> News of the day <
septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Despre un altfel de şantaj sau cronica impotentului pseudo-intelectual II

Pentru a înţelege mai bine evoluţia unui specimen periculos aşa cum este şantajistul despre care vorbeam în preambul să facem cunoştinţă cu un specimen asemănător care a trăit în secolul XIV în Franţa (o fi reîncarnarea acestuia?!)

Gilles de Rais – căci despre el este vorba s-a născut într-o epocă dominată de jafuri şi care l-a transformat – în ce altceva decât într-un infractor. Infractor am spus? Termenul este prea blând cu acest rebut uman. Să vedem de ce.

În 1422 după numai cinci ani de la înfrângerea de la Azincourt, suveranul francez moare având la succesiune doi posibili urmaşi: pe de o parte de Henric al IV-lea fiul lui Henric al V-lea dar care era un copil deşi era susţinut intens de familia Bourguignon şi un francez – Carol al VII-lea Delfinul dezmoştenit şi refugiat la Bourges. Jean de Craon – un bogătaş avar şi depravat  deprimat de moartea fiului său în bătălia de la Azincourt, îşi educă nepotul- pe Gilles de Rais în spiritul crimei, acesta înfăptuind prima crimă la nici 11 ani. La 16 ani îl căsătoreşte cu nepoata celei de-a doua soţii însă Gilles îşi ia ca amant pajul un criminal şi el de copii– viitor complice la crimele ce vor urma. După ce reuşeşte să pună mâna pe averea bunicului bogat, Gilles îşi începe traiul depravant consumat în beţii, orgii şi crime monstruoase. Filosofia de viaţă a acestuia era dispreţul profund pentru oameni şi setea de sânge. Pentru a se insinua sub pielea regelui Carol al VII-lea el se înrolează în armată unde se pune în slujba unei femei ce apare azi pe blazonul Franţei – Ioana d’Arc. La17 iulie 1429 aduce împreună cu Ioana d’Arc  de la mânăstirea Saint- Remi vasul cu mir necesar ungerii Regelui.

Deşi a adus servicii importante Regelui, Ioana d’Arc este acuzată de relaţii cu diavolul. Cu toate că s-a dovedit că era virgină este condamnată pentru erezie, idolatrie şi apostazie. În mijlocul flăcărilor ea l-a invocat pe Iisus, iar Carol al VII-lea care îi datora tronul a cerut o anchetă. La 7 iulie 1456 a fost reabilitată şi ulterior canonizată. Toate astea l-au lăsat rece pe fostul ei camarad care însă avea cu totul alte preocupări: răpea copii ţăranilor, îi chinuia în moduri inimaginabile apoi le tranşa corpurile, le smulgea organele în special inimile apoi îi sodomiza chiar când aceştia erau în agonie. Fiind un iubitor de artă şi estetician el simula că este salvatorul copiilor – cei mai frumoşi – chiar el îi alegea, aruncând vina pe servitori. Mimica copiilor recunoscători îi produceau o puternică stare de excitaţie urmată de crăparea craniilor acestora, frecarea organului sexual şi ejacularea peste aceştia în agonie. Ieşea de la aceste infiorătoare orgii plin de resturi de mâncare, spermă şi sânge. În spaţiul închis al fortăreţei sale ajunsese un gunoi uman. Ceeace îl mistuia cel mai mult era Furia şi Frica acumulată. Pentru că era în acelaşi timp un iubitor de artă dar şi al exhibiţiei propriei imaginii publice, Gilles a cheltuit o avere pentru a organiza în cinstea Ioanei d’Arc jocuri, serbări, scenete, teatru, etc. Patru ani mai târziu şi-a angajat în fortăreaţa proprie o servitoare care semăna cu Fecioara din Orleans în timp ce omora tot mai mulţi copii. În 1440 regel Carol al VII-lea care nu mai suporta zvonurile şi informaţiile cu privire la atrocităţile săvârşite de acest şubred/ţicnit la minte, a ordonat să fie arestat şi pus sub acuzare. În timpul judecăţii a cerut ca mărturiile lui să fie traduse în franceza vulgară pentru ca părinţii copiilor ucişi – majoritate ţărani să poată auzi toate detaliile. În acelaşi timp îi sfătuia pe aceşti nenorociţi părinţi îndoliaţi să nu-şi mai lase copii să trândăvească iar judecătorilor le recomanda să nu consume vin cald şi mirodenii stimulatoare. La final a cerut ca poporul să-l însoţească la supliciu în procesiuni cu cântări. A fost spânzurat şi apoi ars. Totuşi, înainte de a fi ars complet, trupul lui a fost extras din flăcări de nişte doamne bogate şi înhumat. Acest călău de rasă a fost însoţit toată viaţa de năluca unei femei pe care se pare că a iubit-o fără însă ca să-i şi spună direct–o modestă călugăriţă. Individul acesta abject a înfăptuit o mulţime de crime dar nu pentru a elimina vreun duşman ci crime perverse, inutile, doar dintr-o pură nevoie de juisare mânat doar de dorinţa de a elimina fiinţa umană din om. Acest tragic criminal – un copil pervers de fapt, era fascinat/excitat doar de spectacolul copiilor sodomizaţi, înjunghiaţi, sacrificaţi. A fost acest copil mare victima unei proaste educaţii sau a naturii profund barbare a omului, aceea care îl face asemănător fiarelor, deşi animalele nu înfăptuiesc crime niciodată? va urma

Amânarea un „sport” periculos pentru sănătate

Bunica mea care mai are puţin şi împlineşte 100 de ani îmi spunea cu câţiva zeci de ani în urmă: „Fă lucrurile la timpul lor. Amânarea este cel mai mare hoţ de timp, îţi fură viaţa.!” Amânarea la fel ca ignoranţa, nepăsarea, tărăgănarea, îndoiala, lenea, dezinteresul, impasibilitatea, indolenţa, neîncrederea sunt toiage,  cârje sau complici pe care se sprijină „Doamna cu Coasa”. Am încercat în urmă cu vreo patru ani s-o conving pe soţia unui coleg să renunţe la antipersipante (lucra şi promova o firmă renumită) şi să opteze mai bine pentru un sistem de purificare a apei care să o ajute să nu mai transpire abundent dar şi pe fetiţa lor alergică şi veşnic purtătoare de giardia (adică să rezolve o parte din problemele de sănătate- „la rădăcină”). I-am trimis prin soţ o mapă voluminoasă (eu când mă documentez sunt ca o cioară – adun orice are legătuă cu subiectul) cu informaţii despre Sodium Lauryl Sulfate(SLS), Sodium Laureth Sulfate(SLES), aluminiu, clor, bisfenol, plumb, compuşii organici persistenţi sau volatili, despre cum alterează ele sistemul nostru imunitar sau cum pot declanşa cancerul de sân, de colon, de pancreas, etc.  Am primit un refuz categoric şi am pierdut în acelaşi timp nişte prieteni pentru că s-au purtat ulterior cu mine de parcă i-aş fi jignit („uite cine mă învaţă pe mine!”). Azi lucrurile sunt complet schimbate faţă de acum patru ani. Ea a aflat în urma unui control de rutină că are cancer, a suferit mai multe operaţii (de extirpare a sânului, a ganglionilor axilari,  implant de sân artificial), a cheltuit câteva sute de milioane prin spitale, pe medicamente, pe analize, are mai multe împrumuturi bancare şi vieţuieşte de la o zi la alta murmurând rugăciuni. Această întâmplare nefericită m-a determinat să mă întreb de ce evită oamenii lucrurile importante, de ce le amână crezând că în fiecare zi va fi Vinerea Mare?

De această întrebare m-am lovit mai ales de când am decis să informez, să conştientizez populaţia cu o altfel de apă – preventivă, corectă şi sigură aşa cum e apa purificată osmotic. Spuneam că aceasta este o alternativă, un instrument puternic, eficient, cinstit la un sistem medical ineficient şi corupt. Majoritatea oamenilor însă preferă să amâne – de ce? Amânarea este un truc, o păcăleală a minţii noastre ignorante. Ea se eschivează, evită gândul la lucrurile importante care ar trebui făcute imediat şi se face că uită până când într-adevăr uită. Mintea noastră încă are o educaţie comunistoidă cu trăsături colectivist- cooperatiste – „are grijă statu’ sau politicianu’ să-mi fie bine!”.

Cum recunoaştem aceste trucuri mentale ipocrite în activitatea noastră de zi cu zi?

De exemplu pierdem nepermis de mult timp cu jocurile pe calculator când ar trebui să terminăm treaba începută. Plimbăm aceleaşi hârtii dintr-un loc în altul, dăm telefoane neimportante şi pierdem vremea cu discuţii sterile – (bârfa – „sport naţional românesc”) despre nimicuri neinteresante. Pierdem timp preţios cu persoane neimportante, ne ducem la întâlniri cu oameni care doar ne mănâncă timpul inutil, navigăm fără rost pe internet, muncim de cele mai multe ori fără scop şi fără priorităţi, facem mai multe lucruri deodată (şi de fapt niciunul), spunem cu uşurinţă „Da!” când era mai bine să spunem „Nu!”, ne pregătim de lucru într-un mod exagerat şi excesiv doar ca să pierdem timp şi să amânăm începerea activităţii propriu-zise, ne vizităm colegii prin birouri („ce mai faci?”), ne apucăm să le oferim sprijin şi ajutor chiar dacă aceştia nu au nevoie, facem lucruri pe care de fapt nu vrem să le facem sau cel mai adesea ne lăsăm să plutim în voia sorţii ca o navă în derivă. Consecinţa imediată va fi o acută senzaţie de eşec (treburile vor fi veşnic neîncepute sau neterminate) sau ne vom simţi pur şi simplu inutili şi rataţi. Consecinţa pe termen lung va fi o risipă mult prea generoasă de timp preţios care, aşa cum spunea bunica, alcătuieşte chiar viaţa noastră.

De ce nu facem ceace trebuie şi mai ales la timp?

Răspuns: de frică. Frica de necunoscut, de „ce crede lumea”, de a nu greşi, de a nu reuşi (există frica de a avea succes), de schimbare, de responsabilitate. Spuneam altă dată parafrazând un scriitor celebru, că moartea ne ucide o singură dată dar frica ne omoară în fiecare zi câte puţin. Mulţi oameni evită acţiunea şi aşteaptă să aibă fie dispoziţia potrivită (chef), fie condiţii necesare (bani), fie timp. Dacă nu au îndepliniţi aceşti parametrii „perfecţi” atunci deciziile, începuturile, mutările, relaţiile, carierele şi chiar vieţile lor sunt amânate. Este la mintea unui copil însă să înţelegem că aceste condiţii nu vor fi îndeplinite niciodată pentru că noi suntem imperfecţi şi pentru că trăim într-o lume imperfectă. Nu există momente şi condiţii „perfecte” ci doar momentul prezent. Acesta este momentul deciziei şi acţiunii. Aici şi Acum. Oamenii care nu şi-au propus mediocritatea ca scop în viaţă aleg excelenţa. Prietenii mei cei mai mulţi au ales de exemplu să renunţe la apa „bună” cu care au fost obişnuiţi ani de zile şi „să rişte” o alta mai sănătoasă – premium chiar dacă „se simţeau bine” şi înainte. Alţii au ales să amâne. Din păcate unii mor prea devreme iar asta se întâmplă destul de des. Majoritatea artiştilor au obiceiul de a crea opere imperfecte. De ce? Pentru a ne reaminti că doar Dumnezeu este perfect!. În marea Lui generozitate însă, a uitat să ne mai dea zile în plus pentru ceeace am amânat…

Anxietatea

Statistic, 25% din populaţie, suferă de anxietate.

Spre deosebire de frică – o emoţie normală sau „teamă cu obiect”, anxietatea interferează cu viaţa cotidiană a persoanei care simte permanent o frică intensă, „presimte” o nenorocire iminentă, ce merge până la atacuri de panică. Persoanele anxioase sunt în general inteligente, analitice ce îşi fac griji insistent; ele vor ca lucrurile să se desfasoare într-un anumit mod şi au mari aşteptări de la ei înşişi şi de la alţii. Ca rezultat, ei sunt de multe ori dezamăgiţi şi anxioşi.

Anxietatea se caracterizează prin lipsă de încredere în propria persoană, iritabilitate, incapacitatea de asumare a vreunui risc, tensiune psihică permanentă, dificultăţi în respiraţie, bătăi ale inimii rapide, tremurături, transpiraţie, greaţă, tensiuni, contracturi musculare, senzaţie de „gură uscată”, dureri de cap, comportament de evitare; se mai defineşte ca o „emoţie penibilă de aşteptare” sau „teamă fără obiect”.  Persoanele anxioase au în general un nivel al inteligenţei ridicat şi acest lucru le poate fi de folos pentru că pot să găsească în interior răspunsuri care să conducă la o schimbare de abordare a temerilor lor.

Se poate întocmi o listă foarte lungă cu personalităţi din toate domeniile de activitate care au fost în acelaşi timp nişte mari anxioşi: John Stuart Mill (filosof), Sally Field (actriţă), Jim Eisenreich (bascetbalist), Barbra Streisand (cântăreaţă), Cher (cântăreaţă, actriţă), Tom Snyder, Donny Osmond (actor), John Madden , Howie Mandel (comic), Sir Isaac Newton (om de ştiinţă), Charles Schultz (pictor), W.B. Yeats (poet), Aretha Franklin (cântăreaţă), Nikola Tesla (inventator), Sigmund Freud (psihiatru), Carly Simon (cântăreţ), Willard Scott.

Wilhelm Conrad ROENTGEN – descoperitorul radiaţiei X care a revoluţionat medicina, a refuzat premiul Nobel pentru că îi era teamă să vorbească în public, şi pur şi simplu a fugit de la decernarea premiului Nobel, refuzând din acelaşi motiv şi o sumă uriaşă de bani.

Calităţile pe care le au persoanele anxioase, le folosesc pentru a se speria singure, pentru a creea scenarii din ce în ce mai  terifiante.

Iată o bună recomadare de evitate a acestor stări: refuzăm pentru o săptămână să mai gândim sau să mai pronunţăm cuvintele “de ce?”- “de ce nu sunt normal?”,” de ce nu pot face asta?”,” de ce mi se întâmplă asta?”,” de ce se poartă aşa cu mine?”.

Când apar aceste cuvinte pe ecranul mental, ne amintim de promisiune şi le îndepărtăm cu blândeţe. Încercăm să acceptăm totul aşa cum este şi să ne spunem mai bine: “ceeace este, este şi aşa trebuie să fie”.  În acest fel nu vom mai vedea “negru” în loc de “alb” iar subconştientul nostru se va reprograma pozitiv cu alte cuvinte, punem lopata jos, deoarece-

“Când te găseşti într-o groapă, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te opreşti din săpat”- Will Rogers.

Controlul mâniei

Există două căi principale de intervenţie: o cale pentru risipirea mâniei este de a lua în stăpânire gândurile care declanşează valurile de mânie, având în vedere că ele sunt ce evaluează o interacţiune care confirmă şi încurajează prima izbucnire de mânie iar reevaluările subsecvente pot aţâţa flăcările. Contează foarte mult momentul: cu cât mai repede cu atât mai bine pentru eficienţa desamorsării acestui cerc al mâniei. Mânia poate fi complet scurtcircuitată dacă informaţia de liniştire soseşte înainte ca mânia propriu-zisă să acţioneze.

A doua posibilitate de a potoli mânia: psihologia calmării- a aştepta ca adrenalina să ajungă acolo unde nu mai poate să declanşeze mânia. Într-o ceartă asta înseamnă să te distanţezi de celălalt pentru o vreme. Există un truc şi anume să potoleşti mânia suficient cât să poţi simţi că este un moment plăcut pe care îl trăieşti din plin.

Una din strategiile cele mai eficiente este să rămâi singur până te mai calmezi; a altă variantă este mersul la plimbare sau exerciţiul fizic sau metodele de relaxare, respiraţia profundă şi relaxarea muşchilor tocmai pentru că acest lucru schimbă fiziologia trupului iar atenţia este distrasă de ceeace a declanşat mânia.

Perioada de calmare nu va apărea însă dacă în acest timp vom continua să urmărim şirul gândurilor care duc la mânie şi dacă fiecare gând în sine este un mic declanşator pentru o adevărată cascadă de mânie. Distracţia ajută şi calmează mânia: tv, filmele, cititul şi orice intervine în îndepărtarea gândurilor mânioase.

Redford Williams recomandă persoanelor ostile care riscă boli de inimă dacă nu-şi controlează irascibilitatea, conştientizarea de sine pentru a surprinde la timp gândurile cinice sau ostile încă din momentul în care se formează şi de a le nota. Odată ce gândurile sunt captate în acest fel, ele pot fi reevaluate, înainte ca mânia să se transforme în furie. Controlul anxietăţii şi depresiei.

Întrucât în practica noastră întâlnim zilnic, ceas de ceas pacienţi anxioşi şi depresivi din motivele instituţionale amintite mai sus, consider utilă o abordare a acestor simptome şi a modalităţilor de control. Mintea îngrijorată se roteşte la nesfârşit în cercul vicios al unei melodrame de slabă calitate, mergând dintr-o îngrijorare în alta. Reacţia care subliniază îngrijorarea este vigilenţa faţă de pericolul potenţial.

Atunci când frica declanşează creierul emoţional parte din neliniştea rezultată fixează atenţia asupra pericolului iminent, obligând mintea să se fixeze asupra felului în care ar trebui să gestioneze situaţia, ignorând orice altceva pentru moment. Îngrijorarea este o repetiţie pentru ceeace s-ar putea întâmpla rău şi a felului în care trebuie abordată situaţia; misiunea îngrijorării este să găsească soluţii pozitive în cazul pericolelor ce apar, anticipând primejdiile. Dificultatea şi problemele apar când este vorba de îngrijorări cronice repetitive, cele care apar iar şi iar şi nici măcar nu se apropie vreodată de o soluţie pozitivă.

O analiză atentă a îngrijorării cronice sugerează că ea are toate atributele unui blocaj emoţional; îngrijorările vin parcă de nicunde li sunt necontrolabile, generând o atmosferă de nelinişte, sunt imprevizibile din punct de vedere raţional, blocând persoana îngrijorată asupra unui singur punct de vedere inflexibil. Acela al subiectului generator de îngrijorare. Când acest ciclu al îngrijorării se intensifică şi persistă, el se transformă într-un adevărat blocaj neural, ajungându-se la tulburare de anxietate cum ar fi fobiile, obsesiile sau crizele de panică.în fiecare dintre aceste stări îngrijorarea se fixează într-un mod diferit; pentru fobic, se axează pe temeri; pentru obsedat, pe prevenirea unei calamităţi care îl sperie; pentru cei care suferă de crize de panică, îngrijorările se concentrează pe frica de moarte sau chiar pe ideea că ar putea suferi o asemenea criză.

În toate aceste situaţii, numitorul comun este îngrijorarea care o ia razna. Îngrijorările de obicei urmează un singur tipar – o conversaţie cu sine care merge de la îngrijorare la îngrijorare şi care cel mai adesea ajunge la catastrofă şi la imaginarea celei mai cumplite tragedii. Îngrijorările sunt de obicei exprimate în gând, mai precis în auz şi în văz – adică în cuvinte, nu în imagini- lucru extrem de semnificativ pentru stăpânirea îngrijorării. În loc să producă soluţii la potenţialele probleme, cei care se îngrijorează de obicei pur şi simplu se macină cu gândul la pericolul în sine, trezindu-se cu un moral extrem de scăzut şi totodată temându-se, rămânând mereu pe acelaşi făgaş al gândirii. Procesul de îngrijorare – atunci când urmează o cale normală – constă într-o repetiţie a ceeace sunt pericolele şi în reflexia asupra căilor în care trebuie rezolvate.

Însă cei care se îngrijorează de obicei pur şi simplu se macină cu gândul la pericolul în sine trezindu-se cu un moral extrem de scăzut şi rămânând mereu pe acelaşi făgaţ al gândirii. Cei care suferă de îngrijorare cronică, îşi fac probleme pentru o vastă gamă de lucruri, dintre care cea mai mare parte nu au cum să se întâmple. Obiceiul îngrijorării se adânceşte în acelaşi mod ca superstiţiile.

Tinând cont că oamenii se îngrijorează din pricina multor lucruri cu şanse foarte mici de a se întâmpla cu adevărat- cineva drag care ar putea muri într-un accident de avion, un faliment şi alte asemenea- există la nivelul creierului limbic cel puţin un fel de fenomen magic. Precum o amuletă cae ne apără de unele rele anticipate, cei care se îngrijorează reuşesc din punct de vedere psihologic să creadă că previn. Cei care se îngrijorează în mod cronic se înfrâng singuri în sensul că totul capătă aspectul unor idei stereotipe rigide şi nu mai există nici o breşă creatoare care ar putea duce la o rezolvare a problemei. Această rigiditate apare nu numai în manifestarea conţinutului gândurilor îngrijorătoare, care pur şi simplu repetă mai mult sau mai puţin aceeaşi idee mereu.

La nivel neurologic exstă o rigiditate corticală, un deficit în privinţa capacităţii creierului emoţional de a reacţiona în mod flexibil la împrejurările unei schimbări. Pe scurt, îngrijorarea cronică funcţionează doar în anumite direcţii, niciodată în cele prin care se ajunge la concluzii. Ea uşurează într-o oarecere măsură anxietatea dar nu rezolvă niciodată problema. Singurul lucru pe care cei care se îngrijorează în mod cronic nu-l pot face este să urmeze sfatul care li se dă cel mai des, de altfel „nu-ţi mai face griji!” sau mai rău „nu-ţi mai face griji, fii fericit!”. Cum cei care se îngrijorează în mod cronic au probleme la nivelul nucleului amigdalian, devin imprevizibili. Prin însăşi natura lor, ceva ce li se iveşte în gând persistă.

Există câţiva paşi care pot fi de folos chiar şi celor care suferă de o îngrijorare cronică foarte gravă pentru a-şi ţine acest obicei sub control. Primul pas este conştientizarea de sine, detectarea episoadelor îngrijorătoare cât mai aproape de începutul lor – ideal ar fi curând sau imediat după ce imaginea catastrofală declanşează ciclul îngrijorare- anxietate. Pacientul trebuie să identifice situaţiile care declanşează îngrijorarea sau gândurile şi imaginile care dau naştere îngrijorării, precum şi senzaţiile ce le însoţesc la nivelul corpului.

Prin exerciţii, oamenii pot identifica îngrijorările într-un stadiu incipient al spiralei anxietăţii. De asemenea ei învaţă metodele de relaxare pe care le pot aplica în momentul în care îşi dau seama că începe îngrijorarea şi pe care le pot practica zilnic pentru a fi în stare să le folosească pe loc atuci când au mare nevoie de ele. Dar relaxarea nu este suficientă.

Cei îngrijoraţi trebuie să conteste activ gândurile îngrijorătoare; următorul pas este abordarea unei poziţii, atitudini faţă de aceste presupuneri: este probabil că acea nenorocire să se producă? Este necesar să presupunem că este doar o alternativă; ajută la ceva să ne gândim la nesfârşit la aceste lucruri care creează nelinişte? Acest amestec de gândire profundă şi scepticism sănătos acţionează ca o otravă asupra activării neurale care susţin anxietatea.

Generarea activă a unor asemenea gânduri poate amorsa circuitul libic ce duce la îngrijorare. O stare de relaxare activată în acelaşi timp în mod voit anihilează semnalele existenţei şi prezenţei anxietăţii pe care creierul emoţional le trimite în corp. Această ordine în activitatea mentală este incompatibilă cu îngrijorarea. Atunci când unei îngrijorări i se permite să se repete fără a fi abordată, ea câştigă teren, întărindu-şi puterea de convingere şi ajungându-se astfel la fobii, obsesii, crize de panică.

O metodă de relaxare pe zi

Relaxarea presupune destinderea, deconectarea, eliberarea de blocajele inutile.


Relaxarea este un concept tot mai puţin înţeles. Alergăm, muncim aproape un an şi când vine vremea vacanţei ne punem toate speranţele recuperării, relaxării în mâinile pofticioase ale unor agenţii de turism care vor de la noi un singur lucru: cât mai mulţi bani. Aşa că ne trimit în locuri cât mai exotice, mai obositoare, mai costisitoare. Ne întoarcem apoi, de cele mai multe ori, mai obosiţi decât am plecat, cu conturile mai “uşoare” şi cu o mulţime de suveniruri atrăgătoare .. de praf.

Relaxarea este opusul contracţiei musculare.Orice stare de oboseală sau de frică/anxietate, este însoţită de contracţie musculară. Este o reacţie normală a unui organism pregătit să se apere de un eventual pericol.

Dr Edmond Jakobson a observat că atunci când un om este tensionat nervos sau rigid, este predispus să tresară la cel mai mic semnal sonor neaşteptat, la cel mai mic zgomot (“sindromul hamsterului”). Nu doar situaţiile prezente creează stări stresante, ci şi retrăirea unor imagini, impresii neplăcute, a unor situaţii negative  pot genera tensiuni musculare.

Ce facem.

Pentru a reduce stresul în viaţa noastră ne putem propune să plecăm într-o călătorie. Spre deosebire de o excursie, o călătorie nu are o ţintă, nu are un program, nu are plan, fără radio, sau CD; doar noi cu cei dragi cu care să conversăm şi Tatăl Ceresc. Doar privit pe fereastră şi opriri pentru a vedea o curiozitate sau doar pentru o porţie de râs.

Ne vom întoarce mai puţin disperaţi de viaţă, de timp, de oameni. Vom învăţa astfel să vedem lucrurile simple, vom învăţa să preţuim fiecare minut pe care îl mai avem.

Leacuri …

1. Scăpaţi de durere de dinţi fără să deschideţi gura!
Aveţi idee cum puteţi scăpa de o durere de măsele “fără să deschideţi gura”? Vă dăm un indiciu: eliminaţi din start răspunsurile gen pastile, injecţii, palinca, ceapa etc. S-a găsit o metodă care nu are, aparent, nici o legaturăcu stomatologia.

Este de ajuns să frecăm o bucăţică de gheaţă între degetul mare şi arătător. Terminaţiile nervoase care se află în zona în formă de “V” a mâinii stimulează o regiune din creier care blochează recepţionarea semnalelor de durere provenite de la faţă şi de la mâini. Un studiu canadian arată că putem încerca această metodă şi fără gheaţă, însă ar avea o eficienţă cu 50% mai scăzută.


2. Dacă vă “râcâie” pe gât, scărpinaţi-vă în ureche!
Cum nu putem să ne scărpinăm direct în gât, încercăm să rezolvăm problema altfel – prin ureche. Medicii ORL-îşi explică: atunci când sunt stimulaţi nervii care se află în ureche, se creează un act reflex în gât, care provoacă un spasm al muşchiului… Acest spasm face ca gâdilatura să dispară.


3. S-a descoperit leac contra fricii de injecţii.
Cercetătorii germani au descoperit că dacă tuşim în timpul unei injecţii nu ne mai doare atât de tare înţepătura. De ce? Pentru că acest truc produce o creştere bruscă şi temporară a tensiunii în piept şi în canalul spinal, inhibând structurile nervoase care conduc durerea la ganglionii nervoşi spinali.


4. Cum să stingeţi arsurile la stomac.
Dormim pe partea stângă, ne sfătuiesc medicii gastroenterologi.
Explicaţia este simplă: când dormim pe dreapta, stomacul se află mai sus decât esofagul, permiţând mâncării şi acidului să alunece spre gât. Când stăm întinşi pe stânga, stomacul este mai jos decât esofagul şi gravitaţia lucrează în favoarea noastră.


5. Cum să nu vă mai curgă sânge din nas.
Când eram mici şi ne curgea sânge din nas, eram puşi să ne ţinem cu 2 degete de nas şi să ne întindem pe spate până se oprea sângerarea. Cum altfel se mai poate rezolva această problemă fără să atragem privirile indiscrete? Punem o bucăţică de bumbac pe gingia de sus, sub vârful buzei, şi apasăm cu putere pe bucata de material.
“Sangele provine în special din partea anterioară a septului. Apăsând aici, vom opri sângerarea”, apreciază medicii. Este vorba de anastomoze arteriale care formează de ex inelul vascular peribucal sau nazal (Kiesselbach sau Little)
.


6. Cum să scăpaţi de ameţeală.
Aţi băut câteva pahare şi v-aţi ameţit? Tineţi-vă cu mâna de ceva stabil.
Mecanismul responsabil cu echilibrul se află în urechea internă şi pluteşte într-un fluid care are aceeaşi densitate ca şi saâgele. Cum alcoolul diluează sângele, se modifică şi structura lichidului, fapt care afectează echilibrul.
Aşadar, creierul este dezorientat şi are nevoie de o confirmare, care, în cazul de faţă, este dată de simţul tactil. In felul acesta, punând mâna pe un obiect stabil, ne vom recapata echilibrul.


7. Cum să ţineţi inima în frâu.

Nu o lăsaţi să o ia la galop! Dacă simţim că avem palpitaţii şi nu ne ştim suferinzi de inimă, putem încerca să apăsăm uşor carotida imediat sub mandibulă. Vom stimula nervul vag şi putem scădea frecvenţa bătăilor.



8. Preveniţi miopia!
Miopia are rareori o cauză genetică, susţin oftalmologii. De obicei, poate avea drept cauză prea mult timp petrecut în faţa computerului. Aşadar, ca să nu avem probleme, ar fi bine ca de câteva ori pe zi să închidem ochii, încordăm muşchii, inspirăm adânc şi, după câteva secunde, expirăm şi ne destindem.
Întinzându-ne şi relaxându-ne bicepşii şi glutealii putem păcăli muşchii involuntari, precum cei ai ochilor, să se relaxeze.


9. Invaţaţi să vă folosiţi urechile!
Dacă stăm de vorbă cu cineva la o petrecre, unde este foarte mult zgomot, este bine să-l ascultăm cu urechea dreaptă. De ce nu cu stânga? Cercetătorii americani sunt de parere că dreapta ne ajută să descifrăm mai rapid un discurs. Dacă vom încerca să ne dăm seama ce melodie se aude într-o camer îndepartată, o vom  folosi pe stânga. Este mai bună când vine vorba să capteze tonurile muzicale.


10. Cum să nu obosiţi repede când alergaţi.
Dacă suntem asemeni majorităţii oamenilor, când alergăm, obişnuim să expirăm atunci când punem în pământ piciorul drept. In felul acesta nu facem decât să exercităm presiune asupra ficatului (care se află în partea dreaptă), care apoi începe să ne înţepe. Cum să scăpăm de această neplăcută senzaţie? Simplu. Expirăm atunci când punem în pîmânt piciorul stâng.


3 vizitatori online acum
0 vizitatori, 3 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 05:04 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC