> News of the day <

Dr Pro: despre purificarea apei prin osmoză inversă

Apa pură nu ne păcăleşte niciodată dar noi înşine – da. Persoanele care s-au decis să-şi protejeze singure sănătatea şi să investească într-un echipament de purificare a apei trebuie să ştie că piaţa este plină de imitaţii atractive şi periculoase. Care sunt cele mai performante echipamente pentru purificarea apei? Răspuns: cele care folosesc osmoza inversă. … Read more

noiembrie 2020
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Dr Pro: -adevăruri discrete… despre „apa” minerală.

Când citim etichetele cu munţi şi izvoare “pure”, “naturale” ar trebui să ştim că apele naturale nu sunt pure (H2O), ci sunt emulsii, suspensii sau soluţii apoase minerale. Pentru a evita abuzurile lingvistice, pe etichete ar trebui scris „soluţie apoasă minerală plată, carbo sau ne-carbo-gazoasă”.

De ce industria publicitară în complicitate cu neuromarketingul – o ştiinţă extrem de discretă dar foarte profitabilă, foloseşte etichete cu peisaje naturale cu munţi şi izvoare „pure- naturale”?

Răspuns: pentru că în creierul nostru sunt astfel activate ariile de asociaţie, respectiv ariile opioide unde sunt eliberaţi hormoni care ne induc o stare de bine, de satisfacţie, la fel ca morfina de exemplu. Omul a fost mii de ani vânător în mediu natural, iar etichetele cu munţi şi izvoare îi stimulează aceste arii ancestrale producătoare de plăcere.

Adică, atât cât să achităm preţul acestor „ape” mari aducătoare de profit industriei alimentare (iar nouă pietre, hipertensiune, îngustarea arterelor, cancer,etc).

În compoziţia acestor “ape” găsim cationi: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, aluminiu, fier, mangan, titan, crom, nichel, cupru, staniu, plumb, zinc, cobalt, arsen, seleniu, cadmiu, stronţiu, bariu, litiu, beriliu etc. ;
anioni : fluor, azotat, brom, fosfat, bor, iod, cian, sulfat, carbonat, bicarbonat, hidroxil, azotit etc.
substanţe neionice: silice, substanţe uleioase, petroliere, grase, fenoli, nitriţi, pesticide, hidrocarburi provenite din gazele ridicate în atmosferă (industrie sau gaze de eşapament şi aduse în pânza freatică odată cu ploaia), detergenţi, gaze dizolvate (oxigen, dioxid de carbon, azot, în cantităţi mai mici şi metan, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, radon etc.) precum şi microfloră şi faună.
În funcţie de ionii dominanţi, putem astfel clasifica aceste “ape pure”în cel puţin 24 de categorii. Rata de absorbţie în celule a acestor mult – lăudate “minerale” nu depăşeşte  însă 13% .

În anul de graţie 2003, americanul Peter Agree primeşte Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – canalele prin care în celulele noastre intră doar apă, identică apei pure obţinute prin osmoză inversă.

În prezent, în România, vedetele burselor încă sunt firmele care îmbuteliază „apă” chioară  plată sau „înţepătoare” la limbă şi cele farmaceutice, însă trendul, la fel ca în ţările civilizate, este dat de introducerea în consumul uman a apei obţinute prin osmoză inversă, identică apei pure „strecurate” de celulele noastre şi care ne protejează de cei mai mari ucigaşi de oameni din istorie: bolile de inimă şi cancerul

Cafeaua

Excesul de cafea este dăunator chiar la individul sănătos.


În anul 850, un crescător de capre din Etiopia a observat că acestea deveneau mai energice după ce mâncau boabe din tufele de cafea; a preparat o băutură din boabele de cafea şi s-a declarat fericit. În anii 1100 au apărut primele plantaţii de cafea în Peninsula Arabică, iar prima cafenea din lume se deschide la Constantinopol în 1475. Negustorii veneţieni aduc pentru prima dată cafeaua în Europa în 1600 iar în 1654 apare prima cafenea la Veneţia.

Infuzia de cafea conţine aproape jumatăte din cafeina şi substanţele minerale ale cafelei prăjite,  a treia parte din materiile graseşi un principiu activ important, cafeina, pe care prăjitul nu-l modifică aproape deloc.  Cafeina este un alcaloid ce acţionează asupra sistemului nervos având acţiune stimulantă, motiv pentru care cafeaua a fost numită „băutura intelectuală”

Efectele negative ale cafelei sunt mai importante şi constau în creşterea frecvenţei cardiace (accelerarea pulsului) şi a activităţii psihice. Consumată în exces, cafeaua absorbită acţionează ca un toxic accelerând ritmul cardiac, deci îngreunând munca inimii, provoaca insomnie, ameţeli, dureri de cap.

Potrivit unui studiu efectuat în Olanda, consumul cafelei nefiltrate creşte cu 10% riscul bolilor de inimă prin creşterea nivelului colesterolului „rău” (LDL). Asocierea cafelei cu tutunul sporeşte acest risc. Consumul de cafea nu determină apariţia ulcerului gastric sau duodenal dar poate agrava un ulcer deja existent. Femeile gravide nu au o contraindicaţie certă la cafea dar poate declanşa senzaţii de greaţă.

Cafeaua este contraindicată persoanelor care suferă de inimă, celor hipertensivi, la bolnavii nevropaţi, ipohondrici, nevrotici, sau la cei care suferă de insomnie. Este interzis cu desăvârşire consumul de cafea de către copii şi adolescenţi.

Combinaţia cafea, tutun, alcool produce o excitaţie excesivă a sistemului nervos cu consecinţe neplăcute în timp. Intrucât cafeaua sporeşte grăsimile din sânge nu se recomandă folosirea acesteia cu smântână sau cu frişcă.

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 12 la 12:35 am UTC
Aceasta luna: 25 la 11-02-2020 06:12 am UTC
Acest an: 213 la 01-19-2020 01:26 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC