. Înveţi multe chestii de bun simţ despre tine, despre sănătate şi câştigi şi ceva bănuţi… CURAŢI şi CINSTIŢI…
Omul acesta îşi susţine prezentarea cu nişte imagini filmate parcă de… mine!… “Amator” e puţin spus! Prietenii mei din televoziune m-ar fi desfiinţat pentru astfel de “cadre” însă ele sunt atât de utile… Totul i se iartă acestui om inimos!…

sexul de calitate!

A învinge…

“Îmi doream viaţa de dinainte…corpul de dinainte… fundul prăpastiei e locul perfect de plecare… nu mai conta pentru că mă ardea ceva pe dinăuntru…acuma ŞTIU că adevărata mea forţă n-a venit niciodată din trup…”…

O “poveste”

O “poveste” minunată:
“toată lumea din Reanimare aştepta fie să mor fie să fac pe mine… chirurgul a venit şi m-a şters la fund… mergi mai departe şi dă tot ce poţi… eşti VIU, asta e!”…
Un adevărat Poem de dragoste dedicat chirurgilor!…
Merită văzut, sunt doar câteva minute…

Încrederea…

Fix despre asta (ÎNCREDERE) vorbesc şi eu la cursurile mele de vânzare directă (alea cu purificatoarele de apă) atât de blamate de unii “oameni” superficiali care nici măcar n-au habar dacă-s vii.
Am scris destule întâmplări REALE cu de-ăştia şi despre cum s-au petrecut din lumea asta – o să scot o carte în curând “Vinutilii de pe strada mea” – poveşti fără tâlc…
Ăştia când îi întrebi dacă-s vii, se caută cu mâinile, se pipăie, se ciupesc de nas, ţipă şi-ncep să se… râdă!
Apoi înjură copios – nu contează pe cine, ce!…
“Oamenii nu mai consumă pentru a ţine pasul cu ceilalţi ca până acum… Oamenii consumă pentru a-i cunoaşte pe ceilalţi” – spune fata asta frumoasă şi deşteaptă… Minunat concept şi… profund!
Dar cum să-l faci înţeles ăstora de pe-aici care s-au specializat în sarcasm (nărav specific, comunistoid), hăhăială şi râgâială?…

Ben Goldacre

suntem “medicalizaţi”!!!…

despre moarte…

“Canarul de Apă”

“Canarul de Apă” – un dispozitiv pe bază de …lumină care-ţi spune dacă apa e curată sau nu…
Am şi eu unul asemănător TDS-metru care-mi spune dacă mai e ceva în pahar în afară de … apă!…

Inteligenţa înseamnă…pre-zicere!

Inteligenţa înseamnă…pre-zicere!
Pre-dicţiile creierului inteligent (neo-cortex-ul) stau la baza alegerilor înţelepte. Oamenii înţelepţi pot prezice viitorul (filmele astea pe care le-am văzut în ultimele ore cred că i-ar fi plăcut şi lu ga’riţa)…
Despre creier…

Despre idei parazite

Despre idei parazite care infectează (se autocopiază de la un individ la altul) şi controlează creierele majorităţii oamenilor… “Negândire în acţiune”… “Informaţii cu atitudine”…

Frumuseţea artei şi frumuseţea… ştiinţei…

Adevăr şi frumuseţe…
Imagini cu şi despre celulele noastre.
Ingredientul fizic (sau chimic) principal al acestora este… apa.
Animaţie medicală… Excelent filmuleţu’!

Stephen Hawking dixit:

Şi Odobleja?…

Creierul… îndrăgostit

fotografii de … poveste!

Mulţumesc!

despre vindecare…

despre miros şi parfumuri…

F A B U L O S !…

Bărbaţii se masturbează încă din perioada intrauterină!…

Apa…

Îmi place expunerea asta cu apa!
Tipul foloseşte un filtru de cărbune activ granular.
Mai bun decât filtrul acesta este însă purificatorul osmotic… tot POU! (aparii mei ştiu ce-i aia!)…

Cum mai gândeşte creierul…

Curs de vânzare…

O legendă vie a matematicii: Benoit Mandelbrot

Arta de a alege…

Un documentar excelent!
O cercetătoare nevăzătoare îmi confirmă ce mi-a spus nu demult, ga’riţa-n vis:
“Lasă-i moarti pe-ştia cu apa asta… Nu vor, nu vor… Apa asta-a-mata-i pentru-i de vin… mai pe urmă”…
Oamenii din fostele ţări comuniste au o mentalitate specifică, spune femeia aici în documentar.
Înţeleg acum mai bine reticenţa majorităţii concetăţenilor mei la “schimbarea apei”.
De fapt TOATE felurile de “ape” sunt pentru ei …UNA SINGURĂ!
“La ce dracu s-o schimb? Că vrei tu să vinzi nu ştiu ce filtre?”…
“Fie cum vrei tu… Fericirea (sau nefericirea) ta stă în alegerile tale” spun şi eu ca femeia asta…
Un alt film pe care am să-l folosesc în discuţiile cu cursanţii mei de la cursurile despre apă…

Sănătate sonoră…

“Urechile nu au pleoape… Urechile nu sunt făcute pentru auzit ci pentru ascultat.”

Rumi:

“Dincolo de “bine” şi de “rău” se găseşte un câmp. Ne întâlnim acolo”…

Sunetul Universului

“Nu există nici un locşor în Univers fără sunete”… mi-a spus prietenul de la schit.
“Universul are o coloană sonoră orchestrată de spaţiul însuşi. Spaţiul poate vibra ca o tobă”… spune fata asta în prezentare…
Fabulos!
Acu-nţeleg de ce prietenului meu de la schit îi plăcea toaca aşa de mult. Pentru că PRIN sunete, dincolo de ele (el ŞTIE!) este… Tăcerea.
“Micul adevăr e din cuvinte limpezi şi scânteietoare-n minte.
Marele-Adevăr este o mare de Tăcere cutremurătoare”… spunea şi Rabindranath Tagore…

“feliuţă” de … timp

excelentă prezentare!…

nici vinul nu mai e ce-a fost…

“Nici vinul cumpărat de la ţărani nu mai e ce-a fost odată, spun specialişii. Ca să îl ajute să fiarbă mai repede, îi adaugă zahăr. Pentru a se limpezi şi a nu-şi pierde culoarea, mirosul şi gustul, şi ţăranii adaugă vinului sulfiţi. Problema nu o reprezintă adaosul, ci faptul că nu se respectă indicaţiile şi dozajul…
Cinci sortimente de vin au fost examinate de laboratorul oficial al Uniunii Europene. Experţii au descoperit că, în loc de vin, sticlele erau umplute cu un amestec de apă, zahăr, alcool şi arome. Vinurile analizate au fost „Strămoşesc” şi „9 poloboace”, produse de SC Vinexport Trade Mark Focşani, „Perla Dunării”, produs de SC Vinton Galaţi, „Buchet”, produs de Casa de Vinuri Zoreşti Buzău, „Babanul”, produs de Murfatlar şi „Alb Nobil”, fabricat de SC Rom Cas SRL Dâmboviţa”…

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-se-ascunde-in-vinurile-ieftine-1038107.html#ixzz2ctSjDkbZ

Alte mituri despre apa îmbuteliată…

Industria apei imbuteliate incepe din ce in ce sa castige teren in favoarea bauturilor la pet, fie ele carbogazoase ori nu. Este insa ea, atat de benefica, asa cum se spune? Iata adevarul adevarat!
Mitul numarul 1 – Apa imbuteliata este mai buna decat cea de la robinet
Nu in toate cazurile. Multe companii care comercializeaza apa plata, sustin ca ea provine din adancurile muntilor, sau din izvoare vulcanice, ceea ce nu este intotdeauna adevarat. De fapt, se pare ca 25-40% dintre surse, nu sunt la fel de exotice precums e vehiculeaza.
Alternativa la apa plata imbuteliata este cea de la robinet. Institutiile abilitate avizeaza calitatea acesteia, in conformitate cu legislatia si normele in vigoare. Acestea difera insa, de la tara la tara, si, din pacate, in unele cazuri, sunt destul de permisive.
Mitul numarul 2 – Apa purificata are gust mai bun
Apa cu adevarat pura, adica cea distilata, din care se elimina toate sarurile si mineralele, are gust salciu. Substantele care ofera gust bauturii de toate zilele, sunt sodiul, magneziul si clorurile care exista in aceasta. Exista insa si un element care denatureaza aroma apei imbuteliate – este vorba despre clor. Daca asezati sticla de apa plata in congelator, fara sa insurubati prea strans dopul, izul de clor va disparea in timpul noptii ca prin minune.
Mitul numarul 3 – Apa cu vitamine, minerale sau proteine este mai sanatoasa decat cea plata, traditionala
Realitatea este ca vitaminele, colorantii, proteinele si alte elemente aditionale adaugate in apa nu fac altceva decat sa intregeasca tabloul fals impus de strategiile de marketing. In plus, aportul de vitamine promis de produsele de acest tip, nu acopera nici pe departe nevoia zilnica a organismului.
Sticlele de apa despre care am vorbit mai sus contin si cantitati nejustificat de mari de zaharuri, precum si intensificatori aromatici – toate acestea nu fac altceva decat sa adauge calorii, mai multe chiar decat sucurile ditetice. In alta ordine de idei, cand vine vorba despre fluor si iod, apa de la robinet iese castigatoare in competitia cu apa la pet.
Lipsa unei cantitati suficiente de iod in organism, cauzeaza aparitia bolii numite gusa endemica. Gusa endemica este o afectiune recunoscuta in toata lumea, dar cu precadere in anumite zone, unde cuprinde un mare numar din populatie. Ea poate fi simpla sau complicata, cu anumite tulburari endocrine si/sau nervoase, cum ar fi surdo-mutitatea sau cretinismul. Daca iodul scade sub 5 micrograme la litru, poate surveni boala.
Mitul numarul 4 – Trebuie consumate pana la 8 pahare de apa zilnic
Acesta este cantitatea zilnica recomandata in cazul femeilor. Totusi, exista si o problema – 80% din fluidele consumate zilnic se asteapta sa fie abtinute din bauturi (apa, ceai, sucuri, cafea, etc) si restul de 20%, din alimente.
Dificultatea consta in putinta de a socoti gramajul bauturilor consumate, precum si a cantitatii de fluide obtinute din mancare. Chiar si asa, va fi nevoie sa mentineti un echilibru intre recomndarea medicilor si nevoile dumneavoastra. Asadar, daca simtiti nevoie sa beti mai multa apa, nu ezitati, pentru ca, pana la urma, organismul este cel care regleaza nevoile fiecaruia!
Mitul numarul 5 – Dupa antrenament intens, este mai buna apa imbuteliata
Numai in cazul depunerii unui efort iesit din comun, aceasta afirmatie este oarecum adevarat. Oarecum, pentru ca si mai bune sunt bauturile care contin electroliti (sodiu si potasiu), substante care sunt pierdute pe parcursul miscarii excesive. Fireste, acest fapt este valabil mai mult in cazul sportivilor. Daca insa va antrenati moderat, consumati apa simpla, pentru ca este numai buna!
Mitul numarul 6 – Apa la pet este buna pentru mediu, deoarece poate fi reciclata
Ar fi ideal, insa lucrurile nu stau tocmai asa. Costurile de productie de tip ecologic-friendly includ manufacturarea sticlelor, incarcarea lor, transportarea, dar si asezarea pe raft, ca sa nu mai vorbim despre marketing. In plus, intrunirea cerintelor de protejare a mediului, necesita suficient petrol cat sa ajunga pentru 100.000 de masini intr-un an. Din pacate insa, doar 86% dintre sticlele de plastic ajung in cosurile de gunoi special amenajate lor.

http://www.csid.ro/health/mituri-si-adevaruri-despre-apa-plata-2780380/

A “crede” şi … a”şti”…

“CREDEM că apa îmbuteliată este cea mai sănătoasă alegere, care ne măreşte vitalitatea şi ne aduce în organism cea mai curată apă disponibilă în mod curent.
ÎN REALITATE ea poate fi chiar dăunătoare sănătăţii. Potrivit unor studii, dacă apa stă mult timp în ambalajul PET, plasticul eliberează anumite cantităţi de substanţe chimice care trec în apă şi, apoi, în organismul uman. Cu cât petrece mai mult timp în PET, cu atât apa va avea un conţinut mai mare de substanţe nocive…
CREDEM că apa îmbuteliată are întotdeauna un gust mai bun decât cea de la robinet, deoarece conţine enzime care ne stimulează papilele gustative şi ne dau o senzaţie de prospeţime.
ÎN REALITATE lucrurile sunt mai nuanţate. Situaţia depinde foarte mult de sursa de apă din care se alimentează reţeaua publică şi de starea conductelor. Chiar dacă în România situaţia lasă mult de dorit şi multe oraşe sunt deficitare în această privinţă, în acele locuri unde autorităţile insistă pe respectarea regulilor sanitare, apa de robinet este chiar mai bună decât cea la PET…
CREDEM că apa îmbuteliată este ieftină şi uşor de procurat.
ÎN REALITATE apa îmbuteliată costă de la 240 la peste 10.000 de ori mai mult decât apa de la robinet…
CREDEM că apa îmbuteliată are un conţinut redus de substanţe chimice, mai ales de compuşi nocivi.
ÎN REALITATE, lucrurile iarăşi nu stau chiar aşa şi au fost situaţii în care anumite mărci sau loturi de apă la PET au avut probleme, chiar serioase, privind prezenţa unor germeni patogeni. În Statele Unite, de exemplu, apa îmbuteliată intră în categoria „alimentelor” şi este controlată pe baza standardelor Food and Drug Administration (FDA), în timp ce apa de robinet intră sub incidenţa Environmental Protection Agency (Agenţia de Protecţie a Mediului), care operează cu standarde mult mai stricte decât FDA, având drept rezultat o apă de robinet mai pură chiar decât cea la PET. Aproximativ o cincime din sortimentele de apă îmbuteliată din SUA au avut, în decursul timpului, probleme privind un conţinut mărit de substanţe nocive…
CREDEM că sticlele de plastic, binecunoscutele PET-uri nu mai reprezintă o problemă pentru mediu, deoarece sunt reciclate în proporţie tot mai mare.
ÎN REALITATE PET-urile reprezintă o problemă serioasă chiar şi în ţările care au sisteme bine organizate de reciclare a deşeurilor. În Statele Unite, de exemplu, aproximativ 4 miliarde de astfel de ambalaje ajung la groapa de gunoi în fiecare an, generând costuri de ecologizare de aproximativ 70 de milioane de dolari…
CREDEM că unităţile de îmbuteliat apa stimulează economia zonelor în care sunt amplasate şi creează locuri de muncă.
ÎN REALITATE corporaţiile multinaţionale cumpără dreptul de control şi exploatare a rezevelor subterane de apă, oriunde pot, iar industria de îmbuteliere pe care o susţin limitează ceea ce mulţi consideră ca fiind un drept inalienabil: accesul la o sursă de apă sigură şi necostisitoare. Apa mai este numită şi „aurul albastru al secolului XXI”. Urbanismul, poluarea, încălzirea globală şi creşterea populaţiei terestre transformă rapid apa potabilă într-o resursă tot mai disputată şi valoroasă.
Pe ansamblu, industria de îmbuteliere a apei creează puţine locuri de muncă, media pe plan mondial fiind de 24 de salariaţi pentru o unitate de mărime medie. În plus, sunt studii care demonstrează că, atunci când o fabrică de îmbuteliere se construieşte într-o localitate, majoritatea salariaţilor acesteia provin din afara comunităţii care şi-a cedat controlul asupra resurselor sale de apă, în schimbul promisiunii unor noi locuri de muncă…
CREDEM că apa pe care o cumpărăm la sticle provine din cele mai cristaline izvoare „din inima munţilor”, sau – cel puţin – din puţuri de mare adâncime, neatinse de poluarea lumii moderne.
ÎN REALITATE, autorii studiului citat în deschidere estimează că minimum 25% din apa îmbuteliată provine, de fapt, din reţeaua de alimentare, fiind cel mult tratată suplimentar, uneori. Chiar şi în SUA, unde a fost realizat studiul, sortimente de apă recomandată ca fiind „de izvor” sau „pură din inima gheţarilor” proveneau, de fapt, din puţuri urbane unele situate chiar în apropierea unor gropi de gunoi.
Nici România nu a fost scutită de astfel de incidente. În 2005, de exemplu, ANPC a închis mai multe fire din judeţul Braşov care vindeau apă de robinet pe post de „apă de izvor”…

apa…

În zona asta – plină se sfaturi docte, nu prea există studii legate de… apă…
E prea banală şi insignifiantă sau…

… “noi toţi minţim!”…

şi… iar despre creier!…

oxitocina…

oxitocina – “hormonul mângâierii”, “fidelităţii” şi acum iată, al “moralităţii” – un hormon care este stimulat de masaj şi … nu numai…

cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut!…

traiul sănătos m-a omorât…

greşelile medicilor…

cum funcţioneşte memoria…

tartru dentar…

creierul văzut din interior…

minerale din apa de mare…

Apa bună de băut (corectă celular – adică sănătoasă) va fi din ce în ce mai greu de găsit.
Soluţia? Purificarea apei de reţea, a mărilor şi oceanelor prin osmoză inversă.
O mulţime de comunităţi din lumea largă deja fac asta!
Ce facem însă cu mineralele obţinute? În alte timpuri acestea au cauzat dispariţia unor civilizaţii (saraturarea solurilor prin irigarea excesivă cu apă hiperminerală complet diferită de apa de ploaie divină dătătoare de viaţă, purificată prin …evaporare).
Din nou… microbii sunt chemaţi în ajutor.
Ei transformă mineralele anorganice dizolvate în apa oceanului în minerale organice, vii, uşor asimilabile de fiinţele vii.
Un alt documentar interesant…

despre microbi… şi puţin despre…apă!

creierul…

… acceptarea conștiinței ca fenomen biologic…

Sankofa

Sankofa înseamnă “întoarce-te şi pricepe” sau “învaţă din trecut”…
… despre semne, simboluri, proto-scriere în Africa…

Alan Russell

Alan Russell, cercetător la granița dintre chimie, biologie și materiale avansate, studiază medicina regenerativă la Institutul McGowan pentru Medicină Regenerativă din cadrul Universitații din Pittsburgh. Acesta (împreună cu echipa sa) a reușit să determine regenerarea țesutului uman utilizând un proces inițial care transmite corpului semnale de auto-reconstrucţie. Iată explicațiile sale într-un scurt discurs marca TED:

sarcasm…

„ironia și sarcasmul sunt doar frustrare și invidie puse în cuvinte”
„a-l judeca pe altul mereu și mereu nu înseamnă decât a te judeca pe tine” – Cristiana Alexandra Levitchi -psihoterapeut și psiholog clinician
…”Din punct de vedere energetic, ironia, sarcasmul sunt energii dulci, tentante, care ne hrănesc și ne ajută să umplem golul interior, acel „ceva” care ne lipsește pentru a fi în pace și armonie cu noi înșine și cu lumea exterioară. Ironia, sarcasmul, bârfa sunt metode clasice de vampirism energetic. Este bine de știut pentru ca atunci când o facem să fim conștienți de ceea ce facem.
Dar acest mod de a umple golul interior funcționează numai pentru o vreme. Dacă suntem suficient de sinceri cu noi înșine putem recunoaște măcar singuri în fața oglinzii că droguri precum ironia și sarcasmul nu ne vor ține la infinit departe de ceea ce negăm ca și conținut interior. Le-am numit droguri pentru că exact așa funcționează, dau dependență”…

http://adinaamironesei.blogspot.ro/2012/11/despre-ironie-si-sarcasm-despre-dreptul.html

Cel mai fericit om din lume – Matthieu Ricard.

Acesta s-a specializat în biochimie la Institutul Pasteur, dar a „părăsit” știința alegând să se mute în Himalaya și să devină un călugăr budist. În acest mod și-a propus să studieze fericirea, atât la nivel uman de bază și ca subiect de studiu din punct de vedere științific.

Cu Vilayanur Ramachandran despre creier…

Revista Time l-a inclus pe Vilayanur Ramachandran în topul 100 al celor mai influente persoane din lume, iar Richard Dawkins l-a numit “Marco Polo al neuroștiinței”…

din nou despre creier…

vorbe…

Buddha:
„Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

Creeaza-ti ziua! from Adina A. on Vimeo.

umbra…

MARIANNE WILLIAMSON:
“De multe ori, noi ne temem să ne privim umbra în faţă, pentru a evita astfel ruşinea sau stânjeneala care însoţesc de regulă recunoaşterea unei greşeli. Ni se pare că dacă ne vom privi prea direct, vom fi expuşi în toată goliciunea noastră. Nu dorim să ne privim în faţă umbra, întrucât ne temem de ceea ce am putea găsi aici. În realitate, singurul lucru de care ar trebui să ne temem este ignorarea umbrei, întrucât exact acest lucru o alimentează. Odată, am privit în faţă un aspect al fiinţei mele pe care l-am evitat foarte mult timp, întrucât mi se părea prea dureros. Când am făcut-o, am trăit o surpriză neaşteptată. În loc să simt că mă detest singură, am fost inundată de un val de compasiune, întrucât am înţeles câtă durere aş mai fi experimentat dacă aş fi continuat să îmi ignor acel aspect.”

Efectul Umbrei (film documentar) from Adina Amironesei on Vimeo.

despre frică…

vorbe…

“A ne pune unii pe ceilalți sub lupă și a ne vâna defectele reciproc este un comportament care nu poate să ducă decât la a ne îndepărta unii de ceialți și mai mult și cred că din acest punct de vedere lumea în care trăim este deja…abundentă.
Ce naște acest tip de vampirism la nivel media? Pe plan mondial zeci, probabil chiar sute de tipuri de emisiuni TV sunt bazate pe vânătoarea de defecte, chiar dacă asta nu e mereu la vedere sau nu se face chiar…pe față. Culmea e că aceste emisiuni sunt cele mai de succes având rating-ul cel mai mare. Așa s-a ajuns ca acest gen de alimentare energetică să devină un sport foarte practicat la tv dar și în ziare, cele de cancan fiind singurele care nu-ți fac probleme legate de supraviețuirea pe piață. Bineînțeles că aceste emisiuni au dus la educarea noilor generații în acest spirit.
În mediul virtual se știe că cele mai de succes articole sunt acelea care pun la zid diverse persoane. Cu cât mai cunoscută persoana și cu cât mai virulente criticile sau defectele vânate (mai mult sau mai puțin închipuite) – cu atât mai mai viral devine articolul. Este o pofta nebună de a dărâma imagini (link) și de a pune la pământ oameni fără să conteze dacă au adus în esență valoare societății prin ceea ce au creat”… Adina Amironesei

http://adinaamironesei.blogspot.ro/search/label/atacuri_energetice

vorbe…

…”Este evident că majoritatea oamenilor care obișnuiesc să-i descurajeze pe cei din jurul lor, cei care se autodenumesc “realiști”, nu sunt neapărat conștienți că fură energie de la cei pe care îi descurajează…
… îi descurajăm pe ceilalți pentru ca nu cumva ei să “ne-o ia înainte” în vreun fel, ca nu cumva să facă ce noi nu suntem în stare să facem sau pur și simplu să ne demonstreze că ceva este posibil atunci când noi credem că e invers”…

Dumitru Constantin Dulcan

„Noi judecăm lumea după aparențe. Științele de ultimă oră ne arată însă că lumea nu se reduce numai la capacitatea noastră de percepție. Dincolo de capacitatea minții noastre există multe alte dimensiuni. Asta spune fizica cuantică și psihologia transpersonală.” – Dumitru Constantin Dulcan

Dimensiunea spirituala a Universului (Dumitru Constantin Dulcan) from Adina A. on Vimeo.

vorbe…

“Să presupunem că Moise, Buddha, Iisus, Mohamed nu au existat, că nu au existat Vechiul Testament, Cabala, Noul Testament, Coranul, imaginează-ți că nu exista clarvăzători, profeți, vindecători și că nu există decât știința secolului XXI. Ar ajunge știința de una singură, în încercarea ei de a înțelege originea și evoluția armoniei universale incluzând viețile noastre individuale, ar ajunge totuși știința la concluzia că există un principiu ce ghidează, organizează și determină, adică G.O.D. (Dumnezeu)?Răspunsul meu după 20 de ani de cercetare la Universitatea Yale și aici, răspunsul este: Da! Acest principiu (Dumnezeu) există! Ca să poți cuprinde cu adevărat ce este această inteligență creatoare, îți trebuie ceva îndeajuns de „mare” încât să cuprindă fizica cuantică, fizica newtoniană, teoria stringurilor și toată fizica ce ar urma după acestea.” – Gary Schwartz

Ceva necunoscut face ceva… from activist on Vimeo.

despre moarte…

… alte câteva vorbe despre moarte spuse de neşte oameni de ştiinţă…

FALSA PLECARE from Kamala Queen on Vimeo.

“Orbire intenţionată!…

O altfel de definiţie a Sfintei Ignoranţe cunoscută şi sub termenul de “prostie”…
Hmmm… Oare pe la noi or fi din ăştia?…
…”Se mai folosea în cantităţi mari la acoperişuri, pentru izolaţie, ca să menţină căldura în case în iernile lungi din Montana.
Vermiculita se găsea pe terenurile de joacă. Pe terenul de fotbal. Pe patinoar. Ceea ce avea să afle era că vermiculita e o formă extrem de toxică de azbest.
Când şi-a dat seama despre ce era vorba, a început să spună tuturor ce se întâmplase, ce păţiseră ai ei şi cei pe care îi văzuse cu măşti de oxigen în case după-amiază. A fost uimită.
S-a gândit că dacă vor afla, vor face ceva, când, de fapt, nimeni nu vroia să ştie.
Devenise atât de agasantă cu insistenţele ei de a povesti vecinilor, prietenilor şi altora din comunitate, încât câţiva s-au adunat şi au făcut un abţibild, pe care şi l-au lipit mândri pe maşini, cu textul: „Da, sunt din Libby, Montana, şi nu am azbestoză.”
Gayla nu a renunţat. A continuat să cerceteze. Apariţia Internetului a ajutat-o. A vorbit cu toţi care o ascultau. Şi-a susţinut cauza până când un cercetător a venit în oraş studiind istoria minelor din zonă. I-a spus şi lui povestea şi, ca toată lumea, nici el n-a crezut-o, dar, întors la Seattle a făcut propria cercetare şi şi-a dat seama că ea avea dreptate.
Galya avea un aliat.
Cu toate astea oamenii încă nu vroiau să ştie.
Spuneau: „Dacă ar fi fost atât de periculos ne-ar fi spus cineva.” „Dacă din cauza asta mor toţi, doctorii ne-ar fi spus.” Cei obişnuiţi cu munca grea spuneau: „Nu vreau să fiu o victimă. Nu se poate să fiu eu victima, şi fiecare meserie are riscurile ei.”
Gayla a continuat şi până la urmă a reuşit să aducă agenţii federale în oraş să-i monitorizeze pe locuitori – 15.000 de oameni – şi au descoperit că rata mortalităţii era de 80 de ori mai mare decât oriunde in SUA. Asta se întâmpla în 2002 şi nici atunci nimeni nu s-a găsit să-i spună: „Gayla, caută şi pe locurile de joacă unde se zbenguie copii. E tapetat cu vermiculită.”
Nu era vorba de ignoranţă. Era orbire intenţionată.
Orbirea intenţionată e un concept legal definit ca: informaţia pe care ai putea-o cunoaşte şi pe care ar trebui s-o cunoşti dar reuşeşti cumva să n-o afli…
Alegi să nu ştii. E foarte răspândită în zilele noastre.
O observi la bănci, când mii de oameni au oferit credite celor care nu şi le permiteau.
Se vede în bănci, când dobânzile au fost umflate toţi ştiau ce se întâmplă, dar toţi au ignorat studioşi.
Vezi asta la Biserica Catolică, unde zeci de ani s-a ignorat abuzul copiilor. Poţi vedea orbire intenţionată în escaladarea războiului din Iraq.
Există orbire intenţionată la scară impresionantă, dar şi la scară mai mică, în familii, în case şi în comunităţi, dar în special în organizaţii şi instituţii. Companii cercetate pentru orbire intenţionată pot fi întrebate: „Există probleme la muncă pe care oamenii se tem să le discute?”
Când cercetători au efectuat asemenea studii în corporaţiile din SUA au văzut că 85% din oameni răspun „Da”. 85% ştiu că e o problemă dar nu spun nimic.
Când am refăcut studiul în Europa cu aceleaşi întrebări, am găsit acelaşi rezultat. 85%.
E cam multă linişte. Multă orbire.
Interesant e că dacă mă duc în companii din Elveţia ei zic că asta le e specific doar lor. În Germania – „O, da, asta e boală nemţească.” În Anglia: „Da, englezii lasă de dorit aici.” Adevărul e că ţine de natura umană. Cu toţii suntem orbi intenţionat în anumite situaţii.
Cercetările arată că unii orbesc intenţionat de frică.
Le e teamă de urmări.
Unii sunt orbi deoarece cred că e inutil să observi ceva.
Oricum n-o să se schimbe nimic.
Dacă protestăm împotriva războiului din Iraq nu se schimbă nimic.
La ce bun?
Mai bine mă fac că nu văd”…

Leac la obezitate

Despre „arta” măgulirii şi linguşirii…

În 1752 contele de Chesterfield – un aristocrat englez din Derbyshire îi scria fiului său: „orice femeie poate fi infailibil cucerită prin toate felurile posibile de complimente”.
Spre deosebire de primate, unde indivizii se curăţă cu rândul înlăturându-şi păduchii, pielea moartă sau alte insecte, oamenii în locul mâinilor care mângâie pielea folosesc cuvintele care dezmiardă orgoliul.
Fără să divagăm inutil, amintim doar două din cele mai folosite strategii/”capcană”: prima- „autodevalorizarea” – când linguşitorul spune lucruri negative despre el, îşi minimizează realizările, responsabilitatea succesului pentru a-l face mai important pe cel vizat sau îşi ascunde talentele şi
a doua- „promovarea celuilalt” când îl alintă/laudă cu expresii pozitive pe cel vizat.
Când flatează pe cineva, linguşitorul are de obicei grijă să fie singur cu „ţinta” întrucât martorii – neutrii de regulă, „se vor prinde” de trucurile acestuia şi îl vor ridiculiza mai ales dacă are vreun „interes”.
Alte trucuri/curse folosite de specialistul în „arta măgulirii”
Pentru a nu stârni suspiciuni, în loc să facă o favoare (care ulterior justifică o contra-favoare pe baza „legii reciprocităţii”) mai bine face un compliment (minimizare).
Laudă doar o anume idee sau o anume formulare şi nu întregul discurs al şefului (diluarea complimentului).
Ştie nu numai cum să flateze ci şi în ce zonă emoţională persoana vizată este mai sensibilă (selectarea laudelor).
Pentru a nu fi descoperiţi, trucurile folosite de aceşti maeştrii ai disimulării sunt nenumărate (simplificarea, camuflarea, acoperirea laudelor, etc).
Nu numai oamenii ci şi animalele sunt sensibile la laude şi mângâieri, iar un câine va alerga de sute de ori după băţul aruncat de stăpân pentru a cerşi mângâierile/aprecierile.
Succesul lor se bazează pe faptul că majoritatea animalelor dar şi fiecare dintre noi îşi doreşte încă de la naştere să fie ACCEPTAT şi APRECIAT…

Despre sex…

Comunicarea bună este sinonimă cu sexul de calitate, comunicarea proastă înseamnă sex de proastă calitate.
88 % din femeile care au răspuns unui chestionar că discută des cu partenerii lor despre sex au confirmat că au o viaţă sexuală „foarte bună” iar dintre cele care au recunoscut că doar ocazional discută despre sex doar 30% au afirmat că au avut parte de sex „bun”.
Relaţia cu partenerul nostru şi sexul sunt lucruri extrem de importante în viaţa noastră.
Sexul corect, „senzaţional” cum îmi place să-i mai spun, aduce un plus de calitate vieţii noastre.
Ce este „sexul senzaţional”?
Pe scurt, sexul senzaţional poate fi definit de următorii parametrii aleatori: durează cel puţin o oră, ne întăreşte emoţional, ne trezeşte spiritualitatea, ne oferă orgasme mentale (nu numai fizice), ne conduce pe culmi ale plăcerii fizice nemaiîntâlnite şi de fiecare dată altfel şi nu în cele din urmă scoate la lumină din fiecare dintre noi lucruri, informaţii, emoţii pe care nu le ştiam/intuiam înainte.
Cum putem avea parte de un sex senzaţional.
În primul rând să ne re-îndrăgostim. Cu alte cuvinte să putem iubi fiecare părticică a partenerului nostru.
Apoi să învăţăm să ne dez-văţăm de sentimentele negative (de vină, de ruşine faţă de organele care ne oferă tuturor, bogaţi sau săraci, cu generozitate, plăceri divine) adică să ne dez-inhibăm.
Dezinhibarea apare odată cu înaintarea în vârstă însă ea poate fi descoperită şi cultivată şi la alte vârste dacă avem o atitudine pozitivă. Atenţie! Nerăbdarea în a scăpa de inhibiţii poate speria partenerul. Inhibiţiile trebuie mai întâi definite şi apoi analizate pe rând pentru a le elimina eficient iar discuţiile dintre parteneri sunt cele mai utile metode de „terapie”.
A fi dezinhibaţi înseamnă a face lucruri dorite dar de care ne este frică şi nu a face lucruri care nu ne plac.
Iată un sfat pentru a avea parte de un sex senzaţional.
Să ne obişnuim să dormim goi noaptea (confortul termic nu trebuie uitat).
Hainele chiar şi cele de mătase înseamnă „nu atinge”, dar pielea dezgolită a partenerului înseamnă intimitate.
Cel mai distructiv factor pentru sex este CRITICA.
Şi bărbaţilor şi femeilor le place să fie încurajaţi (bărbaţii urăsc critica mult mai mult decât femeile).
Critica îi determină pe oameni să se interiorizeze sau să atace. Comunicarea deschide poarta intimităţii.
Nu-i deloc util şi benefic să ne dărâmăm partenerul.
Mai bine îl ajutăm să se ridice.
De asemeni, a nu vorbi nu înseamnă a fi „misterios” pentru că fiecare dezvăluire ridică alte întrebări, aşa că misterul nu poate să dispară niciodată.
Vorbim, comunicăm.
Alte sfaturi utile.
Ne îmbrăţişăm zilnic partenerul de cel puţin 12 ori.
Îi facem complimente ori de câte ori putem.
Şi, nu în cele din urmă, să nu uităm:
„sexul ţine doctorii şi avocaţii departe de noi”.

În-semnări…

Ca să ajung în intervalul de timp stabilit (“6,30 – 7,30 dimineaţa pentru că apoi voi fi-n sală”) am plecat pe la 1 noaptea din Severin.
Ador să conduc noaptea. Doar eu şi întunericul. Şi Mari – soţia şi asistenta mea de imagine.
“Cân te-nveţi să iubeşti întunericu nu-ţ va mai fi frică de-ăla din sicriu” îmi spunea muica.
“Păi în uter doar nu era lumină!”
Dar înainte de uter oare ce era?
La de-al de-ăstea m-am tot gândit galopând cu maşinuţa mea înspre Bucureşti.
Pe tot drumul m-a însoţit o lună nouă strălucitoare şi mare cât ţestul muicii. La intrarea în Militari a răsărit un soare şi mai mare. Roşu şi periculos de încandescent.
La Spital am trecut de barierele succesive dotate cu gardieni amabili îmbrăcaţi cu veste şi dispozitive şi am parcat maşina chiar lângă micuţa casă numită – “Institutul de Boli Cerebro-Vasculare”.
Prin parcare, căutând un locşor şi pentru “Miţa” mea, am mai văzut câteva maşini înmatriculate în Mehedinţi.
La radio “Trinitas” tocmai bătea gong-ul de ora 07.00.
Din dreapta apar doi tinerei în halate lungi până la genunchi care împingeau o targă cu … ceva sub formă de morman alb.
Când au ajuns mai aproape am văzut perechea de picioare vinete rămase neacoperite de cearceaful alb.
Cu mâna pe butonul radioului – la care băteau se auzeau nişte clopote, am privit cum – cei trei – se-ndepărtau pe aleile străjuite de arbori bătrâni…
“Dumnezeu să-l ierte!” am spus în gând apoi am oprit radioul.
Trebuia să ajung la Domnul Profesor.
Intrarea în secţie era aglomerată de oamenii bolnavi şi de însoţitorii acestora ce aşteptau… Oare ce aşteptau?
“Bună dimineaţa! Ce-ai păţit?” mă-ntreabă ridicând sprâncenele domnul Profesor Dănăilă.
“Nimic, domnule Profesor”.
“Aa, bine… Atunci ai venit cu cineva. Unde-i bolnavul?”
“Domnule Profesor. N-am venit cu nici un bolnav. Am venit să vorbesc cu dumneavoastră despre … sănătate”…
Aşa am început cu Domnia-Sa un dialog care s-a prelungit mai mult de o oră. O oră antologică, “de colecţie”, pe care am s-o păstrez cu sfinţenie în arhiva mea video.
Am discutat în principal despre celula fabuloasă pe care dânsul împreună cu dr. Viorel Păiş au descoperit-o: “protectocit-cordocit”.
O celulă care are grijă ca “Regele organelor” – Măria-Sa Creierul să fie impecabil de curat…
“Sângele nostru nu-i aşa de curat. Or creierul trebuie păstrat, apărat de substanţe periculoase care ar putea trece din sânge în substanţa cerebrală” îmi spune domnul Profesor.
“Bariera hemato-encefalică este o “strecurătoare” delicată, fină şi extrem de eficientă” îndrăznesc să-l completez.
“Da, aici este celula asta despre care vorbesc: “Cordocitul”…
Îi povestesc şi eu ce ştiu de Profesorul Benga de la Cluj – despre cum i-a fost furat Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – şi despre “protectocitul” pe care eu îl aduc oamenilor: Apa Preventivă Alexoae – apa strecurată…
“Să ştii că am mai mereu bolnavi de la Severin. Uite şi-acum trebuie să operăm pe cineva”…
Povestim despre Hipocrate – “Despre aer, apă şi locuri” – este primul tratat de medicină preventivă din istorie, despre chirurgi celebri şi despre … amânarea Morţii.
În acest context îi povestesc despre domnul Profesor Dulcan – pe care îl cunoaşte şi dânsul foarte bine.
Vorbim despre acest organ atât de uşor de păcălit – Creierul – specialitatea Domniei-Sale de-o viaţă şi, la un anume moment se ridică şi îmi arată cele trei volume de jumătate de metru … grosime: “Anatomia creierului”.
Pe care … mi le dăruieşte cu un generos autograf!…
Sufocat de gestul acestui OM nu găsesc cum să mă revanşez decât să-i dăruiesc … cartea primită de la domnul Profesor Dumitru Constantin Dulcan pe care o port după mine s-o mai recitesc atunci când am timp – “Mintea de dincolo” – cu promisiunea că o să-i dăruiesc la următoarea vizită – cartea mea despre Apa de Rouă…
Plec de la Domnia Sa însoţit de privirile aproape furioase ale pacienţilor care aşteptau pe hol ca Domnul Profesor să fie liber şi alerg la o altă întâlnire: aceea cu Domnul Profesor Oproiu.
“Tu şti în ce hal a crescut cancerul de colon?” mă-ntreabă după formalismele revederii.
“Păi mi-aţi spus când am fost ultima dată la dumneavoastră la Cotroceni”…
Îmi spune că nu mai are cabinetul acolo, că acum este de găsit la Medicover – “lângă Consiliul de Miniştri”…
Mă-ntreabă de severineni şi de câteva persoane cunoscute (“ce mai face doctorul Melencu? dar Lungulescu?”…
Binenţeles că discuţia noastră inevitabil se duce de fiecare dată când ne întâlnim spre prevenire şi … Apă.
Apa Preventivă sau apa purificată osmotic.
Nu stau nici la dânsul foarte mult întrucât afară îl aşteaptă oameni care suferă…
Nu plec nici de la dânsul cu mâna goală. Îmi dă o fotografie din tinereţe.
“Cu bulerinu am şi eu vro 80 de ani, da de fapt am 40!”… îmi spune râzând.
Îmi promite că în toamna asta, după ce va reveni din străinătate, va veni la Severin.
“Să mă duci la prietenul meu Colţoiu (unul din cei mai mari dermatologi pe care i-a avut România n.n). E-ngropat la Punghina”…

8

12

din vârful tastelor…

Una…

Zilele trecute am început să fac ceva „ordine” prin calculator şi am dat peste câteva zeci de secunde de film care păreau a fi fără nici o noimă…

Plaja însorită din Mamaia, lume câtă frunză, câtă iarbă – care pe nisip, care în apa mării – poleită cu tot atât de multă fericire.  

Lentila camerei fuge de la viermuiala aceea pestriţă înspre nişte grămăjoare maronii lucioase aflate la margine de mare… sau de plajă.

Materii fecale aduse de valurile jucăuşe şi depuse chiar lângă şezlongurile şi prosoapele mari, multicolore.

Unii – români desigur, mai economi din fire şi mai puţin dispuşi la a cheltui bani cu un pat şi o baie de hotel, au preferat să doarmă pe plajă şi să folosească marea drept toaletă generoasă…

Oamenii trec pe lângă grămăjoarele de fecale fermentate şi umflate ca nişte mici încinşi pe grătar întorcând capul oripilaţi de miros sau – în cazul copiilor ţinându-se de nas. Uită însă repede şi-şi văd de bălăceală!…

Face parte şi asta din viaţă, majoritatea din cei prezenţi au şi ei maţele pline cu aşa ceva, nu-i nimic extraordinar!…

Mi-aduc aminte că tot în ziua aia – atunci când am avut cu mine camera video, un amic mi-a povestit că „l-a mâncat” să se bage să despartă doi beţivi care-şi cărau pumni la o terasă şi că a pierdut pe urmă două zile pe la Poliţie să dea declaraţii. Şi că va fi „martor” şi la viitorul proces. Concediu „…utut” adică!

Şi mai îmi aduc aminte că tot atunci în anul acela, unu – la fel de beat ca ăia de s-au încăierat şi i-au stricat concediul şi aşa prea scurt al amicului – a intrat în mare şi … a murit. L-au scos abia atunci când un turist s-a-mpiedicat de el pe când înnota…

Revăd de mai multe ori imaginile astea pe care am uitat să le şterg şi realizez că, deşi am toate alea la inventar, nu prea mai reuşesc să-nţeleg deplin realitatea.

Am sentimentul acut că nu mai sunt „normal”, că sunt un infirm psihic…

Alta…

Mă sună zilele trecute telefonul. Dincolo – („dincolo” adică la celălalt capăt al „firului”), o femeie îmi spune precipitată şi zbierând că a aflat de la doctor că „băiatu ei are cancer”.

„Ce mă faaaac domnu Daaan? Încotro s-o iau eu acu vai de minee?”

O ascult şi-mi dau seama că vocea ei seamănă cu mugetul vacilor pe care le duceam de sfoară pe când eram mic la „oraca”.

„La oraca taie vaca” era un cântecele inventat de noi copii cei care duceam de lanţ vacile peste dealuri şi lunci la maşina aia mare şi lungă. Aia care le căra la abator.

N-am nici o idee bună să-i spun. Simt aceeaşi senzaţie de neputinţă/ infirmitate.

Femeia asta şi-a crescut copilul „în puf”. Ea copilu, bărbată-su câinele. Când am fost la ei într-o seară – să tot fie vreo 7 ani – făcuseră baie şi copilului şi câinelui – un labrador cu un păr lung care atârna până la pământ. M-am dus să le spun de „filtru”. M-au ascultat, m-au servit cu cafea, cu prăjituri. Au fost amabili însă … nu erau „interesaţi” de filtrul meu.

Am „păstrat legătura” că sunt oameni cumsecade, mai vorbeam când şi când despre „boale”, despre medicamente, despre „ai bătrâni”. N-am reuşit să-i conving să-şi „pună filtru”, neam!…

Nu mi-au spus niciodată de ce, pentru că bani au avut şi au…

Alta…

Mă întâlnesc alaltăieri- la o terasă de pe Bulevard unde dai pe două porţii de mâncare jumătate de salariu – cu un amic din Bucureşti. Era în trecere spre Viena.

Îmi povesteşte despre părinţii săi pe care îi luase cu ceva ani în urmă – după ce se pensionaseră – şi îi dusese într-o casă la margine de capitală – cumpărată anume pentru ei.

„Fi atent omule ce-am găsit între actele bătrânului” îmi zice întinzându-mi o hârtie scrisă de mână.

„Păi e scrisu meu!” îi zic. Am fost într-o seară pe la ei să-i conving să-şi pună un filtru de apă. M-am gândit că sunt şi ei oameni cu carte şi că o să-nţeleagă cum e cu apa asta din Severin… Nu m-au ascultat mai deloc. Erau foarte nervoşi şi curioşi cine o omorâse pe Elodia. Mi-au spus atunci, în seara aia, că ei stăteau zi de zi şi se uitau la OTV până îşi termina băiatul ăla emisiunea…  

Le-am spus că o să trec să le mai spun una-alta. Şi am trecut chiar a doua zi dimineaţa ca să le las hârtia asta în cutia poştală”…

„Păi ce-i scris aici aia cam aia s-a-ntâmplat. A făcut ciroză, s-a umflat… Apoi i-au tăiat doctorii piciorul că avea arterită şi nu se mai putea trata”…

„Păi fumau amândoi foarte mult, am văzut de-atunci de când am fost la ei…

El le mai şi ţuicănea!”…

„N-am putut nici eu să-l conving să se lase… Dar nu de arterită a murit ci de infarct. Iar aici tu scri de un medicament care poate da infarct miocardic…”

„Mi-a spus că ia Avandia pentru diabet. Eu ştiam că-i un medicament cu probleme dar nu m-a crezut. Acum e interzis din câte ştiu şi s-a scos definitiv din farmacii!”…

„De ce dracu n-ai vorbit cu mine de-atunci? Că le luam eu filtrul ăla… Poate că mă ascultau pe mine”…

„Păi nici n-am ştiut că tu exişti! Am aflat de tine cu puţin timp înainte de a-i lua din Severin… Şi doar am fost la ei de-atâtea şi-atâtea ori… M-a chemat bătrânu să-mi dea o pereche de cizme. Mi-a spus că de tine au rămas mici… M-am simţit ca un milog!… L-am rugat atunci să-mi semneze un „consimţământ asumat” – o hârtie în care scrie că a înţeles şi că-şi asumă conştient riscurile la care se expune consumând în continuare apa incertă din Dunăre… De-atunci n-am mai dat pe la ei… Pe urmă am aflat că plecaseră la Bucureşti”…

 „Mi-a spus mama abia la spital cât de mult i-ai ajutat. Te pomenea când se mai certa cu asistentele alea…”

Mi-a mulţumit că am avut grijă de părinţi, a achitat apoi a plecat în drumurile lui.

Hârtia aia a rămas la mine. O citesc şi simt şi acum aceeaşi senzaţie de neputinţă/infirmitate.

Mă mai „plimb” o vreme pe plaja asta inutilă numită „feisbuk” apoi încep să cânt precum un copil retardat: „la oraca taie vaca”…

3 Întrebări …

Prima întrebare:”Ce gust mai are frăţie apa asta a ta dacă scoţi TOT din ea?”
R:”Apa pură corectă celular şi metabolic în mod normal nu are gust, culoare, miros. Apa nu este aliment ci doar vehicol pentru nutrienţii celulari dar şi pentru deşeurile metabolice pe care le transportă prin dizolvare. Totuşi putem asemăna gustul apei purificate prin osmoză inversă cu gustul apei de rouă, cu „gustul” zăpezii, al ţurţurilor de gheaţă sau chiciurei, sau poate cu aroma ceţii dese. Apa de fântână are gustul argilei sau acizilor organici dizolvaţi din sol precum cel humic iar apa minerală carbogazoasă are gustul acidului carbonic sau gustul carbonatului de calciu (rocă de calcar dizolvată) în cazul isvoarelor de munte. Toate aceste minerale şi acizi nu sunt în mod obligatoriu necesare sănătăţii organismului nostru – dimpotrivă, ţinând cont de rata de absorbţie extrem de mică a mineralelor anorganice din apa minerală dar şi de faptul că ele sunt regăsite apoi în pietrele formate în rinichi sau fiere. Consider din acest motiv că preţul pe care îl plătim pentru aceste „gusturi” este totuşi prea mare”…
A doua întrebare:
“Care-i treaba cu apa minerală pe care dau bani de trei ori pe săptămână?”
R:”Este o afacere de peste 15 miliarde de euro anual iar ignoranţa oamenilor serveşte nu numai acestor firme – vedete ale burselor, dar şi industriei medicale.
În lunile iunie şi iulie 2007 s-a efectuat un control -Ministerul Mediului împreună cu un delegat UE –Luis Berger, la 685 de agenţi economici cu privire la modul în care respectă prevederile legale privind comercializarea, îmbutelierea, etichetarea, depozitarea şi desfacerea apelor minerale destinate consumului uman.
Cu această ocazie au fost oprite de la comercializare aprox 1 milion de litri de ape minerale care nu respectau parametrii legali, s-au aplicat 254 de sancţiuni, 73 de avertismente şi 181 de amenzi contravenţionale.
Etichetele de pe sticlele de plastic cu apă minerală prezentau incomplet s-au lipseau informaţiile obligatorii; agenţii producători sau distribuitori nu au respectat condiţiile de depozitare şi comercializare (platforme deschise expuse la soare şi intemperii sau temperaturi mari, murdărie, igrasie, pavimente degradate, rozătoare prezente, etc).
În anul 2008 trei cercetători clujeni – Cristina Roşu, Andrei Vlaicu şi Simona Boiţă au realizat o cercetare asupra a 30 de tipuri de ape minerale de pe piaţa din România (25 româneşti şi 5 străine) pentru a evalua compoziţia chimică, asemănările şi deosebirile dintre acestea şi apa de la reţea.
Au fost de asemeni prelevate probe de apă potabilă din reţeaua de alimentare din municipiul Cluj-Napoca şi din municipiul Zalău , o probă de apă de izvor natural din Cluj şi două probe de apă de izvor natural din municipiul Blaj şi Zalău.
Probele au fost analizate cu ajutorul multiparametrului WTWinolab 720 şi s-au determinat parametrii fizici ai apelor, care au fost comparaţi apoi cu standardul apei potabile din Romania şi cel din Uniunea Europeană.
Cu ajutorul aparatului RQ flex 10 Meck s-au determinat concentraţiile ionilor de calciu, magneziu, sodiu, cloruri şi sulfatul din cele 35 de probe analizate.
Apoi s-a stabilit compatibilitatea lor cu legislaţia apelor potabile din România, reglementată de Legea.458 /2002 şi completată de Legea 311/2004.
În raportul final prezentat de echipă Universităţii din Cluj, se arată că doar 15 din cele 35 de probe analizate respectă toate normele legislative în vigoare.
Ca urmare a acestui studiu, cercetătorii clujeni au propus standardizarea de către toţi producătorii de ape îmbuteliate din România, a unei culori pentru capac, în funcţie de gradul de mineralizare al apei îmbuteliate, astfel încât consumatorii să înţeleagă mai bine ce cumpară din magazine şi efectele apei minerale pe care o consumă asupra stării lor de sănătate.
Deşi au trecut câţiva ani situaţia nu s-au schimbat prea mult”.
A treia întrebare:
“Şi parcă mai ziceai ceva de sticlele alstea de plastic”…
“Stai să vezi!
În anul 2008 cunocuta Agenţie de ştiri Reuters comunica: WASHINGTON, 15 aprilie 2008 – “O substanţă chimică – Bisfenol A, aflată în unele produse alimentare din ambalajele de plastic şi sticlele de plastic pentru băuturi, inclusiv pentru copii poate fi legată de apariţia pubertăţii precoce, de cancerul de prostată şi apariţia cancerului de sân”.
Cercetătorii de la Universitatea din Heidelberg au arătat ca apa îmbuteliată în sticle de plastic este mai toxică decât cea de la robinet întrucât apa din ambalajele de plastic conţine antimoniu de 30 (treizeci) de ori mai mult decât apa de la robinet dintr-un pahar de sticlă iar apa îmbuteliată în plastic este cu atât mai toxică cu cât a stat mai mult timp în plastic.
Universitatea de Medicină din Yale a concluzionat în 2008 într-un studiu că Bisfenol-ul A din ambalajele de plastic poate afecta creierul, memoria şi comportamentul (alterarea sistemului dopaminergic din nucleii striaţi).
Această substanţă mai afectează tiroida, funcţiile ovarului, testicolului; poate induce boli de inimă, sau diabet.
În aprilie 2008, guvernul Canadei a declarat această substanţă chimică prezentă în ambalajele de plastic ca fiind “toxică pentru sănătatea umană şi mediul înconjurător” şi imediat, în aceeaşi lună 10 state americane adoptă legi care cer interzicerea Bisfenolului A, Senatul SUA introducând chiar o lege pentru interzicerea la nivel federal a produselor care sunt destinate copiilor, în special sugarilor.
În mai 2009 Whasinghton Post acuză public într-un articol marii producători din industria chimică pentru lobby-ul pe care îl fac pentru a bloca aceste interdicţii.
În iulie 2009 California votează în unanimitate interzicerea produselor care conţin Bisfenol A iar în martie 2009, ministrul francez al Sănătăţii Dna Roselyne Bachelot-Narquin, a fost de acord cu decizia guvernului canadian cu privire la Bisfenol A, în 27 iulie 2009, senatul francez propunând interzicerea acestei substanţe în ambalajele alimentare.
În octombrie 2009, ministerul mediului din Germania propune interzicerea acestei substanţe din produsele destinate copiilor în special suzetele şi sticlele pentru lapte.
În mai 2009 şi Parlamentul danez interzice utilizarea Bisfenol A la fabricarea sticlelor de plastic pentru copii”…
Înainte să aştepţi să-ţi spună medicul tău de familie şi ALTE INFORMAŢII, şi eventual să-ţi recomande să-ţi cumperi un filtru de apă (pun pariu că n-o să auzi aşa ceva!) mai bine pune mânuţas pe telefon şi sună – înainte de a fi PREA TÂRZIU – şi te fac şi pe tine proprietar de mini-făbricuţă de APĂ STRECURATĂ CORECTĂ CELULAR…

 

Din vârful tastelor pag 166…

Pe la prânz, o ambulanţă roşie părăsea Severinul înspre un centru universitar în căutarea unor doctori specializaţi în desfundarea conductelor unei inimi poticnite şi încrâncenată de durere.

Înăuntru, întins pe targă, un ziarizd cunoscut, viril şi puternic până mai ieri şi speriat acum de moarte, cu ochii bulbucaţi lipiţi de tavanul teveului căptuşit cu vinilin alb. Miros iute de motorină, alcool iodat, carii infectate şi picioare nespălate. Înainte de a se-nchide portierele roşii se vede cum, din gura cărnoasă şi vânătă, ţâşnete un jet de lături ce spoieşte în culori incerte tubul alb de oxigen. Sirena ţipă enervant răscolind cartierul, orgoliul şi iluziile aflate acum în poziţie orizontală…

Cu ceva timp în urmă voiam să scriu din dorinţa de a-i oferi o replică dură la mizeriile secretate de mintea prea însingurată şi plină de frustrări însă, am renunţat.

Am descoperit că există satisfacţii cu mult mai mari decât să înjuri. Cum e bunăoară, aceea de a ierta. Şi i-am mulţumit, nu o dată făcătorului de opinii (proaste, desigur). I-am mulţumit mai ales atunci când lăsam vr-un pomelnic cu numele lui preotului sau călugărului de pe la vreo mânăstire sau biserică întâlnită în drum.

Am avut apoi, fără de voia mea, într-o dimineaţă – o revelaţie nedorită şi fooarte neplăcută: am văzut ca-ntr-un într-un vis conştient o dubiţă roşie cum îl evacua din oraş şi am trăit groaza muribundului câteva zile în şir, am văzut cu mintea proprie şi personală, exact ochii întunecaţi, adăpaţi, innecaţi în frica de moarte. Ochii sleiţi ca de peşte ai acestui om ajuns cu ultimul tren la capătul tihnei.

Azi, ceeace am visat atunci, s-a-ntâmplat întocmai ca-ntr-o dublă trasă la o filmare nereuşită.

O fi răzbunarea, o fi blestemul teribil al apei de care mi se vorbeşte doar în taină? Habar n-am!…

Un bărbos cu vârstă incertă şi cu un păr incredibil de albeste cel care l-a adus la spital dis de dimineaţă, după ce l-a găsit răsturnat sub biroul masiv unde-şi scria la tastatură textele vitriolante şi aducătoare de marafeţi.

„Vrei să nu te mai înjur în  ziar? scoate euroii de la saltea şi vino să vorbim!”

Tatae îmi spune privind lung după salvarea care alerga cu sirenele date la maxim:

„Abia-l îmbrăcai. Eu sunt un vecin al lui. Nu vru să se spele Doamne fereşte! Eu am tot timpu chiloţii curaţi pe mine şi-mi fac baie zilnic că nu ştiu cum de-ajung la anii mei la spital şi nu vreau să le fie ălora care m-o-ngriji, silă de mine.

Ăsta n-a suportat niciodată în viaţa lui, apa. Abia de reuşea cu greu, să-şi facă uneori baie. La mare n-a fost niciodată sau la Dunăre…”

„Da ce-avea bre de nu suporta apa?” l-am întrebat curios foc, pe când ieşeam împreună pe lângă bariera rămasă ridicată- de la Urgenţă.

„Păi, a căzut cân era mic într-o groapă cu căcat din grădina lu ta-su mare!. Eu l-am scos de-acolo. Înghiţise o grămadă de zeamă de căcat… Numa ce mutaseră ai lui, căcăstoarea…  Abia l-am spălat şi l-am înviat cu apă! Noroc că era un bunar pe-aproape şi-am avut de une-aduce fuga o cantă ca să-l curăţ. Că altfel murea. Avea şi nasu şi ochii plini cu balegă puturoasă..”

E doar o altă întâmplare legată de apă, ca multe altele consemnate în jurnalul meu personal, la fel de teribile, de înfricoşătoare, ca şi mătăniile înşirate (de cine oare?) pe o aţă nevăzută…

„Bine că mi-a dat Dumnezeu gându-al bun şi nu l-am blestemat atunci pe bietu om!”

Bătrânul m-a ajutat, fără să aibă habar c-o face, să-nţeleg dintr-o dată, ca şi cum mi s-ar fi luat o ceaţă de pe ochi, resorturile ascunse care l-au determinat pe acest om să sară cândva la gâtul meu scriind textele acelea cretinoide. El scria de fapt nu contra mea ci împotriva unuia care iubea ceva ce el ura: apa …

„Doamne fereşte!” îmi transmite la despărţire bătrânul cumsecade.

„Facă-se voia Lui!” îi întorc şi eu vorba…

Lângă ţeava de eşapament a unei Dacii abandonate lângă un bloc, două vrăbii se agitau în ţărâna adusă de vânt.

„Iar vine potop!” gândesc şi o bucurie nefirească ca o ploaie caldă de primăvară, îmi inundă brusc intestinele…

Din vârful tastelor pag 73

Aşa cum am mai spus, trăim în cea mai nesigură zonă a Europei. Avem cei mai mulţi mincinoşi şi hoţi cu ştaif pe metru pătrat, mâncăm cele mai periculoase alimente din UE, bem cea mai poluată apă, avem cei mai bolnavi copii (aseară se spunea la tv că ne-au murit anul trecut peste 100 000 de copii (!!!)), avem cel mai scump şi cel mai corupt sistem medical din Europa, etc, etc, etc …
În alte timpuri, nu mai departe decât în urmă cu vreo sută de ani, genialul Costain Brâncuşi spunea: “V-am lăsat proşti şi v-am găsit şi mai proşti”. Bine că măcar el a avut puterea de a pleca în lumea largă unde a fost acceptat, apreciat, consacrat.
Deocamdată ne pleacă în ritm ameţitor medicii. În urma lor…scapă ci poate. Sau cine e mai informat, ar spune un amic simpatic…
Un fost ministru în guvernul Ciorbea spunea în urmă cu câţiva ani referitor la propunerea de mările a lefurilor personalului medical: “Lasă-i bă că ăştia se descurcă! hă,hă,hă”… Şi i-au lăsat… să plece!
“Ei se descurcă dar cu românii bolnavi ce facem maestre?” l-aş fi întrebat eu pe onor ministru băştept dacă eram în locul demisionarului Ciorbea…
“România “a pierdut” aproximativ trei miliarde de lei numai cu cheltuielile de educaţie pentru aceşti medici… Printre motivele care stau la baza plecării medicilor din România sunt blamarea corpului medical şi lipsa de respect pentru această categorie profesională, veniturile mici ale medicilor, politizarea excesivă a sistemului sanitar care nu permite realizarea sau dezvoltarea unei cariere profesionale, frica de malpraxis în condiţiile în care medicii sunt nevoiţi “să improvizeze de la o zi la alta” în lipsa unor dotări sau asigurării medicamentelor necesare tratării pacienţilor”…
Ce putem face noi ăştia care mai suntem pe-aici, înainte de a stinge definitiv lumina ?
Răspuns: Putem să prevenim, să amânăm boala măcar până ne termină copii şcolile şi până ne plătim ratele la bănci.
Cum aşa? Sunt multe căi dar cea mai simplă, directă şi imediată dintre ele ar fi să schimbăm apa plasticată, apa de la reţea clorinată, apa freatică (de izvor) hiperpoluată cu alta mai sigură. Da’ de ce să schimbăm apa?
Răspuns: Pentru că Organizaţia Mondială a Sănătăţii – cea mai autorizată voce din lume în domeniu, a tras concluzia după ani şi ani de cercetări şi studii că “80% din bolile oamenilor au legătură directă cu apa pe care aceştia o beau”
Aşadar de ce să schimbăm apa?
Răspuns: Din peste 320 de motive legate direct de fiziologia umană – aceeaşi la fiecare dintre noi.
Dar de ce nu se spun cu voce tare astfel de informaţii BUNE ca să afle, să ştie cât mai mulţi români?
Pentru că sistemul existent rigid orientat doar spre Profit nu acceptă metodele astea care sunt mult prea IEFTINE pentru el.
Şi-atunci cei care argumentează despre prevenire, despre apă, etc sunt ignoraţi sau dacă sunt cumva prea vocali – marginalizaţi şi umpluţi cu ridicol de cei ce apără – nu oamenii contributori beneficiari – ci sistemul.
Din fericire ÎNTODEAUNA apa s-a ales de ulei şi adevărul de minciună. Şi orice om – chiar fără prea multă carte – priveşte ca curca la lemne când vede că se-nmulţesc şi cutiile cu medicamente din farmacie şi aparatele scumpe de analize dar şi convoaiele cu oameni răciţi şi înţepeniţi prea devereme şi se-ntreabă “cum e posibil?” .
În România moartea e la ea acasă mai mult ca oriunde…
Şi din păcate a devenit o regulă (nefericită regulă!) să ne bucurăm de mintea a BUNĂ doar atunci când nu mai avem TIMP!…

Despre tine, despre noi…

Respectul de sine, imaginea de sine, idealul de sine, acceptarea de sine, conştienţa de sine, conceptul de sine, destăinuirea de sine, etc sunt expresii terapeutice similare apărute în arsenalul psihoterapeuţilor din întreaga lume.
Conform dr. Nathaniel Branden, psiholog umanist („The Benefits and Hazard of the Philosophy of Ayn Rand: A Personal Statement”), stima de sine este „capacitatea de a înfrunta dificultăţile fundamentale ale vieţii, fără a pierde speranţa”.
În alţi termeni, stima de sine este amortizorul dintre noi şi nereuşitele întâmpinate sau critici.
O stimă de sine sănătoasă ne asigură coerenţa şi constanţa comportamentului şi discursului indiferent de auditoriu sau de împrejurări, ne ajută să asimilăm şi să „digerăm” în linişte criticile. Un om integru este întodeauna interesat de critici în loc să le evite sau să le anihileze violent.
În viaţă putem fi criticaţi sau supăraţi dar nu avem voie să derapăm.
Cum ne putem îmbunătăţi respectul şi stima d
Ne putem îmbunătăţi respectul de sine după cum dorim, repetând întruna, cu entuziasm şi convingere, cuvintele: „Mă plac! Mă plac! Mă plac!”.
Sau, şi mai bine, putem spune: „Mă iubesc! Mă iubesc! Mă iubesc!”. Poate suna ciudat când auzim pentru prima oară, dar este extrem de eficient.
A ne place pe noi înşine este un lucru foarte sănătos.
De fapt, aceasta este cheia eficienţei personale şi a relaţiilor fericite cu alţii.
Cu cât ne plăcem şi ne respectăm mai mult, cu atât vom acţiona mai bine în tot ceea ce facem.
Suntem mai relaxaţi si avem o atitudine mai pozitivă.
Suntem mai încrezători în abilităţile noastre. Facem mai puţine greşeli.
Avem mai multă energie şi suntem mai creativi.
Atât „complexul de superioritate” – adică atitudinea arogantă şi îngâmfată – cât şi „complexul de inferioritate” – adică atitudinea de desconsiderare – sunt manifestări ale unui respect de sine scăzut, al dispreţului faţă de propria persoană.
Persoanele care se respectă pe sine cu adevărat, se împacă bine cu aproape oricine.
CUM NE ÎMBUNĂTĂŢIM STIMA DE SINE?
-ne acordăm timp pentru noi înşine -10 minute pe zi când suntem singuri.
Nu facem nimic doar ne relaxăm singuri doar cu noi înşine
-„înventariem” lucrurile bune dintr-o situaţie nu pe cele rele.
-facem o listă cu 50 de trăsături bune pe care le avem apoi ţinem lista la vedere şi încercăm să adăugăm zilnic câte una
-să învăţăm să primim critica în mod pozitiv. Critica distruge stima de sine şi de aceea trebuie primită cu calm şi tact.
-ne împăcăm cu noi înşine
CUM TREBUIE SĂ REACŢIONĂM LA CRITICĂ
-cu calm şi răbdare
-ascultăm până la capăt, nu sărim să ne justificăm
-dacă sunt aspecte adevărate, le recunoaştem şi ne cerem scuze
-dacă critica este greşită şi nedreaptă, spunem zâmbind: „îmi pare rău nu pot fi de acord cu tine”.
-critica este un lucru bun dacă vine din partea cuiva care ne respectă şi este neinteresantă dacă vine de la cineva care nu ne respectă.
CUM CRITICĂM
Persoanele cu stimă scăzută nu au curaj să critice.
Metoda sandwichiu-lui.
Spunem ceva bine, apoi ceva rău şi din nou ceva bine.
De ex „ce faci tu este excelent dar azi ai spus acelaşi banc pe care l-ai mai spus şi vineri. Ştiu că eşti un tip inteligent şi că vei veni mâine cu ceva nou”.
IMAGINEA DE SINE+IUBIREA DE SINE = STIMA DE SINE
Modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoţionale, cognitive, sociale şi spirituale care conturează şi întăresc dimensiunile eului nostru.
Există persoane care, deşi au o înfăţişare fizică placută, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea înalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc.
Percepţia de sine nu reprezintă adevărul despre noi, ci este doar o “harta” pentru propriul “teritoriu”. „Sunt un prost !” sau „Vai, ce proastă am fost !” ; „Nu, eu nu pot asta !” sau „Nu sunt în stare niciodată, de nimic !” .
Sunt propoziţii des întâlnite la cei care manifestă o vădită lipsă de încredere în sine şi, la urma urmei, o expresie a lipsei stimei de sine sau a subevaluarii propriei valori.
„Nimeni nu ne poate face să ne simţim inferiori fără acceptul nostru”.
Când The Beatles s-au prezentat la o casă de producţie cu cântecele lor li s.a spus „vremea chitarelor a trecut” dar având o stimă de sine puternică au perseverat şi s-au impus.
Edinson a fost dat afară din şcoală şi după mii de încercări a descoperit becul.
Michael Jordan a fost dat afară din echipa de baschet a şcolii. Abraham Lincoln a candidat de 8 ori până să fie ales Preşedinte SUA.
Walt Disney a fost concediat pe motiv că nu are imaginaţie.
Respectul de sine înseamnă să simţim că merităm fericire, împlinire şi iubire.
Respectul de sine facilitează sentimentul comuniunii cu ceilalţi.
Ne dă putere.
Nu putem gândi, simţi sau comporta în mod diferit în exterior, decât dacă ne schimbăm programul de control, conceptul de sine, din interior.
O idee negativă sau eronată în conceptul de sine, se va reflecta în atitudini şi comportamente negative în viaţa şi în relaţiile noastre.
,,Unde este pace, acolo sălăşlueşte El”.
Sfântul Serafim de Sarov recomanda mai presus de orice să avem grijă de “pacea sufletului”.
„Cu orice preţ”, spunea el, „noi trebuie să urmărim a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm de jignirile venite de la alţii.
Să te străduieşti cu orice chip să păstrezi pacea sufletească şi să nu te tulburi de insultele celorlalţi.
Vei reuşi asta dacă te înfrânezi prin orice mijloc de la mânie şi-ţi păzeşti mintea şi inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.
Să primim insultele celorlalţi fără să ne tulburăm, ca şi când nu ne-ar fi adresate nouă.
O astfel de purtare ne poate aduce în suflet pacea şi-l poate face pe acesta sălaş al lui Dumnezeu.
Dobândeste pacea launtrică şi mii de suflete se vor mântui în jurul tău.
Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva duhurilor răutaţii, care sunt în văzduhuri”.
Insultele, înjurăturile, criticile distructive, sarcasmul – produse ale unui deficit al stimei de sine generează la cei vizaţi/ afectaţi de aceşti indivizi emoţii negative iar emoţiile negative sunt alţi HOŢI care ne fură viaţa.
Ele sunt principala cauză a eşecurilor noastre, de îmbolnăvire psihică şi fizică şi de alterare a relaţiilor dintre oameni.
Emoţiile negative ne fură bucuria pe care ar trebui să o simţim atunci când realizăm, când împlinim ceva.
Ele sunt generatoare doar de nefericire pe termen lung. Problemele cu ceilalţi contribuie în mare măsură la destabilizarea liniştii interioare – şi ne subminează sănătatea, mai mult decât oricare alt factor.
Din această cauză, unul dintre ţelurile noastre majore trebuie să fie acela de a crea un mediu uman în care să puteţi fi fericiţi, mulţumiţi şi împliniţi.
Trebuie să ne examinăm relaţiile, una câte una, şi să dezvoltăm un plan pen¬tru a face ca fiecare în parte să fie plăcută şi satisfăcătoare.
Pentru a lucra la capacitate maximă, trebuie să ştim cine suntem si de ce gândim şi simţim în felul în care o facem.
Trebuie să înţelegem forţele şi influenţele care ne-au modelat caracterul, încă din fragedă copilărie.
Trebuie să ştim de ce reacţionăm şi răspundem oamenilor şi situaţiilor din jurul nostru, în modul în care o facem.
Numai atunci când ne vom înţelege pe noi înşine ne vom accepta pe noi înşine.
Oamenii imaturi, cu o stimă de sine scăzută caută mereu în exterior cauza neputinţei lor interioare.
Ei pot fi ajutaţi doar în măsura în care îşi recunosc şi îşi acceptă neputinţa.
Iar ceilalţi , ar trebui să nu uite că bunul nostru suprem în această scurtă viaţă, busola interioară ar trebui să fie liniştea/pacea sufletească.
Fără ea nimic nu are valoare, fără ea nu există bucurie, nu există împlinire/bunăstare pesonală, mulţumire de sine.
Ea este cheia / secretul fericirii noastre iar ea există desigur, doar în absenţa emoţiilor negative. va urma…

“Fericit nu poate fi decât omul care nu se teme de realitate, omul care îi pătrunde legile şi care îşi cunoaşte mai ales sufletul”, Mircea Eliade- fragment dintr-o emisiune radio…
Fiecare om, într-un ceas solemn de singurătate şi-a promis că nu va mai fi nepăsător cu sufletul său sau că va aloca o mică parte din timpul lui şi hranei sufleteşti. Promisiunile se uită însă, foarte uşor. Avem atâtea lucruri de terminat, atâtea probleme de dezbătut (românii sunt campioni la dezbătut şi vorbit), risipim atâta entuziasm, ne revoltăm de atâtea ori că uităm definitiv de mosiunea şi de fericirea noastră pesonală. Fericirea nu este confortul pe care luptăm să-l avem (casă, maşină, salariu mare –muncă puţină spre deloc,etc) şi care ne transformă în depresivi când este ameninţat…
Fericirea este împăcarea cu sine însuţi, cu realitatea asta “care este”…

Din vârful tastelor pag79

Am închis telefonul şi am plecat imediat. Era ora prânzului când am ajuns la blocul lung, aproape cât strada. Maşina era la locul ei în parcare. Strălucitoare şi impecabil de curată pentru că nea’ Ilie niciodată nu suporta s-o vadă măcar cu vreo pată pe ea. Făcuse rate la bancă şi eforturi uriaşe să-şi vadă visul împlinit: acela de a conduce o maşină străină nou-nouţă. Nimeni nu mai era ca el în Severin când cobora pe bulevard la volanul limuzinei sclipitoare… Părerea mea era că nimănui nu-i prea păsa, însă aşa era el: mândru şi fudul foc!…
O bătrânică mi-a deschis uşa grea de metal văzându-mă dinăuntrul scării că mă uit pe lista interfonului. Am urcat încet aceleaşi scări pe care le mai urcasem şi în urmă cu un an. Uitasem etajul la care stătea dar eram sigur că nu voi greşi.
Uşa de la intrare era deschisă şi o tăcere groasă ca un mâl negru umpluse apartamentul.
Nea’ Ilie era întins pe pat cu fălcile strânse într-un rictus ultim de suferinţă încă vizibilă.
“Îşi dădu ultima suflare acu vreo juma de oră” îmi spune un bătrânel – probabil rudă sau vecin.
“Vorbirăm, îmi ceru nişte apă că-i era sete într-una, apoi începu să respire într-un fel care nu semăna cu el şi după ce trase aer lung şi-l scoase afară din el, se opri şi muri”…
Bătrânelul se chinuia acum să-l îmbrace într-un costum pe care-l găsise în şifonier.
“Vorbeşti matale să vină să-l îmbălsămeze? Că eu îl îmbrac să nu se răcească că pe urmă nu mai poate nima să-i bage hainele dacă se-nţepeneşte” mă roagă bătrânelul vorbind aproape şoptit…
Îl cunoscusem pe nea’ Ilie cu ceva ani în urmă şi ne-mprietenisem pentru că era un om foarte citit. Sufrageria era tapetată cu cărţi. Un om mult prea singur însă.
Ultima dată fusesem la el acasă să-ncerc să-l conving să-şi pună un filtru de apă la bucătărie.
M-a ascultat cu răbdare ce vream să-i dau, dar a refuzat categoric. Nimic nu l-a putut convinge să renunţe la-ncrâncenare.
“Băi Dănuţ, eu nu prea beau apă. Eu cu berea votez că are şi vitamine şi alea alea…” În bucătărie, după frigiderul uriaş erau o mulţime de pet-uri goale de bere.
I-am pus tot felul de întrebări şi am desfăcut firul în patru despre apă însă degeaba. Hotărârea lui era fermă şi definitivă.
“Eu nu cred în chestiile astea, sunt sătul de ăştia care vin mereu sau îmi dau telefon să-mi vândă câte ceva. Le ştiu pe dinafară textele. Tu eşti băiat deştept, îmi place de tine da dă-i dracu pe-ăştia cu filtru lor. Nu-mi place apa nici filtrată, nici nefiltrată”…
Mă duc la bucătărie să caut ceva de aprins – un chibrit, o brichetă şi mă opresc în dreptul sufrageriei. Aici stătusem amândoi vreo oră de vorbă în urmă cu un an. Totul era la fel. Cărţile din biblioteca de lemn sculptat, fotoliile largi din piele veritabilă, covorul gros fără nici o scamă, plasma uriaşă din dreptul terasei…
Vecinul îmi spune că tocmai se-ntorsese de la spital
“S-a cerut singur să vină acasă. Era sătul de câte medicamente trebuia să cumpere, de doctorii care se tot contraziceau şi-l mânau pe la tot felul de analize”…
“Da cum de s-a-mbolnăvit, că eu am mai vorbit cu el la telefon da nu mi-a spus nimic de vreo boală, de vreo durere?”
“Păi aşa era el nu-i plăcea să se vaite. A-nceput să bea tot mai mult, tot mai mult, n-a mai mâncat şi s-a pomenit că se umflă ca bou care-a dat iama-n lucernă. Atuncea s-a dus la spital. Ăia i-au spus că a venit prea târziu, că ficatul lui s-a stricat de tot şi l-au plimbat de colo colo până i-a dat dracu şi a cerut să-l aducă acasă. Eu am stat pe lângă el că nu mai avea pe nimeni. Noi am lucrat împreună pe şantier la Porţile de Fier şi am rămas prieteni. Pe altcineva nu mai are…”
I-am strâns mâna lui nea’ Ilie – încă moale şi caldă şi i-am cerut în gând iertare că n-am ştiut cum să-l ajut mai mult.
“Nea Ilie eu nu-ţi vând nici-un filtru cum crezi mata. Eu îţi dau o asistentă care să aibă grijă de sănătatea mata care stă ascunsă în paharul cu apă nu cu bere. Nimic din ce-nghiţi mata zilnic n-ar putea ajunge unde trebuie dacă n-ar fi apa bună care s-o transporte. Cu cât e mai curată şi mai strecurată cu atât maşina e mai performantă, mai rapidă şi mai încăpătoare. Azi mata ai o maşină bengoasă, altă dată mergeai pe şantier înghesuit într-o dubă. Nu poţi să spui că-i acelaşi lucru. Mata îmi spui “Nu” dar de fapt spui “Nu” corpului lu mata. Într-o zi poate îmi vei da dreptate da atunci te vei lupta şi cu boala şi cu regretul că m-ai refuzat”…
Cuvintele îmi veneau clar în minte în timp ce mă chinuiam să aprind candela roşie. Am aşezat-o pe noptieră, între două cărţi de istorie (nea’ Ilie iubea istoria) am rostit în gând o rugăciune scurtă şi mi-am luat adio de la acest om bun promiţând vecinului că am să-l trimit pe prietenul şi colegul meu Toni să-l îmbălsămeze.
Afară, în parcarea din spatele blocului nefiresc de lung, soarele sclipea impersonal, amoral şi tăios din parbrizul limuzinei impecabil de curate…

“Dirijorul hormonilor” prof.univ. dr. Marian Bistriceanu

Academician Profesor universitar doctor Marian Bistriceanu

Am ajuns la Craiova pe la orele prânzului “mânaţi” din urmă de o ploaie torenţială. Oraşul ud, fără oameni parcă şi scos din ţâţânile lui de şantierul central, pare nefiresc. Unde-i agitaţia, gălăgia, efervescenţa specific oltenească? Totul pare spoit cu tristeţe, boală şi deznădejde. Ca peste tot, de altfel.

Cabinetul Profesorului universitar doctor Marian Bistriceanu este peste drum de Universitate şi de Teatrul Naţional din Craiova.

La uşa doctorului oamenii aşteaptă sfioşi, tăcuţi, înşiraţi ca mărgelele pe o aţă de papiotă. Sunt oameni de toate vârstele – adulţi şi copii, veniţi de la oraş dar mai ales de prin satele şi părţile Gorjului, Slatinei, Doljului sau Râmnicului. Cu noi cei de la Severin, harta Olteniei s-a completat într-o nefirească împlinire.

Întrucât ploaia ne-a împiedicat să intrăm la ceasul şi minutelele programării făcute de domnul doctor, am aşteptat cuminţi să fie consultaţi cei ajunşi la timp. Şi uite-aşa – pe şoptite (ca să nu-l deranjăm pe domn’doctor) am mai aflat câte ceva despre durerea şi suferinţa oamenilor care-şi dăduseră întâlnirea stabilită, peste capul şi voinţa lor, de doamna Suferinţă.

Doctorul Bistriceanu se bucură de un real respect din partea oamenilor care-i ascultă vorbele rostite rar aproape cu evalvie. Nu ştie nimeni câţi pacienţi i-au trecut prin dreptul ochilor blajini şi cuminţi în zecile de ani de meserie. Cu siguranţă însă sunt tot atâtea mulţumiri acolo “în pod” cum ar spune olteanul hâtru.

Cineva, din capul holului impecabil de curat, întreaba cu voce domoală dacă l-au făcut pe domn’profesor  “cetăţean de onoare al Craiovei”.

“Nu ştiu dacă l-au mai făcut!” îi răspunde singura craioveancă aşezată pe scaunul de lângă intrare. “ Da care-i treaba. că parcă am auzit şi eu ceva?” capătă curaj un muntean de prin părţile Gorjului.

“Păi nu prea ştiu nici eu bine, da iarna trecută l-au propus să-l facă “cetăţean de onoare” da primarele s-a opus că cic-ar trebui mai întâi făcuţi aşa revoluţionarii şi p-ormă pianiştii”.

“Ce pianişti?” se dă-n vorbă şi o domniţă co ochii mari şi gâtul legat într-o eşarfă roşie.

“Păi cică ereau doi scrişi – domn’ profesor Bistriceanu şi unu care cântă la vioară prin Olanda la nuş ce orchestră. Da primarele i-a făcut pe-amândoi pianişti”…

Vorbele bieţilor oameni ce strângeau între degete biletele de spital, reţetele sau te miri ce cutii de medicamente, erau acompaniate de ropotul ploii ce se străduia să spele gri-cenuşiul oraşului de-afară.

L-am cunoscut pe doctorul Marian Bistriceanu cu destul de mulţi ani în urmă, adus fiind la Domnia-Sa tot de anume nevoi de răspunsuri bune la suferinţele apropiaţilor mei.

“Fata mea lucrează la spitalu judeţean şi ea m-a trimis la domn’profesor” rosteşte şoptit, aplecată de umeri într-o parte şi aproape în taină, o femeie împropodită cu o basma vişinie pe cap.

I-am cerut cartea cu numele domnului doctor Bistriceanu pe copertă şi pe care o făcuse “sul” în mână (“e de la fata mea, mi-a dat-o s-o cetesc da eu nu prea ştiu la vorbe de-astea de doctori”). Între coperţile ei citesc câte ceva dintr-o istorie poate prea sumară dar atât de consistentă , a doctorului Bistriceanu.

Pentru cine nu-l ştie am să-i spun – “din carte”că el este cel ce a organizat prima secţie de endocrinologie la Spitalul nr1 din Craiova.

“Da de ce-ar fi nevoie de o secţie anume de endocrine?” ar întreba cineva contemporan cu cei ce închid spitale şi poate prea preocupat de “economisirea” banilor bugetului statului.

“Pentru că JUMĂTATE” din populaţia României are probleme endocrine” ar răspunde imediat domnul Profesor care a fost invitat de Universităţi celebre la zeci de Congrese internaţionale şi care a scris peste 320 de lucrări ştiinţifice, cărţi, tratate, monografii, etc.

Dar, să revenim…

Doctorul şi Profesorul universitar Marian Bistriceanu este onorat în 1994 cu primirea în rândurile înaltului for al Academiei Române ca membru titular. Mai este distins cu Premiul Academiei Române – 1983 , Premiul Academiei de Ştiinţe Medicale din România – 1996 şi Ordinul ” Meritul Sanitar ” în grad de cavaler ( 2004 ) . Este de asemeni membru afiliat la numeroase societăţi profesionale şi ştiinţifice din ţară şi străinătate precum Societatea Româna de Endocrinologie , Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România , Asociaţia Română de Tiroidologie, Societatea Română de Osteoporoză , Societatea Europeană de Endocrinologie , International Brain Research Organisation (IBRO), Research Board of Advisors The American Biographical Institute etc, etc.

A fost nominalizat de Institutul Biografic American ” Omul International al Anului 2006 ” şi inclus pentru referinţe în : Dictionary of International Biography (ediţiile 1997-2000), ” Who’s Who in Medicine and Healthcare (1999-2000), ” International Who’s Who of Intelectuals Thirtenth (ed.1999), ” Outstanding People of the 20 th Century Second (ed.2000) , ” Who’s Who în România (Ed. Princeps 2002 pg.59) , ” Who’s Who in Romania Medical (Ed. 2006,pg. 40) , Anuarul Academiei de Ştiinţe Medicale a României ( Ed. 2010 ) , medalia de Aur pentru România oferită de Institutul Biografic American ( 17 Februarie 2011 ) ; nominalizat pentru Bordul Institutului Biografic American ( Februarie 2011 )…

Pentru cei ce nu ştiu cu precizie rolul hormonilor, să spunem că hormonii corpului nostru – aceia pe care îi struneşte atât de magistru domnul Profesor, sunt asimilaţi instutuţiei statului numit Guvern şi conduc cu înţelepciune o populaţie de câteva zeci de mii de miliardede celule.

După ce am intrat în cabinetul de consultaţii al domnului Profesor am remarcat faptul că Primarul Craiovei chiar avusese dreptate:

Domnul Academician Profesor Universitar Doctor Marian Bistriceanu este un pianist veritabil. Mâinile domniei sale –graţioase şi cu degete nefiresc de lungi, palpează, ciocănesc şi mângâie trupurile pacienţilor asemeni unui virtuoz al pianului…

După ce ascultă cu răbdare şi infinită atenţie păsurile pacienţilor, după ce le explică direct, fără ocolişuri “cum stă treaba” cu boala lor, îşi face răgaz timp de câteva minute pentru a mai sta şi noi de vorbă.

“Tu ştii că 15% din populaţia României are “distrofie endemică tireopată?” îmi spune (“guşă” pentru cei ce nu sunt familiarizaţi cu termenii academici).

“Care este consecinţa ignorării, nepăsării sau indiferenţei faţă de această situaţie?”

“Păi întregul organism are de suferit – şi inima, şi creierul şi întrg aparatul digestiv”

“Iar mai presus de toate întârzierea mintală sau aşa cum mai este cunoscută – “cretinismul”  îl completez eu. În curând vom fi, datorită nepăsării, o naţiune de “cretini” mă gândesc în timp ce ascult vocea fermă dar blândă în acelaşi timp a Profesorului.

Îmi mai spune că bolile tiroidei au luat un avânt uriaş, că obezitatea la copii este din ce în ce mai frecventă, că disruptorii hormonali ne sufocă din ce în ce mai mult viaţa…

Când i-am amintit de ambalajele de plastic de la alimente, sucuri sau de sticlele de plastic cu apă îmbuteliată generatoare de substanţe care ne desfigurează copii (boli ale tiroidei, pubertate precoce, obezitate, cancer, etc etc) domnul Profesor mi-a spus:

“Vezi că la Timişoara e o doctoriţă care a susţinut cu mine o teză de doctorat despre disruptorii ăştia nenorociţi şi o să-ţi spună o mulţime de informaţii”.

Îmi susţine îngrijorarea legată de faptul că “severinenii” ajunşi la uşa lui, încă îşi fac ciorba, cafeaua sau ceaiul copiilor cu apă din Dunăre confirmându-mi aceeaşi îngrijorare pe care o manifesta cu ani în urmă un alt Academician – trecut între timp la cele veşnice – marele urolog român Eugen Proca.

I-am spus în gând desigur,că-l iubesc atunci când, la fel ca mulţi alţi academicieni şi specialişti ai bolilor digestive, neurologice, cardio-vasculare, etc. etc mi-a spus că este adeptul apei “strecurate”, a apei purificate ca mijloc principal de prevenire şi păstrare a sănătăţii.

Din cabinetul doctorului Bistriceanu cu pereţii acoperiţi de Diplome, Craiova se vede cu totul altfel. Printre stropii limpezi de ploaie se străvede clar Excelenţa – una din virtuţile care-i face aşa de mândrii şi de trufaşi pe olteni…

Viaţă perfectă…


Există viaţă perfectă?. Da! Orice om are în el perfecţiunea. Atunci când în 1975 un individ a rămas fără picioare ca urmare a unui accident, a descoperit că ar putea face ocolul Pământului. Şi l-a făcut. În China un om fără mâini a devenit cel mai cunoscut caligraf de la curtea împăratului. Unii oameni nu ştiu că au perfecţiunea în ei iar alţii care ştiu că o au nu prea ştiu ce să facă cu ea. Putem afla ce este şi mai ales cum este perfecţiunea? Da, dar doar atunci când suntem liniştiţi… „Liniştea sfinţeşte!” spunea Diogene. Şi tot el parcă, mai spunea că „Dumnezeu îşi face cuib numai într-o minte liniştită!”
Partea din noi care trebuie mai întâi liniştită, pentru a afla perfecţiunea este aşadar mintea, şi spre această componentă s-au aplecat aproape toate marile religii/filosofii orientale sau occidentale. „Identificarea minţii cu Dumnezeu”, „coborârea minţii în inimă” sau „oprirea fluxului minţii” cum sugerează Patanjali – unul din cei mai profunzi gânditori din istorie…
Cum mai putem afla perfecţiunea? Observând ordinea naturală, firească a lucrurilor din jurul nostru. Sau atunci când vom înţelege că trupul nostru este perfect, pentru că Dumnezeu l-a gândit aşa pentru noi. Atunci vom înţelege cum arată ordinea. Ne vom identifica cu această ordine naturală, firească precum respiraţia din noi şi ne vom linişti. Călugării asceţi se aşează pe un scăunel care să le ţină genunchii îndoiţi mai jos decât osul iliac, îşi ţin spatele drept, îşi regularizează respiraţia apoi îşi liniştesc gândurile ţinându-le ocupate cu rugăciunea. Şi abia apoi se identifică cu Ordinea şi Perfecţiunea divină din ei.
A fi perfecţi înseamnă pur şi simplu a ne aminti că suntem perfecţi iar dacă nu suntem în stare nici măcar de asta, atunci am putea să apelăm la un Maestru care să ne amintească.
Omul contemporan aflat în permanentă agitaţie şi căutatere de soluţii la crize, reforme sau tranziţii interminabile, este din ce în ce mai sufocat de ne-linişte sau, aşa cum se mai spune, de stres. A uitat starea de a fi liniştit şi implicit starea de a fi perfect aşa cum l-a proiectat Dumnezeu pentru această viaţă.
Stresul este o stare de adaptare la un pericol şi ne ajută să fim atenţi şi nu în cele din urmă să ne salvăm viaţa. Dar, doar pe termen scurt.
În loc însă, să ne lăsăm copleşiţi de tot felul de necazuri sau de griji, mai bine ne-am minuna ori de câte ori avem ocazia, de puterea vieţii ce răzbate în ciuda tuturor nenorocirilor şi greutăţilor ivite. „Dumnezeu ne trimite daruri împachetate în probleme” spunea cineva deunăzi pe un post de televiziune severineană. Şi tot el mai spunea că sunt două feluri de oameni: cei care suferă în tăcere – marea majoritate şi, acei câţiva care trudesc cu dragoste, îşi slujesc aproapele şi se bucură în tăcere. Deosebirea dintre ei este că ultimii sunt mai aproape de perfecţiune. Ei mai ştiu, spre deosebire de primii să se roage în tăcere şi, mai ales, să ierte în tăcere. „Cum se poate ierta cel mai bine?” mă întreabă fata care priveşte peste umăr la degetele care bat repede tastatura?
„Tati, cel mai bine e seara la articularea zilei cu noaptea. Aşa spun iniţiaţii. Atunci mintea noastră intră în somn fără resentimente, fără blocaje, fără emoţii toxice. Atunci ea este capabilă să se auto-programeze cu sănătate. Altfel, ne-iertarea se transformă în timp în boală şi suferinţă”.
„A ierta” este tot un fel de auto-cunoaştere, tot un fel de evoluţie, tot un fel de auto-perfecţiune. „A ierta” este un dar pe care ni-l oferim nouă înşine pentru însănătoşire. Şi când vom fi perfect sănătoşi abia atunci putem spera că îl vom întrevedea sau cunoaşte măcar puţin „perfecţiunea” care este de fapt Dumnezeu.

Poveşti cu miracole: Domnica Trop…


Marţi, după externare, am dus-o la Isverna pe Mama Domnica.

Ajunşi acasă, după un drum foarte obositor (de la Malovăţ până la Şiroca drumul este îngrozitor de spart!) am repetat iar şi iar felul în care trebuie să-şi facă insulina. Tata Gheorghe, conştiincios a ascultat şi mi-a promis că dacă se-ncurcă cumva o să mă sune cu telefonul.

Azi am mers din nou la spital să adun documentele necesare dosarului de handicap pentru Mama Domnica Trop. Merită apreciată buna intenţie a Doamnei doctor Rodica Barbul dar şi a celorlalţi medici extrem de atenţi la acest caz. Spuneam altă dată că pensia Mamei Domnica, după recalculare, depăşeşte doar cu puţin suma de 30 de lei. Statul român poate fi mulţumit, fericit şi împlinit: Domnica Trop are exact atâta cât merită: 33 de lei.

M-am întrebat zilele astea unde sunt aceia care au tot scris cărţi despre ea şi au ridicat-o în slăvile cerului. Au fost probabil ocupaţi cu scrisul deşi ştiau că ea e pe un pat de spital. Poate că ea s-ar fi bucurat să fie vizitată. O sticlă de apă, pe care i-ar fi putut-o oferi aceşti scriitori doritori de slavă deşartă, care au mâncat la ea acasă atunci când „făceau docimentare pe teren” ouă cu brânză friptă în tigaie, costă doar 3 lei. Deh! Fiecare cu grijile şi interesele lui.

Când am ajuns la Isverna, ne-am întâlnit pe drum cu poştaşul. Am oprit maşina şi am întrebat:

„Tu eşti cel care îi aduci imensa pensie de 33 de lei Mamei Domnica? Nu te doare spinarea când o cari în geantă?”

„ Şi 50”, mi-a răspuns.

„Şi 50 ce?” l-am întrebat

„33 cincizei. Are 33,50 lei pensie Mama Domnica” m-a corectat omul atent la vorbe.

„Aşa-i, iartă-mă prietene!”.

Ne-am oprit la bisericuţa veche cu hramul Sfinţii Voievozi din Isverna unde Mama Domnica a cântat câteva cântece. În faţa unei camere video de buzunar. Acestea vor fi puse pe un DVD care va fi oferit tututror celor care încă o mai iubesc. Pe copertă ca fi un număr de cont unde oamenii care încă mai au în ei suflet, vor putea dona atâta cât îi lasă inima. Bani pe care îi va primi doar Mama Domnica. Cât încă mai e vie.

O precizare.

În Japonia oameni ca Mama Domnica sunt declaraţi sau decretaţi prin lege „Patrimoniu Viu” şi se bucură de o mulţime de avantaje, facilităţi, gratuităţi.

La noi e altceva. Nu ne-a învăţat nimeni respectul pentru oamenii buni. Poate că aşa trebuie să fie. Statul nostru nu este interesat de ea pentru că în definitiv ea nu a cântat niciodată statului român “la spinare” ci oamenilor. Acelor oameni simpli ca ea pe care i-a iubit cu patimă.

Şi, apropo!, încă ceva.

Sâmbătă seara când ne-am întors de la Ponoare, Mama Domnica a cântat bolnavilor din salon dar şi cadrelor medicale care au ascultat-o cu atenţie şi cu drag, chiar dacă îşi făceau între timp şi treburile lor medicaliceşti. În faţa Mamei Domnica, în salonul luminat de un neon alb, rece dar încălzit de vocea ei fermecată, era o femeie cu perfuzie la mână, şi oxigen la nas. În comă. O altă femeie – aparţinător care avea grijă de ea, o ruga încet, frângându-şi mâinile pe Doctoriţa Bica să i-o dea acasă că „n-are bani de îmbălsămare” adică să n-o mai ducă la morgă dacă moare.

În spital, Moartea e la ea acasă, nu mai impresionează pe nimeni, Ea are carte de muncă la fel ca orice angajat.

Azi de dimineaţă, când am fost la spital după actele Mamei Domnica, Doamna Doctor Bica m-a luat de mână şi m-a dus la femeia care cu două zile înainte trăgea să moară.

„O mai ţii minte pe femeia care era în comă atunci seara când a cântat Doamna Domnica?”

„Păi da”, i-am răspuns, „era gravă rău”.

„Uite că acu vorbeşte şi merge”…

Întrebare: Despre ce credeţi am vorbit cu această femeie întoarsă de -Acolo şi deloc speriată de Moarte?

Răspuns: Păi despre Domnica Trop.

M-a întrebat unde este, cum a ajuns acasă şi mi-a spus că „se roagă la bunul Dumnezeu ca Mama să calce pe argint şi pe aur că e o femeie cu suflet bun” .

Păi Mama Domnica chiar calcă pe argint şi pe aur. Sau nu-i aşa?

P.S. Imaginile din acea seară – Mama Domnica Trop cântând femeii aflate în comă dar nu numai ei, există într-un fişier video ca dovadă că nu batem aici câmpii cu graţie.

Un gând:

Oare Mama Domnica n-ar putea câştiga niscaiva bani mai mulţi dacă ar lucra la spital?. Ar cânta ca să alunge Moartea. Sau măcar Frica. …

Notele sufletului pe portativ – Domnica Trop la Ponoare


Vineri seara la etajul patru al spitalului din Severin –secţia „Diabet- Boli de nutriţie” la ora de miracole era prezentă Domnica Trop.
În salonul cu opt paturi, Mama Domnica a început să murmure încet o doină, apoi la rugămintea celorlalte femei din salon a continuat să cânte.
Fără orchestră şi fără să se fi tocmit pentru vreun ban.
Aşa cum a făcut toată viaţa ei.
Încet încet cântecele s-au înmulţit.
Şi privitorii.
La un anume moment usa salonului era deschisă iar pe hol erau adunaţi bolnavi din cardiologie sau oncologie veniţi să se împărtăşească cu „vorbele potrivite” ale Mamei.
Femei şi bărbaţi fără păr pe cap de la citostatice, schilozi, cu ace pentru perfuzie înfipte în mână şi acoperite de un leucoplast alb, oameni care uitaseră o clipă de Frica de Doamna Moarte, zâmbeau şi lăcrimau ascultând-o.
Două femei care erau imobilizate la pat şi-au întins mâinile zâmbind fericite şi s-au apucat de vârful degetelelor pentru a „juca” sârba cântată de Mama Domnica…
Am mai văzut cândva acest dans filmat la un microscop – dansul ADN-ului în nucleul celulei. Oare nu cumva de-acolo ne vine „să jucăm”? Din intimitatea celulelor? Nu cumva Mama Domnica rezonează chiar cu ADN-ul nostru cel atât de jucăuş?
Oare nu s-ar putea inventa un aparat care să măsoare acest lucru, pentru a putea alege muzica adevărată, vindecătoare, de improvizaţiile folclorice extrem de scumpe şi de neruşinate?
Scriu cu mare greutate aceste cuvinte pentru că întâmplarea cu greu poate fi descrisă.
Am mai trăit-o cu vreo două săptămâni înainte când tot ea, cânta colegelelor ei din salonul secţiei Cardiologie. „Medicament de inimă încă ne-brevetat” i-am spus atunci. Femeia care era pe patul din faţa ei şi-a scos de la nas oxigenul ca s-o asculte mai bine, apoi a uitat să şi-l mai pună…
Întâmplări simple, adevărate, incredibil de adevărate şi strivitoare deoarece Spectatorul nevăzut dar simţit de toţi cei prezenţi atunci sau acum, a fost însuşi Dumnezeu.
Mama Domnica cânta vineri seara de drag dar şi de supărare că nu ajunsese la festivalul de la Ponoare.
I-am promis că voi vorbi cu doctoriţa să o învoiască a doua zi să ajungă şi ea lângă oamenii ei pe care i-a iubit cu atâta patimă toată viaţa ei.
A fost grea discuţia cu Doamna doctor Bica, pentru că Mama Domnica are tratament precis, la ore precise, are insulină de făcut şi trebuie să mânânce cu cântarul.
Dar, am decis împreună să riscăm ieşirea de la Ponoare de dragul sufletului ei de copil mare.
Am plecat de la spital mai întâi la un bloc din Severin, la Domnica – fata ei pentru a-şi lua o cămaşa „cu râuri” şi opregul.
Pentru că Mama Domnica ţine mult la felul în care arată când se suie pe scenă.
O precizare necesară: nu a existat în Drobeta Turnu Severin o fiinţă mai fericită ca Mama Domnica atunci când a ieşit din scara blocului îmbrăcată de sărbătoare. Am văzut-o atunci, de la volanul maşinii pornite ca să nu mai pierdem timp, un copil de 73 de ani fericit.
Mergea să cânte!
La Ponoare am vorbit cu inimosul Primar Gică Pătraşcu să facă cumva să cânte prima pentru că, cel mai târziu la ora opt seara, mort-copt trebuia să i-o predau în bună stare Doamnei doctor care ne aştepta la spital.
Acesta a chemat pe dirijorul orchestrei Maria Lătăreţu şi, imediat, au fost de acord. Problema cu Mama Domnica e orchestra – cântecele ei sunt pornite şi cântate cu orchestra sufletului. Aşa că „domn’ şef” a venit, pe câmp, cu o partitură, lângă Mama Domnica să încerce să pună pe note lui notele sufletului ei.
Pentru cei care nu înţeleg ce s-a întâmplat, am păstrat hârtia aceea scrisă de maestru, pe un colţ de tarabă cu bulgări de pufarine dulci, pe câmp, la Ponoare.
Aceasta va fi înrămată şi dăruită Muzeului pe care i-l amenajează … cei din Gorj. Pentru că cei din Mehedinţi sunt puţin ocupaţi. Un personaj – încă neidentificat, îi spunea prezentatorului aflat lângă scenă „ să termine mai repede de cântat Domnica Trop” plictisit poate de vocea ei uşor obosită şi probabil nepotrivită cu rama festivalului…
Am privit momentul în care a cântat Mama Domnica de sus de pe drumul ce coboară spre Podul lui Dumnezeu.
A urcat pe scenă încet precum urcă soarele pe cer dimineaţa. Un fior aproape palpabil a străbătut mulţimea de pe dealuri şi din vale.
„Cântă Domnica Trop” – şopteau pâlcurile de ţărani grupaţi după cum s-au găsit neamuri, vecini, rude, prieteni.
Un bătrân cu părul alb îi spune vecinului de lângă el: „Aşa mi-am luat eu muierea – i-am promis că dacă se mărită cu mine o aduc la nuntă pe Domnica Trop”. Mărturia este filmată şi va fi postată zilele următoare.
Şi multe alte mărturii ale unor oameni simpli dar care încă o iubesc imens pe această Femeie care nu ştie carte dar ştie să citească atât de bine în sufletului omului.
„Să nu te ruşinezi mamă Domnico că nu ştii carte i-am spus într-o zi, că nici strămoşii noştrii dacii nu ştiau a scrie”.
„Păi cum aşa mumă?”
„Păi le interziceau preoţii. Spuneau că scrisu leneveşte memoria care este esenţa sufletului. Ei ţineau minte tot. Tot aşa cum ţii mata minte toate cântecele”
„Aşa o fi, mumă!”
Când Mama Domnica a rostit rar că „ a ajuns-o bătrâneţea” am văzut mâini care, pe furiş, s-au ridicat să ascundă lacrima ivită în colţul ochiului.
Mama Domnica a coborât scena tot aşa de greu şi de încet precum „s-a suit”. Ţinea strâns o diplomă onorifică în mână şi un bănuţ cu numele festivalului gravat frumos pe el. Şi cu un plic de bani.
Pentru o corectă informare – în el erau 3 (trei) milioane de lei dăruiţi personal, din buzunarul lui, de Primarul Pătraşcu – „să aibă bani de autobuz” cum s-a exprimat prezentatorul Festivalului.
Bani pe care Mama Domnica ia- dat fetei ei care se afla şi ea acolo.
„Muma-i mumă, mumă” mi-a spus încercâd să-mi răspundă la o întrebare pe care însă nu i-o spusesem. „Trebe să am grijă de fata mea, că n-are şi ea”…
Un bătrânel curajos i-a strigat cu vocea gâtuită de emoţie „Te iubesc doar pe mata Mamă Domnico, de 30 de ani”.
„Bine mumă” i-a răspuns ea.
Am condus-o încet ţinând-o de mână, printre oamenii care doreau fie să o atingă, fie să-i zâmbească, fie să-i dea „săru’mâna”. Când să plecăm, am constatat că maşinuţa noastră era blocată de un imens Jeep X6. „A cui e fiara asta?”, am întrebat jandarmii din apropiere. „A Niculinei Stoican, iar şoferul e la cortul oficilalilor” mi-au răspuns. A plecat cineva să-l cheme iar acesta amabil s-a dat la o parte ca să ne strecurăm şi să putem pleca repede de tot spre salonul de la etajul patru din Severin.
În Baia de Aramă am oprit să luăm o sticlă cu apă pentru Mama Domnica. Un bărbat a recunoscut-o în maşină şi i-a spus că „o iubeşte”. I-am spus că „a fost la Ponoare să cânte vreo trei cântece iar acum mergem înapoi la spital”.
„Patru” mi-a răspuns omul.
„Patru ce?” l-am întrebat.
„Patru cântece cântă Mama Domnica, că fusei şi eu acolo”.
„Păi şi când te-ntorseşi bre omule că noi doar ce plecarăm din Ponoare”.
„Păi eu şi aseară am fost, credeam că vine Mama Domnica. Eu pentru ea fusei la festival. După ce termină de cântat, plecai”…
La Severin, spectacolul de vineri s-a repetat aproape la indigo.
Mama Domnica, deşi era vizibil obosită de drumul lung („s-o lungit drumu mumă” mi-a spus în maşină), palidă, transpirată de efort sau de la diabet, a început decum a intrat pe uşă să cânte. Ştia că femeile din salon asta îşi doreau.
A venit şi Doamna doctor Bica şi, în loc să o certe, a scultat-o mai bine de jumătate de oră cum a cântat bolnavilor stând în picioare cu mâna sprijinită nu de microfon ci de tăblia unui pat vopsit în alb tot aşa cum era şi cămaşa de pe ea.
Profesorul Dulcan – eminent cercetător al creierului, spunea că cei care se întorc din moarte afirmă că „văd dincolo, când pleacă din viaţă şi intră în moarte clinică, o culoare albă strălucitoare, blândă, îngăduitoare, primitoare, iertătoare”.
„Mamă Domnică, ce cântec i-a face mata lui Dumnezeu, dacă El ar veni uite acu aici” am întrebat-o stând cu ea chiar pe Podul lui Dumnezeu de la Ponoare, ieri.
„Multe mumă, i-aş cânta multe cântece, da oi vedea eu atunci pe care-l cânt mai întâi”…

Ştiinţa vindecării

Matricea vie from Anti Iluzii on Vimeo.

Caise din Şimian în piaţa din Severin


În sfârşit avem o piaţă curată care arată a civilizaţie. Felicitări celor ce au perseverat în realizarea acesteia dar şi a celorlalte pieţe din Severin. Gata cu tarabele plouate, cu mirosurile de acru şi putred sau cu “înşirăturile” de pământ, resturi sau saci peste tot. Mai există problema “ţăranilor” care nu prea sunt ţărani, adică de fapt a preţurilor, dar poate că se va rândui şi asta cândva. E bine că tot făcând câte ceva bine, edilii noştrii capătă antrenament şi pe viitor or să mai facă poate şi alte fapte bune!…

Printre fructele aduse cu vaporul de pe continentele asiatice sau sud-americane, am descoperit caise culese chiar lângă noi, la Şimian.

Doamna Băzăvan ne-a povestit că şi-a trimis copilul la facultate să înveţe cum se face agricultură performantă pentru că şi noi putem cultiva ce pot aia de prin ţări străine. Lăudabil!

Românii însă încă preferă fructele aduse din lumea largă neavând habar că acestea sunt culese crude şi conservate/iradiate cu raze gamma pentru a nu se altera fiind extrem de perisabile.De ce nu se strică şi de ce nici muştele nu se aşează pe ele?Aţi văzut că fructele de import nu au miros? Oare de ce?

Acestea sunt nişte fructe omorâte spre deosebire de caisele acestea din Şimian care te îmbată cu parfumul lor.

Cuvântul “ecologic” e neputincios pentru a le descrie mai bine. Cel mai bine o fac ochii, gura şi nasul.

Povestea oşteanului Iovan – cavalerul crinilor şi regele albinelor


Nelu Iovan este un om modest, onest, vesel când nu e tăcut şi harnic precum un monah.

Nelu Iovan este un oştean iscusit care a fost scos din luptă în plină maturitate şi putere. Povestea lui este povestea cavalerilor care sunt marginalizaţi tocmai atunci când sunt mai pregătiţi pentru focul bătăliilor. Iovan nu s-a luptat cu vreun inamic la hotarele ţării, ci, la fel ca Iovan Iorgovan cu un balaur cu mult mai perfid şi mai periculos- focul. A fost comandirul cel mai iscusit din ultimii ani ai pompierilor din Severin. Lupta cu focul cere inteligenţă, abilitate, strategie şi intuiţie pentru că această fiară tăcută este mai şireată decât trupele de cercetaşi ai vreunui inamic de aiurea. Creşte din nimic, se hrăneşte doar cu aer şi sfâşie fără milă tot ce întâlneşte. A-l stăpâni şi nimici cere minte pricepută, flexibilă şi fluidă precum apa pură.

A uitat demult stresul de ieri când alerga cu maşinile pline de apă ca nişte femei gravide şi dădea ordine scurte tulumbaşilor. Acum vorbeşte încet, aproape în gând albinelor, îşi scutură de pe sprâncene pulberea aurie ce cade din florile teilor şi ascultă foşnetul petalelor de crini…

Dar nu despre foc am vorbit cu domn’ Nelu ci despre flori de tei şi crini, despre albine şi miere. Pentru că dumnealui s-a retras din oraşul agitat într-un loc aiuritor de frumos, nu departe de Dunăre. Aici îngrijeşte florile de crin şi teii pentru ca harnicele albine să aibă ce fecunda. Şi ce oferi. Cavalerul crinilor şi al albinelor. Dar oare nu cumva chiar regii aveau ca emblemă crinul ca semn al purificării, perfecţiunii, luminii şi al vieţii? Cum ar putea cineva să descrie mirosul dumnezeiesc al crinilor şi al teilor înfloriţi în curtea lui domn’ Nelu dimpreună cu zumzetul hipnotic al albinelor harnice ?

Priseaca de stupi a lui Iovan e aşezată la fel ca acelea de odinioară – ale dacilor- în apropierea unei trecători ce duce spre o poiană din mijloc de codru des. Ne-am povestit poveşti despre daci şi despre albinele care apărau posăzile ţării noastre de-atunci şi de-acum. Dacii – un popor care era şi bun strateg şi viteaz dar şi neînvins (ei nu în luptă au fost zdrobiţi ci prin trădarea unui Bacilis nefericit care i-a aruncat în moartea însetării de apă sau în lanţurile cioplite pe Coloana lui Apolodor de la Roma vizibile şi azi după 2000 de ani şi la propriu şi la figurat) ştiau că albinele nu suportă mirosul cailor aşa că acestea se ocupau de paza drumurilor de acces (un cal putea fi ucis de doar 2-3 albine). Herodot din Halicarnas de exemplu, a scris că din cauza albinelor nu se putea pătrunde în teritoriul de la nordul Dunării iar Alexandru Macedon însuşi ştia de frica acestora…

Americanii au stabilit că durata medie de viaţă a unui apicultor este de 78 de ani faţă de 58 de ani cât este cea a unui doctor. Şi atunci, domn’ Nelu a promis – pentru viitoarea noastră întâlnire, un fagure cald plin cu miere de tei…

De ce investesc severinenii şi românii în Apa de Rouă?

Am fost educaţi pentru muncă. Nimic rău în asta mai ales că Biserica ne spune că Lenea sau Trândăvia alături de Minciună şi Ignoranţă sunt păcate care trebuie evitate. Trăim însă în Era Consumului când banii câştigaţi greu în ziua de azi trebuie să-i cheltuim. Oamenii sunt invitaţi, rugaţi, agresaţi, manipulaţi abil să cumpere aproape orice – fie că e vorba de o marfă fie că vorbim de servicii. Ei sunt în cea mai mare proporţie consumatori iar cel mai puternic mijloc de producere a consumatorilor şi a mentalităţii consumatoriste este presa, în special televiziunea cu publicitatea ei. Există însă printre noi, oameni care GÂNDESC cu propriul lor cap şi care refuză să cumpere/cheltuie LA ÎNTÂMPLARE. Partenerii Dr Pro (circa 350 în Drobeta Turnu Severin) au investit banii inteligent – NU i-au cheltuit. Ei nu au gândit în termeni de „scump” sau „ieftin” ci au numărat/inventariat beneficiile aduse de Apa de Rouă.

De ce ar cumpăra un severinean  un echipament Dr Pro de purificare a apei?

Răspuns: pentru că este o persoană inteligentă. El a renunţat să mai bea apa din Dunăre contaminată şi poluată de zecile de deversări ştiute sau ignorate voit sau a renunţat să cheltuie bani zilnic sau săptămânal pe o apă incertă, nesigură (peste 80% din apele aşa-zis „minerale” din România sunt din surse publice, adică se îmbuteliază prin te miri ce cartiere mărginaşe). El nu mai vrea o apă pe care organismul lui să o filtreze de mineralele nefolositoare cheltuind calorii pe care să le fure tot de la celule şi care înseamnă tot bani dar şi boli.

Nu în ultimul rând, cetăţeanul inteligent nu mai vrea să piardă TIMP. Pentru severineanul care a cumpărat un echipament Dr Pro – TIMPUL a fost cel mai important factor decizional, cea mai importantă valoare care a contat. Acest mod de gândire este specific occidentalilor bogaţi dar şi responsabili care şi-au propus ca standard de viaţă Excelenţa. Dr Pro, dar nu numai  a adus acest tip de gândire şi încearcă să îl implementeze şi în România.

De ce avem cu toţii acasă aspirator sau maşină de spălat? Nu este mai ieftin să măturăm sau să spălăm rufele cu mâna? Răspuns: Oamenii care au cumpărat un aspirator au câştigat Timp şi la fel au gândit şi cei care au investit într-o maşină de spălat. Adio dureri de spate, adio mâini îngheţate, adio timp pierdut…

Aşadar când au investit banii în Dr Pro – cel mai performant echipament de purificat apa din România, severinenii inteligenţi s-au gândit mai întâi la  Timpul lor. Dacă Banii se mai pot recupera, Timpul NICIODATĂ – propoziţie valabilă şi pentru bogaţi şi pentru săraci.

Dar, ca să nu fim acuzaţi că facem marketing ieftin, să facem un calcul sumar. În medie un om cheltuie pe apa plasticată circa 100 de lei lunar. În 10 ani sunt 120 de milioane iar în 20 de ani 240 de milioane de lei. Este aproximativ plata studiilor copilului la facultate iar în România sufocată de tranziţii, reforme, crize şi alte justificări năstruşnice ale sărăciei, această sumă pentru severineanul nostru oricare ar fi el este chiar IMPORTANTĂ. Dacă însă severineanul nostru s-a săturat de apa iute de la robinet provenită din Dunăre, hipersecurizată cu clor, nu mai vrea să cumpăre din market apa stătută carbosifonoasă plasticată (apropo’ acum ştim că laptele e mai ieftin decât ambalajul, în cazul soluţiei apoase ce e mai scump plasticul reciclabil sau apa din el?!?!) ci merge la Herculane (aţi văzut ce coadă e la acel isvor?) de două ori pe săptămână (aşa cum făceam eu la recomandarea unui celebru profesor universitar având  în familie bolnavi de rinichi) asta înseamnă 8 (opt) zile pe lună adică aproape 2000 (două mii) de zile în 20 de ani. Adică aproape 5(cinci) ani şi jumătate!… La acestea adaug cheltuielile cu benzina şi cu pizza pe care o mâncam rituos (viaţa e frumoasă când savurezi o pizza la Herculane!) la „italianul din coastă” adică circa 100 de lei/săptămână  şi obţinem  4 milioane pe lună adică 48 (patruzecişiopt) de milioane pe an, adică 960 de milioane în 20 de ani!. Asta DA sumă!!!.

Am lucrat în Reanimare şi am auzit de zeci de ori cuvintele spuse de bolnavii aflaţi în stadiul terminal: „Doamne mai dă-mi măcar o zi de trăit!”…

Ei bine, Dr Pro şi-a propus să vă ofere în următorii douăzeci de ani o apă corectă celular, sigură chimic şi microbiologic, o apă cinstită cu sănătatea, cu buzunarele voastre – o apă cinstită mai ales cu Timpul vostru -şi aşa puţin. Dr Pro vă oferă, în plus faţă de ce vă dă Cel de Sus, 5 (cinci) ani de viaţă celor care mergeţi la Herculane şi o economie de aproape un miliard în următorii 20 de ani. E mult? E puţin? Poate pentru unii NU, însă pentru persoanele inteligente a fost suficient cât să decidă imedit că investiţia într-un echipament Dr Pro merită cu adevărat TOŢI BANII.  La aceştia adăugaţi suferinţă mai puţină de la bolile aduse de apa „mincinoasă” poluată şi contaminată cu sute de substanţe chimice (ascunse cu grijă de ochii publicului) cum ar fi Cancerul, sau „pietrele”, sau bolile degenerative produse de o apă dură care deshidratează cronic în loc să hidrateze. Să scădem mai puţine lacrimi scurse din ochii copiilor noştrii, mai puţini bani daţi la farmacii, la doctori, la laboratoare sau la te miri ce aparate sofisticate pe unde te trimit harnicii şi destoinicii Doctori -adică mai puţini bani cheltuiţi în cel mai corupt şi ineficient sistem medical din UE, mai puţini bani pentru operaţii nesigure, mai puţini bani pe transportul la clinici universitare pentru că pietrele din fiere sau rinichi trebuie arătate şi unui Profesor măcar şi veţi avea sume pe care nici cu gândul nu le gândeaţi mai devreme posibile. Şi TOATE economiile acestea obţinute cu ajutorul Apei de Rouă Dr Pro adică doar cu ajutorul unui micuţ şi discret sistem de purificare a apei prin osmoză inversă – ultima şi cea mai performantă tehnologie de purificat apa din lume.

Când v-aţi căsătorit speraţi că veţi avea o viaţă fericită şi îmbelşugată. Nu ştiaţi atunci (afirmă Organizaţia Mondială aSănătăţii) că 80% din suferinţele viitoare dar şi din pagubele financiare or să vină odată cu paharul de apă pe care o veţi bea.

Dr Pro vă oferă o apă Preventivă Premium care înseamnă peste 330 de beneficii concrete aducătoare de bucurie REALĂ Familiei şi Bugetului vostru. Trebuie doar să învăţaţi chiar de azi să gândiţi cu capul vostru şi nu cu al altora. A fi Dr Pro înseamnă a gândi pe termen lung, înseamnă a acorda IMPORTANŢĂ mai mare casei în care locuiţi adică trupului vostru pe care l-aţi primit împrumut şi apoi celeilate case sau automobilului.

Ca să fiţi mai sănătoşi în primul rând nu ar trebui să uitaţi că nu aţi primit piese de schimb la naştere. Ca să câştigaţi mai mulţi bani sau mai multă sănătate NU trebuie doar să muncţi mai mult. Trebuie doar să fiţi inteligenţi şi eficienţi. Venitul vostru şi sănătatea pe care încă o aveţi va creşte NU atunci când veţi munci mai mult sau veţi înghiţi mai multe doctorii sau veţi face mai multe analize pe care veţi cheltui mai mult, ci atunci când vă veţi schimba modul de gândire.

Povestea unei femei fricoase

Vineri am fost la o Bancă din Severin să îmi achit rata. După ce am stat ceva timp –nu mult, să-mi vină rândul am constatat că doamna care îmi primeşte lună de lună banii şi care mă ajută cu ordinele de plată, este tăcută, încruntată, supărată. Obişnuit fiind cu zâmbetul ei sincer şi spontan pe care mi-l oferea de fiecare dată, am întrebat-o ce i s-a întâmplat de e tristă. Mi-a răspuns că „nimic, doar că are ceva probleme cu fierea şi că îi este îngrozitor de rău”. Am întrebat-o dacă „i-a mai fost rău şi altă dată şi dacă a mâncat ceva mai greu – şorici, caltaboş sau jumări”.
„Nu am exagerar cu „porcăriile” dar m-am speriat că mi-a spus doctoriţa că am „fierea leneşă”.
„Păi şi nu a-ţi întrebat-o de ce este „leneşă” sau măcar dacă e grav?”
„Nu mi-a spus, mi-a dat doar o reţetă, da n-am avut timp s-o iau!”
„Da cum de a-ţi putut să înduraţi să vă facă fierea „leneşă” şi să nu vă spună şi de ce este leneşă?”
„Păi de ce este leneşă?”
„D-voastră duceţi gunoul acasă – sau soţul?”
„Soţul este sarcina lui şi îl duce zilnic!”
„Păi beşica cu fiere este tocmai „coşul de gunoi” iar responsabila cu „dusul gunoiului” este Apa. Când ea nu este prezentă „ la datorie”, gunoiul se adună, se îngroaşă şi nu mai poate fi evacuat. Nu v-a spus doctoriţa că aveţi şi „mâl” sau nisip la fiere?”
„Ba da, ba da!”
„Păi d-voastră nu prea vă place să beţi apă nu-i aşa?”
„DA, să ştiţi că eu beau apă foarte puţină, nu mi-a plăcut NICIODATĂ!”.
„Păi acum este tocmai o ocazie bună de a vă apuca să beţi apă ca să diluaţi „gunoiul” care altfel o să se transforme în „pietre” şi abia atunci o să vedeţi ce înseamnă durere adevărată!”.
„Ştiu că d-voastră sunteţi adeptul apei, v-am văzut şi la televizor, da nu pot, nu-mi place apa!. Când eram mică am alunecat şi am căzut într-o groapă de era să mă înnec. De-atunci mi-e frică să înnot când mergem la mare, mi-e greu şi să îmi fac duş şi mi-e silă când o beau”.
„Aveţi copii doamnă?”
„Da!”
„Să vă trăiască!. Când aţi născut ce s-a întâmplat mai întâi?”
„Ha, ha, ştiu, s-a rupt apa!”
„Păi noi ne-am născut în şi din apă, cum să fiţi aşa de supărată pe această minunată, miraculoasă apă care ne ajută să fim vii şi să stăm acu de vorbă?”
„Ştiu, ştiu da nu pot s-o beau decât foarte foarte greu când nu am altceva, suc sau ceai sau o cafea. Beau foarte rar apă minerală când n-am încotro şi foarte puţină”.
„Doamnă d-voastră spălaţi rufe?”
„Nu, că am maşină de spălat!”
„Şi asta nu este conectată la o conductă de apă?”
„Ba da, ce întrebare e asta?”
„Păi de ce nu încercaţi să o lăsaţi să spele fără apă?”
„Păi nu se poate, se strică şi nici rufele nu o să fie curate, da de ce mă-ntrebaţi asta?”
„Pentru că şi ficatul d-voastră ca să scoată toate deşeurile, gunoaiele, toxinele , reziduurile metabolice are nevoie în primul şi în primul rând de apă. Nu poţi să speli o murdărie de pe cămaşă dacă nu o înmoi în apă, nu? Este cel mai simplu şi inteligent instrument care ne ajută să fim curaţi în interior. Aţi terminat curăţenia de Crăciun acasă?”
„Da, la mine acasă e tot timpul curat!”
„Păi ar fi cazul să faceţi curat şi în interior, nu credeţi?”
„Da, ştiu ce spuneţi da nu pot acum să beau apă, dar promit că o să încerc!…”
„Mulţumesc pentru că sunteţi aşa amabilă şi că mă ajutaţi de fiecare dată să fiu mai puţin îndatorat şi vă urez sărbători liniştite şi cu sănătate!”
„Vă mulţumesc şi eu pentru bileţelele cu vorbe bune pe care mi le-aţi dat, le păstrez pentru că îmi fac bine când sunt supărată, i le-am arătat şi soţului şi vă doresc şi d-voastră la fel!”
„La revedere!”
O ultimă observaţie: nici unul din cei şapte oameni care aşteptau după mine la rând nu s-a supărat că le „fur” din timpul lor. Ne-am salutat, ne-am urat „la mulţi ani!” şi am ieşit în aerul severinesc rece şi alb de-afară…

Paradontopatia sau boala gingiilor

Este după răceală, cea mai des întâlnită afecţiune care afectează peste 75% din adulţi, fiind şi principala cauză a pierderii dinţilor.

„Paradontal” înseamnă „localizat în jurul unui dinte” iar boala se referă la orice boală a gingiei sau a structurilor care susţin dintele. Gingivita este determinată de depozitele de bacterii lipicioase, mucus şi resturi de mâncare care formează tartrul şi care inflamează şi infectează gingia.  Când se inflamează gingia, se formează pungi între aceasta şi dinte care colectează din ce în ce mai mult tartru. Respiraţia pe gură (rinitele cronice), lucrările dentare prost făcute, dieta care conţine prea multe alimente moi (nici dinţii, nici gingia nu mai fac „exerciţii”, nu mai sunt solicitaţi), alimentaţia deficitară, periajul incorect, consumul de zahăr, bolile cronice, bolile endocrine, fumatul excesiv, abuzul de medicamente, consumul de alcool,  sunt alţi factori care predispun la gingivită şi ulterior la pioree. Netratate, gingivitele se transformă în pioree sau parondontită. În acest stadiu, osul pe care se sprijină dintele începe să se erodeze, ca rezultat al infecţiei cronice. Pioreea duce la halitoză (miros rău al gurii), sângerare, abcese, durere. Gingiile sângerânde înseamnă cel mai adesea lipsă de vitamina C. Crăpăturile sau uscăciunea colţului gurii înseamnă deficienţă de vitamina B2 (riboflavină). Buzele uscate şi crăpate înseamnă reacţie alergică. Rănile de sub limbă înseamnă cancer al gurii.

Ce facem?

Gura uscată sau saliva insificientă (consecinţă a dezhidratării cronice) este una din cauzele cele mai importante ale carierii dinţilor şi bolilor gurii. Hidratarea cu apă corectă (apă purificată osmotic) în locul celei dure minerale sau „plate” poate preveni sau rezolva simplu problemele (apa dura minerală poate conţine metale grele – plumb, fluor, etc care se regăsesc în smalţ sau tartrul format afectând integritatea aparatului de masticaţie). Bem 8-10 pahare de apă purificată pe zi. Apoi, pentru a forţa glandele salivare să producă salivă, mestecăm morcovi sau ţelină crudă. Ceaiul de gălbenele sau muşeţel ajută la vindecarea rănilor gingivale. Uleiul de cuişoare calmează durerile de dinţi. Se fierb două linguri de salvie timp de douăzeci de minute în apă purificată osmotic, se strecoară şi se clăteşte gura de câteva ori pe zi. Cimbrul reduce numărul de bacterii din gură. Mâncăm multe legume şi fructe verzi ( cu conţinut mare de fibre)  ca să obligăm dinţii să „lucreze”. Evităm zahărul şi carbohidraţii rafinaţi care inhibă celulele albe (cele care combat, luptă cu infecţia). Schimbăm pasta de dinţi în fiecare lună şi periuţa (bacteriile se adaptează iar periuţa se poate infesta după multe utilizări). Curăţăm zilnic limba cu ajutorul unei linguriţe pentru îndepărtarea bacteriilor şi a resurilor alimentare. Ne masăm zilnic gingiile cu vârful degetelor. Putem utiliza o capsulă de vitamina E sau A din care pe punem pe deget înainte de masaj. Evităm antibioticele pentru că efectul lor în gură este extrem de redus şi distrug flora intestinală. S-a concluzionat că persoanele care suferă de paradontopatie sunt predispuse la boli ale inimii, de plămâni, atac cerebral, ulcer, diabet sau naştere prematură. Să nu uităm că atunci când avem grijă de dinţi, avem grijă de fapt, de întregul corp.

Despre pietrele la fiere

Vezica biliară sau colecistul (gr. chole – bilă, kystis – vezică) este un sac în formă de pară, localizat în partea dreaptă a corpului „sub coastă” ce colectează bila sau fierea secretată de ficat. Mai este numită şi „coşul de gunoi al organismului” deoarece lichidul biliar conţine toate deşeurile otrăvitoare din sânge pe care le neutralizează ficatul (în afară de aceste otrăvuri, mai conţine colesterol, săruri biliare, lecitină, bilirubină, carbonaţi şi fosfaţi de calciu, fosfolipide, acizi biliari etc. ). În fiecare zi ficatul secretă aproximativ lumătate de litru de fiere ce este depozitată în colecist până când este amestecată cu alimentele pe care le înghiţim. Concentraţia mare de săruri minerale anorganice dizolvate în apa de la robinet, apa de izvor sau cea ambalată în plastic (fără miros, fără gust şi invizibile pentru ochiul uman) „ajută” la formarea de „pietre la vezică”, boală denumită de medici colelitiază sau litiază biliară.

Când se formează pietrele la fiere?

Aceste „pietre” încep să se formeze atunci când organismul, hidratat insuficient sau cu lichide greşit alese (sucurile, apa „minerală”, berea, alcoolul dezhidratează) cristalizează componentele mai sus amintite din lichidul biliar, calculii putând ajunge de la dimensiuni foarte mici la cele ale unei mingi de golf.  „Nămolul sau noroiul” pe care îl văd ecografiştii semnifică o bilă lipsită de apă, adică dezhidratare cronică.  Femeile fac mai des calculi (de 3 ori mai mult decât bărbaţii) din cauza hormonilor estrogeni feminini care cresc nivelul de colesterol eliminat prin colecist. Numărul persoanelor trecute de 50 de ani care au şanse de a face pietre creşte cu 2% pe an (sunt din ce în ce mai dezhidratate cronic). Persoanele obeze dar şi cele care au scăzut brusc în greutate, cele sedentare, cele care înghit excesiv medicamente (în special cele care scad colesterolul) sau femeile însărcinate au şanse mai mari de a dezvolta calculi biliari dar şi renali.

Cum se manifestă?

Pietrele formate în vezica biliară pot fi asimptomatice (80% din oamenii care au pietre nu au nici o durere) ani de zile. Prezenţa lor însă, poate duce fie la colecistită (inflamaţia, infecţia vezicii biliare), fie la cancer de colecist sau hepatic, fie la colica biliară (atunci când o piatră blochează canalul coledoc de eliminare a bilei). Persoana acuză dureri foarte mari în dreapta, sub ficat, de-a latul pieptului, are greaţă, vărsături, frisoane, febră. Durerile pot dura 30 de minute sau câteva ore. Urina are culoarea ceaiului sau cafelei iar ochii se pot colora în galben (icter). Durerea (crizele) apar de obicei seara sau noaptea şi este sporadică.

Ce facem?

Bem un pahar de suc de mere în care am pus o lingură de oţet de cidru de mere. Durerea va trece pentru câtva timp. Evităm alimentele solide, bem doar sucuri de pere, sfeclă sau mere timp de trei zile. Apoi radem o sfeclă roşie şi amestecăm cu două linguri de ulei de măsline şi suc de mere sau de lămâie (proaspăt). Seara înainte de culcare şi dimineaţa la sculare, luăm 3 linguri de ulei de măsline cu suc de lămâie. Evităm zahărul şi produsele care conţin zahăr, grăsimile animale, carnea (este permisă doar cea de peşte), prăjelile, condimentele, margarina, răcoritoarele, uleiurile rafinate din comerţ, ciocolata. Clismele cu cafea sunt deosebit de eficiente pentru detoxifierea ficatului (putem adăuga la lichidul cu care facem clismă usturoi).

Lucerna conţine minerale absorbabile în proporţie de 98% (mineralele din apă nu sunt absorbabile decât în proporţie de max 4-13% iar acestă cifră scade cu vârsta). Menta are capacitatea de a curăţa vezica biliară.  Cel mai mare aliat al nostru în lupta cu toxinele care se acumulează în ficat şi colecist este apa purificată osmotic. Ea este ingredientul care nu trebuie să lipsească de la prepararea mâncării, a ceaiurilor, a lichidelor pentru clisme sau spălături sau pentru hidratarea zilnică. Se spune că această apă face vizitele la doctor mai ieftine, iar medicamentele sau analizele au preţul mai mic (cheltuim mai puţin). Mişcarea (cea mai bună – mersul pe jos),  viaţa echilibrată lipsită de stres reduc riscul de a dezvolta pietre la fiere.

Despre Sănătate şi Apa de Rouă


Când şi-a pierdut Sănătatea pentru că nu a pus preţ pe ea când o avea, omul nechibzuit începe să se-mprietenească cu doctorii, cu laboratoarele de analize  şi cumpără medicamente ca s-o aducă înapoi.
Când o are, omul înţelept îşi aduce în casă Apă de Rouă Dr Proca să-l ajute s-o păstreze cât mai mult timp şi să n-o piardă.
Dr Pro te ajută nu doar să îţi păstrezi Sănătatea, Dr Pro te învaţă cum să nu fii bolnav.
Dr Pro te împiedică să-ţi pierzi preţioasa şi scumpa Sănătate şi să ajungi în ghearele celui mai ineficient, periculos şi corupt sistem medical din UE.
Întrebare pentru cei care acum ignoră Apa de Rouă Dr Pro: „Voi vă permiteţi să fiţi bolnavi în România?”

Dr Pro: – Purificarea apei – osmoza inversă

“Sunt convins că am putea evita o mulţime de boli cronice – în special pe cele degenerative dacă  am înlocui  băuturile alcoolice şi sucurile de fructe comerciale cu apă pură” – Dr Joseph Mercola

Celebrul Doctor american Joseph Mercola s-a remarcat nu numai ca un promotor al vieţii sănătoase, nepoluate cât mai ales prin criticile aduse instituţiilor din Statele Unite ale Americii responsabile cu protecţia sănătăţii oamenilor (ex. celebra Food and Drug Administration FDA sau publicarea celebrului de acum best-seller – “Marea păcăleală  gripa aviară”).

La fel ca şi alţi doctori celebri care au fost soldaţi pe câmpul de Prevenire a îmbolnăvirii populaţiei – mai ieftină pentru oamenii obişnuiţi dar păguboasă pentru consiliile de administraţie ale industriei medicale sau agro-alimentare, şi el (cum altfel?!?) a fost ţinta atacurilor presei sau instituţiilor care ocrotesc interesele Sfântului Profit.

Dr Joseph Mercola este autorul a zeci de cărţi care explică oamenilor cum să se ferească de anumite afecţiuni şi autor al site-ului mercola.com unul din cele mai populare şi mai vizualizate site-uri de sănătate de pe Internet. Recomandă o alimentaţie echilibrată bazată în special pe alimente naturale nepreparate termic sau excesiv de prelucrate, evitarea laptelui pasteurizat, a consumului excesiv de peşte datorită acumulării în carnea acestuia a poluanţilor din apă în special a mercurului, recomandă evitarea îndulcitorilor artificiali, a sucurilor acidulate de fructe, a conservelor. Dr Mercola este extrem de critic cu privire la folosirea în exces a medicamentelor, a imunizărilor artificiale cu vaccinuri inutile şi periculoase.

El este adeptul şi promotorul filtrelor de apă care folosesc metoda Osmozei Inverse – cea mai performantă metodă de purificare a apei din lume – la această oră.

Iată un fragment din recomandările Dr Joseph Mercola:

Trei tipuri de filtre de apă, care poate elimina DBPs

Există trei tipuri de filtre de apă instalate la punctul de utilizare (lângă robinet), care pot elimina în mod eficient DBPs – trihalometanii (derivaţi organici ai clorului intens cancerigeni) din apa ta. Două din cele trei sisteme elimină, de asemenea arsenicul prezent în apa de robinet.

Sistemul de filtru de carbon activat – De înaltă calitate, bine conceput sistemul de filtru de carbon activ este cel mai simplu, cel mai convenabil, şi opţiunea cea mai uşor de utilizat.

Un sistem cu adevărat bun constă în mai multe cartuşe de filtrare, unul pentru a proteja carbonul de contaminanţii “mari” din apă, un alt filtru de carbon conceput pentru a elimina trihalometanii şi un filtru de carbon de rezervă pentru a se asigura că toţi contaminanţii au fost filtraţi.

Sistemul de osmoza inversa – A doua categorie, din punct de vedere user-friendly, este sistemul de osmoză inversă (RO).

Acest sistem poate elimina atât DBPs cât şi arsenicul din apa ta. De fapt, un sistem RO elimină probabil cel mai larg spectru de contaminanţi faţă de orice sistem de filtrare a apei şi este sistemul meu personal pe care îl folosesc şi pe care îl recomand pentru a optimiza siguranţa şi puritatea apei dumneavoastră.

Acesta este instalat de obicei sub chiuveta dumneavoastră, cu un robinet separat de robinetul dumneavoastră.

În acest sistem, DBPs nu sunt eliminate prin membrana RO în sine, ci mai degrabă prin pre- filtrele de carbon folosite în combinaţie cu membrana RO care le filtrează.

Unii oameni sunt îngrijoraţi de lipsa de minerale în apă purificată osmotic, dar convingerea mea este că apa nu este sursa primară de minerale. Cu toate acestea, poate fi un pic acidă (Danny Water a măsurat pH-ul apei filtrate osmotic în Drobeta Turnu Severin şi a obţinut o valoare de 6,5-6,8). Aceasta este de obicei un rezultat al absorbţiei dioxidului de carbon din aer (aciditate temporară- n.t. D Water), care se transformă în acid carbonic în apă (şi care este mult mai puţin acidă decât majoritatea apelor “minerale” îmbuteliate de pe piaţă – pH 5-5,4).

Acest lucru poate fi remediată cu uşurinţă prin adăugarea de aproximativ o jumătate de linguriţă de sare de înaltă calitate cum ar fi preferata mea,  Sare de Himalaya în aproximativ un galon de apă (echipamentele Dr Pro din România sunt prevăzute cu un cartuş mineralizator final care echilibrează pH-ul cu ajutorul sărurilor cum ar fi carbonatul de calciu, magneziu sau potasiu).

Distilare – A treia categorie, care poate elimina atât DBPs şi arsenic, este distilarea.

Cu toate acestea, vă rugăm să fiţi conştienţi de faptul că prin distilare NU se pot elimina DBPs – trihalometanii, plumbul sau pesticidele care au punct de fierbere sub cel al apei.”

Dr Joseph Mercola

Halucinant!


Crunta realitate americana care ne va lovi in foarte scurt timp si pe noi, daca nu cumva suntem deja victimele acestui sistem. Toate scrierile SF din anii ’60, ’70… despre alimentele sintetice si despre cine conduce cu adevarat lumea sunt pur si simplu infantilisme pe linga aceasta socanta, halucinanta realitate.

TREBUIE SA VEDETI ACEST FILM! ESTE O OBLIGATIE MORALA, ESTE O DATORIE FATA DE PROPRIA PERSOANA, FATA DE FAMILIE, FATA DE PLANETA PE CARE TRAIM!

Probabil ati vazut si ati citit multe filme si scenarii despre diverse teorii conspirationiste si altele de acest gen. ACEST FILM ESTE DUREROS DE REAL. Dureaza 90 de minute – adica o ora si jumatate -, dar sunt ferm convins ca va va putea schimba viata dupa ce-l vizionati si veti CUMPARA ALTFEL, cu mult mai multa atentie si DISCERNAMINT ALIMENTELE DIN SUPERMARKET.

NU E NIMIC INVENTAT, NU E NIMIC INOCULAT SUBLIMINAL. ESTE O HALUCINANT DE DUREROASA REALITATE!

Apa ne poate salva viaţa V

„Păstrarea sănătăţii este mai importantă decât cunoaşterea tuturor artelor” – Paul Bragg

După ce Paul Chappius Bragg află la nici 16 ani că este bolnav de TBC şi că mai are 3 (trei) luni de trăit este internat în sanatoriul doctorului Rollier din Elveţia. Aici acesta îi explică cum “toată apa din Elveţia este încărcată de minerale şi dăunătoare organismului”. El l-a sfătuit ca şi după externarea sa să bea doar apă pură din ploaie sau din zăpadă topită (apă purificată prin evaporare/distilare naturală de Mama Natură). La plecarea din sanatoriu el era complet vindecat de TBC şi într-o condiţie excelentă. Apa pură recomandată de Dr Rollier, soarele Alpilor, aerul curat şi alimentaţia naturală primită i-au redat un organism nou, complet refăcut. Atunci tânărul Paul şi-a luat angajamentul în faţa lui Dumnezeu să aleagă o carieră de “biochimist, nutriţionist sau doctor care să vindece doar prin metode naturale”. Pleacă la Londra, găseşte un mic apartament lângă Regent’s Park şi timp de 8 ani studiază tot ce a putut găsi legat de recuperarea medicală şi de păstrarea sănătăţii. A ales Regent’Park deoarece acesta era considerat unul din cele mai frumoase parcuri din lume şi aici prefera să alerge dimineaţa sau să joace tenis. În apartamentul închiriat îşi savura sucurile naturale proaspete pe care chiar el le prepara. Paul mai povesteşte că proprietarul apartamentului care locuia cu familia deasupra lui, consuma multă făină albă (pâine şi biscuţi), multe dulceţuri/peltele cu zahăr, lapte, carne şi beau apa de la reţeaua oraşului puternic clorinată. Acesta se plângea mereu că are “încheieturile ţepene”, că îl doare spatele şi că are probleme cu vezica urinară atunci când cobora gâfâind să îi aducă cheia.  Ca urmare Paul Bragg s-a mutat la etajul cinci în locul propietarului aici desăvârşindu-şi studiile de biochimie. Într-o iarnă, după ce îşi făcuse obişnuita alergare de dimineaţă, s-a oprit la uşa proprietarului care era grav bolnav. Acesta s-a uitat la el rugător şi i-a spus: “Eşti doctor, pentru numele lui Dumnezeu, ajută-mă, simt că am să mor!”. I-a luat toate sticluţele cu medicamente şi pur şi simplu i le-a aruncat la gunoi. Apoi i-a adus de la el apă purificată din zăpadă, oţet de mere , lămâi şi miere din care i-a realizat prima zi de dietă. După zece zile domnul Wilson – proprietarul era sănătos şi voios aşa cum nu se mai simţise de ani de zile!. După aceste zece zile i-a prescris un regim alcătuit doar din legume şi fructe, sucuri preparate în casă şi apă purificată de ploaie, din zăpadă sau purificată prin distilare. După doar trei săptămâni îl vizita la etajul cinci aşa cum nu mai făcuse de ani de zile. După şase luni întreaga familie Wilson era de nerecunoscut de vecini: sănătoşi, puternici şi fericiţi!. Doamna Wilson era din nou elegantă şi putea să îşi îmbrace hainele pe care le abandonase de ani de zile ca fiind strâmte, domnul Wilson urca de două ori pe zi la Paul, iar fiica acestora revenită din Canada a rămas uluită de schimbările părinţilor săi.

Un mod de viaţă natural

Paul Bragg de fapt a redesoperit modul natural de viaţă, conform regulilor sănătoase alei Mamei Natura. Domnul Wilson a aflat că articulaţiile sale înţepenite se datorau nu vârstei sau bolii ci alimentaţiei nesănătoase, a lipsei de exerciţiu şi mai ales a apei dure pline de minerale inutile. El a învăţat chiar pe pielea lui că nu Timpul ne degradează viaţa ci obiceiurile greşite şi stilul de viaţă nenatural. Stilul de viaţă impus de Paul Bragg a avut ca efect dizolvarea cristalelor acide din articulaţii iar hidratarea cu apă purificată şi alimentele naturale au continuat procesul de eliminare a deşeurilor toxice acumulate dar şi prevenirea reinstalării bolii invalidante.

Cu cât ne aplecăm pe carte şi înţelegem mai bine chimia vieţii, chimia celulelor noastre cu atât înţelegem mai bine de ce oamenii mor prea devreme şi poartă dureri nemeritate. Paul Bragg îşi făcuse un obicei de a merge prin spitalele londoneze pentru a se documenta şi pentru a studia bolnavii internaţi. El a ajuns la concluzia că pietrele de exemplu sunt consecinţa alimentaţiei toxice, excesiv prelucrate şi rafinate, acide şi care este agravată de apa dură încărcată cu minerale anorganice dizolvate -în principal carbonat de calciu.  Astfel că Paul Bragg putea să diagnosticheze prezenţa pietrelor într-un organism uman doar după culoarea pielii!…

Reţeta lui Paul C. Bragg pentru eliminarea pietrelor de la fiere

Dr Paul Bragg a scris timp de doi ani de zile articole medicale pentru rubrica de sănătate a ziarului american Los Angeles Times denumită de el – “Note de sănătate”.  Cartea lui despre alimentaţia care elimină rigidizarea arterelor unde recomanda populaţiei doar o dietă naturală a fost interzisă iniţial în Statele Unite. Asta nu l-a împiedicat să îşi cultive cu aceaşi pasiune şi dăruire viziunile sale. După părerea dr-lui Bragg – confirmată ulterior de cercetările moderne, pietrele la vezica biliară se datorează apei saturate în minerale non-absorbabile celular, cristalelor toxice rezultate dintr-o alimentaţie ne-naturală şi bogată în grăsimi saturate sau uleiuri hidrogenate. Iată ce recomanda el pentru pietrele la fiere.

Se bea timp de o săptămână încet la trezire, la ora 10, la 5 după-amiază şi după cină câte două linguriţe de oţet de mere într-o cană de 200 ml cu suc natural, proaspăt de mere. În a opta zi se umple un pahar de 250 ml cu ulei original de măsline (atenţie la falsuri), două părţi suc de mere şi o linguriţă oţet de mere. Se bea din acest pahar de trei ori pe zi. Noaptea se doarme pe partea dreaptă cu genunchiul drept la piept pentru a facilita absorbţia corectă a amestecului. În ziua a doua amestecul se bea în două reprize. Nu se bea şi nu se mănâncă nimic altceva nici măcar apă. În ziua a 10-a de la începutul curei de eliminare a petrelor din vezica biliară, se poate începe alimentaţia bazată pe salate de crudităţi – “mătură naturală” după Bragg, varză, morcovi, ţelină, sfeclă, salată verde, cu mult oţet de mere şi măsline. Este o reţetă recomandată a fi administrată chiar şi persoanelor sănătoase cel puţin o dată pe an pentru curăţarea reziduurilor din vezica biliară. La finalul consultaţiei Paul Bragg obişnuia să spună pacienţilor săi: “Sfatul meu cinstit este să nu mai beţi apă cu săruri minerale”…

Apa ne poate salva viaţa IV

Munca desfăşurată de Dr Paul Bragg legată de apa pură este una din cele mai mari contribuţii de pe mapamond la visul de tămăduire al oamenilor.

„Cea mai adecvată substanţă de pe faţa Pământului care ne susţine sănătatea şi tonusul este apa curată sau purificată” – Dr James Balch M.D. Dietary Wellness

Organismul nostru are nevoie constant pentru întreţinerea permanentă a tuturor reacţiilor chimice din celule sau din afara lor, sau ca solvenţi, de ioni de Hidrogen şi de Oxigen iar cea mai importantă sursă este H2O sau apa curată/pură/strecurată.

Întrebat fiind care este cea mai mare descoperire a omenirii dacă ar fi să aleagă între Internet, cucerirea spaţiunlui, iphone sau energia nucleară, Dr. Paul Bragg a răspuns că … „postul cu apă pură este una din cele mai mari descoperiri deoarece este un puternic şi eficient intrument de prevenire a îmbătrânirii şi morţii premature. Nici una din cele enumerate mai sus nu se compară cu posibilitatea de a preveni boala, senilitatea, neajutorarea sau incapacitatea de a-ţi purta singur de grijă”. El a mai afirmat în interviul acordat că începând de vineri seara ora 19.00 până sâmbătă seara aceeaşi oră ţine săptămânal post negru timp în care bea doar apă distilată sau apă purificată osmotic. „Este o bună ocazie de a elimina toxinele din organism dar şi „rugina” din articulaţii şi muşchi” a mai spus el. Organismul nostru consumă multă energie să mestece mâncarea, s-o împingă în cei câţiva zeci de metrii de „ţeavă” de la gură la rect, să filtreze prin cei două milioane de nefroni din rinichi toxinele, să susţină ficatul să „prepare” alimentele necesare miilor de miliarde de celule sau să introducă sutele şi miile de litrii de oxigen necesar respiraţiei celulelor. Postul conservă o bună parte din energie iar la sfârşitul zilei în care am decis să bem doar apă purificată „ne vom simţi uşori precum un înger în zbor”.   Să nu uităm că Medicina actuală este doar paliativă sau simptomatică, ameliorând durerile care ne fac viaţa dificilă. Boala se ascunde în spatele cauzelor care au generat-o iar medicamentele nu ajung la aceste cauze. Apa purificată este cel mai simplu şi mai la îndemână instrument de prevenire a bolii şi suferinţei . Paul Bragg nu a încetat să recomande apa pură oamenilor. Ea nu este doar un moft aşa cum scriau unii adepţi ai apelor minerale  şi care îi numeau „fanatici” în anii 70’ pe adepţii apei purificate. „Suntem o naţiune educată/obişnuită să înghită pastile. Sunt un cercetător independent şi un luptător cinstit al sănătăţii în spiritul dreptăţii. Nimeni nu îmi impune ce să spun şi nu-mi dictează nici o organizaţie ce să fac. Nu servesc nici unui organism financiar aşadar vă pot oferi adevărul întreg şi cinstit pentru că am petrecut întreaga viaţă cercetând şi studiind nu boala ci sănătatea oamenilor” a mai spus Dr. Paul Bragg.

De ce ne îmbolnăvim

Oamenii sunt prizonierii propriului confort creat la sugestia celor care sunt conduşi doar de Profitul imediat. Aşa că majoritatea populaţiei îşi scurteză viaţa consumând o hrană poluată şi o apă toxică. În plus ei fumează -o altă afacere profitabilă pentru industria tabacului dar mai ales pentru guverne întrucât plătesc pensii mai puţine unor oameni care îşi scurtează voluntar viaţa, consumă alcool pentru a uita de criză şi de necazuri, cafea pentru a se „energiza” pentru câteva minute, sucuri cu edulcoranţi artificiali – veritabile bombe chimice pentru ficat, zahăr rafinat, făină albă, carne, sare şi o mulţime de alte alimente aditivate. Dacă adăugăm la toate acestea stresul, lipsa de mişcare sau sedentarismul-„sportul” preferat a devenit privitul la meciurile sportive sau politice de la televizor, lipsa soarelui şi a aerului curat vom înţelege de ce oamenii sunt din ce în ce mai apatici, mai indiferenţi, mai bolnavi şi de ce trăiesc mai puţin. Nicicând în istoria omenirii nu s-au inventat atât de multe medicamente (peste 300 000 în nomenclatorul internaţional), aparate medicale atât de sofisticate şi de scumpe şi nu s-au vândut atâtea mii de tone de medicamente. Oamenii au ajuns pur şi simplu să se „târască” spre pastilele sau lichidele energizante sau să înghită pumni de pastile pentru a scăpa de suferinţele care le ruinează tinereţea. Am atins „performanţa” ca numărul de copii bolnavi cronici să îl egaleze pe cel al adulţilor. Suntem o generaţie de consumatori de medicamente şi excitante/energizante. Copii noştrii însă vor face la rândul lor copii. Are cineva idee cum vor arăta generaţiile viitoare?va urma

Apa ne poate salva viaţa III

„Natura este marele învăţător al omului. Ea ne deschide ochii, ne luminează mintea şi ne curăţă inima”.

Să ne amintim că la Sarmisegetusa, în vârful muntelui, departe de râuri curgătoare sunt kilometrii de conducte ceramice care direcţionau spre bazine căptuşite cu lemn apa pură, distilată de Mama Natură, adică apa de ploaie sau zăpada topită apă atât de sănătoasă.

Apa minerală – cea care asigură un profit constant industriei medicale dat şi celor ce o ambalează în bidoanele de plastic (apropo, ce este mai scump ambalajul refolosibil sau apa?) este recomandată mai ales pentru conţinutul acesteia în aşa numitele minerale fără de care viaţa noastră îşi pierde suportul şi sensul de a mai exista. Mineralele esenţiale trebuie asigurate din seminţe, fructe şi legume, ne recomandă Dr Paul Bragg adică ele trebuie să provină dintr-o sursă organică. Apa minerală nu poate fi considerată „sursă organică” la fel cum este un măr sau o legumă proaspăt culeasă din grădină. Această confuzie asigură poziţia constantă în topul miliardarilor şi statutul de vedete ale burselor pentru firmele care comercializează această soluţie apoasă minerală.  Aceste elemente chimice se găsesc din abundenţă în solul sau straturile freatice peste care curge apa ce ne este atât de „generos” recomandată.

Minerale inutile

La începutul secolului XIX-LEA China s-a confruntat cu o secetă şi o foamete îngrozitoare fapt ce a determinat oamenii săraci care nu mai aveau nici măcar rădăcini sau coajă de lemn să mănânce, să încălzească şi să consume … pământ! Tăiau felii groase de argilă minerală şi le încălzeau sperând că le va potoli foamea. Întrucât organismul lor nu putea să asimileze mineralele anorganice din sol, aceştia mureau în chinuri inimaginabile. De ce se întâmpla asta? Răspuns: deoarece organismul animal are un metabolism diferit de cel vegetal care poate absorbi şi asimila acest tip de minerale. Plantele transformă un element mineral anorganic, metalic într-o formă uşor asimilabilă de către celula animală (mişcare a electronilor sau de spin diferită în rezonanţă cu organismul viu,  de dimensiuni foarte mici – coloizi cu sarcină electrică ceeace îi ajută să se afle în suspensie şi nu dizolvaţi aşa cum sunt în soluţia apoasă pe care o cumpărăm). Un fermier american s.a gândit că ar fi o bună afacere să dea vacilor pulbere de calcar măcinat. A conceput nişte etichete frumoase pe care a scris „hrană minerală cu carbonat de calciu şi magneziu” şi a început să le vândă pentru corectarea deficitului de calciu şi pentru îmbunătăţirea concentraţiei acestuia în laptele vitelor. Deşi cutiile erau frumos ambalate iar reclama era atrăgătoare, vacile au refuzat categoric să „consume” aşa ceva. Toţi fermierii care cumpăraseră cutiile cu astfel de minerale „năstruşnice”  au păţit la fel. În scurt timp a dispărut de pe piaţă dar asta nu s-a întâmplat şi cu cele destinate oamenilor care au ochii, creierul şi  papilele gustative extrem de uşor de păcălit.

Mineralele canceroase

Zilele trecute agenţia de ştiri Sky News informa publicul despre miile de persoane evacuate şi strămutate din mai multe sate din centrul Turciei din cauza mineralelor din sol care au produs o rată din ce în ce mai mare de cazuri de cancer. Fenomenul a fost observat încă din anii 80’ dar nepăsarea şi indiferenţa oamenilor şi autorităţilor au fost spulberate când s-a stabilit că este necesar un al treilea cimitir întrucât cele două existente erau ocupate la maxim de oamenii decedaţi din cauza cancerului. Cappadocia era de altfel intens vizitată de turişti străini din cauza grotelor şi a formelor carstice extrem de interesante şi deşi acestora li se spune mereu că nu sunt în pericol, ei evită din ce în ce mai mult zona aducătoare de moarte. Autorităţile intenţionează să demoleze toate locuinţele oamenilor şi să acopere toată zona sub un strat de cel puţin doi metri de pământ peste care să planteze flori dar nu s-a luat încă nici o decizie.

De ce nimeni nu s-a sesizat şi nu s-a luat până acum nici o decizie care să prevină tragedia lentă? Răspuns: Pentru că zona a fost deservită ani de zile de un singur medic şi o asistentă iar aceştia au dat vina pe stilul de viaţă al oamenilor: „Stau toată ziua în cafenelele pline fum…” au susţinut aceştia iar o femeie care trebuia să îngrijească cinci copii afirma că are „mare încredere în Dumnezeu că va avea grijă” de ei”.  În realitate nici autorităţile şi nici Dumnezeu nu i-a apărat de indiferenţa păguboasă. Lipsa banilor, birocraţia şi instabilitatea guvernamentală a cu fost alţi factori care au dus la situaţia gravă existentă în această zonă a Turciei. Mineralele găsite vinovate de producerea cancerului sunt Calciul, Sodiul, Potasiul, Aluminiul aflate într-o rocă puternic absorbantă de apă numită „erionită” şi care era folosită de localnici la construcţia locuinţelor dar şi pe post de filtre de …apă. Specialiştii nu s-au pus de acord cu privire la modul în care acest tip de roci zeolitice produc cancer, sigur este însă faptul că acesta produce cancer nu numai la oameni ci şi la animalele testate în laborator.  va urma

Rugăciune – Părintele Argatu


Am fost la Cernica pentru a cere binecuvântarea Părintelui Argatu cu puţin timp înainte de a trece le cele veşnice. Am întâlnit la intrarea în chilia Sfântului o mulţime de oameni care aşteptau răbdător să le vină rândul să intre la Părinte. Exerciţiu pur de răbdare. Folositoare răbdare. Am ajuns şi eu după câtva timp lângă Părinte şi brusc am renunţat la orice întrebare pe care doream să-i pun întrucât sufletul şi mintea mea au fost cuprinse lângă el de o aşa pace interioară încât orice dorinţă de lămurire s-a topit în non-sens.

Înainte de a părăsi chilia, am întârziat ca să aflu răspunsul la o întrebare aproape agresivă pusă de o femeie: “Părinte, spunea ea, mă judec cu o vecină de ani de zile pentru o bucată de pământ iar justiţia nu-mi face dreptate!. Ce să fac?” Răspunsul Părintelui m-a bulversat: “Du-te şi dă-il de pomană!”. Femeia s-a ridicat şi a devenit şi mai agresivă: “Dar e al meu, e dreptul meu Părinte, cum să i-l dau eu de pomană ăleia?”. “Nu avem nimic al nostru, a spus Părintele, venim pe lume cu mâinile goale şi plecăm aşişderea. Tot ce primim e de la Dumnezeu şi chiar dacă te fură hoţii, tu tot trebuie să-I mulţumeşti pentru că Dumnezeu vrea ca acel lucru ce ţi-a dat, să se întoarcă de la tine!”.

Am aflat, când am ieşit din chilie, din cele ce povestea un pelerin, că Părintele a fost urmărit de securitate pentru “instigare contra ordinii publice” dar a scăpat deoarece a stat ascuns ani de zile într-o şură de paie şi unde a mâncat doar hrana puţină adusă pe furiş de câţiva ţărani şi a băut apa de ploaie din streaşină sau zăpadă topită. În această perioadă cât a stat ascuns, spunea că Părintele a văzut “sufletele copiilor avortaţi şi pe Maica Domnului cu Sfântul Acoperământ”.

Am primit apoi la despărţire, de la acest necunoscut, o rugăciune, pe care azi în zi de Duminică, o dau şi eu celor ce le poate fi de folos:

“Iartă-mă, Doamne: pentru tot ce puteam să văd şi nu am văzut!

pentru tot ce puteam să aud şi nu am auzit!

pentru tot ce puteam să simt şi nu am simţit!

pentru tot ce aş fi putut să înţeleg şi nu am înţeles!

pentru tot ce puteam să conştientizez şi nu am conştientizat!

pentru iertarea pe care aş fi putut să o dau şi nu am dat-o!

pentru bucuria pe care aş fi putut să o trăiesc şi nu am trăit-o!

pentru Lumina pe care aş fi putut să o primesc şi nu am primit-o!

pentru viaţa pe care aş fi putut să o ocrotesc şi nu am ocrotit-o!

pentru visele pe care mi le-aş fi putut împlini şi nu le-am împlinit!

pentru necunoscutul în care aş fi putut sî păşesc şi din teamă, nu am îndrăznit să păşesc!

pentru iubirea pe care aş fi putut să o exprim şi nu am exprimat-o!

pentru tot ce puteam să creez bun şi frumos şi nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, şi a Împărăţiei Tale Divine!

Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am greşit, pe Tine, Doamne – care eşti Compasiunea şi Iubirea infinită -, te rog, iartă-mă… şi mă îmbracă cu nesfârşita Ta Iubire şi Lumină!

Îţi mulţumesc, Doamne: pentru toată frumuseţea pe care am văzut-o izvorând din Tine !

pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului!

pentru tot ce am simţit bun şi minunat în viaţa mea! pentru tot ce prin Graţia Ta am înţeles!

pentru Lumina pe care am conştientizat-o în adâncul meu!

pentru iertarea pe care dăruind-o, mi-a adus pace!

pentru bucuria fiecarei clipe trăite în Tine, Doamne!

pentru toate cadourile spirituale care mi-au îmbogăţit fiinţa!

pentru viaţa mea, care e a Ta, mică parte a simfoniei existenţei! pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine!

pentru necunoscutul în care am păşit plin de curaj, regăsindu-te!

pentru iubirea copleşitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă!

pentru tot ce am creat prin Tine bun şi frumos, aducând cu umilinţă lauda Impărăţiei Tale Divine!

Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am primit, Ţie, Doamne, care eşti Compasiunea şi Iubirea infinită, te rog, Îţi mulţumesc, dăruindu-Ţi inima mea!”

Părintele Argatu

Oamenii de Ştiinţă spun: Pământul a fost creat ! Teoria evoluţiei – Un basm !







Nick Vujici

Există ceva mai important decât mâncarea, banii, hainele, maşinile, vilele, politica trufaşă sau orgoliul?

Un răspuns: Viaţa care ni s-a dat în dar şi pe care nu mai ştim s-o preţuim pentru că am uitat de Cel care ne-a trimis aici în misiune! Nick este mai mult decât un exemplu- este o DOVADĂ!.

Remedii naturale

Înainte de a decide să apelăm la medicamente, ar trebui să încercăm să aflăm singuri câteve cauze simple ale durerilor. Astfel ne putem întreba dacă durerea de cap nu cumva se datorează stresului, sau dacă discomfortul gastric nu se datorează alimentelor greu digerabile înghiţite mai devreme, sau dacă am o slăbiciune a sistemului imunitar, etc.

Durerile sau disfuncţiile ocazionale pot fi tratate uşor cu leacurile din dulapul bunicii adică ceaiuri, comprese, frecţii, etc.

Pentru durerile de cap este bun muşeţelul, valeriana sau iarba moale, pentru artrită „merge” baia de sare amară sau compresele cu ceai de rozmarin. Când ne doare o ureche, câteva picături de usturoi sau ulei de măsline ameliorează sau vindecă „problema”. Durerea de dinţi poate fi stinsă masând gingiile cu usturoi zdrobit sau cu ulei de cuişoare. Pentru arsuri la stomac menta ne poate ajuta iar dacă suntem balonaţi ceaiul de muşeţel, ferigă, sau mentă ne pot „uşura”. Pentru a preveni sau trata gripa usturoiul este nelipsit din „sertarul cu leacuri” a fiecăruia dintre noi iar dacă avem febră, ceaiul de coajă de salcie albă ne poate ajuta să transpirăm şi să uităm de răceală.

Detoxifierea organismului

Auzim şi citim permanent cuvinte precum „toxine”, „detoxifiere”, „dezintoxicare”. Care este adevărul în legătură cu aceste teribile „toxine”?

Aceste substanţe sunt produse în mod permanent şi natural de organism ca şi consecinţă a metabolismului celular şi sunt eliminate de organele de epurare sau de „eliminare”: rinichii, colonul, plămânii, pielea. Aceste organe sunt adevărate uzine care lucrează permanent pentru a curăţa ţesuturile şi organele de „gunoaiele” metabolice. Spre deosebire de toxinele rezultate din activităţile chimice ale organismului, mai avem „toxinele” pe care le înghiţim odată cu alimentele „poluate” cu aditivi, arome sintetice sau alţi poluanţi fără valoare nutriţională. Apoi mai putem vorbi de mult mediatizata poluare a apei, aerului, solului pe care se cultivă fructele şi legumele, etc. Hormonii şi antibioticele administrate animalelor în fermele de reproducere şi creştere (porci, vite, păsări, peşti etc) se vor regăsi în corpul nostru alături de medicamentele pe care le înghiţim noi înşine la recomandartea medicilor. Mai putem adăuga poluanţii chimici din locuinţă pe care îi inspirăm din cosmeticele sintetice, pastele de dinţi sau detergenţii prea puţin studiaţi cu privire la toxicitate, poluanţii chimici din mobilierul tratat chimic, din covoarele vopsite sintetic, parchetul multistrat tratat chimic, perdelele de plastic, îmbrăcămintea sintetică, clorul pe care îl inhalăm când facem duş, plumbul şi aluminiul din apă, etc, etc.
Sângele este primul organ care reacţionează la „importul” de toxine care depăşeşte capacitatea de neutralizare şi eliminare a organelor mai sus menţionate. Acesta nu va mai putea să transporte suficient oxigen sau nutrienţi la celule şi în timp încep să apară semnale minore de încetinire a funcţiilor fiziologice, apoi semnele clare de suferinţă, de boală. Bolile pot îmbrăca mii de forme şi pot afecta diverse părţi ale corpului. Primul gest la apariţia unei afecţiuni este să ne întrebăm asupra stilului, modului de viaţă. Ce şi cum mâncăm?, ce apă bem?, cât dormim?, etc. Apoi mergem la laborator pentru a vedea „cât de stricat” este sângele nostru, adică să ne facem un „inventar” minim al defectelor biochimice şi hematologice produse.
Pentru a veni în sprijinul organelor care elimină în mod obişnuit astfel de produşi toxici secundari – rinichii şi pielea (glandele sudoripare), primul lucru şi cel mai important este să ne hidratăm corect. „Corect” înseamnă un litru de apă la 25 kg greutate – minim. Hidratarea se face doar cu apă, nu bere, sucuri, apă minerală dură care dezhidratează cronic şi complică mai mult situaţia. Apa corectă celular, este apa obţinută prin osmoză inversă şi este recomandată de majoritatea instituţiilor care gestionează problemele legate de potabilitatea apei (EPA, Institute de nutriţie, medici). În Statele Unite ale Americii milioane de metrii cubi de apă destinată consumului uman se obţin prin osmoză inversă.

Dr Pro: mineralele şi sănătatea

Mineralele coloidale sunt asemeni cheii de la maşină: mici dar foarte importante

De mii de ani “sângele stricat” a fost considerat cauza majorităţii bolilor. Sângele este “fluviul vieţii” care transportă tot ceeace este necesar funcţionării tuturor celulelor noastre. În realitate apa este vehicolul care transportă sângele fiind format în proporţie de peste 80% din apă. Ceeace nu poate fi dizolvat în apă nu este comestibil, adică bun de mâncat – o ştie orice bucătar.
Absorbţia mineralelor


Chiar şi colesterolul atât de important pentru membranele celulare, pentru vasele de sânge, pentru sinapsele cerebrale, pentru hormonii sexuali sau pentru sistemul imunitar care este o grăsime insolubilă în apă este făcută hidrosolubilă de organismul nostru cu ajutorul acelor “proteine transportor” cunoscute drept “colesterol bun” şi “colesterol rău” – HDL (“good”), LDL “(bad”). Spre deosebire de minerale cumpărate odată cu apa, cele coloidale sau organice sau “prelucrate” de plante nu se dizolvă în apă ci rămân în suspensie având sarcină electrică pozitivă (cationi) ce le ajută să treacă cu uşurinţă bariera digestivă umană care este încărcată negativ de la mucusul ce acoperă vilozităţile intesinale -acid hialuronic şi mucopolizaharide. Într-un mediu izoton – pH-7 cum este în intestinul subţire, grupa carboxil al acidului glycuronic, o monozaharidă a acidului hialuronic prezent în mucusul intestinal, este complet ionizată având o sarcină negativă. Chiar şi un copil ştie că atunci când apropie un magnet cu plusul către minus aceştia se vor atrage imediat şi invers. Aşa se explică de ce băuturile acide cum ar fi cele de gen “cola” care conţin acid citric, acid fosforic, acid carbonic, acid ascorbic etc nu permit absorbţia corectă a mineralelor iar consumatorii unor astfel de băuturi plăcute doar gâtului ajung mai repede la uşa laboratoarelor sau pe mesele de operaţie.
Minerale organice şi anorganice


Mineralele organice aflate în seminţe, fructe sau legume sunt minerale chelatizate natural de către plante cu ajutorul unor substanţe organice cum ar fi acizii fulvici în procesul de fotosinteză. Acestea contribuie la păstrarea sarcinii electrice negative necesare traversării barierei intestinale şi care aduc uriaşe beneficii sănătăţii şi bio-economiei corpului nostru. Există de exemplu aluminiu în compoziţia bananelor şi există aluminiu prezent în apa de robinet sau în pânza freatică (cel mai răspândit mineral din scoarţa pământului 7% ). Nimeni nu a recomandat evitarea consumului de banane pentru că există riscul intoxicaţiei cu aluminiu, în schimb vedem adesea avertismente cu privire la aluminiul din apa destinată consumului public – factor major de distrucţie cerebrală şi apariţie a bolii Altzhaimer. Situaţia este similară şi în cazul altor minerale. Institute of Nutritional Science din Statele Unite ale Americii afirmă clar: “mineralele organice şi cele anorganice sau metalice nu sunt egale”. Industria suplimentelor nutritive, se mai afirmă, nu are în gând beneficiile pentru sănătatea noastră ci doar profitul membrilor consiliilor de administraţie”. Companiile care îmbuteliază apă ştiu că oamenilor le place mult ca aceasta să aibă “gust” şi adaugă minerale care conferă “gust” gândindu-se aşa cum spuneam la profitul lor şi nu la sănătatea celui ce bea o astfel de soluţie apoasă. Dr Norman Walker a calculat că un om în decursul a 70 de ani înghite şi trece prin sistemul de ţevi propriu (artere) circa 300 de kilograme de rocă dizolvată odată cu apa pe care a băut-o. Alţi autori au scris despre nocivitatea mineralelor anorganice pe care oamenii le înghit din neştiinţă – Colin Ingram în “The Drinking Water Book”, Profesorul Doctor Steven E. Whiting în “Not All Minerals Are Created Equal” şi “Colloidal Minerals: Facts and Myths” sub egida Institute of Nutritional Science, Dr Dennison, Dr Muehling, Dr Banik, Dr Colgan sau Dr Bill – Director of Research & Development at Hammer Nutrition în “What Should I Eat? A Food-Endowed Prescription For Well Being “afirmă acelaşi lucru – că mineralele sunt diferite şi că trebuie să avem mare grijă ce înghiţim.
Cele mai multe minerale existente în apa plasticată se transformă în pietre sau ne astupă conductele numite artere scurtându-ne nepermis de mult viaţa. Pentru că, să nu uităm, omul nu are anii scrişi în cartea de identitate ci are în realitate vârsta arterelor sale. Cel mai simplu şi inteligent mod de a trăi mai mult este să bem doar APĂ iar asta presupune o “strecurătoare” performantă. O parte a oamenilor au înţeles repede aceste lucruri şi au intrat în clubul Dr Pro, o altă parte au ales să fie şi ei şi copii lor filtre vii în continuare şi să sponsorizeze prosteşte marea industrie a Profitului.

Apa – esenţa vieţii





Momente spirituale – întâlnirea cu Profesorul Bruce Lipton III

„Tu nu eştii televizorul ci emisia”


Professor Bruce Lipton şi Dana Dumbrăveanu “tălmaciul” nostru – conferenţiar universitar la Universitatea din Bucureşti

DA: Putem vorbi aşadar de o „inginerie genetică” mentală?

Profesor BL: De fapt noi realizăm o astfel de inginerie genetică asupra noastră în fiecare zi prin deciziile pe care le luăm, în micile lucruri pe care le facem – afirmaţii cu care însă ştiinţa clasică nu este de acord. Şi aş dori să dau un exemplu bun aici. Numai 10% din cancer este legat de ereditate. Restul de 90% are de-a face cu modul în care noi ne trăim viaţa dar mai ales de modul în care credem (credinţele/convingerile noastre). Chiar şi o persoană care are un cancer terminal poate să aibă ceeace se numeşte remisie/reversare spontană pur şi simplu schimbându-şi starea mentală.

DA: O teorie asemănătoare cu privire la cancer are doctorul Hammer din Germania

Profesor BL:  Da desigur

DA: O întrebare punctuală acum. Alimentele pe care le mâncăm sunt din ce în ce mai sintetice, mai poluate şi mai rele pentru organismul nostru. Apa şi aerul sunt din ce în ce mai otrăvite chimic. Dar, focalizând doar pe apă acum care este cea mai importantă componetă celulară – dumneavoastră aţi studiat metabolismul celular şi transportul trans-membranar şi sunteţi cel mai în măsură să apreciaţi dacă apa purificată spre deosebire de apa hiperminerală este mai sănătoasă sau nu. Profesorul Benga de la Cluj  a studiat şi a descoperit aquaporinele – canalele de intrare a apei în celulă pentru care Peter Agree a luat Premiul Nobel în 2003.

Profesor BL:  Ok!

DA: El a afirmat că în celulă, prin aceste canale –aquaporine sau canale de intrare a apei în celulă intră doar H2O

Profesor BL: Ok!

DA: Iar mineralele anorganice (din apa plată sau minerală) nu ar intra mai mult de 3-13% după părerea nutriţioniştilor.  Spre deosebire de mineralele organice colidale din seminţe, legume fructe a căror rată de absorbţie este maximă.

Profesor BL: Ok, da, pentru că mineralele sunt naturale şi trebuie să ne reamintim că viaţa s-a născut din apă şi că viaţa noastră are nevoie de apă şi noi avem nevoie de un echilibru al apei în organismul nostru (de un aport corect de apă).

DA: Altă întrebare. Aveţi informaţii despre memoria apei- Masaru Emoto, Gerald Pollack, Patrick Flanagan,  Henri Coandă, etc

Profesor BL:  Ştim foarte bine că moleculelele de apă nu sunt separate într ele, că ele sunt legate prin punţi de energie (legăturile de hidrogen) şi că aceste punţi/legături cară/conduc energie de la o moleculă la alta. Este la fel ca în homeopatie când pui elementele chimice înăuntru, iar apa păstrează informaţia despre elementul chimic chiar şi când nu mai există elementul chimic. Dacă scoţi elementul chimic din apă, apa continuă să păstreze informaţia, semnalul chimic.

DA: Profesorul Gerald Pollack şi Vladimir Voelcov afirmă că imediat sub membrana celulară există această apă structurată – cristal coloidal ca suport al memoriei celulei şi al inteligenţei pentru că, nu-i aşa, este o apă inteligentă.

Profesor BL: Dacă homeopatia poate să înmagazineze inteligenţă şi acceaşi apă în interiorul apei va înmagazina inteligenţă desigur, dar celula mai are şi nişte antene/receptori în exterior care mai recepţionează şi alte informaţii.

DA: Foarte interesant. Afirmaţi într-un anume moment că sufletul ar fi în exteriorul nostru.

DA: Da!

DA: Unde este sufletul domnule Profesor?

Profesor BL: (zâmbind) – Asa cum am mai spus, fiecare dintre noi suntem diferiţi şi biologic putem demonstra asta. Dacă îmi extrag celule din corpul  meu şi vi le implantez d-voastră, corpul d-voastră va spune „astea nu sunt celulele mele” şi sistemul dumneavoastră imunitar le va rejecta/respinge şi acest proces este bine cunoscut de medici şi de aceea nu putem schimba părţi ale corpului aşa uşor. Dar dacă vrem totuşi să facem schimb de organe ca un un transplant de inimă de exemplu, trebuie să găsim pe cineva ale cărui celule să aibă acelaşi număr de antene ca ale d-voastră ca să nu fie astfel rejectate/respinse. Dar fiecare dintre noi avem un cifru, un cod personal al celulei, iar medicina a studiat un număr dintre aceste antene personale care sunt denumiţi receptori personali (self-receptors). Este vorba de acele antene care primesc informaţii. Numai că aceste antene sunt situate la exterior, în afară, pe suprafaţa celuelui. Deci dacă sunt situate în afară şi primesc informaţie doar despre sine atunci de unde vine semnalul?

DA: De afară!

Profesor BL: Da, de afară. Ceeace este foarte important pentru noi să cunoaştem adevărul. Am să folosesc o analogie simplă. Am un televizor cu o antenă care primeşte semnalul. Dacă imaginea   de la televizorv nu e cum trebuie spunem că acesta nu e bun sau că este stricat. Dar cea mai importantă întrebare care se pune este dacă televizorul a murit oare şi transmisia este moartă? Şi putem testa asta cu un alt televizor . Îl punem în priză, punem antena, îl ajustăm la frecvenţa programului şi imaginea revine. Dacă în viitor se va crea un embrion uman cu acelaşi număr şi exact aceleaşi antene /receptori de sine ca ai tăi tu vei recepţiona identitatea ta din nou şi asta se numeşte reîncarnare. Acum eşti poate bărbat dar data viitoare se poate să fii femeie. TU NU EŞTII TELEVIZORUL CI EMISIA. Există multe poveşti/ exemple despre copii care au amintiri din vieţile anterioare.  Practic, emisia sau spiritul sau sufletul este evident separată de corpul fizic. Emisia sau spiritul sau sufletul este acolo întodeauna. Corpul fizic doar vine şi pleacă…va urma

Secretul, continuarea şi ce nu s-a spus în The Secret

şi un site cel puţin interesant cu informaţii bune!.

http://sites.google.com/site/joculvietiisicumsaljoci/3-secrete-nespuse-in-filmul-the-secret

3 Secrete nespuse in filmul the secret



Functioneaza deci “Secretul” cu adevarat?

Ati auzit de “Secretul”, asa este? Ei bine, in cazul ca nu ati auzit de film sau carte, “Secretul” dezvaluie modul in care poti face sa se manifeste orice doresti in viata ta. Mai multi bani, o relatie ideala, sau o sanatate perfecta. Grozava treaba, nu? Nici nu e de mirare ca “Secretul” a devenit atat de repede atat de faimos. Este deja chiar invechit ca informatie si pe net. Ce as vrea sa fac eu aici, este sa discut despre cheile continute in filmul “Secretul”, care ne sunt oferite, dar care contin 3 capcane principale, care conduc oamenii la concluzia: “Ah, nu functioneaza!”.

(Kevin Schoeninger & Matt Clarkson):

Vom discuta despre cum se pot depasi dificultati, astfel incat chiar sa puteti trai viata care va este harazita. Nu suna bine?

Ok, hai sa-i dam drumul.

Discutam zilele trecute cu o clienta acum cateva saptamani in urma despre filmul “Secretul” iar comentariul ei a fost exact acesta: Oh, “Secretul”, e deja marfa veche. S-a demonstrat a fi neintemeiat, oricum. Cunoscandu-i locul in care i se desfasoara viata, si stiind faptul ca viata ei nu arata asa cum si-ar fi dorit-o, stiind si ca a incercat mult timp cele care au fost prezentate in “Secretul”, i-am inteles pozitia.

“Secretul” incepe cu ideea ca exista o cunoastere secreta despre care au avut cunostina si au folosit-o marile minti luminate ale istoriei, pentru a-si crea marile lor realizari. Aceste figuri istorice au fost Einstein, Lincoln, Emerson, Edison… Filmul presupunea faptul ca daca si noi am fi avut aceasta cunoastere, si noi am fi creat lucruri marete, in acelasi mod. Deci informatia din “Secretul” este veche, doar pare noua pentru noi, fiindca a fost tinuta ascunsa pana acum, ca o comoara de care noi nu eram demni. Conform producatorilor filmului “Secretul”, informatia prezentata a fost tinuta sub oboroc si ne este dezvaluita abia astazi. Oricare ar fi realitatea, – dupa parerea mea in film este o multime de marketing(dar foarte eficient) – ce are de fapt sa ne spuna filmul “Secretul”?

In primul rand, “Secretul” ne spune ca noi suntem cei responsabili pentru ceea ce traim.

Vietile noastre arata in felul in care arata, datorita alegerilor pe care le facem in mod constant, al intentiilor pe care le avem, prin sentimentele pe care le nutrim, si prin intermediul actiunilor pe care le intreprindem. As numi acesta, un bun start. De aceea si eu vorbesc in programele mele despre a ne lua responsabilitatea privind contextul in care ne ducem viata. Nu-i un secret asa mare, dar este un bun inceput. Asa cum  a spus si Oprah Winfrey despre “Secretul”,“Nu am stiut deloc ca este asa un secret. Am crezut ca asa functioneaza viata”. Deci daca asa functioneaza viata, atunci ce a ramas nedovedit despre “Secretul”? Ei bine, “Secretul” se ocupa cu discutarea PUTERII INTENTIEI si LEGEA ATRACTIEI. Teoria de baza se refera la urmatoarele: daca doresti ceva, iti exprimi intentia privind acest lucru, apoi il vizualizezi si il simti ca si cand deja l-ai avea. Urmezi apoi actiunile potrivite, pentru a-l face sa devina real. Cand procedezi in felul asta, atragi acel lucru dorit in viata ta.

A functionat “Secretul” pana acum, in viata ta?

Clienta mea incercase aceasta abordare. Ea a vizualizat ceea ce dorea, si-a pastrat o atitudine pozitiva despre acest subiect, a imbratisat venirea catre ea a lucrului dorit, si a facut si actiuni in directia obtinerii acelui lucru. S-a concentrat sa simta realitatea acelui lucru in prezent, dar acesta tot nu a aparut. Nu doar timp de luni de zile, dar nici in urmatorii ani. Cu alte cuvinte, teoria nu a functionat. A incercat iar si iar, dar n-a mers.

Alti cunoscuti ai ei, care au incercat acest lucru, nu au obtinut nici ei nici un rezultat.

Pentru voi a functionat? Si daca nu, stiti de ce? Se pare ca a putut functiona pentru Oprah Winfrey si toti cei consemnati in istorie, dar fie ei cunosteau ceva diferit despre “Secretul”, pe care noi nu-l stim, fie ceea ce faceau ei era ceva altfel decat faceam noi.

Am privit eu insumi filmul “Secretul” de mai multe ori, si l-am tot revazut, pana cand trei observatii mi-au aparut in minte. Eu cred ca asa cum este el prezentat, filmul “Secretul” doar conduce pe o cale gresita sau ineficienta - datorita a trei cauze-motive. Aceste trei puncte sunt incluse in noul meu program, ceea ce il face atat de eficient. Haideti pentru inceput sa abordam primul secret nedezvaluit pentru a obtine viata pe care erai menit s-o traiesti…

Secretul 1

De ce Posibilitatile Infinite sunt practic ineficiente

“Secretul” vorbeste despre “Posibilitati Infinite”. “Secretul ne spune: Tu poti avea, face sau poti sa fii orice doresti” cu alte cuvinte, orice este posibil, daca iti pui in minte acel lucru. Tot ce e nevoie este ca tu sa-ti deschizi mintea catre acel lucru. Trebuie sa-ti deschizi mintea si sa vizualizezi, simtind acel lucru dorit. Daca faci acest lucru in mod repetat, si actionezi tot in concordanta cu acesta, acel lucru va veni spre tine.

Ideea posibilitatilor infinite poate fi atragatoare si te poate ajuta sa-ti deschizi mintea atunci cand esti blocat in propriile tale limitari. In privinta acestor considerente, mesajul respectiv este intr-adevar util.

Cu toate acestea, conceptul de “posibilitati infinite” nu este de folos si in ideea abordarii unor actiuni corecte in viata. Ceea ce este util este ca tu sa cunosti care este cea mai buna posibilitate care exista pentru tine in acest moment prezent.

Nu unele limitiative, dar in mod absolut, cele potrivite. Asta este ceea ce trebuie sa cunoasteti. Pe aceasta va puteti focusa si puteti sa-i dati curs prin actiuni. (“alinierea“, slab pomenita in film… Aceasta remarca,sublinierile si cele ce scriu acum imi apartin -octav-, si mi se pare util sa le fac. Experienta umana nu cunoaste termenul de “neadevarat”, dimpotriva, toate sunt adevaruri, cu specificatia ca corespund intotdeuna unui anumit nivel de constienta, de vibratie deci. Spre exemplu, ceea ce remarca autorii AICI, cu foarte corecta intentie, este ca DA, putem deveni, fii, face, avea, absolut orice -TEORETIC, ca ADEVAR ABSOLUT al locului nostru in Creatie- doar ca noi traim experiente partiale,  noi ne gasim inca intr-un anumit punct de intersectie a coordonatelor x,y,z, si ca atare aliniarea presupune ca, DIN ACEL PUNCT in care noi CHIAR NE AFLAM, sa coocreem constient propria experienta, functie de perspectiva limitata A PUNCTULUI, si nu a Legii. Legea nu ne limiteaza cu absolut nimic, cand ai devenit constienta absolut constienta, atunci abia te poti bucura de adevarul acesta ABSOLUT, in care NIMIC NU TE LIMITEAZA.)

Posibilitatile infinite sunt coplesitoare si fara sens atunci cand vine vorba sa intreprinzi o actiune. Ceea ce ti-este util in realitate, este sa cunosti exact, ce ai de facut intr-un context din viata ta, aici si acum. Nu nici o actiune, ci ceva anume, care este corect si bun pentru tine – pe care il pot numi posibilitatea “prima-ntai”(ceea ce ti-este tie cel mai important a fi de facut) a acestui moment.

De exemplu, nu este una dintre posibilitatile mele “prima-ntai” aici si acum de a fi fie un virtuoz al chitarii, fie un baschetbalist de elita in NBA. Am aspiratii, am bagat energie in a fi bun in amandoua aceste activitati, pe perioada vietii mele, dar aceastea “nu au fost in carti” pentru mine. Acestea  nu erau calea potrivita pentru mine. Acestea se afla in sfera posibilitatilor infinite, dar nu se regasesc in domeniul pentru care eu sunt venit aici.

Nu poti actiona in directii infinite in acelasi timp. Tu poti actiona dupa cum este potrivit, intr-o singura directie. Cheia este ca tu sa cunosti acea directie potrivita, pentru tine in momentul prezent, acolo unde te aflii. (ca nivel de constienta)

Secretul nedezvaluit 2

Cum interfera subversiv Subconstientul

Puterea intentiei

Un al doilea punct principal din filmul “Secretul” este Puterea Intentiei.

Conform “Secretului”, tu poti atrage ceea ce doresti, prin canalizarea intentiei tale in mod constient in acea directie.

Prima problema despre toate acestea este faptul ca cea mai mare parte a pocesului de atractie care are loc, se desfasoara ca amplasament, in subconstient.  Cu alte cuvinte, eu atrag spre mine lucruri neintentionate in mod constient. In al doilea rand, subconstientul meu are capacitatea sa “interfere”, sa se amestece cu cele ce le aleg deliberat, constient. Indiferent cat de bune sunt abilitatile mele in vizualizari, simtiri si intentii, daca am un program ruland in subconstient contrar cu intentia mea constienta, va exista interferenta si conflict.

De exemplu, daca in mod constient imi propun intentia de a deveni bogat, dar in celasi timp, am si programul subconstient care spune: “Bogatia e rea, banii sunt ochiul dracului. Oamenii bogati sunt rai si egoisti.”, exista o parte din mine care va avea grija ca eu sa nu ajung bogat. Acea parte din mine va avea grija sa-mi saboteze bogatia, pentru ca una din valorile mele personale este aceea de a fi o persoana buna si de a face lucruri de bine, si in plus, eu mai am ideea ca bogatia contrazice aceste lucruri. A declansa un program subconstient, inseamna mai mult decat faptul de a imprima o intentie constienta la nivel de suprafata. Se cere mai mult decat ganduri pozitive, sentimente pozitive, sau sa faci actiuni pozitive. Toate acestea sunt foarte bune, si fac parte integranta din marele proces global de manifestare. In plus, este necesar inca un lucru: acela de a ne aduce la cunostinta care sunt programele subconstiente, si de a salva energia care este tinuta de  ele, in acele patternuri, de a o elibera, inainte de a lansa intentiile constiente.

Este exact ceea ce va invat in “Puterea Practicii”. Veti invata un proces simplu in 3 pasi, numit cei “3R”, pentru a va elibera de gandurile si credintele limitative, astfel incat fiinta ta sa se poata alinia cu viata ideala care ii este destinata.

Dar, momentan, sa continuam cu revelarea secretului nespus….

Secretul nedezvaluit 3

De ce nu obtii ceea ce doresti, focusandu-te pe ceea ce doresti!

Cheia finala oferita in “Scretul”, este chiar Legea Atractiei: asemanatorul atrage asemanatorul. Tu poti avea, face sau fii, orice doresti, atragand acel lucru in viata ta. Am vorbit deja mai devreme, de ce “orice” si “infinte posibilitati”, sunt practic ineficiente. Ceea ce tu ai nevoie de fapt, este lucrul potrivit pentru tine, in acum si aici.

Ultimul punct de refeinta din “Secretul” este acesta: legea atractiei functioneaza bazata pe “a fi” versus “a avea”…. Asa cum o carte buna candva spunea, “Cauta intai imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte lucruri iti vor fi adaugate tie”. (Matei 6.33)

Regatul lui Dumnezeu este o stare de a fi, o stare de constiinta. Acesta este locul in care se afla comoara ta. In acest mod si nu in altul, vei deveni tu sanatos, fericit si implinit. Aceste “lucruri” in viata sunt un rezultat al starii tale de a fi.

Fiinta ta atrage viata ta.

De-a lungul filmului “Secretul” o mare atentie se acorda lucrurilor materiale si rezultatelor exterioare, caci cineva poate dori o masina noua, o casa noua, o slujba noua, etc. Oamenii sunt incurajati sa vizualizeze produsele pe care le doresc, sa aiba o viziune clara asupra lor, sa le simte reale chiar acum, si sa tinda catre circumstantele ideale astfel incat sa atraga ce doresc.

Problema esentiala in toata treaba consta in “a vrea”. A vrea bunuri materiale duce atentia spre cele ce inca nu le am. Cu toate ca esti instruit sa vizualizezi si sa simti ceea ce doresti ca o realitate prezenta, tu faci totusi toate aceste lucruri din cauza ca vrei ceva, ca urmare a faptului ca nu ai acel ceva. Adica exista ceva in exteriorul tau, pe care in mod curent nu il ai, si pe care il vrei, in ideea de a putea experimenta viata pe care o doresti. Intreaga notiune se bazeaza pe lipsa, dorinta, si cautate in afara ta. Experienta care decurge este urmatoarea: “Vreau ceva pe care nu-l am”. Mintea ta subconstienta stie acest lucru, chiar si atunci cand mintea ta constienta este procupata sa stabileasca intentii pozitive.

In concordanta cu ce ne spune “Secretul”, subconstientul tau nu recunoaste diferenta dintre vizualizare si fiintare. Chiar asa?? Mintea constienta poate experimenta acel lucru ca fiind real, dar subconstientul stie poanta: jocul – vreau, pentru ca nu am. In starea mea de “fiintare”, eu ma aflu intr-o stare de a vrea, de a dori.

Deoarece subconstientul stie ca tu te aflii intr-o stare de cautare in exteriorul tau in ideea de a capata ceva care iti lipseste, el isi va rula programele lui in concordanta, de saracie-lipsa-necesitate, si va duce la realizare programele anti-sanatate, anti-bunastare, etc. Cantitatea de interferente in acest proces este enorma. Astfel,procesul este blestemat sa esueze.

Legea Atractiei in sine nu are nici o fisura, ci modul in care este ea prezentata in film, este cel care conduce intr-o directie eronata.

Legea atractiei se bazeaza pe fiintare, nu pe a avea. Ea spune ca asemenea atrage asemenea. Aceasta este o idee energetica. Cand ceva vibreaza la o anumita frecventa, acel ceva atrage ceva pe aceeasi frecventa.

De exemplu, daca doresti sa experimentezi iubirea, atunci adu iubire in fiintarea ta, tu fii cel care sa gandesti ganduri de iubire, sa simti sentimente de iubire, si sa faci actiuni iubitoare.

Atunci cand vei gasi iubire in tine insuti, vei experimenta iubirea. Aceasta este o experienta, o stare interna, care intotdeauna va deveni oglindita de lumea exterioara. Starea ta interna de fiintare atrage frecventele din mediul inconjurator care rezoneaza cu frecventa ta. Daca tu traiesti intr-o stare interioara de deplinatate, abundenta si gratitudine, vei experimenta acest lucru in experienta ta in mediul tau inconjurator.

Acesta este motivul pe care noi ne focusam in programul nostru cel nou, anume pe contextul tau intern, pe orientarea ta energetica fundamentala; caci acesta este lucrul care atrage in viata ta ceva. Aceasta spune mai multe decat cele privitoare la gandurile tale, sentimentele tale sau chiar actiunile tale(desi si toate astea sunt si ele esentiale), este vorba despre cine tu esti, si aceasta e factorul care atrage ceva in viata ta.  Cand tu devii constient despre cine tu esti, si traiesti din simtamantul posibilitatilor tale “prima-ntai”, viata ta se va desfasura in fata ta in perfecta integritate.

Programul Puterea Practicii iti da detaliat instructiuni pentru a accesa pe cel care tu esti si pentru a face shiftul intr-o stare plina de putere, in care se manifesta pacea, conectarea si bucuria.

Momentan, sa continuam discutia noastra in legatura cu probleme care apar legat de rezultate si ce se poate face despre asta…

Problema cu rezultatele

Culturii noastre ca intreg, ii lipseste vehiculul necesar Legii Atractiei privitor la nivelurile esentiale sau energetice. Din aceasta cauza, multe programe de dezvoltare personala si chiar credintele noastre dominante din intreaga noastra cultura, sunt in mod automat-mostenit setate pe starea de frustrare.

Bunurile materale, pe care noi nu le avem, sunt un puternic mobil pentru noi. Reclamele ne spun ca aceste lucruri materiale care ne lipsesc ne vor face mai fericiti, mai sanatosi, mai satisfacuti de experientele noastre, asa ca noi dorim aceste lucruri sa fie din abundenta. Noi nu dorim cele necesare doar pentru a supravietui si prospera, dar noi vrem si mai multe, pentru a fi la adapost si in siguranta.

Este o chestiune de dinamica simpla si logica. Noi purtam aceasta dinamica in dorinte excesive dincolo de bunurile materiale, in toate domeniile vietii.

Deci, nu bunurile materiale sunt acelea pe care le cautam, cat REZULTATELE. Noi dorim sa pierdem in greutate, sa obtinem mai multi bani, noi dorim sa castigam un premiu, o distinctie, sau un campionat, si mai vrem sa realizam asta sau asta.  Bineinteles ca asta vrem.

Ce e rau in asta? Nu despre asta este vorba in viata?

Atunci, haideti sa luam cateva exemple, ca sa vedem unde ne conduce focusarea pe rezultate.

Cum sunt un iubitor de sport si in special de baschet, voi folosi exemple din acest minunat joc. Primul, este in legatura cu echipa NBA a orasului meu natal, Denver Nuggets.

Nuggets au mult talent. Ar fi si cazul, ei au unul din cele mai ridicate state de plata din liga. Ei au niste personalitati deosebite, niste jucatori fabulosi, si in plus, sunt echipa orasului meu natal. Spun asta, dar este oare adevarat? Nevasta mea m-ar intreba: “De ce te uiti la ei daca te fac atat de tare sa te superi?” – acesta este un comentariu pe care ea mi-l face frecvent. Acestuia i se va adauga “ Poate ca n-ar trebui sa te mai uiti la ei”.

Daca iubesc baschetul si echipa mea locala, cum se intampla ca experimentez atat de multa frustrare atunci cand ii privesc? Ma asez in fata ecranului presupunand ca ma voi simti bine, si sfarsesc strigand la televizor timp de cateva ore, apoi raman intr-o dispozitie proasta restul serii. (Cred ca ar trebui sa merg sa meditez dupa asta, pentru a reveni intr-o stare buna).

Deci care este problema mea? Problema mea este aceea ca am devenit complet obsedat de rezultate. Ei au atat de mult talent, si fac niste meciuri atat de bune, incat m-as putea bucura foarte mult privindu-i. Totusi, daca ei pierd, eu nu ma mai bucur de meci. Este baschet, un sport pe care il iubesc. Totusi, daca ei nu obtin rezultatul victoriei, eu nu ma mai bucur de meci. Cateodata e asa de rau, incat nu pot nici macar sa urmaresc jocul in sine, ci ma uit doar, la sfarsit, la scor. Pierd bucuria urmaririi jocului, pentru ca sunt atat de focusat pe rezultat. Am facut acelasi lucru cu meciurile de baschet al fiului meu cel mai mare. Imi pot ruina intrega experienta, facandu-mi griji daca el va avea destul timp de joc, daca va marca destule puncte, ori daca echipa lui va castiga sau nu. Bineinteles, acest lucru este amplificat de un alt rezultat la care ma gandesc, anume daca va putea obtine o bursa scolara la colegiu sau nu, ceva ce stiu ca doreste in mod pasionat. Pentru ca am fost concentrat pe aceste rezultate, de prea multe ori am pierdut bucuria de a urmari jocurile.

Atunci cand ne concentram exagerat pe rezultatele dorite, pierdem bucuria activitatii in sine.

Este experienta din cadrul actiunii insasi, cea care face sa aiba rost actiunea respectiva. De cate ori pierdem noi experienta implicita a activitatilor, in societatea noastra orientata pe rezultate?

Noi ne cantarim pe noi insine si ne judecam pe noi si pe altii dupa rezultate si dupa lucrurile pe care le avem. Daca nu avem acestea, ne simtim nepotriviti, nesiguri si tematori pentru viitorul  nostru.

Nu numai ca pierdem distractia actvitatilor noastre, pentru ca suntem obsedati de rezultate, dar deseori nici nu ne angajam in ceea ce iubim, de teama unor rezultate proaste. De cate ori nu te-ai oprit sa faci ceva de teama nereusitei? Intr-un joc ca baschetul, jucatorii vor rata deseori lovituri directe la poarta, de teama esecului.  Cel putin, ei totusi se afla in joc (ceea ce este un bun inceput), numai ca pierd deplinatatea experientei. Au existat dati in viata ta cand n-ai avut curajul sa faci primul pas catre ceva ce iubeai, gandindu-te ca n-ai fi bun la asta? Sunt lucruri pe care iubesti sa le faci, dar pe care nu le faci? Ce inseamna asta? Ti-e teama ca nu vei reusi?

Un alt efect negativ al concentrarii tale pe bunurile materiale si rezultate este urmatorul: acela ca vom face tot ce este necesar pentru a obtine aceste lucruri. Vom privi chiar drept o calitate admirabila sa faci orice pentru a obtine ceva. Daca dorim bani, ne vom lua slujbe pe care le uram, sau care ne fac sa suferim pe noi sau pe altii. Cand suntem supra-atasati de a obtine un anumit lucru, vom rationa asa: “scopul scuza mijloacele”. Nu vom lasa pe nimeni si nimic sa ne stea in cale. Chiar daca asta inseamna violenta sau chiar razboi. Razboiul este un ultim exemplu de absurditate a scopului scuza mijloacele. Razboiul raneste pe toti cei implicati in el.

Intotdeauna m-am intrebat daca scopul scuza mijloacele. Oare o slujba de 40-60 de ore pe saptamana este justificata de banii pe care ii castigi? Mai ai timp si energie ramase, ca sa te bucuri de banii obtinuti? Sau petreci weekendul doar ca sa te refaci, sa o faci din nou? Chiar mai rau, petreci weekendul prins in aceeasi munca?

Dar ce se intampla in cazul in care nu primesti ceea ce doreai, dupa ce ai fost atat de obsedat de rezultat? Sa nu obtii ceea ce doresti (sau sa percepi ca fiind un esec), te va face si mai obsedat, sau frustrat, sau stresat. Si vei putea spune, “Ei, bineinteles, asta este. Noi dorim lucruri. Ne chinuim pentru ele. Facem ce avem de facut. Cateodata castigi, cateodata pierzi. Traieste cu asta. …utu-i! Asta-i viata.”

Se poate sa fie adevarat. Ei bine, este adevarat, dintr-un punct de vedere. Daca acesta abordare te satisface, este perfect. Daca esti ca mine, si nu functioneaza pentru tine, daca focusarea pe rezultate nu iti aduce rezultatele pe care le doresti, si daca in schimb, iti creeaza tensiuni, conflict, si auto-judecata, atunci poate vrei sa incerci o noua strategie, asa cum am facut si eu.

Pana acum, v-am prezentat dedesubturile filmului “Secretul” si aratat cum prezentarea din acest film, duce la un drum gresit.

Kevin

Kevin Schoeninger

www.DiscoverYourPractice.com

PS Te-ai prins? Stii care este mega-instrumentul secret? – acel cuvant care nu apare in “Secretul”? Iti voi da un pont – si nu este vorba despre “vibratie”! Puterea Practicii

Bătrâneţe sau nemurire V

Câţi dintre noi nu am fugit /evadat din oraşul sufocat de praf, căldură, zgomote şi nervi fie la mare fie la munte?

De ce ne-am simţit aşa de bine când am mers pe jos prin pădure, am alergat pe plajă dimineaţa sau în cerdacul casei de la ţară am respirat aerul proaspăt după o ploaie rapidă de vară?

Răspuns: aerul în astfel de momente este încărcat cu particule negative sau aşa numiţii “ioni negativi”. În locul în care vieţuim – de regulă într-un apartament la bloc sau într-o casă situată într-un oraş asaltat de emanaţiile unui combinat chimic, de gazele tot mai numeroaselor eşapamente, sau la biroul dotat cu calculatoare, imprimante, sisteme de răcire sau de încălzire, fum de ţigară, apă de reţea poluată, etc, “ne scăldăm”într-o atmosferă plină de ioni pozitivi proveniţi de la toate aceste “surse”. Aceştia sunt într-o permanentă căutare de electroni pe care de multe ori îi fură chiar din corpul nostru. “Hoţii” de electroni se mai numesc “radicali liberi” şi sunt principala cauză de îmbătrânire şi îmbolnăvire. Pentru a-i neutraliza sau pentru a ne proteja de efectele acestora distructive avem nevoie de electroni iar aceştia ne sunt oferiţi de antioxidanţi sau de “donatorii” de electroni (ionii negativi). Aerul din atmosferă este bogat în astfel de ioni negativi după o ploaie cu fulgere, pe malul mării când sunt valuri mari şi apa “se sparge”, în apropierea cascadelor iar explicaţia ţine de provenienţa acestor ioni care este desigur, apa (cu cât aerul este mai curat cu atât concentraţia în ioni de hidrogen este mai mare).

Ce rol au ionii negativi

O mulţime de medici folosesc azi, în diverse terapii, aerul ionizat.  Dr Albert P. Krueger, patolog şi microbiolog foloseşte ionii negativi de hidrogen pentru controlul infecţiilor (antimicrobian) iar Dr Kornblueh de la Universitatea din Pennsylvania a tratat sute de pacienţi cu alergii sau astm bronşic în acelaşi mod (alte spitale i-au urmat exemplul cum ar fi Spitalul Universitar Northeastern sau Frankford din Philadelphia). “După 15 minute de inhalare a ionilor negativi pacienţii se simt mai bine şi nu mai doresc să plece” – afirmă doctorul Kornblueh. Ionii negativi de hidrogen stimulează producţia de serotonină fiind un excelent remediu şi pentru depresivi al căror număr este din ce în ce mai mare, ajută sistemul imunitar să facă faţă mai bine alergiilor, infecţiilor, cancerului, îmbunătăţeşte activitatea sistemului nervos (atenţia, concentrarea, vigilenţa, memoria, puterea de muncă), De aceea nu este deloc un sfat gratuit să lăsăm copii să se bucure de apă, să zburde la soare, să alerge în aer liber.

De ce este important hidrogenul

Hidrogenul după cum am mai spus este un element chimic ce se regăseşte peste tot în Univers. La minus 259,23 grade celsius el cristalizează hexagonal la fel ca apa pură. El este unic datorită faptului că poate transporta un electron. În această formă negativă, laureatul Nobel Albert Szent Gyorgy îl regăseşte într-o mulţime de locuri din organismul nostru dar şi în legumele şi fructele proaspăt culese. Stresul chimic şi consumul insuficient de legume şi fructe proaspete determină deficienţe grave, boli şi îmbătrânire prematură la oamenii contemporani. Ionul negativ de hidrogen are rol în menţinerea echilibrului acido-bazic din organism, susţine/îmbunătăţeşte conductivitatea electrică (comunicarea intercelulară), protejează celulele de radicalii liberi (fiecare celulă este asaltată/bombardată  de peste 1000 de radicali liberi zilnic), ajută sistemul imunitar şi ficatul la neutralizarea toxinelor (cedează electronul moleculei de radical stabilizând-o şi făcând-o inofensivă). Acesta acţionează atât ca purtător de energie (furnizor de “monede/buget de energie” şi principal “actor” în fotosinteză) şi ca un antioxidant, în numeroase sisteme biologice. Ceilalţi antioxidanţi cunoscuţi – vitamina C sau E cedează electroni pentru a proteja celulele dar ele devin la rândul lor radicali liberi instabili. În cazul ionilor negativi de hidrogen nu se pune această problema fiind singura substanţă care nu devine radical liber după “donarea” electronului. Ionii negativi de hidrogen au fost studiaţi abia în urmă cu mai puţin de 100 de ani de către Karl Langmuir unul din părinţii “chimiei anorganice”. Ionii de hidrogen, produs secundar al apei pure în organism, sunt sursă non-calorică de energie celulară (în mitocondrii oxigenul “arde” hidrogen pentru a forma ATP- sursa esenţială de energie a tuturor celulelor noastre). Ionii de hidrogen reduc tensiunea superficială a apei făcând-o mai “udă” spre deosebire de cea minerală – “dură”) şi hidratând astfel în mod corect toate celulele.

Cum putem avea/beneficia de mai mulţi ioni negativi de hidrogen

Patrick Flanagan continuatorul studiilor lui Henri Coandă a descoperit nanoclusterii – microparticule silicice care eliberează în apă progresiv o cantitate foarte mare de ioni de hidrogen prin reconfigurarea electrică (structurarea) apei. Aceştia sunt incomparabil mai eficienţi decât zeci de cutii de vitamina C sau E sau mii de pahare de suc de fructe.  Această nanotehnologie este considerată de mulţi medici o binecuvântare pentru sănătate dar şi pentru bolnavi, întrucât este grăbită vindecarea sau este încetinită în mod evident îmbătrânirea. Apa purificată osmotic combinată cu microclusterii Flanagan – necesitate şi nu “modă”, sunt de departe cea mai importantă metodă de păstrare a sănătăţii şi amânare a morţii (întocmai cum se petrec lucrurile la centenarii studiaţi). Viaţa poate fi considerată un delicat echilibru al proceselor oxidative şi de reducerea radicalilor liberi (antioxidanţi). Acest micuţ şi prea uşor ignorat “ion” a fost antioxidantul originar pentru toate formele de viaţă de pe pământ încă de la apariţia ei şi cel mai optim antioxidant pentru orice formă de viaţă chiar şi azi. El este însă extrem de fragil – căldura excesivă, poluarea, prelucrarea termică sau rafinarea excesivă distrugându-l. Spre deosebire de noi, strămoşii noştrii – mai norocoşi, au avut parte de o cantitate semnificativ mai mare de ioni negativi fie din legume şi fructe mai curate, fie dintr-o atmosferă mai curată fie dintr-o apă desigur, mai puţin poluată.

Bătrâneţe sau nemurire IV

Patrick Flanagan continuă cercetările lui Henri Coandă mergând în locurile unde trăiesc cei mai mulţi centenari şi încercând să afla cauza longevităţii lor extraordinare.

Cine este Patrick Flanagan.

Copilul teribil, unul din cei mai importanţi 100 de oameni ai Americii şi ai lumii, la 8 ani intră în cartea Recordurilor cu peste 6000 de noduri inventate iar la nici 11 ani bulversează şi cutremură întregul sistem militar de apărare al SUA.

Ce s-a întâmplat? Pasionat de electronică, cumpără cu nici 6 dolari un dispozitiv radio din care construieşte un sistem extrem de simplu de detecţie a rachetelor. Reuşeşte astfel să monitorizeze câţiva ani toate experimentele nucleare efectuate de ruşi şi americani. Când anunţă presa de preocupările sale ziariştii nu-i dau importanţă cu excepţia celor de la Associated Press care publică cu titlu anecdotic observaţiile sale. La şcoala din Huston fiind şi având doar 17 ani este chemat prin difuzoarele exterioare care au urlat aşa de tare că au speriat toţi elevii: “Patrick Flanagan, Pentagonul te cheamă la telefon!”. La celălalt capăt de fir, un general cu cinci stele i-a atras atenţia să nu “vorbească prea mult” pentru că este posesorul unor importante secrete de stat (TOATE experimentele nucleare cu dată şi oră publicate au fost confirmate ca fiind REALE!). A fost cel mai tânăr angajat al Pentagonului cu carte de muncă ulterior fiind angaja ca expert de CIA, NASA, NSA, dar şi alte instituţii de securitate. A construit la 14 ani (înaintea telefonului celular) Neurophonul – aparat preluat şi îmbunătăţit de CIA – întrucât putea induce control mental la distanţă (folosit cu succes de surzi). Defense Intelligence Agency i-a interzis să discute despre această “maşină” cu “civili” şi mai ales cu cetăţeni străini.

“Părintele nanotehnologiei”

Flanagan a studiat Marea Piramidă scriind o carte care s-a vândut în milioane de exemplare (a stat 3 ani în Egipt pentru a studia piramidele fiin singurul om căruia i s-a permis să se căsătorească … în interiorul Marii Piramide). A construit împreună cu Henri Coandă dispozitive electronice pentru programul Mercury şi Gemini sau cele de frânare ale modulului Apollo 11 care a dus pe Lună primii oameni. A creat un dispozitiv de comunicare cu delfinii care a fost preluat de Marina Americană şi clasificat “top secret”. Are peste 300 de invenţii majoritatea secrete dar cea mai mare descoperire este tehnologia nanoclusterilor pentru care grupul de cercetători iniţiat de el a obţinut premiul Nobel. În 1997 se adreseauză Parlamentului European aducând la cunoştiinţă membrilor acestuia creerea PhiScience – o organizaţie care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi care cuprinde oameni de afaceri, de ştiinţă, medici, etc. Pentru întreaga carieră dar în special pentru descoperirile legate de apă, este propus pentru decernarea Premiului Nobel în 1997. Când i-a înmânat la Pentagon (unde lucrau împreună) caietele cu studiile sale, Coadă i-a spus: “Dacă vei descoperi secretul apei Hunza, vei putea prelungi viaţa la nesfârşit”.

Secretul acestei “ape vii” descoperit după alţi 20 de ani de studiu intens timp în care a făcut mii de măsurători constă nu în ingredientele acestei ape ci în STRUCTURA sa. El a descoperit coloizii pe bază de dioxid de siliciu care ordonează, structurează moleculele de apă hexagonal şi le conferă o tensiune superficială redusă (apă “udă” care hidratează mult mai corect şi mai bine celulele). Un astfel de coloid are dimensiunea a 12 atomi (5 nanometrii sau a cincea miliardime dintr-un metru fiind cea mai mică moleculă creată vreodată). Societatea Regală de Chimie defineşte un coloid ca “orice material de particule, una sau mai multe dimensiuni în intervalul 10-1000 nanometri”. Spre deosebire de mineralele dizolvate în apă, coloizii nu sunt solubili, au încărcătură electrică pe suprafaţa lor (potenţialul Zeta), sunt primiţi de celulă fără consum energetic transmembranar (nu orice şi nu oricum traversează membrana celulară) şi structurează inteligent apa. Alte sudii americane invocă mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Aşa se explică de exemplu, de ce sucurile naturale imediat stoarse din fructe proaspăt culese sunt atât de sănătoase spre deosebire de cele sintetice sau artificiale. Universitatea din Minesotta a efectuat studii pe culturi de celule şi a constatat că după o agresiune cu radicali liberi, celulele obişnuite au supravieţuit în proporţie de 1% iar cele hidratate cu apa structurată de microclusterii cu hidrogen ionizat negariv descoperiţi de Flanagan, au supravieţuit în proporţie exact inversă – adică 99%!. Acest produs este considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut în lume şi este recomandat de nume celebre din lumea ştiinţifică (Frederick Crane descoperitorul coenzimei Q10 – laureat Nobel, apreciază că e “una din cele mai mari descoperiri medicale ale secolului”).

Patrick Falnagan locuieşte şi în prezent în California, este vegetarian, bea doar apă purificată osmotic şi ia zilnic nanoclusterii care l-au făcut celebru cu aceeaşi plăcere ca atunci când i-a descoperit şi când a fost sigur că visul marelui Prieten Henri Coandă – acela de a “găsi fântâna nemuririi” s-a împlinit. În toamna acestui an va vizita România ocazie cu care cititorii Informaţiei de Severin vor putea afla mai multe informaţii direct de la el.

Bătrâneţe sau nemurire III

Informaţia în sistemele vii
Informaţia condiţia necesară şi obligatorie a existenţei oricărui organism viu, indiferent de complexitate, este stocata in molecula de ADN. Principiul conducător al evoluţiei Universului material şi de la care nu se poate sustrage este principiul doi al termodinamicii care spune că “entropia (dezordinea) Universului creşte”. Unica formă de existenţă care contrazice această lege este… viaţa. Cu cât informaţia referitoare la un eveniment este mai puţină, cu atât gradul de dezordine (entropie) al acelui eveniment este mai mare. Pentru a se dezvolta şi evolua, viaţa are nevoie obligatoriu de informaţie iar aceasta este stocată mai ales în nucleu (ADN) sau mitocondrii (“fabrica de energie”).

Toate celulele noastre sunt capabile să emită şi să primească informaţie. “Întreaga viaţă se bazează pe legături de tip informaţional, inclusiv integrarea ei în marea ordine, în marele sistem pe care îl numim Univers. Nu putem concepe viaţa ca fiind posibilă la orice nivel de organizare, inclusiv monocelular, fără ca biosistemul să dispună de capacitatea de a sesiza mediul, adică de a emite, a primi şi a prelucra informaţie. Orice fiinţă lipsită de posibilitatea de a percepe mediul este sortită pieirii” afirmă academicianul Dumitru Constantin Dulcan iar sistemul nervos – acum se ştie, nu este singurul care gestionează informaţia (paramecii – organisme unicelulare care nu au sistem nervos se mişcă inteligent după hrană şi fug de pericole).

Întrucât informaţia implică prezenţa unor semnale purtătoare de informaţie (deci suport energetic) odată cu schimbul de informaţie se petrece şi un schimb/transfer energetic (cercetări asupra câmpului bioinformaţional au fost făcute de biofizicianul rus A.P.Dubrov, iar la noi în ţară de G.Cartianu şi Rodica Strungaru). Aceştia au făcut studii aprofundate asupra proceselor psihoinformaţionale. Ei concluzionează că: „nu există nici o contradicţie a legilor actuale ale fizicii de a presupune că fenomenelor psihoinformaţionale le sunt asociate unde electromagnetice purtătoare de informaţie”. Adrian Dobbs foloseşte unele concepte cum ar fi cele de masă negativă sau imaginară noţiuni folosite de fizica cuantică în mod obişnuit. Având masă imaginară, particule elementare cum ar fi psitronii nu au inerţie şi deci pot călători cu o viteză mai mare decât viteza luminii, aducând informaţii din viitor în prezent. Dobbs îşi imaginează psitronii ca un nor care se proiectează direct pe creierul unui individ receptiv, informându-l despre starea sa prezentă şi viitoare probabilă. Neuronii, după John Eccles se află într-un „echilibru instabil” aşa încât un stimul de mică intensitate poate declanşa o reacţie în întregul sistem. Graţie acestui echilibru instabil al sistemului nervos ar putea fi posibilă acţiunea psitronilor lui Dobbs, prin care el încearcă să explice precunoaşterea, clarviziunea,etc.

Flanagan şi apa inteligentă

Patrick Flanagan – doctor în filosofie, profesor de psihologie şi medicină alternativă a stabilit că cei mai sănătoşi oameni beau o apă cu un pH puţin sub 7 (apa purificată osmotic are un pH între 6,5 – 7), deci foarte uşor acidă, care conţine însă cantităţi mari de electroni şi foarte puţine minerale. Aceasta este apa cea mai sănătoasă şi corectă metabolic.

Cea mai sănătoasă apă din Franţa are un rH 22 spre deosebide de apa pe care o beau populaţiile centenare care este de 10 ori mai concentrată în ioni negativi de hidrogen.  Pentru cei “pasionaţi” de apa îmbuteliată trebuie reamintit faptul că datorită luminii soarelui (din păcate pentru ei lumina trece prin pereţii transparenţi de plastic şi printr-un proces de disociere rezultă oxigen care “fură” electronii prin – oxidare) devine inactivă chiar dacă este “recoltată” sau îmbuteliată de la un isvor cu un rH ridicat. Australia (dar şi unele state americane) a interzis deja transportul apei îmbuteliate în recipiente de plastic din pricina florei microbiene care se dezvoltă în interiorul ambalajelor, din cauza chimicalelor care se dizolvă în apă din plastic (bisfenol A) dar şi din cauză că apa nu mai are nici o legătură cu proprietăţile “curative” ale isvorului sursă. Apa structurată cu ajutorul punţilor (legăturilor de hidrogen) este suportul informaţional al sistemelor vii.

Teoria Doctorului Flanagan vine să completeze aceste studii afirmând că apa structurată este suportul informaţiei în structurile vii fiind susţinut de alte sutii ulterioare precum cele ale lui Gerald Pollack – Doctor, profesor de bioinginerie la Universitatea din Washington şi consultant extern la National Science Board sau de cele ale lui Vladimir Voeikov – cunoscutul savant rus – laureat Nobel. Despre Patric Flanagan “copilul teribil” al Americii în numărul de mâine. va urma

Bătrâneţe sau nemurire II

Henri Coandă, după 60 de ani de încercări de a afla secretul “apei vieţii” i-a înmânat prietenului mai tânăr – genialul Patrick Flanagan studiile împreună cu rugămintea de a afla el secretul “fântânii nemuririi”. Patrick Flanagan, prin procedee moderne a reluat studiile lui Coandă dar şi măsurătorile laureatului Nobel – Szent Gyorgy descoperind ioni de hidrogen în cantităţi foarte mari şi în lichidele organismului (similar sucurilor proaspete de legume şi fructe care conţin de asemeni cantităţi enorme de ioni de hidrogen) nu numai în ficat, splină, plămâni sau intestine.

Ionii de hidrogen

Hidrogenul este cel mai mic element chimic din Univers şi are în mod obişnuit un singur electron. Chimistul francez Antoine Lavoisier a numit hidrogenul după cuvintele greceşti (hidro – „apă” –genes – „a forma”) sau “cel care formeaza apa”, sau „cel ce naşte apa”. Hidrogenul are cei mai mici atomi faţă de alte elemente şi a fost unul din primii atomi care s-au format în Univers. Înăuntrul stelelor, nucleii se combină în reacţii nucleare pentru a forma atomi de Heliu (Hidrogenul este principala componentă a Soarelui, având o pondere de 73% din compoziţia acestuia). Aceste reacţii chimice creează lumina (necesară fotosintezei plantelor) şi căldura Soarelui. El se poate combina cu aproape orice element şi să formeze compuşi chimici mai mulţi decât orice alt element. Cercetătorii apreciază că 90% din atomii din Univers sunt Hidrogen, 9% Heliu iar 1% alte elemente. Hidrogenul se găseşte peste tot în organismul nostru – fie că vorbim de unghii, păr, sânge, neuroni, ADN, enzimele digestive sau nutrienţi – glucide, lipide, proteine. Hidrogenul ţine moleculele de apă “legate”, prevenind moleculele să se separe sau să se evapore la o temperatură joasă. Fără aceste legaturi, apa ar fierbe pe la -80 de grade Celsius, în loc de 100 de grade. Legăturile de hidrogen ţin împreuna şi legăturile ADN din interiorul celulelor noastre (punţile de hidrogen „râvnite” de radicalii liberi).

Ionul de hidrogen ( H-) are un electron suplimentar slab legat pe care îl cedează cu mare uşurinţă. Aceşti electroni ar fi după părerea laureatului Nobel electronii care se mişcă cel mai rapid (cu cea mai mare uşurinţă în organism).

Ce este “pH- ul”.

Hidrogenul este combustibilul care alimentează viaţa vegetală şi animală cu energie. El ne vindecă şi ne oferă forţa vieţii! pH-ul înseamnă cantitatea de hidrogen dintr-un lichid, deci este o unitate de măsură, a forţei vieţii disponibile într-un lichid. Unul din primii parametrii care măsoară o apă bună de băut este pH-ul. Tradus din latină înseamnă “potentia hidrogenii” sau “puterea hidrogenului” şi indică nivelul hidrogenului (gradul de aciditate sau de alcalinitate) al unei soluţii. Pe o scară de la 1 la 14, concentraţia în ioni pozitivi de hidrogen  “1” înseamnă foarte acid iar “14” foarte alcalin, “7” însemnând neutru chimic aşa cum e apa pură. Există tot felul de poveşti de marketing care ascund doar interese financiare (deloc de neglijat) despre apa “alcalină”, “ionizată”, “uşoară”, “sărăcită” în deuteriu sau dimpotrivă “îmbogăţită” în deuteriu.

Apa grea şi sănătatea

Ca o anecdotă, în timp ce unii medici români recomandă (mult prea) entuziast apa “sărăcită” în deuteriu cu un ochi tonele de apă vândute pe post de leac atoate – vindecător şi cu altul la conturile bancare, The Telegraf – ziar onorabil (la fel ca prestigiosul Discovery) ne anunţă că “Mikhail Shchepinov, fost om de ştiinţă al Universitatii Oxford, crede că APA GREA modificată protejează organismul împotriva chimicalelor periculoase, cunoscute sub denumirea de radicali liberi. Se ştie că acestea contribuie la apariţia cancerului, a Alzheimer-ului şi a Parkinson-ului. Cercetătorul pretinde că unele alimente, precum friptura şi ouale pot fi de asemenea îmbogăţite cu izotopul special de hidrogen, cunoscut sub denumirea de deuteriu, sporind astfel posibilitatea oamenilor de a mânca sănătos. Cercetările specialistului sunt bazate pe experimente desfăşurate pe viermi şi pe insecte. Viermii au devenit cu zece la sută mai longevivi, iar drosophila şi-a prelungit viaţa cu 30 la suta în urma consumării apei grele”. Pentru cei care cred cu adevărat în apa aceasta sărăcită în deuteriu (de fapt apă purificată/sărăcită – ceeace e sănătos) le recomandăm următoarea metodă de obţinere – mult mai ieftină decât cea mult lăudată de unele posturi centrale de televiziune (ca să nu mai vorbim de Internet unde eşti realmente sufocat de abilii webmasteri – specialiştii promovării tuturor năstruşniciilor).

Cum obţinem acasă apă sărăcită în deuteriu

Se umplu două sticle de plastic cu apă purificată osmotic (costă de 100 de ori mai puţin decât cea “sărăcită” de la tarabă) şi se ţine 2-3 ore la congelator. Vom observa că pereţii au început să îngheţe. Spargem cu grijă această gheaţă groasă de câţiva milimetrii apoi strecurăm apa printr-o sită şi ceeace am obţinut este EXACT “apă sărăcită în deuteriu”. Explicaţia? Această gheaţă conţine deuteriu (punctul de îngheţ al apei cu deuteriu ce se regăseşte în mod NORMAL în apa curentă sau de la reţea, este cu 3 grade mai ridicat şi astfel această apă îngheaţă prima).

Ce este rH-ul

Puţini oameni au auzit de “rH” sau “relative hidrogenii” care ne dă informaţii despre cantitatea de ioni negativi de hidrogen ( H- ) din apă. Despre acesta şi importanţa lui uriaşă pentru sănătate în numerele viitoare.

Bătrâneţe sau nemurire I

Doar boala o simţim, sănătatea nu.


Discutam zilele trecute cu un prieten – medic severinean despre sistemul nostru de sănătate şubred, despre boală şi despre nenumăraţii şarlatani care speculează dorinţa sinceră a oamenilor de a-şi proteja sau de a redobândi sănătatea (“a specula” înseamnă a trage foloase dintr-o anume situaţie, a înşela, a negustori încrederea cuiva).

Am căutat împreună timp de câteva ore explicaţii şi soluţii simple la problemele parcă din ce în ce mai numeroase şi mai complicate. Am discutat despre apă, despre implicaţiile ei în economia metabolică a organismului, despre efectele pozitive pentru sănătatea nostră individuală prin ameliorărea calităţii ei (prin purificare osmotică) – tot mai larg acceptată prin alte părţii ale lumii.  Concluzia lui finală – “e prea complicată toată această poveste cu apa purificată şi filtrarea osmotică şi  e mai sigur să rămân la ce ştiu şi la ce am învăţat eu”. Am fost apoi cu fiul meu la facultate pentru a susţine examenul restant la biochimie celulară şi repetând noi cursurile despre membranele celulare am constatat cu uimire că studenţii la medicină încă nu ştiu prea multe despre “canalele de intrare a apei în celulă” aşa numitele “aquaporine” descoperite în 2003 şi pentru care s-a luat un Nobel (în curs sunt amintite “în treacăt”), şi atunci l-am iertat pe prietenul meu “doctoru” pentru lipsa lui de răbdare. Afirmam în alt articol că sănătatea noastră este în realitate sănătatea celulelor noastre (nu absenţa durerii cum am fost învăţaţi), că celula este locul unde apare mai întâi boala (cancerul începe cu o celulă) iar apa este implicată în mod direct – cauzal în acest proces.

Din neştiinţă, imaturitate sau poate doar din nepricepere, omul şi-a dorit dintodeauna să trăiască nemuritor dar neaparat o altă viaţă decât cea primită, iar aceasta să fie dacă s-ar putea veşnică şi eternă aşa cum este sufletul. De sănătate s-a îngrijit doar când a fost bolnav pentru că aşa cum spune olteanul nostru hâtru “doar boala o simţi, sănătatea nu”. Dacă pentru suflet s-a descoperit formula nemuririi – Iubirea şi Iertarea, pentru partea fizică/materială omul încă mai are de “căutat”. Aminteam în numerele trecute de acele zone de pe glob unde oamenii depăşesc cu uşurinţă 100-120 de ani,  care au fost studiate printre alţii, timp de peste 60 de ani cu pasiune neostoită de genialul nostru compatriot Henri Coandă şi care au în comun acel element determinant care ne construieşte în cea mai mare măsură pe fiecare dintre noi – apa.

Cine ne îmbătrâneşte.

Răspuns: deshidratarea cronică şi radicalii liberi. Dr. Alexis Carrel – specialist în transplant de organe şi vase de sânge a afirmat că secretul longevităţii noastre stă în capacitatea celulei de a elimina deşeurile metabolice iar cheia eliminărilor toxinelor din organism este apa (în acest context, cuvântul sau sintagma “apă” se referă la H2O şi …atât). El a ţinut în viaţă o inimă de porumbel timp de 34 de ani hidratând-o şi irigând-o cu nutrienţi nepoluaţi chimic (unul din motivele pentru care a primit premiul Nobel pentru Medicină). La festivitatea de decernare a premiului Nobel el a afirmat că “Celula este nemuritoare. Lichidele care o înconjoară – o degenerează şi o îmbolnăvesc. Nu vârsta omoară celula ci deshidratarea cronică”. Când a întrerupt experimentul cu inima de porumbel, aceasta încă era …vie.

Circuitul hidrogenului

Celulele noastre însetate de apă (H2O), deshidratate cronic din cauza lichidelor improprii pe care le bem zilnic, au un metabolism incomplet, defectuos care se traduce într-un anume moment în boală şi moarte (boala şi îmbătrânirea prematură sunt preţul pe care îl plătim pentru “plăcerile gâtului”). Un alt medic celebru – ardelen după tată- laureat şi el al premiului Nobel – Albert Szent Gyorgyi (descoperitorul vitaminei C) a afirmat de asemeni că “viaţa este un dans al apei”. El a concluzionat că este mai corect să vorbim despre un circuit al hidrogenului (“combustibilul vieţii”) în natură decât al carbonului aşa cum am fost învăţaţi în şcoală. Plantele iau apa şi sub înfluenţa luminii (fotosinteză) o “desfac” în Hidrogen  şi Oxigen. Hidrogenul este încorporat împreună cu CO2 din atmosferă în glucide (glucoză), lipide sau proteine pe care ni le oferă cu generozitate nouă – regnului animal iar oxigenul este eliberat pentru a-l putea tot noi, respira. În corpul nostru, enzimele numite dehidrogenaze scot hidrogenul din alimentele vegetariene ingerate care este apoi “ars” pentru necesarul energetic propriu (glucoza C6H6O6 este descompusă în CO2 – eliminat de plămâni şi reabsorbit de plante + H2O şi energie). Albert Szent Gyorgy a identificat chiar “depozite” de ioni de hidrogen în interiorul corpului nostru, cele mai importante fiind ficatul (cel mai important organ în detoxifiere), intestinele, plămânii şi splina (teritoriile unde se află “dislocată” – deloc întâmplător, armata imunitară). Gyorgy a afirmat că electronii proveniţi de la ionii de Hidrogen se mişcă cel mai rapid în organism ei asigurând de fapt şi comunicarea intercelulară. “Secretul vieţii constă în hidratarea corectă a celulei şi eliminarea toxinelor, afirma el, iar dacă acest lucru încetează dintr-un motiv sau altul, celula va muri intoxicată cu propriile ei reziduuri. Pentru ca toxinele să poată părăsi celulele, iar hrana să poată pătrunde în celule, este foarte important ca celulele să fie într-un contact foarte strâns cu apa”.

Celulele deshidratate cronic sau hidratate cu soluţiile răcoritoare diuretice, trec într-o stare opusă creşterii şi înmulţirii/regenerării – adică în stare catabolică (dezasimilaţie şi descreştere), asta înseamând că organismul începe să-şi consume propriile celule şi ţesuturi, începând practic să se autodistrugă (o explicaţie pertinentă pentru bolile autoimune). va urma

Infecţia intestinală cu Escherichia Colli

Escherichia Colli este o bacterie care poartă numele lui Theodor Escherich, medic pediatru şi profesor la universitatea din Munchen şi Viena şi care o descoperă în 1885. Este un microb care trăieşte în special în intestinul animalelor cu sânge cald dar şi în cel al peştilor şi în general este utilă organismului gazdă, ea aducând de exemplu un important aport de vitamina K – factor de control al coagularării sângelui. Colonizează în mod normal intestinul copilului la 40 de ore de la naştere odată cu apa sau cu ajutorul persoanelor care manipulează copilul şi alcătuieşte 80% din flora intestinală aerobă a adultului. Este germenele cel mai frecvent responsabil pentru infecţiile urinare sau pentru toxinfecţia alimentară numită şi “diareea călătorilor” deoarece apare mai ales la turiştii care schimbă des locaţia şi consumă apă şi alimente nesecurizate, neigienizate. Toxinfecţia alimentară este produsă de un serotip – enterohemoragic. Cea mai mediatizată toxinfecţie alimentară este cea din 1982 din America iar calea de transmiterere au fost hamburgherii. Cele mai des întâlnite simptome sunt spasmele abdominale sau crampele severe, abdomenul dureros şi sensibil, diaree care iniţial este apoasă apoi poate deveni sanguinolentă, greaţă, vărsături, temperatură, frisoane, ameţeală, oboseală, irascibilitate, anxietate.

Cum pot fi contaminate alimentele?

Apa este vectorul principal de transmitere.

Apa freatică este infestată foarte uşor de reziduurile fecale provenite de la animale de la gunoaiele menajere sau de la îngrăşămintele naturale folosite în agricultură. Cu această apă – sau mai corect din punct de vedere lingvistic – soluţie apoasă pentru că ea conţine dizolvate o mulţime de alte substanţe noi spălăm legumele şi fructele infestatându-le cu colibacili. Înnotul în apă contaminată – lacuri, piscine, staţiuni, baze de agrement neigienizate sunt alte căi de infestare cu Escherichia Colli. Vectori de transmitere şi de contaminare pot fi şi muştele din spaţiile unde sunt depozitate alimentele, praful sau pământul depus pe legume sau pe fructe şi care este introdus în corp atunci când acestea nu sunt spălate.

Personalul sănătos care tranşează carnea se infestează din intestinele animalelor sacrificate care conţin aşa cum spuneam, în mod normal aceşti colifoni fecali. Acest personal va contamina apoi restul de carne dar şi celelalte alimente pe care le prelucrează dacă nu respectă procedurile şi normele de lucru igienico-sanitare. Consumul cărnii insuficient preparate termic (crude) sau a laptelui nefiert şi care a luat contact cu aerul sau reziduri fecale animale (uger nespălat înainte de muls sau spălat superficial) poate fi o altă sursă de infestare. Vacanţele în locuri neigienizate unde nu există filtre de apă sau nu sunt respectate normele de igienă legale de asemeni.

Cum prevenim toxinfecţiile cu bacterii intestinale?

În primul rând persoanele bolnave, cele care au diaree, leziuni la mâini, temperatură sau oricare alte semne de boală infecţioasă nu vor avea voie să lucreze la prepararea alimentelor destinate consumului public.

Respectăm regulile de igienă – spălatul mâinilor, spălatul legumelor şi fructelor, a cărnii, tranşarea ei cu instrumente altele decât cele folosite pentru fructe şi legume sau pâine, respectarea modului de păstrare a alimentelor perisabile – carne, ouă, peşte, lapte, a timpilor şi temperaturilor de preparare a acestor alimente.

Cum păstrăm alimentele în frigider?

Ne ferim să depozităm în frigider fructe, legume sau zarzavaturi necurăţate şi nespălate. Astfel, riscăm să introducem o dată cu ele în frigider microbi patogeni, ouă de paraziţi, gândaci sau viermi. In general, atât fructele cât şi zarzavaturile trebuie păstrate numai în casete din material plastic.

Alimentele crude, pregătite sau conservate, nu pot fi ţinute în frigider decât un timp limitat, timp ce diferă de natura produsului :

Astfel, carnea crudă de porc sau de vacă, care trebuie aşezata pe raftul cu temperatura cea mai scăzută, nu va trebui păstrată mai mult de 4-5 zile; peştele crud îşi păstrează prospeţimea doar 2 zile, după acest timp trebuie neaparat gătit, iar în ce priveşte carnea tocată, termenul maxim de păstrare nu trebuie să depaşească 24 de ore.

Conservele de carne şi peşte trebuie consumate, mai ales vara, în ziua când se deschid ambalajele metalice. Dacă însă ne mai rămâne neconsumată o parte din alimentul respectiv, acestea vor trebui transferate în ambalaje de sticlă acoperite; în aceste condiţii mai pot fi păstrate fără riscuri, carnea – 48 ore, peştele 12-24 ore.

Preparatele ce încorporează albuş sau gălbenuş de ou nu vor fi ţinute prea mult în frigider, chiar dacă le plasăm în spatiul cu temperatura cea mai scăzută.

Maioneza, ca şi mâncărurile sau salatele pregătite cu maioneză, pot fi păstrate cel mult 24 ore, iar prăjiturile cu cremă de ou doar 12 ore. Ingheţatele pe bază de ou au ca termen maxim 48 de ore.

Nu punem foarte multe în frigider, deoarece supraaglomerarea diminuează capacitatea de răcire a aparatului şi împiedică găsirea în timp a alimentelor necesare, astfel că ţinerea uţii deschise prea mult, favorizează creşterea temperaturii interioare cu mult peste limita utilă, adică peste+4 grade Celsius.

Necesitatea sau Obligativitatea – aşa cum se întâmplă în tările civilizate a dotării bucătăriilor cu echipamente performante de purificare a apei menajere de la robinetele aflate în hoteluri, restaurante, cantinelor dar şi în gospodăriile proprii. Pentru o corectă şi completă informare a publicului mai trebuie spus că cele mai performante echipamente de purificare şi de filtrare a apei conţin membrane osmotice care reţin toate formele de bacterii, paraziţi sau virusuri aflate în apa de la robinet dar şi substanţele chimice poluante.

Un film despre avort

Jurnalul unui copil nenascut

Saptamana 1:
5 octombrie
Astazi a inceput prima mea zi de viata. Parintii mei inca nu stiu, dar eu deja exist. Si voi fi fetita. Voi avea parul blond si ochii albastri. Deja este stabilit aproape totul, chiar si faptul ca voi iubi florile.

Saptamana 2:
19 octombrie
Unii sustin ca eu nu sunt inca o persoana reala, ca numai mama exista. Dar eu sunt o persoana reala, tot asa cum o firmitura de paine este totusi paine adevarata. Mama exista. La fel si eu.

Saptamana 3:
23 octombrie
Acum tocmai a inceput sa mi se deschida gurita. Ganditi-va, peste aproximativ un an de zile voi rade, iar mai tarziu voi vorbi. Stiu care va fi primul cuvant pe care-l voi spune: MAMA.

Saptamana 4:
25 octombrie
Azi a inceput sa-mi bata inima de una singura. De acum incolo, ea va bate incetisor pentru tot restul vietii, fara ca vreodata sa se opreasca pentru a se odihni. Iar dupa multi ani va obosi. Se va opri si dupa aceea, voi muri.

Saptamana 5:
2 noiembrie
Cresc cate putin in fiecare zi. Incep sa mi se formeze mainile si picioarele. Dar trebuie sa mai astept mult timp pana cand aceste picioruse ma vor inalta spre bratele mamei si pana cand aceste manute vor putea culege flori si il vor putea imbratisa pe tata.

Saptamana 6:
12 noiembrie
La maini incep sa mi se formeze degetelele. Asa mici sunt de-a dreptul caraghioase! Cu ele voi putea mangaia parul mamei.

Saptamana 7:
20 noiembrie
Abia astazi doctorul i-a spus mamei ca eu exist aici, sub inima ei. Oh, cat de fericita trebuie sa fii! Esti fericita, mami?

Saptamana 8:
25 noiembrie
Mami si tati probabil se gandesc ce nume sa imi puna. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. Vreau sa ma cheme Teodora.

Saptamana 9:
10 decembrie
Imi creste parul. Este moale, stralucitor si matasos. Ma intreb cum este oare parul mamei?

Saptamana 10:
13 decembrie
Acum aproape vad. In jurul meu este intuneric. Cand mami ma va scoate in lume, in jur vor fi flori. Dar, mai mult decat orice, vreau s-o vad pe mami. Cum arati, mami?

Saptamana 11:
24 decembrie
Oare, mami aude ticaitul inimii mele? Unii copii vin pe lume putini bolnavi. Inima mea insa este puternica si sanatoasa. Bate intr-una: tic-tac, tic-tac. Mami, vei avea o fetita sanatoasa!

Saptamana 12:
28 decembrie
Astazi, mama mea m-a ucis.

Traiesti emotii negative (manie, tristete, vinovatie)
…atunci cand iti amintesti de experienta avortului?
…cand vezi bebelusi, femei insarcinate, hainute de copii etc.?
…sau daca este mentionat cuvantul avort?
…cand vezi copilasii care au varsta pe care ar fi trebuit sa o aiba copilasul tau?
…in preajma datei in care a avut loc avortul sau a datei in care ar fi trebuit sa se nasca copilul?

Ai observat vreo schimbare in comportamentul tau dupa avort, de exemplu, cosmaruri, ganduri ciudate?
…tendinte autodistructive, cum ar fi gandul sinuciderii, tulburari de alimentatie sau cresterea consumului de alcool si narcotice?
…tendinta de izolare in relatii sau, dimpotriva, de exagerata dependenta?

Daca te-ai confruntat sau inca te confrunti cu aceste probleme care te afecteaza, suna pentru a primi mai multe informatii si sfaturi.

Asociatia PRO VITA pentru nascuti si nenascuti
Valea Plopului
Valenii de Munte; Jud. Prahova
Mobil: 0746.014.605

Danny Water răspunde

Dl. Dan Alexoae,

Vă rog din suflet dacă este cu putinţă să mă îndrumaţi ce aş putea să fac în privinţa unor probleme la coloana vertebrală. Am dureri cumplite dimineaţa, care mă trezesc din somn în jur de ora 4-5 a.m.
De 6 ani o duc aşa, mi-au făcut analize, filme, spun că aş avea un început de hernie de disc şi un început de scolioză. Am făcut şi tratament cu Milligamma, Mydocalm, Ketonal, kinetoterapie o vreme, acupunctură, simt însă de la o vreme că îmi obosesc cumplit şi picioarele şi mi se umflă, uneori fără motivaţie, am muncă de birou, stau mult pe scaun, mi s-a dat să port şi un corset care acum vara îmi este un pic cam dificil să îl port, vă specific şi vârsta 37 de ani.
Vă rog din suflet să mă sfătuiţi ce să fac, recunosc că sunt speriată de situaţie.
Cu stimă şi mii de mulţumiri, Lorena Preda

Doamnă Lorena Preda

Vă mulţumesc pentru mesaj şi încredere. Înainte de a încerca să vă explic despre ce este vorba, aşa cum văd eu situaţia dumneavoastră dar şi a altor persoane aflate în situaţia d-voastră trebuie să vă dau o veste mai puţin optimistă- problemele coloanei sintetizate într-un cuvânt înseamnă dezhidratarea nucleului pulpos intervertebral, iar regenerarea lui se face extrem de încet şi de greu sau deloc. Dar hai să vedem cum se întâmplă de fapt.

Dumneavoastră aţi putut alerga, sări, apleca, ridica greutăţi până acum deoarece aveaţi între vertebre nişte „bule” sau pungi cu apă numite „nuclei apoşi” sau pulpari intervertebrali.

Între vertebre se află un disc intervertebral care ţine vertebrele legate unele de altele iat în mijlocul acestui disc se află perna de apă despre care vă spuneam. Toate aceste componente la un loc se mai numesc „sistem hidraulic precomprimat” deoarece au rolul de a amortiza forţele ca nişte telescoape la maşină care apar când ne mişcă, mergem, alergăm, ridicăm mobila sau plasele la piaţă.

Apa după cum ştiţi nu poate fi compresibilă spre deosebire de aer, ea fiind la fel de dură ca şi oţelul. De aceea se spune că noi „plutim” pe cele 23-24 de „pernuţe” dintre vertebre.

Sper că nu vă plictisesc cu teoria dar e util să înţelegeţi ce se întâmplă, mai ales că doctorii nu au nici timp, nici chef şi nici interes să vă spună aceste lucruri „de manual”. Nucleul acesta pulpos este compus din apă aprox 88% şi nişte proteine hidrofile (iubitoare de apă)  cu denumiri ceva mai academice – acid hialuronic, condroitină, agrecani, versicani, biglicani, lumicani, etc. O singură moleculă dintre aceste proteine poate atrage ca un magnet prin difuziune osmotică din ţesutul vascular perivertebral peste 2000 de molecule de apă dezvoltând o forţă brizantă care depărtează vertebrele „umflând” perna de apă şi lăsându-ne să ne mişcăm.

Când se întâmplă asta şi mai ales cum? Când ne mişcăm, ele se negativizează şi devin ca nişte mici „magneţi”. Aşa se explică de ce, atunci când d-voastră staţi, durerea e mai mare decât atunci când faceţi mişcare şi de aceea este recomandată kinetoterapia adică exerciţiile de recuperare care în esenţă înseamnă mişcare.  Dar ceeace nu se spune (nimeni nu are interes deoarece degenerarea (citiţi dezhidratarea cronică) discului (mai corect spus a nucleului pulpos) aduce profit tuturor celor din lanţul medical.

Când nucleul nu mai are apă suficientă, nu mai are cine dispersa forţele care apar când vă mişcaţi şi sar „în ajutor” muşchii care se contractă protejând canalul medular (Aşa apar contracturile musculare sau „spinarea ţeapăn㔺i „mersul de raţă”).

Apoi, nici aceştia nu mai pot compensa aceste forţe (nu acesta este rolul lor ci ca să ne ţină verticali şi să ne ajute la mers), şi atunci restul de nucelu pulpos (ca un magiun) începe să iese datorită presiunii dintre vertebre în exterior fisurând discul şi generând aşa numita hernie de disc. Când iese la exterior poate întâlni fie un nerv (de obicei sciaticul) fie măduva spinării – dar asta se vede exact pe RMN). Durerea are caracteristicile nivelului la care este afectat discul – de obicei L2-L3, L3-L4, L4-L5, L5-S1. În această ecuaţie, soluţia înseamnă regenerarea acelui nucleu apos. Cum? Cam patru lucruri ar fi de făcut. 1. Hidratare cu apă care hidratează. Nu este o glumă. Aşa cum sunt 50 000 de tipuri de „pâine” pe lumea asta tot aşa şi cu „apa”. Dumneavoastră nu aţi băut apă până acum, ci o soluţie minerală apoasă care mai mult rău v-a făcut decât bine. Ea este Marea Vinovată de ceeace vi se întâmplă acum!. Apa minerală sau cea de la robinet sau cea de la izvor este o soluţie care nu hidratează corect. Celulele noastre se hidratează DOAR CU APĂ. Organismul d-voastră a „ars” ani de zile calorii ca să „strecoare” apa de la robinet sau apa pe care aţi cumpărat-o dar acest lucru nu se întâmplă la infinit. Dezhidratarea cronică afectează nu numai coloana vertebrală ci şi sistemul circulator, inima, rinichii, colonul, pancreasul, creierul etc. Uzura mecanismelor interioare devine vizibilă (la RMN şi radiografii) începând cu 30-35 de ani. Pentru a avea o apă corectă sunaţi-mă vă pot ajuta să nu fiţi păcălită aşa cum am fost eu cândva.

2. Trebuie să creşteţi aportul de proteine hidrofile şi acestea se găsesc în cartilagiile de pe capetele oaselor de pui sau vită (ronţurile). Dar cel mai bine ar fi să faceţi o „cură” de artrostop rapid trei luni apoi artrostop-hial încă o lună pentru consolitarea efectului terapeutic al celui dintâi (TOŢI oamenii ar trebui să fac o astfel de cură anual chiar dacă au sau nu au probleme cu coloana, pantru a întârzia degenerarea discului). 3. Mişcarea ajută, iniţiază, declanşează, condiţionează „împreunarea” apei cu moleculele hidrofile din artrostop. Cea mai indicată mişcare este mersul pe jos („regele mişcării”) dar şi aşa-numitul program Williams. În curând am să postez un film cu acest program de exerciţii. 4. Există o masă inversă (am să vă trimit un link să vedeţi despre ce este vorba) în principiu a sta cu capul în jos.

Astfel se realiniază fiziologic vertebrele, inima se odihneşte iar creierul va fi mai bine irigat. Dar, atenţie la tensiune şi la vreo boală de inimă sau cerebrală, e bine să aveţi pe cineva priceput lângă d-voastră care să vă supravegheze.

Alte sfaturi utile: Pentru că în concepţia medicinii orientale chinezeşti, sciatica urmează traiectul meridianului vezică urinară – aceasta înseamnă dificultatea de a elimina, renunţa, evacua scheme mentale vechi, la obiceiuri proaste, la un anume confort, la vechile memorii, etc. Înseamnă tensiuni legate de unul din cele 5 planuri de viaţă (cuplu, familie, casă, muncă, apartenenţa la o ţară- fiecare din cele 5 vertebre lombare fiind legată de câte unul din aceste simboluri). Durerile de spate mai sunt considerate a fi reprimarea furiilor sau frustrărilor – mai ales sexuale.

Ce mai faceţi în timpul crizei de lumbago.

Evitaţi carnea (conţine acid uric ce solicită mult rinichii – amplificând durerea de spate).  Ţineţi post două zile pe săptămână măcar.

Când apare durerea violentă beţi imediat două pahare mari de apă purificată osmotic. De cele mai multe ori durerea se calmează în câteva minute. Durerile musculare mai sunt asociate cu dezhidratarea acumularea de deşeuri imposibil de eliminat în muşchi. Cine are misiunea de a elimina aceste deşeuri? Apa corectă metabolic adică apa pură (purificată osmotic) şi aceasta este raţiunea postului doar cu apă pură. În primele 48 de ore aplicăm gheaţă apoi cald. Poziţia de dormit în pat – cu un sul sub genunchi sau cu o pernă între picioare când staţi culcată pe o parte. Imediat ce durerea se ameliorează trebuie să faceţi mişcare – mers pe jos. Când staţi la birou, genunchii trebuie să stea mai sus decât şoldurile, şi un scăunel e foarte indicat. Când vă machiaţi nu vă aplecaţi la oglină ci staţi pe un scaun. Nu vă aplecaţi înainte fără să îndoiţi genunchii. Când munciţi la sol staţi pe un scăunel, nu aplecată. Nu purtaţi tocuri înalte şi folosiţi un „încălţător” ling, care să nu vă oblige să vă aplecaţi.

În legătură cu scolioza trebuie să ştiţi că coloana vertebrală creşte până pe la 18-20 de ani adică până când începem să ne maturizăm. Cum se face asta? Între două planuri unul fiind linia umerilor (linia braţelor sau „tatăl”), cealaltă cea a şoldurilor (sau a „mamei”). Când copilul refuză să se maturizeze deoarece viaţa pe care o intueşte nu-i place, nu-l satisface sau părinţii/profesorii nu îl ajută să o înţeleagă sau să se adpateze (maturizeze) atunci refuzul inconştient de apărăsi confortul copilăriei, refuzul de „a creşte” obligă coloana să crească într-un plan lateral. O discuţie cu un psiholog v-ar ajuta dar şi masa despre care v-am mai spus mai înainte.

Tratamentele pe care le-aţi până acum, sunt simptomatice adică reduc contracturile musculare, durerea sau inflamaţia. Nu au legătură cu ceeace v-am povestit mai înainte. Lipsa durerii nu înseamnă sănătate sau vindecare, dar acesta este un secret al medicilor bine păzit şi ţinut departe de urechile pacienţilor. Sper că nu am fost prea lung în explicaţii, am să le postez pentru a le citi şi alţii. Sper de asemeni, să îmi transmiteţi şi veşti mai bune în curând. Dan Alexoae – kinetoterapeut

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0YikMsUxjFk]

Reply:

Dl. Dan Alexoae,
Va multumesc din suflet pentru raspunsul dv. Am sa va deranjez in legatura cu “trimiterea” catre apa. Si da, aveti dreptate in tot ceea ce mi-ati spus despre problemele mele (…).  In legatura cu ceea ce spuneati dv. vis-a-vis de psiholog, am gasit o doamna doctor care ma ajuta mult, sunt sub o terapie florala Bach de care sunt convinsa ca stiti, mi-a spus ca va incerca sa lucreze cu mine sa vada unde anume nu se intampla acel “click”.
Sper si am credinta ca va fi bine. Inca o data multumiri din suflet. O zi senina va doresc!
Cu stima, Lorena Preda

Traumatisme uşoare. Ce facem?

Neglijarea unor accidentări banale poate duce la complicaţii

Atunci când alergăm, sau ridicăm greutăţi se întâmplă să suferim de întinderi musculare sau de ligamente sau entorse uşoare pe care de cele mai  multe ori le „trecem cu vederea”. Ignorarea unor astfel de traumatisme poate avea consecinţe neplăcute – sechele greu de corectat, dureri la mobilizare greu de tratat, sau problema se poate agrava sau croniciza.

Cum putem preveni astfel de neplăceri?

Imediat după accidentare ne protejăm muşchiul, tendonul sau ligamentul de agravarea leziunii prin repaus; acesta oferă organismului timp şi mijloace (energie suplimentară) pentru a începe procesul de „reparare”. Aplicăm o pungă cu gheaţă învelită într-un prosop; „recele” reduce senzaţia de durere şi umflătura (edemul). Gheaţa se ţine maxim 20 de minute iar apoi se face pauză tot de 20 de minute şi se foloseşte doar în primele zile după accidentare. Înfăşurăm zona afectată cu un bandaj elastic;  dacă simţim sub acest pansament că ţesutul „pulsează” lărgim bandajul, înseamnă că este prea strîns. Ridicăm zona lovită  deasupra inimii; de exemplu sprijinim piciorul cu entorsă pe perne care să îl ţină ridicat.

După aproximativ 2 zile procesul de vindeacre este vizibil; dacă nu simţim nici o schimbare, mergem la medic pentru investigaţii suplimentare.

Suferinţele ficatului

Imaginea pe care o avem despre noi înşine depinde şi de ficat.


În medicina orientală, emoţia asociată ficatului şi care îi produce dezechilibre este mânia. De câte ori reacţionăm violent la provocările vieţii tot de atâtea ori suprasolicităm ficatul să mobilizeze energii suplimentare, iar „sportul” acesta îl va epuiza.

Toate furiile „păstrate” în interior, se vor condensa, materializa în chisturi,tumori, ciroză sau cancer. Pacientul suferind de ficat acceptă cu greu emoţiile celorlalţi sau pe cele ale lui însuşi. Lipsa bucuriei de a trăi, gelozia, invidia, sentimentul de culpabilitate care ne îndeamnă mereu să ne justificăm, să ne apărăm, epuizează sistemul imunitar – cel implicat în „apărarea” organismului. Critica permanentă a semenilor, judecarea şi condamnarea lor, nemulţumirea permanentă pot precede o criză de ficat. Bolnavii de ficat au din aceas motiv un sistem imunitar slăbit, ineficient. Imaginea noastră, stima de sine este asociată cu sângele iar acesta este cel care aduce hrana la ficat.

Ficatul este organul care ne ajută să facem strategii iar vezica biliară să luăm decizii curajoase. Ficatul mai este legat de credinţele noastre; de aceea, credinţa în Dumnezeu, dizolvă emoţiile negative şi „curăţă”, purifică ficatul.

Secretul pe care oamenii care au un ficat  suferind ar trebui să-l ştie este cuvântul „accepta”; este poarta spre iubirea de sine, spre iubirea celorlalţi, spre autovindecare.

Le place riscul!…

De ce se aruncă oamenii în cap legaţi de frânghii elastice? De ce aleargă cu bolizi cu peste 300 de km/oră? De ce îşi înşeală nevasta? De ce fac sex în lift, în maşină, în scara blocului, în grup, în toaleta restaurantului,  sau în pădure? De ce se aruncă cu paraşuta sau deltaplanul sau se caţără pe gheaţă?

De ce sunt “morţi” după pornografie? De ce fumează acele chestii (ţigări) pe care le scot dintr-un pachet de carton pe care scrie că pot genera boli grave?

De ce nu respectă indicaţiile doctorului personal sau îl mint cu seninătate că le-au respectat? De ce acceptă să înghită o apă mincinoasă sau alimente sintetice bune doar la gust?

Răspuns: Adrenalina.

Acesta este hormonul excitaţiei, al “riscului”, al fricii cel care ne creează iluzia că “ne trăim viaţa”. Este o explicaţie şi pentru succesul facil şi mediocru (bazat de fapt pe ignoranţa oamenilor) al politicienilor sau anal-iştilor care “secretă” frică/otravă/gunoi toxic în minţile oamenilor (faza cu femeia care lua bătaie de la soţ pe stradă şi care l-a apostrofat cu “ce te bagi?” pe cel care a vrut s-o scape, e reală!). De fapt, “a trăi” aşa viaţa este doar o altă minciună jalnică, deplorabilă şi deloc des-interesată, ca multe altele (reclamele, publicitatea comercială sau politică plină de mesaje negative insinuante care mai storc un strop de adrenalină din creierul privitorilor sau cititorilor) dar extrem de profitabilă pentru cunoscători.

Iată un alt exemplu de “adrenalină” pe care l-am descoperit azi navigând printre www-uri…

Peştele fugu

Este o specie de peşte otrăvitor originar din apele Japoniei. Curiozitatea sau excentricitatea împing foarte mulţi oameni să încerce preparatele din carnea acestui peşte deosebit de toxic şi foarte mulţi dintre aceştia îşi pierd viaţa dacă ceea ce consumă nu a fost gătit corespunzător. Fugu conţine cantităţi uriaşe de tetrodoxină în organe, în special în ficat şi piele. Otrava acţionează asupra muşchilor care sunt paralizati în timp ce victima este conştientă. Moartea survine în urma asfixierii.
Din păcate nu există un antidot în faţa acestei toxine. In urma multor ani de cercetări ştiinţifice s-a ajuns la concluzia că peştele în sine nu este otrăvitor, însă, acesta consumă diverse vieţuitoare care conţin bacteria tetrodoxin-laden şi o asimilează în organism, el fiind imun la efectele acesteia. Pentru a prepara şi servi acest peşte, bucătarii trebuie să facă nişte cursuri şi să obţină diplome ce le atestă acest drept.
Măiestria în prepararea acestui peşte constă în a lăsa în fiecare bucăţică servită şi o cantitate mică de otravă care dă o senzaţie de amorţeală şi ameţeală celui care îl consumă. Deşi sunt destui cei care mor, această mâncare este cea mai scumpă în Japonia este considerată o mare delicatesă.

Este şi mersul la restaurant la fel ca privitul la ştiri, tot un sport extrem – e adevărat, însă eu prefer de exemplu o mâncare simplă, o muzică armonioasă şi un pahar cu apă sigură! Vreau să fiu Viu la întâlnirea cu Moartea iar a muri de exemplu de cancer sau de frică, mi se pare şi costisitor şi ne-inteligent. Pentru mine acea adrenalină e doar mediocră …

Mecanismele îmbolnăvirii

De-a lungul a sute de ani, medicina occidentală a recunoscut patru semne de inflamaţie: tumor, rubor, calor şi dolor. (umflătura, roşeaţa, fierbinţeala şi durerea). În secolul XX s-au descoperit câteva în plus. Pe lângă schimbările fizice, există şi modificări fiziologice importante care includ letargia, apatia, pierderea apetitului şi creşterea sensibilităţii la durere- simptome cunoscute sub denumirea „comportament de boală”. Toate împreună constituie un set de procese ce se referă la ceeace se numeşte reacţia fazei acute.

Aceste comportamente ale fazei acute sunt activ produse de corp ca parte a procesului de vindecare. Ele pot părea neplăcute dar în realitate sunt foarte bune şi eficiente. Pe scurt, durerea- oferă protecţie organismului. Ea se simte puternic în faza acută şi se sfârşeşte atunci când nu mai eşti în contact cu sursa care o provoacă. Al doilea tip de durere este provocat de substanţele eliberate de corpul însuşi. Acest tip de durere este profundă, se generalizează şi poate dura minute, ore, zile sau luni; ea te determină să ţii, să menţii zona rănită cât mai mult timp în repaos până când procesul de vindecare este complet.

Lipsa fazei secundare a durerii este mai periculoasă decât lipsa fazei acute a durerii dacă nici un efort nu este depus pentru apărarea zonei rănite. Rezultatul este o vindcare incompletă, acumulare de ţesut mort sau afectat care devine ţintă pentru bacterii. Inflamaţia este un proces de apărare provocat de migrarea anticorpilor în zona ţesutului afectat.

Toate leziunile corpului, fie că sunt cauzate de răni sau infecţii, constau în celule distruse, iar când pereţii celulei se rup sunt dispersate molecule în ţesutul înconjurător. Unele din aceste molecule declanşează senzori care produc cel de-al doilea tip de durere despre care am vorbit. Nervii senzoriali reacţionează determinând dilatarea vaselor de sânge şi făcând pereţii acestora permeabili. Odată cu creşterea debitului de sânge, creşte şi numărul globulelor albe- infanteria sistemului imunitar care sunt conduse la locul zonei rănite. Această permeabilitate a pereţilor de sânge, dă posibilitatea globulelor albe să iasă din artere şi vene la nivelul ţesutului care înconjoară rana pentru a proteja împotriva unui posibil atac bacterian.


Dacă nici o bacterie nu a pătruns în rană, globulele albe cunoscute ca macrofage curăţă resturile celulelor distruse înglobându-le şi digerându-le. Dacă bacteriile au apărut şi au început să se multiplice, globulele albe formează o barieră în care serul din sânge joacă un rol esenţial în vindecare. Pe lângă curăţarea de resturi şi atacul asupra bacteriilor, macrofagele eliberează un număr de mesageri chimici.

Aceste molecule semnal sau citokine joacă un rol vital în coordonarea reacţiei fazei acute, prin facilitarea comunicării la distanţă scurtă între celulele imunitare şi la distanţă lungă între celulele imunitare aflate la locul rănit şi creier. Una din primele citokine eliberate de macrofage este interleukina IL1a care este difuzată în ţesutul care înconjoară celulele afectate, unde determină un al doilea val de citokine care cheamă şi atrag alte tipuri de celule imunitare cum ar fi neutrofilele şi monocitele.

Moleculele IL1a eliberate de macrofage intră în sistemul circulator fiind transportate la creier, dar sunt împiedicate să intre direct în creier de bariera hemato-encefalică. În consecinţă ele adoptă un traseu ocolitor spre sistemul nervos central. Mai întâi IL1a se prind de receptorii specializaţi aflaţi pe suprafaţa celulelor ce compun bariera hematoencefalică, sau creier –sânge; când aceşti receptori sunt activaţi, este iniţiată o reacţie în lanţ care conduce la fabricarea unuei moleculenumită prostaglandina E2 care spre deosebire de il1a este capabilă să treacă bariera creier-sânge.

După pătrunderea în creier, prostaglandina E2 activează receptorii neuronilor şi macrogliei care iniţiază celelalte componente ale reacţiei fazei acute: febră, letargia, apatia, pierderea apetitului, anxietatea, creşterea sensibilităţii la durere. Odată intrată în creier, prostaglandinae E2 stimulează macroglia să fabrice IL1a care duce la creşterea concentraţiei acesteia în creier şi LCR. Moleculele IL1a determină continuarea sintezei de prostaglandine E2 în creier care amplifică şi susţin componentele comportamentului la boală. Febra. Prostaglandina E2 în creier stimulează hipotalamusul determinând deschiderea termostatului corpului.

Ca şi durerea şi inflamarea, febra joacă un rol vital în lupta împotriva infecţiei. Cele mai multe bacterii care provoacă infecţii la om se reproduc foarte bine la temperatura normală a corpului uman, aşa încât prin creşterea temperaturii- rata de diviziune a bacteriilor este încetinită. Febra are în chimb, efect opus pentru celulele imunitare, stimulându-le să se înmulţescă mai repede. Suprimarea febrei cu medicamente poate conduce în multe situaţii la consecinţe dezastruoase.

Ca şi celelalte componente ale fazei acute, febra poate părea neplăcută dar are un rol vital în vindecare. Letargia, apatia, pierderea apetutului. Corpul trebuie să lucreze din greu pentru a creşte temperatura. Pentru echilibrarea bugetului de enrgie, trebuie făcută economie în altă parte şi astfel creierul creiază senzaţia de letargie şi apatie care au ca şi consecinţă reducerea energiei folosite în mod obişnuit în comportament. Persoanele bolnave „simt că nu mai au energie”.

Pierderea apetitului (evitarea costurilor energetice pentru hrănire) în reacţia fazei acute poate fi dublată de senzaţia de ameţeală care poate conduce la golirea stomacului prin vomă (greaţa şi voma sunt guvernate de creier şi declanşate de IL1a). Pentru a compensa aportul scăzut de noi calorii, corpul începe să elibereze calorii vechi înmagazinate pentru momentele de urgenţă, sub formă de grăsime. Dar pentru ca grăsimile să poată fi folosite, ele trebuie transformate în glucoză.

Transformarea grăsimilor în glucoză este coordonată de glucocorticiozi (cortizol). Cortizolul este eliberat de glandele suprarenale ca urmare a semnalellor chimice iniţiate de creier adică IL1a. Aceasta stimulează mai întâi hipotalamusul care secretă hormonii corticoizi CRH, aceştia ajung la hipofiză care eliberează hormoni adrenocorticotropi- ACTH. Aceştia la rândul lor ajung la suprarenală care secretă cortizolul. Cele trei structuri anatomice implicate în această cascadă chimică se numesc axa hipotalamo-hipofizo- corticosuprarenală.

Efectele inflamatorii ale moleculelor IL1a sunt vizibile în câteva minute permiţând corpului să reacţioneze foarte repede la răni şi infecţii. Dar IL1a ajung mai greu la axa hipotalamo- hipofizo- corticosuprarenală aşa încât atunci când cortizolul intră în scenă, reacţia inflamatorie este deja instalată. El ajunge la timp pentru ca reacţia inflamatorie să atingă nivele extreme. Endorfinele permit creierului să menţină sub control durerea şi răspunsul inflamator.

Aşa cum sugerează şi numele, reacţia fazei acute a fost proiectată pentru a fi un proces relativ scurt. Rolul acesteia este în fapt de a rezista până când intervine un alt tip de activitate imunitară – imunitatea dobândită. Sistemul imunitar ereditar este foarte vechi şi se regăseşte la toate animalele incluzând aici insectele şi moluştet în timp ce sistemul imunitar dobândit a evoluat mai recent şi se regăseşte doar la vertebrate. Spre deosebire de acesta care poate reţine şi recunoaşte detaliile unice ale fiecărei specii de bacterii pe care o întâlneşte, sistemul imunitar ereditar lucrează prin recunoaşterea câtorva caracteristici simple pe care multe bacterii le au în comun.

Răspunsul imunitar dobândit ar putea fi mai eficient însă are un defect major – este incredibil de lent (durează câteva zile până când un răspuns dobândit poate acţiona eficient împotriva unui anumit patogen, timp în care bacteriile sau viruşii patogeni se multiplică. Reacţia imunitară ereditară poate fi activată în câteva minute şi ţine invadatorii sub control până când reacţia imunitară dobândită poate sa-şi lanseze devastatorul contraatac.

După descoperirile lui Pavlov, alţi oameni de ştiinţă ruşi au descoperit că sistemul imunitar poate fi condiţionat. Când porcuşorii de Guineea au fost expuşi în mod repetat la stimuli neutri cum ar fi scărpinarea blândă, chiar înainte de a fi injectaţi cu o substanţă care declanşa o reacţie inflamatorie, sistemul lor imunitar a învăţat asocierea dintre scărpinare şi inflamaţie aşa că eventualele scărpinături erau deajuns ca să provoace roşeaţă şi umflătură. În 1974 Robert Ader dă la şobolani – în cadrul unui experiment o medicaţie care reducea în mod artificial numărul de celule T care luptă cu boala şi care se găsesc în sânge. De fiecare dată când primeau aceste medicamente, le înghiţeau cu apă cu zaharină.

Ader a constatat că dacă dă şobolanilor doar apă cu zaharină, fără medicaţia precedentă, numărul de celule T scade în aşa măsură încât şobolanii se îmbolnăveau şi mureau. Sistemul lor imunitar învăţase să distrugă celulele T ca reacţie la apa cu gust de zaharină. Sistemul imunitar a fost denumit „creierul trupului”, sau “creierul lichid” pentru că defineşte propriul simţ al sinelui pe care îl are trupul- respectiv ce anume îi aprţine şi ce nu. Celulele imunitare circulă în sânge prin tot trupul intrând în contact cu toate celelalte celule. Celulele pe care le recunosc le lasă în pace; celulele pe care nu le recunosc le atacă.

Atacul ne apără împotriva viruşilor, bacteriilor, sau cancerului. Dacă însă celulele imunitare nu identifică în mod corect o parte dei celulele trupului, atunci avem de-a face cu bolile autoimune. Până la descoperirea lui Ader toţi anatomiştii şi doctorii au crezut că de fapt creierul şi sistemul imunitar sunt două entităţi diferite, incapabile să-şi influenţeze unul altuia funcţionarea. Însă modesta descoperire a lui Ader a generat o nouă ştiinţă- psihoneuro imunologia. Cercetările ulterioare au descoperit că mesagerii chimici care acţionează în cea mai mare măsură în creier şi în sistemul imunitar sunt cel mai mult întâlniţi în zonele din creier care controlează emoţia şi anume – amigdala cerebrală şi sistemul limbic.

David Felten – coleg cu Ader a constatat în urma unor studii că emoţiile au un puternic efect asupra sitemului nervos autonom care reglează totul – de la cantitatea de insulină secretată, până la tensiunea arterială. În studiile făcute la microscopul electronic s-au descoperit sinapse la nivelul capetelor nervoase ale sistemului nervos autonom vare vin în contact cu celulele imunitare. Acest punct de contact fizic permite celulelor nervoase să secrete neurotransmiţători care influenţează şi reglează activitatea celulelor imunitare; ele semnalizează înainte şi înapoi.

Această descoperire a fost cu adevărat revoluţionară. În experienţe pe animale Felten a îndepărtat terminaţii nervoase de la nivelul excrescenţelor limfatice ale splinei unde celulele imunitare sunt creeate şi înmagazinate şi a folosit viruşi, microbi pentru a provoca sistemul imunitar. Rezultatul a fost o scădere bruscă a reacţiei sistemului imunitar faţă de agentul respectiv. Concluzia a fost că fără aceste terminaţii nervoase, sistemul imunitar nu mai reacţionează corect la invazia agenţilor patogeni.

Pe scurt, sistemul nervos nu numai că stabileşte legătura cu sistemul imunitar, dar este esenţial pentru funcţionarea corectă a acestuia din urmă.

medeor

Boli ale articulaţiei temporo-mandibulare

Articulaţia temporo-mandibulară conectează maxilarul inferior/mandibula la craniu. Problemele care apar la acest nivel generează durere de cap, în tâmplă, de ochi (orbită), de ureche, de gât, umeri, zgomote în urechi (tinitus sau chiar surzenie)  sau alte forme de algii faciale.

Mandibula care este controlată de muşchi execută două feluri de mişcări: una de rotaţie (ca o balama) şi alta de alunecare ca atunci când deschidem larg gura. Aceste  mişcări ne permit nouă să mestecăm, să vorbim sau să căscăm când ne este somn sau când suntem plictisiţi. Dacă aşezăm degetele chiar în faţa urechii şi deschidem gura vom simţi cele două tipuri de mişcare. Aceasta este asigurată de prezenţa unui cartilaj moale care permite mişcarea lină şi care absoarbe şocurile generate de mestecatul alimentelor tari. Întrucât vorbim de forţe mari generate în timpul mestecatului, acest cartilaj asemănător unui disc are şi rolul de a dispersa forţele care apar întocmai cum se întâmplă în cazul discurilor intervertebrale unde vorbim de asemeni de forţe foarte mari mai ales când sărim sau ridicăm greutăţi mari.

Acest disc articular se uzează când este dezhidratat (apa împreună cu proteinele hidrofile proteoglicanice asigură rolul de amortizor hidraulic), când se scurtează dinţii (mai ales la persoanele care „scrâşnesc” din dinţi – boală numită „bruxism”) sau la persoanele stresate care au obiceiul de a sta cu „fălcile încleştate”, de a mesteca permanent gumă, de a muşca creioane sau unghiile.

Micro sau macrotraumele cum ar fi un pumn primit în maxilar sau un accident pot de asemeni deteriora articulaţia cea mai importantă a feţei. Cea mai des întâlnită afecţiune este însă degenerarea articulară ca urmare a deshidratării cronice, a îmbătrânirii sau a disfuncţiilor imunitare (anticorpi antiimunoglobulină G) care conduc la dispariţia cartilajului şi apariţia fenomenului frecării între oase şi a inflamaţiei cronice.

Cracmentele sunt zgomotele sau pocniturile intraarticulare (semne de dezhidratare cronică la fel ca în cazul celorlalte articulaţii sau vertebre) sunt rareori percepute numai de bolnavi; de obicei se simt la palpare, în timpul mişcărilor de deschidere şi închidere a gurii, degetele examinatorului fiind introduse în conductele auditive externe sau aplicate înaintea tragusului. Uneori aceste cracmente sunt aşa de puternice, încât sunt auzite de persoanele din jur. Cracmentul se percepe ca o pocnitură aspră; apare cel mai frecvent la mişcările de deschidere a gurii, foarte rar putându-se percepe şi la închiderea gurii. In momentul producerii cracmentului, bolnavul are o uşoară durere şi senzaţia de deplasare a condilului mandibular. Cracmentul se produce datorită izbirii condilului mandibular de condilul temporal, în momentul deschiderii accentuate a gurii; cele două elemente osoase nemaifiind separate prin menisc, vin în contact direct, producând zgomotul caracteristic.

Ce facem? Este preferabil ca afecţiunea să fie prevenită deoarece sechelele şi tratamentul curativ sunt destul de neplăcute. Primul gest de prevenire este obişnuinţa hidratării corecte a corpului încă de la vârste fragede pentru a păstra structurile articulare cartilaginoase cât mai mult timp funcţionale iar lichidul cel mai potrivit şi corect în acest scop este apa purificată osmotic.

Tratamentul afecţiunii instalate se adreseaza în primul rând durerii care îl supără pe bolnav. Aplicarea de gutiere ocluzale sau mai bine de plăci palatinale cu platou retro-incizal pun pentru un timp, articulaţia în repaus şi durerile se remit. Durerile pot fi calmate şi prin infiltraţii periarticulare  însă reapar după câteva ore dacă articulaţia nu a fost pusă în repaus. Repausul articular poate fi realizat şi prin aplicarea unei fronde mentoniere (un aparat pentru imobilizarea fracturilor de mandibulă).

Cârpele de vase – surse de îmbolnăvire

Forumul Ştiinţific Internaţional din Marea Britanie a concluziont într-un studiu că 84% din cârpele de spălat vase sunt contaminate cu o bacterie numită listeria. Doar dacă stoarcem un burete de vase sau o cârpă de spălat vase, ne putem contamina cu peste un milion de bacterii.

Buretele de la bucătărie poate conţine peste 134.000 de bacterii pe 2 cm pătraţi, potrivit unui studiu realizat în 2007 de Hygiene Council. Cercetarea a mai arătat că bureţii de bucătărie sunt păstraţi mai mult timp decât ar trebui (ar trebui schimbat săptămânal), permiţând bacteriilor să se înmulţească, afirmă Kelly Bright de la Universitatea din Arizona (SUA).

Contaminarea se face dacă tăiem carnea crudă, o spălăm, după care o punem într-un alt vas pe care îl spălam cu acelaşi burete. Pe acesta se poate găsi Salmonela, care poate cauza toxiinfecţii, şi Campylobacter, care poate provoca diaree şi dureri abdominale.

Chiuveta din bucătărie. Indiferent dacă este goală sau plină cu vase, chiuveta este întotdeauna un loc plin cu bacterii. Noi punem adeseori alimentele în chiuvetă pentru a le spăla sau pentru a le tăia, motiv pentru care aici se găsesc peste 500.000 de bacterii pe 2 cm pătraţi. „Detergentul de vase nu ucide bacteriile“, vă avertizează Philip Tierno, director de microbiologie şi imunologie la Tisch Hospital, din cadrul New York University Medical Center

Robinetele au nevoie de igienizări periodice. Cele de la bucătărie au peste 13.000 de bacterii pe 2 cm pătraţi, iar cele din baie, mai mult de 6.000 pe aceeaşi suprafaţă.

Patul ar trebui „protejat“ cu pătură şi lenjerie. Salteaua şi pilotele furnizează hrană pentru acarieni. „În saltea se gă-sesc numeroase secreţii“, afirmă Philip Tierno.

Dr. Charles Gerba de la Universitatea Arizona din Tucson, a analizat cârpele folosite de sute de persoane la spălatul vaselor în cinci mari oraşe ale statului şi a concluzionat că o mulţime de oameni se îmbolnăvesc de la ele.

70% din aceste cârpe prezentau diferiţi agenţi patogeni, cum ar fi stafilococi.

20% prezentau salmonella germen care poate produce afecţiuni digestive  serioase (New Scientist -2 septembrie 1995).

O clanţă contaminată cu bacterii periculoase poate infecta cel puţin 14 persoane care o ating. Clanţele, pe lângă robinete, dispozitivele de tragere a apei de la toaletă sau cele de picurare a săpunului lichid, sunt modalităţile cele mai simple de a ne „pricopsi” cu viruşii sau microbii lăsaţi de cineva care nu s-a spălat pe mâini după ce a fost la toaletă.

Simpla tragere a apei după un episod diareic poate infecta scaunul, capacul dar şi aerul cu bacterii periculoase, acre pot supravieţui în apa toaletei până la 50 de zile (Jurnalul de Microbiologie Aplicată -2000, 89:137)

Infecţia intestinală cu Escherichia Colli

Escherichia Colli este o bacterie care poartă numele lui Theodor Escherich, medic pediatru şi profesor la universitatea din Munchen şi Viena şi care o descoperă în 1885. Este un microb care trăieşte în special în intestinul animalelor cu sânge cald dar şi în cel al peştilor şi în general este utilă organismului gazdă, ea aducând de exemplu un important aport de vitamina K – factor de control al coagularării sângelui. Colonizează în mod normal intestinul copilului la 40 de ore de la naştere odată cu apa sau cu ajutorul persoanelor care manipulează copilul şi alcătuieşte 80% din flora intestinală aerobă a adultului. Este germenele cel mai frecvent responsabil pentru infecţiile urinare sau pentru toxinfecţia alimentară numită şi “diareea călătorilor” deoarece apare mai ales la turiştii care schimbă des locaţia şi consumă apă şi alimente nesecurizate, neigienizate. Toxinfecţia alimentară este produsă de un serotip – enterohemoragic. Cea mai mediatizată toxinfecţie alimentară este cea din 1982 din America iar calea de transmiterere au fost hamburgherii. Cele mai des întâlnite simptome sunt spasmele abdominale sau crampele severe, abdomenul dureros şi sensibil, diaree care iniţial este apoasă apoi poate deveni sanguinolentă, greaţă, vărsături, temperatură, frisoane, ameţeală, oboseală, irascibilitate, anxietate.

Cum pot fi contaminate alimentele?

Apa este vectorul principal de transmitere.

Apa freatică este infestată foarte uşor de reziduurile fecale provenite de la animale de la  gunoaiele menajere sau de la îngrăşămintele naturale folosite în agricultură. Cu această apă  – sau mai corect din punct de vedere lingvistic – soluţie apoasă pentru că ea conţine dizolvate o mulţime de alte substanţe noi spălăm legumele şi fructele infestatându-le cu colibacili. Înnotul în apă contaminată – lacuri, piscine, staţiuni, baze de agrement neigienizate sunt alte căi de infestare cu Escherichia Colli. Vectori de transmitere şi de contaminare pot fi şi muştele din spaţiile unde sunt depozitate alimentele, praful sau pământul depus pe legume sau pe fructe şi care este introdus în corp atunci când acestea nu sunt spălate.

Personalul sănătos care tranşează carnea se infestează din intestinele animalelor sacrificate care conţin aşa cum spuneam, în mod normal aceşti colifoni fecali.  Acest personal va contamina apoi restul de carne dar şi celelalte alimente pe care le prelucrează dacă nu respectă procedurile şi normele de lucru igienico-sanitare. Consumul cărnii insuficient preparate termic (crude) sau a laptelui nefiert şi care a luat contact cu aerul sau reziduri fecale animale (uger nespălat înainte de muls sau spălat superficial) poate fi o altă sursă de infestare. Vacanţele în locuri neigienizate unde nu există filtre de apă sau nu sunt respectate normele de igienă legale de asemeni.

Cum prevenim toxinfecţiile cu bacterii intestinale?

În primul rând persoanele bolnave, cele care au diaree, leziuni la mâini, temperatură sau oricare alte semne de boală infecţioasă nu vor avea voie să lucreze la prepararea alimentelor destinate consumului public.

Respectăm regulile de igienă – spălatul mâinilor, spălatul legumelor şi fructelor, a cărnii, tranşarea ei cu instrumente altele decât cele folosite pentru fructe şi legume sau pâine, respectarea modului de păstrare a alimentelor perisabile – carne, ouă, peşte, lapte, a timpilor şi temperaturilor de preparare a acestor alimente.

Cum păstrăm alimentele în frigider?

Ne ferim să depozităm în frigider fructe, legume sau zarzavaturi necurăţate şi nespălate. Astfel, riscăm să introducem o dată cu ele în frigider microbi patogeni, ouă de paraziţi, gândaci sau viermi. In general, atât fructele cât şi zarzavaturile trebuie păstrate numai în casete din material plastic.

Alimentele crude, pregătite sau conservate, nu pot fi ţinute în frigider decât un timp limitat, timp ce diferă de natura produsului :

Astfel, carnea crudă de porc sau de vacă, care trebuie aşezata pe raftul cu temperatura cea mai scăzută, nu va trebui păstrată mai mult de 4-5 zile; peştele crud îşi păstrează prospeţimea doar 2 zile, după acest timp trebuie neaparat gătit, iar în ce priveşte carnea tocată, termenul maxim de păstrare nu trebuie să depaşească 24 de ore.

Conservele de carne şi peşte trebuie consumate, mai ales vara, în ziua când se deschid ambalajele metalice. Dacă însă ne mai rămâne neconsumată o parte din alimentul respectiv, acestea vor trebui transferate în ambalaje de sticlă acoperite; în aceste condiţii mai pot fi păstrate fără riscuri, carnea – 48 ore, peştele 12-24 ore.

Preparatele ce încorporează albuş sau gălbenuş de ou nu vor fi ţinute prea mult în frigider, chiar dacă le plasăm în spatiul cu temperatura cea mai scăzută.

Maioneza, ca şi mâncărurile sau salatele pregătite cu maioneză, pot fi păstrate cel mult 24 ore, iar prăjiturile cu cremă de ou doar 12 ore. Ingheţatele pe bază de ou au ca termen maxim 48 de ore.

Nu punem foarte multe în frigider, deoarece supraaglomerarea diminuează capacitatea de răcire a aparatului şi împiedică găsirea în timp a alimentelor necesare, astfel că ţinerea uţii deschise prea mult, favorizează creşterea temperaturii interioare cu mult peste limita utilă, adică peste+4 grade Celsius.

Necesitatea sau Obligativitatea – aşa cum se întâmplă în tările civilizate a dotării bucătăriilor cu echipamente performante de purificare a apei menajere de la robinetele aflate în hoteluri, restaurante, cantinelor dar şi în gospodăriile proprii. Pentru o corectă şi completă informare a publicului mai trebuie spus că cele mai performante echipamente de purificare şi de filtrare a apei conţin membrane osmotice care reţin toate formele de bacterii, paraziţi sau virusuri aflate în apa de la robinet dar şi substanţele chimice poluante.

Leacuri …

1. Scăpaţi de durere de dinţi fără să deschideţi gura!
Aveţi idee cum puteţi scăpa de o durere de măsele “fără să deschideţi gura”? Vă dăm un indiciu: eliminaţi din start răspunsurile gen pastile, injecţii, palinca, ceapa etc. S-a găsit o metodă care nu are, aparent, nici o legaturăcu stomatologia.

Este de ajuns să frecăm o bucăţică de gheaţă între degetul mare şi arătător. Terminaţiile nervoase care se află în zona în formă de “V” a mâinii stimulează o regiune din creier care blochează recepţionarea semnalelor de durere provenite de la faţă şi de la mâini. Un studiu canadian arată că putem încerca această metodă şi fără gheaţă, însă ar avea o eficienţă cu 50% mai scăzută.


2. Dacă vă “râcâie” pe gât, scărpinaţi-vă în ureche!
Cum nu putem să ne scărpinăm direct în gât, încercăm să rezolvăm problema altfel – prin ureche. Medicii ORL-îşi explică: atunci când sunt stimulaţi nervii care se află în ureche, se creează un act reflex în gât, care provoacă un spasm al muşchiului… Acest spasm face ca gâdilatura să dispară.


3. S-a descoperit leac contra fricii de injecţii.
Cercetătorii germani au descoperit că dacă tuşim în timpul unei injecţii nu ne mai doare atât de tare înţepătura. De ce? Pentru că acest truc produce o creştere bruscă şi temporară a tensiunii în piept şi în canalul spinal, inhibând structurile nervoase care conduc durerea la ganglionii nervoşi spinali.


4. Cum să stingeţi arsurile la stomac.
Dormim pe partea stângă, ne sfătuiesc medicii gastroenterologi.
Explicaţia este simplă: când dormim pe dreapta, stomacul se află mai sus decât esofagul, permiţând mâncării şi acidului să alunece spre gât. Când stăm întinşi pe stânga, stomacul este mai jos decât esofagul şi gravitaţia lucrează în favoarea noastră.


5. Cum să nu vă mai curgă sânge din nas.
Când eram mici şi ne curgea sânge din nas, eram puşi să ne ţinem cu 2 degete de nas şi să ne întindem pe spate până se oprea sângerarea. Cum altfel se mai poate rezolva această problemă fără să atragem privirile indiscrete? Punem o bucăţică de bumbac pe gingia de sus, sub vârful buzei, şi apasăm cu putere pe bucata de material.
“Sangele provine în special din partea anterioară a septului. Apăsând aici, vom opri sângerarea”, apreciază medicii. Este vorba de anastomoze arteriale care formează de ex inelul vascular peribucal sau nazal (Kiesselbach sau Little)
.


6. Cum să scăpaţi de ameţeală.
Aţi băut câteva pahare şi v-aţi ameţit? Tineţi-vă cu mâna de ceva stabil.
Mecanismul responsabil cu echilibrul se află în urechea internă şi pluteşte într-un fluid care are aceeaşi densitate ca şi saâgele. Cum alcoolul diluează sângele, se modifică şi structura lichidului, fapt care afectează echilibrul.
Aşadar, creierul este dezorientat şi are nevoie de o confirmare, care, în cazul de faţă, este dată de simţul tactil. In felul acesta, punând mâna pe un obiect stabil, ne vom recapata echilibrul.


7. Cum să ţineţi inima în frâu.

Nu o lăsaţi să o ia la galop! Dacă simţim că avem palpitaţii şi nu ne ştim suferinzi de inimă, putem încerca să apăsăm uşor carotida imediat sub mandibulă. Vom stimula nervul vag şi putem scădea frecvenţa bătăilor.



8. Preveniţi miopia!
Miopia are rareori o cauză genetică, susţin oftalmologii. De obicei, poate avea drept cauză prea mult timp petrecut în faţa computerului. Aşadar, ca să nu avem probleme, ar fi bine ca de câteva ori pe zi să închidem ochii, încordăm muşchii, inspirăm adânc şi, după câteva secunde, expirăm şi ne destindem.
Întinzându-ne şi relaxându-ne bicepşii şi glutealii putem păcăli muşchii involuntari, precum cei ai ochilor, să se relaxeze.


9. Invaţaţi să vă folosiţi urechile!
Dacă stăm de vorbă cu cineva la o petrecre, unde este foarte mult zgomot, este bine să-l ascultăm cu urechea dreaptă. De ce nu cu stânga? Cercetătorii americani sunt de parere că dreapta ne ajută să descifrăm mai rapid un discurs. Dacă vom încerca să ne dăm seama ce melodie se aude într-o camer îndepartată, o vom  folosi pe stânga. Este mai bună când vine vorba să capteze tonurile muzicale.


10. Cum să nu obosiţi repede când alergaţi.
Dacă suntem asemeni majorităţii oamenilor, când alergăm, obişnuim să expirăm atunci când punem în pământ piciorul drept. In felul acesta nu facem decât să exercităm presiune asupra ficatului (care se află în partea dreaptă), care apoi începe să ne înţepe. Cum să scăpăm de această neplăcută senzaţie? Simplu. Expirăm atunci când punem în pîmânt piciorul stâng.


Medicină şi istorie

Pentru a-şi apăra corpul de boli şi pentru a-şi păstra sănătatea, poporul român folosea mijloacele şi instrumentele moştenite de la strămoşi toate acestea la un loc alcătuind medicina populară românească. Oamenii ştiau să-şi aleagă din mediul înconjurător ceeace le era de folos, bazându-se pe o intuiţie sănătoasă, pe observaţie şi pe un empirism nuanţat şi selectiv.

Dar fie că era vorba de plante medicinale, sau vietăţi (arici, şopâlle, porumbei, cârtiţe, etc) sau minerale, ele erau administarate în cursul unor operaţiuni magice. Poporul român credea că nu leacul era izbăvitor ci bunăvoinţa duhurilor nevăzute care provocaseră boala şi care trebuiau înduplecate să îi redea sănătatea.

Medicii poporului erau denumiţi în limbaj obişnuit „vraci” şi au fost confundaţi sau asemănaţi în mod greşit cu vrăjitorii. Acest lucru s-a datorat faptului că ambele îndeletniciri derivau din acelaşi cuvânt slav („vorcium” – a vorbi şoptit, a murmura, a vorbi cu duhurile). Iniţial era vorba de aceeaşi persoană, însă în timp, vracii s-au ocupat doar de îngrijirea bolnavilor iar „vrăjalnicii” de „vrăji” şi de cominicarea cu „păsările şi hiarele”. Unii dintre vraci administrau leacuri iar alţii practicau o chirurgie tărănească bazată pe experienţa căpătată cu ocazia naşterilor sau a „repunerii” oaselor. În secolul VI, populaţia din Peninsula Balcanică rărită în urma ciumei lui Iustinian, vine în contact cu slavii veniţi din nord-estulul Dunării. Aceştia s-au amestecat cu grecii şi au învăţat meşteşugul medicinei şi chirurgiei continuând să-l practice în timp ce călătoreau în diverse locuri. Vracii slavi au ajuns şi la noi readucând cu ei meşteşugul vrăciuirii. Dar, să ne reaminim că în urmă cu câteva sute de ani Charmides îi povestea lui Socrate pe câmpul de luptă de la Potideia cum învăţase el de la daci arta vindecării sau a folosirii cuvintelor potrivite („farmacon” sau „farmec” erau cuvintele rostite de tămăduitorul dac odată cu administrarea leacului). Tot de la daci, acest grec – Charmides învăţase tainele înţelepciunii.

Să ne reamintim că înţelepciunea dacilor însemna după mărturiile lăsate de Platon „un fel de a face potolit lucrurile”, sau “ceea ce-l face pe om să se ruşineze şi să fie ruşinos, ea fiind un fel de sfială”, sau “să te îndeletniceşti cu ale tale” sau “făptuirea celor frumoase” sau “a ştii că ştii cele ce ştii şi că nu ştii cele ce nu ştii” sau “cunoaşterea de sine însuşi” sau multe alte lucruri cuminţi pe care grecii dar şi alte popoare care au trecut pe la noi şi le însuşiseră de la strămoşii noştrii daci (Herodot din Halicarnas – “părintele istoriei” afirma despre daci că erau un popor “con mente” adică “ cu minte”, “înţelept”).

Am făcut aceste precizări pentru a arăta cu nu slavii au fost cei ce au adus pentru prima dată arta vindecării pe aceste meleaguri locuite de oameni cuminţi, ci ea era cunoscută cu mult timp înainte, doar că în timp ce în Europa apăreau Universităţi, noi eram tot primitivi în modul de organizare socială. În Balcani, abia în Serbia şi apoi în Bulgaria apare o şcoală de vraci herniotomişti care în secolul XVIII primea ucenici şi din ţările străine. În Transilvania unde erau puternice comunităţi de greci aromâni (schei), întâlnim şi meşteri hirurgi din rândul cărora se va ridica primul român – profesor universitar – Ioan Piuariu-Molnar – chirurg oftalmolog (oculist).

Primul document în care este pomenit un “vraci” pe teritoriul nostru datează 1487 (un act de danie către Muntele Athos) şi este vorba de Constantin, o rudă a lui Neagoe Basarab dinspre Doamna Despina. Ulterior întâlnim pe Radu vraciul căruia domnitorul Radu Paisie îi oferise demnitatea de “portar” sau vraciul Gheorghe “braşoveanul” care avea şi misiuni politice de legătură între Braşov şi domnitorul Mircea Ciobanul.

În armata lui Mihai Viteazul întâlnim primul medic militar român – vraciul Marco. Aceşti vraci însă erau foarte scumpi şi în 1647 aflăm că un orb din Poenari – Argeş şi-a vândut toată averea pentru a plăti vraciul venit să-i redea vederea. Ei sunt însă puţini în documentele istorice dar şi în realitate deoarece domnitorii români obişnuiau să le ia capul dacă meşteşugul lor dădea greş. va urma.

Epoca "ceauşistă" şi cea "capitalistă" asemănări – deosebiri. Trist şi adevărat

Asemănări

1.1. Avem aceleasi hidrocentrale construite pana in 1989, cu precizarea ca pe unele le vom face cadou, cat de curand.
1.2. Avem aceleasi termocentrale construite pana in 1989 si aceleasi retele de transport electric
1.3. Avem aceeasi centrala atomica
1.3. Avem aceleasi sosele si autostrazi, in proportie de 99%
1.4. Avem aceleasi spitale, construite pana in 1989
1.5. Avem aceleasi camine, complexe studentesti si aceleasi facultati de stat.
1.6. Stam si acum la “cozi”. Sinistru e ca acum stam “la coada” la banca, “la coada” sa platim impozitul sau gazul, “la coada” sa prindem mai stiu eu ce promotie sau “la coada” sa depunem cererea de somaj

1.7. La fel ca pana-n 1989, vedem hotul”, dar inchidem ochii
1.8. La fel ca pana-n 1989, ne uitam la TV si nu avem ce sa vedem
1.9. La fel ca pana-n 1989, ne mintim spunandu-ne ca: presedintele singur, nu are ce sa faca
1.10. La fel ca pana-n 1989, ne plangem ca-i greu, dar noi o ducem bine;
1.11. La fel ca pana-n 1989, ne amenintam copiii sa invete bine, spunandu-le ca fara carte nu au parte
1.12. La fel ca pana-n 1989, cei fara carte sau cu studii cumparate sunt numiti politic in functii de conducere
1.13. La fel ca pana-n 1989, locurile la facultatile de stat sunt foarte putine

1.14. La fel ca pana-n 1989, incercam sa ne platim datoriile
1.15. Avem acelasi metrou ca si in 1989
1.16. Avem aceleasi linii de tramvai si troilebuz
1.17. Avem aceleasi parcuri (dar distruse), aceleasi zone de agrement (dar ruinate), aceleasi baze de tratament (dar instrainate sau lasate in paragina), aceleasi lacuri termale si bai populare (dar acum cu taxe mult mai mari).
1.18. Avem aceleasi mine (dar inchise), aceleasi sonde petroliere (dar cesionate pe 2 lei), aceleasi gradinite si camine!
1.19. Avem aceleasi statiuni turistice (dar fie lasate de izbeliste, fie date cadou)
1.20. Avem aceleasi bogatii naturale, inepuizabile (aur, neferoase, marmura, minereuri feroase, uraniu, gaz, hidrogen sulfurat)
1.21. Avem aceleasi fantani (dar secate), aceleasi izvoare de apa minerala
1.22. Avem aceleasi centre de cercetare (dar fara cercetatori)
1.23. Si acum ca si pana-n 1989, ne multumim sa spunem bancuri despre politicieni
1.24. Si acum ca si pana-n 1989, ne lasam condusi precum o vita la abator.

Capitolul 2. Deosebiri

2.1. Hidrocentralele ce le avem sunt amortizate dpdv contabil. Costul de productie este acum de 10 ori mai mic, iar cel pe care-l platim de 10 ori mai mare?!
2.2. Termocentralele pe care le avem sunt si ele in aceeasi situatie ca a hidrocentralelor, in schimb, aici ne confruntam cu alt aspect si anume cu cel al aprovizionarii cu carbune de import daca ar fi fost posibil, cu siguranta politicienii nostri ar fi importat si apa – pentru varianta hidro. Amortizarea termocentralor duce la costuri foarte mici de productie, in schimb comisioanele de la import au grija sa regleze pretul. Aceleasi comisioane vin a corecta pretul si in varianta hidro, comisioane de milioane de euro primite pentru revizii tehnice uzuale” la preturi de milioane!
2.3. Incredibil, importam apa grea de la o firma din paradisul fiscal, care o cumpara(importa) din..ROMANIA!Transportul e foarte rapid, el facandu-se pe hartie! Teoria ca energia electrica este aproape gratuita, nu e valabila si pentru Romania.
2.4. Soselele si autostrazile sunt aceleasi, dar cu un trafic de 10 ori mai mare
2.5. In spitale acum trebuie sa vii cu seringa ta si cu medicamentele tale.
2.6. Statul la coada e privit ca ceva normal. Am stat 2 ore la BCR Serban Voda, le-am facut sesizare si un pic de circ, i-am intrebat daca-si dau seama ca ceea ce fac e furt, furt de timp si normal ar fi sa ma pontez si sa fiu platit de banca. Angajatii radeau iar pinguinii de la coada ma priveau ca pe un ciudat.

2.7. Daca ceri restul la taxi, spun ca nu au “schimbat”, daca vrei restul de la Mega Image trebuie sa te lupti sa-l culegi de pe sticla daca lasi ciubuc prea putin, ti se bate obrazul
2.8. Pana-n 1989, eram mintiti 2 ore/zi, la televizor! Acum suntem mintiti 24 ore /zi
2.9. Pana-n 1989, presedintele era laudat de patriarhul Romaniei, acum presedintele pupa mana patriarhului. Homosexualitatea e prezenta la cele mai inalte nivele a pupa mana cuiva este o optiune sexuala!
2.10 In ziua de azi, poti face o facultate si numai cu bani. Examenele de semestru sunt teste grila, iar subiectele sunt postate pe net cu 2 saptamani inainte!!!
2.11. Exploatarea resurselor naturale se face de catre privati, care dau statului roman, intre 3 si 12% din valoare ! Protectia sociala are un alt sens  a-l aduce pe om la nivelul de inteligenta si/ sau cunoastere/ percepere al ierbivorelor e factor de echilibru si liniste sociala. Eliminarea fizica a pensionarilor si a celor asistati social e plus-valoare si trebuie facuta intr-un cadru legal!
2.12. Astazi se fac consolidari la tronsoane de cai de tramvai, unde nu e cazul, doar pentru a incasa comisionul. Toata clasa politica asteapta cutremurul ca pe D-zeu
2.13. Pana-n 1989, fiecare cetatean mergea in concediu, o data la mare si o data la munte. Azi doar 5%  isi mai permit!
2.14. Pana-n 1989, banii obtinuti din exploatarea resurselor naturale erau directionati catre protectia sociala, astazi sunt directionati catre protectia MAFIEI!
2.15. Apa plata e la fel de scumpa ca berea
2.16. Cumparam Cola la acelasi pret ca laptele, daca nu - mai scump. In loc sa ne hranim copiii, ii otravim cu mana noastra!
2.17. Parizerul e facut din celuloza alimentara si prafuri extrem de toxice. Toate preparatele contin aditivi toxici ce permit absortia apei. Am ajuns sa cumparam apa la pret de sunca presata. Am ajuns sa ne cumparam propria moarte in rate!
2.18. Banii ce ni se fura zi de zi, se “intorc inapoi” sub forma de imprumut. Cine are interes sa se opreasca jaful, atata timp cat acesta genereaza dobanzi acelorasi hoti?

Daca am incerca sa-i falimentam pe acesti “criminali economici, ce fac profit otravindu-ne, cu acordul tacit al statului si  – de ce nu? – si al nostru, nu ne-ar ramane decat sa bem apa si sa mancam cartofi si paine dar nici atunci nu sunt sigur ca nu ne-ar otravi apa! Exista o vorba veche “SCAPA CINE POATE” eu unul va spun sincer ca SCAPA CINE SE TREZESTE! Invadatorii  nu ne invadeaza pentru ca inca suntem prea multi!

Capitolul 3.Specific Romanesc

3.1. Numai in Romania, platesti comision de consultare cont la bancomat.
3.2. Numai in Romania, platesti comision cand retragi numerar de pe card
3.3. Numai in Romania, termenele de prescriere a amenzilor nu sunt respectate
3.4. Numai in Romania, au fost date si inca se mai dau legi pentru o zi!
3.5. Branza e mai scumpa decat carnea
3.6. Nucile noastre – mai scumpe decat nuca de cocos.
3.7. Laptele simplu – mai scump decat laptele batut.
3.8. Portocalele – mai ieftine decat merele.
3.9. Cartile sunt mai ieftine decat revistele.
3.10.Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta.
3.11.Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu sambure.
3.12.Vinul este mai ieftin decat strugurii.
3.13.Pixul cu mina este mai ieftin decat simpla mina de pix.
3.14.Ciupercile sunt mai scumpe decat carnea de pui
3.15.Criminali precum Iliescu  si altii ca el ..,REGELE SI FAMILIA ,au paza oficiala de stat, SPP, platita de cei impotriva carora au fost facute crimele.
3.16.Venitul minim si pensiile sunt impozitate (supuse taxarii)
3.17.Hotararile luate de popor prin referendum sunt apoi ignorate
3.18.numai la noi statul imprumuta PELESUL… de la casa regala pe 3 ani si in Castelul Bran se fac nunti..
3.19. Statul are o relaţie sexuală cu cetăţeanul, regulându-l în toate pouiţiile posibile. Poziţia 89 – grup e practicată de 20 de ani!…

Este telefonul mobil periculos?

Telefonul este un mijloc de comunicare care  transmite şi recepţionează sunete la distanţă. Cel mai adesea telefonul este folosit pentru a transmite vocea umană, dar poate fi folosit şi la transmiterea altor tipuri de sunete. Cele mai multe telefoane operează prin transmiterea semnalelor electrice de-a lungul a diferite reţele telefonice complexe, fapt care permite aproape fiecărui utilizator al unui telefon să comunice cu aproape oricare alt utilizator al unui telefon conectat la reţea.

Telefonul a devenit portabil la 20 februarie 1042 când americanul Donald M. Mitchell a cerut eliberarea unui brevet pentru telefonul său mobil, „Radio portabil pentru transmisie şi recepţie”. Dispozitivul transmitea folosind unde scurte avea o rază de acţiune limitată şi cântărea nu mai puţin de 2,5 kg. Au mai trecut 35 de ani până când telefoanele mobile au început să fie folosite pe scară largă, de oamenii obişnuiţi. Inventatorul primului telefon mobil este considerat dr. Martin Cooper fostul manager de sistem din cadrul companiei Motorola. Primul apel de pe un telefon mobil a fost făcut de Cooper în aprilie 1073.  Abia în 1983 Motorola a prezentat primul telefon mobil comercial din lume, Dyna TAC 8000X.

Când vorbim de nocivitatea telefoanelor celulare ne referim  nu la “reţea” , ca şi operator, ci la benzile de radiofrecvenţă pe care le folosesc.

Digi (3G) – 2100Mhz
Vodafone ( GSM + 3G ) – 900Mhz + 2100Mhz
Orange ( GSM + 3G ) – 900Mhz + 2100Mhz
Cosmote ( GSM ) – 1800Mhz
Zapp ( CMDA + 3G ) – 450Mhz / 800Mhz + 2100Mhz

Reţelele Wifi folosesc bandă de la 2401Mhz la 2480Mghz – standard 802.11b/g – România .

Magnetonul din cuptorul cu microunde funcţionează la frecvenţa 2450Mhz.

Concluzia…?

Reguli minime de utilizare a mobilului

- nu va fi folosit drept ceas desteptător (decât închis);
- va fi ţinut la cel puţin 2 m de cap în timpul zilei şi al nopţii ( în limita posibilului). închideţi-l noaptea!

Lucrurile afişate mai jos sunt cunoscute de mult de neurologi.

“Saptamana aceasta (ultima din octombrie 2009) a fost sustinuta o teza de doctorat in Romania , la Clinica de Medicina Muncii din Cluj, iar concluziile au fost inspaimantatoare !
Studiul s-a facut utilizand tehnica de varf la nivel mondial, cea a determinarii chemoluminiscentei si a  lipoperoxizilor.
S-au studiat astfel efectele campurilor electromagnetice (CEM) asupra corpului uman, in special cele produse de telefonia mobila, cuptoare cu microunde, antene de telefonie mobila, retele de inalta tensiune.
TOATE PRODUC cancer, imbatranire precoce, sterilitate la ambele sexe, nevroze, tulburari de somn, decalcifieri osoase, cresterea coagularii, cataracta, tulburari endocrine etc.

ATENTIE !!! Convorbirile pe telefonul mobil – cu cat mai lungi, cu atat mai nocive, mai ales la start, cand testez apelul, “bipul” cu telefonul la  ureche.
S-a aratat cum vibratiile respective, cu telefonul la ureche, produc, la trecerea prin medii cu densitati diferite, concentrari si reflexii in anumite zone, mai ales craniene. Calota craniana functioneaza ca o antena parabolica cu concavitatea in jos, concentrand undele spre baza creierului, afectand hipofiza si tiroida si cristalinul (risc de cataracta).

Autorii studiului propun interzicerea pe orice cale a utilizarii telefoniei mobile sub varsta de 14 ani !
De asemenea, dispozitivele tip hands-free reduc semnificativ impactul CEM asupra creierului, intrucat telefonul mobil e tinut mult mai departe de calota craniana.”

Oreionul – ce mai ştim?

ChickenSoup Pictures, Images and Photos

Oreionul este o boală contagioasă produsă de un virus numit urlian sau paramixovirus şi care se transmite pe cale respiratorie prin picăturile de salivă ajunse în nasul sau gura altei persoane sănătoase. De exemplu când o persoană bolnavă strănută, râde, discută  aprins sau tuşeşte, picăturile de salivă pot infesta uşor alte persoane. De asemeni se mai acestea pot infesta cu ocazia consumării unor băuturi sau alimente folosind aceleaşi pahare sau tacâmuri folosite de persoanele purtătoare de virus. Perioada de incubaţie pentru oreion poate fi de 12 până la 25 de zile, dar în medie durează 16-18 zile. O persoană cu oreion sau parotidită este contagioasă cu 48 de ore înainte de instalarea bolii şi până la şase zile după dispariţia simptomelor, iar după vindecare, boala dă imunitate pe viaţă. Cel mai adesea se manifestă prin umflarea glandelor salivare (parotide) de unde şi denumirea medicală de parotidită epidemică (glandele salivare parotide, care produc saliva pentru cavitatea bucală, se găsesc în spatele fiecărui obraz, în zona cuprinsă între ureche şi mandibulă -unghiul mandibular).

Oreionul debutează  cu febră care poate ajunge până la 39,4ºC, cu dureri de cap şi pierderea poftei de mâncare. Semnul distinctiv al oreionului este inflamarea şi durerea de la nivelul glandelor salivare parotide, făcând copilul să arate ca un hamster cu mâncare în obraji. Glandele se inflamează progresiv şi devin dureroase pe o perioadă de 1-3 zile. Durerea devine mai puternică atunci când copilul înghite, vorbeşte, mestecă sau bea sucuri acide (cum este sucul de portocale).
Atât glanda din partea stângă cât şi cea din partea dreaptă pot fi afectate, una inflamându-se cu câteva zile înaintea alteia, sau se poate inflama doar una singură. In unele cazuri rare de oreion, virusul poate ataca şi alte glande salivare în afară de cele parotide. In aceste cazuri inflamarea se poate obseva sub limbă, sub maxilar sau poate coborî în jos până la nivelul pieptului.
Oreionul poate duce în cazuri rare la inflamarea creierului. Encefalita (inflamaţia creierului) şi meningita (inflamaţia învelişurilor creierului şi măduvei spinării) sunt ambele complicaţii rare ale oreionului. Simptomele apar în prima săptămână după ce glandele parotide încep să se inflameze şi pot include: febră mare, înţepenirea gâtului, dureri de cap, greaţă şi vărsături, ameţeli, convulsii.
Oreionul la băieţii adolescenţi şi la bărbaţii adulţi poate provoca orhita, o inflamaţie la nivelul testiculelor urmată sau nu de sterilitate. De obicei un testicul se inflamează şi devine dureros timp de 7-10 zile după ce se umflă parotidele. Aceasta este însoţită de o febră ridicată, frisoane, dureri de cap, greaţă, vărsături şi dureri abdominale care uneori pot fi confundate cu o apendicită dacă este implicat testiculul drept. După 3-7 zile umflarea şi durerea testiculului scade, de obicei în acelaşi timp cu scăderea febrei. In unele cazuri se umflă ambele testicule. In plus, virusul urlian poate afecta pancreasul, sau la femei ovarele, cauzând dureri abdominale.  In alte cazuri, semnele şi simptomele oreionului sunt atât de uşoare încât infecţiile cu oreion sunt greu observabile sau inaparente. Doctorii cred că aproximativ una din trei persoane a suferit de oreion fără să menifeste nici un simptom. Prevenirea infecţiei se face cu vaccinul urlian descoperit de Maurice Hilleman. Se administrează fie separat, fie împreună cu vaccinul anti rujeolă, anti-rubeolă şi anti-varicelă (aşa cum se face în SUA). Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea împotriva rujeolei, rubeolei, (pojarul german) oreionului şi varicelei (vărsatul de vânt) deoarece riscurile acestor boli depăşesc cu mult riscurile de vaccinare împotriva lor. Ce facem când avem oreion?

NurseSmiley Pictures, Images and Photos

Tratamentul înseamnă odihnă, dietă de susţinere (vitamine şi minerale în stare proaspătă), hidratare iar în cazul unor inflamaţii puternice  – corticosteroizi recomandaţi de un medic. Cât timp durează umflarea glandelor salivare, mâncăm doar fructe şi legume proaspete, moi şi zemoase (alimentele moi reduc durerea produsă de înghiţit). Bem multă apă purificată osmotic (un sprijin important pentru sistemul intern de apărare comparativ cu soluţia apoasă minerală care suprasolicită sistemul imunitar). Evităm cafeaua, sucurile acidulate, produsele lactate, făina albă, zahărul, murăturile sau citricele (produc discomfort). Putem ţine o zi sau două pe săptămână  post alimentar (pentru dezintoxicare şi întărirea sistemului imunitar). Ne odihnim la căldură şi într-o atmosferă curată, uscată. Nu există medicamente care să vindece oreionul (antibioticele sunt inutile). Dacă se umflă testiculele le vom susţine într-un hamac improvizat şi vom aplica comprese reci ca să calmăm durerea. Dacă testiculele sunt foarte umflate, dacă apare voma severă (semn de suferinţă gravă pancreatică), febra depăşeşte 40 de grade, gât rigid, înţepenit (semne de meningită sau encefalită) mergem urgent la spital. În cele mai multe situaţii însă, oreionul se vindecă în 10 zile de obicei fără alte complicaţii.

Aditivii alimentari

Aditivii alimentari sunt substanţe chimice care nu sunt consumate ca aliment în sine şi care nu sunt folosite ca ingredient constituent al unui aliment, care nu au valoare nutritivă (sau care este îndoielnică) şi care se adaugă intenţionat  în alimente sau băuturi cu un scop tehnologic (incluzând modificări organoleptice) de a le ameliora diverse proprietăţi: gustul, culoarea, stabilitatea, rezistenţa la alterare procedee efectuate în timpul producerii, procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării, transportului, stocării, sau în timpul altei modificări aplicate unui aliment, devenind un component sau afectând într-un fel sau altul caracteristicile alimentelor. Numele de “E” provine de la prefixul “Europa” iar numărul reperezintă un cod evaluat pentru a fi utilizat pe teritoriul Uniunii Europene (aceste “E”-uri se întâlnesc însă şi în alte jurisdicţii cum ar fi Australia, Israel, Canada sau SUA).

În viaţa de zi cu zi, alimentele toxice au devenit atât de “fireşti”, încât aproape nimeni nu mai sesizează pericolul pe care ele îl reprezintă în mod real. Numeroase organizaţii internaţionale de sănătate au tras însă serioase semnale de alarmă cu privire la aceste adaosuri sintetice, declarându-le toxice. Folosirea lor îndelungată sau improprie poate duce, în timp, prin bioacumulare, la instalarea unor afecţiuni grave care nu mai pot fi tratate.

În ţările din Europa numărul bolnavilor de cancer se află într-o continuă creştere şi se estimează ca această afecţiune va deveni în scurt timp „boala mileniului III“ având un caracter de epidemie şi împotriva căreia nu există încă premisele că se va descoperi un antidot. Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rîndul populaţiei globului, cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale, se află pe locul al IV-lea, după mortalitatea produsă de bolile de inimă, cancer, mortalitatea produsă de doctori şi efectele adverse ale medicamentelor şi înaintea accidentelor de circulaţie, consumului de droguri şi tutun.

Aditivii alimentari sunt împărţiti în 24 de categorii dintre care cele mai importante sunt:

edulcoranţii – pentru îndulcit, coloranţii – pentru a schimba sau a da culoare (E110 –care dă culoare galbenă prezent în prăjituri, budinci, sucuri este cancerigen, E123, E124 colorant roşu prezent în mezeluri, dulciuri, jeleuri, este cancerigen, E127 – eritrozina prezentă în alcoolul sintetic, îngheţată, sucuri răcoritoare, provoacă cancer de tiroidă, etc), acidifianţii – dau un gust uşor acid, corectorii de aciditate – cresc sau diminuează aciditatea, emulgatorii – asigură un amestec omogen între apă şi grăsimile alimentare, conservanţii – întârzie sau împiedică alterarea alimentelor, corectorii de gust şi de miros – schimbă/îmbunătăţesc mirosul şi gustul alimentelor, propulsorii – unele gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje, gaze de ambalaj – asemănătoare aerului, antioxidanţii – limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul, agenţi de îngroşare- substanţe care au capacitatea de a mări vâscozitatea produselor alimentare, agenţi de gelifiere (gelifianţi)- substanţe care permit şi care ajută la formarea gelurilor, stabilizatori- substanţe care fac posibilă menţinerea proprietăţilor fizico-chimice ale alimentelor, menţinând omogenizarea dispersiilor, substanţe de afânare (afânatori) – substanţe care contribuie la creşterea volumului alimentelor fără a modifica valoarea energetică, antispumanţi- se folosesc pentru reducerea şi prevenirea spumei, agenţi de suprafaţă (surfactanţi), agenţi de albire (înălbitori), agenţi de întărire, enzime chimice de sinteză, umectanţi. etc. Toate acestea fac  produsele atrăgătoare pentru clienţi şi vandabile timp îndelungat, uneori aproape nelimitat.

Cei mai mulţi cercetători spun că aditivii alimentari sunt substanţe chimice de sinteză şi, deoarece ele nu se găsesc în mod natural, nu ar trebui să facă parte din alimentaţia noastră. Impactul E-urilor asupra organismului este devastator, deoarece ele nu sînt recunoscute şi acceptate de către acesta. O substanţă străină, afirmă medicii, nu poate fi administrată timp îndelungat fără a produce efecte secundare.

Consumul îndelungat de produse alimentare aditivate sintetic (“bombe chimice”) produce în organismul uman un adevărat bombardament chimic asupra organelor interne, compromiţând şi distrugând sistemul imunitar (acesta revoltat, ajunge să producă anticorpi peste măsură, folosindu-i chiar împotriva organismului uman), precum şi o serie de tumori maligne şi benigne. Ştim cu toţii că produsele alimentare cu termen de garanţie de un an sau doi sînt foarte frecvente. Este uimitor cât de puţini consumatori îşi pun problema că nu ne putem aştepta ca un produs atât de vechi să fie bun pentru organismul nostru, cu toate autorizaţiile sanitare care permit comercializarea lui. Este suficient să ne gândim că o maioneză se alterează în mod normal foarte repede (în 24 sau maxim 48 de ore), deoarece ea constituie o hrană foarte bună pentru bacterii.

Vă puteţi închipui cât de hrănitoare poate fi o maioneză din conservă, care a fost produsă acum un an, care a fost păstrată la temperatura camerei şi care nu prezintă, totuşi, semne de alterare, deoarece are atât de mult conservant, încât bacteriile nici nu se mai apropie de ea.

Ce se mai găseşte în „sucul răcoritor"

Fără să precizăm mărcile unor firme producătoare de lichide numite abuziv „sucuri” de fapt soluţii  „îmbunătăţite” cu mizerii chimice menite să ne „fidelizeze”  (aceste firme extrem de bogate abia aşteaptă să se repeadă asupra oricui le afecteză profitul) vom nominaliza o parte doar din aceste „gunoaie” chimice pe care le introducem zilnic în sângele şi în creierul nostru naiv, neştiutor şi neputincios.

E211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar şi pentru a masca gustul unor alimente de calitate slabă; băuturile răcoritoare cu aromă de citrice conţin o cantitate mare de benzoat de sodiu (până la 25 mg/250 ml); se mai adaugă în lapte şi în produsele din carne, în produsele de brutărie şi în dulciuri; este prezent în multe medicamente; se cunoaşte că provoacă urticarie şi agravează astmul. Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană, împreună cu Institutul de Oncologie din Germania, îl consideră cancerigen, însă în România este permis; interzis în SUA.

E330 (acid citric) – produce afecţiuni ale cavităţii bucale (afte) şi are acţiune cancerigenă.

Se găseşte în cele mai multe sucuri care se află în comerţ, în muştar (sub formă de arome), în conservele de ciuperci.

E 338 (acid fosforic) – produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale ş.a.); folosit şi în preparatele din brânză

E 951 (aspartam) este un îndulcitor artificial des folosit şi poate fi sursa a peste 70 de tipuri de boli; cancerigen. Întâlnit în guma de mestecat, în produsele zaharoase, în băuturile răcoritoare; interzis în SUA. Pe termen lung, prin scăderea imunităţii, consumul în exces de aspartam expune la gripă, boli de plămâni, infecţii urinare şi intestinale. Lipsa de calciu apare şi ea în timp. Folosirea aspartamului are şi alte efecte nocive asupra sănătăţii: cefalee, insomnie, tulburări de vedere, auz şi memorie, oboseală, palpitaţii şi predispune la îngrăşare. În acelaşi timp, E 951 joacă un rol important în declanşarea tumorilor cerebrale, a sclerozei multiple, malformaţiilor şi diabetului.

E 110 (sunset yellow) – intră în componenţa sucurilor, dropsurilor, îngheţatei, snacks-urilor; în unele băuturi, medicamente, conserve de peşte, prafuri de budincă colorându-le în galben „apus de soare“; cancerigen (tumori renale); alte efecte: congestie nazală, alergii, hiperactivitate, dureri abdominale, vomă, indigestie; interzis în Norvegia.

E 466 (carboximetilceluloză) – produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale s.a.)

E 104 (Quinoline Yellow) – folosit în rujuri, produse pentru păr, parfumuri, o largă gamă de medicamente; colorant galben pentru îngheţate, dropsuri, prafuri de budincă; provoacă dermatite; interzis în Australia, USA şi Norvegia.

Băutura răcoritoare aşa-zis „naturală“ – ce mai conţine.

Ingrediente: apă, concentrat “natural” de portocale, aspartam, acesulfam K, acidifiant – acid citric, conservant –benzoat de sodiu, sorbat de potasiu (E 202), colorant – beta caroten, antioxidant – acid ascorbic.

E 951 (aspartam), E 950 (acetsulfam K), E 330 (acid citric), E 211 (benzoat de sodiu) – cancerigene

Acidul benzoic (E 210) şi derivaţii lui sunt cancerigeni (E 213 benzoat de calciu – E 218)

Băutură răcoritoare aşa-zis “naturală”, fără zahăr – conţine: apă, suc de grapefruit minimum 4%, acidifiant acid citric, stabilizatori E 452 (polifosfaţi), E 455, E 1450, îndulcitori ciclamat de sodiu, acesulfam K şi aspartam, conservanţi sorbat de potasiu (E 202) şi benzoat de sodiu, arome identic naturale, chinină.

E330 (acid citric), E 951 (aspartam), E 950 (acetsulfam-k), E 211 (benzoat de sodiu) – cancerigene. E 952 (ciclamat) este un îndulcitor artificial care poate produce migrene şi alte reacţii adverse; unele testări au arătat că poate fi cancerigen; este interzis în SUA (din 1970) şi Anglia din cauza potenţialului cancerigen. E 455 (difosfaţi) – în cantităţi mari pot determina tulburări ale raportului calciu/fosfor în organism E 452 (polifosfaţi) – în cantităţi mari alterează activitatea metabolică a organismului.

E 102 (tartrazina) – colorant galben care se găseşte în dulciuri (budinci, îngheţate, dropsuri), băuturi, muştar, supe instant, gemuri, cereale, snacksuri; are acţiune cancerigenă (tumori tiroidiene), poate provoca mutaţii cromozomiale; determină deficienţe în vitamina B6 şi zinc; genează crize de astm bronşic, urticarie şi hiperactiviate la copii; interzis în Norvegia, Austria, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, Olanda.

APC România solicită autorităţilor de resort interzicerea folosirii acestui compus, cel puţin pentru produsele frecvent consumate de copii, deoarece s-a constatat ca dozele mari de tartrazină determină modificări histologice, tisulare ireversibile ale ficatului. Ţinând cont ca acest compus este frecvent folosit în băuturile răcoritoare pe perioada verii, problemele cauzate de tartrazină pot deveni extrem de grave. Doza maximă admisă pentru consum este de 0,75 mg/kg corp, iar în produsele alimentare 70 mg/kg corp, cu excepţia rahatului, unde doza admisă este de 30 mg/kg. Cu alte cuvinte, dacă un producător introduce în băuturi răcoritoare cantitatea maximă de colorant – 70 mg/kg (echivalent litru) – atunci o persoană de 30 kg care bea doi litri de suc va ingera 140 mg colorant, în timp ce doza maximă admisă pentru o persoană de 30 kg este de 22,5 mg. Parafrazând pe Sfântul Francisc afirmăm şi noi cu toată convingerea: “singura băutură acceptată de omul înţelept este apa” iar pentru că şi sub acest cuvânt “apă” se ascund o mulţime de soluţii apoase îmbuteliate – năstruşnice şi periculoase, reamintim că singura apă preventivă, sigură chimic şi microbiologic, corectă celular şi metabolic pentru sezonul cald care umează să vină (cel mai călduros din ultimii 200 de ani dup afirmaţiile specialiştilor NASA) este apa purificată osmotic.

Water globe Pictures, Images and Photos

Tandreţea mâinilor şi nevoia de mângâiere

Flowers, Water Reflection, Beautiful Flowers, Animated Graphics. Animated Gifs, Animated Gif, Reflections. Water Reflections, Keefers Pictures, Images and Photos

Femeile care sunt predispuse spre atingeri tactile (dar şi auditive) mai mult decât bărbaţii (care sunt prin excelenţă „vizuali”), reproşează des acestora lipsa sau insuficienţa mângâierilor şi visează la nesfârşite dezmierdări. Bărbaţii au reputaţia de a avea mâini aspre, neîndemânatice, zgârcite cu mângâierile. Ei nu sunt însă mai puţin dornici de mângâieri şi atunci când se află în compania femeilor „uşoare” se dau în vânt după masaje sau dezmierdări senzuale. De ce se întâmplă aşa? Pentru că la bărbat senzualitatea şi pulsiunea sexuală se axează, începând cu pubertatea, în zona genitală, pe când la femeie, ea rămâne dispersată pe întreaga suprafaţă a corpului. Pentru că zona genitală este foarte bogată în receptori ai plăcerii, bărbatul ajunge rapid să cunoască tensiuni sexuale uneori insuportabile care îl îndeamnă spre penetrare rapidă şi spre evitatea mângâierilor considerate „inutile” sau „timp pierdut” in timp ce femeile se mulţumesc de multe ori doar cu simple mângâieri tandre fără să simtă nevoia impetuoasă şi neaparat obligatorie a consumării unui raport sexual complet (lucru greu de înţeles şi de acceptat de majoritate bărbaţilor). Atunci când se mângâie singură, femeiea este extrem de sofisticată spre deosebire de bărbat care are nevoie doar de gesturi unice şi simple, lipsite de nuanţe cu care îşi satisface pulsiunea sexuală imediată. De ce nevoia de mângâiere şi de tandreţe a fost reprimată, distorsionată şi desfigurată aşa cum se întâmplă în prezent?
În primul rând din cauza religiei. Morala creştină a considerat că plăcerea sexuală este ilegitimă dacă scopul nu este reproducerea. Dezmierdările, mângâierile, atingerile care incită şi tentează trebuie evitate cu orice preţ până la eliminare ideii existenţei lor (sunt considerate „plăceri carnale” iar mâinile care pipăie sunt cel puţin „ticăloase”). Pielea trebuie disciplinată iar omul trebuie să tindă, să lupte cu corpul lui pentru a avea un suflet neprihănit şi pentru a avea parte de fericirea vieţii veşnice de apoi. După biserică, familia contribuie în mod negativ la eliminarea ataşamentului tactil. Mama, renunţă la mângâierea băiatului atunci când acesta creşte pentru a evita trezirea unor ataşamente tulburi sau a senzualităţii (a complexului oedipian -numit astfel de Freud). Tatăl acţionează din acelaşi impuls (evitarea senzualităţii de tip homosexual) şi răreşte nepermis de mult atingerile, mângâierile copilului lui. Aşa se explică tendinţa băieţilor şi viitorilor bărbaţi de a se abandona mental, imaginar unei femei care le satisface toate fanteziile şi nevoile tactile reprimate, nesatisfăcute dar şi succesul uriaş pe care îl are pornografia ( care se adresează doar bărbaţilor care se masturbează). Cultura vine şi ea şi întăreşte condamnarea mâinilor (no touch), atingerea fiind considerată opusul demnităţii (este shocking să îţi exprimi emoţiile, ataşamentul, prietenia, afecţiunea mai ales prin intermediul mâinilor, îmbrăţişărilor sau contactelor fizice prea intime). Englezii, persoanele din înalta societate (persoanele educate în spiritul anglo-saxon mai ales), trebuie să rămână flegmatice (self-control) în orice împrejurare. Bărbatul se rezumă să strângă mâna  iar faţă de copii este distant, fără efuziuni inutile. În timpul actului sexual este de asemenea reţinut în gesturi pentru a nu părea un idiot sentimental (mângâierile, dezmierdările partenerei sunt considerate cel puţin inutile dacă nu degradante pentru statutul său de mascul dominant). El are datoria de a fi doar viril şi indiferent (nesimţitor) la nevoia femeii de mângâieri (el consideră că acestea dar şi sărutările nu sunt considerate virile şi aparţin doar femeii). Tot în ţările anglo-saxone puritanismul a fost împins atât de departe, încât, pentru a-i desensibiliza pe băieţi, contactele cutanate sunt atent eliminate/suprimate („creşterea” lor este încredinţată unor bone iar sânul matern este înlocuit cu biberonul, nuditatea acoperită cu grijă iar pielea „tăbăcită” de haine aspre sau de sporturi violente). Iată cum religia, cultura şi familia şi-au dat mâna pentru creerea unor persoane/bărbaţi mai ales, rigide, reci, frustrate care îşi vor frustra mai apoi, partenerii şi copii. A atinge un corp îmbrăcat este un gest indecent iar a privi un trup nud este un păcat deşi când sunt mici, băieţii întind mânuţele spre fetiţe iar acestea îi iau de mână ca să le arate prietenia.  Mamele au uitat cum să-şi răsfeţe pruncii iar în familie, părinţii oferă un prost exemplu de contacte reci, neîndemânatice, reduse la politicoase formalităţi ce poluează viaţa lor şi a copiilor lor cu inutilă ruşine şi culpabilitate.

Adevăruri discrete… despre „apa” minerală.

Când citim etichetele cu munţi şi izvoare “pure”, “naturale” ar trebui să ştim că apele naturale nu sunt pure (H2O), ci sunt emulsii, suspensii sau soluţii apoase minerale. Pentru a evita abuzurile lingvistice, pe etichete ar trebui scris „soluţie apoasă minerală plată, carbo sau ne-carbo-gazoasă”.

De ce industria publicitară în complicitate cu neuromarketingul – o ştiinţă extrem de discretă dar foarte profitabilă, foloseşte etichete cu peisaje naturale cu munţi şi izvoare „pure- naturale”?

Răspuns: pentru că în creierul nostru sunt astfel activate ariile de asociaţie, respectiv ariile opioide unde sunt eliberaţi hormoni care ne induc o stare de bine, de satisfacţie, la fel ca morfina de exemplu. Omul a fost mii de ani vânător în mediu natural, iar etichetele cu munţi şi izvoare îi stimulează aceste arii ancestrale producătoare de plăcere.

Adică, atât cât să achităm preţul acestor „ape” mari aducătoare de profit industriei alimentare (iar nouă pietre, hipertensiune, îngustarea arterelor, cancer,etc).

În compoziţia acestor “ape” găsim cationi: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, aluminiu, fier, mangan, titan, crom, nichel, cupru, staniu, plumb, zinc, cobalt, arsen, seleniu, cadmiu, stronţiu, bariu, litiu, beriliu etc. ;
anioni : fluor, azotat, brom, fosfat, bor, iod, cian, sulfat, carbonat, bicarbonat, hidroxil, azotit etc.
substanţe neionice: silice, substanţe uleioase, petroliere, grase, fenoli, nitriţi, pesticide, hidrocarburi provenite din gazele ridicate în atmosferă (industrie sau gaze de eşapament şi aduse în pânza freatică odată cu ploaia), detergenţi, gaze dizolvate (oxigen, dioxid de carbon, azot, în cantităţi mai mici şi metan, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, radon etc.) precum şi microfloră şi faună.
În funcţie de ionii dominanţi, putem astfel clasifica aceste “ape pure”în cel puţin 24 de categorii. Rata de absorbţie în celule a acestor mult – lăudate “minerale” nu depăşeşte  însă 13% .

În anul 1993 în Marea Britanie se înfiinţează firma Nobel Corporation puternic focalizată doar pe obţinerea apei pure prin osmoză inversă şi 10 ani mai târziu în 2003 (niciodată nu-i târziu!) întră şi în România cu aceste echipamente performante de purificare.  Tot în anul de graţie 2003, americanul Peter Agree primeşte (discutabil cum – după “împrumutarea” caietelor cu cercetările făcute de eminentul profesor Benga de la Cluj) Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – canalele prin care în celulele noastre intră doar apă – H2O, identică apei pure obţinute prin osmoză inversă.

În prezent, în România, vedetele burselor încă sunt firmele care îmbuteliază „apă” chioară  plată sau „înţepătoare” la limbă şi cele farmaceutice, însă trendul, la fel ca în ţările civilizate, este dat de introducerea în consumul uman a apei obţinute prin osmoză inversă, identică apei pure „strecurate” de celulele noastre şi care ne protejează de cei mai mari ucigaşi de oameni din istorie: bolile de inimă şi cancerul (în Europa, Nobel a montat de la înfiinţare până în prezent, peste 350 000 de echipamente cu osmoză inversă faţă de doar 30 000 în România), deşi în timpul regimului comunist aici s-au deversat în sol cele mai mari cantităţi de azotaţi, nitraţi, pesticide,etc. De ce?

Răspuns: fie din ignoranţă sau inerţie, fie pentru că românii încă „iubesc” riscul (adrenalină) consumând o apă nesigură (deşi au cea mai mică speranţă de viaţă din Europa, cel mai corupt sistem medical dar şi cel mai mare număr de îmbolnăviri de inimă şi  cancer – cel mai temut cuvânt din dicţionar,  la numărul de locuitori).

"Apa sfântă de dimineaţă"…

5% din Cancer e genetic. Restul de 95% are legătură cu ceeace introducem în organism. Principalul vector este APA. Ştii cum începe?Mâncarea nu poate fi digerată fără apă (hidroliza). Rinichii, pielea, plămânii, intestinele, ficatul, nu elimina toxinele fără apă. Vrei să ştii cum scapi de toxine?Anticii eliminau energia moartă acumulată în timpul somnului cu “apa sfântă de dimineaţă”. ştii cum?  Atunci poate ar trebui să-ţi fac o vizită! 0740 473 595

"Spital" II Tipuri de pacienţi

Dat fiind condiţiile cunoscute de spitalizare ţara noastră, apare fenomenul denumit „nevroză instituţională” sau după unii autori mai imaginativi – „boala bolii”, sau „ospitalism”.

Pacientul care s-a „pricopsit” şi cu această afecţiune – mulţi din păcate, îşi adaugă la boala de bază o stare de apatie, lipsa iniţiativei, îşi pierde interesul pentru evenimente şi lucruri care au un anumit interes personal, supunere docilă, îşi pierde sentimentele pentru ordine, nu se mai revoltă în faţa nedreptăţilor, suferă o deteriorare a obişnuinţelor personale de toaletă de exemplu, pierderea într-un anumit grad a individualităţii, resemnare fatalistă.

Proasta relaţionare medic-pacient poate conduce la aşa numitele boli iatrogene, boli care au o importantă componentă nevrotică şi care sunt reacţii psihogene ca efect al ideologiei medicale.

Pentru a se instala o astfel de afecţiune este necesar de exemplu doar de un cuvânt sau de un act interferat nefericit în comunicare. Pacientul realizează din atitudinea medicului sau asistentei ui că acesta este incapabil să-l ajute şi astfel devine anxios. Medicul, personalul medical de îngrijire emit mesaje multiple, complexe prin expresii, tăceri, cuvinte spuse cu jumătate de gură. Pacientul încearcă să descifreze aceste mesaje şi apoi să le incifreze în sistemul informaţional personal.

Atitudinea negativă din partea personalului medical (de respingere, abandon, de neîncredere) pot induce pacientului stări de alertă în care acestuia i se modifică percepţiile, imaginaţia i se deformează, gândirea i se alterează şi devine nelogică, apare frica, neliniştea, deprimarea. Bolnavii cronici trebuie ştiut că acumulează în decursul săptămânilor petrecute în spital o anumită „cultură medicală” la acest lucru contribuind cel mai mult contradicţiile dintre medici care au concepţii diferite şi care nu reuşesc să se înţeleagă între ei.

Aceşti pacienţi depresivi abdică de la activităţile normale; ei îşi continuă viaţa obişnuită, afişând uneori o pretinsă fericire, când de fapt pentru ei, în adâncul sufletului lor viaţa şi-a pierdut orice sens. Starea lor a celor mai puţin afectaţi de „nevroza de spital” este „disperarea tăcută”: blânzi, politicoşi în aparenţă, dar plini de o furie şi o frustrare pe care nu o recunosc.

Conceptul medical "mecanicist"

Acest concept medical apare ca urmare a desoperirilor din diverse ştiinţe (chimie, fizică, dar şi medicină).

Esenţa acestui model medical a constat în aceea că boala a fost intim legată de leziunea anatomică sau histologică. Descoperirile lui Pasteur şi Koch au pus la baza explicaţiilor biologice agenţii microbieni, cadru în care au fost adjudecate de modelul medical mecanicist de explicare a bolii.

Conform acestuia există o legătură directă care se face între simptom, boală, leziune, iar simplificând la maximum leziune= boală.

Acest fapt a dus la ruperea organismului în bucăţi, ca şi în cazul unei maşini cu mai multe piese, ducând la apariţia unei medicini de organ, a unei ultraspecializări, dar şi la cultul ultraspecialistului, a aparatelor medicale tot mai sofisticate şi a analizelor.

Simplificarea modelului la formula boală= leziune, persistă de cel puţin 100 de ani şi este adânc înrădăcinat atât în conştiinţa populaţiei dar şi a majorităţii personalului medical.

În realitate ea are origini mult mai departe în istorie Aş putea aminti de şcolile medicale greceşti – şcoala din Kos care avea ca reprezentatnt pe cunoscutul Hipocratikus, şi scoala medicală din Cnidos. Aceştia din urmă erau medici care se adresau direct simpromului fără să stea prea mult pe gânduri; ei nu ezitau să taie cu cuţitul sau să administreze leacuri dure care să înlăture simptomul. Hipokratikus şi discipolii săi erau mult mai circumspecţi; ei studiau modul în care corpul omenesc luptă cu boala şi îl ajutau prin administrare de purgative, sudorifice, vomitive, repaus sau dimpotrivă mişcare. În timp a avut succes medicina agresivă a medicilor din Cnidos (a fost însuşită chiar şi de egipteni);

Oamenii doreau un leac rapid pentru suferinţele lor. Aşa a apărut şi s-a dezvoltat farmacologia şi industria farmacologică.

În prezent aceasta se poate spune că are sub control corpul medical încă de pe băncile facultăţii şi terminând cu cercetarea medicală.

Binenţeles că în toată această poveste important nu este pacientul ci profitul acţionarilor din consiliide de administraţie ale acestor fabrici de medicamente care doresc profit permanent.

Prima ramură medicală care a ţinut cont de acest model a fost chirurgia. Primii chirurgi au plecat de la premisa ca omul este un sistem complex de instalaţii. Chirurgul de azi poate fi considerat un „bio-instalator”. În loc să folosească cuţite, medicii internişti folosesc medicamente pentru a trimite gloanţe asupra ţintelor reprezentate de organele bolnave.

Oamenii însă sunt ceva mai mult decât o însumare de elemente chimice. Consecinţa ultraspecializării şi a medicinei de organ a avut drept efect imediat deprecierea cunoaşterii personalităţii pacientului.

O altă consecinţă, de data asta din partea bolnavului a fost apariţia comportamentului maladaptativ în care bolnavii tind a renunţa uşor la responsabilitate, nu mai luptă cu problemele vieţii, individul se retrage în boală şi fuge uşor de răspunderile sociale.

Ca o reacţie în faţa neputinţei medicinei bazată pe acest concept sau model medical bazat numai pe explicaţii biologice care explică boala, într-un moment social caracterizat prin dezvoltarea unei societăţi urbanizate şi industrializate puternic, apare un concept nou – modelul psihosomatic care introduce în explicaţiile fiziopatologice alături de factorii biologici, pe cei psihologici şi sociali.

Modelul psihosomatic introduce între factorii de mediu şi organism un factor intermediar, o mediaţie reprezentată de reacţia psihologică la mediu. Acest factor este reprezentat de emoţie, anxietate, frică.

Modelul psihosomatic simplificat apare după formula : stres- emoţie- reacţie vegetativă- modificări funcţionale- leziune organică.

În locul unei viziuni mecaniciste (omul este ca o maşină),modelul psihosomatic introduce,în condiţiile moderne,ideia legăturii dintre corp şi suflet,dintre biologic şi social şi moral.

Modelul psihosomatic depăşeşte deci explicaţiile mecaniciste.

Leziunea chiar dacă există ea nu trebuie să fie neapărat primitivă,putând fi precedată de o lungă perioadă de tulburări funcţionale,care pot fi puse în mişcare de factori psihologici şi sociali,de relaţile interpersonale.În acest fel tulburările psihice şi somatice nu mai apar ca fiind în opoziţie.

Stresul vieţii va determina reacţia psihică,care prin intermediul sistemului nervos vegetativ va acţiona asupra fiziologiei diferitelor organe şi la care datorită duratei, intensităţii şi frecvenţei pot duce la fenomenul de organizare şi organicizare.

Boala,chiar de origine organică,poate la rândul ei să acţioneze asupra psihicului pe 2 căi:directă (prin intermediul modificărilor metabolice) şi pe cale psihologică,prin trăirea conştientă a stării de boală şi a consecinţelor sale.

În modelul psihosomatic omul sănătos sau bolnav reprezintă o unitate psihosomatică,apărarea organismului presupunând participarea ambilor factori,în timp ce leziunea apare doar în faza tardivă de evoluţie, reprezentând rezultatul eşecului, atât al apărărilor psihologice cât şi fiziologice a organismului.

Modelul psihosomatic face posibilă urmărirea în cadrul patologiei atât a influenţei factorilor psihici şi sociali,cât şi biologici,el poate explica trecerea de la social la boală somatică,de la factorii psihici şi sociali la reacţii funcţionale sau la leziuni organice,în timp ce modelul medical pune puţină bază pe factorii psiho-sociali şi nu putea da nici o explicaţie afecţiunilor funcţionale şi a maladiilor care apar în legătură cu stresul.

bibliografie selectivă: cucu ioan Reforma sanitară -reforma sistemului medical şi a gândirii medicale învechite – 2007

"Spital"

Cuvântul „spital” vine de la latinescul „hospite” care înseamnă „oaspete” însă rareori instituţia cu pricina este ospitalieră.

Spitalul este o creaţie artificială, nenaturală destinată unei acţiuni curative. Adevăratul mediu de recuperare sau de tratare a unei boli este mediul vieţii socio-familiale în care individul trăieşte.

La început spitalele erau locuri în care din caritate erau adunaţi săracii, oamenii fără mijloace materiale (spital-ospitalizare)şi în care medicii tot pe bază de caritate petreceau un timp scurt pentru tratarea acestor indivizi. Spitalele erau în grija unor societăţi caritabile.

În prezent spitalul s-a impus în cele din urmă din cauza mijloacelor tehnologice şi medicamentoase tot mai scumpe şi mai sofisticate. În România, spitalul şi-a pierdut vocaţia terapeutică.

Spitalele din România ar trebui să elimine disciplina exagerată, standardizarea şi birocratizarea vieţii de spital, să elimine ceeace unii numesc „represiunea organizată” evidenţiată prin ierarhia spitalicească şi prin regulamentele interioare restrictive.

Pacienţii ar trebui să aibă libertatea de a-şi menţine libertatea.

Membrii personalului devin parte a familiei pacientului pentru că îl văd mai des şi mai în intimitate decât oricine altcineva. Aceştia ar trebui să ofere susţinere afectuoasă la fel ca familia.

Medicină = afacere?

În SUA ţara cea mai importantă şi reper pentru multe altele inclusiv pentru România, îngrijirea sănătăţii este o afacere colosală. (Ar merita amintit că la investirea sa în calitate de prim-preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin anii 1996 sau 1997 nu am verificat, dr-ul Alexandru Ciocâlteu afirma într-un interviu – citez din memorie necesitatea introducerii şi în România a conceptului „medicina ca afacere”. Binenţeles că se referea la managementul sănătăţii, la eficacitate şi eficienţă, însă rezultatele se văd la 12 ani de atunci- întradevăr medicina este o afacere, dar nu pentru pacient).

Deci , în SUA, (să nu pomenim România pentru că suntem încă la început), cheltuielile pentru sănătate au însumat în 1998 aproape 14% din PIB, adică peste 1200 miliarde de dolari. La scară naţională, acest domeniu este de departe cel mai important pentru economia americană, depăşindu-l cu mult pe cel de pe locul doi, calculatoarele şi comunicaţiile. Pentru 2002 s-au făcut estimări ale costurilor pentru sănătate de 16,6% din PIB.

Conform datelor oferite de American Heart Association, bolile cardiace i-au costat pe americani 275 miliarde de dolari, adică mai mult de 1000 de dolari pe cap de locuitor (Investors Business Dailly, 3 ian 1998).

Iată câteva alte date statistice:

58 de milioane de americani au cel puţin o boală cardiacă (Investors Business Daily- 17 mar ) ce ucide anual 900 000 de americani şi implică cheltuieli de peste 115 miliadre dolari

37,7 milioane de americani suferă de o invaliditate (Wilcox, 1998, p.64)

16 milioane de americani au diabet care costă 92 miliarde de dolari (Wilcox,1998,p.57)

12 milioane de americani primesc îngrijiri medicale pentru cancer; doar în 1996 au fost diagnosticaţi 1 250 000 de noi cazuri, în care nu este inclusă cifra de 800 000 de cazuri de cancer de piele. 1500 de oameni mor zilnic.(Cook, 1996, p.4-5)

Unul din cinci americani are cancer de prostată (Cook, 1998, p128-129)

Anual 182 000 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar (Kane, 1995)

16 milioane de americani suferă de astm şi costă anual 5 miliarde de dolari (Ross, 1997, p.77)

37 miliane de americani au artrită, adică 45 de milioane de zile de muncă pierdute şi cheltuieli medicale de 35 miliarde de dolari (Loring şi Fries, 1995)

20 de milioane de americani au osteoporoză adică 1,3 milioane de fracturi osoase anual (Aldred, 1997, p.36)

40 de milioane de americani au HTA (Moser, 1999

34 de milioane de americani sunt obezi (Haris, 1996, p57, )

35 de milioane de americani suferă de alergii (Cook, 1998)

30 de milioane de americani suferă de o boală mintală(Klein, 1993)

30.400 de americani se sinucid anual (Cook, 1998)

60% din americanii peste 60 de ai suferă de cataractă (Ross, 1976, p.363)

30 de milioane de americani au probleme legate de impotenţă( Kane, 1995)

Acestea sunt o parte din datele care pun sub semnul întrebării îngrijirea medicală aşa-zis superioară oferită de o ţară bogată care dispune de tehnică de vârf.

Americanii se bucură de binefacerile diagnosticării computerizate şi a descoperirilor de ultimă oră şi au cel mai înalt nivel de viaţă din lume. Dar nu numai în America sistemul medical se află în criză.

Din ce în ce mai multă lume îşi pune întrebări legate de industria sănătăţii. Cât de mult are de-a face sistemul medical cu sănătatea? Încotro se îndreaptă acest sistem?

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:59 am UTC
Aceasta luna: 18 la 03-10-2019 02:46 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC