> News of the day <

Treningul şi arta seducţiei

Ca urmare a interesului provocat de unele articole anterioare, continuăm azi să vă supunem atenţiei alte informaţii utile vieţii dumneavoastră de cuplu. Doamna Adela O. din Tr Severin de exemplu într-o lungă scrisoare ne aduce la cunoştiinţă faptul că soţul ei „s-a lenevit” de câţiva ani, că viaţa lor intimă „nu mai este cum era … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Oreionul – ce mai ştim?

ChickenSoup Pictures, Images and Photos

Oreionul este o boală contagioasă produsă de un virus numit urlian sau paramixovirus şi care se transmite pe cale respiratorie prin picăturile de salivă ajunse în nasul sau gura altei persoane sănătoase. De exemplu când o persoană bolnavă strănută, râde, discută  aprins sau tuşeşte, picăturile de salivă pot infesta uşor alte persoane. De asemeni se mai acestea pot infesta cu ocazia consumării unor băuturi sau alimente folosind aceleaşi pahare sau tacâmuri folosite de persoanele purtătoare de virus. Perioada de incubaţie pentru oreion poate fi de 12 până la 25 de zile, dar în medie durează 16-18 zile. O persoană cu oreion sau parotidită este contagioasă cu 48 de ore înainte de instalarea bolii şi până la şase zile după dispariţia simptomelor, iar după vindecare, boala dă imunitate pe viaţă. Cel mai adesea se manifestă prin umflarea glandelor salivare (parotide) de unde şi denumirea medicală de parotidită epidemică (glandele salivare parotide, care produc saliva pentru cavitatea bucală, se găsesc în spatele fiecărui obraz, în zona cuprinsă între ureche şi mandibulă -unghiul mandibular).

Oreionul debutează  cu febră care poate ajunge până la 39,4ºC, cu dureri de cap şi pierderea poftei de mâncare. Semnul distinctiv al oreionului este inflamarea şi durerea de la nivelul glandelor salivare parotide, făcând copilul să arate ca un hamster cu mâncare în obraji. Glandele se inflamează progresiv şi devin dureroase pe o perioadă de 1-3 zile. Durerea devine mai puternică atunci când copilul înghite, vorbeşte, mestecă sau bea sucuri acide (cum este sucul de portocale).
Atât glanda din partea stângă cât şi cea din partea dreaptă pot fi afectate, una inflamându-se cu câteva zile înaintea alteia, sau se poate inflama doar una singură. In unele cazuri rare de oreion, virusul poate ataca şi alte glande salivare în afară de cele parotide. In aceste cazuri inflamarea se poate obseva sub limbă, sub maxilar sau poate coborî în jos până la nivelul pieptului.
Oreionul poate duce în cazuri rare la inflamarea creierului. Encefalita (inflamaţia creierului) şi meningita (inflamaţia învelişurilor creierului şi măduvei spinării) sunt ambele complicaţii rare ale oreionului. Simptomele apar în prima săptămână după ce glandele parotide încep să se inflameze şi pot include: febră mare, înţepenirea gâtului, dureri de cap, greaţă şi vărsături, ameţeli, convulsii.
Oreionul la băieţii adolescenţi şi la bărbaţii adulţi poate provoca orhita, o inflamaţie la nivelul testiculelor urmată sau nu de sterilitate. De obicei un testicul se inflamează şi devine dureros timp de 7-10 zile după ce se umflă parotidele. Aceasta este însoţită de o febră ridicată, frisoane, dureri de cap, greaţă, vărsături şi dureri abdominale care uneori pot fi confundate cu o apendicită dacă este implicat testiculul drept. După 3-7 zile umflarea şi durerea testiculului scade, de obicei în acelaşi timp cu scăderea febrei. In unele cazuri se umflă ambele testicule. In plus, virusul urlian poate afecta pancreasul, sau la femei ovarele, cauzând dureri abdominale.  In alte cazuri, semnele şi simptomele oreionului sunt atât de uşoare încât infecţiile cu oreion sunt greu observabile sau inaparente. Doctorii cred că aproximativ una din trei persoane a suferit de oreion fără să menifeste nici un simptom. Prevenirea infecţiei se face cu vaccinul urlian descoperit de Maurice Hilleman. Se administrează fie separat, fie împreună cu vaccinul anti rujeolă, anti-rubeolă şi anti-varicelă (aşa cum se face în SUA). Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea împotriva rujeolei, rubeolei, (pojarul german) oreionului şi varicelei (vărsatul de vânt) deoarece riscurile acestor boli depăşesc cu mult riscurile de vaccinare împotriva lor. Ce facem când avem oreion?

NurseSmiley Pictures, Images and Photos

Tratamentul înseamnă odihnă, dietă de susţinere (vitamine şi minerale în stare proaspătă), hidratare iar în cazul unor inflamaţii puternice  – corticosteroizi recomandaţi de un medic. Cât timp durează umflarea glandelor salivare, mâncăm doar fructe şi legume proaspete, moi şi zemoase (alimentele moi reduc durerea produsă de înghiţit). Bem multă apă purificată osmotic (un sprijin important pentru sistemul intern de apărare comparativ cu soluţia apoasă minerală care suprasolicită sistemul imunitar). Evităm cafeaua, sucurile acidulate, produsele lactate, făina albă, zahărul, murăturile sau citricele (produc discomfort). Putem ţine o zi sau două pe săptămână  post alimentar (pentru dezintoxicare şi întărirea sistemului imunitar). Ne odihnim la căldură şi într-o atmosferă curată, uscată. Nu există medicamente care să vindece oreionul (antibioticele sunt inutile). Dacă se umflă testiculele le vom susţine într-un hamac improvizat şi vom aplica comprese reci ca să calmăm durerea. Dacă testiculele sunt foarte umflate, dacă apare voma severă (semn de suferinţă gravă pancreatică), febra depăşeşte 40 de grade, gât rigid, înţepenit (semne de meningită sau encefalită) mergem urgent la spital. În cele mai multe situaţii însă, oreionul se vindecă în 10 zile de obicei fără alte complicaţii.

Tandreţea mâinilor şi nevoia de mângâiere

Flowers, Water Reflection, Beautiful Flowers, Animated Graphics. Animated Gifs, Animated Gif, Reflections. Water Reflections, Keefers Pictures, Images and Photos

Femeile care sunt predispuse spre atingeri tactile (dar şi auditive) mai mult decât bărbaţii (care sunt prin excelenţă „vizuali”), reproşează des acestora lipsa sau insuficienţa mângâierilor şi visează la nesfârşite dezmierdări. Bărbaţii au reputaţia de a avea mâini aspre, neîndemânatice, zgârcite cu mângâierile. Ei nu sunt însă mai puţin dornici de mângâieri şi atunci când se află în compania femeilor „uşoare” se dau în vânt după masaje sau dezmierdări senzuale. De ce se întâmplă aşa? Pentru că la bărbat senzualitatea şi pulsiunea sexuală se axează, începând cu pubertatea, în zona genitală, pe când la femeie, ea rămâne dispersată pe întreaga suprafaţă a corpului. Pentru că zona genitală este foarte bogată în receptori ai plăcerii, bărbatul ajunge rapid să cunoască tensiuni sexuale uneori insuportabile care îl îndeamnă spre penetrare rapidă şi spre evitatea mângâierilor considerate „inutile” sau „timp pierdut” in timp ce femeile se mulţumesc de multe ori doar cu simple mângâieri tandre fără să simtă nevoia impetuoasă şi neaparat obligatorie a consumării unui raport sexual complet (lucru greu de înţeles şi de acceptat de majoritate bărbaţilor). Atunci când se mângâie singură, femeiea este extrem de sofisticată spre deosebire de bărbat care are nevoie doar de gesturi unice şi simple, lipsite de nuanţe cu care îşi satisface pulsiunea sexuală imediată. De ce nevoia de mângâiere şi de tandreţe a fost reprimată, distorsionată şi desfigurată aşa cum se întâmplă în prezent?
În primul rând din cauza religiei. Morala creştină a considerat că plăcerea sexuală este ilegitimă dacă scopul nu este reproducerea. Dezmierdările, mângâierile, atingerile care incită şi tentează trebuie evitate cu orice preţ până la eliminare ideii existenţei lor (sunt considerate „plăceri carnale” iar mâinile care pipăie sunt cel puţin „ticăloase”). Pielea trebuie disciplinată iar omul trebuie să tindă, să lupte cu corpul lui pentru a avea un suflet neprihănit şi pentru a avea parte de fericirea vieţii veşnice de apoi. După biserică, familia contribuie în mod negativ la eliminarea ataşamentului tactil. Mama, renunţă la mângâierea băiatului atunci când acesta creşte pentru a evita trezirea unor ataşamente tulburi sau a senzualităţii (a complexului oedipian -numit astfel de Freud). Tatăl acţionează din acelaşi impuls (evitarea senzualităţii de tip homosexual) şi răreşte nepermis de mult atingerile, mângâierile copilului lui. Aşa se explică tendinţa băieţilor şi viitorilor bărbaţi de a se abandona mental, imaginar unei femei care le satisface toate fanteziile şi nevoile tactile reprimate, nesatisfăcute dar şi succesul uriaş pe care îl are pornografia ( care se adresează doar bărbaţilor care se masturbează). Cultura vine şi ea şi întăreşte condamnarea mâinilor (no touch), atingerea fiind considerată opusul demnităţii (este shocking să îţi exprimi emoţiile, ataşamentul, prietenia, afecţiunea mai ales prin intermediul mâinilor, îmbrăţişărilor sau contactelor fizice prea intime). Englezii, persoanele din înalta societate (persoanele educate în spiritul anglo-saxon mai ales), trebuie să rămână flegmatice (self-control) în orice împrejurare. Bărbatul se rezumă să strângă mâna  iar faţă de copii este distant, fără efuziuni inutile. În timpul actului sexual este de asemenea reţinut în gesturi pentru a nu părea un idiot sentimental (mângâierile, dezmierdările partenerei sunt considerate cel puţin inutile dacă nu degradante pentru statutul său de mascul dominant). El are datoria de a fi doar viril şi indiferent (nesimţitor) la nevoia femeii de mângâieri (el consideră că acestea dar şi sărutările nu sunt considerate virile şi aparţin doar femeii). Tot în ţările anglo-saxone puritanismul a fost împins atât de departe, încât, pentru a-i desensibiliza pe băieţi, contactele cutanate sunt atent eliminate/suprimate („creşterea” lor este încredinţată unor bone iar sânul matern este înlocuit cu biberonul, nuditatea acoperită cu grijă iar pielea „tăbăcită” de haine aspre sau de sporturi violente). Iată cum religia, cultura şi familia şi-au dat mâna pentru creerea unor persoane/bărbaţi mai ales, rigide, reci, frustrate care îşi vor frustra mai apoi, partenerii şi copii. A atinge un corp îmbrăcat este un gest indecent iar a privi un trup nud este un păcat deşi când sunt mici, băieţii întind mânuţele spre fetiţe iar acestea îi iau de mână ca să le arate prietenia.  Mamele au uitat cum să-şi răsfeţe pruncii iar în familie, părinţii oferă un prost exemplu de contacte reci, neîndemânatice, reduse la politicoase formalităţi ce poluează viaţa lor şi a copiilor lor cu inutilă ruşine şi culpabilitate.

5 vizitatori online acum
1 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 06:41 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC