> News of the day <

Apa Pură – nu a fost inventată de DrPro ci, de Mama Natură

Întâlnesc în peregrinările mele zilnice oameni şi oameni. Cel mai mult mă fascinează cei care au păreri/prejudecăţi false pe care şi le apără cu înverşunare mai ales când este vorba de un licenţiat în medicină. Trufia diplomei îl face inflexibil/ rigid, trufaş şi definitiv. Mircea Eliade spunea că doctorii sunt prin excelenţă oameni morţi spiritual … Read more

noiembrie 2020
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Histamina – un hormon vital

Ni s-a întâmplat tuturor să fim înţepaţi de o albină sau viespe, să mâncăm castraveţi sau căpşuni, să mirosim o floare, să mângâiem un câine sau o pisică şi să facem apoi “alergie”. Ne-a curs tuturor nasul şi ochii când am fost răciţi şi am strănutat copios. Am mers la medic şi acesta ne-a dat să înghiţim antihistaminice, cuvântul “antihistaminic” atât de des invocat fiind strâns legat mai ales de  noţiunea de alergie. Dar ce este histamina, de trebuie s-o neutralizăm atât de aspru, de radical şi dacă se poate definitiv?

După manualul de medicină studiat în facultate, este un compus organic (rezultă din decarboxilarea histidinei) implicat în răspunsul imun dar şi în reglarea unor funcţii ale intestinului subţire. Însăşi denumirea ei conţine cuvântul “hist” de la histidină şi “amină” de la amina vasomodulatoare.  Principalul “isvor” de histamină sunt leucocitele bazofilele (se află în formaţiuni granulare alături de heparină, condroitin sulfaţi şi ATP)– celule imunitare specializate (însă trebuie ştiut că fiecare celulă din organism are capacitatea de a secreta, de a fabrica histamină). Odată eliberată de bazofile, ea creşte brusc permeabilitatea vaselor de sânge la celelalte leucocite – “soldat”pentru ca acestea să poată interveni cât mai iute, cât mai degrabă la locul unde au pătruns inamicii (viruşi, microbi, polen, otravă de albină, viespe, ţânţar, şarpe, etc).  Pe scurt spus, orice agresiune chimică sau mecanică asupra organismului nostru este urmată de o eliberare de histamină iar cei mai mulţi receptori de histamină sunt localizaţi în mucoasa gastrică, leucocite, în inimă şi în creier. “Umflarea”mâinii sau a ochiului după ce am fost muşcaţi de albină se datorează histaminei (determină anumite proteine intercelulare situate pe celulele vasculare endoteliale să adere unele de altele prin fosforilare). Histamina mai determină eliberarea unor citokine (mesageri chimici care anunţă în întregul organism evenimentul / agresiunea) fapt ce amplifică răspunsul imunitar.  Ceeace este mai puţin cunoscut sau prea puţin popularizat este faptul că histamina are un rol extrem de important în reglarea, corectarea bilanţului hidric şi electrolitic al organismului. Într-un articol anterior aminteam cu afirmaţii făcute de laureaţi Nobel despre rolul apei structurate în transmiterea informaţiei în interiorul sistemelor biologice. În caz de îmbolnăvire există un important deficit de comunicare cu organul bolnav. Cum se explică asta? Fiecare celulă din organismul nostru conţine o anumită cantitate de apă începând cu sângele şi terminând cu smalţul dinţilor care are în compoziţie 0,2% apă!. Când din diferite motive într-o anumită zonă a există un deficit de apă, Histamina este semnalul chimic ce determină mobilizarea lichidului apos necesar funcţiilor biologice sau metabolice.  Eliberarea histaminei scade pragul la durere al nervilor aşa încât mesajul chimic se va transforma într-unul “palpabil”, dureros care cere dintr-o dată mai multă “atenţie”. În cazul alergiilor vorbim despre o acumulare de toxine exogene (din afara organismului)  sau endogene (rezultate în interiorul corpului) şi care au nevoie de multă apă pentru a fi trasportate prin dizolvare spre organele de eliminare.

Durerea semnifică în mod cert o nevoie imperioasă de apă în acea zonă a organismului ceeace în mod logic înseamnă că apa este antihistaminicul natural şi corect. Însă oamenii în loc să se hidrateze cu cel mai ieftin şi inteligent leac de pe suprafaţa pământului – apa, ei iau analgetice accentuând suferinţa organului. E ca şi cum am smulge firele telefonului care sună să ne anunţe că a luat foc maşina. Telefonul mut nu înseamnă şi stingerea incendiului.  Fără apă suficientă, celulele sanguine sunt mai mici, adică transportă mai puţin oxigen şi nutrienţi la celule, mai puţine toxine eliminate adică uzură prematură, îmbătrânire precoce, boală.  Când celulele au suficient de multă apă în interiorul lor va fi şi destulă energie şi asta se vede la un organism tânăr. Când apa din celule este puţină şi energia este redusă  asta se observă la bătrâni. Este ca şi cum am compara un bob de strugure proaspăt cules cu o stafidă uscată.  În loc să recomande mai puţină sare la dietă, medicii ar trebui să recomande mai multă apă. Organismul deshidratat ordonă rinichilor să reţină sarea (sodiul) obligându-l să reţină şi apa care altfel s-ar pierde prin urină şi transpiraţie. Aşa apar edemele (picioare, mâini, ochii umflaţi) şi hipertensiunea arterială. Hipertensiunea este consecinţa efortului pe care corpul îl face pentru a iriga organele deficitare în special creierul ca urmare a deshidratării cronice. Este la fel ca atunci când strângem capul furtunului când vrem să udăm grădina dar nu avem apă suficientă. Să nu uităm că organismul nostru nu are rezervoare sau vreo cocoaşă plină cu apă.

Cum tratăm hipertensiunea? Prima dată cu diuretice (care scot apa şi aşa puţină), apoi  beta-blocante, apoi blocanţi de calciu şi în final operaţie pe cord (bay-pass). Consumul de apă este prea ieftin pentru sistemul medical/farmaceutic şi este de neconceput să recomanzi oamenilor să bea apă când timp de peste 50 de ani concernele au investit miliarde în publicitatea făcută medicamentelor.  Există numeroase studii care arată că ulcerul gastric este o consecinţă a deshidratării pentru că celulele mucoasei stomacului când sunt corect hidratatte nu sunt afectate de acidul din interior. Sunt citate cele 3000 de cazuri de ulcer dispeptic remise fără tratament – doar cu o hidratare corectă de prestigiosul Journal Clinical Gastroenterology din SUA şi observate în 1983. Pancreasul are obligaţia de a produce sucuri alcaline pe bază de bicarbonat pentru a neutraliza ceeace părăseşte stomacul prin orificiul de evacuare stomacal numit pilor (pancreasul este un mare iubitor de apă). Dacă acesta nu şi-ar face treaba corect, intestinele noastre ar fi găurite precum plasa pescarilor!. Când nu are suficientă apă apar spasme dureroase diagnosticate uneori ca fiind semne de pancreatită (dar care în multe cazuri au trecut imediat (circa 20 de minute) ce bolnavul a băut câteva pahare cu apă). Este puţin probabil ca astfel de spasme să apară în cazul în care oamenii beau apă cu jumătate de oră înainte de masă aşa cum recomandă nutriţioniştii de bun-simţ. Mai sunt citate cazurile a 94% din bolnavii de astm studiaţi care atunci când au băut apă (la primul semn de probleme respiratorii) simptomele astmatice s-au remis complet. Elementul comun este şi aici tot histamina care “ştie” că un plămân “uscat”, deshidratat nu poate efectua schimburile de gaze alveolare şi atunci “închide” alveolele (spasm) pentru a împiedica pierderea apei prin respiraţie sau evaporare. Aţi văzut că atunci când sunteţi la Reanimare oxigenul până să ajungă la nările d-voastră “disperate de aer”, mai întâi este trecut printr-un borcan cu apă?   Ce primeşte bolnavul astmatic? antihistaminice! Când organismul este deshidratat histamina este eliberată în cantităţi enorme iar durerea cronică dovedeşte din plin acest lucru.  Lichidul sinovial care “unge balamalele” articulare, tendoanele, ligamentele conţin apă şi proteine hidrofile. Durerea de spate este un semnal că nucleul apos sau pulpos dintre vertebre – cel care susţine 75% din greutatea corpului nostru, este deshidratat (discul susţine doar 25% din greuate, vetrebrele, inelul fibros şi nucleul apos fiind un veritabil amortizor hidraulic).  Rareori sau niciodată medicul nu va recunoaşte că deshidratarea este cauza şubrezirii coloanei vertebrale. De ce ? Răspuns: pentru că este prea ieftin şi este sub demnitatea lui să recomande omului apă!.  Când structurile cartilaginoase sunt uzate, repararea este de asemeni deficitară pentru că lipseşte vehicolul care poate transporta cele necesare reparării adică – apa!. Suprafeţele articulare devin abrazive, apare frecarea iar durerea creşte direct proporţional cu contul firmelor interesate să-şi vândă marfa frumos ambalată. Când în organism intră în loc de apă, cafea, ceai, cola sau alcool, intestinul mai inteligent decât papilele gustative începe să contracte muşchii netezi pentru a stoarce bolul fecal de ultima picătură de apă. Consecinţa? Constipaţia cronică, diverticuli, polipi, hemoroizi, cancer. Această apă provenită din fecale trebuie din nou filtrată de rinichi şi ficat adică un surplus de toxine plus bolile aferente. Să ne mai amintim că lichidul negru numit cafea stimulează suprarenalele care produc adrenalină şi care este un hormon ce neutralizează histamina prietenă.  Hormonul “fericirii” serotonina, este obţinută dintr-un precursor numit triptofan care este produs de ficat. Acesta ajunge însă la creier unde este nevoie de serotonină doar dacă are cine să-l transporte adică tot apa. Cola, berea, vinul, apa  minerală sau de la reţea deja saturată cu substanţe chimice nu pot. Şi atunci organismul este obligat să producă apă pură (vehicolul ideal) din arderea glucozei sau cheltuid energie (46 kcal pentru fiecare pahar) pentru “strecurarea” băuturilor care ne fac viaţa aşa de “plăcută”. Lipsa serotoninei înseamnă în principal depresie iar românii sunt campioni la depresie dar codaşi la procentul care cuantifică/măsoară numărul de consumatori de apă corectă biologic – apa purificată osmotic. Aici este diferenţa statistică între occidentalii mai responsabili pentru sănătatea lor (şi la ei medicii sunt la fel de “vrednici” în a scrie reţete “generoase” şi au în farmacii aceleaşi medicamente “eficiente” ca la noi). Histamina este un hormon inteligent iar a ştii să-i descifrăm “semnalele” este un gest la fel de cuminte pentru că ne ghidează pe drumul spre adevărata vindecare.

Accidentul ischemic tranzitoriu

Mai este denumit şi mini-accident vascular cerebral („warning stroke” sau „avertisment”, “ministroke”, “transient ischemic attack” sau TIA în manualele englezeşti), este cauzat de o slabă irigare cu sânge a unei anumite zone  creierului  (datorită astupării unei artere) şi conduce la disfuncţii neurologice care persistă mai puţin de 24 de ore – după definiţia OMS din 1971 (dacă acestea se instalează şi persistă mai mult de 24 de ore, atunci vorbim de accident vascular cerebral).

Un infarct cerebral care durează mai mult de 24 de ore dar mai puţin de 72 este numit deficit neurologic ischemic reversibil.  Unii autori încadrează în AIT doar cazurile cu o durată sub o oră, în timp ce alţii acceptă diagnosticul de AIT şi pentru situaţii în care manifestările clinice depăşesc 24 de ore, cu condiţia reversibilităţii lor totale.

O persoană care a avut unul sau mai multe astfel de atacuri ischemice tranzitorii va avea un risc mai mare de a face un accident vascular cerebral decât una care nu a avut nici un astfel de episod patologic.

Simptomele apar extrem de rapid şi se datorează lipsei de oxigen la nivel cerebral (neuronii depind exclusiv de oxigenul şi de glucoza circulantă iar când nu mai circulă sângele, aceştia pur şi simplu mor în circa 3 minute). Cele mai frecvente localizări sunt la nivelul lobului frontal şi se exprimă  prin tulburări ale activităţii motrice şi de vorbire. În lobul temporal este afectat centrul înţelegerii limbii vorbite. Leziunea parietală determină tulburări de scris şi de citit. În lobul occipital este afectat centrul vederii, iar leziunea creierului mic determină  tulburări de echilibru.

Cel mai adesea persoana acuză amorţeli, slăbiciuni ale feţei, mâinilor, picioarelor sau a unei jumătăţi a corpului. Are probleme în a articula corect cuvintele (vorbire deficitară), de înţelegere (este confuză sau face confuzii). Are probleme cu vederea la un ochi sau la amândoi (orbire bruscă, vede foarte multe culori  sau are diplopie – priveşte un obiect şi vede două). Are dificultăţi la mers (este ameţită, nu-şi poate păstra echilibrul şi coordonarea). În aceste momente doar un medic stabileşte dacă este vorba de un atac tranzitoriu sau de un accident vascular.

Boala este cauzată de un cheag de sânge care astupă pe o perioadă scurtă de timp un vas de sânge care irigă creierul (după care se dizolvă spontan). Cheagul este de cele mai multe ori un fragment de placă de aterom desprinsă de pe vasele mari în special din zona carotidiană. Plăcile de aterom sunt formate în principal din colesterol dar la o analiză amănunţită regăsim o mulţime de substanţe toxice (ex săruri calcaroase) introduse în corp zi de zi an de an odată cu alimentele sintetice sau cu apa minerală poluată cu care ne-am  hidratat. „Clorul din apă este cauza unor epidemii fără pre­cedent în is­torie, care includ infarct mio­car­dic, accidente vasculare cere­brale, senilitate, cancer şi im­potenţă sexuală. Riscurile de can­cer în rândul persoanelor care consumă apă potabilă clo­rurată este cu 93% mai mare decât în rândul celor a căror apă nu conţine clor” a declarat celebrul dr Joseph M Price.

Hipertensiunea arterială, miocarditele, tulburările de ritm cardiac, bolile vasculare ale vaselor mari (infecţii cu TBC, sifilis, etc), policitemia (prezenţa în sânge, a unui număr mai mare de globule roşii decât cel normal) sau siclemia (prezenţa în sânge a globulelor roşii cu forme anormale), fumatul, sedentarismul, diabetul, alcoolul consumat în exces, folosirea anticoncepţionalelor sau consumul de droguri sunt factori care predispun la această afecţiune tot mai des întâlnită în practica medicală.

Ce facem?

În timpul primelor ore de la debutul ischemiei cerebrale, anumite zone din creier sunt ameninţate de moarte. Tratamentul de urgenţă al afecţiunii necesită stabilizare medicală şi evaluarea factorilor care pot duce la complicaţii (cum ar fi deglutiţia şi hidratarea). O unitate medicală de urgenţă reuneşte, într-o singură zonă, pacientul, personalul medical specializat, resursele şi posibilităţile de expertiză, aşa că cel mai indicat gest este să sunăm urgent la 112 când avem o suspiciune de accident cerebral.

Medicul ne va examina de urgenţă şi ne va efectua un EKG, o ecocardiogramă, o ecografie (doppler) a carotidei, o tomografie computerizată sau un RMN, o arteriografie, un examen al sângelui (colesterol, trigliceride, etc) sau orice este necesar pentru stabilirea precisă a diagnosticului.

Ce facem când plecăm din spital? Renunţăm definitiv la fumat. Evităm sedentarismul, trecem la o alimentaţie bazată pe crudităţi (legume şi fructe proaspete), limităm consumul de alcool şi reducem greutatea (obezitatea). Evităm glucidele cu indice glicemic ridicat (zaharuri concentrate din sucuri şi dulciuri) şi ne controlăm glicemia pentru a preveni sau corecta un eventual diabet. Evităm mineralele inutile în special sodiul sau apa bogată în sodiu, clor, calciu, magneziu care agravează hipertensiunea arterială prin reţinerea apei în organism (diferenţă de presiune osmotică).

Cel mai corect ar fi să ne hidratăm cu apă purificată osmotic preventivă care are puterea ne a ne proteja de majoritatea bolilor (peste 80%) care şubrezesc organismul nostru în timp.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 11 la 07:04 am UTC
Aceasta luna: 25 la 11-02-2020 06:12 am UTC
Acest an: 213 la 01-19-2020 01:26 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC