> News of the day <

Întâlniri remarcabile la Strehaia

Când mergi spre Craiova sau Bucureşti sau când vii de-acolo, treci inevitabil prin Strehaia. Cei care merg des pe drumurile acestea sunt ceva mai atenţi când ajung în această zonă. Un motiv ar fi drumul care se încăpăţânează să fie altfel decât denivelat şi nesigur sau altul ar fi palatele năstruşnice de o parte şi … Read more

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Apa structurată cheia de aur a sănătăţii noastre (II)

Henri Coandă care făcuse o pasiune din studiul fulgilor de zăpadă, îşi dă demisia din cadrul ministerului Apărării (era ofiţer activ în Regimentul 2 de artilerie) şi porneşte într-un automobil spre Tibet acolo unde auzise că oamenii trăiesc peste 100 de ani. De fapt Coandă a identificat 5 zone pe glob unde oamenii trăiesc în mod obişnuit peste 110 de ani sau mai mult ( ţinutul Hunza din nordul Pakistanului, Vicambamba în Ecuador, Peru, Mongolia şi Georgia) pe care le-a şi vizitat şi studiat. Elementul comun al acestor locuri era apa pe care aceşti oameni o beau în mod curent numită „apa vieţii” sau „apă vie”. Întrucât această apă provenea de la gheţari el s-a gândit că poate conţine anumite minerale sau substanţe care conferă proprietăţi speciale de vindecare şi longevitate. A descoperit că nişte formaţiuni minerale de dimensiuni extrem de mici (nisip foarte fin – SiO2 coloidal probabil rezultat din deplasarea gheţarului) au un potenţial electric negativ foarte ridicat Zeta. Aşa cum ştim celulele noastre sunt vii şi inteligente iar ele comunică între ele folosindu-se de electroni ca „mesageri” ai informaţiilor. După cercetări intense asupra apei Coandă putea să prezică durata medie de viaţă a locuitorilor din orice zonă geografică doar studiind apa pe care o consumau.
Patrick Flanagan primeşte de la el studiile de peste 60 de ani cu rugămintea de a le continua pentru obţinerea „fântânei vieţii”. Flanagan împreună cu soţia sa Gael descoperă că particulele de SiO2 de 2000 de ori mai mici decât hematia umană structurează apa pură a gheţarului. Trebuie spus că gheţarii s-au format cu sute de mii şi milioane de ani în urmă din apă pură (vapori condensaţi) pe când nu exista industrie chimică poluatoare de atmosferă.
În 1982, Patrick Flanagan anunţă descoperirea microcluserilor (SiO2 coloidal, carbonat de potasiu şi sulfat de magneziu). Pentru acest lucru a fost numit Savant al Anului de către Asociaţia Internaţională pentru New Science. Academicieni şi cercetători de la universităţile Oxford şi Stanford au început să studieze în paralel tehnologia microclusterilor sau nanoclusterilor.
Aceştia atrag protonii din molecula de apă rezultând apă polimerizată sau structurată sau coloidală sau “apă vie” o apă structurată după tiparul reţelei cristaline a cristalului de cuartz. Aceşti nanoclusteri se adresează în principal apei pure obţinută prin osmoză inversă cea mai potrivită pentru obţinerea unei ape structurate corecte biologic şi celular. Apa curentă de reţea sau cea minerală freatică are o tensiune superficială de aproximativ 73 dyn. Pentru a pătrunde în celulă (pentru a traversa membrana celulară grasă care conţine colesterol), apa trebuie să aibă o tensiune superficială de circa 45 dyn adică exact cât are această apă miraculoasă. Aşa se explică de ce oamenii care beau tone de apă minerală sau de la reţea, suferă de afecţiuni ca urmare a dezhidratării cronice (colesterol crescut, degenerarea vertebrală, artroze, constipaţie cronică, cancer, etc).
Acest tip de apă se mai întâlneşte în legumele şi fructele proaspete. Mâncarea preparată termic mai ales în vase metalice pierde electronii (ionii) şi astfel devine „moartă”. Populaţiile studiate de Coandă foloseau vase de ceramică sau bambus şi cuţite de piatră pentru prepararea hranei (nu de metal).
Patrick Flanagan împreună cu soţia sa beau apă purificată osmotic amestecată cu picături de nanoclusteri şi circa un gram de magneziu ca supliment. va urma

Apa structurată cheia de aur a sănătăţii noastre (I)

Întâlnim tot mai des sau auzim despre „microclusteri” – cremă de faţă cu microclusteri, cremă de călcâie cu microclusteri, spirulină cu microclusteri, vitamina C sau E cu microclusteri, alimente „îmbunătăţite” cu microclusteri, medicamente diverse asociate cu microclusteri. Ce sunt aceşti „microclusteri”?

Pentru a vorbi despre ei trebuie mai întâi să prezentăm doi mari savanţi autori a mii de invenţii, (mare parte din ele şi azi protejate  de lacătele  „secretului de stat”)  unul fiind românul Henri Coandă, celălalt americanul Patrick Flanagan.

Henri Coandă s-a născut la Bucureşti având însă ascendenţă prin tatăl său originar din Craiova în neamul lui Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu. La14 ani inventează o semănătoare acţionată de vânt. Studiază sculptura la Paris cu Auguste Rodin, unul din mentorii lui Constantin Brâncuşi. Împreună cu Gustave Eiffel pune la punct primul avion cu reacţie din lume iar celebrul francez spune: „băiatul ăsta s-a născut cu 50 de ani mai devreme”. Numărul total al invenţiilor românului depăşeşte cifra uluitoare de 2600 (!). El este printre altele autorul dispozitivelor de frânare folosite de modulul Apollo 11 şi 12 care au transportat primii oameni pe Lună dar şi a o mulţime de alte invenţii mai ales în domeniul militar.

Pasiunea vieţii lui au fost însă apa şi fulgii de zăpadă. El a constatat că fulgii de zăpadă cristalizau hexagonal iar apa lichidă avea aceeaşi structură cristalină coloidală haxagonală ca şi cristalul de cuartz suportul informaţional pentru toate echipamentele digitale radio tv de azi. Pe când lucra pentru Pentagon şi NASA, l-a cunoscut pe tânărul pe atunci, Patrick Flanagan un geniu al fizicii, chimiei şi electronicii. Acesta la 12 ani îşi construieşte propriul radio şi inventează un dispozitiv de ghidare şi detecţie a rachetelor. Face o listă cu toate experimentele nucleare efectuate de americani şi sovietici lucru care pune pe jar Pentagonul deoarece toate erau declarate secrete. La doar 17 ani este angajat de Pentagon, CIA, NSA, NASA, dar şi de alte instituţii de securitate unde lucrează şi azi ca expert şi consilier. Pune la punct un dispozitiv care generează energie similară celei piramidale. Este singurul om căruia i s-a acceptat să se căsătorească în interiorul Marii Piramide de la Gizeh. Este autorul a sute de brevete de invenţii majoritatea secrete şi azi. „Dacă vorbeşti cu cineva (despre studii/cercetări) fără permisiunea noastră, vei fi acuzat de trădare şi pedeapsa pentru trădare este moartea prin împuşcare” citează el într-o carte, dintr-o scrisoare primită de la Guvernul federal SUA.

La Pentagon este invitat în biroul românului Henri Coandă care îi oferă rezultatele a peste 60 de ani de cercetări asupra “apei vii” sau a “apei vieţii”.

“Tu eşti ceea ce bei, a spus românul. Apa este cel mai important lucru din corpul tău, dar nu toate apele pe care le bei sunt la fel. Peste tot pe pământ, apa are caracteristici fizice diferite, indiferent unde călătoreşti…”

Amândoi savanţii sunt propuşi pentru Premiul Nobel pentru descoperirea nanoclusterilor însă meritul este acordat în 1996 lui Robert F. Curl Jr., Sir Harold W. Kroto, şi Richard E. Smalley de la Rice University.

Dr. Scott Jewkes din Salt Lake City afirmă: “Dacă ar fi să recomand doar un singur produs pentru a trata toţi pacienţii mei, acest produs ar fi soluţia sau capsulele cu microclusteri”. Un alt celebru medic din California, dr. Ron Meyers afirma: “In 20 de ani de practică medicală, nu am vazut nici un produs care să se apropie de rezultatele excepţionale obţinute cu microclusterii”. Testele clinice evidenţiază rezultatele biologice esenţiale pentru sănătate şi pentru prevenirea îmbătrânirii. Sportivii din S.U.A.de la fotbalişti la alpinişti şi de la arte marţiale la maratonişti folosesc deja apă purificată cu microclusteri în competiţiile naţionale şi internaţionale, pentru vitalitate şi recuperare rapidă, trecând toate testele americane şi europene pentru substanţe netoxice. Unul din sponsorii principali ai Formului 1 este o companie care produce apă pentru piloţi obţinută prin osmoză inversă.

Peter Mitchell – PREMIUL NOBEL pentru chimie 1978. pentru descoperirea coenzimeiQ10. “Pentru organimul omului Q10 este – « scânteia vieţii », care are acelaşi rol ca şi bujia în pornirea motorului unei maşini. Dacă avem posibilitatea de a primi Q10 împreună cu coctaiulul de antioxidanţi  format din apă purificată şi microclusteri nu vă refuzaţi de acestă plăcere. Rezultatul întrece toate aşteptările şi merită încercat”.

De fapt toţi aceşti oameni geniali sunt de acord asupra unui principiu vechi de mii de ani: “natura este adevăratul profesor iar sângele curat este cheia sănătăţii noastre”. va urma

Siliciul şi sănătatea

Organismul uman , la fel ca toate fiinţele vii, este un mecanism care primeşte şi emite informaţie aceasta fiind transmisă de structuri inteligente cristalizate hexagonal – apa şi siliciul

Încet-încet în peisajul populat şi poluat de tot felul de lucruri inutile sau (unele) chiar periculoase, îşi fac loc şi noţiuni sănătoase şi bune precum  „apa preventivă”, „apa structurată”, „apa osmotică”. Am arătat în numerele trecute aventura descoperirii „apei longevităţii” sau „apei vieţii” intuită de Henri Coandă şi consacrată pentru totdeauna de prietenul lui Patrick Flanagan – expert NASA, Pentagon, CIA, FBI una din cele mai complexe şi uluitoare minţi contemporane.

Aranjament cristalizat inteligent hexagonal

Apa structurată hexagonal (cristal coloidal) – se găseşte în toate fiinţele vii (fiind suportul informaţional ideal). Această structură geometrică cristalizată spaţial hexagonal (inteligent) o mai întâlnim în cristalul de cuarţ – elementul care alcătuieşte inima a tot ceeace ne ajută pe noi să comunicăm dar şi să aflăm informaţii: radio, televizor, calculator, telefon celular, etc. Cuarţul – dioxidul de siliciu,  al doilea element ca răspândire pe suprafaţa pământului, a fost folosit de oameni până să i se descopere proprietăţile extraordinare legate de transmiterea informaţiei (proprietăţi piezoelectrice), ca podoabă la bijuterii şi la fabricarea sticlei.

Siliciul şi plantele

În natură, plantele cresc, se ridică pe verticală spre soare datorită impulsurilor date de siliciul aflat în compoziţia lor. De exemplu, cenuşa plantei medicinale numită „coada calului” conţine 70% (!) siliciu. La păsări – cele care se ridică în zbor învingând aerul şi gravitaţia, siliciul se regăseşte în structura penelor atât de frumos etalate spre soare. Iar inteligentele şi harnicele albine oferă larvelor (puilor lor) în cupe hexagonale darurile plantelor  care sunt legate direct de lumina şi căldura soarelui – polenul sau mierea produsă din nectarul divin cules cu atâta sârg.

Tradiţia populară românească dar şi alte culturi au consacrat floarea cu şase petale ca fiind „floarea vieţii”.

Profesorul Adolf Butenant – laureat al Premiului Nobel a dovedit că viaţa nu poate exista în absenţa siliciului tot la fel cum nu poate exista în absenţa apei. El este mai puţin cunoscut întrucât a fost membru al partidului nazist dar a perfecţionat dispozitivele care ajută azi piloţii de aeronave să respire mai mult oxigen şi a descoperit hormonii sexuali feminini. Deşi toată lumea cunoaşte importanţa calciului, puţini ştiu că organismul nu-l poate absorbi şi folosi în absenţa siliciului (are rol catalizator). Dacă siliciul este deficitar în organism, 76 din cele 104 elemente chimice prezente în organism nu vor fi asimilate.

Cuarţul roz –cel mai folosit în cristaloterapie


Aranjamentul geometric hexagonal al cuarţului (dioxidului de Siliciu) identic aranjamentului apei structurate pure din organism semnifică direcţionarea/ canalizarea sublimării. Axa de simetrie a cuarţului este helicoidală (spirală verticală) simbolul vieţii şi a evoluţiei. Cuarţul dă direcţie şi sens evoluţiei persoanei şi şterge contururile care o izolează şi o rigidizează. Amplifică, transmite şi direcţionează energia subtilă. Cristalele de cuarţ pot fi încărcate cu mesaje de vindecare. Asigură un somn odihnitor, vise profetice şi iluminatorii. Masajul cu cuarţ pe locurile dureroase favorizează dizolvarea blocajelor şi stagnării energetice. Echilibrează psihicul emoţional instabil, reglează secreţiile hormonale.

Cuarţul roz – “piatra” cel mai des folosită în cristalo-terapie este util celor care se străduiesc să obţină aprobarea/dragostea  celorlalţi printr-un exces de amabilitate (celor care au suferit drame pierderi ale unor persoane dragi sau traume emoţionale). Ajută persoana care îl poartă să se accepte şi să se preţuiască. Este util celor care nu se pot iubi pe sine şi care caută mereu iubirea la ceilalţi. Ajută la demararea unei noi relaţii afective. Ajută persoana să–şi devină lui însuşi cel mai bun prieten. Dezleagă lanţurile vinovăţiei şi datoriilor emoţionale faţă de ceilalţi. Învaţă purtătorul să dăruiască iubire. Majoritatea oamenilor se folosesc de iubire ca de o cârjă (se ataşează, se sprijină pe altcineva). Cristalu de cuarţ dizolvă o mulţime de frici aducând pacea în suflet, senzaţia de acasă. Ne aduce starea fătului care soarbe din lichidul amniotic (apa maternă) îmbibându-se cu extazul vieţii. Este primul indicat în vindecarea traumelor emoţionale. Aduce blândeţea unei mângâieri calde, relaxarea, înţelegerea. Util în stări de extenuare, oboseală cronică, celor cu extremităţi reci, celor care răcesc uşor, anemicilor, celor paralizaţi. Ne protejează de cancer prin eliminarea resentimentelor şi durerilor acumulate în memorie.

Unde se află în organismul nostru siliciul?

Siliciul se întâlneşte cu precădere în cristalinul ochiului. Despre ochi, să ne amintim, Isus Christos a spus: “Luminătorul trupului este ochiul, deci dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat.” (Matei 6 22-23). Când unghiile devin sfărâmicioase sau este redusă cantitatea de acid clorhidric din stomac este posibil să avem deficit de siliciu. Plămânul normal conţine 18% siliciu, plămânul tuberculos doar 0,009%!!!(lobul drept pulmonar – cel mai frecvent atins de bacilul Koch, este cel mai sărac în siliciu, iar pancreasul care conţine cea mai mare cantitate de siliciu din organism, este cel mai rar atins de tuberculoză). Siliciul este cel mai important factor de detoxifiere din economia internă a organismului. Populaţiile care ingeră siliciu în mod obişnuit sunt longevive , cancerul este rar întâlnit şi au performanţe intelectuale ridicate. Dar despre zonele din lume unde sunt întâlniţi cei mai mulţi centenari şi care au fost studiate de Henri Coandă şi Patrick Flanagan (cei care au descoperit apa structurată pe bază de microclusteri de siliciu), am mai scris.

Siliciul mai este prezent în structura tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor (alături de glucozamină), în pereţii interiori ai vaselor de sânge, în lichidul sinovial al articulaţiilor, în valvele inimii sau în structura glandelor endocrine. Este componentă majoră a părului, unghiilor, pielii (colagenului, elastinei), oaselor şi dinţilor (smalţul) fiind pe drept numit şi  “mineralul frumuseţii”.

Care sunt sursele alimentare de siliciu?

Alimentele de origine vegetală (legume, fructe, seminţe) conţin siliciu şi favorizează absorbţia intestinală a lui (face parte din compoziţia, structura celulozei). Se găseşte în pleava cerealelor, în coaja fructelor (copii care consumă fructele cu coajă sunt mai rezistenţi şi mai sănătoşi), în usturoi, în polenul pe care ni-l oferă albinele cu generozitate (statistic, apicultorii trăiesc în medie 78 de ani faţă de “Marii Sfătuitori” – medicii care au o durată medie de viaţă de doar 58 de ani!). Siliciul se găseşte de fapt, în toate vegetalele, dar, mai ales în frunzele legumelor (un hectar de legume “smulge” solului 10 kilograme de siliciu pe an). Din 1970, de când a început să fie corect evaluată importanţa siliciului pentru sănătate, ovăzul a devenit o plantă esenţială în alimentaţia omului. Ovăzul este planta care conţine de câteva ori mai mult siliciu decât altele; siliciul mai este conţinut de pere, gutui, alte fructe, dar şi de frunzele pomilor respectivi.

Pentru tonifierea generală a organismului, în loc de apă se va bea o fiertură de ovaz şi tărâţe de grâu, care se lasă la fiert (se va folosi obligatoriu apă purificată osmotic cu capacitate mare de dizolvare) timp de o oră. Apoi, după ce se răceşte fiertura, se strecoară şi se stoarce bine lichidul. Se bea zilnic o cantitate de 400 ml. Se poate bea şi amestecând-o cu miere (o lingură de miere la 200 ml zeamă, după care se mai dă un clocot şi se răceşte, apoi se bea aceeaşi cantitate de mai sus).

Siliciul şi terapia homeopatică.

Siliciul face parte din cele 12 săruri Schusller pe care celebrul medic german le considera esenţiale şi care sunt constituienţii „cheie” ai celulelor. Întrucât cuarţul este marele rezervor de informaţii (la fel ca apa) din natură, Hahnemann, „părintele” homeopatiei a preparat celebrul remediu homeopatic „silicea” apreciat de marii homeoterapeuţi şi care se adresează persoanelor timide, celor care relaţionează greu (eternii studenţi refugiaţi în cărţi sau care se căsătoresc greu), celor care sunt permanent preocupaţi de gândul „ce cred ceilalţi despre mine?”, celor care au idei fixe, acţiuni fixe, egoiştii, rigizii (probleme de „flexibilitate” a informaţiei). Clarke a introdus în practica homeopatică remediul „silicea marina” preparat din nisipul de pe plajele marine iar în prezent toate laboratoarele homeopatice din lume produc remediul „silicea terra”. Profesorul român Bungetzianu caracteriza pacienţii “Silcea” ca persoane care “nu mai ştiu să se apere- nici psihic, nici fizic, nici imunologic”. “Pacientul pare să îşi fi pierdut încrederea în sine la toate nivelurile, de parcă ar sta cu spatele la zid”.

Ca semnificaţie subtilă, siliciul oferă stabilitate în relaţiile cu ambianţa. Omul este o fiinţă socială care se defineşte în relaţie cu ceilalţi. Siliciul reprezintă definirea de sine în raport cu ceilalţi pe când oxigenul reprezintă ego-ul. SiO2 înseamnă desprinderea de gregar, eliminarea confuziei. Majoritatea oamenilor sunt obosiţi şi rămân înţepeniţi în zona de confort, rigizi, încremeniţi oferind aceleaşi reacţii la evenimente sau împrejurări. Este o înstrăinare de esenţa divină, este scufundarea în noaptea uitării. Oamenii devin simple automate lipsite de luciditate. Siliciul ajută mentalul să se autodefinească în raport cu celalţi, dobândind cu ajutorul lui autonomie şi individualizare.

Pilula cu …istorie

Între munţii Tibet şi Pamir, se află o regiune care a devenit celebră datorită sănătăţii şi longevităţii locuitorilor ei – Ţinutul Hunza.

Aceşti oameni care ajung şi la 140 de ani, şi-au apărat teritoriul relativ uşor, accesul în regiune făcându-se prin trecători nu mai largi de 50 de centimetrii şi situate chiar la 4176 de metrii altitudine!. Odată intrat în vale, turistului i se dezvăluie însă un ţinut de o frumuseţe ireală. Văile de piatră albăstruie ale munţilor, mărginesc de o parte şi de alta grădini şi terase cultivate cu pomi fructiferi şi orz. Deoarece în valea Hunza plouă rar, localnicii au dezvoltat în timp un ingenios sistem de irigaţii prin care apa cristalină (studiată de Henri Coandă şi Patric Flanagan) provenită din topirea periodică a gheţarilor se scurge către grădinile, păşunile şi locuinţele lor. Originalul sistem de apeducte are o lungime totală de peste 80 km şi preia în mare parte apa scursă din gheţarul Ultar situat la înălţimea de 7 788 metri, în Muntele Rakaposhi. Cine priveşte sistemul de aducţinue al apei nu poate să nu facă o analogie cu sistemul de ţevi ceramice de captare a apei construit de daci, descoperit la Sarmisegetusa şi vizibil şi azi după 2000 de ani. La începutul secolului XX, mai mulţi antropologi şi etnologi care au intrat pentru prima oară în contact cu hunzakuţii, au insistat că acest grup etnic total diferit de celelalte comunităţi din jurul său, ar fi nici mai mult nici mai puţin decât urmaşii soldaţilor din armata lui Alexandru Macedon soldaţi care ar fi fost lăsaţi în acest avanpost îndepărtat de către Cuceritor şi uitaţi sub vânturile aspre ale istoriei. Cu toate contradicţiile, studiiile efectuate începând cu anii ’70, au venit cu rezultate şocante. Denumit Burushaksi, limbajul hunzakut este total diferit de limbile şi dialectele triburilor din imprejurimi. Analizele istoric-fonetice au scos la iveală că Burushaksi este nimic altceva decât un amestec lingvistic dintre vechea limbă macedoneană şi limbile vorbite în Antichitate în Imperiul Elenistic-Persan.

De asemeni, în anul 1950, cercetătorul John Clark nota despre desele cazuri de copii cu părul şaten, blond şi chiar roşcat, afirmând că dacă acei copii ar fi fost îmbrăcaţi în stil european, nu s-ar deosebi cu nimic de copii unei şcoli din Scoţia sau Irlanda. Femeile Hunza sunt deosebit de frumoase şi delicate, înfăţişarea lor fiind foarte diferită de cea a femeilor pakistaneze care trăiesc în satele adiacente Văii. Dar cine a fost Alexandru Macedon?

Filip al II-lea Macedoneanul va întreprinde la fel ca regele Darius o expediţie în ţinuturile Dunării de Jos ocazie cu care Kothelas i-o dă de soţie pe fiica sa Meda (acesta se căsătoreşte cu ea la Philippos în 339 î.cH pentru a consfinţi astfel alianţa militară cu regele get) . Fiul lui Filip – Alexandru Macedon va face şi el o incursiune în Ţara Zeilor  - Dacia pentru a da lupte grele cu fraţii săi geto-daci al căror rege Syrmos („cel din Soare”) se baricadase pe un ostrov al Dunării numit azi „Păcuiul lui Soare”. Naşterea lui Alexandru a fost învăluită de multe povestiri fantastice de către biografi antici. A venit pe lume în ultimele zile ale lunii iulie a anului 356 i.e.n., în palatul de la Pella. Legenda spune că se născuse în noaptea când nebunul Herostrat incendiase templul zeitei Artemis (sora lui Zamolxe cea cu pieptul plin de sâni hrănitori) din orasul Ephes ,una din cele şapte minuni ale lumii. Din primii ani de viaţă i s-a insuflat credinţa că ar fi descendentul îndepărtat al zeilor din Olimp: din Zeus prin tatăl sau şi din Hercules prin mama sa. „ Olimpul  Iliadei nu este Olimpul Thesaliei, ci este Olimpul cel vechi de lângă Oceanos Potamos sau Istru, unde era originea zeilor (Homer), la marginile pământului. Olimpul şi Uranul lui Homer sunt munţii cei sfinţi ai teogoniei…acolo unde oamenii erau asemenea zeilor” spune N. Densuşianu. După acelaşi autor, singurii oameni consideraţi de greci  divini şi asemenea zeilor erau tocmai pelasgii a căror centru politic militar şi religios era la Dunărea de Jos iar Insula Hesperidelor (cea cu “merele de aur” sau locul naşterii zeilor)  era situată în albia Dunării în apropiere de Cazane, Densuşanu identificând-o cu insula Ruşava (Orşova) sau Ada-Kaleh.

Alexandru  avea convingerea originii şi misiunii sale divine, ceea ce i-a oferit energia şi forţa necesare campaniilor sale numele lui „Alexan-Dros„  însemnând „ cel jertfit Cerbului” şi amintind de sacrificiile dacilor care o dată la 4 ani aruncau în vârful suliţelor pe cel mai curat sol la cer pentru a îndupleca Zeii. Alexandru Macedon cucereşte Grecia dar şi Mesopotamia, India, Egiptul şi Persia, reînviind Marele imperiu Pelasgic. Ce era acest imperiu şi de ce a ajuns Alexandru la poalele munţilor Tibet?

Să nu uităm că locuitorii Carpaţilor s-au răspândit (au roit) peste toată Europa Centrală – din Alpii austrieci, Bavaria, până în Dobrogea, Rusia sau Asia Mică.

Grecii de exemplu, când au sosit în Peninsula Balcanică au găsit aici pelasgii. Herodot din Halicarnas – „părintele istoriei” (în „Istorii II 56) afirma că „Elada (Grecia-nn) este un ţinut care mai înainte vreme se numea Pelasgia” şi tot el scrie că  „populaţia Traciei este mai mare decât a oricărei ţări din lume”. Grecii sosiţi în patru valuri între 1900 şi 1400 î.cH. (aheii, ionienii, dorienii, eolienii) au găsit aici pe pelasgii carpato-danubieni pe care i-au supus. Maria Gimbutas – profesor de arheologie la UCLA University expert în istorie veche aprecia că spaţiul Carpato-Danubian este leagănul vechii Europe iar Pere Bosch Gimpera arheolog şi cercetător catalan afirmă de asemeni că spaţiul din care au pornit popoarele europene este situat pe teritoriul dintre Valea Dunării, Marea Egee (Marea Tracică) şi Marea Neagră (Marea Getică).

Istoria noastră începe cu mult timp ca Traian să ocupe 14% din teritoriul Daciei pentru a-i fura aurul iar strămoşii noştrii – au reprezentat coloana vertebrală a Europei cu mult timp înaintea apariţiei grecilor, romanilor, italienilor, francezilor, germanilor, etc. O excursie în ţinuturile longevivilor hunzaşi poate fi iată, nu numai o lecţie de sănătate ci şi o bună ocazie de rememorare a originilor noastre pe nedrept uitate.

5 vizitatori online acum
0 vizitatori, 5 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 03:42 pm UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC