> News of the day <

România anilor 30 şi criza actuală

Scrisoarea Mareşalului Ion Antonescu către capul politicienilor de-atunci, I.C. Brătianu, e parcă adresată actualilor conducători ai României, deşi ea a fost scrisă cu peste 60 de ani în urmă. În ciuda curgerii timpului, problemele noastre au rămas aceleaşi: – Guvern vândut străinilor. – Alogeni care conduc ţara din umbră. – Mai rău chiar, nimeni rămas … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Adevărata criză este criza incompetenţei

Sa nu pretindem ca lucrurile se schimba dac intodeauna facem aceleași lucruri. Criza este cea mai binecuvantata situație care poate aparea asupra tarilor si oamenilor, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.

Creativitatea se naste din necesitatea precum și ziua se naște din noapte. In perioada de criza se nasc invențiile, descoperirile și marile strategii. Cine depasește criza se depașește pe sine insuii, fara a ramane depasit. Cine atribuie crizei eșecul, iși amenință propriul talent și respecta mai mult problemele decât soluțiile.

Adevarata criza este criza incompetentei.

Problema tarilor si persoanei este lenea si indiferenta pentru a nu găsi soluții și ieșiri din astfel de situații. Fără criza nu exista duel, făra duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara o criza nu exista valoare. In perioada de criza infloreste ce-i mai bun in fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere. Daca vorbim de criza promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului.

In loc de toate acestea, este mai bine sa muncim! Sa terminam o data cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi.

Albert Einstein

Ce atitudine avem în faţa problemelor?

A  recomanda cuiva să nu mai fie preocupat de probleme e ca şi cum i-ai spune să nu mai facă baie sau să nu se mai spele pe dinţi.

Majoritatea oamenilor cred că rezolvarea problemelor înseamnă lupta cu ele, efortul, implicarea asiduă.

A fi concentraţi mereu asupra problemelor – oricare ar fi acestea, înseamnă a le ţine vii în mintea noastră, adică o reţetă sigură de a ne împiedica să trecem de ele.

Atunci când ne-am tăiat într-un ciob am alergat la spital unde am fost curăţaţi, cusuţi, pansaţi. Am lăsat rana să se vindece fără să o zgândărim, fără să o analizăm zilnic de o sută de ori. Rana se vindecă de la sine dacă suntem liniştiţi şi o tratăm cu blândeţe.

Problemele noaste trebuie tratate, „vindecate” asemănător. Gândurile pe care ni le facem în legătură cu problemele generează emoţii, reacţii mari consumatoare de energie. Frica, furia, nerăbdarea, negativismul ne ţin pe loc sau ne opresc din drum.

Un prieten imparţial ne va spune că la oricare problemă există o soluţie; dar noi nu suntem în stare să o vedem deoarece suntem prizonierii propriilor noastre reacţii emoţionale.

În loc să ne agităm, să ne lamentăm, în loc să ne ocupăm mintea cu amănunte penibile, să ne liniştim, să ascultăm, să reflectăm detaşaţi. Înţelepciunea noastră profundă, tăcută, va ieşi la suprafaţă odată cu soluţia. Prietena nostră liniştită – intuiţia ne va oferi soluţia la problemă. Cu cât mai liniştiţi vom fi în faţa problemelor, cu atât mai uşor vom reuşi să le rezolvăm.

Să râdem mai mult de noi înşine

Oamenii care se iau prea mult în serios, care îşi contabilizează greşelile, sunt cei care le repetă cel mai des.

Atenţia este instrumentul cu care operează creierul; dacă atenţia noastră este „prinsă” de amănunte confuze, neinteresante, contradictorii, comportamentul nostru va fi la fel, deoarece el urmează „indicaţiile” creierului la fel cum face un câine credincios.

Energia mentală este cel mai puternic instrument de care dispunem. Putem s-o risipim cu detalii, griji, amănunte  sau s-o investim în soluţii, în ocazii favorabile.

Mintea pozitivă va înţelege sugestiile şi va mobiliza organismul pentru a împlini lucrurile care contează cu adevărat.

A fi de partea pozitivă a situaţiilor înseamnă a economisi energie psihică sau mentală, înseamnă a „cheltui” această resursă eficient. A rămâne bine dispuşi în orice situaţie nu înseamnă a fi insensibili sau „nesimţiţi”, ci înseamnă a refuza să creezi o problemă suplimentară. Umorul ne ajută „să rupem lanţul ghinionului” şi să vedem pădurea (ansamblul problemei) şi nu doar copacii (amănuntele).

Fiecare problemă conţine soluţia în ea însăşi. Când suntem prea serioşi nu mai putem vedea soluţiile, răspunsurile.

A râde în faţa greutăţilor (chiar şi în gând) este o atitudine sănătoasă şi o modalitate eficientă de ieşire din impas.

"Spital" II Tipuri de pacienţi

Dat fiind condiţiile cunoscute de spitalizare ţara noastră, apare fenomenul denumit „nevroză instituţională” sau după unii autori mai imaginativi – „boala bolii”, sau „ospitalism”.

Pacientul care s-a „pricopsit” şi cu această afecţiune – mulţi din păcate, îşi adaugă la boala de bază o stare de apatie, lipsa iniţiativei, îşi pierde interesul pentru evenimente şi lucruri care au un anumit interes personal, supunere docilă, îşi pierde sentimentele pentru ordine, nu se mai revoltă în faţa nedreptăţilor, suferă o deteriorare a obişnuinţelor personale de toaletă de exemplu, pierderea într-un anumit grad a individualităţii, resemnare fatalistă.

Proasta relaţionare medic-pacient poate conduce la aşa numitele boli iatrogene, boli care au o importantă componentă nevrotică şi care sunt reacţii psihogene ca efect al ideologiei medicale.

Pentru a se instala o astfel de afecţiune este necesar de exemplu doar de un cuvânt sau de un act interferat nefericit în comunicare. Pacientul realizează din atitudinea medicului sau asistentei ui că acesta este incapabil să-l ajute şi astfel devine anxios. Medicul, personalul medical de îngrijire emit mesaje multiple, complexe prin expresii, tăceri, cuvinte spuse cu jumătate de gură. Pacientul încearcă să descifreze aceste mesaje şi apoi să le incifreze în sistemul informaţional personal.

Atitudinea negativă din partea personalului medical (de respingere, abandon, de neîncredere) pot induce pacientului stări de alertă în care acestuia i se modifică percepţiile, imaginaţia i se deformează, gândirea i se alterează şi devine nelogică, apare frica, neliniştea, deprimarea. Bolnavii cronici trebuie ştiut că acumulează în decursul săptămânilor petrecute în spital o anumită „cultură medicală” la acest lucru contribuind cel mai mult contradicţiile dintre medici care au concepţii diferite şi care nu reuşesc să se înţeleagă între ei.

Aceşti pacienţi depresivi abdică de la activităţile normale; ei îşi continuă viaţa obişnuită, afişând uneori o pretinsă fericire, când de fapt pentru ei, în adâncul sufletului lor viaţa şi-a pierdut orice sens. Starea lor a celor mai puţin afectaţi de „nevroza de spital” este „disperarea tăcută”: blânzi, politicoşi în aparenţă, dar plini de o furie şi o frustrare pe care nu o recunosc.

Conceptul medical "mecanicist"

Acest concept medical apare ca urmare a desoperirilor din diverse ştiinţe (chimie, fizică, dar şi medicină).

Esenţa acestui model medical a constat în aceea că boala a fost intim legată de leziunea anatomică sau histologică. Descoperirile lui Pasteur şi Koch au pus la baza explicaţiilor biologice agenţii microbieni, cadru în care au fost adjudecate de modelul medical mecanicist de explicare a bolii.

Conform acestuia există o legătură directă care se face între simptom, boală, leziune, iar simplificând la maximum leziune= boală.

Acest fapt a dus la ruperea organismului în bucăţi, ca şi în cazul unei maşini cu mai multe piese, ducând la apariţia unei medicini de organ, a unei ultraspecializări, dar şi la cultul ultraspecialistului, a aparatelor medicale tot mai sofisticate şi a analizelor.

Simplificarea modelului la formula boală= leziune, persistă de cel puţin 100 de ani şi este adânc înrădăcinat atât în conştiinţa populaţiei dar şi a majorităţii personalului medical.

În realitate ea are origini mult mai departe în istorie Aş putea aminti de şcolile medicale greceşti – şcoala din Kos care avea ca reprezentatnt pe cunoscutul Hipocratikus, şi scoala medicală din Cnidos. Aceştia din urmă erau medici care se adresau direct simpromului fără să stea prea mult pe gânduri; ei nu ezitau să taie cu cuţitul sau să administreze leacuri dure care să înlăture simptomul. Hipokratikus şi discipolii săi erau mult mai circumspecţi; ei studiau modul în care corpul omenesc luptă cu boala şi îl ajutau prin administrare de purgative, sudorifice, vomitive, repaus sau dimpotrivă mişcare. În timp a avut succes medicina agresivă a medicilor din Cnidos (a fost însuşită chiar şi de egipteni);

Oamenii doreau un leac rapid pentru suferinţele lor. Aşa a apărut şi s-a dezvoltat farmacologia şi industria farmacologică.

În prezent aceasta se poate spune că are sub control corpul medical încă de pe băncile facultăţii şi terminând cu cercetarea medicală.

Binenţeles că în toată această poveste important nu este pacientul ci profitul acţionarilor din consiliide de administraţie ale acestor fabrici de medicamente care doresc profit permanent.

Prima ramură medicală care a ţinut cont de acest model a fost chirurgia. Primii chirurgi au plecat de la premisa ca omul este un sistem complex de instalaţii. Chirurgul de azi poate fi considerat un „bio-instalator”. În loc să folosească cuţite, medicii internişti folosesc medicamente pentru a trimite gloanţe asupra ţintelor reprezentate de organele bolnave.

Oamenii însă sunt ceva mai mult decât o însumare de elemente chimice. Consecinţa ultraspecializării şi a medicinei de organ a avut drept efect imediat deprecierea cunoaşterii personalităţii pacientului.

O altă consecinţă, de data asta din partea bolnavului a fost apariţia comportamentului maladaptativ în care bolnavii tind a renunţa uşor la responsabilitate, nu mai luptă cu problemele vieţii, individul se retrage în boală şi fuge uşor de răspunderile sociale.

Ca o reacţie în faţa neputinţei medicinei bazată pe acest concept sau model medical bazat numai pe explicaţii biologice care explică boala, într-un moment social caracterizat prin dezvoltarea unei societăţi urbanizate şi industrializate puternic, apare un concept nou – modelul psihosomatic care introduce în explicaţiile fiziopatologice alături de factorii biologici, pe cei psihologici şi sociali.

Modelul psihosomatic introduce între factorii de mediu şi organism un factor intermediar, o mediaţie reprezentată de reacţia psihologică la mediu. Acest factor este reprezentat de emoţie, anxietate, frică.

Modelul psihosomatic simplificat apare după formula : stres- emoţie- reacţie vegetativă- modificări funcţionale- leziune organică.

În locul unei viziuni mecaniciste (omul este ca o maşină),modelul psihosomatic introduce,în condiţiile moderne,ideia legăturii dintre corp şi suflet,dintre biologic şi social şi moral.

Modelul psihosomatic depăşeşte deci explicaţiile mecaniciste.

Leziunea chiar dacă există ea nu trebuie să fie neapărat primitivă,putând fi precedată de o lungă perioadă de tulburări funcţionale,care pot fi puse în mişcare de factori psihologici şi sociali,de relaţile interpersonale.În acest fel tulburările psihice şi somatice nu mai apar ca fiind în opoziţie.

Stresul vieţii va determina reacţia psihică,care prin intermediul sistemului nervos vegetativ va acţiona asupra fiziologiei diferitelor organe şi la care datorită duratei, intensităţii şi frecvenţei pot duce la fenomenul de organizare şi organicizare.

Boala,chiar de origine organică,poate la rândul ei să acţioneze asupra psihicului pe 2 căi:directă (prin intermediul modificărilor metabolice) şi pe cale psihologică,prin trăirea conştientă a stării de boală şi a consecinţelor sale.

În modelul psihosomatic omul sănătos sau bolnav reprezintă o unitate psihosomatică,apărarea organismului presupunând participarea ambilor factori,în timp ce leziunea apare doar în faza tardivă de evoluţie, reprezentând rezultatul eşecului, atât al apărărilor psihologice cât şi fiziologice a organismului.

Modelul psihosomatic face posibilă urmărirea în cadrul patologiei atât a influenţei factorilor psihici şi sociali,cât şi biologici,el poate explica trecerea de la social la boală somatică,de la factorii psihici şi sociali la reacţii funcţionale sau la leziuni organice,în timp ce modelul medical pune puţină bază pe factorii psiho-sociali şi nu putea da nici o explicaţie afecţiunilor funcţionale şi a maladiilor care apar în legătură cu stresul.

bibliografie selectivă: cucu ioan Reforma sanitară -reforma sistemului medical şi a gândirii medicale învechite – 2007

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 07:52 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC